ai
AÍ5 s. m. Mic mamifer arboricol cu mișcări lente din America de Sud și Madagascar (Danbontonia madagascarensis). – Din fr. aï.
ai
AI1 interj. Exclamație care exprimă: durere; spaimă; uimire; amenințare. – Onomatopee. DOOM
ai2 interj.
ai
AI2 interj. (Fam.) Exclamație cu sens interogativ. Te faci că nu înțelegi, ai? - Onomatopee. DOOM
ai2 interj.
ai
AI4, ai, s. m. (Reg.) Usturoi. ◊ Ai sălbatic = numele a trei plante erbacee din familia liliaceelor, cu frunze lunguiețe și cu flori galbene (Allium ochroleucum), roz (Allium paniculatum), albe-verzui sau roșietice (Allium oleraceum). Aiul șarpelui = plantă erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina în formă de spirală și cu flori roșii-purpurii dispuse în umbele, folosită în alimentație (Allium scorodoprasum). – Lat. alium. DOOM
ai3 (usturoi, mamifer) (reg., rar) s. m., pl. ai, art. áii
ai
AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam. DOOM
al pári (it.) loc. adv.
ai
HAI interj., s. n. (Fam.) I. Interj. 1. Cuvânt care exprimă un îndemn la o acțiune (comună) cu interlocutorul. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ♦ (Repetat, cu accentul frazei pe al doilea element) Cuvânt care exprimă ideea unei înaintări încete sau anevoioase. 3. Exclamație care exprimă: regret, admirație, o întrebare. 4. (Repetat) Ba bine că nu! II. S. n. (Fam. și arg.) Hărmălaie; scandal. ◊ Expr. A face (un) hai = a face scandal în semn de protest, de reproș etc. [Var.: (reg.) ai interj.] – Onomatopee. DOOM
hai-hái v. hai2
aia
ẮLA, ÁIA, ăia, alea, pron. dem., adj. pron. dem. (Pop. și fam.) Acela, aceea. A venit ăla. Lucrul ăla. ◊ Expr. Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia; gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa. DOOM
ắla (fam.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ăla), g.-d. ắluia, pl. ắia; f. áia, g.-d. ắleia, pl. álea, g.-d. pl. m. și f. ắlora
aian
aián (aiéni), s. m. – Personaj de vază în satul sau regiunea sa, notabil. Tc. ayan, din arab. a‘jân „ochi” (Șeineanu, II, 3; Lokotsch 38); cf. sb. ajan, fr. ayan (cf. Gamillscheg 64). Este termen propriu administrației turcești, care s-a păstrat numai în Dobr. N. N. Densusianu, Dacia preistorică, 1082, îl derivă fantezist din gr. ἄια.
aiaptă
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aiar
aiár (-re), s. n. – Etalon de greutăți și măsuri. – Mr. aiare. Tc. ayar, din arab. ‘ijār (Șeineanu, III, 3; Lokotsch 899); cf. ngr. ἀγιάρι, bg. aiar. Sec. XVIII, înv.
aiare
aiár (-re), s. n. – Etalon de greutăți și măsuri. – Mr. aiare. Tc. ayar, din arab. ‘ijār (Șeineanu, III, 3; Lokotsch 899); cf. ngr. ἀγιάρι, bg. aiar. Sec. XVIII, înv.
aiarele
aiár (-re), s. n. – Etalon de greutăți și măsuri. – Mr. aiare. Tc. ayar, din arab. ‘ijār (Șeineanu, III, 3; Lokotsch 899); cf. ngr. ἀγιάρι, bg. aiar. Sec. XVIII, înv.
aiarelor
aiár (-re), s. n. – Etalon de greutăți și măsuri. – Mr. aiare. Tc. ayar, din arab. ‘ijār (Șeineanu, III, 3; Lokotsch 899); cf. ngr. ἀγιάρι, bg. aiar. Sec. XVIII, înv.
aiarul
aiár (-re), s. n. – Etalon de greutăți și măsuri. – Mr. aiare. Tc. ayar, din arab. ‘ijār (Șeineanu, III, 3; Lokotsch 899); cf. ngr. ἀγιάρι, bg. aiar. Sec. XVIII, înv.
aiarului
aiár (-re), s. n. – Etalon de greutăți și măsuri. – Mr. aiare. Tc. ayar, din arab. ‘ijār (Șeineanu, III, 3; Lokotsch 899); cf. ngr. ἀγιάρι, bg. aiar. Sec. XVIII, înv.
aiasmă
AGHEASMĂ s. f. (în religia creștină) 1. Apă sfințită. ◊ Agheasma mare = slujba pentru sfințirea apei la Bobotează. Agheasma mică = slujba săvârșită de mai multe ori pe an, în diferite locuri. 2. Slujbă religioasă pentru sfințirea apei. [Var.: aiásmă s. f.] – Din sl. agiazma. DOOM
agheásmă s. f., g.-d. art. aghésmei
aiax
Oileus, regele locrienilor și tatăl lui Aiax. Acesta din urmă era denumit Oileus după numele tatălui său și ca să se deosebească de Aiax, fiul lui Telamon. Oileus a participat la expediția argonauților.
aice
AÍCI adv. 1. În acest loc, în aceste locuri (relativ) apropiate de vorbitor. ◊ Expr. (Fam.) Până aici! = destul! ajunge! Pe-aici ți-e drumul! = șterge-o! pleacă! a plecat! a șters-o! A se duce pe-aici încolo = a pleca, a o șterge; a pleca fără urmă, a dispărea. 2. În acest moment, acum. ◊ Expr. Aici i-aici sau aci-i aci = acum e momentul hotărâtor. ♦ (Corelativ) Acum... acum..., când.... când..., ba... ba... 3. (În expr.) Cât pe-aci = aproape să..., gata-gata să..., mai că... [Var.: aci, acía, acílea, aíce, aícea adv.] – Lat. ad-hicce. DOOM
ací (pop.) adv.
aicea
AÍCI adv. 1. În acest loc, în aceste locuri (relativ) apropiate de vorbitor. ◊ Expr. (Fam.) Până aici! = destul! ajunge! Pe-aici ți-e drumul! = șterge-o! pleacă! a plecat! a șters-o! A se duce pe-aici încolo = a pleca, a o șterge; a pleca fără urmă, a dispărea. 2. În acest moment, acum. ◊ Expr. Aici i-aici sau aci-i aci = acum e momentul hotărâtor. ♦ (Corelativ) Acum... acum..., când.... când..., ba... ba... 3. (În expr.) Cât pe-aci = aproape să..., gata-gata să..., mai că... [Var.: aci, acía, acílea, aíce, aícea adv.] – Lat. ad-hicce. DOOM
ací (pop.) adv.
aici
AÍCI adv. 1. În acest loc, în aceste locuri (relativ) apropiate de vorbitor. ◊ Expr. (Fam.) Până aici! = destul! ajunge! Pe-aici ți-e drumul! = șterge-o! pleacă! a plecat! a șters-o! A se duce pe-aici încolo = a pleca, a o șterge; a pleca fără urmă, a dispărea. 2. În acest moment, acum. ◊ Expr. Aici i-aici sau aci-i aci = acum e momentul hotărâtor. ♦ (Corelativ) Acum... acum..., când.... când..., ba... ba... 3. (În expr.) Cât pe-aci = aproape să..., gata-gata să..., mai că... [Var.: aci, acía, acílea, aíce, aícea adv.] – Lat. ad-hicce. DOOM
ací (pop.) adv.
aida
HÁIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. Haideți la dans. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide. DOOM
*háideți interj.
aidam
HÁIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. Haideți la dans. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide. DOOM
*háideți interj.
aidați
HÁIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. Haideți la dans. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide. DOOM
*háideți interj.
aide
HÁIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. Haideți la dans. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide. DOOM
*háideți interj.
aidem
HÁIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. Haideți la dans. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide. DOOM
*háideți interj.
aideți
HÁIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. Haideți la dans. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide. DOOM
*háideți interj.
aidoma
ÁIDOMA adv. 1. La fel, ca și; identic. 2. (Rar) Aievea, într-adevăr. – A3 + sl. vidomŭ „vizibil”. DOOM
aídoma adv., prep.
aiept
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aiepta
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aieptai
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aieptam
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aieptare
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aieptare
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. [Pr.: a-iep-] – Lat. adjectare.
aieptară
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aieptarăm
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aieptarăți
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aieptase
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aieptasem
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aieptaseră
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aieptaserăm
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aieptaserăți
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aieptaseși
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aieptaseți
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aieptat
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aieptat
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. [Pr.: a-iep-] – Lat. adjectare.
aieptau
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aieptași
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aieptați
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aiepte
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aieptând
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aieptînd
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aiepți
AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare. DOOM
aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte
aiest
AÍSTA pron. dem., adj. dem. v. aiesta. DOOM
aísta v. aiésta
aiesta
AÍSTA pron. dem., adj. dem. v. aiesta. DOOM
aísta v. aiésta
aietes
Aeetes, fiul lui Helios și al lui Perse, frate cu Circe și tatăl Medeei. Domnind în Colchis pe vremea cînd argonauții, conduși de Iason, au sosit acolo să caute Lîna de Aur, el le-a făgăduit-o cu condiția ca Iason să iasă biruitor într-o serie de încercări. Spera că în felul acesta va reuși să se sustragă făgăduielii făcute. Cu ajutorul Medeei, Iason a biruit însă toate greutățile. Cum Aeetes l-a refuzat atunci în mod deschis, Iason, împreună cu Medeea, au furat Lîna de Aur. Pentru a scăpa apoi de urmărirea lui Aeetes, ce venea după fugari, Medea – care-l luase cu ea și pe Absyrtus – și-a tăiat fratele în bucăți și le-a aruncat în mare (v. și Absyrtus).
aieve
AIÉVEA adv., adj. I. Adv. 1. În realitate. ♦ Cu adevărat, într-adevăr 2. Lămurit; clar, limpede. 3. (Înv.) În văzul tuturor, pe față; deschis. II. Adj. Real; palpabil, concret. [Var: aiéve adv.] – Din sl. javĕ, bg. jave. DOOM
aiévea adv.
aievea
AIÉVEA adv., adj. I. Adv. 1. În realitate. ♦ Cu adevărat, într-adevăr 2. Lămurit; clar, limpede. 3. (Înv.) În văzul tuturor, pe față; deschis. II. Adj. Real; palpabil, concret. [Var: aiéve adv.] – Din sl. javĕ, bg. jave. DOOM
aiévea adv.
aii
AÍ5 s. m. Mic mamifer arboricol cu mișcări lente din America de Sud și Madagascar (Danbontonia madagascarensis). – Din fr. aï.
aii
AI4, ai, s. m. (Reg.) Usturoi. ◊ Ai sălbatic = numele a trei plante erbacee din familia liliaceelor, cu frunze lunguiețe și cu flori galbene (Allium ochroleucum), roz (Allium paniculatum), albe-verzui sau roșietice (Allium oleraceum). Aiul șarpelui = plantă erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina în formă de spirală și cu flori roșii-purpurii dispuse în umbele, folosită în alimentație (Allium scorodoprasum). – Lat. alium. DOOM
ai3 (usturoi, mamifer) (reg., rar) s. m., pl. ai, art. áii
aiii
AÍ5 s. m. Mic mamifer arboricol cu mișcări lente din America de Sud și Madagascar (Danbontonia madagascarensis). – Din fr. aï.
aiilor
AÍ5 s. m. Mic mamifer arboricol cu mișcări lente din America de Sud și Madagascar (Danbontonia madagascarensis). – Din fr. aï.
aikido
AIKÍDO s.n. Mod de apărare personală, bazat pe tehnica jiu-jitsu, care se bazează pe neutralizarea loviturilor adversarilor. [< cuv. japonez].
aikidoul
AIKÍDO s.n. Mod de apărare personală, bazat pe tehnica jiu-jitsu, care se bazează pe neutralizarea loviturilor adversarilor. [< cuv. japonez].
aikidoului
AIKÍDO s.n. Mod de apărare personală, bazat pe tehnica jiu-jitsu, care se bazează pe neutralizarea loviturilor adversarilor. [< cuv. japonez].
ailanthus
CENUȘÁR, (I) cenușare, s. n., (II, III) cenușari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal așezată sub grătarul locomotivei sau al unei sobe de încălzit, al unui cuptor etc., în care cade cenușa rezultată din ardere. 2. Atelier sau secție dintr-o fabrică de tăbăcărie în care se execută operațiile premergătoare tăbăcirii. ♦ Bazin folosit în tăbăcărie, în care se pun pieile crude, cu o soluție de lapte de var, pentru a le curăța de păr. ♦ Soluție de lapte de var proaspăt sau alcalin, folosită pentru depilarea pieilor crude și îndepărtarea epidermei. 3. Urnă în care se păstrează cenușa unei persoane incinerate; urnă cinerară. II. S. m. (Înv. și ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, înalt, cu coroană ovală, cu frunze compuse și cu flori mici verzi-gălbui (Ailanthus altissima). – Cenușă + suf. -ar.
ailor
AI4, ai, s. m. (Reg.) Usturoi. ◊ Ai sălbatic = numele a trei plante erbacee din familia liliaceelor, cu frunze lunguiețe și cu flori galbene (Allium ochroleucum), roz (Allium paniculatum), albe-verzui sau roșietice (Allium oleraceum). Aiul șarpelui = plantă erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina în formă de spirală și cu flori roșii-purpurii dispuse în umbele, folosită în alimentație (Allium scorodoprasum). – Lat. alium. DOOM
ai3 (usturoi, mamifer) (reg., rar) s. m., pl. ai, art. áii
ainde
aínde, adv. – (Banat) În altă parte. – Var. aindine(a), aindire(a). Lat. ăliŭndĕ (Miklosich, Sb. Wien, C, 285;Pușcariu 45; REW 348). Totuși, este unul din cazurile în care este greu să se facă distincția între lat. și sl., fiindcă se cuvine să ne gîndim și la sl. inŭde, cu același sens (Cihac).
aior
AIÓR, aiori, s. m. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori galbene dispuse în umbele (Euphorbia esula). – Ai4 + suf. -ior.
airbag
AIRBAG®, airbaguri, s. n. Dispozitiv de siguranță la autoturisme constând într-o pernă dintr-un material subțire și rezistent încastrată în volan și care, în cazul unui impact, se umflă instantaneu, protejând persoanele din mașină. [Pr.: érbeg] – Din engl. airbag. DOOM
airbag (angl.) [pron. érbeg] (air-bag) s. n., pl. airbaguri
airbus
AIRBUS®, airbusuri, s. n. Tip de avion mare de pasageri construit de un consorțiu internațional. [Pr.: engl., érbas, fr. erbüs1] – Din fr., engl. airbus. DOOM
*airbus (tip de avion) [pron. engl. érbas/fr. erbǘs] (air-bus) s. n., pl. airbusuri
aisberg
ÁISBERG, aisberguri, s. n. Bloc (mare) de gheață desprins din calotele glaciale polare, care plutește pe oceane spre zona caldă, influențând clima regiunilor învecinate și stingherind navigația; ghețar2 plutitor. – Din engl., fr. iceberg. DOOM
áisberg (ais-) s. n., pl. áisberguri
aisbergul
ÁISBERG, aisberguri, s. n. Bloc (mare) de gheață desprins din calotele glaciale polare, care plutește pe oceane spre zona caldă, influențând clima regiunilor învecinate și stingherind navigația; ghețar2 plutitor. – Din engl., fr. iceberg. DOOM
áisberg (ais-) s. n., pl. áisberguri
aisbergului
ÁISBERG, aisberguri, s. n. Bloc (mare) de gheață desprins din calotele glaciale polare, care plutește pe oceane spre zona caldă, influențând clima regiunilor învecinate și stingherind navigația; ghețar2 plutitor. – Din engl., fr. iceberg. DOOM
áisberg (ais-) s. n., pl. áisberguri
aisberguri
ÁISBERG, aisberguri, s. n. Bloc (mare) de gheață desprins din calotele glaciale polare, care plutește pe oceane spre zona caldă, influențând clima regiunilor învecinate și stingherind navigația; ghețar2 plutitor. – Din engl., fr. iceberg. DOOM
áisberg (ais-) s. n., pl. áisberguri
aisbergurile
ÁISBERG, aisberguri, s. n. Bloc (mare) de gheață desprins din calotele glaciale polare, care plutește pe oceane spre zona caldă, influențând clima regiunilor învecinate și stingherind navigația; ghețar2 plutitor. – Din engl., fr. iceberg. DOOM
áisberg (ais-) s. n., pl. áisberguri
aisbergurilor
ÁISBERG, aisberguri, s. n. Bloc (mare) de gheață desprins din calotele glaciale polare, care plutește pe oceane spre zona caldă, influențând clima regiunilor învecinate și stingherind navigația; ghețar2 plutitor. – Din engl., fr. iceberg. DOOM
áisberg (ais-) s. n., pl. áisberguri
aisfild
ÁISFILD, aisfilduri, s. n. Câmp de gheață. – Din fr. ice-field, engl. ice field.
aisfildul
ÁISFILD, aisfilduri, s. n. Câmp de gheață. – Din fr. ice-field, engl. ice field.
aisfildului
ÁISFILD, aisfilduri, s. n. Câmp de gheață. – Din fr. ice-field, engl. ice field.
aisfilduri
ÁISFILD, aisfilduri, s. n. Câmp de gheață. – Din fr. ice-field, engl. ice field.
aisfildurile
ÁISFILD, aisfilduri, s. n. Câmp de gheață. – Din fr. ice-field, engl. ice field.
aisfildurilor
ÁISFILD, aisfilduri, s. n. Câmp de gheață. – Din fr. ice-field, engl. ice field.
aist
AÍSTA pron. dem., adj. dem. v. aiesta. DOOM
aísta v. aiésta
aista
AÍSTA pron. dem., adj. dem. v. aiesta. DOOM
aísta v. aiésta
aistalalt
ÍSTĂLALT, IÁSTĂLALTĂ, iștilalți, istelalte, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) (Reg.) Cestălalt. [Var.: istalált, -ă, iștíalalți, iestelalte pron. dem., adj. dem.] – Ist(a) + alalt (= ălalalt). DOOM
ístălalt / ístalalt (reg.) pr. m., adj. pr. m., g.-d. ístuilalt; pl. íștilalți / íștialalți (-tia-), g.-d. ístorlalți; f. iástălaltă / iástalaltă, g.-d. ísteilalte / iésteilalte; pl. ístelalte / iéstelalte, g.-d. ístorlalte / iéstorlalte
aiste
AÍSTE adj. dem. f. pl. (Mold.; precedă cuvîntul sau urmează după el) Aceste. Tunurile lor bat în zidurile aiste necontenit de cinci zile. ALECSANDRI, T. 1494. Aiste cuvinte mi-o rostit. ALECSANDRI, T. 1501.
aiul
AÍ5 s. m. Mic mamifer arboricol cu mișcări lente din America de Sud și Madagascar (Danbontonia madagascarensis). – Din fr. aï.
aiul
AI4, ai, s. m. (Reg.) Usturoi. ◊ Ai sălbatic = numele a trei plante erbacee din familia liliaceelor, cu frunze lunguiețe și cu flori galbene (Allium ochroleucum), roz (Allium paniculatum), albe-verzui sau roșietice (Allium oleraceum). Aiul șarpelui = plantă erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina în formă de spirală și cu flori roșii-purpurii dispuse în umbele, folosită în alimentație (Allium scorodoprasum). – Lat. alium. DOOM
ai3 (usturoi, mamifer) (reg., rar) s. m., pl. ai, art. áii
aiului
AÍ5 s. m. Mic mamifer arboricol cu mișcări lente din America de Sud și Madagascar (Danbontonia madagascarensis). – Din fr. aï.
aiului
AI4, ai, s. m. (Reg.) Usturoi. ◊ Ai sălbatic = numele a trei plante erbacee din familia liliaceelor, cu frunze lunguiețe și cu flori galbene (Allium ochroleucum), roz (Allium paniculatum), albe-verzui sau roșietice (Allium oleraceum). Aiul șarpelui = plantă erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina în formă de spirală și cu flori roșii-purpurii dispuse în umbele, folosită în alimentație (Allium scorodoprasum). – Lat. alium. DOOM
ai3 (usturoi, mamifer) (reg., rar) s. m., pl. ai, art. áii
aiura
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurai
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiuram
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurare
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurare
AIURÁRE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Var.: aiurire s. f.] – V. aiura. DOOM
aiuráre s. f., g.-d. art. aiurắrii; pl. aiurắri
aiurarea
AIURÁRE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Var.: aiurire s. f.] – V. aiura. DOOM
aiuráre s. f., g.-d. art. aiurắrii; pl. aiurắri
aiurară
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurarăm
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurarăți
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurase
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurasem
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiuraseră
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiuraserăm
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiuraserăți
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiuraseși
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiuraseți
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurat
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurau
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurași
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurați
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiure
AIÚREA adv., adj. 1. Adv. în alt loc, în altă parte; undeva, altundeva. ◊ Într-aiurea = fără țintă; la întâmplare. ◊ Expr. A vorbi aiurea = a vorbi fără rost, a bâigui. ◊ (Cu valoare de interj., fam.) Aiurea! N-ai dreptate. 2. Adj. (Fam.) Zăpăcit, aiurit, cu capu-n nori. [Var.: aiúre adv.] – Lat. aliubi + re + a. DOOM
aiúrea adv.
aiurea
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurea
AIÚREA adv., adj. 1. Adv. în alt loc, în altă parte; undeva, altundeva. ◊ Într-aiurea = fără țintă; la întâmplare. ◊ Expr. A vorbi aiurea = a vorbi fără rost, a bâigui. ◊ (Cu valoare de interj., fam.) Aiurea! N-ai dreptate. 2. Adj. (Fam.) Zăpăcit, aiurit, cu capu-n nori. [Var.: aiúre adv.] – Lat. aliubi + re + a. DOOM
aiúrea adv.
aiureai
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiureala
AIUREÁLĂ, aiureli, s. f. 1. Delir. 2. (Fam.) Vorbire lipsită de sens; absurditate. 3. (Fam.) Zăpăceală, tulburare, dezordine. – Aiuri + suf. eală. DOOM
aiureálă (fam.) s. f., g.-d. art. aiurélii; pl. aiuréli
aiuream
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurească
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiureau
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurează
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiureați
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiureli
AIUREÁLĂ, aiureli, s. f. 1. Delir. 2. (Fam.) Vorbire lipsită de sens; absurditate. 3. (Fam.) Zăpăceală, tulburare, dezordine. – Aiuri + suf. eală. DOOM
aiureálă (fam.) s. f., g.-d. art. aiurélii; pl. aiuréli
aiurelii
AIUREÁLĂ, aiureli, s. f. 1. Delir. 2. (Fam.) Vorbire lipsită de sens; absurditate. 3. (Fam.) Zăpăceală, tulburare, dezordine. – Aiuri + suf. eală. DOOM
aiureálă (fam.) s. f., g.-d. art. aiurélii; pl. aiuréli
aiurelile
AIUREÁLĂ, aiureli, s. f. 1. Delir. 2. (Fam.) Vorbire lipsită de sens; absurditate. 3. (Fam.) Zăpăceală, tulburare, dezordine. – Aiuri + suf. eală. DOOM
aiureálă (fam.) s. f., g.-d. art. aiurélii; pl. aiuréli
aiurelilor
AIUREÁLĂ, aiureli, s. f. 1. Delir. 2. (Fam.) Vorbire lipsită de sens; absurditate. 3. (Fam.) Zăpăceală, tulburare, dezordine. – Aiuri + suf. eală. DOOM
aiureálă (fam.) s. f., g.-d. art. aiurélii; pl. aiuréli
aiuresc
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurez
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiureze
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurezi
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurește
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurești
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiuri
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurii
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurim
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurind
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurire
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurire
AIURÁRE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Var.: aiurire s. f.] – V. aiura. DOOM
aiuráre s. f., g.-d. art. aiurắrii; pl. aiurắri
aiuriră
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurirăm
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurirăți
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurise
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurisem
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiuriseră
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiuriserăm
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiuriserăți
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiuriseși
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiuriseți
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurit
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurit
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiurit
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiurita
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiurita
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiurite
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiurite
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiuritei
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiuritei
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiuritele
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiuritele
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiuritelor
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiuritelor
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiuritul
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiuritul
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiuritului
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiuritului
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiuriși
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiuriți
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiuriți
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiuriți
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiuriții
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiuriții
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiuriților
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiuriților
AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DOOM
aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; adj. f., s. f. aiurítă, pl. aiuríte
aiurând
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a). DOOM
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurări
AIURÁRE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Var.: aiurire s. f.] – V. aiura. DOOM
aiuráre s. f., g.-d. art. aiurắrii; pl. aiurắri
aiurării
AIURÁRE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Var.: aiurire s. f.] – V. aiura. DOOM
aiuráre s. f., g.-d. art. aiurắrii; pl. aiurắri
aiurările
AIURÁRE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Var.: aiurire s. f.] – V. aiura. DOOM
aiuráre s. f., g.-d. art. aiurắrii; pl. aiurắri
aiurărilor
AIURÁRE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Var.: aiurire s. f.] – V. aiura. DOOM
aiuráre s. f., g.-d. art. aiurắrii; pl. aiurắri
aius
Aius Locutius (sau Loquens), divinitate misterioasă al cărei glas s-a făcut auzit în preajma templului Vestei în anul 390 î.e.n., prevestind invazia galilor. Romanii n-au ținut seama de această prevestire, care ulterior s-a dovedit adevărată. Pentru a le răscumpăra nesocotința, dictatorul Camillus a înălțat mai tîrziu un templu în cinstea misteriosului profet.
aișor
AIȘÓR, aișori, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia liliaceelor cu frunze plane, roșietice și cu flori galbene-aurii (Allium ammoophilum). 2. Usturoiță. 3. Ghiocel. [Pr.: a-i-] – Ai4 + suf. -ișor. DOOM
aișór (a-i-) s. m., pl. aișóri
aișori
AIȘÓR, aișori, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia liliaceelor cu frunze plane, roșietice și cu flori galbene-aurii (Allium ammoophilum). 2. Usturoiță. 3. Ghiocel. [Pr.: a-i-] – Ai4 + suf. -ișor. DOOM
aișór (a-i-) s. m., pl. aișóri
aișorii
AIȘÓR, aișori, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia liliaceelor cu frunze plane, roșietice și cu flori galbene-aurii (Allium ammoophilum). 2. Usturoiță. 3. Ghiocel. [Pr.: a-i-] – Ai4 + suf. -ișor. DOOM
aișór (a-i-) s. m., pl. aișóri
aișorilor
AIȘÓR, aișori, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia liliaceelor cu frunze plane, roșietice și cu flori galbene-aurii (Allium ammoophilum). 2. Usturoiță. 3. Ghiocel. [Pr.: a-i-] – Ai4 + suf. -ișor. DOOM
aișór (a-i-) s. m., pl. aișóri
aișorul
AIȘÓR, aișori, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia liliaceelor cu frunze plane, roșietice și cu flori galbene-aurii (Allium ammoophilum). 2. Usturoiță. 3. Ghiocel. [Pr.: a-i-] – Ai4 + suf. -ișor. DOOM
aișór (a-i-) s. m., pl. aișóri
aișorului
AIȘÓR, aișori, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia liliaceelor cu frunze plane, roșietice și cu flori galbene-aurii (Allium ammoophilum). 2. Usturoiță. 3. Ghiocel. [Pr.: a-i-] – Ai4 + suf. -ișor. DOOM
aișór (a-i-) s. m., pl. aișóri