al
AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam. DOOM
al pári (it.) loc. adv.
al
ALUMÍNIUM s. n. v. aluminiu. DOOM
alumíniu (metal) [niu pron. nĭu] s. n., art. alumíniul; simb. Al
ala
ÁLĂ s. f. v. ala. DOOM
!ála (lat.) s. f., pl. álae [ae pron. e] (-lae)
alabandina
ALABANDÍNĂ s. f. Sulfură naturală de mangan, compactă, negricioasă, cu luciu metalic. – Din fr. alabandine. DOOM
alabandínă s. f., g.-d. art. alabandínei
alabandine
ALABANDÍNĂ s. f. Sulfură naturală de mangan, compactă, negricioasă, cu luciu metalic. – Din fr. alabandine. DOOM
alabandínă s. f., g.-d. art. alabandínei
alabandinei
ALABANDÍNĂ s. f. Sulfură naturală de mangan, compactă, negricioasă, cu luciu metalic. – Din fr. alabandine. DOOM
alabandínă s. f., g.-d. art. alabandínei
alabastru
ALABÁSTRU s. n. Varietate de ghips cu aspect de marmură albă străbătută de vine transparente, întrebuințată la fabricarea unor obiecte ornamentale. – Din it. alabastro, lat. alabastrum. DOOM
alabástru (ghips) s. n., art. alabástrul; (sorturi) pl. alabástruri
alabastrul
ALABÁSTRU s. n. Varietate de ghips cu aspect de marmură albă străbătută de vine transparente, întrebuințată la fabricarea unor obiecte ornamentale. – Din it. alabastro, lat. alabastrum. DOOM
alabástru (ghips) s. n., art. alabástrul; (sorturi) pl. alabástruri
alabastrului
ALABÁSTRU s. n. Varietate de ghips cu aspect de marmură albă străbătută de vine transparente, întrebuințată la fabricarea unor obiecte ornamentale. – Din it. alabastro, lat. alabastrum. DOOM
alabástru (ghips) s. n., art. alabástrul; (sorturi) pl. alabástruri
alabastruri
ALABÁSTRU s. n. Varietate de ghips cu aspect de marmură albă străbătută de vine transparente, întrebuințată la fabricarea unor obiecte ornamentale. – Din it. alabastro, lat. alabastrum. DOOM
alabástru (ghips) s. n., art. alabástrul; (sorturi) pl. alabástruri
alabastrurile
ALABÁSTRU s. n. Varietate de ghips cu aspect de marmură albă străbătută de vine transparente, întrebuințată la fabricarea unor obiecte ornamentale. – Din it. alabastro, lat. alabastrum. DOOM
alabástru (ghips) s. n., art. alabástrul; (sorturi) pl. alabástruri
alabastrurilor
ALABÁSTRU s. n. Varietate de ghips cu aspect de marmură albă străbătută de vine transparente, întrebuințată la fabricarea unor obiecte ornamentale. – Din it. alabastro, lat. alabastrum. DOOM
alabástru (ghips) s. n., art. alabástrul; (sorturi) pl. alabástruri
alac
ALÁC s. n. Specie de grâu foarte rezistentă, cu un singur bob în spiculeț, care se cultivă în regiunile muntoase (Triticum monococcum). – Cf. magh. alakor. DOOM
alác s. n., (spice) pl. aláce
alace
ALÁC s. n. Specie de grâu foarte rezistentă, cu un singur bob în spiculeț, care se cultivă în regiunile muntoase (Triticum monococcum). – Cf. magh. alakor. DOOM
alác s. n., (spice) pl. aláce
alace
aláci (-ce), adj. – Împestrițat; amestecat. – Var. alac. Tc. alaça (Seineanu, II, 13).
alacea
aláci (-ce), adj. – Împestrițat; amestecat. – Var. alac. Tc. alaça (Seineanu, II, 13).
alacei
aláci (-ce), adj. – Împestrițat; amestecat. – Var. alac. Tc. alaça (Seineanu, II, 13).
alacele
ALÁC s. n. Specie de grâu foarte rezistentă, cu un singur bob în spiculeț, care se cultivă în regiunile muntoase (Triticum monococcum). – Cf. magh. alakor. DOOM
alác s. n., (spice) pl. aláce
alacele
aláci (-ce), adj. – Împestrițat; amestecat. – Var. alac. Tc. alaça (Seineanu, II, 13).
alacelor
ALÁC s. n. Specie de grâu foarte rezistentă, cu un singur bob în spiculeț, care se cultivă în regiunile muntoase (Triticum monococcum). – Cf. magh. alakor. DOOM
alác s. n., (spice) pl. aláce
alacelor
aláci (-ce), adj. – Împestrițat; amestecat. – Var. alac. Tc. alaça (Seineanu, II, 13).
alaci
aláci (-ce), adj. – Împestrițat; amestecat. – Var. alac. Tc. alaça (Seineanu, II, 13).
alacii
aláci (-ce), adj. – Împestrițat; amestecat. – Var. alac. Tc. alaça (Seineanu, II, 13).
alacilor
aláci (-ce), adj. – Împestrițat; amestecat. – Var. alac. Tc. alaça (Seineanu, II, 13).
alaciul
aláci (-ce), adj. – Împestrițat; amestecat. – Var. alac. Tc. alaça (Seineanu, II, 13).
alaciului
aláci (-ce), adj. – Împestrițat; amestecat. – Var. alac. Tc. alaça (Seineanu, II, 13).
alacul
ALÁC s. n. Specie de grâu foarte rezistentă, cu un singur bob în spiculeț, care se cultivă în regiunile muntoase (Triticum monococcum). – Cf. magh. alakor. DOOM
alác s. n., (spice) pl. aláce
alacului
ALÁC s. n. Specie de grâu foarte rezistentă, cu un singur bob în spiculeț, care se cultivă în regiunile muntoase (Triticum monococcum). – Cf. magh. alakor. DOOM
alác s. n., (spice) pl. aláce
alagea
ALAGEÁ, alagele, s. f. 1. (Înv.) Stofă vărgată, țesută din fire de in și de mătase. 2. (Reg.; în expr.) A-și căpăta alageaua sau a păți o alagea = a se păcăli. – Din tc. alaca. DOOM
alageá (înv., reg.) s. f., art. alageáua, g.-d. art. alagélei; pl. alagéle, art. alagélele
alageaua
ALAGEÁ, alagele, s. f. 1. (Înv.) Stofă vărgată, țesută din fire de in și de mătase. 2. (Reg.; în expr.) A-și căpăta alageaua sau a păți o alagea = a se păcăli. – Din tc. alaca. DOOM
alageá (înv., reg.) s. f., art. alageáua, g.-d. art. alagélei; pl. alagéle, art. alagélele
alagele
ALAGEÁ, alagele, s. f. 1. (Înv.) Stofă vărgată, țesută din fire de in și de mătase. 2. (Reg.; în expr.) A-și căpăta alageaua sau a păți o alagea = a se păcăli. – Din tc. alaca. DOOM
alageá (înv., reg.) s. f., art. alageáua, g.-d. art. alagélei; pl. alagéle, art. alagélele
alagelei
ALAGEÁ, alagele, s. f. 1. (Înv.) Stofă vărgată, țesută din fire de in și de mătase. 2. (Reg.; în expr.) A-și căpăta alageaua sau a păți o alagea = a se păcăli. – Din tc. alaca. DOOM
alageá (înv., reg.) s. f., art. alageáua, g.-d. art. alagélei; pl. alagéle, art. alagélele
alagelele
ALAGEÁ, alagele, s. f. 1. (Înv.) Stofă vărgată, țesută din fire de in și de mătase. 2. (Reg.; în expr.) A-și căpăta alageaua sau a păți o alagea = a se păcăli. – Din tc. alaca. DOOM
alageá (înv., reg.) s. f., art. alageáua, g.-d. art. alagélei; pl. alagéle, art. alagélele
alagelelor
ALAGEÁ, alagele, s. f. 1. (Înv.) Stofă vărgată, țesută din fire de in și de mătase. 2. (Reg.; în expr.) A-și căpăta alageaua sau a păți o alagea = a se păcăli. – Din tc. alaca. DOOM
alageá (înv., reg.) s. f., art. alageáua, g.-d. art. alagélei; pl. alagéle, art. alagélele
alagică
ALAGÍCĂ s. f. Alagea2. – Din alagea + suf. -ică.
alai
ALÁI, alaiuri, s. n. Mulțime de oameni care însoțește o ceremonie, o persoană de seamă etc.; paradă, pompă. ◊ Loc. adv. Cu (sau în) alai = cu solemnitate, cu fast. ♦ Mulțime de oameni care se ia după cineva; p. ext. gălăgie provocată de această mulțime. ♦ (Înv.) Suită care întovărășea sau întâmpina un domnitor. – Din tc. alay. DOOM
alái s. n., pl. aláiuri
alait
ALAÍT s. n. Mineral rar de culoare roșie, care se găsește în Asia Centrală. – Et. nec. DOOM
alaít s. n.
alaitul
ALAÍT s. n. Mineral rar de culoare roșie, care se găsește în Asia Centrală. – Et. nec. DOOM
alaít s. n.
alaitului
ALAÍT s. n. Mineral rar de culoare roșie, care se găsește în Asia Centrală. – Et. nec. DOOM
alaít s. n.
alaiul
ALÁI, alaiuri, s. n. Mulțime de oameni care însoțește o ceremonie, o persoană de seamă etc.; paradă, pompă. ◊ Loc. adv. Cu (sau în) alai = cu solemnitate, cu fast. ♦ Mulțime de oameni care se ia după cineva; p. ext. gălăgie provocată de această mulțime. ♦ (Înv.) Suită care întovărășea sau întâmpina un domnitor. – Din tc. alay. DOOM
alái s. n., pl. aláiuri
alaiului
ALÁI, alaiuri, s. n. Mulțime de oameni care însoțește o ceremonie, o persoană de seamă etc.; paradă, pompă. ◊ Loc. adv. Cu (sau în) alai = cu solemnitate, cu fast. ♦ Mulțime de oameni care se ia după cineva; p. ext. gălăgie provocată de această mulțime. ♦ (Înv.) Suită care întovărășea sau întâmpina un domnitor. – Din tc. alay. DOOM
alái s. n., pl. aláiuri
alaiuri
ALÁI, alaiuri, s. n. Mulțime de oameni care însoțește o ceremonie, o persoană de seamă etc.; paradă, pompă. ◊ Loc. adv. Cu (sau în) alai = cu solemnitate, cu fast. ♦ Mulțime de oameni care se ia după cineva; p. ext. gălăgie provocată de această mulțime. ♦ (Înv.) Suită care întovărășea sau întâmpina un domnitor. – Din tc. alay. DOOM
alái s. n., pl. aláiuri
alaiurile
ALÁI, alaiuri, s. n. Mulțime de oameni care însoțește o ceremonie, o persoană de seamă etc.; paradă, pompă. ◊ Loc. adv. Cu (sau în) alai = cu solemnitate, cu fast. ♦ Mulțime de oameni care se ia după cineva; p. ext. gălăgie provocată de această mulțime. ♦ (Înv.) Suită care întovărășea sau întâmpina un domnitor. – Din tc. alay. DOOM
alái s. n., pl. aláiuri
alaiurilor
ALÁI, alaiuri, s. n. Mulțime de oameni care însoțește o ceremonie, o persoană de seamă etc.; paradă, pompă. ◊ Loc. adv. Cu (sau în) alai = cu solemnitate, cu fast. ♦ Mulțime de oameni care se ia după cineva; p. ext. gălăgie provocată de această mulțime. ♦ (Înv.) Suită care întovărășea sau întâmpina un domnitor. – Din tc. alay. DOOM
alái s. n., pl. aláiuri
alalia
ALALÍE, alalii, s. f. (Med.) Incapacitate de a vorbi sau de a pronunța unele sunete; logoplegie. – Din fr. alalie.
alalie
ALALÍE, alalii, s. f. (Med.) Incapacitate de a vorbi sau de a pronunța unele sunete; logoplegie. – Din fr. alalie.
alaliei
ALALÍE, alalii, s. f. (Med.) Incapacitate de a vorbi sau de a pronunța unele sunete; logoplegie. – Din fr. alalie.
alalii
ALALÍE, alalii, s. f. (Med.) Incapacitate de a vorbi sau de a pronunța unele sunete; logoplegie. – Din fr. alalie.
alaliile
ALALÍE, alalii, s. f. (Med.) Incapacitate de a vorbi sau de a pronunța unele sunete; logoplegie. – Din fr. alalie.
alaliilor
ALALÍE, alalii, s. f. (Med.) Incapacitate de a vorbi sau de a pronunța unele sunete; logoplegie. – Din fr. alalie.
alalt
álált, adj. și pron. – Celălalt. – Numeroase var., datorită comp. cu cel sau cest: ălalt, (a)cel(a)lalt, (a)celălalt, celalt, ălălalt, (a)cest(ă)lalt, (a)cestalalt și aceleași forme cu grupul final disimilat în -nt. Lat. ille altĕr (DAR). În limba literară, alalt este arh. sau formă mold., și este înlocuit constant prin celalt (f. cealaltă, pl. ceilalți, f. celelalte). Majoritatea var. au o anume nuanță de vulgaritate.
alaltaieri
ALÁLTĂIERI adv. În ziua care precede ziua de ieri. ◊ De ieri, de alaltăieri = de puțin timp, de curând. Mai alaltăieri = zilele trecute. – Alaltă (= aialaltă) + ieri. DOOM
aláltăieri (-ieri) adv.
alalte
álált, adj. și pron. – Celălalt. – Numeroase var., datorită comp. cu cel sau cest: ălalt, (a)cel(a)lalt, (a)celălalt, celalt, ălălalt, (a)cest(ă)lalt, (a)cestalalt și aceleași forme cu grupul final disimilat în -nt. Lat. ille altĕr (DAR). În limba literară, alalt este arh. sau formă mold., și este înlocuit constant prin celalt (f. cealaltă, pl. ceilalți, f. celelalte). Majoritatea var. au o anume nuanță de vulgaritate.
alaltei
álált, adj. și pron. – Celălalt. – Numeroase var., datorită comp. cu cel sau cest: ălalt, (a)cel(a)lalt, (a)celălalt, celalt, ălălalt, (a)cest(ă)lalt, (a)cestalalt și aceleași forme cu grupul final disimilat în -nt. Lat. ille altĕr (DAR). În limba literară, alalt este arh. sau formă mold., și este înlocuit constant prin celalt (f. cealaltă, pl. ceilalți, f. celelalte). Majoritatea var. au o anume nuanță de vulgaritate.
alaltor
álált, adj. și pron. – Celălalt. – Numeroase var., datorită comp. cu cel sau cest: ălalt, (a)cel(a)lalt, (a)celălalt, celalt, ălălalt, (a)cest(ă)lalt, (a)cestalalt și aceleași forme cu grupul final disimilat în -nt. Lat. ille altĕr (DAR). În limba literară, alalt este arh. sau formă mold., și este înlocuit constant prin celalt (f. cealaltă, pl. ceilalți, f. celelalte). Majoritatea var. au o anume nuanță de vulgaritate.
alaltui
álált, adj. și pron. – Celălalt. – Numeroase var., datorită comp. cu cel sau cest: ălalt, (a)cel(a)lalt, (a)celălalt, celalt, ălălalt, (a)cest(ă)lalt, (a)cestalalt și aceleași forme cu grupul final disimilat în -nt. Lat. ille altĕr (DAR). În limba literară, alalt este arh. sau formă mold., și este înlocuit constant prin celalt (f. cealaltă, pl. ceilalți, f. celelalte). Majoritatea var. au o anume nuanță de vulgaritate.
alaltă
álált, adj. și pron. – Celălalt. – Numeroase var., datorită comp. cu cel sau cest: ălalt, (a)cel(a)lalt, (a)celălalt, celalt, ălălalt, (a)cest(ă)lalt, (a)cestalalt și aceleași forme cu grupul final disimilat în -nt. Lat. ille altĕr (DAR). În limba literară, alalt este arh. sau formă mold., și este înlocuit constant prin celalt (f. cealaltă, pl. ceilalți, f. celelalte). Majoritatea var. au o anume nuanță de vulgaritate.
alaltăseară
ALÁLTĂSEARĂ adv. în seara zilei de alaltăieri. ◊ Mai alaltăseară = (într-una din) serile trecute. – Alaltă (= aialaltă) + seară. DOOM
aláltăseară (fam.) adv.
alalți
álált, adj. și pron. – Celălalt. – Numeroase var., datorită comp. cu cel sau cest: ălalt, (a)cel(a)lalt, (a)celălalt, celalt, ălălalt, (a)cest(ă)lalt, (a)cestalalt și aceleași forme cu grupul final disimilat în -nt. Lat. ille altĕr (DAR). În limba literară, alalt este arh. sau formă mold., și este înlocuit constant prin celalt (f. cealaltă, pl. ceilalți, f. celelalte). Majoritatea var. au o anume nuanță de vulgaritate.
alama
ALÁMĂ, (2, 3) alămuri, s. f. 1. Aliaj de cupru și zinc, galben-auriu, maleabil, ductil, ușor de prelucrat, cu numeroase și variate întrebuințări în industrie. 2. (La pl.) Obiecte de alamă (1); alămărie2. 3. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat din alamă (1). – Cf. it. l a m a „placă de metal”. DOOM
alámă s. f., g.-d. art. alámei; (obiecte) pl. alắmuri
alaman
ALEMÁN, -Ă, s. m. și f., adj. v. alaman. DOOM
alamán1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamáni; adj. f., s. f. alamánă, pl. alamáne
alaman
ALEMÁN, -Ă, s. m. și f., adj. v. alaman. DOOM
alamán1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamáni; adj. f., s. f. alamánă, pl. alamáne
alaman
ALAMÁN, alamane, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un sac central și mai multe fâșii de plasă cu care se încercuiesc și se adună bancurile de pești marini. – Et. nec. DOOM
alamán2 (unealtă de pescuit) s. n., pl. alamáne
alamane
ALAMÁN, alamane, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un sac central și mai multe fâșii de plasă cu care se încercuiesc și se adună bancurile de pești marini. – Et. nec. DOOM
alamán2 (unealtă de pescuit) s. n., pl. alamáne
alamanele
ALAMÁN, alamane, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un sac central și mai multe fâșii de plasă cu care se încercuiesc și se adună bancurile de pești marini. – Et. nec. DOOM
alamán2 (unealtă de pescuit) s. n., pl. alamáne
alamanelor
ALAMÁN, alamane, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un sac central și mai multe fâșii de plasă cu care se încercuiesc și se adună bancurile de pești marini. – Et. nec. DOOM
alamán2 (unealtă de pescuit) s. n., pl. alamáne
alamanul
ALAMÁN, alamane, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un sac central și mai multe fâșii de plasă cu care se încercuiesc și se adună bancurile de pești marini. – Et. nec. DOOM
alamán2 (unealtă de pescuit) s. n., pl. alamáne
alamanului
ALAMÁN, alamane, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un sac central și mai multe fâșii de plasă cu care se încercuiesc și se adună bancurile de pești marini. – Et. nec. DOOM
alamán2 (unealtă de pescuit) s. n., pl. alamáne
alamană
ALEMÁN, -Ă, s. m. și f., adj. v. alaman. DOOM
alamán1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamáni; adj. f., s. f. alamánă, pl. alamáne
alambic
ALAMBÍC, alambicuri, s. n. Aparat metalic pentru distilarea lichidelor. – Din fr. alambic. DOOM
alambíc s. n., pl. alambícuri
alambica
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicai
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicam
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicare
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicare
ALAMBICÁRE, alambicări, s. f. Acțiunea de a alambica și rezultatul ei. – V. alambica. DOOM
alambicáre s. f., g.-d. art. alambicắrii; pl. alambicắri
alambicarea
ALAMBICÁRE, alambicări, s. f. Acțiunea de a alambica și rezultatul ei. – V. alambica. DOOM
alambicáre s. f., g.-d. art. alambicắrii; pl. alambicắri
alambicară
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicarăm
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicarăți
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicase
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicasem
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicaseră
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicaserăm
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicaserăți
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicaseși
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicaseți
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicat
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicat
ALAMBICÁT, -Ă, alambicați -te, adj. Prea rafinat, excesiv de subtil, greu de înțeles, complicat. – V. alambica.
alambicata
ALAMBICÁT, -Ă, alambicați -te, adj. Prea rafinat, excesiv de subtil, greu de înțeles, complicat. – V. alambica.
alambicate
ALAMBICÁT, -Ă, alambicați -te, adj. Prea rafinat, excesiv de subtil, greu de înțeles, complicat. – V. alambica.
alambicatei
ALAMBICÁT, -Ă, alambicați -te, adj. Prea rafinat, excesiv de subtil, greu de înțeles, complicat. – V. alambica.
alambicatele
ALAMBICÁT, -Ă, alambicați -te, adj. Prea rafinat, excesiv de subtil, greu de înțeles, complicat. – V. alambica.
alambicatelor
ALAMBICÁT, -Ă, alambicați -te, adj. Prea rafinat, excesiv de subtil, greu de înțeles, complicat. – V. alambica.
alambicatul
ALAMBICÁT, -Ă, alambicați -te, adj. Prea rafinat, excesiv de subtil, greu de înțeles, complicat. – V. alambica.
alambicatului
ALAMBICÁT, -Ă, alambicați -te, adj. Prea rafinat, excesiv de subtil, greu de înțeles, complicat. – V. alambica.
alambicau
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicași
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicați
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicați
ALAMBICÁT, -Ă, alambicați -te, adj. Prea rafinat, excesiv de subtil, greu de înțeles, complicat. – V. alambica.
alambicații
ALAMBICÁT, -Ă, alambicați -te, adj. Prea rafinat, excesiv de subtil, greu de înțeles, complicat. – V. alambica.
alambicaților
ALAMBICÁT, -Ă, alambicați -te, adj. Prea rafinat, excesiv de subtil, greu de înțeles, complicat. – V. alambica.
alambice
ALAMBÍC, alambicuri, s. n. Aparat metalic pentru distilarea lichidelor. – Din fr. alambic. DOOM
alambíc s. n., pl. alambícuri
alambicele
ALAMBÍC, alambicuri, s. n. Aparat metalic pentru distilarea lichidelor. – Din fr. alambic. DOOM
alambíc s. n., pl. alambícuri
alambicelor
ALAMBÍC, alambicuri, s. n. Aparat metalic pentru distilarea lichidelor. – Din fr. alambic. DOOM
alambíc s. n., pl. alambícuri
alambichează
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambichez
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicheze
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambichezi
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicul
ALAMBÍC, alambicuri, s. n. Aparat metalic pentru distilarea lichidelor. – Din fr. alambic. DOOM
alambíc s. n., pl. alambícuri
alambicului
ALAMBÍC, alambicuri, s. n. Aparat metalic pentru distilarea lichidelor. – Din fr. alambic. DOOM
alambíc s. n., pl. alambícuri
alambicuri
ALAMBÍC, alambicuri, s. n. Aparat metalic pentru distilarea lichidelor. – Din fr. alambic. DOOM
alambíc s. n., pl. alambícuri
alambicurile
ALAMBÍC, alambicuri, s. n. Aparat metalic pentru distilarea lichidelor. – Din fr. alambic. DOOM
alambíc s. n., pl. alambícuri
alambicurilor
ALAMBÍC, alambicuri, s. n. Aparat metalic pentru distilarea lichidelor. – Din fr. alambic. DOOM
alambíc s. n., pl. alambícuri
alambicând
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicînd
ALAMBICÁ, alambichez, vb. I. Tranz. A distila cu ajutorul alambicului. ♦ Fig. A face prea subtil, greu de înțeles, excesiv de rafinat, complicat. – Din fr. alambiquer. DOOM
alambicá (a ~) vb., ind. prez. 3 alambicheáză
alambicări
ALAMBICÁRE, alambicări, s. f. Acțiunea de a alambica și rezultatul ei. – V. alambica. DOOM
alambicáre s. f., g.-d. art. alambicắrii; pl. alambicắri
alambicării
ALAMBICÁRE, alambicări, s. f. Acțiunea de a alambica și rezultatul ei. – V. alambica. DOOM
alambicáre s. f., g.-d. art. alambicắrii; pl. alambicắri
alambicările
ALAMBICÁRE, alambicări, s. f. Acțiunea de a alambica și rezultatul ei. – V. alambica. DOOM
alambicáre s. f., g.-d. art. alambicắrii; pl. alambicắri
alambicărilor
ALAMBICÁRE, alambicări, s. f. Acțiunea de a alambica și rezultatul ei. – V. alambica. DOOM
alambicáre s. f., g.-d. art. alambicắrii; pl. alambicắri
alame
ALÁMĂ, (2, 3) alămuri, s. f. 1. Aliaj de cupru și zinc, galben-auriu, maleabil, ductil, ușor de prelucrat, cu numeroase și variate întrebuințări în industrie. 2. (La pl.) Obiecte de alamă (1); alămărie2. 3. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat din alamă (1). – Cf. it. l a m a „placă de metal”. DOOM
alámă s. f., g.-d. art. alámei; (obiecte) pl. alắmuri
alamei
ALÁMĂ, (2, 3) alămuri, s. f. 1. Aliaj de cupru și zinc, galben-auriu, maleabil, ductil, ușor de prelucrat, cu numeroase și variate întrebuințări în industrie. 2. (La pl.) Obiecte de alamă (1); alămărie2. 3. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat din alamă (1). – Cf. it. l a m a „placă de metal”. DOOM
alámă s. f., g.-d. art. alámei; (obiecte) pl. alắmuri
alan
ALÁN, -Ă, alani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi de origine sarmată, care locuiau în sec. II și I î. H. în regiunea Mării Negre și în nordul Caucazului și care, împinși de huni, au ajuns în sec. V, împreună cu vandalii, până în Spania și Africa; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alanilor (1), referitor la alani. – Din lat. alani. DOOM
alán adj. m., s. m., pl. aláni; adj. f., s. f. alánă, pl. aláne
alan
ALÁN, -Ă, alani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi de origine sarmată, care locuiau în sec. II și I î. H. în regiunea Mării Negre și în nordul Caucazului și care, împinși de huni, au ajuns în sec. V, împreună cu vandalii, până în Spania și Africa; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alanilor (1), referitor la alani. – Din lat. alani. DOOM
alán adj. m., s. m., pl. aláni; adj. f., s. f. alánă, pl. aláne
alana
ALÁN, -Ă, alani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi de origine sarmată, care locuiau în sec. II și I î. H. în regiunea Mării Negre și în nordul Caucazului și care, împinși de huni, au ajuns în sec. V, împreună cu vandalii, până în Spania și Africa; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alanilor (1), referitor la alani. – Din lat. alani. DOOM
alán adj. m., s. m., pl. aláni; adj. f., s. f. alánă, pl. aláne
alandala
ALANDÁLA adv. (Fam.) La întâmplare, în dezordine, fără nici o noimă; pe dos. [Var.: halandála adv.] – Din ngr. álla and´álla „unul în locul altuia”. DOOM
alandála (fam.) adv.
alane
ALÁN, -Ă, alani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi de origine sarmată, care locuiau în sec. II și I î. H. în regiunea Mării Negre și în nordul Caucazului și care, împinși de huni, au ajuns în sec. V, împreună cu vandalii, până în Spania și Africa; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alanilor (1), referitor la alani. – Din lat. alani. DOOM
alán adj. m., s. m., pl. aláni; adj. f., s. f. alánă, pl. aláne
alanei
ALÁN, -Ă, alani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi de origine sarmată, care locuiau în sec. II și I î. H. în regiunea Mării Negre și în nordul Caucazului și care, împinși de huni, au ajuns în sec. V, împreună cu vandalii, până în Spania și Africa; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alanilor (1), referitor la alani. – Din lat. alani. DOOM
alán adj. m., s. m., pl. aláni; adj. f., s. f. alánă, pl. aláne
alanele
ALÁN, -Ă, alani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi de origine sarmată, care locuiau în sec. II și I î. H. în regiunea Mării Negre și în nordul Caucazului și care, împinși de huni, au ajuns în sec. V, împreună cu vandalii, până în Spania și Africa; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alanilor (1), referitor la alani. – Din lat. alani. DOOM
alán adj. m., s. m., pl. aláni; adj. f., s. f. alánă, pl. aláne
alanelor
ALÁN, -Ă, alani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi de origine sarmată, care locuiau în sec. II și I î. H. în regiunea Mării Negre și în nordul Caucazului și care, împinși de huni, au ajuns în sec. V, împreună cu vandalii, până în Spania și Africa; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alanilor (1), referitor la alani. – Din lat. alani. DOOM
alán adj. m., s. m., pl. aláni; adj. f., s. f. alánă, pl. aláne
alani
ALÁN, -Ă, alani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi de origine sarmată, care locuiau în sec. II și I î. H. în regiunea Mării Negre și în nordul Caucazului și care, împinși de huni, au ajuns în sec. V, împreună cu vandalii, până în Spania și Africa; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alanilor (1), referitor la alani. – Din lat. alani. DOOM
alán adj. m., s. m., pl. aláni; adj. f., s. f. alánă, pl. aláne
alani
ALÁN, -Ă, alani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi de origine sarmată, care locuiau în sec. II și I î. H. în regiunea Mării Negre și în nordul Caucazului și care, împinși de huni, au ajuns în sec. V, împreună cu vandalii, până în Spania și Africa; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alanilor (1), referitor la alani. – Din lat. alani. DOOM
alán adj. m., s. m., pl. aláni; adj. f., s. f. alánă, pl. aláne
alanii
ALÁN, -Ă, alani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi de origine sarmată, care locuiau în sec. II și I î. H. în regiunea Mării Negre și în nordul Caucazului și care, împinși de huni, au ajuns în sec. V, împreună cu vandalii, până în Spania și Africa; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alanilor (1), referitor la alani. – Din lat. alani. DOOM
alán adj. m., s. m., pl. aláni; adj. f., s. f. alánă, pl. aláne
alanii
ALÁN, -Ă, alani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi de origine sarmată, care locuiau în sec. II și I î. H. în regiunea Mării Negre și în nordul Caucazului și care, împinși de huni, au ajuns în sec. V, împreună cu vandalii, până în Spania și Africa; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alanilor (1), referitor la alani. – Din lat. alani. DOOM
alán adj. m., s. m., pl. aláni; adj. f., s. f. alánă, pl. aláne
alanilor
ALÁN, -Ă, alani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi de origine sarmată, care locuiau în sec. II și I î. H. în regiunea Mării Negre și în nordul Caucazului și care, împinși de huni, au ajuns în sec. V, împreună cu vandalii, până în Spania și Africa; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alanilor (1), referitor la alani. – Din lat. alani. DOOM
alán adj. m., s. m., pl. aláni; adj. f., s. f. alánă, pl. aláne
alanilor
ALÁN, -Ă, alani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi de origine sarmată, care locuiau în sec. II și I î. H. în regiunea Mării Negre și în nordul Caucazului și care, împinși de huni, au ajuns în sec. V, împreună cu vandalii, până în Spania și Africa; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alanilor (1), referitor la alani. – Din lat. alani. DOOM
alán adj. m., s. m., pl. aláni; adj. f., s. f. alánă, pl. aláne
alanină
ALANÍNĂ, alanine, s. f. Aminoacid produs prin hidroliza proteinelor naturale. – Din fr. alanine.
alantoida
ALANTOÍDĂ, alantoide, s. f. Una dintre anexele embrionare la animalele vivi-pare și ovipare. ♦ (La pl.) Animale vertebrate care au această anexă embrionară. – Din fr. allantoïde. DOOM
alantoídă s. f., g.-d. art. alantoídei; pl. alantoíde
alantoide
ALANTOÍDĂ, alantoide, s. f. Una dintre anexele embrionare la animalele vivi-pare și ovipare. ♦ (La pl.) Animale vertebrate care au această anexă embrionară. – Din fr. allantoïde. DOOM
alantoídă s. f., g.-d. art. alantoídei; pl. alantoíde
alantoidei
ALANTOÍDĂ, alantoide, s. f. Una dintre anexele embrionare la animalele vivi-pare și ovipare. ♦ (La pl.) Animale vertebrate care au această anexă embrionară. – Din fr. allantoïde. DOOM
alantoídă s. f., g.-d. art. alantoídei; pl. alantoíde
alantoidele
ALANTOÍDĂ, alantoide, s. f. Una dintre anexele embrionare la animalele vivi-pare și ovipare. ♦ (La pl.) Animale vertebrate care au această anexă embrionară. – Din fr. allantoïde. DOOM
alantoídă s. f., g.-d. art. alantoídei; pl. alantoíde
alantoidelor
ALANTOÍDĂ, alantoide, s. f. Una dintre anexele embrionare la animalele vivi-pare și ovipare. ♦ (La pl.) Animale vertebrate care au această anexă embrionară. – Din fr. allantoïde. DOOM
alantoídă s. f., g.-d. art. alantoídei; pl. alantoíde
alantoină
ALANTOÍNĂ s.f. Produs de oxidare al acidului uric, prezent în urina mamiferelor. [Pron. -to-i. / < fr. allantoïne].
alanul
ALÁN, -Ă, alani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi de origine sarmată, care locuiau în sec. II și I î. H. în regiunea Mării Negre și în nordul Caucazului și care, împinși de huni, au ajuns în sec. V, împreună cu vandalii, până în Spania și Africa; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alanilor (1), referitor la alani. – Din lat. alani. DOOM
alán adj. m., s. m., pl. aláni; adj. f., s. f. alánă, pl. aláne
alanul
ALÁN, -Ă, alani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi de origine sarmată, care locuiau în sec. II și I î. H. în regiunea Mării Negre și în nordul Caucazului și care, împinși de huni, au ajuns în sec. V, împreună cu vandalii, până în Spania și Africa; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alanilor (1), referitor la alani. – Din lat. alani. DOOM
alán adj. m., s. m., pl. aláni; adj. f., s. f. alánă, pl. aláne
alanului
ALÁN, -Ă, alani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi de origine sarmată, care locuiau în sec. II și I î. H. în regiunea Mării Negre și în nordul Caucazului și care, împinși de huni, au ajuns în sec. V, împreună cu vandalii, până în Spania și Africa; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alanilor (1), referitor la alani. – Din lat. alani. DOOM
alán adj. m., s. m., pl. aláni; adj. f., s. f. alánă, pl. aláne
alanului
ALÁN, -Ă, alani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Triburi de origine sarmată, care locuiau în sec. II și I î. H. în regiunea Mării Negre și în nordul Caucazului și care, împinși de huni, au ajuns în sec. V, împreună cu vandalii, până în Spania și Africa; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alanilor (1), referitor la alani. – Din lat. alani. DOOM
alán adj. m., s. m., pl. aláni; adj. f., s. f. alánă, pl. aláne
alar
ALÁR, -Ă adj. (Ant.) Referitor la ală; din aripile unei armate. // s.m.pl. Trupe de cavalerie care asigurau flancurile. [< lat. alaris, alares].
alarma
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarma
ALÁRMĂ, alarme, s. f. 1. Anunțare a unei primejdii sau calamități care amenință populația; semnal prin care se anunță asemenea primejdii. 2. Neliniște, teamă, spaimă de care este cuprins cineva la apropierea unei primejdii. – Din fr. alarme. DOOM
alármă s. f., g.-d. art. alármei; pl. alárme
alarmai
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmam
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmant
ALARMÁNT, -Ă, alarmanți, -te, adj. Care alarmează; neliniștitor, îngrijorător. – Din fr. alarmant. DOOM
alarmánt adj. m., pl. alarmánți; f. alarmántă, pl. alarmánte
alarmanta
ALARMÁNT, -Ă, alarmanți, -te, adj. Care alarmează; neliniștitor, îngrijorător. – Din fr. alarmant. DOOM
alarmánt adj. m., pl. alarmánți; f. alarmántă, pl. alarmánte
alarmante
ALARMÁNT, -Ă, alarmanți, -te, adj. Care alarmează; neliniștitor, îngrijorător. – Din fr. alarmant. DOOM
alarmánt adj. m., pl. alarmánți; f. alarmántă, pl. alarmánte
alarmantei
ALARMÁNT, -Ă, alarmanți, -te, adj. Care alarmează; neliniștitor, îngrijorător. – Din fr. alarmant. DOOM
alarmánt adj. m., pl. alarmánți; f. alarmántă, pl. alarmánte
alarmantele
ALARMÁNT, -Ă, alarmanți, -te, adj. Care alarmează; neliniștitor, îngrijorător. – Din fr. alarmant. DOOM
alarmánt adj. m., pl. alarmánți; f. alarmántă, pl. alarmánte
alarmantelor
ALARMÁNT, -Ă, alarmanți, -te, adj. Care alarmează; neliniștitor, îngrijorător. – Din fr. alarmant. DOOM
alarmánt adj. m., pl. alarmánți; f. alarmántă, pl. alarmánte
alarmantul
ALARMÁNT, -Ă, alarmanți, -te, adj. Care alarmează; neliniștitor, îngrijorător. – Din fr. alarmant. DOOM
alarmánt adj. m., pl. alarmánți; f. alarmántă, pl. alarmánte
alarmantului
ALARMÁNT, -Ă, alarmanți, -te, adj. Care alarmează; neliniștitor, îngrijorător. – Din fr. alarmant. DOOM
alarmánt adj. m., pl. alarmánți; f. alarmántă, pl. alarmánte
alarmanți
ALARMÁNT, -Ă, alarmanți, -te, adj. Care alarmează; neliniștitor, îngrijorător. – Din fr. alarmant. DOOM
alarmánt adj. m., pl. alarmánți; f. alarmántă, pl. alarmánte
alarmanții
ALARMÁNT, -Ă, alarmanți, -te, adj. Care alarmează; neliniștitor, îngrijorător. – Din fr. alarmant. DOOM
alarmánt adj. m., pl. alarmánți; f. alarmántă, pl. alarmánte
alarmanților
ALARMÁNT, -Ă, alarmanți, -te, adj. Care alarmează; neliniștitor, îngrijorător. – Din fr. alarmant. DOOM
alarmánt adj. m., pl. alarmánți; f. alarmántă, pl. alarmánte
alarmare
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmare
ALARMÁRE, alarmări, s. f. Acțiunea de a (se) alarma și rezultatul ei. – V. alarma. DOOM
alarmáre s. f., g.-d. art. alarmắrii; pl. alarmắri
alarmarea
ALARMÁRE, alarmări, s. f. Acțiunea de a (se) alarma și rezultatul ei. – V. alarma. DOOM
alarmáre s. f., g.-d. art. alarmắrii; pl. alarmắri
alarmară
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmarăm
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmarăți
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmase
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmasem
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmaseră
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmaserăm
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmaserăți
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmaseși
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmaseți
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmat
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmat
ALARMÁT, -Ă, alarmați, -te, adj. Care a devenit neliniștit, îngrijorat; alertat. – V. alarma.
alarmata
ALARMÁT, -Ă, alarmați, -te, adj. Care a devenit neliniștit, îngrijorat; alertat. – V. alarma.
alarmate
ALARMÁT, -Ă, alarmați, -te, adj. Care a devenit neliniștit, îngrijorat; alertat. – V. alarma.
alarmatei
ALARMÁT, -Ă, alarmați, -te, adj. Care a devenit neliniștit, îngrijorat; alertat. – V. alarma.
alarmatele
ALARMÁT, -Ă, alarmați, -te, adj. Care a devenit neliniștit, îngrijorat; alertat. – V. alarma.
alarmatelor
ALARMÁT, -Ă, alarmați, -te, adj. Care a devenit neliniștit, îngrijorat; alertat. – V. alarma.
alarmatul
ALARMÁT, -Ă, alarmați, -te, adj. Care a devenit neliniștit, îngrijorat; alertat. – V. alarma.
alarmatului
ALARMÁT, -Ă, alarmați, -te, adj. Care a devenit neliniștit, îngrijorat; alertat. – V. alarma.
alarmau
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmași
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmați
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmați
ALARMÁT, -Ă, alarmați, -te, adj. Care a devenit neliniștit, îngrijorat; alertat. – V. alarma.
alarmații
ALARMÁT, -Ă, alarmați, -te, adj. Care a devenit neliniștit, îngrijorat; alertat. – V. alarma.
alarmaților
ALARMÁT, -Ă, alarmați, -te, adj. Care a devenit neliniștit, îngrijorat; alertat. – V. alarma.
alarme
ALÁRMĂ, alarme, s. f. 1. Anunțare a unei primejdii sau calamități care amenință populația; semnal prin care se anunță asemenea primejdii. 2. Neliniște, teamă, spaimă de care este cuprins cineva la apropierea unei primejdii. – Din fr. alarme. DOOM
alármă s. f., g.-d. art. alármei; pl. alárme
alarmează
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmei
ALÁRMĂ, alarme, s. f. 1. Anunțare a unei primejdii sau calamități care amenință populația; semnal prin care se anunță asemenea primejdii. 2. Neliniște, teamă, spaimă de care este cuprins cineva la apropierea unei primejdii. – Din fr. alarme. DOOM
alármă s. f., g.-d. art. alármei; pl. alárme
alarmele
ALÁRMĂ, alarme, s. f. 1. Anunțare a unei primejdii sau calamități care amenință populația; semnal prin care se anunță asemenea primejdii. 2. Neliniște, teamă, spaimă de care este cuprins cineva la apropierea unei primejdii. – Din fr. alarme. DOOM
alármă s. f., g.-d. art. alármei; pl. alárme
alarmelor
ALÁRMĂ, alarme, s. f. 1. Anunțare a unei primejdii sau calamități care amenință populația; semnal prin care se anunță asemenea primejdii. 2. Neliniște, teamă, spaimă de care este cuprins cineva la apropierea unei primejdii. – Din fr. alarme. DOOM
alármă s. f., g.-d. art. alármei; pl. alárme
alarmez
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmeze
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmezi
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmist
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmist
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmista
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmista
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmiste
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmiste
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmistei
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmistei
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmistele
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmistele
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmistelor
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmistelor
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmistul
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmistul
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmistului
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmistului
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmiști
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmiști
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmiștii
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmiștii
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmiștilor
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmiștilor
ALARMÍST, -Ă, alarmiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care împrăștie intenționat știri alarmante, adesea inventate; (persoană) care se alarmează ușor; sperios, timorat, panicard, înfricoșat. 2. Adj. (Despre vorbe, știri etc.) Care provoacă panică, care îngrozește. – Din fr. alarmiste. DOOM
alarmíst adj. m., s. m., pl. alarmíști; adj. f., s. f. alarmístă, pl. alarmíste
alarmând
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmînd
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer. DOOM
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză
alarmări
ALARMÁRE, alarmări, s. f. Acțiunea de a (se) alarma și rezultatul ei. – V. alarma. DOOM
alarmáre s. f., g.-d. art. alarmắrii; pl. alarmắri
alarmării
ALARMÁRE, alarmări, s. f. Acțiunea de a (se) alarma și rezultatul ei. – V. alarma. DOOM
alarmáre s. f., g.-d. art. alarmắrii; pl. alarmắri
alarmările
ALARMÁRE, alarmări, s. f. Acțiunea de a (se) alarma și rezultatul ei. – V. alarma. DOOM
alarmáre s. f., g.-d. art. alarmắrii; pl. alarmắri
alarmărilor
ALARMÁRE, alarmări, s. f. Acțiunea de a (se) alarma și rezultatul ei. – V. alarma. DOOM
alarmáre s. f., g.-d. art. alarmắrii; pl. alarmắri
alat
ALÁT, -Ă adj. 1. (Liv.) Cu aripi; înaripat, elevat, sublim. 2. (Bot.; despre unele organe) Cu aspect de aripă. [< it. alato].
alaun
ALAÚN s. n. 1. Sulfat dublu al unui metal trivalent și al unui metal monovalent. 2. P. restr. Sulfat dublu de aluminiu și potasiu; piatră-acră. – Din germ. Alaun. DOOM
alaún s. n.
alaunul
ALAÚN s. n. 1. Sulfat dublu al unui metal trivalent și al unui metal monovalent. 2. P. restr. Sulfat dublu de aluminiu și potasiu; piatră-acră. – Din germ. Alaun. DOOM
alaún s. n.
alaunului
ALAÚN s. n. 1. Sulfat dublu al unui metal trivalent și al unui metal monovalent. 2. P. restr. Sulfat dublu de aluminiu și potasiu; piatră-acră. – Din germ. Alaun. DOOM
alaún s. n.
alb
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
alb
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
alba
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
alba
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
albada
ALBÁDĂ, albade, s. f. (Livr.) Alboradă. – Din sp. albada.
albade
ALBÁDĂ, albade, s. f. (Livr.) Alboradă. – Din sp. albada.
albadei
ALBÁDĂ, albade, s. f. (Livr.) Alboradă. – Din sp. albada.
albadele
ALBÁDĂ, albade, s. f. (Livr.) Alboradă. – Din sp. albada.
albadelor
ALBÁDĂ, albade, s. f. (Livr.) Alboradă. – Din sp. albada.
albaiulian
ALBAIULIÁN, -Ă, albaiulieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Alba Iulia. 2. Adj. Care aparține municipiului Alba Iulia sau albaiulienilor (1), privitor la Alba Iulia ori la albaiulieni. – Alba Iulia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
albaiulián (-li-an) adj. m., s. m., pl. albaiuliéni (-li-eni); adj. f. albaiuliánă, pl. albaiuliéne
albaiulian
ALBAIULIÁN, -Ă, albaiulieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Alba Iulia. 2. Adj. Care aparține municipiului Alba Iulia sau albaiulienilor (1), privitor la Alba Iulia ori la albaiulieni. – Alba Iulia (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
albaiulián (-li-an) adj. m., s. m., pl. albaiuliéni (-li-eni); adj. f. albaiuliánă, pl. albaiuliéne
albaiulianca
ALBAIULIÁNCĂ, albaiulience, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Alba Iulia. – Albaiulian + suf. -că. DOOM
albaiuliáncă (-li-an-) s. f., g.-d. art. albaiuliéncei; pl. albaiuliénce (-li-en-)
albaiulianco
ALBAIULIÁNCĂ, albaiulience, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Alba Iulia. – Albaiulian + suf. -că. DOOM
albaiuliáncă (-li-an-) s. f., g.-d. art. albaiuliéncei; pl. albaiuliénce (-li-en-)
albaiulience
ALBAIULIÁNCĂ, albaiulience, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Alba Iulia. – Albaiulian + suf. -că. DOOM
albaiuliáncă (-li-an-) s. f., g.-d. art. albaiuliéncei; pl. albaiuliénce (-li-en-)
albaiuliencei
ALBAIULIÁNCĂ, albaiulience, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Alba Iulia. – Albaiulian + suf. -că. DOOM
albaiuliáncă (-li-an-) s. f., g.-d. art. albaiuliéncei; pl. albaiuliénce (-li-en-)
albaiuliencele
ALBAIULIÁNCĂ, albaiulience, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Alba Iulia. – Albaiulian + suf. -că. DOOM
albaiuliáncă (-li-an-) s. f., g.-d. art. albaiuliéncei; pl. albaiuliénce (-li-en-)
albaiuliencelor
ALBAIULIÁNCĂ, albaiulience, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Alba Iulia. – Albaiulian + suf. -că. DOOM
albaiuliáncă (-li-an-) s. f., g.-d. art. albaiuliéncei; pl. albaiuliénce (-li-en-)
albanez
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanez
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albaneza
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albaneza
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albaneze
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albaneze
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albaneze
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanezei
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanezei
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanezele
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanezele
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanezelor
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanezelor
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanezi
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanezi
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanezii
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanezii
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanezilor
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanezilor
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanezo
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanezo
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanezul
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanezul
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanezule
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanezule
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanezului
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanezului
ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese. DOOM
albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei
albanistica
ALBANÍSTICĂ s. f. Studiu al limbii, culturii și civilizației albaneze. – Din germ. Albanistik. DOOM
albanístică s. f., g.-d. art. albanísticii
albanistici
ALBANÍSTICĂ s. f. Studiu al limbii, culturii și civilizației albaneze. – Din germ. Albanistik. DOOM
albanístică s. f., g.-d. art. albanísticii
albanisticii
ALBANÍSTICĂ s. f. Studiu al limbii, culturii și civilizației albaneze. – Din germ. Albanistik. DOOM
albanístică s. f., g.-d. art. albanísticii
albaspina
ALBASPÍNĂ s. f. (Bot.) Păducel. – Din lat. alba spina, it. albaspina. DOOM
albaspínă (-bas-pi- / -ba-spi-) s. f., g.-d. art. albaspínei
albaspine
ALBASPÍNĂ s. f. (Bot.) Păducel. – Din lat. alba spina, it. albaspina. DOOM
albaspínă (-bas-pi- / -ba-spi-) s. f., g.-d. art. albaspínei
albaspinei
ALBASPÍNĂ s. f. (Bot.) Păducel. – Din lat. alba spina, it. albaspina. DOOM
albaspínă (-bas-pi- / -ba-spi-) s. f., g.-d. art. albaspínei
albaspinele
ALBASPÍNĂ s. f. (Bot.) Păducel. – Din lat. alba spina, it. albaspina. DOOM
albaspínă (-bas-pi- / -ba-spi-) s. f., g.-d. art. albaspínei
albaspinelor
ALBASPÍNĂ s. f. (Bot.) Păducel. – Din lat. alba spina, it. albaspina. DOOM
albaspínă (-bas-pi- / -ba-spi-) s. f., g.-d. art. albaspínei
albastra
ALBÁSTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) folosit în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1). ◊ Compuse: albastru-azuriu = albastru (1) cu nuanțe azurii; albastru-deschis = albastru (1) mai puțin intens. – Lat. albaster (albus). DOOM
albástru2 s. n., art. albástrul
albastre
ALBÁSTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) folosit în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1). ◊ Compuse: albastru-azuriu = albastru (1) cu nuanțe azurii; albastru-deschis = albastru (1) mai puțin intens. – Lat. albaster (albus). DOOM
albástru2 s. n., art. albástrul
albastrei
ALBÁSTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) folosit în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1). ◊ Compuse: albastru-azuriu = albastru (1) cu nuanțe azurii; albastru-deschis = albastru (1) mai puțin intens. – Lat. albaster (albus). DOOM
albástru2 s. n., art. albástrul
albastrele
ALBÁSTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) folosit în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1). ◊ Compuse: albastru-azuriu = albastru (1) cu nuanțe azurii; albastru-deschis = albastru (1) mai puțin intens. – Lat. albaster (albus). DOOM
albástru2 s. n., art. albástrul
albastrelor
ALBÁSTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) folosit în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1). ◊ Compuse: albastru-azuriu = albastru (1) cu nuanțe azurii; albastru-deschis = albastru (1) mai puțin intens. – Lat. albaster (albus). DOOM
albástru2 s. n., art. albástrul
albastru
ALBÁSTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) folosit în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1). ◊ Compuse: albastru-azuriu = albastru (1) cu nuanțe azurii; albastru-deschis = albastru (1) mai puțin intens. – Lat. albaster (albus). DOOM
albástru2 s. n., art. albástrul
albastrul
ALBÁSTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) folosit în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1). ◊ Compuse: albastru-azuriu = albastru (1) cu nuanțe azurii; albastru-deschis = albastru (1) mai puțin intens. – Lat. albaster (albus). DOOM
albástru2 s. n., art. albástrul
albastrului
ALBÁSTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) folosit în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1). ◊ Compuse: albastru-azuriu = albastru (1) cu nuanțe azurii; albastru-deschis = albastru (1) mai puțin intens. – Lat. albaster (albus). DOOM
albástru2 s. n., art. albástrul
albatros
ALBATRÓS, albatroși, s. m. Pasăre marină, asemănătoare cu pescărușul, dar mult mai mare decât acesta, de culoare albă, cu aripile lungi, înguste și negre la vârf (Diomedea exulans). – Din fr. albatros. DOOM
albatrós (-ba-tros) s. m., pl. albatróși
albatrosul
ALBATRÓS, albatroși, s. m. Pasăre marină, asemănătoare cu pescărușul, dar mult mai mare decât acesta, de culoare albă, cu aripile lungi, înguste și negre la vârf (Diomedea exulans). – Din fr. albatros. DOOM
albatrós (-ba-tros) s. m., pl. albatróși
albatrosului
ALBATRÓS, albatroși, s. m. Pasăre marină, asemănătoare cu pescărușul, dar mult mai mare decât acesta, de culoare albă, cu aripile lungi, înguste și negre la vârf (Diomedea exulans). – Din fr. albatros. DOOM
albatrós (-ba-tros) s. m., pl. albatróși
albatroși
ALBATRÓS, albatroși, s. m. Pasăre marină, asemănătoare cu pescărușul, dar mult mai mare decât acesta, de culoare albă, cu aripile lungi, înguste și negre la vârf (Diomedea exulans). – Din fr. albatros. DOOM
albatrós (-ba-tros) s. m., pl. albatróși
albatroșii
ALBATRÓS, albatroși, s. m. Pasăre marină, asemănătoare cu pescărușul, dar mult mai mare decât acesta, de culoare albă, cu aripile lungi, înguste și negre la vârf (Diomedea exulans). – Din fr. albatros. DOOM
albatrós (-ba-tros) s. m., pl. albatróși
albatroșilor
ALBATRÓS, albatroși, s. m. Pasăre marină, asemănătoare cu pescărușul, dar mult mai mare decât acesta, de culoare albă, cu aripile lungi, înguste și negre la vârf (Diomedea exulans). – Din fr. albatros. DOOM
albatrós (-ba-tros) s. m., pl. albatróși
albaștri
ALBÁSTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) folosit în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1). ◊ Compuse: albastru-azuriu = albastru (1) cu nuanțe azurii; albastru-deschis = albastru (1) mai puțin intens. – Lat. albaster (albus). DOOM
albástru2 s. n., art. albástrul
albaștrii
ALBÁSTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) folosit în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1). ◊ Compuse: albastru-azuriu = albastru (1) cu nuanțe azurii; albastru-deschis = albastru (1) mai puțin intens. – Lat. albaster (albus). DOOM
albástru2 s. n., art. albástrul
albaștrilor
ALBÁSTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) folosit în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1). ◊ Compuse: albastru-azuriu = albastru (1) cu nuanțe azurii; albastru-deschis = albastru (1) mai puțin intens. – Lat. albaster (albus). DOOM
albástru2 s. n., art. albástrul
albe
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
albe
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
albeala
ALBEÁLĂ, (2) albeli, s. f. (Pop.) 1. Faptul de a (se) albi. 2. (La pl.) Cosmetice de culoare albă. – Albi + suf. -eală. DOOM
albeálă (pop.) s. f., g.-d. art. albélii; (farduri) pl. albéli
albeața
ALBÉȚ, -EÁȚĂ, albeți, -e, adj., s. n. (Reg.) 1. Adj. Albineț. 2. S. n. Alburn. – Alb + suf. -eț. DOOM
albéț2 (reg.) s. n., pl. albéțe
albeață
ALBÉȚE s. f. v. albeață. DOOM
albeáță s. f., g.-d. art. albéții
albedo
ALBÉDO s. n. Mărime care indică fracțiunea din energia luminoasă incidentă radiată în mod difuz de un corp. – Din fr. albédo. DOOM
albédo s. n., art. albédoul
albedometru
ALBEDOMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea albedoului. [< fr. albédomètre].
albedoul
ALBÉDO s. n. Mărime care indică fracțiunea din energia luminoasă incidentă radiată în mod difuz de un corp. – Din fr. albédo. DOOM
albédo s. n., art. albédoul
albedoului
ALBÉDO s. n. Mărime care indică fracțiunea din energia luminoasă incidentă radiată în mod difuz de un corp. – Din fr. albédo. DOOM
albédo s. n., art. albédoul
albedouri
ALBÉDO s. n. Mărime care indică fracțiunea din energia luminoasă incidentă radiată în mod difuz de un corp. – Din fr. albédo. DOOM
albédo s. n., art. albédoul
albedourile
ALBÉDO s. n. Mărime care indică fracțiunea din energia luminoasă incidentă radiată în mod difuz de un corp. – Din fr. albédo. DOOM
albédo s. n., art. albédoul
albedourilor
ALBÉDO s. n. Mărime care indică fracțiunea din energia luminoasă incidentă radiată în mod difuz de un corp. – Din fr. albédo. DOOM
albédo s. n., art. albédoul
albei
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
albei
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
albei
ALBÉI s. m. Specie de iarbă albicioasă, cu fire tari și cu spic ramificat. – Alb + suf. -ei. DOOM
albéi s. m.
albeiul
ALBÉI s. m. Specie de iarbă albicioasă, cu fire tari și cu spic ramificat. – Alb + suf. -ei. DOOM
albéi s. m.
albeiului
ALBÉI s. m. Specie de iarbă albicioasă, cu fire tari și cu spic ramificat. – Alb + suf. -ei. DOOM
albéi s. m.
albele
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
albele
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
albeli
ALBEÁLĂ, (2) albeli, s. f. (Pop.) 1. Faptul de a (se) albi. 2. (La pl.) Cosmetice de culoare albă. – Albi + suf. -eală. DOOM
albeálă (pop.) s. f., g.-d. art. albélii; (farduri) pl. albéli
albelii
ALBEÁLĂ, (2) albeli, s. f. (Pop.) 1. Faptul de a (se) albi. 2. (La pl.) Cosmetice de culoare albă. – Albi + suf. -eală. DOOM
albeálă (pop.) s. f., g.-d. art. albélii; (farduri) pl. albéli
albelile
ALBEÁLĂ, (2) albeli, s. f. (Pop.) 1. Faptul de a (se) albi. 2. (La pl.) Cosmetice de culoare albă. – Albi + suf. -eală. DOOM
albeálă (pop.) s. f., g.-d. art. albélii; (farduri) pl. albéli
albelilor
ALBEÁLĂ, (2) albeli, s. f. (Pop.) 1. Faptul de a (se) albi. 2. (La pl.) Cosmetice de culoare albă. – Albi + suf. -eală. DOOM
albeálă (pop.) s. f., g.-d. art. albélii; (farduri) pl. albéli
albelor
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
albelor
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
albescența
ALBESCÉNȚĂ s. f. (Rar) Starea a ceea ce este alb; albiciune. – Din fr. albescence. DOOM
albescénță (rar) s. f., g.-d. art. albescénței
albescențe
ALBESCÉNȚĂ s. f. (Rar) Starea a ceea ce este alb; albiciune. – Din fr. albescence. DOOM
albescénță (rar) s. f., g.-d. art. albescénței
albescenței
ALBESCÉNȚĂ s. f. (Rar) Starea a ceea ce este alb; albiciune. – Din fr. albescence. DOOM
albescénță (rar) s. f., g.-d. art. albescénței
albeț
ALBÉȚ, -EÁȚĂ, albeți, -e, adj., s. n. (Reg.) 1. Adj. Albineț. 2. S. n. Alburn. – Alb + suf. -eț. DOOM
albéț2 (reg.) s. n., pl. albéțe
albețe
ALBÉȚE s. f. v. albeață. DOOM
albeáță s. f., g.-d. art. albéții
albețe
ALBÉȚ, -EÁȚĂ, albeți, -e, adj., s. n. (Reg.) 1. Adj. Albineț. 2. S. n. Alburn. – Alb + suf. -eț. DOOM
albéț2 (reg.) s. n., pl. albéțe
albețea
ALBÉȚE s. f. v. albeață. DOOM
albeáță s. f., g.-d. art. albéții
albeței
ALBÉȚE s. f. v. albeață. DOOM
albeáță s. f., g.-d. art. albéții
albeței
ALBÉȚ, -EÁȚĂ, albeți, -e, adj., s. n. (Reg.) 1. Adj. Albineț. 2. S. n. Alburn. – Alb + suf. -eț. DOOM
albéț2 (reg.) s. n., pl. albéțe
albețele
ALBÉȚ, -EÁȚĂ, albeți, -e, adj., s. n. (Reg.) 1. Adj. Albineț. 2. S. n. Alburn. – Alb + suf. -eț. DOOM
albéț2 (reg.) s. n., pl. albéțe
albețelor
ALBÉȚ, -EÁȚĂ, albeți, -e, adj., s. n. (Reg.) 1. Adj. Albineț. 2. S. n. Alburn. – Alb + suf. -eț. DOOM
albéț2 (reg.) s. n., pl. albéțe
albeți
ALBÉȚ, -EÁȚĂ, albeți, -e, adj., s. n. (Reg.) 1. Adj. Albineț. 2. S. n. Alburn. – Alb + suf. -eț. DOOM
albéț2 (reg.) s. n., pl. albéțe
albeții
ALBÉȚ, -EÁȚĂ, albeți, -e, adj., s. n. (Reg.) 1. Adj. Albineț. 2. S. n. Alburn. – Alb + suf. -eț. DOOM
albéț2 (reg.) s. n., pl. albéțe
albeților
ALBÉȚ, -EÁȚĂ, albeți, -e, adj., s. n. (Reg.) 1. Adj. Albineț. 2. S. n. Alburn. – Alb + suf. -eț. DOOM
albéț2 (reg.) s. n., pl. albéțe
albețul
ALBÉȚ, -EÁȚĂ, albeți, -e, adj., s. n. (Reg.) 1. Adj. Albineț. 2. S. n. Alburn. – Alb + suf. -eț. DOOM
albéț2 (reg.) s. n., pl. albéțe
albețului
ALBÉȚ, -EÁȚĂ, albeți, -e, adj., s. n. (Reg.) 1. Adj. Albineț. 2. S. n. Alburn. – Alb + suf. -eț. DOOM
albéț2 (reg.) s. n., pl. albéțe
albgardist
ALBGARDÍST, -Ă, albgardiști, -ste, s. m. și f. Combatant împotriva bolșevismului în timpul războiului civil din Rusia (1918-1920). – Alb + gardist (după rus. belogvardeeț). DOOM
albgardístă (alb-gar-) s. f., g.-d. art. albgardístei, pl. albgardíste
albgardista
ALBGARDÍST, -Ă, albgardiști, -ste, s. m. și f. Combatant împotriva bolșevismului în timpul războiului civil din Rusia (1918-1920). – Alb + gardist (după rus. belogvardeeț). DOOM
albgardístă (alb-gar-) s. f., g.-d. art. albgardístei, pl. albgardíste
albgardiste
ALBGARDÍST, -Ă, albgardiști, -ste, s. m. și f. Combatant împotriva bolșevismului în timpul războiului civil din Rusia (1918-1920). – Alb + gardist (după rus. belogvardeeț). DOOM
albgardístă (alb-gar-) s. f., g.-d. art. albgardístei, pl. albgardíste
albgardistei
ALBGARDÍST, -Ă, albgardiști, -ste, s. m. și f. Combatant împotriva bolșevismului în timpul războiului civil din Rusia (1918-1920). – Alb + gardist (după rus. belogvardeeț). DOOM
albgardístă (alb-gar-) s. f., g.-d. art. albgardístei, pl. albgardíste
albgardistele
ALBGARDÍST, -Ă, albgardiști, -ste, s. m. și f. Combatant împotriva bolșevismului în timpul războiului civil din Rusia (1918-1920). – Alb + gardist (după rus. belogvardeeț). DOOM
albgardístă (alb-gar-) s. f., g.-d. art. albgardístei, pl. albgardíste
albgardistelor
ALBGARDÍST, -Ă, albgardiști, -ste, s. m. și f. Combatant împotriva bolșevismului în timpul războiului civil din Rusia (1918-1920). – Alb + gardist (după rus. belogvardeeț). DOOM
albgardístă (alb-gar-) s. f., g.-d. art. albgardístei, pl. albgardíste
albgardistul
ALBGARDÍST, -Ă, albgardiști, -ste, s. m. și f. Combatant împotriva bolșevismului în timpul războiului civil din Rusia (1918-1920). – Alb + gardist (după rus. belogvardeeț). DOOM
albgardístă (alb-gar-) s. f., g.-d. art. albgardístei, pl. albgardíste
albgardistului
ALBGARDÍST, -Ă, albgardiști, -ste, s. m. și f. Combatant împotriva bolșevismului în timpul războiului civil din Rusia (1918-1920). – Alb + gardist (după rus. belogvardeeț). DOOM
albgardístă (alb-gar-) s. f., g.-d. art. albgardístei, pl. albgardíste
albgardiști
ALBGARDÍST, -Ă, albgardiști, -ste, s. m. și f. Combatant împotriva bolșevismului în timpul războiului civil din Rusia (1918-1920). – Alb + gardist (după rus. belogvardeeț). DOOM
albgardístă (alb-gar-) s. f., g.-d. art. albgardístei, pl. albgardíste
albgardiștii
ALBGARDÍST, -Ă, albgardiști, -ste, s. m. și f. Combatant împotriva bolșevismului în timpul războiului civil din Rusia (1918-1920). – Alb + gardist (după rus. belogvardeeț). DOOM
albgardístă (alb-gar-) s. f., g.-d. art. albgardístei, pl. albgardíste
albgardiștilor
ALBGARDÍST, -Ă, albgardiști, -ste, s. m. și f. Combatant împotriva bolșevismului în timpul războiului civil din Rusia (1918-1920). – Alb + gardist (după rus. belogvardeeț). DOOM
albgardístă (alb-gar-) s. f., g.-d. art. albgardístei, pl. albgardíste
albi
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
albi
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
albi
ALBÍ, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) alb. ♦ A trata produsele textile cu agenți oxidanți sau reducători pentru a le face mai albe, distrugând pigmenții naturali. ♦ A colora ușor în albastru un produs textil pentru a obține un efect de alb intens. ♦ A decolora, parțial sau total, un anumit produs. ♦ Intranz. A încărunți; p. ext. a îmbătrâni. 2. Intranz. A ieși în evidență, a se contura (din cauza culorii albe). ♦ Fig. A străluci. – Din alb. DOOM
albí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albésc, imperf. 3 sg. albeá; conj. prez. 3 să albeáscă
albia
ÁLBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguieț făcut din lemn cioplit sau din doage asamblate; covată, copaie. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta (pe cineva) cu vorbe grele, a batjocori rău (pe cineva). 2. Porțiune a unei văi acoperită permanent sau temporar cu apă; matcă. – Lat. alvea. DOOM
álbie (-bi-e) s. f., art. álbia (-bi-a), g.-d. art. álbiei; pl. álbii, art. álbiile (-bi-i-)
albia
ALBIÍ, pers. 3 albiește, vb. IV. Refl. (Rar) A lua forma unei albii. – Din albie. DOOM
albií (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se albiéște (-bi-e-), imperf. 3 sg. se albiá (-bi-a); conj. prez. 3 să se albiáscă; ger. albiíndu-se (-bi-in-)
albia
ALBÍU, -ÍE, albii, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -iu. DOOM
albíu (rar) adj. m., f. albíe; pl. m. și f. albíi
albian
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albian
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albiana
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albiana
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albianul
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albianul
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albianului
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albianului
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albiască
ALBIÍ, pers. 3 albiește, vb. IV. Refl. (Rar) A lua forma unei albii. – Din albie. DOOM
albií (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se albiéște (-bi-e-), imperf. 3 sg. se albiá (-bi-a); conj. prez. 3 să se albiáscă; ger. albiíndu-se (-bi-in-)
albiau
ALBIÍ, pers. 3 albiește, vb. IV. Refl. (Rar) A lua forma unei albii. – Din albie. DOOM
albií (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se albiéște (-bi-e-), imperf. 3 sg. se albiá (-bi-a); conj. prez. 3 să se albiáscă; ger. albiíndu-se (-bi-in-)
albicioasa
ALBICIÓS, -OÁSĂ, albicioși, -oase, adj. Care bate în alb; (rar) albiu, albui, alburiu. – Alb + suf. -icios. DOOM
albiciós adj. m., pl. albicióși; f. albicioásă, pl. albicioáse
albicioase
ALBICIÓS, -OÁSĂ, albicioși, -oase, adj. Care bate în alb; (rar) albiu, albui, alburiu. – Alb + suf. -icios. DOOM
albiciós adj. m., pl. albicióși; f. albicioásă, pl. albicioáse
albicioasei
ALBICIÓS, -OÁSĂ, albicioși, -oase, adj. Care bate în alb; (rar) albiu, albui, alburiu. – Alb + suf. -icios. DOOM
albiciós adj. m., pl. albicióși; f. albicioásă, pl. albicioáse
albicioasele
ALBICIÓS, -OÁSĂ, albicioși, -oase, adj. Care bate în alb; (rar) albiu, albui, alburiu. – Alb + suf. -icios. DOOM
albiciós adj. m., pl. albicióși; f. albicioásă, pl. albicioáse
albicioaselor
ALBICIÓS, -OÁSĂ, albicioși, -oase, adj. Care bate în alb; (rar) albiu, albui, alburiu. – Alb + suf. -icios. DOOM
albiciós adj. m., pl. albicióși; f. albicioásă, pl. albicioáse
albicios
ALBICIÓS, -OÁSĂ, albicioși, -oase, adj. Care bate în alb; (rar) albiu, albui, alburiu. – Alb + suf. -icios. DOOM
albiciós adj. m., pl. albicióși; f. albicioásă, pl. albicioáse
albiciosul
ALBICIÓS, -OÁSĂ, albicioși, -oase, adj. Care bate în alb; (rar) albiu, albui, alburiu. – Alb + suf. -icios. DOOM
albiciós adj. m., pl. albicióși; f. albicioásă, pl. albicioáse
albiciosului
ALBICIÓS, -OÁSĂ, albicioși, -oase, adj. Care bate în alb; (rar) albiu, albui, alburiu. – Alb + suf. -icios. DOOM
albiciós adj. m., pl. albicióși; f. albicioásă, pl. albicioáse
albicioși
ALBICIÓS, -OÁSĂ, albicioși, -oase, adj. Care bate în alb; (rar) albiu, albui, alburiu. – Alb + suf. -icios. DOOM
albiciós adj. m., pl. albicióși; f. albicioásă, pl. albicioáse
albicioșii
ALBICIÓS, -OÁSĂ, albicioși, -oase, adj. Care bate în alb; (rar) albiu, albui, alburiu. – Alb + suf. -icios. DOOM
albiciós adj. m., pl. albicióși; f. albicioásă, pl. albicioáse
albicioșilor
ALBICIÓS, -OÁSĂ, albicioși, -oase, adj. Care bate în alb; (rar) albiu, albui, alburiu. – Alb + suf. -icios. DOOM
albiciós adj. m., pl. albicióși; f. albicioásă, pl. albicioáse
albiciune
ALBICIÚNE s. f. (Fam.) Albeață. – Alb + suf. -iciune. DOOM
albiciúne (fam.) s. f., g.-d. art. albiciúnii
albiciunea
ALBICIÚNE s. f. (Fam.) Albeață. – Alb + suf. -iciune. DOOM
albiciúne (fam.) s. f., g.-d. art. albiciúnii
albiciuni
ALBICIÚNE s. f. (Fam.) Albeață. – Alb + suf. -iciune. DOOM
albiciúne (fam.) s. f., g.-d. art. albiciúnii
albiciunii
ALBICIÚNE s. f. (Fam.) Albeață. – Alb + suf. -iciune. DOOM
albiciúne (fam.) s. f., g.-d. art. albiciúnii
albie
ÁLBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguieț făcut din lemn cioplit sau din doage asamblate; covată, copaie. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta (pe cineva) cu vorbe grele, a batjocori rău (pe cineva). 2. Porțiune a unei văi acoperită permanent sau temporar cu apă; matcă. – Lat. alvea. DOOM
álbie (-bi-e) s. f., art. álbia (-bi-a), g.-d. art. álbiei; pl. álbii, art. álbiile (-bi-i-)
albie
ALBÍU, -ÍE, albii, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -iu. DOOM
albíu (rar) adj. m., f. albíe; pl. m. și f. albíi
albiei
ÁLBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguieț făcut din lemn cioplit sau din doage asamblate; covată, copaie. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta (pe cineva) cu vorbe grele, a batjocori rău (pe cineva). 2. Porțiune a unei văi acoperită permanent sau temporar cu apă; matcă. – Lat. alvea. DOOM
álbie (-bi-e) s. f., art. álbia (-bi-a), g.-d. art. álbiei; pl. álbii, art. álbiile (-bi-i-)
albiei
ALBÍU, -ÍE, albii, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -iu. DOOM
albíu (rar) adj. m., f. albíe; pl. m. și f. albíi
albiene
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albiene
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albienei
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albienei
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albienele
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albienele
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albienelor
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albienelor
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albieni
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albieni
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albienii
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albienii
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albienilor
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albienilor
ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior, caracterizat prin gresii, marne și calcare, cu o bogată faună de amoniți și belemniți. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1). [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. DOOM
albián2 (-bi-an) s. n.
albiesc
ALBIÍ, pers. 3 albiește, vb. IV. Refl. (Rar) A lua forma unei albii. – Din albie. DOOM
albií (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se albiéște (-bi-e-), imperf. 3 sg. se albiá (-bi-a); conj. prez. 3 să se albiáscă; ger. albiíndu-se (-bi-in-)
albiește
ALBIÍ, pers. 3 albiește, vb. IV. Refl. (Rar) A lua forma unei albii. – Din albie. DOOM
albií (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se albiéște (-bi-e-), imperf. 3 sg. se albiá (-bi-a); conj. prez. 3 să se albiáscă; ger. albiíndu-se (-bi-in-)
albigens
ALBIGENZ, -Ă, s. m. și f., adj. v. albigens. DOOM
albigéns adj. m., s. m., pl. albigénsi; adj. f., s. f. albigénsă, pl. albigénse
albigenz
ALBIGENZ, -Ă, s. m. și f., adj. v. albigens. DOOM
albigéns adj. m., s. m., pl. albigénsi; adj. f., s. f. albigénsă, pl. albigénse
albigenzi
ALBIGÉNZI s. m. pl. Adepți ai unei secte rigoriste și antiecleziastice, cu centrul în orașul Albi din sudul Franței, reprimată sângeros de papalitate (sec. XII și începutul sec. XIII) – Din lat. [civitas] Albigensium, germ. Albigenser. Cf. fr. albigeois.
albigenză
ALBIGENZ, -Ă, s. m. și f., adj. v. albigens. DOOM
albigéns adj. m., s. m., pl. albigénsi; adj. f., s. f. albigénsă, pl. albigénse
albii
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
albii
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
albii
ÁLBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguieț făcut din lemn cioplit sau din doage asamblate; covată, copaie. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta (pe cineva) cu vorbe grele, a batjocori rău (pe cineva). 2. Porțiune a unei văi acoperită permanent sau temporar cu apă; matcă. – Lat. alvea. DOOM
álbie (-bi-e) s. f., art. álbia (-bi-a), g.-d. art. álbiei; pl. álbii, art. álbiile (-bi-i-)
albii
ALBIÍ, pers. 3 albiește, vb. IV. Refl. (Rar) A lua forma unei albii. – Din albie. DOOM
albií (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se albiéște (-bi-e-), imperf. 3 sg. se albiá (-bi-a); conj. prez. 3 să se albiáscă; ger. albiíndu-se (-bi-in-)
albii
ALBÍU, -ÍE, albii, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -iu. DOOM
albíu (rar) adj. m., f. albíe; pl. m. și f. albíi
albiii
ALBÍU, -ÍE, albii, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -iu. DOOM
albíu (rar) adj. m., f. albíe; pl. m. și f. albíi
albiile
ÁLBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguieț făcut din lemn cioplit sau din doage asamblate; covată, copaie. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta (pe cineva) cu vorbe grele, a batjocori rău (pe cineva). 2. Porțiune a unei văi acoperită permanent sau temporar cu apă; matcă. – Lat. alvea. DOOM
álbie (-bi-e) s. f., art. álbia (-bi-a), g.-d. art. álbiei; pl. álbii, art. álbiile (-bi-i-)
albiile
ALBÍU, -ÍE, albii, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -iu. DOOM
albíu (rar) adj. m., f. albíe; pl. m. și f. albíi
albiilor
ÁLBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguieț făcut din lemn cioplit sau din doage asamblate; covată, copaie. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta (pe cineva) cu vorbe grele, a batjocori rău (pe cineva). 2. Porțiune a unei văi acoperită permanent sau temporar cu apă; matcă. – Lat. alvea. DOOM
álbie (-bi-e) s. f., art. álbia (-bi-a), g.-d. art. álbiei; pl. álbii, art. álbiile (-bi-i-)
albiilor
ALBÍU, -ÍE, albii, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -iu. DOOM
albíu (rar) adj. m., f. albíe; pl. m. și f. albíi
albiind
ALBIÍ, pers. 3 albiește, vb. IV. Refl. (Rar) A lua forma unei albii. – Din albie. DOOM
albií (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se albiéște (-bi-e-), imperf. 3 sg. se albiá (-bi-a); conj. prez. 3 să se albiáscă; ger. albiíndu-se (-bi-in-)
albiire
ALBIÍ, pers. 3 albiește, vb. IV. Refl. (Rar) A lua forma unei albii. – Din albie. DOOM
albií (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se albiéște (-bi-e-), imperf. 3 sg. se albiá (-bi-a); conj. prez. 3 să se albiáscă; ger. albiíndu-se (-bi-in-)
albiire
ALBIÍ, pers. 3 albiește, vb. IV. Refl. (Rar) A lua forma unei albii. – Din albie. DOOM
albií (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se albiéște (-bi-e-), imperf. 3 sg. se albiá (-bi-a); conj. prez. 3 să se albiáscă; ger. albiíndu-se (-bi-in-)
albiiră
ALBIÍ, pers. 3 albiește, vb. IV. Refl. (Rar) A lua forma unei albii. – Din albie. DOOM
albií (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se albiéște (-bi-e-), imperf. 3 sg. se albiá (-bi-a); conj. prez. 3 să se albiáscă; ger. albiíndu-se (-bi-in-)
albiise
ALBIÍ, pers. 3 albiește, vb. IV. Refl. (Rar) A lua forma unei albii. – Din albie. DOOM
albií (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se albiéște (-bi-e-), imperf. 3 sg. se albiá (-bi-a); conj. prez. 3 să se albiáscă; ger. albiíndu-se (-bi-in-)
albiiseră
ALBIÍ, pers. 3 albiește, vb. IV. Refl. (Rar) A lua forma unei albii. – Din albie. DOOM
albií (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se albiéște (-bi-e-), imperf. 3 sg. se albiá (-bi-a); conj. prez. 3 să se albiáscă; ger. albiíndu-se (-bi-in-)
albiit
ALBIÍ, pers. 3 albiește, vb. IV. Refl. (Rar) A lua forma unei albii. – Din albie. DOOM
albií (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se albiéște (-bi-e-), imperf. 3 sg. se albiá (-bi-a); conj. prez. 3 să se albiáscă; ger. albiíndu-se (-bi-in-)
albilița
ALBILÍȚĂ, albilițe, s. f. Fluture alb cu vârful aripilor anterioare negre, a cărui larvă dăunătoare se hrănește cu frunze de varză; fluture-de-varză, fluture-alb (Pieris brassicae). – Alb + suf. -iliță. DOOM
albilíță s. f., g.-d. art. albilíței; pl. albilíțe
albilițe
ALBILÍȚĂ, albilițe, s. f. Fluture alb cu vârful aripilor anterioare negre, a cărui larvă dăunătoare se hrănește cu frunze de varză; fluture-de-varză, fluture-alb (Pieris brassicae). – Alb + suf. -iliță. DOOM
albilíță s. f., g.-d. art. albilíței; pl. albilíțe
albiliței
ALBILÍȚĂ, albilițe, s. f. Fluture alb cu vârful aripilor anterioare negre, a cărui larvă dăunătoare se hrănește cu frunze de varză; fluture-de-varză, fluture-alb (Pieris brassicae). – Alb + suf. -iliță. DOOM
albilíță s. f., g.-d. art. albilíței; pl. albilíțe
albilițele
ALBILÍȚĂ, albilițe, s. f. Fluture alb cu vârful aripilor anterioare negre, a cărui larvă dăunătoare se hrănește cu frunze de varză; fluture-de-varză, fluture-alb (Pieris brassicae). – Alb + suf. -iliță. DOOM
albilíță s. f., g.-d. art. albilíței; pl. albilíțe
albilițelor
ALBILÍȚĂ, albilițe, s. f. Fluture alb cu vârful aripilor anterioare negre, a cărui larvă dăunătoare se hrănește cu frunze de varză; fluture-de-varză, fluture-alb (Pieris brassicae). – Alb + suf. -iliță. DOOM
albilíță s. f., g.-d. art. albilíței; pl. albilíțe
albilor
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
albilor
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
albime
ALBÍME, albimi, s. f. (Rar) Albeață (1). – Alb + suf. -ime. DOOM
albíme (rar) s. f., g.-d. art. albímii; pl. albími
albimea
ALBÍME, albimi, s. f. (Rar) Albeață (1). – Alb + suf. -ime. DOOM
albíme (rar) s. f., g.-d. art. albímii; pl. albími
albimi
ALBÍME, albimi, s. f. (Rar) Albeață (1). – Alb + suf. -ime. DOOM
albíme (rar) s. f., g.-d. art. albímii; pl. albími
albimii
ALBÍME, albimi, s. f. (Rar) Albeață (1). – Alb + suf. -ime. DOOM
albíme (rar) s. f., g.-d. art. albímii; pl. albími
albimile
ALBÍME, albimi, s. f. (Rar) Albeață (1). – Alb + suf. -ime. DOOM
albíme (rar) s. f., g.-d. art. albímii; pl. albími
albimilor
ALBÍME, albimi, s. f. (Rar) Albeață (1). – Alb + suf. -ime. DOOM
albíme (rar) s. f., g.-d. art. albímii; pl. albími
albina
ALBINÁ, albinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se face ziuă. – Din alb2.
albina
ALBÍNĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt și lins, iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos și care trăiește în familii, producând miere și ceară; muscă (Apis mellifera). 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”. DOOM
albínă s. f., g.-d. art. albínei; pl. albíne
albinar
ALBINÁR, albinari, s. m. 1. (Pop.) Apicultor. 2. (Ornit.) Prigorie. – Albină + suf. -ar. DOOM
albinár s. m., pl. albinári
albinari
ALBINÁR, albinari, s. m. 1. (Pop.) Apicultor. 2. (Ornit.) Prigorie. – Albină + suf. -ar. DOOM
albinár s. m., pl. albinári
albinarii
ALBINÁR, albinari, s. m. 1. (Pop.) Apicultor. 2. (Ornit.) Prigorie. – Albină + suf. -ar. DOOM
albinár s. m., pl. albinári
albinarilor
ALBINÁR, albinari, s. m. 1. (Pop.) Apicultor. 2. (Ornit.) Prigorie. – Albină + suf. -ar. DOOM
albinár s. m., pl. albinári
albinarul
ALBINÁR, albinari, s. m. 1. (Pop.) Apicultor. 2. (Ornit.) Prigorie. – Albină + suf. -ar. DOOM
albinár s. m., pl. albinári
albinarului
ALBINÁR, albinari, s. m. 1. (Pop.) Apicultor. 2. (Ornit.) Prigorie. – Albină + suf. -ar. DOOM
albinár s. m., pl. albinári
albine
ALBÍNĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt și lins, iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos și care trăiește în familii, producând miere și ceară; muscă (Apis mellifera). 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”. DOOM
albínă s. f., g.-d. art. albínei; pl. albíne
albinea
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albineai
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albineala
ALBINEÁLĂ, albineli, s. f. (Reg.) Creștere, dezvoltare. – Din albini + suf. -eală. DOOM
albineálă (rar) s. f., g.-d. art. albinélii
albineam
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albinească
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albineau
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albineața
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albineața
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albineați
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albinei
ALBÍNĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt și lins, iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos și care trăiește în familii, producând miere și ceară; muscă (Apis mellifera). 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”. DOOM
albínă s. f., g.-d. art. albínei; pl. albíne
albinele
ALBÍNĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt și lins, iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos și care trăiește în familii, producând miere și ceară; muscă (Apis mellifera). 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”. DOOM
albínă s. f., g.-d. art. albínei; pl. albíne
albineli
ALBINEÁLĂ, albineli, s. f. (Reg.) Creștere, dezvoltare. – Din albini + suf. -eală. DOOM
albineálă (rar) s. f., g.-d. art. albinélii
albinelii
ALBINEÁLĂ, albineli, s. f. (Reg.) Creștere, dezvoltare. – Din albini + suf. -eală. DOOM
albineálă (rar) s. f., g.-d. art. albinélii
albinelile
ALBINEÁLĂ, albineli, s. f. (Reg.) Creștere, dezvoltare. – Din albini + suf. -eală. DOOM
albineálă (rar) s. f., g.-d. art. albinélii
albinelilor
ALBINEÁLĂ, albineli, s. f. (Reg.) Creștere, dezvoltare. – Din albini + suf. -eală. DOOM
albineálă (rar) s. f., g.-d. art. albinélii
albinelor
ALBÍNĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt și lins, iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos și care trăiește în familii, producând miere și ceară; muscă (Apis mellifera). 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”. DOOM
albínă s. f., g.-d. art. albínei; pl. albíne
albinesc
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albinește
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albinești
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albineț
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albineț
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albinețe
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albinețe
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albineței
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albineței
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albinețele
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albinețele
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albinețelor
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albinețelor
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albineți
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albineți
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albineții
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albineții
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albineților
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albineților
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albinețul
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albinețul
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albinețului
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albinețului
ALBINÉȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Reg.) Blond, bălai, albeț. 2. S. m. (Pop.) Numele unei varietăți de grâu din Banat. – Alb + suf. -ineț. DOOM
albinéț2 (soi de grâu) (reg.) s. m.
albini
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albinii
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albinim
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albinind
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albinioara
ALBINIOÁRĂ, albinioare, s. f. (Rar) Albiniță. – Albină + suf. -ioară. DOOM
albinioáră (rar) (-nioa-) s. f., g.-d. art. albinioárei; pl. albinioáre
albinioare
ALBINIOÁRĂ, albinioare, s. f. (Rar) Albiniță. – Albină + suf. -ioară. DOOM
albinioáră (rar) (-nioa-) s. f., g.-d. art. albinioárei; pl. albinioáre
albinioarei
ALBINIOÁRĂ, albinioare, s. f. (Rar) Albiniță. – Albină + suf. -ioară. DOOM
albinioáră (rar) (-nioa-) s. f., g.-d. art. albinioárei; pl. albinioáre
albinioarele
ALBINIOÁRĂ, albinioare, s. f. (Rar) Albiniță. – Albină + suf. -ioară. DOOM
albinioáră (rar) (-nioa-) s. f., g.-d. art. albinioárei; pl. albinioáre
albinioarelor
ALBINIOÁRĂ, albinioare, s. f. (Rar) Albiniță. – Albină + suf. -ioară. DOOM
albinioáră (rar) (-nioa-) s. f., g.-d. art. albinioárei; pl. albinioáre
albinire
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albiniră
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albinirăm
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albinirăți
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albinise
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albinisem
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albiniseră
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albiniserăm
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albiniserăți
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albiniseși
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albiniseți
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albinism
ALBINÍSM s. n. Anomalie congenitală care constă în lipsa totală sau parțială de pigmenți în celulele inferioare ale pielii, manifestată prin culoarea albicioasă a pielii și a părului și uneori prin culoarea roșiatică a irisului. ♦ Insuficiență de materii colorante la plante, manifestată prin decolorarea totală sau parțială a frunzelor. – Din fr. albinisme. DOOM
albinísm s. n.
albinismul
ALBINÍSM s. n. Anomalie congenitală care constă în lipsa totală sau parțială de pigmenți în celulele inferioare ale pielii, manifestată prin culoarea albicioasă a pielii și a părului și uneori prin culoarea roșiatică a irisului. ♦ Insuficiență de materii colorante la plante, manifestată prin decolorarea totală sau parțială a frunzelor. – Din fr. albinisme. DOOM
albinísm s. n.
albinismului
ALBINÍSM s. n. Anomalie congenitală care constă în lipsa totală sau parțială de pigmenți în celulele inferioare ale pielii, manifestată prin culoarea albicioasă a pielii și a părului și uneori prin culoarea roșiatică a irisului. ♦ Insuficiență de materii colorante la plante, manifestată prin decolorarea totală sau parțială a frunzelor. – Din fr. albinisme. DOOM
albinísm s. n.
albinit
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albiniși
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albinița
ALBINÍȚĂ, albinițe, s. f. Diminutiv al lui albină; albinioară, albinușă, albinuță. – Albină + suf. -iță. DOOM
albiníță s. f., g.-d. art. albiníței; pl. albiníțe
albinițe
ALBINÍȚĂ, albinițe, s. f. Diminutiv al lui albină; albinioară, albinușă, albinuță. – Albină + suf. -iță. DOOM
albiníță s. f., g.-d. art. albiníței; pl. albiníțe
albiniței
ALBINÍȚĂ, albinițe, s. f. Diminutiv al lui albină; albinioară, albinușă, albinuță. – Albină + suf. -iță. DOOM
albiníță s. f., g.-d. art. albiníței; pl. albiníțe
albinițele
ALBINÍȚĂ, albinițe, s. f. Diminutiv al lui albină; albinioară, albinușă, albinuță. – Albină + suf. -iță. DOOM
albiníță s. f., g.-d. art. albiníței; pl. albiníțe
albinițelor
ALBINÍȚĂ, albinițe, s. f. Diminutiv al lui albină; albinioară, albinușă, albinuță. – Albină + suf. -iță. DOOM
albiníță s. f., g.-d. art. albiníței; pl. albiníțe
albiniți
ALBINÍ, albinesc, vb. IV. Tranz. A da la iveală. – Din alb2. DOOM
albiní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albinésc, imperf. 3 sg. albineá; conj. prez. 3 să albineáscă
albinoasa
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinoasa
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinoase
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinoase
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinoasei
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinoasei
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinoasele
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinoasele
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinoaselor
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinoaselor
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinoidism
ALBINOIDÍSM s.n. Formă incompletă de albinism. [Pron. -no-i-. / < fr. albinoïdisme].
albinos
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinos
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinosul
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinosul
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinosului
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinosului
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinoși
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinoși
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinoșii
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinoșii
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinoșilor
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinoșilor
ALBINÓS, -OÁSĂ, albinoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană sau animal) atins de albinism. – Din fr. albinos. DOOM
albinós adj. m., s. m., pl. albinóși; adj. f., s. f. albinoásă, pl. albinoáse
albinușa
ALBINÚȘĂ, albinușe, s. f. (Rar) Albiniță. – Albină + suf. -ușă. DOOM
albinúșă (rar) s. f., art. albinúșa, g.-d. art. albinúșei; pl. albinúșe
albinușe
ALBINÚȘĂ, albinușe, s. f. (Rar) Albiniță. – Albină + suf. -ușă. DOOM
albinúșă (rar) s. f., art. albinúșa, g.-d. art. albinúșei; pl. albinúșe
albinușei
ALBINÚȘĂ, albinușe, s. f. (Rar) Albiniță. – Albină + suf. -ușă. DOOM
albinúșă (rar) s. f., art. albinúșa, g.-d. art. albinúșei; pl. albinúșe
albinușele
ALBINÚȘĂ, albinușe, s. f. (Rar) Albiniță. – Albină + suf. -ușă. DOOM
albinúșă (rar) s. f., art. albinúșa, g.-d. art. albinúșei; pl. albinúșe
albinușelor
ALBINÚȘĂ, albinușe, s. f. (Rar) Albiniță. – Albină + suf. -ușă. DOOM
albinúșă (rar) s. f., art. albinúșa, g.-d. art. albinúșei; pl. albinúșe
albinuț
ALBINÚȚ, -EÁȚĂ, albineți, -e, adj. (Regional, despre oameni) Blond, bălai. Mă miram ce-mi place mie... Mărul roșu pădureț, Badea nalt și albineț. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41.
albinuța
ALBINÚȚĂ, albinuțe, s. f. Albiniță. – Albină + suf. -uță. DOOM
albinúță s. f., g.-d. art. albinúței; pl. albinúțe
albinuțe
ALBINÚȚĂ, albinuțe, s. f. Albiniță. – Albină + suf. -uță. DOOM
albinúță s. f., g.-d. art. albinúței; pl. albinúțe
albinuței
ALBINÚȚĂ, albinuțe, s. f. Albiniță. – Albină + suf. -uță. DOOM
albinúță s. f., g.-d. art. albinúței; pl. albinúțe
albinuțele
ALBINÚȚĂ, albinuțe, s. f. Albiniță. – Albină + suf. -uță. DOOM
albinúță s. f., g.-d. art. albinúței; pl. albinúțe
albinuțelor
ALBINÚȚĂ, albinuțe, s. f. Albiniță. – Albină + suf. -uță. DOOM
albinúță s. f., g.-d. art. albinúței; pl. albinúțe
albinărei
ALBINĂRÉL, albinărei, s. m. Pasăre migratoare cu pene viu și pestriț colorate, care se hrănește cu insecte, în special cu albine și viespi; prigoare, furnicar, albinar (Merops apiaster). – Albinar + suf. -el. DOOM
albinărél s. m., pl. albinăréi
albinăreii
ALBINĂRÉL, albinărei, s. m. Pasăre migratoare cu pene viu și pestriț colorate, care se hrănește cu insecte, în special cu albine și viespi; prigoare, furnicar, albinar (Merops apiaster). – Albinar + suf. -el. DOOM
albinărél s. m., pl. albinăréi
albinăreilor
ALBINĂRÉL, albinărei, s. m. Pasăre migratoare cu pene viu și pestriț colorate, care se hrănește cu insecte, în special cu albine și viespi; prigoare, furnicar, albinar (Merops apiaster). – Albinar + suf. -el. DOOM
albinărél s. m., pl. albinăréi
albinărel
ALBINĂRÉL, albinărei, s. m. Pasăre migratoare cu pene viu și pestriț colorate, care se hrănește cu insecte, în special cu albine și viespi; prigoare, furnicar, albinar (Merops apiaster). – Albinar + suf. -el. DOOM
albinărél s. m., pl. albinăréi
albinărelul
ALBINĂRÉL, albinărei, s. m. Pasăre migratoare cu pene viu și pestriț colorate, care se hrănește cu insecte, în special cu albine și viespi; prigoare, furnicar, albinar (Merops apiaster). – Albinar + suf. -el. DOOM
albinărél s. m., pl. albinăréi
albinărelului
ALBINĂRÉL, albinărei, s. m. Pasăre migratoare cu pene viu și pestriț colorate, care se hrănește cu insecte, în special cu albine și viespi; prigoare, furnicar, albinar (Merops apiaster). – Albinar + suf. -el. DOOM
albinărél s. m., pl. albinăréi
albinăria
ALBINĂRÍE, albinării, s. f. (Rar) Stupină (1). – Albină + suf. -ărie. DOOM
albinăríe (rar) s. f., art. albinăría, g.-d. art. albinăríei; pl. albinăríi, art. albinăríile
albinărie
ALBINĂRÍE, albinării, s. f. (Rar) Stupină (1). – Albină + suf. -ărie. DOOM
albinăríe (rar) s. f., art. albinăría, g.-d. art. albinăríei; pl. albinăríi, art. albinăríile
albinăriei
ALBINĂRÍE, albinării, s. f. (Rar) Stupină (1). – Albină + suf. -ărie. DOOM
albinăríe (rar) s. f., art. albinăría, g.-d. art. albinăríei; pl. albinăríi, art. albinăríile
albinării
ALBINĂRÍE, albinării, s. f. (Rar) Stupină (1). – Albină + suf. -ărie. DOOM
albinăríe (rar) s. f., art. albinăría, g.-d. art. albinăríei; pl. albinăríi, art. albinăríile
albinăriile
ALBINĂRÍE, albinării, s. f. (Rar) Stupină (1). – Albină + suf. -ărie. DOOM
albinăríe (rar) s. f., art. albinăría, g.-d. art. albinăríei; pl. albinăríi, art. albinăríile
albinăriilor
ALBINĂRÍE, albinării, s. f. (Rar) Stupină (1). – Albină + suf. -ărie. DOOM
albinăríe (rar) s. f., art. albinăría, g.-d. art. albinăríei; pl. albinăríi, art. albinăríile
albinărit
ALBINĂRÍT s. n. 1. Apicultură. 2. (În evul mediu, în Țara Românească) Dare reprezentând a zecea parte din mierea și ceara produse. – Albină + suf. -ărit. DOOM
albinărít s. n.
albinăritul
ALBINĂRÍT s. n. 1. Apicultură. 2. (În evul mediu, în Țara Românească) Dare reprezentând a zecea parte din mierea și ceara produse. – Albină + suf. -ărit. DOOM
albinărít s. n.
albinăritului
ALBINĂRÍT s. n. 1. Apicultură. 2. (În evul mediu, în Țara Românească) Dare reprezentând a zecea parte din mierea și ceara produse. – Albină + suf. -ărit. DOOM
albinărít s. n.
albioara
ALBIOÁRĂ, albioare, s. f. Albiuță. [Pr.: -bi-oa-] – Albie + suf. -ioară. DOOM
albioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. albioárei; pl. albioáre
albioara
ALBIÓR, -OÁRĂ, albiori, -oare, adj. Albișor. [Pr.: -bi-or] – Alb + suf. -ior. DOOM
albiór (-bi-or) adj. m., pl. albióri; f. albioáră, pl. albioáre
albioare
ALBIOÁRĂ, albioare, s. f. Albiuță. [Pr.: -bi-oa-] – Albie + suf. -ioară. DOOM
albioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. albioárei; pl. albioáre
albioare
ALBIÓR, -OÁRĂ, albiori, -oare, adj. Albișor. [Pr.: -bi-or] – Alb + suf. -ior. DOOM
albiór (-bi-or) adj. m., pl. albióri; f. albioáră, pl. albioáre
albioarei
ALBIOÁRĂ, albioare, s. f. Albiuță. [Pr.: -bi-oa-] – Albie + suf. -ioară. DOOM
albioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. albioárei; pl. albioáre
albioarei
ALBIÓR, -OÁRĂ, albiori, -oare, adj. Albișor. [Pr.: -bi-or] – Alb + suf. -ior. DOOM
albiór (-bi-or) adj. m., pl. albióri; f. albioáră, pl. albioáre
albioarele
ALBIOÁRĂ, albioare, s. f. Albiuță. [Pr.: -bi-oa-] – Albie + suf. -ioară. DOOM
albioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. albioárei; pl. albioáre
albioarele
ALBIÓR, -OÁRĂ, albiori, -oare, adj. Albișor. [Pr.: -bi-or] – Alb + suf. -ior. DOOM
albiór (-bi-or) adj. m., pl. albióri; f. albioáră, pl. albioáre
albioarelor
ALBIOÁRĂ, albioare, s. f. Albiuță. [Pr.: -bi-oa-] – Albie + suf. -ioară. DOOM
albioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. albioárei; pl. albioáre
albioarelor
ALBIÓR, -OÁRĂ, albiori, -oare, adj. Albișor. [Pr.: -bi-or] – Alb + suf. -ior. DOOM
albiór (-bi-or) adj. m., pl. albióri; f. albioáră, pl. albioáre
albior
ALBIÓR, -OÁRĂ, albiori, -oare, adj. Albișor. [Pr.: -bi-or] – Alb + suf. -ior. DOOM
albiór (-bi-or) adj. m., pl. albióri; f. albioáră, pl. albioáre
albiori
ALBIÓR, -OÁRĂ, albiori, -oare, adj. Albișor. [Pr.: -bi-or] – Alb + suf. -ior. DOOM
albiór (-bi-or) adj. m., pl. albióri; f. albioáră, pl. albioáre
albiorii
ALBIÓR, -OÁRĂ, albiori, -oare, adj. Albișor. [Pr.: -bi-or] – Alb + suf. -ior. DOOM
albiór (-bi-or) adj. m., pl. albióri; f. albioáră, pl. albioáre
albiorilor
ALBIÓR, -OÁRĂ, albiori, -oare, adj. Albișor. [Pr.: -bi-or] – Alb + suf. -ior. DOOM
albiór (-bi-or) adj. m., pl. albióri; f. albioáră, pl. albioáre
albiorul
ALBIÓR, -OÁRĂ, albiori, -oare, adj. Albișor. [Pr.: -bi-or] – Alb + suf. -ior. DOOM
albiór (-bi-or) adj. m., pl. albióri; f. albioáră, pl. albioáre
albiorului
ALBIÓR, -OÁRĂ, albiori, -oare, adj. Albișor. [Pr.: -bi-or] – Alb + suf. -ior. DOOM
albiór (-bi-or) adj. m., pl. albióri; f. albioáră, pl. albioáre
albire
ALBÍRE, albiri, s. f. Acțiunea de a (se) albi. – V. albi. DOOM
albíre s. f., g.-d. art. albírii; pl. albíri
albirea
ALBÍRE, albiri, s. f. Acțiunea de a (se) albi. – V. albi. DOOM
albíre s. f., g.-d. art. albírii; pl. albíri
albiri
ALBÍRE, albiri, s. f. Acțiunea de a (se) albi. – V. albi. DOOM
albíre s. f., g.-d. art. albírii; pl. albíri
albirii
ALBÍRE, albiri, s. f. Acțiunea de a (se) albi. – V. albi. DOOM
albíre s. f., g.-d. art. albírii; pl. albíri
albirile
ALBÍRE, albiri, s. f. Acțiunea de a (se) albi. – V. albi. DOOM
albíre s. f., g.-d. art. albírii; pl. albíri
albirilor
ALBÍRE, albiri, s. f. Acțiunea de a (se) albi. – V. albi. DOOM
albíre s. f., g.-d. art. albírii; pl. albíri
albit
ALBÍT2, -Ă, albiți, -te, adj. 1. Făcut sau devenit (mai) alb (1); înălbit2. 2. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. – V. albi.
albit
ALBÍT1 s. n. Mineral lăptos, verzui, roșiatic, cu luciu sidefiu sau sticlos, folosit în industria ceramicii. – Din fr. albite. DOOM
albít s. n.
albita
ALBÍT2, -Ă, albiți, -te, adj. 1. Făcut sau devenit (mai) alb (1); înălbit2. 2. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. – V. albi.
albite
ALBÍT2, -Ă, albiți, -te, adj. 1. Făcut sau devenit (mai) alb (1); înălbit2. 2. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. – V. albi.
albitei
ALBÍT2, -Ă, albiți, -te, adj. 1. Făcut sau devenit (mai) alb (1); înălbit2. 2. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. – V. albi.
albitele
ALBÍT2, -Ă, albiți, -te, adj. 1. Făcut sau devenit (mai) alb (1); înălbit2. 2. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. – V. albi.
albitelor
ALBÍT2, -Ă, albiți, -te, adj. 1. Făcut sau devenit (mai) alb (1); înălbit2. 2. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. – V. albi.
albitizare
ALBITIZÁRE s.f. Transformarea feldspaturilor în albite. [După fr. albitisation].
albitoare
ALBITÓR, -OÁRE, albitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o albitorie. – Albi + suf. -tor. DOOM
albitór s. m., pl. albitóri
albitoarea
ALBITÓR, -OÁRE, albitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o albitorie. – Albi + suf. -tor. DOOM
albitór s. m., pl. albitóri
albitoarei
ALBITÓR, -OÁRE, albitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o albitorie. – Albi + suf. -tor. DOOM
albitór s. m., pl. albitóri
albitoarele
ALBITÓR, -OÁRE, albitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o albitorie. – Albi + suf. -tor. DOOM
albitór s. m., pl. albitóri
albitoarelor
ALBITÓR, -OÁRE, albitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o albitorie. – Albi + suf. -tor. DOOM
albitór s. m., pl. albitóri
albitor
ALBITÓR, -OÁRE, albitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o albitorie. – Albi + suf. -tor. DOOM
albitór s. m., pl. albitóri
albitori
ALBITÓR, -OÁRE, albitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o albitorie. – Albi + suf. -tor. DOOM
albitór s. m., pl. albitóri
albitoria
ALBITORÍE, albitorii, s. f. Secție într-o întreprindere textilă în care se albesc produsele prin distrugerea pigmenților naturali ai fibrelor – Albitor + suf. -ie. DOOM
albitoríe s. f., art. albitoría, g.-d. art. albitoríei; pl. albitoríi, art. albitoríile
albitorie
ALBITORÍE, albitorii, s. f. Secție într-o întreprindere textilă în care se albesc produsele prin distrugerea pigmenților naturali ai fibrelor – Albitor + suf. -ie. DOOM
albitoríe s. f., art. albitoría, g.-d. art. albitoríei; pl. albitoríi, art. albitoríile
albitoriei
ALBITORÍE, albitorii, s. f. Secție într-o întreprindere textilă în care se albesc produsele prin distrugerea pigmenților naturali ai fibrelor – Albitor + suf. -ie. DOOM
albitoríe s. f., art. albitoría, g.-d. art. albitoríei; pl. albitoríi, art. albitoríile
albitorii
ALBITÓR, -OÁRE, albitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o albitorie. – Albi + suf. -tor. DOOM
albitór s. m., pl. albitóri
albitorii
ALBITORÍE, albitorii, s. f. Secție într-o întreprindere textilă în care se albesc produsele prin distrugerea pigmenților naturali ai fibrelor – Albitor + suf. -ie. DOOM
albitoríe s. f., art. albitoría, g.-d. art. albitoríei; pl. albitoríi, art. albitoríile
albitoriile
ALBITORÍE, albitorii, s. f. Secție într-o întreprindere textilă în care se albesc produsele prin distrugerea pigmenților naturali ai fibrelor – Albitor + suf. -ie. DOOM
albitoríe s. f., art. albitoría, g.-d. art. albitoríei; pl. albitoríi, art. albitoríile
albitoriilor
ALBITORÍE, albitorii, s. f. Secție într-o întreprindere textilă în care se albesc produsele prin distrugerea pigmenților naturali ai fibrelor – Albitor + suf. -ie. DOOM
albitoríe s. f., art. albitoría, g.-d. art. albitoríei; pl. albitoríi, art. albitoríile
albitorilor
ALBITÓR, -OÁRE, albitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o albitorie. – Albi + suf. -tor. DOOM
albitór s. m., pl. albitóri
albitorul
ALBITÓR, -OÁRE, albitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o albitorie. – Albi + suf. -tor. DOOM
albitór s. m., pl. albitóri
albitorului
ALBITÓR, -OÁRE, albitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o albitorie. – Albi + suf. -tor. DOOM
albitór s. m., pl. albitóri
albitul
ALBÍT2, -Ă, albiți, -te, adj. 1. Făcut sau devenit (mai) alb (1); înălbit2. 2. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. – V. albi.
albitului
ALBÍT2, -Ă, albiți, -te, adj. 1. Făcut sau devenit (mai) alb (1); înălbit2. 2. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. – V. albi.
albitura
ALBITÚRĂ, albituri, s. f. 1. (La pl.) Totalitatea rufelor (de pat, de corp etc.); lenjerie. 2. Nume generic dat exemplarelor mici de plătică, babușcă etc.; albișoară. 3. (Reg.) Nume dat rădăcinilor de pătrunjel și de păstârnac. 4. (Tipogr.) Mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rânduri; p. ext. spațiu alb între rânduri. – Alb + suf. -itură. DOOM
albitúră s. f., g.-d. art. albitúrii; pl. albitúri
albituri
ALBITÚRĂ, albituri, s. f. 1. (La pl.) Totalitatea rufelor (de pat, de corp etc.); lenjerie. 2. Nume generic dat exemplarelor mici de plătică, babușcă etc.; albișoară. 3. (Reg.) Nume dat rădăcinilor de pătrunjel și de păstârnac. 4. (Tipogr.) Mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rânduri; p. ext. spațiu alb între rânduri. – Alb + suf. -itură. DOOM
albitúră s. f., g.-d. art. albitúrii; pl. albitúri
albiturii
ALBITÚRĂ, albituri, s. f. 1. (La pl.) Totalitatea rufelor (de pat, de corp etc.); lenjerie. 2. Nume generic dat exemplarelor mici de plătică, babușcă etc.; albișoară. 3. (Reg.) Nume dat rădăcinilor de pătrunjel și de păstârnac. 4. (Tipogr.) Mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rânduri; p. ext. spațiu alb între rânduri. – Alb + suf. -itură. DOOM
albitúră s. f., g.-d. art. albitúrii; pl. albitúri
albiturile
ALBITÚRĂ, albituri, s. f. 1. (La pl.) Totalitatea rufelor (de pat, de corp etc.); lenjerie. 2. Nume generic dat exemplarelor mici de plătică, babușcă etc.; albișoară. 3. (Reg.) Nume dat rădăcinilor de pătrunjel și de păstârnac. 4. (Tipogr.) Mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rânduri; p. ext. spațiu alb între rânduri. – Alb + suf. -itură. DOOM
albitúră s. f., g.-d. art. albitúrii; pl. albitúri
albiturilor
ALBITÚRĂ, albituri, s. f. 1. (La pl.) Totalitatea rufelor (de pat, de corp etc.); lenjerie. 2. Nume generic dat exemplarelor mici de plătică, babușcă etc.; albișoară. 3. (Reg.) Nume dat rădăcinilor de pătrunjel și de păstârnac. 4. (Tipogr.) Mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rânduri; p. ext. spațiu alb între rânduri. – Alb + suf. -itură. DOOM
albitúră s. f., g.-d. art. albitúrii; pl. albitúri
albiu
ALBÍU, -ÍE, albii, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -iu. DOOM
albíu (rar) adj. m., f. albíe; pl. m. și f. albíi
albiul
ALBÍU, -ÍE, albii, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -iu. DOOM
albíu (rar) adj. m., f. albíe; pl. m. și f. albíi
albiului
ALBÍU, -ÍE, albii, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -iu. DOOM
albíu (rar) adj. m., f. albíe; pl. m. și f. albíi
albiuța
ALBIÚȚĂ, albiuțe, s. f. Diminutiv al lui albie; albioară. [Pr.: -bi-u-] – Albie + suf. -uță. DOOM
albiúță (-bi-u-) s. f., g.-d. art. albiúței; pl. albiúțe
albiuțe
ALBIÚȚĂ, albiuțe, s. f. Diminutiv al lui albie; albioară. [Pr.: -bi-u-] – Albie + suf. -uță. DOOM
albiúță (-bi-u-) s. f., g.-d. art. albiúței; pl. albiúțe
albiuței
ALBIÚȚĂ, albiuțe, s. f. Diminutiv al lui albie; albioară. [Pr.: -bi-u-] – Albie + suf. -uță. DOOM
albiúță (-bi-u-) s. f., g.-d. art. albiúței; pl. albiúțe
albiuțele
ALBIÚȚĂ, albiuțe, s. f. Diminutiv al lui albie; albioară. [Pr.: -bi-u-] – Albie + suf. -uță. DOOM
albiúță (-bi-u-) s. f., g.-d. art. albiúței; pl. albiúțe
albiuțelor
ALBIÚȚĂ, albiuțe, s. f. Diminutiv al lui albie; albioară. [Pr.: -bi-u-] – Albie + suf. -uță. DOOM
albiúță (-bi-u-) s. f., g.-d. art. albiúței; pl. albiúțe
albișoara
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișoara
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișoare
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișoare
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișoarei
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișoarei
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișoarele
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișoarele
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișoarelor
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișoarelor
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișor
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișor
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișori
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișori
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișorii
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișorii
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișorilor
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișorilor
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișorul
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișorul
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișorului
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albișorului
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. 1. Albitură (2). 2. Varietate de viță-de-vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor. DOOM
albișór2 s. m., pl. albișóri
albița
ALBÍȚĂ, albițe, s. f. 1. (Iht.) Obleț. 2. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene (Alyssum). – Alb + suf. -iță. DOOM
albíță s. f., g.-d. art. albíței; pl. albíțe
albițe
ALBÍȚĂ, albițe, s. f. 1. (Iht.) Obleț. 2. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene (Alyssum). – Alb + suf. -iță. DOOM
albíță s. f., g.-d. art. albíței; pl. albíțe
albiței
ALBÍȚĂ, albițe, s. f. 1. (Iht.) Obleț. 2. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene (Alyssum). – Alb + suf. -iță. DOOM
albíță s. f., g.-d. art. albíței; pl. albíțe
albițele
ALBÍȚĂ, albițe, s. f. 1. (Iht.) Obleț. 2. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene (Alyssum). – Alb + suf. -iță. DOOM
albíță s. f., g.-d. art. albíței; pl. albíțe
albițelor
ALBÍȚĂ, albițe, s. f. 1. (Iht.) Obleț. 2. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene (Alyssum). – Alb + suf. -iță. DOOM
albíță s. f., g.-d. art. albíței; pl. albíțe
albiți
ALBÍT2, -Ă, albiți, -te, adj. 1. Făcut sau devenit (mai) alb (1); înălbit2. 2. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. – V. albi.
albiții
ALBÍT2, -Ă, albiți, -te, adj. 1. Făcut sau devenit (mai) alb (1); înălbit2. 2. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. – V. albi.
albiților
ALBÍT2, -Ă, albiți, -te, adj. 1. Făcut sau devenit (mai) alb (1); înălbit2. 2. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. – V. albi.
alboare
ALBOÁRE s. f. (Rar) Lucire, licărire albă. – Lat. albor, -oris. DOOM
alboáre (rar) s. f., g.-d. art. albórii
alboarea
ALBOÁRE s. f. (Rar) Lucire, licărire albă. – Lat. albor, -oris. DOOM
alboáre (rar) s. f., g.-d. art. albórii
alborada
ALBORÁDĂ, alborade, s. f. Compoziție muzicală instrumentală; inspirată din poeziile populare din Peninsula Iberică și care se execută în zori; albadă. – Din sp. alborada. DOOM
alborádă (piesă muzicală) s. f., g.-d. art. alborádei; pl. alboráde
alborade
ALBORÁDĂ, alborade, s. f. Compoziție muzicală instrumentală; inspirată din poeziile populare din Peninsula Iberică și care se execută în zori; albadă. – Din sp. alborada. DOOM
alborádă (piesă muzicală) s. f., g.-d. art. alborádei; pl. alboráde
alboradei
ALBORÁDĂ, alborade, s. f. Compoziție muzicală instrumentală; inspirată din poeziile populare din Peninsula Iberică și care se execută în zori; albadă. – Din sp. alborada. DOOM
alborádă (piesă muzicală) s. f., g.-d. art. alborádei; pl. alboráde
alboradele
ALBORÁDĂ, alborade, s. f. Compoziție muzicală instrumentală; inspirată din poeziile populare din Peninsula Iberică și care se execută în zori; albadă. – Din sp. alborada. DOOM
alborádă (piesă muzicală) s. f., g.-d. art. alborádei; pl. alboráde
alboradelor
ALBORÁDĂ, alborade, s. f. Compoziție muzicală instrumentală; inspirată din poeziile populare din Peninsula Iberică și care se execută în zori; albadă. – Din sp. alborada. DOOM
alborádă (piesă muzicală) s. f., g.-d. art. alborádei; pl. alboráde
albori
ALBOÁRE s. f. (Rar) Lucire, licărire albă. – Lat. albor, -oris. DOOM
alboáre (rar) s. f., g.-d. art. albórii
alborii
ALBOÁRE s. f. (Rar) Lucire, licărire albă. – Lat. albor, -oris. DOOM
alboáre (rar) s. f., g.-d. art. albórii
albuginee
ALBUGINÉE s.f. Țesătură conjunctivă densă care învelește ovarul și testiculul. [Pron. -ne-e. / < fr. albuginée].
albugo
ALBÚGO s.n. 1. Opacifiere inflamatorie a corneei, sub formă de pată albă. 2. Pată albă care se formează pe unghie, datorită unor bule de aer situate între celule. [< fr., lat. albugo].
albui
ALBÚI, -ÚIE, albui, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -ui. DOOM
albúi (rar) adj. m., f. albúie; pl. m. și f. albúi
albuia
ALBÚI, -ÚIE, albui, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -ui. DOOM
albúi (rar) adj. m., f. albúie; pl. m. și f. albúi
albuie
ALBÚI, -ÚIE, albui, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -ui. DOOM
albúi (rar) adj. m., f. albúie; pl. m. și f. albúi
albuii
ALBÚI, -ÚIE, albui, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -ui. DOOM
albúi (rar) adj. m., f. albúie; pl. m. și f. albúi
albuile
ALBÚI, -ÚIE, albui, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -ui. DOOM
albúi (rar) adj. m., f. albúie; pl. m. și f. albúi
albuilor
ALBÚI, -ÚIE, albui, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -ui. DOOM
albúi (rar) adj. m., f. albúie; pl. m. și f. albúi
albuiul
ALBÚI, -ÚIE, albui, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -ui. DOOM
albúi (rar) adj. m., f. albúie; pl. m. și f. albúi
albuiului
ALBÚI, -ÚIE, albui, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -ui. DOOM
albúi (rar) adj. m., f. albúie; pl. m. și f. albúi
albul
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
albul
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
albuleț
ALBULÉȚ, albulețe, s. n. (Reg.) Alburn. – Alb + suf. -uleț. DOOM
albuléț (reg.) s. n., pl. albuléțe
albulețe
ALBULÉȚ, albulețe, s. n. (Reg.) Alburn. – Alb + suf. -uleț. DOOM
albuléț (reg.) s. n., pl. albuléțe
albulețele
ALBULÉȚ, albulețe, s. n. (Reg.) Alburn. – Alb + suf. -uleț. DOOM
albuléț (reg.) s. n., pl. albuléțe
albulețelor
ALBULÉȚ, albulețe, s. n. (Reg.) Alburn. – Alb + suf. -uleț. DOOM
albuléț (reg.) s. n., pl. albuléțe
albulețul
ALBULÉȚ, albulețe, s. n. (Reg.) Alburn. – Alb + suf. -uleț. DOOM
albuléț (reg.) s. n., pl. albuléțe
albulețului
ALBULÉȚ, albulețe, s. n. (Reg.) Alburn. – Alb + suf. -uleț. DOOM
albuléț (reg.) s. n., pl. albuléțe
albului
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
albului
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. DOOM
alb2 s. n.
album
ALBÚM, albume, s. n. 1. Caiet cu foile dintr-o hârtie specială, în care se păstrează fotografii, ilustrate, mărci poștale etc. ♦ Caiet în care se scriu versuri, citate sau în care se schițează desene. 2. Colecție de fotografii, de ilustrații, de schițe etc. reunite într-un volum, după o temă unitară. Album de artă. 3. (Muz.) Disc sau CD cu muzică pe care sunt înregistrate mai multe piese, de obicei ale aceluiași interpret sau ale aceleiași formații. [Pl. și: albumuri] – Din fr., lat. album. DOOM
albúm s. n., pl. albúme
album
ALBÚM, albume, s. n. 1. Caiet cu foile dintr-o hârtie specială, în care se păstrează fotografii, ilustrate, mărci poștale etc. ♦ Caiet în care se scriu versuri, citate sau în care se schițează desene. 2. Colecție de fotografii, de ilustrații, de schițe etc., reunite, într-un volum, după o temă unitară. Album de artă. [Pl. și: albumuri] – Din fr., lat. album.
albume
ALBÚM, albume, s. n. 1. Caiet cu foile dintr-o hârtie specială, în care se păstrează fotografii, ilustrate, mărci poștale etc. ♦ Caiet în care se scriu versuri, citate sau în care se schițează desene. 2. Colecție de fotografii, de ilustrații, de schițe etc. reunite într-un volum, după o temă unitară. Album de artă. 3. (Muz.) Disc sau CD cu muzică pe care sunt înregistrate mai multe piese, de obicei ale aceluiași interpret sau ale aceleiași formații. [Pl. și: albumuri] – Din fr., lat. album. DOOM
albúm s. n., pl. albúme
albumeala
ALBUMEÁLĂ, albumele, s. f. (Bot.) Floare-de-colț. – Cf. alb. DOOM
albumeálă s. f., g.-d. art. albumélei; pl. albuméle
albumele
ALBÚM, albume, s. n. 1. Caiet cu foile dintr-o hârtie specială, în care se păstrează fotografii, ilustrate, mărci poștale etc. ♦ Caiet în care se scriu versuri, citate sau în care se schițează desene. 2. Colecție de fotografii, de ilustrații, de schițe etc. reunite într-un volum, după o temă unitară. Album de artă. 3. (Muz.) Disc sau CD cu muzică pe care sunt înregistrate mai multe piese, de obicei ale aceluiași interpret sau ale aceleiași formații. [Pl. și: albumuri] – Din fr., lat. album. DOOM
albúm s. n., pl. albúme
albumele
ALBUMEÁLĂ, albumele, s. f. (Bot.) Floare-de-colț. – Cf. alb. DOOM
albumeálă s. f., g.-d. art. albumélei; pl. albuméle
albumelei
ALBUMEÁLĂ, albumele, s. f. (Bot.) Floare-de-colț. – Cf. alb. DOOM
albumeálă s. f., g.-d. art. albumélei; pl. albuméle
albumelele
ALBUMEÁLĂ, albumele, s. f. (Bot.) Floare-de-colț. – Cf. alb. DOOM
albumeálă s. f., g.-d. art. albumélei; pl. albuméle
albumelelor
ALBUMEÁLĂ, albumele, s. f. (Bot.) Floare-de-colț. – Cf. alb. DOOM
albumeálă s. f., g.-d. art. albumélei; pl. albuméle
albumelor
ALBÚM, albume, s. n. 1. Caiet cu foile dintr-o hârtie specială, în care se păstrează fotografii, ilustrate, mărci poștale etc. ♦ Caiet în care se scriu versuri, citate sau în care se schițează desene. 2. Colecție de fotografii, de ilustrații, de schițe etc. reunite într-un volum, după o temă unitară. Album de artă. 3. (Muz.) Disc sau CD cu muzică pe care sunt înregistrate mai multe piese, de obicei ale aceluiași interpret sau ale aceleiași formații. [Pl. și: albumuri] – Din fr., lat. album. DOOM
albúm s. n., pl. albúme
albumen
ALBUMÉN s. n. Țesut vegetal din semințele unor plante, în care se depozitează substanțele nutritive de rezervă și care servește embrionului ca hrană în timpul germinației. – Din fr., lat. albumen „albuș”. DOOM
albumén (țesut) s. n.
albumenul
ALBUMÉN s. n. Țesut vegetal din semințele unor plante, în care se depozitează substanțele nutritive de rezervă și care servește embrionului ca hrană în timpul germinației. – Din fr., lat. albumen „albuș”. DOOM
albumén (țesut) s. n.
albumenului
ALBUMÉN s. n. Țesut vegetal din semințele unor plante, în care se depozitează substanțele nutritive de rezervă și care servește embrionului ca hrană în timpul germinației. – Din fr., lat. albumen „albuș”. DOOM
albumén (țesut) s. n.
albumin
ALBUMIN- v. albumină.
albumina
ALBUMÍNĂ, albumine, s. f. Substanță organică din grupul proteinelor, solubilă în apă, coagulabilă prin încălzire și precipitabilă la acțiunea acizilor anorganici, care intră în compoziția albușului de ou, a sângelui și a altor lichide organice. – Din fr. albumine. DOOM
albumínă (substanță) s. f., g.-d. art. albumínei; pl. albumíne
albumine
ALBUMÍNĂ, albumine, s. f. Substanță organică din grupul proteinelor, solubilă în apă, coagulabilă prin încălzire și precipitabilă la acțiunea acizilor anorganici, care intră în compoziția albușului de ou, a sângelui și a altor lichide organice. – Din fr. albumine. DOOM
albumínă (substanță) s. f., g.-d. art. albumínei; pl. albumíne
albuminei
ALBUMÍNĂ, albumine, s. f. Substanță organică din grupul proteinelor, solubilă în apă, coagulabilă prin încălzire și precipitabilă la acțiunea acizilor anorganici, care intră în compoziția albușului de ou, a sângelui și a altor lichide organice. – Din fr. albumine. DOOM
albumínă (substanță) s. f., g.-d. art. albumínei; pl. albumíne
albuminele
ALBUMÍNĂ, albumine, s. f. Substanță organică din grupul proteinelor, solubilă în apă, coagulabilă prin încălzire și precipitabilă la acțiunea acizilor anorganici, care intră în compoziția albușului de ou, a sângelui și a altor lichide organice. – Din fr. albumine. DOOM
albumínă (substanță) s. f., g.-d. art. albumínei; pl. albumíne
albuminelor
ALBUMÍNĂ, albumine, s. f. Substanță organică din grupul proteinelor, solubilă în apă, coagulabilă prin încălzire și precipitabilă la acțiunea acizilor anorganici, care intră în compoziția albușului de ou, a sângelui și a altor lichide organice. – Din fr. albumine. DOOM
albumínă (substanță) s. f., g.-d. art. albumínei; pl. albumíne
albuminemie
ALBUMINEMÍE s.f. Prezența albuminei în plasma sanguină. [Gen. -miei. / < fr. albuminémie].
albumino
ALBUMÍNO- v. albumină.
albuminoasa
ALBUMINÓS, -OÁSĂ, albuminoși, -oase, adj. Care conține albumină. – Din fr. albumineux. DOOM
albuminós adj. m., pl. albuminóși; f. albuminoásă, pl. albuminoáse
albuminoase
ALBUMINÓS, -OÁSĂ, albuminoși, -oase, adj. Care conține albumină. – Din fr. albumineux. DOOM
albuminós adj. m., pl. albuminóși; f. albuminoásă, pl. albuminoáse
albuminoasei
ALBUMINÓS, -OÁSĂ, albuminoși, -oase, adj. Care conține albumină. – Din fr. albumineux. DOOM
albuminós adj. m., pl. albuminóși; f. albuminoásă, pl. albuminoáse
albuminoasele
ALBUMINÓS, -OÁSĂ, albuminoși, -oase, adj. Care conține albumină. – Din fr. albumineux. DOOM
albuminós adj. m., pl. albuminóși; f. albuminoásă, pl. albuminoáse
albuminoaselor
ALBUMINÓS, -OÁSĂ, albuminoși, -oase, adj. Care conține albumină. – Din fr. albumineux. DOOM
albuminós adj. m., pl. albuminóși; f. albuminoásă, pl. albuminoáse
albuminoid
ALBUMINOÍD, -Ă, albuminoizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. De felul albuminei. 2. S. n. Proteină insolubilă care se găsește în țesuturile de natură cartilaginoasă. – Din fr. albuminoïde. DOOM
albuminoíd2 s. n.
albuminoida
ALBUMINOÍD, -Ă, albuminoizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. De felul albuminei. 2. S. n. Proteină insolubilă care se găsește în țesuturile de natură cartilaginoasă. – Din fr. albuminoïde. DOOM
albuminoíd2 s. n.
albuminoide
ALBUMINOÍD, -Ă, albuminoizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. De felul albuminei. 2. S. n. Proteină insolubilă care se găsește în țesuturile de natură cartilaginoasă. – Din fr. albuminoïde. DOOM
albuminoíd2 s. n.
albuminoidei
ALBUMINOÍD, -Ă, albuminoizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. De felul albuminei. 2. S. n. Proteină insolubilă care se găsește în țesuturile de natură cartilaginoasă. – Din fr. albuminoïde. DOOM
albuminoíd2 s. n.
albuminoidele
ALBUMINOÍD, -Ă, albuminoizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. De felul albuminei. 2. S. n. Proteină insolubilă care se găsește în țesuturile de natură cartilaginoasă. – Din fr. albuminoïde. DOOM
albuminoíd2 s. n.
albuminoidelor
ALBUMINOÍD, -Ă, albuminoizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. De felul albuminei. 2. S. n. Proteină insolubilă care se găsește în țesuturile de natură cartilaginoasă. – Din fr. albuminoïde. DOOM
albuminoíd2 s. n.
albuminoidul
ALBUMINOÍD, -Ă, albuminoizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. De felul albuminei. 2. S. n. Proteină insolubilă care se găsește în țesuturile de natură cartilaginoasă. – Din fr. albuminoïde. DOOM
albuminoíd2 s. n.
albuminoidului
ALBUMINOÍD, -Ă, albuminoizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. De felul albuminei. 2. S. n. Proteină insolubilă care se găsește în țesuturile de natură cartilaginoasă. – Din fr. albuminoïde. DOOM
albuminoíd2 s. n.
albuminoizi
ALBUMINOÍD, -Ă, albuminoizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. De felul albuminei. 2. S. n. Proteină insolubilă care se găsește în țesuturile de natură cartilaginoasă. – Din fr. albuminoïde. DOOM
albuminoíd2 s. n.
albuminoizii
ALBUMINOÍD, -Ă, albuminoizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. De felul albuminei. 2. S. n. Proteină insolubilă care se găsește în țesuturile de natură cartilaginoasă. – Din fr. albuminoïde. DOOM
albuminoíd2 s. n.
albuminoizilor
ALBUMINOÍD, -Ă, albuminoizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. De felul albuminei. 2. S. n. Proteină insolubilă care se găsește în țesuturile de natură cartilaginoasă. – Din fr. albuminoïde. DOOM
albuminoíd2 s. n.
albuminometre
ALBUMINOMÉTRU, albuminometre, s. n. Aparat cu care se poate determina cantitatea de albumină dintr-un lichid organic. – După fr. albuminimètre. DOOM
albuminométru (-me-tru) s. n., art. albuminométrul; pl. albuminométre
albuminometrele
ALBUMINOMÉTRU, albuminometre, s. n. Aparat cu care se poate determina cantitatea de albumină dintr-un lichid organic. – După fr. albuminimètre. DOOM
albuminométru (-me-tru) s. n., art. albuminométrul; pl. albuminométre
albuminometrelor
ALBUMINOMÉTRU, albuminometre, s. n. Aparat cu care se poate determina cantitatea de albumină dintr-un lichid organic. – După fr. albuminimètre. DOOM
albuminométru (-me-tru) s. n., art. albuminométrul; pl. albuminométre
albuminometru
ALBUMINOMÉTRU, albuminometre, s. n. Aparat cu care se poate determina cantitatea de albumină dintr-un lichid organic. – După fr. albuminimètre. DOOM
albuminométru (-me-tru) s. n., art. albuminométrul; pl. albuminométre
albuminometrul
ALBUMINOMÉTRU, albuminometre, s. n. Aparat cu care se poate determina cantitatea de albumină dintr-un lichid organic. – După fr. albuminimètre. DOOM
albuminométru (-me-tru) s. n., art. albuminométrul; pl. albuminométre
albuminometrului
ALBUMINOMÉTRU, albuminometre, s. n. Aparat cu care se poate determina cantitatea de albumină dintr-un lichid organic. – După fr. albuminimètre. DOOM
albuminométru (-me-tru) s. n., art. albuminométrul; pl. albuminométre
albuminone
ALBUMINÓNE s.f.pl. (Biol.) Partea de proteine din serul sanguin care nu coagulează prin încălzire. [< fr. albuminones].
albuminos
ALBUMINÓS, -OÁSĂ, albuminoși, -oase, adj. Care conține albumină. – Din fr. albumineux. DOOM
albuminós adj. m., pl. albuminóși; f. albuminoásă, pl. albuminoáse
albuminosul
ALBUMINÓS, -OÁSĂ, albuminoși, -oase, adj. Care conține albumină. – Din fr. albumineux. DOOM
albuminós adj. m., pl. albuminóși; f. albuminoásă, pl. albuminoáse
albuminosului
ALBUMINÓS, -OÁSĂ, albuminoși, -oase, adj. Care conține albumină. – Din fr. albumineux. DOOM
albuminós adj. m., pl. albuminóși; f. albuminoásă, pl. albuminoáse
albuminoși
ALBUMINÓS, -OÁSĂ, albuminoși, -oase, adj. Care conține albumină. – Din fr. albumineux. DOOM
albuminós adj. m., pl. albuminóși; f. albuminoásă, pl. albuminoáse
albuminoșii
ALBUMINÓS, -OÁSĂ, albuminoși, -oase, adj. Care conține albumină. – Din fr. albumineux. DOOM
albuminós adj. m., pl. albuminóși; f. albuminoásă, pl. albuminoáse
albuminoșilor
ALBUMINÓS, -OÁSĂ, albuminoși, -oase, adj. Care conține albumină. – Din fr. albumineux. DOOM
albuminós adj. m., pl. albuminóși; f. albuminoásă, pl. albuminoáse
albuminuria
ALBUMINURÍE s. f. Prezența albuminei în urină (indicând, de obicei, o boală a rinichilor, insuficiență cardiacă etc). – Din fr. albuminurie. DOOM
albuminuríe (-mi-nu- / -min-u) s. f., art. albuminuría, g.-d. albuminuríi, art. albuminuríei
albuminuric
ALBUMINÚRIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de albuminurie. [< fr. albuminurique].
albuminurie
ALBUMINURÍE s. f. Prezența albuminei în urină (indicând, de obicei, o boală a rinichilor, insuficiență cardiacă etc). – Din fr. albuminurie. DOOM
albuminuríe (-mi-nu- / -min-u) s. f., art. albuminuría, g.-d. albuminuríi, art. albuminuríei
albuminuriei
ALBUMINURÍE s. f. Prezența albuminei în urină (indicând, de obicei, o boală a rinichilor, insuficiență cardiacă etc). – Din fr. albuminurie. DOOM
albuminuríe (-mi-nu- / -min-u) s. f., art. albuminuría, g.-d. albuminuríi, art. albuminuríei
albuminurii
ALBUMINURÍE s. f. Prezența albuminei în urină (indicând, de obicei, o boală a rinichilor, insuficiență cardiacă etc). – Din fr. albuminurie. DOOM
albuminuríe (-mi-nu- / -min-u) s. f., art. albuminuría, g.-d. albuminuríi, art. albuminuríei
albuminuriile
ALBUMINURÍE s. f. Prezența albuminei în urină (indicând, de obicei, o boală a rinichilor, insuficiență cardiacă etc). – Din fr. albuminurie. DOOM
albuminuríe (-mi-nu- / -min-u) s. f., art. albuminuría, g.-d. albuminuríi, art. albuminuríei
albuminuriilor
ALBUMINURÍE s. f. Prezența albuminei în urină (indicând, de obicei, o boală a rinichilor, insuficiență cardiacă etc). – Din fr. albuminurie. DOOM
albuminuríe (-mi-nu- / -min-u) s. f., art. albuminuría, g.-d. albuminuríi, art. albuminuríei
albumița
ALBUMÍȚĂ, albumițe, s. f. (Bot.) Floare-de-colț. – Cf. alb. DOOM
albumíță s. f., g.-d. art. albumíței; pl. albumíțe
albumițe
ALBUMÍȚĂ, albumițe, s. f. (Bot.) Floare-de-colț. – Cf. alb. DOOM
albumíță s. f., g.-d. art. albumíței; pl. albumíțe
albumiței
ALBUMÍȚĂ, albumițe, s. f. (Bot.) Floare-de-colț. – Cf. alb. DOOM
albumíță s. f., g.-d. art. albumíței; pl. albumíțe
albumițele
ALBUMÍȚĂ, albumițe, s. f. (Bot.) Floare-de-colț. – Cf. alb. DOOM
albumíță s. f., g.-d. art. albumíței; pl. albumíțe
albumițelor
ALBUMÍȚĂ, albumițe, s. f. (Bot.) Floare-de-colț. – Cf. alb. DOOM
albumíță s. f., g.-d. art. albumíței; pl. albumíțe
albumoza
ALBUMÓZĂ s. f. Derivat necoagulabil al albuminei. – Din fr. albumose. DOOM
albumóză s. f., g.-d. art. albumózei
albumoze
ALBUMÓZĂ s. f. Derivat necoagulabil al albuminei. – Din fr. albumose. DOOM
albumóză s. f., g.-d. art. albumózei
albumozei
ALBUMÓZĂ s. f. Derivat necoagulabil al albuminei. – Din fr. albumose. DOOM
albumóză s. f., g.-d. art. albumózei
albumozurie
ALBUMOZURÍE s.f. (Med.) Prezența în urină a peptonei sau a albumozei. [< fr. albumosurie].
albumul
ALBÚM, albume, s. n. 1. Caiet cu foile dintr-o hârtie specială, în care se păstrează fotografii, ilustrate, mărci poștale etc. ♦ Caiet în care se scriu versuri, citate sau în care se schițează desene. 2. Colecție de fotografii, de ilustrații, de schițe etc. reunite într-un volum, după o temă unitară. Album de artă. 3. (Muz.) Disc sau CD cu muzică pe care sunt înregistrate mai multe piese, de obicei ale aceluiași interpret sau ale aceleiași formații. [Pl. și: albumuri] – Din fr., lat. album. DOOM
albúm s. n., pl. albúme
albumului
ALBÚM, albume, s. n. 1. Caiet cu foile dintr-o hârtie specială, în care se păstrează fotografii, ilustrate, mărci poștale etc. ♦ Caiet în care se scriu versuri, citate sau în care se schițează desene. 2. Colecție de fotografii, de ilustrații, de schițe etc. reunite într-un volum, după o temă unitară. Album de artă. 3. (Muz.) Disc sau CD cu muzică pe care sunt înregistrate mai multe piese, de obicei ale aceluiași interpret sau ale aceleiași formații. [Pl. și: albumuri] – Din fr., lat. album. DOOM
albúm s. n., pl. albúme
albunea
Albunea, o nimfă (sau o sibilă vestită) care-și avea sălașul într-o dumbravă sacră, cu același nume, situată în apropiere de Tiber.
alburea
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare. DOOM
alburí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. alburéște, imperf. 3 sg. albureá; conj. prez. 3 să albureáscă
alburească
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare. DOOM
alburí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. alburéște, imperf. 3 sg. albureá; conj. prez. 3 să albureáscă
albureau
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare. DOOM
alburí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. alburéște, imperf. 3 sg. albureá; conj. prez. 3 să albureáscă
alburesc
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare. DOOM
alburí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. alburéște, imperf. 3 sg. albureá; conj. prez. 3 să albureáscă
alburește
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare. DOOM
alburí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. alburéște, imperf. 3 sg. albureá; conj. prez. 3 să albureáscă
alburi
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare. DOOM
alburí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. alburéște, imperf. 3 sg. albureá; conj. prez. 3 să albureáscă
alburia
ALBURÍU, -ÍE, alburii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare albicioasă. 2. S. n. Culoare alburie (1). – Alboare + suf. -iu. DOOM
alburíu1 adj. m., f. alburíe; pl. m. și f. alburíi
alburie
ALBURÍU, -ÍE, alburii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare albicioasă. 2. S. n. Culoare alburie (1). – Alboare + suf. -iu. DOOM
alburíu1 adj. m., f. alburíe; pl. m. și f. alburíi
alburiei
ALBURÍU, -ÍE, alburii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare albicioasă. 2. S. n. Culoare alburie (1). – Alboare + suf. -iu. DOOM
alburíu1 adj. m., f. alburíe; pl. m. și f. alburíi
alburii
ALBURÍU, -ÍE, alburii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare albicioasă. 2. S. n. Culoare alburie (1). – Alboare + suf. -iu. DOOM
alburíu1 adj. m., f. alburíe; pl. m. și f. alburíi
alburiii
ALBURÍU, -ÍE, alburii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare albicioasă. 2. S. n. Culoare alburie (1). – Alboare + suf. -iu. DOOM
alburíu1 adj. m., f. alburíe; pl. m. și f. alburíi
alburiile
ALBURÍU, -ÍE, alburii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare albicioasă. 2. S. n. Culoare alburie (1). – Alboare + suf. -iu. DOOM
alburíu1 adj. m., f. alburíe; pl. m. și f. alburíi
alburiilor
ALBURÍU, -ÍE, alburii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare albicioasă. 2. S. n. Culoare alburie (1). – Alboare + suf. -iu. DOOM
alburíu1 adj. m., f. alburíe; pl. m. și f. alburíi
alburind
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare. DOOM
alburí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. alburéște, imperf. 3 sg. albureá; conj. prez. 3 să albureáscă
alburire
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare. DOOM
alburí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. alburéște, imperf. 3 sg. albureá; conj. prez. 3 să albureáscă
alburire
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare.
alburiră
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare. DOOM
alburí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. alburéște, imperf. 3 sg. albureá; conj. prez. 3 să albureáscă
alburise
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare. DOOM
alburí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. alburéște, imperf. 3 sg. albureá; conj. prez. 3 să albureáscă
alburiseră
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare. DOOM
alburí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. alburéște, imperf. 3 sg. albureá; conj. prez. 3 să albureáscă
alburit
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare. DOOM
alburí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. alburéște, imperf. 3 sg. albureá; conj. prez. 3 să albureáscă
alburit
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare.
alburita
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare.
alburite
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare.
alburitei
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare.
alburitele
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare.
alburitelor
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare.
alburitul
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare.
alburitului
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare.
alburiu
ALBURÍU, -ÍE, alburii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare albicioasă. 2. S. n. Culoare alburie (1). – Alboare + suf. -iu. DOOM
alburíu1 adj. m., f. alburíe; pl. m. și f. alburíi
alburiul
ALBURÍU, -ÍE, alburii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare albicioasă. 2. S. n. Culoare alburie (1). – Alboare + suf. -iu. DOOM
alburíu1 adj. m., f. alburíe; pl. m. și f. alburíi
alburiului
ALBURÍU, -ÍE, alburii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare albicioasă. 2. S. n. Culoare alburie (1). – Alboare + suf. -iu. DOOM
alburíu1 adj. m., f. alburíe; pl. m. și f. alburíi
alburiți
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare.
alburiții
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare.
alburiților
ALBURÍ, pers. 3 alburește, vb. IV. Intranz. A răspândi o lumină albicioasă, a se zări ca ceva alb. – Din alboare.
alburn
ALBÚRN, alburnuri, s. n. Totalitatea straturilor tinere situate între scoarța și inima trunchiului unui copac, prin care trec apa și sărurile minerale; albeț, albuleț. – Din it. alburno, lat. alburnum. DOOM
albúrn s. n., pl. albúrnuri
alburnul
ALBÚRN, alburnuri, s. n. Totalitatea straturilor tinere situate între scoarța și inima trunchiului unui copac, prin care trec apa și sărurile minerale; albeț, albuleț. – Din it. alburno, lat. alburnum. DOOM
albúrn s. n., pl. albúrnuri
alburnului
ALBÚRN, alburnuri, s. n. Totalitatea straturilor tinere situate între scoarța și inima trunchiului unui copac, prin care trec apa și sărurile minerale; albeț, albuleț. – Din it. alburno, lat. alburnum. DOOM
albúrn s. n., pl. albúrnuri
alburnuri
ALBÚRN, alburnuri, s. n. Totalitatea straturilor tinere situate între scoarța și inima trunchiului unui copac, prin care trec apa și sărurile minerale; albeț, albuleț. – Din it. alburno, lat. alburnum. DOOM
albúrn s. n., pl. albúrnuri
alburnurile
ALBÚRN, alburnuri, s. n. Totalitatea straturilor tinere situate între scoarța și inima trunchiului unui copac, prin care trec apa și sărurile minerale; albeț, albuleț. – Din it. alburno, lat. alburnum. DOOM
albúrn s. n., pl. albúrnuri
alburnurilor
ALBÚRN, alburnuri, s. n. Totalitatea straturilor tinere situate între scoarța și inima trunchiului unui copac, prin care trec apa și sărurile minerale; albeț, albuleț. – Din it. alburno, lat. alburnum. DOOM
albúrn s. n., pl. albúrnuri
albus
CUCURÚZ, (1, 3, 4) cucuruzi, s. m., (2) cucuruze, s. n. (Reg.) 1. S. m. Porumb (planta și rodul ei). 2. S. n. pl. Holde semănate cu porumb; porumbiște. 3. S. m. Fructul coniferelor; con. 4. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-gălbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., scr. kukuruz, kukurudza.
albuș
ALBÚȘ, albușuri, s. n. 1. Substanță albă-transparentă, vâscoasă, compusă în cea mai mare parte din albumină, care înconjură gălbenușul oului de păsări, reptile, pești etc. 2. (Rar) Sclerotică. – Alb + suf. -uș. DOOM
albúș s. n., pl. albúșuri
albușul
ALBÚȘ, albușuri, s. n. 1. Substanță albă-transparentă, vâscoasă, compusă în cea mai mare parte din albumină, care înconjură gălbenușul oului de păsări, reptile, pești etc. 2. (Rar) Sclerotică. – Alb + suf. -uș. DOOM
albúș s. n., pl. albúșuri
albușului
ALBÚȘ, albușuri, s. n. 1. Substanță albă-transparentă, vâscoasă, compusă în cea mai mare parte din albumină, care înconjură gălbenușul oului de păsări, reptile, pești etc. 2. (Rar) Sclerotică. – Alb + suf. -uș. DOOM
albúș s. n., pl. albúșuri
albușuri
ALBÚȘ, albușuri, s. n. 1. Substanță albă-transparentă, vâscoasă, compusă în cea mai mare parte din albumină, care înconjură gălbenușul oului de păsări, reptile, pești etc. 2. (Rar) Sclerotică. – Alb + suf. -uș. DOOM
albúș s. n., pl. albúșuri
albușurile
ALBÚȘ, albușuri, s. n. 1. Substanță albă-transparentă, vâscoasă, compusă în cea mai mare parte din albumină, care înconjură gălbenușul oului de păsări, reptile, pești etc. 2. (Rar) Sclerotică. – Alb + suf. -uș. DOOM
albúș s. n., pl. albúșuri
albușurilor
ALBÚȘ, albușuri, s. n. 1. Substanță albă-transparentă, vâscoasă, compusă în cea mai mare parte din albumină, care înconjură gălbenușul oului de păsări, reptile, pești etc. 2. (Rar) Sclerotică. – Alb + suf. -uș. DOOM
albúș s. n., pl. albúșuri
albuț
ALBÚȚ, -Ă, albuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui alb. – Alb + suf. -uț. DOOM
albúț (rar) adj. m., pl. albúți; f. albúță, pl. albúțe
albuța
ALBÚȚ, -Ă, albuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui alb. – Alb + suf. -uț. DOOM
albúț (rar) adj. m., pl. albúți; f. albúță, pl. albúțe
albuțe
ALBÚȚ, -Ă, albuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui alb. – Alb + suf. -uț. DOOM
albúț (rar) adj. m., pl. albúți; f. albúță, pl. albúțe
albuței
ALBÚȚ, -Ă, albuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui alb. – Alb + suf. -uț. DOOM
albúț (rar) adj. m., pl. albúți; f. albúță, pl. albúțe
albuțele
ALBÚȚ, -Ă, albuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui alb. – Alb + suf. -uț. DOOM
albúț (rar) adj. m., pl. albúți; f. albúță, pl. albúțe
albuțelor
ALBÚȚ, -Ă, albuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui alb. – Alb + suf. -uț. DOOM
albúț (rar) adj. m., pl. albúți; f. albúță, pl. albúțe
albuți
ALBÚȚ, -Ă, albuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui alb. – Alb + suf. -uț. DOOM
albúț (rar) adj. m., pl. albúți; f. albúță, pl. albúțe
albuți
albuți, albuțesc v. r. a se spăla
albuții
ALBÚȚ, -Ă, albuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui alb. – Alb + suf. -uț. DOOM
albúț (rar) adj. m., pl. albúți; f. albúță, pl. albúțe
albuților
ALBÚȚ, -Ă, albuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui alb. – Alb + suf. -uț. DOOM
albúț (rar) adj. m., pl. albúți; f. albúță, pl. albúțe
albuțire
albuți, albuțesc v. r. a se spăla
albuțit
albuțit, -ă, albuțiti, -te adj. spălat, curat
albuțul
ALBÚȚ, -Ă, albuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui alb. – Alb + suf. -uț. DOOM
albúț (rar) adj. m., pl. albúți; f. albúță, pl. albúțe
albuțului
ALBÚȚ, -Ă, albuți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui alb. – Alb + suf. -uț. DOOM
albúț (rar) adj. m., pl. albúți; f. albúță, pl. albúțe
albă
ÁLBĂ s.f. Veche formă de poezie provensală. [< prov. alba, cf. lat. alba – zori]. DOOM
álbă (cântec) s. f., g.-d. art. álbei; pl. álbe
albăcazăpada
Albă ca Zăpada expr. (tox.) cocaină
albăstrea
ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). – Albastru + suf. -el. DOOM
albăstreá s. f., art. albăstreáua, g.-d. art. albăstrélei; pl. albăstréle, art. albăstrélele
albăstrea
ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). - Albastru + suf. -el. DOOM
albăstrél (rar) adj. m., pl. albăstréi; f. albăstreá/albăstrícă, pl. albăstréle
albăstrea
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstreai
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstreala
ALBĂSTREÁLĂ, albăstreli, s. f. 1. Albastru, albăstrime. 2. Substanță de culoare albastră-indigo, care are proprietatea de a descompune culoarea galbenă și care se folosește în gospodărie și în industrie pentru accentuarea albului unor obiecte. – Albăstri + suf. -eală. DOOM
albăstreálă s. f., g.-d. art. albăstrélii; pl. albăstréli
albăstream
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstrească
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstreau
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstreaua
ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). – Albastru + suf. -el. DOOM
albăstreá s. f., art. albăstreáua, g.-d. art. albăstrélei; pl. albăstréle, art. albăstrélele
albăstreaua
ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). - Albastru + suf. -el. DOOM
albăstrél (rar) adj. m., pl. albăstréi; f. albăstreá/albăstrícă, pl. albăstréle
albăstreați
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstrei
ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). - Albastru + suf. -el. DOOM
albăstrél (rar) adj. m., pl. albăstréi; f. albăstreá/albăstrícă, pl. albăstréle
albăstreii
ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). - Albastru + suf. -el. DOOM
albăstrél (rar) adj. m., pl. albăstréi; f. albăstreá/albăstrícă, pl. albăstréle
albăstreilor
ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). - Albastru + suf. -el. DOOM
albăstrél (rar) adj. m., pl. albăstréi; f. albăstreá/albăstrícă, pl. albăstréle
albăstrel
ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). - Albastru + suf. -el. DOOM
albăstrél (rar) adj. m., pl. albăstréi; f. albăstreá/albăstrícă, pl. albăstréle
albăstrele
ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). – Albastru + suf. -el. DOOM
albăstreá s. f., art. albăstreáua, g.-d. art. albăstrélei; pl. albăstréle, art. albăstrélele
albăstrele
ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). - Albastru + suf. -el. DOOM
albăstrél (rar) adj. m., pl. albăstréi; f. albăstreá/albăstrícă, pl. albăstréle
albăstrelei
ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). – Albastru + suf. -el. DOOM
albăstreá s. f., art. albăstreáua, g.-d. art. albăstrélei; pl. albăstréle, art. albăstrélele
albăstrelei
ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). - Albastru + suf. -el. DOOM
albăstrél (rar) adj. m., pl. albăstréi; f. albăstreá/albăstrícă, pl. albăstréle
albăstrelele
ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). – Albastru + suf. -el. DOOM
albăstreá s. f., art. albăstreáua, g.-d. art. albăstrélei; pl. albăstréle, art. albăstrélele
albăstrelele
ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). - Albastru + suf. -el. DOOM
albăstrél (rar) adj. m., pl. albăstréi; f. albăstreá/albăstrícă, pl. albăstréle
albăstrelelor
ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). – Albastru + suf. -el. DOOM
albăstreá s. f., art. albăstreáua, g.-d. art. albăstrélei; pl. albăstréle, art. albăstrélele
albăstrelelor
ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). - Albastru + suf. -el. DOOM
albăstrél (rar) adj. m., pl. albăstréi; f. albăstreá/albăstrícă, pl. albăstréle
albăstreli
ALBĂSTREÁLĂ, albăstreli, s. f. 1. Albastru, albăstrime. 2. Substanță de culoare albastră-indigo, care are proprietatea de a descompune culoarea galbenă și care se folosește în gospodărie și în industrie pentru accentuarea albului unor obiecte. – Albăstri + suf. -eală. DOOM
albăstreálă s. f., g.-d. art. albăstrélii; pl. albăstréli
albăstrelii
ALBĂSTREÁLĂ, albăstreli, s. f. 1. Albastru, albăstrime. 2. Substanță de culoare albastră-indigo, care are proprietatea de a descompune culoarea galbenă și care se folosește în gospodărie și în industrie pentru accentuarea albului unor obiecte. – Albăstri + suf. -eală. DOOM
albăstreálă s. f., g.-d. art. albăstrélii; pl. albăstréli
albăstrelile
ALBĂSTREÁLĂ, albăstreli, s. f. 1. Albastru, albăstrime. 2. Substanță de culoare albastră-indigo, care are proprietatea de a descompune culoarea galbenă și care se folosește în gospodărie și în industrie pentru accentuarea albului unor obiecte. – Albăstri + suf. -eală. DOOM
albăstreálă s. f., g.-d. art. albăstrélii; pl. albăstréli
albăstrelilor
ALBĂSTREÁLĂ, albăstreli, s. f. 1. Albastru, albăstrime. 2. Substanță de culoare albastră-indigo, care are proprietatea de a descompune culoarea galbenă și care se folosește în gospodărie și în industrie pentru accentuarea albului unor obiecte. – Albăstri + suf. -eală. DOOM
albăstreálă s. f., g.-d. art. albăstrélii; pl. albăstréli
albăstrelul
ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). - Albastru + suf. -el. DOOM
albăstrél (rar) adj. m., pl. albăstréi; f. albăstreá/albăstrícă, pl. albăstréle
albăstrelului
ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). - Albastru + suf. -el. DOOM
albăstrél (rar) adj. m., pl. albăstréi; f. albăstreá/albăstrícă, pl. albăstréle
albăstresc
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstrește
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstrești
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstri
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstria
ALBĂSTRÍU, -ÍE, albăstrii, adj. Care bate în albastru; albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în albastru. – Albastru + suf. -iu. DOOM
albăstríu adj. m., f. albăstríe; pl. m. și f. albăstríi
albăstrica
ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). – Albastru + suf. -el. DOOM
albăstreá s. f., art. albăstreáua, g.-d. art. albăstrélei; pl. albăstréle, art. albăstrélele
albăstrica
ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). - Albastru + suf. -el. DOOM
albăstrél (rar) adj. m., pl. albăstréi; f. albăstreá/albăstrícă, pl. albăstréle
albăstrie
ALBĂSTRÍU, -ÍE, albăstrii, adj. Care bate în albastru; albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în albastru. – Albastru + suf. -iu. DOOM
albăstríu adj. m., f. albăstríe; pl. m. și f. albăstríi
albăstriei
ALBĂSTRÍU, -ÍE, albăstrii, adj. Care bate în albastru; albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în albastru. – Albastru + suf. -iu. DOOM
albăstríu adj. m., f. albăstríe; pl. m. și f. albăstríi
albăstrii
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstrii
ALBĂSTRÍU, -ÍE, albăstrii, adj. Care bate în albastru; albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în albastru. – Albastru + suf. -iu. DOOM
albăstríu adj. m., f. albăstríe; pl. m. și f. albăstríi
albăstriii
ALBĂSTRÍU, -ÍE, albăstrii, adj. Care bate în albastru; albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în albastru. – Albastru + suf. -iu. DOOM
albăstríu adj. m., f. albăstríe; pl. m. și f. albăstríi
albăstriile
ALBĂSTRÍU, -ÍE, albăstrii, adj. Care bate în albastru; albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în albastru. – Albastru + suf. -iu. DOOM
albăstríu adj. m., f. albăstríe; pl. m. și f. albăstríi
albăstriilor
ALBĂSTRÍU, -ÍE, albăstrii, adj. Care bate în albastru; albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în albastru. – Albastru + suf. -iu. DOOM
albăstríu adj. m., f. albăstríe; pl. m. și f. albăstríi
albăstrim
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstrime
ALBĂSTRÍME, (2) albăstrimi, s. f. 1. Calitatea de a fi albastru; culoare albastră. 2. Întindere de culoare albastră; spațiu albastru. 3. (Înv., peior.) Termen cu care țăranii numeau uneori pe cei îmbrăcați orășenește; p. ext. ciocoime. – Albastru + suf. -ime. DOOM
albăstríme s. f., g.-d. art. albăstrímii; (ceruri) pl. albăstrími
albăstrimea
ALBĂSTRÍME, (2) albăstrimi, s. f. 1. Calitatea de a fi albastru; culoare albastră. 2. Întindere de culoare albastră; spațiu albastru. 3. (Înv., peior.) Termen cu care țăranii numeau uneori pe cei îmbrăcați orășenește; p. ext. ciocoime. – Albastru + suf. -ime. DOOM
albăstríme s. f., g.-d. art. albăstrímii; (ceruri) pl. albăstrími
albăstrimi
ALBĂSTRÍME, (2) albăstrimi, s. f. 1. Calitatea de a fi albastru; culoare albastră. 2. Întindere de culoare albastră; spațiu albastru. 3. (Înv., peior.) Termen cu care țăranii numeau uneori pe cei îmbrăcați orășenește; p. ext. ciocoime. – Albastru + suf. -ime. DOOM
albăstríme s. f., g.-d. art. albăstrímii; (ceruri) pl. albăstrími
albăstrimii
ALBĂSTRÍME, (2) albăstrimi, s. f. 1. Calitatea de a fi albastru; culoare albastră. 2. Întindere de culoare albastră; spațiu albastru. 3. (Înv., peior.) Termen cu care țăranii numeau uneori pe cei îmbrăcați orășenește; p. ext. ciocoime. – Albastru + suf. -ime. DOOM
albăstríme s. f., g.-d. art. albăstrímii; (ceruri) pl. albăstrími
albăstrimile
ALBĂSTRÍME, (2) albăstrimi, s. f. 1. Calitatea de a fi albastru; culoare albastră. 2. Întindere de culoare albastră; spațiu albastru. 3. (Înv., peior.) Termen cu care țăranii numeau uneori pe cei îmbrăcați orășenește; p. ext. ciocoime. – Albastru + suf. -ime. DOOM
albăstríme s. f., g.-d. art. albăstrímii; (ceruri) pl. albăstrími
albăstrimilor
ALBĂSTRÍME, (2) albăstrimi, s. f. 1. Calitatea de a fi albastru; culoare albastră. 2. Întindere de culoare albastră; spațiu albastru. 3. (Înv., peior.) Termen cu care țăranii numeau uneori pe cei îmbrăcați orășenește; p. ext. ciocoime. – Albastru + suf. -ime. DOOM
albăstríme s. f., g.-d. art. albăstrímii; (ceruri) pl. albăstrími
albăstrind
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstrioara
ALBĂSTRIÓR, -OÁRĂ, albăstriori, -oare, adj. Diminutiv al lui albastru; albastru-deschis. [Pr.: -tri-or] – Albastru + suf. -ior. DOOM
albăstriór (-tri-or) adj. m., pl. albăstrióri; f. albăstrioáră, pl. albăstrioáre
albăstrioare
ALBĂSTRIÓR, -OÁRĂ, albăstriori, -oare, adj. Diminutiv al lui albastru; albastru-deschis. [Pr.: -tri-or] – Albastru + suf. -ior. DOOM
albăstriór (-tri-or) adj. m., pl. albăstrióri; f. albăstrioáră, pl. albăstrioáre
albăstrioarei
ALBĂSTRIÓR, -OÁRĂ, albăstriori, -oare, adj. Diminutiv al lui albastru; albastru-deschis. [Pr.: -tri-or] – Albastru + suf. -ior. DOOM
albăstriór (-tri-or) adj. m., pl. albăstrióri; f. albăstrioáră, pl. albăstrioáre
albăstrioarele
ALBĂSTRIÓR, -OÁRĂ, albăstriori, -oare, adj. Diminutiv al lui albastru; albastru-deschis. [Pr.: -tri-or] – Albastru + suf. -ior. DOOM
albăstriór (-tri-or) adj. m., pl. albăstrióri; f. albăstrioáră, pl. albăstrioáre
albăstrioarelor
ALBĂSTRIÓR, -OÁRĂ, albăstriori, -oare, adj. Diminutiv al lui albastru; albastru-deschis. [Pr.: -tri-or] – Albastru + suf. -ior. DOOM
albăstriór (-tri-or) adj. m., pl. albăstrióri; f. albăstrioáră, pl. albăstrioáre
albăstrior
ALBĂSTRIÓR, -OÁRĂ, albăstriori, -oare, adj. Diminutiv al lui albastru; albastru-deschis. [Pr.: -tri-or] – Albastru + suf. -ior. DOOM
albăstriór (-tri-or) adj. m., pl. albăstrióri; f. albăstrioáră, pl. albăstrioáre
albăstriori
ALBĂSTRIÓR, -OÁRĂ, albăstriori, -oare, adj. Diminutiv al lui albastru; albastru-deschis. [Pr.: -tri-or] – Albastru + suf. -ior. DOOM
albăstriór (-tri-or) adj. m., pl. albăstrióri; f. albăstrioáră, pl. albăstrioáre
albăstriorii
ALBĂSTRIÓR, -OÁRĂ, albăstriori, -oare, adj. Diminutiv al lui albastru; albastru-deschis. [Pr.: -tri-or] – Albastru + suf. -ior. DOOM
albăstriór (-tri-or) adj. m., pl. albăstrióri; f. albăstrioáră, pl. albăstrioáre
albăstriorilor
ALBĂSTRIÓR, -OÁRĂ, albăstriori, -oare, adj. Diminutiv al lui albastru; albastru-deschis. [Pr.: -tri-or] – Albastru + suf. -ior. DOOM
albăstriór (-tri-or) adj. m., pl. albăstrióri; f. albăstrioáră, pl. albăstrioáre
albăstriorul
ALBĂSTRIÓR, -OÁRĂ, albăstriori, -oare, adj. Diminutiv al lui albastru; albastru-deschis. [Pr.: -tri-or] – Albastru + suf. -ior. DOOM
albăstriór (-tri-or) adj. m., pl. albăstrióri; f. albăstrioáră, pl. albăstrioáre
albăstriorului
ALBĂSTRIÓR, -OÁRĂ, albăstriori, -oare, adj. Diminutiv al lui albastru; albastru-deschis. [Pr.: -tri-or] – Albastru + suf. -ior. DOOM
albăstriór (-tri-or) adj. m., pl. albăstrióri; f. albăstrioáră, pl. albăstrioáre
albăstrire
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstrire
ALBĂSTRÍRE, albăstriri, s. f. Acțiunea de a (se) albăstri. ♦ Tratament chimic prin care piesele de oțel se acoperă cu un strat (albastru) de oxid de fier, care le protejează împotriva coroziunii. – V. albăstri. DOOM
albăstríre s. f., g.-d. art. albăstrírii; pl. albăstríri
albăstrirea
ALBĂSTRÍRE, albăstriri, s. f. Acțiunea de a (se) albăstri. ♦ Tratament chimic prin care piesele de oțel se acoperă cu un strat (albastru) de oxid de fier, care le protejează împotriva coroziunii. – V. albăstri. DOOM
albăstríre s. f., g.-d. art. albăstrírii; pl. albăstríri
albăstriri
ALBĂSTRÍRE, albăstriri, s. f. Acțiunea de a (se) albăstri. ♦ Tratament chimic prin care piesele de oțel se acoperă cu un strat (albastru) de oxid de fier, care le protejează împotriva coroziunii. – V. albăstri. DOOM
albăstríre s. f., g.-d. art. albăstrírii; pl. albăstríri
albăstririi
ALBĂSTRÍRE, albăstriri, s. f. Acțiunea de a (se) albăstri. ♦ Tratament chimic prin care piesele de oțel se acoperă cu un strat (albastru) de oxid de fier, care le protejează împotriva coroziunii. – V. albăstri. DOOM
albăstríre s. f., g.-d. art. albăstrírii; pl. albăstríri
albăstririle
ALBĂSTRÍRE, albăstriri, s. f. Acțiunea de a (se) albăstri. ♦ Tratament chimic prin care piesele de oțel se acoperă cu un strat (albastru) de oxid de fier, care le protejează împotriva coroziunii. – V. albăstri. DOOM
albăstríre s. f., g.-d. art. albăstrírii; pl. albăstríri
albăstririlor
ALBĂSTRÍRE, albăstriri, s. f. Acțiunea de a (se) albăstri. ♦ Tratament chimic prin care piesele de oțel se acoperă cu un strat (albastru) de oxid de fier, care le protejează împotriva coroziunii. – V. albăstri. DOOM
albăstríre s. f., g.-d. art. albăstrírii; pl. albăstríri
albăstriră
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstrirăm
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstrirăți
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstrise
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstrisem
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstriseră
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstriserăm
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstriserăți
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstriseși
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstriseți
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstrit
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstrit
ALBĂSTRÍT, -Ă, albăstriți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) albastru. 2. Care este clătit în apă cu albăstreală; (reg.) sinilit. – V. albăstri.
albăstrita
ALBĂSTRÍT, -Ă, albăstriți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) albastru. 2. Care este clătit în apă cu albăstreală; (reg.) sinilit. – V. albăstri.
albăstrite
ALBĂSTRÍT, -Ă, albăstriți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) albastru. 2. Care este clătit în apă cu albăstreală; (reg.) sinilit. – V. albăstri.
albăstritei
ALBĂSTRÍT, -Ă, albăstriți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) albastru. 2. Care este clătit în apă cu albăstreală; (reg.) sinilit. – V. albăstri.
albăstritele
ALBĂSTRÍT, -Ă, albăstriți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) albastru. 2. Care este clătit în apă cu albăstreală; (reg.) sinilit. – V. albăstri.
albăstritelor
ALBĂSTRÍT, -Ă, albăstriți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) albastru. 2. Care este clătit în apă cu albăstreală; (reg.) sinilit. – V. albăstri.
albăstritul
ALBĂSTRÍT, -Ă, albăstriți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) albastru. 2. Care este clătit în apă cu albăstreală; (reg.) sinilit. – V. albăstri.
albăstritului
ALBĂSTRÍT, -Ă, albăstriți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) albastru. 2. Care este clătit în apă cu albăstreală; (reg.) sinilit. – V. albăstri.
albăstritură
ALBĂSTRITÚRI s. f. pl. (Rar) Albăstrime (3).
albăstriu
ALBĂSTRÍU, -ÍE, albăstrii, adj. Care bate în albastru; albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în albastru. – Albastru + suf. -iu. DOOM
albăstríu adj. m., f. albăstríe; pl. m. și f. albăstríi
albăstriul
ALBĂSTRÍU, -ÍE, albăstrii, adj. Care bate în albastru; albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în albastru. – Albastru + suf. -iu. DOOM
albăstríu adj. m., f. albăstríe; pl. m. și f. albăstríi
albăstriului
ALBĂSTRÍU, -ÍE, albăstrii, adj. Care bate în albastru; albăstrui. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în albastru. – Albastru + suf. -iu. DOOM
albăstríu adj. m., f. albăstríe; pl. m. și f. albăstríi
albăstriși
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstrița
ALBĂSTRÍȚĂ, albăstrițe, s. f. (Bot.) Albăstrea. – Albastră + suf. -iță. DOOM
albăstríță s. f., g.-d. art. albăstríței; pl. albăstríțe
albăstrițe
ALBĂSTRÍȚĂ, albăstrițe, s. f. (Bot.) Albăstrea. – Albastră + suf. -iță. DOOM
albăstríță s. f., g.-d. art. albăstríței; pl. albăstríțe
albăstriței
ALBĂSTRÍȚĂ, albăstrițe, s. f. (Bot.) Albăstrea. – Albastră + suf. -iță. DOOM
albăstríță s. f., g.-d. art. albăstríței; pl. albăstríțe
albăstrițele
ALBĂSTRÍȚĂ, albăstrițe, s. f. (Bot.) Albăstrea. – Albastră + suf. -iță. DOOM
albăstríță s. f., g.-d. art. albăstríței; pl. albăstríțe
albăstrițelor
ALBĂSTRÍȚĂ, albăstrițe, s. f. (Bot.) Albăstrea. – Albastră + suf. -iță. DOOM
albăstríță s. f., g.-d. art. albăstríței; pl. albăstríțe
albăstriți
ALBĂSTRÍ, albăstresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastră; a clăti rufele în apă amestecată cu albăstreală. 2. Intranz. și refl. Fig. A căpăta, a avea sau a răspândi o lucire albastră. – Din albastru. DOOM
albăstrí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albăstrésc, imperf. 3 sg. albăstreá; conj. prez. 3 să albăstreáscă
albăstriți
ALBĂSTRÍT, -Ă, albăstriți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) albastru. 2. Care este clătit în apă cu albăstreală; (reg.) sinilit. – V. albăstri.
albăstriții
ALBĂSTRÍT, -Ă, albăstriți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) albastru. 2. Care este clătit în apă cu albăstreală; (reg.) sinilit. – V. albăstri.
albăstriților
ALBĂSTRÍT, -Ă, albăstriți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) albastru. 2. Care este clătit în apă cu albăstreală; (reg.) sinilit. – V. albăstri.
albăstrui
ALBĂSTRÚI, -ÚIE, albăstrui, adj. Albăstriu. – Albastru + suf. -ui. DOOM
albăstrúi adj. m., f. albăstrúie; pl. m. și f. albăstrúi
albăstruia
ALBĂSTRÚI, -ÚIE, albăstrui, adj. Albăstriu. – Albastru + suf. -ui. DOOM
albăstrúi adj. m., f. albăstrúie; pl. m. și f. albăstrúi
albăstruie
ALBĂSTRÚI, -ÚIE, albăstrui, adj. Albăstriu. – Albastru + suf. -ui. DOOM
albăstrúi adj. m., f. albăstrúie; pl. m. și f. albăstrúi
albăstruii
ALBĂSTRÚI, -ÚIE, albăstrui, adj. Albăstriu. – Albastru + suf. -ui. DOOM
albăstrúi adj. m., f. albăstrúie; pl. m. și f. albăstrúi
albăstruile
ALBĂSTRÚI, -ÚIE, albăstrui, adj. Albăstriu. – Albastru + suf. -ui. DOOM
albăstrúi adj. m., f. albăstrúie; pl. m. și f. albăstrúi
albăstruilor
ALBĂSTRÚI, -ÚIE, albăstrui, adj. Albăstriu. – Albastru + suf. -ui. DOOM
albăstrúi adj. m., f. albăstrúie; pl. m. și f. albăstrúi
albăstruiul
ALBĂSTRÚI, -ÚIE, albăstrui, adj. Albăstriu. – Albastru + suf. -ui. DOOM
albăstrúi adj. m., f. albăstrúie; pl. m. și f. albăstrúi
albăstruiului
ALBĂSTRÚI, -ÚIE, albăstrui, adj. Albăstriu. – Albastru + suf. -ui. DOOM
albăstrúi adj. m., f. albăstrúie; pl. m. și f. albăstrúi
alcade
ALCÁLDE, alcalzi, s. m. Magistrat municipal în Spania; primar în Spania. [Var.: alcáde s. m.] – Din sp. alcalde. DOOM
alcálde s. m., pl. alcálzi
alcadele
ALCÁLDE, alcalzi, s. m. Magistrat municipal în Spania; primar în Spania. [Var.: alcáde s. m.] – Din sp. alcalde. DOOM
alcálde s. m., pl. alcálzi
alcadelui
ALCÁLDE, alcalzi, s. m. Magistrat municipal în Spania; primar în Spania. [Var.: alcáde s. m.] – Din sp. alcalde. DOOM
alcálde s. m., pl. alcálzi
alcaeus
Alcaeus (sau Alceus), fiul lui Perseus și tatăl lui Amphitryon.
alcaic
ALCÁIC, -Ă, alcaici, -ce, adj. (În sintagmele) Vers alcaic = vers antic format din cinci picioare, cu cezura după al doilea picior. Strofă alcaică = strofă compusă din patru versuri: două alcaice, unul iambic și unul coriambic. [Pr.: -ca-ic] – Din fr. alcaïque. DOOM
alcáic (-ca-ic) adj. m., pl. alcáici; f. alcáică, pl. alcáice
alcaica
ALCÁIC, -Ă, alcaici, -ce, adj. (În sintagmele) Vers alcaic = vers antic format din cinci picioare, cu cezura după al doilea picior. Strofă alcaică = strofă compusă din patru versuri: două alcaice, unul iambic și unul coriambic. [Pr.: -ca-ic] – Din fr. alcaïque. DOOM
alcáic (-ca-ic) adj. m., pl. alcáici; f. alcáică, pl. alcáice
alcaice
ALCÁIC, -Ă, alcaici, -ce, adj. (În sintagmele) Vers alcaic = vers antic format din cinci picioare, cu cezura după al doilea picior. Strofă alcaică = strofă compusă din patru versuri: două alcaice, unul iambic și unul coriambic. [Pr.: -ca-ic] – Din fr. alcaïque. DOOM
alcáic (-ca-ic) adj. m., pl. alcáici; f. alcáică, pl. alcáice
alcaicei
ALCÁIC, -Ă, alcaici, -ce, adj. (În sintagmele) Vers alcaic = vers antic format din cinci picioare, cu cezura după al doilea picior. Strofă alcaică = strofă compusă din patru versuri: două alcaice, unul iambic și unul coriambic. [Pr.: -ca-ic] – Din fr. alcaïque. DOOM
alcáic (-ca-ic) adj. m., pl. alcáici; f. alcáică, pl. alcáice
alcaicele
ALCÁIC, -Ă, alcaici, -ce, adj. (În sintagmele) Vers alcaic = vers antic format din cinci picioare, cu cezura după al doilea picior. Strofă alcaică = strofă compusă din patru versuri: două alcaice, unul iambic și unul coriambic. [Pr.: -ca-ic] – Din fr. alcaïque. DOOM
alcáic (-ca-ic) adj. m., pl. alcáici; f. alcáică, pl. alcáice
alcaicelor
ALCÁIC, -Ă, alcaici, -ce, adj. (În sintagmele) Vers alcaic = vers antic format din cinci picioare, cu cezura după al doilea picior. Strofă alcaică = strofă compusă din patru versuri: două alcaice, unul iambic și unul coriambic. [Pr.: -ca-ic] – Din fr. alcaïque. DOOM
alcáic (-ca-ic) adj. m., pl. alcáici; f. alcáică, pl. alcáice
alcaici
ALCÁIC, -Ă, alcaici, -ce, adj. (În sintagmele) Vers alcaic = vers antic format din cinci picioare, cu cezura după al doilea picior. Strofă alcaică = strofă compusă din patru versuri: două alcaice, unul iambic și unul coriambic. [Pr.: -ca-ic] – Din fr. alcaïque. DOOM
alcáic (-ca-ic) adj. m., pl. alcáici; f. alcáică, pl. alcáice
alcaicii
ALCÁIC, -Ă, alcaici, -ce, adj. (În sintagmele) Vers alcaic = vers antic format din cinci picioare, cu cezura după al doilea picior. Strofă alcaică = strofă compusă din patru versuri: două alcaice, unul iambic și unul coriambic. [Pr.: -ca-ic] – Din fr. alcaïque. DOOM
alcáic (-ca-ic) adj. m., pl. alcáici; f. alcáică, pl. alcáice
alcaicilor
ALCÁIC, -Ă, alcaici, -ce, adj. (În sintagmele) Vers alcaic = vers antic format din cinci picioare, cu cezura după al doilea picior. Strofă alcaică = strofă compusă din patru versuri: două alcaice, unul iambic și unul coriambic. [Pr.: -ca-ic] – Din fr. alcaïque. DOOM
alcáic (-ca-ic) adj. m., pl. alcáici; f. alcáică, pl. alcáice
alcaicul
ALCÁIC, -Ă, alcaici, -ce, adj. (În sintagmele) Vers alcaic = vers antic format din cinci picioare, cu cezura după al doilea picior. Strofă alcaică = strofă compusă din patru versuri: două alcaice, unul iambic și unul coriambic. [Pr.: -ca-ic] – Din fr. alcaïque. DOOM
alcáic (-ca-ic) adj. m., pl. alcáici; f. alcáică, pl. alcáice
alcaicului
ALCÁIC, -Ă, alcaici, -ce, adj. (În sintagmele) Vers alcaic = vers antic format din cinci picioare, cu cezura după al doilea picior. Strofă alcaică = strofă compusă din patru versuri: două alcaice, unul iambic și unul coriambic. [Pr.: -ca-ic] – Din fr. alcaïque. DOOM
alcáic (-ca-ic) adj. m., pl. alcáici; f. alcáică, pl. alcáice
alcalde
ALCÁLDE, alcalzi, s. m. Magistrat municipal în Spania; primar în Spania. [Var.: alcáde s. m.] – Din sp. alcalde. DOOM
alcálde s. m., pl. alcálzi
alcali
ALCALI- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „alcalin”. [< ar. al-kali – plantă marină].
alcaliceluloza
ALCALICELULÓZĂ s. f. Derivat alcalin al celulozei folosit la fabricarea mătăsii artificiale prin procedeul viscozei. – Din fr. alcalicellulose. DOOM
alcalicelulóză s. f., g.-d. art. alcalicelulózei
alcaliceluloze
ALCALICELULÓZĂ s. f. Derivat alcalin al celulozei folosit la fabricarea mătăsii artificiale prin procedeul viscozei. – Din fr. alcalicellulose. DOOM
alcalicelulóză s. f., g.-d. art. alcalicelulózei
alcalicelulozei
ALCALICELULÓZĂ s. f. Derivat alcalin al celulozei folosit la fabricarea mătăsii artificiale prin procedeul viscozei. – Din fr. alcalicellulose. DOOM
alcalicelulóză s. f., g.-d. art. alcalicelulózei
alcalii
ALCÁLIU, alcalii, s. n. Hidroxid al unor metale alcaline și al ionului amoniu. – Din fr. alcali. DOOM
alcáliu [liu pron. lĭu] s. n., pl. alcálii, art. alcáliile (-li-i-)
alcaliile
ALCÁLIU, alcalii, s. n. Hidroxid al unor metale alcaline și al ionului amoniu. – Din fr. alcali. DOOM
alcáliu [liu pron. lĭu] s. n., pl. alcálii, art. alcáliile (-li-i-)
alcaliilor
ALCÁLIU, alcalii, s. n. Hidroxid al unor metale alcaline și al ionului amoniu. – Din fr. alcali. DOOM
alcáliu [liu pron. lĭu] s. n., pl. alcálii, art. alcáliile (-li-i-)
alcalimetre
ALCALIMÉTRU, alcalimetre, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se determină gradul de concentrație al alcaliilor. – Din fr. alcalimètre. DOOM
alcalimétru (-me-tru) s. n., art. alcalimétrul; pl. alcalimétre
alcalimetrele
ALCALIMÉTRU, alcalimetre, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se determină gradul de concentrație al alcaliilor. – Din fr. alcalimètre. DOOM
alcalimétru (-me-tru) s. n., art. alcalimétrul; pl. alcalimétre
alcalimetrelor
ALCALIMÉTRU, alcalimetre, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se determină gradul de concentrație al alcaliilor. – Din fr. alcalimètre. DOOM
alcalimétru (-me-tru) s. n., art. alcalimétrul; pl. alcalimétre
alcalimetria
ALCALIMETRÍE s. f. Capitol al chimiei care se ocupă cu determinarea concentrației unei baze; procedeu de analiză chimică întrebuințat în acest scop. – Din fr. alcalimétrie. DOOM
alcalimetríe (-me-tri-) s. f., art. alcalimetría, g.-d. alcalimetríi, art. alcalimetríei
alcalimetric
ALCALIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la alcalimetrie. [< fr. alcalimétrique].
alcalimetrie
ALCALIMETRÍE s. f. Capitol al chimiei care se ocupă cu determinarea concentrației unei baze; procedeu de analiză chimică întrebuințat în acest scop. – Din fr. alcalimétrie. DOOM
alcalimetríe (-me-tri-) s. f., art. alcalimetría, g.-d. alcalimetríi, art. alcalimetríei
alcalimetriei
ALCALIMETRÍE s. f. Capitol al chimiei care se ocupă cu determinarea concentrației unei baze; procedeu de analiză chimică întrebuințat în acest scop. – Din fr. alcalimétrie. DOOM
alcalimetríe (-me-tri-) s. f., art. alcalimetría, g.-d. alcalimetríi, art. alcalimetríei
alcalimetrii
ALCALIMETRÍE s. f. Capitol al chimiei care se ocupă cu determinarea concentrației unei baze; procedeu de analiză chimică întrebuințat în acest scop. – Din fr. alcalimétrie. DOOM
alcalimetríe (-me-tri-) s. f., art. alcalimetría, g.-d. alcalimetríi, art. alcalimetríei
alcalimetriile
ALCALIMETRÍE s. f. Capitol al chimiei care se ocupă cu determinarea concentrației unei baze; procedeu de analiză chimică întrebuințat în acest scop. – Din fr. alcalimétrie. DOOM
alcalimetríe (-me-tri-) s. f., art. alcalimetría, g.-d. alcalimetríi, art. alcalimetríei
alcalimetriilor
ALCALIMETRÍE s. f. Capitol al chimiei care se ocupă cu determinarea concentrației unei baze; procedeu de analiză chimică întrebuințat în acest scop. – Din fr. alcalimétrie. DOOM
alcalimetríe (-me-tri-) s. f., art. alcalimetría, g.-d. alcalimetríi, art. alcalimetríei
alcalimetru
ALCALIMÉTRU, alcalimetre, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se determină gradul de concentrație al alcaliilor. – Din fr. alcalimètre. DOOM
alcalimétru (-me-tru) s. n., art. alcalimétrul; pl. alcalimétre
alcalimetrul
ALCALIMÉTRU, alcalimetre, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se determină gradul de concentrație al alcaliilor. – Din fr. alcalimètre. DOOM
alcalimétru (-me-tru) s. n., art. alcalimétrul; pl. alcalimétre
alcalimetrului
ALCALIMÉTRU, alcalimetre, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se determină gradul de concentrație al alcaliilor. – Din fr. alcalimètre. DOOM
alcalimétru (-me-tru) s. n., art. alcalimétrul; pl. alcalimétre
alcalin
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalín adj. m., pl. alcalíni; f. alcalínă, pl. alcalíne
alcalin
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
alcalina
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalín adj. m., pl. alcalíni; f. alcalínă, pl. alcalíne
alcalina
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
alcaline
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalín adj. m., pl. alcalíni; f. alcalínă, pl. alcalíne
alcaline
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
alcalinei
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalín adj. m., pl. alcalíni; f. alcalínă, pl. alcalíne
alcalinei
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
alcalinele
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalín adj. m., pl. alcalíni; f. alcalínă, pl. alcalíne
alcalinele
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
alcalinelor
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalín adj. m., pl. alcalíni; f. alcalínă, pl. alcalíne
alcalinelor
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
alcalini
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalín adj. m., pl. alcalíni; f. alcalínă, pl. alcalíne
alcalini
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
alcalinii
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalín adj. m., pl. alcalíni; f. alcalínă, pl. alcalíne
alcalinii
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
alcalinilor
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalín adj. m., pl. alcalíni; f. alcalínă, pl. alcalíne
alcalinilor
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
alcalinitate
ALCALINITÁTE s. f. Calitate a unei substanțe de a fi alcalină; grad de saturație cu alcaliu a unei soluții. – Din fr. alcalinité. DOOM
alcalinitáte s. f., g.-d. art. alcalinitắții
alcalinitatea
ALCALINITÁTE s. f. Calitate a unei substanțe de a fi alcalină; grad de saturație cu alcaliu a unei soluții. – Din fr. alcalinité. DOOM
alcalinitáte s. f., g.-d. art. alcalinitắții
alcalinități
ALCALINITÁTE s. f. Calitate a unei substanțe de a fi alcalină; grad de saturație cu alcaliu a unei soluții. – Din fr. alcalinité. DOOM
alcalinitáte s. f., g.-d. art. alcalinitắții
alcalinității
ALCALINITÁTE s. f. Calitate a unei substanțe de a fi alcalină; grad de saturație cu alcaliu a unei soluții. – Din fr. alcalinité. DOOM
alcalinitáte s. f., g.-d. art. alcalinitắții
alcaliniza
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizai
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizam
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizare
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizare
ALCALINIZÁRE, alcalinizări, s. f. Acțiunea de a alcaliniza. – V. alcaliniza. DOOM
alcalinizáre s. f., g.-d. art. alcalinizắrii; pl. alcalinizắri
alcalinizarea
ALCALINIZÁRE, alcalinizări, s. f. Acțiunea de a alcaliniza. – V. alcaliniza. DOOM
alcalinizáre s. f., g.-d. art. alcalinizắrii; pl. alcalinizắri
alcalinizară
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizarăm
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizarăți
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizase
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizasem
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizaseră
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizaserăm
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizaserăți
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizaseși
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizaseți
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizat
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizat
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser.
alcalinizau
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizași
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizați
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizează
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizez
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizeze
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizezi
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizând
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizînd
ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substanțe proprietăți alcaline. – Din fr. alcaliniser. DOOM
alcalinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcalinizeáză
alcalinizări
ALCALINIZÁRE, alcalinizări, s. f. Acțiunea de a alcaliniza. – V. alcaliniza. DOOM
alcalinizáre s. f., g.-d. art. alcalinizắrii; pl. alcalinizắri
alcalinizării
ALCALINIZÁRE, alcalinizări, s. f. Acțiunea de a alcaliniza. – V. alcaliniza. DOOM
alcalinizáre s. f., g.-d. art. alcalinizắrii; pl. alcalinizắri
alcalinizările
ALCALINIZÁRE, alcalinizări, s. f. Acțiunea de a alcaliniza. – V. alcaliniza. DOOM
alcalinizáre s. f., g.-d. art. alcalinizắrii; pl. alcalinizắri
alcalinizărilor
ALCALINIZÁRE, alcalinizări, s. f. Acțiunea de a alcaliniza. – V. alcaliniza. DOOM
alcalinizáre s. f., g.-d. art. alcalinizắrii; pl. alcalinizắri
alcalinul
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalín adj. m., pl. alcalíni; f. alcalínă, pl. alcalíne
alcalinul
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
alcalinului
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalín adj. m., pl. alcalíni; f. alcalínă, pl. alcalíne
alcalinului
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux). DOOM
alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
alcaliu
ALCÁLIU, alcalii, s. n. Hidroxid al unor metale alcaline și al ionului amoniu. – Din fr. alcali. DOOM
alcáliu [liu pron. lĭu] s. n., pl. alcálii, art. alcáliile (-li-i-)
alcaliul
ALCALI- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „alcalin”. [< ar. al-kali – plantă marină].
alcaliul
ALCÁLIU, alcalii, s. n. Hidroxid al unor metale alcaline și al ionului amoniu. – Din fr. alcali. DOOM
alcáliu [liu pron. lĭu] s. n., pl. alcálii, art. alcáliile (-li-i-)
alcaliului
ALCALI- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „alcalin”. [< ar. al-kali – plantă marină].
alcaliului
ALCÁLIU, alcalii, s. n. Hidroxid al unor metale alcaline și al ionului amoniu. – Din fr. alcali. DOOM
alcáliu [liu pron. lĭu] s. n., pl. alcálii, art. alcáliile (-li-i-)
alcaliza
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizai
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizam
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizare
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizară
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizarăm
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizarăți
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizase
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizasem
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizaseră
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizaserăm
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizaserăți
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizaseși
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizaseți
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizat
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizau
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizași
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizați
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizează
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizez
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizeze
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizezi
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizând
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcalizînd
ALCALIZÁ vb. I tr. A alcaliniza. [P.i. -zez. / < alcaliser].
alcaloid
ALCALOÍD, alcaloizi, s. m. Substanță bazică azotată de origine vegetală sau obținută sintetic, toxică, folosită în doze mici ca medicament. – Din fr. alcaloïde. DOOM
alcaloíd s. m., pl. alcaloízi
alcaloid
ALCALOÍD, alcaloizi, s. m. Substanță bazică azotată de origine vegetală sau obținută sintetic, toxică, folosită în doze mici ca medicament. – Din fr. alcaloïde. DOOM
alcaloíd s. m., pl. alcaloízi
alcaloida
ALCALOÍD, alcaloizi, s. m. Substanță bazică azotată de origine vegetală sau obținută sintetic, toxică, folosită în doze mici ca medicament. – Din fr. alcaloïde. DOOM
alcaloíd s. m., pl. alcaloízi
alcaloide
ALCALOÍD, alcaloizi, s. m. Substanță bazică azotată de origine vegetală sau obținută sintetic, toxică, folosită în doze mici ca medicament. – Din fr. alcaloïde. DOOM
alcaloíd s. m., pl. alcaloízi
alcaloidei
ALCALOÍD, alcaloizi, s. m. Substanță bazică azotată de origine vegetală sau obținută sintetic, toxică, folosită în doze mici ca medicament. – Din fr. alcaloïde. DOOM
alcaloíd s. m., pl. alcaloízi
alcaloidele
ALCALOÍD, alcaloizi, s. m. Substanță bazică azotată de origine vegetală sau obținută sintetic, toxică, folosită în doze mici ca medicament. – Din fr. alcaloïde. DOOM
alcaloíd s. m., pl. alcaloízi
alcaloidelor
ALCALOÍD, alcaloizi, s. m. Substanță bazică azotată de origine vegetală sau obținută sintetic, toxică, folosită în doze mici ca medicament. – Din fr. alcaloïde. DOOM
alcaloíd s. m., pl. alcaloízi
alcaloidic
ALCALOÍDIC, -Ă adj. (Chim.) Referitor la alcaloizi. [< fr. alcaloïdique].
alcaloidul
ALCALOÍD, alcaloizi, s. m. Substanță bazică azotată de origine vegetală sau obținută sintetic, toxică, folosită în doze mici ca medicament. – Din fr. alcaloïde. DOOM
alcaloíd s. m., pl. alcaloízi
alcaloidul
ALCALOÍD, alcaloizi, s. m. Substanță bazică azotată de origine vegetală sau obținută sintetic, toxică, folosită în doze mici ca medicament. – Din fr. alcaloïde. DOOM
alcaloíd s. m., pl. alcaloízi
alcaloidului
ALCALOÍD, alcaloizi, s. m. Substanță bazică azotată de origine vegetală sau obținută sintetic, toxică, folosită în doze mici ca medicament. – Din fr. alcaloïde. DOOM
alcaloíd s. m., pl. alcaloízi
alcaloidului
ALCALOÍD, alcaloizi, s. m. Substanță bazică azotată de origine vegetală sau obținută sintetic, toxică, folosită în doze mici ca medicament. – Din fr. alcaloïde. DOOM
alcaloíd s. m., pl. alcaloízi
alcaloizi
ALCALOÍD, alcaloizi, s. m. Substanță bazică azotată de origine vegetală sau obținută sintetic, toxică, folosită în doze mici ca medicament. – Din fr. alcaloïde. DOOM
alcaloíd s. m., pl. alcaloízi
alcaloizi
ALCALOÍD, alcaloizi, s. m. Substanță bazică azotată de origine vegetală sau obținută sintetic, toxică, folosită în doze mici ca medicament. – Din fr. alcaloïde. DOOM
alcaloíd s. m., pl. alcaloízi
alcaloizii
ALCALOÍD, alcaloizi, s. m. Substanță bazică azotată de origine vegetală sau obținută sintetic, toxică, folosită în doze mici ca medicament. – Din fr. alcaloïde. DOOM
alcaloíd s. m., pl. alcaloízi
alcaloizii
ALCALOÍD, alcaloizi, s. m. Substanță bazică azotată de origine vegetală sau obținută sintetic, toxică, folosită în doze mici ca medicament. – Din fr. alcaloïde. DOOM
alcaloíd s. m., pl. alcaloízi
alcaloizilor
ALCALOÍD, alcaloizi, s. m. Substanță bazică azotată de origine vegetală sau obținută sintetic, toxică, folosită în doze mici ca medicament. – Din fr. alcaloïde. DOOM
alcaloíd s. m., pl. alcaloízi
alcaloizilor
ALCALOÍD, alcaloizi, s. m. Substanță bazică azotată de origine vegetală sau obținută sintetic, toxică, folosită în doze mici ca medicament. – Din fr. alcaloïde. DOOM
alcaloíd s. m., pl. alcaloízi
alcaloza
ALCALÓZĂ s. f. Creștere anormală a rezervei alcaline din sânge cauzată de unele tulburări funcționale. – Din fr. alcalose. DOOM
alcalóză s. f., g.-d. art. alcalózei
alcaloze
ALCALÓZĂ s. f. Creștere anormală a rezervei alcaline din sânge cauzată de unele tulburări funcționale. – Din fr. alcalose. DOOM
alcalóză s. f., g.-d. art. alcalózei
alcalozei
ALCALÓZĂ s. f. Creștere anormală a rezervei alcaline din sânge cauzată de unele tulburări funcționale. – Din fr. alcalose. DOOM
alcalóză s. f., g.-d. art. alcalózei
alcalozele
ALCALÓZĂ s. f. Creștere anormală a rezervei alcaline din sânge cauzată de unele tulburări funcționale. – Din fr. alcalose. DOOM
alcalóză s. f., g.-d. art. alcalózei
alcalozelor
ALCALÓZĂ s. f. Creștere anormală a rezervei alcaline din sânge cauzată de unele tulburări funcționale. – Din fr. alcalose. DOOM
alcalóză s. f., g.-d. art. alcalózei
alcam
alcám (-muri), s. n. – Viclenie, șiretlic, tertip. Mag. alkalom „ocazie, șansă”. Înv., supraviețuiește în anumite puncte din Trans.
alcan
ALCÁN, alcani, s. m. Denumire generică dată hidrocarburilor aciclice saturate; hidrocarbură parafinică, parafină. – Din fr. alcane. DOOM
alcán s. m., pl. alcáni
alcander
Alcander 1. Troian ucis de către Turnus. 2. Unul dintre însoțitorii lui Sarpedon (1.).
alcandru
Alcandru = Alcander.
alcani
ALCÁN, alcani, s. m. Denumire generică dată hidrocarburilor aciclice saturate; hidrocarbură parafinică, parafină. – Din fr. alcane. DOOM
alcán s. m., pl. alcáni
alcanii
ALCÁN, alcani, s. m. Denumire generică dată hidrocarburilor aciclice saturate; hidrocarbură parafinică, parafină. – Din fr. alcane. DOOM
alcán s. m., pl. alcáni
alcanilor
ALCÁN, alcani, s. m. Denumire generică dată hidrocarburilor aciclice saturate; hidrocarbură parafinică, parafină. – Din fr. alcane. DOOM
alcán s. m., pl. alcáni
alcanul
ALCÁN, alcani, s. m. Denumire generică dată hidrocarburilor aciclice saturate; hidrocarbură parafinică, parafină. – Din fr. alcane. DOOM
alcán s. m., pl. alcáni
alcanului
ALCÁN, alcani, s. m. Denumire generică dată hidrocarburilor aciclice saturate; hidrocarbură parafinică, parafină. – Din fr. alcane. DOOM
alcán s. m., pl. alcáni
alcarazas
ALCARÁZAS, alcarazasuri, s. n. (Rar) Vas poros de pământ în care se produce răcirea lichidului pe care-l conține, datorită evaporării prin pereții lui. – Din fr. alcarazas. DOOM
alcarázas (rar) s. n., pl. alcarázasuri
alcarazasul
ALCARÁZAS, alcarazasuri, s. n. (Rar) Vas poros de pământ în care se produce răcirea lichidului pe care-l conține, datorită evaporării prin pereții lui. – Din fr. alcarazas. DOOM
alcarázas (rar) s. n., pl. alcarázasuri
alcarazasului
ALCARÁZAS, alcarazasuri, s. n. (Rar) Vas poros de pământ în care se produce răcirea lichidului pe care-l conține, datorită evaporării prin pereții lui. – Din fr. alcarazas. DOOM
alcarázas (rar) s. n., pl. alcarázasuri
alcarazasuri
ALCARÁZAS, alcarazasuri, s. n. (Rar) Vas poros de pământ în care se produce răcirea lichidului pe care-l conține, datorită evaporării prin pereții lui. – Din fr. alcarazas. DOOM
alcarázas (rar) s. n., pl. alcarázasuri
alcarazasurile
ALCARÁZAS, alcarazasuri, s. n. (Rar) Vas poros de pământ în care se produce răcirea lichidului pe care-l conține, datorită evaporării prin pereții lui. – Din fr. alcarazas. DOOM
alcarázas (rar) s. n., pl. alcarázasuri
alcarazasurilor
ALCARÁZAS, alcarazasuri, s. n. (Rar) Vas poros de pământ în care se produce răcirea lichidului pe care-l conține, datorită evaporării prin pereții lui. – Din fr. alcarazas. DOOM
alcarázas (rar) s. n., pl. alcarázasuri
alcathoe
Alcithoë (sau Alcathoë), una dintre fiicele lui Minyas, preschimbată de Dionysus în liliac, drept pedeapsă pentru faptul că le-a interzis sclavelor ei să participe la serbările date în cinstea zeului.
alcathous
Alcathous, fiul lui Pelops și al Hippodamiei, despre care se spunea că ar fi ucis leul din Cithaeron. S-a căsătorit cu Evaechme, fiica lui Megareus și, după moartea acestuia, a domnit în cetatea Megara. Ulterior, cetatea fiind distrusă de cretani, el i-a înălțat din nou zidurile, cu ajutorul lui Apollo. Se spunea că zeul și-ar fi lăsat cu această ocazie lira sprijinită de o piatră, care de atunci a căpătat o proprietate miraculoasă: ori de cîte ori era lovită scotea sunete muzicale.
alcatou
Alcatou = Alcathous.
alcazar
ALCAZÁR, alcazare, s. n. Palat fortificat, foarte ornamentat, de origine maură, construit în evul mediu în principalele orașe spaniole. – Din fr., sp. alcazar. DOOM
alcazár s. n., pl. alcazáre
alcazare
ALCAZÁR, alcazare, s. n. Palat fortificat, foarte ornamentat, de origine maură, construit în evul mediu în principalele orașe spaniole. – Din fr., sp. alcazar. DOOM
alcazár s. n., pl. alcazáre
alcazarele
ALCAZÁR, alcazare, s. n. Palat fortificat, foarte ornamentat, de origine maură, construit în evul mediu în principalele orașe spaniole. – Din fr., sp. alcazar. DOOM
alcazár s. n., pl. alcazáre
alcazarelor
ALCAZÁR, alcazare, s. n. Palat fortificat, foarte ornamentat, de origine maură, construit în evul mediu în principalele orașe spaniole. – Din fr., sp. alcazar. DOOM
alcazár s. n., pl. alcazáre
alcazarul
ALCAZÁR, alcazare, s. n. Palat fortificat, foarte ornamentat, de origine maură, construit în evul mediu în principalele orașe spaniole. – Din fr., sp. alcazar. DOOM
alcazár s. n., pl. alcazáre
alcazarului
ALCAZÁR, alcazare, s. n. Palat fortificat, foarte ornamentat, de origine maură, construit în evul mediu în principalele orașe spaniole. – Din fr., sp. alcazar. DOOM
alcazár s. n., pl. alcazáre
alcazi
ALCÁLDE, alcalzi, s. m. Magistrat municipal în Spania; primar în Spania. [Var.: alcáde s. m.] – Din sp. alcalde. DOOM
alcálde s. m., pl. alcálzi
alcazii
ALCÁLDE, alcalzi, s. m. Magistrat municipal în Spania; primar în Spania. [Var.: alcáde s. m.] – Din sp. alcalde. DOOM
alcálde s. m., pl. alcálzi
alcazilor
ALCÁLDE, alcalzi, s. m. Magistrat municipal în Spania; primar în Spania. [Var.: alcáde s. m.] – Din sp. alcalde. DOOM
alcálde s. m., pl. alcálzi
alcesta
Alcesta = Alcestis.
alcestis
Alcestis, fiica lui Pelias, regele din Iolcus. Era cea mai frumoasă și cea mai cucernică dintre fetele lui și singura dintre surori care n-a participat la omorîrea tatălui lor, pusă la cale de Medea. A fost soția lui Admetus (v. Admetus).
alceu
Alceu = Alcaeus.
alceus
Alcaeus (sau Alceus), fiul lui Perseus și tatăl lui Amphitryon.
alchemilla
CREȚIȘOÁRĂ, crețișoare, s. f. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu flori mici verzi-gălbui (Alchemilla vulgaris). – Creț + suf. -ișoară.
alchena
ALCHÉNĂ, alchene, s. f. Nume dat unor hidrocarburi aciclice nesaturate. – Din fr. alkène, germ. Alkene. DOOM
alchénă s. f., g.-d. art. alchénei; pl. alchéne
alchene
ALCHÉNĂ, alchene, s. f. Nume dat unor hidrocarburi aciclice nesaturate. – Din fr. alkène, germ. Alkene. DOOM
alchénă s. f., g.-d. art. alchénei; pl. alchéne
alchenei
ALCHÉNĂ, alchene, s. f. Nume dat unor hidrocarburi aciclice nesaturate. – Din fr. alkène, germ. Alkene. DOOM
alchénă s. f., g.-d. art. alchénei; pl. alchéne
alchenele
ALCHÉNĂ, alchene, s. f. Nume dat unor hidrocarburi aciclice nesaturate. – Din fr. alkène, germ. Alkene. DOOM
alchénă s. f., g.-d. art. alchénei; pl. alchéne
alchenelor
ALCHÉNĂ, alchene, s. f. Nume dat unor hidrocarburi aciclice nesaturate. – Din fr. alkène, germ. Alkene. DOOM
alchénă s. f., g.-d. art. alchénei; pl. alchéne
alchidal
ALCHIDÁL s. m. Rășină sintetică poliesterică folosită la prepararea unor lacuri și vopsele. – Din germ. Alkidal. DOOM
alchidál s. m.
alchidalul
ALCHIDÁL s. m. Rășină sintetică poliesterică folosită la prepararea unor lacuri și vopsele. – Din germ. Alkidal. DOOM
alchidál s. m.
alchidalului
ALCHIDÁL s. m. Rășină sintetică poliesterică folosită la prepararea unor lacuri și vopsele. – Din germ. Alkidal. DOOM
alchidál s. m.
alchil
ALCHÍL, alchili, s. m. (Chim.) Radical organic monovalent obținut dintr-o alchenă și o hidrocarbură aromatică sau parafinică. – Din fr. alkyle. DOOM
alchíl s.m., pl. alchíli
alchilare
ALCHILÁRE s. f. (Chim.) Introducere a unui alchil în molecula unui compus organic. – După fr. alkylation. DOOM
alchiláre s. f., g.-d. art. alchilắrii
alchilarea
ALCHILÁRE s. f. (Chim.) Introducere a unui alchil în molecula unui compus organic. – După fr. alkylation. DOOM
alchiláre s. f., g.-d. art. alchilắrii
alchili
ALCHÍL, alchili, s. m. (Chim.) Radical organic monovalent obținut dintr-o alchenă și o hidrocarbură aromatică sau parafinică. – Din fr. alkyle. DOOM
alchíl s.m., pl. alchíli
alchilii
ALCHÍL, alchili, s. m. (Chim.) Radical organic monovalent obținut dintr-o alchenă și o hidrocarbură aromatică sau parafinică. – Din fr. alkyle. DOOM
alchíl s.m., pl. alchíli
alchililor
ALCHÍL, alchili, s. m. (Chim.) Radical organic monovalent obținut dintr-o alchenă și o hidrocarbură aromatică sau parafinică. – Din fr. alkyle. DOOM
alchíl s.m., pl. alchíli
alchilul
ALCHÍL, alchili, s. m. (Chim.) Radical organic monovalent obținut dintr-o alchenă și o hidrocarbură aromatică sau parafinică. – Din fr. alkyle. DOOM
alchíl s.m., pl. alchíli
alchilului
ALCHÍL, alchili, s. m. (Chim.) Radical organic monovalent obținut dintr-o alchenă și o hidrocarbură aromatică sau parafinică. – Din fr. alkyle. DOOM
alchíl s.m., pl. alchíli
alchilări
ALCHILÁRE s. f. (Chim.) Introducere a unui alchil în molecula unui compus organic. – După fr. alkylation. DOOM
alchiláre s. f., g.-d. art. alchilắrii
alchilării
ALCHILÁRE s. f. (Chim.) Introducere a unui alchil în molecula unui compus organic. – După fr. alkylation. DOOM
alchiláre s. f., g.-d. art. alchilắrii
alchilările
ALCHILÁRE s. f. (Chim.) Introducere a unui alchil în molecula unui compus organic. – După fr. alkylation. DOOM
alchiláre s. f., g.-d. art. alchilắrii
alchilărilor
ALCHILÁRE s. f. (Chim.) Introducere a unui alchil în molecula unui compus organic. – După fr. alkylation. DOOM
alchiláre s. f., g.-d. art. alchilắrii
alchimic
ALCHÍMIC, -Ă, alchimici, -ce, adj. Referitor la alchimie, de alchimie. – Din fr. alchimique.
alchimica
ALCHÍMIC, -Ă, alchimici, -ce, adj. Referitor la alchimie, de alchimie. – Din fr. alchimique.
alchimice
ALCHÍMIC, -Ă, alchimici, -ce, adj. Referitor la alchimie, de alchimie. – Din fr. alchimique.
alchimicei
ALCHÍMIC, -Ă, alchimici, -ce, adj. Referitor la alchimie, de alchimie. – Din fr. alchimique.
alchimicele
ALCHÍMIC, -Ă, alchimici, -ce, adj. Referitor la alchimie, de alchimie. – Din fr. alchimique.
alchimicelor
ALCHÍMIC, -Ă, alchimici, -ce, adj. Referitor la alchimie, de alchimie. – Din fr. alchimique.
alchimici
ALCHÍMIC, -Ă, alchimici, -ce, adj. Referitor la alchimie, de alchimie. – Din fr. alchimique.
alchimicii
ALCHÍMIC, -Ă, alchimici, -ce, adj. Referitor la alchimie, de alchimie. – Din fr. alchimique.
alchimicilor
ALCHÍMIC, -Ă, alchimici, -ce, adj. Referitor la alchimie, de alchimie. – Din fr. alchimique.
alchimicul
ALCHÍMIC, -Ă, alchimici, -ce, adj. Referitor la alchimie, de alchimie. – Din fr. alchimique.
alchimicului
ALCHÍMIC, -Ă, alchimici, -ce, adj. Referitor la alchimie, de alchimie. – Din fr. alchimique.
alchimie
ALCHIMÍE s. f. Formă de studiere empirică, experimentală a naturii, îmbinată cu elemente de astrologie și misticism, care urmărește transformarea metalelor comune în aur, crearea unui „elixir al vieții”, descoperirea „pietrei filosofale” etc. – Din fr. alchimie, lat. alchemia. DOOM
alchimíe s. f., art. alchimía, g.-d. alchimíi, art. alchimíei
alchimist
ALHIMÍST s. m. v. alchimist. DOOM
alchimíst s. m., pl. alchimíști
alchimistul
ALHIMÍST s. m. v. alchimist. DOOM
alchimíst s. m., pl. alchimíști
alchimistului
ALHIMÍST s. m. v. alchimist. DOOM
alchimíst s. m., pl. alchimíști
alchimiști
ALHIMÍST s. m. v. alchimist. DOOM
alchimíst s. m., pl. alchimíști
alchimiștii
ALHIMÍST s. m. v. alchimist. DOOM
alchimíst s. m., pl. alchimíști
alchimiștilor
ALHIMÍST s. m. v. alchimist. DOOM
alchimíst s. m., pl. alchimíști
alchina
ALCHÍNĂ, alchine, s. f. (Chim.) Hidrocarbură aciclică nesaturată, cu o triplă legătură. – Din germ. Alkine. DOOM
alchínă s. f., g.-d. art. alchínei; pl. alchíne
alchine
ALCHÍNĂ, alchine, s. f. (Chim.) Hidrocarbură aciclică nesaturată, cu o triplă legătură. – Din germ. Alkine. DOOM
alchínă s. f., g.-d. art. alchínei; pl. alchíne
alchinei
ALCHÍNĂ, alchine, s. f. (Chim.) Hidrocarbură aciclică nesaturată, cu o triplă legătură. – Din germ. Alkine. DOOM
alchínă s. f., g.-d. art. alchínei; pl. alchíne
alchinele
ALCHÍNĂ, alchine, s. f. (Chim.) Hidrocarbură aciclică nesaturată, cu o triplă legătură. – Din germ. Alkine. DOOM
alchínă s. f., g.-d. art. alchínei; pl. alchíne
alchinelor
ALCHÍNĂ, alchine, s. f. (Chim.) Hidrocarbură aciclică nesaturată, cu o triplă legătură. – Din germ. Alkine. DOOM
alchínă s. f., g.-d. art. alchínei; pl. alchíne
alcides
Alcides, nume purtat de Heracles, în calitatea sa de urmaș al lui Alcaeus.
alcidul
Alcidul = Alcides.
alcimeda
Alcimeda = Alcimede.
alcimede
Alcimede, soția lui Aeson și mama lui Iason.
alcinou
Alcinou = Alcinous.
alcinous
Alcinous, fiul lui Nausithous, rege al Phaeaciei pe vremea cînd Odysseus, în drum spre casă, a naufragiat pe coasta insulei Scheria. Descoperit pe țărm de Nausicaa, fiica lui Alcinous, Odysseus a fost bine primit și găzduit în palatul acestuia. În cursul unui ospăț, Odysseus povestește toate peripețiile prin care a trecut. La sfîrșit, Alcinous îi oferă o corabie cu care să se poată întoarce în Ithaca. În ciclul argonauților, Alcinous împreună cu soția sa Arete sînt înfățișați ca protectori ai Medeei și ai lui Iason împotriva urmăritorilor acestora.
alcion
ALCIÓN, alcioni, s. m. Pescăruș albastru. – Pronunțat: -ci-on.
alciona
Alciona = Alcyone.
alcioneu
Alcioneu = Alcyoneus.
alcioni
ALCIÓN, alcioni, s. m. Pescăruș albastru. – Pronunțat: -ci-on.
alcionii
ALCIÓN, alcioni, s. m. Pescăruș albastru. – Pronunțat: -ci-on.
alcionilor
ALCIÓN, alcioni, s. m. Pescăruș albastru. – Pronunțat: -ci-on.
alcionul
ALCIÓN, alcioni, s. m. Pescăruș albastru. – Pronunțat: -ci-on.
alcionului
ALCIÓN, alcioni, s. m. Pescăruș albastru. – Pronunțat: -ci-on.
alcippe
Alcippe 1. Fiica zeului Ares și a lui Aglauros (v. și Halirrhothius). 2. Mama Marpessei.
alcithoe
Alcithoë (sau Alcathoë), una dintre fiicele lui Minyas, preschimbată de Dionysus în liliac, drept pedeapsă pentru faptul că le-a interzis sclavelor ei să participe la serbările date în cinstea zeului.
alcmaeon
Alcmaeon, fiul prezicătorului Amphiaraus și al lui Eriphyle. Cînd Amphiaraus, constrîns de soția sa, a fost nevoit să plece în războiul împotriva cetății Thebae, de unde știa că nu se va mai întoarce, el l-a însărcinat pe Alcmaeon să-l răzbune, ucigînd-o pe Eriphyle și pornind o nouă expediție împotriva acestei cetăți. Alcmaeon îndeplinește dorința tatălui său. El participă la expediția epigonilor, iar la întoarcere își omoară mama. Urmărit de erinii, Alcmaeon se refugiază la curtea regelui Phegeus și se purifică mai tîrziu, căsătorindu-se cu fiica acestuia, Arsinoë (sau Alphesiboea), căreia-i dăruiește colierul și veșmîntul Harmoniei, cu care fusese coruptă odinioară Eriphyle. Din pricina matricidului săvîrșit, pămîntul țării a încetat însă să mai dea rod. Oracolul consultat cere ca Alcmaeon s-o pornească din nou în pribegie, pentru a obține purificarea definitivă de la rîul Achelous. Zeul rîului îl purifică dîndu-i-o în căsătorie pe fiica sa, Callirrhoë. Condiția este însă ca Alcmaeon să-i aducă lui Callirrhoë darurile făcute lui Arsinoë. Întorcîndu-se să le ia, sub pretext că vrea să le dăruiască templului de la Delphi, Alcmaeon este descoperit și ucis. Moartea lui va fi răzbunată mai tîrziu de propriii lui fii, născuți cu Callirrhoë, care-i omoară la rîndul lor pe ucigași.
alcmena
Alcmene (sau Alc(u)mena), fiica lui Electryon, regele cetății Mycenae, și soția lui Amphitryon. În timpul absenței soțului ei, care plecase să lupte împotriva teleboenilor, Alcmene e vizitată de Zeus, care ia chipul și asemănarea bărbatului plecat. Imediat după aceea sosește și adevăratul Amphitryon. În urma dublei sale uniri, cu Zeus și cu soțul ei, Alcmene naște doi fii: pe Heracles cu Zeus și pe Iphicles cu Amphitryon. Se spunea că Alcmene s-ar fi căsătorit a doua oară cu Rhadamanthus și că, după moarte, ar fi fost dusă în Olympus.
alcmene
Alcmene (sau Alc(u)mena), fiica lui Electryon, regele cetății Mycenae, și soția lui Amphitryon. În timpul absenței soțului ei, care plecase să lupte împotriva teleboenilor, Alcmene e vizitată de Zeus, care ia chipul și asemănarea bărbatului plecat. Imediat după aceea sosește și adevăratul Amphitryon. În urma dublei sale uniri, cu Zeus și cu soțul ei, Alcmene naște doi fii: pe Heracles cu Zeus și pe Iphicles cu Amphitryon. Se spunea că Alcmene s-ar fi căsătorit a doua oară cu Rhadamanthus și că, după moarte, ar fi fost dusă în Olympus.
alcmeon
Alcmeon = Alcmaeon.
alcohol
ALCOÓL, (1) alcooli, s. m., (2, 3) alcooluri, s. n. 1. Derivat obținut prin înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi cu un oxidril. 2. Lichid incolor, inflamabil, cu miros și gust specific, obținut prin fermentarea zaharurilor din cereale, fructe etc. sau pe cale sintetică și folosit la prepararea băuturilor spirtoase, ca dezinfectant, combustibil, dizolvant etc.; etanol, alcool etilic, spirt. ◊ Alcool denaturat = alcool brut sau rafinat căruia i s-au adăugat denaturanți pentru a-l face impropriu consumului alimentar, dar care este folosit în industrie sau drept combustibil menajer. Alcool rafinat = alcool brut din care au fost îndepărtate impuritățile prin rectificare. Alcool sanitar = alcool colorat cu albastru de metilen și denaturat cu salicilat de metil, întrebuințat ca dezinfectant extern. Alcool solidificat = polimer al acetaldehidei, insolubil în apă, greu solubil în alcool și eter, întrebuințat drept combustibil solid. 3. Băutură alcoolică. – Din fr. alcool. DOOM
alcoól2 (spirt, băutură) s. n., (băuturi) pl. alcoóluri
alcoholic
ALCOÓLIC, -Ă, alcoolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține alcool. 2. S. m. și f. Persoană care consumă în mod abuziv băuturi alcoolice; bețiv. – Din fr. alcoolique. DOOM
alcoólic adj. m., s. m., pl. alcoólici; adj. f., s. f. alcoólică, pl. alcoólice
alcoholică
ALCOÓLIC, -Ă, alcoolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține alcool. 2. S. m. și f. Persoană care consumă în mod abuziv băuturi alcoolice; bețiv. – Din fr. alcoolique. DOOM
alcoólic adj. m., s. m., pl. alcoólici; adj. f., s. f. alcoólică, pl. alcoólice
alconaut
alconaut, -ă, alconauți, -te s. m., s. f. bețiv, alcoolic
alconaută
alconaut, -ă, alconauți, -te s. m., s. f. bețiv, alcoolic
alcool
ALCOÓL, (1) alcooli, s. m., (2, 3) alcooluri, s. n. 1. Derivat obținut prin înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi cu un oxidril. 2. Lichid incolor, inflamabil, cu miros și gust specific, obținut prin fermentarea zaharurilor din cereale, fructe etc. sau pe cale sintetică și folosit la prepararea băuturilor spirtoase, ca dezinfectant, combustibil, dizolvant etc.; etanol, alcool etilic, spirt. ◊ Alcool denaturat = alcool brut sau rafinat căruia i s-au adăugat denaturanți pentru a-l face impropriu consumului alimentar, dar care este folosit în industrie sau drept combustibil menajer. Alcool rafinat = alcool brut din care au fost îndepărtate impuritățile prin rectificare. Alcool sanitar = alcool colorat cu albastru de metilen și denaturat cu salicilat de metil, întrebuințat ca dezinfectant extern. Alcool solidificat = polimer al acetaldehidei, insolubil în apă, greu solubil în alcool și eter, întrebuințat drept combustibil solid. 3. Băutură alcoolică. – Din fr. alcool. DOOM
alcoól2 (spirt, băutură) s. n., (băuturi) pl. alcoóluri
alcool
ALCOÓL s.m. Compus obținut prin înlocuirea cu un oxidril a unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi. // s.n. (curent) Alcool etilic; spirt. ♦ băutură alcoolică. // (și în forma alcooli-, alcoolo-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) alcool”, „alcoolic”. [Pron. -co-ol, pl. s.m. -li, s.n. -luri. / < fr. alcool, cf. ar. al-kohl – lucru subtil].
alcoolat
ALCOOLÁT s. m. Derivat al alcoolului, obținut prin înlocuirea hidrogenului din grupa hidroxil cu un metal. – Din fr. alcoolate. DOOM
alcoolát s. m.
alcoolatul
ALCOOLÁT s. m. Derivat al alcoolului, obținut prin înlocuirea hidrogenului din grupa hidroxil cu un metal. – Din fr. alcoolate. DOOM
alcoolát s. m.
alcoolatului
ALCOOLÁT s. m. Derivat al alcoolului, obținut prin înlocuirea hidrogenului din grupa hidroxil cu un metal. – Din fr. alcoolate. DOOM
alcoolát s. m.
alcoolați
ALCOOLÁT s. m. Derivat al alcoolului, obținut prin înlocuirea hidrogenului din grupa hidroxil cu un metal. – Din fr. alcoolate. DOOM
alcoolát s. m.
alcoolații
ALCOOLÁT s. m. Derivat al alcoolului, obținut prin înlocuirea hidrogenului din grupa hidroxil cu un metal. – Din fr. alcoolate. DOOM
alcoolát s. m.
alcoolaților
ALCOOLÁT s. m. Derivat al alcoolului, obținut prin înlocuirea hidrogenului din grupa hidroxil cu un metal. – Din fr. alcoolate. DOOM
alcoolát s. m.
alcoolemia
ALCOOLEMÍE, s. f. Prezență temporară a alcoolului (2, 3) în sânge; procent de alcool prezent în sânge. – Din fr. alcoolémie. DOOM
alcoolemíe (-o-le- / -ol-e-) s. f., art. alcoolemía, g.-d. alcoolemíi, art. alcoolemíei
alcoolemie
ALCOOLEMÍE, s. f. Prezență temporară a alcoolului (2, 3) în sânge; procent de alcool prezent în sânge. – Din fr. alcoolémie. DOOM
alcoolemíe (-o-le- / -ol-e-) s. f., art. alcoolemía, g.-d. alcoolemíi, art. alcoolemíei
alcoolemiei
ALCOOLEMÍE, s. f. Prezență temporară a alcoolului (2, 3) în sânge; procent de alcool prezent în sânge. – Din fr. alcoolémie. DOOM
alcoolemíe (-o-le- / -ol-e-) s. f., art. alcoolemía, g.-d. alcoolemíi, art. alcoolemíei
alcoolemii
ALCOOLEMÍE, s. f. Prezență temporară a alcoolului (2, 3) în sânge; procent de alcool prezent în sânge. – Din fr. alcoolémie. DOOM
alcoolemíe (-o-le- / -ol-e-) s. f., art. alcoolemía, g.-d. alcoolemíi, art. alcoolemíei
alcoolemiile
ALCOOLEMÍE, s. f. Prezență temporară a alcoolului (2, 3) în sânge; procent de alcool prezent în sânge. – Din fr. alcoolémie. DOOM
alcoolemíe (-o-le- / -ol-e-) s. f., art. alcoolemía, g.-d. alcoolemíi, art. alcoolemíei
alcoolemiilor
ALCOOLEMÍE, s. f. Prezență temporară a alcoolului (2, 3) în sânge; procent de alcool prezent în sânge. – Din fr. alcoolémie. DOOM
alcoolemíe (-o-le- / -ol-e-) s. f., art. alcoolemía, g.-d. alcoolemíi, art. alcoolemíei
alcooli
ALCOÓL, (1) alcooli, s. m., (2, 3) alcooluri, s. n. 1. Derivat obținut prin înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi cu un oxidril. 2. Lichid incolor, inflamabil, cu miros și gust specific, obținut prin fermentarea zaharurilor din cereale, fructe etc. sau pe cale sintetică și folosit la prepararea băuturilor spirtoase, ca dezinfectant, combustibil, dizolvant etc.; etanol, alcool etilic, spirt. ◊ Alcool denaturat = alcool brut sau rafinat căruia i s-au adăugat denaturanți pentru a-l face impropriu consumului alimentar, dar care este folosit în industrie sau drept combustibil menajer. Alcool rafinat = alcool brut din care au fost îndepărtate impuritățile prin rectificare. Alcool sanitar = alcool colorat cu albastru de metilen și denaturat cu salicilat de metil, întrebuințat ca dezinfectant extern. Alcool solidificat = polimer al acetaldehidei, insolubil în apă, greu solubil în alcool și eter, întrebuințat drept combustibil solid. 3. Băutură alcoolică. – Din fr. alcool. DOOM
alcoól2 (spirt, băutură) s. n., (băuturi) pl. alcoóluri
alcooli
ALCOÓL s.m. Compus obținut prin înlocuirea cu un oxidril a unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi. // s.n. (curent) Alcool etilic; spirt. ♦ băutură alcoolică. // (și în forma alcooli-, alcoolo-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) alcool”, „alcoolic”. [Pron. -co-ol, pl. s.m. -li, s.n. -luri. / < fr. alcool, cf. ar. al-kohl – lucru subtil].
alcoolic
ALCOÓLIC, -Ă, alcoolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține alcool. 2. S. m. și f. Persoană care consumă în mod abuziv băuturi alcoolice; bețiv. – Din fr. alcoolique. DOOM
alcoólic adj. m., s. m., pl. alcoólici; adj. f., s. f. alcoólică, pl. alcoólice
alcoolii
ALCOÓL, (1) alcooli, s. m., (2, 3) alcooluri, s. n. 1. Derivat obținut prin înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi cu un oxidril. 2. Lichid incolor, inflamabil, cu miros și gust specific, obținut prin fermentarea zaharurilor din cereale, fructe etc. sau pe cale sintetică și folosit la prepararea băuturilor spirtoase, ca dezinfectant, combustibil, dizolvant etc.; etanol, alcool etilic, spirt. ◊ Alcool denaturat = alcool brut sau rafinat căruia i s-au adăugat denaturanți pentru a-l face impropriu consumului alimentar, dar care este folosit în industrie sau drept combustibil menajer. Alcool rafinat = alcool brut din care au fost îndepărtate impuritățile prin rectificare. Alcool sanitar = alcool colorat cu albastru de metilen și denaturat cu salicilat de metil, întrebuințat ca dezinfectant extern. Alcool solidificat = polimer al acetaldehidei, insolubil în apă, greu solubil în alcool și eter, întrebuințat drept combustibil solid. 3. Băutură alcoolică. – Din fr. alcool. DOOM
alcoól2 (spirt, băutură) s. n., (băuturi) pl. alcoóluri
alcoolilor
ALCOÓL, (1) alcooli, s. m., (2, 3) alcooluri, s. n. 1. Derivat obținut prin înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi cu un oxidril. 2. Lichid incolor, inflamabil, cu miros și gust specific, obținut prin fermentarea zaharurilor din cereale, fructe etc. sau pe cale sintetică și folosit la prepararea băuturilor spirtoase, ca dezinfectant, combustibil, dizolvant etc.; etanol, alcool etilic, spirt. ◊ Alcool denaturat = alcool brut sau rafinat căruia i s-au adăugat denaturanți pentru a-l face impropriu consumului alimentar, dar care este folosit în industrie sau drept combustibil menajer. Alcool rafinat = alcool brut din care au fost îndepărtate impuritățile prin rectificare. Alcool sanitar = alcool colorat cu albastru de metilen și denaturat cu salicilat de metil, întrebuințat ca dezinfectant extern. Alcool solidificat = polimer al acetaldehidei, insolubil în apă, greu solubil în alcool și eter, întrebuințat drept combustibil solid. 3. Băutură alcoolică. – Din fr. alcool. DOOM
alcoól2 (spirt, băutură) s. n., (băuturi) pl. alcoóluri
alcoolimetrie
ALCOOLIMETRÍE s.f. v. alcoolmetrie.
alcoolism
ALCOOLÍSM s. n. Abuz permanent de băuturi alcoolice; stare patologică determinată de consumul excesiv de alcool; intoxicație alcoolică cronică; etilism. – Din fr. alcoolisme. DOOM
alcoolísm s. n.
alcoolismul
ALCOOLÍSM s. n. Abuz permanent de băuturi alcoolice; stare patologică determinată de consumul excesiv de alcool; intoxicație alcoolică cronică; etilism. – Din fr. alcoolisme. DOOM
alcoolísm s. n.
alcoolismului
ALCOOLÍSM s. n. Abuz permanent de băuturi alcoolice; stare patologică determinată de consumul excesiv de alcool; intoxicație alcoolică cronică; etilism. – Din fr. alcoolisme. DOOM
alcoolísm s. n.
alcooliza
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizabil
ALCOOLIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate transforma în alcool. [Cf. fr. alcoolisable].
alcoolizabila
ALCOOLIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate transforma în alcool. [Cf. fr. alcoolisable].
alcoolizabile
ALCOOLIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate transforma în alcool. [Cf. fr. alcoolisable].
alcoolizabilei
ALCOOLIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate transforma în alcool. [Cf. fr. alcoolisable].
alcoolizabilele
ALCOOLIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate transforma în alcool. [Cf. fr. alcoolisable].
alcoolizabilelor
ALCOOLIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate transforma în alcool. [Cf. fr. alcoolisable].
alcoolizabili
ALCOOLIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate transforma în alcool. [Cf. fr. alcoolisable].
alcoolizabilii
ALCOOLIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate transforma în alcool. [Cf. fr. alcoolisable].
alcoolizabililor
ALCOOLIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate transforma în alcool. [Cf. fr. alcoolisable].
alcoolizabilul
ALCOOLIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate transforma în alcool. [Cf. fr. alcoolisable].
alcoolizabilului
ALCOOLIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate transforma în alcool. [Cf. fr. alcoolisable].
alcoolizai
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizam
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizare
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizare
ALCOOLIZÁRE s. f. Acțiunea de a se alcooliza și rezultatul ei. – V. alcooliza. DOOM
alcoolizáre s. f., g.-d. art. alcoolizắrii
alcoolizarea
ALCOOLIZÁRE s. f. Acțiunea de a se alcooliza și rezultatul ei. – V. alcooliza. DOOM
alcoolizáre s. f., g.-d. art. alcoolizắrii
alcoolizară
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizarăm
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizarăți
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizase
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizasem
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizaseră
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizaserăm
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizaserăți
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizaseși
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizaseți
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizat
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizat
ALCOOLIZÁT, -Ă, alcoolizați, -te, adj. (Despre lichide) În care s-a introdus alcool. – V. alcooliza. Cf. fr. alcoolisé.
alcoolizata
ALCOOLIZÁT, -Ă, alcoolizați, -te, adj. (Despre lichide) În care s-a introdus alcool. – V. alcooliza. Cf. fr. alcoolisé.
alcoolizate
ALCOOLIZÁT, -Ă, alcoolizați, -te, adj. (Despre lichide) În care s-a introdus alcool. – V. alcooliza. Cf. fr. alcoolisé.
alcoolizatei
ALCOOLIZÁT, -Ă, alcoolizați, -te, adj. (Despre lichide) În care s-a introdus alcool. – V. alcooliza. Cf. fr. alcoolisé.
alcoolizatele
ALCOOLIZÁT, -Ă, alcoolizați, -te, adj. (Despre lichide) În care s-a introdus alcool. – V. alcooliza. Cf. fr. alcoolisé.
alcoolizatelor
ALCOOLIZÁT, -Ă, alcoolizați, -te, adj. (Despre lichide) În care s-a introdus alcool. – V. alcooliza. Cf. fr. alcoolisé.
alcoolizatul
ALCOOLIZÁT, -Ă, alcoolizați, -te, adj. (Despre lichide) În care s-a introdus alcool. – V. alcooliza. Cf. fr. alcoolisé.
alcoolizatului
ALCOOLIZÁT, -Ă, alcoolizați, -te, adj. (Despre lichide) În care s-a introdus alcool. – V. alcooliza. Cf. fr. alcoolisé.
alcoolizau
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizași
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizați
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizați
ALCOOLIZÁT, -Ă, alcoolizați, -te, adj. (Despre lichide) În care s-a introdus alcool. – V. alcooliza. Cf. fr. alcoolisé.
alcoolizații
ALCOOLIZÁT, -Ă, alcoolizați, -te, adj. (Despre lichide) În care s-a introdus alcool. – V. alcooliza. Cf. fr. alcoolisé.
alcoolizaților
ALCOOLIZÁT, -Ă, alcoolizați, -te, adj. (Despre lichide) În care s-a introdus alcool. – V. alcooliza. Cf. fr. alcoolisé.
alcoolizează
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizez
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizeze
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizezi
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizând
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcoolizînd
ALCOOLIZÁ, alcoolizez, vb. I. 1. Refl. A consuma în mod excesiv și permanent băuturi alcoolice; a deveni alcoolic (2). 2. Tranz. A mări concentrația de alcool dintr-o soluție. – Din fr. alcooliser. DOOM
alcoolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alcoolizeáză
alcooliză
ALCOOLÍZĂ s.f. Reacția chimică dintre un ester și un alcool. [< fr. alcoolyse].
alcoolizări
ALCOOLIZÁRE s. f. Acțiunea de a se alcooliza și rezultatul ei. – V. alcooliza. DOOM
alcoolizáre s. f., g.-d. art. alcoolizắrii
alcoolizării
ALCOOLIZÁRE s. f. Acțiunea de a se alcooliza și rezultatul ei. – V. alcooliza. DOOM
alcoolizáre s. f., g.-d. art. alcoolizắrii
alcoolizările
ALCOOLIZÁRE s. f. Acțiunea de a se alcooliza și rezultatul ei. – V. alcooliza. DOOM
alcoolizáre s. f., g.-d. art. alcoolizắrii
alcoolizărilor
ALCOOLIZÁRE s. f. Acțiunea de a se alcooliza și rezultatul ei. – V. alcooliza. DOOM
alcoolizáre s. f., g.-d. art. alcoolizắrii
alcoolmetre
ALCOOLMÉTRU, alcoolmetre, s. n. Instrument care servește la măsurarea concentrației de alcool a unei soluții. – Alcool + metru (după fr. alcoolmètre). DOOM
alcoolmétru (-me-tru) s. n., art. alcoolmétrul; pl. alcoolmétre
alcoolmetrele
ALCOOLMÉTRU, alcoolmetre, s. n. Instrument care servește la măsurarea concentrației de alcool a unei soluții. – Alcool + metru (după fr. alcoolmètre). DOOM
alcoolmétru (-me-tru) s. n., art. alcoolmétrul; pl. alcoolmétre
alcoolmetrelor
ALCOOLMÉTRU, alcoolmetre, s. n. Instrument care servește la măsurarea concentrației de alcool a unei soluții. – Alcool + metru (după fr. alcoolmètre). DOOM
alcoolmétru (-me-tru) s. n., art. alcoolmétrul; pl. alcoolmétre
alcoolmetria
ALCOOLMETRÍE s. f. Totalitatea procedeelor folosite pentru determinarea concentrației unei soluții alcoolice. – După fr. alcoolométrie. DOOM
alcoolmetríe (-me-tri-) s. f., art. alcoolmetría, g.-d. alcoolmetríi, art. alcoolmetríei
alcoolmetrie
ALCOOLMETRÍE s. f. Totalitatea procedeelor folosite pentru determinarea concentrației unei soluții alcoolice. – După fr. alcoolométrie. DOOM
alcoolmetríe (-me-tri-) s. f., art. alcoolmetría, g.-d. alcoolmetríi, art. alcoolmetríei
alcoolmetriei
ALCOOLMETRÍE s. f. Totalitatea procedeelor folosite pentru determinarea concentrației unei soluții alcoolice. – După fr. alcoolométrie. DOOM
alcoolmetríe (-me-tri-) s. f., art. alcoolmetría, g.-d. alcoolmetríi, art. alcoolmetríei
alcoolmetrii
ALCOOLMETRÍE s. f. Totalitatea procedeelor folosite pentru determinarea concentrației unei soluții alcoolice. – După fr. alcoolométrie. DOOM
alcoolmetríe (-me-tri-) s. f., art. alcoolmetría, g.-d. alcoolmetríi, art. alcoolmetríei
alcoolmetriile
ALCOOLMETRÍE s. f. Totalitatea procedeelor folosite pentru determinarea concentrației unei soluții alcoolice. – După fr. alcoolométrie. DOOM
alcoolmetríe (-me-tri-) s. f., art. alcoolmetría, g.-d. alcoolmetríi, art. alcoolmetríei
alcoolmetriilor
ALCOOLMETRÍE s. f. Totalitatea procedeelor folosite pentru determinarea concentrației unei soluții alcoolice. – După fr. alcoolométrie. DOOM
alcoolmetríe (-me-tri-) s. f., art. alcoolmetría, g.-d. alcoolmetríi, art. alcoolmetríei
alcoolmetru
ALCOOLMÉTRU, alcoolmetre, s. n. Instrument care servește la măsurarea concentrației de alcool a unei soluții. – Alcool + metru (după fr. alcoolmètre). DOOM
alcoolmétru (-me-tru) s. n., art. alcoolmétrul; pl. alcoolmétre
alcoolmetrul
ALCOOLMÉTRU, alcoolmetre, s. n. Instrument care servește la măsurarea concentrației de alcool a unei soluții. – Alcool + metru (după fr. alcoolmètre). DOOM
alcoolmétru (-me-tru) s. n., art. alcoolmétrul; pl. alcoolmétre
alcoolmetrului
ALCOOLMÉTRU, alcoolmetre, s. n. Instrument care servește la măsurarea concentrației de alcool a unei soluții. – Alcool + metru (după fr. alcoolmètre). DOOM
alcoolmétru (-me-tru) s. n., art. alcoolmétrul; pl. alcoolmétre
alcoolo
ALCOÓL s.m. Compus obținut prin înlocuirea cu un oxidril a unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi. // s.n. (curent) Alcool etilic; spirt. ♦ băutură alcoolică. // (și în forma alcooli-, alcoolo-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) alcool”, „alcoolic”. [Pron. -co-ol, pl. s.m. -li, s.n. -luri. / < fr. alcool, cf. ar. al-kohl – lucru subtil].
alcoolomania
ALCOOLOMANÍE s.f. Primul stadiu al alcoolismului cronic. [< fr. alcoolomanie].
alcoolomanie
ALCOOLOMANÍE s.f. Primul stadiu al alcoolismului cronic. [< fr. alcoolomanie].
alcoolomaniei
ALCOOLOMANÍE s.f. Primul stadiu al alcoolismului cronic. [< fr. alcoolomanie].
alcoolomanii
ALCOOLOMANÍE s.f. Primul stadiu al alcoolismului cronic. [< fr. alcoolomanie].
alcoolomaniile
ALCOOLOMANÍE s.f. Primul stadiu al alcoolismului cronic. [< fr. alcoolomanie].
alcoolomaniilor
ALCOOLOMANÍE s.f. Primul stadiu al alcoolismului cronic. [< fr. alcoolomanie].
alcoolometria
ALCOOLOMETRÍE s. f. Totalitatea procedeelor întrebuințate pentru determinarea gradului de concentrație a unei soluții alcoolice.
alcoolometrie
ALCOOLOMETRÍE s. f. Totalitatea procedeelor întrebuințate pentru determinarea gradului de concentrație a unei soluții alcoolice.
alcoolometriei
ALCOOLOMETRÍE s. f. Totalitatea procedeelor întrebuințate pentru determinarea gradului de concentrație a unei soluții alcoolice.
alcoolometrii
ALCOOLOMETRÍE s. f. Totalitatea procedeelor întrebuințate pentru determinarea gradului de concentrație a unei soluții alcoolice.
alcoolometriile
ALCOOLOMETRÍE s. f. Totalitatea procedeelor întrebuințate pentru determinarea gradului de concentrație a unei soluții alcoolice.
alcoolometriilor
ALCOOLOMETRÍE s. f. Totalitatea procedeelor întrebuințate pentru determinarea gradului de concentrație a unei soluții alcoolice.
alcoolscoape
ALCOOLSCÓP, alcoolscoape, s. n. Instrument pentru determinarea alcoolemiei. – Din alcool (după bronhoscop, stetoscop etc.). DOOM
alcoolscóp s. n., pl. alcoolscoápe
alcoolscoapele
ALCOOLSCÓP, alcoolscoape, s. n. Instrument pentru determinarea alcoolemiei. – Din alcool (după bronhoscop, stetoscop etc.). DOOM
alcoolscóp s. n., pl. alcoolscoápe
alcoolscoapelor
ALCOOLSCÓP, alcoolscoape, s. n. Instrument pentru determinarea alcoolemiei. – Din alcool (după bronhoscop, stetoscop etc.). DOOM
alcoolscóp s. n., pl. alcoolscoápe
alcoolscop
ALCOOLSCÓP, alcoolscoape, s. n. Instrument pentru determinarea alcoolemiei. – Din alcool (după bronhoscop, stetoscop etc.). DOOM
alcoolscóp s. n., pl. alcoolscoápe
alcoolscopul
ALCOOLSCÓP, alcoolscoape, s. n. Instrument pentru determinarea alcoolemiei. – Din alcool (după bronhoscop, stetoscop etc.). DOOM
alcoolscóp s. n., pl. alcoolscoápe
alcoolscopului
ALCOOLSCÓP, alcoolscoape, s. n. Instrument pentru determinarea alcoolemiei. – Din alcool (după bronhoscop, stetoscop etc.). DOOM
alcoolscóp s. n., pl. alcoolscoápe
alcoolul
ALCOÓL, (1) alcooli, s. m., (2, 3) alcooluri, s. n. 1. Derivat obținut prin înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi cu un oxidril. 2. Lichid incolor, inflamabil, cu miros și gust specific, obținut prin fermentarea zaharurilor din cereale, fructe etc. sau pe cale sintetică și folosit la prepararea băuturilor spirtoase, ca dezinfectant, combustibil, dizolvant etc.; etanol, alcool etilic, spirt. ◊ Alcool denaturat = alcool brut sau rafinat căruia i s-au adăugat denaturanți pentru a-l face impropriu consumului alimentar, dar care este folosit în industrie sau drept combustibil menajer. Alcool rafinat = alcool brut din care au fost îndepărtate impuritățile prin rectificare. Alcool sanitar = alcool colorat cu albastru de metilen și denaturat cu salicilat de metil, întrebuințat ca dezinfectant extern. Alcool solidificat = polimer al acetaldehidei, insolubil în apă, greu solubil în alcool și eter, întrebuințat drept combustibil solid. 3. Băutură alcoolică. – Din fr. alcool. DOOM
alcoól2 (spirt, băutură) s. n., (băuturi) pl. alcoóluri
alcoolului
ALCOÓL, (1) alcooli, s. m., (2, 3) alcooluri, s. n. 1. Derivat obținut prin înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi cu un oxidril. 2. Lichid incolor, inflamabil, cu miros și gust specific, obținut prin fermentarea zaharurilor din cereale, fructe etc. sau pe cale sintetică și folosit la prepararea băuturilor spirtoase, ca dezinfectant, combustibil, dizolvant etc.; etanol, alcool etilic, spirt. ◊ Alcool denaturat = alcool brut sau rafinat căruia i s-au adăugat denaturanți pentru a-l face impropriu consumului alimentar, dar care este folosit în industrie sau drept combustibil menajer. Alcool rafinat = alcool brut din care au fost îndepărtate impuritățile prin rectificare. Alcool sanitar = alcool colorat cu albastru de metilen și denaturat cu salicilat de metil, întrebuințat ca dezinfectant extern. Alcool solidificat = polimer al acetaldehidei, insolubil în apă, greu solubil în alcool și eter, întrebuințat drept combustibil solid. 3. Băutură alcoolică. – Din fr. alcool. DOOM
alcoól2 (spirt, băutură) s. n., (băuturi) pl. alcoóluri
alcooluri
ALCOÓL, (1) alcooli, s. m., (2, 3) alcooluri, s. n. 1. Derivat obținut prin înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi cu un oxidril. 2. Lichid incolor, inflamabil, cu miros și gust specific, obținut prin fermentarea zaharurilor din cereale, fructe etc. sau pe cale sintetică și folosit la prepararea băuturilor spirtoase, ca dezinfectant, combustibil, dizolvant etc.; etanol, alcool etilic, spirt. ◊ Alcool denaturat = alcool brut sau rafinat căruia i s-au adăugat denaturanți pentru a-l face impropriu consumului alimentar, dar care este folosit în industrie sau drept combustibil menajer. Alcool rafinat = alcool brut din care au fost îndepărtate impuritățile prin rectificare. Alcool sanitar = alcool colorat cu albastru de metilen și denaturat cu salicilat de metil, întrebuințat ca dezinfectant extern. Alcool solidificat = polimer al acetaldehidei, insolubil în apă, greu solubil în alcool și eter, întrebuințat drept combustibil solid. 3. Băutură alcoolică. – Din fr. alcool. DOOM
alcoól2 (spirt, băutură) s. n., (băuturi) pl. alcoóluri
alcoolurile
ALCOÓL, (1) alcooli, s. m., (2, 3) alcooluri, s. n. 1. Derivat obținut prin înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi cu un oxidril. 2. Lichid incolor, inflamabil, cu miros și gust specific, obținut prin fermentarea zaharurilor din cereale, fructe etc. sau pe cale sintetică și folosit la prepararea băuturilor spirtoase, ca dezinfectant, combustibil, dizolvant etc.; etanol, alcool etilic, spirt. ◊ Alcool denaturat = alcool brut sau rafinat căruia i s-au adăugat denaturanți pentru a-l face impropriu consumului alimentar, dar care este folosit în industrie sau drept combustibil menajer. Alcool rafinat = alcool brut din care au fost îndepărtate impuritățile prin rectificare. Alcool sanitar = alcool colorat cu albastru de metilen și denaturat cu salicilat de metil, întrebuințat ca dezinfectant extern. Alcool solidificat = polimer al acetaldehidei, insolubil în apă, greu solubil în alcool și eter, întrebuințat drept combustibil solid. 3. Băutură alcoolică. – Din fr. alcool. DOOM
alcoól2 (spirt, băutură) s. n., (băuturi) pl. alcoóluri
alcoolurilor
ALCOÓL, (1) alcooli, s. m., (2, 3) alcooluri, s. n. 1. Derivat obținut prin înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi cu un oxidril. 2. Lichid incolor, inflamabil, cu miros și gust specific, obținut prin fermentarea zaharurilor din cereale, fructe etc. sau pe cale sintetică și folosit la prepararea băuturilor spirtoase, ca dezinfectant, combustibil, dizolvant etc.; etanol, alcool etilic, spirt. ◊ Alcool denaturat = alcool brut sau rafinat căruia i s-au adăugat denaturanți pentru a-l face impropriu consumului alimentar, dar care este folosit în industrie sau drept combustibil menajer. Alcool rafinat = alcool brut din care au fost îndepărtate impuritățile prin rectificare. Alcool sanitar = alcool colorat cu albastru de metilen și denaturat cu salicilat de metil, întrebuințat ca dezinfectant extern. Alcool solidificat = polimer al acetaldehidei, insolubil în apă, greu solubil în alcool și eter, întrebuințat drept combustibil solid. 3. Băutură alcoolică. – Din fr. alcool. DOOM
alcoól2 (spirt, băutură) s. n., (băuturi) pl. alcoóluri
alcov
ALCÓVĂ s. f. v. alcov. DOOM
alcóv s. n., pl. alcóvuri
alcovul
ALCÓVĂ s. f. v. alcov. DOOM
alcóv s. n., pl. alcóvuri
alcovului
ALCÓVĂ s. f. v. alcov. DOOM
alcóv s. n., pl. alcóvuri
alcovuri
ALCÓVĂ s. f. v. alcov. DOOM
alcóv s. n., pl. alcóvuri
alcovurile
ALCÓVĂ s. f. v. alcov. DOOM
alcóv s. n., pl. alcóvuri
alcovurilor
ALCÓVĂ s. f. v. alcov. DOOM
alcóv s. n., pl. alcóvuri
alcovă
ALCÓVĂ s. f. v. alcov. DOOM
alcóv s. n., pl. alcóvuri
alcoxid
ALCOXÍD, alcoxizi, s. m. (Chim.) Alcoolat. – Din fr. alcoxid.
alcoxidul
ALCOXÍD, alcoxizi, s. m. (Chim.) Alcoolat. – Din fr. alcoxid.
alcoxidului
ALCOXÍD, alcoxizi, s. m. (Chim.) Alcoolat. – Din fr. alcoxid.
alcoxizi
ALCOXÍD, alcoxizi, s. m. (Chim.) Alcoolat. – Din fr. alcoxid.
alcoxizii
ALCOXÍD, alcoxizi, s. m. (Chim.) Alcoolat. – Din fr. alcoxid.
alcoxizilor
ALCOXÍD, alcoxizi, s. m. (Chim.) Alcoolat. – Din fr. alcoxid.
alcumena
Alcmene (sau Alc(u)mena), fiica lui Electryon, regele cetății Mycenae, și soția lui Amphitryon. În timpul absenței soțului ei, care plecase să lupte împotriva teleboenilor, Alcmene e vizitată de Zeus, care ia chipul și asemănarea bărbatului plecat. Imediat după aceea sosește și adevăratul Amphitryon. În urma dublei sale uniri, cu Zeus și cu soțul ei, Alcmene naște doi fii: pe Heracles cu Zeus și pe Iphicles cu Amphitryon. Se spunea că Alcmene s-ar fi căsătorit a doua oară cu Rhadamanthus și că, după moarte, ar fi fost dusă în Olympus.
alcyone
Alcyone 1. Una dintre pleiade, fiica lui Atlas și a Pleionei. 2. Fiica lui Aeolus, despre care legenda spune că trăia atît de fericită împreună cu soțul ei Ceyx, încît a trezit gelozia Herei, care i-a metamorfozat pe amîndoi în păsări de mare. După o altă versiune, Ceyx, pornit să consulte un oracol, și-a găsit moartea în valuri, înecat de o furtună. Distrusă de durere, Alcyone s-a aruncat și ea în mare. Înduioșați de nenorocirea ei, zeii i-au metamorfozat pe amîndoi în păsări marine.
alcyoneus
Alcyoneus, unul dintre giganți, ucis de Heracles.
alcătui
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuia
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuiai
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuiala
ALCĂTUIÁLĂ, alcătuieli, s. f. Alcătuire; (concr.) ceea ce este alcătuit, înjghebat. [Pr.: -tu-ia-] – Alcătui1 + suf. -eală. DOOM
alcătuiálă s. f., g.-d. art. alcătuiélii; pl. alcătuiéli
alcătuiam
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuiască
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuiau
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuiați
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuieli
ALCĂTUIÁLĂ, alcătuieli, s. f. Alcătuire; (concr.) ceea ce este alcătuit, înjghebat. [Pr.: -tu-ia-] – Alcătui1 + suf. -eală. DOOM
alcătuiálă s. f., g.-d. art. alcătuiélii; pl. alcătuiéli
alcătuielii
ALCĂTUIÁLĂ, alcătuieli, s. f. Alcătuire; (concr.) ceea ce este alcătuit, înjghebat. [Pr.: -tu-ia-] – Alcătui1 + suf. -eală. DOOM
alcătuiálă s. f., g.-d. art. alcătuiélii; pl. alcătuiéli
alcătuielile
ALCĂTUIÁLĂ, alcătuieli, s. f. Alcătuire; (concr.) ceea ce este alcătuit, înjghebat. [Pr.: -tu-ia-] – Alcătui1 + suf. -eală. DOOM
alcătuiálă s. f., g.-d. art. alcătuiélii; pl. alcătuiéli
alcătuielilor
ALCĂTUIÁLĂ, alcătuieli, s. f. Alcătuire; (concr.) ceea ce este alcătuit, înjghebat. [Pr.: -tu-ia-] – Alcătui1 + suf. -eală. DOOM
alcătuiálă s. f., g.-d. art. alcătuiélii; pl. alcătuiéli
alcătuiesc
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuiește
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuiești
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuii
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuim
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuind
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuire
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuire
ALCĂTUÍRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui1 și rezultatul ei; întocmire, compunere, constituire, alcătuială. ♦ Compoziție, structură. – V. alcătui1. DOOM
alcătuíre s. f., g.-d. art. alcătuírii; pl. alcătuíri
alcătuirea
ALCĂTUÍRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui1 și rezultatul ei; întocmire, compunere, constituire, alcătuială. ♦ Compoziție, structură. – V. alcătui1. DOOM
alcătuíre s. f., g.-d. art. alcătuírii; pl. alcătuíri
alcătuiri
ALCĂTUÍRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui1 și rezultatul ei; întocmire, compunere, constituire, alcătuială. ♦ Compoziție, structură. – V. alcătui1. DOOM
alcătuíre s. f., g.-d. art. alcătuírii; pl. alcătuíri
alcătuirii
ALCĂTUÍRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui1 și rezultatul ei; întocmire, compunere, constituire, alcătuială. ♦ Compoziție, structură. – V. alcătui1. DOOM
alcătuíre s. f., g.-d. art. alcătuírii; pl. alcătuíri
alcătuirile
ALCĂTUÍRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui1 și rezultatul ei; întocmire, compunere, constituire, alcătuială. ♦ Compoziție, structură. – V. alcătui1. DOOM
alcătuíre s. f., g.-d. art. alcătuírii; pl. alcătuíri
alcătuirilor
ALCĂTUÍRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui1 și rezultatul ei; întocmire, compunere, constituire, alcătuială. ♦ Compoziție, structură. – V. alcătui1. DOOM
alcătuíre s. f., g.-d. art. alcătuírii; pl. alcătuíri
alcătuiră
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuirăm
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuirăți
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuise
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuisem
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuiseră
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuiserăm
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuiserăți
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuiseși
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuiseți
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuit
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuit
ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A cădea la învoială; a se înțelege, a se învoi. – Din magh. alkudni. DOOM
alcătuí2 (a se ~) (a se învoi) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se alcătuiéște, imperf. 3 sg. se alcătuiá; conj. prez. 3 să se alcătuiáscă
alcătuita
ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A cădea la învoială; a se înțelege, a se învoi. – Din magh. alkudni. DOOM
alcătuí2 (a se ~) (a se învoi) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se alcătuiéște, imperf. 3 sg. se alcătuiá; conj. prez. 3 să se alcătuiáscă
alcătuite
ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A cădea la învoială; a se înțelege, a se învoi. – Din magh. alkudni. DOOM
alcătuí2 (a se ~) (a se învoi) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se alcătuiéște, imperf. 3 sg. se alcătuiá; conj. prez. 3 să se alcătuiáscă
alcătuitei
ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A cădea la învoială; a se înțelege, a se învoi. – Din magh. alkudni. DOOM
alcătuí2 (a se ~) (a se învoi) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se alcătuiéște, imperf. 3 sg. se alcătuiá; conj. prez. 3 să se alcătuiáscă
alcătuitele
ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A cădea la învoială; a se înțelege, a se învoi. – Din magh. alkudni. DOOM
alcătuí2 (a se ~) (a se învoi) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se alcătuiéște, imperf. 3 sg. se alcătuiá; conj. prez. 3 să se alcătuiáscă
alcătuitelor
ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A cădea la învoială; a se înțelege, a se învoi. – Din magh. alkudni. DOOM
alcătuí2 (a se ~) (a se învoi) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se alcătuiéște, imperf. 3 sg. se alcătuiá; conj. prez. 3 să se alcătuiáscă
alcătuitoare
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitoare
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitoarea
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitoarea
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitoarei
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitoarei
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitoarele
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitoarele
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitoarelor
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitoarelor
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitor
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitor
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitori
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitori
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitorii
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitorii
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitorilor
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitorilor
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitorul
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitorul
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitorului
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitorului
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor. DOOM
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitul
ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A cădea la învoială; a se înțelege, a se învoi. – Din magh. alkudni. DOOM
alcătuí2 (a se ~) (a se învoi) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se alcătuiéște, imperf. 3 sg. se alcătuiá; conj. prez. 3 să se alcătuiáscă
alcătuitului
ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A cădea la învoială; a se înțelege, a se învoi. – Din magh. alkudni. DOOM
alcătuí2 (a se ~) (a se învoi) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se alcătuiéște, imperf. 3 sg. se alcătuiá; conj. prez. 3 să se alcătuiáscă
alcătuiși
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuiți
ALCĂTUÍ1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni. DOOM
alcătuí1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiésc, imperf. 3 sg. alcătuiá; conj. prez. 3 să alcătuiáscă
alcătuiți
ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A cădea la învoială; a se înțelege, a se învoi. – Din magh. alkudni. DOOM
alcătuí2 (a se ~) (a se învoi) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se alcătuiéște, imperf. 3 sg. se alcătuiá; conj. prez. 3 să se alcătuiáscă
alcătuiții
ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A cădea la învoială; a se înțelege, a se învoi. – Din magh. alkudni. DOOM
alcătuí2 (a se ~) (a se învoi) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se alcătuiéște, imperf. 3 sg. se alcătuiá; conj. prez. 3 să se alcătuiáscă
alcătuiților
ALCĂTUÍ2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A cădea la învoială; a se înțelege, a se învoi. – Din magh. alkudni. DOOM
alcătuí2 (a se ~) (a se învoi) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se alcătuiéște, imperf. 3 sg. se alcătuiá; conj. prez. 3 să se alcătuiáscă
aldan
HĂLDÁN s. m. v. aldan. DOOM
aldán/hăldán (reg.) s. m., pl. aldáni/hăldáni
alde
ÁLDE adj. pron. invar. (Pop. și fam.) 1. Oameni ca...; specimene de felul..., de tagma... ♦ Lucruri, întâmplări de felul... 2. Cei din familie, din jurul cuiva; al lui... 3. (Precedând un nume propriu, un nume de rudenie etc.) Alde Ion. – Al + de4. DOOM
álde (pop., fam.) adj. pr. invar.
aldehida
ALDEHÍDĂ, aldehide, s. f. Substanță organică obținută prin oxidarea moderată a unor alcooli, folosită în industria farmaceutică. ◊ Aldehidă formică = formaldehidă. Aldehidă benzoică = benzaldehidă. – Din fr. aldéhyde. DOOM
aldehídă s. f., g.-d. art. aldehídei; pl. aldehíde
aldehide
ALDEHÍDĂ, aldehide, s. f. Substanță organică obținută prin oxidarea moderată a unor alcooli, folosită în industria farmaceutică. ◊ Aldehidă formică = formaldehidă. Aldehidă benzoică = benzaldehidă. – Din fr. aldéhyde. DOOM
aldehídă s. f., g.-d. art. aldehídei; pl. aldehíde
aldehidei
ALDEHÍDĂ, aldehide, s. f. Substanță organică obținută prin oxidarea moderată a unor alcooli, folosită în industria farmaceutică. ◊ Aldehidă formică = formaldehidă. Aldehidă benzoică = benzaldehidă. – Din fr. aldéhyde. DOOM
aldehídă s. f., g.-d. art. aldehídei; pl. aldehíde
aldehidele
ALDEHÍDĂ, aldehide, s. f. Substanță organică obținută prin oxidarea moderată a unor alcooli, folosită în industria farmaceutică. ◊ Aldehidă formică = formaldehidă. Aldehidă benzoică = benzaldehidă. – Din fr. aldéhyde. DOOM
aldehídă s. f., g.-d. art. aldehídei; pl. aldehíde
aldehidelor
ALDEHÍDĂ, aldehide, s. f. Substanță organică obținută prin oxidarea moderată a unor alcooli, folosită în industria farmaceutică. ◊ Aldehidă formică = formaldehidă. Aldehidă benzoică = benzaldehidă. – Din fr. aldéhyde. DOOM
aldehídă s. f., g.-d. art. aldehídei; pl. aldehíde
aldimine
ALDIMÍNE s.f. pl. Substanțe care derivă de la aldehide prin înlocuirea grupării aldehidice și care, prin reducere, dau amine primare. [< fr. aldimines].
aldin
ALDÍN, -Ă, aldine, adj., s. f. (Caracter tipografic sau literă tipografică) care are conturul mai gros decât al literelor obișnuite; gras. – Din it. aldino. DOOM
aldínă (literă) s. f., g.-d. art. aldínei; pl. aldíne; abr. ald.
aldina
ALDÍN, -Ă, aldine, adj., s. f. (Caracter tipografic sau literă tipografică) care are conturul mai gros decât al literelor obișnuite; gras. – Din it. aldino. DOOM
aldínă (literă) s. f., g.-d. art. aldínei; pl. aldíne; abr. ald.
aldine
ALDÍN, -Ă, aldine, adj., s. f. (Caracter tipografic sau literă tipografică) care are conturul mai gros decât al literelor obișnuite; gras. – Din it. aldino. DOOM
aldínă (literă) s. f., g.-d. art. aldínei; pl. aldíne; abr. ald.
aldinei
ALDÍN, -Ă, aldine, adj., s. f. (Caracter tipografic sau literă tipografică) care are conturul mai gros decât al literelor obișnuite; gras. – Din it. aldino. DOOM
aldínă (literă) s. f., g.-d. art. aldínei; pl. aldíne; abr. ald.
aldinele
ALDÍN, -Ă, aldine, adj., s. f. (Caracter tipografic sau literă tipografică) care are conturul mai gros decât al literelor obișnuite; gras. – Din it. aldino. DOOM
aldínă (literă) s. f., g.-d. art. aldínei; pl. aldíne; abr. ald.
aldinelor
ALDÍN, -Ă, aldine, adj., s. f. (Caracter tipografic sau literă tipografică) care are conturul mai gros decât al literelor obișnuite; gras. – Din it. aldino. DOOM
aldínă (literă) s. f., g.-d. art. aldínei; pl. aldíne; abr. ald.
aldini
ALDÍN, -Ă, aldine, adj., s. f. (Caracter tipografic sau literă tipografică) care are conturul mai gros decât al literelor obișnuite; gras. – Din it. aldino. DOOM
aldínă (literă) s. f., g.-d. art. aldínei; pl. aldíne; abr. ald.
aldinii
ALDÍN, -Ă, aldine, adj., s. f. (Caracter tipografic sau literă tipografică) care are conturul mai gros decât al literelor obișnuite; gras. – Din it. aldino. DOOM
aldínă (literă) s. f., g.-d. art. aldínei; pl. aldíne; abr. ald.
aldinilor
ALDÍN, -Ă, aldine, adj., s. f. (Caracter tipografic sau literă tipografică) care are conturul mai gros decât al literelor obișnuite; gras. – Din it. aldino. DOOM
aldínă (literă) s. f., g.-d. art. aldínei; pl. aldíne; abr. ald.
aldinul
ALDÍN, -Ă, aldine, adj., s. f. (Caracter tipografic sau literă tipografică) care are conturul mai gros decât al literelor obișnuite; gras. – Din it. aldino. DOOM
aldínă (literă) s. f., g.-d. art. aldínei; pl. aldíne; abr. ald.
aldinului
ALDÍN, -Ă, aldine, adj., s. f. (Caracter tipografic sau literă tipografică) care are conturul mai gros decât al literelor obișnuite; gras. – Din it. aldino. DOOM
aldínă (literă) s. f., g.-d. art. aldínei; pl. aldíne; abr. ald.
aldol
ALDÓL, aldoli, s. m. (Chim.) Aldehidă-alcool obținută prin polimerizarea unei aldehide. – Din fr. aldol.
aldoli
ALDÓL, aldoli, s. m. (Chim.) Aldehidă-alcool obținută prin polimerizarea unei aldehide. – Din fr. aldol.
aldolii
ALDÓL, aldoli, s. m. (Chim.) Aldehidă-alcool obținută prin polimerizarea unei aldehide. – Din fr. aldol.
aldolilor
ALDÓL, aldoli, s. m. (Chim.) Aldehidă-alcool obținută prin polimerizarea unei aldehide. – Din fr. aldol.
aldolul
ALDÓL, aldoli, s. m. (Chim.) Aldehidă-alcool obținută prin polimerizarea unei aldehide. – Din fr. aldol.
aldolului
ALDÓL, aldoli, s. m. (Chim.) Aldehidă-alcool obținută prin polimerizarea unei aldehide. – Din fr. aldol.
aldosteron
ALDOSTERÓN s. m. Hormon cu structură steroidă, asemănătoare corticosteronului, extras din glanda suprarenală. – Din fr. aldostérone. DOOM
aldosterón (-dos-te- / -do-ste-) s. m.
aldoza
ALDÓZĂ, aldoze, s. f. (Chim.) Monozaharidă având în moleculă gruparea carbonil caracteristică aldehidelor. – Din fr. aldose.
aldoze
ALDÓZĂ, aldoze, s. f. (Chim.) Monozaharidă având în moleculă gruparea carbonil caracteristică aldehidelor. – Din fr. aldose.
aldozei
ALDÓZĂ, aldoze, s. f. (Chim.) Monozaharidă având în moleculă gruparea carbonil caracteristică aldehidelor. – Din fr. aldose.
aldozele
ALDÓZĂ, aldoze, s. f. (Chim.) Monozaharidă având în moleculă gruparea carbonil caracteristică aldehidelor. – Din fr. aldose.
aldozelor
ALDÓZĂ, aldoze, s. f. (Chim.) Monozaharidă având în moleculă gruparea carbonil caracteristică aldehidelor. – Din fr. aldose.
aldui
ALDUÍ, alduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) 1. (În formule de salut) A binecuvânta. 2. (Ir.) A lovi (cu putere). – Magh. áldani.
alduire
ALDUÍ, alduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) 1. (În formule de salut) A binecuvânta. 2. (Ir.) A lovi (cu putere). – Magh. áldani.
alduit
ALDUÍ, alduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) 1. (În formule de salut) A binecuvânta. 2. (Ir.) A lovi (cu putere). – Magh. áldani.
aldural
ALDURÁL s.n. (Tehn.) Bimetal format din plăci sau benzi de duraluminiu, rezistent la coroziune. [< al(uminiu) + dural(uminiu)].
aldămaș
ALDĂMÁȘ, aldămașuri, s. n. Băutură (și gustare) oferită de cineva după încheierea unei tranzacții. [Var.: adălmáș s. n.] – Din magh. áldomás. DOOM
aldămáș s. n., pl. aldămáșuri
aldămașul
ALDĂMÁȘ, aldămașuri, s. n. Băutură (și gustare) oferită de cineva după încheierea unei tranzacții. [Var.: adălmáș s. n.] – Din magh. áldomás. DOOM
aldămáș s. n., pl. aldămáșuri
aldămașului
ALDĂMÁȘ, aldămașuri, s. n. Băutură (și gustare) oferită de cineva după încheierea unei tranzacții. [Var.: adălmáș s. n.] – Din magh. áldomás. DOOM
aldămáș s. n., pl. aldămáșuri
aldămașuri
ALDĂMÁȘ, aldămașuri, s. n. Băutură (și gustare) oferită de cineva după încheierea unei tranzacții. [Var.: adălmáș s. n.] – Din magh. áldomás. DOOM
aldămáș s. n., pl. aldămáșuri
aldămașurile
ALDĂMÁȘ, aldămașuri, s. n. Băutură (și gustare) oferită de cineva după încheierea unei tranzacții. [Var.: adălmáș s. n.] – Din magh. áldomás. DOOM
aldămáș s. n., pl. aldămáșuri
aldămașurilor
ALDĂMÁȘ, aldămașuri, s. n. Băutură (și gustare) oferită de cineva după încheierea unei tranzacții. [Var.: adălmáș s. n.] – Din magh. áldomás. DOOM
aldămáș s. n., pl. aldămáșuri
ale
AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam. DOOM
al pári (it.) loc. adv.
ale
ÁLĂ s. f. v. ala. DOOM
!ála (lat.) s. f., pl. álae [ae pron. e] (-lae)
ale
ĂL, A, ăi, ale, adj. pron. dem. (Reg.) Cel, cea. Ăl om. [Gen.- dat. sg.: ălui, ălei; gen.- dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa. DOOM
ăl1 (reg.) adj. pr. antepus m. (ăl om); g.-d. ắlui, pl. ăi; f. a, g.-d. ắlei, pl. ále, g.-d. pl. m. și f. ắlor
alea
Alea, denumire dată zeiței Athena în Arcadia, de la numele lui Aleus care a înălțat acolo un templu în cinstea ei.
alea
ẮLA, ÁIA, ăia, alea, pron. dem., adj. pron. dem. (Pop. și fam.) Acela, aceea. A venit ăla. Lucrul ăla. ◊ Expr. Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia; gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa. DOOM
ắla (fam.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ăla), g.-d. ắluia, pl. ắia; f. áia, g.-d. ắleia, pl. álea, g.-d. pl. m. și f. ắlora
aleagă
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
alean
ALEÁN, aleanuri, s. n. 1. (Pop.) Suferință, durere sufletească (din cauza unei dorințe neîmplinite). 2. Sentiment de duioșie; melancolie, dor. 3. Dușmănie, vrăjmășie, pică. – Din magh. ellen „contra”. DOOM
aleán s. n., pl. aleánuri
aleanul
ALEÁN, aleanuri, s. n. 1. (Pop.) Suferință, durere sufletească (din cauza unei dorințe neîmplinite). 2. Sentiment de duioșie; melancolie, dor. 3. Dușmănie, vrăjmășie, pică. – Din magh. ellen „contra”. DOOM
aleán s. n., pl. aleánuri
aleanului
ALEÁN, aleanuri, s. n. 1. (Pop.) Suferință, durere sufletească (din cauza unei dorințe neîmplinite). 2. Sentiment de duioșie; melancolie, dor. 3. Dușmănie, vrăjmășie, pică. – Din magh. ellen „contra”. DOOM
aleán s. n., pl. aleánuri
aleanuri
ALEÁN, aleanuri, s. n. 1. (Pop.) Suferință, durere sufletească (din cauza unei dorințe neîmplinite). 2. Sentiment de duioșie; melancolie, dor. 3. Dușmănie, vrăjmășie, pică. – Din magh. ellen „contra”. DOOM
aleán s. n., pl. aleánuri
aleanurile
ALEÁN, aleanuri, s. n. 1. (Pop.) Suferință, durere sufletească (din cauza unei dorințe neîmplinite). 2. Sentiment de duioșie; melancolie, dor. 3. Dușmănie, vrăjmășie, pică. – Din magh. ellen „contra”. DOOM
aleán s. n., pl. aleánuri
aleanurilor
ALEÁN, aleanuri, s. n. 1. (Pop.) Suferință, durere sufletească (din cauza unei dorințe neîmplinite). 2. Sentiment de duioșie; melancolie, dor. 3. Dușmănie, vrăjmășie, pică. – Din magh. ellen „contra”. DOOM
aleán s. n., pl. aleánuri
aleargă
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
aleasa
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
aleasa
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
aleator
ALEATÓRIU, -IE, aleatorii, adj. Care depinde de o împrejurare viitoare și nesigură; întâmplător. Venituri aleatorii. [Pr.: -le-a-. – Var.: aleatór, -oáre adj.] – Din fr. aléatoire, lat. aleatorius. DOOM
aleatóriu [riu pron. rĭu] (-le-a-) adj. m., f. aleatórie (-ri-e); pl. m. și f. aleatórii
aleatoria
ALEATÓRIU, -IE, aleatorii, adj. Care depinde de o împrejurare viitoare și nesigură; întâmplător. Venituri aleatorii. [Pr.: -le-a-. – Var.: aleatór, -oáre adj.] – Din fr. aléatoire, lat. aleatorius. DOOM
aleatóriu [riu pron. rĭu] (-le-a-) adj. m., f. aleatórie (-ri-e); pl. m. și f. aleatórii
aleatoric
ALEATÓRIC, -Ă, aleatorici, -ce, adj. (Livr.; despre fenomene) Care se produce întâmplător, care este legat de hazard; stocastic. ♦ (Muz.) Care se bazează pe improvizație; care lasă execuția la inspirația interpretului. [Pr.: -le-a-] – Aleator[iu] + suf. -ic.
aleatorica
ALEATÓRIC, -Ă, aleatorici, -ce, adj. (Livr.; despre fenomene) Care se produce întâmplător, care este legat de hazard; stocastic. ♦ (Muz.) Care se bazează pe improvizație; care lasă execuția la inspirația interpretului. [Pr.: -le-a-] – Aleator[iu] + suf. -ic.
aleatorice
ALEATÓRIC, -Ă, aleatorici, -ce, adj. (Livr.; despre fenomene) Care se produce întâmplător, care este legat de hazard; stocastic. ♦ (Muz.) Care se bazează pe improvizație; care lasă execuția la inspirația interpretului. [Pr.: -le-a-] – Aleator[iu] + suf. -ic.
aleatoricei
ALEATÓRIC, -Ă, aleatorici, -ce, adj. (Livr.; despre fenomene) Care se produce întâmplător, care este legat de hazard; stocastic. ♦ (Muz.) Care se bazează pe improvizație; care lasă execuția la inspirația interpretului. [Pr.: -le-a-] – Aleator[iu] + suf. -ic.
aleatoricele
ALEATÓRIC, -Ă, aleatorici, -ce, adj. (Livr.; despre fenomene) Care se produce întâmplător, care este legat de hazard; stocastic. ♦ (Muz.) Care se bazează pe improvizație; care lasă execuția la inspirația interpretului. [Pr.: -le-a-] – Aleator[iu] + suf. -ic.
aleatoricelor
ALEATÓRIC, -Ă, aleatorici, -ce, adj. (Livr.; despre fenomene) Care se produce întâmplător, care este legat de hazard; stocastic. ♦ (Muz.) Care se bazează pe improvizație; care lasă execuția la inspirația interpretului. [Pr.: -le-a-] – Aleator[iu] + suf. -ic.
aleatorici
ALEATÓRIC, -Ă, aleatorici, -ce, adj. (Livr.; despre fenomene) Care se produce întâmplător, care este legat de hazard; stocastic. ♦ (Muz.) Care se bazează pe improvizație; care lasă execuția la inspirația interpretului. [Pr.: -le-a-] – Aleator[iu] + suf. -ic.
aleatoricii
ALEATÓRIC, -Ă, aleatorici, -ce, adj. (Livr.; despre fenomene) Care se produce întâmplător, care este legat de hazard; stocastic. ♦ (Muz.) Care se bazează pe improvizație; care lasă execuția la inspirația interpretului. [Pr.: -le-a-] – Aleator[iu] + suf. -ic.
aleatoricilor
ALEATÓRIC, -Ă, aleatorici, -ce, adj. (Livr.; despre fenomene) Care se produce întâmplător, care este legat de hazard; stocastic. ♦ (Muz.) Care se bazează pe improvizație; care lasă execuția la inspirația interpretului. [Pr.: -le-a-] – Aleator[iu] + suf. -ic.
aleatoricul
ALEATÓRIC, -Ă, aleatorici, -ce, adj. (Livr.; despre fenomene) Care se produce întâmplător, care este legat de hazard; stocastic. ♦ (Muz.) Care se bazează pe improvizație; care lasă execuția la inspirația interpretului. [Pr.: -le-a-] – Aleator[iu] + suf. -ic.
aleatoricului
ALEATÓRIC, -Ă, aleatorici, -ce, adj. (Livr.; despre fenomene) Care se produce întâmplător, care este legat de hazard; stocastic. ♦ (Muz.) Care se bazează pe improvizație; care lasă execuția la inspirația interpretului. [Pr.: -le-a-] – Aleator[iu] + suf. -ic.
aleatorie
ALEATÓRIU, -IE, aleatorii, adj. Care depinde de o împrejurare viitoare și nesigură; întâmplător. Venituri aleatorii. [Pr.: -le-a-. – Var.: aleatór, -oáre adj.] – Din fr. aléatoire, lat. aleatorius. DOOM
aleatóriu [riu pron. rĭu] (-le-a-) adj. m., f. aleatórie (-ri-e); pl. m. și f. aleatórii
aleatoriei
ALEATÓRIU, -IE, aleatorii, adj. Care depinde de o împrejurare viitoare și nesigură; întâmplător. Venituri aleatorii. [Pr.: -le-a-. – Var.: aleatór, -oáre adj.] – Din fr. aléatoire, lat. aleatorius. DOOM
aleatóriu [riu pron. rĭu] (-le-a-) adj. m., f. aleatórie (-ri-e); pl. m. și f. aleatórii
aleatorii
ALEATÓRIU, -IE, aleatorii, adj. Care depinde de o împrejurare viitoare și nesigură; întâmplător. Venituri aleatorii. [Pr.: -le-a-. – Var.: aleatór, -oáre adj.] – Din fr. aléatoire, lat. aleatorius. DOOM
aleatóriu [riu pron. rĭu] (-le-a-) adj. m., f. aleatórie (-ri-e); pl. m. și f. aleatórii
aleatoriii
ALEATÓRIU, -IE, aleatorii, adj. Care depinde de o împrejurare viitoare și nesigură; întâmplător. Venituri aleatorii. [Pr.: -le-a-. – Var.: aleatór, -oáre adj.] – Din fr. aléatoire, lat. aleatorius. DOOM
aleatóriu [riu pron. rĭu] (-le-a-) adj. m., f. aleatórie (-ri-e); pl. m. și f. aleatórii
aleatoriile
ALEATÓRIU, -IE, aleatorii, adj. Care depinde de o împrejurare viitoare și nesigură; întâmplător. Venituri aleatorii. [Pr.: -le-a-. – Var.: aleatór, -oáre adj.] – Din fr. aléatoire, lat. aleatorius. DOOM
aleatóriu [riu pron. rĭu] (-le-a-) adj. m., f. aleatórie (-ri-e); pl. m. și f. aleatórii
aleatoriilor
ALEATÓRIU, -IE, aleatorii, adj. Care depinde de o împrejurare viitoare și nesigură; întâmplător. Venituri aleatorii. [Pr.: -le-a-. – Var.: aleatór, -oáre adj.] – Din fr. aléatoire, lat. aleatorius. DOOM
aleatóriu [riu pron. rĭu] (-le-a-) adj. m., f. aleatórie (-ri-e); pl. m. și f. aleatórii
aleatorism
ALEATORÍSM s. n. Caracter aleatoric. [Pr.: -le-a-] – Din fr. aléatorisme.
aleatorismul
ALEATORÍSM s. n. Caracter aleatoric. [Pr.: -le-a-] – Din fr. aléatorisme.
aleatorismului
ALEATORÍSM s. n. Caracter aleatoric. [Pr.: -le-a-] – Din fr. aléatorisme.
aleatoriu
ALEATÓRIU, -IE, aleatorii, adj. Care depinde de o împrejurare viitoare și nesigură; întâmplător. Venituri aleatorii. [Pr.: -le-a-. – Var.: aleatór, -oáre adj.] – Din fr. aléatoire, lat. aleatorius. DOOM
aleatóriu [riu pron. rĭu] (-le-a-) adj. m., f. aleatórie (-ri-e); pl. m. și f. aleatórii
aleatoriul
ALEATÓRIU, -IE, aleatorii, adj. Care depinde de o împrejurare viitoare și nesigură; întâmplător. Venituri aleatorii. [Pr.: -le-a-. – Var.: aleatór, -oáre adj.] – Din fr. aléatoire, lat. aleatorius. DOOM
aleatóriu [riu pron. rĭu] (-le-a-) adj. m., f. aleatórie (-ri-e); pl. m. și f. aleatórii
aleatoriului
ALEATÓRIU, -IE, aleatorii, adj. Care depinde de o împrejurare viitoare și nesigură; întâmplător. Venituri aleatorii. [Pr.: -le-a-. – Var.: aleatór, -oáre adj.] – Din fr. aléatoire, lat. aleatorius. DOOM
aleatóriu [riu pron. rĭu] (-le-a-) adj. m., f. aleatórie (-ri-e); pl. m. și f. aleatórii
alebardier
HALEBARDIÉR, halebardieri, s. m. Soldat înarmat cu o halebardă. [Pr.: -di-er. – Var.: alebardiér s. m.] – Din fr. hallebardier. DOOM
halebardiér (-di-er) s. m., pl. halebardiéri
alebardă
HALEBÁRDĂ, halebarde, s. f. Armă medievală în formă de lance cu un vârf de fier ascuțit, prevăzut pe o parte cu o secure, iar pe partea opusă cu un cârlig. [Var.: alebárdă s. f.] – Din fr. hallebarde. DOOM
halebárdă s. f., g.-d. art. halebárdei; pl. halebárde
alecto
Alecto, una dintre erinii (v. și Erinyes).
alectrion
Alectrion = Alectryon.
alectryon
Alectryon, confident și favorit al zeului Ares. Într-o zi, în timp ce fusese pus de zeu să păzească și să anunțe ivirea zorilor ca nu cumva Hephaestus, soțul Aphroditei, s-o surprindă pe aceasta împreună cu Ares, Alectryon a adormit. Drept pedeapsă zeul l-a metamorfozat într-un cocoș.
alee
ALÉE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă; stradelă, intrare. ♦ Spațiu de circulație mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale. [Pr.: -le-e] – Din fr. allée. DOOM
alée s. f., art. aléea, g.-d. art. aléii; pl. aléi
aleea
ALÉE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă; stradelă, intrare. ♦ Spațiu de circulație mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale. [Pr.: -le-e] – Din fr. allée. DOOM
alée s. f., art. aléea, g.-d. art. aléii; pl. aléi
aleg
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
alega
ALEGÁ1, alég, vb. I. refl. (Înv. și pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare. DOOM
alegá1 (a ~) (a invoca) vb., ind. prez. 3 alegheáză
alega
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegai
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegam
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegare
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegare
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare. DOOM
alegá2 (a se ~) (a se ține de capul cuiva) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se aleágă
alegară
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegarăm
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegarăți
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegase
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegasem
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegaseră
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegaserăm
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegaserăți
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegaseși
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegaseți
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegat
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegat
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare. DOOM
alegá2 (a se ~) (a se ține de capul cuiva) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se aleágă
alegau
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegași
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegați
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegația
ALEGAȚIÚNE s. f. v. alegație. DOOM
alegáție (-ți-e) s. f., art. alegáția (-ți-a), g.-d. art. alegáției; pl. alegáții, art. alegáțiile (-ți-i-)
alegație
ALEGAȚIÚNE s. f. v. alegație. DOOM
alegáție (-ți-e) s. f., art. alegáția (-ți-a), g.-d. art. alegáției; pl. alegáții, art. alegáțiile (-ți-i-)
alegației
ALEGAȚIÚNE s. f. v. alegație. DOOM
alegáție (-ți-e) s. f., art. alegáția (-ți-a), g.-d. art. alegáției; pl. alegáții, art. alegáțiile (-ți-i-)
alegații
ALEGAȚIÚNE s. f. v. alegație. DOOM
alegáție (-ți-e) s. f., art. alegáția (-ți-a), g.-d. art. alegáției; pl. alegáții, art. alegáțiile (-ți-i-)
alegațiile
ALEGAȚIÚNE s. f. v. alegație. DOOM
alegáție (-ți-e) s. f., art. alegáția (-ți-a), g.-d. art. alegáției; pl. alegáții, art. alegáțiile (-ți-i-)
alegațiilor
ALEGAȚIÚNE s. f. v. alegație. DOOM
alegáție (-ți-e) s. f., art. alegáția (-ți-a), g.-d. art. alegáției; pl. alegáții, art. alegáțiile (-ți-i-)
alegațiune
ALEGAȚIÚNE s. f. v. alegație. DOOM
alegáție (-ți-e) s. f., art. alegáția (-ți-a), g.-d. art. alegáției; pl. alegáții, art. alegáțiile (-ți-i-)
alege
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
alegea
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
alegeai
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
alegeam
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
alegeau
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
alegeați
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
alegem
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
alegere
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
alegere
ALÉGERE, alegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) alege și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără alegere = la nimereală, la întâmplare. La alegere = după voia, după placul cuiva. 2. (Mai ales la pl.) Desemnarea prin vot a membrilor organelor reprezentative ale statului, ale unor organizații etc. – V. alege. DOOM
alégere s. f., g.-d. art. alégerii; pl. alégeri
alegerea
ALÉGERE, alegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) alege și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără alegere = la nimereală, la întâmplare. La alegere = după voia, după placul cuiva. 2. (Mai ales la pl.) Desemnarea prin vot a membrilor organelor reprezentative ale statului, ale unor organizații etc. – V. alege. DOOM
alégere s. f., g.-d. art. alégerii; pl. alégeri
alegeri
ALÉGERE, alegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) alege și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără alegere = la nimereală, la întâmplare. La alegere = după voia, după placul cuiva. 2. (Mai ales la pl.) Desemnarea prin vot a membrilor organelor reprezentative ale statului, ale unor organizații etc. – V. alege. DOOM
alégere s. f., g.-d. art. alégerii; pl. alégeri
alegerii
ALÉGERE, alegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) alege și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără alegere = la nimereală, la întâmplare. La alegere = după voia, după placul cuiva. 2. (Mai ales la pl.) Desemnarea prin vot a membrilor organelor reprezentative ale statului, ale unor organizații etc. – V. alege. DOOM
alégere s. f., g.-d. art. alégerii; pl. alégeri
alegerile
ALÉGERE, alegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) alege și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără alegere = la nimereală, la întâmplare. La alegere = după voia, după placul cuiva. 2. (Mai ales la pl.) Desemnarea prin vot a membrilor organelor reprezentative ale statului, ale unor organizații etc. – V. alege. DOOM
alégere s. f., g.-d. art. alégerii; pl. alégeri
alegerilor
ALÉGERE, alegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) alege și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără alegere = la nimereală, la întâmplare. La alegere = după voia, după placul cuiva. 2. (Mai ales la pl.) Desemnarea prin vot a membrilor organelor reprezentative ale statului, ale unor organizații etc. – V. alege. DOOM
alégere s. f., g.-d. art. alégerii; pl. alégeri
alegeți
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
aleghează
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
aleghez
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegheze
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
aleghezi
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegi
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
alegoria
ALEGORÍE, alegorii, s. f. 1. Procedeu artistic constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. Operă literară sau plastică folosind această formă de expresie (fabulă, parabolă etc.). – Din fr. allégorie, lat. allegoria. DOOM
alegoríe s. f., art. alegoría, g.-d. art. alegoríei; pl. alegoríi, art. alegoríile
alegoric
ALEGÓRIC, -Ă, alegorici, -ce, adj. Caracteristic alegoriei, care reprezintă o alegorie; exprimat în pilde. ◊ Car alegoric = vehicul amenajat cu o platformă, pe care se reprezintă o scenă simbolică și cu care se defilează în anumite zile de sărbătoare. – Din fr. allégorique, lat. allegoricus. DOOM
alegóric adj. m., pl. alegórici; f. alegórică, pl. alegórice
alegorica
ALEGÓRIC, -Ă, alegorici, -ce, adj. Caracteristic alegoriei, care reprezintă o alegorie; exprimat în pilde. ◊ Car alegoric = vehicul amenajat cu o platformă, pe care se reprezintă o scenă simbolică și cu care se defilează în anumite zile de sărbătoare. – Din fr. allégorique, lat. allegoricus. DOOM
alegóric adj. m., pl. alegórici; f. alegórică, pl. alegórice
alegorice
ALEGÓRIC, -Ă, alegorici, -ce, adj. Caracteristic alegoriei, care reprezintă o alegorie; exprimat în pilde. ◊ Car alegoric = vehicul amenajat cu o platformă, pe care se reprezintă o scenă simbolică și cu care se defilează în anumite zile de sărbătoare. – Din fr. allégorique, lat. allegoricus. DOOM
alegóric adj. m., pl. alegórici; f. alegórică, pl. alegórice
alegoricei
ALEGÓRIC, -Ă, alegorici, -ce, adj. Caracteristic alegoriei, care reprezintă o alegorie; exprimat în pilde. ◊ Car alegoric = vehicul amenajat cu o platformă, pe care se reprezintă o scenă simbolică și cu care se defilează în anumite zile de sărbătoare. – Din fr. allégorique, lat. allegoricus. DOOM
alegóric adj. m., pl. alegórici; f. alegórică, pl. alegórice
alegoricele
ALEGÓRIC, -Ă, alegorici, -ce, adj. Caracteristic alegoriei, care reprezintă o alegorie; exprimat în pilde. ◊ Car alegoric = vehicul amenajat cu o platformă, pe care se reprezintă o scenă simbolică și cu care se defilează în anumite zile de sărbătoare. – Din fr. allégorique, lat. allegoricus. DOOM
alegóric adj. m., pl. alegórici; f. alegórică, pl. alegórice
alegoricelor
ALEGÓRIC, -Ă, alegorici, -ce, adj. Caracteristic alegoriei, care reprezintă o alegorie; exprimat în pilde. ◊ Car alegoric = vehicul amenajat cu o platformă, pe care se reprezintă o scenă simbolică și cu care se defilează în anumite zile de sărbătoare. – Din fr. allégorique, lat. allegoricus. DOOM
alegóric adj. m., pl. alegórici; f. alegórică, pl. alegórice
alegorici
ALEGÓRIC, -Ă, alegorici, -ce, adj. Caracteristic alegoriei, care reprezintă o alegorie; exprimat în pilde. ◊ Car alegoric = vehicul amenajat cu o platformă, pe care se reprezintă o scenă simbolică și cu care se defilează în anumite zile de sărbătoare. – Din fr. allégorique, lat. allegoricus. DOOM
alegóric adj. m., pl. alegórici; f. alegórică, pl. alegórice
alegoricii
ALEGÓRIC, -Ă, alegorici, -ce, adj. Caracteristic alegoriei, care reprezintă o alegorie; exprimat în pilde. ◊ Car alegoric = vehicul amenajat cu o platformă, pe care se reprezintă o scenă simbolică și cu care se defilează în anumite zile de sărbătoare. – Din fr. allégorique, lat. allegoricus. DOOM
alegóric adj. m., pl. alegórici; f. alegórică, pl. alegórice
alegoricilor
ALEGÓRIC, -Ă, alegorici, -ce, adj. Caracteristic alegoriei, care reprezintă o alegorie; exprimat în pilde. ◊ Car alegoric = vehicul amenajat cu o platformă, pe care se reprezintă o scenă simbolică și cu care se defilează în anumite zile de sărbătoare. – Din fr. allégorique, lat. allegoricus. DOOM
alegóric adj. m., pl. alegórici; f. alegórică, pl. alegórice
alegoricul
ALEGÓRIC, -Ă, alegorici, -ce, adj. Caracteristic alegoriei, care reprezintă o alegorie; exprimat în pilde. ◊ Car alegoric = vehicul amenajat cu o platformă, pe care se reprezintă o scenă simbolică și cu care se defilează în anumite zile de sărbătoare. – Din fr. allégorique, lat. allegoricus. DOOM
alegóric adj. m., pl. alegórici; f. alegórică, pl. alegórice
alegoricului
ALEGÓRIC, -Ă, alegorici, -ce, adj. Caracteristic alegoriei, care reprezintă o alegorie; exprimat în pilde. ◊ Car alegoric = vehicul amenajat cu o platformă, pe care se reprezintă o scenă simbolică și cu care se defilează în anumite zile de sărbătoare. – Din fr. allégorique, lat. allegoricus. DOOM
alegóric adj. m., pl. alegórici; f. alegórică, pl. alegórice
alegorie
ALEGORÍE, alegorii, s. f. 1. Procedeu artistic constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. Operă literară sau plastică folosind această formă de expresie (fabulă, parabolă etc.). – Din fr. allégorie, lat. allegoria. DOOM
alegoríe s. f., art. alegoría, g.-d. art. alegoríei; pl. alegoríi, art. alegoríile
alegoriei
ALEGORÍE, alegorii, s. f. 1. Procedeu artistic constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. Operă literară sau plastică folosind această formă de expresie (fabulă, parabolă etc.). – Din fr. allégorie, lat. allegoria. DOOM
alegoríe s. f., art. alegoría, g.-d. art. alegoríei; pl. alegoríi, art. alegoríile
alegorii
ALEGORÍE, alegorii, s. f. 1. Procedeu artistic constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. Operă literară sau plastică folosind această formă de expresie (fabulă, parabolă etc.). – Din fr. allégorie, lat. allegoria. DOOM
alegoríe s. f., art. alegoría, g.-d. art. alegoríei; pl. alegoríi, art. alegoríile
alegoriile
ALEGORÍE, alegorii, s. f. 1. Procedeu artistic constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. Operă literară sau plastică folosind această formă de expresie (fabulă, parabolă etc.). – Din fr. allégorie, lat. allegoria. DOOM
alegoríe s. f., art. alegoría, g.-d. art. alegoríei; pl. alegoríi, art. alegoríile
alegoriilor
ALEGORÍE, alegorii, s. f. 1. Procedeu artistic constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. Operă literară sau plastică folosind această formă de expresie (fabulă, parabolă etc.). – Din fr. allégorie, lat. allegoria. DOOM
alegoríe s. f., art. alegoría, g.-d. art. alegoríei; pl. alegoríi, art. alegoríile
alegorism
ALEGORÍSM s. n. Faptul de a explica în alegorii, de a exprima în imagini; abuz de alegorii. – Din fr. allégorisme. DOOM
alegorísm s. n.
alegorismul
ALEGORÍSM s. n. Faptul de a explica în alegorii, de a exprima în imagini; abuz de alegorii. – Din fr. allégorisme. DOOM
alegorísm s. n.
alegorismului
ALEGORÍSM s. n. Faptul de a explica în alegorii, de a exprima în imagini; abuz de alegorii. – Din fr. allégorisme. DOOM
alegorísm s. n.
alegorist
ALEGORÍST, -Ă s.m. și f. Cel care explică alegoriile unor texte, ale unor autori etc. ♦ autor de alegorii. [< fr. allégoriste].
alegorista
ALEGORÍST, -Ă s.m. și f. Cel care explică alegoriile unor texte, ale unor autori etc. ♦ autor de alegorii. [< fr. allégoriste].
alegoriste
ALEGORÍST, -Ă s.m. și f. Cel care explică alegoriile unor texte, ale unor autori etc. ♦ autor de alegorii. [< fr. allégoriste].
alegoristei
ALEGORÍST, -Ă s.m. și f. Cel care explică alegoriile unor texte, ale unor autori etc. ♦ autor de alegorii. [< fr. allégoriste].
alegoristele
ALEGORÍST, -Ă s.m. și f. Cel care explică alegoriile unor texte, ale unor autori etc. ♦ autor de alegorii. [< fr. allégoriste].
alegoristelor
ALEGORÍST, -Ă s.m. și f. Cel care explică alegoriile unor texte, ale unor autori etc. ♦ autor de alegorii. [< fr. allégoriste].
alegoristul
ALEGORÍST, -Ă s.m. și f. Cel care explică alegoriile unor texte, ale unor autori etc. ♦ autor de alegorii. [< fr. allégoriste].
alegoristului
ALEGORÍST, -Ă s.m. și f. Cel care explică alegoriile unor texte, ale unor autori etc. ♦ autor de alegorii. [< fr. allégoriste].
alegoriza
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizai
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizam
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizant
ALEGORIZÁNT, -Ă, alegorizanți, -te, adj. Care alegorizează. – Alegoriza + suf. -ant.
alegorizanta
ALEGORIZÁNT, -Ă, alegorizanți, -te, adj. Care alegorizează. – Alegoriza + suf. -ant.
alegorizante
ALEGORIZÁNT, -Ă, alegorizanți, -te, adj. Care alegorizează. – Alegoriza + suf. -ant.
alegorizantei
ALEGORIZÁNT, -Ă, alegorizanți, -te, adj. Care alegorizează. – Alegoriza + suf. -ant.
alegorizantele
ALEGORIZÁNT, -Ă, alegorizanți, -te, adj. Care alegorizează. – Alegoriza + suf. -ant.
alegorizantelor
ALEGORIZÁNT, -Ă, alegorizanți, -te, adj. Care alegorizează. – Alegoriza + suf. -ant.
alegorizantul
ALEGORIZÁNT, -Ă, alegorizanți, -te, adj. Care alegorizează. – Alegoriza + suf. -ant.
alegorizantului
ALEGORIZÁNT, -Ă, alegorizanți, -te, adj. Care alegorizează. – Alegoriza + suf. -ant.
alegorizanți
ALEGORIZÁNT, -Ă, alegorizanți, -te, adj. Care alegorizează. – Alegoriza + suf. -ant.
alegorizanții
ALEGORIZÁNT, -Ă, alegorizanți, -te, adj. Care alegorizează. – Alegoriza + suf. -ant.
alegorizanților
ALEGORIZÁNT, -Ă, alegorizanți, -te, adj. Care alegorizează. – Alegoriza + suf. -ant.
alegorizare
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizare
ALEGORIZÁRE, alegorizări, s. f. Faptul de a alegoriza. – V. alegoriza.
alegorizarea
ALEGORIZÁRE, alegorizări, s. f. Faptul de a alegoriza. – V. alegoriza.
alegorizară
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizarăm
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizarăți
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizase
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizasem
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizaseră
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizaserăm
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizaserăți
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizaseși
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizaseți
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizat
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizat
ALEGORIZÁT, -Ă, alegorizați, -te, adj. Cu alegorii. – V. alegoriza.
alegorizau
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizași
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizați
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizează
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizez
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizeze
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizezi
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizând
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizînd
ALEGORIZÁ, alegorizez, vb. I. Tranz. A înfățișa ceva prin alegorii. – Din fr. allégoriser.
alegorizări
ALEGORIZÁRE, alegorizări, s. f. Faptul de a alegoriza. – V. alegoriza.
alegorizării
ALEGORIZÁRE, alegorizări, s. f. Faptul de a alegoriza. – V. alegoriza.
alegorizările
ALEGORIZÁRE, alegorizări, s. f. Faptul de a alegoriza. – V. alegoriza.
alegorizărilor
ALEGORIZÁRE, alegorizări, s. f. Faptul de a alegoriza. – V. alegoriza.
alegoriști
ALEGORÍST, -Ă s.m. și f. Cel care explică alegoriile unor texte, ale unor autori etc. ♦ autor de alegorii. [< fr. allégoriste].
alegoriștii
ALEGORÍST, -Ă s.m. și f. Cel care explică alegoriile unor texte, ale unor autori etc. ♦ autor de alegorii. [< fr. allégoriste].
alegoriștilor
ALEGORÍST, -Ă s.m. și f. Cel care explică alegoriile unor texte, ale unor autori etc. ♦ autor de alegorii. [< fr. allégoriste].
alegra
ALÉGRU, -Ă, alegri, -e, adj. (Livr.; despre o melodie) Vioi, sprinten. – Din fr. allègre. DOOM
alégru (livr.) (-le-gru) adj. m., pl. alégri; f. alégră, pl. alégre
alegre
ALÉGRU, -Ă, alegri, -e, adj. (Livr.; despre o melodie) Vioi, sprinten. – Din fr. allègre. DOOM
alégru (livr.) (-le-gru) adj. m., pl. alégri; f. alégră, pl. alégre
alegrei
ALÉGRU, -Ă, alegri, -e, adj. (Livr.; despre o melodie) Vioi, sprinten. – Din fr. allègre. DOOM
alégru (livr.) (-le-gru) adj. m., pl. alégri; f. alégră, pl. alégre
alegrele
ALÉGRU, -Ă, alegri, -e, adj. (Livr.; despre o melodie) Vioi, sprinten. – Din fr. allègre. DOOM
alégru (livr.) (-le-gru) adj. m., pl. alégri; f. alégră, pl. alégre
alegrelor
ALÉGRU, -Ă, alegri, -e, adj. (Livr.; despre o melodie) Vioi, sprinten. – Din fr. allègre. DOOM
alégru (livr.) (-le-gru) adj. m., pl. alégri; f. alégră, pl. alégre
alegrețe
ALEGRÉȚE s. f. (Livr.) Vioiciune, sprinteneală (a tonului, a exprimării). – Din fr. allégresse.
alegrețea
ALEGRÉȚE s. f. (Livr.) Vioiciune, sprinteneală (a tonului, a exprimării). – Din fr. allégresse.
alegreți
ALEGRÉȚE s. f. (Livr.) Vioiciune, sprinteneală (a tonului, a exprimării). – Din fr. allégresse.
alegreții
ALEGRÉȚE s. f. (Livr.) Vioiciune, sprinteneală (a tonului, a exprimării). – Din fr. allégresse.
alegri
ALÉGRU, -Ă, alegri, -e, adj. (Livr.; despre o melodie) Vioi, sprinten. – Din fr. allègre. DOOM
alégru (livr.) (-le-gru) adj. m., pl. alégri; f. alégră, pl. alégre
alegrii
ALÉGRU, -Ă, alegri, -e, adj. (Livr.; despre o melodie) Vioi, sprinten. – Din fr. allègre. DOOM
alégru (livr.) (-le-gru) adj. m., pl. alégri; f. alégră, pl. alégre
alegrilor
ALÉGRU, -Ă, alegri, -e, adj. (Livr.; despre o melodie) Vioi, sprinten. – Din fr. allègre. DOOM
alégru (livr.) (-le-gru) adj. m., pl. alégri; f. alégră, pl. alégre
alegru
ALÉGRU, -Ă, alegri, -e, adj. (Livr.; despre o melodie) Vioi, sprinten. – Din fr. allègre. DOOM
alégru (livr.) (-le-gru) adj. m., pl. alégri; f. alégră, pl. alégre
alegrul
ALÉGRU, -Ă, alegri, -e, adj. (Livr.; despre o melodie) Vioi, sprinten. – Din fr. allègre. DOOM
alégru (livr.) (-le-gru) adj. m., pl. alégri; f. alégră, pl. alégre
alegrului
ALÉGRU, -Ă, alegri, -e, adj. (Livr.; despre o melodie) Vioi, sprinten. – Din fr. allègre. DOOM
alégru (livr.) (-le-gru) adj. m., pl. alégri; f. alégră, pl. alégre
alegând
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegând
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
alegînd
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
alegînd
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
alegădui
ALEGĂDUÍ, alegăduiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndestula, a mulțumi pe cineva. – Magh. elégedni.
alegăduire
ALEGĂDUÍ, alegăduiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndestula, a mulțumi pe cineva. – Magh. elégedni.
alegăduit
ALEGĂDUÍ, alegăduiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndestula, a mulțumi pe cineva. – Magh. elégedni.
alegătoare
ALEGĂTÓR, -OÁRE, alegători, -oare, s. m. și f. Persoană care are drept de vot, care votează. – Alege + suf. -ător. DOOM
alegătór s. m., pl. alegătóri
alegătoarea
ALEGĂTÓR, -OÁRE, alegători, -oare, s. m. și f. Persoană care are drept de vot, care votează. – Alege + suf. -ător. DOOM
alegătór s. m., pl. alegătóri
alegătoarei
ALEGĂTÓR, -OÁRE, alegători, -oare, s. m. și f. Persoană care are drept de vot, care votează. – Alege + suf. -ător. DOOM
alegătór s. m., pl. alegătóri
alegătoarele
ALEGĂTÓR, -OÁRE, alegători, -oare, s. m. și f. Persoană care are drept de vot, care votează. – Alege + suf. -ător. DOOM
alegătór s. m., pl. alegătóri
alegătoarelor
ALEGĂTÓR, -OÁRE, alegători, -oare, s. m. și f. Persoană care are drept de vot, care votează. – Alege + suf. -ător. DOOM
alegătór s. m., pl. alegătóri
alegător
ALEGĂTÓR, -OÁRE, alegători, -oare, s. m. și f. Persoană care are drept de vot, care votează. – Alege + suf. -ător. DOOM
alegătór s. m., pl. alegătóri
alegători
ALEGĂTÓR, -OÁRE, alegători, -oare, s. m. și f. Persoană care are drept de vot, care votează. – Alege + suf. -ător. DOOM
alegătór s. m., pl. alegătóri
alegătorii
ALEGĂTÓR, -OÁRE, alegători, -oare, s. m. și f. Persoană care are drept de vot, care votează. – Alege + suf. -ător. DOOM
alegătór s. m., pl. alegătóri
alegătorilor
ALEGĂTÓR, -OÁRE, alegători, -oare, s. m. și f. Persoană care are drept de vot, care votează. – Alege + suf. -ător. DOOM
alegătór s. m., pl. alegătóri
alegătorul
ALEGĂTÓR, -OÁRE, alegători, -oare, s. m. și f. Persoană care are drept de vot, care votează. – Alege + suf. -ător. DOOM
alegătór s. m., pl. alegătóri
alegătorului
ALEGĂTÓR, -OÁRE, alegători, -oare, s. m. și f. Persoană care are drept de vot, care votează. – Alege + suf. -ător. DOOM
alegătór s. m., pl. alegătóri
alei
AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam. DOOM
al pári (it.) loc. adv.
alei
ÁLĂ s. f. v. ala. DOOM
!ála (lat.) s. f., pl. álae [ae pron. e] (-lae)
alei
ALÉE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă; stradelă, intrare. ♦ Spațiu de circulație mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale. [Pr.: -le-e] – Din fr. allée. DOOM
alée s. f., art. aléea, g.-d. art. aléii; pl. aléi
alei
ALELÉI interj. (Pop.) Exclamație (precedând o invocație) care exprimă mânia, amenințarea, părerea de rău sau entuziasmul. [Var.: aléi interj.] – Et. nec. DOOM
aleléi/aléi (pop.) interj.
aleii
ALÉE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă; stradelă, intrare. ♦ Spațiu de circulație mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale. [Pr.: -le-e] – Din fr. allée. DOOM
alée s. f., art. aléea, g.-d. art. aléii; pl. aléi
aleile
ALÉE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă; stradelă, intrare. ♦ Spațiu de circulație mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale. [Pr.: -le-e] – Din fr. allée. DOOM
alée s. f., art. aléea, g.-d. art. aléii; pl. aléi
aleilor
ALÉE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă; stradelă, intrare. ♦ Spațiu de circulație mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale. [Pr.: -le-e] – Din fr. allée. DOOM
alée s. f., art. aléea, g.-d. art. aléii; pl. aléi
alela
ALÉLĂ, alele, s. f. (Biol.) Genă de un anumit tip de pe același cromozom. – Din fr. allèle.
alele
ÁLĂ s. f. v. ala. DOOM
!ála (lat.) s. f., pl. álae [ae pron. e] (-lae)
alele
ALÉLĂ, alele, s. f. (Biol.) Genă de un anumit tip de pe același cromozom. – Din fr. allèle.
alelei
ALÉLĂ, alele, s. f. (Biol.) Genă de un anumit tip de pe același cromozom. – Din fr. allèle.
alelei
ALELÉI interj. (Pop.) Exclamație (precedând o invocație) care exprimă mânia, amenințarea, părerea de rău sau entuziasmul. [Var.: aléi interj.] – Et. nec. DOOM
aleléi/aléi (pop.) interj.
alelele
ALÉLĂ, alele, s. f. (Biol.) Genă de un anumit tip de pe același cromozom. – Din fr. allèle.
alelelor
ALÉLĂ, alele, s. f. (Biol.) Genă de un anumit tip de pe același cromozom. – Din fr. allèle.
alelism
ALELÍSM s.n. (Genet.) Fenomen prin care două sau mai multe gene afectează același caracter. [< fr. allélisme]. DOOM
alelísm s. n.
alelismul
ALELÍSM s.n. (Genet.) Fenomen prin care două sau mai multe gene afectează același caracter. [< fr. allélisme]. DOOM
alelísm s. n.
alelismului
ALELÍSM s.n. (Genet.) Fenomen prin care două sau mai multe gene afectează același caracter. [< fr. allélisme]. DOOM
alelísm s. n.
alelomorf
ALELOMÓRF, -Ă adj. (despre un caracter ereditar) Care se opune unui alt caracter. [< fr. allélomorphe].
alelomorfa
ALELOMÓRF, -Ă adj. (despre un caracter ereditar) Care se opune unui alt caracter. [< fr. allélomorphe].
alelomorfe
ALELOMÓRF, -Ă adj. (despre un caracter ereditar) Care se opune unui alt caracter. [< fr. allélomorphe].
alelomorfei
ALELOMÓRF, -Ă adj. (despre un caracter ereditar) Care se opune unui alt caracter. [< fr. allélomorphe].
alelomorfele
ALELOMÓRF, -Ă adj. (despre un caracter ereditar) Care se opune unui alt caracter. [< fr. allélomorphe].
alelomorfelor
ALELOMÓRF, -Ă adj. (despre un caracter ereditar) Care se opune unui alt caracter. [< fr. allélomorphe].
alelomorfi
ALELOMÓRF, -Ă adj. (despre un caracter ereditar) Care se opune unui alt caracter. [< fr. allélomorphe].
alelomorfii
ALELOMÓRF, -Ă adj. (despre un caracter ereditar) Care se opune unui alt caracter. [< fr. allélomorphe].
alelomorfilor
ALELOMÓRF, -Ă adj. (despre un caracter ereditar) Care se opune unui alt caracter. [< fr. allélomorphe].
alelomorfism
ALELOMORFÍSM s.n. Totalitatea relațiilor dintre alelele aceluiași caracter. [< fr. allélomorphisme].
alelomorfismul
ALELOMORFÍSM s.n. Totalitatea relațiilor dintre alelele aceluiași caracter. [< fr. allélomorphisme].
alelomorfismului
ALELOMORFÍSM s.n. Totalitatea relațiilor dintre alelele aceluiași caracter. [< fr. allélomorphisme].
alelomorful
ALELOMÓRF, -Ă adj. (despre un caracter ereditar) Care se opune unui alt caracter. [< fr. allélomorphe].
alelomorfului
ALELOMÓRF, -Ă adj. (despre un caracter ereditar) Care se opune unui alt caracter. [< fr. allélomorphe].
alelopatia
ALELOPATÍE s. f. (Biol.) Influență (inhibitoare) exercitată de unele plante superioare asupra plantelor din vecinătate prin intermediul unor substanțe chimice. – Din fr. alléopathie, germ. Alleopathie. DOOM
alelopatíe s. f., art. alelopatía, g.-d. alelopatíi, art. alelopatíei
alelopatie
ALELOPATÍE s. f. (Biol.) Influență (inhibitoare) exercitată de unele plante superioare asupra plantelor din vecinătate prin intermediul unor substanțe chimice. – Din fr. alléopathie, germ. Alleopathie. DOOM
alelopatíe s. f., art. alelopatía, g.-d. alelopatíi, art. alelopatíei
alelopatiei
ALELOPATÍE s. f. (Biol.) Influență (inhibitoare) exercitată de unele plante superioare asupra plantelor din vecinătate prin intermediul unor substanțe chimice. – Din fr. alléopathie, germ. Alleopathie. DOOM
alelopatíe s. f., art. alelopatía, g.-d. alelopatíi, art. alelopatíei
alelopatii
ALELOPATÍE s. f. (Biol.) Influență (inhibitoare) exercitată de unele plante superioare asupra plantelor din vecinătate prin intermediul unor substanțe chimice. – Din fr. alléopathie, germ. Alleopathie. DOOM
alelopatíe s. f., art. alelopatía, g.-d. alelopatíi, art. alelopatíei
alelor
ÁLĂ s. f. v. ala. DOOM
!ála (lat.) s. f., pl. álae [ae pron. e] (-lae)
aleluia
ALILÚIA interj. v. aleluia. DOOM
alelúia interj.
alem
ALÉM s. n. Steag cu însemnele Imperiului otoman (primit de domnii români la învestitura lor). – Din tc. alem.
aleman
ALEMÁN, -Ă, s. m. și f., adj. v. alaman. DOOM
alamán1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamáni; adj. f., s. f. alamánă, pl. alamáne
aleman
ALEMÁN, -Ă, s. m. și f., adj. v. alaman. DOOM
alamán1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamáni; adj. f., s. f. alamánă, pl. alamáne
alemanda
ALEMÁNDĂ, alemande, s. f. Vechi dans de origine populară germană, la început cu caracter vesel, vioi, ulterior, moderat, grav, în doi timpi; melodie după care se execută acest dans. [Scris și: allemandă] – Din fr. allemande. DOOM
alemándă s. f., g.-d. art. alemándei; pl. alemánde
alemande
ALEMÁNDĂ, alemande, s. f. Vechi dans de origine populară germană, la început cu caracter vesel, vioi, ulterior, moderat, grav, în doi timpi; melodie după care se execută acest dans. [Scris și: allemandă] – Din fr. allemande. DOOM
alemándă s. f., g.-d. art. alemándei; pl. alemánde
alemandei
ALEMÁNDĂ, alemande, s. f. Vechi dans de origine populară germană, la început cu caracter vesel, vioi, ulterior, moderat, grav, în doi timpi; melodie după care se execută acest dans. [Scris și: allemandă] – Din fr. allemande. DOOM
alemándă s. f., g.-d. art. alemándei; pl. alemánde
alemandele
ALEMÁNDĂ, alemande, s. f. Vechi dans de origine populară germană, la început cu caracter vesel, vioi, ulterior, moderat, grav, în doi timpi; melodie după care se execută acest dans. [Scris și: allemandă] – Din fr. allemande. DOOM
alemándă s. f., g.-d. art. alemándei; pl. alemánde
alemandelor
ALEMÁNDĂ, alemande, s. f. Vechi dans de origine populară germană, la început cu caracter vesel, vioi, ulterior, moderat, grav, în doi timpi; melodie după care se execută acest dans. [Scris și: allemandă] – Din fr. allemande. DOOM
alemándă s. f., g.-d. art. alemándei; pl. alemánde
alemane
ALEMÁN, -Ă, s. m. și f., adj. v. alaman. DOOM
alamán1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamáni; adj. f., s. f. alamánă, pl. alamáne
alemani
ALEMÁN, -Ă, s. m. și f., adj. v. alaman. DOOM
alamán1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamáni; adj. f., s. f. alamánă, pl. alamáne
alemanic
ALEMÁNIC, -Ă, alemanici, -e, s. m. și f., adj. Alaman. – Din fr. alémanique. DOOM
alemánic adj. m., s. m., pl. alemánici; adj. f., s. f. alemánică, pl. alemánice
alemanic
ALEMÁNIC, -Ă, alemanici, -e, s. m. și f., adj. Alaman. – Din fr. alémanique. DOOM
alemánic adj. m., s. m., pl. alemánici; adj. f., s. f. alemánică, pl. alemánice
alemanică
ALEMÁNIC, -Ă, alemanici, -e, s. m. și f., adj. Alaman. – Din fr. alémanique. DOOM
alemánic adj. m., s. m., pl. alemánici; adj. f., s. f. alemánică, pl. alemánice
alemanii
ALEMÁN, -Ă, s. m. și f., adj. v. alaman. DOOM
alamán1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamáni; adj. f., s. f. alamánă, pl. alamáne
alemanilor
ALEMÁN, -Ă, s. m. și f., adj. v. alaman. DOOM
alamán1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamáni; adj. f., s. f. alamánă, pl. alamáne
alemanul
ALEMÁN, -Ă, s. m. și f., adj. v. alaman. DOOM
alamán1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamáni; adj. f., s. f. alamánă, pl. alamáne
alemanule
ALEMÁN, -Ă, s. m. și f., adj. v. alaman. DOOM
alamán1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamáni; adj. f., s. f. alamánă, pl. alamáne
alemanului
ALEMÁN, -Ă, s. m. și f., adj. v. alaman. DOOM
alamán1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamáni; adj. f., s. f. alamánă, pl. alamáne
alemană
ALEMÁN, -Ă, s. m. și f., adj. v. alaman. DOOM
alamán1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamáni; adj. f., s. f. alamánă, pl. alamáne
alemul
ALÉM s. n. Steag cu însemnele Imperiului otoman (primit de domnii români la învestitura lor). – Din tc. alem.
alemului
ALÉM s. n. Steag cu însemnele Imperiului otoman (primit de domnii români la învestitura lor). – Din tc. alem.
alena
ALÉNĂ, alene, s. f. Aer cald care iese din plămâni în timpul expirației. – Din fr. haleine. DOOM
alénă s. f., g.-d. art. alénei; pl. aléne
alendelon
Alain Delon s. n. haină scurtă din piele de oaie, cu guler de blană
alendelonul
Alain Delon s. n. haină scurtă din piele de oaie, cu guler de blană
alendelonului
Alain Delon s. n. haină scurtă din piele de oaie, cu guler de blană
alene
ALÉNĂ, alene, s. f. Aer cald care iese din plămâni în timpul expirației. – Din fr. haleine. DOOM
alénă s. f., g.-d. art. alénei; pl. aléne
alene
ALÉNE adv. Într-un ritm încet, fără grabă. – A3 + lene. DOOM
aléne adv.
alenei
ALÉNĂ, alene, s. f. Aer cald care iese din plămâni în timpul expirației. – Din fr. haleine. DOOM
alénă s. f., g.-d. art. alénei; pl. aléne
alenele
ALÉNĂ, alene, s. f. Aer cald care iese din plămâni în timpul expirației. – Din fr. haleine. DOOM
alénă s. f., g.-d. art. alénei; pl. aléne
alenelor
ALÉNĂ, alene, s. f. Aer cald care iese din plămâni în timpul expirației. – Din fr. haleine. DOOM
alénă s. f., g.-d. art. alénei; pl. aléne
alerg
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alerga
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergai
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergam
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergare
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergare
ALERGÁRE, alergări, s. f. Acțiunea de a alerga; alergătură. ♦ (Mai ales la pl.) Probă atletică de fugă pe anumite distanțe. ♦ Cursă de cai. – V. alerga. DOOM
alergáre s. f., g.-d. art. alergắrii; pl. alergắri
alergarea
ALERGÁRE, alergări, s. f. Acțiunea de a alerga; alergătură. ♦ (Mai ales la pl.) Probă atletică de fugă pe anumite distanțe. ♦ Cursă de cai. – V. alerga. DOOM
alergáre s. f., g.-d. art. alergắrii; pl. alergắri
alergară
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergarăm
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergarăți
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergase
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergasem
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergaseră
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergaserăm
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergaserăți
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergaseși
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergaseți
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergat
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergat
ALERGÁ alérg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus).
alergata
ALERGÁ alérg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus).
alergate
ALERGÁ alérg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus).
alergatei
ALERGÁ alérg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus).
alergatele
ALERGÁ alérg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus).
alergatelor
ALERGÁ alérg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus).
alergatul
ALERGÁ alérg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus).
alergatului
ALERGÁ alérg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus).
alergau
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergași
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergați
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergați
ALERGÁ alérg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus).
alergații
ALERGÁ alérg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus).
alergaților
ALERGÁ alérg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus).
alerge
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergen
ALERGÉN, -Ă, alergeni, -e, adj., s. n. (Substanță de natură proteică) care provoacă o alergie. – Din fr. allergène. DOOM
alergén2 s. n., pl. alergéne
alergena
ALERGÉN, -Ă, alergeni, -e, adj., s. n. (Substanță de natură proteică) care provoacă o alergie. – Din fr. allergène. DOOM
alergén2 s. n., pl. alergéne
alergene
ALERGÉN, -Ă, alergeni, -e, adj., s. n. (Substanță de natură proteică) care provoacă o alergie. – Din fr. allergène. DOOM
alergén2 s. n., pl. alergéne
alergenei
ALERGÉN, -Ă, alergeni, -e, adj., s. n. (Substanță de natură proteică) care provoacă o alergie. – Din fr. allergène. DOOM
alergén2 s. n., pl. alergéne
alergenele
ALERGÉN, -Ă, alergeni, -e, adj., s. n. (Substanță de natură proteică) care provoacă o alergie. – Din fr. allergène. DOOM
alergén2 s. n., pl. alergéne
alergenelor
ALERGÉN, -Ă, alergeni, -e, adj., s. n. (Substanță de natură proteică) care provoacă o alergie. – Din fr. allergène. DOOM
alergén2 s. n., pl. alergéne
alergeni
ALERGÉN, -Ă, alergeni, -e, adj., s. n. (Substanță de natură proteică) care provoacă o alergie. – Din fr. allergène. DOOM
alergén2 s. n., pl. alergéne
alergenii
ALERGÉN, -Ă, alergeni, -e, adj., s. n. (Substanță de natură proteică) care provoacă o alergie. – Din fr. allergène. DOOM
alergén2 s. n., pl. alergéne
alergenilor
ALERGÉN, -Ă, alergeni, -e, adj., s. n. (Substanță de natură proteică) care provoacă o alergie. – Din fr. allergène. DOOM
alergén2 s. n., pl. alergéne
alergenul
ALERGÉN, -Ă, alergeni, -e, adj., s. n. (Substanță de natură proteică) care provoacă o alergie. – Din fr. allergène. DOOM
alergén2 s. n., pl. alergéne
alergenului
ALERGÉN, -Ă, alergeni, -e, adj., s. n. (Substanță de natură proteică) care provoacă o alergie. – Din fr. allergène. DOOM
alergén2 s. n., pl. alergéne
alergi
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergia
ALERGÍE, alergii, s. f. (Med.) Mod special de a reacționa al organismului sub acțiunea unor microbi sau a unor substanțe străine introduse pe căi variate (digestivă, respiratorie, injecții etc.). – Din fr. allergie. DOOM
alergíe s. f., art. alergía, g.-d. art. alergíei; pl. alergíi, art. alergíile
alergic
ALÉRGIC, -Ă, alergici, -ce, adj. De alergie, specific alergiei, referitor la alergie. ♦ (Substantivat) Persoană care manifestă o alergie. – Din fr. allergique. DOOM
alérgic adj. m., pl. alérgici; f. alérgică, pl. alérgice
alergica
ALÉRGIC, -Ă, alergici, -ce, adj. De alergie, specific alergiei, referitor la alergie. ♦ (Substantivat) Persoană care manifestă o alergie. – Din fr. allergique. DOOM
alérgic adj. m., pl. alérgici; f. alérgică, pl. alérgice
alergice
ALÉRGIC, -Ă, alergici, -ce, adj. De alergie, specific alergiei, referitor la alergie. ♦ (Substantivat) Persoană care manifestă o alergie. – Din fr. allergique. DOOM
alérgic adj. m., pl. alérgici; f. alérgică, pl. alérgice
alergicei
ALÉRGIC, -Ă, alergici, -ce, adj. De alergie, specific alergiei, referitor la alergie. ♦ (Substantivat) Persoană care manifestă o alergie. – Din fr. allergique. DOOM
alérgic adj. m., pl. alérgici; f. alérgică, pl. alérgice
alergicele
ALÉRGIC, -Ă, alergici, -ce, adj. De alergie, specific alergiei, referitor la alergie. ♦ (Substantivat) Persoană care manifestă o alergie. – Din fr. allergique. DOOM
alérgic adj. m., pl. alérgici; f. alérgică, pl. alérgice
alergicelor
ALÉRGIC, -Ă, alergici, -ce, adj. De alergie, specific alergiei, referitor la alergie. ♦ (Substantivat) Persoană care manifestă o alergie. – Din fr. allergique. DOOM
alérgic adj. m., pl. alérgici; f. alérgică, pl. alérgice
alergici
ALÉRGIC, -Ă, alergici, -ce, adj. De alergie, specific alergiei, referitor la alergie. ♦ (Substantivat) Persoană care manifestă o alergie. – Din fr. allergique. DOOM
alérgic adj. m., pl. alérgici; f. alérgică, pl. alérgice
alergicii
ALÉRGIC, -Ă, alergici, -ce, adj. De alergie, specific alergiei, referitor la alergie. ♦ (Substantivat) Persoană care manifestă o alergie. – Din fr. allergique. DOOM
alérgic adj. m., pl. alérgici; f. alérgică, pl. alérgice
alergicilor
ALÉRGIC, -Ă, alergici, -ce, adj. De alergie, specific alergiei, referitor la alergie. ♦ (Substantivat) Persoană care manifestă o alergie. – Din fr. allergique. DOOM
alérgic adj. m., pl. alérgici; f. alérgică, pl. alérgice
alergicul
ALÉRGIC, -Ă, alergici, -ce, adj. De alergie, specific alergiei, referitor la alergie. ♦ (Substantivat) Persoană care manifestă o alergie. – Din fr. allergique. DOOM
alérgic adj. m., pl. alérgici; f. alérgică, pl. alérgice
alergicului
ALÉRGIC, -Ă, alergici, -ce, adj. De alergie, specific alergiei, referitor la alergie. ♦ (Substantivat) Persoană care manifestă o alergie. – Din fr. allergique. DOOM
alérgic adj. m., pl. alérgici; f. alérgică, pl. alérgice
alergidă
ALERGÍDĂ s.f. Afecțiune de natură alergică. [< fr. allergide].
alergie
ALERGÍE, alergii, s. f. (Med.) Mod special de a reacționa al organismului sub acțiunea unor microbi sau a unor substanțe străine introduse pe căi variate (digestivă, respiratorie, injecții etc.). – Din fr. allergie. DOOM
alergíe s. f., art. alergía, g.-d. art. alergíei; pl. alergíi, art. alergíile
alergiei
ALERGÍE, alergii, s. f. (Med.) Mod special de a reacționa al organismului sub acțiunea unor microbi sau a unor substanțe străine introduse pe căi variate (digestivă, respiratorie, injecții etc.). – Din fr. allergie. DOOM
alergíe s. f., art. alergía, g.-d. art. alergíei; pl. alergíi, art. alergíile
alergii
ALERGÍE, alergii, s. f. (Med.) Mod special de a reacționa al organismului sub acțiunea unor microbi sau a unor substanțe străine introduse pe căi variate (digestivă, respiratorie, injecții etc.). – Din fr. allergie. DOOM
alergíe s. f., art. alergía, g.-d. art. alergíei; pl. alergíi, art. alergíile
alergiile
ALERGÍE, alergii, s. f. (Med.) Mod special de a reacționa al organismului sub acțiunea unor microbi sau a unor substanțe străine introduse pe căi variate (digestivă, respiratorie, injecții etc.). – Din fr. allergie. DOOM
alergíe s. f., art. alergía, g.-d. art. alergíei; pl. alergíi, art. alergíile
alergiilor
ALERGÍE, alergii, s. f. (Med.) Mod special de a reacționa al organismului sub acțiunea unor microbi sau a unor substanțe străine introduse pe căi variate (digestivă, respiratorie, injecții etc.). – Din fr. allergie. DOOM
alergíe s. f., art. alergía, g.-d. art. alergíei; pl. alergíi, art. alergíile
alergografia
ALERGOGRAFÍE s.f. Studiul alergiilor. [< fr. allergographie].
alergografie
ALERGOGRAFÍE s.f. Studiul alergiilor. [< fr. allergographie].
alergografiei
ALERGOGRAFÍE s.f. Studiul alergiilor. [< fr. allergographie].
alergografii
ALERGOGRAFÍE s.f. Studiul alergiilor. [< fr. allergographie].
alergografiile
ALERGOGRAFÍE s.f. Studiul alergiilor. [< fr. allergographie].
alergografiilor
ALERGOGRAFÍE s.f. Studiul alergiilor. [< fr. allergographie].
alergolog
ALERGOLÓG, -Ă, alergologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în alergologie. – Din alergologie (derivat regresiv). DOOM
*alergológ s. m., pl. alergológi
alergologa
ALERGOLÓG, -Ă, alergologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în alergologie. – Din alergologie (derivat regresiv). DOOM
*alergológ s. m., pl. alergológi
alergologe
ALERGOLÓG, -Ă, alergologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în alergologie. – Din alergologie (derivat regresiv). DOOM
*alergológ s. m., pl. alergológi
alergologei
ALERGOLÓG, -Ă, alergologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în alergologie. – Din alergologie (derivat regresiv). DOOM
*alergológ s. m., pl. alergológi
alergologele
ALERGOLÓG, -Ă, alergologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în alergologie. – Din alergologie (derivat regresiv). DOOM
*alergológ s. m., pl. alergológi
alergologelor
ALERGOLÓG, -Ă, alergologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în alergologie. – Din alergologie (derivat regresiv). DOOM
*alergológ s. m., pl. alergológi
alergologi
ALERGOLÓG, -Ă, alergologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în alergologie. – Din alergologie (derivat regresiv). DOOM
*alergológ s. m., pl. alergológi
alergologia
ALERGOLOGÍE s. f. Parte a medicinei care se ocupă cu procesele și cu bolile de natură alergică. – Din fr. allergologie. DOOM
alergologíe s. f., art. alergología, g.-d. alergologíi, art. alergologíei
alergologic
ALERGOLÓGIC, -Ă, alergologici, -ce, adj. Referitor la alergologie, de alergologie. – Din fr. allergologique.
alergologica
ALERGOLÓGIC, -Ă, alergologici, -ce, adj. Referitor la alergologie, de alergologie. – Din fr. allergologique.
alergologice
ALERGOLÓGIC, -Ă, alergologici, -ce, adj. Referitor la alergologie, de alergologie. – Din fr. allergologique.
alergologicei
ALERGOLÓGIC, -Ă, alergologici, -ce, adj. Referitor la alergologie, de alergologie. – Din fr. allergologique.
alergologicele
ALERGOLÓGIC, -Ă, alergologici, -ce, adj. Referitor la alergologie, de alergologie. – Din fr. allergologique.
alergologicelor
ALERGOLÓGIC, -Ă, alergologici, -ce, adj. Referitor la alergologie, de alergologie. – Din fr. allergologique.
alergologici
ALERGOLÓGIC, -Ă, alergologici, -ce, adj. Referitor la alergologie, de alergologie. – Din fr. allergologique.
alergologicii
ALERGOLÓGIC, -Ă, alergologici, -ce, adj. Referitor la alergologie, de alergologie. – Din fr. allergologique.
alergologicilor
ALERGOLÓGIC, -Ă, alergologici, -ce, adj. Referitor la alergologie, de alergologie. – Din fr. allergologique.
alergologicul
ALERGOLÓGIC, -Ă, alergologici, -ce, adj. Referitor la alergologie, de alergologie. – Din fr. allergologique.
alergologicului
ALERGOLÓGIC, -Ă, alergologici, -ce, adj. Referitor la alergologie, de alergologie. – Din fr. allergologique.
alergologie
ALERGOLOGÍE s. f. Parte a medicinei care se ocupă cu procesele și cu bolile de natură alergică. – Din fr. allergologie. DOOM
alergologíe s. f., art. alergología, g.-d. alergologíi, art. alergologíei
alergologiei
ALERGOLOGÍE s. f. Parte a medicinei care se ocupă cu procesele și cu bolile de natură alergică. – Din fr. allergologie. DOOM
alergologíe s. f., art. alergología, g.-d. alergologíi, art. alergologíei
alergologii
ALERGOLÓG, -Ă, alergologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în alergologie. – Din alergologie (derivat regresiv). DOOM
*alergológ s. m., pl. alergológi
alergologii
ALERGOLOGÍE s. f. Parte a medicinei care se ocupă cu procesele și cu bolile de natură alergică. – Din fr. allergologie. DOOM
alergologíe s. f., art. alergología, g.-d. alergologíi, art. alergologíei
alergologilor
ALERGOLÓG, -Ă, alergologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în alergologie. – Din alergologie (derivat regresiv). DOOM
*alergológ s. m., pl. alergológi
alergologul
ALERGOLÓG, -Ă, alergologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în alergologie. – Din alergologie (derivat regresiv). DOOM
*alergológ s. m., pl. alergológi
alergologului
ALERGOLÓG, -Ă, alergologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în alergologie. – Din alergologie (derivat regresiv). DOOM
*alergológ s. m., pl. alergológi
alergoza
ALERGÓZĂ s.f. (Med.) Nume generic pentru bolile alergice. [< germ. Allergose].
alergoze
ALERGÓZĂ s.f. (Med.) Nume generic pentru bolile alergice. [< germ. Allergose].
alergozei
ALERGÓZĂ s.f. (Med.) Nume generic pentru bolile alergice. [< germ. Allergose].
alergând
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergînd
ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus). DOOM
alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă
alergări
ALERGÁRE, alergări, s. f. Acțiunea de a alerga; alergătură. ♦ (Mai ales la pl.) Probă atletică de fugă pe anumite distanțe. ♦ Cursă de cai. – V. alerga. DOOM
alergáre s. f., g.-d. art. alergắrii; pl. alergắri
alergării
ALERGÁRE, alergări, s. f. Acțiunea de a alerga; alergătură. ♦ (Mai ales la pl.) Probă atletică de fugă pe anumite distanțe. ♦ Cursă de cai. – V. alerga. DOOM
alergáre s. f., g.-d. art. alergắrii; pl. alergắri
alergările
ALERGÁRE, alergări, s. f. Acțiunea de a alerga; alergătură. ♦ (Mai ales la pl.) Probă atletică de fugă pe anumite distanțe. ♦ Cursă de cai. – V. alerga. DOOM
alergáre s. f., g.-d. art. alergắrii; pl. alergắri
alergărilor
ALERGÁRE, alergări, s. f. Acțiunea de a alerga; alergătură. ♦ (Mai ales la pl.) Probă atletică de fugă pe anumite distanțe. ♦ Cursă de cai. – V. alerga. DOOM
alergáre s. f., g.-d. art. alergắrii; pl. alergắri
alergătoare
ALERGĂTOÁRE, alergători, s. f. 1. Unealtă pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala. 2. (Învechit) Loc de alergare. Se vede... o împrejmuire de zăbrele și de stofe atîrnate, formînd o arenă cu două porți...; cerbii intră în alergătoare prin poarta din dreapta. ODOBESCU, S. III 110. ◊ Cal de alergătoare = cal de curse. Aștern pe pînză... chipuri diafane de cai de alergătoare. ODOBESCU, S. III 149. DOOM
alergătoáre (cursă, parc, obiect) s. f., g.-d. art. alergătórii; pl. alergătóri
alergătoare
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergătoare
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergătoarea
ALERGĂTOÁRE, alergători, s. f. 1. Unealtă pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala. 2. (Învechit) Loc de alergare. Se vede... o împrejmuire de zăbrele și de stofe atîrnate, formînd o arenă cu două porți...; cerbii intră în alergătoare prin poarta din dreapta. ODOBESCU, S. III 110. ◊ Cal de alergătoare = cal de curse. Aștern pe pînză... chipuri diafane de cai de alergătoare. ODOBESCU, S. III 149. DOOM
alergătoáre (cursă, parc, obiect) s. f., g.-d. art. alergătórii; pl. alergătóri
alergătoarea
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergătoarea
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergătoarei
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergătoarei
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergătoarele
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergătoarele
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergătoarelor
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergătoarelor
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergător
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergător
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergători
ALERGĂTOÁRE, alergători, s. f. 1. Unealtă pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala. 2. (Învechit) Loc de alergare. Se vede... o împrejmuire de zăbrele și de stofe atîrnate, formînd o arenă cu două porți...; cerbii intră în alergătoare prin poarta din dreapta. ODOBESCU, S. III 110. ◊ Cal de alergătoare = cal de curse. Aștern pe pînză... chipuri diafane de cai de alergătoare. ODOBESCU, S. III 149. DOOM
alergătoáre (cursă, parc, obiect) s. f., g.-d. art. alergătórii; pl. alergătóri
alergători
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergători
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergătorii
ALERGĂTOÁRE, alergători, s. f. 1. Unealtă pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala. 2. (Învechit) Loc de alergare. Se vede... o împrejmuire de zăbrele și de stofe atîrnate, formînd o arenă cu două porți...; cerbii intră în alergătoare prin poarta din dreapta. ODOBESCU, S. III 110. ◊ Cal de alergătoare = cal de curse. Aștern pe pînză... chipuri diafane de cai de alergătoare. ODOBESCU, S. III 149. DOOM
alergătoáre (cursă, parc, obiect) s. f., g.-d. art. alergătórii; pl. alergătóri
alergătorii
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergătorii
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergătorile
ALERGĂTOÁRE, alergători, s. f. 1. Unealtă pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala. 2. (Învechit) Loc de alergare. Se vede... o împrejmuire de zăbrele și de stofe atîrnate, formînd o arenă cu două porți...; cerbii intră în alergătoare prin poarta din dreapta. ODOBESCU, S. III 110. ◊ Cal de alergătoare = cal de curse. Aștern pe pînză... chipuri diafane de cai de alergătoare. ODOBESCU, S. III 149. DOOM
alergătoáre (cursă, parc, obiect) s. f., g.-d. art. alergătórii; pl. alergătóri
alergătorilor
ALERGĂTOÁRE, alergători, s. f. 1. Unealtă pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala. 2. (Învechit) Loc de alergare. Se vede... o împrejmuire de zăbrele și de stofe atîrnate, formînd o arenă cu două porți...; cerbii intră în alergătoare prin poarta din dreapta. ODOBESCU, S. III 110. ◊ Cal de alergătoare = cal de curse. Aștern pe pînză... chipuri diafane de cai de alergătoare. ODOBESCU, S. III 149. DOOM
alergătoáre (cursă, parc, obiect) s. f., g.-d. art. alergătórii; pl. alergătóri
alergătorilor
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergătorilor
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergătorul
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergătorul
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergătorului
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergătorului
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător. DOOM
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergătura
ALERGĂTÚRĂ, alergături, s. f. Alergare. ◊ Expr. O alergătură de cal = măsură aproximativă (nu prea mare) de distanță. ♦ Deplasare continuă pentru îndeplinirea unor treburi; du-te-vino. ◊ Expr. Cal de alergătură = cal sau, fig., om întrebuințat la toate corvezile. – Alerga + suf. -ătură. DOOM
alergătúră s. f., g.-d. art. alergătúrii; pl. alergătúri
alergături
ALERGĂTÚRĂ, alergături, s. f. Alergare. ◊ Expr. O alergătură de cal = măsură aproximativă (nu prea mare) de distanță. ♦ Deplasare continuă pentru îndeplinirea unor treburi; du-te-vino. ◊ Expr. Cal de alergătură = cal sau, fig., om întrebuințat la toate corvezile. – Alerga + suf. -ătură. DOOM
alergătúră s. f., g.-d. art. alergătúrii; pl. alergătúri
alergăturii
ALERGĂTÚRĂ, alergături, s. f. Alergare. ◊ Expr. O alergătură de cal = măsură aproximativă (nu prea mare) de distanță. ♦ Deplasare continuă pentru îndeplinirea unor treburi; du-te-vino. ◊ Expr. Cal de alergătură = cal sau, fig., om întrebuințat la toate corvezile. – Alerga + suf. -ătură. DOOM
alergătúră s. f., g.-d. art. alergătúrii; pl. alergătúri
alergăturile
ALERGĂTÚRĂ, alergături, s. f. Alergare. ◊ Expr. O alergătură de cal = măsură aproximativă (nu prea mare) de distanță. ♦ Deplasare continuă pentru îndeplinirea unor treburi; du-te-vino. ◊ Expr. Cal de alergătură = cal sau, fig., om întrebuințat la toate corvezile. – Alerga + suf. -ătură. DOOM
alergătúră s. f., g.-d. art. alergătúrii; pl. alergătúri
alergăturilor
ALERGĂTÚRĂ, alergături, s. f. Alergare. ◊ Expr. O alergătură de cal = măsură aproximativă (nu prea mare) de distanță. ♦ Deplasare continuă pentru îndeplinirea unor treburi; du-te-vino. ◊ Expr. Cal de alergătură = cal sau, fig., om întrebuințat la toate corvezile. – Alerga + suf. -ătură. DOOM
alergătúră s. f., g.-d. art. alergătúrii; pl. alergătúri
alert
ALÉRT, -Ă, alerți, -te, adj. Sprinten, vioi; iute, prompt. – Din fr. alerte. DOOM
alért adj. m., pl. alérți; f. alértă, pl. alérte
alerta
ALÉRT, -Ă, alerți, -te, adj. Sprinten, vioi; iute, prompt. – Din fr. alerte. DOOM
alért adj. m., pl. alérți; f. alértă, pl. alérte
alerta
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alerta
ALÉRTĂ, alerte, s. f. (Adesea fig.) Alarmă. ♦ Semnal convențional internațional prin care se atrage atenția oamenilor de știință asupra producerii sau iminenței producerii unor fenomene cerești ale căror evoluții și consecințe geofizice trebuie urmărite. – Din fr. alerte. DOOM
alértă s. f., g.-d. art. alértei; pl. alérte
alertai
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertam
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertare
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertare
ALERTÁRE, alertări, s. f. Acțiunea de a (se) alerta. – V. alerta.
alertară
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertarăm
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertarăți
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertase
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertasem
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertaseră
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertaserăm
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertaserăți
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertaseși
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertaseți
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertat
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertat
ALERTÁT, -Ă, alertați, -te, adj. Alarmat. – V. alerta.
alertata
ALERTÁT, -Ă, alertați, -te, adj. Alarmat. – V. alerta.
alertate
ALERTÁT, -Ă, alertați, -te, adj. Alarmat. – V. alerta.
alertatei
ALERTÁT, -Ă, alertați, -te, adj. Alarmat. – V. alerta.
alertatele
ALERTÁT, -Ă, alertați, -te, adj. Alarmat. – V. alerta.
alertatelor
ALERTÁT, -Ă, alertați, -te, adj. Alarmat. – V. alerta.
alertatul
ALERTÁT, -Ă, alertați, -te, adj. Alarmat. – V. alerta.
alertatului
ALERTÁT, -Ă, alertați, -te, adj. Alarmat. – V. alerta.
alertau
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertași
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertați
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertați
ALERTÁT, -Ă, alertați, -te, adj. Alarmat. – V. alerta.
alertații
ALERTÁT, -Ă, alertați, -te, adj. Alarmat. – V. alerta.
alertaților
ALERTÁT, -Ă, alertați, -te, adj. Alarmat. – V. alerta.
alerte
ALÉRT, -Ă, alerți, -te, adj. Sprinten, vioi; iute, prompt. – Din fr. alerte. DOOM
alért adj. m., pl. alérți; f. alértă, pl. alérte
alerte
ALÉRTĂ, alerte, s. f. (Adesea fig.) Alarmă. ♦ Semnal convențional internațional prin care se atrage atenția oamenilor de știință asupra producerii sau iminenței producerii unor fenomene cerești ale căror evoluții și consecințe geofizice trebuie urmărite. – Din fr. alerte. DOOM
alértă s. f., g.-d. art. alértei; pl. alérte
alertează
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertei
ALÉRT, -Ă, alerți, -te, adj. Sprinten, vioi; iute, prompt. – Din fr. alerte. DOOM
alért adj. m., pl. alérți; f. alértă, pl. alérte
alertei
ALÉRTĂ, alerte, s. f. (Adesea fig.) Alarmă. ♦ Semnal convențional internațional prin care se atrage atenția oamenilor de știință asupra producerii sau iminenței producerii unor fenomene cerești ale căror evoluții și consecințe geofizice trebuie urmărite. – Din fr. alerte. DOOM
alértă s. f., g.-d. art. alértei; pl. alérte
alertele
ALÉRT, -Ă, alerți, -te, adj. Sprinten, vioi; iute, prompt. – Din fr. alerte. DOOM
alért adj. m., pl. alérți; f. alértă, pl. alérte
alertele
ALÉRTĂ, alerte, s. f. (Adesea fig.) Alarmă. ♦ Semnal convențional internațional prin care se atrage atenția oamenilor de știință asupra producerii sau iminenței producerii unor fenomene cerești ale căror evoluții și consecințe geofizice trebuie urmărite. – Din fr. alerte. DOOM
alértă s. f., g.-d. art. alértei; pl. alérte
alertelor
ALÉRT, -Ă, alerți, -te, adj. Sprinten, vioi; iute, prompt. – Din fr. alerte. DOOM
alért adj. m., pl. alérți; f. alértă, pl. alérte
alertelor
ALÉRTĂ, alerte, s. f. (Adesea fig.) Alarmă. ♦ Semnal convențional internațional prin care se atrage atenția oamenilor de știință asupra producerii sau iminenței producerii unor fenomene cerești ale căror evoluții și consecințe geofizice trebuie urmărite. – Din fr. alerte. DOOM
alértă s. f., g.-d. art. alértei; pl. alérte
alertez
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alerteze
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertezi
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertețe
ALERTÉȚE s. f. (Rar) Vioiciune, agerime; elan, avânt. – Din it. all´ertezza. DOOM
alertéțe (rar) s. f., art. alertéțea, g.-d. art. alertéței
alertețe
ALERTÉȚE s. f. (Rar) Vioiciune, agerime; elan, avânt. – Din it. all´ertezza.
alertețea
ALERTÉȚE s. f. (Rar) Vioiciune, agerime; elan, avânt. – Din it. all´ertezza. DOOM
alertéțe (rar) s. f., art. alertéțea, g.-d. art. alertéței
alerteței
ALERTÉȚE s. f. (Rar) Vioiciune, agerime; elan, avânt. – Din it. all´ertezza. DOOM
alertéțe (rar) s. f., art. alertéțea, g.-d. art. alertéței
alertul
ALÉRT, -Ă, alerți, -te, adj. Sprinten, vioi; iute, prompt. – Din fr. alerte. DOOM
alért adj. m., pl. alérți; f. alértă, pl. alérte
alertului
ALÉRT, -Ă, alerți, -te, adj. Sprinten, vioi; iute, prompt. – Din fr. alerte. DOOM
alért adj. m., pl. alérți; f. alértă, pl. alérte
alertând
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alertînd
ALERTÁ, alertez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alarma. – Din fr. alerter. DOOM
alertá (a ~) vb., ind. prez. 3 alerteáză
alerți
ALÉRT, -Ă, alerți, -te, adj. Sprinten, vioi; iute, prompt. – Din fr. alerte. DOOM
alért adj. m., pl. alérți; f. alértă, pl. alérte
alerții
ALÉRT, -Ă, alerți, -te, adj. Sprinten, vioi; iute, prompt. – Din fr. alerte. DOOM
alért adj. m., pl. alérți; f. alértă, pl. alérte
alerților
ALÉRT, -Ă, alerți, -te, adj. Sprinten, vioi; iute, prompt. – Din fr. alerte. DOOM
alért adj. m., pl. alérți; f. alértă, pl. alérte
ales
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
ales
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
ales
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
ales
ALÉS1 s. n. Faptul de a (se) alege. ◊ Loc. adj. Pe ales(e) = deosebit, special. ◊ Loc. adv. Pe ales(e) sau într-ales = la liberă alegere, după plac. [Formă gramaticală: (în loc.) alese] – V. alege. DOOM
alése (pe ~) loc. adv.
alese
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
alese
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
alese
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
alesei
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
alesei
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
alesei
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
alesele
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
alesele
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
aleselor
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
aleselor
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
aleseră
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
aleserăm
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
aleserăți
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
alesese
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
alesesem
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
aleseseră
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
aleseserăm
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
aleseserăți
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
aleseseși
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
aleseseți
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
aleseși
ALÉGE, alég, vb. III. 1. Tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a-și fixa preferințele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. Tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. Tranz. (Pop.) A deosebi dintre alții, a recunoaște dintre mai mulți; a distinge. 4. Tranz. și refl. A (se) împărți formând mai multe grupe. ◊ Expr. (Tranz.) A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele. ♦ Refl. impers. (Reg.) A apărea clar, limpede. 5. Tranz. A curăța prin selecție. ♦ Fig. A înțelege clar spusele cuiva. 6. Refl. A rămâne cu ceva de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc. 7. Refl. A ajunge într-o anumită situație (rea). ◊ Expr. A se alege praf și pulbere sau a se alege praful de cineva (sau de ceva) = a se distruge complet, a nu mai rămâne nimic (din ceva). [Perf. s. alesei, part. ales] – Lat. allegere. DOOM
alége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 1 pl. alégem, perf. s. 1 sg. aleséi, 1 pl. aléserăm; part. alés
alesida
ALESÍDĂ, aleside, s. f. (Înv.) Lănțișor întrebuințat la ceasornice de buzunar, ca podoabă femeiască în jurul gâtului etc. [Var.: alăsídă s. f.] – Din ngr. alisída. DOOM
alesídă (înv.) s. f., g.-d. art. alesídei; pl. alesíde
aleside
ALESÍDĂ, aleside, s. f. (Înv.) Lănțișor întrebuințat la ceasornice de buzunar, ca podoabă femeiască în jurul gâtului etc. [Var.: alăsídă s. f.] – Din ngr. alisída. DOOM
alesídă (înv.) s. f., g.-d. art. alesídei; pl. alesíde
alesidei
ALESÍDĂ, aleside, s. f. (Înv.) Lănțișor întrebuințat la ceasornice de buzunar, ca podoabă femeiască în jurul gâtului etc. [Var.: alăsídă s. f.] – Din ngr. alisída. DOOM
alesídă (înv.) s. f., g.-d. art. alesídei; pl. alesíde
alesidele
ALESÍDĂ, aleside, s. f. (Înv.) Lănțișor întrebuințat la ceasornice de buzunar, ca podoabă femeiască în jurul gâtului etc. [Var.: alăsídă s. f.] – Din ngr. alisída. DOOM
alesídă (înv.) s. f., g.-d. art. alesídei; pl. alesíde
alesidelor
ALESÍDĂ, aleside, s. f. (Înv.) Lănțișor întrebuințat la ceasornice de buzunar, ca podoabă femeiască în jurul gâtului etc. [Var.: alăsídă s. f.] – Din ngr. alisída. DOOM
alesídă (înv.) s. f., g.-d. art. alesídei; pl. alesíde
alestâncă
HALASTẤNCĂ s. f. v. alestâncă. DOOM
alestấncă/halastấncă (reg., înv.) s. f., g.-d. art. alestấncii/ halastấncii
alesul
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
alesul
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
alesului
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
alesului
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
alesătura
ALESĂTÚRĂ, alesături, s. f. Procedeu de ornamentare a țesăturilor populare românești prin separarea și îmbinarea cu mâna, după un model, a firelor de urzeală și de băteală. ♦ Motiv decorativ colorat, realizat în arta populară românească prin procedeul descris mai sus. – Ales2 + suf. -ătură. DOOM
alesătúră s. f., g.-d. art. alesătúrii; pl. alesătúri
alesături
ALESĂTÚRĂ, alesături, s. f. Procedeu de ornamentare a țesăturilor populare românești prin separarea și îmbinarea cu mâna, după un model, a firelor de urzeală și de băteală. ♦ Motiv decorativ colorat, realizat în arta populară românească prin procedeul descris mai sus. – Ales2 + suf. -ătură. DOOM
alesătúră s. f., g.-d. art. alesătúrii; pl. alesătúri
alesăturii
ALESĂTÚRĂ, alesături, s. f. Procedeu de ornamentare a țesăturilor populare românești prin separarea și îmbinarea cu mâna, după un model, a firelor de urzeală și de băteală. ♦ Motiv decorativ colorat, realizat în arta populară românească prin procedeul descris mai sus. – Ales2 + suf. -ătură. DOOM
alesătúră s. f., g.-d. art. alesătúrii; pl. alesătúri
alesăturile
ALESĂTÚRĂ, alesături, s. f. Procedeu de ornamentare a țesăturilor populare românești prin separarea și îmbinarea cu mâna, după un model, a firelor de urzeală și de băteală. ♦ Motiv decorativ colorat, realizat în arta populară românească prin procedeul descris mai sus. – Ales2 + suf. -ătură. DOOM
alesătúră s. f., g.-d. art. alesătúrii; pl. alesătúri
alesăturilor
ALESĂTÚRĂ, alesături, s. f. Procedeu de ornamentare a țesăturilor populare românești prin separarea și îmbinarea cu mâna, după un model, a firelor de urzeală și de băteală. ♦ Motiv decorativ colorat, realizat în arta populară românească prin procedeul descris mai sus. – Ales2 + suf. -ătură. DOOM
alesătúră s. f., g.-d. art. alesătúrii; pl. alesătúri
alete
Alete = Aletes.
aletes
Aletes 1. Fiul lui Hippotas și rege în cetatea Corinthus. 2. Fiul lui Aegisthus (v. Electra).
aleu
AOLÉU interj. Exclamație care exprimă durere, spaimă, dor, mirare. [Var.: aléu, aoleó, auléu, oleó, oleoleó, oléu interj.] – Onomatopee. DOOM
auléu v. aoléu
aleurit
ALEURÍT, aleurite, s. n. Rocă sedimentară detritică, neconsolidată, formată din fragmente de minerale și de roci cu dimensiunile foarte mici. ♦ Fracțiune din sedimente cu aceeași granulație. – Din fr. aleurite. DOOM
aleurít (-leu-) s. n., pl. aleuríte
aleurite
ALEURÍT, aleurite, s. n. Rocă sedimentară detritică, neconsolidată, formată din fragmente de minerale și de roci cu dimensiunile foarte mici. ♦ Fracțiune din sedimente cu aceeași granulație. – Din fr. aleurite. DOOM
aleurít (-leu-) s. n., pl. aleuríte
aleuritele
ALEURÍT, aleurite, s. n. Rocă sedimentară detritică, neconsolidată, formată din fragmente de minerale și de roci cu dimensiunile foarte mici. ♦ Fracțiune din sedimente cu aceeași granulație. – Din fr. aleurite. DOOM
aleurít (-leu-) s. n., pl. aleuríte
aleuritelor
ALEURÍT, aleurite, s. n. Rocă sedimentară detritică, neconsolidată, formată din fragmente de minerale și de roci cu dimensiunile foarte mici. ♦ Fracțiune din sedimente cu aceeași granulație. – Din fr. aleurite. DOOM
aleurít (-leu-) s. n., pl. aleuríte
aleuritic
ALEURÍTIC, -Ă, aleuritici, -ce, adj. Care se referă la aleurite, care aparține aleuritelor. – Din fr. aleuritique. DOOM
aleurític (-leu-) adj. m., pl. aleurítici; f. aleurítică, pl. aleurítice
aleuritica
ALEURÍTIC, -Ă, aleuritici, -ce, adj. Care se referă la aleurite, care aparține aleuritelor. – Din fr. aleuritique. DOOM
aleurític (-leu-) adj. m., pl. aleurítici; f. aleurítică, pl. aleurítice
aleuritice
ALEURÍTIC, -Ă, aleuritici, -ce, adj. Care se referă la aleurite, care aparține aleuritelor. – Din fr. aleuritique. DOOM
aleurític (-leu-) adj. m., pl. aleurítici; f. aleurítică, pl. aleurítice
aleuriticei
ALEURÍTIC, -Ă, aleuritici, -ce, adj. Care se referă la aleurite, care aparține aleuritelor. – Din fr. aleuritique. DOOM
aleurític (-leu-) adj. m., pl. aleurítici; f. aleurítică, pl. aleurítice
aleuriticele
ALEURÍTIC, -Ă, aleuritici, -ce, adj. Care se referă la aleurite, care aparține aleuritelor. – Din fr. aleuritique. DOOM
aleurític (-leu-) adj. m., pl. aleurítici; f. aleurítică, pl. aleurítice
aleuriticelor
ALEURÍTIC, -Ă, aleuritici, -ce, adj. Care se referă la aleurite, care aparține aleuritelor. – Din fr. aleuritique. DOOM
aleurític (-leu-) adj. m., pl. aleurítici; f. aleurítică, pl. aleurítice
aleuritici
ALEURÍTIC, -Ă, aleuritici, -ce, adj. Care se referă la aleurite, care aparține aleuritelor. – Din fr. aleuritique. DOOM
aleurític (-leu-) adj. m., pl. aleurítici; f. aleurítică, pl. aleurítice
aleuriticii
ALEURÍTIC, -Ă, aleuritici, -ce, adj. Care se referă la aleurite, care aparține aleuritelor. – Din fr. aleuritique. DOOM
aleurític (-leu-) adj. m., pl. aleurítici; f. aleurítică, pl. aleurítice
aleuriticilor
ALEURÍTIC, -Ă, aleuritici, -ce, adj. Care se referă la aleurite, care aparține aleuritelor. – Din fr. aleuritique. DOOM
aleurític (-leu-) adj. m., pl. aleurítici; f. aleurítică, pl. aleurítice
aleuriticul
ALEURÍTIC, -Ă, aleuritici, -ce, adj. Care se referă la aleurite, care aparține aleuritelor. – Din fr. aleuritique. DOOM
aleurític (-leu-) adj. m., pl. aleurítici; f. aleurítică, pl. aleurítice
aleuriticului
ALEURÍTIC, -Ă, aleuritici, -ce, adj. Care se referă la aleurite, care aparține aleuritelor. – Din fr. aleuritique. DOOM
aleurític (-leu-) adj. m., pl. aleurítici; f. aleurítică, pl. aleurítice
aleuritul
ALEURÍT, aleurite, s. n. Rocă sedimentară detritică, neconsolidată, formată din fragmente de minerale și de roci cu dimensiunile foarte mici. ♦ Fracțiune din sedimente cu aceeași granulație. – Din fr. aleurite. DOOM
aleurít (-leu-) s. n., pl. aleuríte
aleuritului
ALEURÍT, aleurite, s. n. Rocă sedimentară detritică, neconsolidată, formată din fragmente de minerale și de roci cu dimensiunile foarte mici. ♦ Fracțiune din sedimente cu aceeași granulație. – Din fr. aleurite. DOOM
aleurít (-leu-) s. n., pl. aleuríte
aleuro
ALEURO- Element de compunere savantă cu sensul de „făină”. [< fr. aleur(o)-, cf. gr. aleuron].
aleurolit
ALEUROLÍT s. n. Rocă sedimentară aleuritică, compactă. – Din fr. aleurolite. DOOM
aleurolít (-leu-) s. n.
aleurometre
ALEUROMÉTRU, aleurometre, s. n. Aparat pentru determinarea calității glutenului din făinurile de cereale. – Din fr. aleuromètre. DOOM
aleurométru (-leu-, -me-tru) s. n., art. aleurométrul; pl. aleurométre
aleurometrele
ALEUROMÉTRU, aleurometre, s. n. Aparat pentru determinarea calității glutenului din făinurile de cereale. – Din fr. aleuromètre. DOOM
aleurométru (-leu-, -me-tru) s. n., art. aleurométrul; pl. aleurométre
aleurometrelor
ALEUROMÉTRU, aleurometre, s. n. Aparat pentru determinarea calității glutenului din făinurile de cereale. – Din fr. aleuromètre. DOOM
aleurométru (-leu-, -me-tru) s. n., art. aleurométrul; pl. aleurométre
aleurometru
ALEUROMÉTRU, aleurometre, s. n. Aparat pentru determinarea calității glutenului din făinurile de cereale. – Din fr. aleuromètre. DOOM
aleurométru (-leu-, -me-tru) s. n., art. aleurométrul; pl. aleurométre
aleurometrul
ALEUROMÉTRU, aleurometre, s. n. Aparat pentru determinarea calității glutenului din făinurile de cereale. – Din fr. aleuromètre. DOOM
aleurométru (-leu-, -me-tru) s. n., art. aleurométrul; pl. aleurométre
aleurometrului
ALEUROMÉTRU, aleurometre, s. n. Aparat pentru determinarea calității glutenului din făinurile de cereale. – Din fr. aleuromètre. DOOM
aleurométru (-leu-, -me-tru) s. n., art. aleurométrul; pl. aleurométre
aleuron
ALEURÓN s. n. Strat de celule cu pereții îngroșați, care se găsește sub învelișul bobului de grâu. [Pr.: -le-u-] – După germ. Aleuronschicht.
aleurona
ALEURÓNĂ s. f. Substanță proteică aflată în celulele stratului aleuronic din fructe, din semințe de cereale sau de leguminoase. – Din fr. aleurone. DOOM
aleurónă (-leu-) s. f., g.-d. art. aleurónei
aleuronat
ALEURONÁT s. n. Produs alimentar bogat în proteine, obținut din gluten, din care se fac preparate culinare dietetice pentru bolnavii de diabet. – Din fr. aleuronate. DOOM
aleuronát (-leu-) s. n.
aleuronatul
ALEURONÁT s. n. Produs alimentar bogat în proteine, obținut din gluten, din care se fac preparate culinare dietetice pentru bolnavii de diabet. – Din fr. aleuronate. DOOM
aleuronát (-leu-) s. n.
aleuronatului
ALEURONÁT s. n. Produs alimentar bogat în proteine, obținut din gluten, din care se fac preparate culinare dietetice pentru bolnavii de diabet. – Din fr. aleuronate. DOOM
aleuronát (-leu-) s. n.
aleurone
ALEURÓNĂ s. f. Substanță proteică aflată în celulele stratului aleuronic din fructe, din semințe de cereale sau de leguminoase. – Din fr. aleurone. DOOM
aleurónă (-leu-) s. f., g.-d. art. aleurónei
aleuronei
ALEURÓNĂ s. f. Substanță proteică aflată în celulele stratului aleuronic din fructe, din semințe de cereale sau de leguminoase. – Din fr. aleurone. DOOM
aleurónă (-leu-) s. f., g.-d. art. aleurónei
aleuronic
ALEURÓNIC, aleuronice, adj. (În sintagma) Strat aleuronic = strat din celule bogate în proteine, care se găsește sub învelișul bobului de cereale. – Din fr. aleuronique. DOOM
aleurónic (strat ~) (-leu-) adj. m.; pl. f. aleurónice
aleuronice
ALEURÓNIC, aleuronice, adj. (În sintagma) Strat aleuronic = strat din celule bogate în proteine, care se găsește sub învelișul bobului de cereale. – Din fr. aleuronique. DOOM
aleurónic (strat ~) (-leu-) adj. m.; pl. f. aleurónice
aleuronicele
ALEURÓNIC, aleuronice, adj. (În sintagma) Strat aleuronic = strat din celule bogate în proteine, care se găsește sub învelișul bobului de cereale. – Din fr. aleuronique. DOOM
aleurónic (strat ~) (-leu-) adj. m.; pl. f. aleurónice
aleuronicelor
ALEURÓNIC, aleuronice, adj. (În sintagma) Strat aleuronic = strat din celule bogate în proteine, care se găsește sub învelișul bobului de cereale. – Din fr. aleuronique. DOOM
aleurónic (strat ~) (-leu-) adj. m.; pl. f. aleurónice
aleuronicul
ALEURÓNIC, aleuronice, adj. (În sintagma) Strat aleuronic = strat din celule bogate în proteine, care se găsește sub învelișul bobului de cereale. – Din fr. aleuronique. DOOM
aleurónic (strat ~) (-leu-) adj. m.; pl. f. aleurónice
aleuronicului
ALEURÓNIC, aleuronice, adj. (În sintagma) Strat aleuronic = strat din celule bogate în proteine, care se găsește sub învelișul bobului de cereale. – Din fr. aleuronique. DOOM
aleurónic (strat ~) (-leu-) adj. m.; pl. f. aleurónice
alevin
ALEVÍN, alevini, s. m. Larvă de pește, pui de pește. – Din fr. alevin. DOOM
alevín s. m., pl. alevíni
alevinaj
ALEVINÁJ s. n. (Rar) Îngrijire și hrănire a puietului de pește. – Din fr. alevinage. DOOM
alevináj (rar) s. n.
alevini
ALEVÍN, alevini, s. m. Larvă de pește, pui de pește. – Din fr. alevin. DOOM
alevín s. m., pl. alevíni
aleviniera
ALEVINIÉRĂ s.f. (Zool.) Iaz pentru pești mici destinați populării râurilor, a bazinelor etc. [Pron. -ni-e-. / < fr. alevinière].
aleviniere
ALEVINIÉRĂ s.f. (Zool.) Iaz pentru pești mici destinați populării râurilor, a bazinelor etc. [Pron. -ni-e-. / < fr. alevinière].
alevinierei
ALEVINIÉRĂ s.f. (Zool.) Iaz pentru pești mici destinați populării râurilor, a bazinelor etc. [Pron. -ni-e-. / < fr. alevinière].
alevinierele
ALEVINIÉRĂ s.f. (Zool.) Iaz pentru pești mici destinați populării râurilor, a bazinelor etc. [Pron. -ni-e-. / < fr. alevinière].
alevinierelor
ALEVINIÉRĂ s.f. (Zool.) Iaz pentru pești mici destinați populării râurilor, a bazinelor etc. [Pron. -ni-e-. / < fr. alevinière].
alevinii
ALEVÍN, alevini, s. m. Larvă de pește, pui de pește. – Din fr. alevin. DOOM
alevín s. m., pl. alevíni
alevinilor
ALEVÍN, alevini, s. m. Larvă de pește, pui de pește. – Din fr. alevin. DOOM
alevín s. m., pl. alevíni
alevinul
ALEVÍN, alevini, s. m. Larvă de pește, pui de pește. – Din fr. alevin. DOOM
alevín s. m., pl. alevíni
alevinului
ALEVÍN, alevini, s. m. Larvă de pește, pui de pește. – Din fr. alevin. DOOM
alevín s. m., pl. alevíni
alexander
Alexander, denumire dată lui Paris, fiul regelui Priamus (v. Paris).
alexandrin
ALEXANDRÍN, -Ă, alexandrini, -e, adj. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria; p. ext. care ține de epoca elenistică. ♦ Vers alexandrin (și substantivat, m.) = vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba a șasea). Poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit, adesea ezoteric, caracteristică epocii elenistice. – Din fr. alexandrin, lat. alexandrinus. DOOM
alexandrín1 adj. m., pl. alexandríni; f. alexandrínă, pl. alexandríne
alexandrina
ALEXANDRÍN, -Ă, alexandrini, -e, adj. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria; p. ext. care ține de epoca elenistică. ♦ Vers alexandrin (și substantivat, m.) = vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba a șasea). Poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit, adesea ezoteric, caracteristică epocii elenistice. – Din fr. alexandrin, lat. alexandrinus. DOOM
alexandrín1 adj. m., pl. alexandríni; f. alexandrínă, pl. alexandríne
alexandrine
ALEXANDRÍN, -Ă, alexandrini, -e, adj. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria; p. ext. care ține de epoca elenistică. ♦ Vers alexandrin (și substantivat, m.) = vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba a șasea). Poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit, adesea ezoteric, caracteristică epocii elenistice. – Din fr. alexandrin, lat. alexandrinus. DOOM
alexandrín1 adj. m., pl. alexandríni; f. alexandrínă, pl. alexandríne
alexandrinei
ALEXANDRÍN, -Ă, alexandrini, -e, adj. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria; p. ext. care ține de epoca elenistică. ♦ Vers alexandrin (și substantivat, m.) = vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba a șasea). Poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit, adesea ezoteric, caracteristică epocii elenistice. – Din fr. alexandrin, lat. alexandrinus. DOOM
alexandrín1 adj. m., pl. alexandríni; f. alexandrínă, pl. alexandríne
alexandrinele
ALEXANDRÍN, -Ă, alexandrini, -e, adj. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria; p. ext. care ține de epoca elenistică. ♦ Vers alexandrin (și substantivat, m.) = vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba a șasea). Poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit, adesea ezoteric, caracteristică epocii elenistice. – Din fr. alexandrin, lat. alexandrinus. DOOM
alexandrín1 adj. m., pl. alexandríni; f. alexandrínă, pl. alexandríne
alexandrinelor
ALEXANDRÍN, -Ă, alexandrini, -e, adj. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria; p. ext. care ține de epoca elenistică. ♦ Vers alexandrin (și substantivat, m.) = vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba a șasea). Poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit, adesea ezoteric, caracteristică epocii elenistice. – Din fr. alexandrin, lat. alexandrinus. DOOM
alexandrín1 adj. m., pl. alexandríni; f. alexandrínă, pl. alexandríne
alexandrini
ALEXANDRÍN, -Ă, alexandrini, -e, adj. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria; p. ext. care ține de epoca elenistică. ♦ Vers alexandrin (și substantivat, m.) = vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba a șasea). Poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit, adesea ezoteric, caracteristică epocii elenistice. – Din fr. alexandrin, lat. alexandrinus. DOOM
alexandrín1 adj. m., pl. alexandríni; f. alexandrínă, pl. alexandríne
alexandrinii
ALEXANDRÍN, -Ă, alexandrini, -e, adj. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria; p. ext. care ține de epoca elenistică. ♦ Vers alexandrin (și substantivat, m.) = vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba a șasea). Poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit, adesea ezoteric, caracteristică epocii elenistice. – Din fr. alexandrin, lat. alexandrinus. DOOM
alexandrín1 adj. m., pl. alexandríni; f. alexandrínă, pl. alexandríne
alexandrinilor
ALEXANDRÍN, -Ă, alexandrini, -e, adj. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria; p. ext. care ține de epoca elenistică. ♦ Vers alexandrin (și substantivat, m.) = vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba a șasea). Poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit, adesea ezoteric, caracteristică epocii elenistice. – Din fr. alexandrin, lat. alexandrinus. DOOM
alexandrín1 adj. m., pl. alexandríni; f. alexandrínă, pl. alexandríne
alexandrinism
ALEXANDRINÍSM s. n. 1. Ansamblu de manifestări ale civilizației elenistice, semigrecești, semiegiptene, cu centrul în orașul Alexandria (sec. III î. H. – III d. H.). 2. Caracterul operei poeților alexandrini; p. ext. caracterul rafinat, erudit, subtil, ezoteric al artei și filosofiei în perioadele sale de declin. – Din fr. alexandrinisme. DOOM
alexandrinísm s. n.
alexandrinismul
ALEXANDRINÍSM s. n. 1. Ansamblu de manifestări ale civilizației elenistice, semigrecești, semiegiptene, cu centrul în orașul Alexandria (sec. III î. H. – III d. H.). 2. Caracterul operei poeților alexandrini; p. ext. caracterul rafinat, erudit, subtil, ezoteric al artei și filosofiei în perioadele sale de declin. – Din fr. alexandrinisme. DOOM
alexandrinísm s. n.
alexandrinismului
ALEXANDRINÍSM s. n. 1. Ansamblu de manifestări ale civilizației elenistice, semigrecești, semiegiptene, cu centrul în orașul Alexandria (sec. III î. H. – III d. H.). 2. Caracterul operei poeților alexandrini; p. ext. caracterul rafinat, erudit, subtil, ezoteric al artei și filosofiei în perioadele sale de declin. – Din fr. alexandrinisme. DOOM
alexandrinísm s. n.
alexandrinul
ALEXANDRÍN, -Ă, alexandrini, -e, adj. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria; p. ext. care ține de epoca elenistică. ♦ Vers alexandrin (și substantivat, m.) = vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba a șasea). Poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit, adesea ezoteric, caracteristică epocii elenistice. – Din fr. alexandrin, lat. alexandrinus. DOOM
alexandrín1 adj. m., pl. alexandríni; f. alexandrínă, pl. alexandríne
alexandrinului
ALEXANDRÍN, -Ă, alexandrini, -e, adj. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria; p. ext. care ține de epoca elenistică. ♦ Vers alexandrin (și substantivat, m.) = vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba a șasea). Poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit, adesea ezoteric, caracteristică epocii elenistice. – Din fr. alexandrin, lat. alexandrinus. DOOM
alexandrín1 adj. m., pl. alexandríni; f. alexandrínă, pl. alexandríne
alexandrit
ALEXANDRÍT, alexandrite, s. n. (Min.) Crisoberil. – Din germ. Aleksandrit, fr. alexandrite.
alexandrite
ALEXANDRÍT, alexandrite, s. n. (Min.) Crisoberil. – Din germ. Aleksandrit, fr. alexandrite.
alexandritele
ALEXANDRÍT, alexandrite, s. n. (Min.) Crisoberil. – Din germ. Aleksandrit, fr. alexandrite.
alexandritelor
ALEXANDRÍT, alexandrite, s. n. (Min.) Crisoberil. – Din germ. Aleksandrit, fr. alexandrite.
alexandritul
ALEXANDRÍT, alexandrite, s. n. (Min.) Crisoberil. – Din germ. Aleksandrit, fr. alexandrite.
alexandritului
ALEXANDRÍT, alexandrite, s. n. (Min.) Crisoberil. – Din germ. Aleksandrit, fr. alexandrite.
alexandru
Alexandru = Alexander.
alexie
ALEXÍE s. f. Incapacitate de a citi, cecitate verbală provocată de unele leziuni în centrii nervoși. – Din fr. alexie. DOOM
alexíe s. f., art. alexía, g.-d. alexíi, art. alexíei
alexina
ALEXÍNĂ, alexine, s. f. Specie de anticorp aflată în serul sangvin. – Din fr. alexine. DOOM
alexínă s. f., g.-d. art. alexínei; pl. alexíne
alexine
ALEXÍNĂ, alexine, s. f. Specie de anticorp aflată în serul sangvin. – Din fr. alexine. DOOM
alexínă s. f., g.-d. art. alexínei; pl. alexíne
alexinei
ALEXÍNĂ, alexine, s. f. Specie de anticorp aflată în serul sangvin. – Din fr. alexine. DOOM
alexínă s. f., g.-d. art. alexínei; pl. alexíne
alexinele
ALEXÍNĂ, alexine, s. f. Specie de anticorp aflată în serul sangvin. – Din fr. alexine. DOOM
alexínă s. f., g.-d. art. alexínei; pl. alexíne
alexinelor
ALEXÍNĂ, alexine, s. f. Specie de anticorp aflată în serul sangvin. – Din fr. alexine. DOOM
alexínă s. f., g.-d. art. alexínei; pl. alexíne
alexăndrinean
ALEXĂNDRINEÁN, -Ă, alexăndrineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Alexandria. 2. Adj. Care aparține municipiului Alexandria sau alexăndrinenilor (1), privitor la Alexandria ori la alexăndrineni. – Alexandria (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
alexăndrineán (referitor la Alexandria) adj. m., s. m., pl. alexăndrinéni; adj. f. alexăndrineánă, pl. alexăndrinéne
alexăndrinean
ALEXĂNDRINEÁN, -Ă, alexăndrineni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Alexandria. 2. Adj. Care aparține municipiului Alexandria sau alexăndrinenilor (1), privitor la Alexandria ori la alexăndrineni. – Alexandria (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
alexăndrineán (referitor la Alexandria) adj. m., s. m., pl. alexăndrinéni; adj. f. alexăndrineánă, pl. alexăndrinéne
alexăndrineancă
ALEXĂNDRINEÁNCĂ, alexăndrinence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Alexandria. – Alexăndrinean + suf. -că. DOOM
alexăndrineáncă s. f., g.-d. art. alexăndrinéncei; pl. alexăndrinénce
aleza
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
aleza
ALÉZĂ, aleze, s. f. Bucată de material impermeabil pusă pe o saltea ca să o protejeze. – Din fr. alèze. DOOM
aléză s. f., g.-d. art. alézei; pl. aléze
alezai
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezaj
ALEZÁJ, alezaje, s. n. 1. Suprafață interioară, cilindrică sau conică, a unei piese. 2. Diametrul interior al cilindrului unui motor. – Din fr. alésage. DOOM
alezáj s. n., pl. alezáje
alezaje
ALEZÁJ, alezaje, s. n. 1. Suprafață interioară, cilindrică sau conică, a unei piese. 2. Diametrul interior al cilindrului unui motor. – Din fr. alésage. DOOM
alezáj s. n., pl. alezáje
alezajele
ALEZÁJ, alezaje, s. n. 1. Suprafață interioară, cilindrică sau conică, a unei piese. 2. Diametrul interior al cilindrului unui motor. – Din fr. alésage. DOOM
alezáj s. n., pl. alezáje
alezajelor
ALEZÁJ, alezaje, s. n. 1. Suprafață interioară, cilindrică sau conică, a unei piese. 2. Diametrul interior al cilindrului unui motor. – Din fr. alésage. DOOM
alezáj s. n., pl. alezáje
alezajul
ALEZÁJ, alezaje, s. n. 1. Suprafață interioară, cilindrică sau conică, a unei piese. 2. Diametrul interior al cilindrului unui motor. – Din fr. alésage. DOOM
alezáj s. n., pl. alezáje
alezajului
ALEZÁJ, alezaje, s. n. 1. Suprafață interioară, cilindrică sau conică, a unei piese. 2. Diametrul interior al cilindrului unui motor. – Din fr. alésage. DOOM
alezáj s. n., pl. alezáje
alezam
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezan
ALEZÁN, -Ă adj. (Despre cai) De culoare roșcată, roib. [< fr. alezan, cf. sp. alazan].
alezana
ALEZÁN, -Ă adj. (Despre cai) De culoare roșcată, roib. [< fr. alezan, cf. sp. alazan].
alezane
ALEZÁN, -Ă adj. (Despre cai) De culoare roșcată, roib. [< fr. alezan, cf. sp. alazan].
alezanei
ALEZÁN, -Ă adj. (Despre cai) De culoare roșcată, roib. [< fr. alezan, cf. sp. alazan].
alezanele
ALEZÁN, -Ă adj. (Despre cai) De culoare roșcată, roib. [< fr. alezan, cf. sp. alazan].
alezanelor
ALEZÁN, -Ă adj. (Despre cai) De culoare roșcată, roib. [< fr. alezan, cf. sp. alazan].
alezani
ALEZÁN, -Ă adj. (Despre cai) De culoare roșcată, roib. [< fr. alezan, cf. sp. alazan].
alezanii
ALEZÁN, -Ă adj. (Despre cai) De culoare roșcată, roib. [< fr. alezan, cf. sp. alazan].
alezanilor
ALEZÁN, -Ă adj. (Despre cai) De culoare roșcată, roib. [< fr. alezan, cf. sp. alazan].
alezanul
ALEZÁN, -Ă adj. (Despre cai) De culoare roșcată, roib. [< fr. alezan, cf. sp. alazan].
alezanului
ALEZÁN, -Ă adj. (Despre cai) De culoare roșcată, roib. [< fr. alezan, cf. sp. alazan].
alezare
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezare
ALEZÁRE, alezări, s. f. Acțiunea de a aleza. – V. aleza. DOOM
alezáre s. f., g.-d. art. alezắrii; pl. alezắri
alezarea
ALEZÁRE, alezări, s. f. Acțiunea de a aleza. – V. aleza. DOOM
alezáre s. f., g.-d. art. alezắrii; pl. alezắri
alezară
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezarăm
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezarăți
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezase
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezasem
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezaseră
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezaserăm
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezaserăți
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezaseși
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezaseți
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezat
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezat
ALEZÁT, alezaje, s. n. Diametrul interior al unui cilindru de mașină sau al unei găuri cilindrice.
alezau
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezași
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezați
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
aleze
ALÉZĂ, aleze, s. f. Bucată de material impermeabil pusă pe o saltea ca să o protejeze. – Din fr. alèze. DOOM
aléză s. f., g.-d. art. alézei; pl. aléze
alezează
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezei
ALÉZĂ, aleze, s. f. Bucată de material impermeabil pusă pe o saltea ca să o protejeze. – Din fr. alèze. DOOM
aléză s. f., g.-d. art. alézei; pl. aléze
alezele
ALÉZĂ, aleze, s. f. Bucată de material impermeabil pusă pe o saltea ca să o protejeze. – Din fr. alèze. DOOM
aléză s. f., g.-d. art. alézei; pl. aléze
alezelor
ALÉZĂ, aleze, s. f. Bucată de material impermeabil pusă pe o saltea ca să o protejeze. – Din fr. alèze. DOOM
aléză s. f., g.-d. art. alézei; pl. aléze
alezez
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezeze
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezezi
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezia
ALEZÍE s. f. Incapacitate de a citi litere, cifre sau note muzicale. – Din fr. alésie. DOOM
alezíe s. f., art. alezía, g.-d. alezíi, art. alezíei
alezie
ALEZÍE s. f. Incapacitate de a citi litere, cifre sau note muzicale. – Din fr. alésie. DOOM
alezíe s. f., art. alezía, g.-d. alezíi, art. alezíei
aleziei
ALEZÍE s. f. Incapacitate de a citi litere, cifre sau note muzicale. – Din fr. alésie. DOOM
alezíe s. f., art. alezía, g.-d. alezíi, art. alezíei
alezii
ALEZÍE s. f. Incapacitate de a citi litere, cifre sau note muzicale. – Din fr. alésie. DOOM
alezíe s. f., art. alezía, g.-d. alezíi, art. alezíei
alezoare
ALEZÓR, alezoare, s. n. Unealtă așchietoare de formă cilindrică sau conică utilizată la alezare. – Din fr. alésoir. DOOM
alezór s. n., pl. alezoáre
alezoarele
ALEZÓR, alezoare, s. n. Unealtă așchietoare de formă cilindrică sau conică utilizată la alezare. – Din fr. alésoir. DOOM
alezór s. n., pl. alezoáre
alezoarelor
ALEZÓR, alezoare, s. n. Unealtă așchietoare de formă cilindrică sau conică utilizată la alezare. – Din fr. alésoir. DOOM
alezór s. n., pl. alezoáre
alezor
ALEZÓR, alezoare, s. n. Unealtă așchietoare de formă cilindrică sau conică utilizată la alezare. – Din fr. alésoir. DOOM
alezór s. n., pl. alezoáre
alezorul
ALEZÓR, alezoare, s. n. Unealtă așchietoare de formă cilindrică sau conică utilizată la alezare. – Din fr. alésoir. DOOM
alezór s. n., pl. alezoáre
alezorului
ALEZÓR, alezoare, s. n. Unealtă așchietoare de formă cilindrică sau conică utilizată la alezare. – Din fr. alésoir. DOOM
alezór s. n., pl. alezoáre
alezând
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezînd
ALEZÁ, alezez, vb. I. Tranz. A prelucra interiorul unei piese cilindrice, dându-i diametrul cerut. ♦ A calibra exact dimensiunile unui orificiu dintr-o piesă mecanică. – Din fr. aléser. DOOM
alezá (a ~) vb., ind. prez. 3 alezeáză
alezări
ALEZÁRE, alezări, s. f. Acțiunea de a aleza. – V. aleza. DOOM
alezáre s. f., g.-d. art. alezắrii; pl. alezắri
alezării
ALEZÁRE, alezări, s. f. Acțiunea de a aleza. – V. aleza. DOOM
alezáre s. f., g.-d. art. alezắrii; pl. alezắri
alezările
ALEZÁRE, alezări, s. f. Acțiunea de a aleza. – V. aleza. DOOM
alezáre s. f., g.-d. art. alezắrii; pl. alezắri
alezărilor
ALEZÁRE, alezări, s. f. Acțiunea de a aleza. – V. aleza. DOOM
alezáre s. f., g.-d. art. alezắrii; pl. alezắri
aleș
aléș, adv. – În mod perfid. Mag. les „pîndă”, cu -a propriu formațiilor adv. (Cihac, II, 476; DAR). – Der. aleșui, vb. (a spiona, a pîndi, a face o ambuscadă).
aleși
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
aleși
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
aleșii
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
aleșii
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
aleșilor
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
aleșilor
ALÉS2, -EÁSĂ, aleși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Deosebit dintre alții sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar ◊ Loc. adv. Mai ales = în special, îndeosebi. 4. (Despre țesături) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. și f. (Art.) Persoană iubită (cu care se căsătorește cineva). – V. alege. DOOM
alés1 adj. m., s. m., pl. aléși; adj. f., s. f. aleásă, pl. alése
alfa
ÁLFA2 s. m. Plantă graminee originară din Algeria, din care se fac coarde, fibre etc. (Stipa tenacissima). ◊ Hârtie alfa = hârtie de calitate superioară, fabricată din frunzele acestei plante. – Din fr. alfa. DOOM
álfa2 (literă grecească) s. m., pl. álfa; α, Α
alfabet
ALFABÉT, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabet fonetic = alfabet care asociază fiecărei litere un cuvânt de circulație a cărui inițială o constituie litera respectivă, în scopul evitării erorilor la transmisiile telefonice și radiotelefonice. Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte. – Din fr. alphabet, lat. alphabetum. DOOM
alfabét s. n., pl. alfabéte
alfabet
ALFABÉT s.n. Totalitatea literelor care redau sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabetul Morse v. morse (1). [Pl. -te, (rar) -turi. / cf. fr. alphabet, it. alfabeto < lat. alphabetum, gr. alpha, beta – a, b].
alfabetar
ALFABETÁR, alfabetare, s. n. Set de litere și silabe folosit ca material didactic pentru formarea cuvintelor. – Alfabet + suf. -ar. DOOM
*alfabetár s. n., pl. alfabetáre
alfabetare
ALFABETÁR, alfabetare, s. n. Set de litere și silabe folosit ca material didactic pentru formarea cuvintelor. – Alfabet + suf. -ar. DOOM
*alfabetár s. n., pl. alfabetáre
alfabetarele
ALFABETÁR, alfabetare, s. n. Set de litere și silabe folosit ca material didactic pentru formarea cuvintelor. – Alfabet + suf. -ar. DOOM
*alfabetár s. n., pl. alfabetáre
alfabetarelor
ALFABETÁR, alfabetare, s. n. Set de litere și silabe folosit ca material didactic pentru formarea cuvintelor. – Alfabet + suf. -ar. DOOM
*alfabetár s. n., pl. alfabetáre
alfabetarul
ALFABETÁR, alfabetare, s. n. Set de litere și silabe folosit ca material didactic pentru formarea cuvintelor. – Alfabet + suf. -ar. DOOM
*alfabetár s. n., pl. alfabetáre
alfabetarului
ALFABETÁR, alfabetare, s. n. Set de litere și silabe folosit ca material didactic pentru formarea cuvintelor. – Alfabet + suf. -ar. DOOM
*alfabetár s. n., pl. alfabetáre
alfabete
ALFABÉT, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabet fonetic = alfabet care asociază fiecărei litere un cuvânt de circulație a cărui inițială o constituie litera respectivă, în scopul evitării erorilor la transmisiile telefonice și radiotelefonice. Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte. – Din fr. alphabet, lat. alphabetum. DOOM
alfabét s. n., pl. alfabéte
alfabetele
ALFABÉT, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabet fonetic = alfabet care asociază fiecărei litere un cuvânt de circulație a cărui inițială o constituie litera respectivă, în scopul evitării erorilor la transmisiile telefonice și radiotelefonice. Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte. – Din fr. alphabet, lat. alphabetum. DOOM
alfabét s. n., pl. alfabéte
alfabetelor
ALFABÉT, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabet fonetic = alfabet care asociază fiecărei litere un cuvânt de circulație a cărui inițială o constituie litera respectivă, în scopul evitării erorilor la transmisiile telefonice și radiotelefonice. Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte. – Din fr. alphabet, lat. alphabetum. DOOM
alfabét s. n., pl. alfabéte
alfabetic
ALFABÉTIC, -Ă, alfabetici, -ce, adj. Așezat în ordinea alfabetului. – Din fr. alphabétique. DOOM
alfabétic adj. m., pl. alfabétici; f. alfabétică, pl. alfabétice
alfabetica
ALFABÉTIC, -Ă, alfabetici, -ce, adj. Așezat în ordinea alfabetului. – Din fr. alphabétique. DOOM
alfabétic adj. m., pl. alfabétici; f. alfabétică, pl. alfabétice
alfabetice
ALFABÉTIC, -Ă, alfabetici, -ce, adj. Așezat în ordinea alfabetului. – Din fr. alphabétique. DOOM
alfabétic adj. m., pl. alfabétici; f. alfabétică, pl. alfabétice
alfabeticei
ALFABÉTIC, -Ă, alfabetici, -ce, adj. Așezat în ordinea alfabetului. – Din fr. alphabétique. DOOM
alfabétic adj. m., pl. alfabétici; f. alfabétică, pl. alfabétice
alfabeticele
ALFABÉTIC, -Ă, alfabetici, -ce, adj. Așezat în ordinea alfabetului. – Din fr. alphabétique. DOOM
alfabétic adj. m., pl. alfabétici; f. alfabétică, pl. alfabétice
alfabeticelor
ALFABÉTIC, -Ă, alfabetici, -ce, adj. Așezat în ordinea alfabetului. – Din fr. alphabétique. DOOM
alfabétic adj. m., pl. alfabétici; f. alfabétică, pl. alfabétice
alfabetici
ALFABÉTIC, -Ă, alfabetici, -ce, adj. Așezat în ordinea alfabetului. – Din fr. alphabétique. DOOM
alfabétic adj. m., pl. alfabétici; f. alfabétică, pl. alfabétice
alfabeticii
ALFABÉTIC, -Ă, alfabetici, -ce, adj. Așezat în ordinea alfabetului. – Din fr. alphabétique. DOOM
alfabétic adj. m., pl. alfabétici; f. alfabétică, pl. alfabétice
alfabeticilor
ALFABÉTIC, -Ă, alfabetici, -ce, adj. Așezat în ordinea alfabetului. – Din fr. alphabétique. DOOM
alfabétic adj. m., pl. alfabétici; f. alfabétică, pl. alfabétice
alfabeticul
ALFABÉTIC, -Ă, alfabetici, -ce, adj. Așezat în ordinea alfabetului. – Din fr. alphabétique. DOOM
alfabétic adj. m., pl. alfabétici; f. alfabétică, pl. alfabétice
alfabeticului
ALFABÉTIC, -Ă, alfabetici, -ce, adj. Așezat în ordinea alfabetului. – Din fr. alphabétique. DOOM
alfabétic adj. m., pl. alfabétici; f. alfabétică, pl. alfabétice
alfabetiza
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizai
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizam
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizare
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizare
ALFABETIZÁRE s. f. Acțiunea de a alfabetiza; instruire a analfabeților; combatere a analfabetismului. – V alfabetiza. DOOM
alfabetizáre s. f., g.-d. art. alfabetizắrii
alfabetizarea
ALFABETIZÁRE s. f. Acțiunea de a alfabetiza; instruire a analfabeților; combatere a analfabetismului. – V alfabetiza. DOOM
alfabetizáre s. f., g.-d. art. alfabetizắrii
alfabetizară
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizarăm
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizarăți
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizase
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizasem
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizaseră
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizaserăm
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizaserăți
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizaseși
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizaseți
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizat
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizat
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza.
alfabetizau
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizași
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizați
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizează
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizez
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizeze
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizezi
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizând
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizînd
ALFABETIZÁ, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza. DOOM
alfabetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 alfabetizeáză
alfabetizări
ALFABETIZÁRE s. f. Acțiunea de a alfabetiza; instruire a analfabeților; combatere a analfabetismului. – V alfabetiza. DOOM
alfabetizáre s. f., g.-d. art. alfabetizắrii
alfabetizării
ALFABETIZÁRE s. f. Acțiunea de a alfabetiza; instruire a analfabeților; combatere a analfabetismului. – V alfabetiza. DOOM
alfabetizáre s. f., g.-d. art. alfabetizắrii
alfabetizările
ALFABETIZÁRE s. f. Acțiunea de a alfabetiza; instruire a analfabeților; combatere a analfabetismului. – V alfabetiza. DOOM
alfabetizáre s. f., g.-d. art. alfabetizắrii
alfabetizărilor
ALFABETIZÁRE s. f. Acțiunea de a alfabetiza; instruire a analfabeților; combatere a analfabetismului. – V alfabetiza. DOOM
alfabetizáre s. f., g.-d. art. alfabetizắrii
alfabetul
ALFABÉT, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabet fonetic = alfabet care asociază fiecărei litere un cuvânt de circulație a cărui inițială o constituie litera respectivă, în scopul evitării erorilor la transmisiile telefonice și radiotelefonice. Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte. – Din fr. alphabet, lat. alphabetum. DOOM
alfabét s. n., pl. alfabéte
alfabetului
ALFABÉT, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabet fonetic = alfabet care asociază fiecărei litere un cuvânt de circulație a cărui inițială o constituie litera respectivă, în scopul evitării erorilor la transmisiile telefonice și radiotelefonice. Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte. – Din fr. alphabet, lat. alphabetum. DOOM
alfabét s. n., pl. alfabéte
alfanumeric
ALFANUMÉRIC, -Ă, alfanumerici, -ce, adj. (Tehn.; despre indicații) Care este exprimat prin intermediul literelor și al cifrelor. – Din fr. alphanumérique. DOOM
alfanuméric adj. m., pl. alfanumérici; f. alfanumérică, pl. alfanumérice
alfanumerica
ALFANUMÉRIC, -Ă, alfanumerici, -ce, adj. (Tehn.; despre indicații) Care este exprimat prin intermediul literelor și al cifrelor. – Din fr. alphanumérique. DOOM
alfanuméric adj. m., pl. alfanumérici; f. alfanumérică, pl. alfanumérice
alfanumerice
ALFANUMÉRIC, -Ă, alfanumerici, -ce, adj. (Tehn.; despre indicații) Care este exprimat prin intermediul literelor și al cifrelor. – Din fr. alphanumérique. DOOM
alfanuméric adj. m., pl. alfanumérici; f. alfanumérică, pl. alfanumérice
alfanumericei
ALFANUMÉRIC, -Ă, alfanumerici, -ce, adj. (Tehn.; despre indicații) Care este exprimat prin intermediul literelor și al cifrelor. – Din fr. alphanumérique. DOOM
alfanuméric adj. m., pl. alfanumérici; f. alfanumérică, pl. alfanumérice
alfanumericele
ALFANUMÉRIC, -Ă, alfanumerici, -ce, adj. (Tehn.; despre indicații) Care este exprimat prin intermediul literelor și al cifrelor. – Din fr. alphanumérique. DOOM
alfanuméric adj. m., pl. alfanumérici; f. alfanumérică, pl. alfanumérice
alfanumericelor
ALFANUMÉRIC, -Ă, alfanumerici, -ce, adj. (Tehn.; despre indicații) Care este exprimat prin intermediul literelor și al cifrelor. – Din fr. alphanumérique. DOOM
alfanuméric adj. m., pl. alfanumérici; f. alfanumérică, pl. alfanumérice
alfanumerici
ALFANUMÉRIC, -Ă, alfanumerici, -ce, adj. (Tehn.; despre indicații) Care este exprimat prin intermediul literelor și al cifrelor. – Din fr. alphanumérique. DOOM
alfanuméric adj. m., pl. alfanumérici; f. alfanumérică, pl. alfanumérice
alfanumericii
ALFANUMÉRIC, -Ă, alfanumerici, -ce, adj. (Tehn.; despre indicații) Care este exprimat prin intermediul literelor și al cifrelor. – Din fr. alphanumérique. DOOM
alfanuméric adj. m., pl. alfanumérici; f. alfanumérică, pl. alfanumérice
alfanumericilor
ALFANUMÉRIC, -Ă, alfanumerici, -ce, adj. (Tehn.; despre indicații) Care este exprimat prin intermediul literelor și al cifrelor. – Din fr. alphanumérique. DOOM
alfanuméric adj. m., pl. alfanumérici; f. alfanumérică, pl. alfanumérice
alfanumericul
ALFANUMÉRIC, -Ă, alfanumerici, -ce, adj. (Tehn.; despre indicații) Care este exprimat prin intermediul literelor și al cifrelor. – Din fr. alphanumérique. DOOM
alfanuméric adj. m., pl. alfanumérici; f. alfanumérică, pl. alfanumérice
alfanumericului
ALFANUMÉRIC, -Ă, alfanumerici, -ce, adj. (Tehn.; despre indicații) Care este exprimat prin intermediul literelor și al cifrelor. – Din fr. alphanumérique. DOOM
alfanuméric adj. m., pl. alfanumérici; f. alfanumérică, pl. alfanumérice
alfatroane
ALFATRÓN, alfatroane, s. n. Vacuummetru care se bazează pe efectul ionizant al radiației alfa emise de o sursă etalonată. – Din fr. alphatrone. DOOM
alfatrón (-fa-tron) s. n., pl. alfatroáne
alfatroanele
ALFATRÓN, alfatroane, s. n. Vacuummetru care se bazează pe efectul ionizant al radiației alfa emise de o sursă etalonată. – Din fr. alphatrone. DOOM
alfatrón (-fa-tron) s. n., pl. alfatroáne
alfatroanelor
ALFATRÓN, alfatroane, s. n. Vacuummetru care se bazează pe efectul ionizant al radiației alfa emise de o sursă etalonată. – Din fr. alphatrone. DOOM
alfatrón (-fa-tron) s. n., pl. alfatroáne
alfatron
ALFATRÓN, alfatroane, s. n. Vacuummetru care se bazează pe efectul ionizant al radiației alfa emise de o sursă etalonată. – Din fr. alphatrone. DOOM
alfatrón (-fa-tron) s. n., pl. alfatroáne
alfatronul
ALFATRÓN, alfatroane, s. n. Vacuummetru care se bazează pe efectul ionizant al radiației alfa emise de o sursă etalonată. – Din fr. alphatrone. DOOM
alfatrón (-fa-tron) s. n., pl. alfatroáne
alfatronului
ALFATRÓN, alfatroane, s. n. Vacuummetru care se bazează pe efectul ionizant al radiației alfa emise de o sursă etalonată. – Din fr. alphatrone. DOOM
alfatrón (-fa-tron) s. n., pl. alfatroáne
alfavita
ALFAVÍTA S. f. (Învechit) Alfabet; abecedar. Dumneata vrei să mă batjocorești, să mă pui la alfavita, pre mine care știu grecește mai mult decît oricare tînăr de vrîsta mea. NEGRUZZI, S. I 9.
alfesibea
Alfesibea = Alphesiboea.
alfeu
Alfeu = Alpheus.
alga
ÁLGĂ, alge, s. f. (La pl.) Plante inferioare caracterizate prin prezența clorofilei și răspândite în ape dulci, sărate și pe uscat; (și la sg.) plantă din acest grup. – Din fr. algue, lat. alga. DOOM
álgă s. f., g.-d. art. álgei; pl. álge
alge
ÁLGĂ, alge, s. f. (La pl.) Plante inferioare caracterizate prin prezența clorofilei și răspândite în ape dulci, sărate și pe uscat; (și la sg.) plantă din acest grup. – Din fr. algue, lat. alga. DOOM
álgă s. f., g.-d. art. álgei; pl. álge
algebra
ALGÉBRĂ s. f. 1. Teorie a operațiilor privind numerele reale (pozitive ori negative) sau complexe și rezolvarea ecuațiilor prin substituirea prin litere a valorilor numerice și a formulei generale de calcul numeric particular. ♦ Manual școlar care studiază aceste operații. 2. (În sintagma) Algebra logicii = parte a logicii matematice care cuprinde calculul propozițiilor, claselor și al relațiilor. – Din fr. algèbre, lat. algebra. DOOM
algébră (-ge-bră) s. f., g.-d. art. algébrei
algebre
ALGÉBRĂ s. f. 1. Teorie a operațiilor privind numerele reale (pozitive ori negative) sau complexe și rezolvarea ecuațiilor prin substituirea prin litere a valorilor numerice și a formulei generale de calcul numeric particular. ♦ Manual școlar care studiază aceste operații. 2. (În sintagma) Algebra logicii = parte a logicii matematice care cuprinde calculul propozițiilor, claselor și al relațiilor. – Din fr. algèbre, lat. algebra. DOOM
algébră (-ge-bră) s. f., g.-d. art. algébrei
algebrei
ALGÉBRĂ s. f. 1. Teorie a operațiilor privind numerele reale (pozitive ori negative) sau complexe și rezolvarea ecuațiilor prin substituirea prin litere a valorilor numerice și a formulei generale de calcul numeric particular. ♦ Manual școlar care studiază aceste operații. 2. (În sintagma) Algebra logicii = parte a logicii matematice care cuprinde calculul propozițiilor, claselor și al relațiilor. – Din fr. algèbre, lat. algebra. DOOM
algébră (-ge-bră) s. f., g.-d. art. algébrei
algebric
ALGÉBRIC, -Ă, algebrici, -ce, adj. De algebră (1), privitor la algebră. – Din fr. algébrique. DOOM
algébric (-ge-bric) adj. m., pl. algébrici; f. algébrică, pl. algébrice
algebrica
ALGÉBRIC, -Ă, algebrici, -ce, adj. De algebră (1), privitor la algebră. – Din fr. algébrique. DOOM
algébric (-ge-bric) adj. m., pl. algébrici; f. algébrică, pl. algébrice
algebrice
ALGÉBRIC, -Ă, algebrici, -ce, adj. De algebră (1), privitor la algebră. – Din fr. algébrique. DOOM
algébric (-ge-bric) adj. m., pl. algébrici; f. algébrică, pl. algébrice
algebricei
ALGÉBRIC, -Ă, algebrici, -ce, adj. De algebră (1), privitor la algebră. – Din fr. algébrique. DOOM
algébric (-ge-bric) adj. m., pl. algébrici; f. algébrică, pl. algébrice
algebricele
ALGÉBRIC, -Ă, algebrici, -ce, adj. De algebră (1), privitor la algebră. – Din fr. algébrique. DOOM
algébric (-ge-bric) adj. m., pl. algébrici; f. algébrică, pl. algébrice
algebricelor
ALGÉBRIC, -Ă, algebrici, -ce, adj. De algebră (1), privitor la algebră. – Din fr. algébrique. DOOM
algébric (-ge-bric) adj. m., pl. algébrici; f. algébrică, pl. algébrice
algebrici
ALGÉBRIC, -Ă, algebrici, -ce, adj. De algebră (1), privitor la algebră. – Din fr. algébrique. DOOM
algébric (-ge-bric) adj. m., pl. algébrici; f. algébrică, pl. algébrice
algebricii
ALGÉBRIC, -Ă, algebrici, -ce, adj. De algebră (1), privitor la algebră. – Din fr. algébrique. DOOM
algébric (-ge-bric) adj. m., pl. algébrici; f. algébrică, pl. algébrice
algebricilor
ALGÉBRIC, -Ă, algebrici, -ce, adj. De algebră (1), privitor la algebră. – Din fr. algébrique. DOOM
algébric (-ge-bric) adj. m., pl. algébrici; f. algébrică, pl. algébrice
algebricul
ALGÉBRIC, -Ă, algebrici, -ce, adj. De algebră (1), privitor la algebră. – Din fr. algébrique. DOOM
algébric (-ge-bric) adj. m., pl. algébrici; f. algébrică, pl. algébrice
algebricului
ALGÉBRIC, -Ă, algebrici, -ce, adj. De algebră (1), privitor la algebră. – Din fr. algébrique. DOOM
algébric (-ge-bric) adj. m., pl. algébrici; f. algébrică, pl. algébrice
algebrist
ALGEBRÍST, -Ă, algebriști, -ste, s. m. și f. Specialist în algebră. – Din fr. algébriste.
algebrista
ALGEBRÍST, -Ă, algebriști, -ste, s. m. și f. Specialist în algebră. – Din fr. algébriste.
algebriste
ALGEBRÍST, -Ă, algebriști, -ste, s. m. și f. Specialist în algebră. – Din fr. algébriste.
algebristei
ALGEBRÍST, -Ă, algebriști, -ste, s. m. și f. Specialist în algebră. – Din fr. algébriste.
algebristele
ALGEBRÍST, -Ă, algebriști, -ste, s. m. și f. Specialist în algebră. – Din fr. algébriste.
algebristelor
ALGEBRÍST, -Ă, algebriști, -ste, s. m. și f. Specialist în algebră. – Din fr. algébriste.
algebristul
ALGEBRÍST, -Ă, algebriști, -ste, s. m. și f. Specialist în algebră. – Din fr. algébriste.
algebristului
ALGEBRÍST, -Ă, algebriști, -ste, s. m. și f. Specialist în algebră. – Din fr. algébriste.
algebriza
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizai
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizam
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizare
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizară
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizarăm
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizarăți
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizase
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizasem
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizaseră
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizaserăm
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizaserăți
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizaseși
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizaseți
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizat
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizau
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizași
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizați
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizează
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizez
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizeze
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizezi
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizând
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebrizînd
ALGEBRIZÁ vb. I intr. A da o formă algebrică; a face algebră. [< fr. algébriser].
algebriști
ALGEBRÍST, -Ă, algebriști, -ste, s. m. și f. Specialist în algebră. – Din fr. algébriste.
algebriștii
ALGEBRÍST, -Ă, algebriști, -ste, s. m. și f. Specialist în algebră. – Din fr. algébriste.
algebriștilor
ALGEBRÍST, -Ă, algebriști, -ste, s. m. și f. Specialist în algebră. – Din fr. algébriste.
algebrologica
ALGEBROLÓGICĂ s.f. Încercare de a înlocui operațiile logice cu semne și calcule; logică simbolică. [Gen. -cii. / et. incertă].
algebrologici
ALGEBROLÓGICĂ s.f. Încercare de a înlocui operațiile logice cu semne și calcule; logică simbolică. [Gen. -cii. / et. incertă].
algebrologicii
ALGEBROLÓGICĂ s.f. Încercare de a înlocui operațiile logice cu semne și calcule; logică simbolică. [Gen. -cii. / et. incertă].
algei
ÁLGĂ, alge, s. f. (La pl.) Plante inferioare caracterizate prin prezența clorofilei și răspândite în ape dulci, sărate și pe uscat; (și la sg.) plantă din acest grup. – Din fr. algue, lat. alga. DOOM
álgă s. f., g.-d. art. álgei; pl. álge
algele
ÁLGĂ, alge, s. f. (La pl.) Plante inferioare caracterizate prin prezența clorofilei și răspândite în ape dulci, sărate și pe uscat; (și la sg.) plantă din acest grup. – Din fr. algue, lat. alga. DOOM
álgă s. f., g.-d. art. álgei; pl. álge
algelor
ÁLGĂ, alge, s. f. (La pl.) Plante inferioare caracterizate prin prezența clorofilei și răspândite în ape dulci, sărate și pe uscat; (și la sg.) plantă din acest grup. – Din fr. algue, lat. alga. DOOM
álgă s. f., g.-d. art. álgei; pl. álge
algerian
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerian
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algeriana
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algeriana
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerianca
ALGERIÁNCĂ, algerience, s. f. Femeie care face parte din populația Algeriei. [Pr.: -ri-an-] – Algerian + suf. -că. DOOM
algeriáncă (-ri-an-) s. f., g.-d. art. algeriéncei (-ri-en-); pl. algeriénce
algerianco
ALGERIÁNCĂ, algerience, s. f. Femeie care face parte din populația Algeriei. [Pr.: -ri-an-] – Algerian + suf. -că. DOOM
algeriáncă (-ri-an-) s. f., g.-d. art. algeriéncei (-ri-en-); pl. algeriénce
algeriano
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algeriano
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerianul
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerianul
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerianule
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerianule
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerianului
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerianului
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerience
ALGERIÁNCĂ, algerience, s. f. Femeie care face parte din populația Algeriei. [Pr.: -ri-an-] – Algerian + suf. -că. DOOM
algeriáncă (-ri-an-) s. f., g.-d. art. algeriéncei (-ri-en-); pl. algeriénce
algeriencei
ALGERIÁNCĂ, algerience, s. f. Femeie care face parte din populația Algeriei. [Pr.: -ri-an-] – Algerian + suf. -că. DOOM
algeriáncă (-ri-an-) s. f., g.-d. art. algeriéncei (-ri-en-); pl. algeriénce
algeriencele
ALGERIÁNCĂ, algerience, s. f. Femeie care face parte din populația Algeriei. [Pr.: -ri-an-] – Algerian + suf. -că. DOOM
algeriáncă (-ri-an-) s. f., g.-d. art. algeriéncei (-ri-en-); pl. algeriénce
algeriencelor
ALGERIÁNCĂ, algerience, s. f. Femeie care face parte din populația Algeriei. [Pr.: -ri-an-] – Algerian + suf. -că. DOOM
algeriáncă (-ri-an-) s. f., g.-d. art. algeriéncei (-ri-en-); pl. algeriénce
algeriene
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algeriene
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algeriene
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerienei
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerienei
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerienele
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerienele
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerienelor
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerienelor
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerieni
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerieni
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerienii
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerienii
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerienilor
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algerienilor
ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Algeriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Algeriei sau algerienilor (1), privitor la Algeria sau la algerieni. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien. DOOM
algerián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. algeriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. algeriánă, pl. algeriéne
algezia
ALGEZÍE, algezii, s. f. (Med.) Capacitatea de a simți durerea. ♦ (Med.) Durere. – Din germ. Algesiel.
algezie
ALGEZÍE, algezii, s. f. (Med.) Capacitatea de a simți durerea. ♦ (Med.) Durere. – Din germ. Algesiel.
algeziei
ALGEZÍE, algezii, s. f. (Med.) Capacitatea de a simți durerea. ♦ (Med.) Durere. – Din germ. Algesiel.
algezii
ALGEZÍE, algezii, s. f. (Med.) Capacitatea de a simți durerea. ♦ (Med.) Durere. – Din germ. Algesiel.
algeziile
ALGEZÍE, algezii, s. f. (Med.) Capacitatea de a simți durerea. ♦ (Med.) Durere. – Din germ. Algesiel.
algeziilor
ALGEZÍE, algezii, s. f. (Med.) Capacitatea de a simți durerea. ♦ (Med.) Durere. – Din germ. Algesiel.
algezimetre
ALGEZIMÉTRU s.n. Instrument folosit în algezimetrie; algometru. [< fr. algésimètre].
algezimetrele
ALGEZIMÉTRU s.n. Instrument folosit în algezimetrie; algometru. [< fr. algésimètre].
algezimetrelor
ALGEZIMÉTRU s.n. Instrument folosit în algezimetrie; algometru. [< fr. algésimètre].
algezimetria
ALGEZIMETRÍE s.f. Determinare a intensității excitației necesare provocării unei senzații dureroase. [< fr. algesimétrie, cf. gr. algesis – durere, metron – măsură]. DOOM
algezimetríe (-me-tri-) s. f., art. algezimetría, g.-d. algezimetríi, art. algezimetríei
algezimetrie
ALGEZIMETRÍE s.f. Determinare a intensității excitației necesare provocării unei senzații dureroase. [< fr. algesimétrie, cf. gr. algesis – durere, metron – măsură]. DOOM
algezimetríe (-me-tri-) s. f., art. algezimetría, g.-d. algezimetríi, art. algezimetríei
algezimetriei
ALGEZIMETRÍE s.f. Determinare a intensității excitației necesare provocării unei senzații dureroase. [< fr. algesimétrie, cf. gr. algesis – durere, metron – măsură]. DOOM
algezimetríe (-me-tri-) s. f., art. algezimetría, g.-d. algezimetríi, art. algezimetríei
algezimetrii
ALGEZIMETRÍE s.f. Determinare a intensității excitației necesare provocării unei senzații dureroase. [< fr. algesimétrie, cf. gr. algesis – durere, metron – măsură]. DOOM
algezimetríe (-me-tri-) s. f., art. algezimetría, g.-d. algezimetríi, art. algezimetríei
algezimetriile
ALGEZIMETRÍE s.f. Determinare a intensității excitației necesare provocării unei senzații dureroase. [< fr. algesimétrie, cf. gr. algesis – durere, metron – măsură]. DOOM
algezimetríe (-me-tri-) s. f., art. algezimetría, g.-d. algezimetríi, art. algezimetríei
algezimetriilor
ALGEZIMETRÍE s.f. Determinare a intensității excitației necesare provocării unei senzații dureroase. [< fr. algesimétrie, cf. gr. algesis – durere, metron – măsură]. DOOM
algezimetríe (-me-tri-) s. f., art. algezimetría, g.-d. algezimetríi, art. algezimetríei
algezimetru
ALGEZIMÉTRU s.n. Instrument folosit în algezimetrie; algometru. [< fr. algésimètre].
algezimetrul
ALGEZIMÉTRU s.n. Instrument folosit în algezimetrie; algometru. [< fr. algésimètre].
algezimetrului
ALGEZIMÉTRU s.n. Instrument folosit în algezimetrie; algometru. [< fr. algésimètre].
algia
ALGÍE s. f. Durere apărută spontan sau în urma excitării patologice a nervilor senzitivi. – Din fr. algie. DOOM
algíe s. f., art. algía, g.-d. algíi, art. algíei
algic
ÁLGIC, Ă adj. Referitor la durere; care provoacă durere. [< fr. algique].
algica
ÁLGIC, Ă adj. Referitor la durere; care provoacă durere. [< fr. algique].
algice
ÁLGIC, Ă adj. Referitor la durere; care provoacă durere. [< fr. algique].
algicei
ÁLGIC, Ă adj. Referitor la durere; care provoacă durere. [< fr. algique].
algicele
ÁLGIC, Ă adj. Referitor la durere; care provoacă durere. [< fr. algique].
algicelor
ÁLGIC, Ă adj. Referitor la durere; care provoacă durere. [< fr. algique].
algici
ÁLGIC, Ă adj. Referitor la durere; care provoacă durere. [< fr. algique].
algicid
ALGICÍD s.n. Substanță care distruge algele. [< fr. algicide].
algicida
ALGICÍD s.n. Substanță care distruge algele. [< fr. algicide].
algicide
ALGICÍD s.n. Substanță care distruge algele. [< fr. algicide].
algicidei
ALGICÍD s.n. Substanță care distruge algele. [< fr. algicide].
algicidele
ALGICÍD s.n. Substanță care distruge algele. [< fr. algicide].
algicidelor
ALGICÍD s.n. Substanță care distruge algele. [< fr. algicide].
algicidul
ALGICÍD s.n. Substanță care distruge algele. [< fr. algicide].
algicidului
ALGICÍD s.n. Substanță care distruge algele. [< fr. algicide].
algicii
ÁLGIC, Ă adj. Referitor la durere; care provoacă durere. [< fr. algique].
algicilor
ÁLGIC, Ă adj. Referitor la durere; care provoacă durere. [< fr. algique].
algicizi
ALGICÍD s.n. Substanță care distruge algele. [< fr. algicide].
algicizii
ALGICÍD s.n. Substanță care distruge algele. [< fr. algicide].
algicizilor
ALGICÍD s.n. Substanță care distruge algele. [< fr. algicide].
algicul
ÁLGIC, Ă adj. Referitor la durere; care provoacă durere. [< fr. algique].
algicului
ÁLGIC, Ă adj. Referitor la durere; care provoacă durere. [< fr. algique].
algid
ALGÍD, -Ă, algizi, -de, adj. (Despre o boală) Care este însoțit de senzația de frig. – Din fr. algide. DOOM
algíd adj. m., pl. algízi; f. algídă, pl. algíde
algida
ALGÍD, -Ă, algizi, -de, adj. (Despre o boală) Care este însoțit de senzația de frig. – Din fr. algide. DOOM
algíd adj. m., pl. algízi; f. algídă, pl. algíde
algide
ALGÍD, -Ă, algizi, -de, adj. (Despre o boală) Care este însoțit de senzația de frig. – Din fr. algide. DOOM
algíd adj. m., pl. algízi; f. algídă, pl. algíde
algidei
ALGÍD, -Ă, algizi, -de, adj. (Despre o boală) Care este însoțit de senzația de frig. – Din fr. algide. DOOM
algíd adj. m., pl. algízi; f. algídă, pl. algíde
algidele
ALGÍD, -Ă, algizi, -de, adj. (Despre o boală) Care este însoțit de senzația de frig. – Din fr. algide. DOOM
algíd adj. m., pl. algízi; f. algídă, pl. algíde
algidelor
ALGÍD, -Ă, algizi, -de, adj. (Despre o boală) Care este însoțit de senzația de frig. – Din fr. algide. DOOM
algíd adj. m., pl. algízi; f. algídă, pl. algíde
algiditate
ALGIDITÁTE s. f. Simptom al unei boli caracterizat prin răcirea treptată a corpului. – Din fr. algidité. DOOM
algiditáte s. f., g.-d. art. algiditắții
algiditatea
ALGIDITÁTE s. f. Simptom al unei boli caracterizat prin răcirea treptată a corpului. – Din fr. algidité. DOOM
algiditáte s. f., g.-d. art. algiditắții
algidități
ALGIDITÁTE s. f. Simptom al unei boli caracterizat prin răcirea treptată a corpului. – Din fr. algidité. DOOM
algiditáte s. f., g.-d. art. algiditắții
algidității
ALGIDITÁTE s. f. Simptom al unei boli caracterizat prin răcirea treptată a corpului. – Din fr. algidité. DOOM
algiditáte s. f., g.-d. art. algiditắții
algidul
ALGÍD, -Ă, algizi, -de, adj. (Despre o boală) Care este însoțit de senzația de frig. – Din fr. algide. DOOM
algíd adj. m., pl. algízi; f. algídă, pl. algíde
algidului
ALGÍD, -Ă, algizi, -de, adj. (Despre o boală) Care este însoțit de senzația de frig. – Din fr. algide. DOOM
algíd adj. m., pl. algízi; f. algídă, pl. algíde
algie
ALGÍE s. f. Durere apărută spontan sau în urma excitării patologice a nervilor senzitivi. – Din fr. algie. DOOM
algíe s. f., art. algía, g.-d. algíi, art. algíei
algiei
ALGÍE s. f. Durere apărută spontan sau în urma excitării patologice a nervilor senzitivi. – Din fr. algie. DOOM
algíe s. f., art. algía, g.-d. algíi, art. algíei
algii
ALGÍE s. f. Durere apărută spontan sau în urma excitării patologice a nervilor senzitivi. – Din fr. algie. DOOM
algíe s. f., art. algía, g.-d. algíi, art. algíei
algiile
ALGÍE s. f. Durere apărută spontan sau în urma excitării patologice a nervilor senzitivi. – Din fr. algie. DOOM
algíe s. f., art. algía, g.-d. algíi, art. algíei
algiilor
ALGÍE s. f. Durere apărută spontan sau în urma excitării patologice a nervilor senzitivi. – Din fr. algie. DOOM
algíe s. f., art. algía, g.-d. algíi, art. algíei
algina
ALGÍNĂ s. f. Substanță mucilaginoasă extrasă din anumite alge marine și folosită pentru apretare în industria pielăriei. – Din fr. algine. DOOM
algínă s. f., g.-d. art. algínei
alginat
ALGINÁT s.n. Fibră textilă artificială pe bază de alge marine. [< fr. alginate].
algine
ALGÍNĂ s. f. Substanță mucilaginoasă extrasă din anumite alge marine și folosită pentru apretare în industria pielăriei. – Din fr. algine. DOOM
algínă s. f., g.-d. art. algínei
alginei
ALGÍNĂ s. f. Substanță mucilaginoasă extrasă din anumite alge marine și folosită pentru apretare în industria pielăriei. – Din fr. algine. DOOM
algínă s. f., g.-d. art. algínei
algizi
ALGÍD, -Ă, algizi, -de, adj. (Despre o boală) Care este însoțit de senzația de frig. – Din fr. algide. DOOM
algíd adj. m., pl. algízi; f. algídă, pl. algíde
algizii
ALGÍD, -Ă, algizi, -de, adj. (Despre o boală) Care este însoțit de senzația de frig. – Din fr. algide. DOOM
algíd adj. m., pl. algízi; f. algídă, pl. algíde
algizilor
ALGÍD, -Ă, algizi, -de, adj. (Despre o boală) Care este însoțit de senzația de frig. – Din fr. algide. DOOM
algíd adj. m., pl. algízi; f. algídă, pl. algíde
algo
ALGO-2 Element prim de compunere savantă cu sensul de „algă”. [< lat. alga].
algo
ALGO-1 Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) durere”, „dureros”. [< fr. algo-, cf. gr. algos].
algobacterii
ALGOBACTÉRII s.f.pl. Bacterii acvatice autotrofe, înrudite cu cianoficeele. [< fr. algobactéries].
algocenoză
ALGOCENÓZĂ s.f. (Biol.) Grupare naturală alcătuită din indivizii uneia sau ai mai multor specii de alge. [< fr. algocénose, cf. gr. alga – algă, koinos – comun].
algocultura
ALGOCULTÚRĂ s.f. Cultivarea algelor marine, bogate în proteine, pentru alimentație. [< fr. algoculture].
algoculturi
ALGOCULTÚRĂ s.f. Cultivarea algelor marine, bogate în proteine, pentru alimentație. [< fr. algoculture].
algoculturii
ALGOCULTÚRĂ s.f. Cultivarea algelor marine, bogate în proteine, pentru alimentație. [< fr. algoculture].
algofilie
ALGOFILÍE s.f. Predispoziție către senzațiile dureroase. [< fr. algophilie].
algofobia
ALGOFOBÍE, algofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de durere. – Din fr. algophobie.
algofobie
ALGOFOBÍE, algofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de durere. – Din fr. algophobie.
algofobiei
ALGOFOBÍE, algofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de durere. – Din fr. algophobie.
algofobii
ALGOFOBÍE, algofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de durere. – Din fr. algophobie.
algofobiile
ALGOFOBÍE, algofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de durere. – Din fr. algophobie.
algofobiilor
ALGOFOBÍE, algofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de durere. – Din fr. algophobie.
algogen
ALGOGÉN, -Ă, algogeni, -e, adj. Care este produs de o excitație puternică și care atacă terminațiile nervoase. – Din fr. algogène. DOOM
algogén adj. m., pl. algogéni; f. algogénă, pl. algogéne
algogena
ALGOGÉN, -Ă, algogeni, -e, adj. Care este produs de o excitație puternică și care atacă terminațiile nervoase. – Din fr. algogène. DOOM
algogén adj. m., pl. algogéni; f. algogénă, pl. algogéne
algogene
ALGOGÉN, -Ă, algogeni, -e, adj. Care este produs de o excitație puternică și care atacă terminațiile nervoase. – Din fr. algogène. DOOM
algogén adj. m., pl. algogéni; f. algogénă, pl. algogéne
algogenei
ALGOGÉN, -Ă, algogeni, -e, adj. Care este produs de o excitație puternică și care atacă terminațiile nervoase. – Din fr. algogène. DOOM
algogén adj. m., pl. algogéni; f. algogénă, pl. algogéne
algogenele
ALGOGÉN, -Ă, algogeni, -e, adj. Care este produs de o excitație puternică și care atacă terminațiile nervoase. – Din fr. algogène. DOOM
algogén adj. m., pl. algogéni; f. algogénă, pl. algogéne
algogenelor
ALGOGÉN, -Ă, algogeni, -e, adj. Care este produs de o excitație puternică și care atacă terminațiile nervoase. – Din fr. algogène. DOOM
algogén adj. m., pl. algogéni; f. algogénă, pl. algogéne
algogeni
ALGOGÉN, -Ă, algogeni, -e, adj. Care este produs de o excitație puternică și care atacă terminațiile nervoase. – Din fr. algogène. DOOM
algogén adj. m., pl. algogéni; f. algogénă, pl. algogéne
algogenii
ALGOGÉN, -Ă, algogeni, -e, adj. Care este produs de o excitație puternică și care atacă terminațiile nervoase. – Din fr. algogène. DOOM
algogén adj. m., pl. algogéni; f. algogénă, pl. algogéne
algogenilor
ALGOGÉN, -Ă, algogeni, -e, adj. Care este produs de o excitație puternică și care atacă terminațiile nervoase. – Din fr. algogène. DOOM
algogén adj. m., pl. algogéni; f. algogénă, pl. algogéne
algogenul
ALGOGÉN, -Ă, algogeni, -e, adj. Care este produs de o excitație puternică și care atacă terminațiile nervoase. – Din fr. algogène. DOOM
algogén adj. m., pl. algogéni; f. algogénă, pl. algogéne
algogenului
ALGOGÉN, -Ă, algogeni, -e, adj. Care este produs de o excitație puternică și care atacă terminațiile nervoase. – Din fr. algogène. DOOM
algogén adj. m., pl. algogéni; f. algogénă, pl. algogéne
algol
ALGÓL s. n. (Inform.) Limbaj simbolic folosit în programarea automată orientat în probleme de calcul științific. – Din engl., fr. algol.
algolog
ALGOLÓG, -Ă, algologi, -ge, s. m. și f. Specialist în algologie. – Din fr. algologue.
algologa
ALGOLÓG, -Ă, algologi, -ge, s. m. și f. Specialist în algologie. – Din fr. algologue.
algologe
ALGOLÓG, -Ă, algologi, -ge, s. m. și f. Specialist în algologie. – Din fr. algologue.
algologei
ALGOLÓG, -Ă, algologi, -ge, s. m. și f. Specialist în algologie. – Din fr. algologue.
algologele
ALGOLÓG, -Ă, algologi, -ge, s. m. și f. Specialist în algologie. – Din fr. algologue.
algologelor
ALGOLÓG, -Ă, algologi, -ge, s. m. și f. Specialist în algologie. – Din fr. algologue.
algologi
ALGOLÓG, -Ă, algologi, -ge, s. m. și f. Specialist în algologie. – Din fr. algologue.
algologia
ALGOLOGÍE s. f. Ramură a botanicii care se ocupă cu studiul algelor. – Din fr. algologie. DOOM
algologíe s. f., art. algología, g.-d. algologíi, art. algologíei
algologic
ALGOLÓGIC, -Ă, algologici, -ce, adj. Referitor la algologie, de algologie. – Din fr. algologique.
algologica
ALGOLÓGIC, -Ă, algologici, -ce, adj. Referitor la algologie, de algologie. – Din fr. algologique.
algologice
ALGOLÓGIC, -Ă, algologici, -ce, adj. Referitor la algologie, de algologie. – Din fr. algologique.
algologicei
ALGOLÓGIC, -Ă, algologici, -ce, adj. Referitor la algologie, de algologie. – Din fr. algologique.
algologicele
ALGOLÓGIC, -Ă, algologici, -ce, adj. Referitor la algologie, de algologie. – Din fr. algologique.
algologicelor
ALGOLÓGIC, -Ă, algologici, -ce, adj. Referitor la algologie, de algologie. – Din fr. algologique.
algologici
ALGOLÓGIC, -Ă, algologici, -ce, adj. Referitor la algologie, de algologie. – Din fr. algologique.
algologicii
ALGOLÓGIC, -Ă, algologici, -ce, adj. Referitor la algologie, de algologie. – Din fr. algologique.
algologicilor
ALGOLÓGIC, -Ă, algologici, -ce, adj. Referitor la algologie, de algologie. – Din fr. algologique.
algologicul
ALGOLÓGIC, -Ă, algologici, -ce, adj. Referitor la algologie, de algologie. – Din fr. algologique.
algologicului
ALGOLÓGIC, -Ă, algologici, -ce, adj. Referitor la algologie, de algologie. – Din fr. algologique.
algologie
ALGOLOGÍE s. f. Ramură a botanicii care se ocupă cu studiul algelor. – Din fr. algologie. DOOM
algologíe s. f., art. algología, g.-d. algologíi, art. algologíei
algologiei
ALGOLOGÍE s. f. Ramură a botanicii care se ocupă cu studiul algelor. – Din fr. algologie. DOOM
algologíe s. f., art. algología, g.-d. algologíi, art. algologíei
algologii
ALGOLÓG, -Ă, algologi, -ge, s. m. și f. Specialist în algologie. – Din fr. algologue.
algologii
ALGOLOGÍE s. f. Ramură a botanicii care se ocupă cu studiul algelor. – Din fr. algologie. DOOM
algologíe s. f., art. algología, g.-d. algologíi, art. algologíei
algologilor
ALGOLÓG, -Ă, algologi, -ge, s. m. și f. Specialist în algologie. – Din fr. algologue.
algologul
ALGOLÓG, -Ă, algologi, -ge, s. m. și f. Specialist în algologie. – Din fr. algologue.
algologului
ALGOLÓG, -Ă, algologi, -ge, s. m. și f. Specialist în algologie. – Din fr. algologue.
algolul
ALGÓL s. n. (Inform.) Limbaj simbolic folosit în programarea automată orientat în probleme de calcul științific. – Din engl., fr. algol.
algolului
ALGÓL s. n. (Inform.) Limbaj simbolic folosit în programarea automată orientat în probleme de calcul științific. – Din engl., fr. algol.
algomania
ALGOMANÍE s. f. (Livr.) Căutare a unei plăceri în durere. – Din fr. algomanie. DOOM
algomaníe s. f., art. algomanía, g.-d. algomaníi, art. algomaníei
algomanie
ALGOMANÍE s. f. (Livr.) Căutare a unei plăceri în durere. – Din fr. algomanie. DOOM
algomaníe s. f., art. algomanía, g.-d. algomaníi, art. algomaníei
algomaniei
ALGOMANÍE s. f. (Livr.) Căutare a unei plăceri în durere. – Din fr. algomanie. DOOM
algomaníe s. f., art. algomanía, g.-d. algomaníi, art. algomaníei
algomanii
ALGOMANÍE s. f. (Livr.) Căutare a unei plăceri în durere. – Din fr. algomanie. DOOM
algomaníe s. f., art. algomanía, g.-d. algomaníi, art. algomaníei
algomaniile
ALGOMANÍE s. f. (Livr.) Căutare a unei plăceri în durere. – Din fr. algomanie. DOOM
algomaníe s. f., art. algomanía, g.-d. algomaníi, art. algomaníei
algomaniilor
ALGOMANÍE s. f. (Livr.) Căutare a unei plăceri în durere. – Din fr. algomanie. DOOM
algomaníe s. f., art. algomanía, g.-d. algomaníi, art. algomaníei
algometru
ALGOMÉTRU s.n. Algezimetru. [Cf. it. algometro].
algonchian
ALGONKIÁN, -Ă, algonkieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Eră geologică căreia îi aparțin formațiunile dintre arhaic și paleozoic și care conține urme de organisme și de cărbuni. 2. Adj. Care se referă la vârsta sau la formațiile algonkianului (1). [Pr.: -ki-an] – Din fr. algonkien.
algonkian
ALGONKIÁN, -Ă, algonkieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Eră geologică căreia îi aparțin formațiunile dintre arhaic și paleozoic și care conține urme de organisme și de cărbuni. 2. Adj. Care se referă la vârsta sau la formațiile algonkianului (1). [Pr.: -ki-an] – Din fr. algonkien. DOOM
algonkián2 (-ki-an) s. n.
algonkiana
ALGONKIÁN, -Ă, algonkieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Eră geologică căreia îi aparțin formațiunile dintre arhaic și paleozoic și care conține urme de organisme și de cărbuni. 2. Adj. Care se referă la vârsta sau la formațiile algonkianului (1). [Pr.: -ki-an] – Din fr. algonkien. DOOM
algonkián2 (-ki-an) s. n.
algonkianul
ALGONKIÁN, -Ă, algonkieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Eră geologică căreia îi aparțin formațiunile dintre arhaic și paleozoic și care conține urme de organisme și de cărbuni. 2. Adj. Care se referă la vârsta sau la formațiile algonkianului (1). [Pr.: -ki-an] – Din fr. algonkien. DOOM
algonkián2 (-ki-an) s. n.
algonkianului
ALGONKIÁN, -Ă, algonkieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Eră geologică căreia îi aparțin formațiunile dintre arhaic și paleozoic și care conține urme de organisme și de cărbuni. 2. Adj. Care se referă la vârsta sau la formațiile algonkianului (1). [Pr.: -ki-an] – Din fr. algonkien. DOOM
algonkián2 (-ki-an) s. n.
algonkiene
ALGONKIÁN, -Ă, algonkieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Eră geologică căreia îi aparțin formațiunile dintre arhaic și paleozoic și care conține urme de organisme și de cărbuni. 2. Adj. Care se referă la vârsta sau la formațiile algonkianului (1). [Pr.: -ki-an] – Din fr. algonkien. DOOM
algonkián2 (-ki-an) s. n.
algonkienei
ALGONKIÁN, -Ă, algonkieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Eră geologică căreia îi aparțin formațiunile dintre arhaic și paleozoic și care conține urme de organisme și de cărbuni. 2. Adj. Care se referă la vârsta sau la formațiile algonkianului (1). [Pr.: -ki-an] – Din fr. algonkien. DOOM
algonkián2 (-ki-an) s. n.
algonkienele
ALGONKIÁN, -Ă, algonkieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Eră geologică căreia îi aparțin formațiunile dintre arhaic și paleozoic și care conține urme de organisme și de cărbuni. 2. Adj. Care se referă la vârsta sau la formațiile algonkianului (1). [Pr.: -ki-an] – Din fr. algonkien. DOOM
algonkián2 (-ki-an) s. n.
algonkienelor
ALGONKIÁN, -Ă, algonkieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Eră geologică căreia îi aparțin formațiunile dintre arhaic și paleozoic și care conține urme de organisme și de cărbuni. 2. Adj. Care se referă la vârsta sau la formațiile algonkianului (1). [Pr.: -ki-an] – Din fr. algonkien. DOOM
algonkián2 (-ki-an) s. n.
algonkieni
ALGONKIÁN, -Ă, algonkieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Eră geologică căreia îi aparțin formațiunile dintre arhaic și paleozoic și care conține urme de organisme și de cărbuni. 2. Adj. Care se referă la vârsta sau la formațiile algonkianului (1). [Pr.: -ki-an] – Din fr. algonkien. DOOM
algonkián2 (-ki-an) s. n.
algonkienii
ALGONKIÁN, -Ă, algonkieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Eră geologică căreia îi aparțin formațiunile dintre arhaic și paleozoic și care conține urme de organisme și de cărbuni. 2. Adj. Care se referă la vârsta sau la formațiile algonkianului (1). [Pr.: -ki-an] – Din fr. algonkien. DOOM
algonkián2 (-ki-an) s. n.
algonkienilor
ALGONKIÁN, -Ă, algonkieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Eră geologică căreia îi aparțin formațiunile dintre arhaic și paleozoic și care conține urme de organisme și de cărbuni. 2. Adj. Care se referă la vârsta sau la formațiile algonkianului (1). [Pr.: -ki-an] – Din fr. algonkien. DOOM
algonkián2 (-ki-an) s. n.
algonkin
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkin
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkina
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkina
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkine
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkine
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkinei
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkinei
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkinele
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkinele
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkinelor
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkinelor
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkini
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkini
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkinii
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkinii
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkinilor
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkinilor
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkinul
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkinul
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkinului
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algonkinului
ALGONKÍN, -Ă, algonkini, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații amerindiene care trăiește îndeosebi în rezervațiile din Statele Unite ale Americii și Canadei. 2. Adj. Care aparține algonkinilor (1), privitor la algonkini. ♦ (Substantivat, f.) Limba algonkină. – Din fr. algonquin. DOOM
algonkínă (limbă) s. f., g.-d. art. algonkínei
algoritm
ALGORÍTM, algoritmi, s. m. Ansamblu de simboluri folosite în matematică și în logică, permițând găsirea în mod mecanic (prin calcul) a unor rezultate. ♦ P. gener. Succesiune de operații necesare în rezolvarea unei probleme oarecare. [Pl. și: (n.) algoritme] – Din fr. algorithme. DOOM
algorítm s. m., pl. algorítmi
algoritmi
ALGORÍTM, algoritmi, s. m. Ansamblu de simboluri folosite în matematică și în logică, permițând găsirea în mod mecanic (prin calcul) a unor rezultate. ♦ P. gener. Succesiune de operații necesare în rezolvarea unei probleme oarecare. [Pl. și: (n.) algoritme] – Din fr. algorithme. DOOM
algorítm s. m., pl. algorítmi
algoritmic
ALGORÍTMIC, -Ă, algoritmici, -ce, adj. Care se bazează pe algoritmi. ◊ Logică algoritmică = logică care utilizează notații algoritmice. – Din fr. algorithmique. DOOM
algorítmic adj. m., pl. algorítmici; f. algorítmică, pl. algorítmice
algoritmica
ALGORÍTMIC, -Ă, algoritmici, -ce, adj. Care se bazează pe algoritmi. ◊ Logică algoritmică = logică care utilizează notații algoritmice. – Din fr. algorithmique. DOOM
algorítmic adj. m., pl. algorítmici; f. algorítmică, pl. algorítmice
algoritmice
ALGORÍTMIC, -Ă, algoritmici, -ce, adj. Care se bazează pe algoritmi. ◊ Logică algoritmică = logică care utilizează notații algoritmice. – Din fr. algorithmique. DOOM
algorítmic adj. m., pl. algorítmici; f. algorítmică, pl. algorítmice
algoritmicei
ALGORÍTMIC, -Ă, algoritmici, -ce, adj. Care se bazează pe algoritmi. ◊ Logică algoritmică = logică care utilizează notații algoritmice. – Din fr. algorithmique. DOOM
algorítmic adj. m., pl. algorítmici; f. algorítmică, pl. algorítmice
algoritmicele
ALGORÍTMIC, -Ă, algoritmici, -ce, adj. Care se bazează pe algoritmi. ◊ Logică algoritmică = logică care utilizează notații algoritmice. – Din fr. algorithmique. DOOM
algorítmic adj. m., pl. algorítmici; f. algorítmică, pl. algorítmice
algoritmicelor
ALGORÍTMIC, -Ă, algoritmici, -ce, adj. Care se bazează pe algoritmi. ◊ Logică algoritmică = logică care utilizează notații algoritmice. – Din fr. algorithmique. DOOM
algorítmic adj. m., pl. algorítmici; f. algorítmică, pl. algorítmice
algoritmici
ALGORÍTMIC, -Ă, algoritmici, -ce, adj. Care se bazează pe algoritmi. ◊ Logică algoritmică = logică care utilizează notații algoritmice. – Din fr. algorithmique. DOOM
algorítmic adj. m., pl. algorítmici; f. algorítmică, pl. algorítmice
algoritmicii
ALGORÍTMIC, -Ă, algoritmici, -ce, adj. Care se bazează pe algoritmi. ◊ Logică algoritmică = logică care utilizează notații algoritmice. – Din fr. algorithmique. DOOM
algorítmic adj. m., pl. algorítmici; f. algorítmică, pl. algorítmice
algoritmicilor
ALGORÍTMIC, -Ă, algoritmici, -ce, adj. Care se bazează pe algoritmi. ◊ Logică algoritmică = logică care utilizează notații algoritmice. – Din fr. algorithmique. DOOM
algorítmic adj. m., pl. algorítmici; f. algorítmică, pl. algorítmice
algoritmicul
ALGORÍTMIC, -Ă, algoritmici, -ce, adj. Care se bazează pe algoritmi. ◊ Logică algoritmică = logică care utilizează notații algoritmice. – Din fr. algorithmique. DOOM
algorítmic adj. m., pl. algorítmici; f. algorítmică, pl. algorítmice
algoritmicului
ALGORÍTMIC, -Ă, algoritmici, -ce, adj. Care se bazează pe algoritmi. ◊ Logică algoritmică = logică care utilizează notații algoritmice. – Din fr. algorithmique. DOOM
algorítmic adj. m., pl. algorítmici; f. algorítmică, pl. algorítmice
algoritmii
ALGORÍTM, algoritmi, s. m. Ansamblu de simboluri folosite în matematică și în logică, permițând găsirea în mod mecanic (prin calcul) a unor rezultate. ♦ P. gener. Succesiune de operații necesare în rezolvarea unei probleme oarecare. [Pl. și: (n.) algoritme] – Din fr. algorithme. DOOM
algorítm s. m., pl. algorítmi
algoritmilor
ALGORÍTM, algoritmi, s. m. Ansamblu de simboluri folosite în matematică și în logică, permițând găsirea în mod mecanic (prin calcul) a unor rezultate. ♦ P. gener. Succesiune de operații necesare în rezolvarea unei probleme oarecare. [Pl. și: (n.) algoritme] – Din fr. algorithme. DOOM
algorítm s. m., pl. algorítmi
algoritmist
ALGORITMÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în algoritmi. [< fr. algorithmiste].
algoritmista
ALGORITMÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în algoritmi. [< fr. algorithmiste].
algoritmiste
ALGORITMÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în algoritmi. [< fr. algorithmiste].
algoritmistei
ALGORITMÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în algoritmi. [< fr. algorithmiste].
algoritmistele
ALGORITMÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în algoritmi. [< fr. algorithmiste].
algoritmistelor
ALGORITMÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în algoritmi. [< fr. algorithmiste].
algoritmistul
ALGORITMÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în algoritmi. [< fr. algorithmiste].
algoritmistului
ALGORITMÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în algoritmi. [< fr. algorithmiste].
algoritmiza
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizai
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizam
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizare
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizare
ALGORITMIZÁRE s.f. Formulare algoritmică. [După fr. algorithmisation].
algoritmizarea
ALGORITMIZÁRE s.f. Formulare algoritmică. [După fr. algorithmisation].
algoritmizară
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizarăm
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizarăți
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizase
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizasem
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizaseră
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizaserăm
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizaserăți
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizaseși
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizaseți
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizat
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizat
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizau
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizași
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizați
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizează
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizez
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizeze
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizezi
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizând
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizînd
algoritmiza, algoritmizez v. t. (pub.) a împărți funcțiile de conducere în cadrul unei coaliții, proporțional cu ponderea fiecărui partid participant
algoritmizări
ALGORITMIZÁRE s.f. Formulare algoritmică. [După fr. algorithmisation].
algoritmizării
ALGORITMIZÁRE s.f. Formulare algoritmică. [După fr. algorithmisation].
algoritmizările
ALGORITMIZÁRE s.f. Formulare algoritmică. [După fr. algorithmisation].
algoritmizărilor
ALGORITMIZÁRE s.f. Formulare algoritmică. [După fr. algorithmisation].
algoritmiști
ALGORITMÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în algoritmi. [< fr. algorithmiste].
algoritmiștii
ALGORITMÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în algoritmi. [< fr. algorithmiste].
algoritmiștilor
ALGORITMÍST, -Ă s.m. și f. Specialist în algoritmi. [< fr. algorithmiste].
algoritmul
ALGORÍTM, algoritmi, s. m. Ansamblu de simboluri folosite în matematică și în logică, permițând găsirea în mod mecanic (prin calcul) a unor rezultate. ♦ P. gener. Succesiune de operații necesare în rezolvarea unei probleme oarecare. [Pl. și: (n.) algoritme] – Din fr. algorithme. DOOM
algorítm s. m., pl. algorítmi
algoritmului
ALGORÍTM, algoritmi, s. m. Ansamblu de simboluri folosite în matematică și în logică, permițând găsirea în mod mecanic (prin calcul) a unor rezultate. ♦ P. gener. Succesiune de operații necesare în rezolvarea unei probleme oarecare. [Pl. și: (n.) algoritme] – Din fr. algorithme. DOOM
algorítm s. m., pl. algorítmi
algospasm
ALGOSPÁSM s.n. Spasm muscular dureros. [< fr. algospasme].
algostază
ALGOSTÁZĂ s.f. Suprimarea durerii. [< fr. algostase, cf. gr. algos – durere, stasos – oprire].
algrafia
ALGRAFÍE s. f. Procedeu de executare a formelor de imprimare pe plăci de aluminiu, folosit pentru tiparul plan. – Din fr. algraphie. DOOM
algrafíe s. f., art. algrafía, g.-d. algrafíi, art. algrafíei
algrafie
ALGRAFÍE s. f. Procedeu de executare a formelor de imprimare pe plăci de aluminiu, folosit pentru tiparul plan. – Din fr. algraphie. DOOM
algrafíe s. f., art. algrafía, g.-d. algrafíi, art. algrafíei
algrafiei
ALGRAFÍE s. f. Procedeu de executare a formelor de imprimare pe plăci de aluminiu, folosit pentru tiparul plan. – Din fr. algraphie. DOOM
algrafíe s. f., art. algrafía, g.-d. algrafíi, art. algrafíei
algrafii
ALGRAFÍE s. f. Procedeu de executare a formelor de imprimare pe plăci de aluminiu, folosit pentru tiparul plan. – Din fr. algraphie. DOOM
algrafíe s. f., art. algrafía, g.-d. algrafíi, art. algrafíei
algrafiile
ALGRAFÍE s. f. Procedeu de executare a formelor de imprimare pe plăci de aluminiu, folosit pentru tiparul plan. – Din fr. algraphie. DOOM
algrafíe s. f., art. algrafía, g.-d. algrafíi, art. algrafíei
algrafiilor
ALGRAFÍE s. f. Procedeu de executare a formelor de imprimare pe plăci de aluminiu, folosit pentru tiparul plan. – Din fr. algraphie. DOOM
algrafíe s. f., art. algrafía, g.-d. algrafíi, art. algrafíei
alguazil
ALGUAZÍL s.m. (Liv.) Agent de poliție în Spania. [Pron. -gua-zil. / < sp. alguacil].
alhimist
ALHIMÍST s. m. v. alchimist. DOOM
alchimíst s. m., pl. alchimíști
alhimistul
ALHIMÍST s. m. v. alchimist. DOOM
alchimíst s. m., pl. alchimíști
alhimistului
ALHIMÍST s. m. v. alchimist. DOOM
alchimíst s. m., pl. alchimíști
alhimiști
ALHIMÍST s. m. v. alchimist. DOOM
alchimíst s. m., pl. alchimíști
alhimiștii
ALHIMÍST s. m. v. alchimist. DOOM
alchimíst s. m., pl. alchimíști
alhimiștilor
ALHIMÍST s. m. v. alchimist. DOOM
alchimíst s. m., pl. alchimíști
alia
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
aliaceu
ALIACÉU, -ÉE adj. (rar) Referitor la usturoi. [< fr. alliacé].
aliai
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
aliaj
ALIÁJ, aliaje, s. n. Produs metalic obținut prin topirea laolaltă a anumitor metale sau a unor metale cu metaloizi. [Pr.: -li-aj] – Din fr. alliage. DOOM
aliáj (-li-aj) s. n., pl. aliáje
aliaje
ALIÁJ, aliaje, s. n. Produs metalic obținut prin topirea laolaltă a anumitor metale sau a unor metale cu metaloizi. [Pr.: -li-aj] – Din fr. alliage. DOOM
aliáj (-li-aj) s. n., pl. aliáje
aliajele
ALIÁJ, aliaje, s. n. Produs metalic obținut prin topirea laolaltă a anumitor metale sau a unor metale cu metaloizi. [Pr.: -li-aj] – Din fr. alliage. DOOM
aliáj (-li-aj) s. n., pl. aliáje
aliajelor
ALIÁJ, aliaje, s. n. Produs metalic obținut prin topirea laolaltă a anumitor metale sau a unor metale cu metaloizi. [Pr.: -li-aj] – Din fr. alliage. DOOM
aliáj (-li-aj) s. n., pl. aliáje
aliajul
ALIÁJ, aliaje, s. n. Produs metalic obținut prin topirea laolaltă a anumitor metale sau a unor metale cu metaloizi. [Pr.: -li-aj] – Din fr. alliage. DOOM
aliáj (-li-aj) s. n., pl. aliáje
aliajului
ALIÁJ, aliaje, s. n. Produs metalic obținut prin topirea laolaltă a anumitor metale sau a unor metale cu metaloizi. [Pr.: -li-aj] – Din fr. alliage. DOOM
aliáj (-li-aj) s. n., pl. aliáje
aliam
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
alianța
ALIÁNȚĂ, alianțe, s. f. 1. Înțelegere politică de durată între două sau mai multe state, stipulată în acorduri sau tratate, prin care hotărăsc să-și acorde asistență politică și militară reciprocă. ♦ Legătură, înțelegere între două sau mai multe grupuri, în vederea realizării unui obiectiv comun. 2. (În sintagma) Rudă prin alianță = persoană devenită, prin căsătorie, rudă cu rudele soției sau ale soțului. ♦ (Reg.) Inel de logodnă. [Pr.: -li-an-] – Din fr. alliance. DOOM
aliánță (-li-an-) s. f., g.-d. art. aliánței; pl. aliánțe
alianțe
ALIÁNȚĂ, alianțe, s. f. 1. Înțelegere politică de durată între două sau mai multe state, stipulată în acorduri sau tratate, prin care hotărăsc să-și acorde asistență politică și militară reciprocă. ♦ Legătură, înțelegere între două sau mai multe grupuri, în vederea realizării unui obiectiv comun. 2. (În sintagma) Rudă prin alianță = persoană devenită, prin căsătorie, rudă cu rudele soției sau ale soțului. ♦ (Reg.) Inel de logodnă. [Pr.: -li-an-] – Din fr. alliance. DOOM
aliánță (-li-an-) s. f., g.-d. art. aliánței; pl. aliánțe
alianței
ALIÁNȚĂ, alianțe, s. f. 1. Înțelegere politică de durată între două sau mai multe state, stipulată în acorduri sau tratate, prin care hotărăsc să-și acorde asistență politică și militară reciprocă. ♦ Legătură, înțelegere între două sau mai multe grupuri, în vederea realizării unui obiectiv comun. 2. (În sintagma) Rudă prin alianță = persoană devenită, prin căsătorie, rudă cu rudele soției sau ale soțului. ♦ (Reg.) Inel de logodnă. [Pr.: -li-an-] – Din fr. alliance. DOOM
aliánță (-li-an-) s. f., g.-d. art. aliánței; pl. aliánțe
alianțele
ALIÁNȚĂ, alianțe, s. f. 1. Înțelegere politică de durată între două sau mai multe state, stipulată în acorduri sau tratate, prin care hotărăsc să-și acorde asistență politică și militară reciprocă. ♦ Legătură, înțelegere între două sau mai multe grupuri, în vederea realizării unui obiectiv comun. 2. (În sintagma) Rudă prin alianță = persoană devenită, prin căsătorie, rudă cu rudele soției sau ale soțului. ♦ (Reg.) Inel de logodnă. [Pr.: -li-an-] – Din fr. alliance. DOOM
aliánță (-li-an-) s. f., g.-d. art. aliánței; pl. aliánțe
alianțelor
ALIÁNȚĂ, alianțe, s. f. 1. Înțelegere politică de durată între două sau mai multe state, stipulată în acorduri sau tratate, prin care hotărăsc să-și acorde asistență politică și militară reciprocă. ♦ Legătură, înțelegere între două sau mai multe grupuri, în vederea realizării unui obiectiv comun. 2. (În sintagma) Rudă prin alianță = persoană devenită, prin căsătorie, rudă cu rudele soției sau ale soțului. ♦ (Reg.) Inel de logodnă. [Pr.: -li-an-] – Din fr. alliance. DOOM
aliánță (-li-an-) s. f., g.-d. art. aliánței; pl. aliánțe
aliară
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
aliarăm
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
aliarăți
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
alias
ÁLIAS adv. Zis și..., pe nume și... [Pr.: -li-as] – Cuv. lat. DOOM
álias (lat.) (-li-as) adv.
aliase
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
aliasem
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
aliaseră
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
aliaserăm
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
aliaserăți
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
aliaseși
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
aliaseți
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
aliat
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
aliat
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliat
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliata
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliata
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliate
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliate
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliatei
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliatei
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliatele
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliatele
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliatelor
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliatelor
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliatul
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliatul
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliatului
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliatului
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliau
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
aliază
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
aliași
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
aliați
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
aliați
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliați
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliații
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliații
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliaților
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
aliaților
ALIÁT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia. DOOM
aliát (-li-at) adj. m., s. m., pl. aliáți; adj. f., s. f. aliátă, pl. aliáte
alibi
ALIBÍ, alibiuri, s. n. 1. Dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, la data săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârșirii ei. 2. Mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuză, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici)un alibi = a (nu) deține (nici)o probă, a (nu) avea (nici)o motivare. – Din fr. alibi. DOOM
alibí s. n., pl. alibíuri
alibiul
ALIBÍ, alibiuri, s. n. 1. Dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, la data săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârșirii ei. 2. Mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuză, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici)un alibi = a (nu) deține (nici)o probă, a (nu) avea (nici)o motivare. – Din fr. alibi. DOOM
alibí s. n., pl. alibíuri
alibiului
ALIBÍ, alibiuri, s. n. 1. Dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, la data săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârșirii ei. 2. Mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuză, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici)un alibi = a (nu) deține (nici)o probă, a (nu) avea (nici)o motivare. – Din fr. alibi. DOOM
alibí s. n., pl. alibíuri
alibiuri
ALIBÍ, alibiuri, s. n. 1. Dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, la data săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârșirii ei. 2. Mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuză, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici)un alibi = a (nu) deține (nici)o probă, a (nu) avea (nici)o motivare. – Din fr. alibi. DOOM
alibí s. n., pl. alibíuri
alibiurile
ALIBÍ, alibiuri, s. n. 1. Dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, la data săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârșirii ei. 2. Mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuză, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici)un alibi = a (nu) deține (nici)o probă, a (nu) avea (nici)o motivare. – Din fr. alibi. DOOM
alibí s. n., pl. alibíuri
alibiurilor
ALIBÍ, alibiuri, s. n. 1. Dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, la data săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârșirii ei. 2. Mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuză, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici)un alibi = a (nu) deține (nici)o probă, a (nu) avea (nici)o motivare. – Din fr. alibi. DOOM
alibí s. n., pl. alibíuri
alic
HALÍCE s. f. v. alică. DOOM
alíce v. alícă
alicante
ALICÁNTE s. n. Soi de viță-de-vie cu struguri roșietici de mărime mijlocie și boabe sferice uniforme. ♦ P. ext. Vin produs din soiul de viță-de-vie descris mai sus. – Din fr. alicante.
alicantele
ALICÁNTE s. n. Soi de viță-de-vie cu struguri roșietici de mărime mijlocie și boabe sferice uniforme. ♦ P. ext. Vin produs din soiul de viță-de-vie descris mai sus. – Din fr. alicante.
alicantelui
ALICÁNTE s. n. Soi de viță-de-vie cu struguri roșietici de mărime mijlocie și boabe sferice uniforme. ♦ P. ext. Vin produs din soiul de viță-de-vie descris mai sus. – Din fr. alicante.
alice
HALÍCE s. f. v. alică. DOOM
alíce v. alícă
alicea
HALÍCE s. f. v. alică. DOOM
alíce v. alícă
alicei
HALÍCE s. f. v. alică. DOOM
alíce v. alícă
alicele
HALÍCE s. f. v. alică. DOOM
alíce v. alícă
alicelor
HALÍCE s. f. v. alică. DOOM
alíce v. alícă
alici
ALICÍ, (1) alicesc, (2) pers. 3 alicește, vb. IV. 1. Tranz. (Rar) A răni cu alice (1). 2. Refl. (Reg.) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri. – Din alică. DOOM
alicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. alicéște, imperf. 3 sg. aliceá; conj. prez. 3 să aliceáscă
alicire
ALICÍ, (1) alicesc, (2) pers. 3 alicește, vb. IV. 1. Tranz. A răni cu alice (1). 2. Refl. (Reg.) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri. – Din alică.
alicit
ALICÍ, (1) alicesc, (2) pers. 3 alicește, vb. IV. 1. Tranz. A răni cu alice (1). 2. Refl. (Reg.) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri. – Din alică.
alicneala
LIHNEÁLĂ, lihneli, s. f. (Înv.) Sfârșeală, slăbiciune (din cauza foamei). [Var.: alicneálă s. f.] – Lihni + suf. -eală. DOOM
lihneálă (înv.) s. f., g.-d. art. lihnélii; pl. lihnéli
alicneli
LIHNEÁLĂ, lihneli, s. f. (Înv.) Sfârșeală, slăbiciune (din cauza foamei). [Var.: alicneálă s. f.] – Lihni + suf. -eală. DOOM
lihneálă (înv.) s. f., g.-d. art. lihnélii; pl. lihnéli
alicnelii
LIHNEÁLĂ, lihneli, s. f. (Înv.) Sfârșeală, slăbiciune (din cauza foamei). [Var.: alicneálă s. f.] – Lihni + suf. -eală. DOOM
lihneálă (înv.) s. f., g.-d. art. lihnélii; pl. lihnéli
alicnelile
LIHNEÁLĂ, lihneli, s. f. (Înv.) Sfârșeală, slăbiciune (din cauza foamei). [Var.: alicneálă s. f.] – Lihni + suf. -eală. DOOM
lihneálă (înv.) s. f., g.-d. art. lihnélii; pl. lihnéli
alicnelilor
LIHNEÁLĂ, lihneli, s. f. (Înv.) Sfârșeală, slăbiciune (din cauza foamei). [Var.: alicneálă s. f.] – Lihni + suf. -eală. DOOM
lihneálă (înv.) s. f., g.-d. art. lihnélii; pl. lihnéli
alicota
ALICÓTĂ, alicote, adj. (Mat.; în sintagma) Parte alicotă = parte care se cuprinde exact, de un anumit număr de ori, într-o cantitate dată. – Din fr. aliquote. DOOM
alicótă adj. f., pl. alicóte
alicote
ALICÓTĂ, alicote, adj. (Mat.; în sintagma) Parte alicotă = parte care se cuprinde exact, de un anumit număr de ori, într-o cantitate dată. – Din fr. aliquote. DOOM
alicótă adj. f., pl. alicóte
alicotei
ALICÓTĂ, alicote, adj. (Mat.; în sintagma) Parte alicotă = parte care se cuprinde exact, de un anumit număr de ori, într-o cantitate dată. – Din fr. aliquote. DOOM
alicótă adj. f., pl. alicóte
alicotele
ALICÓTĂ, alicote, adj. (Mat.; în sintagma) Parte alicotă = parte care se cuprinde exact, de un anumit număr de ori, într-o cantitate dată. – Din fr. aliquote. DOOM
alicótă adj. f., pl. alicóte
alicotelor
ALICÓTĂ, alicote, adj. (Mat.; în sintagma) Parte alicotă = parte care se cuprinde exact, de un anumit număr de ori, într-o cantitate dată. – Din fr. aliquote. DOOM
alicótă adj. f., pl. alicóte
alicuanta
ALICUÁNTĂ, alicuante, adj. (Mat.; în sintagma) Parte alicuantă = parte care nu se cuprinde exact, de un anumit număr de ori, într-o anumită cantitate dată. – Din fr. aliquante. DOOM
alicuántă (-cuan-) adj. f., pl. alicuánte
alicuante
ALICUÁNTĂ, alicuante, adj. (Mat.; în sintagma) Parte alicuantă = parte care nu se cuprinde exact, de un anumit număr de ori, într-o anumită cantitate dată. – Din fr. aliquante. DOOM
alicuántă (-cuan-) adj. f., pl. alicuánte
alicuantei
ALICUÁNTĂ, alicuante, adj. (Mat.; în sintagma) Parte alicuantă = parte care nu se cuprinde exact, de un anumit număr de ori, într-o anumită cantitate dată. – Din fr. aliquante. DOOM
alicuántă (-cuan-) adj. f., pl. alicuánte
alicuantele
ALICUÁNTĂ, alicuante, adj. (Mat.; în sintagma) Parte alicuantă = parte care nu se cuprinde exact, de un anumit număr de ori, într-o anumită cantitate dată. – Din fr. aliquante. DOOM
alicuántă (-cuan-) adj. f., pl. alicuánte
alicuantelor
ALICUÁNTĂ, alicuante, adj. (Mat.; în sintagma) Parte alicuantă = parte care nu se cuprinde exact, de un anumit număr de ori, într-o anumită cantitate dată. – Din fr. aliquante. DOOM
alicuántă (-cuan-) adj. f., pl. alicuánte
alicul
HALÍCE s. f. v. alică. DOOM
alíce v. alícă
alicului
HALÍCE s. f. v. alică. DOOM
alíce v. alícă
alică
HALÍCE s. f. v. alică. DOOM
alíce v. alícă
alicăria
ALICĂRÍE s. f. Material de construcție constituit din spărturi de cărămidă sau din piatră naturală, folosit ca umplutură. – Alic + suf. -ărie. DOOM
alicăríe s. f., art. alicăría, g.-d. alicăríi, art. alicăríei
alicărie
ALICĂRÍE s. f. Material de construcție constituit din spărturi de cărămidă sau din piatră naturală, folosit ca umplutură. – Alic + suf. -ărie. DOOM
alicăríe s. f., art. alicăría, g.-d. alicăríi, art. alicăríei
alicăriei
ALICĂRÍE s. f. Material de construcție constituit din spărturi de cărămidă sau din piatră naturală, folosit ca umplutură. – Alic + suf. -ărie. DOOM
alicăríe s. f., art. alicăría, g.-d. alicăríi, art. alicăríei
alicării
ALICĂRÍE s. f. Material de construcție constituit din spărturi de cărămidă sau din piatră naturală, folosit ca umplutură. – Alic + suf. -ărie. DOOM
alicăríe s. f., art. alicăría, g.-d. alicăríi, art. alicăríei
alidada
ALIDÁDĂ, alidade, s. f. Dispozitiv atașat la diferite aparate topografice, care servește la măsurarea unghiurilor. – Din fr. alidade, lat. alidada. DOOM
alidádă s. f., g.-d. art. alidádei; pl. alidáde
alidade
ALIDÁDĂ, alidade, s. f. Dispozitiv atașat la diferite aparate topografice, care servește la măsurarea unghiurilor. – Din fr. alidade, lat. alidada. DOOM
alidádă s. f., g.-d. art. alidádei; pl. alidáde
alidadei
ALIDÁDĂ, alidade, s. f. Dispozitiv atașat la diferite aparate topografice, care servește la măsurarea unghiurilor. – Din fr. alidade, lat. alidada. DOOM
alidádă s. f., g.-d. art. alidádei; pl. alidáde
alidadele
ALIDÁDĂ, alidade, s. f. Dispozitiv atașat la diferite aparate topografice, care servește la măsurarea unghiurilor. – Din fr. alidade, lat. alidada. DOOM
alidádă s. f., g.-d. art. alidádei; pl. alidáde
alidadelor
ALIDÁDĂ, alidade, s. f. Dispozitiv atașat la diferite aparate topografice, care servește la măsurarea unghiurilor. – Din fr. alidade, lat. alidada. DOOM
alidádă s. f., g.-d. art. alidádei; pl. alidáde
alie
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
aliem
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
aliena
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienabil
ALIENÁBIL, -Ă, alienabili, -e, adj. (Jur.; despre un drept, un lucru) Care poate fi înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliénable. DOOM
alienábil (-li-e-) adj. m., pl. alienábili; f. alienábilă, pl. alienábile
alienabila
ALIENÁBIL, -Ă, alienabili, -e, adj. (Jur.; despre un drept, un lucru) Care poate fi înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliénable. DOOM
alienábil (-li-e-) adj. m., pl. alienábili; f. alienábilă, pl. alienábile
alienabile
ALIENÁBIL, -Ă, alienabili, -e, adj. (Jur.; despre un drept, un lucru) Care poate fi înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliénable. DOOM
alienábil (-li-e-) adj. m., pl. alienábili; f. alienábilă, pl. alienábile
alienabilei
ALIENÁBIL, -Ă, alienabili, -e, adj. (Jur.; despre un drept, un lucru) Care poate fi înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliénable. DOOM
alienábil (-li-e-) adj. m., pl. alienábili; f. alienábilă, pl. alienábile
alienabilele
ALIENÁBIL, -Ă, alienabili, -e, adj. (Jur.; despre un drept, un lucru) Care poate fi înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliénable. DOOM
alienábil (-li-e-) adj. m., pl. alienábili; f. alienábilă, pl. alienábile
alienabilelor
ALIENÁBIL, -Ă, alienabili, -e, adj. (Jur.; despre un drept, un lucru) Care poate fi înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliénable. DOOM
alienábil (-li-e-) adj. m., pl. alienábili; f. alienábilă, pl. alienábile
alienabili
ALIENÁBIL, -Ă, alienabili, -e, adj. (Jur.; despre un drept, un lucru) Care poate fi înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliénable. DOOM
alienábil (-li-e-) adj. m., pl. alienábili; f. alienábilă, pl. alienábile
alienabilii
ALIENÁBIL, -Ă, alienabili, -e, adj. (Jur.; despre un drept, un lucru) Care poate fi înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliénable. DOOM
alienábil (-li-e-) adj. m., pl. alienábili; f. alienábilă, pl. alienábile
alienabililor
ALIENÁBIL, -Ă, alienabili, -e, adj. (Jur.; despre un drept, un lucru) Care poate fi înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliénable. DOOM
alienábil (-li-e-) adj. m., pl. alienábili; f. alienábilă, pl. alienábile
alienabilitate
ALIENABILITÁTE s. f. (Jur.) Însușirea de a fi alienabil. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliénabilité. DOOM
alienabilitáte (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienabilitắții
alienabilitatea
ALIENABILITÁTE s. f. (Jur.) Însușirea de a fi alienabil. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliénabilité. DOOM
alienabilitáte (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienabilitắții
alienabilități
ALIENABILITÁTE s. f. (Jur.) Însușirea de a fi alienabil. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliénabilité. DOOM
alienabilitáte (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienabilitắții
alienabilității
ALIENABILITÁTE s. f. (Jur.) Însușirea de a fi alienabil. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliénabilité. DOOM
alienabilitáte (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienabilitắții
alienabilul
ALIENÁBIL, -Ă, alienabili, -e, adj. (Jur.; despre un drept, un lucru) Care poate fi înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliénable. DOOM
alienábil (-li-e-) adj. m., pl. alienábili; f. alienábilă, pl. alienábile
alienabilului
ALIENÁBIL, -Ă, alienabili, -e, adj. (Jur.; despre un drept, un lucru) Care poate fi înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliénable. DOOM
alienábil (-li-e-) adj. m., pl. alienábili; f. alienábilă, pl. alienábile
alienai
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienam
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienare
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienare
ALIENÁRE, alienări, s. f. 1. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. 2. (Fil.) Neputința individului față de societate și față de el însuși, depersonalizarea sa în organizațiile mari și birocratice; înstrăinare. 3. (Med.; în sintagma) Alienare mintală = nebunie. [Pr.: -li-e-] – V. aliena. DOOM
alienáre (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienắrii; pl. alienắri
alienarea
ALIENÁRE, alienări, s. f. 1. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. 2. (Fil.) Neputința individului față de societate și față de el însuși, depersonalizarea sa în organizațiile mari și birocratice; înstrăinare. 3. (Med.; în sintagma) Alienare mintală = nebunie. [Pr.: -li-e-] – V. aliena. DOOM
alienáre (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienắrii; pl. alienắri
alienară
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienarăm
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienarăți
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienase
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienasem
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienaseră
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienaserăm
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienaserăți
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienaseși
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienaseți
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienat
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienat
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienat
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienata
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienata
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienate
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienate
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienatei
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienatei
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienatele
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienatele
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienatelor
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienatelor
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienatul
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienatul
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienatului
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienatului
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienau
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienași
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienați
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienați
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienați
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienație
ALIENÁȚIE s. f. (Livr.) Termen generic pentru orice boală mintală; nebunie, demență. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliénation, lat. alienatio [mentis]. DOOM
alienáție (-li-e-, -ți-e) s. f., art. alienáția (-ți-a), g.-d. alienáții, art. alienáției
alienații
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienații
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienaților
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienaților
ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. DOOM
alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte
alienează
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienez
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alieneze
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienezi
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienie
ALIENÍE s.f. Lipsa splinei. [Pron. -li-e-, gen. -iei. / < fr. allienie, cf. gr. a – fără, lien – splină].
alienist
ALIENÍST, -Ă, alieniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli mintale. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéniste. DOOM
alienístă (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienístei; pl. alieníste
alienista
ALIENÍST, -Ă, alieniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli mintale. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéniste. DOOM
alienístă (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienístei; pl. alieníste
alieniste
ALIENÍST, -Ă, alieniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli mintale. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéniste. DOOM
alienístă (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienístei; pl. alieníste
alienistei
ALIENÍST, -Ă, alieniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli mintale. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéniste. DOOM
alienístă (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienístei; pl. alieníste
alienistele
ALIENÍST, -Ă, alieniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli mintale. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéniste. DOOM
alienístă (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienístei; pl. alieníste
alienistelor
ALIENÍST, -Ă, alieniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli mintale. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéniste. DOOM
alienístă (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienístei; pl. alieníste
alienistul
ALIENÍST, -Ă, alieniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli mintale. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéniste. DOOM
alienístă (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienístei; pl. alieníste
alienistului
ALIENÍST, -Ă, alieniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli mintale. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéniste. DOOM
alienístă (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienístei; pl. alieníste
alieniști
ALIENÍST, -Ă, alieniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli mintale. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéniste. DOOM
alienístă (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienístei; pl. alieníste
alieniștii
ALIENÍST, -Ă, alieniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli mintale. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéniste. DOOM
alienístă (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienístei; pl. alieníste
alieniștilor
ALIENÍST, -Ă, alieniști, -ste, s. m. și f. Medic specialist în boli mintale. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéniste. DOOM
alienístă (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienístei; pl. alieníste
alienând
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienînd
ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare. DOOM
aliená (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alieneáză
alienări
ALIENÁRE, alienări, s. f. 1. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. 2. (Fil.) Neputința individului față de societate și față de el însuși, depersonalizarea sa în organizațiile mari și birocratice; înstrăinare. 3. (Med.; în sintagma) Alienare mintală = nebunie. [Pr.: -li-e-] – V. aliena. DOOM
alienáre (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienắrii; pl. alienắri
alienării
ALIENÁRE, alienări, s. f. 1. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. 2. (Fil.) Neputința individului față de societate și față de el însuși, depersonalizarea sa în organizațiile mari și birocratice; înstrăinare. 3. (Med.; în sintagma) Alienare mintală = nebunie. [Pr.: -li-e-] – V. aliena. DOOM
alienáre (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienắrii; pl. alienắri
alienările
ALIENÁRE, alienări, s. f. 1. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. 2. (Fil.) Neputința individului față de societate și față de el însuși, depersonalizarea sa în organizațiile mari și birocratice; înstrăinare. 3. (Med.; în sintagma) Alienare mintală = nebunie. [Pr.: -li-e-] – V. aliena. DOOM
alienáre (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienắrii; pl. alienắri
alienărilor
ALIENÁRE, alienări, s. f. 1. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. 2. (Fil.) Neputința individului față de societate și față de el însuși, depersonalizarea sa în organizațiile mari și birocratice; înstrăinare. 3. (Med.; în sintagma) Alienare mintală = nebunie. [Pr.: -li-e-] – V. aliena. DOOM
alienáre (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienắrii; pl. alienắri
aliere
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
aliere
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier.
aliez
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
alieze
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
aliezi
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
alifant
ELEFÁNT, elefanți, s. m. Numele a două animale mamifere din ordinul proboscidienilor, cele mai mari animale terestre de azi, cu pielea groasă și aspră, cu nasul modificat într-o trompă mobilă și cu colți foarte lungi de fildeș (Elephas maximus și Loxodonta africana). – Din fr. éléphant, lat. elephantus. DOOM
elefánt s. m., pl. elefánți
alifatic
ALIFÁTIC, -Ă, alifatici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice organice) care este format din atomi de carbon legați între ei în formă de lanț liber la ambele capete. – Din germ. aliphatisch. DOOM
alifátic adj. m., pl. alifátici; f. alifátică, pl. alifátice
alifatica
ALIFÁTIC, -Ă, alifatici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice organice) care este format din atomi de carbon legați între ei în formă de lanț liber la ambele capete. – Din germ. aliphatisch. DOOM
alifátic adj. m., pl. alifátici; f. alifátică, pl. alifátice
alifatice
ALIFÁTIC, -Ă, alifatici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice organice) care este format din atomi de carbon legați între ei în formă de lanț liber la ambele capete. – Din germ. aliphatisch. DOOM
alifátic adj. m., pl. alifátici; f. alifátică, pl. alifátice
alifaticei
ALIFÁTIC, -Ă, alifatici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice organice) care este format din atomi de carbon legați între ei în formă de lanț liber la ambele capete. – Din germ. aliphatisch. DOOM
alifátic adj. m., pl. alifátici; f. alifátică, pl. alifátice
alifaticele
ALIFÁTIC, -Ă, alifatici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice organice) care este format din atomi de carbon legați între ei în formă de lanț liber la ambele capete. – Din germ. aliphatisch. DOOM
alifátic adj. m., pl. alifátici; f. alifátică, pl. alifátice
alifaticelor
ALIFÁTIC, -Ă, alifatici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice organice) care este format din atomi de carbon legați între ei în formă de lanț liber la ambele capete. – Din germ. aliphatisch. DOOM
alifátic adj. m., pl. alifátici; f. alifátică, pl. alifátice
alifatici
ALIFÁTIC, -Ă, alifatici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice organice) care este format din atomi de carbon legați între ei în formă de lanț liber la ambele capete. – Din germ. aliphatisch. DOOM
alifátic adj. m., pl. alifátici; f. alifátică, pl. alifátice
alifaticii
ALIFÁTIC, -Ă, alifatici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice organice) care este format din atomi de carbon legați între ei în formă de lanț liber la ambele capete. – Din germ. aliphatisch. DOOM
alifátic adj. m., pl. alifátici; f. alifátică, pl. alifátice
alifaticilor
ALIFÁTIC, -Ă, alifatici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice organice) care este format din atomi de carbon legați între ei în formă de lanț liber la ambele capete. – Din germ. aliphatisch. DOOM
alifátic adj. m., pl. alifátici; f. alifátică, pl. alifátice
alifaticul
ALIFÁTIC, -Ă, alifatici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice organice) care este format din atomi de carbon legați între ei în formă de lanț liber la ambele capete. – Din germ. aliphatisch. DOOM
alifátic adj. m., pl. alifátici; f. alifátică, pl. alifátice
alifaticului
ALIFÁTIC, -Ă, alifatici, -ce, adj. (Despre substanțe chimice organice) care este format din atomi de carbon legați între ei în formă de lanț liber la ambele capete. – Din germ. aliphatisch. DOOM
alifátic adj. m., pl. alifátici; f. alifátică, pl. alifátice
alifia
ALIFÍE, alifii, s. f. Preparat farmaceutic de uz extern, compus din substanțe medicamentoase încorporate într-o masă onctuoasă și folosit în medicină și în cosmetică. – Din ngr. alifí „unsoare”. DOOM
alifíe s. f., art. alifía, g.-d. art. alifíei; pl. alifíi, art. alifíile
alifie
ALIFÍE, alifii, s. f. Preparat farmaceutic de uz extern, compus din substanțe medicamentoase încorporate într-o masă onctuoasă și folosit în medicină și în cosmetică. – Din ngr. alifí „unsoare”. DOOM
alifíe s. f., art. alifía, g.-d. art. alifíei; pl. alifíi, art. alifíile
alifiei
ALIFÍE, alifii, s. f. Preparat farmaceutic de uz extern, compus din substanțe medicamentoase încorporate într-o masă onctuoasă și folosit în medicină și în cosmetică. – Din ngr. alifí „unsoare”. DOOM
alifíe s. f., art. alifía, g.-d. art. alifíei; pl. alifíi, art. alifíile
alifii
ALIFÍE, alifii, s. f. Preparat farmaceutic de uz extern, compus din substanțe medicamentoase încorporate într-o masă onctuoasă și folosit în medicină și în cosmetică. – Din ngr. alifí „unsoare”. DOOM
alifíe s. f., art. alifía, g.-d. art. alifíei; pl. alifíi, art. alifíile
alifiile
ALIFÍE, alifii, s. f. Preparat farmaceutic de uz extern, compus din substanțe medicamentoase încorporate într-o masă onctuoasă și folosit în medicină și în cosmetică. – Din ngr. alifí „unsoare”. DOOM
alifíe s. f., art. alifía, g.-d. art. alifíei; pl. alifíi, art. alifíile
alifiilor
ALIFÍE, alifii, s. f. Preparat farmaceutic de uz extern, compus din substanțe medicamentoase încorporate într-o masă onctuoasă și folosit în medicină și în cosmetică. – Din ngr. alifí „unsoare”. DOOM
alifíe s. f., art. alifía, g.-d. art. alifíei; pl. alifíi, art. alifíile
alifioasa
ALIFIÓS, -OÁSĂ, alifioși, -oase, adj. Ca alifia. [Pr.: -fi-os] – Alifie + suf. -os. DOOM
alifiós (-fi-os) adj. m., pl. alifióși; f. alifioásă, pl. alifioáse
alifioase
ALIFIÓS, -OÁSĂ, alifioși, -oase, adj. Ca alifia. [Pr.: -fi-os] – Alifie + suf. -os. DOOM
alifiós (-fi-os) adj. m., pl. alifióși; f. alifioásă, pl. alifioáse
alifioasei
ALIFIÓS, -OÁSĂ, alifioși, -oase, adj. Ca alifia. [Pr.: -fi-os] – Alifie + suf. -os. DOOM
alifiós (-fi-os) adj. m., pl. alifióși; f. alifioásă, pl. alifioáse
alifioasele
ALIFIÓS, -OÁSĂ, alifioși, -oase, adj. Ca alifia. [Pr.: -fi-os] – Alifie + suf. -os. DOOM
alifiós (-fi-os) adj. m., pl. alifióși; f. alifioásă, pl. alifioáse
alifioaselor
ALIFIÓS, -OÁSĂ, alifioși, -oase, adj. Ca alifia. [Pr.: -fi-os] – Alifie + suf. -os. DOOM
alifiós (-fi-os) adj. m., pl. alifióși; f. alifioásă, pl. alifioáse
alifios
ALIFIÓS, -OÁSĂ, alifioși, -oase, adj. Ca alifia. [Pr.: -fi-os] – Alifie + suf. -os. DOOM
alifiós (-fi-os) adj. m., pl. alifióși; f. alifioásă, pl. alifioáse
alifiosul
ALIFIÓS, -OÁSĂ, alifioși, -oase, adj. Ca alifia. [Pr.: -fi-os] – Alifie + suf. -os. DOOM
alifiós (-fi-os) adj. m., pl. alifióși; f. alifioásă, pl. alifioáse
alifiosului
ALIFIÓS, -OÁSĂ, alifioși, -oase, adj. Ca alifia. [Pr.: -fi-os] – Alifie + suf. -os. DOOM
alifiós (-fi-os) adj. m., pl. alifióși; f. alifioásă, pl. alifioáse
alifioși
ALIFIÓS, -OÁSĂ, alifioși, -oase, adj. Ca alifia. [Pr.: -fi-os] – Alifie + suf. -os. DOOM
alifiós (-fi-os) adj. m., pl. alifióși; f. alifioásă, pl. alifioáse
alifioșii
ALIFIÓS, -OÁSĂ, alifioși, -oase, adj. Ca alifia. [Pr.: -fi-os] – Alifie + suf. -os. DOOM
alifiós (-fi-os) adj. m., pl. alifióși; f. alifioásă, pl. alifioáse
alifioșilor
ALIFIÓS, -OÁSĂ, alifioși, -oase, adj. Ca alifia. [Pr.: -fi-os] – Alifie + suf. -os. DOOM
alifiós (-fi-os) adj. m., pl. alifióși; f. alifioásă, pl. alifioáse
aliform
ALIFÓRM, -Ă adj. În formă de aripă. [< fr. aliforme].
aliforma
ALIFÓRM, -Ă adj. În formă de aripă. [< fr. aliforme].
aliforme
ALIFÓRM, -Ă adj. În formă de aripă. [< fr. aliforme].
aliformei
ALIFÓRM, -Ă adj. În formă de aripă. [< fr. aliforme].
aliformele
ALIFÓRM, -Ă adj. În formă de aripă. [< fr. aliforme].
aliformelor
ALIFÓRM, -Ă adj. În formă de aripă. [< fr. aliforme].
aliformi
ALIFÓRM, -Ă adj. În formă de aripă. [< fr. aliforme].
aliformii
ALIFÓRM, -Ă adj. În formă de aripă. [< fr. aliforme].
aliformilor
ALIFÓRM, -Ă adj. În formă de aripă. [< fr. aliforme].
aliformul
ALIFÓRM, -Ă adj. În formă de aripă. [< fr. aliforme].
aliformului
ALIFÓRM, -Ă adj. În formă de aripă. [< fr. aliforme].
aligat
ALIGÁT s.n. Lucrare apărută aparte, dar legată împreună cu altele. [< lat. alligatum].
aligate
ALIGÁT s.n. Lucrare apărută aparte, dar legată împreună cu altele. [< lat. alligatum].
aligatele
ALIGÁT s.n. Lucrare apărută aparte, dar legată împreună cu altele. [< lat. alligatum].
aligatelor
ALIGÁT s.n. Lucrare apărută aparte, dar legată împreună cu altele. [< lat. alligatum].
aligator
ALIGATÓR, aligatori, s. m. Gen de crocodili cu botul lat, care trăiește în fluviile Americii (Alligator mississippiensis) sau ale Chinei (Alligator sinensis), a căror piele este folosită în marochinărie. – Din fr. alligator. DOOM
aligatór s. m., pl. aligatóri
aligatori
ALIGATÓR, aligatori, s. m. Gen de crocodili cu botul lat, care trăiește în fluviile Americii (Alligator mississippiensis) sau ale Chinei (Alligator sinensis), a căror piele este folosită în marochinărie. – Din fr. alligator. DOOM
aligatór s. m., pl. aligatóri
aligatorii
ALIGATÓR, aligatori, s. m. Gen de crocodili cu botul lat, care trăiește în fluviile Americii (Alligator mississippiensis) sau ale Chinei (Alligator sinensis), a căror piele este folosită în marochinărie. – Din fr. alligator. DOOM
aligatór s. m., pl. aligatóri
aligatorilor
ALIGATÓR, aligatori, s. m. Gen de crocodili cu botul lat, care trăiește în fluviile Americii (Alligator mississippiensis) sau ale Chinei (Alligator sinensis), a căror piele este folosită în marochinărie. – Din fr. alligator. DOOM
aligatór s. m., pl. aligatóri
aligatorul
ALIGATÓR, aligatori, s. m. Gen de crocodili cu botul lat, care trăiește în fluviile Americii (Alligator mississippiensis) sau ale Chinei (Alligator sinensis), a căror piele este folosită în marochinărie. – Din fr. alligator. DOOM
aligatór s. m., pl. aligatóri
aligatorului
ALIGATÓR, aligatori, s. m. Gen de crocodili cu botul lat, care trăiește în fluviile Americii (Alligator mississippiensis) sau ale Chinei (Alligator sinensis), a căror piele este folosită în marochinărie. – Din fr. alligator. DOOM
aligatór s. m., pl. aligatóri
aligatul
ALIGÁT s.n. Lucrare apărută aparte, dar legată împreună cu altele. [< lat. alligatum].
aligatului
ALIGÁT s.n. Lucrare apărută aparte, dar legată împreună cu altele. [< lat. alligatum].
aligni
LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzație de sfârșeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ◊ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.
alignire
ALIGNÍ vb. IV v. lihni.
aligote
ALIGOTÉ s. n. Soi de viță-de-vie originar din Franța, cu boabe mici, rotunde, de culoare albă-verzuie și miez zemos. ♦ P. ext. Vin produs din soiul de viță-de-vie descris mai sus. – Din fr. aligoté. DOOM
aligoté (vin) s. n., art. aligotéul (-te-ul)
aligoteul
ALIGOTÉ s. n. Soi de viță-de-vie originar din Franța, cu boabe mici, rotunde, de culoare albă-verzuie și miez zemos. ♦ P. ext. Vin produs din soiul de viță-de-vie descris mai sus. – Din fr. aligoté. DOOM
aligoté (vin) s. n., art. aligotéul (-te-ul)
aligoteului
ALIGOTÉ s. n. Soi de viță-de-vie originar din Franța, cu boabe mici, rotunde, de culoare albă-verzuie și miez zemos. ♦ P. ext. Vin produs din soiul de viță-de-vie descris mai sus. – Din fr. aligoté. DOOM
aligoté (vin) s. n., art. aligotéul (-te-ul)
aliind
ALIÁ, aliez, vb. I. 1. Refl. A încheia un tratat de alianță. ♦ A se înțelege cu cineva, a se coaliza în vederea unei acțiuni comune. 2. Tranz. A topi laolaltă anumite metale sau anumite metale cu metaloizi pentru a obține un aliaj. [Pr.: -li-a] – Din fr. allier. DOOM
aliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 aliáză, 1 pl. aliém (-li-em); conj. prez. 3 să aliéze; ger. aliínd (-li-ind)
alil
ALÍL s.n. Radical monovalent derivat din propilenă prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. [< fr. allyl].
alilic
ALÍLIC adj. m. Alcool alilic = alcool etilic derivat din petrol, care servește la prepararea glicerinei. [< fr. allylique].
alilodidactic
ALILODIDÁCTIC, -Ă, alilodidactice, adj. n. și f. (Grecism înv.; despre sisteme, metode de învățământ etc.) Care preconizează ca elevii să se instruiască unii pe alții sub conducerea profesorului. – Ngr. allilodidaktikos.
aliluia
ALILÚIA interj. v. aleluia. DOOM
alelúia interj.
aliman
LIMÁN, limanuri, și limane, s. n. 1. Țărm, mal; (învechit) port. Deci vin aice iară ca barca la liman Și-ți zic: întinde-mi mîna. ALECSANDRI, T. II 134. Corăbierul... Aleargă la limanul ce adesea l-a scăpat. ALEXANDRESCU, M. 48. Un liman mîntuielnic dup-o lungă înotare. CONACHI, P. 286. ◊ (Poetic) Izbește-n aripi vînt al soartei ! Mi-i dor, așa de dor de-un țărm: Liman cu flori și cu lumină. TOMA, C. V. 59. ◊ Expr. A ieși la liman = a) a ieși la mal. Să iasă moartea la liman că să-și răzbune și ea pe Ivan. CREANGĂ, P. 323; b) fig. a scăpa dintr-o primejdie; a ajunge la o situație bună. Dă din mîini dacă vrei să ieși la liman. PANN, P. V. I 152. ♦ Fig. Loc de scăpare; adăpost, refugiu. Cine știe prin ce furtuni potrivnice trecuseră și acuma, după un popas scurt, se avîntau iar, cu strigăt, înspre limanul libertății. SADOVEANU, P. M. 245. Mă lăsasem ușor pe umărul Fanei – liman al tuturor frămîntărilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 173. Tu dă-te cu totul nădejdii și luptă... Cătîndu-ți limanul. NECULUȚĂ, Ț. D. 39. ◊ (Uneori determinat prin «de adăpost», «de scăpare» etc.) Aici și numai aici e limanul de scăpare. SLAVICI, O. I 160. ◊ Expr. A duce (sau a scoate) la (un) liman sau la liman bun = a scăpa (pe cineva) dintr-o situație grea, dintr-un impas; a salva. Să renunțăm la îngîndurare, că nu ne duce la nici un liman. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 160. Se ruga... să o scoață la liman bun. ISPIRESCU, L. 121. A ajunge la (un) liman (sau) a ajunge limanul = a atinge ținta dorită, a-și ajunge scopul. Dacă țăranii vor să ajungă la un liman, trebuie să se grăbească... Dac-ar lăsa boierilor timp să-și tragă răsuflatul, se duce pe apa sîmbetei toată strădania și toată dreptatea lor. GALAN, Z. R. 255. Toți oamenii care se petrec pe acest pămînt... ar fi să ajungă... limanul unei fericiri neclintite. SADOVEANU, P. M. 138. 2. Lac la țărmul unei mări, format prin închiderea gurii unui fluviu printr-o limbă de nisip și care rămîne în comunicație cu marea prin una sau mai multe guri. V. lagună. – Variantă: (învechit) alimán s. n.
alimba
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbai
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbam
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbare
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbare
ALIMBÁRE, alimbări, s. f. Faptul de a alimba. – V. alimba. DOOM
alimbáre s. f., g.-d. art. alimbắrii; pl. alimbắri
alimbarea
ALIMBÁRE, alimbări, s. f. Faptul de a alimba. – V. alimba. DOOM
alimbáre s. f., g.-d. art. alimbắrii; pl. alimbắri
alimbară
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbarăm
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbarăți
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbase
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbasem
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbaseră
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbaserăm
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbaserăți
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbaseși
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbaseți
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbat
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbat
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb.
alimbau
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbași
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbați
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbează
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbez
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbeze
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbezi
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbând
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbînd
ALIMBÁ, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb. DOOM
alimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimbeáză
alimbări
ALIMBÁRE, alimbări, s. f. Faptul de a alimba. – V. alimba. DOOM
alimbáre s. f., g.-d. art. alimbắrii; pl. alimbắri
alimbării
ALIMBÁRE, alimbări, s. f. Faptul de a alimba. – V. alimba. DOOM
alimbáre s. f., g.-d. art. alimbắrii; pl. alimbắri
alimbările
ALIMBÁRE, alimbări, s. f. Faptul de a alimba. – V. alimba. DOOM
alimbáre s. f., g.-d. art. alimbắrii; pl. alimbắri
alimbărilor
ALIMBÁRE, alimbări, s. f. Faptul de a alimba. – V. alimba. DOOM
alimbáre s. f., g.-d. art. alimbắrii; pl. alimbắri
aliment
ALIMÉNT, alimente, s. n. Produs în stare naturală sau prelucrat care servește ca hrană. – Din fr. aliment, lat. alimentum. DOOM
alimént s. n., pl. aliménte
alimenta
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentai
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentam
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentar
ALIMENTÁR, -Ă, alimentari, -e, adj. De alimente, privitor la alimente. ◊ Industrie alimentară = industrie care transformă materiile prime de origine animală și vegetală în produse necesare hranei. ◊ Pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia, în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau prin hotărâre judecătorească; pensie de întreținere. ♦ (Substantivat, f.) Magazin în care se vând alimente. – Din fr. alimentaire, lat. alimentarius. DOOM
alimentár adj. m., pl. alimentári; f. alimentáră, pl. alimentáre
alimentara
ALIMENTÁR, -Ă, alimentari, -e, adj. De alimente, privitor la alimente. ◊ Industrie alimentară = industrie care transformă materiile prime de origine animală și vegetală în produse necesare hranei. ◊ Pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia, în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau prin hotărâre judecătorească; pensie de întreținere. ♦ (Substantivat, f.) Magazin în care se vând alimente. – Din fr. alimentaire, lat. alimentarius. DOOM
alimentár adj. m., pl. alimentári; f. alimentáră, pl. alimentáre
alimentara
ALIMENTÁR, -Ă, alimentari, -e, adj. De alimente, privitor la alimente. ◊ Industrie alimentară = industrie care transformă materiile prime de origine animală și vegetală în produse necesare hranei. ◊ Pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia, în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau prin hotărâre judecătorească; pensie de întreținere. ♦ (Substantivat, f.) Magazin în care se vând alimente. – Din fr. alimentaire, lat. alimentarius. DOOM
alimentáră (magazin) (înv.) s. f., g.-d. art. alimentárei, pl. alimentáre
alimentare
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentare
ALIMENTÁR, -Ă, alimentari, -e, adj. De alimente, privitor la alimente. ◊ Industrie alimentară = industrie care transformă materiile prime de origine animală și vegetală în produse necesare hranei. ◊ Pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia, în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau prin hotărâre judecătorească; pensie de întreținere. ♦ (Substantivat, f.) Magazin în care se vând alimente. – Din fr. alimentaire, lat. alimentarius. DOOM
alimentár adj. m., pl. alimentári; f. alimentáră, pl. alimentáre
alimentare
ALIMENTÁR, -Ă, alimentari, -e, adj. De alimente, privitor la alimente. ◊ Industrie alimentară = industrie care transformă materiile prime de origine animală și vegetală în produse necesare hranei. ◊ Pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia, în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau prin hotărâre judecătorească; pensie de întreținere. ♦ (Substantivat, f.) Magazin în care se vând alimente. – Din fr. alimentaire, lat. alimentarius. DOOM
alimentáră (magazin) (înv.) s. f., g.-d. art. alimentárei, pl. alimentáre
alimentare
ALIMENTÁRE, alimentări, s. f. Acțiunea de a (se) alimenta și rezultatul ei; hrănire, alimentație, nutriție. – V. alimenta. DOOM
alimentáre (hrănire) s. f., g.-d. art. alimentắrii; pl. alimentắri
alimentarea
ALIMENTÁRE, alimentări, s. f. Acțiunea de a (se) alimenta și rezultatul ei; hrănire, alimentație, nutriție. – V. alimenta. DOOM
alimentáre (hrănire) s. f., g.-d. art. alimentắrii; pl. alimentắri
alimentarei
ALIMENTÁR, -Ă, alimentari, -e, adj. De alimente, privitor la alimente. ◊ Industrie alimentară = industrie care transformă materiile prime de origine animală și vegetală în produse necesare hranei. ◊ Pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia, în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau prin hotărâre judecătorească; pensie de întreținere. ♦ (Substantivat, f.) Magazin în care se vând alimente. – Din fr. alimentaire, lat. alimentarius. DOOM
alimentár adj. m., pl. alimentári; f. alimentáră, pl. alimentáre
alimentarei
ALIMENTÁR, -Ă, alimentari, -e, adj. De alimente, privitor la alimente. ◊ Industrie alimentară = industrie care transformă materiile prime de origine animală și vegetală în produse necesare hranei. ◊ Pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia, în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau prin hotărâre judecătorească; pensie de întreținere. ♦ (Substantivat, f.) Magazin în care se vând alimente. – Din fr. alimentaire, lat. alimentarius. DOOM
alimentáră (magazin) (înv.) s. f., g.-d. art. alimentárei, pl. alimentáre
alimentarele
ALIMENTÁR, -Ă, alimentari, -e, adj. De alimente, privitor la alimente. ◊ Industrie alimentară = industrie care transformă materiile prime de origine animală și vegetală în produse necesare hranei. ◊ Pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia, în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau prin hotărâre judecătorească; pensie de întreținere. ♦ (Substantivat, f.) Magazin în care se vând alimente. – Din fr. alimentaire, lat. alimentarius. DOOM
alimentár adj. m., pl. alimentári; f. alimentáră, pl. alimentáre
alimentarele
ALIMENTÁR, -Ă, alimentari, -e, adj. De alimente, privitor la alimente. ◊ Industrie alimentară = industrie care transformă materiile prime de origine animală și vegetală în produse necesare hranei. ◊ Pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia, în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau prin hotărâre judecătorească; pensie de întreținere. ♦ (Substantivat, f.) Magazin în care se vând alimente. – Din fr. alimentaire, lat. alimentarius. DOOM
alimentáră (magazin) (înv.) s. f., g.-d. art. alimentárei, pl. alimentáre
alimentarelor
ALIMENTÁR, -Ă, alimentari, -e, adj. De alimente, privitor la alimente. ◊ Industrie alimentară = industrie care transformă materiile prime de origine animală și vegetală în produse necesare hranei. ◊ Pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia, în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau prin hotărâre judecătorească; pensie de întreținere. ♦ (Substantivat, f.) Magazin în care se vând alimente. – Din fr. alimentaire, lat. alimentarius. DOOM
alimentár adj. m., pl. alimentári; f. alimentáră, pl. alimentáre
alimentarelor
ALIMENTÁR, -Ă, alimentari, -e, adj. De alimente, privitor la alimente. ◊ Industrie alimentară = industrie care transformă materiile prime de origine animală și vegetală în produse necesare hranei. ◊ Pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia, în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau prin hotărâre judecătorească; pensie de întreținere. ♦ (Substantivat, f.) Magazin în care se vând alimente. – Din fr. alimentaire, lat. alimentarius. DOOM
alimentáră (magazin) (înv.) s. f., g.-d. art. alimentárei, pl. alimentáre
alimentari
ALIMENTÁR, -Ă, alimentari, -e, adj. De alimente, privitor la alimente. ◊ Industrie alimentară = industrie care transformă materiile prime de origine animală și vegetală în produse necesare hranei. ◊ Pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia, în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau prin hotărâre judecătorească; pensie de întreținere. ♦ (Substantivat, f.) Magazin în care se vând alimente. – Din fr. alimentaire, lat. alimentarius. DOOM
alimentár adj. m., pl. alimentári; f. alimentáră, pl. alimentáre
alimentarii
ALIMENTÁR, -Ă, alimentari, -e, adj. De alimente, privitor la alimente. ◊ Industrie alimentară = industrie care transformă materiile prime de origine animală și vegetală în produse necesare hranei. ◊ Pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia, în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau prin hotărâre judecătorească; pensie de întreținere. ♦ (Substantivat, f.) Magazin în care se vând alimente. – Din fr. alimentaire, lat. alimentarius. DOOM
alimentár adj. m., pl. alimentári; f. alimentáră, pl. alimentáre
alimentarilor
ALIMENTÁR, -Ă, alimentari, -e, adj. De alimente, privitor la alimente. ◊ Industrie alimentară = industrie care transformă materiile prime de origine animală și vegetală în produse necesare hranei. ◊ Pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia, în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau prin hotărâre judecătorească; pensie de întreținere. ♦ (Substantivat, f.) Magazin în care se vând alimente. – Din fr. alimentaire, lat. alimentarius. DOOM
alimentár adj. m., pl. alimentári; f. alimentáră, pl. alimentáre
alimentarul
ALIMENTÁR, -Ă, alimentari, -e, adj. De alimente, privitor la alimente. ◊ Industrie alimentară = industrie care transformă materiile prime de origine animală și vegetală în produse necesare hranei. ◊ Pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia, în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau prin hotărâre judecătorească; pensie de întreținere. ♦ (Substantivat, f.) Magazin în care se vând alimente. – Din fr. alimentaire, lat. alimentarius. DOOM
alimentár adj. m., pl. alimentári; f. alimentáră, pl. alimentáre
alimentarului
ALIMENTÁR, -Ă, alimentari, -e, adj. De alimente, privitor la alimente. ◊ Industrie alimentară = industrie care transformă materiile prime de origine animală și vegetală în produse necesare hranei. ◊ Pensie alimentară = sprijin material acordat periodic de către o persoană alteia, în temeiul unei obligații stabilite prin lege sau prin hotărâre judecătorească; pensie de întreținere. ♦ (Substantivat, f.) Magazin în care se vând alimente. – Din fr. alimentaire, lat. alimentarius. DOOM
alimentár adj. m., pl. alimentári; f. alimentáră, pl. alimentáre
alimentară
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentarăm
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentarăți
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentase
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentasem
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentaseră
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentaserăm
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentaserăți
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentaseși
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentaseți
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentat
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentatoare
ALIMENTATÓR, alimentatoare, s. n. Dispozitiv care alimentează o mașină, o instalație etc. cu combustibil sau cu materie primă. – Din fr. alimentateur. DOOM
alimentatór s. n., pl. alimentatoáre
alimentatoarele
ALIMENTATÓR, alimentatoare, s. n. Dispozitiv care alimentează o mașină, o instalație etc. cu combustibil sau cu materie primă. – Din fr. alimentateur. DOOM
alimentatór s. n., pl. alimentatoáre
alimentatoarelor
ALIMENTATÓR, alimentatoare, s. n. Dispozitiv care alimentează o mașină, o instalație etc. cu combustibil sau cu materie primă. – Din fr. alimentateur. DOOM
alimentatór s. n., pl. alimentatoáre
alimentator
ALIMENTATÓR, alimentatoare, s. n. Dispozitiv care alimentează o mașină, o instalație etc. cu combustibil sau cu materie primă. – Din fr. alimentateur. DOOM
alimentatór s. n., pl. alimentatoáre
alimentatorul
ALIMENTATÓR, alimentatoare, s. n. Dispozitiv care alimentează o mașină, o instalație etc. cu combustibil sau cu materie primă. – Din fr. alimentateur. DOOM
alimentatór s. n., pl. alimentatoáre
alimentatorului
ALIMENTATÓR, alimentatoare, s. n. Dispozitiv care alimentează o mașină, o instalație etc. cu combustibil sau cu materie primă. – Din fr. alimentateur. DOOM
alimentatór s. n., pl. alimentatoáre
alimentau
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentași
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentați
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentația
ALIMENTÁȚIE, alimentații, s. f. Alimentare, nutriment. ◊ Alimentație publică = rețea de întreprinderi comerciale pentru servirea populației cu mâncăruri și băuturi. ♦ Introducere în organism a substanțelor nutritive. – Din fr. alimentation. DOOM
alimentáție (-ți-e) s. f., art. alimentáția (-ți-a), g.-d. art. alimentáției; pl. alimentáții, art. alimentáțiile (-ți-i-)
alimentație
ALIMENTÁȚIE, alimentații, s. f. Alimentare, nutriment. ◊ Alimentație publică = rețea de întreprinderi comerciale pentru servirea populației cu mâncăruri și băuturi. ♦ Introducere în organism a substanțelor nutritive. – Din fr. alimentation. DOOM
alimentáție (-ți-e) s. f., art. alimentáția (-ți-a), g.-d. art. alimentáției; pl. alimentáții, art. alimentáțiile (-ți-i-)
alimentației
ALIMENTÁȚIE, alimentații, s. f. Alimentare, nutriment. ◊ Alimentație publică = rețea de întreprinderi comerciale pentru servirea populației cu mâncăruri și băuturi. ♦ Introducere în organism a substanțelor nutritive. – Din fr. alimentation. DOOM
alimentáție (-ți-e) s. f., art. alimentáția (-ți-a), g.-d. art. alimentáției; pl. alimentáții, art. alimentáțiile (-ți-i-)
alimentații
ALIMENTÁȚIE, alimentații, s. f. Alimentare, nutriment. ◊ Alimentație publică = rețea de întreprinderi comerciale pentru servirea populației cu mâncăruri și băuturi. ♦ Introducere în organism a substanțelor nutritive. – Din fr. alimentation. DOOM
alimentáție (-ți-e) s. f., art. alimentáția (-ți-a), g.-d. art. alimentáției; pl. alimentáții, art. alimentáțiile (-ți-i-)
alimentațiile
ALIMENTÁȚIE, alimentații, s. f. Alimentare, nutriment. ◊ Alimentație publică = rețea de întreprinderi comerciale pentru servirea populației cu mâncăruri și băuturi. ♦ Introducere în organism a substanțelor nutritive. – Din fr. alimentation. DOOM
alimentáție (-ți-e) s. f., art. alimentáția (-ți-a), g.-d. art. alimentáției; pl. alimentáții, art. alimentáțiile (-ți-i-)
alimentațiilor
ALIMENTÁȚIE, alimentații, s. f. Alimentare, nutriment. ◊ Alimentație publică = rețea de întreprinderi comerciale pentru servirea populației cu mâncăruri și băuturi. ♦ Introducere în organism a substanțelor nutritive. – Din fr. alimentation. DOOM
alimentáție (-ți-e) s. f., art. alimentáția (-ți-a), g.-d. art. alimentáției; pl. alimentáții, art. alimentáțiile (-ți-i-)
alimente
ALIMÉNT, alimente, s. n. Produs în stare naturală sau prelucrat care servește ca hrană. – Din fr. aliment, lat. alimentum. DOOM
alimént s. n., pl. aliménte
alimentează
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentele
ALIMÉNT, alimente, s. n. Produs în stare naturală sau prelucrat care servește ca hrană. – Din fr. aliment, lat. alimentum. DOOM
alimént s. n., pl. aliménte
alimentelor
ALIMÉNT, alimente, s. n. Produs în stare naturală sau prelucrat care servește ca hrană. – Din fr. aliment, lat. alimentum. DOOM
alimént s. n., pl. aliménte
alimentez
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimenteze
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentezi
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentul
ALIMÉNT, alimente, s. n. Produs în stare naturală sau prelucrat care servește ca hrană. – Din fr. aliment, lat. alimentum. DOOM
alimént s. n., pl. aliménte
alimentului
ALIMÉNT, alimente, s. n. Produs în stare naturală sau prelucrat care servește ca hrană. – Din fr. aliment, lat. alimentum. DOOM
alimént s. n., pl. aliménte
alimentând
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentînd
ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instalații, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter. DOOM
alimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 alimenteáză
alimentări
ALIMENTÁRE, alimentări, s. f. Acțiunea de a (se) alimenta și rezultatul ei; hrănire, alimentație, nutriție. – V. alimenta. DOOM
alimentáre (hrănire) s. f., g.-d. art. alimentắrii; pl. alimentắri
alimentării
ALIMENTÁRE, alimentări, s. f. Acțiunea de a (se) alimenta și rezultatul ei; hrănire, alimentație, nutriție. – V. alimenta. DOOM
alimentáre (hrănire) s. f., g.-d. art. alimentắrii; pl. alimentắri
alimentările
ALIMENTÁRE, alimentări, s. f. Acțiunea de a (se) alimenta și rezultatul ei; hrănire, alimentație, nutriție. – V. alimenta. DOOM
alimentáre (hrănire) s. f., g.-d. art. alimentắrii; pl. alimentắri
alimentărilor
ALIMENTÁRE, alimentări, s. f. Acțiunea de a (se) alimenta și rezultatul ei; hrănire, alimentație, nutriție. – V. alimenta. DOOM
alimentáre (hrănire) s. f., g.-d. art. alimentắrii; pl. alimentắri
alimori
alimóri, s. m. pl. – Lăsata secului de brînză. Bg. ale more, exclamație auzită de obicei la sărbătoarea populară respectivă (Philippide, ZRPh., XXXI, 280; DAR).
alin
ALÍN adv. (Rar) Domol, liniștit, calm, încet, lin. – Din alina (derivat regresiv). DOOM
alín (rar) adv.
alin
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alina
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinai
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinam
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinare
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinare
ALINÁRE, alinări, s. f. Acțiunea de a (se) alina și rezultatul ei. – V. alina. DOOM
alináre s. f., g.-d. art. alinắrii; pl. alinắri
alinarea
ALINÁRE, alinări, s. f. Acțiunea de a (se) alina și rezultatul ei. – V. alina. DOOM
alináre s. f., g.-d. art. alinắrii; pl. alinắri
alinară
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinarăm
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinarăți
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinase
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinasem
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinaseră
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinaserăm
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinaserăți
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinaseși
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinaseți
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinat
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinat
ALINÁ, alín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) aliní vb. IV] – Lat. *allenare.
alinata
ALINÁ, alín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) aliní vb. IV] – Lat. *allenare.
alinate
ALINÁ, alín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) aliní vb. IV] – Lat. *allenare.
alinatei
ALINÁ, alín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) aliní vb. IV] – Lat. *allenare.
alinatele
ALINÁ, alín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) aliní vb. IV] – Lat. *allenare.
alinatelor
ALINÁ, alín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) aliní vb. IV] – Lat. *allenare.
alinatul
ALINÁ, alín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) aliní vb. IV] – Lat. *allenare.
alinatului
ALINÁ, alín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) aliní vb. IV] – Lat. *allenare.
alinau
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinași
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinați
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinați
ALINÁ, alín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) aliní vb. IV] – Lat. *allenare.
alinații
ALINÁ, alín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) aliní vb. IV] – Lat. *allenare.
alinaților
ALINÁ, alín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) aliní vb. IV] – Lat. *allenare.
aline
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinea
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinea
ALINEÁ vb. I v. alinia.
alineai
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alineam
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alineament
ALINEAMÉNT s.n. v. aliniament.
alineare
ALINEÁ vb. I v. alinia.
alinească
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alineat
ALINEÁ vb. I v. alinia.
alineat
ALINEÁT, alineate, s. n. Rând retras într-un text pentru a marca schimbarea ideii; fragment de text care începe cu un asemenea rând. ♦ Pasaj în articolele de legi. [Pr.: -ne-at. – Var.: aliniát s. n.] – După fr. alinéa. DOOM
alineát (-ne-at) s. n., pl. alineáte; abr. al./alin.
alineat
ALINEÁT s.n. Rând într-un text care începe mai dinăuntru decât celelalte pentru a arăta trecerea la altă idee; fragment de text cuprins între două rânduri scrise în acest fel. ♦ Pasaj dintr-un articol de lege. [Pron. -ne-at, pl. -te, -turi, var. aliniat s.n. / cf. fr. alinéa, lat. a linea – de la capăt].
alineata
ALINEÁ vb. I v. alinia.
alineate
ALINEÁ vb. I v. alinia.
alineate
ALINEÁT, alineate, s. n. Rând retras într-un text pentru a marca schimbarea ideii; fragment de text care începe cu un asemenea rând. ♦ Pasaj în articolele de legi. [Pr.: -ne-at. – Var.: aliniát s. n.] – După fr. alinéa. DOOM
alineát (-ne-at) s. n., pl. alineáte; abr. al./alin.
alineatei
ALINEÁ vb. I v. alinia.
alineatele
ALINEÁ vb. I v. alinia.
alineatele
ALINEÁT, alineate, s. n. Rând retras într-un text pentru a marca schimbarea ideii; fragment de text care începe cu un asemenea rând. ♦ Pasaj în articolele de legi. [Pr.: -ne-at. – Var.: aliniát s. n.] – După fr. alinéa. DOOM
alineát (-ne-at) s. n., pl. alineáte; abr. al./alin.
alineatelor
ALINEÁ vb. I v. alinia.
alineatelor
ALINEÁT, alineate, s. n. Rând retras într-un text pentru a marca schimbarea ideii; fragment de text care începe cu un asemenea rând. ♦ Pasaj în articolele de legi. [Pr.: -ne-at. – Var.: aliniát s. n.] – După fr. alinéa. DOOM
alineát (-ne-at) s. n., pl. alineáte; abr. al./alin.
alineatul
ALINEÁ vb. I v. alinia.
alineatul
ALINEÁT, alineate, s. n. Rând retras într-un text pentru a marca schimbarea ideii; fragment de text care începe cu un asemenea rând. ♦ Pasaj în articolele de legi. [Pr.: -ne-at. – Var.: aliniát s. n.] – După fr. alinéa. DOOM
alineát (-ne-at) s. n., pl. alineáte; abr. al./alin.
alineatului
ALINEÁ vb. I v. alinia.
alineatului
ALINEÁT, alineate, s. n. Rând retras într-un text pentru a marca schimbarea ideii; fragment de text care începe cu un asemenea rând. ♦ Pasaj în articolele de legi. [Pr.: -ne-at. – Var.: aliniát s. n.] – După fr. alinéa. DOOM
alineát (-ne-at) s. n., pl. alineáte; abr. al./alin.
alineau
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alineați
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alineați
ALINEÁ vb. I v. alinia.
alineații
ALINEÁ vb. I v. alinia.
alineaților
ALINEÁ vb. I v. alinia.
alinesc
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinește
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinești
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alini
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinia
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniai
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniam
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniament
ALINIAMÉNT, aliniamente, s. n. 1. Linie dreaptă determinată pe un teren prin poziția mai multor puncte sau obiecte; p. ext. poziția mai multor puncte sau obiecte de-a lungul unei linii drepte. ◊ Aliniament de teren = linie de teren marcată prin jaloane, țăruși etc. 2. Porțiune dreaptă din traseul unei căi de comunicație cuprinsă între două curbe consecutive. 3. (Mil.) Fâșie de teren care, datorită condițiilor naturale, prezintă o importanță tactică, operativă sau strategică pentru acțiunile de luptă ce se desfășoară în raionul respectiv. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. alignement. DOOM
aliniamént (-ni-a-) s. n., pl. aliniaménte
aliniamente
ALINIAMÉNT, aliniamente, s. n. 1. Linie dreaptă determinată pe un teren prin poziția mai multor puncte sau obiecte; p. ext. poziția mai multor puncte sau obiecte de-a lungul unei linii drepte. ◊ Aliniament de teren = linie de teren marcată prin jaloane, țăruși etc. 2. Porțiune dreaptă din traseul unei căi de comunicație cuprinsă între două curbe consecutive. 3. (Mil.) Fâșie de teren care, datorită condițiilor naturale, prezintă o importanță tactică, operativă sau strategică pentru acțiunile de luptă ce se desfășoară în raionul respectiv. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. alignement. DOOM
aliniamént (-ni-a-) s. n., pl. aliniaménte
aliniamentele
ALINIAMÉNT, aliniamente, s. n. 1. Linie dreaptă determinată pe un teren prin poziția mai multor puncte sau obiecte; p. ext. poziția mai multor puncte sau obiecte de-a lungul unei linii drepte. ◊ Aliniament de teren = linie de teren marcată prin jaloane, țăruși etc. 2. Porțiune dreaptă din traseul unei căi de comunicație cuprinsă între două curbe consecutive. 3. (Mil.) Fâșie de teren care, datorită condițiilor naturale, prezintă o importanță tactică, operativă sau strategică pentru acțiunile de luptă ce se desfășoară în raionul respectiv. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. alignement. DOOM
aliniamént (-ni-a-) s. n., pl. aliniaménte
aliniamentelor
ALINIAMÉNT, aliniamente, s. n. 1. Linie dreaptă determinată pe un teren prin poziția mai multor puncte sau obiecte; p. ext. poziția mai multor puncte sau obiecte de-a lungul unei linii drepte. ◊ Aliniament de teren = linie de teren marcată prin jaloane, țăruși etc. 2. Porțiune dreaptă din traseul unei căi de comunicație cuprinsă între două curbe consecutive. 3. (Mil.) Fâșie de teren care, datorită condițiilor naturale, prezintă o importanță tactică, operativă sau strategică pentru acțiunile de luptă ce se desfășoară în raionul respectiv. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. alignement. DOOM
aliniamént (-ni-a-) s. n., pl. aliniaménte
aliniamentul
ALINIAMÉNT, aliniamente, s. n. 1. Linie dreaptă determinată pe un teren prin poziția mai multor puncte sau obiecte; p. ext. poziția mai multor puncte sau obiecte de-a lungul unei linii drepte. ◊ Aliniament de teren = linie de teren marcată prin jaloane, țăruși etc. 2. Porțiune dreaptă din traseul unei căi de comunicație cuprinsă între două curbe consecutive. 3. (Mil.) Fâșie de teren care, datorită condițiilor naturale, prezintă o importanță tactică, operativă sau strategică pentru acțiunile de luptă ce se desfășoară în raionul respectiv. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. alignement. DOOM
aliniamént (-ni-a-) s. n., pl. aliniaménte
aliniamentului
ALINIAMÉNT, aliniamente, s. n. 1. Linie dreaptă determinată pe un teren prin poziția mai multor puncte sau obiecte; p. ext. poziția mai multor puncte sau obiecte de-a lungul unei linii drepte. ◊ Aliniament de teren = linie de teren marcată prin jaloane, țăruși etc. 2. Porțiune dreaptă din traseul unei căi de comunicație cuprinsă între două curbe consecutive. 3. (Mil.) Fâșie de teren care, datorită condițiilor naturale, prezintă o importanță tactică, operativă sau strategică pentru acțiunile de luptă ce se desfășoară în raionul respectiv. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. alignement. DOOM
aliniamént (-ni-a-) s. n., pl. aliniaménte
aliniară
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniarăm
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniarăți
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniase
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniasem
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniaseră
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniaserăm
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniaserăți
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniaseși
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniaseți
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniat
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniat
ALINIÁT2, -Ă, aliniați, -te, adj. 1. Care este așezat în linie dreaptă. 2. (Despre țări) Care aparține unei grupări constituite pe baza unui tratat. [Pr.: -ni-at] – V. alinia. Cf. fr. aligné. DOOM
aliniát adj. m., pl. aliniáți; f. aliniátă, pl. aliniáte
aliniat
ALINIÁT1 s. n. v. alineat.
aliniata
ALINIÁT2, -Ă, aliniați, -te, adj. 1. Care este așezat în linie dreaptă. 2. (Despre țări) Care aparține unei grupări constituite pe baza unui tratat. [Pr.: -ni-at] – V. alinia. Cf. fr. aligné. DOOM
aliniát adj. m., pl. aliniáți; f. aliniátă, pl. aliniáte
aliniate
ALINIÁT2, -Ă, aliniați, -te, adj. 1. Care este așezat în linie dreaptă. 2. (Despre țări) Care aparține unei grupări constituite pe baza unui tratat. [Pr.: -ni-at] – V. alinia. Cf. fr. aligné. DOOM
aliniát adj. m., pl. aliniáți; f. aliniátă, pl. aliniáte
aliniatei
ALINIÁT2, -Ă, aliniați, -te, adj. 1. Care este așezat în linie dreaptă. 2. (Despre țări) Care aparține unei grupări constituite pe baza unui tratat. [Pr.: -ni-at] – V. alinia. Cf. fr. aligné. DOOM
aliniát adj. m., pl. aliniáți; f. aliniátă, pl. aliniáte
aliniatele
ALINIÁT2, -Ă, aliniați, -te, adj. 1. Care este așezat în linie dreaptă. 2. (Despre țări) Care aparține unei grupări constituite pe baza unui tratat. [Pr.: -ni-at] – V. alinia. Cf. fr. aligné. DOOM
aliniát adj. m., pl. aliniáți; f. aliniátă, pl. aliniáte
aliniatelor
ALINIÁT2, -Ă, aliniați, -te, adj. 1. Care este așezat în linie dreaptă. 2. (Despre țări) Care aparține unei grupări constituite pe baza unui tratat. [Pr.: -ni-at] – V. alinia. Cf. fr. aligné. DOOM
aliniát adj. m., pl. aliniáți; f. aliniátă, pl. aliniáte
aliniatul
ALINIÁT2, -Ă, aliniați, -te, adj. 1. Care este așezat în linie dreaptă. 2. (Despre țări) Care aparține unei grupări constituite pe baza unui tratat. [Pr.: -ni-at] – V. alinia. Cf. fr. aligné. DOOM
aliniát adj. m., pl. aliniáți; f. aliniátă, pl. aliniáte
aliniatului
ALINIÁT2, -Ă, aliniați, -te, adj. 1. Care este așezat în linie dreaptă. 2. (Despre țări) Care aparține unei grupări constituite pe baza unui tratat. [Pr.: -ni-at] – V. alinia. Cf. fr. aligné. DOOM
aliniát adj. m., pl. aliniáți; f. aliniátă, pl. aliniáte
aliniau
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniază
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniași
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniați
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniați
ALINIÁT2, -Ă, aliniați, -te, adj. 1. Care este așezat în linie dreaptă. 2. (Despre țări) Care aparține unei grupări constituite pe baza unui tratat. [Pr.: -ni-at] – V. alinia. Cf. fr. aligné. DOOM
aliniát adj. m., pl. aliniáți; f. aliniátă, pl. aliniáte
aliniații
ALINIÁT2, -Ă, aliniați, -te, adj. 1. Care este așezat în linie dreaptă. 2. (Despre țări) Care aparține unei grupări constituite pe baza unui tratat. [Pr.: -ni-at] – V. alinia. Cf. fr. aligné. DOOM
aliniát adj. m., pl. aliniáți; f. aliniátă, pl. aliniáte
aliniaților
ALINIÁT2, -Ă, aliniați, -te, adj. 1. Care este așezat în linie dreaptă. 2. (Despre țări) Care aparține unei grupări constituite pe baza unui tratat. [Pr.: -ni-at] – V. alinia. Cf. fr. aligné. DOOM
aliniát adj. m., pl. aliniáți; f. aliniátă, pl. aliniáte
alinie
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniem
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniere
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniere
ALINIÉRE, alinieri, s. f. Acțiunea de a (se) alinia și rezultatul ei. ♦ (Mil.; articulat, cu valoare de interjecție) Aliniați-vă! [Pr.: -ni-e-] – V. alinia. DOOM
aliniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. aliniérii; pl. aliniéri
alinierea
ALINIÉRE, alinieri, s. f. Acțiunea de a (se) alinia și rezultatul ei. ♦ (Mil.; articulat, cu valoare de interjecție) Aliniați-vă! [Pr.: -ni-e-] – V. alinia. DOOM
aliniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. aliniérii; pl. aliniéri
alinieri
ALINIÉRE, alinieri, s. f. Acțiunea de a (se) alinia și rezultatul ei. ♦ (Mil.; articulat, cu valoare de interjecție) Aliniați-vă! [Pr.: -ni-e-] – V. alinia. DOOM
aliniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. aliniérii; pl. aliniéri
alinierii
ALINIÉRE, alinieri, s. f. Acțiunea de a (se) alinia și rezultatul ei. ♦ (Mil.; articulat, cu valoare de interjecție) Aliniați-vă! [Pr.: -ni-e-] – V. alinia. DOOM
aliniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. aliniérii; pl. aliniéri
alinierile
ALINIÉRE, alinieri, s. f. Acțiunea de a (se) alinia și rezultatul ei. ♦ (Mil.; articulat, cu valoare de interjecție) Aliniați-vă! [Pr.: -ni-e-] – V. alinia. DOOM
aliniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. aliniérii; pl. aliniéri
alinierilor
ALINIÉRE, alinieri, s. f. Acțiunea de a (se) alinia și rezultatul ei. ♦ (Mil.; articulat, cu valoare de interjecție) Aliniați-vă! [Pr.: -ni-e-] – V. alinia. DOOM
aliniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. aliniérii; pl. aliniéri
aliniez
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
alinieze
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
aliniezi
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
alinii
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
aliniind
ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în linie dreaptă. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei străzi. ♦ Tranz. A așeza un grup de construcții după o linie dinainte stabilită. 2. Refl. (Despre țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o bună funcționare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (după fr. aligner). DOOM
aliniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 aliniáză, 1 pl. aliniém (-ni-em); conj. prez. 3 să aliniéze; ger. aliniínd (-ni-ind)
alinim
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinind
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinire
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinire
ALINÍ vb. IV v. alina.
aliniră
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinirăm
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinirăți
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinise
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinisem
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
aliniseră
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
aliniserăm
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
aliniserăți
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
aliniseși
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
aliniseți
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinit
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinit
ALINÍ vb. IV v. alina.
aliniși
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
aliniți
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alint
ALÍNT, alinturi, s. n. (Poetic) 1. Alintare. 2. (Rar) Mișcare grațioasă, legănare ușoară. ♦ Răsfăț, răzgâială. – Din alinta (derivat regresiv). DOOM
alínt s. n., pl. alínturi
alint
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alinta
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintai
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintam
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintare
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintare
ALINTÁRE, alintări, s. f. Acțiunea de a (se) alinta și rezultatul ei; dezmierdare, mângâiere, alintătură; alint; răsfăț, răzgâială. – V. alinta. DOOM
alintáre s. f., g.-d. art. alintắrii; pl. alintắri
alintarea
ALINTÁRE, alintări, s. f. Acțiunea de a (se) alinta și rezultatul ei; dezmierdare, mângâiere, alintătură; alint; răsfăț, răzgâială. – V. alinta. DOOM
alintáre s. f., g.-d. art. alintắrii; pl. alintắri
alintară
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintarăm
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintarăți
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintase
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintasem
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintaseră
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintaserăm
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintaserăți
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintaseși
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintaseți
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintat
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintat
ALINTÁT, -Ă, alintați, -te, adj. Care este răsfățat, răzgâiat. – V. alinta.
alintata
ALINTÁT, -Ă, alintați, -te, adj. Care este răsfățat, răzgâiat. – V. alinta.
alintate
ALINTÁT, -Ă, alintați, -te, adj. Care este răsfățat, răzgâiat. – V. alinta.
alintatei
ALINTÁT, -Ă, alintați, -te, adj. Care este răsfățat, răzgâiat. – V. alinta.
alintatele
ALINTÁT, -Ă, alintați, -te, adj. Care este răsfățat, răzgâiat. – V. alinta.
alintatelor
ALINTÁT, -Ă, alintați, -te, adj. Care este răsfățat, răzgâiat. – V. alinta.
alintatul
ALINTÁT, -Ă, alintați, -te, adj. Care este răsfățat, răzgâiat. – V. alinta.
alintatului
ALINTÁT, -Ă, alintați, -te, adj. Care este răsfățat, răzgâiat. – V. alinta.
alintau
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintași
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintați
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintați
ALINTÁT, -Ă, alintați, -te, adj. Care este răsfățat, răzgâiat. – V. alinta.
alintații
ALINTÁT, -Ă, alintați, -te, adj. Care este răsfățat, răzgâiat. – V. alinta.
alintaților
ALINTÁT, -Ă, alintați, -te, adj. Care este răsfățat, răzgâiat. – V. alinta.
alinte
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintul
ALÍNT, alinturi, s. n. (Poetic) 1. Alintare. 2. (Rar) Mișcare grațioasă, legănare ușoară. ♦ Răsfăț, răzgâială. – Din alinta (derivat regresiv). DOOM
alínt s. n., pl. alínturi
alintului
ALÍNT, alinturi, s. n. (Poetic) 1. Alintare. 2. (Rar) Mișcare grațioasă, legănare ușoară. ♦ Răsfăț, răzgâială. – Din alinta (derivat regresiv). DOOM
alínt s. n., pl. alínturi
alinturi
ALÍNT, alinturi, s. n. (Poetic) 1. Alintare. 2. (Rar) Mișcare grațioasă, legănare ușoară. ♦ Răsfăț, răzgâială. – Din alinta (derivat regresiv). DOOM
alínt s. n., pl. alínturi
alinturile
ALÍNT, alinturi, s. n. (Poetic) 1. Alintare. 2. (Rar) Mișcare grațioasă, legănare ușoară. ♦ Răsfăț, răzgâială. – Din alinta (derivat regresiv). DOOM
alínt s. n., pl. alínturi
alinturilor
ALÍNT, alinturi, s. n. (Poetic) 1. Alintare. 2. (Rar) Mișcare grațioasă, legănare ușoară. ♦ Răsfăț, răzgâială. – Din alinta (derivat regresiv). DOOM
alínt s. n., pl. alínturi
alintând
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintînd
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alintări
ALINTÁRE, alintări, s. f. Acțiunea de a (se) alinta și rezultatul ei; dezmierdare, mângâiere, alintătură; alint; răsfăț, răzgâială. – V. alinta. DOOM
alintáre s. f., g.-d. art. alintắrii; pl. alintắri
alintării
ALINTÁRE, alintări, s. f. Acțiunea de a (se) alinta și rezultatul ei; dezmierdare, mângâiere, alintătură; alint; răsfăț, răzgâială. – V. alinta. DOOM
alintáre s. f., g.-d. art. alintắrii; pl. alintắri
alintările
ALINTÁRE, alintări, s. f. Acțiunea de a (se) alinta și rezultatul ei; dezmierdare, mângâiere, alintătură; alint; răsfăț, răzgâială. – V. alinta. DOOM
alintáre s. f., g.-d. art. alintắrii; pl. alintắri
alintărilor
ALINTÁRE, alintări, s. f. Acțiunea de a (se) alinta și rezultatul ei; dezmierdare, mângâiere, alintătură; alint; răsfăț, răzgâială. – V. alinta. DOOM
alintáre s. f., g.-d. art. alintắrii; pl. alintắri
alintătoare
ALINTĂTÓR, -OÁRE, alintători, -oare, adj. Care alintă. – Alinta + suf. -ător. DOOM
alintătór adj. m., pl. alintătóri; f. sg. și pl. alintătoáre
alintătoarea
ALINTĂTÓR, -OÁRE, alintători, -oare, adj. Care alintă. – Alinta + suf. -ător. DOOM
alintătór adj. m., pl. alintătóri; f. sg. și pl. alintătoáre
alintătoarei
ALINTĂTÓR, -OÁRE, alintători, -oare, adj. Care alintă. – Alinta + suf. -ător. DOOM
alintătór adj. m., pl. alintătóri; f. sg. și pl. alintătoáre
alintătoarele
ALINTĂTÓR, -OÁRE, alintători, -oare, adj. Care alintă. – Alinta + suf. -ător. DOOM
alintătór adj. m., pl. alintătóri; f. sg. și pl. alintătoáre
alintătoarelor
ALINTĂTÓR, -OÁRE, alintători, -oare, adj. Care alintă. – Alinta + suf. -ător. DOOM
alintătór adj. m., pl. alintătóri; f. sg. și pl. alintătoáre
alintător
ALINTĂTÓR, -OÁRE, alintători, -oare, adj. Care alintă. – Alinta + suf. -ător. DOOM
alintătór adj. m., pl. alintătóri; f. sg. și pl. alintătoáre
alintători
ALINTĂTÓR, -OÁRE, alintători, -oare, adj. Care alintă. – Alinta + suf. -ător. DOOM
alintătór adj. m., pl. alintătóri; f. sg. și pl. alintătoáre
alintătorii
ALINTĂTÓR, -OÁRE, alintători, -oare, adj. Care alintă. – Alinta + suf. -ător. DOOM
alintătór adj. m., pl. alintătóri; f. sg. și pl. alintătoáre
alintătorilor
ALINTĂTÓR, -OÁRE, alintători, -oare, adj. Care alintă. – Alinta + suf. -ător. DOOM
alintătór adj. m., pl. alintătóri; f. sg. și pl. alintătoáre
alintătorul
ALINTĂTÓR, -OÁRE, alintători, -oare, adj. Care alintă. – Alinta + suf. -ător. DOOM
alintătór adj. m., pl. alintătóri; f. sg. și pl. alintătoáre
alintătorului
ALINTĂTÓR, -OÁRE, alintători, -oare, adj. Care alintă. – Alinta + suf. -ător. DOOM
alintătór adj. m., pl. alintătóri; f. sg. și pl. alintătoáre
alintătura
ALINTĂTÚRĂ, alintături, s. f. Alintare. ♦ (Concr.) Copil alintat. – Alinta + suf. -ătură. DOOM
alintătúră s. f., g.-d. art. alintătúrii; pl. alintătúri
alintături
ALINTĂTÚRĂ, alintături, s. f. Alintare. ♦ (Concr.) Copil alintat. – Alinta + suf. -ătură. DOOM
alintătúră s. f., g.-d. art. alintătúrii; pl. alintătúri
alintăturii
ALINTĂTÚRĂ, alintături, s. f. Alintare. ♦ (Concr.) Copil alintat. – Alinta + suf. -ătură. DOOM
alintătúră s. f., g.-d. art. alintătúrii; pl. alintătúri
alintăturile
ALINTĂTÚRĂ, alintături, s. f. Alintare. ♦ (Concr.) Copil alintat. – Alinta + suf. -ătură. DOOM
alintătúră s. f., g.-d. art. alintătúrii; pl. alintătúri
alintăturilor
ALINTĂTÚRĂ, alintături, s. f. Alintare. ♦ (Concr.) Copil alintat. – Alinta + suf. -ătură. DOOM
alintătúră s. f., g.-d. art. alintătúrii; pl. alintătúri
alinând
ALINÍ vb. IV v. alina. DOOM
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă
alinări
ALINÁRE, alinări, s. f. Acțiunea de a (se) alina și rezultatul ei. – V. alina. DOOM
alináre s. f., g.-d. art. alinắrii; pl. alinắri
alinării
ALINÁRE, alinări, s. f. Acțiunea de a (se) alina și rezultatul ei. – V. alina. DOOM
alináre s. f., g.-d. art. alinắrii; pl. alinắri
alinările
ALINÁRE, alinări, s. f. Acțiunea de a (se) alina și rezultatul ei. – V. alina. DOOM
alináre s. f., g.-d. art. alinắrii; pl. alinắri
alinărilor
ALINÁRE, alinări, s. f. Acțiunea de a (se) alina și rezultatul ei. – V. alina. DOOM
alináre s. f., g.-d. art. alinắrii; pl. alinắri
alinătoare
ALINĂTÓR, -OÁRE, alinători, -oare, adj. Care alină. – Alina + suf. -ător. DOOM
alinătór adj. m., pl. alinătóri; f. sg. și pl. alinătoáre
alinătoarea
ALINĂTÓR, -OÁRE, alinători, -oare, adj. Care alină. – Alina + suf. -ător. DOOM
alinătór adj. m., pl. alinătóri; f. sg. și pl. alinătoáre
alinătoarei
ALINĂTÓR, -OÁRE, alinători, -oare, adj. Care alină. – Alina + suf. -ător. DOOM
alinătór adj. m., pl. alinătóri; f. sg. și pl. alinătoáre
alinătoarele
ALINĂTÓR, -OÁRE, alinători, -oare, adj. Care alină. – Alina + suf. -ător. DOOM
alinătór adj. m., pl. alinătóri; f. sg. și pl. alinătoáre
alinătoarelor
ALINĂTÓR, -OÁRE, alinători, -oare, adj. Care alină. – Alina + suf. -ător. DOOM
alinătór adj. m., pl. alinătóri; f. sg. și pl. alinătoáre
alinător
ALINĂTÓR, -OÁRE, alinători, -oare, adj. Care alină. – Alina + suf. -ător. DOOM
alinătór adj. m., pl. alinătóri; f. sg. și pl. alinătoáre
alinători
ALINĂTÓR, -OÁRE, alinători, -oare, adj. Care alină. – Alina + suf. -ător. DOOM
alinătór adj. m., pl. alinătóri; f. sg. și pl. alinătoáre
alinătorii
ALINĂTÓR, -OÁRE, alinători, -oare, adj. Care alină. – Alina + suf. -ător. DOOM
alinătór adj. m., pl. alinătóri; f. sg. și pl. alinătoáre
alinătorilor
ALINĂTÓR, -OÁRE, alinători, -oare, adj. Care alină. – Alina + suf. -ător. DOOM
alinătór adj. m., pl. alinătóri; f. sg. și pl. alinătoáre
alinătorul
ALINĂTÓR, -OÁRE, alinători, -oare, adj. Care alină. – Alina + suf. -ător. DOOM
alinătór adj. m., pl. alinătóri; f. sg. și pl. alinătoáre
alinătorului
ALINĂTÓR, -OÁRE, alinători, -oare, adj. Care alină. – Alina + suf. -ător. DOOM
alinătór adj. m., pl. alinătóri; f. sg. și pl. alinătoáre
alinătura
ALINĂTÚRĂ, alinături, s. f. (Rar) Loc pe parcursul unui râu unde apa este liniștită. – Alina + suf. -ătură. DOOM
alinătúră (rar) s. f., g.-d. art. alinătúrii; pl. alinătúri
alinături
ALINĂTÚRĂ, alinături, s. f. (Rar) Loc pe parcursul unui râu unde apa este liniștită. – Alina + suf. -ătură. DOOM
alinătúră (rar) s. f., g.-d. art. alinătúrii; pl. alinătúri
alinăturii
ALINĂTÚRĂ, alinături, s. f. (Rar) Loc pe parcursul unui râu unde apa este liniștită. – Alina + suf. -ătură. DOOM
alinătúră (rar) s. f., g.-d. art. alinătúrii; pl. alinătúri
alinăturile
ALINĂTÚRĂ, alinături, s. f. (Rar) Loc pe parcursul unui râu unde apa este liniștită. – Alina + suf. -ătură. DOOM
alinătúră (rar) s. f., g.-d. art. alinătúrii; pl. alinătúri
alinăturilor
ALINĂTÚRĂ, alinături, s. f. (Rar) Loc pe parcursul unui râu unde apa este liniștită. – Alina + suf. -ătură. DOOM
alinătúră (rar) s. f., g.-d. art. alinătúrii; pl. alinătúri
alinți
ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”). DOOM
alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă
alior
ALIÓR, aliori, s. m. Nume dat mai multor specii de plante care conțin în tulpină și în frunze un suc lăptos, otrăvitor; laptele-câinelui, laptele-cucului (Euphorbia). [Pr.: -li-or] – Lat. aureolus (< aurum „aur”). DOOM
inișór-de-aliór (plantă) (-li-or) s. m.
aliori
ALIÓR, aliori, s. m. Nume dat mai multor specii de plante care conțin în tulpină și în frunze un suc lăptos, otrăvitor; laptele-câinelui, laptele-cucului (Euphorbia). [Pr.: -li-or] – Lat. aureolus (< aurum „aur”). DOOM
inișór-de-aliór (plantă) (-li-or) s. m.
aliorii
ALIÓR, aliori, s. m. Nume dat mai multor specii de plante care conțin în tulpină și în frunze un suc lăptos, otrăvitor; laptele-câinelui, laptele-cucului (Euphorbia). [Pr.: -li-or] – Lat. aureolus (< aurum „aur”). DOOM
inișór-de-aliór (plantă) (-li-or) s. m.
aliorilor
ALIÓR, aliori, s. m. Nume dat mai multor specii de plante care conțin în tulpină și în frunze un suc lăptos, otrăvitor; laptele-câinelui, laptele-cucului (Euphorbia). [Pr.: -li-or] – Lat. aureolus (< aurum „aur”). DOOM
inișór-de-aliór (plantă) (-li-or) s. m.
aliorul
ALIÓR, aliori, s. m. Nume dat mai multor specii de plante care conțin în tulpină și în frunze un suc lăptos, otrăvitor; laptele-câinelui, laptele-cucului (Euphorbia). [Pr.: -li-or] – Lat. aureolus (< aurum „aur”). DOOM
inișór-de-aliór (plantă) (-li-or) s. m.
aliorului
ALIÓR, aliori, s. m. Nume dat mai multor specii de plante care conțin în tulpină și în frunze un suc lăptos, otrăvitor; laptele-câinelui, laptele-cucului (Euphorbia). [Pr.: -li-or] – Lat. aureolus (< aurum „aur”). DOOM
inișór-de-aliór (plantă) (-li-or) s. m.
alios
ALIÓS s.n. (Geol.) Strat cimentat de culoare ruginie sau negricioasă care se formează în solurile podzolice; gresie. [Pron. -li-os. / < fr. alios < cuv. gascon].
aliosul
ALIÓS s.n. (Geol.) Strat cimentat de culoare ruginie sau negricioasă care se formează în solurile podzolice; gresie. [Pron. -li-os. / < fr. alios < cuv. gascon].
aliosului
ALIÓS s.n. (Geol.) Strat cimentat de culoare ruginie sau negricioasă care se formează în solurile podzolice; gresie. [Pron. -li-os. / < fr. alios < cuv. gascon].
aliotman
ALIOTMÁN n. pr. (Înv.) Turcime. [Pr.: -li-ot-] – Din tc. Ali Osman „dinastia lui Osman”. DOOM
Aliotmán (înv.) (-li-ot-) s. propriu n.
aliotmanul
ALIOTMÁN n. pr. (Înv.) Turcime. [Pr.: -li-ot-] – Din tc. Ali Osman „dinastia lui Osman”. DOOM
Aliotmán (înv.) (-li-ot-) s. propriu n.
aliotmanului
ALIOTMÁN n. pr. (Înv.) Turcime. [Pr.: -li-ot-] – Din tc. Ali Osman „dinastia lui Osman”. DOOM
Aliotmán (înv.) (-li-ot-) s. propriu n.
alipea
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipeai
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipeam
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipească
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipeau
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipeați
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipesc
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipește
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipești
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipi
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipii
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipim
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipind
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipire
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipire
ALIPÍRE, alipiri, s. f. Acțiunea de a (se) alipi și rezultatul ei. – V. alipi. DOOM
alipíre s. f., g.-d. art. alipírii; pl. alipíri
alipirea
ALIPÍRE, alipiri, s. f. Acțiunea de a (se) alipi și rezultatul ei. – V. alipi. DOOM
alipíre s. f., g.-d. art. alipírii; pl. alipíri
alipiri
ALIPÍRE, alipiri, s. f. Acțiunea de a (se) alipi și rezultatul ei. – V. alipi. DOOM
alipíre s. f., g.-d. art. alipírii; pl. alipíri
alipirii
ALIPÍRE, alipiri, s. f. Acțiunea de a (se) alipi și rezultatul ei. – V. alipi. DOOM
alipíre s. f., g.-d. art. alipírii; pl. alipíri
alipirile
ALIPÍRE, alipiri, s. f. Acțiunea de a (se) alipi și rezultatul ei. – V. alipi. DOOM
alipíre s. f., g.-d. art. alipírii; pl. alipíri
alipirilor
ALIPÍRE, alipiri, s. f. Acțiunea de a (se) alipi și rezultatul ei. – V. alipi. DOOM
alipíre s. f., g.-d. art. alipírii; pl. alipíri
alipiră
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipirăm
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipirăți
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipise
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipisem
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipiseră
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipiserăm
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipiserăți
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipiseși
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipiseți
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipit
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipit
ALIPÍT, -Ă, alipiți, -te, adj. Care este lipit, alăturat. – V. alipi.
alipita
ALIPÍT, -Ă, alipiți, -te, adj. Care este lipit, alăturat. – V. alipi.
alipite
ALIPÍT, -Ă, alipiți, -te, adj. Care este lipit, alăturat. – V. alipi.
alipitei
ALIPÍT, -Ă, alipiți, -te, adj. Care este lipit, alăturat. – V. alipi.
alipitele
ALIPÍT, -Ă, alipiți, -te, adj. Care este lipit, alăturat. – V. alipi.
alipitelor
ALIPÍT, -Ă, alipiți, -te, adj. Care este lipit, alăturat. – V. alipi.
alipitul
ALIPÍT, -Ă, alipiți, -te, adj. Care este lipit, alăturat. – V. alipi.
alipitului
ALIPÍT, -Ă, alipiți, -te, adj. Care este lipit, alăturat. – V. alipi.
alipiși
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipiți
ALIPÍ, alipesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) lipi, a (se) alătura, a (se) atașa. – A3 + lipi. DOOM
alipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alipésc, imperf. 3 sg. alipeá; conj. prez. 3 să alipeáscă
alipiți
ALIPÍT, -Ă, alipiți, -te, adj. Care este lipit, alăturat. – V. alipi.
alipiții
ALIPÍT, -Ă, alipiți, -te, adj. Care este lipit, alăturat. – V. alipi.
alipiților
ALIPÍT, -Ă, alipiți, -te, adj. Care este lipit, alăturat. – V. alipi.
alisma
LIMBÁRIȚĂ, limbarițe, s. f. 1. Plantă cu tulpina dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede (Alisma plantago-aquatica). 2. Fig. (Fam.) Tendință, înclinație de a vorbi mult (și fără rost), de a flecări, de a trăncăni. – Limbă + suf. -ariță.
alismatacee
ALISMATACÉE, alismatacee, s. f. (La pl.) Familie de plante acvatice, monocotiledonate, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu canale aerifere în tulpini și în frunze; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – După fr. alismacées. DOOM
alismatacée s. f., art. alismatacéea, g.-d. art. alismatacéei; pl. alismatacée
alismataceea
ALISMATACÉE, alismatacee, s. f. (La pl.) Familie de plante acvatice, monocotiledonate, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu canale aerifere în tulpini și în frunze; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – După fr. alismacées. DOOM
alismatacée s. f., art. alismatacéea, g.-d. art. alismatacéei; pl. alismatacée
alismataceei
ALISMATACÉE, alismatacee, s. f. (La pl.) Familie de plante acvatice, monocotiledonate, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu canale aerifere în tulpini și în frunze; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – După fr. alismacées. DOOM
alismatacée s. f., art. alismatacéea, g.-d. art. alismatacéei; pl. alismatacée
alismataceele
ALISMATACÉE, alismatacee, s. f. (La pl.) Familie de plante acvatice, monocotiledonate, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu canale aerifere în tulpini și în frunze; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – După fr. alismacées. DOOM
alismatacée s. f., art. alismatacéea, g.-d. art. alismatacéei; pl. alismatacée
alismataceelor
ALISMATACÉE, alismatacee, s. f. (La pl.) Familie de plante acvatice, monocotiledonate, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu canale aerifere în tulpini și în frunze; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – După fr. alismacées. DOOM
alismatacée s. f., art. alismatacéea, g.-d. art. alismatacéei; pl. alismatacée
alit
ALÍT s.n. (Geol.) Rocă afinată de culoare roșie, conținând o mare cantitate de aluminiu și fier, produsă prin procese de alterare a scoarței terestre în condiții de temperatură și umiditate ridicate. ♦ Constituent principal al clincherelor de ciment portland artificial. [< fr. allite]. DOOM
alít s. n.
alitare
ALITÁRE s.f. (Tehn.) Acoperire a suprafeței oțelului cu pulbere sau cu un aliaj de aluminiu, urmată de încălzire la temperatură înaltă; aluminizare. V. calorizare. [După fr. alitage]. DOOM
alitáre s. f., g.-d. art. alitắrii
alitarea
ALITÁRE s.f. (Tehn.) Acoperire a suprafeței oțelului cu pulbere sau cu un aliaj de aluminiu, urmată de încălzire la temperatură înaltă; aluminizare. V. calorizare. [După fr. alitage]. DOOM
alitáre s. f., g.-d. art. alitắrii
aliterar
ALITERÁR, -Ă adj. Neliterar. [Cf. germ. aliterarisch].
aliterara
ALITERÁR, -Ă adj. Neliterar. [Cf. germ. aliterarisch].
aliterare
ALITERÁR, -Ă adj. Neliterar. [Cf. germ. aliterarisch].
aliterarei
ALITERÁR, -Ă adj. Neliterar. [Cf. germ. aliterarisch].
aliterarele
ALITERÁR, -Ă adj. Neliterar. [Cf. germ. aliterarisch].
aliterarelor
ALITERÁR, -Ă adj. Neliterar. [Cf. germ. aliterarisch].
aliterari
ALITERÁR, -Ă adj. Neliterar. [Cf. germ. aliterarisch].
aliterarii
ALITERÁR, -Ă adj. Neliterar. [Cf. germ. aliterarisch].
aliterarilor
ALITERÁR, -Ă adj. Neliterar. [Cf. germ. aliterarisch].
aliterarul
ALITERÁR, -Ă adj. Neliterar. [Cf. germ. aliterarisch].
aliterarului
ALITERÁR, -Ă adj. Neliterar. [Cf. germ. aliterarisch].
aliterativ
ALITERATÍV, -Ă, aliterativi, -e, adj. (Rar) Cu aliterații. – Din fr. allitératif.
aliterativa
ALITERATÍV, -Ă, aliterativi, -e, adj. (Rar) Cu aliterații. – Din fr. allitératif.
aliterative
ALITERATÍV, -Ă, aliterativi, -e, adj. (Rar) Cu aliterații. – Din fr. allitératif.
aliterativei
ALITERATÍV, -Ă, aliterativi, -e, adj. (Rar) Cu aliterații. – Din fr. allitératif.
aliterativele
ALITERATÍV, -Ă, aliterativi, -e, adj. (Rar) Cu aliterații. – Din fr. allitératif.
aliterativelor
ALITERATÍV, -Ă, aliterativi, -e, adj. (Rar) Cu aliterații. – Din fr. allitératif.
aliterativi
ALITERATÍV, -Ă, aliterativi, -e, adj. (Rar) Cu aliterații. – Din fr. allitératif.
aliterativii
ALITERATÍV, -Ă, aliterativi, -e, adj. (Rar) Cu aliterații. – Din fr. allitératif.
aliterativilor
ALITERATÍV, -Ă, aliterativi, -e, adj. (Rar) Cu aliterații. – Din fr. allitératif.
aliterativul
ALITERATÍV, -Ă, aliterativi, -e, adj. (Rar) Cu aliterații. – Din fr. allitératif.
aliterativului
ALITERATÍV, -Ă, aliterativi, -e, adj. (Rar) Cu aliterații. – Din fr. allitératif.
aliterația
ALITERÁȚIE, aliterații, s. f. 1. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași sunet sau a unui grup de sunete în cuvinte care se succedă. 2. (Med.) Repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitație psihică. – Din fr. allitération. DOOM
aliteráție (-ți-e) s. f., art. aliteráția (-ți-a), g.-d. art. aliteráției; pl. aliteráții, art. aliteráțiile (-ți-i-)
aliterație
ALITERÁȚIE, aliterații, s. f. 1. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași sunet sau a unui grup de sunete în cuvinte care se succedă. 2. (Med.) Repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitație psihică. – Din fr. allitération. DOOM
aliteráție (-ți-e) s. f., art. aliteráția (-ți-a), g.-d. art. aliteráției; pl. aliteráții, art. aliteráțiile (-ți-i-)
aliterației
ALITERÁȚIE, aliterații, s. f. 1. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași sunet sau a unui grup de sunete în cuvinte care se succedă. 2. (Med.) Repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitație psihică. – Din fr. allitération. DOOM
aliteráție (-ți-e) s. f., art. aliteráția (-ți-a), g.-d. art. aliteráției; pl. aliteráții, art. aliteráțiile (-ți-i-)
aliterații
ALITERÁȚIE, aliterații, s. f. 1. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași sunet sau a unui grup de sunete în cuvinte care se succedă. 2. (Med.) Repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitație psihică. – Din fr. allitération. DOOM
aliteráție (-ți-e) s. f., art. aliteráția (-ți-a), g.-d. art. aliteráției; pl. aliteráții, art. aliteráțiile (-ți-i-)
aliterațiile
ALITERÁȚIE, aliterații, s. f. 1. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași sunet sau a unui grup de sunete în cuvinte care se succedă. 2. (Med.) Repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitație psihică. – Din fr. allitération. DOOM
aliteráție (-ți-e) s. f., art. aliteráția (-ți-a), g.-d. art. aliteráției; pl. aliteráții, art. aliteráțiile (-ți-i-)
aliterațiilor
ALITERÁȚIE, aliterații, s. f. 1. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași sunet sau a unui grup de sunete în cuvinte care se succedă. 2. (Med.) Repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitație psihică. – Din fr. allitération. DOOM
aliteráție (-ți-e) s. f., art. aliteráția (-ți-a), g.-d. art. aliteráției; pl. aliteráții, art. aliteráțiile (-ți-i-)
aliterațiune
ALITERAȚIÚNE s.f. v. aliterație.
alitul
ALÍT s.n. (Geol.) Rocă afinată de culoare roșie, conținând o mare cantitate de aluminiu și fier, produsă prin procese de alterare a scoarței terestre în condiții de temperatură și umiditate ridicate. ♦ Constituent principal al clincherelor de ciment portland artificial. [< fr. allite]. DOOM
alít s. n.
alitului
ALÍT s.n. (Geol.) Rocă afinată de culoare roșie, conținând o mare cantitate de aluminiu și fier, produsă prin procese de alterare a scoarței terestre în condiții de temperatură și umiditate ridicate. ♦ Constituent principal al clincherelor de ciment portland artificial. [< fr. allite]. DOOM
alít s. n.
alitări
ALITÁRE s.f. (Tehn.) Acoperire a suprafeței oțelului cu pulbere sau cu un aliaj de aluminiu, urmată de încălzire la temperatură înaltă; aluminizare. V. calorizare. [După fr. alitage]. DOOM
alitáre s. f., g.-d. art. alitắrii
alitării
ALITÁRE s.f. (Tehn.) Acoperire a suprafeței oțelului cu pulbere sau cu un aliaj de aluminiu, urmată de încălzire la temperatură înaltă; aluminizare. V. calorizare. [După fr. alitage]. DOOM
alitáre s. f., g.-d. art. alitắrii
alitările
ALITÁRE s.f. (Tehn.) Acoperire a suprafeței oțelului cu pulbere sau cu un aliaj de aluminiu, urmată de încălzire la temperatură înaltă; aluminizare. V. calorizare. [După fr. alitage]. DOOM
alitáre s. f., g.-d. art. alitắrii
alitărilor
ALITÁRE s.f. (Tehn.) Acoperire a suprafeței oțelului cu pulbere sau cu un aliaj de aluminiu, urmată de încălzire la temperatură înaltă; aluminizare. V. calorizare. [După fr. alitage]. DOOM
alitáre s. f., g.-d. art. alitắrii
alivanca
ALIVÁNCĂ, alivenci, s. f. (Reg.) 1. Turtă făcută din mălai amestecat cu lapte bătut și cu brânză și coaptă în cuptor cu unt sau cu smântână. 2. (La pl.) Numele unei hore; melodie după care se execută această horă. – Et. nec. DOOM
aliváncă (turtă) (reg.) s. f., g.-d. art. alivéncii; pl. alivénci
alivanta
ALIVÁNTA interj. (Înv.) 1. Exclamație (glumeață) rostită când cade cineva. ◊ (Adverbial, în expr.) A da (sau a cădea, a veni etc.) alivanta = a da (sau a cădea etc.) peste cap. 2. Pleacă! șterge-o! – Probabil ngr. alla vanda („într-o parte, la o parte”). DOOM
alivánta (înv.) interj.
alivanti
ALIVÁNTI interj. v. alivanta.
alivenci
ALIVÁNCĂ, alivenci, s. f. (Reg.) 1. Turtă făcută din mălai amestecat cu lapte bătut și cu brânză și coaptă în cuptor cu unt sau cu smântână. 2. (La pl.) Numele unei hore; melodie după care se execută această horă. – Et. nec. DOOM
aliváncă (turtă) (reg.) s. f., g.-d. art. alivéncii; pl. alivénci
alivenci
ALIVÉNCI s. f. pl. (Mold.) Numele unei hore care se joacă cu pași mărunți și repezi. Ne cînta din fluier: doina... corăbiasca... alivencile, țiitura. CREANGĂ, A. 82.
alivencii
ALIVÁNCĂ, alivenci, s. f. (Reg.) 1. Turtă făcută din mălai amestecat cu lapte bătut și cu brânză și coaptă în cuptor cu unt sau cu smântână. 2. (La pl.) Numele unei hore; melodie după care se execută această horă. – Et. nec. DOOM
aliváncă (turtă) (reg.) s. f., g.-d. art. alivéncii; pl. alivénci
alivencile
ALIVÁNCĂ, alivenci, s. f. (Reg.) 1. Turtă făcută din mălai amestecat cu lapte bătut și cu brânză și coaptă în cuptor cu unt sau cu smântână. 2. (La pl.) Numele unei hore; melodie după care se execută această horă. – Et. nec. DOOM
aliváncă (turtă) (reg.) s. f., g.-d. art. alivéncii; pl. alivénci
alivencilor
ALIVÁNCĂ, alivenci, s. f. (Reg.) 1. Turtă făcută din mălai amestecat cu lapte bătut și cu brânză și coaptă în cuptor cu unt sau cu smântână. 2. (La pl.) Numele unei hore; melodie după care se execută această horă. – Et. nec. DOOM
aliváncă (turtă) (reg.) s. f., g.-d. art. alivéncii; pl. alivénci
alivăni
ALIVĂNÍ, alivănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) arunca, a (se) rostogoli; a (se) duce în lume și a-și pierde urma.
alivănire
ALIVĂNÍ, alivănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) arunca, a (se) rostogoli; a (se) duce în lume și a-și pierde urma.
alivănit
alivănit, -ă, alivăniți, -te adj. (intl.) plecat, fugit; ascuns
alizarina
ALIZARÍNĂ s. f. Substanță roșie extrasă în trecut din rădăcina roibei, azi obținută prin sinteză. – Din fr. alizarine. DOOM
alizarínă s. f., g.-d. art. alizarínei
alizarine
ALIZARÍNĂ s. f. Substanță roșie extrasă în trecut din rădăcina roibei, azi obținută prin sinteză. – Din fr. alizarine. DOOM
alizarínă s. f., g.-d. art. alizarínei
alizarinei
ALIZARÍNĂ s. f. Substanță roșie extrasă în trecut din rădăcina roibei, azi obținută prin sinteză. – Din fr. alizarine. DOOM
alizarínă s. f., g.-d. art. alizarínei
alizee
ALIZÉU, alizee, s. n. Vânt regulat care bate în tot timpul anului în regiunile tropicale, cu direcție constantă, de la nord-est spre sud-vest (în emisfera nordică) și de la sud-est spre nord-vest (în emisfera sudică). – Din fr. alizé. DOOM
alizéu s. n., art. alizéul; pl. alizée
alizeele
ALIZÉU, alizee, s. n. Vânt regulat care bate în tot timpul anului în regiunile tropicale, cu direcție constantă, de la nord-est spre sud-vest (în emisfera nordică) și de la sud-est spre nord-vest (în emisfera sudică). – Din fr. alizé. DOOM
alizéu s. n., art. alizéul; pl. alizée
alizeelor
ALIZÉU, alizee, s. n. Vânt regulat care bate în tot timpul anului în regiunile tropicale, cu direcție constantă, de la nord-est spre sud-vest (în emisfera nordică) și de la sud-est spre nord-vest (în emisfera sudică). – Din fr. alizé. DOOM
alizéu s. n., art. alizéul; pl. alizée
alizeu
ALIZÉU, alizee, s. n. Vânt regulat care bate în tot timpul anului în regiunile tropicale, cu direcție constantă, de la nord-est spre sud-vest (în emisfera nordică) și de la sud-est spre nord-vest (în emisfera sudică). – Din fr. alizé. DOOM
alizéu s. n., art. alizéul; pl. alizée
alizeul
ALIZÉU, alizee, s. n. Vânt regulat care bate în tot timpul anului în regiunile tropicale, cu direcție constantă, de la nord-est spre sud-vest (în emisfera nordică) și de la sud-est spre nord-vest (în emisfera sudică). – Din fr. alizé. DOOM
alizéu s. n., art. alizéul; pl. alizée
alizeului
ALIZÉU, alizee, s. n. Vânt regulat care bate în tot timpul anului în regiunile tropicale, cu direcție constantă, de la nord-est spre sud-vest (în emisfera nordică) și de la sud-est spre nord-vest (în emisfera sudică). – Din fr. alizé. DOOM
alizéu s. n., art. alizéul; pl. alizée
alișveriș
ALIȘVERÍȘ, alișverișuri, s. n. (Fam.) Vânzare, negoț, afaceri (reușite). – Din tc. alıșveriș. DOOM
alișveríș (fam.) s. n., pl. alișveríșuri
alișverișul
ALIȘVERÍȘ, alișverișuri, s. n. (Fam.) Vânzare, negoț, afaceri (reușite). – Din tc. alıșveriș. DOOM
alișveríș (fam.) s. n., pl. alișveríșuri
alișverișului
ALIȘVERÍȘ, alișverișuri, s. n. (Fam.) Vânzare, negoț, afaceri (reușite). – Din tc. alıșveriș. DOOM
alișveríș (fam.) s. n., pl. alișveríșuri
alișverișuri
ALIȘVERÍȘ, alișverișuri, s. n. (Fam.) Vânzare, negoț, afaceri (reușite). – Din tc. alıșveriș. DOOM
alișveríș (fam.) s. n., pl. alișveríșuri
alișverișurile
ALIȘVERÍȘ, alișverișuri, s. n. (Fam.) Vânzare, negoț, afaceri (reușite). – Din tc. alıșveriș. DOOM
alișveríș (fam.) s. n., pl. alișveríșuri
alișverișurilor
ALIȘVERÍȘ, alișverișuri, s. n. (Fam.) Vânzare, negoț, afaceri (reușite). – Din tc. alıșveriș. DOOM
alișveríș (fam.) s. n., pl. alișveríșuri
alkekengi
PĂPĂLẮU, păpălăi, s. m. Plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-gălbui și cu fructe roșii-portocalii, de mărimea unei cireșe (Physalis alkekengi). – Et. nec.
all
ALL RIGHT loc. adv., interj. Bine! în regulă! [Pr.: olráĭt] – Cuv. engl. DOOM
all right (angl.) [pron. olráĭt] loc. adj., loc. adv., interj.
alla
ÁLLA BRÉVE loc. adv. (Indică modul de executare al unei lucrări muzicale scrise în patru timpi) În doi timpi. – Loc. it. DOOM
álla bréve (it.) loc. adv.
allargando
ALLARGÁNDO adv. (Indică modul de executare al unei lucrări muzicale) Într-un tempo rar. – Cuv. it. DOOM
allargándo (it.) adv.; abr. allarg.
allegretto
ALLEGRÉTTO adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Într-un tempo vioi (dar mai moderat decât allegro); repejor. ◊ Loc. adv. Allegro assai = foarte alert. Allegro ma non troppo = într-un ritm nu foarte alert. 2. S. n. (Parte dintr-o) compoziție muzicală executată în acest tempo. – Cuv. it. DOOM
allegrétto (it.) (-le-gret-) adv.; abr. all{tto}
allegrettoul
ALLEGRÉTTO adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Într-un tempo vioi (dar mai moderat decât allegro); repejor. ◊ Loc. adv. Allegro assai = foarte alert. Allegro ma non troppo = într-un ritm nu foarte alert. 2. S. n. (Parte dintr-o) compoziție muzicală executată în acest tempo. – Cuv. it. DOOM
allegrétto (it.) (-le-gret-) adv.; abr. all{tto}
allegrettoului
ALLEGRÉTTO adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Într-un tempo vioi (dar mai moderat decât allegro); repejor. ◊ Loc. adv. Allegro assai = foarte alert. Allegro ma non troppo = într-un ritm nu foarte alert. 2. S. n. (Parte dintr-o) compoziție muzicală executată în acest tempo. – Cuv. it. DOOM
allegrétto (it.) (-le-gret-) adv.; abr. all{tto}
allegro
ALLÉGRO adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) În tempo vioi; repede. 2. S. n. (Parte dintr-o) compoziție muzicală executată în acest tempo. – Cuv. it. DOOM
allégro assái (it.) (-le-gro, -sai) loc. adv.
allegroul
ALLÉGRO adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) În tempo vioi; repede. 2. S. n. (Parte dintr-o) compoziție muzicală executată în acest tempo. – Cuv. it. DOOM
allégro assái (it.) (-le-gro, -sai) loc. adv.
allegroului
ALLÉGRO adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) În tempo vioi; repede. 2. S. n. (Parte dintr-o) compoziție muzicală executată în acest tempo. – Cuv. it. DOOM
allégro assái (it.) (-le-gro, -sai) loc. adv.
allemandă
ALEMÁNDĂ, alemande, s. f. Vechi dans de origine populară germană, la început cu caracter vesel, vioi, ulterior, moderat, grav, în doi timpi; melodie după care se execută acest dans. [Scris și: allemandă] – Din fr. allemande.
alliaria
USTUROÍȚĂ, usturoițe, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu miros puternic de usturoi, cu flori mici, albe, întrebuințată în medicină; aișor (Alliaria officinalis). [Acc. și: usturóiță] – Usturoi + suf. -iță.
allium
PUR1, puri, s. m. Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste, cu flori purpurii, dispuse în umbrele (Allium rotundum). – Cf. lat. porrum.
alma
ÁLMA MÁTER s. f. Universitate. – Loc. lat. DOOM
álma máter (lat.) s. f., g.-d. álmei máter
almageste
ALMAGÉSTE n. pr. pl. Culegere de observații astronomice, făcută pentru prima dată de Ptolemeu. – Din fr. almageste. DOOM
Almagéste s. propriu n. pl.
almanah
ALMANÁH, almanahuri, s. n. 1. Calendar care cuprinde date de popularizare din diferite domenii. ♦ Publicație anuală, în formă de volum, care cuprinde un calendar și un bogat material beletristic sau de altă natură, precum și diverse note informative cu caracter enciclopedic. 2. Publicație periodică de literatură, pentru un anumit domeniu de activitate. – Din fr. almanach, lat. almanachus. DOOM
almanáh s. n., pl. almanáhuri
almanahul
ALMANÁH, almanahuri, s. n. 1. Calendar care cuprinde date de popularizare din diferite domenii. ♦ Publicație anuală, în formă de volum, care cuprinde un calendar și un bogat material beletristic sau de altă natură, precum și diverse note informative cu caracter enciclopedic. 2. Publicație periodică de literatură, pentru un anumit domeniu de activitate. – Din fr. almanach, lat. almanachus. DOOM
almanáh s. n., pl. almanáhuri
almanahului
ALMANÁH, almanahuri, s. n. 1. Calendar care cuprinde date de popularizare din diferite domenii. ♦ Publicație anuală, în formă de volum, care cuprinde un calendar și un bogat material beletristic sau de altă natură, precum și diverse note informative cu caracter enciclopedic. 2. Publicație periodică de literatură, pentru un anumit domeniu de activitate. – Din fr. almanach, lat. almanachus. DOOM
almanáh s. n., pl. almanáhuri
almanahuri
ALMANÁH, almanahuri, s. n. 1. Calendar care cuprinde date de popularizare din diferite domenii. ♦ Publicație anuală, în formă de volum, care cuprinde un calendar și un bogat material beletristic sau de altă natură, precum și diverse note informative cu caracter enciclopedic. 2. Publicație periodică de literatură, pentru un anumit domeniu de activitate. – Din fr. almanach, lat. almanachus. DOOM
almanáh s. n., pl. almanáhuri
almanahurile
ALMANÁH, almanahuri, s. n. 1. Calendar care cuprinde date de popularizare din diferite domenii. ♦ Publicație anuală, în formă de volum, care cuprinde un calendar și un bogat material beletristic sau de altă natură, precum și diverse note informative cu caracter enciclopedic. 2. Publicație periodică de literatură, pentru un anumit domeniu de activitate. – Din fr. almanach, lat. almanachus. DOOM
almanáh s. n., pl. almanáhuri
almanahurilor
ALMANÁH, almanahuri, s. n. 1. Calendar care cuprinde date de popularizare din diferite domenii. ♦ Publicație anuală, în formă de volum, care cuprinde un calendar și un bogat material beletristic sau de altă natură, precum și diverse note informative cu caracter enciclopedic. 2. Publicație periodică de literatură, pentru un anumit domeniu de activitate. – Din fr. almanach, lat. almanachus. DOOM
almanáh s. n., pl. almanáhuri
almandin
ALMANDÍN s. n. Aluminosilicat de fier din grupa granatelor, de culoare roșie-brună, frecvent în șisturile cristaline și în aluviuni, folosit uneori ca abraziv sau ca piatră semiprețioasă. – Din fr. almandine. DOOM
almandín s. n.
almandinul
ALMANDÍN s. n. Aluminosilicat de fier din grupa granatelor, de culoare roșie-brună, frecvent în șisturile cristaline și în aluviuni, folosit uneori ca abraziv sau ca piatră semiprețioasă. – Din fr. almandine. DOOM
almandín s. n.
almandinului
ALMANDÍN s. n. Aluminosilicat de fier din grupa granatelor, de culoare roșie-brună, frecvent în șisturile cristaline și în aluviuni, folosit uneori ca abraziv sau ca piatră semiprețioasă. – Din fr. almandine. DOOM
almandín s. n.
almar
ALMÁR, almare, s. n. (Reg.) Dulap în care se păstrează alimente, vase sau haine. – Din magh. almáriom. DOOM
almár (reg.) s. n., pl. almáre
almare
ALMÁR, almare, s. n. (Reg.) Dulap în care se păstrează alimente, vase sau haine. – Din magh. almáriom. DOOM
almár (reg.) s. n., pl. almáre
almarele
ALMÁR, almare, s. n. (Reg.) Dulap în care se păstrează alimente, vase sau haine. – Din magh. almáriom. DOOM
almár (reg.) s. n., pl. almáre
almarelor
ALMÁR, almare, s. n. (Reg.) Dulap în care se păstrează alimente, vase sau haine. – Din magh. almáriom. DOOM
almár (reg.) s. n., pl. almáre
almarul
ALMÁR, almare, s. n. (Reg.) Dulap în care se păstrează alimente, vase sau haine. – Din magh. almáriom. DOOM
almár (reg.) s. n., pl. almáre
almarului
ALMÁR, almare, s. n. (Reg.) Dulap în care se păstrează alimente, vase sau haine. – Din magh. almáriom. DOOM
almár (reg.) s. n., pl. almáre
almee
ALMÉE, almee, s. f. Dansatoare egipteană care își însoțește dansul cu cântece (improvizate). – Din fr. almée. DOOM
!almée s. f., art. alméea, g.-d. almée, art. alméei; pl. almée
almeea
ALMÉE, almee, s. f. Dansatoare egipteană care își însoțește dansul cu cântece (improvizate). – Din fr. almée. DOOM
!almée s. f., art. alméea, g.-d. almée, art. alméei; pl. almée
almeei
ALMÉE, almee, s. f. Dansatoare egipteană care își însoțește dansul cu cântece (improvizate). – Din fr. almée. DOOM
!almée s. f., art. alméea, g.-d. almée, art. alméei; pl. almée
almeele
ALMÉE, almee, s. f. Dansatoare egipteană care își însoțește dansul cu cântece (improvizate). – Din fr. almée. DOOM
!almée s. f., art. alméea, g.-d. almée, art. alméei; pl. almée
almeelor
ALMÉE, almee, s. f. Dansatoare egipteană care își însoțește dansul cu cântece (improvizate). – Din fr. almée. DOOM
!almée s. f., art. alméea, g.-d. almée, art. alméei; pl. almée
almelec
ALMÉLEC s.n. (Tehn.) Aliaj de aluminiu și de magneziu, folosit la confecționarea de cabluri electrice. [< fr. almélec].
almelecul
ALMÉLEC s.n. (Tehn.) Aliaj de aluminiu și de magneziu, folosit la confecționarea de cabluri electrice. [< fr. almélec].
almelecului
ALMÉLEC s.n. (Tehn.) Aliaj de aluminiu și de magneziu, folosit la confecționarea de cabluri electrice. [< fr. almélec].
almicantarat
ALMICANTARÁT s.n. (Astr.) Cerc imaginar de pe sfera cerească paralel cu orizontul, cu ajutorul căruia se determină înălțimea aștrilor. [Var. almucantarat s.n. / < fr. almicantarat, cf. ar. almuquantara]. DOOM
almicantarát s. n., pl. almicantaráte
almicantarate
ALMICANTARÁT s.n. (Astr.) Cerc imaginar de pe sfera cerească paralel cu orizontul, cu ajutorul căruia se determină înălțimea aștrilor. [Var. almucantarat s.n. / < fr. almicantarat, cf. ar. almuquantara]. DOOM
almicantarát s. n., pl. almicantaráte
almicantaratele
ALMICANTARÁT s.n. (Astr.) Cerc imaginar de pe sfera cerească paralel cu orizontul, cu ajutorul căruia se determină înălțimea aștrilor. [Var. almucantarat s.n. / < fr. almicantarat, cf. ar. almuquantara]. DOOM
almicantarát s. n., pl. almicantaráte
almicantaratelor
ALMICANTARÁT s.n. (Astr.) Cerc imaginar de pe sfera cerească paralel cu orizontul, cu ajutorul căruia se determină înălțimea aștrilor. [Var. almucantarat s.n. / < fr. almicantarat, cf. ar. almuquantara]. DOOM
almicantarát s. n., pl. almicantaráte
almicantaratul
ALMICANTARÁT s.n. (Astr.) Cerc imaginar de pe sfera cerească paralel cu orizontul, cu ajutorul căruia se determină înălțimea aștrilor. [Var. almucantarat s.n. / < fr. almicantarat, cf. ar. almuquantara]. DOOM
almicantarát s. n., pl. almicantaráte
almicantaratului
ALMICANTARÁT s.n. (Astr.) Cerc imaginar de pe sfera cerească paralel cu orizontul, cu ajutorul căruia se determină înălțimea aștrilor. [Var. almucantarat s.n. / < fr. almicantarat, cf. ar. almuquantara]. DOOM
almicantarát s. n., pl. almicantaráte
almintere
ALTMÍNTRELEA adv. v. altminteri. DOOM
altmínteri (alt-min-teri) adv.
almintrele
ALTMÍNTRELEA adv. v. altminteri. DOOM
altmínteri (alt-min-teri) adv.
almoină
almóină (-ne), s. f. – (Înv.) Pomană. – Var. alimojnă. Lat. eleemosyna, prin intermediul sl. almužno (Berneker 27; DAR). – Der. almojnean, s. m. (cerșetor), cuvînt rar, cules de la românii din Iugoslavia; alimojdii, s. f. (fleacuri, nimicuri), în Munt.
almucantarat
ALMUCANTARÁT s.n. v. almicantarat.
alnic
álnic (álnică), adj. – (Înv., Trans.) Înșelător, viclean. Sb. jalnik (Drăganu, Dacor., VI, 246). Înainte, DAR indicase mag. álnok, al cărui fonetism nu este satisfăcător.
alnico
ALNICÓ s.n. Aliaj de aluminiu, nichel și cobalt. [< fr. alnico, cf. al(uminiu) + ni(chel) + co(balt)].
alnus
ARÍN, arini, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori cu frunze ovale, dințate, și cu flori verzui-roșiatice, grupate în amenți (Alnus). [Var.: anín s. m.] – Probabil lat. * alninus (< alnus).
alo
ALÓ, (2) alouri, interj., s. n. 1. Interj. Exclamație convențională prin care se cheamă sau se răspunde la telefon. ♦ Exclamație de chemare. 2. S. n. Apel telefonic. [Acc. și: (1) álo] – Din fr. allô. DOOM
aló1 / álo interj.
alo
ALO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „altul”, „diferit”. [< fr. allo-, cf. gr. allos].
alo
ALÓ, (2) alouri, interj., s. n. 1. Interj. Exclamație convențională prin care se cheamă sau se răspunde la telefon. ♦ Exclamație de chemare. 2. S. n. Apel telefonic. [Acc. și: (1) álo] – Din fr. allô. DOOM
aló2 (apel telefonic) s. n., art. alóul (-lo-ul), pl. alóuri
alobrog
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobrog
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobroga
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobroga
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobroge
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobroge
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobrogei
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobrogei
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobrogele
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobrogele
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobrogelor
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobrogelor
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobrogi
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobrogi
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobrogii
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobrogii
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobrogilor
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobrogilor
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobrogul
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobrogul
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobrogului
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
alobrogului
ALOBRÓG, -Ă, alobrogi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparținea unei populații celtice din sud-estul Franței de azi, supusă de Cezar în timpul campaniei din Galia. 2. Adj. Care aparține alobrogilor (1), privitor la alobrogi. – Din fr. Allobroges. DOOM
alobróg (-lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrógi; adj. f., s. f. alobrógă, pl. alobróge
aloc
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
aloca
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocabil
ALOCÁBIL, -Ă, alocabili, -e, adj. Care poate fi alocat. – Aloca + suf. -bil. DOOM
alocábil adj. m., pl. alocábili; f. alocábilă, pl. alocábile
alocabila
ALOCÁBIL, -Ă, alocabili, -e, adj. Care poate fi alocat. – Aloca + suf. -bil. DOOM
alocábil adj. m., pl. alocábili; f. alocábilă, pl. alocábile
alocabile
ALOCÁBIL, -Ă, alocabili, -e, adj. Care poate fi alocat. – Aloca + suf. -bil. DOOM
alocábil adj. m., pl. alocábili; f. alocábilă, pl. alocábile
alocabilei
ALOCÁBIL, -Ă, alocabili, -e, adj. Care poate fi alocat. – Aloca + suf. -bil. DOOM
alocábil adj. m., pl. alocábili; f. alocábilă, pl. alocábile
alocabilele
ALOCÁBIL, -Ă, alocabili, -e, adj. Care poate fi alocat. – Aloca + suf. -bil. DOOM
alocábil adj. m., pl. alocábili; f. alocábilă, pl. alocábile
alocabilelor
ALOCÁBIL, -Ă, alocabili, -e, adj. Care poate fi alocat. – Aloca + suf. -bil. DOOM
alocábil adj. m., pl. alocábili; f. alocábilă, pl. alocábile
alocabili
ALOCÁBIL, -Ă, alocabili, -e, adj. Care poate fi alocat. – Aloca + suf. -bil. DOOM
alocábil adj. m., pl. alocábili; f. alocábilă, pl. alocábile
alocabilii
ALOCÁBIL, -Ă, alocabili, -e, adj. Care poate fi alocat. – Aloca + suf. -bil. DOOM
alocábil adj. m., pl. alocábili; f. alocábilă, pl. alocábile
alocabililor
ALOCÁBIL, -Ă, alocabili, -e, adj. Care poate fi alocat. – Aloca + suf. -bil. DOOM
alocábil adj. m., pl. alocábili; f. alocábilă, pl. alocábile
alocabilul
ALOCÁBIL, -Ă, alocabili, -e, adj. Care poate fi alocat. – Aloca + suf. -bil. DOOM
alocábil adj. m., pl. alocábili; f. alocábilă, pl. alocábile
alocabilului
ALOCÁBIL, -Ă, alocabili, -e, adj. Care poate fi alocat. – Aloca + suf. -bil. DOOM
alocábil adj. m., pl. alocábili; f. alocábilă, pl. alocábile
alocai
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocam
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocare
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocare
ALOCÁRE, alocări, s. f. Acțiunea de a aloca; alocație. – V. aloca. DOOM
alocáre s. f., g.-d. art. alocắrii; pl. alocắri
alocarea
ALOCÁRE, alocări, s. f. Acțiunea de a aloca; alocație. – V. aloca. DOOM
alocáre s. f., g.-d. art. alocắrii; pl. alocắri
alocarp
ALOCÁRP, -Ă adj. (Biol.; despre fructe) Care prezintă alocarpie. [< fr. allocarpe, cf. allos – altul, karpos – fruct].
alocarpie
ALOCARPÍE s.f. (Biol.) Structura unui fruct rezultat prin polenizare încrucișată. [< fr. allocarpie].
alocară
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocarăm
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocarăți
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocase
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocasem
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocaseră
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocaserăm
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocaserăți
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocaseși
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocaseți
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocat
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocat
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A prevedea într-un buget pentru un anumit scop o sumă de bani, materiale etc. – Din alocație.
alocata
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A prevedea într-un buget pentru un anumit scop o sumă de bani, materiale etc. – Din alocație.
alocate
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A prevedea într-un buget pentru un anumit scop o sumă de bani, materiale etc. – Din alocație.
alocatei
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A prevedea într-un buget pentru un anumit scop o sumă de bani, materiale etc. – Din alocație.
alocatele
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A prevedea într-un buget pentru un anumit scop o sumă de bani, materiale etc. – Din alocație.
alocatelor
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A prevedea într-un buget pentru un anumit scop o sumă de bani, materiale etc. – Din alocație.
alocatul
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A prevedea într-un buget pentru un anumit scop o sumă de bani, materiale etc. – Din alocație.
alocatului
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A prevedea într-un buget pentru un anumit scop o sumă de bani, materiale etc. – Din alocație.
alocau
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocași
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocați
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocați
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A prevedea într-un buget pentru un anumit scop o sumă de bani, materiale etc. – Din alocație.
alocația
ALOCÁȚIE, alocații, s. f. Alocare; (concr.) sumă de bani, cantitate de bunuri care se alocă. ♦ Indemnizație acordată de stat, în anumite condiții, unei persoane; ajutor în bani. – Din fr. allocation. DOOM
alocáție (-ți-e) s. f., art. alocáția (-ți-a), g.-d. art. alocáției; pl. alocáții, art. alocáțiile (-ți-i-)
alocație
ALOCÁȚIE, alocații, s. f. Alocare; (concr.) sumă de bani, cantitate de bunuri care se alocă. ♦ Indemnizație acordată de stat, în anumite condiții, unei persoane; ajutor în bani. – Din fr. allocation. DOOM
alocáție (-ți-e) s. f., art. alocáția (-ți-a), g.-d. art. alocáției; pl. alocáții, art. alocáțiile (-ți-i-)
alocației
ALOCÁȚIE, alocații, s. f. Alocare; (concr.) sumă de bani, cantitate de bunuri care se alocă. ♦ Indemnizație acordată de stat, în anumite condiții, unei persoane; ajutor în bani. – Din fr. allocation. DOOM
alocáție (-ți-e) s. f., art. alocáția (-ți-a), g.-d. art. alocáției; pl. alocáții, art. alocáțiile (-ți-i-)
alocații
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A prevedea într-un buget pentru un anumit scop o sumă de bani, materiale etc. – Din alocație.
alocații
ALOCÁȚIE, alocații, s. f. Alocare; (concr.) sumă de bani, cantitate de bunuri care se alocă. ♦ Indemnizație acordată de stat, în anumite condiții, unei persoane; ajutor în bani. – Din fr. allocation. DOOM
alocáție (-ți-e) s. f., art. alocáția (-ți-a), g.-d. art. alocáției; pl. alocáții, art. alocáțiile (-ți-i-)
alocațiile
ALOCÁȚIE, alocații, s. f. Alocare; (concr.) sumă de bani, cantitate de bunuri care se alocă. ♦ Indemnizație acordată de stat, în anumite condiții, unei persoane; ajutor în bani. – Din fr. allocation. DOOM
alocáție (-ți-e) s. f., art. alocáția (-ți-a), g.-d. art. alocáției; pl. alocáții, art. alocáțiile (-ți-i-)
alocațiilor
ALOCÁȚIE, alocații, s. f. Alocare; (concr.) sumă de bani, cantitate de bunuri care se alocă. ♦ Indemnizație acordată de stat, în anumite condiții, unei persoane; ajutor în bani. – Din fr. allocation. DOOM
alocáție (-ți-e) s. f., art. alocáția (-ți-a), g.-d. art. alocáției; pl. alocáții, art. alocáțiile (-ți-i-)
alocaților
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A prevedea într-un buget pentru un anumit scop o sumă de bani, materiale etc. – Din alocație.
alocațiune
ALOCAȚIÚNE s.f. v. alocație.
aloce
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocheirie
ALOCHIRÍE s.f. (Biol.) Transpunere a unei senzații în regiunea corespunzătoare din partea opusă a corpului. [< fr. allochirie].
alochinezie
ALOCHINEZÍE s.f. (Biol.) Tulburare constând în executarea fără voie a unei mișcări în locul celei dorite. [< fr. allocinésie].
alochirie
ALOCHIRÍE s.f. (Biol.) Transpunere a unei senzații în regiunea corespunzătoare din partea opusă a corpului. [< fr. allochirie].
aloci
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocromatic
ALOCROMÁTIC, -Ă, alocromatici, -ce, adj. Care prezintă alocromatism. – Din germ. allochromatisch. DOOM
alocromátic (-lo-cro-) adj. m., pl. alocromátici; f. alocromátică, pl. alocromátice
alocromatica
ALOCROMÁTIC, -Ă, alocromatici, -ce, adj. Care prezintă alocromatism. – Din germ. allochromatisch. DOOM
alocromátic (-lo-cro-) adj. m., pl. alocromátici; f. alocromátică, pl. alocromátice
alocromatice
ALOCROMÁTIC, -Ă, alocromatici, -ce, adj. Care prezintă alocromatism. – Din germ. allochromatisch. DOOM
alocromátic (-lo-cro-) adj. m., pl. alocromátici; f. alocromátică, pl. alocromátice
alocromaticei
ALOCROMÁTIC, -Ă, alocromatici, -ce, adj. Care prezintă alocromatism. – Din germ. allochromatisch. DOOM
alocromátic (-lo-cro-) adj. m., pl. alocromátici; f. alocromátică, pl. alocromátice
alocromaticele
ALOCROMÁTIC, -Ă, alocromatici, -ce, adj. Care prezintă alocromatism. – Din germ. allochromatisch. DOOM
alocromátic (-lo-cro-) adj. m., pl. alocromátici; f. alocromátică, pl. alocromátice
alocromaticelor
ALOCROMÁTIC, -Ă, alocromatici, -ce, adj. Care prezintă alocromatism. – Din germ. allochromatisch. DOOM
alocromátic (-lo-cro-) adj. m., pl. alocromátici; f. alocromátică, pl. alocromátice
alocromatici
ALOCROMÁTIC, -Ă, alocromatici, -ce, adj. Care prezintă alocromatism. – Din germ. allochromatisch. DOOM
alocromátic (-lo-cro-) adj. m., pl. alocromátici; f. alocromátică, pl. alocromátice
alocromaticii
ALOCROMÁTIC, -Ă, alocromatici, -ce, adj. Care prezintă alocromatism. – Din germ. allochromatisch. DOOM
alocromátic (-lo-cro-) adj. m., pl. alocromátici; f. alocromátică, pl. alocromátice
alocromaticilor
ALOCROMÁTIC, -Ă, alocromatici, -ce, adj. Care prezintă alocromatism. – Din germ. allochromatisch. DOOM
alocromátic (-lo-cro-) adj. m., pl. alocromátici; f. alocromátică, pl. alocromátice
alocromaticul
ALOCROMÁTIC, -Ă, alocromatici, -ce, adj. Care prezintă alocromatism. – Din germ. allochromatisch. DOOM
alocromátic (-lo-cro-) adj. m., pl. alocromátici; f. alocromátică, pl. alocromátice
alocromaticului
ALOCROMÁTIC, -Ă, alocromatici, -ce, adj. Care prezintă alocromatism. – Din germ. allochromatisch. DOOM
alocromátic (-lo-cro-) adj. m., pl. alocromátici; f. alocromátică, pl. alocromátice
alocromatism
ALOCROMATÍSM s. n. Proprietate a cristalelor de a prezenta culori diferite în funcție de natura substanțelor colorate pe care le conțin. – Din fr. allochromatisme. DOOM
alocromatísm (-lo-cro-) s. n.
alocromatismul
ALOCROMATÍSM s. n. Proprietate a cristalelor de a prezenta culori diferite în funcție de natura substanțelor colorate pe care le conțin. – Din fr. allochromatisme. DOOM
alocromatísm (-lo-cro-) s. n.
alocromatismului
ALOCROMATÍSM s. n. Proprietate a cristalelor de a prezenta culori diferite în funcție de natura substanțelor colorate pe care le conțin. – Din fr. allochromatisme. DOOM
alocromatísm (-lo-cro-) s. n.
alocurea
ALÓCURI adv. (Adesea precedat de prep. „pe”) În unele locuri, pe ici pe colo. [Var.: alocurea adv.] – A2 + locuri. DOOM
alócuri (pe ~) loc. adv.
alocuri
ALÓCURI adv. (Adesea precedat de prep. „pe”) În unele locuri, pe ici pe colo. [Var.: alocurea adv.] – A2 + locuri. DOOM
alócuri (pe ~) loc. adv.
alocuție
ALOCÚȚIE s. f. v. alocuțiune.
alocuțiune
ALOCUȚIÚNE, alocuțiuni, s. f. Scurtă cuvântare ocazională. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. allocution, lat. allocutio, -onis. DOOM
alocuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. alocuțiúnii; pl. alocuțiúni
alocuțiunea
ALOCUȚIÚNE, alocuțiuni, s. f. Scurtă cuvântare ocazională. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. allocution, lat. allocutio, -onis. DOOM
alocuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. alocuțiúnii; pl. alocuțiúni
alocuțiuni
ALOCUȚIÚNE, alocuțiuni, s. f. Scurtă cuvântare ocazională. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. allocution, lat. allocutio, -onis. DOOM
alocuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. alocuțiúnii; pl. alocuțiúni
alocuțiunii
ALOCUȚIÚNE, alocuțiuni, s. f. Scurtă cuvântare ocazională. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. allocution, lat. allocutio, -onis. DOOM
alocuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. alocuțiúnii; pl. alocuțiúni
alocuțiunile
ALOCUȚIÚNE, alocuțiuni, s. f. Scurtă cuvântare ocazională. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. allocution, lat. allocutio, -onis. DOOM
alocuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. alocuțiúnii; pl. alocuțiúni
alocuțiunilor
ALOCUȚIÚNE, alocuțiuni, s. f. Scurtă cuvântare ocazională. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. allocution, lat. allocutio, -onis. DOOM
alocuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. alocuțiúnii; pl. alocuțiúni
alocând
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocînd
ALOCÁ, alóc, vb. I. Tranz. A destina, a acorda pentru un anumit scop mijloace bănești sau materiale. – Din alocație. DOOM
alocá (a ~) vb., ind. prez. 3 alócă
alocări
ALOCÁRE, alocări, s. f. Acțiunea de a aloca; alocație. – V. aloca. DOOM
alocáre s. f., g.-d. art. alocắrii; pl. alocắri
alocării
ALOCÁRE, alocări, s. f. Acțiunea de a aloca; alocație. – V. aloca. DOOM
alocáre s. f., g.-d. art. alocắrii; pl. alocắri
alocările
ALOCÁRE, alocări, s. f. Acțiunea de a aloca; alocație. – V. aloca. DOOM
alocáre s. f., g.-d. art. alocắrii; pl. alocắri
alocărilor
ALOCÁRE, alocări, s. f. Acțiunea de a aloca; alocație. – V. aloca. DOOM
alocáre s. f., g.-d. art. alocắrii; pl. alocắri
alodial
ALODIÁL, -Ă, alodiali, -e, adj. Care aparține alodiului, care se referă la alodiu. * Pământ alodial = proprietate seniorială în Evul Mediu. [Pr.: -di-al] – Din fr. allodial. DOOM
alodiál (-di-al) adj. m., pl. alodiáli; f. alodiálă, pl. alodiále
alodiala
ALODIÁL, -Ă, alodiali, -e, adj. Care aparține alodiului, care se referă la alodiu. * Pământ alodial = proprietate seniorială în Evul Mediu. [Pr.: -di-al] – Din fr. allodial. DOOM
alodiál (-di-al) adj. m., pl. alodiáli; f. alodiálă, pl. alodiále
alodiale
ALODIÁL, -Ă, alodiali, -e, adj. Care aparține alodiului, care se referă la alodiu. * Pământ alodial = proprietate seniorială în Evul Mediu. [Pr.: -di-al] – Din fr. allodial. DOOM
alodiál (-di-al) adj. m., pl. alodiáli; f. alodiálă, pl. alodiále
alodialei
ALODIÁL, -Ă, alodiali, -e, adj. Care aparține alodiului, care se referă la alodiu. * Pământ alodial = proprietate seniorială în Evul Mediu. [Pr.: -di-al] – Din fr. allodial. DOOM
alodiál (-di-al) adj. m., pl. alodiáli; f. alodiálă, pl. alodiále
alodialele
ALODIÁL, -Ă, alodiali, -e, adj. Care aparține alodiului, care se referă la alodiu. * Pământ alodial = proprietate seniorială în Evul Mediu. [Pr.: -di-al] – Din fr. allodial. DOOM
alodiál (-di-al) adj. m., pl. alodiáli; f. alodiálă, pl. alodiále
alodialelor
ALODIÁL, -Ă, alodiali, -e, adj. Care aparține alodiului, care se referă la alodiu. * Pământ alodial = proprietate seniorială în Evul Mediu. [Pr.: -di-al] – Din fr. allodial. DOOM
alodiál (-di-al) adj. m., pl. alodiáli; f. alodiálă, pl. alodiále
alodiali
ALODIÁL, -Ă, alodiali, -e, adj. Care aparține alodiului, care se referă la alodiu. * Pământ alodial = proprietate seniorială în Evul Mediu. [Pr.: -di-al] – Din fr. allodial. DOOM
alodiál (-di-al) adj. m., pl. alodiáli; f. alodiálă, pl. alodiále
alodialii
ALODIÁL, -Ă, alodiali, -e, adj. Care aparține alodiului, care se referă la alodiu. * Pământ alodial = proprietate seniorială în Evul Mediu. [Pr.: -di-al] – Din fr. allodial. DOOM
alodiál (-di-al) adj. m., pl. alodiáli; f. alodiálă, pl. alodiále
alodialilor
ALODIÁL, -Ă, alodiali, -e, adj. Care aparține alodiului, care se referă la alodiu. * Pământ alodial = proprietate seniorială în Evul Mediu. [Pr.: -di-al] – Din fr. allodial. DOOM
alodiál (-di-al) adj. m., pl. alodiáli; f. alodiálă, pl. alodiále
alodialism
ALODIALÍSM s.n. (Ist.) Alodialitate. [< fr. allodialisme].
alodialitate
ALODIALITÁTE s.f. (Ist.) Formă de proprietate feudală, bazată pe alodiu; alodialism. [Cf. fr. allodialité].
alodialitatea
ALODIALITÁTE s.f. (Ist.) Formă de proprietate feudală, bazată pe alodiu; alodialism. [Cf. fr. allodialité].
alodialități
ALODIALITÁTE s.f. (Ist.) Formă de proprietate feudală, bazată pe alodiu; alodialism. [Cf. fr. allodialité].
alodialității
ALODIALITÁTE s.f. (Ist.) Formă de proprietate feudală, bazată pe alodiu; alodialism. [Cf. fr. allodialité].
alodialul
ALODIÁL, -Ă, alodiali, -e, adj. Care aparține alodiului, care se referă la alodiu. * Pământ alodial = proprietate seniorială în Evul Mediu. [Pr.: -di-al] – Din fr. allodial. DOOM
alodiál (-di-al) adj. m., pl. alodiáli; f. alodiálă, pl. alodiále
alodialului
ALODIÁL, -Ă, alodiali, -e, adj. Care aparține alodiului, care se referă la alodiu. * Pământ alodial = proprietate seniorială în Evul Mediu. [Pr.: -di-al] – Din fr. allodial. DOOM
alodiál (-di-al) adj. m., pl. alodiáli; f. alodiálă, pl. alodiále
alodii
ALÓDIU, alodii, s. n. (În Evul Mediu, în Apusul și Centrul Europei) Proprietate funciară liberă, scutită de orice sarcini de vasalitate. – Din lat. allodium. DOOM
alódiu [diu pron. dĭu] s. n., art. alódiul; pl. alódii, art. alódiile (-di-i-)
alodiile
ALÓDIU, alodii, s. n. (În Evul Mediu, în Apusul și Centrul Europei) Proprietate funciară liberă, scutită de orice sarcini de vasalitate. – Din lat. allodium. DOOM
alódiu [diu pron. dĭu] s. n., art. alódiul; pl. alódii, art. alódiile (-di-i-)
alodiilor
ALÓDIU, alodii, s. n. (În Evul Mediu, în Apusul și Centrul Europei) Proprietate funciară liberă, scutită de orice sarcini de vasalitate. – Din lat. allodium. DOOM
alódiu [diu pron. dĭu] s. n., art. alódiul; pl. alódii, art. alódiile (-di-i-)
alodiu
ALÓDIU, alodii, s. n. (În Evul Mediu, în Apusul și Centrul Europei) Proprietate funciară liberă, scutită de orice sarcini de vasalitate. – Din lat. allodium. DOOM
alódiu [diu pron. dĭu] s. n., art. alódiul; pl. alódii, art. alódiile (-di-i-)
alodiul
ALÓDIU, alodii, s. n. (În Evul Mediu, în Apusul și Centrul Europei) Proprietate funciară liberă, scutită de orice sarcini de vasalitate. – Din lat. allodium. DOOM
alódiu [diu pron. dĭu] s. n., art. alódiul; pl. alódii, art. alódiile (-di-i-)
alodiului
ALÓDIU, alodii, s. n. (În Evul Mediu, în Apusul și Centrul Europei) Proprietate funciară liberă, scutită de orice sarcini de vasalitate. – Din lat. allodium. DOOM
alódiu [diu pron. dĭu] s. n., art. alódiul; pl. alódii, art. alódiile (-di-i-)
aloe
ALÓE, aloe, s. f. Nume dat mai multor specii de plante exotice decorative, din familia liliaceelor, cu flori mari, galbene sau roșii, dispuse în spice, și cu frunze cărnoase care conțin un suc folosit în farmacie (Aloe). ♦ Substanță solidă cu miros plăcut și cu gust amar, extrasă din frunzele unor specii de aloe și folosită în farmacie; sabur. [Pr.: -lo-e] – Din fr. aloès, lat. aloe. DOOM
alóe s. f., art. alóea, g.-d. alóe, art. alóei; pl. alóe
aloea
ALÓE, aloe, s. f. Nume dat mai multor specii de plante exotice decorative, din familia liliaceelor, cu flori mari, galbene sau roșii, dispuse în spice, și cu frunze cărnoase care conțin un suc folosit în farmacie (Aloe). ♦ Substanță solidă cu miros plăcut și cu gust amar, extrasă din frunzele unor specii de aloe și folosită în farmacie; sabur. [Pr.: -lo-e] – Din fr. aloès, lat. aloe. DOOM
alóe s. f., art. alóea, g.-d. alóe, art. alóei; pl. alóe
aloei
ALÓE, aloe, s. f. Nume dat mai multor specii de plante exotice decorative, din familia liliaceelor, cu flori mari, galbene sau roșii, dispuse în spice, și cu frunze cărnoase care conțin un suc folosit în farmacie (Aloe). ♦ Substanță solidă cu miros plăcut și cu gust amar, extrasă din frunzele unor specii de aloe și folosită în farmacie; sabur. [Pr.: -lo-e] – Din fr. aloès, lat. aloe. DOOM
alóe s. f., art. alóea, g.-d. alóe, art. alóei; pl. alóe
aloele
ALÓE, aloe, s. f. Nume dat mai multor specii de plante exotice decorative, din familia liliaceelor, cu flori mari, galbene sau roșii, dispuse în spice, și cu frunze cărnoase care conțin un suc folosit în farmacie (Aloe). ♦ Substanță solidă cu miros plăcut și cu gust amar, extrasă din frunzele unor specii de aloe și folosită în farmacie; sabur. [Pr.: -lo-e] – Din fr. aloès, lat. aloe. DOOM
alóe s. f., art. alóea, g.-d. alóe, art. alóei; pl. alóe
aloelor
ALÓE, aloe, s. f. Nume dat mai multor specii de plante exotice decorative, din familia liliaceelor, cu flori mari, galbene sau roșii, dispuse în spice, și cu frunze cărnoase care conțin un suc folosit în farmacie (Aloe). ♦ Substanță solidă cu miros plăcut și cu gust amar, extrasă din frunzele unor specii de aloe și folosită în farmacie; sabur. [Pr.: -lo-e] – Din fr. aloès, lat. aloe. DOOM
alóe s. f., art. alóea, g.-d. alóe, art. alóei; pl. alóe
aloes
ALÓES S. f. v. aloe.
aloetic
ALOÉTIC, -Ă adj. (Farm.) Care conține aloe. [< fr. aloétique].
aloeu
Aloeu = Alöeus.
aloeus
Alöeus, unul dintre fiii lui Poseidon, căsătorit cu Iphimedia. Soția lui, iubită de Poseidon, a născut doi fii, pe Otus și Ephialtes, numiți și Aloizi, de la numele lui Alöeus (v. și Aloidae).
alofan
ALOFÁN s.n. (Geol.) Argilă coloidală care mărește plasticitatea maselor ceramice. [< fr. alophan].
alofon
ALOFÓN, alofone, s. n. (Fon.) Variantă pozițională a unui fonem. – Din fr. allophone. DOOM
*alofón s. n., pl. alofóne
alofone
ALOFÓN, alofone, s. n. (Fon.) Variantă pozițională a unui fonem. – Din fr. allophone. DOOM
*alofón s. n., pl. alofóne
alofonele
ALOFÓN, alofone, s. n. (Fon.) Variantă pozițională a unui fonem. – Din fr. allophone. DOOM
*alofón s. n., pl. alofóne
alofonelor
ALOFÓN, alofone, s. n. (Fon.) Variantă pozițională a unui fonem. – Din fr. allophone. DOOM
*alofón s. n., pl. alofóne
alofonul
ALOFÓN, alofone, s. n. (Fon.) Variantă pozițională a unui fonem. – Din fr. allophone. DOOM
*alofón s. n., pl. alofóne
alofonului
ALOFÓN, alofone, s. n. (Fon.) Variantă pozițională a unui fonem. – Din fr. allophone. DOOM
*alofón s. n., pl. alofóne
alogam
ALOGÁM, -Ă, alogami, -e, s. f., adj. 1. S. f. Plantă a cărei fecundare se face cu polen provenit de la altă plantă din aceeași specie. 2. Adj. Referitor la alogamie, în legătură cu alogamia. – Din fr. allogame. DOOM
alogámă s. f., g.-d. art. alogámei; pl. alogáme
alogama
ALOGÁM, -Ă, alogami, -e, s. f., adj. 1. S. f. Plantă a cărei fecundare se face cu polen provenit de la altă plantă din aceeași specie. 2. Adj. Referitor la alogamie, în legătură cu alogamia. – Din fr. allogame. DOOM
alogámă s. f., g.-d. art. alogámei; pl. alogáme
alogama
ALOGÁM, -Ă, alogami, -e, s. f., adj. 1. S. f. Plantă a cărei fecundare se face cu polen provenit de la altă plantă din aceeași specie. 2. Adj. Referitor la alogamie, în legătură cu alogamia. – Din fr. allogame. DOOM
alogámă s. f., g.-d. art. alogámei; pl. alogáme
alogame
ALOGÁM, -Ă, alogami, -e, s. f., adj. 1. S. f. Plantă a cărei fecundare se face cu polen provenit de la altă plantă din aceeași specie. 2. Adj. Referitor la alogamie, în legătură cu alogamia. – Din fr. allogame. DOOM
alogámă s. f., g.-d. art. alogámei; pl. alogáme
alogame
ALOGÁM, -Ă, alogami, -e, s. f., adj. 1. S. f. Plantă a cărei fecundare se face cu polen provenit de la altă plantă din aceeași specie. 2. Adj. Referitor la alogamie, în legătură cu alogamia. – Din fr. allogame. DOOM
alogámă s. f., g.-d. art. alogámei; pl. alogáme
alogamei
ALOGÁM, -Ă, alogami, -e, s. f., adj. 1. S. f. Plantă a cărei fecundare se face cu polen provenit de la altă plantă din aceeași specie. 2. Adj. Referitor la alogamie, în legătură cu alogamia. – Din fr. allogame. DOOM
alogámă s. f., g.-d. art. alogámei; pl. alogáme
alogamei
ALOGÁM, -Ă, alogami, -e, s. f., adj. 1. S. f. Plantă a cărei fecundare se face cu polen provenit de la altă plantă din aceeași specie. 2. Adj. Referitor la alogamie, în legătură cu alogamia. – Din fr. allogame. DOOM
alogámă s. f., g.-d. art. alogámei; pl. alogáme
alogamele
ALOGÁM, -Ă, alogami, -e, s. f., adj. 1. S. f. Plantă a cărei fecundare se face cu polen provenit de la altă plantă din aceeași specie. 2. Adj. Referitor la alogamie, în legătură cu alogamia. – Din fr. allogame. DOOM
alogámă s. f., g.-d. art. alogámei; pl. alogáme
alogamele
ALOGÁM, -Ă, alogami, -e, s. f., adj. 1. S. f. Plantă a cărei fecundare se face cu polen provenit de la altă plantă din aceeași specie. 2. Adj. Referitor la alogamie, în legătură cu alogamia. – Din fr. allogame. DOOM
alogámă s. f., g.-d. art. alogámei; pl. alogáme
alogamelor
ALOGÁM, -Ă, alogami, -e, s. f., adj. 1. S. f. Plantă a cărei fecundare se face cu polen provenit de la altă plantă din aceeași specie. 2. Adj. Referitor la alogamie, în legătură cu alogamia. – Din fr. allogame. DOOM
alogámă s. f., g.-d. art. alogámei; pl. alogáme
alogamelor
ALOGÁM, -Ă, alogami, -e, s. f., adj. 1. S. f. Plantă a cărei fecundare se face cu polen provenit de la altă plantă din aceeași specie. 2. Adj. Referitor la alogamie, în legătură cu alogamia. – Din fr. allogame. DOOM
alogámă s. f., g.-d. art. alogámei; pl. alogáme
alogami
ALOGÁM, -Ă, alogami, -e, s. f., adj. 1. S. f. Plantă a cărei fecundare se face cu polen provenit de la altă plantă din aceeași specie. 2. Adj. Referitor la alogamie, în legătură cu alogamia. – Din fr. allogame. DOOM
alogámă s. f., g.-d. art. alogámei; pl. alogáme
alogamia
ALOGAMÍE s. f. Fecundare a unei plante cu polen provenit de la alte plante din aceeași specie. – Din fr. allogamie. DOOM
alogamíe s. f., art. alogamía, g.-d. alogamíi, art. alogamíei
alogamie
ALOGAMÍE s. f. Fecundare a unei plante cu polen provenit de la alte plante din aceeași specie. – Din fr. allogamie. DOOM
alogamíe s. f., art. alogamía, g.-d. alogamíi, art. alogamíei
alogamiei
ALOGAMÍE s. f. Fecundare a unei plante cu polen provenit de la alte plante din aceeași specie. – Din fr. allogamie. DOOM
alogamíe s. f., art. alogamía, g.-d. alogamíi, art. alogamíei
alogamii
ALOGÁM, -Ă, alogami, -e, s. f., adj. 1. S. f. Plantă a cărei fecundare se face cu polen provenit de la altă plantă din aceeași specie. 2. Adj. Referitor la alogamie, în legătură cu alogamia. – Din fr. allogame. DOOM
alogámă s. f., g.-d. art. alogámei; pl. alogáme
alogamii
ALOGAMÍE s. f. Fecundare a unei plante cu polen provenit de la alte plante din aceeași specie. – Din fr. allogamie. DOOM
alogamíe s. f., art. alogamía, g.-d. alogamíi, art. alogamíei
alogamilor
ALOGÁM, -Ă, alogami, -e, s. f., adj. 1. S. f. Plantă a cărei fecundare se face cu polen provenit de la altă plantă din aceeași specie. 2. Adj. Referitor la alogamie, în legătură cu alogamia. – Din fr. allogame. DOOM
alogámă s. f., g.-d. art. alogámei; pl. alogáme
alogamul
ALOGÁM, -Ă, alogami, -e, s. f., adj. 1. S. f. Plantă a cărei fecundare se face cu polen provenit de la altă plantă din aceeași specie. 2. Adj. Referitor la alogamie, în legătură cu alogamia. – Din fr. allogame. DOOM
alogámă s. f., g.-d. art. alogámei; pl. alogáme
alogamului
ALOGÁM, -Ă, alogami, -e, s. f., adj. 1. S. f. Plantă a cărei fecundare se face cu polen provenit de la altă plantă din aceeași specie. 2. Adj. Referitor la alogamie, în legătură cu alogamia. – Din fr. allogame. DOOM
alogámă s. f., g.-d. art. alogámei; pl. alogáme
alogen
ALOGÉN, -Ă, alogeni, -e, adj. Care se deosebește prin natură și origine de mediul în care se află; alogenetic. ♦ (Despre populații) De origine străină, venit din altă parte. – Din fr. allogène. DOOM
alogén adj. m., pl. alogéni; f. alogénă, pl. alogéne
alogena
ALOGÉN, -Ă, alogeni, -e, adj. Care se deosebește prin natură și origine de mediul în care se află; alogenetic. ♦ (Despre populații) De origine străină, venit din altă parte. – Din fr. allogène. DOOM
alogén adj. m., pl. alogéni; f. alogénă, pl. alogéne
alogene
ALOGÉN, -Ă, alogeni, -e, adj. Care se deosebește prin natură și origine de mediul în care se află; alogenetic. ♦ (Despre populații) De origine străină, venit din altă parte. – Din fr. allogène. DOOM
alogén adj. m., pl. alogéni; f. alogénă, pl. alogéne
alogenei
ALOGÉN, -Ă, alogeni, -e, adj. Care se deosebește prin natură și origine de mediul în care se află; alogenetic. ♦ (Despre populații) De origine străină, venit din altă parte. – Din fr. allogène. DOOM
alogén adj. m., pl. alogéni; f. alogénă, pl. alogéne
alogenele
ALOGÉN, -Ă, alogeni, -e, adj. Care se deosebește prin natură și origine de mediul în care se află; alogenetic. ♦ (Despre populații) De origine străină, venit din altă parte. – Din fr. allogène. DOOM
alogén adj. m., pl. alogéni; f. alogénă, pl. alogéne
alogenelor
ALOGÉN, -Ă, alogeni, -e, adj. Care se deosebește prin natură și origine de mediul în care se află; alogenetic. ♦ (Despre populații) De origine străină, venit din altă parte. – Din fr. allogène. DOOM
alogén adj. m., pl. alogéni; f. alogénă, pl. alogéne
alogenetic
ALOGENÉTIC, -Ă, alogenetici, -ce, adj. Alogen. – Din fr. allogénétique. DOOM
alogenétic adj. m., pl. alogenétici; f. alogenétică, pl. alogenétice
alogenetica
ALOGENÉTIC, -Ă, alogenetici, -ce, adj. Alogen. – Din fr. allogénétique. DOOM
alogenétic adj. m., pl. alogenétici; f. alogenétică, pl. alogenétice
alogenetice
ALOGENÉTIC, -Ă, alogenetici, -ce, adj. Alogen. – Din fr. allogénétique. DOOM
alogenétic adj. m., pl. alogenétici; f. alogenétică, pl. alogenétice
alogeneticei
ALOGENÉTIC, -Ă, alogenetici, -ce, adj. Alogen. – Din fr. allogénétique. DOOM
alogenétic adj. m., pl. alogenétici; f. alogenétică, pl. alogenétice
alogeneticele
ALOGENÉTIC, -Ă, alogenetici, -ce, adj. Alogen. – Din fr. allogénétique. DOOM
alogenétic adj. m., pl. alogenétici; f. alogenétică, pl. alogenétice
alogeneticelor
ALOGENÉTIC, -Ă, alogenetici, -ce, adj. Alogen. – Din fr. allogénétique. DOOM
alogenétic adj. m., pl. alogenétici; f. alogenétică, pl. alogenétice
alogenetici
ALOGENÉTIC, -Ă, alogenetici, -ce, adj. Alogen. – Din fr. allogénétique. DOOM
alogenétic adj. m., pl. alogenétici; f. alogenétică, pl. alogenétice
alogeneticii
ALOGENÉTIC, -Ă, alogenetici, -ce, adj. Alogen. – Din fr. allogénétique. DOOM
alogenétic adj. m., pl. alogenétici; f. alogenétică, pl. alogenétice
alogeneticilor
ALOGENÉTIC, -Ă, alogenetici, -ce, adj. Alogen. – Din fr. allogénétique. DOOM
alogenétic adj. m., pl. alogenétici; f. alogenétică, pl. alogenétice
alogeneticul
ALOGENÉTIC, -Ă, alogenetici, -ce, adj. Alogen. – Din fr. allogénétique. DOOM
alogenétic adj. m., pl. alogenétici; f. alogenétică, pl. alogenétice
alogeneticului
ALOGENÉTIC, -Ă, alogenetici, -ce, adj. Alogen. – Din fr. allogénétique. DOOM
alogenétic adj. m., pl. alogenétici; f. alogenétică, pl. alogenétice
alogeni
ALOGÉN, -Ă, alogeni, -e, adj. Care se deosebește prin natură și origine de mediul în care se află; alogenetic. ♦ (Despre populații) De origine străină, venit din altă parte. – Din fr. allogène. DOOM
alogén adj. m., pl. alogéni; f. alogénă, pl. alogéne
alogenii
ALOGÉN, -Ă, alogeni, -e, adj. Care se deosebește prin natură și origine de mediul în care se află; alogenetic. ♦ (Despre populații) De origine străină, venit din altă parte. – Din fr. allogène. DOOM
alogén adj. m., pl. alogéni; f. alogénă, pl. alogéne
alogenilor
ALOGÉN, -Ă, alogeni, -e, adj. Care se deosebește prin natură și origine de mediul în care se află; alogenetic. ♦ (Despre populații) De origine străină, venit din altă parte. – Din fr. allogène. DOOM
alogén adj. m., pl. alogéni; f. alogénă, pl. alogéne
alogenul
ALOGÉN, -Ă, alogeni, -e, adj. Care se deosebește prin natură și origine de mediul în care se află; alogenetic. ♦ (Despre populații) De origine străină, venit din altă parte. – Din fr. allogène. DOOM
alogén adj. m., pl. alogéni; f. alogénă, pl. alogéne
alogenului
ALOGÉN, -Ă, alogeni, -e, adj. Care se deosebește prin natură și origine de mediul în care se află; alogenetic. ♦ (Despre populații) De origine străină, venit din altă parte. – Din fr. allogène. DOOM
alogén adj. m., pl. alogéni; f. alogénă, pl. alogéne
alogic
ALÓGIC, -Ă, alogici, -ce, adj. Care este lipsit de logică. – Din fr. alogique. DOOM
alógic adj. m., pl. alógici; f. alógică, pl. alógice
alogica
ALÓGIC, -Ă, alogici, -ce, adj. Care este lipsit de logică. – Din fr. alogique. DOOM
alógic adj. m., pl. alógici; f. alógică, pl. alógice
alogice
ALÓGIC, -Ă, alogici, -ce, adj. Care este lipsit de logică. – Din fr. alogique. DOOM
alógic adj. m., pl. alógici; f. alógică, pl. alógice
alogicei
ALÓGIC, -Ă, alogici, -ce, adj. Care este lipsit de logică. – Din fr. alogique. DOOM
alógic adj. m., pl. alógici; f. alógică, pl. alógice
alogicele
ALÓGIC, -Ă, alogici, -ce, adj. Care este lipsit de logică. – Din fr. alogique. DOOM
alógic adj. m., pl. alógici; f. alógică, pl. alógice
alogicelor
ALÓGIC, -Ă, alogici, -ce, adj. Care este lipsit de logică. – Din fr. alogique. DOOM
alógic adj. m., pl. alógici; f. alógică, pl. alógice
alogici
ALÓGIC, -Ă, alogici, -ce, adj. Care este lipsit de logică. – Din fr. alogique. DOOM
alógic adj. m., pl. alógici; f. alógică, pl. alógice
alogicii
ALÓGIC, -Ă, alogici, -ce, adj. Care este lipsit de logică. – Din fr. alogique. DOOM
alógic adj. m., pl. alógici; f. alógică, pl. alógice
alogicilor
ALÓGIC, -Ă, alogici, -ce, adj. Care este lipsit de logică. – Din fr. alogique. DOOM
alógic adj. m., pl. alógici; f. alógică, pl. alógice
alogicul
ALÓGIC, -Ă, alogici, -ce, adj. Care este lipsit de logică. – Din fr. alogique. DOOM
alógic adj. m., pl. alógici; f. alógică, pl. alógice
alogicului
ALÓGIC, -Ă, alogici, -ce, adj. Care este lipsit de logică. – Din fr. alogique. DOOM
alógic adj. m., pl. alógici; f. alógică, pl. alógice
alogism
ALOGÍSM s. n. Curent în filosofie care preconiza negarea gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, susținut de sceptici, mistici și fideiști. – Din germ. Alogismus. DOOM
alogísm s. n.
alogisme
ALOGÍSM s. n. Curent în filosofie care preconiza negarea gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, susținut de sceptici, mistici și fideiști. – Din germ. Alogismus. DOOM
alogísm s. n.
alogismele
ALOGÍSM s. n. Curent în filosofie care preconiza negarea gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, susținut de sceptici, mistici și fideiști. – Din germ. Alogismus. DOOM
alogísm s. n.
alogismelor
ALOGÍSM s. n. Curent în filosofie care preconiza negarea gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, susținut de sceptici, mistici și fideiști. – Din germ. Alogismus. DOOM
alogísm s. n.
alogismul
ALOGÍSM s. n. Curent în filosofie care preconiza negarea gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, susținut de sceptici, mistici și fideiști. – Din germ. Alogismus. DOOM
alogísm s. n.
alogismului
ALOGÍSM s. n. Curent în filosofie care preconiza negarea gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, susținut de sceptici, mistici și fideiști. – Din germ. Alogismus. DOOM
alogísm s. n.
alohton
ALOHTÓN, -Ă, alohtoni, -e, adj. (Despre roci) care, sub influența mișcărilor scoarței Pământului, a suferit deplasări față de locul inițial de formare. – Din fr. allochtone. DOOM
alohtón (-loh-ton / -lo-hton) adj. m., pl. alohtóni; f. alohtónă, pl. alohtóne
alohtona
ALOHTÓN, -Ă, alohtoni, -e, adj. (Despre roci) care, sub influența mișcărilor scoarței Pământului, a suferit deplasări față de locul inițial de formare. – Din fr. allochtone. DOOM
alohtón (-loh-ton / -lo-hton) adj. m., pl. alohtóni; f. alohtónă, pl. alohtóne
alohtone
ALOHTÓN, -Ă, alohtoni, -e, adj. (Despre roci) care, sub influența mișcărilor scoarței Pământului, a suferit deplasări față de locul inițial de formare. – Din fr. allochtone. DOOM
alohtón (-loh-ton / -lo-hton) adj. m., pl. alohtóni; f. alohtónă, pl. alohtóne
alohtonei
ALOHTÓN, -Ă, alohtoni, -e, adj. (Despre roci) care, sub influența mișcărilor scoarței Pământului, a suferit deplasări față de locul inițial de formare. – Din fr. allochtone. DOOM
alohtón (-loh-ton / -lo-hton) adj. m., pl. alohtóni; f. alohtónă, pl. alohtóne
alohtonele
ALOHTÓN, -Ă, alohtoni, -e, adj. (Despre roci) care, sub influența mișcărilor scoarței Pământului, a suferit deplasări față de locul inițial de formare. – Din fr. allochtone. DOOM
alohtón (-loh-ton / -lo-hton) adj. m., pl. alohtóni; f. alohtónă, pl. alohtóne
alohtonelor
ALOHTÓN, -Ă, alohtoni, -e, adj. (Despre roci) care, sub influența mișcărilor scoarței Pământului, a suferit deplasări față de locul inițial de formare. – Din fr. allochtone. DOOM
alohtón (-loh-ton / -lo-hton) adj. m., pl. alohtóni; f. alohtónă, pl. alohtóne
alohtoni
ALOHTÓN, -Ă, alohtoni, -e, adj. (Despre roci) care, sub influența mișcărilor scoarței Pământului, a suferit deplasări față de locul inițial de formare. – Din fr. allochtone. DOOM
alohtón (-loh-ton / -lo-hton) adj. m., pl. alohtóni; f. alohtónă, pl. alohtóne
alohtonii
ALOHTÓN, -Ă, alohtoni, -e, adj. (Despre roci) care, sub influența mișcărilor scoarței Pământului, a suferit deplasări față de locul inițial de formare. – Din fr. allochtone. DOOM
alohtón (-loh-ton / -lo-hton) adj. m., pl. alohtóni; f. alohtónă, pl. alohtóne
alohtonilor
ALOHTÓN, -Ă, alohtoni, -e, adj. (Despre roci) care, sub influența mișcărilor scoarței Pământului, a suferit deplasări față de locul inițial de formare. – Din fr. allochtone. DOOM
alohtón (-loh-ton / -lo-hton) adj. m., pl. alohtóni; f. alohtónă, pl. alohtóne
alohtonul
ALOHTÓN, -Ă, alohtoni, -e, adj. (Despre roci) care, sub influența mișcărilor scoarței Pământului, a suferit deplasări față de locul inițial de formare. – Din fr. allochtone. DOOM
alohtón (-loh-ton / -lo-hton) adj. m., pl. alohtóni; f. alohtónă, pl. alohtóne
alohtonului
ALOHTÓN, -Ă, alohtoni, -e, adj. (Despre roci) care, sub influența mișcărilor scoarței Pământului, a suferit deplasări față de locul inițial de formare. – Din fr. allochtone. DOOM
alohtón (-loh-ton / -lo-hton) adj. m., pl. alohtóni; f. alohtónă, pl. alohtóne
aloidae
Aloidae, denumire purtată de doi giganți, Otus și Ephialtes, fiii lui Poseidon și ai Iphimediei, soția lui Alöeus. Crescînd nemăsurat, cei doi frați au pornit să lupte cu zeii; ca să ajungă la cer, au pus unul peste altul trei munți: Olympul, Ossa și Pelionul. Au încercat apoi să prăvălească munții în mare și să inunde uscatul. În cele din urmă l-au prins pe Ares și l-au ținut prizonier pînă cînd Hermes a reușit să-l elibereze. Mîniați de îndrăzneala lor, zeii i-au pedepsit. După o legendă, ei au fost fulgerați de către Zeus. După o alta, Artemis, luînd chipul unei căprioare, a trecut în goană printre ei într-o zi, în timp ce se aflau la vînătoare. Căutînd s-o doboare, ei s-au ucis reciproc. Prăvăliți în Tartarus după moarte, au fost apoi înlănțuiți, spate în spate, de o coloană. Li se atribuia întemeierea mai multor cetăți printre care și Ascra, situată la poalele muntelui Helicon.
aloizi
Aloizi = Aloidae.
alokinezie
ALOCHINEZÍE s.f. (Biol.) Tulburare constând în executarea fără voie a unei mișcări în locul celei dorite. [< fr. allocinésie].
alolalie
ALOLALÍE s.f. (Med.) Dificultate în vorbire. [Gen. -iei. / < fr. allolalie].
alomorf
ALOMÓRF, alomorfe, s. n. (Fon.) Variantă a aceluiași morfem. – Din germ. Allomorph. DOOM
alomórf s. n., pl. alomórfe
alomorfe
ALOMÓRF, alomorfe, s. n. (Fon.) Variantă a aceluiași morfem. – Din germ. Allomorph. DOOM
alomórf s. n., pl. alomórfe
alomorfele
ALOMÓRF, alomorfe, s. n. (Fon.) Variantă a aceluiași morfem. – Din germ. Allomorph. DOOM
alomórf s. n., pl. alomórfe
alomorfelor
ALOMÓRF, alomorfe, s. n. (Fon.) Variantă a aceluiași morfem. – Din germ. Allomorph. DOOM
alomórf s. n., pl. alomórfe
alomorfia
ALOMORFÍE s.f. Mulțimea formelor aceleiași substanțe; alomorfism. V. metamorfoză; alotropie. [< fr. allomorphie, cf. gr. allos – alt, morphe – formă].
alomorfie
ALOMORFÍE s.f. Mulțimea formelor aceleiași substanțe; alomorfism. V. metamorfoză; alotropie. [< fr. allomorphie, cf. gr. allos – alt, morphe – formă].
alomorfiei
ALOMORFÍE s.f. Mulțimea formelor aceleiași substanțe; alomorfism. V. metamorfoză; alotropie. [< fr. allomorphie, cf. gr. allos – alt, morphe – formă].
alomorfii
ALOMORFÍE s.f. Mulțimea formelor aceleiași substanțe; alomorfism. V. metamorfoză; alotropie. [< fr. allomorphie, cf. gr. allos – alt, morphe – formă].
alomorfiile
ALOMORFÍE s.f. Mulțimea formelor aceleiași substanțe; alomorfism. V. metamorfoză; alotropie. [< fr. allomorphie, cf. gr. allos – alt, morphe – formă].
alomorfiilor
ALOMORFÍE s.f. Mulțimea formelor aceleiași substanțe; alomorfism. V. metamorfoză; alotropie. [< fr. allomorphie, cf. gr. allos – alt, morphe – formă].
alomorfism
ALOMORFÍSM s.n. Alomorfie. [Cf. engl. allomorphism].
alomorful
ALOMÓRF, alomorfe, s. n. (Fon.) Variantă a aceluiași morfem. – Din germ. Allomorph. DOOM
alomórf s. n., pl. alomórfe
alomorfului
ALOMÓRF, alomorfe, s. n. (Fon.) Variantă a aceluiași morfem. – Din germ. Allomorph. DOOM
alomórf s. n., pl. alomórfe
alonim
ALONÍM s.m. (Liv.) Cel care semnează o lucrare cu numele altuia. // adj. (despre lucrări) Semnat cu numele altuia. [< fr. allonyme, engl. allonym, cf. gr. allos – altul, onyma – nume].
alonim
ALONÍM s.m. (Liv.) Cel care semnează o lucrare cu numele altuia. // adj. (despre lucrări) Semnat cu numele altuia. [< fr. allonyme, engl. allonym, cf. gr. allos – altul, onyma – nume].
alonima
ALONÍM s.m. (Liv.) Cel care semnează o lucrare cu numele altuia. // adj. (despre lucrări) Semnat cu numele altuia. [< fr. allonyme, engl. allonym, cf. gr. allos – altul, onyma – nume].
alonime
ALONÍM s.m. (Liv.) Cel care semnează o lucrare cu numele altuia. // adj. (despre lucrări) Semnat cu numele altuia. [< fr. allonyme, engl. allonym, cf. gr. allos – altul, onyma – nume].
alonimei
ALONÍM s.m. (Liv.) Cel care semnează o lucrare cu numele altuia. // adj. (despre lucrări) Semnat cu numele altuia. [< fr. allonyme, engl. allonym, cf. gr. allos – altul, onyma – nume].
alonimele
ALONÍM s.m. (Liv.) Cel care semnează o lucrare cu numele altuia. // adj. (despre lucrări) Semnat cu numele altuia. [< fr. allonyme, engl. allonym, cf. gr. allos – altul, onyma – nume].
alonimelor
ALONÍM s.m. (Liv.) Cel care semnează o lucrare cu numele altuia. // adj. (despre lucrări) Semnat cu numele altuia. [< fr. allonyme, engl. allonym, cf. gr. allos – altul, onyma – nume].
alonimi
ALONÍM s.m. (Liv.) Cel care semnează o lucrare cu numele altuia. // adj. (despre lucrări) Semnat cu numele altuia. [< fr. allonyme, engl. allonym, cf. gr. allos – altul, onyma – nume].
alonimii
ALONÍM s.m. (Liv.) Cel care semnează o lucrare cu numele altuia. // adj. (despre lucrări) Semnat cu numele altuia. [< fr. allonyme, engl. allonym, cf. gr. allos – altul, onyma – nume].
alonimilor
ALONÍM s.m. (Liv.) Cel care semnează o lucrare cu numele altuia. // adj. (despre lucrări) Semnat cu numele altuia. [< fr. allonyme, engl. allonym, cf. gr. allos – altul, onyma – nume].
alonimul
ALONÍM s.m. (Liv.) Cel care semnează o lucrare cu numele altuia. // adj. (despre lucrări) Semnat cu numele altuia. [< fr. allonyme, engl. allonym, cf. gr. allos – altul, onyma – nume].
alonimului
ALONÍM s.m. (Liv.) Cel care semnează o lucrare cu numele altuia. // adj. (despre lucrări) Semnat cu numele altuia. [< fr. allonyme, engl. allonym, cf. gr. allos – altul, onyma – nume].
alonja
ALÓNJĂ, alonje, s. f. 1. Piesă mobilă sau demontabilă care servește la prelungirea unor obiecte. 2. (Sport) Mișcare de întindere rapidă a brațelor. ♦ Lungime a brațelor unui sportiv angajat într-o luptă directă cu un adversar. – Din fr. allonge. DOOM
alónjă s. f., art. alónja, g.-d. art. alónjei; pl. alónje
alonjar
alonjar, alonjari s. m. hoț de buzunare
alonje
ALÓNJĂ, alonje, s. f. 1. Piesă mobilă sau demontabilă care servește la prelungirea unor obiecte. 2. (Sport) Mișcare de întindere rapidă a brațelor. ♦ Lungime a brațelor unui sportiv angajat într-o luptă directă cu un adversar. – Din fr. allonge. DOOM
alónjă s. f., art. alónja, g.-d. art. alónjei; pl. alónje
alonjei
ALÓNJĂ, alonje, s. f. 1. Piesă mobilă sau demontabilă care servește la prelungirea unor obiecte. 2. (Sport) Mișcare de întindere rapidă a brațelor. ♦ Lungime a brațelor unui sportiv angajat într-o luptă directă cu un adversar. – Din fr. allonge. DOOM
alónjă s. f., art. alónja, g.-d. art. alónjei; pl. alónje
alonjele
ALÓNJĂ, alonje, s. f. 1. Piesă mobilă sau demontabilă care servește la prelungirea unor obiecte. 2. (Sport) Mișcare de întindere rapidă a brațelor. ♦ Lungime a brațelor unui sportiv angajat într-o luptă directă cu un adversar. – Din fr. allonge. DOOM
alónjă s. f., art. alónja, g.-d. art. alónjei; pl. alónje
alonjelor
ALÓNJĂ, alonje, s. f. 1. Piesă mobilă sau demontabilă care servește la prelungirea unor obiecte. 2. (Sport) Mișcare de întindere rapidă a brațelor. ♦ Lungime a brațelor unui sportiv angajat într-o luptă directă cu un adversar. – Din fr. allonge. DOOM
alónjă s. f., art. alónja, g.-d. art. alónjei; pl. alónje
alopat
ALOPÁT, -Ă, alopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în alopatie; adept al alopatiei. – Din fr. allopathe. DOOM
alopát s. m., pl. alopáți
alopata
ALOPÁT, -Ă, alopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în alopatie; adept al alopatiei. – Din fr. allopathe. DOOM
alopát s. m., pl. alopáți
alopate
ALOPÁT, -Ă, alopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în alopatie; adept al alopatiei. – Din fr. allopathe. DOOM
alopát s. m., pl. alopáți
alopatei
ALOPÁT, -Ă, alopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în alopatie; adept al alopatiei. – Din fr. allopathe. DOOM
alopát s. m., pl. alopáți
alopatele
ALOPÁT, -Ă, alopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în alopatie; adept al alopatiei. – Din fr. allopathe. DOOM
alopát s. m., pl. alopáți
alopatelor
ALOPÁT, -Ă, alopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în alopatie; adept al alopatiei. – Din fr. allopathe. DOOM
alopát s. m., pl. alopáți
alopatia
ALOPATÍE s. f. Tratament medical constând în administrarea unor medicamente în doze care, la omul sănătos, ar declanșa efecte contrare simptomelor caracteristice bolii care trebuie tratată. – Din fr. allopathie. DOOM
alopatíe s. f., art. alopatía, g.-d. alopatíi, art. alopatíei
alopatic
ALOPÁTIC, -Ă, alopatici, -ce, adj. Care aparține alopatiei, care se referă la alopatie. – Din fr. allopathique. DOOM
alopátic adj. m., pl. alopátici; f. alopátică, pl. alopátice
alopatica
ALOPÁTIC, -Ă, alopatici, -ce, adj. Care aparține alopatiei, care se referă la alopatie. – Din fr. allopathique. DOOM
alopátic adj. m., pl. alopátici; f. alopátică, pl. alopátice
alopatice
ALOPÁTIC, -Ă, alopatici, -ce, adj. Care aparține alopatiei, care se referă la alopatie. – Din fr. allopathique. DOOM
alopátic adj. m., pl. alopátici; f. alopátică, pl. alopátice
alopaticei
ALOPÁTIC, -Ă, alopatici, -ce, adj. Care aparține alopatiei, care se referă la alopatie. – Din fr. allopathique. DOOM
alopátic adj. m., pl. alopátici; f. alopátică, pl. alopátice
alopaticele
ALOPÁTIC, -Ă, alopatici, -ce, adj. Care aparține alopatiei, care se referă la alopatie. – Din fr. allopathique. DOOM
alopátic adj. m., pl. alopátici; f. alopátică, pl. alopátice
alopaticelor
ALOPÁTIC, -Ă, alopatici, -ce, adj. Care aparține alopatiei, care se referă la alopatie. – Din fr. allopathique. DOOM
alopátic adj. m., pl. alopátici; f. alopátică, pl. alopátice
alopatici
ALOPÁTIC, -Ă, alopatici, -ce, adj. Care aparține alopatiei, care se referă la alopatie. – Din fr. allopathique. DOOM
alopátic adj. m., pl. alopátici; f. alopátică, pl. alopátice
alopaticii
ALOPÁTIC, -Ă, alopatici, -ce, adj. Care aparține alopatiei, care se referă la alopatie. – Din fr. allopathique. DOOM
alopátic adj. m., pl. alopátici; f. alopátică, pl. alopátice
alopaticilor
ALOPÁTIC, -Ă, alopatici, -ce, adj. Care aparține alopatiei, care se referă la alopatie. – Din fr. allopathique. DOOM
alopátic adj. m., pl. alopátici; f. alopátică, pl. alopátice
alopaticul
ALOPÁTIC, -Ă, alopatici, -ce, adj. Care aparține alopatiei, care se referă la alopatie. – Din fr. allopathique. DOOM
alopátic adj. m., pl. alopátici; f. alopátică, pl. alopátice
alopaticului
ALOPÁTIC, -Ă, alopatici, -ce, adj. Care aparține alopatiei, care se referă la alopatie. – Din fr. allopathique. DOOM
alopátic adj. m., pl. alopátici; f. alopátică, pl. alopátice
alopatie
ALOPATÍE s. f. Tratament medical constând în administrarea unor medicamente în doze care, la omul sănătos, ar declanșa efecte contrare simptomelor caracteristice bolii care trebuie tratată. – Din fr. allopathie. DOOM
alopatíe s. f., art. alopatía, g.-d. alopatíi, art. alopatíei
alopatiei
ALOPATÍE s. f. Tratament medical constând în administrarea unor medicamente în doze care, la omul sănătos, ar declanșa efecte contrare simptomelor caracteristice bolii care trebuie tratată. – Din fr. allopathie. DOOM
alopatíe s. f., art. alopatía, g.-d. alopatíi, art. alopatíei
alopatii
ALOPATÍE s. f. Tratament medical constând în administrarea unor medicamente în doze care, la omul sănătos, ar declanșa efecte contrare simptomelor caracteristice bolii care trebuie tratată. – Din fr. allopathie. DOOM
alopatíe s. f., art. alopatía, g.-d. alopatíi, art. alopatíei
alopatric
ALOPÁTRIC, -Ă adj. (Biol.; despre specii, populații) Care își are originea în regiuni geografice diferite. [Cf. fr. allopatrique < gr. allos – diferit, lat. patria – patrie].
alopatul
ALOPÁT, -Ă, alopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în alopatie; adept al alopatiei. – Din fr. allopathe. DOOM
alopát s. m., pl. alopáți
alopatului
ALOPÁT, -Ă, alopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în alopatie; adept al alopatiei. – Din fr. allopathe. DOOM
alopát s. m., pl. alopáți
alopați
ALOPÁT, -Ă, alopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în alopatie; adept al alopatiei. – Din fr. allopathe. DOOM
alopát s. m., pl. alopáți
alopații
ALOPÁT, -Ă, alopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în alopatie; adept al alopatiei. – Din fr. allopathe. DOOM
alopát s. m., pl. alopáți
alopaților
ALOPÁT, -Ă, alopați, -te, s. m. și f. Medic specialist în alopatie; adept al alopatiei. – Din fr. allopathe. DOOM
alopát s. m., pl. alopáți
alopecic
ALOPÉCIC, -Ă adj. Referitor la alopecie. [< fr. alopécique].
alopecie
ALOPECÍE s. f. Cădere temporară a părului în urma unei boli de piele, a unei boli infecțioase etc. – Din fr. alopécie. DOOM
alopecíe s. f., art. alopecía, g.-d. alopecíi, art. alopecíei
aloplastică
ALOPLÁSTICĂ s.f. (Med.) Metodă medicală de înlocuire a țesuturilor cu ajutorul unor materiale străine; aloplastie. [< germ. Alloplastik, cf. gr. allos – altul, plassein – a forma].
aloplastie
ALOPLASTÍE s.f. (Med.) Aloplastică. [< fr. alloplastique].
alopren
ALOPRÉN s.n. Cauciuc clorurat. [< germ. Allopren].
alor
AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam. DOOM
al pári (it.) loc. adv.
aloritmie
ALORITMÍE s.f. Aritmie periodică. [< fr. allorythmie].
alosaur
ALOZÁUR s.m. Reptilă terestră fosilă carnivoră, de talie foarte mare. [< fr. allosaurus, cf. gr. allos – altul, sauros – reptilă]. DOOM
alozáur (-za-ur) s. m., pl. alozáuri
alosom
ALOZÓM, alozomi, s. m. Cromozom care are un rol esențial în determinarea sexului; cromozom sexual. – Din fr. alosome. DOOM
alozóm s. m., pl. alozómi
alotria
ALÓTRIU, -IE adj. (Livr.) Străin, divers, diferit. // (În forma alotrio-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „divers”, „străin”. [Pron. -tri-u. / < it. allotrio, gr. allotrios].
alotrie
ALÓTRIU, -IE adj. (Livr.) Străin, divers, diferit. // (În forma alotrio-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „divers”, „străin”. [Pron. -tri-u. / < it. allotrio, gr. allotrios].
alotriei
ALÓTRIU, -IE adj. (Livr.) Străin, divers, diferit. // (În forma alotrio-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „divers”, „străin”. [Pron. -tri-u. / < it. allotrio, gr. allotrios].
alotrii
ALÓTRIU, -IE adj. (Livr.) Străin, divers, diferit. // (În forma alotrio-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „divers”, „străin”. [Pron. -tri-u. / < it. allotrio, gr. allotrios].
alotriii
ALÓTRIU, -IE adj. (Livr.) Străin, divers, diferit. // (În forma alotrio-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „divers”, „străin”. [Pron. -tri-u. / < it. allotrio, gr. allotrios].
alotriile
ALÓTRIU, -IE adj. (Livr.) Străin, divers, diferit. // (În forma alotrio-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „divers”, „străin”. [Pron. -tri-u. / < it. allotrio, gr. allotrios].
alotriilor
ALÓTRIU, -IE adj. (Livr.) Străin, divers, diferit. // (În forma alotrio-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „divers”, „străin”. [Pron. -tri-u. / < it. allotrio, gr. allotrios].
alotrio
ALOTRIO- v. alotriu.
alotriofagie
ALOTRIOFAGÍE s.f. Tendință patologică de a ingera substanțe necomestibile. [< fr. allotriophagie, cf. gr. allotrios – străin, phagein – a mânca].
alotriomorf
ALOTRIOMÓRF, -Ă (Geol.; despre minerale) Care nu are formă proprie, ci o ia pe aceea a cavității unde se află. [Pron. -tri-o-. / < germ. allotriomorph, cf. gr. allotrios – străin, morphe – formă].
alotriu
ALÓTRIU, -IE adj. (Livr.) Străin, divers, diferit. // (În forma alotrio-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „divers”, „străin”. [Pron. -tri-u. / < it. allotrio, gr. allotrios].
alotriul
ALÓTRIU, -IE adj. (Livr.) Străin, divers, diferit. // (În forma alotrio-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „divers”, „străin”. [Pron. -tri-u. / < it. allotrio, gr. allotrios].
alotriului
ALÓTRIU, -IE adj. (Livr.) Străin, divers, diferit. // (În forma alotrio-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „divers”, „străin”. [Pron. -tri-u. / < it. allotrio, gr. allotrios].
alotrofic
ALOTRÓFIC, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Care folosește substanțele organice sintetizate de alte organisme. [< fr. allotrophique, cf. gr. allos – altul, trophe – hrană].
alotropia
ALOTROPÍE s. f. Proprietate a unui element chimic de a exista în două sau în mai multe forme care diferă între ele prin proprietăți fizice. – Din fr. allotropie. DOOM
alotropíe (-lo-tro-) s. f., art. alotropía, g.-d. alotropíi, art. alotropíei
alotropic
ALOTRÓPIC, -Ă, alotropici, -ce, adj. De alotropie, care aparține alotropiei, privitor la alotropie. – Din fr. allotropique. DOOM
alotrópic (-lo-tro-) adj. m., pl. alotrópici; f. alotrópică, pl. alotrópice
alotropica
ALOTRÓPIC, -Ă, alotropici, -ce, adj. De alotropie, care aparține alotropiei, privitor la alotropie. – Din fr. allotropique. DOOM
alotrópic (-lo-tro-) adj. m., pl. alotrópici; f. alotrópică, pl. alotrópice
alotropice
ALOTRÓPIC, -Ă, alotropici, -ce, adj. De alotropie, care aparține alotropiei, privitor la alotropie. – Din fr. allotropique. DOOM
alotrópic (-lo-tro-) adj. m., pl. alotrópici; f. alotrópică, pl. alotrópice
alotropicei
ALOTRÓPIC, -Ă, alotropici, -ce, adj. De alotropie, care aparține alotropiei, privitor la alotropie. – Din fr. allotropique. DOOM
alotrópic (-lo-tro-) adj. m., pl. alotrópici; f. alotrópică, pl. alotrópice
alotropicele
ALOTRÓPIC, -Ă, alotropici, -ce, adj. De alotropie, care aparține alotropiei, privitor la alotropie. – Din fr. allotropique. DOOM
alotrópic (-lo-tro-) adj. m., pl. alotrópici; f. alotrópică, pl. alotrópice
alotropicelor
ALOTRÓPIC, -Ă, alotropici, -ce, adj. De alotropie, care aparține alotropiei, privitor la alotropie. – Din fr. allotropique. DOOM
alotrópic (-lo-tro-) adj. m., pl. alotrópici; f. alotrópică, pl. alotrópice
alotropici
ALOTRÓPIC, -Ă, alotropici, -ce, adj. De alotropie, care aparține alotropiei, privitor la alotropie. – Din fr. allotropique. DOOM
alotrópic (-lo-tro-) adj. m., pl. alotrópici; f. alotrópică, pl. alotrópice
alotropicii
ALOTRÓPIC, -Ă, alotropici, -ce, adj. De alotropie, care aparține alotropiei, privitor la alotropie. – Din fr. allotropique. DOOM
alotrópic (-lo-tro-) adj. m., pl. alotrópici; f. alotrópică, pl. alotrópice
alotropicilor
ALOTRÓPIC, -Ă, alotropici, -ce, adj. De alotropie, care aparține alotropiei, privitor la alotropie. – Din fr. allotropique. DOOM
alotrópic (-lo-tro-) adj. m., pl. alotrópici; f. alotrópică, pl. alotrópice
alotropicul
ALOTRÓPIC, -Ă, alotropici, -ce, adj. De alotropie, care aparține alotropiei, privitor la alotropie. – Din fr. allotropique. DOOM
alotrópic (-lo-tro-) adj. m., pl. alotrópici; f. alotrópică, pl. alotrópice
alotropicului
ALOTRÓPIC, -Ă, alotropici, -ce, adj. De alotropie, care aparține alotropiei, privitor la alotropie. – Din fr. allotropique. DOOM
alotrópic (-lo-tro-) adj. m., pl. alotrópici; f. alotrópică, pl. alotrópice
alotropie
ALOTROPÍE s. f. Proprietate a unui element chimic de a exista în două sau în mai multe forme care diferă între ele prin proprietăți fizice. – Din fr. allotropie. DOOM
alotropíe (-lo-tro-) s. f., art. alotropía, g.-d. alotropíi, art. alotropíei
alotropiei
ALOTROPÍE s. f. Proprietate a unui element chimic de a exista în două sau în mai multe forme care diferă între ele prin proprietăți fizice. – Din fr. allotropie. DOOM
alotropíe (-lo-tro-) s. f., art. alotropía, g.-d. alotropíi, art. alotropíei
alotropii
ALOTROPÍE s. f. Proprietate a unui element chimic de a exista în două sau în mai multe forme care diferă între ele prin proprietăți fizice. – Din fr. allotropie. DOOM
alotropíe (-lo-tro-) s. f., art. alotropía, g.-d. alotropíi, art. alotropíei
aloul
ALÓ, (2) alouri, interj., s. n. 1. Interj. Exclamație convențională prin care se cheamă sau se răspunde la telefon. ♦ Exclamație de chemare. 2. S. n. Apel telefonic. [Acc. și: (1) álo] – Din fr. allô. DOOM
aló2 (apel telefonic) s. n., art. alóul (-lo-ul), pl. alóuri
aloului
ALÓ, (2) alouri, interj., s. n. 1. Interj. Exclamație convențională prin care se cheamă sau se răspunde la telefon. ♦ Exclamație de chemare. 2. S. n. Apel telefonic. [Acc. și: (1) álo] – Din fr. allô. DOOM
aló2 (apel telefonic) s. n., art. alóul (-lo-ul), pl. alóuri
alouri
ALÓ, (2) alouri, interj., s. n. 1. Interj. Exclamație convențională prin care se cheamă sau se răspunde la telefon. ♦ Exclamație de chemare. 2. S. n. Apel telefonic. [Acc. și: (1) álo] – Din fr. allô. DOOM
aló2 (apel telefonic) s. n., art. alóul (-lo-ul), pl. alóuri
alourile
ALÓ, (2) alouri, interj., s. n. 1. Interj. Exclamație convențională prin care se cheamă sau se răspunde la telefon. ♦ Exclamație de chemare. 2. S. n. Apel telefonic. [Acc. și: (1) álo] – Din fr. allô. DOOM
aló2 (apel telefonic) s. n., art. alóul (-lo-ul), pl. alóuri
alourilor
ALÓ, (2) alouri, interj., s. n. 1. Interj. Exclamație convențională prin care se cheamă sau se răspunde la telefon. ♦ Exclamație de chemare. 2. S. n. Apel telefonic. [Acc. și: (1) álo] – Din fr. allô. DOOM
aló2 (apel telefonic) s. n., art. alóul (-lo-ul), pl. alóuri
aloxan
ALOXÁN s. n. Substanță derivată prin oxidare din acidul uric, cu acțiune distructivă asupra celulelor pancreatice secretoare de insulină; provoacă diabetul experimental. – Din engl. aloxan. DOOM
aloxán s. n.
aloxanul
ALOXÁN s. n. Substanță derivată prin oxidare din acidul uric, cu acțiune distructivă asupra celulelor pancreatice secretoare de insulină; provoacă diabetul experimental. – Din engl. aloxan. DOOM
aloxán s. n.
aloxanului
ALOXÁN s. n. Substanță derivată prin oxidare din acidul uric, cu acțiune distructivă asupra celulelor pancreatice secretoare de insulină; provoacă diabetul experimental. – Din engl. aloxan. DOOM
aloxán s. n.
alozaur
ALOZÁUR s.m. Reptilă terestră fosilă carnivoră, de talie foarte mare. [< fr. allosaurus, cf. gr. allos – altul, sauros – reptilă]. DOOM
alozáur (-za-ur) s. m., pl. alozáuri
alozauri
ALOZÁUR s.m. Reptilă terestră fosilă carnivoră, de talie foarte mare. [< fr. allosaurus, cf. gr. allos – altul, sauros – reptilă]. DOOM
alozáur (-za-ur) s. m., pl. alozáuri
alozaurii
ALOZÁUR s.m. Reptilă terestră fosilă carnivoră, de talie foarte mare. [< fr. allosaurus, cf. gr. allos – altul, sauros – reptilă]. DOOM
alozáur (-za-ur) s. m., pl. alozáuri
alozaurilor
ALOZÁUR s.m. Reptilă terestră fosilă carnivoră, de talie foarte mare. [< fr. allosaurus, cf. gr. allos – altul, sauros – reptilă]. DOOM
alozáur (-za-ur) s. m., pl. alozáuri
alozaurul
ALOZÁUR s.m. Reptilă terestră fosilă carnivoră, de talie foarte mare. [< fr. allosaurus, cf. gr. allos – altul, sauros – reptilă]. DOOM
alozáur (-za-ur) s. m., pl. alozáuri
alozaurului
ALOZÁUR s.m. Reptilă terestră fosilă carnivoră, de talie foarte mare. [< fr. allosaurus, cf. gr. allos – altul, sauros – reptilă]. DOOM
alozáur (-za-ur) s. m., pl. alozáuri
alozom
ALOZÓM, alozomi, s. m. Cromozom care are un rol esențial în determinarea sexului; cromozom sexual. – Din fr. alosome. DOOM
alozóm s. m., pl. alozómi
alozomi
ALOZÓM, alozomi, s. m. Cromozom care are un rol esențial în determinarea sexului; cromozom sexual. – Din fr. alosome. DOOM
alozóm s. m., pl. alozómi
alozomii
ALOZÓM, alozomi, s. m. Cromozom care are un rol esențial în determinarea sexului; cromozom sexual. – Din fr. alosome. DOOM
alozóm s. m., pl. alozómi
alozomilor
ALOZÓM, alozomi, s. m. Cromozom care are un rol esențial în determinarea sexului; cromozom sexual. – Din fr. alosome. DOOM
alozóm s. m., pl. alozómi
alozomul
ALOZÓM, alozomi, s. m. Cromozom care are un rol esențial în determinarea sexului; cromozom sexual. – Din fr. alosome. DOOM
alozóm s. m., pl. alozómi
alozomului
ALOZÓM, alozomi, s. m. Cromozom care are un rol esențial în determinarea sexului; cromozom sexual. – Din fr. alosome. DOOM
alozóm s. m., pl. alozómi
alpaca
ALPACÁ2, (2) alpacale, s. f. 1. Aliaj inoxidabil de nichel, cupru și zinc, folosit la fabricarea tacâmurilor, instrumentelor medicale etc. 2. Obiect fabricat din alpaca (1). – Din germ. Alpaka. DOOM
alpacá2 (animal) s. f., art. alpacáua, g.-d. art. alpacálei; pl. alpacále, art. alpacálele
alpacale
ALPACÁ2, (2) alpacale, s. f. 1. Aliaj inoxidabil de nichel, cupru și zinc, folosit la fabricarea tacâmurilor, instrumentelor medicale etc. 2. Obiect fabricat din alpaca (1). – Din germ. Alpaka. DOOM
alpacá2 (animal) s. f., art. alpacáua, g.-d. art. alpacálei; pl. alpacále, art. alpacálele
alpacalei
ALPACÁ2, (2) alpacale, s. f. 1. Aliaj inoxidabil de nichel, cupru și zinc, folosit la fabricarea tacâmurilor, instrumentelor medicale etc. 2. Obiect fabricat din alpaca (1). – Din germ. Alpaka. DOOM
alpacá2 (animal) s. f., art. alpacáua, g.-d. art. alpacálei; pl. alpacále, art. alpacálele
alpacalele
ALPACÁ2, (2) alpacale, s. f. 1. Aliaj inoxidabil de nichel, cupru și zinc, folosit la fabricarea tacâmurilor, instrumentelor medicale etc. 2. Obiect fabricat din alpaca (1). – Din germ. Alpaka. DOOM
alpacá2 (animal) s. f., art. alpacáua, g.-d. art. alpacálei; pl. alpacále, art. alpacálele
alpacalelor
ALPACÁ2, (2) alpacale, s. f. 1. Aliaj inoxidabil de nichel, cupru și zinc, folosit la fabricarea tacâmurilor, instrumentelor medicale etc. 2. Obiect fabricat din alpaca (1). – Din germ. Alpaka. DOOM
alpacá2 (animal) s. f., art. alpacáua, g.-d. art. alpacálei; pl. alpacále, art. alpacálele
alpacaua
ALPACÁ2, (2) alpacale, s. f. 1. Aliaj inoxidabil de nichel, cupru și zinc, folosit la fabricarea tacâmurilor, instrumentelor medicale etc. 2. Obiect fabricat din alpaca (1). – Din germ. Alpaka. DOOM
alpacá2 (animal) s. f., art. alpacáua, g.-d. art. alpacálei; pl. alpacále, art. alpacálele
alpaga
ALPAGÁ s.f. v. alpaca1.
alpax
ALPÁX s.n. Aliaj de aluminiu și siliciu. [< fr. alpax].
alpenștoc
ÁLPENȘTOC, alpenștocuri, s. n. Baston lung, cu vârf metalic ascuțit, folosit în alpinism; baston de munte, piolet. – Din germ. Alpenstock, fr. alpenstock. DOOM
álpenștoc s. n., pl. álpenștocuri
alpenștocul
ÁLPENȘTOC, alpenștocuri, s. n. Baston lung, cu vârf metalic ascuțit, folosit în alpinism; baston de munte, piolet. – Din germ. Alpenstock, fr. alpenstock. DOOM
álpenștoc s. n., pl. álpenștocuri
alpenștocului
ÁLPENȘTOC, alpenștocuri, s. n. Baston lung, cu vârf metalic ascuțit, folosit în alpinism; baston de munte, piolet. – Din germ. Alpenstock, fr. alpenstock. DOOM
álpenștoc s. n., pl. álpenștocuri
alpenștocuri
ÁLPENȘTOC, alpenștocuri, s. n. Baston lung, cu vârf metalic ascuțit, folosit în alpinism; baston de munte, piolet. – Din germ. Alpenstock, fr. alpenstock. DOOM
álpenștoc s. n., pl. álpenștocuri
alpenștocurile
ÁLPENȘTOC, alpenștocuri, s. n. Baston lung, cu vârf metalic ascuțit, folosit în alpinism; baston de munte, piolet. – Din germ. Alpenstock, fr. alpenstock. DOOM
álpenștoc s. n., pl. álpenștocuri
alpenștocurilor
ÁLPENȘTOC, alpenștocuri, s. n. Baston lung, cu vârf metalic ascuțit, folosit în alpinism; baston de munte, piolet. – Din germ. Alpenstock, fr. alpenstock. DOOM
álpenștoc s. n., pl. álpenștocuri
alpestra
ALPÉSTRU, -Ă, alpeștri, -stre, adj. Alpin; de mare altitudine. – Din fr. alpestre. DOOM
alpéstru adj. m., pl. alpéștri; f. alpéstră, pl. alpéstre
alpestre
ALPÉSTRU, -Ă, alpeștri, -stre, adj. Alpin; de mare altitudine. – Din fr. alpestre. DOOM
alpéstru adj. m., pl. alpéștri; f. alpéstră, pl. alpéstre
alpestrei
ALPÉSTRU, -Ă, alpeștri, -stre, adj. Alpin; de mare altitudine. – Din fr. alpestre. DOOM
alpéstru adj. m., pl. alpéștri; f. alpéstră, pl. alpéstre
alpestrele
ALPÉSTRU, -Ă, alpeștri, -stre, adj. Alpin; de mare altitudine. – Din fr. alpestre. DOOM
alpéstru adj. m., pl. alpéștri; f. alpéstră, pl. alpéstre
alpestrelor
ALPÉSTRU, -Ă, alpeștri, -stre, adj. Alpin; de mare altitudine. – Din fr. alpestre. DOOM
alpéstru adj. m., pl. alpéștri; f. alpéstră, pl. alpéstre
alpestru
ALPÉSTRU, -Ă, alpeștri, -stre, adj. Alpin; de mare altitudine. – Din fr. alpestre. DOOM
alpéstru adj. m., pl. alpéștri; f. alpéstră, pl. alpéstre
alpestrul
ALPÉSTRU, -Ă, alpeștri, -stre, adj. Alpin; de mare altitudine. – Din fr. alpestre. DOOM
alpéstru adj. m., pl. alpéștri; f. alpéstră, pl. alpéstre
alpestrului
ALPÉSTRU, -Ă, alpeștri, -stre, adj. Alpin; de mare altitudine. – Din fr. alpestre. DOOM
alpéstru adj. m., pl. alpéștri; f. alpéstră, pl. alpéstre
alpeștri
ALPÉSTRU, -Ă, alpeștri, -stre, adj. Alpin; de mare altitudine. – Din fr. alpestre. DOOM
alpéstru adj. m., pl. alpéștri; f. alpéstră, pl. alpéstre
alpeștrii
ALPÉSTRU, -Ă, alpeștri, -stre, adj. Alpin; de mare altitudine. – Din fr. alpestre. DOOM
alpéstru adj. m., pl. alpéștri; f. alpéstră, pl. alpéstre
alpeștrilor
ALPÉSTRU, -Ă, alpeștri, -stre, adj. Alpin; de mare altitudine. – Din fr. alpestre. DOOM
alpéstru adj. m., pl. alpéștri; f. alpéstră, pl. alpéstre
alphesiboea
Alphesiboea, fiica lui Phegeus și soția lui Alcmaeon (v. și Alcmaeon).
alpheus
Alpheus, zeul apei cu același nume, care izvora din Arcadia și se vărsa în mare. Îndrăgostit de nimfa Arethusa, Alpheus a urmărit-o pînă în insula Ortygia, unde fugara a fost transformată de Artemis într-un izvor.
alpin
ALPÍN, -Ă, alpini, -e, adj. Care aparține sau care este caracteristic munților Alpi sau, p. ext., regiunilor muntoase înalte; alpestru. – Din fr. alpin, lat. alpinus. DOOM
alpín adj. m., pl. alpíni; f. alpínă, pl. alpíne
alpina
ALPÍN, -Ă, alpini, -e, adj. Care aparține sau care este caracteristic munților Alpi sau, p. ext., regiunilor muntoase înalte; alpestru. – Din fr. alpin, lat. alpinus. DOOM
alpín adj. m., pl. alpíni; f. alpínă, pl. alpíne
alpina
VIORÉA, -ÍCĂ, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină care poartă flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioară2 + suf. -ea, -ică.
alpine
ALPÍN, -Ă, alpini, -e, adj. Care aparține sau care este caracteristic munților Alpi sau, p. ext., regiunilor muntoase înalte; alpestru. – Din fr. alpin, lat. alpinus. DOOM
alpín adj. m., pl. alpíni; f. alpínă, pl. alpíne
alpinei
ALPÍN, -Ă, alpini, -e, adj. Care aparține sau care este caracteristic munților Alpi sau, p. ext., regiunilor muntoase înalte; alpestru. – Din fr. alpin, lat. alpinus. DOOM
alpín adj. m., pl. alpíni; f. alpínă, pl. alpíne
alpinele
ALPÍN, -Ă, alpini, -e, adj. Care aparține sau care este caracteristic munților Alpi sau, p. ext., regiunilor muntoase înalte; alpestru. – Din fr. alpin, lat. alpinus. DOOM
alpín adj. m., pl. alpíni; f. alpínă, pl. alpíne
alpinelor
ALPÍN, -Ă, alpini, -e, adj. Care aparține sau care este caracteristic munților Alpi sau, p. ext., regiunilor muntoase înalte; alpestru. – Din fr. alpin, lat. alpinus. DOOM
alpín adj. m., pl. alpíni; f. alpínă, pl. alpíne
alpini
ALPÍN, -Ă, alpini, -e, adj. Care aparține sau care este caracteristic munților Alpi sau, p. ext., regiunilor muntoase înalte; alpestru. – Din fr. alpin, lat. alpinus. DOOM
alpín adj. m., pl. alpíni; f. alpínă, pl. alpíne
alpiniadă
ALPINIÁDĂ s.f. (Rar) Competiție sportivă de alpinism. [Pron. -ni-a-. / < fr. alpinïade, după olimpiadă].
alpinii
ALPÍN, -Ă, alpini, -e, adj. Care aparține sau care este caracteristic munților Alpi sau, p. ext., regiunilor muntoase înalte; alpestru. – Din fr. alpin, lat. alpinus. DOOM
alpín adj. m., pl. alpíni; f. alpínă, pl. alpíne
alpinilor
ALPÍN, -Ă, alpini, -e, adj. Care aparține sau care este caracteristic munților Alpi sau, p. ext., regiunilor muntoase înalte; alpestru. – Din fr. alpin, lat. alpinus. DOOM
alpín adj. m., pl. alpíni; f. alpínă, pl. alpíne
alpinism
ALPINÍSM s. n. Ramură sportivă care cuprinde ascensiunile în munți, în special escaladarea părților greu accesibile ale acestora. – Din fr. alpinisme. DOOM
alpinísm s. n.
alpinismul
ALPINÍSM s. n. Ramură sportivă care cuprinde ascensiunile în munți, în special escaladarea părților greu accesibile ale acestora. – Din fr. alpinisme. DOOM
alpinísm s. n.
alpinismului
ALPINÍSM s. n. Ramură sportivă care cuprinde ascensiunile în munți, în special escaladarea părților greu accesibile ale acestora. – Din fr. alpinisme. DOOM
alpinísm s. n.
alpinist
ALPINÍST, -Ă, alplniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică alpinismul. – Din fr. alpiniste. DOOM
alpinístă s. f., g.-d. art. alpinístei; pl. alpiníste
alpinista
ALPINÍST, -Ă, alplniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică alpinismul. – Din fr. alpiniste. DOOM
alpinístă s. f., g.-d. art. alpinístei; pl. alpiníste
alpiniste
ALPINÍST, -Ă, alplniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică alpinismul. – Din fr. alpiniste. DOOM
alpinístă s. f., g.-d. art. alpinístei; pl. alpiníste
alpinistei
ALPINÍST, -Ă, alplniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică alpinismul. – Din fr. alpiniste. DOOM
alpinístă s. f., g.-d. art. alpinístei; pl. alpiníste
alpinistele
ALPINÍST, -Ă, alplniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică alpinismul. – Din fr. alpiniste. DOOM
alpinístă s. f., g.-d. art. alpinístei; pl. alpiníste
alpinistelor
ALPINÍST, -Ă, alplniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică alpinismul. – Din fr. alpiniste. DOOM
alpinístă s. f., g.-d. art. alpinístei; pl. alpiníste
alpinistul
ALPINÍST, -Ă, alplniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică alpinismul. – Din fr. alpiniste. DOOM
alpinístă s. f., g.-d. art. alpinístei; pl. alpiníste
alpinistului
ALPINÍST, -Ă, alplniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică alpinismul. – Din fr. alpiniste. DOOM
alpinístă s. f., g.-d. art. alpinístei; pl. alpiníste
alpiniști
ALPINÍST, -Ă, alplniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică alpinismul. – Din fr. alpiniste. DOOM
alpinístă s. f., g.-d. art. alpinístei; pl. alpiníste
alpiniștii
ALPINÍST, -Ă, alplniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică alpinismul. – Din fr. alpiniste. DOOM
alpinístă s. f., g.-d. art. alpinístei; pl. alpiníste
alpiniștilor
ALPINÍST, -Ă, alplniști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică alpinismul. – Din fr. alpiniste. DOOM
alpinístă s. f., g.-d. art. alpinístei; pl. alpiníste
alpinul
ALPÍN, -Ă, alpini, -e, adj. Care aparține sau care este caracteristic munților Alpi sau, p. ext., regiunilor muntoase înalte; alpestru. – Din fr. alpin, lat. alpinus. DOOM
alpín adj. m., pl. alpíni; f. alpínă, pl. alpíne
alpinului
ALPÍN, -Ă, alpini, -e, adj. Care aparține sau care este caracteristic munților Alpi sau, p. ext., regiunilor muntoase înalte; alpestru. – Din fr. alpin, lat. alpinus. DOOM
alpín adj. m., pl. alpíni; f. alpínă, pl. alpíne
alpinum
MLÉCIN s. m. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina păroasă și cu flori albastre (Mulgedium alpinum). – Cf. sl. mlĕačĭnŭ „cu lapte”.
alpinus
STELÚȚĂ, steluțe, s. f. I. Diminutiv al lui stea (I 1); stelișoară. ♦ Fig. Scânteie. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. în formă de stea (mică). ♦ Asterisc. 2. (La pl.) Pastă făinoasă tăiată în formă de stea (care se pune în supă). 3. Cusătură în formă de stea. 4. Pată de păr alb pe fruntea unor animale. 5. Fulg de zăpadă. 6. Stea (II 2) (mică). III. 1. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori albe (Stellaria nemorum). 2. Compus: steluțe-de-munte = floare-de-colț. – Stea + suf. -uță.
alpmus
CLOCOTÍCI, clocotici, s. m. Nume dat mai multor specii de plante semiparazite, cu frunzele dințate și cu flori mici, de obicei galbene (Rhinanthus). – Cf. scr. klokocika.
alsacian
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsacian
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsaciana
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsaciana
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsacianul
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsacianul
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsacianului
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsacianului
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsaciene
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsaciene
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsacienei
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsacienei
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsacienele
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsacienele
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsacienelor
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsacienelor
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsacieni
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsacieni
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsacienii
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsacienii
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsacienilor
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsacienilor
ALSACIÁN, -Ă, alsacieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din regiunea Alsacia. 2. Adj. Care aparține Alsaciei sau alsacienilor (1), privitor la Alsacia ori la alsacieni. ♦ (Substantivat, f.) Dialect germanic vorbit în Alsacia. 3. (În sintagma) Lup alsacian = rasă de câini de pază de talie mare, originară din Franța. [Pr.: al-za-ci-an] – Din fr. alsacien. DOOM
!alsacián [s pron. z] (-ci-an) adj. m., s. m., pl. alsaciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. alsaciánă, pl. alsaciéne
alsine
MIERLÚȚĂ2, mierluțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albe în formă de steluțe și cu tulpina ramificată, formând tufe dese (Alsine verna). – Cf. germ. dial. Miere.
alt
ÁLT, ÁLTĂ, alți, alte, adj. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină nu este aceeași sau același cu ființa sau lucrul despre care a fost vorba, care este de față sau este cel obișnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Câte alte = multe. [Gen. – dat. sg.: altui, altei, gen. – dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum]. DOOM
alt adj. pr. m., g.-d. áltui, pl. alți; f. áltă, g.-d. áltei, pl. álte, g.-d. m. și f. áltor (dar: unui alt …, unei alte …, unor alți..., unor alte …)
alta
ÁLTUL, ÁLTA, alții, altele, pron. nehot. 1. (Ține locul unui nume de ființă sau de lucru care nu este aceeași sau același cu altă ființă sau cu alt lucru despre care s-a vorbit, care este de față sau care este cel obișnuit) Să răspundă altul. ◊ Expr. Unuia (și) altuia = oricui. Unii (și) alții = mulți. Unul ca altul = la fel, deopotrivă, egal. Unul mai... decât altul = fiecare la fel de... Unul după altul = succesiv. ♦ (Cu formă feminină și sens neutru) Poveste, întâmplare. ◊ Expr. Alta (acum)! exprimă dezaprobarea față de o propunere sau o veste neașteptată. Unul una, altul alta = fiecare câte ceva. Una (și) alta = de toate. Nici una, nici alta = cu orice preț; fără a se gândi prea mult. Până una-alta = deocamdată. Ba din una, ba din alta sau din una-n alta = din vorbă-n vorbă. Nu de alta = nu din alt motiv. 2. (În alternanță cu „unul”, „una”) Celălalt, al doilea. [Gen.-dat. sg.: altuia, alteia, gen.-dat. pl.: altora] – Lat. alter. DOOM
áltul pr. m., g.-d. áltuia, pl. álții; f. álta, g.-d. álteia, pl. áltele, g.-d. pl. m. și f. áltora
altaic
URALO-ALTÁIC, -Ă, uralo-altaici, -ce, adj. (Despre populații) Care se află, trăiește în regiunea munților Ural și Altai. ♦ (Substantivat, f. pl.) Limbi vorbite de aceste populații. – Din fr. ouralo-altaïque. DOOM
altáic (-ta-ic) adj. m., pl. altáici; f. altáică, pl. altáice
altaica
URALO-ALTÁIC, -Ă, uralo-altaici, -ce, adj. (Despre populații) Care se află, trăiește în regiunea munților Ural și Altai. ♦ (Substantivat, f. pl.) Limbi vorbite de aceste populații. – Din fr. ouralo-altaïque. DOOM
altáic (-ta-ic) adj. m., pl. altáici; f. altáică, pl. altáice
altaice
URALO-ALTÁIC, -Ă, uralo-altaici, -ce, adj. (Despre populații) Care se află, trăiește în regiunea munților Ural și Altai. ♦ (Substantivat, f. pl.) Limbi vorbite de aceste populații. – Din fr. ouralo-altaïque. DOOM
altáic (-ta-ic) adj. m., pl. altáici; f. altáică, pl. altáice
altaicei
URALO-ALTÁIC, -Ă, uralo-altaici, -ce, adj. (Despre populații) Care se află, trăiește în regiunea munților Ural și Altai. ♦ (Substantivat, f. pl.) Limbi vorbite de aceste populații. – Din fr. ouralo-altaïque. DOOM
altáic (-ta-ic) adj. m., pl. altáici; f. altáică, pl. altáice
altaicele
URALO-ALTÁIC, -Ă, uralo-altaici, -ce, adj. (Despre populații) Care se află, trăiește în regiunea munților Ural și Altai. ♦ (Substantivat, f. pl.) Limbi vorbite de aceste populații. – Din fr. ouralo-altaïque. DOOM
altáic (-ta-ic) adj. m., pl. altáici; f. altáică, pl. altáice
altaicelor
URALO-ALTÁIC, -Ă, uralo-altaici, -ce, adj. (Despre populații) Care se află, trăiește în regiunea munților Ural și Altai. ♦ (Substantivat, f. pl.) Limbi vorbite de aceste populații. – Din fr. ouralo-altaïque. DOOM
altáic (-ta-ic) adj. m., pl. altáici; f. altáică, pl. altáice
altaici
URALO-ALTÁIC, -Ă, uralo-altaici, -ce, adj. (Despre populații) Care se află, trăiește în regiunea munților Ural și Altai. ♦ (Substantivat, f. pl.) Limbi vorbite de aceste populații. – Din fr. ouralo-altaïque. DOOM
altáic (-ta-ic) adj. m., pl. altáici; f. altáică, pl. altáice
altaicii
URALO-ALTÁIC, -Ă, uralo-altaici, -ce, adj. (Despre populații) Care se află, trăiește în regiunea munților Ural și Altai. ♦ (Substantivat, f. pl.) Limbi vorbite de aceste populații. – Din fr. ouralo-altaïque. DOOM
altáic (-ta-ic) adj. m., pl. altáici; f. altáică, pl. altáice
altaicilor
URALO-ALTÁIC, -Ă, uralo-altaici, -ce, adj. (Despre populații) Care se află, trăiește în regiunea munților Ural și Altai. ♦ (Substantivat, f. pl.) Limbi vorbite de aceste populații. – Din fr. ouralo-altaïque. DOOM
altáic (-ta-ic) adj. m., pl. altáici; f. altáică, pl. altáice
altaicul
URALO-ALTÁIC, -Ă, uralo-altaici, -ce, adj. (Despre populații) Care se află, trăiește în regiunea munților Ural și Altai. ♦ (Substantivat, f. pl.) Limbi vorbite de aceste populații. – Din fr. ouralo-altaïque. DOOM
altáic (-ta-ic) adj. m., pl. altáici; f. altáică, pl. altáice
altaicului
URALO-ALTÁIC, -Ă, uralo-altaici, -ce, adj. (Despre populații) Care se află, trăiește în regiunea munților Ural și Altai. ♦ (Substantivat, f. pl.) Limbi vorbite de aceste populații. – Din fr. ouralo-altaïque. DOOM
altáic (-ta-ic) adj. m., pl. altáici; f. altáică, pl. altáice
altait
ALTAÍT s.n. (Geol.) Telurură naturală de plumb care se găsește aproape pură în Altai. [Pron. -ta-it. / < fr. altaïte].
altan
altán (-ne), s. n. – Terasă, foișor, mirador. Ngr. ἀλτάνα, din it. altana (Meyer, Neugr. St., IV, 8), cf. tc. altincik (Șeineanu, II, 18). Cuvînt rar, lipsește din majoritatea dicționarelor (apare la Eminescu). Din același cuvînt tc., altîngic, s. m. (plantă, călțunaș), cf. Lokotsch 61.
altar
ALTÁR, altare, s. n. 1. Parte a bisericii, despărțită de naos prin catapeteasmă, în care se oficiază liturghia. ♦ Masă de cult, simbol al lui Hristos, pe care se oficiază liturghia, în Biserica creștină. 2. Ridicătură din piatră, pământ sau lemn pe care, în Antichitate, se aduceau jertfe zeilor. 3. (În expr.) Pe altarul patriei = (sacrificându-se, făcând totul) pentru patria sa. 4. (Tehn.) Perete de material refractar situat în spatele unui focar pentru a dirija flacăra. – Lat. altarium. DOOM
altár s. n., pl. altáre
altcareva
ALTCAREVÁ pron. nehot. (Reg.) Altcineva. [Acc. și: áltcareva] – Alt + careva. DOOM
altcarevá (reg.) (alt-ca-) pr., g.-d. altcăruivá
altceva
ALTCEVÁ pron. nehot. Alt lucru, un lucru diferit. [Acc. și: áltceva] – Alt + ceva. DOOM
altcevá (alt-ce-) pr.
altcineva
ALTCINEVÁ pron. nehot. Altă persoană; altcareva. [Acc. și: áltcineva] – Alt + cineva. DOOM
altcinevá (alt-ci-) pr., g.-d. altcuivá
altcum
ALTCÚM adv. Altfel. [Acc. și: áltcum] – Alt + cum. DOOM
altcúm (alt-cum) adv.
altcumva
ALTCUMVÁ adv. Altfel. [Acc. și: áltcumva] – Alt + cumva. DOOM
altcumvá (alt-cum-) adv.
altcândva
ALTCÂNDVÁ adv. (Rar) Altădată (în trecut sau în viitor). [Acc. și: áltcândva] – Alt + cândva. DOOM
altcândvá (rar) (alt-când-va) adv.
altcîndva
ALTCÂNDVÁ adv. (Rar) Altădată (în trecut sau în viitor). [Acc. și: áltcândva] – Alt + cândva. DOOM
altcândvá (rar) (alt-când-va) adv.
altcăreiva
ALTCAREVÁ pron. nehot. (Reg.) Altcineva. [Acc. și: áltcareva] – Alt + careva. DOOM
altcarevá (reg.) (alt-ca-) pr., g.-d. altcăruivá
altcăruiva
ALTCAREVÁ pron. nehot. (Reg.) Altcineva. [Acc. și: áltcareva] – Alt + careva. DOOM
altcarevá (reg.) (alt-ca-) pr., g.-d. altcăruivá
alte
ÁLT, ÁLTĂ, alți, alte, adj. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină nu este aceeași sau același cu ființa sau lucrul despre care a fost vorba, care este de față sau este cel obișnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Câte alte = multe. [Gen. – dat. sg.: altui, altei, gen. – dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum]. DOOM
alt adj. pr. m., g.-d. áltui, pl. alți; f. áltă, g.-d. áltei, pl. álte, g.-d. m. și f. áltor (dar: unui alt …, unei alte …, unor alți..., unor alte …)
alteea
Alteea = Althaea.
altei
ÁLT, ÁLTĂ, alți, alte, adj. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină nu este aceeași sau același cu ființa sau lucrul despre care a fost vorba, care este de față sau este cel obișnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Câte alte = multe. [Gen. – dat. sg.: altui, altei, gen. – dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum]. DOOM
alt adj. pr. m., g.-d. áltui, pl. alți; f. áltă, g.-d. áltei, pl. álte, g.-d. m. și f. áltor (dar: unui alt …, unei alte …, unor alți..., unor alte …)
alteia
ÁLTUL, ÁLTA, alții, altele, pron. nehot. 1. (Ține locul unui nume de ființă sau de lucru care nu este aceeași sau același cu altă ființă sau cu alt lucru despre care s-a vorbit, care este de față sau care este cel obișnuit) Să răspundă altul. ◊ Expr. Unuia (și) altuia = oricui. Unii (și) alții = mulți. Unul ca altul = la fel, deopotrivă, egal. Unul mai... decât altul = fiecare la fel de... Unul după altul = succesiv. ♦ (Cu formă feminină și sens neutru) Poveste, întâmplare. ◊ Expr. Alta (acum)! exprimă dezaprobarea față de o propunere sau o veste neașteptată. Unul una, altul alta = fiecare câte ceva. Una (și) alta = de toate. Nici una, nici alta = cu orice preț; fără a se gândi prea mult. Până una-alta = deocamdată. Ba din una, ba din alta sau din una-n alta = din vorbă-n vorbă. Nu de alta = nu din alt motiv. 2. (În alternanță cu „unul”, „una”) Celălalt, al doilea. [Gen.-dat. sg.: altuia, alteia, gen.-dat. pl.: altora] – Lat. alter. DOOM
áltul pr. m., g.-d. áltuia, pl. álții; f. álta, g.-d. álteia, pl. áltele, g.-d. pl. m. și f. áltora
altele
ÁLTUL, ÁLTA, alții, altele, pron. nehot. 1. (Ține locul unui nume de ființă sau de lucru care nu este aceeași sau același cu altă ființă sau cu alt lucru despre care s-a vorbit, care este de față sau care este cel obișnuit) Să răspundă altul. ◊ Expr. Unuia (și) altuia = oricui. Unii (și) alții = mulți. Unul ca altul = la fel, deopotrivă, egal. Unul mai... decât altul = fiecare la fel de... Unul după altul = succesiv. ♦ (Cu formă feminină și sens neutru) Poveste, întâmplare. ◊ Expr. Alta (acum)! exprimă dezaprobarea față de o propunere sau o veste neașteptată. Unul una, altul alta = fiecare câte ceva. Una (și) alta = de toate. Nici una, nici alta = cu orice preț; fără a se gândi prea mult. Până una-alta = deocamdată. Ba din una, ba din alta sau din una-n alta = din vorbă-n vorbă. Nu de alta = nu din alt motiv. 2. (În alternanță cu „unul”, „una”) Celălalt, al doilea. [Gen.-dat. sg.: altuia, alteia, gen.-dat. pl.: altora] – Lat. alter. DOOM
áltul pr. m., g.-d. áltuia, pl. álții; f. álta, g.-d. álteia, pl. áltele, g.-d. pl. m. și f. áltora
alteori
ALTEÓRI adv. În alte rânduri, în alte împrejurări; p. ext. altădată (în trecut sau în viitor). [Acc. și: álteori. – Pr.: -te-ori] – Alte + ori. DOOM
alteóri (-te-ori) adv.
alter
ÁLTER ÉGO loc. s. m. Al doilea eu; persoană care se aseamănă întru totul cu alta, încât i se poate substitui. ♦ Om de încredere, prieten nedespărțit. – Loc. lat. DOOM
álter égo (lat.) loc. s. m.
altera
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alterabil
ALTERÁBIL, -Ă, alterabili, -e, adj. (Despre alimente, produse etc.) Care se alterează (1) ușor. – După fr. altérable. DOOM
alterábil adj. m., pl. alterábili; f. alterábilă, pl. alterábile
alterabila
ALTERÁBIL, -Ă, alterabili, -e, adj. (Despre alimente, produse etc.) Care se alterează (1) ușor. – După fr. altérable. DOOM
alterábil adj. m., pl. alterábili; f. alterábilă, pl. alterábile
alterabile
ALTERÁBIL, -Ă, alterabili, -e, adj. (Despre alimente, produse etc.) Care se alterează (1) ușor. – După fr. altérable. DOOM
alterábil adj. m., pl. alterábili; f. alterábilă, pl. alterábile
alterabilei
ALTERÁBIL, -Ă, alterabili, -e, adj. (Despre alimente, produse etc.) Care se alterează (1) ușor. – După fr. altérable. DOOM
alterábil adj. m., pl. alterábili; f. alterábilă, pl. alterábile
alterabilele
ALTERÁBIL, -Ă, alterabili, -e, adj. (Despre alimente, produse etc.) Care se alterează (1) ușor. – După fr. altérable. DOOM
alterábil adj. m., pl. alterábili; f. alterábilă, pl. alterábile
alterabilelor
ALTERÁBIL, -Ă, alterabili, -e, adj. (Despre alimente, produse etc.) Care se alterează (1) ușor. – După fr. altérable. DOOM
alterábil adj. m., pl. alterábili; f. alterábilă, pl. alterábile
alterabili
ALTERÁBIL, -Ă, alterabili, -e, adj. (Despre alimente, produse etc.) Care se alterează (1) ușor. – După fr. altérable. DOOM
alterábil adj. m., pl. alterábili; f. alterábilă, pl. alterábile
alterabilii
ALTERÁBIL, -Ă, alterabili, -e, adj. (Despre alimente, produse etc.) Care se alterează (1) ușor. – După fr. altérable. DOOM
alterábil adj. m., pl. alterábili; f. alterábilă, pl. alterábile
alterabililor
ALTERÁBIL, -Ă, alterabili, -e, adj. (Despre alimente, produse etc.) Care se alterează (1) ușor. – După fr. altérable. DOOM
alterábil adj. m., pl. alterábili; f. alterábilă, pl. alterábile
alterabilitate
ALTERABILITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este alterabil. – Din fr. altérabilité. DOOM
alterabilitáte s. f., g.-d. art. alterabilitắții
alterabilitatea
ALTERABILITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este alterabil. – Din fr. altérabilité. DOOM
alterabilitáte s. f., g.-d. art. alterabilitắții
alterabilități
ALTERABILITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este alterabil. – Din fr. altérabilité. DOOM
alterabilitáte s. f., g.-d. art. alterabilitắții
alterabilității
ALTERABILITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este alterabil. – Din fr. altérabilité. DOOM
alterabilitáte s. f., g.-d. art. alterabilitắții
alterabilul
ALTERÁBIL, -Ă, alterabili, -e, adj. (Despre alimente, produse etc.) Care se alterează (1) ușor. – După fr. altérable. DOOM
alterábil adj. m., pl. alterábili; f. alterábilă, pl. alterábile
alterabilului
ALTERÁBIL, -Ă, alterabili, -e, adj. (Despre alimente, produse etc.) Care se alterează (1) ușor. – După fr. altérable. DOOM
alterábil adj. m., pl. alterábili; f. alterábilă, pl. alterábile
alterai
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alteram
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alterare
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alterare
ALTERÁRE, alterări, s. f. Acțiunea de a (se) altera și rezultatul ei. – V. altera. DOOM
alteráre s. f., g.-d. art. alterắrii; pl. alterắri
alterarea
ALTERÁRE, alterări, s. f. Acțiunea de a (se) altera și rezultatul ei. – V. altera. DOOM
alteráre s. f., g.-d. art. alterắrii; pl. alterắri
alterară
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alterarăm
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alterarăți
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alterase
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alterasem
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alteraseră
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alteraserăm
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alteraserăți
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alteraseși
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alteraseți
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alterat
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alterat
ALTERÁT, -Ă, alterați, -te, adj. 1. (Despre materii organice) Descompus, stricat. 2. Denaturat, falsificat. 3. (Fon.; despre sunete) Schimbat, modificat. 4. (Muz.; despre sunete sau acorduri) Ridicat sau coborât cu un semiton sau două. – V. altera.
alterata
ALTERÁT, -Ă, alterați, -te, adj. 1. (Despre materii organice) Descompus, stricat. 2. Denaturat, falsificat. 3. (Fon.; despre sunete) Schimbat, modificat. 4. (Muz.; despre sunete sau acorduri) Ridicat sau coborât cu un semiton sau două. – V. altera.
alterate
ALTERÁT, -Ă, alterați, -te, adj. 1. (Despre materii organice) Descompus, stricat. 2. Denaturat, falsificat. 3. (Fon.; despre sunete) Schimbat, modificat. 4. (Muz.; despre sunete sau acorduri) Ridicat sau coborât cu un semiton sau două. – V. altera.
alteratei
ALTERÁT, -Ă, alterați, -te, adj. 1. (Despre materii organice) Descompus, stricat. 2. Denaturat, falsificat. 3. (Fon.; despre sunete) Schimbat, modificat. 4. (Muz.; despre sunete sau acorduri) Ridicat sau coborât cu un semiton sau două. – V. altera.
alteratele
ALTERÁT, -Ă, alterați, -te, adj. 1. (Despre materii organice) Descompus, stricat. 2. Denaturat, falsificat. 3. (Fon.; despre sunete) Schimbat, modificat. 4. (Muz.; despre sunete sau acorduri) Ridicat sau coborât cu un semiton sau două. – V. altera.
alteratelor
ALTERÁT, -Ă, alterați, -te, adj. 1. (Despre materii organice) Descompus, stricat. 2. Denaturat, falsificat. 3. (Fon.; despre sunete) Schimbat, modificat. 4. (Muz.; despre sunete sau acorduri) Ridicat sau coborât cu un semiton sau două. – V. altera.
alteratul
ALTERÁT, -Ă, alterați, -te, adj. 1. (Despre materii organice) Descompus, stricat. 2. Denaturat, falsificat. 3. (Fon.; despre sunete) Schimbat, modificat. 4. (Muz.; despre sunete sau acorduri) Ridicat sau coborât cu un semiton sau două. – V. altera.
alteratului
ALTERÁT, -Ă, alterați, -te, adj. 1. (Despre materii organice) Descompus, stricat. 2. Denaturat, falsificat. 3. (Fon.; despre sunete) Schimbat, modificat. 4. (Muz.; despre sunete sau acorduri) Ridicat sau coborât cu un semiton sau două. – V. altera.
alterau
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alterași
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alterați
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alterați
ALTERÁT, -Ă, alterați, -te, adj. 1. (Despre materii organice) Descompus, stricat. 2. Denaturat, falsificat. 3. (Fon.; despre sunete) Schimbat, modificat. 4. (Muz.; despre sunete sau acorduri) Ridicat sau coborât cu un semiton sau două. – V. altera.
alterația
ALTERÁȚIE, alterații, s. f. Procedeu prin care se modifică, cu ajutorul unor semne convenționale, înălțimea sunetelor; p. ext. semn pus înaintea unei note muzicale, care indică modificarea înălțimii unui sunet; accident. – Din fr. altération. DOOM
alteráție (muz.) (-ți-e) s. f., art. alteráția (-ți-a), g.-d. art. alteráției; pl. alteráții, art. alteráțiile (-ți-i-)
alterație
ALTERÁȚIE, alterații, s. f. Procedeu prin care se modifică, cu ajutorul unor semne convenționale, înălțimea sunetelor; p. ext. semn pus înaintea unei note muzicale, care indică modificarea înălțimii unui sunet; accident. – Din fr. altération. DOOM
alteráție (muz.) (-ți-e) s. f., art. alteráția (-ți-a), g.-d. art. alteráției; pl. alteráții, art. alteráțiile (-ți-i-)
alterației
ALTERÁȚIE, alterații, s. f. Procedeu prin care se modifică, cu ajutorul unor semne convenționale, înălțimea sunetelor; p. ext. semn pus înaintea unei note muzicale, care indică modificarea înălțimii unui sunet; accident. – Din fr. altération. DOOM
alteráție (muz.) (-ți-e) s. f., art. alteráția (-ți-a), g.-d. art. alteráției; pl. alteráții, art. alteráțiile (-ți-i-)
alterații
ALTERÁT, -Ă, alterați, -te, adj. 1. (Despre materii organice) Descompus, stricat. 2. Denaturat, falsificat. 3. (Fon.; despre sunete) Schimbat, modificat. 4. (Muz.; despre sunete sau acorduri) Ridicat sau coborât cu un semiton sau două. – V. altera.
alterații
ALTERÁȚIE, alterații, s. f. Procedeu prin care se modifică, cu ajutorul unor semne convenționale, înălțimea sunetelor; p. ext. semn pus înaintea unei note muzicale, care indică modificarea înălțimii unui sunet; accident. – Din fr. altération. DOOM
alteráție (muz.) (-ți-e) s. f., art. alteráția (-ți-a), g.-d. art. alteráției; pl. alteráții, art. alteráțiile (-ți-i-)
alterațiile
ALTERÁȚIE, alterații, s. f. Procedeu prin care se modifică, cu ajutorul unor semne convenționale, înălțimea sunetelor; p. ext. semn pus înaintea unei note muzicale, care indică modificarea înălțimii unui sunet; accident. – Din fr. altération. DOOM
alteráție (muz.) (-ți-e) s. f., art. alteráția (-ți-a), g.-d. art. alteráției; pl. alteráții, art. alteráțiile (-ți-i-)
alterațiilor
ALTERÁȚIE, alterații, s. f. Procedeu prin care se modifică, cu ajutorul unor semne convenționale, înălțimea sunetelor; p. ext. semn pus înaintea unei note muzicale, care indică modificarea înălțimii unui sunet; accident. – Din fr. altération. DOOM
alteráție (muz.) (-ți-e) s. f., art. alteráția (-ți-a), g.-d. art. alteráției; pl. alteráții, art. alteráțiile (-ți-i-)
alteraților
ALTERÁT, -Ă, alterați, -te, adj. 1. (Despre materii organice) Descompus, stricat. 2. Denaturat, falsificat. 3. (Fon.; despre sunete) Schimbat, modificat. 4. (Muz.; despre sunete sau acorduri) Ridicat sau coborât cu un semiton sau două. – V. altera.
alterațiune
ALTERAȚIÚNE s.f. v. alterație.
altercația
ALTERCÁȚIE, altercații, s. f. Schimb violent de cuvinte între două sau mai multe persoane. – Din fr. altercation, lat. altercatio, -onis. DOOM
altercáție (dispută) (-ți-e) s. f., art. altercáția (-ți-a), g.-d. art. altercáției; pl. altercáții, art. altercáțiile (-ți-i-)
altercație
ALTERCÁȚIE, altercații, s. f. Schimb violent de cuvinte între două sau mai multe persoane. – Din fr. altercation, lat. altercatio, -onis. DOOM
altercáție (dispută) (-ți-e) s. f., art. altercáția (-ți-a), g.-d. art. altercáției; pl. altercáții, art. altercáțiile (-ți-i-)
altercației
ALTERCÁȚIE, altercații, s. f. Schimb violent de cuvinte între două sau mai multe persoane. – Din fr. altercation, lat. altercatio, -onis. DOOM
altercáție (dispută) (-ți-e) s. f., art. altercáția (-ți-a), g.-d. art. altercáției; pl. altercáții, art. altercáțiile (-ți-i-)
altercații
ALTERCÁȚIE, altercații, s. f. Schimb violent de cuvinte între două sau mai multe persoane. – Din fr. altercation, lat. altercatio, -onis. DOOM
altercáție (dispută) (-ți-e) s. f., art. altercáția (-ți-a), g.-d. art. altercáției; pl. altercáții, art. altercáțiile (-ți-i-)
altercațiile
ALTERCÁȚIE, altercații, s. f. Schimb violent de cuvinte între două sau mai multe persoane. – Din fr. altercation, lat. altercatio, -onis. DOOM
altercáție (dispută) (-ți-e) s. f., art. altercáția (-ți-a), g.-d. art. altercáției; pl. altercáții, art. altercáțiile (-ți-i-)
altercațiilor
ALTERCÁȚIE, altercații, s. f. Schimb violent de cuvinte între două sau mai multe persoane. – Din fr. altercation, lat. altercatio, -onis. DOOM
altercáție (dispută) (-ți-e) s. f., art. altercáția (-ți-a), g.-d. art. altercáției; pl. altercáții, art. altercáțiile (-ți-i-)
altercațiune
ALTERCAȚÍUNE s. f. V. altercație.
alterează
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alterez
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
altereze
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alterezi
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alteritate
ALTERITÁTE, alterități, s. f. (Fil.) Faptul de a fi o altă persoană. – Din fr. altérité. DOOM
alteritáte s. f., g. / d. art. alteritắții; pl. alteritắți
alteritatea
ALTERITÁTE, alterități, s. f. (Fil.) Faptul de a fi o altă persoană. – Din fr. altérité. DOOM
alteritáte s. f., g. / d. art. alteritắții; pl. alteritắți
alterități
ALTERITÁTE, alterități, s. f. (Fil.) Faptul de a fi o altă persoană. – Din fr. altérité. DOOM
alteritáte s. f., g. / d. art. alteritắții; pl. alteritắți
alterității
ALTERITÁTE, alterități, s. f. (Fil.) Faptul de a fi o altă persoană. – Din fr. altérité. DOOM
alteritáte s. f., g. / d. art. alteritắții; pl. alteritắți
alteritățile
ALTERITÁTE, alterități, s. f. (Fil.) Faptul de a fi o altă persoană. – Din fr. altérité. DOOM
alteritáte s. f., g. / d. art. alteritắții; pl. alteritắți
alterităților
ALTERITÁTE, alterități, s. f. (Fil.) Faptul de a fi o altă persoană. – Din fr. altérité. DOOM
alteritáte s. f., g. / d. art. alteritắții; pl. alteritắți
altern
ALTÉRN, -Ă, alterni, -e, adj. (În sintagmele) Unghiuri alterne (interne sau externe) = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri formate de o parte și de alta a două drepte tăiate de o secantă. Frunze (sau flori) alterne = frunze (sau flori) așezate de o parte și de alta a tulpinii sau a ramurilor, la niveluri diferite. Sistem altern = sistem de agricultură bazat pe alternarea culturilor. – Din fr. alterne, lat. alternus. DOOM
altérn adj. m., pl. altérni; f. altérnă, pl. altérne
alterna
ALTÉRN, -Ă, alterni, -e, adj. (În sintagmele) Unghiuri alterne (interne sau externe) = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri formate de o parte și de alta a două drepte tăiate de o secantă. Frunze (sau flori) alterne = frunze (sau flori) așezate de o parte și de alta a tulpinii sau a ramurilor, la niveluri diferite. Sistem altern = sistem de agricultură bazat pe alternarea culturilor. – Din fr. alterne, lat. alternus. DOOM
altérn adj. m., pl. altérni; f. altérnă, pl. altérne
alterna
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternai
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternam
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternant
ALTERNÁNT, -Ă, alternanți, -te, adj. Care alternează. – Din fr. alternant, lat. alternans, -ntis. DOOM
alternánt adj. m., pl. alternánți; f. alternántă, pl. alternánte
alternanta
ALTERNÁNT, -Ă, alternanți, -te, adj. Care alternează. – Din fr. alternant, lat. alternans, -ntis. DOOM
alternánt adj. m., pl. alternánți; f. alternántă, pl. alternánte
alternante
ALTERNÁNT, -Ă, alternanți, -te, adj. Care alternează. – Din fr. alternant, lat. alternans, -ntis. DOOM
alternánt adj. m., pl. alternánți; f. alternántă, pl. alternánte
alternantei
ALTERNÁNT, -Ă, alternanți, -te, adj. Care alternează. – Din fr. alternant, lat. alternans, -ntis. DOOM
alternánt adj. m., pl. alternánți; f. alternántă, pl. alternánte
alternantele
ALTERNÁNT, -Ă, alternanți, -te, adj. Care alternează. – Din fr. alternant, lat. alternans, -ntis. DOOM
alternánt adj. m., pl. alternánți; f. alternántă, pl. alternánte
alternantelor
ALTERNÁNT, -Ă, alternanți, -te, adj. Care alternează. – Din fr. alternant, lat. alternans, -ntis. DOOM
alternánt adj. m., pl. alternánți; f. alternántă, pl. alternánte
alternantul
ALTERNÁNT, -Ă, alternanți, -te, adj. Care alternează. – Din fr. alternant, lat. alternans, -ntis. DOOM
alternánt adj. m., pl. alternánți; f. alternántă, pl. alternánte
alternantului
ALTERNÁNT, -Ă, alternanți, -te, adj. Care alternează. – Din fr. alternant, lat. alternans, -ntis. DOOM
alternánt adj. m., pl. alternánți; f. alternántă, pl. alternánte
alternanța
ALTERNÁNȚĂ, alternanțe, s. f. 1. Însușirea de a alterna; revenire succesivă. 2. Schimbare regulată a unui sunet din temă prin altul, în flexiune sau în familia lexicală. – Din fr. alternance. DOOM
alternánță s. f., g.-d. art. alternánței; pl. alternánțe
alternanțe
ALTERNÁNȚĂ, alternanțe, s. f. 1. Însușirea de a alterna; revenire succesivă. 2. Schimbare regulată a unui sunet din temă prin altul, în flexiune sau în familia lexicală. – Din fr. alternance. DOOM
alternánță s. f., g.-d. art. alternánței; pl. alternánțe
alternanței
ALTERNÁNȚĂ, alternanțe, s. f. 1. Însușirea de a alterna; revenire succesivă. 2. Schimbare regulată a unui sunet din temă prin altul, în flexiune sau în familia lexicală. – Din fr. alternance. DOOM
alternánță s. f., g.-d. art. alternánței; pl. alternánțe
alternanțele
ALTERNÁNȚĂ, alternanțe, s. f. 1. Însușirea de a alterna; revenire succesivă. 2. Schimbare regulată a unui sunet din temă prin altul, în flexiune sau în familia lexicală. – Din fr. alternance. DOOM
alternánță s. f., g.-d. art. alternánței; pl. alternánțe
alternanțelor
ALTERNÁNȚĂ, alternanțe, s. f. 1. Însușirea de a alterna; revenire succesivă. 2. Schimbare regulată a unui sunet din temă prin altul, în flexiune sau în familia lexicală. – Din fr. alternance. DOOM
alternánță s. f., g.-d. art. alternánței; pl. alternánțe
alternanți
ALTERNÁNT, -Ă, alternanți, -te, adj. Care alternează. – Din fr. alternant, lat. alternans, -ntis. DOOM
alternánt adj. m., pl. alternánți; f. alternántă, pl. alternánte
alternanții
ALTERNÁNT, -Ă, alternanți, -te, adj. Care alternează. – Din fr. alternant, lat. alternans, -ntis. DOOM
alternánt adj. m., pl. alternánți; f. alternántă, pl. alternánte
alternanților
ALTERNÁNT, -Ă, alternanți, -te, adj. Care alternează. – Din fr. alternant, lat. alternans, -ntis. DOOM
alternánt adj. m., pl. alternánți; f. alternántă, pl. alternánte
alternare
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternare
ALTERNÁRE, alternări, s. f. Acțiunea de a alterna și rezultatul ei. – V. alterna. DOOM
alternáre s. f., g.-d. art. alternắrii; pl. alternắri
alternarea
ALTERNÁRE, alternări, s. f. Acțiunea de a alterna și rezultatul ei. – V. alterna. DOOM
alternáre s. f., g.-d. art. alternắrii; pl. alternắri
alternară
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternarăm
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternarăți
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternase
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternasem
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternaseră
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternaserăm
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternaserăți
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternaseși
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternaseți
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternat
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternativ
ALTERNATÍV, -Ă, alternativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care alternează. * Curent (electric) alternativ = curent electric care își schimbă sensul și intensitatea la perioade regulate. – Din fr. alternatif. DOOM
alternatív adj. m., pl. alternatívi; f. alternatívă, pl. alternatíve
alternativa
ALTERNATÍV, -Ă, alternativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care alternează. * Curent (electric) alternativ = curent electric care își schimbă sensul și intensitatea la perioade regulate. – Din fr. alternatif. DOOM
alternatív adj. m., pl. alternatívi; f. alternatívă, pl. alternatíve
alternativa
ALTERNATÍVĂ, alternative, s. f. 1. Posibilitate de a alege între două soluții, între două situații etc. care se exclud. 2. Relație între două judecăți în care, dacă o judecată e adevărată, cealaltă e neapărat falsă. – Din fr. alternative. DOOM
alternatívă s. f., g.-d. art. alternatívei; pl. alternatíve
alternative
ALTERNATÍV, -Ă, alternativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care alternează. * Curent (electric) alternativ = curent electric care își schimbă sensul și intensitatea la perioade regulate. – Din fr. alternatif. DOOM
alternatív adj. m., pl. alternatívi; f. alternatívă, pl. alternatíve
alternative
ALTERNATÍVĂ, alternative, s. f. 1. Posibilitate de a alege între două soluții, între două situații etc. care se exclud. 2. Relație între două judecăți în care, dacă o judecată e adevărată, cealaltă e neapărat falsă. – Din fr. alternative. DOOM
alternatívă s. f., g.-d. art. alternatívei; pl. alternatíve
alternativei
ALTERNATÍV, -Ă, alternativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care alternează. * Curent (electric) alternativ = curent electric care își schimbă sensul și intensitatea la perioade regulate. – Din fr. alternatif. DOOM
alternatív adj. m., pl. alternatívi; f. alternatívă, pl. alternatíve
alternativei
ALTERNATÍVĂ, alternative, s. f. 1. Posibilitate de a alege între două soluții, între două situații etc. care se exclud. 2. Relație între două judecăți în care, dacă o judecată e adevărată, cealaltă e neapărat falsă. – Din fr. alternative. DOOM
alternatívă s. f., g.-d. art. alternatívei; pl. alternatíve
alternativele
ALTERNATÍV, -Ă, alternativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care alternează. * Curent (electric) alternativ = curent electric care își schimbă sensul și intensitatea la perioade regulate. – Din fr. alternatif. DOOM
alternatív adj. m., pl. alternatívi; f. alternatívă, pl. alternatíve
alternativele
ALTERNATÍVĂ, alternative, s. f. 1. Posibilitate de a alege între două soluții, între două situații etc. care se exclud. 2. Relație între două judecăți în care, dacă o judecată e adevărată, cealaltă e neapărat falsă. – Din fr. alternative. DOOM
alternatívă s. f., g.-d. art. alternatívei; pl. alternatíve
alternativelor
ALTERNATÍV, -Ă, alternativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care alternează. * Curent (electric) alternativ = curent electric care își schimbă sensul și intensitatea la perioade regulate. – Din fr. alternatif. DOOM
alternatív adj. m., pl. alternatívi; f. alternatívă, pl. alternatíve
alternativelor
ALTERNATÍVĂ, alternative, s. f. 1. Posibilitate de a alege între două soluții, între două situații etc. care se exclud. 2. Relație între două judecăți în care, dacă o judecată e adevărată, cealaltă e neapărat falsă. – Din fr. alternative. DOOM
alternatívă s. f., g.-d. art. alternatívei; pl. alternatíve
alternativi
ALTERNATÍV, -Ă, alternativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care alternează. * Curent (electric) alternativ = curent electric care își schimbă sensul și intensitatea la perioade regulate. – Din fr. alternatif. DOOM
alternatív adj. m., pl. alternatívi; f. alternatívă, pl. alternatíve
alternativii
ALTERNATÍV, -Ă, alternativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care alternează. * Curent (electric) alternativ = curent electric care își schimbă sensul și intensitatea la perioade regulate. – Din fr. alternatif. DOOM
alternatív adj. m., pl. alternatívi; f. alternatívă, pl. alternatíve
alternativilor
ALTERNATÍV, -Ă, alternativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care alternează. * Curent (electric) alternativ = curent electric care își schimbă sensul și intensitatea la perioade regulate. – Din fr. alternatif. DOOM
alternatív adj. m., pl. alternatívi; f. alternatívă, pl. alternatíve
alternativul
ALTERNATÍV, -Ă, alternativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care alternează. * Curent (electric) alternativ = curent electric care își schimbă sensul și intensitatea la perioade regulate. – Din fr. alternatif. DOOM
alternatív adj. m., pl. alternatívi; f. alternatívă, pl. alternatíve
alternativului
ALTERNATÍV, -Ă, alternativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care alternează. * Curent (electric) alternativ = curent electric care își schimbă sensul și intensitatea la perioade regulate. – Din fr. alternatif. DOOM
alternatív adj. m., pl. alternatívi; f. alternatívă, pl. alternatíve
alternatoare
ALTERNATÓR, alternatoare, s. n. Generator electric care produce tensiuni și curenți alternativi. – Din fr. alternateur. DOOM
alternatór s. n., pl. alternatoáre
alternatoarele
ALTERNATÓR, alternatoare, s. n. Generator electric care produce tensiuni și curenți alternativi. – Din fr. alternateur. DOOM
alternatór s. n., pl. alternatoáre
alternatoarelor
ALTERNATÓR, alternatoare, s. n. Generator electric care produce tensiuni și curenți alternativi. – Din fr. alternateur. DOOM
alternatór s. n., pl. alternatoáre
alternator
ALTERNATÓR, alternatoare, s. n. Generator electric care produce tensiuni și curenți alternativi. – Din fr. alternateur. DOOM
alternatór s. n., pl. alternatoáre
alternatorul
ALTERNATÓR, alternatoare, s. n. Generator electric care produce tensiuni și curenți alternativi. – Din fr. alternateur. DOOM
alternatór s. n., pl. alternatoáre
alternatorului
ALTERNATÓR, alternatoare, s. n. Generator electric care produce tensiuni și curenți alternativi. – Din fr. alternateur. DOOM
alternatór s. n., pl. alternatoáre
alternau
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternași
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternați
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alterne
ALTÉRN, -Ă, alterni, -e, adj. (În sintagmele) Unghiuri alterne (interne sau externe) = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri formate de o parte și de alta a două drepte tăiate de o secantă. Frunze (sau flori) alterne = frunze (sau flori) așezate de o parte și de alta a tulpinii sau a ramurilor, la niveluri diferite. Sistem altern = sistem de agricultură bazat pe alternarea culturilor. – Din fr. alterne, lat. alternus. DOOM
altérn adj. m., pl. altérni; f. altérnă, pl. altérne
alternează
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternei
ALTÉRN, -Ă, alterni, -e, adj. (În sintagmele) Unghiuri alterne (interne sau externe) = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri formate de o parte și de alta a două drepte tăiate de o secantă. Frunze (sau flori) alterne = frunze (sau flori) așezate de o parte și de alta a tulpinii sau a ramurilor, la niveluri diferite. Sistem altern = sistem de agricultură bazat pe alternarea culturilor. – Din fr. alterne, lat. alternus. DOOM
altérn adj. m., pl. altérni; f. altérnă, pl. altérne
alternele
ALTÉRN, -Ă, alterni, -e, adj. (În sintagmele) Unghiuri alterne (interne sau externe) = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri formate de o parte și de alta a două drepte tăiate de o secantă. Frunze (sau flori) alterne = frunze (sau flori) așezate de o parte și de alta a tulpinii sau a ramurilor, la niveluri diferite. Sistem altern = sistem de agricultură bazat pe alternarea culturilor. – Din fr. alterne, lat. alternus. DOOM
altérn adj. m., pl. altérni; f. altérnă, pl. altérne
alternelor
ALTÉRN, -Ă, alterni, -e, adj. (În sintagmele) Unghiuri alterne (interne sau externe) = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri formate de o parte și de alta a două drepte tăiate de o secantă. Frunze (sau flori) alterne = frunze (sau flori) așezate de o parte și de alta a tulpinii sau a ramurilor, la niveluri diferite. Sistem altern = sistem de agricultură bazat pe alternarea culturilor. – Din fr. alterne, lat. alternus. DOOM
altérn adj. m., pl. altérni; f. altérnă, pl. altérne
alternez
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alterneze
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternezi
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alterni
ALTÉRN, -Ă, alterni, -e, adj. (În sintagmele) Unghiuri alterne (interne sau externe) = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri formate de o parte și de alta a două drepte tăiate de o secantă. Frunze (sau flori) alterne = frunze (sau flori) așezate de o parte și de alta a tulpinii sau a ramurilor, la niveluri diferite. Sistem altern = sistem de agricultură bazat pe alternarea culturilor. – Din fr. alterne, lat. alternus. DOOM
altérn adj. m., pl. altérni; f. altérnă, pl. altérne
alterniflor
ALTERNIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu flori alterne. [< fr. alterniflore].
alterniflora
ALTERNIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu flori alterne. [< fr. alterniflore].
alterniflore
ALTERNIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu flori alterne. [< fr. alterniflore].
alterniflorei
ALTERNIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu flori alterne. [< fr. alterniflore].
alterniflorele
ALTERNIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu flori alterne. [< fr. alterniflore].
alterniflorelor
ALTERNIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu flori alterne. [< fr. alterniflore].
alterniflori
ALTERNIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu flori alterne. [< fr. alterniflore].
alterniflorii
ALTERNIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu flori alterne. [< fr. alterniflore].
alterniflorilor
ALTERNIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu flori alterne. [< fr. alterniflore].
alterniflorul
ALTERNIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu flori alterne. [< fr. alterniflore].
alterniflorului
ALTERNIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu flori alterne. [< fr. alterniflore].
alternifolium
SPLÍNĂ, spline, s. f. 1. Organ anatomic intern, moale și spongios, de culoare roșie-violetă, situat în partea superioară stângă a cavității abdominale, care produce limfocite, anticorpi, depozitează sângele etc. ◊ Loc. adj. Fără splină = (despre animale) care este rezistent la fugă, care nu obosește; (despre oameni) care muncește intens fără să obosească. ◊ Expr. A i se pune cuiva splina = a simți dureri acute la splină, din cauza fugii, a mersului repede etc. 2. Plantă erbacee cu frunze în formă de splină (1) și cu flori galbene-aurii; splinuță (1) (Chrysosplenium alternifolium). – Din ngr. splína.
alternii
ALTÉRN, -Ă, alterni, -e, adj. (În sintagmele) Unghiuri alterne (interne sau externe) = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri formate de o parte și de alta a două drepte tăiate de o secantă. Frunze (sau flori) alterne = frunze (sau flori) așezate de o parte și de alta a tulpinii sau a ramurilor, la niveluri diferite. Sistem altern = sistem de agricultură bazat pe alternarea culturilor. – Din fr. alterne, lat. alternus. DOOM
altérn adj. m., pl. altérni; f. altérnă, pl. altérne
alternilor
ALTÉRN, -Ă, alterni, -e, adj. (În sintagmele) Unghiuri alterne (interne sau externe) = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri formate de o parte și de alta a două drepte tăiate de o secantă. Frunze (sau flori) alterne = frunze (sau flori) așezate de o parte și de alta a tulpinii sau a ramurilor, la niveluri diferite. Sistem altern = sistem de agricultură bazat pe alternarea culturilor. – Din fr. alterne, lat. alternus. DOOM
altérn adj. m., pl. altérni; f. altérnă, pl. altérne
alternul
ALTÉRN, -Ă, alterni, -e, adj. (În sintagmele) Unghiuri alterne (interne sau externe) = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri formate de o parte și de alta a două drepte tăiate de o secantă. Frunze (sau flori) alterne = frunze (sau flori) așezate de o parte și de alta a tulpinii sau a ramurilor, la niveluri diferite. Sistem altern = sistem de agricultură bazat pe alternarea culturilor. – Din fr. alterne, lat. alternus. DOOM
altérn adj. m., pl. altérni; f. altérnă, pl. altérne
alternului
ALTÉRN, -Ă, alterni, -e, adj. (În sintagmele) Unghiuri alterne (interne sau externe) = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri formate de o parte și de alta a două drepte tăiate de o secantă. Frunze (sau flori) alterne = frunze (sau flori) așezate de o parte și de alta a tulpinii sau a ramurilor, la niveluri diferite. Sistem altern = sistem de agricultură bazat pe alternarea culturilor. – Din fr. alterne, lat. alternus. DOOM
altérn adj. m., pl. altérni; f. altérnă, pl. altérne
alternând
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternînd
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare. DOOM
alterná (a ~) vb., ind. prez. 3 alterneáză
alternări
ALTERNÁRE, alternări, s. f. Acțiunea de a alterna și rezultatul ei. – V. alterna. DOOM
alternáre s. f., g.-d. art. alternắrii; pl. alternắri
alternării
ALTERNÁRE, alternări, s. f. Acțiunea de a alterna și rezultatul ei. – V. alterna. DOOM
alternáre s. f., g.-d. art. alternắrii; pl. alternắri
alternările
ALTERNÁRE, alternări, s. f. Acțiunea de a alterna și rezultatul ei. – V. alterna. DOOM
alternáre s. f., g.-d. art. alternắrii; pl. alternắri
alternărilor
ALTERNÁRE, alternări, s. f. Acțiunea de a alterna și rezultatul ei. – V. alterna. DOOM
alternáre s. f., g.-d. art. alternắrii; pl. alternắri
alterând
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alterînd
ALTERÁ, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a se transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.). – Din fr. altérer, lat. alterare. DOOM
alterá (a ~) vb., ind. prez. 3 altereáză
alterări
ALTERÁRE, alterări, s. f. Acțiunea de a (se) altera și rezultatul ei. – V. altera. DOOM
alteráre s. f., g.-d. art. alterắrii; pl. alterắri
alterării
ALTERÁRE, alterări, s. f. Acțiunea de a (se) altera și rezultatul ei. – V. altera. DOOM
alteráre s. f., g.-d. art. alterắrii; pl. alterắri
alterările
ALTERÁRE, alterări, s. f. Acțiunea de a (se) altera și rezultatul ei. – V. altera. DOOM
alteráre s. f., g.-d. art. alterắrii; pl. alterắri
alterărilor
ALTERÁRE, alterări, s. f. Acțiunea de a (se) altera și rezultatul ei. – V. altera. DOOM
alteráre s. f., g.-d. art. alterắrii; pl. alterắri
alteța
ALTÉȚĂ, altețe, s. f. (Adesea folosit ca formulă de adresare) Titlu dat principilor și principeselor dintr-o casă domnitoare; persoană care poartă acest titlu. – Din it. altezza, fr. altesse. DOOM
Altéță (termen de adresare) s. f.
altețe
ALTÉȚĂ, altețe, s. f. (Adesea folosit ca formulă de adresare) Titlu dat principilor și principeselor dintr-o casă domnitoare; persoană care poartă acest titlu. – Din it. altezza, fr. altesse. DOOM
Altéță (termen de adresare) s. f.
alteței
ALTÉȚĂ, altețe, s. f. (Adesea folosit ca formulă de adresare) Titlu dat principilor și principeselor dintr-o casă domnitoare; persoană care poartă acest titlu. – Din it. altezza, fr. altesse. DOOM
Altéță (termen de adresare) s. f.
altețele
ALTÉȚĂ, altețe, s. f. (Adesea folosit ca formulă de adresare) Titlu dat principilor și principeselor dintr-o casă domnitoare; persoană care poartă acest titlu. – Din it. altezza, fr. altesse. DOOM
Altéță (termen de adresare) s. f.
altețelor
ALTÉȚĂ, altețe, s. f. (Adesea folosit ca formulă de adresare) Titlu dat principilor și principeselor dintr-o casă domnitoare; persoană care poartă acest titlu. – Din it. altezza, fr. altesse. DOOM
Altéță (termen de adresare) s. f.
altfel
ÁLTFEL adv. 1. În alt chip; altcum, altcumva, altminteri. ◊ Loc. adj. Altfel de = de altă natură, de alt soi. ◊ De altfel = însă; cu toate acestea. 2. Dacă nu..., în caz contrar. – Alt + fel. DOOM
áltfel (în alt mod, în caz contrar) (alt-fel) adv. (a procedat ~; ~ mă supăr)
althaea
NÁLBĂ, nalbe, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia malvaceelor, care cresc spontan ori se cultivă ca plante decorative și medicinale. – Lat. malva.
althorn
ÁLTHORN, althornuri, s. n. Instrument de suflat de alamă, specie de corn, folosit mai ales în fanfară. [Pl. și: (m.) althorni] – Din germ. Althorn. DOOM
álthorn (alt-horn) s. n., pl. álthornuri
althorn
ÁLTHORN, althornuri, s. n. Instrument de suflat de alamă, specie de corn, folosit mai ales în fanfară. [Pl. și: (m.) althorni] – Din germ. Althorn.
althornul
ÁLTHORN, althornuri, s. n. Instrument de suflat de alamă, specie de corn, folosit mai ales în fanfară. [Pl. și: (m.) althorni] – Din germ. Althorn.
althornului
ÁLTHORN, althornuri, s. n. Instrument de suflat de alamă, specie de corn, folosit mai ales în fanfară. [Pl. și: (m.) althorni] – Din germ. Althorn.
althornuri
ÁLTHORN, althornuri, s. n. Instrument de suflat de alamă, specie de corn, folosit mai ales în fanfară. [Pl. și: (m.) althorni] – Din germ. Althorn.
althornurile
ÁLTHORN, althornuri, s. n. Instrument de suflat de alamă, specie de corn, folosit mai ales în fanfară. [Pl. și: (m.) althorni] – Din germ. Althorn.
althornurilor
ÁLTHORN, althornuri, s. n. Instrument de suflat de alamă, specie de corn, folosit mai ales în fanfară. [Pl. și: (m.) althorni] – Din germ. Althorn.
alti
ALTI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „înălțime”, „altitudine”. [< fr. alti-, cf. lat. altus – înalt].
altigraf
ALTIGRÁF, altigrafe, s. n. Altimetru care înregistrează în timpul zborului înălțimile atinse de avion. – Din fr. altigraphe. DOOM
altigráf (-ti-graf) s. n., pl. altigráfe
altigrafe
ALTIGRÁF, altigrafe, s. n. Altimetru care înregistrează în timpul zborului înălțimile atinse de avion. – Din fr. altigraphe. DOOM
altigráf (-ti-graf) s. n., pl. altigráfe
altigrafele
ALTIGRÁF, altigrafe, s. n. Altimetru care înregistrează în timpul zborului înălțimile atinse de avion. – Din fr. altigraphe. DOOM
altigráf (-ti-graf) s. n., pl. altigráfe
altigrafelor
ALTIGRÁF, altigrafe, s. n. Altimetru care înregistrează în timpul zborului înălțimile atinse de avion. – Din fr. altigraphe. DOOM
altigráf (-ti-graf) s. n., pl. altigráfe
altigraful
ALTIGRÁF, altigrafe, s. n. Altimetru care înregistrează în timpul zborului înălțimile atinse de avion. – Din fr. altigraphe. DOOM
altigráf (-ti-graf) s. n., pl. altigráfe
altigrafului
ALTIGRÁF, altigrafe, s. n. Altimetru care înregistrează în timpul zborului înălțimile atinse de avion. – Din fr. altigraphe. DOOM
altigráf (-ti-graf) s. n., pl. altigráfe
altimetre
ALTIMÉTRU, altimetre, s. n. Instrument cu care se măsoară altitudinea față de un nivel de referință. – Din fr. altimètre. DOOM
altimétru (-me-tru) s. n., art. altimétrul; pl. altimétre
altimetrele
ALTIMÉTRU, altimetre, s. n. Instrument cu care se măsoară altitudinea față de un nivel de referință. – Din fr. altimètre. DOOM
altimétru (-me-tru) s. n., art. altimétrul; pl. altimétre
altimetrelor
ALTIMÉTRU, altimetre, s. n. Instrument cu care se măsoară altitudinea față de un nivel de referință. – Din fr. altimètre. DOOM
altimétru (-me-tru) s. n., art. altimétrul; pl. altimétre
altimetria
ALTIMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care se ocupă cu stabilirea altitudinilor de pe suprafața terestră față de o suprafață de referință (nivelul mării) în vederea reprezentării reliefului pe hartă. – Din fr. altimétrie. DOOM
altimetríe (me-tri-) s. f., art. altimetría, g.-d. altimetríi, art. altimetríei
altimetric
ALTIMÉTRIC, -Ă, altimetrici, -ce, adj. De altimetrie. – Din fr. altimétrique.
altimetrica
ALTIMÉTRIC, -Ă, altimetrici, -ce, adj. De altimetrie. – Din fr. altimétrique.
altimetrice
ALTIMÉTRIC, -Ă, altimetrici, -ce, adj. De altimetrie. – Din fr. altimétrique.
altimetricei
ALTIMÉTRIC, -Ă, altimetrici, -ce, adj. De altimetrie. – Din fr. altimétrique.
altimetricele
ALTIMÉTRIC, -Ă, altimetrici, -ce, adj. De altimetrie. – Din fr. altimétrique.
altimetricelor
ALTIMÉTRIC, -Ă, altimetrici, -ce, adj. De altimetrie. – Din fr. altimétrique.
altimetrici
ALTIMÉTRIC, -Ă, altimetrici, -ce, adj. De altimetrie. – Din fr. altimétrique.
altimetricii
ALTIMÉTRIC, -Ă, altimetrici, -ce, adj. De altimetrie. – Din fr. altimétrique.
altimetricilor
ALTIMÉTRIC, -Ă, altimetrici, -ce, adj. De altimetrie. – Din fr. altimétrique.
altimetricul
ALTIMÉTRIC, -Ă, altimetrici, -ce, adj. De altimetrie. – Din fr. altimétrique.
altimetricului
ALTIMÉTRIC, -Ă, altimetrici, -ce, adj. De altimetrie. – Din fr. altimétrique.
altimetrie
ALTIMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care se ocupă cu stabilirea altitudinilor de pe suprafața terestră față de o suprafață de referință (nivelul mării) în vederea reprezentării reliefului pe hartă. – Din fr. altimétrie. DOOM
altimetríe (me-tri-) s. f., art. altimetría, g.-d. altimetríi, art. altimetríei
altimetriei
ALTIMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care se ocupă cu stabilirea altitudinilor de pe suprafața terestră față de o suprafață de referință (nivelul mării) în vederea reprezentării reliefului pe hartă. – Din fr. altimétrie. DOOM
altimetríe (me-tri-) s. f., art. altimetría, g.-d. altimetríi, art. altimetríei
altimetrii
ALTIMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care se ocupă cu stabilirea altitudinilor de pe suprafața terestră față de o suprafață de referință (nivelul mării) în vederea reprezentării reliefului pe hartă. – Din fr. altimétrie. DOOM
altimetríe (me-tri-) s. f., art. altimetría, g.-d. altimetríi, art. altimetríei
altimetriile
ALTIMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care se ocupă cu stabilirea altitudinilor de pe suprafața terestră față de o suprafață de referință (nivelul mării) în vederea reprezentării reliefului pe hartă. – Din fr. altimétrie. DOOM
altimetríe (me-tri-) s. f., art. altimetría, g.-d. altimetríi, art. altimetríei
altimetriilor
ALTIMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care se ocupă cu stabilirea altitudinilor de pe suprafața terestră față de o suprafață de referință (nivelul mării) în vederea reprezentării reliefului pe hartă. – Din fr. altimétrie. DOOM
altimetríe (me-tri-) s. f., art. altimetría, g.-d. altimetríi, art. altimetríei
altimetru
ALTIMÉTRU, altimetre, s. n. Instrument cu care se măsoară altitudinea față de un nivel de referință. – Din fr. altimètre. DOOM
altimétru (-me-tru) s. n., art. altimétrul; pl. altimétre
altimetrul
ALTIMÉTRU, altimetre, s. n. Instrument cu care se măsoară altitudinea față de un nivel de referință. – Din fr. altimètre. DOOM
altimétru (-me-tru) s. n., art. altimétrul; pl. altimétre
altimetrului
ALTIMÉTRU, altimetre, s. n. Instrument cu care se măsoară altitudinea față de un nivel de referință. – Din fr. altimètre. DOOM
altimétru (-me-tru) s. n., art. altimétrul; pl. altimétre
altiplanație
ALTIPLANÁȚIE s.f. Proces de nivelare a reliefului sub acțiunea alternării ciclice a înghețului și dezghețului din regiunile montane; crioplanație. [< fr. altiplanation].
altissima
GÚRĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ◊ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ◊ Expr. Nici o gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. ◊ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ◊ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ◊ Expr. A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbește; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gâtlej, gât”.
altist
ALTÍST, -Ă, altiști, -ste, s. m. și f. Persoană care are voce de alto. ♦ Instrumentist care cântă la violă. – Din germ. Altist, fr. altiste. DOOM
altístă s. f., g.-d. art. altístei; pl. altíste
altista
ALTÍST, -Ă, altiști, -ste, s. m. și f. Persoană care are voce de alto. ♦ Instrumentist care cântă la violă. – Din germ. Altist, fr. altiste. DOOM
altístă s. f., g.-d. art. altístei; pl. altíste
altiste
ALTÍST, -Ă, altiști, -ste, s. m. și f. Persoană care are voce de alto. ♦ Instrumentist care cântă la violă. – Din germ. Altist, fr. altiste. DOOM
altístă s. f., g.-d. art. altístei; pl. altíste
altistei
ALTÍST, -Ă, altiști, -ste, s. m. și f. Persoană care are voce de alto. ♦ Instrumentist care cântă la violă. – Din germ. Altist, fr. altiste. DOOM
altístă s. f., g.-d. art. altístei; pl. altíste
altistele
ALTÍST, -Ă, altiști, -ste, s. m. și f. Persoană care are voce de alto. ♦ Instrumentist care cântă la violă. – Din germ. Altist, fr. altiste. DOOM
altístă s. f., g.-d. art. altístei; pl. altíste
altistelor
ALTÍST, -Ă, altiști, -ste, s. m. și f. Persoană care are voce de alto. ♦ Instrumentist care cântă la violă. – Din germ. Altist, fr. altiste. DOOM
altístă s. f., g.-d. art. altístei; pl. altíste
altistul
ALTÍST, -Ă, altiști, -ste, s. m. și f. Persoană care are voce de alto. ♦ Instrumentist care cântă la violă. – Din germ. Altist, fr. altiste. DOOM
altístă s. f., g.-d. art. altístei; pl. altíste
altistului
ALTÍST, -Ă, altiști, -ste, s. m. și f. Persoană care are voce de alto. ♦ Instrumentist care cântă la violă. – Din germ. Altist, fr. altiste. DOOM
altístă s. f., g.-d. art. altístei; pl. altíste
altitelemetre
ALTITELEMÉTRU, altitelemetre, s. n. Instrument cu care se măsoară altitudinea unui punct inaccesibil. – Din fr. altitélémètre. DOOM
altitelemétru (-me-tru) s. n., art. altitelemétrul; pl. altitelemétre
altitelemetrele
ALTITELEMÉTRU, altitelemetre, s. n. Instrument cu care se măsoară altitudinea unui punct inaccesibil. – Din fr. altitélémètre. DOOM
altitelemétru (-me-tru) s. n., art. altitelemétrul; pl. altitelemétre
altitelemetrelor
ALTITELEMÉTRU, altitelemetre, s. n. Instrument cu care se măsoară altitudinea unui punct inaccesibil. – Din fr. altitélémètre. DOOM
altitelemétru (-me-tru) s. n., art. altitelemétrul; pl. altitelemétre
altitelemetru
ALTITELEMÉTRU, altitelemetre, s. n. Instrument cu care se măsoară altitudinea unui punct inaccesibil. – Din fr. altitélémètre. DOOM
altitelemétru (-me-tru) s. n., art. altitelemétrul; pl. altitelemétre
altitelemetrul
ALTITELEMÉTRU, altitelemetre, s. n. Instrument cu care se măsoară altitudinea unui punct inaccesibil. – Din fr. altitélémètre. DOOM
altitelemétru (-me-tru) s. n., art. altitelemétrul; pl. altitelemétre
altitelemetrului
ALTITELEMÉTRU, altitelemetre, s. n. Instrument cu care se măsoară altitudinea unui punct inaccesibil. – Din fr. altitélémètre. DOOM
altitelemétru (-me-tru) s. n., art. altitelemétrul; pl. altitelemétre
altitudinal
ALTITUDINÁL, -Ă, altitudinali, -e, adj. (Aflat) la altitudine. – Din fr. altitudinal.
altitudinala
ALTITUDINÁL, -Ă, altitudinali, -e, adj. (Aflat) la altitudine. – Din fr. altitudinal.
altitudinale
ALTITUDINÁL, -Ă, altitudinali, -e, adj. (Aflat) la altitudine. – Din fr. altitudinal.
altitudinalei
ALTITUDINÁL, -Ă, altitudinali, -e, adj. (Aflat) la altitudine. – Din fr. altitudinal.
altitudinalele
ALTITUDINÁL, -Ă, altitudinali, -e, adj. (Aflat) la altitudine. – Din fr. altitudinal.
altitudinalelor
ALTITUDINÁL, -Ă, altitudinali, -e, adj. (Aflat) la altitudine. – Din fr. altitudinal.
altitudinali
ALTITUDINÁL, -Ă, altitudinali, -e, adj. (Aflat) la altitudine. – Din fr. altitudinal.
altitudinalii
ALTITUDINÁL, -Ă, altitudinali, -e, adj. (Aflat) la altitudine. – Din fr. altitudinal.
altitudinalilor
ALTITUDINÁL, -Ă, altitudinali, -e, adj. (Aflat) la altitudine. – Din fr. altitudinal.
altitudinalul
ALTITUDINÁL, -Ă, altitudinali, -e, adj. (Aflat) la altitudine. – Din fr. altitudinal.
altitudinalului
ALTITUDINÁL, -Ă, altitudinali, -e, adj. (Aflat) la altitudine. – Din fr. altitudinal.
altitudinar
ALTITUDINÁR, -Ă adj. (Rar) Înalt, de altitudine. [< fr. altitudinaire].
altitudinara
ALTITUDINÁR, -Ă adj. (Rar) Înalt, de altitudine. [< fr. altitudinaire].
altitudinare
ALTITUDINÁR, -Ă adj. (Rar) Înalt, de altitudine. [< fr. altitudinaire].
altitudinarei
ALTITUDINÁR, -Ă adj. (Rar) Înalt, de altitudine. [< fr. altitudinaire].
altitudinarele
ALTITUDINÁR, -Ă adj. (Rar) Înalt, de altitudine. [< fr. altitudinaire].
altitudinarelor
ALTITUDINÁR, -Ă adj. (Rar) Înalt, de altitudine. [< fr. altitudinaire].
altitudinari
ALTITUDINÁR, -Ă adj. (Rar) Înalt, de altitudine. [< fr. altitudinaire].
altitudinarii
ALTITUDINÁR, -Ă adj. (Rar) Înalt, de altitudine. [< fr. altitudinaire].
altitudinarilor
ALTITUDINÁR, -Ă adj. (Rar) Înalt, de altitudine. [< fr. altitudinaire].
altitudinarul
ALTITUDINÁR, -Ă adj. (Rar) Înalt, de altitudine. [< fr. altitudinaire].
altitudinarului
ALTITUDINÁR, -Ă adj. (Rar) Înalt, de altitudine. [< fr. altitudinaire].
altitudine
ALTITÚDINE, altitudini, s. f. Înălțime a unui punct de pe suprafața Pământului, considerată în raport cu nivelul mării sau față de un alt punct de pe suprafața terestră. – Din lat. altitudo, -inis, fr. altitude. DOOM
altitúdine s. f., g.-d. art. altitúdinii; pl. altitúdini
altitudinea
ALTITÚDINE, altitudini, s. f. Înălțime a unui punct de pe suprafața Pământului, considerată în raport cu nivelul mării sau față de un alt punct de pe suprafața terestră. – Din lat. altitudo, -inis, fr. altitude. DOOM
altitúdine s. f., g.-d. art. altitúdinii; pl. altitúdini
altitudini
ALTITÚDINE, altitudini, s. f. Înălțime a unui punct de pe suprafața Pământului, considerată în raport cu nivelul mării sau față de un alt punct de pe suprafața terestră. – Din lat. altitudo, -inis, fr. altitude. DOOM
altitúdine s. f., g.-d. art. altitúdinii; pl. altitúdini
altitudinii
ALTITÚDINE, altitudini, s. f. Înălțime a unui punct de pe suprafața Pământului, considerată în raport cu nivelul mării sau față de un alt punct de pe suprafața terestră. – Din lat. altitudo, -inis, fr. altitude. DOOM
altitúdine s. f., g.-d. art. altitúdinii; pl. altitúdini
altitudinile
ALTITÚDINE, altitudini, s. f. Înălțime a unui punct de pe suprafața Pământului, considerată în raport cu nivelul mării sau față de un alt punct de pe suprafața terestră. – Din lat. altitudo, -inis, fr. altitude. DOOM
altitúdine s. f., g.-d. art. altitúdinii; pl. altitúdini
altitudinilor
ALTITÚDINE, altitudini, s. f. Înălțime a unui punct de pe suprafața Pământului, considerată în raport cu nivelul mării sau față de un alt punct de pe suprafața terestră. – Din lat. altitudo, -inis, fr. altitude. DOOM
altitúdine s. f., g.-d. art. altitúdinii; pl. altitúdini
altiști
ALTÍST, -Ă, altiști, -ste, s. m. și f. Persoană care are voce de alto. ♦ Instrumentist care cântă la violă. – Din germ. Altist, fr. altiste. DOOM
altístă s. f., g.-d. art. altístei; pl. altíste
altiștii
ALTÍST, -Ă, altiști, -ste, s. m. și f. Persoană care are voce de alto. ♦ Instrumentist care cântă la violă. – Din germ. Altist, fr. altiste. DOOM
altístă s. f., g.-d. art. altístei; pl. altíste
altiștilor
ALTÍST, -Ă, altiști, -ste, s. m. și f. Persoană care are voce de alto. ♦ Instrumentist care cântă la violă. – Din germ. Altist, fr. altiste. DOOM
altístă s. f., g.-d. art. altístei; pl. altíste
altița
ALTÍȚĂ, altițe, s. f. Porțiune ornamentată prin alesătură sau prin cusătură în partea de sus a mânecilor iilor. – Cf. sb. latica. DOOM
altíță s. f., g.-d. art. altíței; pl. altíțe
altițe
ALTÍȚĂ, altițe, s. f. Porțiune ornamentată prin alesătură sau prin cusătură în partea de sus a mânecilor iilor. – Cf. sb. latica. DOOM
altíță s. f., g.-d. art. altíței; pl. altíțe
altiței
ALTÍȚĂ, altițe, s. f. Porțiune ornamentată prin alesătură sau prin cusătură în partea de sus a mânecilor iilor. – Cf. sb. latica. DOOM
altíță s. f., g.-d. art. altíței; pl. altíțe
altițele
ALTÍȚĂ, altițe, s. f. Porțiune ornamentată prin alesătură sau prin cusătură în partea de sus a mânecilor iilor. – Cf. sb. latica. DOOM
altíță s. f., g.-d. art. altíței; pl. altíțe
altițelor
ALTÍȚĂ, altițe, s. f. Porțiune ornamentată prin alesătură sau prin cusătură în partea de sus a mânecilor iilor. – Cf. sb. latica. DOOM
altíță s. f., g.-d. art. altíței; pl. altíțe
altminterea
ALTMÍNTRELEA adv. v. altminteri. DOOM
altmínteri (alt-min-teri) adv.
altminteri
ALTMÍNTRELEA adv. v. altminteri. DOOM
altmínteri (alt-min-teri) adv.
altmintrele
ALTMÍNTRELEA adv. v. altminteri. DOOM
altmínteri (alt-min-teri) adv.
altmintrelea
ALTMÍNTRELEA adv. v. altminteri. DOOM
altmínteri (alt-min-teri) adv.
alto
ÁLTO s. m., adj. invar. 1. Voce (de femeie sau de copil) cu timbru grav, situată ca registru între sopran și tenor. 2. S. m., adj. invar. (Instrument de suflat) a cărui scară corespunde vocii de mai sus. 3. S. m. Violă1. – Din it., fr. alto. DOOM
álto2 s. m.
altoaie
ALTÓI1, altoaie, s. n. Ramură mică detașată dintr-o plantă-mamă, folosind la altoire. ♦ Plantă altoită. ♦ Plantă cultivată pentru a servi la altoire. [Pl. și: altoiuri] – Din magh. oltvány. DOOM
altoí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. altoiésc, imperf. 3 sg. altoiá; conj. prez. 3 să altoiáscă
altoaiele
ALTÓI1, altoaie, s. n. Ramură mică detașată dintr-o plantă-mamă, folosind la altoire. ♦ Plantă altoită. ♦ Plantă cultivată pentru a servi la altoire. [Pl. și: altoiuri] – Din magh. oltvány. DOOM
altoí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. altoiésc, imperf. 3 sg. altoiá; conj. prez. 3 să altoiáscă
altoaielor
ALTÓI1, altoaie, s. n. Ramură mică detașată dintr-o plantă-mamă, folosind la altoire. ♦ Plantă altoită. ♦ Plantă cultivată pentru a servi la altoire. [Pl. și: altoiuri] – Din magh. oltvány. DOOM
altoí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. altoiésc, imperf. 3 sg. altoiá; conj. prez. 3 să altoiáscă
altocumulus
ALTOCÚMULUS s. m. Formație de nori situată la altitudinea medie de 6 000 m. cu aspect de pături de culoare albă sau cenușie, constituite din picături mici de apă. – Din fr. altocumulus. DOOM
altocúmulus s. m.
altocumulusul
ALTOCÚMULUS s. m. Formație de nori situată la altitudinea medie de 6 000 m. cu aspect de pături de culoare albă sau cenușie, constituite din picături mici de apă. – Din fr. altocumulus. DOOM
altocúmulus s. m.
altocumulusului
ALTOCÚMULUS s. m. Formație de nori situată la altitudinea medie de 6 000 m. cu aspect de pături de culoare albă sau cenușie, constituite din picături mici de apă. – Din fr. altocumulus. DOOM
altocúmulus s. m.
altocumuluși
ALTOCÚMULUS s. m. Formație de nori situată la altitudinea medie de 6 000 m. cu aspect de pături de culoare albă sau cenușie, constituite din picături mici de apă. – Din fr. altocumulus. DOOM
altocúmulus s. m.
altocumulușii
ALTOCÚMULUS s. m. Formație de nori situată la altitudinea medie de 6 000 m. cu aspect de pături de culoare albă sau cenușie, constituite din picături mici de apă. – Din fr. altocumulus. DOOM
altocúmulus s. m.
altocumulușilor
ALTOCÚMULUS s. m. Formație de nori situată la altitudinea medie de 6 000 m. cu aspect de pături de culoare albă sau cenușie, constituite din picături mici de apă. – Din fr. altocumulus. DOOM
altocúmulus s. m.
altogravura
ALTOGRAVÚRĂ, altogravuri, s. f. Reproducere după originale de artă prin folosirea clișeelor metalice gravate de mână sau pe bază de acvaforte. – Din fr. altogravure. DOOM
altogravúră (-to-gra-) s. f., g.-d. art. altogravúrii; pl. altogravúri
altogravuri
ALTOGRAVÚRĂ, altogravuri, s. f. Reproducere după originale de artă prin folosirea clișeelor metalice gravate de mână sau pe bază de acvaforte. – Din fr. altogravure. DOOM
altogravúră (-to-gra-) s. f., g.-d. art. altogravúrii; pl. altogravúri
altogravurii
ALTOGRAVÚRĂ, altogravuri, s. f. Reproducere după originale de artă prin folosirea clișeelor metalice gravate de mână sau pe bază de acvaforte. – Din fr. altogravure. DOOM
altogravúră (-to-gra-) s. f., g.-d. art. altogravúrii; pl. altogravúri
altogravurile
ALTOGRAVÚRĂ, altogravuri, s. f. Reproducere după originale de artă prin folosirea clișeelor metalice gravate de mână sau pe bază de acvaforte. – Din fr. altogravure. DOOM
altogravúră (-to-gra-) s. f., g.-d. art. altogravúrii; pl. altogravúri
altogravurilor
ALTOGRAVÚRĂ, altogravuri, s. f. Reproducere după originale de artă prin folosirea clișeelor metalice gravate de mână sau pe bază de acvaforte. – Din fr. altogravure. DOOM
altogravúră (-to-gra-) s. f., g.-d. art. altogravúrii; pl. altogravúri
altoi
ALTÓI1, altoaie, s. n. Ramură mică detașată dintr-o plantă-mamă, folosind la altoire. ♦ Plantă altoită. ♦ Plantă cultivată pentru a servi la altoire. [Pl. și: altoiuri] – Din magh. oltvány. DOOM
altoí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. altoiésc, imperf. 3 sg. altoiá; conj. prez. 3 să altoiáscă
altoi
ALTÓI1, altoaie, s. n. Ramură mică detașată dintr-o plantă-mamă, folosind la altoire. ♦ Plantă altoită. ♦ Plantă cultivată pentru a servi la altoire. [Pl. și: altoiuri] – Din magh. oltvány.
altoi
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoia
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoiai
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoiala
ALTOIÁLĂ, altoieli, s. f. (Rar) Altoire. [Pr.: -to-ia-] – Altoi2 + suf. -eală. DOOM
altoiálă (rar) s. f., g.-d. art. altoiélii; pl. altoiéli
altoiam
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoiască
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoiau
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoiați
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoieli
ALTOIÁLĂ, altoieli, s. f. (Rar) Altoire. [Pr.: -to-ia-] – Altoi2 + suf. -eală. DOOM
altoiálă (rar) s. f., g.-d. art. altoiélii; pl. altoiéli
altoielii
ALTOIÁLĂ, altoieli, s. f. (Rar) Altoire. [Pr.: -to-ia-] – Altoi2 + suf. -eală. DOOM
altoiálă (rar) s. f., g.-d. art. altoiélii; pl. altoiéli
altoielile
ALTOIÁLĂ, altoieli, s. f. (Rar) Altoire. [Pr.: -to-ia-] – Altoi2 + suf. -eală. DOOM
altoiálă (rar) s. f., g.-d. art. altoiélii; pl. altoiéli
altoielilor
ALTOIÁLĂ, altoieli, s. f. (Rar) Altoire. [Pr.: -to-ia-] – Altoi2 + suf. -eală. DOOM
altoiálă (rar) s. f., g.-d. art. altoiélii; pl. altoiéli
altoiesc
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoiește
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoiești
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoii
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoim
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoind
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoire
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoire
ALTOÍRE, altoiri, s. f. Acțiunea de a altoi2; altoit1, altoială. – V. altoi2. DOOM
altoíre s. f., g.-d. art. altoírii; pl. altoíri
altoirea
ALTOÍRE, altoiri, s. f. Acțiunea de a altoi2; altoit1, altoială. – V. altoi2. DOOM
altoíre s. f., g.-d. art. altoírii; pl. altoíri
altoiri
ALTOÍRE, altoiri, s. f. Acțiunea de a altoi2; altoit1, altoială. – V. altoi2. DOOM
altoíre s. f., g.-d. art. altoírii; pl. altoíri
altoirii
ALTOÍRE, altoiri, s. f. Acțiunea de a altoi2; altoit1, altoială. – V. altoi2. DOOM
altoíre s. f., g.-d. art. altoírii; pl. altoíri
altoirile
ALTOÍRE, altoiri, s. f. Acțiunea de a altoi2; altoit1, altoială. – V. altoi2. DOOM
altoíre s. f., g.-d. art. altoírii; pl. altoíri
altoirilor
ALTOÍRE, altoiri, s. f. Acțiunea de a altoi2; altoit1, altoială. – V. altoi2. DOOM
altoíre s. f., g.-d. art. altoírii; pl. altoíri
altoiră
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoirăm
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoirăți
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoise
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoisem
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoiseră
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoiserăm
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoiserăți
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoiseși
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoiseți
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoit
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoit
ALTOÍT2, -Ă, altoiți, -te, adj. Care a fost supus altoirii. – V. altoi2.
altoit
ALTOÍT1 s. n. Faptul de a altoi2. - V. altoi2. DOOM
altoít s. n.
altoita
ALTOÍT2, -Ă, altoiți, -te, adj. Care a fost supus altoirii. – V. altoi2.
altoite
ALTOÍT2, -Ă, altoiți, -te, adj. Care a fost supus altoirii. – V. altoi2.
altoitei
ALTOÍT2, -Ă, altoiți, -te, adj. Care a fost supus altoirii. – V. altoi2.
altoitele
ALTOÍT2, -Ă, altoiți, -te, adj. Care a fost supus altoirii. – V. altoi2.
altoitelor
ALTOÍT2, -Ă, altoiți, -te, adj. Care a fost supus altoirii. – V. altoi2.
altoitul
ALTOÍT2, -Ă, altoiți, -te, adj. Care a fost supus altoirii. – V. altoi2.
altoitului
ALTOÍT2, -Ă, altoiți, -te, adj. Care a fost supus altoirii. – V. altoi2.
altoiul
ALTÓI1, altoaie, s. n. Ramură mică detașată dintr-o plantă-mamă, folosind la altoire. ♦ Plantă altoită. ♦ Plantă cultivată pentru a servi la altoire. [Pl. și: altoiuri] – Din magh. oltvány. DOOM
altoí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. altoiésc, imperf. 3 sg. altoiá; conj. prez. 3 să altoiáscă
altoiului
ALTÓI1, altoaie, s. n. Ramură mică detașată dintr-o plantă-mamă, folosind la altoire. ♦ Plantă altoită. ♦ Plantă cultivată pentru a servi la altoire. [Pl. și: altoiuri] – Din magh. oltvány. DOOM
altoí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. altoiésc, imperf. 3 sg. altoiá; conj. prez. 3 să altoiáscă
altoiși
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoiți
ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
altoiți
ALTOÍT2, -Ă, altoiți, -te, adj. Care a fost supus altoirii. – V. altoi2.
altoiții
ALTOÍT2, -Ă, altoiți, -te, adj. Care a fost supus altoirii. – V. altoi2.
altoiților
ALTOÍT2, -Ă, altoiți, -te, adj. Care a fost supus altoirii. – V. altoi2.
altor
ÁLT, ÁLTĂ, alți, alte, adj. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină nu este aceeași sau același cu ființa sau lucrul despre care a fost vorba, care este de față sau este cel obișnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Câte alte = multe. [Gen. – dat. sg.: altui, altei, gen. – dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum]. DOOM
alt adj. pr. m., g.-d. áltui, pl. alți; f. áltă, g.-d. áltei, pl. álte, g.-d. m. și f. áltor (dar: unui alt …, unei alte …, unor alți..., unor alte …)
altora
ÁLTUL, ÁLTA, alții, altele, pron. nehot. 1. (Ține locul unui nume de ființă sau de lucru care nu este aceeași sau același cu altă ființă sau cu alt lucru despre care s-a vorbit, care este de față sau care este cel obișnuit) Să răspundă altul. ◊ Expr. Unuia (și) altuia = oricui. Unii (și) alții = mulți. Unul ca altul = la fel, deopotrivă, egal. Unul mai... decât altul = fiecare la fel de... Unul după altul = succesiv. ♦ (Cu formă feminină și sens neutru) Poveste, întâmplare. ◊ Expr. Alta (acum)! exprimă dezaprobarea față de o propunere sau o veste neașteptată. Unul una, altul alta = fiecare câte ceva. Una (și) alta = de toate. Nici una, nici alta = cu orice preț; fără a se gândi prea mult. Până una-alta = deocamdată. Ba din una, ba din alta sau din una-n alta = din vorbă-n vorbă. Nu de alta = nu din alt motiv. 2. (În alternanță cu „unul”, „una”) Celălalt, al doilea. [Gen.-dat. sg.: altuia, alteia, gen.-dat. pl.: altora] – Lat. alter. DOOM
áltul pr. m., g.-d. áltuia, pl. álții; f. álta, g.-d. álteia, pl. áltele, g.-d. pl. m. și f. áltora
altorelief
ALTORELIÉF, altoreliefuri, s. n. Lucrare de sculptură în relief față de un fond de care ține sau pe care a fost aplicată. [Pr.: li-ef] – Din it. alto rilievo (după relief). DOOM
altoreliéf (-li-ef) s. n., pl. altoreliéfuri
altorelieful
ALTORELIÉF, altoreliefuri, s. n. Lucrare de sculptură în relief față de un fond de care ține sau pe care a fost aplicată. [Pr.: li-ef] – Din it. alto rilievo (după relief). DOOM
altoreliéf (-li-ef) s. n., pl. altoreliéfuri
altoreliefului
ALTORELIÉF, altoreliefuri, s. n. Lucrare de sculptură în relief față de un fond de care ține sau pe care a fost aplicată. [Pr.: li-ef] – Din it. alto rilievo (după relief). DOOM
altoreliéf (-li-ef) s. n., pl. altoreliéfuri
altoreliefuri
ALTORELIÉF, altoreliefuri, s. n. Lucrare de sculptură în relief față de un fond de care ține sau pe care a fost aplicată. [Pr.: li-ef] – Din it. alto rilievo (după relief). DOOM
altoreliéf (-li-ef) s. n., pl. altoreliéfuri
altoreliefurile
ALTORELIÉF, altoreliefuri, s. n. Lucrare de sculptură în relief față de un fond de care ține sau pe care a fost aplicată. [Pr.: li-ef] – Din it. alto rilievo (după relief). DOOM
altoreliéf (-li-ef) s. n., pl. altoreliéfuri
altoreliefurilor
ALTORELIÉF, altoreliefuri, s. n. Lucrare de sculptură în relief față de un fond de care ține sau pe care a fost aplicată. [Pr.: li-ef] – Din it. alto rilievo (după relief). DOOM
altoreliéf (-li-ef) s. n., pl. altoreliéfuri
altostratus
ALTOSTRÁTUS s. m. Formație de nori situată la o altitudine medie de 6 000 m, care se prezintă ca un strat dens și uniform, de culoare cenușie sau albăstruie, cu aspect fibros sau ușor striat. – Din fr. altostratus. DOOM
altostrátus (-tos-tra- / -to-stra-) s. m.
altostratusul
ALTOSTRÁTUS s. m. Formație de nori situată la o altitudine medie de 6 000 m, care se prezintă ca un strat dens și uniform, de culoare cenușie sau albăstruie, cu aspect fibros sau ușor striat. – Din fr. altostratus. DOOM
altostrátus (-tos-tra- / -to-stra-) s. m.
altostratusului
ALTOSTRÁTUS s. m. Formație de nori situată la o altitudine medie de 6 000 m, care se prezintă ca un strat dens și uniform, de culoare cenușie sau albăstruie, cu aspect fibros sau ușor striat. – Din fr. altostratus. DOOM
altostrátus (-tos-tra- / -to-stra-) s. m.
altostratuși
ALTOSTRÁTUS s. m. Formație de nori situată la o altitudine medie de 6 000 m, care se prezintă ca un strat dens și uniform, de culoare cenușie sau albăstruie, cu aspect fibros sau ușor striat. – Din fr. altostratus. DOOM
altostrátus (-tos-tra- / -to-stra-) s. m.
altostratușii
ALTOSTRÁTUS s. m. Formație de nori situată la o altitudine medie de 6 000 m, care se prezintă ca un strat dens și uniform, de culoare cenușie sau albăstruie, cu aspect fibros sau ușor striat. – Din fr. altostratus. DOOM
altostrátus (-tos-tra- / -to-stra-) s. m.
altostratușilor
ALTOSTRÁTUS s. m. Formație de nori situată la o altitudine medie de 6 000 m, care se prezintă ca un strat dens și uniform, de culoare cenușie sau albăstruie, cu aspect fibros sau ușor striat. – Din fr. altostratus. DOOM
altostrátus (-tos-tra- / -to-stra-) s. m.
altoul
ÁLTO s. m., adj. invar. 1. Voce (de femeie sau de copil) cu timbru grav, situată ca registru între sopran și tenor. 2. S. m., adj. invar. (Instrument de suflat) a cărui scară corespunde vocii de mai sus. 3. S. m. Violă1. – Din it., fr. alto. DOOM
álto2 s. m.
altoului
ÁLTO s. m., adj. invar. 1. Voce (de femeie sau de copil) cu timbru grav, situată ca registru între sopran și tenor. 2. S. m., adj. invar. (Instrument de suflat) a cărui scară corespunde vocii de mai sus. 3. S. m. Violă1. – Din it., fr. alto. DOOM
álto2 s. m.
altruism
ALTRUÍSM s. n. Atitudine morală sau dispoziție sufletească a celui care acționează dezinteresat în favoarea altora; doctrină morală care preconizează o asemenea atitudine. – Din fr. altruisme. DOOM
altruísm s. n.
altruismul
ALTRUÍSM s. n. Atitudine morală sau dispoziție sufletească a celui care acționează dezinteresat în favoarea altora; doctrină morală care preconizează o asemenea atitudine. – Din fr. altruisme. DOOM
altruísm s. n.
altruismului
ALTRUÍSM s. n. Atitudine morală sau dispoziție sufletească a celui care acționează dezinteresat în favoarea altora; doctrină morală care preconizează o asemenea atitudine. – Din fr. altruisme. DOOM
altruísm s. n.
altruist
ALTRUÍST, -Ă, altruiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) călăuzită de altruism. – Din fr. altruiste. DOOM
!altruíst adj. m., s. m., pl. altruíști; adj. f., s. f. altruístă, pl. altruíste
altruista
ALTRUÍST, -Ă, altruiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) călăuzită de altruism. – Din fr. altruiste. DOOM
!altruíst adj. m., s. m., pl. altruíști; adj. f., s. f. altruístă, pl. altruíste
altruiste
ALTRUÍST, -Ă, altruiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) călăuzită de altruism. – Din fr. altruiste. DOOM
!altruíst adj. m., s. m., pl. altruíști; adj. f., s. f. altruístă, pl. altruíste
altruistei
ALTRUÍST, -Ă, altruiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) călăuzită de altruism. – Din fr. altruiste. DOOM
!altruíst adj. m., s. m., pl. altruíști; adj. f., s. f. altruístă, pl. altruíste
altruistele
ALTRUÍST, -Ă, altruiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) călăuzită de altruism. – Din fr. altruiste. DOOM
!altruíst adj. m., s. m., pl. altruíști; adj. f., s. f. altruístă, pl. altruíste
altruistelor
ALTRUÍST, -Ă, altruiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) călăuzită de altruism. – Din fr. altruiste. DOOM
!altruíst adj. m., s. m., pl. altruíști; adj. f., s. f. altruístă, pl. altruíste
altruistul
ALTRUÍST, -Ă, altruiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) călăuzită de altruism. – Din fr. altruiste. DOOM
!altruíst adj. m., s. m., pl. altruíști; adj. f., s. f. altruístă, pl. altruíste
altruistului
ALTRUÍST, -Ă, altruiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) călăuzită de altruism. – Din fr. altruiste. DOOM
!altruíst adj. m., s. m., pl. altruíști; adj. f., s. f. altruístă, pl. altruíste
altruiști
ALTRUÍST, -Ă, altruiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) călăuzită de altruism. – Din fr. altruiste. DOOM
!altruíst adj. m., s. m., pl. altruíști; adj. f., s. f. altruístă, pl. altruíste
altruiștii
ALTRUÍST, -Ă, altruiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) călăuzită de altruism. – Din fr. altruiste. DOOM
!altruíst adj. m., s. m., pl. altruíști; adj. f., s. f. altruístă, pl. altruíste
altruiștilor
ALTRUÍST, -Ă, altruiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) călăuzită de altruism. – Din fr. altruiste. DOOM
!altruíst adj. m., s. m., pl. altruíști; adj. f., s. f. altruístă, pl. altruíste
altui
ÁLT, ÁLTĂ, alți, alte, adj. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină nu este aceeași sau același cu ființa sau lucrul despre care a fost vorba, care este de față sau este cel obișnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Câte alte = multe. [Gen. – dat. sg.: altui, altei, gen. – dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum]. DOOM
alt adj. pr. m., g.-d. áltui, pl. alți; f. áltă, g.-d. áltei, pl. álte, g.-d. m. și f. áltor (dar: unui alt …, unei alte …, unor alți..., unor alte …)
altuia
ÁLTUL, ÁLTA, alții, altele, pron. nehot. 1. (Ține locul unui nume de ființă sau de lucru care nu este aceeași sau același cu altă ființă sau cu alt lucru despre care s-a vorbit, care este de față sau care este cel obișnuit) Să răspundă altul. ◊ Expr. Unuia (și) altuia = oricui. Unii (și) alții = mulți. Unul ca altul = la fel, deopotrivă, egal. Unul mai... decât altul = fiecare la fel de... Unul după altul = succesiv. ♦ (Cu formă feminină și sens neutru) Poveste, întâmplare. ◊ Expr. Alta (acum)! exprimă dezaprobarea față de o propunere sau o veste neașteptată. Unul una, altul alta = fiecare câte ceva. Una (și) alta = de toate. Nici una, nici alta = cu orice preț; fără a se gândi prea mult. Până una-alta = deocamdată. Ba din una, ba din alta sau din una-n alta = din vorbă-n vorbă. Nu de alta = nu din alt motiv. 2. (În alternanță cu „unul”, „una”) Celălalt, al doilea. [Gen.-dat. sg.: altuia, alteia, gen.-dat. pl.: altora] – Lat. alter. DOOM
áltul pr. m., g.-d. áltuia, pl. álții; f. álta, g.-d. álteia, pl. áltele, g.-d. pl. m. și f. áltora
altul
ÁLTUL, ÁLTA, alții, altele, pron. nehot. 1. (Ține locul unui nume de ființă sau de lucru care nu este aceeași sau același cu altă ființă sau cu alt lucru despre care s-a vorbit, care este de față sau care este cel obișnuit) Să răspundă altul. ◊ Expr. Unuia (și) altuia = oricui. Unii (și) alții = mulți. Unul ca altul = la fel, deopotrivă, egal. Unul mai... decât altul = fiecare la fel de... Unul după altul = succesiv. ♦ (Cu formă feminină și sens neutru) Poveste, întâmplare. ◊ Expr. Alta (acum)! exprimă dezaprobarea față de o propunere sau o veste neașteptată. Unul una, altul alta = fiecare câte ceva. Una (și) alta = de toate. Nici una, nici alta = cu orice preț; fără a se gândi prea mult. Până una-alta = deocamdată. Ba din una, ba din alta sau din una-n alta = din vorbă-n vorbă. Nu de alta = nu din alt motiv. 2. (În alternanță cu „unul”, „una”) Celălalt, al doilea. [Gen.-dat. sg.: altuia, alteia, gen.-dat. pl.: altora] – Lat. alter. DOOM
áltul pr. m., g.-d. áltuia, pl. álții; f. álta, g.-d. álteia, pl. áltele, g.-d. pl. m. și f. áltora
altundeva
ALTUNDEVÁ adv. În alt loc, în altă parte; aiurea. [Acc. și: áltundeva] – Alt + undeva. DOOM
altundevá (al-tun- / alt-un-) adv.
altâncotro
ALTÎNCOTRÓ adv. (Rar, în expr.) A nu avea (sau face) altîncotro = a nu putea să facă altfel. [Acc. și: áltîncotro] – Alt + încotro. DOOM
altîncotró (rar, în expr.) (al-tîn-co-tro / alt-în-) adv.
altîncotro
ALTÎNCOTRÓ adv. (Rar, în expr.) A nu avea (sau face) altîncotro = a nu putea să facă altfel. [Acc. și: áltîncotro] – Alt + încotro. DOOM
altîncotró (rar, în expr.) (al-tîn-co-tro / alt-în-) adv.
altă
ÁLT, ÁLTĂ, alți, alte, adj. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină nu este aceeași sau același cu ființa sau lucrul despre care a fost vorba, care este de față sau este cel obișnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Câte alte = multe. [Gen. – dat. sg.: altui, altei, gen. – dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum]. DOOM
alt adj. pr. m., g.-d. áltui, pl. alți; f. áltă, g.-d. áltei, pl. álte, g.-d. m. și f. áltor (dar: unui alt …, unei alte …, unor alți..., unor alte …)
altăceva
ÁLTĂCEVA pron. nehot. v. altceva.
altădată
ALTĂDÁTĂ adv. Într-un moment nedeterminat din trecut sau din viitor; odată, cândva, altcândva. – Altă + dată. DOOM
altădátă (odinioară) adv.
aluat
ALUÁT, aluaturi, s. n. 1. Pastă obținută din făină amestecată cu apă, grăsime etc., din care se prepară pâine, prăjituri etc.; cocă. 2. Bucățică de aluat (1) folosită ca plămădeală. 3. Prăjitură făcută din aluat (1). [Pr: -lu-at] – Lat. allevatum (= allevatus „ridicat, înălțat”). DOOM
aluát (-lu-at) s. n., pl. aluáturi
aluatul
ALUÁT, aluaturi, s. n. 1. Pastă obținută din făină amestecată cu apă, grăsime etc., din care se prepară pâine, prăjituri etc.; cocă. 2. Bucățică de aluat (1) folosită ca plămădeală. 3. Prăjitură făcută din aluat (1). [Pr: -lu-at] – Lat. allevatum (= allevatus „ridicat, înălțat”). DOOM
aluát (-lu-at) s. n., pl. aluáturi
aluatului
ALUÁT, aluaturi, s. n. 1. Pastă obținută din făină amestecată cu apă, grăsime etc., din care se prepară pâine, prăjituri etc.; cocă. 2. Bucățică de aluat (1) folosită ca plămădeală. 3. Prăjitură făcută din aluat (1). [Pr: -lu-at] – Lat. allevatum (= allevatus „ridicat, înălțat”). DOOM
aluát (-lu-at) s. n., pl. aluáturi
aluaturi
ALUÁT, aluaturi, s. n. 1. Pastă obținută din făină amestecată cu apă, grăsime etc., din care se prepară pâine, prăjituri etc.; cocă. 2. Bucățică de aluat (1) folosită ca plămădeală. 3. Prăjitură făcută din aluat (1). [Pr: -lu-at] – Lat. allevatum (= allevatus „ridicat, înălțat”). DOOM
aluát (-lu-at) s. n., pl. aluáturi
aluaturile
ALUÁT, aluaturi, s. n. 1. Pastă obținută din făină amestecată cu apă, grăsime etc., din care se prepară pâine, prăjituri etc.; cocă. 2. Bucățică de aluat (1) folosită ca plămădeală. 3. Prăjitură făcută din aluat (1). [Pr: -lu-at] – Lat. allevatum (= allevatus „ridicat, înălțat”). DOOM
aluát (-lu-at) s. n., pl. aluáturi
aluaturilor
ALUÁT, aluaturi, s. n. 1. Pastă obținută din făină amestecată cu apă, grăsime etc., din care se prepară pâine, prăjituri etc.; cocă. 2. Bucățică de aluat (1) folosită ca plămădeală. 3. Prăjitură făcută din aluat (1). [Pr: -lu-at] – Lat. allevatum (= allevatus „ridicat, înălțat”). DOOM
aluát (-lu-at) s. n., pl. aluáturi
alui
AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam. DOOM
al pári (it.) loc. adv.
alumin
ALUMÍNĂ s. f. Oxid de aluminiu (obținut pe cale industrială). – Din fr. alumine. DOOM
alumínă (oxid de aluminiu) s. f., g.-d. art. alumínei
alumina
ALUMÍNĂ s. f. Oxid de aluminiu (obținut pe cale industrială). – Din fr. alumine. DOOM
alumínă (oxid de aluminiu) s. f., g.-d. art. alumínei
aluminat
ALUMINÁT s.m. (Chim.) Sare în care alumina joacă rol de acid. [< fr. aluminate].
alumine
ALUMÍNĂ s. f. Oxid de aluminiu (obținut pe cale industrială). – Din fr. alumine. DOOM
alumínă (oxid de aluminiu) s. f., g.-d. art. alumínei
aluminei
ALUMÍNĂ s. f. Oxid de aluminiu (obținut pe cale industrială). – Din fr. alumine. DOOM
alumínă (oxid de aluminiu) s. f., g.-d. art. alumínei
aluminifer
ALUMINIFÉR, -Ă, aluminiferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține alumină. – Din fr. aluminifère.
aluminifera
ALUMINIFÉR, -Ă, aluminiferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține alumină. – Din fr. aluminifère.
aluminifere
ALUMINIFÉR, -Ă, aluminiferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține alumină. – Din fr. aluminifère.
aluminiferei
ALUMINIFÉR, -Ă, aluminiferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține alumină. – Din fr. aluminifère.
aluminiferele
ALUMINIFÉR, -Ă, aluminiferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține alumină. – Din fr. aluminifère.
aluminiferelor
ALUMINIFÉR, -Ă, aluminiferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține alumină. – Din fr. aluminifère.
aluminiferi
ALUMINIFÉR, -Ă, aluminiferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține alumină. – Din fr. aluminifère.
aluminiferii
ALUMINIFÉR, -Ă, aluminiferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține alumină. – Din fr. aluminifère.
aluminiferilor
ALUMINIFÉR, -Ă, aluminiferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține alumină. – Din fr. aluminifère.
aluminiferul
ALUMINIFÉR, -Ă, aluminiferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține alumină. – Din fr. aluminifère.
aluminiferului
ALUMINIFÉR, -Ă, aluminiferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține alumină. – Din fr. aluminifère.
aluminit
ALUMINÍT s.n. (Geol.) Sulfat natural de aluminiu. [< fr. aluminite].
aluminitul
ALUMINÍT s.n. (Geol.) Sulfat natural de aluminiu. [< fr. aluminite].
aluminitului
ALUMINÍT s.n. (Geol.) Sulfat natural de aluminiu. [< fr. aluminite].
aluminiu
ALUMÍNIUM s. n. v. aluminiu. DOOM
alumíniu (metal) [niu pron. nĭu] s. n., art. alumíniul; simb. Al
aluminiul
ALUMÍNIUM s. n. v. aluminiu. DOOM
alumíniu (metal) [niu pron. nĭu] s. n., art. alumíniul; simb. Al
aluminiului
ALUMÍNIUM s. n. v. aluminiu. DOOM
alumíniu (metal) [niu pron. nĭu] s. n., art. alumíniul; simb. Al
aluminium
ALUMÍNIUM s. n. v. aluminiu. DOOM
alumíniu (metal) [niu pron. nĭu] s. n., art. alumíniul; simb. Al
aluminiumul
ALUMÍNIUM s. n. v. aluminiu. DOOM
alumíniu (metal) [niu pron. nĭu] s. n., art. alumíniul; simb. Al
aluminiumului
ALUMÍNIUM s. n. v. aluminiu. DOOM
alumíniu (metal) [niu pron. nĭu] s. n., art. alumíniul; simb. Al
aluminiza
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizai
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizam
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizare
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizare
ALUMINIZÁRE s. f. Acoperire a suprafeței unui obiect cu un strat protector de aluminiu. – Din aluminiu. DOOM
aluminizáre s. f., g.-d. art. aluminizắrii
aluminizarea
ALUMINIZÁRE s. f. Acoperire a suprafeței unui obiect cu un strat protector de aluminiu. – Din aluminiu. DOOM
aluminizáre s. f., g.-d. art. aluminizắrii
aluminizară
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizarăm
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizarăți
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizase
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizasem
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizaseră
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizaserăm
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizaserăți
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizaseși
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizaseți
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizat
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizat
ALUMINIZÁT, -Ă, aluminizați, -te, adj. (Despre metale) Care a fost acoperit cu un strat protector de aluminiu. – V. aluminiza.
aluminizata
ALUMINIZÁT, -Ă, aluminizați, -te, adj. (Despre metale) Care a fost acoperit cu un strat protector de aluminiu. – V. aluminiza.
aluminizate
ALUMINIZÁT, -Ă, aluminizați, -te, adj. (Despre metale) Care a fost acoperit cu un strat protector de aluminiu. – V. aluminiza.
aluminizatei
ALUMINIZÁT, -Ă, aluminizați, -te, adj. (Despre metale) Care a fost acoperit cu un strat protector de aluminiu. – V. aluminiza.
aluminizatele
ALUMINIZÁT, -Ă, aluminizați, -te, adj. (Despre metale) Care a fost acoperit cu un strat protector de aluminiu. – V. aluminiza.
aluminizatelor
ALUMINIZÁT, -Ă, aluminizați, -te, adj. (Despre metale) Care a fost acoperit cu un strat protector de aluminiu. – V. aluminiza.
aluminizatul
ALUMINIZÁT, -Ă, aluminizați, -te, adj. (Despre metale) Care a fost acoperit cu un strat protector de aluminiu. – V. aluminiza.
aluminizatului
ALUMINIZÁT, -Ă, aluminizați, -te, adj. (Despre metale) Care a fost acoperit cu un strat protector de aluminiu. – V. aluminiza.
aluminizau
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizași
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizați
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizați
ALUMINIZÁT, -Ă, aluminizați, -te, adj. (Despre metale) Care a fost acoperit cu un strat protector de aluminiu. – V. aluminiza.
aluminizații
ALUMINIZÁT, -Ă, aluminizați, -te, adj. (Despre metale) Care a fost acoperit cu un strat protector de aluminiu. – V. aluminiza.
aluminizaților
ALUMINIZÁT, -Ă, aluminizați, -te, adj. (Despre metale) Care a fost acoperit cu un strat protector de aluminiu. – V. aluminiza.
aluminizează
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizez
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizeze
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizezi
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizând
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizînd
ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza. DOOM
*aluminizá (a ~) vb., ind. prez. 3 aluminizeáză
aluminizări
ALUMINIZÁRE s. f. Acoperire a suprafeței unui obiect cu un strat protector de aluminiu. – Din aluminiu. DOOM
aluminizáre s. f., g.-d. art. aluminizắrii
aluminizării
ALUMINIZÁRE s. f. Acoperire a suprafeței unui obiect cu un strat protector de aluminiu. – Din aluminiu. DOOM
aluminizáre s. f., g.-d. art. aluminizắrii
aluminizările
ALUMINIZÁRE s. f. Acoperire a suprafeței unui obiect cu un strat protector de aluminiu. – Din aluminiu. DOOM
aluminizáre s. f., g.-d. art. aluminizắrii
aluminizărilor
ALUMINIZÁRE s. f. Acoperire a suprafeței unui obiect cu un strat protector de aluminiu. – Din aluminiu. DOOM
aluminizáre s. f., g.-d. art. aluminizắrii
alumino
ALUMÍNO- v. aluminiu.
aluminoasa
ALUMINÓS, -OÁSĂ, aluminoși, -oase, adj. (Despre substanțe) Care conține compuși de aluminiu. ♦ (Despre materiale) Care conține aluminiu. – Din fr. alumineux.
aluminoase
ALUMINÓS, -OÁSĂ, aluminoși, -oase, adj. (Despre substanțe) Care conține compuși de aluminiu. ♦ (Despre materiale) Care conține aluminiu. – Din fr. alumineux.
aluminoasei
ALUMINÓS, -OÁSĂ, aluminoși, -oase, adj. (Despre substanțe) Care conține compuși de aluminiu. ♦ (Despre materiale) Care conține aluminiu. – Din fr. alumineux.
aluminoasele
ALUMINÓS, -OÁSĂ, aluminoși, -oase, adj. (Despre substanțe) Care conține compuși de aluminiu. ♦ (Despre materiale) Care conține aluminiu. – Din fr. alumineux.
aluminoaselor
ALUMINÓS, -OÁSĂ, aluminoși, -oase, adj. (Despre substanțe) Care conține compuși de aluminiu. ♦ (Despre materiale) Care conține aluminiu. – Din fr. alumineux.
aluminos
ALUMINÓS, -OÁSĂ, aluminoși, -oase, adj. (Despre substanțe) Care conține compuși de aluminiu. ♦ (Despre materiale) Care conține aluminiu. – Din fr. alumineux.
aluminosul
ALUMINÓS, -OÁSĂ, aluminoși, -oase, adj. (Despre substanțe) Care conține compuși de aluminiu. ♦ (Despre materiale) Care conține aluminiu. – Din fr. alumineux.
aluminosului
ALUMINÓS, -OÁSĂ, aluminoși, -oase, adj. (Despre substanțe) Care conține compuși de aluminiu. ♦ (Despre materiale) Care conține aluminiu. – Din fr. alumineux.
aluminotermia
ALUMINOTERMÍE s. f. Producere de temperaturi înalte prin reacția dintre pulberea de aluminiu și un oxid metalic (reacție utilizată la sudarea oțelului în bombele incendiare). – Din fr. aluminothermie. DOOM
aluminotermíe s. f., art. aluminotermía, g.-d. aluminotermíi, art. aluminotermíei
aluminotermie
ALUMINOTERMÍE s. f. Producere de temperaturi înalte prin reacția dintre pulberea de aluminiu și un oxid metalic (reacție utilizată la sudarea oțelului în bombele incendiare). – Din fr. aluminothermie. DOOM
aluminotermíe s. f., art. aluminotermía, g.-d. aluminotermíi, art. aluminotermíei
aluminotermiei
ALUMINOTERMÍE s. f. Producere de temperaturi înalte prin reacția dintre pulberea de aluminiu și un oxid metalic (reacție utilizată la sudarea oțelului în bombele incendiare). – Din fr. aluminothermie. DOOM
aluminotermíe s. f., art. aluminotermía, g.-d. aluminotermíi, art. aluminotermíei
aluminotermii
ALUMINOTERMÍE s. f. Producere de temperaturi înalte prin reacția dintre pulberea de aluminiu și un oxid metalic (reacție utilizată la sudarea oțelului în bombele incendiare). – Din fr. aluminothermie. DOOM
aluminotermíe s. f., art. aluminotermía, g.-d. aluminotermíi, art. aluminotermíei
aluminoză
ALUMINÓZĂ s.f. Pneumoconioză provocată de inhalarea pulberilor fine de aluminiu. [< fr. aluminose].
aluminoși
ALUMINÓS, -OÁSĂ, aluminoși, -oase, adj. (Despre substanțe) Care conține compuși de aluminiu. ♦ (Despre materiale) Care conține aluminiu. – Din fr. alumineux.
aluminoșii
ALUMINÓS, -OÁSĂ, aluminoși, -oase, adj. (Despre substanțe) Care conține compuși de aluminiu. ♦ (Despre materiale) Care conține aluminiu. – Din fr. alumineux.
aluminoșilor
ALUMINÓS, -OÁSĂ, aluminoși, -oase, adj. (Despre substanțe) Care conține compuși de aluminiu. ♦ (Despre materiale) Care conține aluminiu. – Din fr. alumineux.
aluminul
ALUMÍNĂ s. f. Oxid de aluminiu (obținut pe cale industrială). – Din fr. alumine. DOOM
alumínă (oxid de aluminiu) s. f., g.-d. art. alumínei
aluminului
ALUMÍNĂ s. f. Oxid de aluminiu (obținut pe cale industrială). – Din fr. alumine. DOOM
alumínă (oxid de aluminiu) s. f., g.-d. art. alumínei
alumn
ALÚMN, -Ă s.m. și f. (Liv.) Discipol; elev. [Cf. lat. alumnus, it. alunno, germ. Alumnus].
alumnat
ALUMNÁT, alumnate, s. n. Denumire dată în Germania și în Statele Unite ale Americii internatului școlar. – Din germ. Alumnat, fr. alumnat. DOOM
alumnát s. n., pl. alumnáte
alumnate
ALUMNÁT, alumnate, s. n. Denumire dată în Germania și în Statele Unite ale Americii internatului școlar. – Din germ. Alumnat, fr. alumnat. DOOM
alumnát s. n., pl. alumnáte
alumnatele
ALUMNÁT, alumnate, s. n. Denumire dată în Germania și în Statele Unite ale Americii internatului școlar. – Din germ. Alumnat, fr. alumnat. DOOM
alumnát s. n., pl. alumnáte
alumnatelor
ALUMNÁT, alumnate, s. n. Denumire dată în Germania și în Statele Unite ale Americii internatului școlar. – Din germ. Alumnat, fr. alumnat. DOOM
alumnát s. n., pl. alumnáte
alumnatul
ALUMNÁT, alumnate, s. n. Denumire dată în Germania și în Statele Unite ale Americii internatului școlar. – Din germ. Alumnat, fr. alumnat. DOOM
alumnát s. n., pl. alumnáte
alumnatului
ALUMNÁT, alumnate, s. n. Denumire dată în Germania și în Statele Unite ale Americii internatului școlar. – Din germ. Alumnat, fr. alumnat. DOOM
alumnát s. n., pl. alumnáte
alumnă
ALÚMN, -Ă s.m. și f. (Liv.) Discipol; elev. [Cf. lat. alumnus, it. alunno, germ. Alumnus].
alumo
ALUMO- v. aluminiu.
alumosilicat
ALUMOSILICÁT, alumosilicați, s. m. Sare naturală a acizilor silicici, în a cărei structură cristalină o parte din ionii de siliciu sunt înlocuiți cu cei de aluminiu. – Din fr. alumosilicate. DOOM
alumosilicát s. m., pl. alumosilicáți
alumosilicatul
ALUMOSILICÁT, alumosilicați, s. m. Sare naturală a acizilor silicici, în a cărei structură cristalină o parte din ionii de siliciu sunt înlocuiți cu cei de aluminiu. – Din fr. alumosilicate. DOOM
alumosilicát s. m., pl. alumosilicáți
alumosilicatului
ALUMOSILICÁT, alumosilicați, s. m. Sare naturală a acizilor silicici, în a cărei structură cristalină o parte din ionii de siliciu sunt înlocuiți cu cei de aluminiu. – Din fr. alumosilicate. DOOM
alumosilicát s. m., pl. alumosilicáți
alumosilicați
ALUMOSILICÁT, alumosilicați, s. m. Sare naturală a acizilor silicici, în a cărei structură cristalină o parte din ionii de siliciu sunt înlocuiți cu cei de aluminiu. – Din fr. alumosilicate. DOOM
alumosilicát s. m., pl. alumosilicáți
alumosilicații
ALUMOSILICÁT, alumosilicați, s. m. Sare naturală a acizilor silicici, în a cărei structură cristalină o parte din ionii de siliciu sunt înlocuiți cu cei de aluminiu. – Din fr. alumosilicate. DOOM
alumosilicát s. m., pl. alumosilicáți
alumosilicaților
ALUMOSILICÁT, alumosilicați, s. m. Sare naturală a acizilor silicici, în a cărei structură cristalină o parte din ionii de siliciu sunt înlocuiți cu cei de aluminiu. – Din fr. alumosilicate. DOOM
alumosilicát s. m., pl. alumosilicáți
alun
ALÚN, aluni, s. m. Arbust cu frunze rotunde, păroase pe dos, cu flori monoice, cele mascule sub formă de amenți, și cu fructe comestibile (Corylus avellana). - Din alună. DOOM
alún s. m., pl. alúni
aluna
ALUNÁ, alunez, vb. I. Tranz. (Popular) A holba, a zgîi ochii. Pleacă urechea înspre femeie și alunează ochii cumplit. CONTEMPORANUL, Vllț 470.
aluna
ALÚNĂ, alune, s. f. Fructul alunului, de formă sferică sau ovoidală, cu un mic cioc, având la bază un înveliș verde în formă de degetar. ◊ Alună de pământ (sau americană) = plantă anuală din familia leguminoaselor, originară din America de Sud, cu flori galbene, cultivată pentru semințele sale comestibile și uleiul extras din acestea; fructul acestei plante, care se formează în pământ (de unde vine și numele) și care conține substanțe grase și substanțe proteice; arahidă (Arachis hypogaea). – Lat. *abellona (= abellana [nux]). DOOM
alúnă s. f., g.-d. art. alúnei; pl. alúne
alunar
ALUNÁR, alunari, s. m. I. Vânzător de alune. II. 1. Pasăre de munte cu penele cafenii stropite cu alb, care se hrănește cu alune, ghindă, semințe și insecte; gaiță de munte, nucar (1) (Nucifraga caryocatactes). 2. (Zool.) Pârș. – Alună + suf. -ar. DOOM
alunár s. m., pl. alunári
alunari
ALUNÁR, alunari, s. m. I. Vânzător de alune. II. 1. Pasăre de munte cu penele cafenii stropite cu alb, care se hrănește cu alune, ghindă, semințe și insecte; gaiță de munte, nucar (1) (Nucifraga caryocatactes). 2. (Zool.) Pârș. – Alună + suf. -ar. DOOM
alunár s. m., pl. alunári
alunarii
ALUNÁR, alunari, s. m. I. Vânzător de alune. II. 1. Pasăre de munte cu penele cafenii stropite cu alb, care se hrănește cu alune, ghindă, semințe și insecte; gaiță de munte, nucar (1) (Nucifraga caryocatactes). 2. (Zool.) Pârș. – Alună + suf. -ar. DOOM
alunár s. m., pl. alunári
alunarilor
ALUNÁR, alunari, s. m. I. Vânzător de alune. II. 1. Pasăre de munte cu penele cafenii stropite cu alb, care se hrănește cu alune, ghindă, semințe și insecte; gaiță de munte, nucar (1) (Nucifraga caryocatactes). 2. (Zool.) Pârș. – Alună + suf. -ar. DOOM
alunár s. m., pl. alunári
alunarul
ALUNÁR, alunari, s. m. I. Vânzător de alune. II. 1. Pasăre de munte cu penele cafenii stropite cu alb, care se hrănește cu alune, ghindă, semințe și insecte; gaiță de munte, nucar (1) (Nucifraga caryocatactes). 2. (Zool.) Pârș. – Alună + suf. -ar. DOOM
alunár s. m., pl. alunári
alunarului
ALUNÁR, alunari, s. m. I. Vânzător de alune. II. 1. Pasăre de munte cu penele cafenii stropite cu alb, care se hrănește cu alune, ghindă, semințe și insecte; gaiță de munte, nucar (1) (Nucifraga caryocatactes). 2. (Zool.) Pârș. – Alună + suf. -ar. DOOM
alunár s. m., pl. alunári
alunaș
ALUNÁȘ, alunași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui alun. – Alun + suf. -aș. DOOM
alunáș (rar) s. m., pl. alunáși
alunași
ALUNÁȘ, alunași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui alun. – Alun + suf. -aș. DOOM
alunáș (rar) s. m., pl. alunáși
alunașii
ALUNÁȘ, alunași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui alun. – Alun + suf. -aș. DOOM
alunáș (rar) s. m., pl. alunáși
alunașilor
ALUNÁȘ, alunași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui alun. – Alun + suf. -aș. DOOM
alunáș (rar) s. m., pl. alunáși
alunașul
ALUNÁȘ, alunași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui alun. – Alun + suf. -aș. DOOM
alunáș (rar) s. m., pl. alunáși
alunașului
ALUNÁȘ, alunași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui alun. – Alun + suf. -aș. DOOM
alunáș (rar) s. m., pl. alunáși
alune
ALÚNĂ, alune, s. f. Fructul alunului, de formă sferică sau ovoidală, cu un mic cioc, având la bază un înveliș verde în formă de degetar. ◊ Alună de pământ (sau americană) = plantă anuală din familia leguminoaselor, originară din America de Sud, cu flori galbene, cultivată pentru semințele sale comestibile și uleiul extras din acestea; fructul acestei plante, care se formează în pământ (de unde vine și numele) și care conține substanțe grase și substanțe proteice; arahidă (Arachis hypogaea). – Lat. *abellona (= abellana [nux]). DOOM
alúnă s. f., g.-d. art. alúnei; pl. alúne
alunea
ALUNEÁ, -ÍCĂ, alunele, s. f. I. 1. Aluniță (1). ♦ (Reg.) Pistrui. 2. (În forma alunea) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. II. (Bot.; la pl.) 1. Plantă erbacee cu flori albe, cu tuberculele și frunzele comestibile (Carum bulbocastanum). 2. Baraboi (1). 3. Coada-șoricelului. – Alun + suf. -ea. – Alunică: cu schimbare de suf. DOOM
alunícă/aluneá (rar) s. f., art. aluníca/alunéaua, g.-d. art. alunélei; pl. alunéle, art. alunélele
aluneasca
ALUNEÁSCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. – Alună + suf. -easca. DOOM
aluneásca (dans) s. f. art., neart. aluneáscă, g.-d. art. alunéștii
aluneaua
ALUNEÁ, -ÍCĂ, alunele, s. f. I. 1. Aluniță (1). ♦ (Reg.) Pistrui. 2. (În forma alunea) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. II. (Bot.; la pl.) 1. Plantă erbacee cu flori albe, cu tuberculele și frunzele comestibile (Carum bulbocastanum). 2. Baraboi (1). 3. Coada-șoricelului. – Alun + suf. -ea. – Alunică: cu schimbare de suf. DOOM
alunícă/aluneá (rar) s. f., art. aluníca/alunéaua, g.-d. art. alunélei; pl. alunéle, art. alunélele
alunec
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
aluneca
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunecai
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunecam
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunecare
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunecare
ALUNECÁRE, alunecări, s. f. Acțiunea de a aluneca; alunecătură, alunecuș (2). – V. aluneca. DOOM
alunecáre s. f., g.-d. art. alunecắrii; pl. alunecắri
alunecarea
ALUNECÁRE, alunecări, s. f. Acțiunea de a aluneca; alunecătură, alunecuș (2). – V. aluneca. DOOM
alunecáre s. f., g.-d. art. alunecắrii; pl. alunecắri
alunecară
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunecarăm
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunecarăți
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunecase
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunecasem
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunecaseră
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunecaserăm
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunecaserăți
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunecaseși
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunecaseți
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunecat
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunecau
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunecași
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunecați
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunece
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
aluneci
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunecoasa
ALUNECÓS, -OÁSĂ, alunecoși, -oase, adj. Pe care se alunecă ușor. ♦ Care alunecă ușor. – Aluneca + suf. -os. DOOM
alunecós adj. m., pl. alunecóși; f. alunecoásă, pl. alunecoáse
alunecoase
ALUNECÓS, -OÁSĂ, alunecoși, -oase, adj. Pe care se alunecă ușor. ♦ Care alunecă ușor. – Aluneca + suf. -os. DOOM
alunecós adj. m., pl. alunecóși; f. alunecoásă, pl. alunecoáse
alunecoasei
ALUNECÓS, -OÁSĂ, alunecoși, -oase, adj. Pe care se alunecă ușor. ♦ Care alunecă ușor. – Aluneca + suf. -os. DOOM
alunecós adj. m., pl. alunecóși; f. alunecoásă, pl. alunecoáse
alunecoasele
ALUNECÓS, -OÁSĂ, alunecoși, -oase, adj. Pe care se alunecă ușor. ♦ Care alunecă ușor. – Aluneca + suf. -os. DOOM
alunecós adj. m., pl. alunecóși; f. alunecoásă, pl. alunecoáse
alunecoaselor
ALUNECÓS, -OÁSĂ, alunecoși, -oase, adj. Pe care se alunecă ușor. ♦ Care alunecă ușor. – Aluneca + suf. -os. DOOM
alunecós adj. m., pl. alunecóși; f. alunecoásă, pl. alunecoáse
alunecos
ALUNECÓS, -OÁSĂ, alunecoși, -oase, adj. Pe care se alunecă ușor. ♦ Care alunecă ușor. – Aluneca + suf. -os. DOOM
alunecós adj. m., pl. alunecóși; f. alunecoásă, pl. alunecoáse
alunecosul
ALUNECÓS, -OÁSĂ, alunecoși, -oase, adj. Pe care se alunecă ușor. ♦ Care alunecă ușor. – Aluneca + suf. -os. DOOM
alunecós adj. m., pl. alunecóși; f. alunecoásă, pl. alunecoáse
alunecosului
ALUNECÓS, -OÁSĂ, alunecoși, -oase, adj. Pe care se alunecă ușor. ♦ Care alunecă ușor. – Aluneca + suf. -os. DOOM
alunecós adj. m., pl. alunecóși; f. alunecoásă, pl. alunecoáse
alunecoși
ALUNECÓS, -OÁSĂ, alunecoși, -oase, adj. Pe care se alunecă ușor. ♦ Care alunecă ușor. – Aluneca + suf. -os. DOOM
alunecós adj. m., pl. alunecóși; f. alunecoásă, pl. alunecoáse
alunecoșii
ALUNECÓS, -OÁSĂ, alunecoși, -oase, adj. Pe care se alunecă ușor. ♦ Care alunecă ușor. – Aluneca + suf. -os. DOOM
alunecós adj. m., pl. alunecóși; f. alunecoásă, pl. alunecoáse
alunecoșilor
ALUNECÓS, -OÁSĂ, alunecoși, -oase, adj. Pe care se alunecă ușor. ♦ Care alunecă ușor. – Aluneca + suf. -os. DOOM
alunecós adj. m., pl. alunecóși; f. alunecoásă, pl. alunecoáse
alunecuș
ALUNECÚȘ, (1) alunecușuri, s. n. 1. Loc alunecos. ♦ Ghețuș. 2. (Rar) Alunecare. – Aluneca + suf. -uș. DOOM
alunecúș s. n., pl. alunecúșuri
alunecușul
ALUNECÚȘ, (1) alunecușuri, s. n. 1. Loc alunecos. ♦ Ghețuș. 2. (Rar) Alunecare. – Aluneca + suf. -uș. DOOM
alunecúș s. n., pl. alunecúșuri
alunecușului
ALUNECÚȘ, (1) alunecușuri, s. n. 1. Loc alunecos. ♦ Ghețuș. 2. (Rar) Alunecare. – Aluneca + suf. -uș. DOOM
alunecúș s. n., pl. alunecúșuri
alunecușuri
ALUNECÚȘ, (1) alunecușuri, s. n. 1. Loc alunecos. ♦ Ghețuș. 2. (Rar) Alunecare. – Aluneca + suf. -uș. DOOM
alunecúș s. n., pl. alunecúșuri
alunecușurile
ALUNECÚȘ, (1) alunecușuri, s. n. 1. Loc alunecos. ♦ Ghețuș. 2. (Rar) Alunecare. – Aluneca + suf. -uș. DOOM
alunecúș s. n., pl. alunecúșuri
alunecușurilor
ALUNECÚȘ, (1) alunecușuri, s. n. 1. Loc alunecos. ♦ Ghețuș. 2. (Rar) Alunecare. – Aluneca + suf. -uș. DOOM
alunecúș s. n., pl. alunecúșuri
alunecând
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunecînd
ALUNECÁ, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă. 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. – A3 + luneca. DOOM
alunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúnecă
alunecări
ALUNECÁRE, alunecări, s. f. Acțiunea de a aluneca; alunecătură, alunecuș (2). – V. aluneca. DOOM
alunecáre s. f., g.-d. art. alunecắrii; pl. alunecắri
alunecări
alunecări s. f. pl. ochi
alunecării
ALUNECÁRE, alunecări, s. f. Acțiunea de a aluneca; alunecătură, alunecuș (2). – V. aluneca. DOOM
alunecáre s. f., g.-d. art. alunecắrii; pl. alunecắri
alunecările
ALUNECÁRE, alunecări, s. f. Acțiunea de a aluneca; alunecătură, alunecuș (2). – V. aluneca. DOOM
alunecáre s. f., g.-d. art. alunecắrii; pl. alunecắri
alunecărilor
ALUNECÁRE, alunecări, s. f. Acțiunea de a aluneca; alunecătură, alunecuș (2). – V. aluneca. DOOM
alunecáre s. f., g.-d. art. alunecắrii; pl. alunecắri
alunecătoare
ALUNECĂTÓR, -OÁRE, alunecători, -oare, adj. Care alunecă. ♦ (Substantivat, n.) Piesă mobilă, la unele mașini și aparate, care se deplasează prin alunecare. Aluneca + suf. ător. DOOM
alunecătór2 s. n., pl. alunecătoáre
alunecătoarea
ALUNECĂTÓR, -OÁRE, alunecători, -oare, adj. Care alunecă. ♦ (Substantivat, n.) Piesă mobilă, la unele mașini și aparate, care se deplasează prin alunecare. Aluneca + suf. ător. DOOM
alunecătór2 s. n., pl. alunecătoáre
alunecătoarei
ALUNECĂTÓR, -OÁRE, alunecători, -oare, adj. Care alunecă. ♦ (Substantivat, n.) Piesă mobilă, la unele mașini și aparate, care se deplasează prin alunecare. Aluneca + suf. ător. DOOM
alunecătór2 s. n., pl. alunecătoáre
alunecătoarele
ALUNECĂTÓR, -OÁRE, alunecători, -oare, adj. Care alunecă. ♦ (Substantivat, n.) Piesă mobilă, la unele mașini și aparate, care se deplasează prin alunecare. Aluneca + suf. ător. DOOM
alunecătór2 s. n., pl. alunecătoáre
alunecătoarelor
ALUNECĂTÓR, -OÁRE, alunecători, -oare, adj. Care alunecă. ♦ (Substantivat, n.) Piesă mobilă, la unele mașini și aparate, care se deplasează prin alunecare. Aluneca + suf. ător. DOOM
alunecătór2 s. n., pl. alunecătoáre
alunecător
ALUNECĂTÓR, -OÁRE, alunecători, -oare, adj. Care alunecă. ♦ (Substantivat, n.) Piesă mobilă, la unele mașini și aparate, care se deplasează prin alunecare. Aluneca + suf. ător. DOOM
alunecătór2 s. n., pl. alunecătoáre
alunecători
ALUNECĂTÓR, -OÁRE, alunecători, -oare, adj. Care alunecă. ♦ (Substantivat, n.) Piesă mobilă, la unele mașini și aparate, care se deplasează prin alunecare. Aluneca + suf. ător. DOOM
alunecătór2 s. n., pl. alunecătoáre
alunecătorii
ALUNECĂTÓR, -OÁRE, alunecători, -oare, adj. Care alunecă. ♦ (Substantivat, n.) Piesă mobilă, la unele mașini și aparate, care se deplasează prin alunecare. Aluneca + suf. ător. DOOM
alunecătór2 s. n., pl. alunecătoáre
alunecătorilor
ALUNECĂTÓR, -OÁRE, alunecători, -oare, adj. Care alunecă. ♦ (Substantivat, n.) Piesă mobilă, la unele mașini și aparate, care se deplasează prin alunecare. Aluneca + suf. ător. DOOM
alunecătór2 s. n., pl. alunecătoáre
alunecătorul
ALUNECĂTÓR, -OÁRE, alunecători, -oare, adj. Care alunecă. ♦ (Substantivat, n.) Piesă mobilă, la unele mașini și aparate, care se deplasează prin alunecare. Aluneca + suf. ător. DOOM
alunecătór2 s. n., pl. alunecătoáre
alunecătorului
ALUNECĂTÓR, -OÁRE, alunecători, -oare, adj. Care alunecă. ♦ (Substantivat, n.) Piesă mobilă, la unele mașini și aparate, care se deplasează prin alunecare. Aluneca + suf. ător. DOOM
alunecătór2 s. n., pl. alunecătoáre
alunecătura
ALUNECĂTÚRĂ, alunecături, s. f. Alunecare. – Aluneca + suf. -ătură. DOOM
alunecătúră s. f., g.-d. art. alunecătúrii; pl. alunecătúri
alunecături
ALUNECĂTÚRĂ, alunecături, s. f. Alunecare. – Aluneca + suf. -ătură. DOOM
alunecătúră s. f., g.-d. art. alunecătúrii; pl. alunecătúri
alunecăturii
ALUNECĂTÚRĂ, alunecături, s. f. Alunecare. – Aluneca + suf. -ătură. DOOM
alunecătúră s. f., g.-d. art. alunecătúrii; pl. alunecătúri
alunecăturile
ALUNECĂTÚRĂ, alunecături, s. f. Alunecare. – Aluneca + suf. -ătură. DOOM
alunecătúră s. f., g.-d. art. alunecătúrii; pl. alunecătúri
alunecăturilor
ALUNECĂTÚRĂ, alunecături, s. f. Alunecare. – Aluneca + suf. -ătură. DOOM
alunecătúră s. f., g.-d. art. alunecătúrii; pl. alunecătúri
alunei
ALÚNĂ, alune, s. f. Fructul alunului, de formă sferică sau ovoidală, cu un mic cioc, având la bază un înveliș verde în formă de degetar. ◊ Alună de pământ (sau americană) = plantă anuală din familia leguminoaselor, originară din America de Sud, cu flori galbene, cultivată pentru semințele sale comestibile și uleiul extras din acestea; fructul acestei plante, care se formează în pământ (de unde vine și numele) și care conține substanțe grase și substanțe proteice; arahidă (Arachis hypogaea). – Lat. *abellona (= abellana [nux]). DOOM
alúnă s. f., g.-d. art. alúnei; pl. alúne
alunei
ALUNÉL, alunei, s. m. 1. Diminutiv al lui alun. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. 3. Aluniță (2). – Alun + suf. -el. DOOM
alunél (arbust) s. m., pl. alunéi, art. alunéii
aluneii
ALUNÉL, alunei, s. m. 1. Diminutiv al lui alun. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. 3. Aluniță (2). – Alun + suf. -el. DOOM
alunél (arbust) s. m., pl. alunéi, art. alunéii
aluneilor
ALUNÉL, alunei, s. m. 1. Diminutiv al lui alun. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. 3. Aluniță (2). – Alun + suf. -el. DOOM
alunél (arbust) s. m., pl. alunéi, art. alunéii
alunel
ALUNÉL, alunei, s. m. 1. Diminutiv al lui alun. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. 3. Aluniță (2). – Alun + suf. -el. DOOM
alunél (arbust) s. m., pl. alunéi, art. alunéii
alunele
ALÚNĂ, alune, s. f. Fructul alunului, de formă sferică sau ovoidală, cu un mic cioc, având la bază un înveliș verde în formă de degetar. ◊ Alună de pământ (sau americană) = plantă anuală din familia leguminoaselor, originară din America de Sud, cu flori galbene, cultivată pentru semințele sale comestibile și uleiul extras din acestea; fructul acestei plante, care se formează în pământ (de unde vine și numele) și care conține substanțe grase și substanțe proteice; arahidă (Arachis hypogaea). – Lat. *abellona (= abellana [nux]). DOOM
alúnă s. f., g.-d. art. alúnei; pl. alúne
alunele
ALUNEÁ, -ÍCĂ, alunele, s. f. I. 1. Aluniță (1). ♦ (Reg.) Pistrui. 2. (În forma alunea) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. II. (Bot.; la pl.) 1. Plantă erbacee cu flori albe, cu tuberculele și frunzele comestibile (Carum bulbocastanum). 2. Baraboi (1). 3. Coada-șoricelului. – Alun + suf. -ea. – Alunică: cu schimbare de suf. DOOM
alunícă/aluneá (rar) s. f., art. aluníca/alunéaua, g.-d. art. alunélei; pl. alunéle, art. alunélele
alunele
ALUNÉLE s. f. pl. I. (Bot.) 1. Plantă erbacee cu flori albe, cu tuberculele și frunzele comestibile (Carum bulbocastanum). 2. Baraboi (1). 3. Coada-șoricelului. II. (Reg.) Pistrui. – Alună + suf. -ea. DOOM
alunéle (plante) s. f. pl., art. alunélele
alunele
ALUNÍCĂ, alunele, s. f. (Rar) Aluniță. – Alună + suf. -ică. DOOM
alunícă/aluneá (rar) s. f., art. aluníca/alunéaua, g.-d. art. alunélei; pl. alunéle, art. alunélele
alunelei
ALUNEÁ, -ÍCĂ, alunele, s. f. I. 1. Aluniță (1). ♦ (Reg.) Pistrui. 2. (În forma alunea) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. II. (Bot.; la pl.) 1. Plantă erbacee cu flori albe, cu tuberculele și frunzele comestibile (Carum bulbocastanum). 2. Baraboi (1). 3. Coada-șoricelului. – Alun + suf. -ea. – Alunică: cu schimbare de suf. DOOM
alunícă/aluneá (rar) s. f., art. aluníca/alunéaua, g.-d. art. alunélei; pl. alunéle, art. alunélele
alunelei
ALUNÍCĂ, alunele, s. f. (Rar) Aluniță. – Alună + suf. -ică. DOOM
alunícă/aluneá (rar) s. f., art. aluníca/alunéaua, g.-d. art. alunélei; pl. alunéle, art. alunélele
alunelele
ALUNEÁ, -ÍCĂ, alunele, s. f. I. 1. Aluniță (1). ♦ (Reg.) Pistrui. 2. (În forma alunea) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. II. (Bot.; la pl.) 1. Plantă erbacee cu flori albe, cu tuberculele și frunzele comestibile (Carum bulbocastanum). 2. Baraboi (1). 3. Coada-șoricelului. – Alun + suf. -ea. – Alunică: cu schimbare de suf. DOOM
alunícă/aluneá (rar) s. f., art. aluníca/alunéaua, g.-d. art. alunélei; pl. alunéle, art. alunélele
alunelele
ALUNÉLE s. f. pl. I. (Bot.) 1. Plantă erbacee cu flori albe, cu tuberculele și frunzele comestibile (Carum bulbocastanum). 2. Baraboi (1). 3. Coada-șoricelului. II. (Reg.) Pistrui. – Alună + suf. -ea. DOOM
alunéle (plante) s. f. pl., art. alunélele
alunelele
ALUNÍCĂ, alunele, s. f. (Rar) Aluniță. – Alună + suf. -ică. DOOM
alunícă/aluneá (rar) s. f., art. aluníca/alunéaua, g.-d. art. alunélei; pl. alunéle, art. alunélele
alunelelor
ALUNEÁ, -ÍCĂ, alunele, s. f. I. 1. Aluniță (1). ♦ (Reg.) Pistrui. 2. (În forma alunea) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. II. (Bot.; la pl.) 1. Plantă erbacee cu flori albe, cu tuberculele și frunzele comestibile (Carum bulbocastanum). 2. Baraboi (1). 3. Coada-șoricelului. – Alun + suf. -ea. – Alunică: cu schimbare de suf. DOOM
alunícă/aluneá (rar) s. f., art. aluníca/alunéaua, g.-d. art. alunélei; pl. alunéle, art. alunélele
alunelelor
ALUNÉLE s. f. pl. I. (Bot.) 1. Plantă erbacee cu flori albe, cu tuberculele și frunzele comestibile (Carum bulbocastanum). 2. Baraboi (1). 3. Coada-șoricelului. II. (Reg.) Pistrui. – Alună + suf. -ea. DOOM
alunéle (plante) s. f. pl., art. alunélele
alunelelor
ALUNÍCĂ, alunele, s. f. (Rar) Aluniță. – Alună + suf. -ică. DOOM
alunícă/aluneá (rar) s. f., art. aluníca/alunéaua, g.-d. art. alunélei; pl. alunéle, art. alunélele
alunelor
ALÚNĂ, alune, s. f. Fructul alunului, de formă sferică sau ovoidală, cu un mic cioc, având la bază un înveliș verde în formă de degetar. ◊ Alună de pământ (sau americană) = plantă anuală din familia leguminoaselor, originară din America de Sud, cu flori galbene, cultivată pentru semințele sale comestibile și uleiul extras din acestea; fructul acestei plante, care se formează în pământ (de unde vine și numele) și care conține substanțe grase și substanțe proteice; arahidă (Arachis hypogaea). – Lat. *abellona (= abellana [nux]). DOOM
alúnă s. f., g.-d. art. alúnei; pl. alúne
alunelul
ALUNÉL, alunei, s. m. 1. Diminutiv al lui alun. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. 3. Aluniță (2). – Alun + suf. -el. DOOM
alunél (arbust) s. m., pl. alunéi, art. alunéii
alunelului
ALUNÉL, alunei, s. m. 1. Diminutiv al lui alun. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. 3. Aluniță (2). – Alun + suf. -el. DOOM
alunél (arbust) s. m., pl. alunéi, art. alunéii
alunet
ALUNÉT, aluneturi, s. n. Aluniș. – Alun + suf. -et. DOOM
alunét s. n., pl. alunéturi
alunetul
ALUNÉT, aluneturi, s. n. Aluniș. – Alun + suf. -et. DOOM
alunét s. n., pl. alunéturi
alunetului
ALUNÉT, aluneturi, s. n. Aluniș. – Alun + suf. -et. DOOM
alunét s. n., pl. alunéturi
aluneturi
ALUNÉT, aluneturi, s. n. Aluniș. – Alun + suf. -et. DOOM
alunét s. n., pl. alunéturi
aluneturile
ALUNÉT, aluneturi, s. n. Aluniș. – Alun + suf. -et. DOOM
alunét s. n., pl. alunéturi
aluneturilor
ALUNÉT, aluneturi, s. n. Aluniș. – Alun + suf. -et. DOOM
alunét s. n., pl. alunéturi
alunești
ALUNEÁSCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. – Alună + suf. -easca. DOOM
aluneásca (dans) s. f. art., neart. aluneáscă, g.-d. art. alunéștii
aluneștii
ALUNEÁSCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. – Alună + suf. -easca. DOOM
aluneásca (dans) s. f. art., neart. aluneáscă, g.-d. art. alunéștii
aluneștile
ALUNEÁSCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. – Alună + suf. -easca. DOOM
aluneásca (dans) s. f. art., neart. aluneáscă, g.-d. art. alunéștii
aluneștilor
ALUNEÁSCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. – Alună + suf. -easca. DOOM
aluneásca (dans) s. f. art., neart. aluneáscă, g.-d. art. alunéștii
alung
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alunga
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungai
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungam
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungare
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungare
ALUNGÁRE, alungări, s. f. Acțiunea de a alunga; izgonire. – V. alunga. DOOM
alungáre s. f., g.-d. art. alungắrii; pl. alungắri
alungarea
ALUNGÁRE, alungări, s. f. Acțiunea de a alunga; izgonire. – V. alunga. DOOM
alungáre s. f., g.-d. art. alungắrii; pl. alungắri
alungară
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungarăm
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungarăți
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungase
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungasem
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungaseră
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungaserăm
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungaserăți
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungaseși
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungaseți
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungat
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungau
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungași
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungați
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alunge
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungea
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungeai
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungeam
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungească
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungeau
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungeați
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungesc
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungește
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungești
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungi
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungi
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungii
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungim
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungind
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungire
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungire
ALUNGÍRE, alungiri, s. f. Acțiunea de a alungi și rezultatul ei; prelungire. – V. alungi. DOOM
alungíre s. f., g.-d. art. alungírii; pl. alungíri
alungirea
ALUNGÍRE, alungiri, s. f. Acțiunea de a alungi și rezultatul ei; prelungire. – V. alungi. DOOM
alungíre s. f., g.-d. art. alungírii; pl. alungíri
alungiri
ALUNGÍRE, alungiri, s. f. Acțiunea de a alungi și rezultatul ei; prelungire. – V. alungi. DOOM
alungíre s. f., g.-d. art. alungírii; pl. alungíri
alungirii
ALUNGÍRE, alungiri, s. f. Acțiunea de a alungi și rezultatul ei; prelungire. – V. alungi. DOOM
alungíre s. f., g.-d. art. alungírii; pl. alungíri
alungirile
ALUNGÍRE, alungiri, s. f. Acțiunea de a alungi și rezultatul ei; prelungire. – V. alungi. DOOM
alungíre s. f., g.-d. art. alungírii; pl. alungíri
alungirilor
ALUNGÍRE, alungiri, s. f. Acțiunea de a alungi și rezultatul ei; prelungire. – V. alungi. DOOM
alungíre s. f., g.-d. art. alungírii; pl. alungíri
alungiră
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungirăm
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungirăți
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungise
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungisem
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungiseră
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungiserăm
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungiserăți
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungiseși
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungiseți
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungit
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungit
ALUNGÍT, -Ă, alungiți, -te, adj. Care are (sau ia) formă lunguiață; prelung. – A3 + lungit (după fr. allongé).
alungita
ALUNGÍT, -Ă, alungiți, -te, adj. Care are (sau ia) formă lunguiață; prelung. – A3 + lungit (după fr. allongé).
alungite
ALUNGÍT, -Ă, alungiți, -te, adj. Care are (sau ia) formă lunguiață; prelung. – A3 + lungit (după fr. allongé).
alungitei
ALUNGÍT, -Ă, alungiți, -te, adj. Care are (sau ia) formă lunguiață; prelung. – A3 + lungit (după fr. allongé).
alungitele
ALUNGÍT, -Ă, alungiți, -te, adj. Care are (sau ia) formă lunguiață; prelung. – A3 + lungit (după fr. allongé).
alungitelor
ALUNGÍT, -Ă, alungiți, -te, adj. Care are (sau ia) formă lunguiață; prelung. – A3 + lungit (după fr. allongé).
alungitul
ALUNGÍT, -Ă, alungiți, -te, adj. Care are (sau ia) formă lunguiață; prelung. – A3 + lungit (după fr. allongé).
alungitului
ALUNGÍT, -Ă, alungiți, -te, adj. Care are (sau ia) formă lunguiață; prelung. – A3 + lungit (după fr. allongé).
alungiși
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungiți
ALUNGÍ, alungesc, vb. IV. 1. Refl. A se mări în lungime, a se lungi, a se întinde (subțiindu-se). ♦ A se subția. 2. Tranz. A prelungi, a întinde. – După fr. allonger. DOOM
alungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alungésc, imperf. 3 sg. alungeá; conj. prez. 3 să alungeáscă
alungiți
ALUNGÍT, -Ă, alungiți, -te, adj. Care are (sau ia) formă lunguiață; prelung. – A3 + lungit (după fr. allongé).
alungiții
ALUNGÍT, -Ă, alungiți, -te, adj. Care are (sau ia) formă lunguiață; prelung. – A3 + lungit (după fr. allongé).
alungiților
ALUNGÍT, -Ă, alungiți, -te, adj. Care are (sau ia) formă lunguiață; prelung. – A3 + lungit (după fr. allongé).
alungând
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungînd
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus). DOOM
alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngă
alungări
ALUNGÁRE, alungări, s. f. Acțiunea de a alunga; izgonire. – V. alunga. DOOM
alungáre s. f., g.-d. art. alungắrii; pl. alungắri
alungării
ALUNGÁRE, alungări, s. f. Acțiunea de a alunga; izgonire. – V. alunga. DOOM
alungáre s. f., g.-d. art. alungắrii; pl. alungắri
alungările
ALUNGÁRE, alungări, s. f. Acțiunea de a alunga; izgonire. – V. alunga. DOOM
alungáre s. f., g.-d. art. alungắrii; pl. alungắri
alungărilor
ALUNGÁRE, alungări, s. f. Acțiunea de a alunga; izgonire. – V. alunga. DOOM
alungáre s. f., g.-d. art. alungắrii; pl. alungắri
alungătoare
ALUNGĂTÓR, -OÁRE, alungători, -oare, adj. (Rar) Care alungă. – Alunga + suf. -ător. DOOM
alungătór (rar) adj. m., pl. alungătóri; f. sg. și pl. alungătoáre
alungătoarea
ALUNGĂTÓR, -OÁRE, alungători, -oare, adj. (Rar) Care alungă. – Alunga + suf. -ător. DOOM
alungătór (rar) adj. m., pl. alungătóri; f. sg. și pl. alungătoáre
alungătoarei
ALUNGĂTÓR, -OÁRE, alungători, -oare, adj. (Rar) Care alungă. – Alunga + suf. -ător. DOOM
alungătór (rar) adj. m., pl. alungătóri; f. sg. și pl. alungătoáre
alungătoarele
ALUNGĂTÓR, -OÁRE, alungători, -oare, adj. (Rar) Care alungă. – Alunga + suf. -ător. DOOM
alungătór (rar) adj. m., pl. alungătóri; f. sg. și pl. alungătoáre
alungătoarelor
ALUNGĂTÓR, -OÁRE, alungători, -oare, adj. (Rar) Care alungă. – Alunga + suf. -ător. DOOM
alungătór (rar) adj. m., pl. alungătóri; f. sg. și pl. alungătoáre
alungător
ALUNGĂTÓR, -OÁRE, alungători, -oare, adj. (Rar) Care alungă. – Alunga + suf. -ător. DOOM
alungătór (rar) adj. m., pl. alungătóri; f. sg. și pl. alungătoáre
alungători
ALUNGĂTÓR, -OÁRE, alungători, -oare, adj. (Rar) Care alungă. – Alunga + suf. -ător. DOOM
alungătór (rar) adj. m., pl. alungătóri; f. sg. și pl. alungătoáre
alungătorii
ALUNGĂTÓR, -OÁRE, alungători, -oare, adj. (Rar) Care alungă. – Alunga + suf. -ător. DOOM
alungătór (rar) adj. m., pl. alungătóri; f. sg. și pl. alungătoáre
alungătorilor
ALUNGĂTÓR, -OÁRE, alungători, -oare, adj. (Rar) Care alungă. – Alunga + suf. -ător. DOOM
alungătór (rar) adj. m., pl. alungătóri; f. sg. și pl. alungătoáre
alungătorul
ALUNGĂTÓR, -OÁRE, alungători, -oare, adj. (Rar) Care alungă. – Alunga + suf. -ător. DOOM
alungătór (rar) adj. m., pl. alungătóri; f. sg. și pl. alungătoáre
alungătorului
ALUNGĂTÓR, -OÁRE, alungători, -oare, adj. (Rar) Care alungă. – Alunga + suf. -ător. DOOM
alungătór (rar) adj. m., pl. alungătóri; f. sg. și pl. alungătoáre
aluni
ALÚN, aluni, s. m. Arbust cu frunze rotunde, păroase pe dos, cu flori monoice, cele mascule sub formă de amenți, și cu fructe comestibile (Corylus avellana). - Din alună. DOOM
alún s. m., pl. alúni
alunia
ALUNÍU, -ÍE, alunii, adj. (Rar) De culoarea alunei. – Alună + suf. -iu. DOOM
aluníu (rar) adj. m., f. aluníe; pl. m. și f. aluníi
alunica
ALUNÍCĂ, alunele, s. f. (Rar) Aluniță. – Alună + suf. -ică. DOOM
alunícă/aluneá (rar) s. f., art. aluníca/alunéaua, g.-d. art. alunélei; pl. alunéle, art. alunélele
alunie
ALUNÍU, -ÍE, alunii, adj. (Rar) De culoarea alunei. – Alună + suf. -iu. DOOM
aluníu (rar) adj. m., f. aluníe; pl. m. și f. aluníi
aluniei
ALUNÍU, -ÍE, alunii, adj. (Rar) De culoarea alunei. – Alună + suf. -iu. DOOM
aluníu (rar) adj. m., f. aluníe; pl. m. și f. aluníi
alunii
ALÚN, aluni, s. m. Arbust cu frunze rotunde, păroase pe dos, cu flori monoice, cele mascule sub formă de amenți, și cu fructe comestibile (Corylus avellana). - Din alună. DOOM
alún s. m., pl. alúni
alunii
ALUNÍU, -ÍE, alunii, adj. (Rar) De culoarea alunei. – Alună + suf. -iu. DOOM
aluníu (rar) adj. m., f. aluníe; pl. m. și f. aluníi
aluniii
ALUNÍU, -ÍE, alunii, adj. (Rar) De culoarea alunei. – Alună + suf. -iu. DOOM
aluníu (rar) adj. m., f. aluníe; pl. m. și f. aluníi
aluniile
ALUNÍU, -ÍE, alunii, adj. (Rar) De culoarea alunei. – Alună + suf. -iu. DOOM
aluníu (rar) adj. m., f. aluníe; pl. m. și f. aluníi
aluniilor
ALUNÍU, -ÍE, alunii, adj. (Rar) De culoarea alunei. – Alună + suf. -iu. DOOM
aluníu (rar) adj. m., f. aluníe; pl. m. și f. aluníi
alunilor
ALÚN, aluni, s. m. Arbust cu frunze rotunde, păroase pe dos, cu flori monoice, cele mascule sub formă de amenți, și cu fructe comestibile (Corylus avellana). - Din alună. DOOM
alún s. m., pl. alúni
alunit
ALUNÍT s. m. Sulfat natural hidratat de aluminiu și potasiu, alb-gălbui, sticlos, pământos, utilizat la prepararea unor vopsele, medicamente etc. – Din fr. alunite. DOOM
alunít s. n.
alunitul
ALUNÍT s. m. Sulfat natural hidratat de aluminiu și potasiu, alb-gălbui, sticlos, pământos, utilizat la prepararea unor vopsele, medicamente etc. – Din fr. alunite. DOOM
alunít s. n.
alunitului
ALUNÍT s. m. Sulfat natural hidratat de aluminiu și potasiu, alb-gălbui, sticlos, pământos, utilizat la prepararea unor vopsele, medicamente etc. – Din fr. alunite. DOOM
alunít s. n.
aluniu
ALUNÍU, -ÍE, alunii, adj. (Rar) De culoarea alunei. – Alună + suf. -iu. DOOM
aluníu (rar) adj. m., f. aluníe; pl. m. și f. aluníi
aluniul
ALUNÍU, -ÍE, alunii, adj. (Rar) De culoarea alunei. – Alună + suf. -iu. DOOM
aluníu (rar) adj. m., f. aluníe; pl. m. și f. aluníi
aluniului
ALUNÍU, -ÍE, alunii, adj. (Rar) De culoarea alunei. – Alună + suf. -iu. DOOM
aluníu (rar) adj. m., f. aluníe; pl. m. și f. aluníi
aluniza
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizai
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizam
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizare
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizare
ALUNIZÁRE, alunizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a aluniza; aselenizare. – V. aluniza. DOOM
alunizáre (înv.) s. f., g.-d. art. alunizắrii; pl. alunizắri
alunizarea
ALUNIZÁRE, alunizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a aluniza; aselenizare. – V. aluniza. DOOM
alunizáre (înv.) s. f., g.-d. art. alunizắrii; pl. alunizắri
alunizară
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizarăm
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizarăți
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizase
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizasem
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizaseră
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizaserăm
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizaserăți
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizaseși
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizaseți
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizat
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizau
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizași
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizați
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizează
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizez
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizeze
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizezi
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizând
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizînd
ALUNIZÁ, alunizez, vb. I. Intranz. (Rar) A aseleniza. – După fr. alunir. DOOM
alunizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 alunizeáză
alunizări
ALUNIZÁRE, alunizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a aluniza; aselenizare. – V. aluniza. DOOM
alunizáre (înv.) s. f., g.-d. art. alunizắrii; pl. alunizắri
alunizării
ALUNIZÁRE, alunizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a aluniza; aselenizare. – V. aluniza. DOOM
alunizáre (înv.) s. f., g.-d. art. alunizắrii; pl. alunizắri
alunizările
ALUNIZÁRE, alunizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a aluniza; aselenizare. – V. aluniza. DOOM
alunizáre (înv.) s. f., g.-d. art. alunizắrii; pl. alunizắri
alunizărilor
ALUNIZÁRE, alunizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a aluniza; aselenizare. – V. aluniza. DOOM
alunizáre (înv.) s. f., g.-d. art. alunizắrii; pl. alunizắri
aluniș
ALUNÍȘ, alunișuri, s. n. Pădurice, desiș de aluni; alunet. – Alun + suf. -iș. DOOM
aluníș s. n., pl. aluníșuri
alunișul
ALUNÍȘ, alunișuri, s. n. Pădurice, desiș de aluni; alunet. – Alun + suf. -iș. DOOM
aluníș s. n., pl. aluníșuri
alunișului
ALUNÍȘ, alunișuri, s. n. Pădurice, desiș de aluni; alunet. – Alun + suf. -iș. DOOM
aluníș s. n., pl. aluníșuri
alunișuri
ALUNÍȘ, alunișuri, s. n. Pădurice, desiș de aluni; alunet. – Alun + suf. -iș. DOOM
aluníș s. n., pl. aluníșuri
alunișurile
ALUNÍȘ, alunișuri, s. n. Pădurice, desiș de aluni; alunet. – Alun + suf. -iș. DOOM
aluníș s. n., pl. aluníșuri
alunișurilor
ALUNÍȘ, alunișuri, s. n. Pădurice, desiș de aluni; alunet. – Alun + suf. -iș. DOOM
aluníș s. n., pl. aluníșuri
alunița
ALUNÍȚĂ, alunițe, s. f. 1. Diminutiv al lui alună; alunea, alunică. 2. Mică excrescență pigmentată pe piele. – Alună + suf. -iță. DOOM
aluníță s. f., g.-d. art. aluníței; pl. aluníțe
alunițe
ALUNÍȚĂ, alunițe, s. f. 1. Diminutiv al lui alună; alunea, alunică. 2. Mică excrescență pigmentată pe piele. – Alună + suf. -iță. DOOM
aluníță s. f., g.-d. art. aluníței; pl. aluníțe
aluniței
ALUNÍȚĂ, alunițe, s. f. 1. Diminutiv al lui alună; alunea, alunică. 2. Mică excrescență pigmentată pe piele. – Alună + suf. -iță. DOOM
aluníță s. f., g.-d. art. aluníței; pl. aluníțe
alunițele
ALUNÍȚĂ, alunițe, s. f. 1. Diminutiv al lui alună; alunea, alunică. 2. Mică excrescență pigmentată pe piele. – Alună + suf. -iță. DOOM
aluníță s. f., g.-d. art. aluníței; pl. aluníțe
alunițelor
ALUNÍȚĂ, alunițe, s. f. 1. Diminutiv al lui alună; alunea, alunică. 2. Mică excrescență pigmentată pe piele. – Alună + suf. -iță. DOOM
aluníță s. f., g.-d. art. aluníței; pl. aluníțe
aluniți
ALUNÍT s. m. Sulfat natural hidratat de aluminiu și potasiu, alb-gălbui, sticlos, pământos, utilizat la prepararea unor vopsele, medicamente etc. – Din fr. alunite. DOOM
alunít s. n.
aluniții
ALUNÍT s. m. Sulfat natural hidratat de aluminiu și potasiu, alb-gălbui, sticlos, pământos, utilizat la prepararea unor vopsele, medicamente etc. – Din fr. alunite. DOOM
alunít s. n.
aluniților
ALUNÍT s. m. Sulfat natural hidratat de aluminiu și potasiu, alb-gălbui, sticlos, pământos, utilizat la prepararea unor vopsele, medicamente etc. – Din fr. alunite. DOOM
alunít s. n.
alunul
ALÚN, aluni, s. m. Arbust cu frunze rotunde, păroase pe dos, cu flori monoice, cele mascule sub formă de amenți, și cu fructe comestibile (Corylus avellana). - Din alună. DOOM
alún s. m., pl. alúni
alunului
ALÚN, aluni, s. m. Arbust cu frunze rotunde, păroase pe dos, cu flori monoice, cele mascule sub formă de amenți, și cu fructe comestibile (Corylus avellana). - Din alună. DOOM
alún s. m., pl. alúni
alura
ALÚRĂ, aluri, s. f. 1. Fel de a se mișca; mers, umblet; înfățișare, ținută. 2. Mod de deplasare a unui animal. 3. Ritm în care se desfășoară o acțiune individuală sau colectivă în întrecerile sportive. 4. Mod în care se desfășoară un eveniment, o întâmplare etc. [Pr.: alüră] – Din fr. allure. DOOM
alură [pron. alǘră] s. f., g.-d. art. alurii; pl. aluri
aluri
ALÚRĂ, aluri, s. f. 1. Fel de a se mișca; mers, umblet; înfățișare, ținută. 2. Mod de deplasare a unui animal. 3. Ritm în care se desfășoară o acțiune individuală sau colectivă în întrecerile sportive. 4. Mod în care se desfășoară un eveniment, o întâmplare etc. [Pr.: alüră] – Din fr. allure. DOOM
alură [pron. alǘră] s. f., g.-d. art. alurii; pl. aluri
alurii
ALÚRĂ, aluri, s. f. 1. Fel de a se mișca; mers, umblet; înfățișare, ținută. 2. Mod de deplasare a unui animal. 3. Ritm în care se desfășoară o acțiune individuală sau colectivă în întrecerile sportive. 4. Mod în care se desfășoară un eveniment, o întâmplare etc. [Pr.: alüră] – Din fr. allure. DOOM
alură [pron. alǘră] s. f., g.-d. art. alurii; pl. aluri
alurile
ALÚRĂ, aluri, s. f. 1. Fel de a se mișca; mers, umblet; înfățișare, ținută. 2. Mod de deplasare a unui animal. 3. Ritm în care se desfășoară o acțiune individuală sau colectivă în întrecerile sportive. 4. Mod în care se desfășoară un eveniment, o întâmplare etc. [Pr.: alüră] – Din fr. allure. DOOM
alură [pron. alǘră] s. f., g.-d. art. alurii; pl. aluri
alurilor
ALÚRĂ, aluri, s. f. 1. Fel de a se mișca; mers, umblet; înfățișare, ținută. 2. Mod de deplasare a unui animal. 3. Ritm în care se desfășoară o acțiune individuală sau colectivă în întrecerile sportive. 4. Mod în care se desfășoară un eveniment, o întâmplare etc. [Pr.: alüră] – Din fr. allure. DOOM
alură [pron. alǘră] s. f., g.-d. art. alurii; pl. aluri
aluvial
ALUVIÁL, -Ă, aluviali, -e, adj. Format din aluviuni; aluvionar. [Pr.: -vi-al] – Din fr. alluvial. DOOM
aluviál (-vi-al) adj. m., pl. aluviáli; f. aluviálă, pl. aluviále
aluviala
ALUVIÁL, -Ă, aluviali, -e, adj. Format din aluviuni; aluvionar. [Pr.: -vi-al] – Din fr. alluvial. DOOM
aluviál (-vi-al) adj. m., pl. aluviáli; f. aluviálă, pl. aluviále
aluviale
ALUVIÁL, -Ă, aluviali, -e, adj. Format din aluviuni; aluvionar. [Pr.: -vi-al] – Din fr. alluvial. DOOM
aluviál (-vi-al) adj. m., pl. aluviáli; f. aluviálă, pl. aluviále
aluvialei
ALUVIÁL, -Ă, aluviali, -e, adj. Format din aluviuni; aluvionar. [Pr.: -vi-al] – Din fr. alluvial. DOOM
aluviál (-vi-al) adj. m., pl. aluviáli; f. aluviálă, pl. aluviále
aluvialele
ALUVIÁL, -Ă, aluviali, -e, adj. Format din aluviuni; aluvionar. [Pr.: -vi-al] – Din fr. alluvial. DOOM
aluviál (-vi-al) adj. m., pl. aluviáli; f. aluviálă, pl. aluviále
aluvialelor
ALUVIÁL, -Ă, aluviali, -e, adj. Format din aluviuni; aluvionar. [Pr.: -vi-al] – Din fr. alluvial. DOOM
aluviál (-vi-al) adj. m., pl. aluviáli; f. aluviálă, pl. aluviále
aluviali
ALUVIÁL, -Ă, aluviali, -e, adj. Format din aluviuni; aluvionar. [Pr.: -vi-al] – Din fr. alluvial. DOOM
aluviál (-vi-al) adj. m., pl. aluviáli; f. aluviálă, pl. aluviále
aluvialii
ALUVIÁL, -Ă, aluviali, -e, adj. Format din aluviuni; aluvionar. [Pr.: -vi-al] – Din fr. alluvial. DOOM
aluviál (-vi-al) adj. m., pl. aluviáli; f. aluviálă, pl. aluviále
aluvialilor
ALUVIÁL, -Ă, aluviali, -e, adj. Format din aluviuni; aluvionar. [Pr.: -vi-al] – Din fr. alluvial. DOOM
aluviál (-vi-al) adj. m., pl. aluviáli; f. aluviálă, pl. aluviále
aluvialul
ALUVIÁL, -Ă, aluviali, -e, adj. Format din aluviuni; aluvionar. [Pr.: -vi-al] – Din fr. alluvial. DOOM
aluviál (-vi-al) adj. m., pl. aluviáli; f. aluviálă, pl. aluviále
aluvialului
ALUVIÁL, -Ă, aluviali, -e, adj. Format din aluviuni; aluvionar. [Pr.: -vi-al] – Din fr. alluvial. DOOM
aluviál (-vi-al) adj. m., pl. aluviáli; f. aluviálă, pl. aluviále
aluvionar
ALUVIONÁR, -Ă, aluvionari, -e, adj. Aluvial. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. alluvionnaire. DOOM
aluvionár (-vi-o-) adj. m., pl. aluvionári; f. aluvionáră, pl. aluvionáre
aluvionara
ALUVIONÁR, -Ă, aluvionari, -e, adj. Aluvial. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. alluvionnaire. DOOM
aluvionár (-vi-o-) adj. m., pl. aluvionári; f. aluvionáră, pl. aluvionáre
aluvionare
ALUVIONÁR, -Ă, aluvionari, -e, adj. Aluvial. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. alluvionnaire. DOOM
aluvionár (-vi-o-) adj. m., pl. aluvionári; f. aluvionáră, pl. aluvionáre
aluvionare
ALUVIONÁRE s. f. 1. Formare de aluviuni. 2. Mod de concentrare a minereurilor și a cărbunilor prin depunerea materialelor granulare aduse de un curent de apă într-un jgheab orizontal, în ordinea greutății lor specifice. [Pr.: -vi-o-] – După fr. alluvionnement. DOOM
aluvionáre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. aluvionắrii
aluvionarea
ALUVIONÁRE s. f. 1. Formare de aluviuni. 2. Mod de concentrare a minereurilor și a cărbunilor prin depunerea materialelor granulare aduse de un curent de apă într-un jgheab orizontal, în ordinea greutății lor specifice. [Pr.: -vi-o-] – După fr. alluvionnement. DOOM
aluvionáre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. aluvionắrii
aluvionarei
ALUVIONÁR, -Ă, aluvionari, -e, adj. Aluvial. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. alluvionnaire. DOOM
aluvionár (-vi-o-) adj. m., pl. aluvionári; f. aluvionáră, pl. aluvionáre
aluvionarele
ALUVIONÁR, -Ă, aluvionari, -e, adj. Aluvial. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. alluvionnaire. DOOM
aluvionár (-vi-o-) adj. m., pl. aluvionári; f. aluvionáră, pl. aluvionáre
aluvionarelor
ALUVIONÁR, -Ă, aluvionari, -e, adj. Aluvial. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. alluvionnaire. DOOM
aluvionár (-vi-o-) adj. m., pl. aluvionári; f. aluvionáră, pl. aluvionáre
aluvionari
ALUVIONÁR, -Ă, aluvionari, -e, adj. Aluvial. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. alluvionnaire. DOOM
aluvionár (-vi-o-) adj. m., pl. aluvionári; f. aluvionáră, pl. aluvionáre
aluvionarii
ALUVIONÁR, -Ă, aluvionari, -e, adj. Aluvial. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. alluvionnaire. DOOM
aluvionár (-vi-o-) adj. m., pl. aluvionári; f. aluvionáră, pl. aluvionáre
aluvionarilor
ALUVIONÁR, -Ă, aluvionari, -e, adj. Aluvial. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. alluvionnaire. DOOM
aluvionár (-vi-o-) adj. m., pl. aluvionári; f. aluvionáră, pl. aluvionáre
aluvionarul
ALUVIONÁR, -Ă, aluvionari, -e, adj. Aluvial. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. alluvionnaire. DOOM
aluvionár (-vi-o-) adj. m., pl. aluvionári; f. aluvionáră, pl. aluvionáre
aluvionarului
ALUVIONÁR, -Ă, aluvionari, -e, adj. Aluvial. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. alluvionnaire. DOOM
aluvionár (-vi-o-) adj. m., pl. aluvionári; f. aluvionáră, pl. aluvionáre
aluvionări
ALUVIONÁRE s. f. 1. Formare de aluviuni. 2. Mod de concentrare a minereurilor și a cărbunilor prin depunerea materialelor granulare aduse de un curent de apă într-un jgheab orizontal, în ordinea greutății lor specifice. [Pr.: -vi-o-] – După fr. alluvionnement. DOOM
aluvionáre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. aluvionắrii
aluvionării
ALUVIONÁRE s. f. 1. Formare de aluviuni. 2. Mod de concentrare a minereurilor și a cărbunilor prin depunerea materialelor granulare aduse de un curent de apă într-un jgheab orizontal, în ordinea greutății lor specifice. [Pr.: -vi-o-] – După fr. alluvionnement. DOOM
aluvionáre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. aluvionắrii
aluvionările
ALUVIONÁRE s. f. 1. Formare de aluviuni. 2. Mod de concentrare a minereurilor și a cărbunilor prin depunerea materialelor granulare aduse de un curent de apă într-un jgheab orizontal, în ordinea greutății lor specifice. [Pr.: -vi-o-] – După fr. alluvionnement. DOOM
aluvionáre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. aluvionắrii
aluvionărilor
ALUVIONÁRE s. f. 1. Formare de aluviuni. 2. Mod de concentrare a minereurilor și a cărbunilor prin depunerea materialelor granulare aduse de un curent de apă într-un jgheab orizontal, în ordinea greutății lor specifice. [Pr.: -vi-o-] – După fr. alluvionnement. DOOM
aluvionáre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. aluvionắrii
aluviu
ALÚVIU s. n. (Geol.) Holocen. – Din lat. alluvium. DOOM
alúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. alúviul
aluviul
ALÚVIU s. n. (Geol.) Holocen. – Din lat. alluvium. DOOM
alúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. alúviul
aluviului
ALÚVIU s. n. (Geol.) Holocen. – Din lat. alluvium. DOOM
alúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. alúviul
aluviune
ALUVIÚNE, aluviuni, s. f. Material format din bolovani, mâl, nisip și pietriș, adus de apele curgătoare și depus pe fundul albiei, pe luncă sau la vărsare. [Pr.: -vi-u-] – Din fr. alluvion, lat. alluvio, -onis. DOOM
aluviúne (-vi-u-) s. f., g.-d. art. aluviúnii; pl. aluviúni
aluviunea
ALUVIÚNE, aluviuni, s. f. Material format din bolovani, mâl, nisip și pietriș, adus de apele curgătoare și depus pe fundul albiei, pe luncă sau la vărsare. [Pr.: -vi-u-] – Din fr. alluvion, lat. alluvio, -onis. DOOM
aluviúne (-vi-u-) s. f., g.-d. art. aluviúnii; pl. aluviúni
aluviuni
ALUVIÚNE, aluviuni, s. f. Material format din bolovani, mâl, nisip și pietriș, adus de apele curgătoare și depus pe fundul albiei, pe luncă sau la vărsare. [Pr.: -vi-u-] – Din fr. alluvion, lat. alluvio, -onis. DOOM
aluviúne (-vi-u-) s. f., g.-d. art. aluviúnii; pl. aluviúni
aluviunii
ALUVIÚNE, aluviuni, s. f. Material format din bolovani, mâl, nisip și pietriș, adus de apele curgătoare și depus pe fundul albiei, pe luncă sau la vărsare. [Pr.: -vi-u-] – Din fr. alluvion, lat. alluvio, -onis. DOOM
aluviúne (-vi-u-) s. f., g.-d. art. aluviúnii; pl. aluviúni
aluviunile
ALUVIÚNE, aluviuni, s. f. Material format din bolovani, mâl, nisip și pietriș, adus de apele curgătoare și depus pe fundul albiei, pe luncă sau la vărsare. [Pr.: -vi-u-] – Din fr. alluvion, lat. alluvio, -onis. DOOM
aluviúne (-vi-u-) s. f., g.-d. art. aluviúnii; pl. aluviúni
aluviunilor
ALUVIÚNE, aluviuni, s. f. Material format din bolovani, mâl, nisip și pietriș, adus de apele curgătoare și depus pe fundul albiei, pe luncă sau la vărsare. [Pr.: -vi-u-] – Din fr. alluvion, lat. alluvio, -onis. DOOM
aluviúne (-vi-u-) s. f., g.-d. art. aluviúnii; pl. aluviúni
aluzia
ALÚZIE, aluzii, s. f. Cuvânt, expresie, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situație, la o idee, fără a o exprima direct. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau ceva); a viza2. [Var.: (înv.) aluziune s. f.] – Din fr. allusion, lat. allusio, -onis. DOOM
alúzie (-zi-e) s. f., art. alúzia (-zi-a), g.-d. art. alúziei; pl. alúzii, art. alúziile (-zi-i-)
aluzie
ALÚZIE, aluzii, s. f. Cuvânt, expresie, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situație, la o idee, fără a o exprima direct. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau ceva); a viza2. [Var.: (înv.) aluziune s. f.] – Din fr. allusion, lat. allusio, -onis. DOOM
alúzie (-zi-e) s. f., art. alúzia (-zi-a), g.-d. art. alúziei; pl. alúzii, art. alúziile (-zi-i-)
aluziei
ALÚZIE, aluzii, s. f. Cuvânt, expresie, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situație, la o idee, fără a o exprima direct. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau ceva); a viza2. [Var.: (înv.) aluziune s. f.] – Din fr. allusion, lat. allusio, -onis. DOOM
alúzie (-zi-e) s. f., art. alúzia (-zi-a), g.-d. art. alúziei; pl. alúzii, art. alúziile (-zi-i-)
aluzii
ALÚZIE, aluzii, s. f. Cuvânt, expresie, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situație, la o idee, fără a o exprima direct. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau ceva); a viza2. [Var.: (înv.) aluziune s. f.] – Din fr. allusion, lat. allusio, -onis. DOOM
alúzie (-zi-e) s. f., art. alúzia (-zi-a), g.-d. art. alúziei; pl. alúzii, art. alúziile (-zi-i-)
aluziile
ALÚZIE, aluzii, s. f. Cuvânt, expresie, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situație, la o idee, fără a o exprima direct. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau ceva); a viza2. [Var.: (înv.) aluziune s. f.] – Din fr. allusion, lat. allusio, -onis. DOOM
alúzie (-zi-e) s. f., art. alúzia (-zi-a), g.-d. art. alúziei; pl. alúzii, art. alúziile (-zi-i-)
aluziilor
ALÚZIE, aluzii, s. f. Cuvânt, expresie, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situație, la o idee, fără a o exprima direct. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau ceva); a viza2. [Var.: (înv.) aluziune s. f.] – Din fr. allusion, lat. allusio, -onis. DOOM
alúzie (-zi-e) s. f., art. alúzia (-zi-a), g.-d. art. alúziei; pl. alúzii, art. alúziile (-zi-i-)
aluziune
ALÚZIE, aluzii, s. f. Cuvânt, expresie, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situație, la o idee, fără a o exprima direct. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau ceva); a viza2. [Var.: (înv.) aluziune s. f.] – Din fr. allusion, lat. allusio, -onis. DOOM
alúzie (-zi-e) s. f., art. alúzia (-zi-a), g.-d. art. alúziei; pl. alúzii, art. alúziile (-zi-i-)
aluziv
ALUZÍV, -Ă, aluzivi, -e, adj. Cu aluzii. – Din fr. allusif. DOOM
*aluziv adj. m., pl. aluzívi; f. aluzívă, pl. aluzíve
aluziva
ALUZÍV, -Ă, aluzivi, -e, adj. Cu aluzii. – Din fr. allusif. DOOM
*aluziv adj. m., pl. aluzívi; f. aluzívă, pl. aluzíve
aluzive
ALUZÍV, -Ă, aluzivi, -e, adj. Cu aluzii. – Din fr. allusif. DOOM
*aluziv adj. m., pl. aluzívi; f. aluzívă, pl. aluzíve
aluzivei
ALUZÍV, -Ă, aluzivi, -e, adj. Cu aluzii. – Din fr. allusif. DOOM
*aluziv adj. m., pl. aluzívi; f. aluzívă, pl. aluzíve
aluzivele
ALUZÍV, -Ă, aluzivi, -e, adj. Cu aluzii. – Din fr. allusif. DOOM
*aluziv adj. m., pl. aluzívi; f. aluzívă, pl. aluzíve
aluzivelor
ALUZÍV, -Ă, aluzivi, -e, adj. Cu aluzii. – Din fr. allusif. DOOM
*aluziv adj. m., pl. aluzívi; f. aluzívă, pl. aluzíve
aluzivi
ALUZÍV, -Ă, aluzivi, -e, adj. Cu aluzii. – Din fr. allusif. DOOM
*aluziv adj. m., pl. aluzívi; f. aluzívă, pl. aluzíve
aluzivii
ALUZÍV, -Ă, aluzivi, -e, adj. Cu aluzii. – Din fr. allusif. DOOM
*aluziv adj. m., pl. aluzívi; f. aluzívă, pl. aluzíve
aluzivilor
ALUZÍV, -Ă, aluzivi, -e, adj. Cu aluzii. – Din fr. allusif. DOOM
*aluziv adj. m., pl. aluzívi; f. aluzívă, pl. aluzíve
aluzivul
ALUZÍV, -Ă, aluzivi, -e, adj. Cu aluzii. – Din fr. allusif. DOOM
*aluziv adj. m., pl. aluzívi; f. aluzívă, pl. aluzíve
aluzivului
ALUZÍV, -Ă, aluzivi, -e, adj. Cu aluzii. – Din fr. allusif. DOOM
*aluziv adj. m., pl. aluzívi; f. aluzívă, pl. aluzíve
aluățel
ALUĂȚÉL S. n. Aluat (2). – Pronunțat: -lu-ă-.
alva
alvá (-ále), s. f. – Produs alimentar dulce, preparat din semințe de floarea-soarelui și zahăr. – Var. halva. Mr. hălvă, megl. alvă. Tc. halva, din arab. halwa (Șeineanu, II, 200; Lokotsch 804). – Der. alviță, s. f. (produs alimentar fabricat din miere, nuci etc.); alvițár, s. m. (fabricant sau negustor de alviță); (h)alvagiu, s. m. (alvițar).
alvanit
ALVANÍT, -Ă s. m. și f., adj. v. arvanit. DOOM
arvanít (înv.) adj. m., s. m., pl. arvaníți; adj. f., s. f. arvanítă, pl. arvaníte
alveograf
ALVEOGRÁF s.n. Aparat pentru determinarea capacității făinii de a forma cu apa un aluat bun; extensimetru. [Pron. -ve-o-. / < fr. alvéographe].
alveografe
ALVEOGRÁF s.n. Aparat pentru determinarea capacității făinii de a forma cu apa un aluat bun; extensimetru. [Pron. -ve-o-. / < fr. alvéographe].
alveografele
ALVEOGRÁF s.n. Aparat pentru determinarea capacității făinii de a forma cu apa un aluat bun; extensimetru. [Pron. -ve-o-. / < fr. alvéographe].
alveografelor
ALVEOGRÁF s.n. Aparat pentru determinarea capacității făinii de a forma cu apa un aluat bun; extensimetru. [Pron. -ve-o-. / < fr. alvéographe].
alveograful
ALVEOGRÁF s.n. Aparat pentru determinarea capacității făinii de a forma cu apa un aluat bun; extensimetru. [Pron. -ve-o-. / < fr. alvéographe].
alveografului
ALVEOGRÁF s.n. Aparat pentru determinarea capacității făinii de a forma cu apa un aluat bun; extensimetru. [Pron. -ve-o-. / < fr. alvéographe].
alveogramă
ALVEOGRÁMĂ s.f. Înregistrare la alveograf. [Pron. -ve-o-. / < fr. alvéogramme].
alveol
ALVEOL- v. alveolă.
alveola
ALVEÓLĂ, alveole, s. f. 1. Fiecare dintre cavitățile sferice de dimensiuni mici, situate în oasele maxilarelor, în care sunt înfipți dinții. 2. Fiecare dintre cavitățile sferice de dimensiuni microscopice situate la extremitatea unei bronhiole. 3. Celulă a fagurelui. 4. (În sintagma) Alveolă eoliană = mică excavație în rocile regiunilor de deșert, rezultată din acțiunea vântului. [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéole. DOOM
alveólă (-ve-o-) s. f., g.-d. art. alveólei; pl. alveóle
alveolar
ALVEOLÁR, -Ă, alveolari, -e, adj. 1. Care aparține alveolelor dentare, referitor la alveole. ◊ Consoană alveolară (și substantivat, f.) = consoană articulată cu limba la nivelul alveolelor dinților de sus. 2. Care are alveole (2). [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéolaire. DOOM
alveolár (-ve-o-) adj. m., pl. alveolári; f. alveoláră, pl. alveoláre
alveolara
ALVEOLÁR, -Ă, alveolari, -e, adj. 1. Care aparține alveolelor dentare, referitor la alveole. ◊ Consoană alveolară (și substantivat, f.) = consoană articulată cu limba la nivelul alveolelor dinților de sus. 2. Care are alveole (2). [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéolaire. DOOM
alveolár (-ve-o-) adj. m., pl. alveolári; f. alveoláră, pl. alveoláre
alveolare
ALVEOLÁR, -Ă, alveolari, -e, adj. 1. Care aparține alveolelor dentare, referitor la alveole. ◊ Consoană alveolară (și substantivat, f.) = consoană articulată cu limba la nivelul alveolelor dinților de sus. 2. Care are alveole (2). [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéolaire. DOOM
alveolár (-ve-o-) adj. m., pl. alveolári; f. alveoláră, pl. alveoláre
alveolare
ALVEOLÁRE, alveolări, s. f. (Geol.) Formare a alveolelor eoliene. [Pr.: -ve-o-] – De la alveolă.
alveolarea
ALVEOLÁRE, alveolări, s. f. (Geol.) Formare a alveolelor eoliene. [Pr.: -ve-o-] – De la alveolă.
alveolarei
ALVEOLÁR, -Ă, alveolari, -e, adj. 1. Care aparține alveolelor dentare, referitor la alveole. ◊ Consoană alveolară (și substantivat, f.) = consoană articulată cu limba la nivelul alveolelor dinților de sus. 2. Care are alveole (2). [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéolaire. DOOM
alveolár (-ve-o-) adj. m., pl. alveolári; f. alveoláră, pl. alveoláre
alveolarele
ALVEOLÁR, -Ă, alveolari, -e, adj. 1. Care aparține alveolelor dentare, referitor la alveole. ◊ Consoană alveolară (și substantivat, f.) = consoană articulată cu limba la nivelul alveolelor dinților de sus. 2. Care are alveole (2). [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéolaire. DOOM
alveolár (-ve-o-) adj. m., pl. alveolári; f. alveoláră, pl. alveoláre
alveolarelor
ALVEOLÁR, -Ă, alveolari, -e, adj. 1. Care aparține alveolelor dentare, referitor la alveole. ◊ Consoană alveolară (și substantivat, f.) = consoană articulată cu limba la nivelul alveolelor dinților de sus. 2. Care are alveole (2). [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéolaire. DOOM
alveolár (-ve-o-) adj. m., pl. alveolári; f. alveoláră, pl. alveoláre
alveolari
ALVEOLÁR, -Ă, alveolari, -e, adj. 1. Care aparține alveolelor dentare, referitor la alveole. ◊ Consoană alveolară (și substantivat, f.) = consoană articulată cu limba la nivelul alveolelor dinților de sus. 2. Care are alveole (2). [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéolaire. DOOM
alveolár (-ve-o-) adj. m., pl. alveolári; f. alveoláră, pl. alveoláre
alveolarii
ALVEOLÁR, -Ă, alveolari, -e, adj. 1. Care aparține alveolelor dentare, referitor la alveole. ◊ Consoană alveolară (și substantivat, f.) = consoană articulată cu limba la nivelul alveolelor dinților de sus. 2. Care are alveole (2). [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéolaire. DOOM
alveolár (-ve-o-) adj. m., pl. alveolári; f. alveoláră, pl. alveoláre
alveolarilor
ALVEOLÁR, -Ă, alveolari, -e, adj. 1. Care aparține alveolelor dentare, referitor la alveole. ◊ Consoană alveolară (și substantivat, f.) = consoană articulată cu limba la nivelul alveolelor dinților de sus. 2. Care are alveole (2). [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéolaire. DOOM
alveolár (-ve-o-) adj. m., pl. alveolári; f. alveoláră, pl. alveoláre
alveolarul
ALVEOLÁR, -Ă, alveolari, -e, adj. 1. Care aparține alveolelor dentare, referitor la alveole. ◊ Consoană alveolară (și substantivat, f.) = consoană articulată cu limba la nivelul alveolelor dinților de sus. 2. Care are alveole (2). [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéolaire. DOOM
alveolár (-ve-o-) adj. m., pl. alveolári; f. alveoláră, pl. alveoláre
alveolarului
ALVEOLÁR, -Ă, alveolari, -e, adj. 1. Care aparține alveolelor dentare, referitor la alveole. ◊ Consoană alveolară (și substantivat, f.) = consoană articulată cu limba la nivelul alveolelor dinților de sus. 2. Care are alveole (2). [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéolaire. DOOM
alveolár (-ve-o-) adj. m., pl. alveolári; f. alveoláră, pl. alveoláre
alveolat
ALVEOLÁT, -Ă, alveolați, -te, adj. Care are alveole. – Pronunțat: -ve-o-.
alveolata
ALVEOLÁT, -Ă, alveolați, -te, adj. Care are alveole. – Pronunțat: -ve-o-.
alveolate
ALVEOLÁT, -Ă, alveolați, -te, adj. Care are alveole. – Pronunțat: -ve-o-.
alveolatei
ALVEOLÁT, -Ă, alveolați, -te, adj. Care are alveole. – Pronunțat: -ve-o-.
alveolatele
ALVEOLÁT, -Ă, alveolați, -te, adj. Care are alveole. – Pronunțat: -ve-o-.
alveolatelor
ALVEOLÁT, -Ă, alveolați, -te, adj. Care are alveole. – Pronunțat: -ve-o-.
alveolatul
ALVEOLÁT, -Ă, alveolați, -te, adj. Care are alveole. – Pronunțat: -ve-o-.
alveolatului
ALVEOLÁT, -Ă, alveolați, -te, adj. Care are alveole. – Pronunțat: -ve-o-.
alveolați
ALVEOLÁT, -Ă, alveolați, -te, adj. Care are alveole. – Pronunțat: -ve-o-.
alveolații
ALVEOLÁT, -Ă, alveolați, -te, adj. Care are alveole. – Pronunțat: -ve-o-.
alveolaților
ALVEOLÁT, -Ă, alveolați, -te, adj. Care are alveole. – Pronunțat: -ve-o-.
alveole
ALVEÓLĂ, alveole, s. f. 1. Fiecare dintre cavitățile sferice de dimensiuni mici, situate în oasele maxilarelor, în care sunt înfipți dinții. 2. Fiecare dintre cavitățile sferice de dimensiuni microscopice situate la extremitatea unei bronhiole. 3. Celulă a fagurelui. 4. (În sintagma) Alveolă eoliană = mică excavație în rocile regiunilor de deșert, rezultată din acțiunea vântului. [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéole. DOOM
alveólă (-ve-o-) s. f., g.-d. art. alveólei; pl. alveóle
alveolectomie
ALVEOLECTOMÍE s.f. Intervenție chirurgicală la nivelul unei alveole dentare. [Gen. -iei. / < fr. alvéolectomie].
alveolei
ALVEÓLĂ, alveole, s. f. 1. Fiecare dintre cavitățile sferice de dimensiuni mici, situate în oasele maxilarelor, în care sunt înfipți dinții. 2. Fiecare dintre cavitățile sferice de dimensiuni microscopice situate la extremitatea unei bronhiole. 3. Celulă a fagurelui. 4. (În sintagma) Alveolă eoliană = mică excavație în rocile regiunilor de deșert, rezultată din acțiunea vântului. [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéole. DOOM
alveólă (-ve-o-) s. f., g.-d. art. alveólei; pl. alveóle
alveolele
ALVEÓLĂ, alveole, s. f. 1. Fiecare dintre cavitățile sferice de dimensiuni mici, situate în oasele maxilarelor, în care sunt înfipți dinții. 2. Fiecare dintre cavitățile sferice de dimensiuni microscopice situate la extremitatea unei bronhiole. 3. Celulă a fagurelui. 4. (În sintagma) Alveolă eoliană = mică excavație în rocile regiunilor de deșert, rezultată din acțiunea vântului. [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéole. DOOM
alveólă (-ve-o-) s. f., g.-d. art. alveólei; pl. alveóle
alveolelor
ALVEÓLĂ, alveole, s. f. 1. Fiecare dintre cavitățile sferice de dimensiuni mici, situate în oasele maxilarelor, în care sunt înfipți dinții. 2. Fiecare dintre cavitățile sferice de dimensiuni microscopice situate la extremitatea unei bronhiole. 3. Celulă a fagurelui. 4. (În sintagma) Alveolă eoliană = mică excavație în rocile regiunilor de deșert, rezultată din acțiunea vântului. [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéole. DOOM
alveólă (-ve-o-) s. f., g.-d. art. alveólei; pl. alveóle
alveolită
ALVEOLÍTĂ s. f. Inflamație acută sau cronică a alveolelor (1). [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéolite. DOOM
alveolítă (-ve-o-) s. f., g.-d. art. alveolítei
alveoliză
ALVEOLÍZĂ s.f. Distrugere fiziologică sau patologică a țesuturilor alveolare dentare. [< fr. alvéolyse].
alveolo
ALVEOLO- v. alveolă.
alveoloclazie
ALVEOLOCLAZÍE s.f. Topirea progresivă a procesului osos alveolar prin resorbția elementelor țesutului osos. [Gen. -iei. / cf. lat. alveolus – cavitate mică, gr. klasis – distrugere].
alveolon
ALVEOLÓN s.n. (Med.) Punct craniometric situat la suprafața posterioară a alveolelor maxilare. [< fr. alvéolon].
alveolotomia
ALVEOLOTOMÍE s.f. Deschidere chirurgicală a alveolelor dentare. [Gen. -iei. / < fr. alvéolotomie].
alveolotomie
ALVEOLOTOMÍE s.f. Deschidere chirurgicală a alveolelor dentare. [Gen. -iei. / < fr. alvéolotomie].
alveolotomiei
ALVEOLOTOMÍE s.f. Deschidere chirurgicală a alveolelor dentare. [Gen. -iei. / < fr. alvéolotomie].
alveolotomii
ALVEOLOTOMÍE s.f. Deschidere chirurgicală a alveolelor dentare. [Gen. -iei. / < fr. alvéolotomie].
alveolotomiile
ALVEOLOTOMÍE s.f. Deschidere chirurgicală a alveolelor dentare. [Gen. -iei. / < fr. alvéolotomie].
alveolotomiilor
ALVEOLOTOMÍE s.f. Deschidere chirurgicală a alveolelor dentare. [Gen. -iei. / < fr. alvéolotomie].
alveolări
ALVEOLÁRE, alveolări, s. f. (Geol.) Formare a alveolelor eoliene. [Pr.: -ve-o-] – De la alveolă.
alveolării
ALVEOLÁRE, alveolări, s. f. (Geol.) Formare a alveolelor eoliene. [Pr.: -ve-o-] – De la alveolă.
alveolările
ALVEOLÁRE, alveolări, s. f. (Geol.) Formare a alveolelor eoliene. [Pr.: -ve-o-] – De la alveolă.
alveolărilor
ALVEOLÁRE, alveolări, s. f. (Geol.) Formare a alveolelor eoliene. [Pr.: -ve-o-] – De la alveolă.
alvin
ALVÍN, -Ă adj. Hipogastric. [< fr. alvin].
alvița
ALVÍȚĂ s. f. Produs alimentar zaharos, obținut din caramel, miere, nuci, migdale, esențe aromate și amidon sau albuș de ou. [Var.: halvíță s. f.] – [H]alva + suf. -iță. DOOM
alvíță s. f., g.-d. art. alvíței; (sorturi, porții) pl. alvíțe
alvițar
HALVIȚÁR s. m. v. alvițar. DOOM
alvițár s. m., pl. alvițári
alvițari
HALVIȚÁR s. m. v. alvițar. DOOM
alvițár s. m., pl. alvițári
alvițarii
HALVIȚÁR s. m. v. alvițar. DOOM
alvițár s. m., pl. alvițári
alvițarilor
HALVIȚÁR s. m. v. alvițar. DOOM
alvițár s. m., pl. alvițári
alvițarul
HALVIȚÁR s. m. v. alvițar. DOOM
alvițár s. m., pl. alvițári
alvițarului
HALVIȚÁR s. m. v. alvițar. DOOM
alvițár s. m., pl. alvițári
alvițe
ALVÍȚĂ s. f. Produs alimentar zaharos, obținut din caramel, miere, nuci, migdale, esențe aromate și amidon sau albuș de ou. [Var.: halvíță s. f.] – [H]alva + suf. -iță. DOOM
alvíță s. f., g.-d. art. alvíței; (sorturi, porții) pl. alvíțe
alviței
ALVÍȚĂ s. f. Produs alimentar zaharos, obținut din caramel, miere, nuci, migdale, esențe aromate și amidon sau albuș de ou. [Var.: halvíță s. f.] – [H]alva + suf. -iță. DOOM
alvíță s. f., g.-d. art. alvíței; (sorturi, porții) pl. alvíțe
alvițele
ALVÍȚĂ s. f. Produs alimentar zaharos, obținut din caramel, miere, nuci, migdale, esențe aromate și amidon sau albuș de ou. [Var.: halvíță s. f.] – [H]alva + suf. -iță. DOOM
alvíță s. f., g.-d. art. alvíței; (sorturi, porții) pl. alvíțe
alvițelor
ALVÍȚĂ s. f. Produs alimentar zaharos, obținut din caramel, miere, nuci, migdale, esențe aromate și amidon sau albuș de ou. [Var.: halvíță s. f.] – [H]alva + suf. -iță. DOOM
alvíță s. f., g.-d. art. alvíței; (sorturi, porții) pl. alvíțe
alyssum
ALBÍȚĂ, albițe, s. f. 1. (Iht.) Obleț. 2. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene (Alyssum). – Alb + suf. -iță.
alzheimer
ÁLZHEIMER n. pr. (Și în sintagma maladia (lui) Alzheimer Afecțiune neurologică cu evoluție progresivă, caracterizată prin atrofie cerebrală și alterare ireversibilă a intelectului, ajungând până la demență senilă. [Pr.: alț-hai-măr] – Din n. pr. Alzheimer. DOOM
Álzheimer (în maladia (lui) ~) (germ.) [pron. álțhaĭmăr] (Alz-hei-) s. propriu
alâm
alîm (-muri), s. n. – Contribuție specială care, începînd cu 1729, s-a impus de către administrația din Mold., tătarilor stabiliți în sudul Basarabiei. Tc. alim „rentă, venit”.
alămar
ALĂMÁR, alămari, s. m. Meseriaș care lucrează obiecte de alamă (1). ♦ Negustor de alămuri. – Alamă + suf. -ar. DOOM
alămár s. m., pl. alămári
alămari
ALĂMÁR, alămari, s. m. Meseriaș care lucrează obiecte de alamă (1). ♦ Negustor de alămuri. – Alamă + suf. -ar. DOOM
alămár s. m., pl. alămári
alămarii
ALĂMÁR, alămari, s. m. Meseriaș care lucrează obiecte de alamă (1). ♦ Negustor de alămuri. – Alamă + suf. -ar. DOOM
alămár s. m., pl. alămári
alămarilor
ALĂMÁR, alămari, s. m. Meseriaș care lucrează obiecte de alamă (1). ♦ Negustor de alămuri. – Alamă + suf. -ar. DOOM
alămár s. m., pl. alămári
alămarul
ALĂMÁR, alămari, s. m. Meseriaș care lucrează obiecte de alamă (1). ♦ Negustor de alămuri. – Alamă + suf. -ar. DOOM
alămár s. m., pl. alămári
alămarului
ALĂMÁR, alămari, s. m. Meseriaș care lucrează obiecte de alamă (1). ♦ Negustor de alămuri. – Alamă + suf. -ar. DOOM
alămár s. m., pl. alămári
alămea
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămeai
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămeam
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămească
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămeau
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămeați
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămesc
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămește
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămești
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămi
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămia
ALĂMÍU, -ÍE, alămii, adj. (Rar) De culoarea alamei (1). – Alamă + suf. -iu. DOOM
alămíu (rar) adj. m., f. alămíe; pl. m. și f. alămíi
alămie
ALĂMÍU, -ÍE, alămii, adj. (Rar) De culoarea alamei (1). – Alamă + suf. -iu. DOOM
alămíu (rar) adj. m., f. alămíe; pl. m. și f. alămíi
alămiei
ALĂMÍU, -ÍE, alămii, adj. (Rar) De culoarea alamei (1). – Alamă + suf. -iu. DOOM
alămíu (rar) adj. m., f. alămíe; pl. m. și f. alămíi
alămii
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămii
ALĂMÍU, -ÍE, alămii, adj. (Rar) De culoarea alamei (1). – Alamă + suf. -iu. DOOM
alămíu (rar) adj. m., f. alămíe; pl. m. și f. alămíi
alămiii
ALĂMÍU, -ÍE, alămii, adj. (Rar) De culoarea alamei (1). – Alamă + suf. -iu. DOOM
alămíu (rar) adj. m., f. alămíe; pl. m. și f. alămíi
alămiile
ALĂMÍU, -ÍE, alămii, adj. (Rar) De culoarea alamei (1). – Alamă + suf. -iu. DOOM
alămíu (rar) adj. m., f. alămíe; pl. m. și f. alămíi
alămiilor
ALĂMÍU, -ÍE, alămii, adj. (Rar) De culoarea alamei (1). – Alamă + suf. -iu. DOOM
alămíu (rar) adj. m., f. alămíe; pl. m. și f. alămíi
alămim
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămind
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămire
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămire
ALĂMÍRE s. f. Acțiunea de a alămi. – V. alămi. DOOM
alămíre s. f., g.-d. art. alămírii
alămirea
ALĂMÍRE s. f. Acțiunea de a alămi. – V. alămi. DOOM
alămíre s. f., g.-d. art. alămírii
alămiri
ALĂMÍRE s. f. Acțiunea de a alămi. – V. alămi. DOOM
alămíre s. f., g.-d. art. alămírii
alămirii
ALĂMÍRE s. f. Acțiunea de a alămi. – V. alămi. DOOM
alămíre s. f., g.-d. art. alămírii
alămirile
ALĂMÍRE s. f. Acțiunea de a alămi. – V. alămi. DOOM
alămíre s. f., g.-d. art. alămírii
alămirilor
ALĂMÍRE s. f. Acțiunea de a alămi. – V. alămi. DOOM
alămíre s. f., g.-d. art. alămírii
alămiră
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămirăm
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămirăți
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămise
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămisem
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămiseră
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămiserăm
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămiserăți
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămiseși
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămiseți
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămit
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămit
ALĂMÍT, -Ă, alămiți, -te, adj. Acoperit sau suflat cu alamă (1). – V. alămi.
alămita
ALĂMÍT, -Ă, alămiți, -te, adj. Acoperit sau suflat cu alamă (1). – V. alămi.
alămite
ALĂMÍT, -Ă, alămiți, -te, adj. Acoperit sau suflat cu alamă (1). – V. alămi.
alămitei
ALĂMÍT, -Ă, alămiți, -te, adj. Acoperit sau suflat cu alamă (1). – V. alămi.
alămitele
ALĂMÍT, -Ă, alămiți, -te, adj. Acoperit sau suflat cu alamă (1). – V. alămi.
alămitelor
ALĂMÍT, -Ă, alămiți, -te, adj. Acoperit sau suflat cu alamă (1). – V. alămi.
alămitul
ALĂMÍT, -Ă, alămiți, -te, adj. Acoperit sau suflat cu alamă (1). – V. alămi.
alămitului
ALĂMÍT, -Ă, alămiți, -te, adj. Acoperit sau suflat cu alamă (1). – V. alămi.
alămiu
ALĂMÍU, -ÍE, alămii, adj. (Rar) De culoarea alamei (1). – Alamă + suf. -iu. DOOM
alămíu (rar) adj. m., f. alămíe; pl. m. și f. alămíi
alămiul
ALĂMÍU, -ÍE, alămii, adj. (Rar) De culoarea alamei (1). – Alamă + suf. -iu. DOOM
alămíu (rar) adj. m., f. alămíe; pl. m. și f. alămíi
alămiului
ALĂMÍU, -ÍE, alămii, adj. (Rar) De culoarea alamei (1). – Alamă + suf. -iu. DOOM
alămíu (rar) adj. m., f. alămíe; pl. m. și f. alămíi
alămiși
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămiți
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. DOOM
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă
alămiți
ALĂMÍT, -Ă, alămiți, -te, adj. Acoperit sau suflat cu alamă (1). – V. alămi.
alămiții
ALĂMÍT, -Ă, alămiți, -te, adj. Acoperit sau suflat cu alamă (1). – V. alămi.
alămiților
ALĂMÍT, -Ă, alămiți, -te, adj. Acoperit sau suflat cu alamă (1). – V. alămi.
alămuri
ALÁMĂ, (2, 3) alămuri, s. f. 1. Aliaj de cupru și zinc, galben-auriu, maleabil, ductil, ușor de prelucrat, cu numeroase și variate întrebuințări în industrie. 2. (La pl.) Obiecte de alamă (1); alămărie2. 3. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat din alamă (1). – Cf. it. l a m a „placă de metal”. DOOM
alámă s. f., g.-d. art. alámei; (obiecte) pl. alắmuri
alămurile
ALÁMĂ, (2, 3) alămuri, s. f. 1. Aliaj de cupru și zinc, galben-auriu, maleabil, ductil, ușor de prelucrat, cu numeroase și variate întrebuințări în industrie. 2. (La pl.) Obiecte de alamă (1); alămărie2. 3. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat din alamă (1). – Cf. it. l a m a „placă de metal”. DOOM
alámă s. f., g.-d. art. alámei; (obiecte) pl. alắmuri
alămurilor
ALÁMĂ, (2, 3) alămuri, s. f. 1. Aliaj de cupru și zinc, galben-auriu, maleabil, ductil, ușor de prelucrat, cu numeroase și variate întrebuințări în industrie. 2. (La pl.) Obiecte de alamă (1); alămărie2. 3. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat din alamă (1). – Cf. it. l a m a „placă de metal”. DOOM
alámă s. f., g.-d. art. alámei; (obiecte) pl. alắmuri
alămâie
ALĂMÂIE s. f. v. lămâie. DOOM
lămấie s. f., art. lămấia, g.-d. art. lămấii; pl. lămấi, art. lămấile
alămâioara
ALĂMÂIOÁRĂ, alămâioare, s. f. (Reg.) Gutuie. [Pr.: -mâ-ioa-] – Alămâie + suf. -ioară. DOOM
alămâioáră (reg.) s. f., g.-d. art. alămâioárei; pl. alămâioáre
alămâioare
ALĂMÂIOÁRĂ, alămâioare, s. f. (Reg.) Gutuie. [Pr.: -mâ-ioa-] – Alămâie + suf. -ioară. DOOM
alămâioáră (reg.) s. f., g.-d. art. alămâioárei; pl. alămâioáre
alămâioarei
ALĂMÂIOÁRĂ, alămâioare, s. f. (Reg.) Gutuie. [Pr.: -mâ-ioa-] – Alămâie + suf. -ioară. DOOM
alămâioáră (reg.) s. f., g.-d. art. alămâioárei; pl. alămâioáre
alămâioarele
ALĂMÂIOÁRĂ, alămâioare, s. f. (Reg.) Gutuie. [Pr.: -mâ-ioa-] – Alămâie + suf. -ioară. DOOM
alămâioáră (reg.) s. f., g.-d. art. alămâioárei; pl. alămâioáre
alămâioarelor
ALĂMÂIOÁRĂ, alămâioare, s. f. (Reg.) Gutuie. [Pr.: -mâ-ioa-] – Alămâie + suf. -ioară. DOOM
alămâioáră (reg.) s. f., g.-d. art. alămâioárei; pl. alămâioáre
alămîioara
ALĂMÂIOÁRĂ, alămâioare, s. f. (Reg.) Gutuie. [Pr.: -mâ-ioa-] – Alămâie + suf. -ioară. DOOM
alămâioáră (reg.) s. f., g.-d. art. alămâioárei; pl. alămâioáre
alămîioare
ALĂMÂIOÁRĂ, alămâioare, s. f. (Reg.) Gutuie. [Pr.: -mâ-ioa-] – Alămâie + suf. -ioară. DOOM
alămâioáră (reg.) s. f., g.-d. art. alămâioárei; pl. alămâioáre
alămîioarei
ALĂMÂIOÁRĂ, alămâioare, s. f. (Reg.) Gutuie. [Pr.: -mâ-ioa-] – Alămâie + suf. -ioară. DOOM
alămâioáră (reg.) s. f., g.-d. art. alămâioárei; pl. alămâioáre
alămîioarele
ALĂMÂIOÁRĂ, alămâioare, s. f. (Reg.) Gutuie. [Pr.: -mâ-ioa-] – Alămâie + suf. -ioară. DOOM
alămâioáră (reg.) s. f., g.-d. art. alămâioárei; pl. alămâioáre
alămîioarelor
ALĂMÂIOÁRĂ, alămâioare, s. f. (Reg.) Gutuie. [Pr.: -mâ-ioa-] – Alămâie + suf. -ioară. DOOM
alămâioáră (reg.) s. f., g.-d. art. alămâioárei; pl. alămâioáre
alămăria
ALĂMĂRÍE2 s. f. (Cu sens colectiv.) Obiecte de alamă; alămuri. – Alamă + suf. -ărie. DOOM
alămăríe s. f., art. alămăría, g.-d. art. alămăríei; (ateliere, obiecte) pl. alămăríi, art. alămăríile
alămărie
ALĂMĂRÍE2 s. f. (Cu sens colectiv.) Obiecte de alamă; alămuri. – Alamă + suf. -ărie. DOOM
alămăríe s. f., art. alămăría, g.-d. art. alămăríei; (ateliere, obiecte) pl. alămăríi, art. alămăríile
alămăriei
ALĂMĂRÍE2 s. f. (Cu sens colectiv.) Obiecte de alamă; alămuri. – Alamă + suf. -ărie. DOOM
alămăríe s. f., art. alămăría, g.-d. art. alămăríei; (ateliere, obiecte) pl. alămăríi, art. alămăríile
alămării
ALĂMĂRÍE2 s. f. (Cu sens colectiv.) Obiecte de alamă; alămuri. – Alamă + suf. -ărie. DOOM
alămăríe s. f., art. alămăría, g.-d. art. alămăríei; (ateliere, obiecte) pl. alămăríi, art. alămăríile
alămăriile
ALĂMĂRÍE2 s. f. (Cu sens colectiv.) Obiecte de alamă; alămuri. – Alamă + suf. -ărie. DOOM
alămăríe s. f., art. alămăría, g.-d. art. alămăríei; (ateliere, obiecte) pl. alămăríi, art. alămăríile
alămăriilor
ALĂMĂRÍE2 s. f. (Cu sens colectiv.) Obiecte de alamă; alămuri. – Alamă + suf. -ărie. DOOM
alămăríe s. f., art. alămăría, g.-d. art. alămăríei; (ateliere, obiecte) pl. alămăríi, art. alămăríile
alăpta
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptai
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptam
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptare
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptare
ALĂPTÁRE, alăptări, s. f. Acțiunea de a alăpta. – V. alăpta. DOOM
alăptáre s. f., g.-d. art. alăptắrii; pl. alăptắri
alăptarea
ALĂPTÁRE, alăptări, s. f. Acțiunea de a alăpta. – V. alăpta. DOOM
alăptáre s. f., g.-d. art. alăptắrii; pl. alăptắri
alăptară
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptarăm
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptarăți
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptase
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptasem
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptaseră
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptaserăm
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptaserăți
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptaseși
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptaseți
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptat
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptat
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter).
alăptau
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptași
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptați
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptează
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptez
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăpteze
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptezi
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptând
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptînd
ALĂPTÁ, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A3 + lapte (după fr. allaiter). DOOM
alăptá (a ~) vb., ind. prez. 3 alăpteáză
alăptări
ALĂPTÁRE, alăptări, s. f. Acțiunea de a alăpta. – V. alăpta. DOOM
alăptáre s. f., g.-d. art. alăptắrii; pl. alăptắri
alăptării
ALĂPTÁRE, alăptări, s. f. Acțiunea de a alăpta. – V. alăpta. DOOM
alăptáre s. f., g.-d. art. alăptắrii; pl. alăptắri
alăptările
ALĂPTÁRE, alăptări, s. f. Acțiunea de a alăpta. – V. alăpta. DOOM
alăptáre s. f., g.-d. art. alăptắrii; pl. alăptắri
alăptărilor
ALĂPTÁRE, alăptări, s. f. Acțiunea de a alăpta. – V. alăpta. DOOM
alăptáre s. f., g.-d. art. alăptắrii; pl. alăptắri
alăsidă
ALESÍDĂ, aleside, s. f. (Înv.) Lănțișor întrebuințat la ceasornice de buzunar, ca podoabă femeiască în jurul gâtului etc. [Var.: alăsídă s. f.] – Din ngr. alisída. DOOM
alesídă (înv.) s. f., g.-d. art. alesídei; pl. alesíde
alătur
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alătura
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturai
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturam
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturare
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturare
ALĂTURÁRE, alăturări, s. f. Acțiunea de a (se) alătura și rezultatul ei. – V. alătura. DOOM
alăturáre s. f., g.-d. art. alăturắrii; pl. alăturắri
alăturarea
ALĂTURÁRE, alăturări, s. f. Acțiunea de a (se) alătura și rezultatul ei. – V. alătura. DOOM
alăturáre s. f., g.-d. art. alăturắrii; pl. alăturắri
alăturară
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturarăm
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturarăți
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturase
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturasem
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturaseră
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturaserăm
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturaserăți
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturaseși
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturaseți
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturat
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturat
ALĂTURÁT, -Ă, alăturați, -te, adj. Care se află alături, care se află anexat. – V. alătura.
alăturata
ALĂTURÁT, -Ă, alăturați, -te, adj. Care se află alături, care se află anexat. – V. alătura.
alăturate
ALĂTURÁT, -Ă, alăturați, -te, adj. Care se află alături, care se află anexat. – V. alătura.
alăturatei
ALĂTURÁT, -Ă, alăturați, -te, adj. Care se află alături, care se află anexat. – V. alătura.
alăturatele
ALĂTURÁT, -Ă, alăturați, -te, adj. Care se află alături, care se află anexat. – V. alătura.
alăturatelor
ALĂTURÁT, -Ă, alăturați, -te, adj. Care se află alături, care se află anexat. – V. alătura.
alăturatul
ALĂTURÁT, -Ă, alăturați, -te, adj. Care se află alături, care se află anexat. – V. alătura.
alăturatului
ALĂTURÁT, -Ă, alăturați, -te, adj. Care se află alături, care se află anexat. – V. alătura.
alăturau
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturaș
LĂTURÁȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Despre cai) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stînga cailor dintre hulube. ◊ (Substantivat) Căruța fugi înainte la vale cu trei cai... și cu poștașul aninat ca un scai de coama lăturașului. ALECSANDRI, O. P. 259. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. Dintr-o potecă lăturașă, ascunsă în pădure, izbucni în drumul mare o brișculiță. ODOBESCU, S. I 384. – Variantă: alăturáș, -ă adj.
alăturași
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturați
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturați
ALĂTURÁT, -Ă, alăturați, -te, adj. Care se află alături, care se află anexat. – V. alătura.
alăturații
ALĂTURÁT, -Ă, alăturați, -te, adj. Care se află alături, care se află anexat. – V. alătura.
alăturaților
ALĂTURÁT, -Ă, alăturați, -te, adj. Care se află alături, care se află anexat. – V. alătura.
alăture
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturea
ALẮTURI adv. 1. (Local) Lângă cineva sau ceva, la dreapta sau la stânga cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adj. De alături = vecin, învecinat. ◊ Expr. (Fam.) A nimeri (sau a fi, a merge, a călca) alăturea cu drumul = a greși (în comportare, în păreri etc). ♦ În alt punct decât cel vizat (dar foarte aproape de acesta). 2. (Modal) Unul lângă altul, unul împreună cu altul (sau cu alții). ◊ Loc. prep. Alături de... (sau, rar, cu...) = pe același plan, pe lângă. ◊ Expr. A fi alături de cineva = a fi solidar cu cineva. [Var.: (pop. și fam.) alăturea adv.] – A3 + lature. DOOM
alắturi/(pop., fam.) alắturea adv.
alături
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alături
ALẮTURI adv. 1. (Local) Lângă cineva sau ceva, la dreapta sau la stânga cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adj. De alături = vecin, învecinat. ◊ Expr. (Fam.) A nimeri (sau a fi, a merge, a călca) alăturea cu drumul = a greși (în comportare, în păreri etc). ♦ În alt punct decât cel vizat (dar foarte aproape de acesta). 2. (Modal) Unul lângă altul, unul împreună cu altul (sau cu alții). ◊ Loc. prep. Alături de... (sau, rar, cu...) = pe același plan, pe lângă. ◊ Expr. A fi alături de cineva = a fi solidar cu cineva. [Var.: (pop. și fam.) alăturea adv.] – A3 + lature. DOOM
alắturi/(pop., fam.) alắturea adv.
alăturând
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturînd
LĂTURÁ vb. I v. alătura. DOOM
alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură
alăturări
ALĂTURÁRE, alăturări, s. f. Acțiunea de a (se) alătura și rezultatul ei. – V. alătura. DOOM
alăturáre s. f., g.-d. art. alăturắrii; pl. alăturắri
alăturării
ALĂTURÁRE, alăturări, s. f. Acțiunea de a (se) alătura și rezultatul ei. – V. alătura. DOOM
alăturáre s. f., g.-d. art. alăturắrii; pl. alăturắri
alăturările
ALĂTURÁRE, alăturări, s. f. Acțiunea de a (se) alătura și rezultatul ei. – V. alătura. DOOM
alăturáre s. f., g.-d. art. alăturắrii; pl. alăturắri
alăturărilor
ALĂTURÁRE, alăturări, s. f. Acțiunea de a (se) alătura și rezultatul ei. – V. alătura. DOOM
alăturáre s. f., g.-d. art. alăturắrii; pl. alăturắri
alăută
LĂÚTĂ, lăute, s. f. Instrument muzical cu coarde asemănător cu cobza; p. gener. instrument muzical cu coarde. [Var.: alăútă s. f.] – Din tc. lâuta, ngr. laúto. DOOM
lăútă s. f., g.-d. art. lăútei; pl. lăúte
alți
ÁLT, ÁLTĂ, alți, alte, adj. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină nu este aceeași sau același cu ființa sau lucrul despre care a fost vorba, care este de față sau este cel obișnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Câte alte = multe. [Gen. – dat. sg.: altui, altei, gen. – dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum]. DOOM
alt adj. pr. m., g.-d. áltui, pl. alți; f. áltă, g.-d. áltei, pl. álte, g.-d. m. și f. áltor (dar: unui alt …, unei alte …, unor alți..., unor alte …)
alții
ÁLTUL, ÁLTA, alții, altele, pron. nehot. 1. (Ține locul unui nume de ființă sau de lucru care nu este aceeași sau același cu altă ființă sau cu alt lucru despre care s-a vorbit, care este de față sau care este cel obișnuit) Să răspundă altul. ◊ Expr. Unuia (și) altuia = oricui. Unii (și) alții = mulți. Unul ca altul = la fel, deopotrivă, egal. Unul mai... decât altul = fiecare la fel de... Unul după altul = succesiv. ♦ (Cu formă feminină și sens neutru) Poveste, întâmplare. ◊ Expr. Alta (acum)! exprimă dezaprobarea față de o propunere sau o veste neașteptată. Unul una, altul alta = fiecare câte ceva. Una (și) alta = de toate. Nici una, nici alta = cu orice preț; fără a se gândi prea mult. Până una-alta = deocamdată. Ba din una, ba din alta sau din una-n alta = din vorbă-n vorbă. Nu de alta = nu din alt motiv. 2. (În alternanță cu „unul”, „una”) Celălalt, al doilea. [Gen.-dat. sg.: altuia, alteia, gen.-dat. pl.: altora] – Lat. alter. DOOM
áltul pr. m., g.-d. áltuia, pl. álții; f. álta, g.-d. álteia, pl. áltele, g.-d. pl. m. și f. áltora