ag
ARGÍNT, (1) s. n., (2) arginturi, s. n., (3) arginți, s. m. 1. S. n. (Adesea fig.) Metal prețios de culoare albă strălucitoare, maleabil și ductil, cu o mare conductibilitate electrică. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei cuiva; petrecere organizată cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b)fig. om plin de energie, iute, vioi. 2. S. n. Varietate sau obiect de argint (1). 3. S. m. (Mai ales la pl.) Ban¹, para³. – Lat. argentum.

DOOM

argínt² (metal) s. n., (sorturi, obiecte) pl. argínturi; simb. Ag

aga
ÁGĂ, agi, s. m. (Înv.) 1. Ofițer (comandant) din armata otomană. 2. Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3. Persoană care avea titlul de agă (1, 2). [Var.: agá (pl. agale) s. f.] – Din tc. ağa.

DOOM

ágă s. m., art. ága, g.-d. art. ágăi; pl. agi

aga
BAȘ-AGÁ, baș-agale, s. m. Comandant al unui detașament din armata otomană. – Din tc. bașağa.

DOOM

baș-agá s. f., art. baș-agáua, g.-d. art. baș-agálei; pl. baș-agále, art. baș-agálele

agabaniu
agabaníu, s. m. – Mătase de Damasc țesută cu fire argintate. Tc. agabani (Șeineanu, III, 2). Sec. XVII, înv.

agabaritic
AGABARÍTIC, -Ă, agabaritici, -ce, adj. Care depășește un gabarit standard. – A⁵- + gabaritic.

DOOM

agabarític adj. m., pl. agabarítici; f. agabarítică, pl. agabarítice

agabaritica
AGABARÍTIC, -Ă, agabaritici, -ce, adj. Care depășește un gabarit standard. – A⁵- + gabaritic.

DOOM

agabarític adj. m., pl. agabarítici; f. agabarítică, pl. agabarítice

agabaritice
AGABARÍTIC, -Ă, agabaritici, -ce, adj. Care depășește un gabarit standard. – A⁵- + gabaritic.

DOOM

agabarític adj. m., pl. agabarítici; f. agabarítică, pl. agabarítice

agabariticei
AGABARÍTIC, -Ă, agabaritici, -ce, adj. Care depășește un gabarit standard. – A⁵- + gabaritic.

DOOM

agabarític adj. m., pl. agabarítici; f. agabarítică, pl. agabarítice

agabariticele
AGABARÍTIC, -Ă, agabaritici, -ce, adj. Care depășește un gabarit standard. – A⁵- + gabaritic.

DOOM

agabarític adj. m., pl. agabarítici; f. agabarítică, pl. agabarítice

agabariticelor
AGABARÍTIC, -Ă, agabaritici, -ce, adj. Care depășește un gabarit standard. – A⁵- + gabaritic.

DOOM

agabarític adj. m., pl. agabarítici; f. agabarítică, pl. agabarítice

agabaritici
AGABARÍTIC, -Ă, agabaritici, -ce, adj. Care depășește un gabarit standard. – A⁵- + gabaritic.

DOOM

agabarític adj. m., pl. agabarítici; f. agabarítică, pl. agabarítice

agabariticii
AGABARÍTIC, -Ă, agabaritici, -ce, adj. Care depășește un gabarit standard. – A⁵- + gabaritic.

DOOM

agabarític adj. m., pl. agabarítici; f. agabarítică, pl. agabarítice

agabariticilor
AGABARÍTIC, -Ă, agabaritici, -ce, adj. Care depășește un gabarit standard. – A⁵- + gabaritic.

DOOM

agabarític adj. m., pl. agabarítici; f. agabarítică, pl. agabarítice

agabariticul
AGABARÍTIC, -Ă, agabaritici, -ce, adj. Care depășește un gabarit standard. – A⁵- + gabaritic.

DOOM

agabarític adj. m., pl. agabarítici; f. agabarítică, pl. agabarítice

agabariticului
AGABARÍTIC, -Ă, agabaritici, -ce, adj. Care depășește un gabarit standard. – A⁵- + gabaritic.

DOOM

agabarític adj. m., pl. agabarítici; f. agabarítică, pl. agabarítice

agalactie
AGALACTÍE s. f. Absență a secreției lactate la femeia care a născut. ◊ Agalactie contagioasă = boală epizootică a oilor și a caprelor provocată de un microb, care are drept consecință lipsa laptelui la animalele bolnave; răsfug alb. – Din fr. agalactie.

DOOM

agalactíe s. f., art. agalactía, g.-d. agalactíi, art. agalactíei

agalaxie
AGALAXÍE s.f. v. agalactie.

agale
AGÁLE adv. Fără grabă; domol. – Din ngr. agália.

DOOM

agále adv.

agale
ÁGĂ, agi, s. m. (Înv.) 1. Ofițer (comandant) din armata otomană. 2. Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3. Persoană care avea titlul de agă (1, 2). [Var.: agá (pl. agale) s. f.] – Din tc. ağa.

DOOM

ágă s. m., art. ága, g.-d. art. ágăi; pl. agi

agale
BAȘ-AGÁ, baș-agale, s. m. Comandant al unui detașament din armata otomană. – Din tc. bașağa.

DOOM

baș-agá s. f., art. baș-agáua, g.-d. art. baș-agálei; pl. baș-agále, art. baș-agálele

agalei
ÁGĂ, agi, s. m. (Înv.) 1. Ofițer (comandant) din armata otomană. 2. Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3. Persoană care avea titlul de agă (1, 2). [Var.: agá (pl. agale) s. f.] – Din tc. ağa.

DOOM

ágă s. m., art. ága, g.-d. art. ágăi; pl. agi

agalei
BAȘ-AGÁ, baș-agale, s. m. Comandant al unui detașament din armata otomană. – Din tc. bașağa.

DOOM

baș-agá s. f., art. baș-agáua, g.-d. art. baș-agálei; pl. baș-agále, art. baș-agálele

agalele
ÁGĂ, agi, s. m. (Înv.) 1. Ofițer (comandant) din armata otomană. 2. Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3. Persoană care avea titlul de agă (1, 2). [Var.: agá (pl. agale) s. f.] – Din tc. ağa.

DOOM

ágă s. m., art. ága, g.-d. art. ágăi; pl. agi

agalele
BAȘ-AGÁ, baș-agale, s. m. Comandant al unui detașament din armata otomană. – Din tc. bașağa.

DOOM

baș-agá s. f., art. baș-agáua, g.-d. art. baș-agálei; pl. baș-agále, art. baș-agálele

agalelor
ÁGĂ, agi, s. m. (Înv.) 1. Ofițer (comandant) din armata otomană. 2. Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3. Persoană care avea titlul de agă (1, 2). [Var.: agá (pl. agale) s. f.] – Din tc. ağa.

DOOM

ágă s. m., art. ága, g.-d. art. ágăi; pl. agi

agalelor
BAȘ-AGÁ, baș-agale, s. m. Comandant al unui detașament din armata otomană. – Din tc. bașağa.

DOOM

baș-agá s. f., art. baș-agáua, g.-d. art. baș-agálei; pl. baș-agále, art. baș-agálele

agaman
agaman, agamani s. m. (pub., peior.) membru al Asociației Generale a Acționarilor

agamede
Agamede = Agamedes.

agamedes
Agamedes, fratele lui Trophonius și fiul lui Erginus, regele din Orchomenus. Agamedes și Trophonius au fost doi arhitecți celebri, care au construit, printre altele, și edificiul care adăpostea comoara lui Hyrieus, regele Boeotiei. Legenda spune că cei doi frați ar fi lăsat o intrare tainică, prin care puteau intra oricînd ca să prade. Faptul fiind descoperit de către rege, Agamedes a fost ucis de Trophonius ca să nu-l divulge și pe el. Fratricidul a fost însă pedepsit pe dată. Pămîntul s-a deschis și l-a înghițit pe Trophonius. După o altă versiune, cei doi frați ar fi construit templul lui Apollo de la Delphi. Cerîndu-i zeului răsplata cuvenită, Apollo le-a făgăduit-o în opt zile, răgaz în care i-a sfătuit să petreacă în voie. La împlinirea timpului, cei doi frați au fost găsiți fără viață în patul lor. Moartea ușoară care le-a curmat zilele a fost, se pare, cea mai bună răsplată pe care zeul a crezut de cuviință să le-o ofere.

agamemnon
Agamemnon, erou grec (cunoscut din Iliada). Era regele cetății Mycenae și urmaș al lui Atreus. Cînd Atreus a fost ucis de către Aegisthus, Agamemnon a fost izgonit din Mycenae împreună cu fratele său, Menelaus. Cei doi fugari s-au îndreptat către Sparta. Acolo Agamemnon s-a căsătorit cu Clytaemnestra, cu care a avut patru copii: trei fiice, pe Iphianassa (Iphigenia), Chrysothemis și Laodice (Electra), și un fiu, Orestes. Cu ajutorul lui Tyndareus, regele Spartei, Agamemnon reușește să-și recucerească tronul și se înapoiază la Mycenae. Menelaus, care se căsătorise între timp cu Helena, fiica lui Tyndareus, îi urmează acestuia la tron și rămîne în Sparta. Cînd Helena a fost răpită de către Paris, Agamemnon a fost numit căpetenia oștilor grecești care au pornit la asediul Troiei. Pentru a o îndupleca pe Artemis să dezlănțuie vînturi prielnice care să îngăduie flotei grecești să iasă în larg, Agamemnon a sacrificat-o la Aulis pe propria lui fiică, pe Iphigenia. În felul acesta grecii au putut ajunge pe țărmurile Troiei. În cursul luptelor care au urmat, Agamemnon a dat dovadă de multă vitejie și curaj. Dar cearta lui cu Achilles în cel de-al zecelea an de război (v. și Achilles) a provocat mari pierderi grecilor. După distrugerea Troiei, lui Agamemnon i-a revenit, printre altele, drept pradă de război Cassandra, fiica lui Priamus. Cassandra i-a prorocit că va fi ucis la întoarcere de către soția lui Clytaemnestra. Nedînd crezare spuselor ei, Agamemnon s-a înapoiat acasă, unde a fost într-adevăr omorît de Clytaemnestra și de amantul acesteia, Aegisthus. Moartea sa a fost răzbunată mai tîrziu de Orestes (v. și Clytaemnestra, Aegisthus, Orestes).

agamemnonides
Agamemnonides, patronimic purtat de Orestes, fiul lui Agamemnon.

agamet
AGAMÉT s.m. (Biol.) Celulă germinativă care dă naștere unui nou individ fără fecundație. [Cf. fr. agamete < gr. a – fără, gametes – germen].

agamic
AGÁMIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care nu produce gameți. [Cf. fr. agamique, it. agamico].

agamica
AGÁMIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care nu produce gameți. [Cf. fr. agamique, it. agamico].

agamice
AGÁMIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care nu produce gameți. [Cf. fr. agamique, it. agamico].

agamicei
AGÁMIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care nu produce gameți. [Cf. fr. agamique, it. agamico].

agamicele
AGÁMIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care nu produce gameți. [Cf. fr. agamique, it. agamico].

agamicelor
AGÁMIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care nu produce gameți. [Cf. fr. agamique, it. agamico].

agamici
AGÁMIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care nu produce gameți. [Cf. fr. agamique, it. agamico].

agamicii
AGÁMIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care nu produce gameți. [Cf. fr. agamique, it. agamico].

agamicilor
AGÁMIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care nu produce gameți. [Cf. fr. agamique, it. agamico].

agamicul
AGÁMIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care nu produce gameți. [Cf. fr. agamique, it. agamico].

agamicului
AGÁMIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care nu produce gameți. [Cf. fr. agamique, it. agamico].

agamie
AGAMÍE s.f. (Biol.) Tip de înmulțire asexuată care nu implică un proces de fecundație. [Gen. -iei. / cf. fr. agamie, it., gr. agamia].

aganippe
Aganippe, nimfă, fiica rîului Permessus și protectoarea unui izvor consacrat muzelor.

agapa
AGÁPĂ, agape, s. f. 1. Ospăț cu caracter intim, prietenesc; masă colegială. 2. Masă comună frățească la vechii creștini. – Din fr., lat. agape.

DOOM

agápă s. f., g.-d. art. agápei; pl. agápe

agape
AGÁPĂ, agape, s. f. 1. Ospăț cu caracter intim, prietenesc; masă colegială. 2. Masă comună frățească la vechii creștini. – Din fr., lat. agape.

DOOM

agápă s. f., g.-d. art. agápei; pl. agápe

agapei
AGÁPĂ, agape, s. f. 1. Ospăț cu caracter intim, prietenesc; masă colegială. 2. Masă comună frățească la vechii creștini. – Din fr., lat. agape.

DOOM

agápă s. f., g.-d. art. agápei; pl. agápe

agapele
AGÁPĂ, agape, s. f. 1. Ospăț cu caracter intim, prietenesc; masă colegială. 2. Masă comună frățească la vechii creștini. – Din fr., lat. agape.

DOOM

agápă s. f., g.-d. art. agápei; pl. agápe

agapelor
AGÁPĂ, agape, s. f. 1. Ospăț cu caracter intim, prietenesc; masă colegială. 2. Masă comună frățească la vechii creștini. – Din fr., lat. agape.

DOOM

agápă s. f., g.-d. art. agápei; pl. agápe

agarean
AGARINEÁN s. m. v. agarean.

DOOM

agareán (-rean) (înv.) s. m., pl. agaréni

agareana
AGARINEÁN s. m. v. agarean.

DOOM

agareán (-rean) (înv.) s. m., pl. agaréni

agareanul
AGARINEÁN s. m. v. agarean.

DOOM

agareán (-rean) (înv.) s. m., pl. agaréni

agareanului
AGARINEÁN s. m. v. agarean.

DOOM

agareán (-rean) (înv.) s. m., pl. agaréni

agarene
AGARINEÁN s. m. v. agarean.

DOOM

agareán (-rean) (înv.) s. m., pl. agaréni

agarenei
AGARINEÁN s. m. v. agarean.

DOOM

agareán (-rean) (înv.) s. m., pl. agaréni

agarenele
AGARINEÁN s. m. v. agarean.

DOOM

agareán (-rean) (înv.) s. m., pl. agaréni

agarenelor
AGARINEÁN s. m. v. agarean.

DOOM

agareán (-rean) (înv.) s. m., pl. agaréni

agareni
AGARINEÁN s. m. v. agarean.

DOOM

agareán (-rean) (înv.) s. m., pl. agaréni

agarenii
AGARINEÁN s. m. v. agarean.

DOOM

agareán (-rean) (înv.) s. m., pl. agaréni

agarenilor
AGARINEÁN s. m. v. agarean.

DOOM

agareán (-rean) (înv.) s. m., pl. agaréni

agaricacee
AGARICACÉE, agaricacee, s. f. (La pl.) Familie de ciuperci cu picior și pălărie prevăzută la partea inferioară cu numeroase lamele; (și la sg.) ciupercă din această familie. – Din fr. agaricacée.

DOOM

agaricacée s. f., art. agaricacéea, g.-d. art. agaricacéei, pl. agaricacée

agaricaceea
AGARICACÉE, agaricacee, s. f. (La pl.) Familie de ciuperci cu picior și pălărie prevăzută la partea inferioară cu numeroase lamele; (și la sg.) ciupercă din această familie. – Din fr. agaricacée.

DOOM

agaricacée s. f., art. agaricacéea, g.-d. art. agaricacéei, pl. agaricacée

agaricaceei
AGARICACÉE, agaricacee, s. f. (La pl.) Familie de ciuperci cu picior și pălărie prevăzută la partea inferioară cu numeroase lamele; (și la sg.) ciupercă din această familie. – Din fr. agaricacée.

DOOM

agaricacée s. f., art. agaricacéea, g.-d. art. agaricacéei, pl. agaricacée

agaricaceele
AGARICACÉE, agaricacee, s. f. (La pl.) Familie de ciuperci cu picior și pălărie prevăzută la partea inferioară cu numeroase lamele; (și la sg.) ciupercă din această familie. – Din fr. agaricacée.

DOOM

agaricacée s. f., art. agaricacéea, g.-d. art. agaricacéei, pl. agaricacée

agaricaceelor
AGARICACÉE, agaricacee, s. f. (La pl.) Familie de ciuperci cu picior și pălărie prevăzută la partea inferioară cu numeroase lamele; (și la sg.) ciupercă din această familie. – Din fr. agaricacée.

DOOM

agaricacée s. f., art. agaricacéea, g.-d. art. agaricacéei, pl. agaricacée

agarici
agarici, agarici s. m. (adol.) om prost / nerod / tâmpit

agarinean
AGARINEÁN s. m. v. agarean.

DOOM

agareán (-rean) (înv.) s. m., pl. agaréni

agarineanul
AGARINEÁN s. m. v. agarean.

DOOM

agareán (-rean) (înv.) s. m., pl. agaréni

agarineanului
AGARINEÁN s. m. v. agarean.

DOOM

agareán (-rean) (înv.) s. m., pl. agaréni

agarineni
AGARINEÁN s. m. v. agarean.

DOOM

agareán (-rean) (înv.) s. m., pl. agaréni

agarinenii
AGARINEÁN s. m. v. agarean.

DOOM

agareán (-rean) (înv.) s. m., pl. agaréni

agarinenilor
AGARINEÁN s. m. v. agarean.

DOOM

agareán (-rean) (înv.) s. m., pl. agaréni

agarlâc
agarlîc (-curi), s. n. – Bagaj, angarale. Var. argalîc. Tc. agirlik „greutate” (Șeineanu, III, 2; Lokotsch 31). Sec. XVII.

agarlâcul
agarlîc (-curi), s. n. – Bagaj, angarale. Var. argalîc. Tc. agirlik „greutate” (Șeineanu, III, 2; Lokotsch 31). Sec. XVII.

agarlâcului
agarlîc (-curi), s. n. – Bagaj, angarale. Var. argalîc. Tc. agirlik „greutate” (Șeineanu, III, 2; Lokotsch 31). Sec. XVII.

agarlâcuri
agarlîc (-curi), s. n. – Bagaj, angarale. Var. argalîc. Tc. agirlik „greutate” (Șeineanu, III, 2; Lokotsch 31). Sec. XVII.

agarlâcurile
agarlîc (-curi), s. n. – Bagaj, angarale. Var. argalîc. Tc. agirlik „greutate” (Șeineanu, III, 2; Lokotsch 31). Sec. XVII.

agarlâcurilor
agarlîc (-curi), s. n. – Bagaj, angarale. Var. argalîc. Tc. agirlik „greutate” (Șeineanu, III, 2; Lokotsch 31). Sec. XVII.

agarlîc
agarlîc (-curi), s. n. – Bagaj, angarale. Var. argalîc. Tc. agirlik „greutate” (Șeineanu, III, 2; Lokotsch 31). Sec. XVII.

agarlîcul
agarlîc (-curi), s. n. – Bagaj, angarale. Var. argalîc. Tc. agirlik „greutate” (Șeineanu, III, 2; Lokotsch 31). Sec. XVII.

agarlîcului
agarlîc (-curi), s. n. – Bagaj, angarale. Var. argalîc. Tc. agirlik „greutate” (Șeineanu, III, 2; Lokotsch 31). Sec. XVII.

agarlîcuri
agarlîc (-curi), s. n. – Bagaj, angarale. Var. argalîc. Tc. agirlik „greutate” (Șeineanu, III, 2; Lokotsch 31). Sec. XVII.

agarlîcurile
agarlîc (-curi), s. n. – Bagaj, angarale. Var. argalîc. Tc. agirlik „greutate” (Șeineanu, III, 2; Lokotsch 31). Sec. XVII.

agarlîcurilor
agarlîc (-curi), s. n. – Bagaj, angarale. Var. argalîc. Tc. agirlik „greutate” (Șeineanu, III, 2; Lokotsch 31). Sec. XVII.

agasa
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasai
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasam
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasant
AGASÁNT, -Ă, agasanți, -te, adj. Enervant; iritant. – Din fr. agaçant.

DOOM

agasánt adj. m., pl. agasánți; f. agasántă, pl. agasánte

agasanta
AGASÁNT, -Ă, agasanți, -te, adj. Enervant; iritant. – Din fr. agaçant.

DOOM

agasánt adj. m., pl. agasánți; f. agasántă, pl. agasánte

agasante
AGASÁNT, -Ă, agasanți, -te, adj. Enervant; iritant. – Din fr. agaçant.

DOOM

agasánt adj. m., pl. agasánți; f. agasántă, pl. agasánte

agasantei
AGASÁNT, -Ă, agasanți, -te, adj. Enervant; iritant. – Din fr. agaçant.

DOOM

agasánt adj. m., pl. agasánți; f. agasántă, pl. agasánte

agasantele
AGASÁNT, -Ă, agasanți, -te, adj. Enervant; iritant. – Din fr. agaçant.

DOOM

agasánt adj. m., pl. agasánți; f. agasántă, pl. agasánte

agasantelor
AGASÁNT, -Ă, agasanți, -te, adj. Enervant; iritant. – Din fr. agaçant.

DOOM

agasánt adj. m., pl. agasánți; f. agasántă, pl. agasánte

agasantul
AGASÁNT, -Ă, agasanți, -te, adj. Enervant; iritant. – Din fr. agaçant.

DOOM

agasánt adj. m., pl. agasánți; f. agasántă, pl. agasánte

agasantului
AGASÁNT, -Ă, agasanți, -te, adj. Enervant; iritant. – Din fr. agaçant.

DOOM

agasánt adj. m., pl. agasánți; f. agasántă, pl. agasánte

agasanți
AGASÁNT, -Ă, agasanți, -te, adj. Enervant; iritant. – Din fr. agaçant.

DOOM

agasánt adj. m., pl. agasánți; f. agasántă, pl. agasánte

agasanții
AGASÁNT, -Ă, agasanți, -te, adj. Enervant; iritant. – Din fr. agaçant.

DOOM

agasánt adj. m., pl. agasánți; f. agasántă, pl. agasánte

agasanților
AGASÁNT, -Ă, agasanți, -te, adj. Enervant; iritant. – Din fr. agaçant.

DOOM

agasánt adj. m., pl. agasánți; f. agasántă, pl. agasánte

agasare
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasare
AGASÁRE, agasări, s. f. Acțiunea de a agasa și rezultatul ei. – V. agasa.

agasarea
AGASÁRE, agasări, s. f. Acțiunea de a agasa și rezultatul ei. – V. agasa.

agasară
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasarăm
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasarăți
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasase
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasasem
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasaseră
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasaserăm
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasaserăți
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasaseși
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasaseți
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasat
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasat
AGASÁT, -Ă, agasați, -te, adj. (Despre oameni) Iritat, enervat. – V. agasa.

agasata
AGASÁT, -Ă, agasați, -te, adj. (Despre oameni) Iritat, enervat. – V. agasa.

agasate
AGASÁT, -Ă, agasați, -te, adj. (Despre oameni) Iritat, enervat. – V. agasa.

agasatei
AGASÁT, -Ă, agasați, -te, adj. (Despre oameni) Iritat, enervat. – V. agasa.

agasatele
AGASÁT, -Ă, agasați, -te, adj. (Despre oameni) Iritat, enervat. – V. agasa.

agasatelor
AGASÁT, -Ă, agasați, -te, adj. (Despre oameni) Iritat, enervat. – V. agasa.

agasatul
AGASÁT, -Ă, agasați, -te, adj. (Despre oameni) Iritat, enervat. – V. agasa.

agasatului
AGASÁT, -Ă, agasați, -te, adj. (Despre oameni) Iritat, enervat. – V. agasa.

agasau
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasași
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasați
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasați
AGASÁT, -Ă, agasați, -te, adj. (Despre oameni) Iritat, enervat. – V. agasa.

agasații
AGASÁT, -Ă, agasați, -te, adj. (Despre oameni) Iritat, enervat. – V. agasa.

agasaților
AGASÁT, -Ă, agasați, -te, adj. (Despre oameni) Iritat, enervat. – V. agasa.

agasează
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasez
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agaseze
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasezi
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agastrie
AGASTRÍE s.f. Lipsa stomacului. [Cf. gr. a – fără, gaster – stomac].

agasând
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasînd
AGASÁ, agasez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistențele; a exaspera. – Din fr. agacer.

DOOM

agasá (a ~) vb., ind. prez. 3 agaseáză

agasări
AGASÁRE, agasări, s. f. Acțiunea de a agasa și rezultatul ei. – V. agasa.

agasării
AGASÁRE, agasări, s. f. Acțiunea de a agasa și rezultatul ei. – V. agasa.

agasările
AGASÁRE, agasări, s. f. Acțiunea de a agasa și rezultatul ei. – V. agasa.

agasărilor
AGASÁRE, agasări, s. f. Acțiunea de a agasa și rezultatul ei. – V. agasa.

agat
AGÁTĂ s. f. v. agat.

DOOM

agátă (literă) s. f., g.-d. art. agátei, pl. agáte

agata
AGÁTĂ s. f. v. agat.

DOOM

agátă (literă) s. f., g.-d. art. agátei, pl. agáte

agate
AGÁTĂ s. f. v. agat.

DOOM

agátă (literă) s. f., g.-d. art. agátei, pl. agáte

agatei
AGÁTĂ s. f. v. agat.

DOOM

agátă (literă) s. f., g.-d. art. agátei, pl. agáte

agatele
AGÁTĂ s. f. v. agat.

DOOM

agátă (literă) s. f., g.-d. art. agátei, pl. agáte

agatelor
AGÁTĂ s. f. v. agat.

DOOM

agátă (literă) s. f., g.-d. art. agátei, pl. agáte

agatul
AGÁTĂ s. f. v. agat.

DOOM

agátă (literă) s. f., g.-d. art. agátei, pl. agáte

agatului
AGÁTĂ s. f. v. agat.

DOOM

agátă (literă) s. f., g.-d. art. agátei, pl. agáte

agatârși
AGATẤRȘI s. m. pl. Populație scitică, amintită de Herodot ca locuind în sec. VI î. H. în regiunea cursului mijlociu al Mureșului. – Din lat. Agathyrsi, fr. Agathyrses.

DOOM

agatấrși (-târși) s. m. pl.

agatârșii
AGATẤRȘI s. m. pl. Populație scitică, amintită de Herodot ca locuind în sec. VI î. H. în regiunea cursului mijlociu al Mureșului. – Din lat. Agathyrsi, fr. Agathyrses.

DOOM

agatấrși (-târși) s. m. pl.

agatârșilor
AGATẤRȘI s. m. pl. Populație scitică, amintită de Herodot ca locuind în sec. VI î. H. în regiunea cursului mijlociu al Mureșului. – Din lat. Agathyrsi, fr. Agathyrses.

DOOM

agatấrși (-târși) s. m. pl.

agatîrși
AGATẤRȘI s. m. pl. Populație scitică, amintită de Herodot ca locuind în sec. VI î. H. în regiunea cursului mijlociu al Mureșului. – Din lat. Agathyrsi, fr. Agathyrses.

DOOM

agatấrși (-târși) s. m. pl.

agatîrșii
AGATẤRȘI s. m. pl. Populație scitică, amintită de Herodot ca locuind în sec. VI î. H. în regiunea cursului mijlociu al Mureșului. – Din lat. Agathyrsi, fr. Agathyrses.

DOOM

agatấrși (-târși) s. m. pl.

agatîrșilor
AGATẤRȘI s. m. pl. Populație scitică, amintită de Herodot ca locuind în sec. VI î. H. în regiunea cursului mijlociu al Mureșului. – Din lat. Agathyrsi, fr. Agathyrses.

DOOM

agatấrși (-târși) s. m. pl.

agaua
ÁGĂ, agi, s. m. (Înv.) 1. Ofițer (comandant) din armata otomană. 2. Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3. Persoană care avea titlul de agă (1, 2). [Var.: agá (pl. agale) s. f.] – Din tc. ağa.

DOOM

ágă s. m., art. ága, g.-d. art. ágăi; pl. agi

agaua
BAȘ-AGÁ, baș-agale, s. m. Comandant al unui detașament din armata otomană. – Din tc. bașağa.

DOOM

baș-agá s. f., art. baș-agáua, g.-d. art. baș-agálei; pl. baș-agále, art. baș-agálele

agava
Agava = Agave.

agava
AGÁVĂ, agave, s. f. Nume dat mai multor plante ornamentale, cu frunze lungi până la 2 m, late și groase, cu spini pe margini, originare din America (Agave); din fibrele frunzelor uneia dintre specii (Agave americana) se fac frânghii și diferite țesături. – Din fr. agave.

DOOM

agávă s. f., g.-d. art. agávei; pl. agáve

agave
AGÁVĂ, agave, s. f. Nume dat mai multor plante ornamentale, cu frunze lungi până la 2 m, late și groase, cu spini pe margini, originare din America (Agave); din fibrele frunzelor uneia dintre specii (Agave americana) se fac frânghii și diferite țesături. – Din fr. agave.

DOOM

agávă s. f., g.-d. art. agávei; pl. agáve

agave
AGÁVĂ, agave, s. f. Nume dat mai multor plante ornamentale, cu frunze lungi până la 2 m, late și groase, cu spini pe margini, originare din America (Agave); din fibrele frunzelor uneia dintre specii (Agave americana) se fac frânghii și diferite țesături. – Din fr. agave.

agavei
AGÁVĂ, agave, s. f. Nume dat mai multor plante ornamentale, cu frunze lungi până la 2 m, late și groase, cu spini pe margini, originare din America (Agave); din fibrele frunzelor uneia dintre specii (Agave americana) se fac frânghii și diferite țesături. – Din fr. agave.

DOOM

agávă s. f., g.-d. art. agávei; pl. agáve

agavele
AGÁVĂ, agave, s. f. Nume dat mai multor plante ornamentale, cu frunze lungi până la 2 m, late și groase, cu spini pe margini, originare din America (Agave); din fibrele frunzelor uneia dintre specii (Agave americana) se fac frânghii și diferite țesături. – Din fr. agave.

DOOM

agávă s. f., g.-d. art. agávei; pl. agáve

agavelor
AGÁVĂ, agave, s. f. Nume dat mai multor plante ornamentale, cu frunze lungi până la 2 m, late și groase, cu spini pe margini, originare din America (Agave); din fibrele frunzelor uneia dintre specii (Agave americana) se fac frânghii și diferite țesături. – Din fr. agave.

DOOM

agávă s. f., g.-d. art. agávei; pl. agáve

agațament
agațament, agațamente s. n. (glum.) acostare a unei persoane de sex opus

agațe
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agață
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agealâc
agealâc, agealâcuri s. n. (înv.) 1. loc de întâlnire a prostituatelor 2. bordel

ageamia
AGEAMÍU, -ÍE, ageamii, adj., s. m. și f. (Fam.) Începător, novice, profan; (om) nepriceput. – Din tc. acemi.

DOOM

ageamíu (fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. ageamíe; pl. m. și f. ageamíi

ageamie
AGEAMÍU, -ÍE, ageamii, adj., s. m. și f. (Fam.) Începător, novice, profan; (om) nepriceput. – Din tc. acemi.

DOOM

ageamíu (fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. ageamíe; pl. m. și f. ageamíi

ageamiei
AGEAMÍU, -ÍE, ageamii, adj., s. m. și f. (Fam.) Începător, novice, profan; (om) nepriceput. – Din tc. acemi.

DOOM

ageamíu (fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. ageamíe; pl. m. și f. ageamíi

ageamii
AGEAMÍU, -ÍE, ageamii, adj., s. m. și f. (Fam.) Începător, novice, profan; (om) nepriceput. – Din tc. acemi.

DOOM

ageamíu (fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. ageamíe; pl. m. și f. ageamíi

ageamii
AGEAMÍU, -ÍE, ageamii, adj., s. m. și f. (Fam.) Începător, novice, profan; (om) nepriceput. – Din tc. acemi.

DOOM

ageamíu (fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. ageamíe; pl. m. și f. ageamíi

ageamiii
AGEAMÍU, -ÍE, ageamii, adj., s. m. și f. (Fam.) Începător, novice, profan; (om) nepriceput. – Din tc. acemi.

DOOM

ageamíu (fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. ageamíe; pl. m. și f. ageamíi

ageamiii
AGEAMÍU, -ÍE, ageamii, adj., s. m. și f. (Fam.) Începător, novice, profan; (om) nepriceput. – Din tc. acemi.

DOOM

ageamíu (fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. ageamíe; pl. m. și f. ageamíi

ageamiile
AGEAMÍU, -ÍE, ageamii, adj., s. m. și f. (Fam.) Începător, novice, profan; (om) nepriceput. – Din tc. acemi.

DOOM

ageamíu (fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. ageamíe; pl. m. și f. ageamíi

ageamiilor
AGEAMÍU, -ÍE, ageamii, adj., s. m. și f. (Fam.) Începător, novice, profan; (om) nepriceput. – Din tc. acemi.

DOOM

ageamíu (fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. ageamíe; pl. m. și f. ageamíi

ageamiilor
AGEAMÍU, -ÍE, ageamii, adj., s. m. și f. (Fam.) Începător, novice, profan; (om) nepriceput. – Din tc. acemi.

DOOM

ageamíu (fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. ageamíe; pl. m. și f. ageamíi

ageamiu
AGEAMÍU, -ÍE, ageamii, adj., s. m. și f. (Fam.) Începător, novice, profan; (om) nepriceput. – Din tc. acemi.

DOOM

ageamíu (fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. ageamíe; pl. m. și f. ageamíi

ageamiu
AGEAMÍU, -ÍE, ageamii, adj., s. m. și f. (Fam.) Începător, novice, profan; (om) nepriceput. – Din tc. acemi.

DOOM

ageamíu (fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. ageamíe; pl. m. și f. ageamíi

ageamiul
AGEAMÍU, -ÍE, ageamii, adj., s. m. și f. (Fam.) Începător, novice, profan; (om) nepriceput. – Din tc. acemi.

DOOM

ageamíu (fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. ageamíe; pl. m. și f. ageamíi

ageamiul
AGEAMÍU, -ÍE, ageamii, adj., s. m. și f. (Fam.) Începător, novice, profan; (om) nepriceput. – Din tc. acemi.

DOOM

ageamíu (fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. ageamíe; pl. m. și f. ageamíi

ageamiului
AGEAMÍU, -ÍE, ageamii, adj., s. m. și f. (Fam.) Începător, novice, profan; (om) nepriceput. – Din tc. acemi.

DOOM

ageamíu (fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. ageamíe; pl. m. și f. ageamíi

ageamiului
AGEAMÍU, -ÍE, ageamii, adj., s. m. și f. (Fam.) Începător, novice, profan; (om) nepriceput. – Din tc. acemi.

DOOM

ageamíu (fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. ageamíe; pl. m. și f. ageamíi

agenda
AGENDĂ, agende, s. f. 1. Carnet în care se notează lucrările ce urmează a fi executate la anumite date. 2. Ordine de zi. – Din fr., lat. agenda.

DOOM

agéndă s. f., g.-d. art. agéndei; pl. agénde

agende
AGENDĂ, agende, s. f. 1. Carnet în care se notează lucrările ce urmează a fi executate la anumite date. 2. Ordine de zi. – Din fr., lat. agenda.

DOOM

agéndă s. f., g.-d. art. agéndei; pl. agénde

agendei
AGENDĂ, agende, s. f. 1. Carnet în care se notează lucrările ce urmează a fi executate la anumite date. 2. Ordine de zi. – Din fr., lat. agenda.

DOOM

agéndă s. f., g.-d. art. agéndei; pl. agénde

agendele
AGENDĂ, agende, s. f. 1. Carnet în care se notează lucrările ce urmează a fi executate la anumite date. 2. Ordine de zi. – Din fr., lat. agenda.

DOOM

agéndă s. f., g.-d. art. agéndei; pl. agénde

agendelor
AGENDĂ, agende, s. f. 1. Carnet în care se notează lucrările ce urmează a fi executate la anumite date. 2. Ordine de zi. – Din fr., lat. agenda.

DOOM

agéndă s. f., g.-d. art. agéndei; pl. agénde

agenezie
AGENEZÍE s. f. 1. Dezvoltare insuficientă sau nedezvoltare a unui organ sau a unui țesut în perioada embrionară. 2. Incapacitate de a procrea; sterilitate. – Din fr. agénésie.

DOOM

agenezíe s. f., art. agenezía, g.-d. agenezíi, art. agenezíei

agenitalism
AGENITALÍSM s.n. (Biol.) Absență a organelor genitale, a secreției interne a acestora. [< fr. agénitalisme].

agenor
Agenor 1. Fiul lui Poseidon și al nimfei Libya. S-a căsătorit cu Telephassa, cu care a avut patru copii: Cadmus, Cilix, Phoenix și Europa. Cînd aceasta din urmă a fost răpită de către Zeus, Agenor și-a trimis fiii în căutarea ei (v. și Cadmus). 2. Erou troian, fiul lui Antenor.

agenosomie
AGENOSOMÍE s.f. (Biol.) Dezvoltare insuficientă a organelor sexuale. [< fr. agénosomie, cf. gr. a – fără, genein – a naște, soma – organ].

agent
AGÉNT, -Ă, agenți, -te, s. m. și f. 1. S. m. și f. Reprezentant (oficial) al unei instituții, al unei organizații, al unui stat etc., care îndeplinește anumite însărcinări. Agent diplomatic. Agent de transmisiuni. Agent provocator. Agent secret. 2. S. m. Factor activ care provoacă diferite fenomene fizice, chimice etc. Agenți atmosferici. ◊ Agenți geografici = factori fizici sau biologici care, prin acțiunea lor, produc transformări continue în învelișul geografic. Agent corosiv v. corosiv. 3. S. m. (Biol.; în sintagma) Agent patogen = microorganism capabil să pătrundă și să se înmulțească într-un organism animal sau vegetal, provocând manifestări patologice. 4. S. m. (Lingv.; în sintagma) Nume de agent = substantiv sau adjectiv care indică pe autorul acțiunii unui verb. [Var.: (înv.) aghént s. m.] – Din fr. agent, lat. agens, -ntis, rus. aghent.

DOOM

agéntă s. f., g.-d. art. agéntei; pl. agénte

agenta
AGÉNT, -Ă, agenți, -te, s. m. și f. 1. S. m. și f. Reprezentant (oficial) al unei instituții, al unei organizații, al unui stat etc., care îndeplinește anumite însărcinări. Agent diplomatic. Agent de transmisiuni. Agent provocator. Agent secret. 2. S. m. Factor activ care provoacă diferite fenomene fizice, chimice etc. Agenți atmosferici. ◊ Agenți geografici = factori fizici sau biologici care, prin acțiunea lor, produc transformări continue în învelișul geografic. Agent corosiv v. corosiv. 3. S. m. (Biol.; în sintagma) Agent patogen = microorganism capabil să pătrundă și să se înmulțească într-un organism animal sau vegetal, provocând manifestări patologice. 4. S. m. (Lingv.; în sintagma) Nume de agent = substantiv sau adjectiv care indică pe autorul acțiunii unui verb. [Var.: (înv.) aghént s. m.] – Din fr. agent, lat. agens, -ntis, rus. aghent.

DOOM

agéntă s. f., g.-d. art. agéntei; pl. agénte

agente
AGÉNT, -Ă, agenți, -te, s. m. și f. 1. S. m. și f. Reprezentant (oficial) al unei instituții, al unei organizații, al unui stat etc., care îndeplinește anumite însărcinări. Agent diplomatic. Agent de transmisiuni. Agent provocator. Agent secret. 2. S. m. Factor activ care provoacă diferite fenomene fizice, chimice etc. Agenți atmosferici. ◊ Agenți geografici = factori fizici sau biologici care, prin acțiunea lor, produc transformări continue în învelișul geografic. Agent corosiv v. corosiv. 3. S. m. (Biol.; în sintagma) Agent patogen = microorganism capabil să pătrundă și să se înmulțească într-un organism animal sau vegetal, provocând manifestări patologice. 4. S. m. (Lingv.; în sintagma) Nume de agent = substantiv sau adjectiv care indică pe autorul acțiunii unui verb. [Var.: (înv.) aghént s. m.] – Din fr. agent, lat. agens, -ntis, rus. aghent.

DOOM

agéntă s. f., g.-d. art. agéntei; pl. agénte

agentei
AGÉNT, -Ă, agenți, -te, s. m. și f. 1. S. m. și f. Reprezentant (oficial) al unei instituții, al unei organizații, al unui stat etc., care îndeplinește anumite însărcinări. Agent diplomatic. Agent de transmisiuni. Agent provocator. Agent secret. 2. S. m. Factor activ care provoacă diferite fenomene fizice, chimice etc. Agenți atmosferici. ◊ Agenți geografici = factori fizici sau biologici care, prin acțiunea lor, produc transformări continue în învelișul geografic. Agent corosiv v. corosiv. 3. S. m. (Biol.; în sintagma) Agent patogen = microorganism capabil să pătrundă și să se înmulțească într-un organism animal sau vegetal, provocând manifestări patologice. 4. S. m. (Lingv.; în sintagma) Nume de agent = substantiv sau adjectiv care indică pe autorul acțiunii unui verb. [Var.: (înv.) aghént s. m.] – Din fr. agent, lat. agens, -ntis, rus. aghent.

DOOM

agéntă s. f., g.-d. art. agéntei; pl. agénte

agentele
AGÉNT, -Ă, agenți, -te, s. m. și f. 1. S. m. și f. Reprezentant (oficial) al unei instituții, al unei organizații, al unui stat etc., care îndeplinește anumite însărcinări. Agent diplomatic. Agent de transmisiuni. Agent provocator. Agent secret. 2. S. m. Factor activ care provoacă diferite fenomene fizice, chimice etc. Agenți atmosferici. ◊ Agenți geografici = factori fizici sau biologici care, prin acțiunea lor, produc transformări continue în învelișul geografic. Agent corosiv v. corosiv. 3. S. m. (Biol.; în sintagma) Agent patogen = microorganism capabil să pătrundă și să se înmulțească într-un organism animal sau vegetal, provocând manifestări patologice. 4. S. m. (Lingv.; în sintagma) Nume de agent = substantiv sau adjectiv care indică pe autorul acțiunii unui verb. [Var.: (înv.) aghént s. m.] – Din fr. agent, lat. agens, -ntis, rus. aghent.

DOOM

agéntă s. f., g.-d. art. agéntei; pl. agénte

agentelor
AGÉNT, -Ă, agenți, -te, s. m. și f. 1. S. m. și f. Reprezentant (oficial) al unei instituții, al unei organizații, al unui stat etc., care îndeplinește anumite însărcinări. Agent diplomatic. Agent de transmisiuni. Agent provocator. Agent secret. 2. S. m. Factor activ care provoacă diferite fenomene fizice, chimice etc. Agenți atmosferici. ◊ Agenți geografici = factori fizici sau biologici care, prin acțiunea lor, produc transformări continue în învelișul geografic. Agent corosiv v. corosiv. 3. S. m. (Biol.; în sintagma) Agent patogen = microorganism capabil să pătrundă și să se înmulțească într-un organism animal sau vegetal, provocând manifestări patologice. 4. S. m. (Lingv.; în sintagma) Nume de agent = substantiv sau adjectiv care indică pe autorul acțiunii unui verb. [Var.: (înv.) aghént s. m.] – Din fr. agent, lat. agens, -ntis, rus. aghent.

DOOM

agéntă s. f., g.-d. art. agéntei; pl. agénte

agentul
AGÉNT, -Ă, agenți, -te, s. m. și f. 1. S. m. și f. Reprezentant (oficial) al unei instituții, al unei organizații, al unui stat etc., care îndeplinește anumite însărcinări. Agent diplomatic. Agent de transmisiuni. Agent provocator. Agent secret. 2. S. m. Factor activ care provoacă diferite fenomene fizice, chimice etc. Agenți atmosferici. ◊ Agenți geografici = factori fizici sau biologici care, prin acțiunea lor, produc transformări continue în învelișul geografic. Agent corosiv v. corosiv. 3. S. m. (Biol.; în sintagma) Agent patogen = microorganism capabil să pătrundă și să se înmulțească într-un organism animal sau vegetal, provocând manifestări patologice. 4. S. m. (Lingv.; în sintagma) Nume de agent = substantiv sau adjectiv care indică pe autorul acțiunii unui verb. [Var.: (înv.) aghént s. m.] – Din fr. agent, lat. agens, -ntis, rus. aghent.

DOOM

agéntă s. f., g.-d. art. agéntei; pl. agénte

agentului
AGÉNT, -Ă, agenți, -te, s. m. și f. 1. S. m. și f. Reprezentant (oficial) al unei instituții, al unei organizații, al unui stat etc., care îndeplinește anumite însărcinări. Agent diplomatic. Agent de transmisiuni. Agent provocator. Agent secret. 2. S. m. Factor activ care provoacă diferite fenomene fizice, chimice etc. Agenți atmosferici. ◊ Agenți geografici = factori fizici sau biologici care, prin acțiunea lor, produc transformări continue în învelișul geografic. Agent corosiv v. corosiv. 3. S. m. (Biol.; în sintagma) Agent patogen = microorganism capabil să pătrundă și să se înmulțească într-un organism animal sau vegetal, provocând manifestări patologice. 4. S. m. (Lingv.; în sintagma) Nume de agent = substantiv sau adjectiv care indică pe autorul acțiunii unui verb. [Var.: (înv.) aghént s. m.] – Din fr. agent, lat. agens, -ntis, rus. aghent.

DOOM

agéntă s. f., g.-d. art. agéntei; pl. agénte

agentura
AGENTÚRĂ, agenturi, s. f. 1. Casă de comerț condusă de un agent (1); totalitatea afacerilor efectuate de o astfel de casă; agenție. 2. Grupare din interiorul unui stat, unui partid etc., aflată în slujba unor forțe străine. – Din germ. Agentur.

DOOM

agentúră s. f., g.-d. art. agentúrii; pl. agentúri

agenturi
AGENTÚRĂ, agenturi, s. f. 1. Casă de comerț condusă de un agent (1); totalitatea afacerilor efectuate de o astfel de casă; agenție. 2. Grupare din interiorul unui stat, unui partid etc., aflată în slujba unor forțe străine. – Din germ. Agentur.

DOOM

agentúră s. f., g.-d. art. agentúrii; pl. agentúri

agenturii
AGENTÚRĂ, agenturi, s. f. 1. Casă de comerț condusă de un agent (1); totalitatea afacerilor efectuate de o astfel de casă; agenție. 2. Grupare din interiorul unui stat, unui partid etc., aflată în slujba unor forțe străine. – Din germ. Agentur.

DOOM

agentúră s. f., g.-d. art. agentúrii; pl. agentúri

agenturile
AGENTÚRĂ, agenturi, s. f. 1. Casă de comerț condusă de un agent (1); totalitatea afacerilor efectuate de o astfel de casă; agenție. 2. Grupare din interiorul unui stat, unui partid etc., aflată în slujba unor forțe străine. – Din germ. Agentur.

DOOM

agentúră s. f., g.-d. art. agentúrii; pl. agentúri

agenturilor
AGENTÚRĂ, agenturi, s. f. 1. Casă de comerț condusă de un agent (1); totalitatea afacerilor efectuate de o astfel de casă; agenție. 2. Grupare din interiorul unui stat, unui partid etc., aflată în slujba unor forțe străine. – Din germ. Agentur.

DOOM

agentúră s. f., g.-d. art. agentúrii; pl. agentúri

agenți
AGÉNT, -Ă, agenți, -te, s. m. și f. 1. S. m. și f. Reprezentant (oficial) al unei instituții, al unei organizații, al unui stat etc., care îndeplinește anumite însărcinări. Agent diplomatic. Agent de transmisiuni. Agent provocator. Agent secret. 2. S. m. Factor activ care provoacă diferite fenomene fizice, chimice etc. Agenți atmosferici. ◊ Agenți geografici = factori fizici sau biologici care, prin acțiunea lor, produc transformări continue în învelișul geografic. Agent corosiv v. corosiv. 3. S. m. (Biol.; în sintagma) Agent patogen = microorganism capabil să pătrundă și să se înmulțească într-un organism animal sau vegetal, provocând manifestări patologice. 4. S. m. (Lingv.; în sintagma) Nume de agent = substantiv sau adjectiv care indică pe autorul acțiunii unui verb. [Var.: (înv.) aghént s. m.] – Din fr. agent, lat. agens, -ntis, rus. aghent.

DOOM

agéntă s. f., g.-d. art. agéntei; pl. agénte

agenția
AGENȚÍE, agenții, s. f. 1. Reprezentanță, filială sau sucursală a unei întreprinderi sau instituții situate în alt punct decât acela în care se află sediul principal. 2. (În sintagma) Agenție telegrafică (sau de presă) = instituție care culege informații din toate domeniile de activitate, furnizându-le presei sau televiziunii. 3. Reprezentanță diplomatică; misiune condusă de un agent diplomatic. ◊ Agenție economică = reprezentanță a unei țări într-o țară străină, care efectuează operații economice internaționale. 4. (În sintagma) Agenție de bilete = birou unde se vând cu anticipație bilete pentru spectacole, concerte etc. Agenție de voiaj = birou unde se vând cu anticipație bilete de călătorie (pentru distanțe mai lungi). [Var.: (înv.) aghențíe s. f.] – Din it. agenzia.

DOOM

agențíe s. f., art. agențía, g.-d. art. agențíei; pl. agențíi, art. agențíile

agenție
AGENȚÍE, agenții, s. f. 1. Reprezentanță, filială sau sucursală a unei întreprinderi sau instituții situate în alt punct decât acela în care se află sediul principal. 2. (În sintagma) Agenție telegrafică (sau de presă) = instituție care culege informații din toate domeniile de activitate, furnizându-le presei sau televiziunii. 3. Reprezentanță diplomatică; misiune condusă de un agent diplomatic. ◊ Agenție economică = reprezentanță a unei țări într-o țară străină, care efectuează operații economice internaționale. 4. (În sintagma) Agenție de bilete = birou unde se vând cu anticipație bilete pentru spectacole, concerte etc. Agenție de voiaj = birou unde se vând cu anticipație bilete de călătorie (pentru distanțe mai lungi). [Var.: (înv.) aghențíe s. f.] – Din it. agenzia.

DOOM

agențíe s. f., art. agențía, g.-d. art. agențíei; pl. agențíi, art. agențíile

agenției
AGENȚÍE, agenții, s. f. 1. Reprezentanță, filială sau sucursală a unei întreprinderi sau instituții situate în alt punct decât acela în care se află sediul principal. 2. (În sintagma) Agenție telegrafică (sau de presă) = instituție care culege informații din toate domeniile de activitate, furnizându-le presei sau televiziunii. 3. Reprezentanță diplomatică; misiune condusă de un agent diplomatic. ◊ Agenție economică = reprezentanță a unei țări într-o țară străină, care efectuează operații economice internaționale. 4. (În sintagma) Agenție de bilete = birou unde se vând cu anticipație bilete pentru spectacole, concerte etc. Agenție de voiaj = birou unde se vând cu anticipație bilete de călătorie (pentru distanțe mai lungi). [Var.: (înv.) aghențíe s. f.] – Din it. agenzia.

DOOM

agențíe s. f., art. agențía, g.-d. art. agențíei; pl. agențíi, art. agențíile

agenții
AGÉNT, -Ă, agenți, -te, s. m. și f. 1. S. m. și f. Reprezentant (oficial) al unei instituții, al unei organizații, al unui stat etc., care îndeplinește anumite însărcinări. Agent diplomatic. Agent de transmisiuni. Agent provocator. Agent secret. 2. S. m. Factor activ care provoacă diferite fenomene fizice, chimice etc. Agenți atmosferici. ◊ Agenți geografici = factori fizici sau biologici care, prin acțiunea lor, produc transformări continue în învelișul geografic. Agent corosiv v. corosiv. 3. S. m. (Biol.; în sintagma) Agent patogen = microorganism capabil să pătrundă și să se înmulțească într-un organism animal sau vegetal, provocând manifestări patologice. 4. S. m. (Lingv.; în sintagma) Nume de agent = substantiv sau adjectiv care indică pe autorul acțiunii unui verb. [Var.: (înv.) aghént s. m.] – Din fr. agent, lat. agens, -ntis, rus. aghent.

DOOM

agéntă s. f., g.-d. art. agéntei; pl. agénte

agenții
AGENȚÍE, agenții, s. f. 1. Reprezentanță, filială sau sucursală a unei întreprinderi sau instituții situate în alt punct decât acela în care se află sediul principal. 2. (În sintagma) Agenție telegrafică (sau de presă) = instituție care culege informații din toate domeniile de activitate, furnizându-le presei sau televiziunii. 3. Reprezentanță diplomatică; misiune condusă de un agent diplomatic. ◊ Agenție economică = reprezentanță a unei țări într-o țară străină, care efectuează operații economice internaționale. 4. (În sintagma) Agenție de bilete = birou unde se vând cu anticipație bilete pentru spectacole, concerte etc. Agenție de voiaj = birou unde se vând cu anticipație bilete de călătorie (pentru distanțe mai lungi). [Var.: (înv.) aghențíe s. f.] – Din it. agenzia.

DOOM

agențíe s. f., art. agențía, g.-d. art. agențíei; pl. agențíi, art. agențíile

agențiile
AGENȚÍE, agenții, s. f. 1. Reprezentanță, filială sau sucursală a unei întreprinderi sau instituții situate în alt punct decât acela în care se află sediul principal. 2. (În sintagma) Agenție telegrafică (sau de presă) = instituție care culege informații din toate domeniile de activitate, furnizându-le presei sau televiziunii. 3. Reprezentanță diplomatică; misiune condusă de un agent diplomatic. ◊ Agenție economică = reprezentanță a unei țări într-o țară străină, care efectuează operații economice internaționale. 4. (În sintagma) Agenție de bilete = birou unde se vând cu anticipație bilete pentru spectacole, concerte etc. Agenție de voiaj = birou unde se vând cu anticipație bilete de călătorie (pentru distanțe mai lungi). [Var.: (înv.) aghențíe s. f.] – Din it. agenzia.

DOOM

agențíe s. f., art. agențía, g.-d. art. agențíei; pl. agențíi, art. agențíile

agențiilor
AGENȚÍE, agenții, s. f. 1. Reprezentanță, filială sau sucursală a unei întreprinderi sau instituții situate în alt punct decât acela în care se află sediul principal. 2. (În sintagma) Agenție telegrafică (sau de presă) = instituție care culege informații din toate domeniile de activitate, furnizându-le presei sau televiziunii. 3. Reprezentanță diplomatică; misiune condusă de un agent diplomatic. ◊ Agenție economică = reprezentanță a unei țări într-o țară străină, care efectuează operații economice internaționale. 4. (În sintagma) Agenție de bilete = birou unde se vând cu anticipație bilete pentru spectacole, concerte etc. Agenție de voiaj = birou unde se vând cu anticipație bilete de călătorie (pentru distanțe mai lungi). [Var.: (înv.) aghențíe s. f.] – Din it. agenzia.

DOOM

agențíe s. f., art. agențía, g.-d. art. agențíei; pl. agențíi, art. agențíile

agenților
AGÉNT, -Ă, agenți, -te, s. m. și f. 1. S. m. și f. Reprezentant (oficial) al unei instituții, al unei organizații, al unui stat etc., care îndeplinește anumite însărcinări. Agent diplomatic. Agent de transmisiuni. Agent provocator. Agent secret. 2. S. m. Factor activ care provoacă diferite fenomene fizice, chimice etc. Agenți atmosferici. ◊ Agenți geografici = factori fizici sau biologici care, prin acțiunea lor, produc transformări continue în învelișul geografic. Agent corosiv v. corosiv. 3. S. m. (Biol.; în sintagma) Agent patogen = microorganism capabil să pătrundă și să se înmulțească într-un organism animal sau vegetal, provocând manifestări patologice. 4. S. m. (Lingv.; în sintagma) Nume de agent = substantiv sau adjectiv care indică pe autorul acțiunii unui verb. [Var.: (înv.) aghént s. m.] – Din fr. agent, lat. agens, -ntis, rus. aghent.

DOOM

agéntă s. f., g.-d. art. agéntei; pl. agénte

ager
ÁGER, -Ă, ageri, -e, adj. 1. Iute în mișcări; sprinten. 2. Isteț, deștept. ♦ (Despre ochi sau privire) Vioi, pătrunzător, scrutător. 3. (Înv.; despre obiecte) Tăios, ascuțit. – Lat. agilis.

DOOM

áger adj. m., pl. ágeri; f. ágeră, pl. ágere

agera
ÁGER, -Ă, ageri, -e, adj. 1. Iute în mișcări; sprinten. 2. Isteț, deștept. ♦ (Despre ochi sau privire) Vioi, pătrunzător, scrutător. 3. (Înv.; despre obiecte) Tăios, ascuțit. – Lat. agilis.

DOOM

áger adj. m., pl. ágeri; f. ágeră, pl. ágere

agerazia
AGERAZÍE s.f. (Liv.) Aparență tinerească la o persoană în vârstă. [< fr. agérasie].

agerazie
AGERAZÍE s.f. (Liv.) Aparență tinerească la o persoană în vârstă. [< fr. agérasie].

ageraziei
AGERAZÍE s.f. (Liv.) Aparență tinerească la o persoană în vârstă. [< fr. agérasie].

agerazii
AGERAZÍE s.f. (Liv.) Aparență tinerească la o persoană în vârstă. [< fr. agérasie].

agere
ÁGER, -Ă, ageri, -e, adj. 1. Iute în mișcări; sprinten. 2. Isteț, deștept. ♦ (Despre ochi sau privire) Vioi, pătrunzător, scrutător. 3. (Înv.; despre obiecte) Tăios, ascuțit. – Lat. agilis.

DOOM

áger adj. m., pl. ágeri; f. ágeră, pl. ágere

agerea
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

agereai
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

ageream
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

agerească
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

agereau
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

agereați
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

agerei
ÁGER, -Ă, ageri, -e, adj. 1. Iute în mișcări; sprinten. 2. Isteț, deștept. ♦ (Despre ochi sau privire) Vioi, pătrunzător, scrutător. 3. (Înv.; despre obiecte) Tăios, ascuțit. – Lat. agilis.

DOOM

áger adj. m., pl. ágeri; f. ágeră, pl. ágere

agerele
ÁGER, -Ă, ageri, -e, adj. 1. Iute în mișcări; sprinten. 2. Isteț, deștept. ♦ (Despre ochi sau privire) Vioi, pătrunzător, scrutător. 3. (Înv.; despre obiecte) Tăios, ascuțit. – Lat. agilis.

DOOM

áger adj. m., pl. ágeri; f. ágeră, pl. ágere

agerelor
ÁGER, -Ă, ageri, -e, adj. 1. Iute în mișcări; sprinten. 2. Isteț, deștept. ♦ (Despre ochi sau privire) Vioi, pătrunzător, scrutător. 3. (Înv.; despre obiecte) Tăios, ascuțit. – Lat. agilis.

DOOM

áger adj. m., pl. ágeri; f. ágeră, pl. ágere

ageresc
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

agerește
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

agerești
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

ageri
ÁGER, -Ă, ageri, -e, adj. 1. Iute în mișcări; sprinten. 2. Isteț, deștept. ♦ (Despre ochi sau privire) Vioi, pătrunzător, scrutător. 3. (Înv.; despre obiecte) Tăios, ascuțit. – Lat. agilis.

DOOM

áger adj. m., pl. ágeri; f. ágeră, pl. ágere

ageri
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

agerii
ÁGER, -Ă, ageri, -e, adj. 1. Iute în mișcări; sprinten. 2. Isteț, deștept. ♦ (Despre ochi sau privire) Vioi, pătrunzător, scrutător. 3. (Înv.; despre obiecte) Tăios, ascuțit. – Lat. agilis.

DOOM

áger adj. m., pl. ágeri; f. ágeră, pl. ágere

agerii
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

agerilor
ÁGER, -Ă, ageri, -e, adj. 1. Iute în mișcări; sprinten. 2. Isteț, deștept. ♦ (Despre ochi sau privire) Vioi, pătrunzător, scrutător. 3. (Înv.; despre obiecte) Tăios, ascuțit. – Lat. agilis.

DOOM

áger adj. m., pl. ágeri; f. ágeră, pl. ágere

agerim
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

agerime
AGERÍME s. f. Calitatea de a fi ager. – Ager + suf. -ime.

DOOM

ageríme s. f., g.-d. art. agerímii

agerind
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

agerire
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

agerire
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva ager la minte. – Din ager.

ageriră
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

agerirăm
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

agerirăți
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

agerise
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

agerisem
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

ageriseră
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

ageriserăm
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

ageriserăți
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

ageriseși
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

ageriseți
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

agerit
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

agerit
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva ager la minte. – Din ager.

ageriși
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

ageriți
AGERÍ, ageresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face (pe cineva) ager la minte, a-i ascuți cuiva spiritul.

DOOM

agerí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agerésc, imperf. 3 sg. agereá; conj. prez. 3 să agereáscă

agerul
ÁGER, -Ă, ageri, -e, adj. 1. Iute în mișcări; sprinten. 2. Isteț, deștept. ♦ (Despre ochi sau privire) Vioi, pătrunzător, scrutător. 3. (Înv.; despre obiecte) Tăios, ascuțit. – Lat. agilis.

DOOM

áger adj. m., pl. ágeri; f. ágeră, pl. ágere

agerului
ÁGER, -Ă, ageri, -e, adj. 1. Iute în mișcări; sprinten. 2. Isteț, deștept. ♦ (Despre ochi sau privire) Vioi, pătrunzător, scrutător. 3. (Înv.; despre obiecte) Tăios, ascuțit. – Lat. agilis.

DOOM

áger adj. m., pl. ágeri; f. ágeră, pl. ágere

agest
AGÉSTRU² s. n. v. agest.

DOOM

agéstru² (îngrămădire de bușteni) v. agést

agestea
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agesteai
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agesteam
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestească
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agesteau
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agesteați
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestesc
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestește
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestești
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agesti
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestii
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestim
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestind
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestire
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestire
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

agestiră
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestirăm
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestirăți
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestise
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestisem
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestiseră
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestiserăm
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestiserăți
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestiseși
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestiseți
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestit
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestit
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

agestiși
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestiți
AGESTÍ, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stăvili o apă curgătoare, îngrămădind bușteni, crengi etc. la o cotitură a ei. 2. Refl. (Despre bușteni, crengi etc.) A se îngrămădi la cotitura unui râu, formând un fel de stăvilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripăși, a se aciua. – Din agest.

DOOM

agestí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agestésc, imperf. 3 sg. agesteá; conj. prez. 3 să agesteáscă

agestre
AGÉSTRU² s. n. v. agest.

DOOM

agéstru² (îngrămădire de bușteni) v. agést

agestre
AGÉSTRU¹, agestre, s. n. Con de dejecție. – Din fr. agestre.

DOOM

agéstru¹ (con de dejecție) s. n., art. agestrul; pl. agéstre

agestrele
AGÉSTRU² s. n. v. agest.

DOOM

agéstru² (îngrămădire de bușteni) v. agést

agestrele
AGÉSTRU¹, agestre, s. n. Con de dejecție. – Din fr. agestre.

DOOM

agéstru¹ (con de dejecție) s. n., art. agestrul; pl. agéstre

agestrelor
AGÉSTRU² s. n. v. agest.

DOOM

agéstru² (îngrămădire de bușteni) v. agést

agestrelor
AGÉSTRU¹, agestre, s. n. Con de dejecție. – Din fr. agestre.

DOOM

agéstru¹ (con de dejecție) s. n., art. agestrul; pl. agéstre

agestri
AGESTRÍ vb. IV v. agesti.

agestru
AGÉSTRU² s. n. v. agest.

DOOM

agéstru² (îngrămădire de bușteni) v. agést

agestru
AGÉSTRU¹, agestre, s. n. Con de dejecție. – Din fr. agestre.

DOOM

agéstru¹ (con de dejecție) s. n., art. agestrul; pl. agéstre

agestrul
AGÉSTRU² s. n. v. agest.

DOOM

agéstru² (îngrămădire de bușteni) v. agést

agestrul
AGÉSTRU¹, agestre, s. n. Con de dejecție. – Din fr. agestre.

DOOM

agéstru¹ (con de dejecție) s. n., art. agestrul; pl. agéstre

agestrului
AGÉSTRU² s. n. v. agest.

DOOM

agéstru² (îngrămădire de bușteni) v. agést

agestrului
AGÉSTRU¹, agestre, s. n. Con de dejecție. – Din fr. agestre.

DOOM

agéstru¹ (con de dejecție) s. n., art. agestrul; pl. agéstre

agestul
AGÉSTRU² s. n. v. agest.

DOOM

agéstru² (îngrămădire de bușteni) v. agést

agestului
AGÉSTRU² s. n. v. agest.

DOOM

agéstru² (îngrămădire de bușteni) v. agést

agesturi
AGÉSTRU² s. n. v. agest.

DOOM

agéstru² (îngrămădire de bușteni) v. agést

agesturile
AGÉSTRU² s. n. v. agest.

DOOM

agéstru² (îngrămădire de bușteni) v. agést

agesturilor
AGÉSTRU² s. n. v. agest.

DOOM

agéstru² (îngrămădire de bușteni) v. agést

ageuzie
AGEUZÍE s.f. (Med.) Pierdere patologică a simțului gustativ. [Pron. -ge-u-. / < fr. agueusie, cf. gr. a – fără, geusis – gust].

agfacolor
AGFACOLÓR adj. (În sintagma) Procedeu agfacolor = procedeu de obținere a imaginii colorate prin suprapunerea a trei straturi fotosensibile la culorile primare sau la cele fundamentale, utilizat în fotografie și în cinematografie. – Din germ. Agfakolor.

agheasma
AGHEASMĂ s. f. (în religia creștină) 1. Apă sfințită. ◊ Agheasma mare = slujba pentru sfințirea apei la Bobotează. Agheasma mică = slujba săvârșită de mai multe ori pe an, în diferite locuri. 2. Slujbă religioasă pentru sfințirea apei. [Var.: aiásmă s. f.] – Din sl. agiazma.

DOOM

agheásmă s. f., g.-d. art. aghésmei

agheasmatar
AGHEASMATÁR, agheasmatare, s. n. 1. Vas liturgic (de metal) în care se ține agheasma. 2. Clădire vecină cu o biserică, destinată sfințirii agheasmei. 3. Carte care cuprinde rugăciunile ce se rostesc la stropirea cu agheasmă. – Din ngr. aghiasmatárion.

DOOM

agheasmatár s. n., pl. agheasmatáre

agheasmatare
AGHEASMATÁR, agheasmatare, s. n. 1. Vas liturgic (de metal) în care se ține agheasma. 2. Clădire vecină cu o biserică, destinată sfințirii agheasmei. 3. Carte care cuprinde rugăciunile ce se rostesc la stropirea cu agheasmă. – Din ngr. aghiasmatárion.

DOOM

agheasmatár s. n., pl. agheasmatáre

agheasmatarele
AGHEASMATÁR, agheasmatare, s. n. 1. Vas liturgic (de metal) în care se ține agheasma. 2. Clădire vecină cu o biserică, destinată sfințirii agheasmei. 3. Carte care cuprinde rugăciunile ce se rostesc la stropirea cu agheasmă. – Din ngr. aghiasmatárion.

DOOM

agheasmatár s. n., pl. agheasmatáre

agheasmatarelor
AGHEASMATÁR, agheasmatare, s. n. 1. Vas liturgic (de metal) în care se ține agheasma. 2. Clădire vecină cu o biserică, destinată sfințirii agheasmei. 3. Carte care cuprinde rugăciunile ce se rostesc la stropirea cu agheasmă. – Din ngr. aghiasmatárion.

DOOM

agheasmatár s. n., pl. agheasmatáre

agheasmatarul
AGHEASMATÁR, agheasmatare, s. n. 1. Vas liturgic (de metal) în care se ține agheasma. 2. Clădire vecină cu o biserică, destinată sfințirii agheasmei. 3. Carte care cuprinde rugăciunile ce se rostesc la stropirea cu agheasmă. – Din ngr. aghiasmatárion.

DOOM

agheasmatár s. n., pl. agheasmatáre

agheasmatarului
AGHEASMATÁR, agheasmatare, s. n. 1. Vas liturgic (de metal) în care se ține agheasma. 2. Clădire vecină cu o biserică, destinată sfințirii agheasmei. 3. Carte care cuprinde rugăciunile ce se rostesc la stropirea cu agheasmă. – Din ngr. aghiasmatárion.

DOOM

agheasmatár s. n., pl. agheasmatáre

aghent
AGÉNT, -Ă, agenți, -te, s. m. și f. 1. S. m. și f. Reprezentant (oficial) al unei instituții, al unei organizații, al unui stat etc., care îndeplinește anumite însărcinări. Agent diplomatic. Agent de transmisiuni. Agent provocator. Agent secret. 2. S. m. Factor activ care provoacă diferite fenomene fizice, chimice etc. Agenți atmosferici. ◊ Agenți geografici = factori fizici sau biologici care, prin acțiunea lor, produc transformări continue în învelișul geografic. Agent corosiv v. corosiv. 3. S. m. (Biol.; în sintagma) Agent patogen = microorganism capabil să pătrundă și să se înmulțească într-un organism animal sau vegetal, provocând manifestări patologice. 4. S. m. (Lingv.; în sintagma) Nume de agent = substantiv sau adjectiv care indică pe autorul acțiunii unui verb. [Var.: (înv.) aghént s. m.] – Din fr. agent, lat. agens, -ntis, rus. aghent.

DOOM

agéntă s. f., g.-d. art. agéntei; pl. agénte

aghentură
AGHENTÚRĂ s.f. v. agentură.

aghentă
AGÉNT, -Ă, agenți, -te, s. m. și f. 1. S. m. și f. Reprezentant (oficial) al unei instituții, al unei organizații, al unui stat etc., care îndeplinește anumite însărcinări. Agent diplomatic. Agent de transmisiuni. Agent provocator. Agent secret. 2. S. m. Factor activ care provoacă diferite fenomene fizice, chimice etc. Agenți atmosferici. ◊ Agenți geografici = factori fizici sau biologici care, prin acțiunea lor, produc transformări continue în învelișul geografic. Agent corosiv v. corosiv. 3. S. m. (Biol.; în sintagma) Agent patogen = microorganism capabil să pătrundă și să se înmulțească într-un organism animal sau vegetal, provocând manifestări patologice. 4. S. m. (Lingv.; în sintagma) Nume de agent = substantiv sau adjectiv care indică pe autorul acțiunii unui verb. [Var.: (înv.) aghént s. m.] – Din fr. agent, lat. agens, -ntis, rus. aghent.

DOOM

agéntă s. f., g.-d. art. agéntei; pl. agénte

aghenție
AGENȚÍE, agenții, s. f. 1. Reprezentanță, filială sau sucursală a unei întreprinderi sau instituții situate în alt punct decât acela în care se află sediul principal. 2. (În sintagma) Agenție telegrafică (sau de presă) = instituție care culege informații din toate domeniile de activitate, furnizându-le presei sau televiziunii. 3. Reprezentanță diplomatică; misiune condusă de un agent diplomatic. ◊ Agenție economică = reprezentanță a unei țări într-o țară străină, care efectuează operații economice internaționale. 4. (În sintagma) Agenție de bilete = birou unde se vând cu anticipație bilete pentru spectacole, concerte etc. Agenție de voiaj = birou unde se vând cu anticipație bilete de călătorie (pentru distanțe mai lungi). [Var.: (înv.) aghențíe s. f.] – Din it. agenzia.

DOOM

agențíe s. f., art. agențía, g.-d. art. agențíei; pl. agențíi, art. agențíile

aghesme
AGHEASMĂ s. f. (în religia creștină) 1. Apă sfințită. ◊ Agheasma mare = slujba pentru sfințirea apei la Bobotează. Agheasma mică = slujba săvârșită de mai multe ori pe an, în diferite locuri. 2. Slujbă religioasă pentru sfințirea apei. [Var.: aiásmă s. f.] – Din sl. agiazma.

DOOM

agheásmă s. f., g.-d. art. aghésmei

aghesmei
AGHEASMĂ s. f. (în religia creștină) 1. Apă sfințită. ◊ Agheasma mare = slujba pentru sfințirea apei la Bobotează. Agheasma mică = slujba săvârșită de mai multe ori pe an, în diferite locuri. 2. Slujbă religioasă pentru sfințirea apei. [Var.: aiásmă s. f.] – Din sl. agiazma.

DOOM

agheásmă s. f., g.-d. art. aghésmei

aghesmui
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuia
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuiai
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuiam
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuiască
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuiau
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuiați
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuiesc
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuiește
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuiești
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuii
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuim
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuind
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuire
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuire
AGHESMUÍRE, aghesmuiri, s. f. Acțiunea de a (se) aghesmui. [Pr.: -mu-i-] – V. aghesmui.

DOOM

aghesmuíre s. f., g.-d. art. aghesmuírii; pl. aghesmuíri

aghesmuirea
AGHESMUÍRE, aghesmuiri, s. f. Acțiunea de a (se) aghesmui. [Pr.: -mu-i-] – V. aghesmui.

DOOM

aghesmuíre s. f., g.-d. art. aghesmuírii; pl. aghesmuíri

aghesmuiri
AGHESMUÍRE, aghesmuiri, s. f. Acțiunea de a (se) aghesmui. [Pr.: -mu-i-] – V. aghesmui.

DOOM

aghesmuíre s. f., g.-d. art. aghesmuírii; pl. aghesmuíri

aghesmuirii
AGHESMUÍRE, aghesmuiri, s. f. Acțiunea de a (se) aghesmui. [Pr.: -mu-i-] – V. aghesmui.

DOOM

aghesmuíre s. f., g.-d. art. aghesmuírii; pl. aghesmuíri

aghesmuirile
AGHESMUÍRE, aghesmuiri, s. f. Acțiunea de a (se) aghesmui. [Pr.: -mu-i-] – V. aghesmui.

DOOM

aghesmuíre s. f., g.-d. art. aghesmuírii; pl. aghesmuíri

aghesmuirilor
AGHESMUÍRE, aghesmuiri, s. f. Acțiunea de a (se) aghesmui. [Pr.: -mu-i-] – V. aghesmui.

DOOM

aghesmuíre s. f., g.-d. art. aghesmuírii; pl. aghesmuíri

aghesmuiră
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuirăm
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuirăți
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuise
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuisem
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuiseră
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuiserăm
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuiserăți
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuiseși
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuiseți
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuit
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuit
AGHESMUÍT, -Ă, aghesmuiți, -te, adj. 1. Stropit cu agheasmă. 2. Fig. (Fam.) Beat. – V. aghesmui.

aghesmuita
AGHESMUÍT, -Ă, aghesmuiți, -te, adj. 1. Stropit cu agheasmă. 2. Fig. (Fam.) Beat. – V. aghesmui.

aghesmuite
AGHESMUÍT, -Ă, aghesmuiți, -te, adj. 1. Stropit cu agheasmă. 2. Fig. (Fam.) Beat. – V. aghesmui.

aghesmuitei
AGHESMUÍT, -Ă, aghesmuiți, -te, adj. 1. Stropit cu agheasmă. 2. Fig. (Fam.) Beat. – V. aghesmui.

aghesmuitele
AGHESMUÍT, -Ă, aghesmuiți, -te, adj. 1. Stropit cu agheasmă. 2. Fig. (Fam.) Beat. – V. aghesmui.

aghesmuitelor
AGHESMUÍT, -Ă, aghesmuiți, -te, adj. 1. Stropit cu agheasmă. 2. Fig. (Fam.) Beat. – V. aghesmui.

aghesmuitul
AGHESMUÍT, -Ă, aghesmuiți, -te, adj. 1. Stropit cu agheasmă. 2. Fig. (Fam.) Beat. – V. aghesmui.

aghesmuitului
AGHESMUÍT, -Ă, aghesmuiți, -te, adj. 1. Stropit cu agheasmă. 2. Fig. (Fam.) Beat. – V. aghesmui.

aghesmuiși
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuiți
AGHESMUÍ, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate pe cineva. – Agheasmă + suf. -ui.

DOOM

aghesmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aghesmuiésc, imperf. 3 sg. aghesmuiá; conj. prez. 3 să aghesmuiáscă

aghesmuiți
AGHESMUÍT, -Ă, aghesmuiți, -te, adj. 1. Stropit cu agheasmă. 2. Fig. (Fam.) Beat. – V. aghesmui.

aghesmuiții
AGHESMUÍT, -Ă, aghesmuiți, -te, adj. 1. Stropit cu agheasmă. 2. Fig. (Fam.) Beat. – V. aghesmui.

aghesmuiților
AGHESMUÍT, -Ă, aghesmuiți, -te, adj. 1. Stropit cu agheasmă. 2. Fig. (Fam.) Beat. – V. aghesmui.

aghiazmă
aghiázmă (-iézme), s. f. – Apă sfințită. – Var. aiazmă. – Mr. agiazma, megl. ghiazmá. Mgr. ἀγίασμα, cf. alb. ajazmë, tc. aiazma, bg. agiazma. – Der. aghezmui, vb. (a stropi cu aghiazmă; fam. a cîrpi, a pălmui); aghiazmatar, s. n. (vas în care se ține aghiazma), din gr. ἀγιασματάριον. Cf. izmă.

aghioase
AGHIÓS, aghioase, s. n. (Înv.) Numele unei cântări liturgice care începe cu cuvintele „aghios, aghios” (sfinte, sfinte). ◊ Expr. A trage (la) aghioase = a) a cânta monoton și tărăgănat; b) a dormi; a sforăi. [Pr.: -ghi-os] – Din ngr. ághios.

DOOM

aghiós (înv.) (-ghi-os) s. n., pl. aghioáse

aghioasele
AGHIÓS, aghioase, s. n. (Înv.) Numele unei cântări liturgice care începe cu cuvintele „aghios, aghios” (sfinte, sfinte). ◊ Expr. A trage (la) aghioase = a) a cânta monoton și tărăgănat; b) a dormi; a sforăi. [Pr.: -ghi-os] – Din ngr. ághios.

DOOM

aghiós (înv.) (-ghi-os) s. n., pl. aghioáse

aghioaselor
AGHIÓS, aghioase, s. n. (Înv.) Numele unei cântări liturgice care începe cu cuvintele „aghios, aghios” (sfinte, sfinte). ◊ Expr. A trage (la) aghioase = a) a cânta monoton și tărăgănat; b) a dormi; a sforăi. [Pr.: -ghi-os] – Din ngr. ághios.

DOOM

aghiós (înv.) (-ghi-os) s. n., pl. aghioáse

aghioasă
aghioasă, aghioase s. f. (pop.) emisie de gaze intestinale

aghios
AGHIÓS, aghioase, s. n. (Înv.) Numele unei cântări liturgice care începe cu cuvintele „aghios, aghios” (sfinte, sfinte). ◊ Expr. A trage (la) aghioase = a) a cânta monoton și tărăgănat; b) a dormi; a sforăi. [Pr.: -ghi-os] – Din ngr. ághios.

DOOM

aghiós (înv.) (-ghi-os) s. n., pl. aghioáse

aghiosul
AGHIÓS, aghioase, s. n. (Înv.) Numele unei cântări liturgice care începe cu cuvintele „aghios, aghios” (sfinte, sfinte). ◊ Expr. A trage (la) aghioase = a) a cânta monoton și tărăgănat; b) a dormi; a sforăi. [Pr.: -ghi-os] – Din ngr. ághios.

DOOM

aghiós (înv.) (-ghi-os) s. n., pl. aghioáse

aghiosului
AGHIÓS, aghioase, s. n. (Înv.) Numele unei cântări liturgice care începe cu cuvintele „aghios, aghios” (sfinte, sfinte). ◊ Expr. A trage (la) aghioase = a) a cânta monoton și tărăgănat; b) a dormi; a sforăi. [Pr.: -ghi-os] – Din ngr. ághios.

DOOM

aghiós (înv.) (-ghi-os) s. n., pl. aghioáse

aghiotant
AGHIOTÁNT, aghiotanți, s. m. Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar; adjutant. – Cf. rus. a d i u t a n t.

DOOM

aghiotánt (-ghio-) s. m., pl. aghiotánți

aghiotantul
AGHIOTÁNT, aghiotanți, s. m. Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar; adjutant. – Cf. rus. a d i u t a n t.

DOOM

aghiotánt (-ghio-) s. m., pl. aghiotánți

aghiotantului
AGHIOTÁNT, aghiotanți, s. m. Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar; adjutant. – Cf. rus. a d i u t a n t.

DOOM

aghiotánt (-ghio-) s. m., pl. aghiotánți

aghiotanți
AGHIOTÁNT, aghiotanți, s. m. Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar; adjutant. – Cf. rus. a d i u t a n t.

DOOM

aghiotánt (-ghio-) s. m., pl. aghiotánți

aghiotanții
AGHIOTÁNT, aghiotanți, s. m. Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar; adjutant. – Cf. rus. a d i u t a n t.

DOOM

aghiotánt (-ghio-) s. m., pl. aghiotánți

aghiotanților
AGHIOTÁNT, aghiotanți, s. m. Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar; adjutant. – Cf. rus. a d i u t a n t.

DOOM

aghiotánt (-ghio-) s. m., pl. aghiotánți

aghiuță
AGHIÚȚĂ s. m. (Fam. și glumeț) Drac. [Pr.: -ghi-u-] – Cf. ngr. ághios „sfânt”.

DOOM

Aghiúță (fam.) (-ghi-u-) s. propriu m.

agia
AGÍE, agii, s. f. Organ administrativ din sec. XVIII-XIX în Țara Românească și în Moldova, însărcinat cu menținerea ordinii publice în capitală; totalitatea funcționarilor din această instituție. – Agă + suf. -ie.

DOOM

agíe s. f., art. agía, g.-d. art. agíei; pl. agíi, art. agíile

agialâc
HAGIALÎ́C, hagialîcuri, s. n. Pelerinaj făcut de un creștin sau de un mahomedan într-un loc sau o localitate socotită de biserica respectivă ca fiind sfîntă. Călătoriile în Moldova, la munte mai ales... samănă cu hagialîcurile la Meca, ori cu acelea pe care odinioară creștinii cuvioși le făceau la locurile sfinte. RUSSO, O. 100. ◊ (Mai ales în expr.) A merge (a se duce etc.) la (sau în) hagialîc = a merge în pelerinaj. S-a dus... în hagialîc la Sfîntul Munte și la Ierusalim. PAS, Z. I 150. Pe cînd împlineam șapte anișori, le-a venit părinților dorința să meargă la hagialîc. CARAGIALE, O. III 30. – Variantă: agialîc s. n.

agiato
AGIÁTO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Rar și liniștit. [< it. agiato].

agib
agib, agibi s. m. polițist

agie
AGÍE, agii, s. f. Organ administrativ din sec. XVIII-XIX în Țara Românească și în Moldova, însărcinat cu menținerea ordinii publice în capitală; totalitatea funcționarilor din această instituție. – Agă + suf. -ie.

DOOM

agíe s. f., art. agía, g.-d. art. agíei; pl. agíi, art. agíile

agiei
AGÍE, agii, s. f. Organ administrativ din sec. XVIII-XIX în Țara Românească și în Moldova, însărcinat cu menținerea ordinii publice în capitală; totalitatea funcționarilor din această instituție. – Agă + suf. -ie.

DOOM

agíe s. f., art. agía, g.-d. art. agíei; pl. agíi, art. agíile

agii
AGÍE, agii, s. f. Organ administrativ din sec. XVIII-XIX în Țara Românească și în Moldova, însărcinat cu menținerea ordinii publice în capitală; totalitatea funcționarilor din această instituție. – Agă + suf. -ie.

DOOM

agíe s. f., art. agía, g.-d. art. agíei; pl. agíi, art. agíile

agiile
AGÍE, agii, s. f. Organ administrativ din sec. XVIII-XIX în Țara Românească și în Moldova, însărcinat cu menținerea ordinii publice în capitală; totalitatea funcționarilor din această instituție. – Agă + suf. -ie.

DOOM

agíe s. f., art. agía, g.-d. art. agíei; pl. agíi, art. agíile

agiilor
AGÍE, agii, s. f. Organ administrativ din sec. XVIII-XIX în Țara Românească și în Moldova, însărcinat cu menținerea ordinii publice în capitală; totalitatea funcționarilor din această instituție. – Agă + suf. -ie.

DOOM

agíe s. f., art. agía, g.-d. art. agíei; pl. agíi, art. agíile

agil
AGÍL, -Ă, agili, -e, adj. Care se mișcă ușor și repede; suplu, vioi, sprinten. ♦ Îndemânatic, dibaci. – Din fr. agile, lat. agilis.

DOOM

agíl adj. m., pl. agíli; f. agílă, pl. agíle

agila
AGÍL, -Ă, agili, -e, adj. Care se mișcă ușor și repede; suplu, vioi, sprinten. ♦ Îndemânatic, dibaci. – Din fr. agile, lat. agilis.

DOOM

agíl adj. m., pl. agíli; f. agílă, pl. agíle

agile
AGÍL, -Ă, agili, -e, adj. Care se mișcă ușor și repede; suplu, vioi, sprinten. ♦ Îndemânatic, dibaci. – Din fr. agile, lat. agilis.

DOOM

agíl adj. m., pl. agíli; f. agílă, pl. agíle

agile
AGÍLE adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu agilitate, sprinten, vioi, ușor. [< it. agile].

agilei
AGÍL, -Ă, agili, -e, adj. Care se mișcă ușor și repede; suplu, vioi, sprinten. ♦ Îndemânatic, dibaci. – Din fr. agile, lat. agilis.

DOOM

agíl adj. m., pl. agíli; f. agílă, pl. agíle

agilele
AGÍL, -Ă, agili, -e, adj. Care se mișcă ușor și repede; suplu, vioi, sprinten. ♦ Îndemânatic, dibaci. – Din fr. agile, lat. agilis.

DOOM

agíl adj. m., pl. agíli; f. agílă, pl. agíle

agilelor
AGÍL, -Ă, agili, -e, adj. Care se mișcă ușor și repede; suplu, vioi, sprinten. ♦ Îndemânatic, dibaci. – Din fr. agile, lat. agilis.

DOOM

agíl adj. m., pl. agíli; f. agílă, pl. agíle

agili
AGÍL, -Ă, agili, -e, adj. Care se mișcă ușor și repede; suplu, vioi, sprinten. ♦ Îndemânatic, dibaci. – Din fr. agile, lat. agilis.

DOOM

agíl adj. m., pl. agíli; f. agílă, pl. agíle

agilii
AGÍL, -Ă, agili, -e, adj. Care se mișcă ușor și repede; suplu, vioi, sprinten. ♦ Îndemânatic, dibaci. – Din fr. agile, lat. agilis.

DOOM

agíl adj. m., pl. agíli; f. agílă, pl. agíle

agililor
AGÍL, -Ă, agili, -e, adj. Care se mișcă ușor și repede; suplu, vioi, sprinten. ♦ Îndemânatic, dibaci. – Din fr. agile, lat. agilis.

DOOM

agíl adj. m., pl. agíli; f. agílă, pl. agíle

agilitate
AGILITÁTE s. f. Ușurință în mișcări; suplețe, sprinteneală, vioiciune. ♦ Îndemânare. – Din fr. agilité, lat. agilitas, -atis.

DOOM

agilitáte s. f., g.-d. art. agilitắții

agilitatea
AGILITÁTE s. f. Ușurință în mișcări; suplețe, sprinteneală, vioiciune. ♦ Îndemânare. – Din fr. agilité, lat. agilitas, -atis.

DOOM

agilitáte s. f., g.-d. art. agilitắții

agilități
AGILITÁTE s. f. Ușurință în mișcări; suplețe, sprinteneală, vioiciune. ♦ Îndemânare. – Din fr. agilité, lat. agilitas, -atis.

DOOM

agilitáte s. f., g.-d. art. agilitắții

agilității
AGILITÁTE s. f. Ușurință în mișcări; suplețe, sprinteneală, vioiciune. ♦ Îndemânare. – Din fr. agilité, lat. agilitas, -atis.

DOOM

agilitáte s. f., g.-d. art. agilitắții

agilitățile
AGILITÁTE s. f. Ușurință în mișcări; suplețe, sprinteneală, vioiciune. ♦ Îndemânare. – Din fr. agilité, lat. agilitas, -atis.

DOOM

agilitáte s. f., g.-d. art. agilitắții

agilităților
AGILITÁTE s. f. Ușurință în mișcări; suplețe, sprinteneală, vioiciune. ♦ Îndemânare. – Din fr. agilité, lat. agilitas, -atis.

DOOM

agilitáte s. f., g.-d. art. agilitắții

agilul
AGÍL, -Ă, agili, -e, adj. Care se mișcă ușor și repede; suplu, vioi, sprinten. ♦ Îndemânatic, dibaci. – Din fr. agile, lat. agilis.

DOOM

agíl adj. m., pl. agíli; f. agílă, pl. agíle

agilului
AGÍL, -Ă, agili, -e, adj. Care se mișcă ușor și repede; suplu, vioi, sprinten. ♦ Îndemânatic, dibaci. – Din fr. agile, lat. agilis.

DOOM

agíl adj. m., pl. agíli; f. agílă, pl. agíle

agio
ÁGIO, agiouri, s. n. Diferență cu care prețul (cursul) unui semn monetar sau al unei hârtii de valoare depășește valoarea nominală a acesteia. ♦ Supraprofit rezultat din speculații cu semne monetare sau hârtii de valoare. [Pr.: -gi-o] – Din it. aggio, fr. agio.

DOOM

ágio (-gio) s. n., art. agióul; pl. agióuri

agio
ÁGIO, agiuri, s. n. Diferență cu care prețul (cursul) unui semn monetar sau al unei hârtii de valoare depășește valoarea nominală a acesteia. ♦ Supraprofit rezultat din speculații cu semne monetare sau hârtii de valoare. [Pr.: -gi-o] – Din it. aggio, fr. agio.

agiota
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotai
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotaj
AGIOTÁJ, agiotaje, s. n. Speculă cu semne monetare sau cu hârtii de valoare în vederea obținerii unui câștig. [Pr.: -gio-] – Din fr. agiotage.

DOOM

agiotáj (-gio-) s. n., pl. agiotáje

agiotaje
AGIOTÁJ, agiotaje, s. n. Speculă cu semne monetare sau cu hârtii de valoare în vederea obținerii unui câștig. [Pr.: -gio-] – Din fr. agiotage.

DOOM

agiotáj (-gio-) s. n., pl. agiotáje

agiotajele
AGIOTÁJ, agiotaje, s. n. Speculă cu semne monetare sau cu hârtii de valoare în vederea obținerii unui câștig. [Pr.: -gio-] – Din fr. agiotage.

DOOM

agiotáj (-gio-) s. n., pl. agiotáje

agiotajelor
AGIOTÁJ, agiotaje, s. n. Speculă cu semne monetare sau cu hârtii de valoare în vederea obținerii unui câștig. [Pr.: -gio-] – Din fr. agiotage.

DOOM

agiotáj (-gio-) s. n., pl. agiotáje

agiotajul
AGIOTÁJ, agiotaje, s. n. Speculă cu semne monetare sau cu hârtii de valoare în vederea obținerii unui câștig. [Pr.: -gio-] – Din fr. agiotage.

DOOM

agiotáj (-gio-) s. n., pl. agiotáje

agiotajului
AGIOTÁJ, agiotaje, s. n. Speculă cu semne monetare sau cu hârtii de valoare în vederea obținerii unui câștig. [Pr.: -gio-] – Din fr. agiotage.

DOOM

agiotáj (-gio-) s. n., pl. agiotáje

agiotam
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotare
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotare
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotară
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotarăm
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotarăți
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotase
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotasem
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotaseră
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotaserăm
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotaserăți
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotaseși
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotaseți
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotat
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotau
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotași
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotați
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotează
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotez
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agioteze
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotezi
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotor
AGIOTÓR s.m. Jucător la bursă. [Pron. -gi-o-. / < fr. agioteur].

agiotori
AGIOTÓR s.m. Jucător la bursă. [Pron. -gi-o-. / < fr. agioteur].

agiotorii
AGIOTÓR s.m. Jucător la bursă. [Pron. -gi-o-. / < fr. agioteur].

agiotorilor
AGIOTÓR s.m. Jucător la bursă. [Pron. -gi-o-. / < fr. agioteur].

agiotorul
AGIOTÓR s.m. Jucător la bursă. [Pron. -gi-o-. / < fr. agioteur].

agiotorului
AGIOTÓR s.m. Jucător la bursă. [Pron. -gi-o-. / < fr. agioteur].

agiotând
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agiotînd
AGIOTÁ, agiotez, vb. I. Intranz. A face speculă cu valoarea sau cu marfa al cărei preț este variabil. [Pr.: -gio-] – Din fr. agioter.

DOOM

agiotá (a ~) (-gio-) vb., ind. prez. 3 agioteáză

agit
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agita
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitai
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitam
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitare
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitare
AGITÁRE, agitări, s. f. Acțiunea de a (se) agita. – V. agita.

DOOM

agitáre s. f., g.-d. art. agitắrii; pl. agitắri

agitarea
AGITÁRE, agitări, s. f. Acțiunea de a (se) agita. – V. agita.

DOOM

agitáre s. f., g.-d. art. agitắrii; pl. agitắri

agitară
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitarăm
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitarăți
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitase
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitasem
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitaseră
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitaserăm
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitaserăți
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitaseși
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitaseți
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitat
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitat
AGITÁT, -Ă, agitați, -te, adj. (Despre oameni și animale) Care se mișcă încoace și încolo; care se agită. ♦ Fig. Tulburat, neastâmpărat, neliniștit. ♦ Fig. (Despre un interval de timp, o viață etc.) Bogat în evenimente; frământat, tumultuos. – V. agita.

agitata
AGITÁT, -Ă, agitați, -te, adj. (Despre oameni și animale) Care se mișcă încoace și încolo; care se agită. ♦ Fig. Tulburat, neastâmpărat, neliniștit. ♦ Fig. (Despre un interval de timp, o viață etc.) Bogat în evenimente; frământat, tumultuos. – V. agita.

agitate
AGITÁT, -Ă, agitați, -te, adj. (Despre oameni și animale) Care se mișcă încoace și încolo; care se agită. ♦ Fig. Tulburat, neastâmpărat, neliniștit. ♦ Fig. (Despre un interval de timp, o viață etc.) Bogat în evenimente; frământat, tumultuos. – V. agita.

agitatei
AGITÁT, -Ă, agitați, -te, adj. (Despre oameni și animale) Care se mișcă încoace și încolo; care se agită. ♦ Fig. Tulburat, neastâmpărat, neliniștit. ♦ Fig. (Despre un interval de timp, o viață etc.) Bogat în evenimente; frământat, tumultuos. – V. agita.

agitatele
AGITÁT, -Ă, agitați, -te, adj. (Despre oameni și animale) Care se mișcă încoace și încolo; care se agită. ♦ Fig. Tulburat, neastâmpărat, neliniștit. ♦ Fig. (Despre un interval de timp, o viață etc.) Bogat în evenimente; frământat, tumultuos. – V. agita.

agitatelor
AGITÁT, -Ă, agitați, -te, adj. (Despre oameni și animale) Care se mișcă încoace și încolo; care se agită. ♦ Fig. Tulburat, neastâmpărat, neliniștit. ♦ Fig. (Despre un interval de timp, o viață etc.) Bogat în evenimente; frământat, tumultuos. – V. agita.

agitato
AGITÁTO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Agitat, tulburat, neliniștit. [< it. agitato].

agitatoare
AGITATÓR, -OÁRE, agitatori, -oare, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. Persoană care face agitație (politică) în vederea unei acțiuni. ♦ Mijloc prin care se realizează agitația (3). II. S. n. 1. (Chim.) Dispozitiv sau aparat care servește la omogenizarea unui amestec de substanțe. 2. Organ de mașină montat în rezervoarele mașinilor de stropit, de prăfuit, de împrăștiat îngrășăminte, de semănat etc. – Din fr. agitateur, (I) și rus. aghitator.

DOOM

agitatór² (dispozitiv) s. n., pl. agitatoáre

agitatoarea
AGITATÓR, -OÁRE, agitatori, -oare, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. Persoană care face agitație (politică) în vederea unei acțiuni. ♦ Mijloc prin care se realizează agitația (3). II. S. n. 1. (Chim.) Dispozitiv sau aparat care servește la omogenizarea unui amestec de substanțe. 2. Organ de mașină montat în rezervoarele mașinilor de stropit, de prăfuit, de împrăștiat îngrășăminte, de semănat etc. – Din fr. agitateur, (I) și rus. aghitator.

DOOM

agitatór² (dispozitiv) s. n., pl. agitatoáre

agitatoarei
AGITATÓR, -OÁRE, agitatori, -oare, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. Persoană care face agitație (politică) în vederea unei acțiuni. ♦ Mijloc prin care se realizează agitația (3). II. S. n. 1. (Chim.) Dispozitiv sau aparat care servește la omogenizarea unui amestec de substanțe. 2. Organ de mașină montat în rezervoarele mașinilor de stropit, de prăfuit, de împrăștiat îngrășăminte, de semănat etc. – Din fr. agitateur, (I) și rus. aghitator.

DOOM

agitatór² (dispozitiv) s. n., pl. agitatoáre

agitatoarele
AGITATÓR, -OÁRE, agitatori, -oare, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. Persoană care face agitație (politică) în vederea unei acțiuni. ♦ Mijloc prin care se realizează agitația (3). II. S. n. 1. (Chim.) Dispozitiv sau aparat care servește la omogenizarea unui amestec de substanțe. 2. Organ de mașină montat în rezervoarele mașinilor de stropit, de prăfuit, de împrăștiat îngrășăminte, de semănat etc. – Din fr. agitateur, (I) și rus. aghitator.

DOOM

agitatór² (dispozitiv) s. n., pl. agitatoáre

agitatoarelor
AGITATÓR, -OÁRE, agitatori, -oare, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. Persoană care face agitație (politică) în vederea unei acțiuni. ♦ Mijloc prin care se realizează agitația (3). II. S. n. 1. (Chim.) Dispozitiv sau aparat care servește la omogenizarea unui amestec de substanțe. 2. Organ de mașină montat în rezervoarele mașinilor de stropit, de prăfuit, de împrăștiat îngrășăminte, de semănat etc. – Din fr. agitateur, (I) și rus. aghitator.

DOOM

agitatór² (dispozitiv) s. n., pl. agitatoáre

agitator
AGITATÓR, -OÁRE, agitatori, -oare, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. Persoană care face agitație (politică) în vederea unei acțiuni. ♦ Mijloc prin care se realizează agitația (3). II. S. n. 1. (Chim.) Dispozitiv sau aparat care servește la omogenizarea unui amestec de substanțe. 2. Organ de mașină montat în rezervoarele mașinilor de stropit, de prăfuit, de împrăștiat îngrășăminte, de semănat etc. – Din fr. agitateur, (I) și rus. aghitator.

DOOM

agitatór² (dispozitiv) s. n., pl. agitatoáre

agitatori
AGITATÓR, -OÁRE, agitatori, -oare, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. Persoană care face agitație (politică) în vederea unei acțiuni. ♦ Mijloc prin care se realizează agitația (3). II. S. n. 1. (Chim.) Dispozitiv sau aparat care servește la omogenizarea unui amestec de substanțe. 2. Organ de mașină montat în rezervoarele mașinilor de stropit, de prăfuit, de împrăștiat îngrășăminte, de semănat etc. – Din fr. agitateur, (I) și rus. aghitator.

DOOM

agitatór² (dispozitiv) s. n., pl. agitatoáre

agitatoric
AGITATÓRIC, -Ă, agitatorici, -ce, adj. Care servește sau se referă la agitație (3). – Agitator + suf. -ic (după rus. agitatorskii, germ. agitatorisch).

DOOM

agitatóric adj. m., pl. agitatórici; f. agitatórică, pl. agitatórice

agitatorica
AGITATÓRIC, -Ă, agitatorici, -ce, adj. Care servește sau se referă la agitație (3). – Agitator + suf. -ic (după rus. agitatorskii, germ. agitatorisch).

DOOM

agitatóric adj. m., pl. agitatórici; f. agitatórică, pl. agitatórice

agitatorice
AGITATÓRIC, -Ă, agitatorici, -ce, adj. Care servește sau se referă la agitație (3). – Agitator + suf. -ic (după rus. agitatorskii, germ. agitatorisch).

DOOM

agitatóric adj. m., pl. agitatórici; f. agitatórică, pl. agitatórice

agitatoricei
AGITATÓRIC, -Ă, agitatorici, -ce, adj. Care servește sau se referă la agitație (3). – Agitator + suf. -ic (după rus. agitatorskii, germ. agitatorisch).

DOOM

agitatóric adj. m., pl. agitatórici; f. agitatórică, pl. agitatórice

agitatoricele
AGITATÓRIC, -Ă, agitatorici, -ce, adj. Care servește sau se referă la agitație (3). – Agitator + suf. -ic (după rus. agitatorskii, germ. agitatorisch).

DOOM

agitatóric adj. m., pl. agitatórici; f. agitatórică, pl. agitatórice

agitatoricelor
AGITATÓRIC, -Ă, agitatorici, -ce, adj. Care servește sau se referă la agitație (3). – Agitator + suf. -ic (după rus. agitatorskii, germ. agitatorisch).

DOOM

agitatóric adj. m., pl. agitatórici; f. agitatórică, pl. agitatórice

agitatorici
AGITATÓRIC, -Ă, agitatorici, -ce, adj. Care servește sau se referă la agitație (3). – Agitator + suf. -ic (după rus. agitatorskii, germ. agitatorisch).

DOOM

agitatóric adj. m., pl. agitatórici; f. agitatórică, pl. agitatórice

agitatoricii
AGITATÓRIC, -Ă, agitatorici, -ce, adj. Care servește sau se referă la agitație (3). – Agitator + suf. -ic (după rus. agitatorskii, germ. agitatorisch).

DOOM

agitatóric adj. m., pl. agitatórici; f. agitatórică, pl. agitatórice

agitatoricilor
AGITATÓRIC, -Ă, agitatorici, -ce, adj. Care servește sau se referă la agitație (3). – Agitator + suf. -ic (după rus. agitatorskii, germ. agitatorisch).

DOOM

agitatóric adj. m., pl. agitatórici; f. agitatórică, pl. agitatórice

agitatoricul
AGITATÓRIC, -Ă, agitatorici, -ce, adj. Care servește sau se referă la agitație (3). – Agitator + suf. -ic (după rus. agitatorskii, germ. agitatorisch).

DOOM

agitatóric adj. m., pl. agitatórici; f. agitatórică, pl. agitatórice

agitatoricului
AGITATÓRIC, -Ă, agitatorici, -ce, adj. Care servește sau se referă la agitație (3). – Agitator + suf. -ic (după rus. agitatorskii, germ. agitatorisch).

DOOM

agitatóric adj. m., pl. agitatórici; f. agitatórică, pl. agitatórice

agitatorii
AGITATÓR, -OÁRE, agitatori, -oare, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. Persoană care face agitație (politică) în vederea unei acțiuni. ♦ Mijloc prin care se realizează agitația (3). II. S. n. 1. (Chim.) Dispozitiv sau aparat care servește la omogenizarea unui amestec de substanțe. 2. Organ de mașină montat în rezervoarele mașinilor de stropit, de prăfuit, de împrăștiat îngrășăminte, de semănat etc. – Din fr. agitateur, (I) și rus. aghitator.

DOOM

agitatór² (dispozitiv) s. n., pl. agitatoáre

agitatorilor
AGITATÓR, -OÁRE, agitatori, -oare, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. Persoană care face agitație (politică) în vederea unei acțiuni. ♦ Mijloc prin care se realizează agitația (3). II. S. n. 1. (Chim.) Dispozitiv sau aparat care servește la omogenizarea unui amestec de substanțe. 2. Organ de mașină montat în rezervoarele mașinilor de stropit, de prăfuit, de împrăștiat îngrășăminte, de semănat etc. – Din fr. agitateur, (I) și rus. aghitator.

DOOM

agitatór² (dispozitiv) s. n., pl. agitatoáre

agitatorul
AGITATÓR, -OÁRE, agitatori, -oare, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. Persoană care face agitație (politică) în vederea unei acțiuni. ♦ Mijloc prin care se realizează agitația (3). II. S. n. 1. (Chim.) Dispozitiv sau aparat care servește la omogenizarea unui amestec de substanțe. 2. Organ de mașină montat în rezervoarele mașinilor de stropit, de prăfuit, de împrăștiat îngrășăminte, de semănat etc. – Din fr. agitateur, (I) și rus. aghitator.

DOOM

agitatór² (dispozitiv) s. n., pl. agitatoáre

agitatorului
AGITATÓR, -OÁRE, agitatori, -oare, s. m. și f., s. n. I. S. m. și f. Persoană care face agitație (politică) în vederea unei acțiuni. ♦ Mijloc prin care se realizează agitația (3). II. S. n. 1. (Chim.) Dispozitiv sau aparat care servește la omogenizarea unui amestec de substanțe. 2. Organ de mașină montat în rezervoarele mașinilor de stropit, de prăfuit, de împrăștiat îngrășăminte, de semănat etc. – Din fr. agitateur, (I) și rus. aghitator.

DOOM

agitatór² (dispozitiv) s. n., pl. agitatoáre

agitatul
AGITÁT, -Ă, agitați, -te, adj. (Despre oameni și animale) Care se mișcă încoace și încolo; care se agită. ♦ Fig. Tulburat, neastâmpărat, neliniștit. ♦ Fig. (Despre un interval de timp, o viață etc.) Bogat în evenimente; frământat, tumultuos. – V. agita.

agitatului
AGITÁT, -Ă, agitați, -te, adj. (Despre oameni și animale) Care se mișcă încoace și încolo; care se agită. ♦ Fig. Tulburat, neastâmpărat, neliniștit. ♦ Fig. (Despre un interval de timp, o viață etc.) Bogat în evenimente; frământat, tumultuos. – V. agita.

agitau
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitași
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitați
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitați
AGITÁT, -Ă, agitați, -te, adj. (Despre oameni și animale) Care se mișcă încoace și încolo; care se agită. ♦ Fig. Tulburat, neastâmpărat, neliniștit. ♦ Fig. (Despre un interval de timp, o viață etc.) Bogat în evenimente; frământat, tumultuos. – V. agita.

agitația
AGITÁȚIE, agitații, s. f. 1. Faptul de a se agita; mișcare intensă încoace și încolo efectuată de oameni, de vehicule etc. 2. Stare de neliniște excesivă, de tulburare, de tensiune nervoasă (manifestată prin mișcări grăbite și dezordonate). 3. (Și în sintagma agitație politică) Mijloc de înrâurire a conștiinței publice folosit de un partid în scopuri imediate, prin mass-media, întruniri etc. [Var.: (înv.) agitațiúne s. f.] – Din fr. agitation, lat. agitatio, -onis, (3) rus. aghitațiia.

DOOM

agitáție (-ți-e) s. f., art. agitáția (-ți-a), g.-d. art. agitáției; pl. agitáții, art. agitáțiile (-ți-i-)

agitație
AGITÁȚIE, agitații, s. f. 1. Faptul de a se agita; mișcare intensă încoace și încolo efectuată de oameni, de vehicule etc. 2. Stare de neliniște excesivă, de tulburare, de tensiune nervoasă (manifestată prin mișcări grăbite și dezordonate). 3. (Și în sintagma agitație politică) Mijloc de înrâurire a conștiinței publice folosit de un partid în scopuri imediate, prin mass-media, întruniri etc. [Var.: (înv.) agitațiúne s. f.] – Din fr. agitation, lat. agitatio, -onis, (3) rus. aghitațiia.

DOOM

agitáție (-ți-e) s. f., art. agitáția (-ți-a), g.-d. art. agitáției; pl. agitáții, art. agitáțiile (-ți-i-)

agitației
AGITÁȚIE, agitații, s. f. 1. Faptul de a se agita; mișcare intensă încoace și încolo efectuată de oameni, de vehicule etc. 2. Stare de neliniște excesivă, de tulburare, de tensiune nervoasă (manifestată prin mișcări grăbite și dezordonate). 3. (Și în sintagma agitație politică) Mijloc de înrâurire a conștiinței publice folosit de un partid în scopuri imediate, prin mass-media, întruniri etc. [Var.: (înv.) agitațiúne s. f.] – Din fr. agitation, lat. agitatio, -onis, (3) rus. aghitațiia.

DOOM

agitáție (-ți-e) s. f., art. agitáția (-ți-a), g.-d. art. agitáției; pl. agitáții, art. agitáțiile (-ți-i-)

agitații
AGITÁT, -Ă, agitați, -te, adj. (Despre oameni și animale) Care se mișcă încoace și încolo; care se agită. ♦ Fig. Tulburat, neastâmpărat, neliniștit. ♦ Fig. (Despre un interval de timp, o viață etc.) Bogat în evenimente; frământat, tumultuos. – V. agita.

agitații
AGITÁȚIE, agitații, s. f. 1. Faptul de a se agita; mișcare intensă încoace și încolo efectuată de oameni, de vehicule etc. 2. Stare de neliniște excesivă, de tulburare, de tensiune nervoasă (manifestată prin mișcări grăbite și dezordonate). 3. (Și în sintagma agitație politică) Mijloc de înrâurire a conștiinței publice folosit de un partid în scopuri imediate, prin mass-media, întruniri etc. [Var.: (înv.) agitațiúne s. f.] – Din fr. agitation, lat. agitatio, -onis, (3) rus. aghitațiia.

DOOM

agitáție (-ți-e) s. f., art. agitáția (-ți-a), g.-d. art. agitáției; pl. agitáții, art. agitáțiile (-ți-i-)

agitațiile
AGITÁȚIE, agitații, s. f. 1. Faptul de a se agita; mișcare intensă încoace și încolo efectuată de oameni, de vehicule etc. 2. Stare de neliniște excesivă, de tulburare, de tensiune nervoasă (manifestată prin mișcări grăbite și dezordonate). 3. (Și în sintagma agitație politică) Mijloc de înrâurire a conștiinței publice folosit de un partid în scopuri imediate, prin mass-media, întruniri etc. [Var.: (înv.) agitațiúne s. f.] – Din fr. agitation, lat. agitatio, -onis, (3) rus. aghitațiia.

DOOM

agitáție (-ți-e) s. f., art. agitáția (-ți-a), g.-d. art. agitáției; pl. agitáții, art. agitáțiile (-ți-i-)

agitațiilor
AGITÁȚIE, agitații, s. f. 1. Faptul de a se agita; mișcare intensă încoace și încolo efectuată de oameni, de vehicule etc. 2. Stare de neliniște excesivă, de tulburare, de tensiune nervoasă (manifestată prin mișcări grăbite și dezordonate). 3. (Și în sintagma agitație politică) Mijloc de înrâurire a conștiinței publice folosit de un partid în scopuri imediate, prin mass-media, întruniri etc. [Var.: (înv.) agitațiúne s. f.] – Din fr. agitation, lat. agitatio, -onis, (3) rus. aghitațiia.

DOOM

agitáție (-ți-e) s. f., art. agitáția (-ți-a), g.-d. art. agitáției; pl. agitáții, art. agitáțiile (-ți-i-)

agitaților
AGITÁT, -Ă, agitați, -te, adj. (Despre oameni și animale) Care se mișcă încoace și încolo; care se agită. ♦ Fig. Tulburat, neastâmpărat, neliniștit. ♦ Fig. (Despre un interval de timp, o viață etc.) Bogat în evenimente; frământat, tumultuos. – V. agita.

agitațiune
AGITÁȚIE, agitații, s. f. 1. Faptul de a se agita; mișcare intensă încoace și încolo efectuată de oameni, de vehicule etc. 2. Stare de neliniște excesivă, de tulburare, de tensiune nervoasă (manifestată prin mișcări grăbite și dezordonate). 3. (Și în sintagma agitație politică) Mijloc de înrâurire a conștiinței publice folosit de un partid în scopuri imediate, prin mass-media, întruniri etc. [Var.: (înv.) agitațiúne s. f.] – Din fr. agitation, lat. agitatio, -onis, (3) rus. aghitațiia.

DOOM

agitáție (-ți-e) s. f., art. agitáția (-ți-a), g.-d. art. agitáției; pl. agitáții, art. agitáțiile (-ți-i-)

agite
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitând
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitînd
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

agitări
AGITÁRE, agitări, s. f. Acțiunea de a (se) agita. – V. agita.

DOOM

agitáre s. f., g.-d. art. agitắrii; pl. agitắri

agitării
AGITÁRE, agitări, s. f. Acțiunea de a (se) agita. – V. agita.

DOOM

agitáre s. f., g.-d. art. agitắrii; pl. agitắri

agitările
AGITÁRE, agitări, s. f. Acțiunea de a (se) agita. – V. agita.

DOOM

agitáre s. f., g.-d. art. agitắrii; pl. agitắri

agitărilor
AGITÁRE, agitări, s. f. Acțiunea de a (se) agita. – V. agita.

DOOM

agitáre s. f., g.-d. art. agitắrii; pl. agitắri

agiu
HAGÍU, hagii, s. m. (Învechit) Creștin sau musulman care a făcut un pelerinaj și s-a închinat la locurile considerate de religiile respective ca fiind sfinte. Tartanul ei de cașmir, cadou adus din Ierusalim de un unchi hagiu ! BASSARABESCU, S. N. 35. Bătrînul s-a dus la hagialîc și s-a întors... «hagiu». DELAVRANCEA, H. TUD. 23. Socrul meu... e și hagiu. ALECSANDRI, T. 1224. – Variantă: agíu s. m.

agiți
AGITÁ, agít, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca repede încoace și încolo; a (se) clătina, a (se) zgudui; a (se) frământa. ♦ Tranz. A amesteca două sau mai multe substanțe prin clătinarea lor (într-un vas). 2. Refl. (Fam.) A se manifesta prin mișcări grăbite și dezordonate, sub impulsul unei enervări. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) frământa, a (se) zbuciuma. 4. Tranz. Fig. A ridica masele (la revoltă), a ațâța, a răzvrăti. – Din fr. agiter, lat. agitare.

DOOM

agitá (a ~) vb., ind. prez. 3 agítă

aglaia
Pasithea (sau Pasithee) 1. Una dintre grații, numită și Aglaia. 2. Una dintre fiicele lui Nereus.

aglandular
AGLANDULÁR, -Ă adj. Lipsit de glande. [< a- + glandular].

aglandulara
AGLANDULÁR, -Ă adj. Lipsit de glande. [< a- + glandular].

aglandulare
AGLANDULÁR, -Ă adj. Lipsit de glande. [< a- + glandular].

aglandularei
AGLANDULÁR, -Ă adj. Lipsit de glande. [< a- + glandular].

aglandularele
AGLANDULÁR, -Ă adj. Lipsit de glande. [< a- + glandular].

aglandularelor
AGLANDULÁR, -Ă adj. Lipsit de glande. [< a- + glandular].

aglandulari
AGLANDULÁR, -Ă adj. Lipsit de glande. [< a- + glandular].

aglandularii
AGLANDULÁR, -Ă adj. Lipsit de glande. [< a- + glandular].

aglandularilor
AGLANDULÁR, -Ă adj. Lipsit de glande. [< a- + glandular].

aglandularul
AGLANDULÁR, -Ă adj. Lipsit de glande. [< a- + glandular].

aglandularului
AGLANDULÁR, -Ă adj. Lipsit de glande. [< a- + glandular].

aglauros
Aglauros (sau Agraulos) 1. Fiica lui Actaeus, primul rege al Atticei, și soția lui Cecrops. 2. Fiica lui Cecrops și a lui Aglauros (1.), în legătură cu care circulau mai multe legende. Se spunea, de pildă, că zeița Athena i-a dat în păstrare lui Aglauros și surorilor ei, Herse și Pandrosos, un cufăr pe care le-a interzis să-l deschidă. Curioase, cele trei surori au încălcat porunca zeiței: deschizînd cufărul, l-au găsit înăuntru pe Erichthonius, copilul Athenei, în jurul căruia era încolăcit un șarpe înfricoșător. Înspăimîntate de această priveliște, cele trei surori și-au pierdut mințile și s-au aruncat de pe stîncile Acropolei, primindu-și astfel pedeapsa cuvenită. O altă legendă relatează că Aglauros a fost transformată într-o statuie de piatră de către Hermes, pentru faptul că s-a împotrivit unirii acestuia cu Herse.

aglica
AGLÍCĂ, aglice, s. f. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunze penate, cu flori albe sau rozalbe, parfumate, dispuse în inflorescențe (Filipendula vulgaris). – Din bg. aglika, sb. jaglika.

DOOM

aglícă (a-gli-) s. f., g.-d. art. aglícei; pl. aglíce

aglice
AGLÍCĂ, aglice, s. f. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunze penate, cu flori albe sau rozalbe, parfumate, dispuse în inflorescențe (Filipendula vulgaris). – Din bg. aglika, sb. jaglika.

DOOM

aglícă (a-gli-) s. f., g.-d. art. aglícei; pl. aglíce

aglicei
AGLÍCĂ, aglice, s. f. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunze penate, cu flori albe sau rozalbe, parfumate, dispuse în inflorescențe (Filipendula vulgaris). – Din bg. aglika, sb. jaglika.

DOOM

aglícă (a-gli-) s. f., g.-d. art. aglícei; pl. aglíce

aglicele
AGLÍCĂ, aglice, s. f. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunze penate, cu flori albe sau rozalbe, parfumate, dispuse în inflorescențe (Filipendula vulgaris). – Din bg. aglika, sb. jaglika.

DOOM

aglícă (a-gli-) s. f., g.-d. art. aglícei; pl. aglíce

aglicelor
AGLÍCĂ, aglice, s. f. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunze penate, cu flori albe sau rozalbe, parfumate, dispuse în inflorescențe (Filipendula vulgaris). – Din bg. aglika, sb. jaglika.

DOOM

aglícă (a-gli-) s. f., g.-d. art. aglícei; pl. aglíce

aglobulie
AGLOBULÍE s.f. Scădere a numărului globulelor roșii din sânge. [Gen. -iei. / < fr. aglobulie].

aglomera
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomerai
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomeram
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomerant
AGLOMERÁNT, aglomeranți, s. m. Substanță care are proprietatea de a uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material; liant. – Din fr. agglomérant (influențat semantic de liant).

DOOM

aglomeránt (a-glo-) s. m., pl. aglomeránți

aglomeranta
AGLOMERÁNT, aglomeranți, s. m. Substanță care are proprietatea de a uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material; liant. – Din fr. agglomérant (influențat semantic de liant).

DOOM

aglomeránt (a-glo-) s. m., pl. aglomeránți

aglomerante
AGLOMERÁNT, aglomeranți, s. m. Substanță care are proprietatea de a uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material; liant. – Din fr. agglomérant (influențat semantic de liant).

DOOM

aglomeránt (a-glo-) s. m., pl. aglomeránți

aglomerantei
AGLOMERÁNT, aglomeranți, s. m. Substanță care are proprietatea de a uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material; liant. – Din fr. agglomérant (influențat semantic de liant).

DOOM

aglomeránt (a-glo-) s. m., pl. aglomeránți

aglomerantele
AGLOMERÁNT, aglomeranți, s. m. Substanță care are proprietatea de a uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material; liant. – Din fr. agglomérant (influențat semantic de liant).

DOOM

aglomeránt (a-glo-) s. m., pl. aglomeránți

aglomerantelor
AGLOMERÁNT, aglomeranți, s. m. Substanță care are proprietatea de a uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material; liant. – Din fr. agglomérant (influențat semantic de liant).

DOOM

aglomeránt (a-glo-) s. m., pl. aglomeránți

aglomerantul
AGLOMERÁNT, aglomeranți, s. m. Substanță care are proprietatea de a uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material; liant. – Din fr. agglomérant (influențat semantic de liant).

DOOM

aglomeránt (a-glo-) s. m., pl. aglomeránți

aglomerantului
AGLOMERÁNT, aglomeranți, s. m. Substanță care are proprietatea de a uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material; liant. – Din fr. agglomérant (influențat semantic de liant).

DOOM

aglomeránt (a-glo-) s. m., pl. aglomeránți

aglomeranți
AGLOMERÁNT, aglomeranți, s. m. Substanță care are proprietatea de a uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material; liant. – Din fr. agglomérant (influențat semantic de liant).

DOOM

aglomeránt (a-glo-) s. m., pl. aglomeránți

aglomeranții
AGLOMERÁNT, aglomeranți, s. m. Substanță care are proprietatea de a uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material; liant. – Din fr. agglomérant (influențat semantic de liant).

DOOM

aglomeránt (a-glo-) s. m., pl. aglomeránți

aglomeranților
AGLOMERÁNT, aglomeranți, s. m. Substanță care are proprietatea de a uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material; liant. – Din fr. agglomérant (influențat semantic de liant).

DOOM

aglomeránt (a-glo-) s. m., pl. aglomeránți

aglomerare
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomerare
AGLOMERÁRE, aglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) aglomera și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Grup compact (și numeros). – V. aglomera.

DOOM

aglomeráre (a-glo-) s. f., g.-d. art. aglomerắrii; pl. aglomerắri

aglomerarea
AGLOMERÁRE, aglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) aglomera și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Grup compact (și numeros). – V. aglomera.

DOOM

aglomeráre (a-glo-) s. f., g.-d. art. aglomerắrii; pl. aglomerắri

aglomerară
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomerarăm
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomerarăți
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomerase
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomerasem
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomeraseră
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomeraserăm
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomeraserăți
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomeraseși
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomeraseți
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomerat
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomerat
AGLOMERÁT, -Ă, aglomerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Îngrămădit, înghesuit². ♦ (Despre un loc, un spațiu) Plin de oameni, de vehicule etc.; suprapopulat, ticsit. 2. Adj., s. n. (Material) obținut prin aglomerare. 3. S. n. Rocă formată prin acumularea de materiale provenite din explozii vulcanice. – V. aglomera.

DOOM

aglomerát (a-glo-) s. n., pl. aglomeráte

aglomerata
AGLOMERÁT, -Ă, aglomerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Îngrămădit, înghesuit². ♦ (Despre un loc, un spațiu) Plin de oameni, de vehicule etc.; suprapopulat, ticsit. 2. Adj., s. n. (Material) obținut prin aglomerare. 3. S. n. Rocă formată prin acumularea de materiale provenite din explozii vulcanice. – V. aglomera.

DOOM

aglomerát (a-glo-) s. n., pl. aglomeráte

aglomerate
AGLOMERÁT, -Ă, aglomerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Îngrămădit, înghesuit². ♦ (Despre un loc, un spațiu) Plin de oameni, de vehicule etc.; suprapopulat, ticsit. 2. Adj., s. n. (Material) obținut prin aglomerare. 3. S. n. Rocă formată prin acumularea de materiale provenite din explozii vulcanice. – V. aglomera.

DOOM

aglomerát (a-glo-) s. n., pl. aglomeráte

aglomeratei
AGLOMERÁT, -Ă, aglomerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Îngrămădit, înghesuit². ♦ (Despre un loc, un spațiu) Plin de oameni, de vehicule etc.; suprapopulat, ticsit. 2. Adj., s. n. (Material) obținut prin aglomerare. 3. S. n. Rocă formată prin acumularea de materiale provenite din explozii vulcanice. – V. aglomera.

DOOM

aglomerát (a-glo-) s. n., pl. aglomeráte

aglomeratele
AGLOMERÁT, -Ă, aglomerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Îngrămădit, înghesuit². ♦ (Despre un loc, un spațiu) Plin de oameni, de vehicule etc.; suprapopulat, ticsit. 2. Adj., s. n. (Material) obținut prin aglomerare. 3. S. n. Rocă formată prin acumularea de materiale provenite din explozii vulcanice. – V. aglomera.

DOOM

aglomerát (a-glo-) s. n., pl. aglomeráte

aglomeratelor
AGLOMERÁT, -Ă, aglomerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Îngrămădit, înghesuit². ♦ (Despre un loc, un spațiu) Plin de oameni, de vehicule etc.; suprapopulat, ticsit. 2. Adj., s. n. (Material) obținut prin aglomerare. 3. S. n. Rocă formată prin acumularea de materiale provenite din explozii vulcanice. – V. aglomera.

DOOM

aglomerát (a-glo-) s. n., pl. aglomeráte

aglomeratoare
AGLOMERATÓR s.n. Instalație sau mașină folosită pentru aglomerarea minereurilor. [Cf. fr. agglomérateur].

aglomeratoarele
AGLOMERATÓR s.n. Instalație sau mașină folosită pentru aglomerarea minereurilor. [Cf. fr. agglomérateur].

aglomeratoarelor
AGLOMERATÓR s.n. Instalație sau mașină folosită pentru aglomerarea minereurilor. [Cf. fr. agglomérateur].

aglomerator
AGLOMERATÓR s.n. Instalație sau mașină folosită pentru aglomerarea minereurilor. [Cf. fr. agglomérateur].

aglomeratorul
AGLOMERATÓR s.n. Instalație sau mașină folosită pentru aglomerarea minereurilor. [Cf. fr. agglomérateur].

aglomeratorului
AGLOMERATÓR s.n. Instalație sau mașină folosită pentru aglomerarea minereurilor. [Cf. fr. agglomérateur].

aglomeratul
AGLOMERÁT, -Ă, aglomerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Îngrămădit, înghesuit². ♦ (Despre un loc, un spațiu) Plin de oameni, de vehicule etc.; suprapopulat, ticsit. 2. Adj., s. n. (Material) obținut prin aglomerare. 3. S. n. Rocă formată prin acumularea de materiale provenite din explozii vulcanice. – V. aglomera.

DOOM

aglomerát (a-glo-) s. n., pl. aglomeráte

aglomeratului
AGLOMERÁT, -Ă, aglomerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Îngrămădit, înghesuit². ♦ (Despre un loc, un spațiu) Plin de oameni, de vehicule etc.; suprapopulat, ticsit. 2. Adj., s. n. (Material) obținut prin aglomerare. 3. S. n. Rocă formată prin acumularea de materiale provenite din explozii vulcanice. – V. aglomera.

DOOM

aglomerát (a-glo-) s. n., pl. aglomeráte

aglomerau
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomerași
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomerați
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomerați
AGLOMERÁT, -Ă, aglomerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Îngrămădit, înghesuit². ♦ (Despre un loc, un spațiu) Plin de oameni, de vehicule etc.; suprapopulat, ticsit. 2. Adj., s. n. (Material) obținut prin aglomerare. 3. S. n. Rocă formată prin acumularea de materiale provenite din explozii vulcanice. – V. aglomera.

DOOM

aglomerát (a-glo-) s. n., pl. aglomeráte

aglomerația
AGLOMERÁȚIE, aglomerații, s. f. Îngrămădire de oameni; îmbulzeală, înghesuială, aglomerare. ♦ Așezare omenească. – Din fr. agglomération.

DOOM

aglomeráție (a-glo-, -ți-e) s. f., art. aglomeráția (-ți-a), g.-d. art. aglomeráției; pl. aglomeráții, art. aglomeráțiile (-ți-i-)

aglomerație
AGLOMERÁȚIE, aglomerații, s. f. Îngrămădire de oameni; îmbulzeală, înghesuială, aglomerare. ♦ Așezare omenească. – Din fr. agglomération.

DOOM

aglomeráție (a-glo-, -ți-e) s. f., art. aglomeráția (-ți-a), g.-d. art. aglomeráției; pl. aglomeráții, art. aglomeráțiile (-ți-i-)

aglomerației
AGLOMERÁȚIE, aglomerații, s. f. Îngrămădire de oameni; îmbulzeală, înghesuială, aglomerare. ♦ Așezare omenească. – Din fr. agglomération.

DOOM

aglomeráție (a-glo-, -ți-e) s. f., art. aglomeráția (-ți-a), g.-d. art. aglomeráției; pl. aglomeráții, art. aglomeráțiile (-ți-i-)

aglomerații
AGLOMERÁT, -Ă, aglomerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Îngrămădit, înghesuit². ♦ (Despre un loc, un spațiu) Plin de oameni, de vehicule etc.; suprapopulat, ticsit. 2. Adj., s. n. (Material) obținut prin aglomerare. 3. S. n. Rocă formată prin acumularea de materiale provenite din explozii vulcanice. – V. aglomera.

DOOM

aglomerát (a-glo-) s. n., pl. aglomeráte

aglomerații
AGLOMERÁȚIE, aglomerații, s. f. Îngrămădire de oameni; îmbulzeală, înghesuială, aglomerare. ♦ Așezare omenească. – Din fr. agglomération.

DOOM

aglomeráție (a-glo-, -ți-e) s. f., art. aglomeráția (-ți-a), g.-d. art. aglomeráției; pl. aglomeráții, art. aglomeráțiile (-ți-i-)

aglomerațiile
AGLOMERÁȚIE, aglomerații, s. f. Îngrămădire de oameni; îmbulzeală, înghesuială, aglomerare. ♦ Așezare omenească. – Din fr. agglomération.

DOOM

aglomeráție (a-glo-, -ți-e) s. f., art. aglomeráția (-ți-a), g.-d. art. aglomeráției; pl. aglomeráții, art. aglomeráțiile (-ți-i-)

aglomerațiilor
AGLOMERÁȚIE, aglomerații, s. f. Îngrămădire de oameni; îmbulzeală, înghesuială, aglomerare. ♦ Așezare omenească. – Din fr. agglomération.

DOOM

aglomeráție (a-glo-, -ți-e) s. f., art. aglomeráția (-ți-a), g.-d. art. aglomeráției; pl. aglomeráții, art. aglomeráțiile (-ți-i-)

aglomeraților
AGLOMERÁT, -Ă, aglomerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Îngrămădit, înghesuit². ♦ (Despre un loc, un spațiu) Plin de oameni, de vehicule etc.; suprapopulat, ticsit. 2. Adj., s. n. (Material) obținut prin aglomerare. 3. S. n. Rocă formată prin acumularea de materiale provenite din explozii vulcanice. – V. aglomera.

DOOM

aglomerát (a-glo-) s. n., pl. aglomeráte

aglomerațiune
AGLOMERAȚIÚNE s.f. v. aglomerație.

aglomerează
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomerez
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomereze
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomerezi
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomerând
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomerînd
AGLOMERÁ, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strânge la un loc în număr mare; a se îngrămădi, a se înghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substanțe) A uni între ele granulele, firele sau fâșiile care compun un material. 3. Tranz. A încărca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomérer, lat. agglomerare.

DOOM

aglomerá (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 3 aglomereáză

aglomerări
AGLOMERÁRE, aglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) aglomera și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Grup compact (și numeros). – V. aglomera.

DOOM

aglomeráre (a-glo-) s. f., g.-d. art. aglomerắrii; pl. aglomerắri

aglomerării
AGLOMERÁRE, aglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) aglomera și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Grup compact (și numeros). – V. aglomera.

DOOM

aglomeráre (a-glo-) s. f., g.-d. art. aglomerắrii; pl. aglomerắri

aglomerările
AGLOMERÁRE, aglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) aglomera și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Grup compact (și numeros). – V. aglomera.

DOOM

aglomeráre (a-glo-) s. f., g.-d. art. aglomerắrii; pl. aglomerắri

aglomerărilor
AGLOMERÁRE, aglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) aglomera și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Grup compact (și numeros). – V. aglomera.

DOOM

aglomeráre (a-glo-) s. f., g.-d. art. aglomerắrii; pl. aglomerắri

aglosie
AGLOSÍE s. f. Malformație congenitală care constă în lipsa limbii. – Din fr. aglossie.

DOOM

aglosíe (a-glo-) s. f., art. aglosía, g.-d. aglosíi, art. aglosíei

aglutina
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinai
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinam
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinant
AGLUTINÁNT, -Ă, aglutinanți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. ◊ Limbă aglutinantă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului. II. 1. S. m. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. S. n. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. – Din fr. agglutinant, lat. agglutinans, -ntis.

DOOM

aglutinánt³ (substanță, material) (a-glu-) s. n., pl. aglutinánte

aglutinant
AGLUTINÁNT, -Ă, aglutinanți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. ◊ Limbă aglutinantă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului. II. 1. S. m. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. S. n. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. – Din fr. agglutinant, lat. agglutinans, -ntis.

DOOM

aglutinánt³ (substanță, material) (a-glu-) s. n., pl. aglutinánte

aglutinanta
AGLUTINÁNT, -Ă, aglutinanți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. ◊ Limbă aglutinantă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului. II. 1. S. m. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. S. n. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. – Din fr. agglutinant, lat. agglutinans, -ntis.

DOOM

aglutinánt³ (substanță, material) (a-glu-) s. n., pl. aglutinánte

aglutinante
AGLUTINÁNT, -Ă, aglutinanți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. ◊ Limbă aglutinantă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului. II. 1. S. m. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. S. n. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. – Din fr. agglutinant, lat. agglutinans, -ntis.

DOOM

aglutinánt³ (substanță, material) (a-glu-) s. n., pl. aglutinánte

aglutinantei
AGLUTINÁNT, -Ă, aglutinanți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. ◊ Limbă aglutinantă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului. II. 1. S. m. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. S. n. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. – Din fr. agglutinant, lat. agglutinans, -ntis.

DOOM

aglutinánt³ (substanță, material) (a-glu-) s. n., pl. aglutinánte

aglutinantele
AGLUTINÁNT, -Ă, aglutinanți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. ◊ Limbă aglutinantă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului. II. 1. S. m. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. S. n. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. – Din fr. agglutinant, lat. agglutinans, -ntis.

DOOM

aglutinánt³ (substanță, material) (a-glu-) s. n., pl. aglutinánte

aglutinantelor
AGLUTINÁNT, -Ă, aglutinanți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. ◊ Limbă aglutinantă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului. II. 1. S. m. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. S. n. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. – Din fr. agglutinant, lat. agglutinans, -ntis.

DOOM

aglutinánt³ (substanță, material) (a-glu-) s. n., pl. aglutinánte

aglutinantul
AGLUTINÁNT, -Ă, aglutinanți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. ◊ Limbă aglutinantă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului. II. 1. S. m. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. S. n. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. – Din fr. agglutinant, lat. agglutinans, -ntis.

DOOM

aglutinánt³ (substanță, material) (a-glu-) s. n., pl. aglutinánte

aglutinantul
AGLUTINÁNT, -Ă, aglutinanți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. ◊ Limbă aglutinantă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului. II. 1. S. m. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. S. n. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. – Din fr. agglutinant, lat. agglutinans, -ntis.

DOOM

aglutinánt³ (substanță, material) (a-glu-) s. n., pl. aglutinánte

aglutinantului
AGLUTINÁNT, -Ă, aglutinanți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. ◊ Limbă aglutinantă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului. II. 1. S. m. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. S. n. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. – Din fr. agglutinant, lat. agglutinans, -ntis.

DOOM

aglutinánt³ (substanță, material) (a-glu-) s. n., pl. aglutinánte

aglutinantului
AGLUTINÁNT, -Ă, aglutinanți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. ◊ Limbă aglutinantă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului. II. 1. S. m. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. S. n. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. – Din fr. agglutinant, lat. agglutinans, -ntis.

DOOM

aglutinánt³ (substanță, material) (a-glu-) s. n., pl. aglutinánte

aglutinanți
AGLUTINÁNT, -Ă, aglutinanți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. ◊ Limbă aglutinantă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului. II. 1. S. m. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. S. n. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. – Din fr. agglutinant, lat. agglutinans, -ntis.

DOOM

aglutinánt³ (substanță, material) (a-glu-) s. n., pl. aglutinánte

aglutinanți
AGLUTINÁNT, -Ă, aglutinanți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. ◊ Limbă aglutinantă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului. II. 1. S. m. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. S. n. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. – Din fr. agglutinant, lat. agglutinans, -ntis.

DOOM

aglutinánt³ (substanță, material) (a-glu-) s. n., pl. aglutinánte

aglutinanții
AGLUTINÁNT, -Ă, aglutinanți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. ◊ Limbă aglutinantă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului. II. 1. S. m. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. S. n. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. – Din fr. agglutinant, lat. agglutinans, -ntis.

DOOM

aglutinánt³ (substanță, material) (a-glu-) s. n., pl. aglutinánte

aglutinanții
AGLUTINÁNT, -Ă, aglutinanți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. ◊ Limbă aglutinantă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului. II. 1. S. m. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. S. n. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. – Din fr. agglutinant, lat. agglutinans, -ntis.

DOOM

aglutinánt³ (substanță, material) (a-glu-) s. n., pl. aglutinánte

aglutinanților
AGLUTINÁNT, -Ă, aglutinanți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. ◊ Limbă aglutinantă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului. II. 1. S. m. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. S. n. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. – Din fr. agglutinant, lat. agglutinans, -ntis.

DOOM

aglutinánt³ (substanță, material) (a-glu-) s. n., pl. aglutinánte

aglutinanților
AGLUTINÁNT, -Ă, aglutinanți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. ◊ Limbă aglutinantă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului. II. 1. S. m. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. S. n. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. – Din fr. agglutinant, lat. agglutinans, -ntis.

DOOM

aglutinánt³ (substanță, material) (a-glu-) s. n., pl. aglutinánte

aglutinare
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinare
AGLUTINÁRE, aglutinări, s. f. Acțiunea de a se aglutina; alipire. – V. aglutina.

DOOM

aglutináre (a-glu-) s. f., g.-d. art. aglutinắrii; pl. aglutinắri

aglutinarea
AGLUTINÁRE, aglutinări, s. f. Acțiunea de a se aglutina; alipire. – V. aglutina.

DOOM

aglutináre (a-glu-) s. f., g.-d. art. aglutinắrii; pl. aglutinắri

aglutinară
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinarăm
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinarăți
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinase
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinasem
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinaseră
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinaserăm
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinaserăți
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinaseși
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinaseți
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinat
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinat
AGLUTINÁT, -Ă, aglutinați, -te, adj. (Despre materiale) Ale cărui particule sunt lipite unele de altele prin adeziune. – V. aglutina.

aglutinata
AGLUTINÁT, -Ă, aglutinați, -te, adj. (Despre materiale) Ale cărui particule sunt lipite unele de altele prin adeziune. – V. aglutina.

aglutinate
AGLUTINÁT, -Ă, aglutinați, -te, adj. (Despre materiale) Ale cărui particule sunt lipite unele de altele prin adeziune. – V. aglutina.

aglutinatei
AGLUTINÁT, -Ă, aglutinați, -te, adj. (Despre materiale) Ale cărui particule sunt lipite unele de altele prin adeziune. – V. aglutina.

aglutinatele
AGLUTINÁT, -Ă, aglutinați, -te, adj. (Despre materiale) Ale cărui particule sunt lipite unele de altele prin adeziune. – V. aglutina.

aglutinatelor
AGLUTINÁT, -Ă, aglutinați, -te, adj. (Despre materiale) Ale cărui particule sunt lipite unele de altele prin adeziune. – V. aglutina.

aglutinatul
AGLUTINÁT, -Ă, aglutinați, -te, adj. (Despre materiale) Ale cărui particule sunt lipite unele de altele prin adeziune. – V. aglutina.

aglutinatului
AGLUTINÁT, -Ă, aglutinați, -te, adj. (Despre materiale) Ale cărui particule sunt lipite unele de altele prin adeziune. – V. aglutina.

aglutinau
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinași
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinați
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinați
AGLUTINÁT, -Ă, aglutinați, -te, adj. (Despre materiale) Ale cărui particule sunt lipite unele de altele prin adeziune. – V. aglutina.

aglutinații
AGLUTINÁT, -Ă, aglutinați, -te, adj. (Despre materiale) Ale cărui particule sunt lipite unele de altele prin adeziune. – V. aglutina.

aglutinaților
AGLUTINÁT, -Ă, aglutinați, -te, adj. (Despre materiale) Ale cărui particule sunt lipite unele de altele prin adeziune. – V. aglutina.

aglutinează
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinez
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutineze
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinezi
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinina
AGLUTINÍNĂ s. f. Substanță specifică de tipul anticorpilor, care apare în serul sangvin în urma administrării de vaccinuri. – Din fr. agglutinine.

DOOM

aglutinínă (a-glu-) s. f., g.-d. art. aglutinínei

aglutinine
AGLUTINÍNĂ s. f. Substanță specifică de tipul anticorpilor, care apare în serul sangvin în urma administrării de vaccinuri. – Din fr. agglutinine.

DOOM

aglutinínă (a-glu-) s. f., g.-d. art. aglutinínei

aglutininei
AGLUTINÍNĂ s. f. Substanță specifică de tipul anticorpilor, care apare în serul sangvin în urma administrării de vaccinuri. – Din fr. agglutinine.

DOOM

aglutinínă (a-glu-) s. f., g.-d. art. aglutinínei

aglutinogen
AGLUTINOGÉN s. m. Substanță de natură proteică, care, introdusă în organism, stimulează producerea aglutininei. – Din fr. agglutinogène.

DOOM

aglutinogén (a-glu-) s. m.

aglutinogeni
AGLUTINOGÉN s. m. Substanță de natură proteică, care, introdusă în organism, stimulează producerea aglutininei. – Din fr. agglutinogène.

DOOM

aglutinogén (a-glu-) s. m.

aglutinogenii
AGLUTINOGÉN s. m. Substanță de natură proteică, care, introdusă în organism, stimulează producerea aglutininei. – Din fr. agglutinogène.

DOOM

aglutinogén (a-glu-) s. m.

aglutinogenilor
AGLUTINOGÉN s. m. Substanță de natură proteică, care, introdusă în organism, stimulează producerea aglutininei. – Din fr. agglutinogène.

DOOM

aglutinogén (a-glu-) s. m.

aglutinogenul
AGLUTINOGÉN s. m. Substanță de natură proteică, care, introdusă în organism, stimulează producerea aglutininei. – Din fr. agglutinogène.

DOOM

aglutinogén (a-glu-) s. m.

aglutinogenului
AGLUTINOGÉN s. m. Substanță de natură proteică, care, introdusă în organism, stimulează producerea aglutininei. – Din fr. agglutinogène.

DOOM

aglutinogén (a-glu-) s. m.

aglutinând
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinînd
AGLUTINÁ, aglutinez, vb. I. Refl. (Despre particulele unor materiale) A se lipi unele de altele prin adeziune. ♦ (Despre bacterii, hematii etc.) A se lipi și a se precipita sub acțiunea unor substanțe. ♦ (Despre elemente ale vorbirii) A se lipi unul de altul, formând un singur cuvânt. – Din fr. agglutiner, lat. agglutinare.

DOOM

aglutiná (a se ~) (a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutineáză

aglutinări
AGLUTINÁRE, aglutinări, s. f. Acțiunea de a se aglutina; alipire. – V. aglutina.

DOOM

aglutináre (a-glu-) s. f., g.-d. art. aglutinắrii; pl. aglutinắri

aglutinării
AGLUTINÁRE, aglutinări, s. f. Acțiunea de a se aglutina; alipire. – V. aglutina.

DOOM

aglutináre (a-glu-) s. f., g.-d. art. aglutinắrii; pl. aglutinắri

aglutinările
AGLUTINÁRE, aglutinări, s. f. Acțiunea de a se aglutina; alipire. – V. aglutina.

DOOM

aglutináre (a-glu-) s. f., g.-d. art. aglutinắrii; pl. aglutinắri

aglutinărilor
AGLUTINÁRE, aglutinări, s. f. Acțiunea de a se aglutina; alipire. – V. aglutina.

DOOM

aglutináre (a-glu-) s. f., g.-d. art. aglutinắrii; pl. aglutinắri

agnat
AGNÁT, -Ă, agnați, -te, s. m. și f. (Jur.) Rudă în linie paternă. – Din fr. agnat, lat. agnatus.

DOOM

agnát s. m., pl. agnáți

agnata
AGNÁTĂ, agnate, s. f. (La pl.) Clasă de vertebrate acvatice lipsite de maxilarul inferior; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. agnathe.

DOOM

agnátă s. f., g.-d. art. agnátei; pl. agnáte

agnata
AGNÁT, -Ă, agnați, -te, s. m. și f. (Jur.) Rudă în linie paternă. – Din fr. agnat, lat. agnatus.

DOOM

agnát s. m., pl. agnáți

agnate
AGNÁTĂ, agnate, s. f. (La pl.) Clasă de vertebrate acvatice lipsite de maxilarul inferior; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. agnathe.

DOOM

agnátă s. f., g.-d. art. agnátei; pl. agnáte

agnate
AGNÁT, -Ă, agnați, -te, s. m. și f. (Jur.) Rudă în linie paternă. – Din fr. agnat, lat. agnatus.

DOOM

agnát s. m., pl. agnáți

agnatei
AGNÁTĂ, agnate, s. f. (La pl.) Clasă de vertebrate acvatice lipsite de maxilarul inferior; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. agnathe.

DOOM

agnátă s. f., g.-d. art. agnátei; pl. agnáte

agnatei
AGNÁT, -Ă, agnați, -te, s. m. și f. (Jur.) Rudă în linie paternă. – Din fr. agnat, lat. agnatus.

DOOM

agnát s. m., pl. agnáți

agnatele
AGNÁTĂ, agnate, s. f. (La pl.) Clasă de vertebrate acvatice lipsite de maxilarul inferior; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. agnathe.

DOOM

agnátă s. f., g.-d. art. agnátei; pl. agnáte

agnatele
AGNÁT, -Ă, agnați, -te, s. m. și f. (Jur.) Rudă în linie paternă. – Din fr. agnat, lat. agnatus.

DOOM

agnát s. m., pl. agnáți

agnatelor
AGNÁTĂ, agnate, s. f. (La pl.) Clasă de vertebrate acvatice lipsite de maxilarul inferior; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. agnathe.

DOOM

agnátă s. f., g.-d. art. agnátei; pl. agnáte

agnatelor
AGNÁT, -Ă, agnați, -te, s. m. și f. (Jur.) Rudă în linie paternă. – Din fr. agnat, lat. agnatus.

DOOM

agnát s. m., pl. agnáți

agnatostom
AGNATOSTÓM, agnatostomi, s. m. (La pl.) Clasă de vertebrate acvatice fără maxilarul inferior; (și la sg.) animal din această clasă. – Din germ. Agnathostomen, engl. agnathostomata.

agnatostomi
AGNATOSTÓM, agnatostomi, s. m. (La pl.) Clasă de vertebrate acvatice fără maxilarul inferior; (și la sg.) animal din această clasă. – Din germ. Agnathostomen, engl. agnathostomata.

agnatostomii
AGNATOSTÓM, agnatostomi, s. m. (La pl.) Clasă de vertebrate acvatice fără maxilarul inferior; (și la sg.) animal din această clasă. – Din germ. Agnathostomen, engl. agnathostomata.

agnatostomilor
AGNATOSTÓM, agnatostomi, s. m. (La pl.) Clasă de vertebrate acvatice fără maxilarul inferior; (și la sg.) animal din această clasă. – Din germ. Agnathostomen, engl. agnathostomata.

agnatostomul
AGNATOSTÓM, agnatostomi, s. m. (La pl.) Clasă de vertebrate acvatice fără maxilarul inferior; (și la sg.) animal din această clasă. – Din germ. Agnathostomen, engl. agnathostomata.

agnatostomului
AGNATOSTÓM, agnatostomi, s. m. (La pl.) Clasă de vertebrate acvatice fără maxilarul inferior; (și la sg.) animal din această clasă. – Din germ. Agnathostomen, engl. agnathostomata.

agnatul
AGNÁT, -Ă, agnați, -te, s. m. și f. (Jur.) Rudă în linie paternă. – Din fr. agnat, lat. agnatus.

DOOM

agnát s. m., pl. agnáți

agnatului
AGNÁT, -Ă, agnați, -te, s. m. și f. (Jur.) Rudă în linie paternă. – Din fr. agnat, lat. agnatus.

DOOM

agnát s. m., pl. agnáți

agnați
AGNÁT, -Ă, agnați, -te, s. m. și f. (Jur.) Rudă în linie paternă. – Din fr. agnat, lat. agnatus.

DOOM

agnát s. m., pl. agnáți

agnații
AGNÁT, -Ă, agnați, -te, s. m. și f. (Jur.) Rudă în linie paternă. – Din fr. agnat, lat. agnatus.

DOOM

agnát s. m., pl. agnáți

agnaților
AGNÁT, -Ă, agnați, -te, s. m. și f. (Jur.) Rudă în linie paternă. – Din fr. agnat, lat. agnatus.

DOOM

agnát s. m., pl. agnáți

agnațiune
AGNAȚIÚNE s. f. Legătură de rudenie civilă în raport cu înrudirea naturală. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. agnation, lat. agnatio, -onis.

DOOM

agnațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. agnațiúnii

agneț
AGNÉȚ, agnețe, s. n. (Bis.) Bucată de prescură din care se taie anafura pentru împărtășanie. – Din sl. agnici.

DOOM

agnéț s. n., pl. agnéțe

agnomen
AGNÓMEN, agnomene, s. n. Supranume, poreclă purtată de romani în urma unor fapte deosebite. – Din lat. agnomen.

DOOM

agnómen s. n., pl. agnómene

agnomene
AGNÓMEN, agnomene, s. n. Supranume, poreclă purtată de romani în urma unor fapte deosebite. – Din lat. agnomen.

DOOM

agnómen s. n., pl. agnómene

agnomenele
AGNÓMEN, agnomene, s. n. Supranume, poreclă purtată de romani în urma unor fapte deosebite. – Din lat. agnomen.

DOOM

agnómen s. n., pl. agnómene

agnomenelor
AGNÓMEN, agnomene, s. n. Supranume, poreclă purtată de romani în urma unor fapte deosebite. – Din lat. agnomen.

DOOM

agnómen s. n., pl. agnómene

agnomenul
AGNÓMEN, agnomene, s. n. Supranume, poreclă purtată de romani în urma unor fapte deosebite. – Din lat. agnomen.

DOOM

agnómen s. n., pl. agnómene

agnomenului
AGNÓMEN, agnomene, s. n. Supranume, poreclă purtată de romani în urma unor fapte deosebite. – Din lat. agnomen.

DOOM

agnómen s. n., pl. agnómene

agnostic
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnostic
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnostica
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnostica
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnostice
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnostice
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnosticei
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnosticei
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnosticele
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnosticele
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnosticelor
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnosticelor
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnostici
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnostici
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnosticii
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnosticii
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnosticilor
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnosticilor
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnosticism
AGNOSTICÍSM s. n. (Fil.) Punct de vedere potrivit căruia gândirea umană este incapabilă să ofere suficiente argumente raționale pentru a justifica existența sau neexistența lui Dumnezeu. – Din fr. agnosticisme.

DOOM

agnosticísm (ag-nos- / a-gnos-) s. n.

agnosticismul
AGNOSTICÍSM s. n. (Fil.) Punct de vedere potrivit căruia gândirea umană este incapabilă să ofere suficiente argumente raționale pentru a justifica existența sau neexistența lui Dumnezeu. – Din fr. agnosticisme.

DOOM

agnosticísm (ag-nos- / a-gnos-) s. n.

agnosticismului
AGNOSTICÍSM s. n. (Fil.) Punct de vedere potrivit căruia gândirea umană este incapabilă să ofere suficiente argumente raționale pentru a justifica existența sau neexistența lui Dumnezeu. – Din fr. agnosticisme.

DOOM

agnosticísm (ag-nos- / a-gnos-) s. n.

agnosticul
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnosticul
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnosticului
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnosticului
AGNÓSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Din fr. agnostique.

DOOM

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice

agnozie
AGNOZÍE s. f. Pierdere sau tulburare a funcțiunilor intelectuale de recunoaștere a celor văzute, auzite, pipăite. – Din fr. agnosie.

DOOM

agnozíe (ag-no- / a-gno-) s. f., g.-d. agnozíi, art. agnozíei

agog
-AGOG Element secund de derivare savantă cu semnificația „care conduce”, „care provoacă”. [Și -agogic, -agogie. < fr. -agogue, -agogie, cf. gr. agogos].

agogic
-AGÓGIC v. -agog.

agogica
AGÓGICĂ s. f. Teorie care se ocupă cu schimbările mișcării ritmice, determinate de expresivitate, în timpul executării unei piese muzicale. – Din it. agogica.

DOOM

agógică s. f., g.-d. art. agógicii

agogici
AGÓGICĂ s. f. Teorie care se ocupă cu schimbările mișcării ritmice, determinate de expresivitate, în timpul executării unei piese muzicale. – Din it. agogica.

DOOM

agógică s. f., g.-d. art. agógicii

agogicii
AGÓGICĂ s. f. Teorie care se ocupă cu schimbările mișcării ritmice, determinate de expresivitate, în timpul executării unei piese muzicale. – Din it. agogica.

DOOM

agógică s. f., g.-d. art. agógicii

agogie
-AGOGÍE v. -agog.

agonal
AGONÁL, -Ă, agonali, -e, adj. Referitor la agonale. – Din it. agonale.

DOOM

agonál adj. m., pl. agonáli; f. agonálă, pl. agonále

agonala
AGONÁL, -Ă, agonali, -e, adj. Referitor la agonale. – Din it. agonale.

DOOM

agonál adj. m., pl. agonáli; f. agonálă, pl. agonále

agonale
AGONÁL, -Ă, agonali, -e, adj. Referitor la agonale. – Din it. agonale.

DOOM

agonál adj. m., pl. agonáli; f. agonálă, pl. agonále

agonale
AGONÁLE s. f. pl. Întreceri atletice la vechii greci. ♦ (La romani) Serbări în cinstea zeului Ianus. – Din lat. agonalia.

DOOM

agonále s. f. pl.

agonalei
AGONÁL, -Ă, agonali, -e, adj. Referitor la agonale. – Din it. agonale.

DOOM

agonál adj. m., pl. agonáli; f. agonálă, pl. agonále

agonalele
AGONÁL, -Ă, agonali, -e, adj. Referitor la agonale. – Din it. agonale.

DOOM

agonál adj. m., pl. agonáli; f. agonálă, pl. agonále

agonalele
AGONÁLE s. f. pl. Întreceri atletice la vechii greci. ♦ (La romani) Serbări în cinstea zeului Ianus. – Din lat. agonalia.

DOOM

agonále s. f. pl.

agonalelor
AGONÁL, -Ă, agonali, -e, adj. Referitor la agonale. – Din it. agonale.

DOOM

agonál adj. m., pl. agonáli; f. agonálă, pl. agonále

agonalelor
AGONÁLE s. f. pl. Întreceri atletice la vechii greci. ♦ (La romani) Serbări în cinstea zeului Ianus. – Din lat. agonalia.

DOOM

agonále s. f. pl.

agonali
AGONÁL, -Ă, agonali, -e, adj. Referitor la agonale. – Din it. agonale.

DOOM

agonál adj. m., pl. agonáli; f. agonálă, pl. agonále

agonalii
AGONÁL, -Ă, agonali, -e, adj. Referitor la agonale. – Din it. agonale.

DOOM

agonál adj. m., pl. agonáli; f. agonálă, pl. agonále

agonalilor
AGONÁL, -Ă, agonali, -e, adj. Referitor la agonale. – Din it. agonale.

DOOM

agonál adj. m., pl. agonáli; f. agonálă, pl. agonále

agonalul
AGONÁL, -Ă, agonali, -e, adj. Referitor la agonale. – Din it. agonale.

DOOM

agonál adj. m., pl. agonáli; f. agonálă, pl. agonále

agonalului
AGONÁL, -Ă, agonali, -e, adj. Referitor la agonale. – Din it. agonale.

DOOM

agonál adj. m., pl. agonáli; f. agonálă, pl. agonále

agonia
AGONÍE, agonii, s. f. Stare a organismului care precede moartea. ◊ Loc. adj. În agonie = pe moarte; muribund. ♦ Fig. Neliniște puternică, zbucium, zbatere. – Din fr. agonie, lat. agonia.

DOOM

agoníe s. f., art. agonía, g.-d. art. agoníei; pl. agoníi, art. agoníile

agonic
AGÓNIC, -Ă, agonici, -ce, adj. Referitor la agonie; care este în agonie. – Cf. germ. agonisch.

DOOM

agónic adj. m., pl. agónici; f. agónică, pl. agónice

agonica
AGÓNIC, -Ă, agonici, -ce, adj. Referitor la agonie; care este în agonie. – Cf. germ. agonisch.

DOOM

agónic adj. m., pl. agónici; f. agónică, pl. agónice

agonice
AGÓNIC, -Ă, agonici, -ce, adj. Referitor la agonie; care este în agonie. – Cf. germ. agonisch.

DOOM

agónic adj. m., pl. agónici; f. agónică, pl. agónice

agonicei
AGÓNIC, -Ă, agonici, -ce, adj. Referitor la agonie; care este în agonie. – Cf. germ. agonisch.

DOOM

agónic adj. m., pl. agónici; f. agónică, pl. agónice

agonicele
AGÓNIC, -Ă, agonici, -ce, adj. Referitor la agonie; care este în agonie. – Cf. germ. agonisch.

DOOM

agónic adj. m., pl. agónici; f. agónică, pl. agónice

agonicelor
AGÓNIC, -Ă, agonici, -ce, adj. Referitor la agonie; care este în agonie. – Cf. germ. agonisch.

DOOM

agónic adj. m., pl. agónici; f. agónică, pl. agónice

agonici
AGÓNIC, -Ă, agonici, -ce, adj. Referitor la agonie; care este în agonie. – Cf. germ. agonisch.

DOOM

agónic adj. m., pl. agónici; f. agónică, pl. agónice

agonicii
AGÓNIC, -Ă, agonici, -ce, adj. Referitor la agonie; care este în agonie. – Cf. germ. agonisch.

DOOM

agónic adj. m., pl. agónici; f. agónică, pl. agónice

agonicilor
AGÓNIC, -Ă, agonici, -ce, adj. Referitor la agonie; care este în agonie. – Cf. germ. agonisch.

DOOM

agónic adj. m., pl. agónici; f. agónică, pl. agónice

agonicul
AGÓNIC, -Ă, agonici, -ce, adj. Referitor la agonie; care este în agonie. – Cf. germ. agonisch.

DOOM

agónic adj. m., pl. agónici; f. agónică, pl. agónice

agonicului
AGÓNIC, -Ă, agonici, -ce, adj. Referitor la agonie; care este în agonie. – Cf. germ. agonisch.

DOOM

agónic adj. m., pl. agónici; f. agónică, pl. agónice

agonie
AGONÍE, agonii, s. f. Stare a organismului care precede moartea. ◊ Loc. adj. În agonie = pe moarte; muribund. ♦ Fig. Neliniște puternică, zbucium, zbatere. – Din fr. agonie, lat. agonia.

DOOM

agoníe s. f., art. agonía, g.-d. art. agoníei; pl. agoníi, art. agoníile

agoniei
AGONÍE, agonii, s. f. Stare a organismului care precede moartea. ◊ Loc. adj. În agonie = pe moarte; muribund. ♦ Fig. Neliniște puternică, zbucium, zbatere. – Din fr. agonie, lat. agonia.

DOOM

agoníe s. f., art. agonía, g.-d. art. agoníei; pl. agoníi, art. agoníile

agonii
AGONÍE, agonii, s. f. Stare a organismului care precede moartea. ◊ Loc. adj. În agonie = pe moarte; muribund. ♦ Fig. Neliniște puternică, zbucium, zbatere. – Din fr. agonie, lat. agonia.

DOOM

agoníe s. f., art. agonía, g.-d. art. agoníei; pl. agoníi, art. agoníile

agoniile
AGONÍE, agonii, s. f. Stare a organismului care precede moartea. ◊ Loc. adj. În agonie = pe moarte; muribund. ♦ Fig. Neliniște puternică, zbucium, zbatere. – Din fr. agonie, lat. agonia.

DOOM

agoníe s. f., art. agonía, g.-d. art. agoníei; pl. agoníi, art. agoníile

agoniilor
AGONÍE, agonii, s. f. Stare a organismului care precede moartea. ◊ Loc. adj. În agonie = pe moarte; muribund. ♦ Fig. Neliniște puternică, zbucium, zbatere. – Din fr. agonie, lat. agonia.

DOOM

agoníe s. f., art. agonía, g.-d. art. agoníei; pl. agoníi, art. agoníile

agonisea
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agoniseai
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agoniseala
AGONISEÁLĂ, agoniseli, s. f. (Pop.) Ceea ce agonisește cineva; economii; agonisită. ♦ Câștig (dobândit prin muncă). – Agonisi + suf. -eală.

DOOM

agoniseálă (pop.) s. f., g.-d. art. agonisélii; pl. agoniséli

agoniseam
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisească
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agoniseau
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agoniseați
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agoniseli
AGONISEÁLĂ, agoniseli, s. f. (Pop.) Ceea ce agonisește cineva; economii; agonisită. ♦ Câștig (dobândit prin muncă). – Agonisi + suf. -eală.

DOOM

agoniseálă (pop.) s. f., g.-d. art. agonisélii; pl. agoniséli

agoniselii
AGONISEÁLĂ, agoniseli, s. f. (Pop.) Ceea ce agonisește cineva; economii; agonisită. ♦ Câștig (dobândit prin muncă). – Agonisi + suf. -eală.

DOOM

agoniseálă (pop.) s. f., g.-d. art. agonisélii; pl. agoniséli

agoniselile
AGONISEÁLĂ, agoniseli, s. f. (Pop.) Ceea ce agonisește cineva; economii; agonisită. ♦ Câștig (dobândit prin muncă). – Agonisi + suf. -eală.

DOOM

agoniseálă (pop.) s. f., g.-d. art. agonisélii; pl. agoniséli

agoniselilor
AGONISEÁLĂ, agoniseli, s. f. (Pop.) Ceea ce agonisește cineva; economii; agonisită. ♦ Câștig (dobândit prin muncă). – Agonisi + suf. -eală.

DOOM

agoniseálă (pop.) s. f., g.-d. art. agonisélii; pl. agoniséli

agonisesc
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisește
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisești
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisi
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisii
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisim
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisind
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisire
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisire
AGONISÍRE s. f. Acțiunea de a agonisi. – V. agonisi.

DOOM

agonisíre s. f., g.-d. art. agonisírii; pl. agonisíri

agonisirea
AGONISÍRE s. f. Acțiunea de a agonisi. – V. agonisi.

DOOM

agonisíre s. f., g.-d. art. agonisírii; pl. agonisíri

agonisiri
AGONISÍRE s. f. Acțiunea de a agonisi. – V. agonisi.

DOOM

agonisíre s. f., g.-d. art. agonisírii; pl. agonisíri

agonisirii
AGONISÍRE s. f. Acțiunea de a agonisi. – V. agonisi.

DOOM

agonisíre s. f., g.-d. art. agonisírii; pl. agonisíri

agonisirile
AGONISÍRE s. f. Acțiunea de a agonisi. – V. agonisi.

DOOM

agonisíre s. f., g.-d. art. agonisírii; pl. agonisíri

agonisirilor
AGONISÍRE s. f. Acțiunea de a agonisi. – V. agonisi.

DOOM

agonisíre s. f., g.-d. art. agonisírii; pl. agonisíri

agonisiră
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisirăm
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisirăți
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisise
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisisem
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisiseră
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisiserăm
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisiserăți
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisiseși
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisiseți
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisit
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisita
AGONISÍTĂ, agonisite, s. f. (Pop.) Agoniseală. – V. agonisi.

DOOM

agonisítă (pop.) s. f., g.-d. art. agonisítei; pl. agonisíte

agonisite
AGONISÍTĂ, agonisite, s. f. (Pop.) Agoniseală. – V. agonisi.

DOOM

agonisítă (pop.) s. f., g.-d. art. agonisítei; pl. agonisíte

agonisitei
AGONISÍTĂ, agonisite, s. f. (Pop.) Agoniseală. – V. agonisi.

DOOM

agonisítă (pop.) s. f., g.-d. art. agonisítei; pl. agonisíte

agonisitele
AGONISÍTĂ, agonisite, s. f. (Pop.) Agoniseală. – V. agonisi.

DOOM

agonisítă (pop.) s. f., g.-d. art. agonisítei; pl. agonisíte

agonisitelor
AGONISÍTĂ, agonisite, s. f. (Pop.) Agoniseală. – V. agonisi.

DOOM

agonisítă (pop.) s. f., g.-d. art. agonisítei; pl. agonisíte

agonisiși
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonisiți
AGONISÍ, agonisesc, vb. IV Tranz. A dobândi, a câștiga prin muncă. ♦ A strânge, a pune deoparte; a economisi. – Din ngr. agonízome (aor. agonisthika) „a lupta”.

DOOM

agonisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agonisésc, imperf. 3 sg. agoniseá; conj. prez. 3 să agoniseáscă

agonist
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agonist
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agonista
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agonista
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agoniste
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agoniste
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agonistei
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agonistei
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agonistele
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agonistele
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agonistelor
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agonistelor
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agonistic
AGONÍSTIC, -Ă adj. Referitor la lupta de idei. [< fr. agonistique, cf. lat. agonisticus, gr. agonistikos].

DOOM

agonístic adj. m., pl. agonístici; f. agonístică, pl. agonístice

agonistica
AGONÍSTIC, -Ă adj. Referitor la lupta de idei. [< fr. agonistique, cf. lat. agonisticus, gr. agonistikos].

DOOM

agonístic adj. m., pl. agonístici; f. agonístică, pl. agonístice

agonistica
AGONÍSTICĂ s.f. Disciplină gimnastică la vechii greci care se ocupa cu luptele atletice. [< fr. agonistique].

DOOM

agonístică s. f., g.-d. art. agonísticii

agonistice
AGONÍSTIC, -Ă adj. Referitor la lupta de idei. [< fr. agonistique, cf. lat. agonisticus, gr. agonistikos].

DOOM

agonístic adj. m., pl. agonístici; f. agonístică, pl. agonístice

agonisticei
AGONÍSTIC, -Ă adj. Referitor la lupta de idei. [< fr. agonistique, cf. lat. agonisticus, gr. agonistikos].

DOOM

agonístic adj. m., pl. agonístici; f. agonístică, pl. agonístice

agonisticele
AGONÍSTIC, -Ă adj. Referitor la lupta de idei. [< fr. agonistique, cf. lat. agonisticus, gr. agonistikos].

DOOM

agonístic adj. m., pl. agonístici; f. agonístică, pl. agonístice

agonisticelor
AGONÍSTIC, -Ă adj. Referitor la lupta de idei. [< fr. agonistique, cf. lat. agonisticus, gr. agonistikos].

DOOM

agonístic adj. m., pl. agonístici; f. agonístică, pl. agonístice

agonistici
AGONÍSTIC, -Ă adj. Referitor la lupta de idei. [< fr. agonistique, cf. lat. agonisticus, gr. agonistikos].

DOOM

agonístic adj. m., pl. agonístici; f. agonístică, pl. agonístice

agonistici
AGONÍSTICĂ s.f. Disciplină gimnastică la vechii greci care se ocupa cu luptele atletice. [< fr. agonistique].

DOOM

agonístică s. f., g.-d. art. agonísticii

agonisticii
AGONÍSTIC, -Ă adj. Referitor la lupta de idei. [< fr. agonistique, cf. lat. agonisticus, gr. agonistikos].

DOOM

agonístic adj. m., pl. agonístici; f. agonístică, pl. agonístice

agonisticii
AGONÍSTICĂ s.f. Disciplină gimnastică la vechii greci care se ocupa cu luptele atletice. [< fr. agonistique].

DOOM

agonístică s. f., g.-d. art. agonísticii

agonisticilor
AGONÍSTIC, -Ă adj. Referitor la lupta de idei. [< fr. agonistique, cf. lat. agonisticus, gr. agonistikos].

DOOM

agonístic adj. m., pl. agonístici; f. agonístică, pl. agonístice

agonisticul
AGONÍSTIC, -Ă adj. Referitor la lupta de idei. [< fr. agonistique, cf. lat. agonisticus, gr. agonistikos].

DOOM

agonístic adj. m., pl. agonístici; f. agonístică, pl. agonístice

agonisticului
AGONÍSTIC, -Ă adj. Referitor la lupta de idei. [< fr. agonistique, cf. lat. agonisticus, gr. agonistikos].

DOOM

agonístic adj. m., pl. agonístici; f. agonístică, pl. agonístice

agonistul
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agonistul
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agonistului
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agonistului
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agoniza
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizai
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizam
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizant
AGONIZÁNT, -Ă, agonizanți, -te, adj. Care agonizează; muribund. – Din fr. agonisant.

DOOM

agonizánt adj. m., pl. agonizánți; f. agonizántă, pl. agonizánte

agonizanta
AGONIZÁNT, -Ă, agonizanți, -te, adj. Care agonizează; muribund. – Din fr. agonisant.

DOOM

agonizánt adj. m., pl. agonizánți; f. agonizántă, pl. agonizánte

agonizante
AGONIZÁNT, -Ă, agonizanți, -te, adj. Care agonizează; muribund. – Din fr. agonisant.

DOOM

agonizánt adj. m., pl. agonizánți; f. agonizántă, pl. agonizánte

agonizantei
AGONIZÁNT, -Ă, agonizanți, -te, adj. Care agonizează; muribund. – Din fr. agonisant.

DOOM

agonizánt adj. m., pl. agonizánți; f. agonizántă, pl. agonizánte

agonizantele
AGONIZÁNT, -Ă, agonizanți, -te, adj. Care agonizează; muribund. – Din fr. agonisant.

DOOM

agonizánt adj. m., pl. agonizánți; f. agonizántă, pl. agonizánte

agonizantelor
AGONIZÁNT, -Ă, agonizanți, -te, adj. Care agonizează; muribund. – Din fr. agonisant.

DOOM

agonizánt adj. m., pl. agonizánți; f. agonizántă, pl. agonizánte

agonizantul
AGONIZÁNT, -Ă, agonizanți, -te, adj. Care agonizează; muribund. – Din fr. agonisant.

DOOM

agonizánt adj. m., pl. agonizánți; f. agonizántă, pl. agonizánte

agonizantului
AGONIZÁNT, -Ă, agonizanți, -te, adj. Care agonizează; muribund. – Din fr. agonisant.

DOOM

agonizánt adj. m., pl. agonizánți; f. agonizántă, pl. agonizánte

agonizanți
AGONIZÁNT, -Ă, agonizanți, -te, adj. Care agonizează; muribund. – Din fr. agonisant.

DOOM

agonizánt adj. m., pl. agonizánți; f. agonizántă, pl. agonizánte

agonizanții
AGONIZÁNT, -Ă, agonizanți, -te, adj. Care agonizează; muribund. – Din fr. agonisant.

DOOM

agonizánt adj. m., pl. agonizánți; f. agonizántă, pl. agonizánte

agonizanților
AGONIZÁNT, -Ă, agonizanți, -te, adj. Care agonizează; muribund. – Din fr. agonisant.

DOOM

agonizánt adj. m., pl. agonizánți; f. agonizántă, pl. agonizánte

agonizare
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizară
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizarăm
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizarăți
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizase
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizasem
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizaseră
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizaserăm
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizaserăți
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizaseși
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizaseți
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizat
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizau
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizași
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizați
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizează
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizez
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizeze
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizezi
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizând
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agonizînd
AGONIZÁ, agonizez, vb. I. Intranz. A fi în stare de agonie. – Din fr. agoniser, lat. agonisari.

DOOM

agonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 agonizeáză

agoniști
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agoniști
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agoniștii
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agoniștii
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agoniștilor
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agoniștilor
AGONÍST adj., s.m. (Musculatură) care produce o anumită ușurare. [< fr. agoniste].

agonotesie
AGONOTESÍE s.f. Președinția întrecerilor atletice la vechii greci. [Pl. -ii, gen. -iei. / < gr. agonothesia].

agonotet
AGONOTÉT s.m. Cel care prezida întrecerile atletice la grecii antici. [< gr. agonothetes, cf. fr. agonothète].

agonă
AGÓNĂ s. f. Linie de pe suprafața pământului ale cărei puncte nu prezintă declinație magnetică. – Din fr. agone.

DOOM

agónă s. f., g.-d. art. agónei

agora
AGORÁ s. f. 1. Piață publică în orașele Greciei antice unde se aflau principalele instituții și unde se țineau adunările publice; p. ext. adunare a poporului care se ținea în această piață. 2. (În forma agoră) Spațiu public. [Var.: agóră (pl. agore) s. f.] – Din fr. agora.

DOOM

agorá (piață publică în Antichitate) (gr.) s. f.

agora
AGÓRĂ s. f. v. agora.

DOOM

agóră (spațiu public) s. f., g.-d. art. agórei; pl. agóre

agorafob
AGORAFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de agorafobie. [< fr. agoraphobe].

agorafob
AGORAFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de agorafobie. [< fr. agoraphobe].

agorafobia
AGORAFOBÍE, agorafobii, s. f. Teamă patologică, obsesivă și nemotivată de spațiile largi, de locurile deschise, de piețe etc. – Din fr. agoraphobie.

DOOM

agorafobíe s. f., art. agorafobía, g.-d. art. agorafobíei; pl. agorafobíi, art. agorafobíile

agorafobie
AGORAFOBÍE, agorafobii, s. f. Teamă patologică, obsesivă și nemotivată de spațiile largi, de locurile deschise, de piețe etc. – Din fr. agoraphobie.

DOOM

agorafobíe s. f., art. agorafobía, g.-d. art. agorafobíei; pl. agorafobíi, art. agorafobíile

agorafobiei
AGORAFOBÍE, agorafobii, s. f. Teamă patologică, obsesivă și nemotivată de spațiile largi, de locurile deschise, de piețe etc. – Din fr. agoraphobie.

DOOM

agorafobíe s. f., art. agorafobía, g.-d. art. agorafobíei; pl. agorafobíi, art. agorafobíile

agorafobii
AGORAFOBÍE, agorafobii, s. f. Teamă patologică, obsesivă și nemotivată de spațiile largi, de locurile deschise, de piețe etc. – Din fr. agoraphobie.

DOOM

agorafobíe s. f., art. agorafobía, g.-d. art. agorafobíei; pl. agorafobíi, art. agorafobíile

agorafobiile
AGORAFOBÍE, agorafobii, s. f. Teamă patologică, obsesivă și nemotivată de spațiile largi, de locurile deschise, de piețe etc. – Din fr. agoraphobie.

DOOM

agorafobíe s. f., art. agorafobía, g.-d. art. agorafobíei; pl. agorafobíi, art. agorafobíile

agorafobiilor
AGORAFOBÍE, agorafobii, s. f. Teamă patologică, obsesivă și nemotivată de spațiile largi, de locurile deschise, de piețe etc. – Din fr. agoraphobie.

DOOM

agorafobíe s. f., art. agorafobía, g.-d. art. agorafobíei; pl. agorafobíi, art. agorafobíile

agorafobă
AGORAFÓB, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de agorafobie. [< fr. agoraphobe].

agorale
AGORÁ s. f. 1. Piață publică în orașele Greciei antice unde se aflau principalele instituții și unde se țineau adunările publice; p. ext. adunare a poporului care se ținea în această piață. 2. (În forma agoră) Spațiu public. [Var.: agóră (pl. agore) s. f.] – Din fr. agora.

DOOM

agorá (piață publică în Antichitate) (gr.) s. f.

agoralei
AGORÁ s. f. 1. Piață publică în orașele Greciei antice unde se aflau principalele instituții și unde se țineau adunările publice; p. ext. adunare a poporului care se ținea în această piață. 2. (În forma agoră) Spațiu public. [Var.: agóră (pl. agore) s. f.] – Din fr. agora.

DOOM

agorá (piață publică în Antichitate) (gr.) s. f.

agoralele
AGORÁ s. f. 1. Piață publică în orașele Greciei antice unde se aflau principalele instituții și unde se țineau adunările publice; p. ext. adunare a poporului care se ținea în această piață. 2. (În forma agoră) Spațiu public. [Var.: agóră (pl. agore) s. f.] – Din fr. agora.

DOOM

agorá (piață publică în Antichitate) (gr.) s. f.

agoralelor
AGORÁ s. f. 1. Piață publică în orașele Greciei antice unde se aflau principalele instituții și unde se țineau adunările publice; p. ext. adunare a poporului care se ținea în această piață. 2. (În forma agoră) Spațiu public. [Var.: agóră (pl. agore) s. f.] – Din fr. agora.

DOOM

agorá (piață publică în Antichitate) (gr.) s. f.

agoraua
AGORÁ s. f. 1. Piață publică în orașele Greciei antice unde se aflau principalele instituții și unde se țineau adunările publice; p. ext. adunare a poporului care se ținea în această piață. 2. (În forma agoră) Spațiu public. [Var.: agóră (pl. agore) s. f.] – Din fr. agora.

DOOM

agorá (piață publică în Antichitate) (gr.) s. f.

agore
AGÓRĂ s. f. v. agora.

DOOM

agóră (spațiu public) s. f., g.-d. art. agórei; pl. agóre

agorei
AGÓRĂ s. f. v. agora.

DOOM

agóră (spațiu public) s. f., g.-d. art. agórei; pl. agóre

agorele
AGÓRĂ s. f. v. agora.

DOOM

agóră (spațiu public) s. f., g.-d. art. agórei; pl. agóre

agorelor
AGÓRĂ s. f. v. agora.

DOOM

agóră (spațiu public) s. f., g.-d. art. agórei; pl. agóre

agorie
-AGORÍE Element secund de formare a cuvintelor cu semnificația „prezentare”, „redare”. [< fr. -agorie, cf. gr. agoreuein – a vorbi].

agorot
AGORÓT s.m. Monedă divizionară în Israel, valorând a suta parte dintr-o liră. [Cf. fr. agorot].

agost
ÁUGUST¹ s. m. A opta lună a anului; gustar. [Pr.: au-] – Din lat. augustus.

DOOM

áugust² (au-) s. m., g.-d. lui áugust; abr. aug.; VIII/.08./-08-

agostru
ÁUGUST¹ s. m. A opta lună a anului; gustar. [Pr.: au-] – Din lat. augustus.

DOOM

áugust² (au-) s. m., g.-d. lui áugust; abr. aug.; VIII/.08./-08-

agostru
AÚSTRU s. n. Vânt secetos care bate în țara noastră din sud-vest. [Acc. și: áustru] – Lat. auster, -tri.

DOOM

!aústru s. n., art. aústrul

agradare
AGRADÁRE s.f. Procesul de înălțare a albiei unui râu prin depuneri de aluviuni; ridicarea suprafeței reliefului prin depuneri de materiale noi. [După engl. aggradation].

agradarea
AGRADÁRE s.f. Procesul de înălțare a albiei unui râu prin depuneri de aluviuni; ridicarea suprafeței reliefului prin depuneri de materiale noi. [După engl. aggradation].

agradări
AGRADÁRE s.f. Procesul de înălțare a albiei unui râu prin depuneri de aluviuni; ridicarea suprafeței reliefului prin depuneri de materiale noi. [După engl. aggradation].

agradării
AGRADÁRE s.f. Procesul de înălțare a albiei unui râu prin depuneri de aluviuni; ridicarea suprafeței reliefului prin depuneri de materiale noi. [După engl. aggradation].

agradările
AGRADÁRE s.f. Procesul de înălțare a albiei unui râu prin depuneri de aluviuni; ridicarea suprafeței reliefului prin depuneri de materiale noi. [După engl. aggradation].

agradărilor
AGRADÁRE s.f. Procesul de înălțare a albiei unui râu prin depuneri de aluviuni; ridicarea suprafeței reliefului prin depuneri de materiale noi. [După engl. aggradation].

agrafa
AGRÁFĂ, agrafe, s. f. 1. Nume dat unor obiecte care servesc să prindă sau să fixeze o haină, părul, hârtii etc. ♦ Piesă de metal cu care se leagă blocurile de piatră, se fixează zidăria etc. 2. Mică piesă metalică cu care se prind și se mențin unite buzele unei plăgi până la cicatrizare; copcă¹ (3). 3. Ornament în formă de consolă la capătul unui arc. – Din fr. agrafe.

DOOM

agráfă (a-gra-) s. f., g.-d. art. agráfei; pl. agráfe

agrafe
AGRÁFĂ, agrafe, s. f. 1. Nume dat unor obiecte care servesc să prindă sau să fixeze o haină, părul, hârtii etc. ♦ Piesă de metal cu care se leagă blocurile de piatră, se fixează zidăria etc. 2. Mică piesă metalică cu care se prind și se mențin unite buzele unei plăgi până la cicatrizare; copcă¹ (3). 3. Ornament în formă de consolă la capătul unui arc. – Din fr. agrafe.

DOOM

agráfă (a-gra-) s. f., g.-d. art. agráfei; pl. agráfe

agrafei
AGRÁFĂ, agrafe, s. f. 1. Nume dat unor obiecte care servesc să prindă sau să fixeze o haină, părul, hârtii etc. ♦ Piesă de metal cu care se leagă blocurile de piatră, se fixează zidăria etc. 2. Mică piesă metalică cu care se prind și se mențin unite buzele unei plăgi până la cicatrizare; copcă¹ (3). 3. Ornament în formă de consolă la capătul unui arc. – Din fr. agrafe.

DOOM

agráfă (a-gra-) s. f., g.-d. art. agráfei; pl. agráfe

agrafele
AGRÁFĂ, agrafe, s. f. 1. Nume dat unor obiecte care servesc să prindă sau să fixeze o haină, părul, hârtii etc. ♦ Piesă de metal cu care se leagă blocurile de piatră, se fixează zidăria etc. 2. Mică piesă metalică cu care se prind și se mențin unite buzele unei plăgi până la cicatrizare; copcă¹ (3). 3. Ornament în formă de consolă la capătul unui arc. – Din fr. agrafe.

DOOM

agráfă (a-gra-) s. f., g.-d. art. agráfei; pl. agráfe

agrafelor
AGRÁFĂ, agrafe, s. f. 1. Nume dat unor obiecte care servesc să prindă sau să fixeze o haină, părul, hârtii etc. ♦ Piesă de metal cu care se leagă blocurile de piatră, se fixează zidăria etc. 2. Mică piesă metalică cu care se prind și se mențin unite buzele unei plăgi până la cicatrizare; copcă¹ (3). 3. Ornament în formă de consolă la capătul unui arc. – Din fr. agrafe.

DOOM

agráfă (a-gra-) s. f., g.-d. art. agráfei; pl. agráfe

agrafia
AGRAFÍE s. f. Pierdere sau tulburare a funcțiunii de exprimare a gândurilor prin scris. – Din fr. agraphie.

DOOM

agrafíe (a-gra-) s. f., art. agrafía, g.-d. agrafíi, art. agrafíei

agrafie
AGRAFÍE s. f. Pierdere sau tulburare a funcțiunii de exprimare a gândurilor prin scris. – Din fr. agraphie.

DOOM

agrafíe (a-gra-) s. f., art. agrafía, g.-d. agrafíi, art. agrafíei

agrafiei
AGRAFÍE s. f. Pierdere sau tulburare a funcțiunii de exprimare a gândurilor prin scris. – Din fr. agraphie.

DOOM

agrafíe (a-gra-) s. f., art. agrafía, g.-d. agrafíi, art. agrafíei

agrafii
AGRAFÍE s. f. Pierdere sau tulburare a funcțiunii de exprimare a gândurilor prin scris. – Din fr. agraphie.

DOOM

agrafíe (a-gra-) s. f., art. agrafía, g.-d. agrafíi, art. agrafíei

agrafiile
AGRAFÍE s. f. Pierdere sau tulburare a funcțiunii de exprimare a gândurilor prin scris. – Din fr. agraphie.

DOOM

agrafíe (a-gra-) s. f., art. agrafía, g.-d. agrafíi, art. agrafíei

agrafiilor
AGRAFÍE s. f. Pierdere sau tulburare a funcțiunii de exprimare a gândurilor prin scris. – Din fr. agraphie.

DOOM

agrafíe (a-gra-) s. f., art. agrafía, g.-d. agrafíi, art. agrafíei

agramat
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramat
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramata
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramata
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramate
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramate
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramatei
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramatei
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramatele
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramatele
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramatelor
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramatelor
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramatism
AGRAMATÍSM s. n. 1. Necunoaștere a scrierii și a vorbirii corecte; lipsă totală de învățătură; p. ext. incultură, ignoranță. 2. (Med.) Incapacitate de exprimare gramaticală corectă. – Din germ. Agrammatismus, fr. agrammatisme.

DOOM

agramatísm (a-gra-) s. n.

agramatul
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramatul
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramatului
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramatului
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramați
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramați
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramații
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramații
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramaților
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agramaților
AGRAMÁT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

DOOM

agramát (a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramáți; adj. f., s. f. agramátă, pl. agramáte

agranulocitoză
AGRANULOCITÓZĂ s. f. Sindrom hematologic caracterizat prin lipsa granulocitelor din sânge din cauza unor agenți medicamentoși sau fizici. – Din fr. agranulocytose.

DOOM

agranulocitóză (a-gra-) s. f., g.-d. art. agranulocitózei

agrar
AGRÁR, -Ă, agrari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la proprietatea funciară și la problemele legate de această proprietate, care se sprijină în special pe agricultură; agrarian, agricol (3). Țară agrară. 2. S. m. și f. Adept al agrarianismului. – Din fr. agraire, lat. agrarius.

DOOM

agrár (a-grar) adj. m., pl. agrári; f. agráră, pl. agráre

agrara
AGRÁR, -Ă, agrari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la proprietatea funciară și la problemele legate de această proprietate, care se sprijină în special pe agricultură; agrarian, agricol (3). Țară agrară. 2. S. m. și f. Adept al agrarianismului. – Din fr. agraire, lat. agrarius.

DOOM

agrár (a-grar) adj. m., pl. agrári; f. agráră, pl. agráre

agrare
AGRÁR, -Ă, agrari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la proprietatea funciară și la problemele legate de această proprietate, care se sprijină în special pe agricultură; agrarian, agricol (3). Țară agrară. 2. S. m. și f. Adept al agrarianismului. – Din fr. agraire, lat. agrarius.

DOOM

agrár (a-grar) adj. m., pl. agrári; f. agráră, pl. agráre

agrarei
AGRÁR, -Ă, agrari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la proprietatea funciară și la problemele legate de această proprietate, care se sprijină în special pe agricultură; agrarian, agricol (3). Țară agrară. 2. S. m. și f. Adept al agrarianismului. – Din fr. agraire, lat. agrarius.

DOOM

agrár (a-grar) adj. m., pl. agrári; f. agráră, pl. agráre

agrarele
AGRÁR, -Ă, agrari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la proprietatea funciară și la problemele legate de această proprietate, care se sprijină în special pe agricultură; agrarian, agricol (3). Țară agrară. 2. S. m. și f. Adept al agrarianismului. – Din fr. agraire, lat. agrarius.

DOOM

agrár (a-grar) adj. m., pl. agrári; f. agráră, pl. agráre

agrarelor
AGRÁR, -Ă, agrari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la proprietatea funciară și la problemele legate de această proprietate, care se sprijină în special pe agricultură; agrarian, agricol (3). Țară agrară. 2. S. m. și f. Adept al agrarianismului. – Din fr. agraire, lat. agrarius.

DOOM

agrár (a-grar) adj. m., pl. agrári; f. agráră, pl. agráre

agrari
AGRÁR, -Ă, agrari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la proprietatea funciară și la problemele legate de această proprietate, care se sprijină în special pe agricultură; agrarian, agricol (3). Țară agrară. 2. S. m. și f. Adept al agrarianismului. – Din fr. agraire, lat. agrarius.

DOOM

agrár (a-grar) adj. m., pl. agrári; f. agráră, pl. agráre

agrarian
AGRARIÁN, -Ă, agrarieni, -e, adj. (Rar) Agrar. [Pr.: -ri-an] – Din fr. agrarien.

DOOM

agrarián (a-gra-ri-an) adj. m., s. m., pl. agrariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. agrariánă, pl. agrariéne

agrariana
AGRARIÁN, -Ă, agrarieni, -e, adj. (Rar) Agrar. [Pr.: -ri-an] – Din fr. agrarien.

DOOM

agrarián (a-gra-ri-an) adj. m., s. m., pl. agrariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. agrariánă, pl. agrariéne

agrarianism
AGRARIANÍSM s. n. Tendință de a menține agricultura ca principală ramură a economiei; teorie economică opusă industrialismului, care acordă prioritate dezvoltării agriculturii. [Pr.: -ri-a-] – Agrarian + suf. -ism.

DOOM

agrarianísm (a-gra-ri-a-) s. n.

agrarianismul
AGRARIANÍSM s. n. Tendință de a menține agricultura ca principală ramură a economiei; teorie economică opusă industrialismului, care acordă prioritate dezvoltării agriculturii. [Pr.: -ri-a-] – Agrarian + suf. -ism.

DOOM

agrarianísm (a-gra-ri-a-) s. n.

agrarianismului
AGRARIANÍSM s. n. Tendință de a menține agricultura ca principală ramură a economiei; teorie economică opusă industrialismului, care acordă prioritate dezvoltării agriculturii. [Pr.: -ri-a-] – Agrarian + suf. -ism.

DOOM

agrarianísm (a-gra-ri-a-) s. n.

agrarianul
AGRARIÁN, -Ă, agrarieni, -e, adj. (Rar) Agrar. [Pr.: -ri-an] – Din fr. agrarien.

DOOM

agrarián (a-gra-ri-an) adj. m., s. m., pl. agrariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. agrariánă, pl. agrariéne

agrarianului
AGRARIÁN, -Ă, agrarieni, -e, adj. (Rar) Agrar. [Pr.: -ri-an] – Din fr. agrarien.

DOOM

agrarián (a-gra-ri-an) adj. m., s. m., pl. agrariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. agrariánă, pl. agrariéne

agrariene
AGRARIÁN, -Ă, agrarieni, -e, adj. (Rar) Agrar. [Pr.: -ri-an] – Din fr. agrarien.

DOOM

agrarián (a-gra-ri-an) adj. m., s. m., pl. agrariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. agrariánă, pl. agrariéne

agrarienei
AGRARIÁN, -Ă, agrarieni, -e, adj. (Rar) Agrar. [Pr.: -ri-an] – Din fr. agrarien.

DOOM

agrarián (a-gra-ri-an) adj. m., s. m., pl. agrariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. agrariánă, pl. agrariéne

agrarienele
AGRARIÁN, -Ă, agrarieni, -e, adj. (Rar) Agrar. [Pr.: -ri-an] – Din fr. agrarien.

DOOM

agrarián (a-gra-ri-an) adj. m., s. m., pl. agrariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. agrariánă, pl. agrariéne

agrarienelor
AGRARIÁN, -Ă, agrarieni, -e, adj. (Rar) Agrar. [Pr.: -ri-an] – Din fr. agrarien.

DOOM

agrarián (a-gra-ri-an) adj. m., s. m., pl. agrariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. agrariánă, pl. agrariéne

agrarieni
AGRARIÁN, -Ă, agrarieni, -e, adj. (Rar) Agrar. [Pr.: -ri-an] – Din fr. agrarien.

DOOM

agrarián (a-gra-ri-an) adj. m., s. m., pl. agrariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. agrariánă, pl. agrariéne

agrarienii
AGRARIÁN, -Ă, agrarieni, -e, adj. (Rar) Agrar. [Pr.: -ri-an] – Din fr. agrarien.

DOOM

agrarián (a-gra-ri-an) adj. m., s. m., pl. agrariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. agrariánă, pl. agrariéne

agrarienilor
AGRARIÁN, -Ă, agrarieni, -e, adj. (Rar) Agrar. [Pr.: -ri-an] – Din fr. agrarien.

DOOM

agrarián (a-gra-ri-an) adj. m., s. m., pl. agrariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. agrariánă, pl. agrariéne

agrarii
AGRÁR, -Ă, agrari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la proprietatea funciară și la problemele legate de această proprietate, care se sprijină în special pe agricultură; agrarian, agricol (3). Țară agrară. 2. S. m. și f. Adept al agrarianismului. – Din fr. agraire, lat. agrarius.

DOOM

agrár (a-grar) adj. m., pl. agrári; f. agráră, pl. agráre

agrarilor
AGRÁR, -Ă, agrari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la proprietatea funciară și la problemele legate de această proprietate, care se sprijină în special pe agricultură; agrarian, agricol (3). Țară agrară. 2. S. m. și f. Adept al agrarianismului. – Din fr. agraire, lat. agrarius.

DOOM

agrár (a-grar) adj. m., pl. agrári; f. agráră, pl. agráre

agrarul
AGRÁR, -Ă, agrari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la proprietatea funciară și la problemele legate de această proprietate, care se sprijină în special pe agricultură; agrarian, agricol (3). Țară agrară. 2. S. m. și f. Adept al agrarianismului. – Din fr. agraire, lat. agrarius.

DOOM

agrár (a-grar) adj. m., pl. agrári; f. agráră, pl. agráre

agrarului
AGRÁR, -Ă, agrari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la proprietatea funciară și la problemele legate de această proprietate, care se sprijină în special pe agricultură; agrarian, agricol (3). Țară agrară. 2. S. m. și f. Adept al agrarianismului. – Din fr. agraire, lat. agrarius.

DOOM

agrár (a-grar) adj. m., pl. agrári; f. agráră, pl. agráre

agraulos
Agraulos = Aglauros.

agrava
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravai
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravam
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravant
AGRAVÁNT, -Ă, agravanți, -te, adj. Care agravează, care înrăutățește. ◊ Circumstanțe agravante = împrejurări care contribuie la mărirea vinii unui acuzat. – Din fr. aggravant, lat. aggravans, -ntis.

DOOM

agravánt (a-gra-) adj. m., pl. agravánți; f. agravántă, pl. agravánte

agravanta
AGRAVÁNT, -Ă, agravanți, -te, adj. Care agravează, care înrăutățește. ◊ Circumstanțe agravante = împrejurări care contribuie la mărirea vinii unui acuzat. – Din fr. aggravant, lat. aggravans, -ntis.

DOOM

agravánt (a-gra-) adj. m., pl. agravánți; f. agravántă, pl. agravánte

agravante
AGRAVÁNT, -Ă, agravanți, -te, adj. Care agravează, care înrăutățește. ◊ Circumstanțe agravante = împrejurări care contribuie la mărirea vinii unui acuzat. – Din fr. aggravant, lat. aggravans, -ntis.

DOOM

agravánt (a-gra-) adj. m., pl. agravánți; f. agravántă, pl. agravánte

agravantei
AGRAVÁNT, -Ă, agravanți, -te, adj. Care agravează, care înrăutățește. ◊ Circumstanțe agravante = împrejurări care contribuie la mărirea vinii unui acuzat. – Din fr. aggravant, lat. aggravans, -ntis.

DOOM

agravánt (a-gra-) adj. m., pl. agravánți; f. agravántă, pl. agravánte

agravantele
AGRAVÁNT, -Ă, agravanți, -te, adj. Care agravează, care înrăutățește. ◊ Circumstanțe agravante = împrejurări care contribuie la mărirea vinii unui acuzat. – Din fr. aggravant, lat. aggravans, -ntis.

DOOM

agravánt (a-gra-) adj. m., pl. agravánți; f. agravántă, pl. agravánte

agravantelor
AGRAVÁNT, -Ă, agravanți, -te, adj. Care agravează, care înrăutățește. ◊ Circumstanțe agravante = împrejurări care contribuie la mărirea vinii unui acuzat. – Din fr. aggravant, lat. aggravans, -ntis.

DOOM

agravánt (a-gra-) adj. m., pl. agravánți; f. agravántă, pl. agravánte

agravantul
AGRAVÁNT, -Ă, agravanți, -te, adj. Care agravează, care înrăutățește. ◊ Circumstanțe agravante = împrejurări care contribuie la mărirea vinii unui acuzat. – Din fr. aggravant, lat. aggravans, -ntis.

DOOM

agravánt (a-gra-) adj. m., pl. agravánți; f. agravántă, pl. agravánte

agravantului
AGRAVÁNT, -Ă, agravanți, -te, adj. Care agravează, care înrăutățește. ◊ Circumstanțe agravante = împrejurări care contribuie la mărirea vinii unui acuzat. – Din fr. aggravant, lat. aggravans, -ntis.

DOOM

agravánt (a-gra-) adj. m., pl. agravánți; f. agravántă, pl. agravánte

agravanți
AGRAVÁNT, -Ă, agravanți, -te, adj. Care agravează, care înrăutățește. ◊ Circumstanțe agravante = împrejurări care contribuie la mărirea vinii unui acuzat. – Din fr. aggravant, lat. aggravans, -ntis.

DOOM

agravánt (a-gra-) adj. m., pl. agravánți; f. agravántă, pl. agravánte

agravanții
AGRAVÁNT, -Ă, agravanți, -te, adj. Care agravează, care înrăutățește. ◊ Circumstanțe agravante = împrejurări care contribuie la mărirea vinii unui acuzat. – Din fr. aggravant, lat. aggravans, -ntis.

DOOM

agravánt (a-gra-) adj. m., pl. agravánți; f. agravántă, pl. agravánte

agravanților
AGRAVÁNT, -Ă, agravanți, -te, adj. Care agravează, care înrăutățește. ◊ Circumstanțe agravante = împrejurări care contribuie la mărirea vinii unui acuzat. – Din fr. aggravant, lat. aggravans, -ntis.

DOOM

agravánt (a-gra-) adj. m., pl. agravánți; f. agravántă, pl. agravánte

agravare
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravare
AGRAVÁRE, agravări, s. f. Faptul de a (se) agrava; înrăutățire. – V. agrava.

DOOM

agraváre (a-gra-) s. f., g.-d. art. agravắrii; pl. agravắri

agravarea
AGRAVÁRE, agravări, s. f. Faptul de a (se) agrava; înrăutățire. – V. agrava.

DOOM

agraváre (a-gra-) s. f., g.-d. art. agravắrii; pl. agravắri

agravară
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravarăm
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravarăți
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravase
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravasem
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravaseră
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravaserăm
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravaserăți
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravaseși
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravaseți
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravat
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravau
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravași
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravați
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravează
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravez
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agraveze
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravezi
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravând
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravînd
AGRAVÁ, agravez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) face mai grav, a (se) înrăutăți. – Din fr. aggraver, lat. aggravare.

DOOM

agravá (a ~) (a-gra-) vb., ind. prez. 3 agraveáză

agravări
AGRAVÁRE, agravări, s. f. Faptul de a (se) agrava; înrăutățire. – V. agrava.

DOOM

agraváre (a-gra-) s. f., g.-d. art. agravắrii; pl. agravắri

agravării
AGRAVÁRE, agravări, s. f. Faptul de a (se) agrava; înrăutățire. – V. agrava.

DOOM

agraváre (a-gra-) s. f., g.-d. art. agravắrii; pl. agravắri

agravările
AGRAVÁRE, agravări, s. f. Faptul de a (se) agrava; înrăutățire. – V. agrava.

DOOM

agraváre (a-gra-) s. f., g.-d. art. agravắrii; pl. agravắri

agravărilor
AGRAVÁRE, agravări, s. f. Faptul de a (se) agrava; înrăutățire. – V. agrava.

DOOM

agraváre (a-gra-) s. f., g.-d. art. agravắrii; pl. agravắri

agrea
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agreabil
AGREÁBIL, -Ă, agreabili, -e, adj. Plăcut, distractiv. ♦ (Despre oameni) Simpatic. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. agréable.

DOOM

agreábil (a-gre-a-) adj. m., pl. agreábili; f. agreábilă, pl. agreábile

agreabila
AGREÁBIL, -Ă, agreabili, -e, adj. Plăcut, distractiv. ♦ (Despre oameni) Simpatic. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. agréable.

DOOM

agreábil (a-gre-a-) adj. m., pl. agreábili; f. agreábilă, pl. agreábile

agreabile
AGREÁBIL, -Ă, agreabili, -e, adj. Plăcut, distractiv. ♦ (Despre oameni) Simpatic. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. agréable.

DOOM

agreábil (a-gre-a-) adj. m., pl. agreábili; f. agreábilă, pl. agreábile

agreabilei
AGREÁBIL, -Ă, agreabili, -e, adj. Plăcut, distractiv. ♦ (Despre oameni) Simpatic. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. agréable.

DOOM

agreábil (a-gre-a-) adj. m., pl. agreábili; f. agreábilă, pl. agreábile

agreabilele
AGREÁBIL, -Ă, agreabili, -e, adj. Plăcut, distractiv. ♦ (Despre oameni) Simpatic. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. agréable.

DOOM

agreábil (a-gre-a-) adj. m., pl. agreábili; f. agreábilă, pl. agreábile

agreabilelor
AGREÁBIL, -Ă, agreabili, -e, adj. Plăcut, distractiv. ♦ (Despre oameni) Simpatic. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. agréable.

DOOM

agreábil (a-gre-a-) adj. m., pl. agreábili; f. agreábilă, pl. agreábile

agreabili
AGREÁBIL, -Ă, agreabili, -e, adj. Plăcut, distractiv. ♦ (Despre oameni) Simpatic. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. agréable.

DOOM

agreábil (a-gre-a-) adj. m., pl. agreábili; f. agreábilă, pl. agreábile

agreabilii
AGREÁBIL, -Ă, agreabili, -e, adj. Plăcut, distractiv. ♦ (Despre oameni) Simpatic. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. agréable.

DOOM

agreábil (a-gre-a-) adj. m., pl. agreábili; f. agreábilă, pl. agreábile

agreabililor
AGREÁBIL, -Ă, agreabili, -e, adj. Plăcut, distractiv. ♦ (Despre oameni) Simpatic. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. agréable.

DOOM

agreábil (a-gre-a-) adj. m., pl. agreábili; f. agreábilă, pl. agreábile

agreabilul
AGREÁBIL, -Ă, agreabili, -e, adj. Plăcut, distractiv. ♦ (Despre oameni) Simpatic. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. agréable.

DOOM

agreábil (a-gre-a-) adj. m., pl. agreábili; f. agreábilă, pl. agreábile

agreabilului
AGREÁBIL, -Ă, agreabili, -e, adj. Plăcut, distractiv. ♦ (Despre oameni) Simpatic. [Pr.: -gre-a-] – Din fr. agréable.

DOOM

agreábil (a-gre-a-) adj. m., pl. agreábili; f. agreábilă, pl. agreábile

agreai
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agream
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agreare
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agreare
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

agrearea
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

agreară
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agrearăm
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agrearăți
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agrease
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agreasem
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agreaseră
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agreaserăm
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agreaserăți
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agreaseși
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agreaseți
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agreat
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agreat
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

agreau
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agreași
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agreați
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agreează
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agreement
AGREEMENT s. n. Acord oficial. [Pr.: ăgriment] – Din engl. agreement.

DOOM

agreement (acord) (angl.) [pron. ăgríment] (a-gree-) s. n.

agreez
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agreeze
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agreezi
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agrega
AGREGÁ, pers. 3 agrégă, vb. I. Refl. (Despre elemente) A se uni (într-un tot); a se alipi. – Din fr. agréger, lat. aggregare.

DOOM

agregá (a se ~) (a-gre-) vb. refl., ind. prez. 3 se agrégă; conj. prez. 3 să se agrége

agregare
AGREGÁ, pers. 3 agrégă, vb. I. Refl. (Despre elemente) A se uni (într-un tot); a se alipi. – Din fr. agréger, lat. aggregare.

DOOM

agregá (a se ~) (a-gre-) vb. refl., ind. prez. 3 se agrégă; conj. prez. 3 să se agrége

agregare
AGREGÁRE, agregări, s. f. Faptul de a se agrega; agregație. ◊ Stare de agregare (a corpurilor) = fiecare dintre stările de consistență și rezistență diferite sub care se pot prezenta substanțele. – V. agrega.

DOOM

agregáre (a-gre-) s. f., g.-d. art. agregắrii; pl. agregắri

agregarea
AGREGÁRE, agregări, s. f. Faptul de a se agrega; agregație. ◊ Stare de agregare (a corpurilor) = fiecare dintre stările de consistență și rezistență diferite sub care se pot prezenta substanțele. – V. agrega.

DOOM

agregáre (a-gre-) s. f., g.-d. art. agregắrii; pl. agregắri

agregară
AGREGÁ, pers. 3 agrégă, vb. I. Refl. (Despre elemente) A se uni (într-un tot); a se alipi. – Din fr. agréger, lat. aggregare.

DOOM

agregá (a se ~) (a-gre-) vb. refl., ind. prez. 3 se agrégă; conj. prez. 3 să se agrége

agregase
AGREGÁ, pers. 3 agrégă, vb. I. Refl. (Despre elemente) A se uni (într-un tot); a se alipi. – Din fr. agréger, lat. aggregare.

DOOM

agregá (a se ~) (a-gre-) vb. refl., ind. prez. 3 se agrégă; conj. prez. 3 să se agrége

agregaseră
AGREGÁ, pers. 3 agrégă, vb. I. Refl. (Despre elemente) A se uni (într-un tot); a se alipi. – Din fr. agréger, lat. aggregare.

DOOM

agregá (a se ~) (a-gre-) vb. refl., ind. prez. 3 se agrégă; conj. prez. 3 să se agrége

agregat
AGREGÁ, pers. 3 agrégă, vb. I. Refl. (Despre elemente) A se uni (într-un tot); a se alipi. – Din fr. agréger, lat. aggregare.

DOOM

agregá (a se ~) (a-gre-) vb. refl., ind. prez. 3 se agrégă; conj. prez. 3 să se agrége

agregat
AGREGÁT¹, agregate, s. n. 1. Grup de mașini care lucrează împreună pentru realizarea unei anumite operații tehnice. 2. Material mineral sau organic, alcătuit din granule, fibre sau fâșii, care intră în compoziția betoanelor, mortarelor sau a altor materiale aglomerate cu un liant. ◊ Agregat mineral = concreștere de minerale în diferite formații naturale. – Din rus. agregat, (2) fr. agrégat.

DOOM

agregát² (obiect) (a-gre-) s. n., pl. agregáte

agregat
AGREGÁT², agregați, s. m. (Ieșit din uz, în sintagma) Profesor agregat = profesor universitar care funcționează pe lângă o catedră condusă de alt profesor – Din fr. agrégé.

agregate
AGREGÁT¹, agregate, s. n. 1. Grup de mașini care lucrează împreună pentru realizarea unei anumite operații tehnice. 2. Material mineral sau organic, alcătuit din granule, fibre sau fâșii, care intră în compoziția betoanelor, mortarelor sau a altor materiale aglomerate cu un liant. ◊ Agregat mineral = concreștere de minerale în diferite formații naturale. – Din rus. agregat, (2) fr. agrégat.

DOOM

agregát² (obiect) (a-gre-) s. n., pl. agregáte

agregatele
AGREGÁT¹, agregate, s. n. 1. Grup de mașini care lucrează împreună pentru realizarea unei anumite operații tehnice. 2. Material mineral sau organic, alcătuit din granule, fibre sau fâșii, care intră în compoziția betoanelor, mortarelor sau a altor materiale aglomerate cu un liant. ◊ Agregat mineral = concreștere de minerale în diferite formații naturale. – Din rus. agregat, (2) fr. agrégat.

DOOM

agregát² (obiect) (a-gre-) s. n., pl. agregáte

agregatelor
AGREGÁT¹, agregate, s. n. 1. Grup de mașini care lucrează împreună pentru realizarea unei anumite operații tehnice. 2. Material mineral sau organic, alcătuit din granule, fibre sau fâșii, care intră în compoziția betoanelor, mortarelor sau a altor materiale aglomerate cu un liant. ◊ Agregat mineral = concreștere de minerale în diferite formații naturale. – Din rus. agregat, (2) fr. agrégat.

DOOM

agregát² (obiect) (a-gre-) s. n., pl. agregáte

agregatul
AGREGÁT¹, agregate, s. n. 1. Grup de mașini care lucrează împreună pentru realizarea unei anumite operații tehnice. 2. Material mineral sau organic, alcătuit din granule, fibre sau fâșii, care intră în compoziția betoanelor, mortarelor sau a altor materiale aglomerate cu un liant. ◊ Agregat mineral = concreștere de minerale în diferite formații naturale. – Din rus. agregat, (2) fr. agrégat.

DOOM

agregát² (obiect) (a-gre-) s. n., pl. agregáte

agregatul
AGREGÁT², agregați, s. m. (Ieșit din uz, în sintagma) Profesor agregat = profesor universitar care funcționează pe lângă o catedră condusă de alt profesor – Din fr. agrégé.

agregatului
AGREGÁT¹, agregate, s. n. 1. Grup de mașini care lucrează împreună pentru realizarea unei anumite operații tehnice. 2. Material mineral sau organic, alcătuit din granule, fibre sau fâșii, care intră în compoziția betoanelor, mortarelor sau a altor materiale aglomerate cu un liant. ◊ Agregat mineral = concreștere de minerale în diferite formații naturale. – Din rus. agregat, (2) fr. agrégat.

DOOM

agregát² (obiect) (a-gre-) s. n., pl. agregáte

agregatului
AGREGÁT², agregați, s. m. (Ieșit din uz, în sintagma) Profesor agregat = profesor universitar care funcționează pe lângă o catedră condusă de alt profesor – Din fr. agrégé.

agregau
AGREGÁ, pers. 3 agrégă, vb. I. Refl. (Despre elemente) A se uni (într-un tot); a se alipi. – Din fr. agréger, lat. aggregare.

DOOM

agregá (a se ~) (a-gre-) vb. refl., ind. prez. 3 se agrégă; conj. prez. 3 să se agrége

agregați
AGREGÁT², agregați, s. m. (Ieșit din uz, în sintagma) Profesor agregat = profesor universitar care funcționează pe lângă o catedră condusă de alt profesor – Din fr. agrégé.

agregația
AGREGÁȚIE s. f. Agregare. – Din fr. agrégation, lat. aggregatio.

DOOM

agregáție (a-gre-, -ți-e) s. f., art. agregáția (-ți-a), g.-d. agregáții, art. agregáției

agregație
AGREGÁȚIE s. f. Agregare. – Din fr. agrégation, lat. aggregatio.

DOOM

agregáție (a-gre-, -ți-e) s. f., art. agregáția (-ți-a), g.-d. agregáții, art. agregáției

agregației
AGREGÁȚIE s. f. Agregare. – Din fr. agrégation, lat. aggregatio.

DOOM

agregáție (a-gre-, -ți-e) s. f., art. agregáția (-ți-a), g.-d. agregáții, art. agregáției

agregații
AGREGÁT², agregați, s. m. (Ieșit din uz, în sintagma) Profesor agregat = profesor universitar care funcționează pe lângă o catedră condusă de alt profesor – Din fr. agrégé.

agregații
AGREGÁȚIE s. f. Agregare. – Din fr. agrégation, lat. aggregatio.

DOOM

agregáție (a-gre-, -ți-e) s. f., art. agregáția (-ți-a), g.-d. agregáții, art. agregáției

agregațiile
AGREGÁȚIE s. f. Agregare. – Din fr. agrégation, lat. aggregatio.

DOOM

agregáție (a-gre-, -ți-e) s. f., art. agregáția (-ți-a), g.-d. agregáții, art. agregáției

agregațiilor
AGREGÁȚIE s. f. Agregare. – Din fr. agrégation, lat. aggregatio.

DOOM

agregáție (a-gre-, -ți-e) s. f., art. agregáția (-ți-a), g.-d. agregáții, art. agregáției

agregaților
AGREGÁT², agregați, s. m. (Ieșit din uz, în sintagma) Profesor agregat = profesor universitar care funcționează pe lângă o catedră condusă de alt profesor – Din fr. agrégé.

agregațiune
AGREGAȚIÚNE s.f. v. agregație.

agrege
AGREGÁ, pers. 3 agrégă, vb. I. Refl. (Despre elemente) A se uni (într-un tot); a se alipi. – Din fr. agréger, lat. aggregare.

DOOM

agregá (a se ~) (a-gre-) vb. refl., ind. prez. 3 se agrégă; conj. prez. 3 să se agrége

agregând
AGREGÁ, pers. 3 agrégă, vb. I. Refl. (Despre elemente) A se uni (într-un tot); a se alipi. – Din fr. agréger, lat. aggregare.

DOOM

agregá (a se ~) (a-gre-) vb. refl., ind. prez. 3 se agrégă; conj. prez. 3 să se agrége

agregînd
AGREGÁ, pers. 3 agrégă, vb. I. Refl. (Despre elemente) A se uni (într-un tot); a se alipi. – Din fr. agréger, lat. aggregare.

DOOM

agregá (a se ~) (a-gre-) vb. refl., ind. prez. 3 se agrégă; conj. prez. 3 să se agrége

agregări
AGREGÁRE, agregări, s. f. Faptul de a se agrega; agregație. ◊ Stare de agregare (a corpurilor) = fiecare dintre stările de consistență și rezistență diferite sub care se pot prezenta substanțele. – V. agrega.

DOOM

agregáre (a-gre-) s. f., g.-d. art. agregắrii; pl. agregắri

agregării
AGREGÁRE, agregări, s. f. Faptul de a se agrega; agregație. ◊ Stare de agregare (a corpurilor) = fiecare dintre stările de consistență și rezistență diferite sub care se pot prezenta substanțele. – V. agrega.

DOOM

agregáre (a-gre-) s. f., g.-d. art. agregắrii; pl. agregắri

agregările
AGREGÁRE, agregări, s. f. Faptul de a se agrega; agregație. ◊ Stare de agregare (a corpurilor) = fiecare dintre stările de consistență și rezistență diferite sub care se pot prezenta substanțele. – V. agrega.

DOOM

agregáre (a-gre-) s. f., g.-d. art. agregắrii; pl. agregắri

agregărilor
AGREGÁRE, agregări, s. f. Faptul de a se agrega; agregație. ◊ Stare de agregare (a corpurilor) = fiecare dintre stările de consistență și rezistență diferite sub care se pot prezenta substanțele. – V. agrega.

DOOM

agregáre (a-gre-) s. f., g.-d. art. agregắrii; pl. agregắri

agrement
AGREMÉNT s. n. 1. Plăcere, distracție. 2. Acord al unui stat cu privire la o persoană propusă ca reprezentant diplomatic al altui stat. – Din fr. agrément.

DOOM

agremént (plăcere, consimțământ, acord) (a-gre) s. n.

agrementa
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementai
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementam
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementare
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementare
AGREMENTÁRE, agrementări, s. f. Acțiunea de a agrementa. – V. agrementa.

agrementarea
AGREMENTÁRE, agrementări, s. f. Acțiunea de a agrementa. – V. agrementa.

agrementară
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementarăm
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementarăți
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementase
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementasem
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementaseră
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementaserăm
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementaserăți
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementaseși
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementaseți
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementat
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementat
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. (Rar) A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

agrementau
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementași
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementați
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agremente
AGREMÉNT s. n. 1. Plăcere, distracție. 2. Acord al unui stat cu privire la o persoană propusă ca reprezentant diplomatic al altui stat. – Din fr. agrément.

DOOM

agremént (plăcere, consimțământ, acord) (a-gre) s. n.

agrementează
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementele
AGREMÉNT s. n. 1. Plăcere, distracție. 2. Acord al unui stat cu privire la o persoană propusă ca reprezentant diplomatic al altui stat. – Din fr. agrément.

DOOM

agremént (plăcere, consimțământ, acord) (a-gre) s. n.

agrementelor
AGREMÉNT s. n. 1. Plăcere, distracție. 2. Acord al unui stat cu privire la o persoană propusă ca reprezentant diplomatic al altui stat. – Din fr. agrément.

DOOM

agremént (plăcere, consimțământ, acord) (a-gre) s. n.

agrementez
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementeze
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementezi
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementul
AGREMÉNT s. n. 1. Plăcere, distracție. 2. Acord al unui stat cu privire la o persoană propusă ca reprezentant diplomatic al altui stat. – Din fr. agrément.

DOOM

agremént (plăcere, consimțământ, acord) (a-gre) s. n.

agrementului
AGREMÉNT s. n. 1. Plăcere, distracție. 2. Acord al unui stat cu privire la o persoană propusă ca reprezentant diplomatic al altui stat. – Din fr. agrément.

DOOM

agremént (plăcere, consimțământ, acord) (a-gre) s. n.

agrementând
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementînd
AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. A da culoare, relief, a înfrumuseța (prin adăugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.

DOOM

agrementá (a ~) (a-gre-) vb., ind. prez. 3 agrementeáză

agrementări
AGREMENTÁRE, agrementări, s. f. Acțiunea de a agrementa. – V. agrementa.

agrementării
AGREMENTÁRE, agrementări, s. f. Acțiunea de a agrementa. – V. agrementa.

agrementările
AGREMENTÁRE, agrementări, s. f. Acțiunea de a agrementa. – V. agrementa.

agrementărilor
AGREMENTÁRE, agrementări, s. f. Acțiunea de a agrementa. – V. agrementa.

agresa
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresai
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresam
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresare
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresară
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresarăm
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresarăți
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresase
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresasem
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresaseră
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresaserăm
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresaserăți
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresaseși
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresaseți
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresat
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresat
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresata
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresate
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresatei
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresatele
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresatelor
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresatul
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresatului
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresau
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresași
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresați
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresați
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresații
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresaților
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresează
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresez
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agreseze
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresezi
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresiune
AGRESIÚNE, agresiuni, s. f. Atac împotriva unei persoane sau a unui stat. ** Agresiune armată = atac armat săvârșit împotriva unui stat. [Pr.: -si-u-] – Din fr. agression, lat. aggressio, -onis.

DOOM

agresiúne (a-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. agresiúnii; pl. agresiúni

agresiunea
AGRESIÚNE, agresiuni, s. f. Atac împotriva unei persoane sau a unui stat. ** Agresiune armată = atac armat săvârșit împotriva unui stat. [Pr.: -si-u-] – Din fr. agression, lat. aggressio, -onis.

DOOM

agresiúne (a-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. agresiúnii; pl. agresiúni

agresiuni
AGRESIÚNE, agresiuni, s. f. Atac împotriva unei persoane sau a unui stat. ** Agresiune armată = atac armat săvârșit împotriva unui stat. [Pr.: -si-u-] – Din fr. agression, lat. aggressio, -onis.

DOOM

agresiúne (a-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. agresiúnii; pl. agresiúni

agresiunii
AGRESIÚNE, agresiuni, s. f. Atac împotriva unei persoane sau a unui stat. ** Agresiune armată = atac armat săvârșit împotriva unui stat. [Pr.: -si-u-] – Din fr. agression, lat. aggressio, -onis.

DOOM

agresiúne (a-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. agresiúnii; pl. agresiúni

agresiunile
AGRESIÚNE, agresiuni, s. f. Atac împotriva unei persoane sau a unui stat. ** Agresiune armată = atac armat săvârșit împotriva unui stat. [Pr.: -si-u-] – Din fr. agression, lat. aggressio, -onis.

DOOM

agresiúne (a-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. agresiúnii; pl. agresiúni

agresiunilor
AGRESIÚNE, agresiuni, s. f. Atac împotriva unei persoane sau a unui stat. ** Agresiune armată = atac armat săvârșit împotriva unui stat. [Pr.: -si-u-] – Din fr. agression, lat. aggressio, -onis.

DOOM

agresiúne (a-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. agresiúnii; pl. agresiúni

agresiv
AGRESÍV, -Ă, agresivi, -e, adj. Care atacă (fără provocare); fig. care caută prilej de ceartă; provocator. ♦ (Despre substanțe) Care atacă chimic corpurile cu care ajunge în contact. – Din fr. agressif.

DOOM

agresív (a-gre-) adj. m., pl. agresívi; f. agresívă, pl. agresíve

agresiva
AGRESÍV, -Ă, agresivi, -e, adj. Care atacă (fără provocare); fig. care caută prilej de ceartă; provocator. ♦ (Despre substanțe) Care atacă chimic corpurile cu care ajunge în contact. – Din fr. agressif.

DOOM

agresív (a-gre-) adj. m., pl. agresívi; f. agresívă, pl. agresíve

agresive
AGRESÍV, -Ă, agresivi, -e, adj. Care atacă (fără provocare); fig. care caută prilej de ceartă; provocator. ♦ (Despre substanțe) Care atacă chimic corpurile cu care ajunge în contact. – Din fr. agressif.

DOOM

agresív (a-gre-) adj. m., pl. agresívi; f. agresívă, pl. agresíve

agresivei
AGRESÍV, -Ă, agresivi, -e, adj. Care atacă (fără provocare); fig. care caută prilej de ceartă; provocator. ♦ (Despre substanțe) Care atacă chimic corpurile cu care ajunge în contact. – Din fr. agressif.

DOOM

agresív (a-gre-) adj. m., pl. agresívi; f. agresívă, pl. agresíve

agresivele
AGRESÍV, -Ă, agresivi, -e, adj. Care atacă (fără provocare); fig. care caută prilej de ceartă; provocator. ♦ (Despre substanțe) Care atacă chimic corpurile cu care ajunge în contact. – Din fr. agressif.

DOOM

agresív (a-gre-) adj. m., pl. agresívi; f. agresívă, pl. agresíve

agresivelor
AGRESÍV, -Ă, agresivi, -e, adj. Care atacă (fără provocare); fig. care caută prilej de ceartă; provocator. ♦ (Despre substanțe) Care atacă chimic corpurile cu care ajunge în contact. – Din fr. agressif.

DOOM

agresív (a-gre-) adj. m., pl. agresívi; f. agresívă, pl. agresíve

agresivi
AGRESÍV, -Ă, agresivi, -e, adj. Care atacă (fără provocare); fig. care caută prilej de ceartă; provocator. ♦ (Despre substanțe) Care atacă chimic corpurile cu care ajunge în contact. – Din fr. agressif.

DOOM

agresív (a-gre-) adj. m., pl. agresívi; f. agresívă, pl. agresíve

agresivii
AGRESÍV, -Ă, agresivi, -e, adj. Care atacă (fără provocare); fig. care caută prilej de ceartă; provocator. ♦ (Despre substanțe) Care atacă chimic corpurile cu care ajunge în contact. – Din fr. agressif.

DOOM

agresív (a-gre-) adj. m., pl. agresívi; f. agresívă, pl. agresíve

agresivilor
AGRESÍV, -Ă, agresivi, -e, adj. Care atacă (fără provocare); fig. care caută prilej de ceartă; provocator. ♦ (Despre substanțe) Care atacă chimic corpurile cu care ajunge în contact. – Din fr. agressif.

DOOM

agresív (a-gre-) adj. m., pl. agresívi; f. agresívă, pl. agresíve

agresivitate
AGRESIVITÁTE, agresivități, s. f. Însușirea de a fi agresiv, constituind uneori un simptom patologic. ♦ Însușire a unor agenți patogeni de a ataca organismul animal sau vegetal. – Din fr. agressivité.

DOOM

agresivitáte (a-gre-) s. f., g.-d. art. agresivitắții; pl. agresivitắți

agresivitatea
AGRESIVITÁTE, agresivități, s. f. Însușirea de a fi agresiv, constituind uneori un simptom patologic. ♦ Însușire a unor agenți patogeni de a ataca organismul animal sau vegetal. – Din fr. agressivité.

DOOM

agresivitáte (a-gre-) s. f., g.-d. art. agresivitắții; pl. agresivitắți

agresivități
AGRESIVITÁTE, agresivități, s. f. Însușirea de a fi agresiv, constituind uneori un simptom patologic. ♦ Însușire a unor agenți patogeni de a ataca organismul animal sau vegetal. – Din fr. agressivité.

DOOM

agresivitáte (a-gre-) s. f., g.-d. art. agresivitắții; pl. agresivitắți

agresivității
AGRESIVITÁTE, agresivități, s. f. Însușirea de a fi agresiv, constituind uneori un simptom patologic. ♦ Însușire a unor agenți patogeni de a ataca organismul animal sau vegetal. – Din fr. agressivité.

DOOM

agresivitáte (a-gre-) s. f., g.-d. art. agresivitắții; pl. agresivitắți

agresivitățile
AGRESIVITÁTE, agresivități, s. f. Însușirea de a fi agresiv, constituind uneori un simptom patologic. ♦ Însușire a unor agenți patogeni de a ataca organismul animal sau vegetal. – Din fr. agressivité.

DOOM

agresivitáte (a-gre-) s. f., g.-d. art. agresivitắții; pl. agresivitắți

agresivităților
AGRESIVITÁTE, agresivități, s. f. Însușirea de a fi agresiv, constituind uneori un simptom patologic. ♦ Însușire a unor agenți patogeni de a ataca organismul animal sau vegetal. – Din fr. agressivité.

DOOM

agresivitáte (a-gre-) s. f., g.-d. art. agresivitắții; pl. agresivitắți

agresivul
AGRESÍV, -Ă, agresivi, -e, adj. Care atacă (fără provocare); fig. care caută prilej de ceartă; provocator. ♦ (Despre substanțe) Care atacă chimic corpurile cu care ajunge în contact. – Din fr. agressif.

DOOM

agresív (a-gre-) adj. m., pl. agresívi; f. agresívă, pl. agresíve

agresivului
AGRESÍV, -Ă, agresivi, -e, adj. Care atacă (fără provocare); fig. care caută prilej de ceartă; provocator. ♦ (Despre substanțe) Care atacă chimic corpurile cu care ajunge în contact. – Din fr. agressif.

DOOM

agresív (a-gre-) adj. m., pl. agresívi; f. agresívă, pl. agresíve

agresoare
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresoare
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresoarea
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresoarea
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresoarei
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresoarei
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresoarele
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresoarele
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresoarelor
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresoarelor
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresor
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresor
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresori
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresori
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresorii
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresorii
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresorilor
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresorilor
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresorul
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresorul
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresorului
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agresorului
AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.

DOOM

agresór (a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresóri; adj. f., s. f. sg. și pl. agresoáre

agrest
AGRÉST, -Ă, agrești, -ste, adj. (Livr.) Câmpenesc, rustic. ♦ Grosolan. – Din lat. agrestis, fr. agreste.

DOOM

agrést (livr.) (a-grest) adj. m., pl. agréști; f. agréstă, pl. agréste

agresta
AGRÉST, -Ă, agrești, -ste, adj. (Livr.) Câmpenesc, rustic. ♦ Grosolan. – Din lat. agrestis, fr. agreste.

DOOM

agrést (livr.) (a-grest) adj. m., pl. agréști; f. agréstă, pl. agréste

agreste
AGRÉST, -Ă, agrești, -ste, adj. (Livr.) Câmpenesc, rustic. ♦ Grosolan. – Din lat. agrestis, fr. agreste.

DOOM

agrést (livr.) (a-grest) adj. m., pl. agréști; f. agréstă, pl. agréste

agrestei
AGRÉST, -Ă, agrești, -ste, adj. (Livr.) Câmpenesc, rustic. ♦ Grosolan. – Din lat. agrestis, fr. agreste.

DOOM

agrést (livr.) (a-grest) adj. m., pl. agréști; f. agréstă, pl. agréste

agrestele
AGRÉST, -Ă, agrești, -ste, adj. (Livr.) Câmpenesc, rustic. ♦ Grosolan. – Din lat. agrestis, fr. agreste.

DOOM

agrést (livr.) (a-grest) adj. m., pl. agréști; f. agréstă, pl. agréste

agrestelor
AGRÉST, -Ă, agrești, -ste, adj. (Livr.) Câmpenesc, rustic. ♦ Grosolan. – Din lat. agrestis, fr. agreste.

DOOM

agrést (livr.) (a-grest) adj. m., pl. agréști; f. agréstă, pl. agréste

agrestul
AGRÉST, -Ă, agrești, -ste, adj. (Livr.) Câmpenesc, rustic. ♦ Grosolan. – Din lat. agrestis, fr. agreste.

DOOM

agrést (livr.) (a-grest) adj. m., pl. agréști; f. agréstă, pl. agréste

agrestului
AGRÉST, -Ă, agrești, -ste, adj. (Livr.) Câmpenesc, rustic. ♦ Grosolan. – Din lat. agrestis, fr. agreste.

DOOM

agrést (livr.) (a-grest) adj. m., pl. agréști; f. agréstă, pl. agréste

agresând
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agresînd
AGRESÁ vb. I. tr. (Rar) A ataca, a comite o agresiune. [< fr. agresser].

agreând
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agreînd
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

DOOM

agreá (a ~) (a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreéz (-gre-ez), 3 agreeáză, 1 pl. agreắm (-gre-ăm); conj. prez. 3 să agreéze; ger. agreấnd (-gre-ând); part. agreát

agreări
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

agreării
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

agreările
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

agreărilor
AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

agrești
AGRÉST, -Ă, agrești, -ste, adj. (Livr.) Câmpenesc, rustic. ♦ Grosolan. – Din lat. agrestis, fr. agreste.

DOOM

agrést (livr.) (a-grest) adj. m., pl. agréști; f. agréstă, pl. agréste

agreștii
AGRÉST, -Ă, agrești, -ste, adj. (Livr.) Câmpenesc, rustic. ♦ Grosolan. – Din lat. agrestis, fr. agreste.

DOOM

agrést (livr.) (a-grest) adj. m., pl. agréști; f. agréstă, pl. agréste

agreștilor
AGRÉST, -Ă, agrești, -ste, adj. (Livr.) Câmpenesc, rustic. ♦ Grosolan. – Din lat. agrestis, fr. agreste.

DOOM

agrést (livr.) (a-grest) adj. m., pl. agréști; f. agréstă, pl. agréste

agri
AGRI- v. agro-.

agricol
AGRÍCOL, -Ă, agricoli, -e, adj. 1. Care ține de agricultură, care se referă la agricultură; folosit în agricultură. ◊ An agricol = perioadă de timp cuprinsă între începutul muncilor agricole de toamnă, care privesc recolta anului următor, și strângerea recoltei din acel an. 2. (Despre oameni) Care se ocupă cu agricultura. 3. (Despre o regiune, o țară) Care își sprijină economia în special pe agricultură; agrar. – Din fr. agricole.

DOOM

agrícol (a-gri-) adj. m., pl. agrícoli; f. agrícolă, pl. agrícole

agricola
AGRÍCOL, -Ă, agricoli, -e, adj. 1. Care ține de agricultură, care se referă la agricultură; folosit în agricultură. ◊ An agricol = perioadă de timp cuprinsă între începutul muncilor agricole de toamnă, care privesc recolta anului următor, și strângerea recoltei din acel an. 2. (Despre oameni) Care se ocupă cu agricultura. 3. (Despre o regiune, o țară) Care își sprijină economia în special pe agricultură; agrar. – Din fr. agricole.

DOOM

agrícol (a-gri-) adj. m., pl. agrícoli; f. agrícolă, pl. agrícole

agricole
AGRÍCOL, -Ă, agricoli, -e, adj. 1. Care ține de agricultură, care se referă la agricultură; folosit în agricultură. ◊ An agricol = perioadă de timp cuprinsă între începutul muncilor agricole de toamnă, care privesc recolta anului următor, și strângerea recoltei din acel an. 2. (Despre oameni) Care se ocupă cu agricultura. 3. (Despre o regiune, o țară) Care își sprijină economia în special pe agricultură; agrar. – Din fr. agricole.

DOOM

agrícol (a-gri-) adj. m., pl. agrícoli; f. agrícolă, pl. agrícole

agricolei
AGRÍCOL, -Ă, agricoli, -e, adj. 1. Care ține de agricultură, care se referă la agricultură; folosit în agricultură. ◊ An agricol = perioadă de timp cuprinsă între începutul muncilor agricole de toamnă, care privesc recolta anului următor, și strângerea recoltei din acel an. 2. (Despre oameni) Care se ocupă cu agricultura. 3. (Despre o regiune, o țară) Care își sprijină economia în special pe agricultură; agrar. – Din fr. agricole.

DOOM

agrícol (a-gri-) adj. m., pl. agrícoli; f. agrícolă, pl. agrícole

agricolele
AGRÍCOL, -Ă, agricoli, -e, adj. 1. Care ține de agricultură, care se referă la agricultură; folosit în agricultură. ◊ An agricol = perioadă de timp cuprinsă între începutul muncilor agricole de toamnă, care privesc recolta anului următor, și strângerea recoltei din acel an. 2. (Despre oameni) Care se ocupă cu agricultura. 3. (Despre o regiune, o țară) Care își sprijină economia în special pe agricultură; agrar. – Din fr. agricole.

DOOM

agrícol (a-gri-) adj. m., pl. agrícoli; f. agrícolă, pl. agrícole

agricolelor
AGRÍCOL, -Ă, agricoli, -e, adj. 1. Care ține de agricultură, care se referă la agricultură; folosit în agricultură. ◊ An agricol = perioadă de timp cuprinsă între începutul muncilor agricole de toamnă, care privesc recolta anului următor, și strângerea recoltei din acel an. 2. (Despre oameni) Care se ocupă cu agricultura. 3. (Despre o regiune, o țară) Care își sprijină economia în special pe agricultură; agrar. – Din fr. agricole.

DOOM

agrícol (a-gri-) adj. m., pl. agrícoli; f. agrícolă, pl. agrícole

agricoli
AGRÍCOL, -Ă, agricoli, -e, adj. 1. Care ține de agricultură, care se referă la agricultură; folosit în agricultură. ◊ An agricol = perioadă de timp cuprinsă între începutul muncilor agricole de toamnă, care privesc recolta anului următor, și strângerea recoltei din acel an. 2. (Despre oameni) Care se ocupă cu agricultura. 3. (Despre o regiune, o țară) Care își sprijină economia în special pe agricultură; agrar. – Din fr. agricole.

DOOM

agrícol (a-gri-) adj. m., pl. agrícoli; f. agrícolă, pl. agrícole

agricolii
AGRÍCOL, -Ă, agricoli, -e, adj. 1. Care ține de agricultură, care se referă la agricultură; folosit în agricultură. ◊ An agricol = perioadă de timp cuprinsă între începutul muncilor agricole de toamnă, care privesc recolta anului următor, și strângerea recoltei din acel an. 2. (Despre oameni) Care se ocupă cu agricultura. 3. (Despre o regiune, o țară) Care își sprijină economia în special pe agricultură; agrar. – Din fr. agricole.

DOOM

agrícol (a-gri-) adj. m., pl. agrícoli; f. agrícolă, pl. agrícole

agricolilor
AGRÍCOL, -Ă, agricoli, -e, adj. 1. Care ține de agricultură, care se referă la agricultură; folosit în agricultură. ◊ An agricol = perioadă de timp cuprinsă între începutul muncilor agricole de toamnă, care privesc recolta anului următor, și strângerea recoltei din acel an. 2. (Despre oameni) Care se ocupă cu agricultura. 3. (Despre o regiune, o țară) Care își sprijină economia în special pe agricultură; agrar. – Din fr. agricole.

DOOM

agrícol (a-gri-) adj. m., pl. agrícoli; f. agrícolă, pl. agrícole

agricolul
AGRÍCOL, -Ă, agricoli, -e, adj. 1. Care ține de agricultură, care se referă la agricultură; folosit în agricultură. ◊ An agricol = perioadă de timp cuprinsă între începutul muncilor agricole de toamnă, care privesc recolta anului următor, și strângerea recoltei din acel an. 2. (Despre oameni) Care se ocupă cu agricultura. 3. (Despre o regiune, o țară) Care își sprijină economia în special pe agricultură; agrar. – Din fr. agricole.

DOOM

agrícol (a-gri-) adj. m., pl. agrícoli; f. agrícolă, pl. agrícole

agricolului
AGRÍCOL, -Ă, agricoli, -e, adj. 1. Care ține de agricultură, care se referă la agricultură; folosit în agricultură. ◊ An agricol = perioadă de timp cuprinsă între începutul muncilor agricole de toamnă, care privesc recolta anului următor, și strângerea recoltei din acel an. 2. (Despre oameni) Care se ocupă cu agricultura. 3. (Despre o regiune, o țară) Care își sprijină economia în special pe agricultură; agrar. – Din fr. agricole.

DOOM

agrícol (a-gri-) adj. m., pl. agrícoli; f. agrícolă, pl. agrícole

agricultoare
AGRICULTÓR, -OÁRE, agricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu agricultura. – Din fr. agriculteur, lat. agricultor.

DOOM

agricultór (a-gri-) s. m., pl. agricultóri

agricultoarea
AGRICULTÓR, -OÁRE, agricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu agricultura. – Din fr. agriculteur, lat. agricultor.

DOOM

agricultór (a-gri-) s. m., pl. agricultóri

agricultoarei
AGRICULTÓR, -OÁRE, agricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu agricultura. – Din fr. agriculteur, lat. agricultor.

DOOM

agricultór (a-gri-) s. m., pl. agricultóri

agricultoarele
AGRICULTÓR, -OÁRE, agricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu agricultura. – Din fr. agriculteur, lat. agricultor.

DOOM

agricultór (a-gri-) s. m., pl. agricultóri

agricultoarelor
AGRICULTÓR, -OÁRE, agricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu agricultura. – Din fr. agriculteur, lat. agricultor.

DOOM

agricultór (a-gri-) s. m., pl. agricultóri

agricultor
AGRICULTÓR, -OÁRE, agricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu agricultura. – Din fr. agriculteur, lat. agricultor.

DOOM

agricultór (a-gri-) s. m., pl. agricultóri

agricultori
AGRICULTÓR, -OÁRE, agricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu agricultura. – Din fr. agriculteur, lat. agricultor.

DOOM

agricultór (a-gri-) s. m., pl. agricultóri

agricultorii
AGRICULTÓR, -OÁRE, agricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu agricultura. – Din fr. agriculteur, lat. agricultor.

DOOM

agricultór (a-gri-) s. m., pl. agricultóri

agricultorilor
AGRICULTÓR, -OÁRE, agricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu agricultura. – Din fr. agriculteur, lat. agricultor.

DOOM

agricultór (a-gri-) s. m., pl. agricultóri

agricultorul
AGRICULTÓR, -OÁRE, agricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu agricultura. – Din fr. agriculteur, lat. agricultor.

DOOM

agricultór (a-gri-) s. m., pl. agricultóri

agricultorului
AGRICULTÓR, -OÁRE, agricultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu agricultura. – Din fr. agriculteur, lat. agricultor.

DOOM

agricultór (a-gri-) s. m., pl. agricultóri

agricultura
AGRICULTÚRĂ, agriculturi, s. f. Ramură a producției materiale care are ca obiect cultura plantelor și creșterea animalelor; cultivare a pământului; totalitatea lucrărilor și a metodelor întrebuințate în acest scop. ◊ Agricultură intensivă = sistem de agricultură care asigură producții mari pe unitatea de suprafață. Agricultură extensivă = sistem de agricultură în care creșterea producției se bazează pe extinderea suprafețelor cultivate. Agricultură biologică (ecologică, organică) = agricultură care nu utilizează îngrășăminte chimice și pesticide. Agricultură de subzistență = activitate agricolă care nu acoperă nevoile de hrană ale familiei agricultorului. – Din fr. agriculture, lat. agricultura.

DOOM

agricultúră (a-gri-) s. f., g.-d. art. agricultúrii; pl. agricultúri

agriculturi
AGRICULTÚRĂ, agriculturi, s. f. Ramură a producției materiale care are ca obiect cultura plantelor și creșterea animalelor; cultivare a pământului; totalitatea lucrărilor și a metodelor întrebuințate în acest scop. ◊ Agricultură intensivă = sistem de agricultură care asigură producții mari pe unitatea de suprafață. Agricultură extensivă = sistem de agricultură în care creșterea producției se bazează pe extinderea suprafețelor cultivate. Agricultură biologică (ecologică, organică) = agricultură care nu utilizează îngrășăminte chimice și pesticide. Agricultură de subzistență = activitate agricolă care nu acoperă nevoile de hrană ale familiei agricultorului. – Din fr. agriculture, lat. agricultura.

DOOM

agricultúră (a-gri-) s. f., g.-d. art. agricultúrii; pl. agricultúri

agriculturii
AGRICULTÚRĂ, agriculturi, s. f. Ramură a producției materiale care are ca obiect cultura plantelor și creșterea animalelor; cultivare a pământului; totalitatea lucrărilor și a metodelor întrebuințate în acest scop. ◊ Agricultură intensivă = sistem de agricultură care asigură producții mari pe unitatea de suprafață. Agricultură extensivă = sistem de agricultură în care creșterea producției se bazează pe extinderea suprafețelor cultivate. Agricultură biologică (ecologică, organică) = agricultură care nu utilizează îngrășăminte chimice și pesticide. Agricultură de subzistență = activitate agricolă care nu acoperă nevoile de hrană ale familiei agricultorului. – Din fr. agriculture, lat. agricultura.

DOOM

agricultúră (a-gri-) s. f., g.-d. art. agricultúrii; pl. agricultúri

agriculturile
AGRICULTÚRĂ, agriculturi, s. f. Ramură a producției materiale care are ca obiect cultura plantelor și creșterea animalelor; cultivare a pământului; totalitatea lucrărilor și a metodelor întrebuințate în acest scop. ◊ Agricultură intensivă = sistem de agricultură care asigură producții mari pe unitatea de suprafață. Agricultură extensivă = sistem de agricultură în care creșterea producției se bazează pe extinderea suprafețelor cultivate. Agricultură biologică (ecologică, organică) = agricultură care nu utilizează îngrășăminte chimice și pesticide. Agricultură de subzistență = activitate agricolă care nu acoperă nevoile de hrană ale familiei agricultorului. – Din fr. agriculture, lat. agricultura.

DOOM

agricultúră (a-gri-) s. f., g.-d. art. agricultúrii; pl. agricultúri

agriculturilor
AGRICULTÚRĂ, agriculturi, s. f. Ramură a producției materiale care are ca obiect cultura plantelor și creșterea animalelor; cultivare a pământului; totalitatea lucrărilor și a metodelor întrebuințate în acest scop. ◊ Agricultură intensivă = sistem de agricultură care asigură producții mari pe unitatea de suprafață. Agricultură extensivă = sistem de agricultură în care creșterea producției se bazează pe extinderea suprafețelor cultivate. Agricultură biologică (ecologică, organică) = agricultură care nu utilizează îngrășăminte chimice și pesticide. Agricultură de subzistență = activitate agricolă care nu acoperă nevoile de hrană ale familiei agricultorului. – Din fr. agriculture, lat. agricultura.

DOOM

agricultúră (a-gri-) s. f., g.-d. art. agricultúrii; pl. agricultúri

agrimensor
AGRIMENSÓR, agrimensori, s. m. Specialist în agrimensură. – Din it. agrimensore, lat. agrimensor.

DOOM

agrimensór (a-gri-) s. m., pl. agrimensóri

agrimensori
AGRIMENSÓR, agrimensori, s. m. Specialist în agrimensură. – Din it. agrimensore, lat. agrimensor.

DOOM

agrimensór (a-gri-) s. m., pl. agrimensóri

agrimensorii
AGRIMENSÓR, agrimensori, s. m. Specialist în agrimensură. – Din it. agrimensore, lat. agrimensor.

DOOM

agrimensór (a-gri-) s. m., pl. agrimensóri

agrimensorilor
AGRIMENSÓR, agrimensori, s. m. Specialist în agrimensură. – Din it. agrimensore, lat. agrimensor.

DOOM

agrimensór (a-gri-) s. m., pl. agrimensóri

agrimensorul
AGRIMENSÓR, agrimensori, s. m. Specialist în agrimensură. – Din it. agrimensore, lat. agrimensor.

DOOM

agrimensór (a-gri-) s. m., pl. agrimensóri

agrimensorului
AGRIMENSÓR, agrimensori, s. m. Specialist în agrimensură. – Din it. agrimensore, lat. agrimensor.

DOOM

agrimensór (a-gri-) s. m., pl. agrimensóri

agrimensura
AGRIMENSÚRĂ s. f. Tehnica măsurătorilor topografice și cadastrale simple ale terenurilor agricole. – Din it., lat. agrimensura.

DOOM

agrimensúră (a-gri-) s. f., g.-d. art. agrimensúrii

agrimensuri
AGRIMENSÚRĂ s. f. Tehnica măsurătorilor topografice și cadastrale simple ale terenurilor agricole. – Din it., lat. agrimensura.

DOOM

agrimensúră (a-gri-) s. f., g.-d. art. agrimensúrii

agrimensurii
AGRIMENSÚRĂ s. f. Tehnica măsurătorilor topografice și cadastrale simple ale terenurilor agricole. – Din it., lat. agrimensura.

DOOM

agrimensúră (a-gri-) s. f., g.-d. art. agrimensúrii

agriotimia
AGRIOTIMÍE, agriotimii, s. f. Tendință patologică de a comite acte de nebunie furioasă. [Pr.: -gri-o-] – Din fr. agriothymie.

DOOM

agriotimíe (a-gri-o-) s. f., art. agriotimía, g.-d. art. agriotimíei; pl. agriotimíi, art. agriotimíile

agriotimie
AGRIOTIMÍE, agriotimii, s. f. Tendință patologică de a comite acte de nebunie furioasă. [Pr.: -gri-o-] – Din fr. agriothymie.

DOOM

agriotimíe (a-gri-o-) s. f., art. agriotimía, g.-d. art. agriotimíei; pl. agriotimíi, art. agriotimíile

agriotimiei
AGRIOTIMÍE, agriotimii, s. f. Tendință patologică de a comite acte de nebunie furioasă. [Pr.: -gri-o-] – Din fr. agriothymie.

DOOM

agriotimíe (a-gri-o-) s. f., art. agriotimía, g.-d. art. agriotimíei; pl. agriotimíi, art. agriotimíile

agriotimii
AGRIOTIMÍE, agriotimii, s. f. Tendință patologică de a comite acte de nebunie furioasă. [Pr.: -gri-o-] – Din fr. agriothymie.

DOOM

agriotimíe (a-gri-o-) s. f., art. agriotimía, g.-d. art. agriotimíei; pl. agriotimíi, art. agriotimíile

agriotimiile
AGRIOTIMÍE, agriotimii, s. f. Tendință patologică de a comite acte de nebunie furioasă. [Pr.: -gri-o-] – Din fr. agriothymie.

DOOM

agriotimíe (a-gri-o-) s. f., art. agriotimía, g.-d. art. agriotimíei; pl. agriotimíi, art. agriotimíile

agriotimiilor
AGRIOTIMÍE, agriotimii, s. f. Tendință patologică de a comite acte de nebunie furioasă. [Pr.: -gri-o-] – Din fr. agriothymie.

DOOM

agriotimíe (a-gri-o-) s. f., art. agriotimía, g.-d. art. agriotimíei; pl. agriotimíi, art. agriotimíile

agripnia
AGRIPNÍE, agripnii, s. f. Insomnie. – Din fr. agrypnie.

DOOM

agripníe (a-grip-) s. f., art. agripnía, g.-d. art. agripníei; pl. agripníi, art. agripníile

agripnie
AGRIPNÍE, agripnii, s. f. Insomnie. – Din fr. agrypnie.

DOOM

agripníe (a-grip-) s. f., art. agripnía, g.-d. art. agripníei; pl. agripníi, art. agripníile

agripniei
AGRIPNÍE, agripnii, s. f. Insomnie. – Din fr. agrypnie.

DOOM

agripníe (a-grip-) s. f., art. agripnía, g.-d. art. agripníei; pl. agripníi, art. agripníile

agripnii
AGRIPNÍE, agripnii, s. f. Insomnie. – Din fr. agrypnie.

DOOM

agripníe (a-grip-) s. f., art. agripnía, g.-d. art. agripníei; pl. agripníi, art. agripníile

agripniile
AGRIPNÍE, agripnii, s. f. Insomnie. – Din fr. agrypnie.

DOOM

agripníe (a-grip-) s. f., art. agripnía, g.-d. art. agripníei; pl. agripníi, art. agripníile

agripniilor
AGRIPNÍE, agripnii, s. f. Insomnie. – Din fr. agrypnie.

DOOM

agripníe (a-grip-) s. f., art. agripnía, g.-d. art. agripníei; pl. agripníi, art. agripníile

agriș
AGRÍȘ, agriși, s. m. Arbust cu ramuri spinoase, cu frunze lobate și cu fructe comestibile, care crește spontan în regiunile de munte (Ribes uva-crispa). [Acc. și: ágriș] – Din magh. egres.

DOOM

agríș / ágriș (a-griș) s. m., pl. agríși / ágriși

agrișă
AGRÍȘĂ, agrișe, s. f. Fructul agrișului, în formă de boabă verzuie, roșie sau galbenă, cu gust dulce-acrișor și cu multe semințe. [Acc. și: ágrișă] – Din agriș.

DOOM

agríșă / ágrișă (a-gri-) s. f., g.-d. art. agríșei / ágrișei; pl. agríșe / ágrișe

agro
AGRO- Element de compunere însemnând „agricol”, „agricultură”, care servește la formarea unor substantive sau adjective. – Din fr. agro-.

agroalimentar
AGROALIMENTÁR, -Ă, agroalimentari, -e, adj. Referitor la produse alimentare provenite din agricultură. [Pr.: -gro-a-] – Agro- + alimentar.

DOOM

agroalimentár (a-gro-) adjl. m., pl. agroalimentári; f. agroalimentáră, pl. agroalimentáre

agrobiocenoză
AGROBIOCENÓZĂ s.f. Agrocenoză. [< fr. agrobiocénose].

agrobiolog
AGROBIOLÓG, -ÓGĂ, agrobiologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din agrobiologie (derivat regresiv). Cf. rus. agrobiolog.

DOOM

agrobiológă (rar) (a-gro-bi-o-) s. f., g.-d. art. agrobiológei; pl. agrobiológe

agrobiologa
AGROBIOLÓG, -ÓGĂ, agrobiologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din agrobiologie (derivat regresiv). Cf. rus. agrobiolog.

DOOM

agrobiológă (rar) (a-gro-bi-o-) s. f., g.-d. art. agrobiológei; pl. agrobiológe

agrobiologe
AGROBIOLÓG, -ÓGĂ, agrobiologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din agrobiologie (derivat regresiv). Cf. rus. agrobiolog.

DOOM

agrobiológă (rar) (a-gro-bi-o-) s. f., g.-d. art. agrobiológei; pl. agrobiológe

agrobiologei
AGROBIOLÓG, -ÓGĂ, agrobiologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din agrobiologie (derivat regresiv). Cf. rus. agrobiolog.

DOOM

agrobiológă (rar) (a-gro-bi-o-) s. f., g.-d. art. agrobiológei; pl. agrobiológe

agrobiologele
AGROBIOLÓG, -ÓGĂ, agrobiologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din agrobiologie (derivat regresiv). Cf. rus. agrobiolog.

DOOM

agrobiológă (rar) (a-gro-bi-o-) s. f., g.-d. art. agrobiológei; pl. agrobiológe

agrobiologelor
AGROBIOLÓG, -ÓGĂ, agrobiologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din agrobiologie (derivat regresiv). Cf. rus. agrobiolog.

DOOM

agrobiológă (rar) (a-gro-bi-o-) s. f., g.-d. art. agrobiológei; pl. agrobiológe

agrobiologi
AGROBIOLÓG, -ÓGĂ, agrobiologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din agrobiologie (derivat regresiv). Cf. rus. agrobiolog.

DOOM

agrobiológă (rar) (a-gro-bi-o-) s. f., g.-d. art. agrobiológei; pl. agrobiológe

agrobiologia
AGROBIOLOGÍE s. f. Știință care studiază acțiunea legilor biologice generale asupra culturii plantelor și a creșterii animalelor, constituind, totodată, baza teoretică a științelor agronomice. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Agrobiologie, rus. agrobiologhiia.

DOOM

agrobiologíe (a-gro-bi-o-) s. f., art. agrobiología, g.-d. agrobiologíi, art. agrobiologíei

agrobiologic
AGROBIOLÓGIC, -Ă, agrobioiogici, -ce, adj. De agrobiologie, privitor la agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Agro- + biologic.

DOOM

agrobiológic (a-gro-bi-o-) adj. m., pl. agrobiológici; f. agrobiológică, pl. agrobiológice

agrobiologica
AGROBIOLÓGIC, -Ă, agrobioiogici, -ce, adj. De agrobiologie, privitor la agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Agro- + biologic.

DOOM

agrobiológic (a-gro-bi-o-) adj. m., pl. agrobiológici; f. agrobiológică, pl. agrobiológice

agrobiologice
AGROBIOLÓGIC, -Ă, agrobioiogici, -ce, adj. De agrobiologie, privitor la agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Agro- + biologic.

DOOM

agrobiológic (a-gro-bi-o-) adj. m., pl. agrobiológici; f. agrobiológică, pl. agrobiológice

agrobiologicei
AGROBIOLÓGIC, -Ă, agrobioiogici, -ce, adj. De agrobiologie, privitor la agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Agro- + biologic.

DOOM

agrobiológic (a-gro-bi-o-) adj. m., pl. agrobiológici; f. agrobiológică, pl. agrobiológice

agrobiologicele
AGROBIOLÓGIC, -Ă, agrobioiogici, -ce, adj. De agrobiologie, privitor la agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Agro- + biologic.

DOOM

agrobiológic (a-gro-bi-o-) adj. m., pl. agrobiológici; f. agrobiológică, pl. agrobiológice

agrobiologicelor
AGROBIOLÓGIC, -Ă, agrobioiogici, -ce, adj. De agrobiologie, privitor la agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Agro- + biologic.

DOOM

agrobiológic (a-gro-bi-o-) adj. m., pl. agrobiológici; f. agrobiológică, pl. agrobiológice

agrobiologici
AGROBIOLÓGIC, -Ă, agrobioiogici, -ce, adj. De agrobiologie, privitor la agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Agro- + biologic.

DOOM

agrobiológic (a-gro-bi-o-) adj. m., pl. agrobiológici; f. agrobiológică, pl. agrobiológice

agrobiologicii
AGROBIOLÓGIC, -Ă, agrobioiogici, -ce, adj. De agrobiologie, privitor la agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Agro- + biologic.

DOOM

agrobiológic (a-gro-bi-o-) adj. m., pl. agrobiológici; f. agrobiológică, pl. agrobiológice

agrobiologicilor
AGROBIOLÓGIC, -Ă, agrobioiogici, -ce, adj. De agrobiologie, privitor la agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Agro- + biologic.

DOOM

agrobiológic (a-gro-bi-o-) adj. m., pl. agrobiológici; f. agrobiológică, pl. agrobiológice

agrobiologicul
AGROBIOLÓGIC, -Ă, agrobioiogici, -ce, adj. De agrobiologie, privitor la agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Agro- + biologic.

DOOM

agrobiológic (a-gro-bi-o-) adj. m., pl. agrobiológici; f. agrobiológică, pl. agrobiológice

agrobiologicului
AGROBIOLÓGIC, -Ă, agrobioiogici, -ce, adj. De agrobiologie, privitor la agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Agro- + biologic.

DOOM

agrobiológic (a-gro-bi-o-) adj. m., pl. agrobiológici; f. agrobiológică, pl. agrobiológice

agrobiologie
AGROBIOLOGÍE s. f. Știință care studiază acțiunea legilor biologice generale asupra culturii plantelor și a creșterii animalelor, constituind, totodată, baza teoretică a științelor agronomice. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Agrobiologie, rus. agrobiologhiia.

DOOM

agrobiologíe (a-gro-bi-o-) s. f., art. agrobiología, g.-d. agrobiologíi, art. agrobiologíei

agrobiologiei
AGROBIOLOGÍE s. f. Știință care studiază acțiunea legilor biologice generale asupra culturii plantelor și a creșterii animalelor, constituind, totodată, baza teoretică a științelor agronomice. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Agrobiologie, rus. agrobiologhiia.

DOOM

agrobiologíe (a-gro-bi-o-) s. f., art. agrobiología, g.-d. agrobiologíi, art. agrobiologíei

agrobiologii
AGROBIOLÓG, -ÓGĂ, agrobiologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din agrobiologie (derivat regresiv). Cf. rus. agrobiolog.

DOOM

agrobiológă (rar) (a-gro-bi-o-) s. f., g.-d. art. agrobiológei; pl. agrobiológe

agrobiologii
AGROBIOLOGÍE s. f. Știință care studiază acțiunea legilor biologice generale asupra culturii plantelor și a creșterii animalelor, constituind, totodată, baza teoretică a științelor agronomice. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Agrobiologie, rus. agrobiologhiia.

DOOM

agrobiologíe (a-gro-bi-o-) s. f., art. agrobiología, g.-d. agrobiologíi, art. agrobiologíei

agrobiologilor
AGROBIOLÓG, -ÓGĂ, agrobiologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din agrobiologie (derivat regresiv). Cf. rus. agrobiolog.

DOOM

agrobiológă (rar) (a-gro-bi-o-) s. f., g.-d. art. agrobiológei; pl. agrobiológe

agrobiologul
AGROBIOLÓG, -ÓGĂ, agrobiologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din agrobiologie (derivat regresiv). Cf. rus. agrobiolog.

DOOM

agrobiológă (rar) (a-gro-bi-o-) s. f., g.-d. art. agrobiológei; pl. agrobiológe

agrobiologului
AGROBIOLÓG, -ÓGĂ, agrobiologi, -oge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din agrobiologie (derivat regresiv). Cf. rus. agrobiolog.

DOOM

agrobiológă (rar) (a-gro-bi-o-) s. f., g.-d. art. agrobiológei; pl. agrobiológe

agrocenoza
AGROCENÓZĂ, agrocenoze, s. f. (Biol.) Zonă agricolă. – Din fr. agrocénose.

agrocenoze
AGROCENÓZĂ, agrocenoze, s. f. (Biol.) Zonă agricolă. – Din fr. agrocénose.

agrocenozei
AGROCENÓZĂ, agrocenoze, s. f. (Biol.) Zonă agricolă. – Din fr. agrocénose.

agrocenozele
AGROCENÓZĂ, agrocenoze, s. f. (Biol.) Zonă agricolă. – Din fr. agrocénose.

agrocenozelor
AGROCENÓZĂ, agrocenoze, s. f. (Biol.) Zonă agricolă. – Din fr. agrocénose.

agrochimia
AGROCHIMÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul circuitului substanțelor nutritive în mediul de creștere și de dezvoltare a plantelor agricole, în vederea stabilirii măsurilor de sporire a producției și de îmbunătățire a calității produselor. – Din fr. agrochimie.

DOOM

agrochimíe (a-gro-) s. f., art. agrochimía, g.-d. agrochimíi, art. agrochimíei

agrochimic
AGROCHÍMIC, -Ă, agrochimici, -ce, adj. Privitor la agrochimie, care aparține agrochimiei. – Din fr. agrochimique.

DOOM

agrochímic (a-gro-) adj. m., pl. agrochímici; f. agrochímică, pl. agrochímice

agrochimica
AGROCHÍMIC, -Ă, agrochimici, -ce, adj. Privitor la agrochimie, care aparține agrochimiei. – Din fr. agrochimique.

DOOM

agrochímic (a-gro-) adj. m., pl. agrochímici; f. agrochímică, pl. agrochímice

agrochimice
AGROCHÍMIC, -Ă, agrochimici, -ce, adj. Privitor la agrochimie, care aparține agrochimiei. – Din fr. agrochimique.

DOOM

agrochímic (a-gro-) adj. m., pl. agrochímici; f. agrochímică, pl. agrochímice

agrochimicei
AGROCHÍMIC, -Ă, agrochimici, -ce, adj. Privitor la agrochimie, care aparține agrochimiei. – Din fr. agrochimique.

DOOM

agrochímic (a-gro-) adj. m., pl. agrochímici; f. agrochímică, pl. agrochímice

agrochimicele
AGROCHÍMIC, -Ă, agrochimici, -ce, adj. Privitor la agrochimie, care aparține agrochimiei. – Din fr. agrochimique.

DOOM

agrochímic (a-gro-) adj. m., pl. agrochímici; f. agrochímică, pl. agrochímice

agrochimicelor
AGROCHÍMIC, -Ă, agrochimici, -ce, adj. Privitor la agrochimie, care aparține agrochimiei. – Din fr. agrochimique.

DOOM

agrochímic (a-gro-) adj. m., pl. agrochímici; f. agrochímică, pl. agrochímice

agrochimici
AGROCHÍMIC, -Ă, agrochimici, -ce, adj. Privitor la agrochimie, care aparține agrochimiei. – Din fr. agrochimique.

DOOM

agrochímic (a-gro-) adj. m., pl. agrochímici; f. agrochímică, pl. agrochímice

agrochimicii
AGROCHÍMIC, -Ă, agrochimici, -ce, adj. Privitor la agrochimie, care aparține agrochimiei. – Din fr. agrochimique.

DOOM

agrochímic (a-gro-) adj. m., pl. agrochímici; f. agrochímică, pl. agrochímice

agrochimicilor
AGROCHÍMIC, -Ă, agrochimici, -ce, adj. Privitor la agrochimie, care aparține agrochimiei. – Din fr. agrochimique.

DOOM

agrochímic (a-gro-) adj. m., pl. agrochímici; f. agrochímică, pl. agrochímice

agrochimicul
AGROCHÍMIC, -Ă, agrochimici, -ce, adj. Privitor la agrochimie, care aparține agrochimiei. – Din fr. agrochimique.

DOOM

agrochímic (a-gro-) adj. m., pl. agrochímici; f. agrochímică, pl. agrochímice

agrochimicului
AGROCHÍMIC, -Ă, agrochimici, -ce, adj. Privitor la agrochimie, care aparține agrochimiei. – Din fr. agrochimique.

DOOM

agrochímic (a-gro-) adj. m., pl. agrochímici; f. agrochímică, pl. agrochímice

agrochimie
AGROCHIMÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul circuitului substanțelor nutritive în mediul de creștere și de dezvoltare a plantelor agricole, în vederea stabilirii măsurilor de sporire a producției și de îmbunătățire a calității produselor. – Din fr. agrochimie.

DOOM

agrochimíe (a-gro-) s. f., art. agrochimía, g.-d. agrochimíi, art. agrochimíei

agrochimiei
AGROCHIMÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul circuitului substanțelor nutritive în mediul de creștere și de dezvoltare a plantelor agricole, în vederea stabilirii măsurilor de sporire a producției și de îmbunătățire a calității produselor. – Din fr. agrochimie.

DOOM

agrochimíe (a-gro-) s. f., art. agrochimía, g.-d. agrochimíi, art. agrochimíei

agrochimii
AGROCHIMÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul circuitului substanțelor nutritive în mediul de creștere și de dezvoltare a plantelor agricole, în vederea stabilirii măsurilor de sporire a producției și de îmbunătățire a calității produselor. – Din fr. agrochimie.

DOOM

agrochimíe (a-gro-) s. f., art. agrochimía, g.-d. agrochimíi, art. agrochimíei

agrochimist
AGROCHIMÍST, -Ă, agrochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în agrochimie. – Agro- + chimist.

DOOM

agrochimístă (a-gro-) s. f., g.-d. art. agrochimístei; pl. agrochimíste

agrochimista
AGROCHIMÍST, -Ă, agrochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în agrochimie. – Agro- + chimist.

DOOM

agrochimístă (a-gro-) s. f., g.-d. art. agrochimístei; pl. agrochimíste

agrochimiste
AGROCHIMÍST, -Ă, agrochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în agrochimie. – Agro- + chimist.

DOOM

agrochimístă (a-gro-) s. f., g.-d. art. agrochimístei; pl. agrochimíste

agrochimistei
AGROCHIMÍST, -Ă, agrochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în agrochimie. – Agro- + chimist.

DOOM

agrochimístă (a-gro-) s. f., g.-d. art. agrochimístei; pl. agrochimíste

agrochimistele
AGROCHIMÍST, -Ă, agrochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în agrochimie. – Agro- + chimist.

DOOM

agrochimístă (a-gro-) s. f., g.-d. art. agrochimístei; pl. agrochimíste

agrochimistelor
AGROCHIMÍST, -Ă, agrochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în agrochimie. – Agro- + chimist.

DOOM

agrochimístă (a-gro-) s. f., g.-d. art. agrochimístei; pl. agrochimíste

agrochimistul
AGROCHIMÍST, -Ă, agrochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în agrochimie. – Agro- + chimist.

DOOM

agrochimístă (a-gro-) s. f., g.-d. art. agrochimístei; pl. agrochimíste

agrochimistului
AGROCHIMÍST, -Ă, agrochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în agrochimie. – Agro- + chimist.

DOOM

agrochimístă (a-gro-) s. f., g.-d. art. agrochimístei; pl. agrochimíste

agrochimiști
AGROCHIMÍST, -Ă, agrochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în agrochimie. – Agro- + chimist.

DOOM

agrochimístă (a-gro-) s. f., g.-d. art. agrochimístei; pl. agrochimíste

agrochimiștii
AGROCHIMÍST, -Ă, agrochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în agrochimie. – Agro- + chimist.

DOOM

agrochimístă (a-gro-) s. f., g.-d. art. agrochimístei; pl. agrochimíste

agrochimiștilor
AGROCHIMÍST, -Ă, agrochimiști, -ste, s. m. și f. Specialist în agrochimie. – Agro- + chimist.

DOOM

agrochimístă (a-gro-) s. f., g.-d. art. agrochimístei; pl. agrochimíste

agrofitocenoză
AGROFITOCENÓZĂ s.f. Fitocenoză formată în terenurile cultivate. [Cf. fr. agrophytocénose < gr. agros – câmp, phyton – plantă, koinos – comun].

agrogeolog
AGROGEOLÓG, -ÓGĂ, agrogeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrogeologie; pedolog. [Pr.: -ge-o-] – Agro- + geolog.

DOOM

agrogeológă (rar) (a-gro-ge-o-) s. f., g.-d. art. agrogeológei; pl. agrogeológe

agrogeologa
AGROGEOLÓG, -ÓGĂ, agrogeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrogeologie; pedolog. [Pr.: -ge-o-] – Agro- + geolog.

DOOM

agrogeológă (rar) (a-gro-ge-o-) s. f., g.-d. art. agrogeológei; pl. agrogeológe

agrogeologe
AGROGEOLÓG, -ÓGĂ, agrogeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrogeologie; pedolog. [Pr.: -ge-o-] – Agro- + geolog.

DOOM

agrogeológă (rar) (a-gro-ge-o-) s. f., g.-d. art. agrogeológei; pl. agrogeológe

agrogeologei
AGROGEOLÓG, -ÓGĂ, agrogeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrogeologie; pedolog. [Pr.: -ge-o-] – Agro- + geolog.

DOOM

agrogeológă (rar) (a-gro-ge-o-) s. f., g.-d. art. agrogeológei; pl. agrogeológe

agrogeologele
AGROGEOLÓG, -ÓGĂ, agrogeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrogeologie; pedolog. [Pr.: -ge-o-] – Agro- + geolog.

DOOM

agrogeológă (rar) (a-gro-ge-o-) s. f., g.-d. art. agrogeológei; pl. agrogeológe

agrogeologelor
AGROGEOLÓG, -ÓGĂ, agrogeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrogeologie; pedolog. [Pr.: -ge-o-] – Agro- + geolog.

DOOM

agrogeológă (rar) (a-gro-ge-o-) s. f., g.-d. art. agrogeológei; pl. agrogeológe

agrogeologi
AGROGEOLÓG, -ÓGĂ, agrogeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrogeologie; pedolog. [Pr.: -ge-o-] – Agro- + geolog.

DOOM

agrogeológă (rar) (a-gro-ge-o-) s. f., g.-d. art. agrogeológei; pl. agrogeológe

agrogeologia
AGROGEOLOGÍE s. f. Știință agricolă care se ocupă cu studiul rocilor pe care s-au format soluri arabile; vechea denumire a pedologiei¹. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. agrogéologie.

DOOM

agrogeologíe (a-gro-ge-o-) s. f., art. agrogeología, g.-d. agrogeologíi, art. agrogeologíei

agrogeologic
AGROGEOLÓGIC, -Ă, agrogeologici, -ce, adj. Referitor la agrogeologie, de agrogeologie. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. agrogéologique.

agrogeologica
AGROGEOLÓGIC, -Ă, agrogeologici, -ce, adj. Referitor la agrogeologie, de agrogeologie. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. agrogéologique.

agrogeologice
AGROGEOLÓGIC, -Ă, agrogeologici, -ce, adj. Referitor la agrogeologie, de agrogeologie. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. agrogéologique.

agrogeologicei
AGROGEOLÓGIC, -Ă, agrogeologici, -ce, adj. Referitor la agrogeologie, de agrogeologie. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. agrogéologique.

agrogeologicele
AGROGEOLÓGIC, -Ă, agrogeologici, -ce, adj. Referitor la agrogeologie, de agrogeologie. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. agrogéologique.

agrogeologicelor
AGROGEOLÓGIC, -Ă, agrogeologici, -ce, adj. Referitor la agrogeologie, de agrogeologie. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. agrogéologique.

agrogeologici
AGROGEOLÓGIC, -Ă, agrogeologici, -ce, adj. Referitor la agrogeologie, de agrogeologie. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. agrogéologique.

agrogeologicii
AGROGEOLÓGIC, -Ă, agrogeologici, -ce, adj. Referitor la agrogeologie, de agrogeologie. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. agrogéologique.

agrogeologicilor
AGROGEOLÓGIC, -Ă, agrogeologici, -ce, adj. Referitor la agrogeologie, de agrogeologie. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. agrogéologique.

agrogeologicul
AGROGEOLÓGIC, -Ă, agrogeologici, -ce, adj. Referitor la agrogeologie, de agrogeologie. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. agrogéologique.

agrogeologicului
AGROGEOLÓGIC, -Ă, agrogeologici, -ce, adj. Referitor la agrogeologie, de agrogeologie. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. agrogéologique.

agrogeologie
AGROGEOLOGÍE s. f. Știință agricolă care se ocupă cu studiul rocilor pe care s-au format soluri arabile; vechea denumire a pedologiei¹. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. agrogéologie.

DOOM

agrogeologíe (a-gro-ge-o-) s. f., art. agrogeología, g.-d. agrogeologíi, art. agrogeologíei

agrogeologiei
AGROGEOLOGÍE s. f. Știință agricolă care se ocupă cu studiul rocilor pe care s-au format soluri arabile; vechea denumire a pedologiei¹. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. agrogéologie.

DOOM

agrogeologíe (a-gro-ge-o-) s. f., art. agrogeología, g.-d. agrogeologíi, art. agrogeologíei

agrogeologii
AGROGEOLÓG, -ÓGĂ, agrogeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrogeologie; pedolog. [Pr.: -ge-o-] – Agro- + geolog.

DOOM

agrogeológă (rar) (a-gro-ge-o-) s. f., g.-d. art. agrogeológei; pl. agrogeológe

agrogeologii
AGROGEOLOGÍE s. f. Știință agricolă care se ocupă cu studiul rocilor pe care s-au format soluri arabile; vechea denumire a pedologiei¹. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. agrogéologie.

DOOM

agrogeologíe (a-gro-ge-o-) s. f., art. agrogeología, g.-d. agrogeologíi, art. agrogeologíei

agrogeologilor
AGROGEOLÓG, -ÓGĂ, agrogeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrogeologie; pedolog. [Pr.: -ge-o-] – Agro- + geolog.

DOOM

agrogeológă (rar) (a-gro-ge-o-) s. f., g.-d. art. agrogeológei; pl. agrogeológe

agrogeologul
AGROGEOLÓG, -ÓGĂ, agrogeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrogeologie; pedolog. [Pr.: -ge-o-] – Agro- + geolog.

DOOM

agrogeológă (rar) (a-gro-ge-o-) s. f., g.-d. art. agrogeológei; pl. agrogeológe

agrogeologului
AGROGEOLÓG, -ÓGĂ, agrogeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agrogeologie; pedolog. [Pr.: -ge-o-] – Agro- + geolog.

DOOM

agrogeológă (rar) (a-gro-ge-o-) s. f., g.-d. art. agrogeológei; pl. agrogeológe

agroindustrial
AGROINDUSTRIÁL, -Ă, agroindustriali, -e, adj. Referitor la producția agricolă industrializată. – Agro- + industrial (după fr. agroindustriel).

DOOM

agroindustriál (a-gro-, -tri-al) adj. m., pl. agroindustriáli; f. agroindustriálă, pl. agroindustriále

agroindustriala
AGROINDUSTRIÁL, -Ă, agroindustriali, -e, adj. Referitor la producția agricolă industrializată. – Agro- + industrial (după fr. agroindustriel).

DOOM

agroindustriál (a-gro-, -tri-al) adj. m., pl. agroindustriáli; f. agroindustriálă, pl. agroindustriále

agroindustriale
AGROINDUSTRIÁL, -Ă, agroindustriali, -e, adj. Referitor la producția agricolă industrializată. – Agro- + industrial (după fr. agroindustriel).

DOOM

agroindustriál (a-gro-, -tri-al) adj. m., pl. agroindustriáli; f. agroindustriálă, pl. agroindustriále

agroindustrialei
AGROINDUSTRIÁL, -Ă, agroindustriali, -e, adj. Referitor la producția agricolă industrializată. – Agro- + industrial (după fr. agroindustriel).

DOOM

agroindustriál (a-gro-, -tri-al) adj. m., pl. agroindustriáli; f. agroindustriálă, pl. agroindustriále

agroindustrialele
AGROINDUSTRIÁL, -Ă, agroindustriali, -e, adj. Referitor la producția agricolă industrializată. – Agro- + industrial (după fr. agroindustriel).

DOOM

agroindustriál (a-gro-, -tri-al) adj. m., pl. agroindustriáli; f. agroindustriálă, pl. agroindustriále

agroindustrialelor
AGROINDUSTRIÁL, -Ă, agroindustriali, -e, adj. Referitor la producția agricolă industrializată. – Agro- + industrial (după fr. agroindustriel).

DOOM

agroindustriál (a-gro-, -tri-al) adj. m., pl. agroindustriáli; f. agroindustriálă, pl. agroindustriále

agroindustriali
AGROINDUSTRIÁL, -Ă, agroindustriali, -e, adj. Referitor la producția agricolă industrializată. – Agro- + industrial (după fr. agroindustriel).

DOOM

agroindustriál (a-gro-, -tri-al) adj. m., pl. agroindustriáli; f. agroindustriálă, pl. agroindustriále

agroindustrialii
AGROINDUSTRIÁL, -Ă, agroindustriali, -e, adj. Referitor la producția agricolă industrializată. – Agro- + industrial (după fr. agroindustriel).

DOOM

agroindustriál (a-gro-, -tri-al) adj. m., pl. agroindustriáli; f. agroindustriálă, pl. agroindustriále

agroindustrialilor
AGROINDUSTRIÁL, -Ă, agroindustriali, -e, adj. Referitor la producția agricolă industrializată. – Agro- + industrial (după fr. agroindustriel).

DOOM

agroindustriál (a-gro-, -tri-al) adj. m., pl. agroindustriáli; f. agroindustriálă, pl. agroindustriále

agroindustrialul
AGROINDUSTRIÁL, -Ă, agroindustriali, -e, adj. Referitor la producția agricolă industrializată. – Agro- + industrial (după fr. agroindustriel).

DOOM

agroindustriál (a-gro-, -tri-al) adj. m., pl. agroindustriáli; f. agroindustriálă, pl. agroindustriále

agroindustrialului
AGROINDUSTRIÁL, -Ă, agroindustriali, -e, adj. Referitor la producția agricolă industrializată. – Agro- + industrial (după fr. agroindustriel).

DOOM

agroindustriál (a-gro-, -tri-al) adj. m., pl. agroindustriáli; f. agroindustriálă, pl. agroindustriále

agrologia
AGROLOGÍE s. f. Știință agricolă care se ocupă cu studiul solului ca rezultat al acțiunii factorilor naturali și cu influența pe care o are solul asupra plantelor; vechea denumire a agrotehnicii. – Din fr. agrologie.

DOOM

agrologíe (a-gro-) s. f., art. agrología, g.-d. agrologíi, art. agrologíei

agrologic
AGROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la agrologie. [< fr. agrologique].

agrologica
AGROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la agrologie. [< fr. agrologique].

agrologice
AGROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la agrologie. [< fr. agrologique].

agrologicei
AGROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la agrologie. [< fr. agrologique].

agrologicele
AGROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la agrologie. [< fr. agrologique].

agrologicelor
AGROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la agrologie. [< fr. agrologique].

agrologici
AGROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la agrologie. [< fr. agrologique].

agrologicii
AGROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la agrologie. [< fr. agrologique].

agrologicilor
AGROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la agrologie. [< fr. agrologique].

agrologicul
AGROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la agrologie. [< fr. agrologique].

agrologicului
AGROLÓGIC, -Ă adj. Referitor la agrologie. [< fr. agrologique].

agrologie
AGROLOGÍE s. f. Știință agricolă care se ocupă cu studiul solului ca rezultat al acțiunii factorilor naturali și cu influența pe care o are solul asupra plantelor; vechea denumire a agrotehnicii. – Din fr. agrologie.

DOOM

agrologíe (a-gro-) s. f., art. agrología, g.-d. agrologíi, art. agrologíei

agrologiei
AGROLOGÍE s. f. Știință agricolă care se ocupă cu studiul solului ca rezultat al acțiunii factorilor naturali și cu influența pe care o are solul asupra plantelor; vechea denumire a agrotehnicii. – Din fr. agrologie.

DOOM

agrologíe (a-gro-) s. f., art. agrología, g.-d. agrologíi, art. agrologíei

agrologii
AGROLOGÍE s. f. Știință agricolă care se ocupă cu studiul solului ca rezultat al acțiunii factorilor naturali și cu influența pe care o are solul asupra plantelor; vechea denumire a agrotehnicii. – Din fr. agrologie.

DOOM

agrologíe (a-gro-) s. f., art. agrología, g.-d. agrologíi, art. agrologíei

agrometeorolog
AGROMETEOROLÓG, -Ă, agrometeorologi, -ge, s. m. și f. Specialist în agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorolog.

DOOM

agrometeorológă (rar) (a-gro-, -te-o-) s. f., g.-d. art. agrometeorológei; pl. agrometeorológe

agrometeorologa
AGROMETEOROLÓG, -Ă, agrometeorologi, -ge, s. m. și f. Specialist în agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorolog.

DOOM

agrometeorológă (rar) (a-gro-, -te-o-) s. f., g.-d. art. agrometeorológei; pl. agrometeorológe

agrometeorologe
AGROMETEOROLÓG, -Ă, agrometeorologi, -ge, s. m. și f. Specialist în agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorolog.

DOOM

agrometeorológă (rar) (a-gro-, -te-o-) s. f., g.-d. art. agrometeorológei; pl. agrometeorológe

agrometeorologei
AGROMETEOROLÓG, -Ă, agrometeorologi, -ge, s. m. și f. Specialist în agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorolog.

DOOM

agrometeorológă (rar) (a-gro-, -te-o-) s. f., g.-d. art. agrometeorológei; pl. agrometeorológe

agrometeorologele
AGROMETEOROLÓG, -Ă, agrometeorologi, -ge, s. m. și f. Specialist în agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorolog.

DOOM

agrometeorológă (rar) (a-gro-, -te-o-) s. f., g.-d. art. agrometeorológei; pl. agrometeorológe

agrometeorologelor
AGROMETEOROLÓG, -Ă, agrometeorologi, -ge, s. m. și f. Specialist în agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorolog.

DOOM

agrometeorológă (rar) (a-gro-, -te-o-) s. f., g.-d. art. agrometeorológei; pl. agrometeorológe

agrometeorologi
AGROMETEOROLÓG, -Ă, agrometeorologi, -ge, s. m. și f. Specialist în agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorolog.

DOOM

agrometeorológă (rar) (a-gro-, -te-o-) s. f., g.-d. art. agrometeorológei; pl. agrometeorológe

agrometeorologia
AGROMETEOROLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu cercetarea condițiilor meteorologice sub aspectul influenței acestora asupra producției agricole. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorologie.

DOOM

agrometeorologíe (a-gro-, -te-o-) s. f., art. agrometeorología, g.-d. agrometeorologíi, art. agrometeorologíei

agrometeorologic
AGROMETEOROLÓGIC, -Ă, agrometeorologici, -ce, adj. De agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorologic.

agrometeorologica
AGROMETEOROLÓGIC, -Ă, agrometeorologici, -ce, adj. De agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorologic.

agrometeorologice
AGROMETEOROLÓGIC, -Ă, agrometeorologici, -ce, adj. De agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorologic.

agrometeorologicei
AGROMETEOROLÓGIC, -Ă, agrometeorologici, -ce, adj. De agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorologic.

agrometeorologicele
AGROMETEOROLÓGIC, -Ă, agrometeorologici, -ce, adj. De agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorologic.

agrometeorologicelor
AGROMETEOROLÓGIC, -Ă, agrometeorologici, -ce, adj. De agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorologic.

agrometeorologici
AGROMETEOROLÓGIC, -Ă, agrometeorologici, -ce, adj. De agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorologic.

agrometeorologicii
AGROMETEOROLÓGIC, -Ă, agrometeorologici, -ce, adj. De agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorologic.

agrometeorologicilor
AGROMETEOROLÓGIC, -Ă, agrometeorologici, -ce, adj. De agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorologic.

agrometeorologicul
AGROMETEOROLÓGIC, -Ă, agrometeorologici, -ce, adj. De agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorologic.

agrometeorologicului
AGROMETEOROLÓGIC, -Ă, agrometeorologici, -ce, adj. De agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorologic.

agrometeorologie
AGROMETEOROLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu cercetarea condițiilor meteorologice sub aspectul influenței acestora asupra producției agricole. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorologie.

DOOM

agrometeorologíe (a-gro-, -te-o-) s. f., art. agrometeorología, g.-d. agrometeorologíi, art. agrometeorologíei

agrometeorologiei
AGROMETEOROLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu cercetarea condițiilor meteorologice sub aspectul influenței acestora asupra producției agricole. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorologie.

DOOM

agrometeorologíe (a-gro-, -te-o-) s. f., art. agrometeorología, g.-d. agrometeorologíi, art. agrometeorologíei

agrometeorologii
AGROMETEOROLÓG, -Ă, agrometeorologi, -ge, s. m. și f. Specialist în agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorolog.

DOOM

agrometeorológă (rar) (a-gro-, -te-o-) s. f., g.-d. art. agrometeorológei; pl. agrometeorológe

agrometeorologii
AGROMETEOROLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu cercetarea condițiilor meteorologice sub aspectul influenței acestora asupra producției agricole. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorologie.

DOOM

agrometeorologíe (a-gro-, -te-o-) s. f., art. agrometeorología, g.-d. agrometeorologíi, art. agrometeorologíei

agrometeorologilor
AGROMETEOROLÓG, -Ă, agrometeorologi, -ge, s. m. și f. Specialist în agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorolog.

DOOM

agrometeorológă (rar) (a-gro-, -te-o-) s. f., g.-d. art. agrometeorológei; pl. agrometeorológe

agrometeorologul
AGROMETEOROLÓG, -Ă, agrometeorologi, -ge, s. m. și f. Specialist în agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorolog.

DOOM

agrometeorológă (rar) (a-gro-, -te-o-) s. f., g.-d. art. agrometeorológei; pl. agrometeorológe

agrometeorologului
AGROMETEOROLÓG, -Ă, agrometeorologi, -ge, s. m. și f. Specialist în agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorolog.

DOOM

agrometeorológă (rar) (a-gro-, -te-o-) s. f., g.-d. art. agrometeorológei; pl. agrometeorológe

agrominim
AGROMÍNIM s. n. (Ieșit din uz) Totalitatea lucrărilor agronomice minime, fixate pentru a fi aplicate în mod obligatoriu, în scopul creșterii producției agricole. – Din rus. agrominimum.

DOOM

agromínim (înv.) (a-gro-) s. n.

agrominimul
AGROMÍNIM s. n. (Ieșit din uz) Totalitatea lucrărilor agronomice minime, fixate pentru a fi aplicate în mod obligatoriu, în scopul creșterii producției agricole. – Din rus. agrominimum.

DOOM

agromínim (înv.) (a-gro-) s. n.

agrominimului
AGROMÍNIM s. n. (Ieșit din uz) Totalitatea lucrărilor agronomice minime, fixate pentru a fi aplicate în mod obligatoriu, în scopul creșterii producției agricole. – Din rus. agrominimum.

DOOM

agromínim (înv.) (a-gro-) s. n.

agronom
AGRONÓM, -Ă, agronomi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agronomie. – Din fr. agronome.

DOOM

agronómă (rar) (a-gro-) s. f., g.-d. art. agronómei; pl. agronóme; abr. agr./agron.

agronoma
AGRONÓM, -Ă, agronomi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agronomie. – Din fr. agronome.

DOOM

agronómă (rar) (a-gro-) s. f., g.-d. art. agronómei; pl. agronóme; abr. agr./agron.

agronome
AGRONÓM, -Ă, agronomi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agronomie. – Din fr. agronome.

DOOM

agronómă (rar) (a-gro-) s. f., g.-d. art. agronómei; pl. agronóme; abr. agr./agron.

agronomei
AGRONÓM, -Ă, agronomi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agronomie. – Din fr. agronome.

DOOM

agronómă (rar) (a-gro-) s. f., g.-d. art. agronómei; pl. agronóme; abr. agr./agron.

agronomele
AGRONÓM, -Ă, agronomi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agronomie. – Din fr. agronome.

DOOM

agronómă (rar) (a-gro-) s. f., g.-d. art. agronómei; pl. agronóme; abr. agr./agron.

agronomelor
AGRONÓM, -Ă, agronomi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agronomie. – Din fr. agronome.

DOOM

agronómă (rar) (a-gro-) s. f., g.-d. art. agronómei; pl. agronóme; abr. agr./agron.

agronometria
AGRONOMETRÍE s.f. Știința măsurării puterii productive a solului. [< fr. agronométrie].

agronometrie
AGRONOMETRÍE s.f. Știința măsurării puterii productive a solului. [< fr. agronométrie].

agronometriei
AGRONOMETRÍE s.f. Știința măsurării puterii productive a solului. [< fr. agronométrie].

agronometrii
AGRONOMETRÍE s.f. Știința măsurării puterii productive a solului. [< fr. agronométrie].

agronomi
AGRONÓM, -Ă, agronomi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agronomie. – Din fr. agronome.

DOOM

agronómă (rar) (a-gro-) s. f., g.-d. art. agronómei; pl. agronóme; abr. agr./agron.

agronomia
AGRONOMÍE s. f. Complex de științe care cuprinde totalitatea cunoștințelor teoretice și practice referitoare la producția agricolă. – Din fr. agronomie.

DOOM

agronomíe (a-gro-) s. f., art. agronomía, g.-d. agronomíi, art. agronomíei

agronomic
AGRONÓMIC, -Ă, agronomici, -ce, adj. Care ține de agronomie, privitor la agronomie. – Din fr. agronomique.

DOOM

agronómic (a-gro-) adj. m., pl. agronómici; f. agronómică, pl. agronómice

agronomica
AGRONÓMIC, -Ă, agronomici, -ce, adj. Care ține de agronomie, privitor la agronomie. – Din fr. agronomique.

DOOM

agronómic (a-gro-) adj. m., pl. agronómici; f. agronómică, pl. agronómice

agronomice
AGRONÓMIC, -Ă, agronomici, -ce, adj. Care ține de agronomie, privitor la agronomie. – Din fr. agronomique.

DOOM

agronómic (a-gro-) adj. m., pl. agronómici; f. agronómică, pl. agronómice

agronomicei
AGRONÓMIC, -Ă, agronomici, -ce, adj. Care ține de agronomie, privitor la agronomie. – Din fr. agronomique.

DOOM

agronómic (a-gro-) adj. m., pl. agronómici; f. agronómică, pl. agronómice

agronomicele
AGRONÓMIC, -Ă, agronomici, -ce, adj. Care ține de agronomie, privitor la agronomie. – Din fr. agronomique.

DOOM

agronómic (a-gro-) adj. m., pl. agronómici; f. agronómică, pl. agronómice

agronomicelor
AGRONÓMIC, -Ă, agronomici, -ce, adj. Care ține de agronomie, privitor la agronomie. – Din fr. agronomique.

DOOM

agronómic (a-gro-) adj. m., pl. agronómici; f. agronómică, pl. agronómice

agronomici
AGRONÓMIC, -Ă, agronomici, -ce, adj. Care ține de agronomie, privitor la agronomie. – Din fr. agronomique.

DOOM

agronómic (a-gro-) adj. m., pl. agronómici; f. agronómică, pl. agronómice

agronomicii
AGRONÓMIC, -Ă, agronomici, -ce, adj. Care ține de agronomie, privitor la agronomie. – Din fr. agronomique.

DOOM

agronómic (a-gro-) adj. m., pl. agronómici; f. agronómică, pl. agronómice

agronomicilor
AGRONÓMIC, -Ă, agronomici, -ce, adj. Care ține de agronomie, privitor la agronomie. – Din fr. agronomique.

DOOM

agronómic (a-gro-) adj. m., pl. agronómici; f. agronómică, pl. agronómice

agronomicul
AGRONÓMIC, -Ă, agronomici, -ce, adj. Care ține de agronomie, privitor la agronomie. – Din fr. agronomique.

DOOM

agronómic (a-gro-) adj. m., pl. agronómici; f. agronómică, pl. agronómice

agronomicului
AGRONÓMIC, -Ă, agronomici, -ce, adj. Care ține de agronomie, privitor la agronomie. – Din fr. agronomique.

DOOM

agronómic (a-gro-) adj. m., pl. agronómici; f. agronómică, pl. agronómice

agronomie
AGRONOMÍE s. f. Complex de științe care cuprinde totalitatea cunoștințelor teoretice și practice referitoare la producția agricolă. – Din fr. agronomie.

DOOM

agronomíe (a-gro-) s. f., art. agronomía, g.-d. agronomíi, art. agronomíei

agronomiei
AGRONOMÍE s. f. Complex de științe care cuprinde totalitatea cunoștințelor teoretice și practice referitoare la producția agricolă. – Din fr. agronomie.

DOOM

agronomíe (a-gro-) s. f., art. agronomía, g.-d. agronomíi, art. agronomíei

agronomii
AGRONÓM, -Ă, agronomi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agronomie. – Din fr. agronome.

DOOM

agronómă (rar) (a-gro-) s. f., g.-d. art. agronómei; pl. agronóme; abr. agr./agron.

agronomii
AGRONOMÍE s. f. Complex de științe care cuprinde totalitatea cunoștințelor teoretice și practice referitoare la producția agricolă. – Din fr. agronomie.

DOOM

agronomíe (a-gro-) s. f., art. agronomía, g.-d. agronomíi, art. agronomíei

agronomilor
AGRONÓM, -Ă, agronomi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agronomie. – Din fr. agronome.

DOOM

agronómă (rar) (a-gro-) s. f., g.-d. art. agronómei; pl. agronóme; abr. agr./agron.

agronomul
AGRONÓM, -Ă, agronomi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agronomie. – Din fr. agronome.

DOOM

agronómă (rar) (a-gro-) s. f., g.-d. art. agronómei; pl. agronóme; abr. agr./agron.

agronomului
AGRONÓM, -Ă, agronomi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în agronomie. – Din fr. agronome.

DOOM

agronómă (rar) (a-gro-) s. f., g.-d. art. agronómei; pl. agronóme; abr. agr./agron.

agropedologia
AGROPEDOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu aplicarea metodelor de sporire continuă a fertilității solurilor. [Gen. -iei. / < fr. agropédologie].

agropedologie
AGROPEDOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu aplicarea metodelor de sporire continuă a fertilității solurilor. [Gen. -iei. / < fr. agropédologie].

agropedologiei
AGROPEDOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu aplicarea metodelor de sporire continuă a fertilității solurilor. [Gen. -iei. / < fr. agropédologie].

agropedologii
AGROPEDOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu aplicarea metodelor de sporire continuă a fertilității solurilor. [Gen. -iei. / < fr. agropédologie].

agropyrum
PIR s. m. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu rizom târâtor, cu frunze liniare aspre și cu flori verzi, grupate în spice, care crește spontan, împiedicând dezvoltarea plantelor de cultură (Agropyrum repens). ◊ Pir pădureț = specie înaltă de pir, care ajunge până la 1 m, cu frunzele aspre, cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum). – Din bg. pir.

agrosilvic
AGROSÍLVIC, -Ă, agrosilvici, -ce, adj. Privitor la agricultură și la silvicultură, care ține de agricultură și de silvicultură. – Agro- + silvic.

DOOM

agrosílvic (a-gro-) adj. m., pl. agrosílvici; f. agrosílvică, pl. agrosílvice

agrosilvica
AGROSÍLVIC, -Ă, agrosilvici, -ce, adj. Privitor la agricultură și la silvicultură, care ține de agricultură și de silvicultură. – Agro- + silvic.

DOOM

agrosílvic (a-gro-) adj. m., pl. agrosílvici; f. agrosílvică, pl. agrosílvice

agrosilvice
AGROSÍLVIC, -Ă, agrosilvici, -ce, adj. Privitor la agricultură și la silvicultură, care ține de agricultură și de silvicultură. – Agro- + silvic.

DOOM

agrosílvic (a-gro-) adj. m., pl. agrosílvici; f. agrosílvică, pl. agrosílvice

agrosilvicei
AGROSÍLVIC, -Ă, agrosilvici, -ce, adj. Privitor la agricultură și la silvicultură, care ține de agricultură și de silvicultură. – Agro- + silvic.

DOOM

agrosílvic (a-gro-) adj. m., pl. agrosílvici; f. agrosílvică, pl. agrosílvice

agrosilvicele
AGROSÍLVIC, -Ă, agrosilvici, -ce, adj. Privitor la agricultură și la silvicultură, care ține de agricultură și de silvicultură. – Agro- + silvic.

DOOM

agrosílvic (a-gro-) adj. m., pl. agrosílvici; f. agrosílvică, pl. agrosílvice

agrosilvicelor
AGROSÍLVIC, -Ă, agrosilvici, -ce, adj. Privitor la agricultură și la silvicultură, care ține de agricultură și de silvicultură. – Agro- + silvic.

DOOM

agrosílvic (a-gro-) adj. m., pl. agrosílvici; f. agrosílvică, pl. agrosílvice

agrosilvici
AGROSÍLVIC, -Ă, agrosilvici, -ce, adj. Privitor la agricultură și la silvicultură, care ține de agricultură și de silvicultură. – Agro- + silvic.

DOOM

agrosílvic (a-gro-) adj. m., pl. agrosílvici; f. agrosílvică, pl. agrosílvice

agrosilvicii
AGROSÍLVIC, -Ă, agrosilvici, -ce, adj. Privitor la agricultură și la silvicultură, care ține de agricultură și de silvicultură. – Agro- + silvic.

DOOM

agrosílvic (a-gro-) adj. m., pl. agrosílvici; f. agrosílvică, pl. agrosílvice

agrosilvicilor
AGROSÍLVIC, -Ă, agrosilvici, -ce, adj. Privitor la agricultură și la silvicultură, care ține de agricultură și de silvicultură. – Agro- + silvic.

DOOM

agrosílvic (a-gro-) adj. m., pl. agrosílvici; f. agrosílvică, pl. agrosílvice

agrosilvicul
AGROSÍLVIC, -Ă, agrosilvici, -ce, adj. Privitor la agricultură și la silvicultură, care ține de agricultură și de silvicultură. – Agro- + silvic.

DOOM

agrosílvic (a-gro-) adj. m., pl. agrosílvici; f. agrosílvică, pl. agrosílvice

agrosilvicului
AGROSÍLVIC, -Ă, agrosilvici, -ce, adj. Privitor la agricultură și la silvicultură, care ține de agricultură și de silvicultură. – Agro- + silvic.

DOOM

agrosílvic (a-gro-) adj. m., pl. agrosílvici; f. agrosílvică, pl. agrosílvice

agrostemma
NEGHÍNĂ, neghine, s. f. Plantă erbacee cu tulpina și cu frunzele păroase, cu flori roșii-purpurii, cu sămânța măruntă, de culoare neagră, răspândită mai ales în culturile de grâu; năgară (Agrostemma githago); p. restr. sămânța acestei plante care, măcinată împreună cu grâul, dă făinii un gust neplăcut și toxicitate. ◊ Expr. A alege neghina din grâu (sau grâul din neghină) = a despărți ceea ce este bun de ceea ce este rău. A semăna neghină = a produce discordie, ceartă. ♦ Fig. Ceea ce este rău, vătămător, primejdios; ceea ce trebuie înlăturat. [Pl. și: neghíni] – Et. nec.

agrostis
BUCĂȚÉL s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele inferioare răsucite în formă de sul și cu flori roșietice sau violacee (Agrostis canina). – Din bucățea (prin substituire de sufix).

agrostologia
AGROSTOLOGÍE s.f. Ramură a botanicii care studiază pășunile. [Cf. it. agrostologia, germ. Agrostologie < gr. agrostis – iarbă, logos – studiu].

agrostologie
AGROSTOLOGÍE s.f. Ramură a botanicii care studiază pășunile. [Cf. it. agrostologia, germ. Agrostologie < gr. agrostis – iarbă, logos – studiu].

agrostologiei
AGROSTOLOGÍE s.f. Ramură a botanicii care studiază pășunile. [Cf. it. agrostologia, germ. Agrostologie < gr. agrostis – iarbă, logos – studiu].

agrostologii
AGROSTOLOGÍE s.f. Ramură a botanicii care studiază pășunile. [Cf. it. agrostologia, germ. Agrostologie < gr. agrostis – iarbă, logos – studiu].

agrotehnic
AGROTÉHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, s. f. adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care aparține agrotehnicii (1), care se referă la agrotehnică. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (după rus. agrotehniceskii).

DOOM

agrotéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrotéhnici; f. agrotéhnică, pl. agrotéhnice

agrotehnica
AGROTÉHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, s. f. adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care aparține agrotehnicii (1), care se referă la agrotehnică. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (după rus. agrotehniceskii).

DOOM

agrotéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrotéhnici; f. agrotéhnică, pl. agrotéhnice

agrotehnica
AGROTÉHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, s. f. adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care aparține agrotehnicii (1), care se referă la agrotehnică. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (după rus. agrotehniceskii).

DOOM

agrotéhnică (a-gro-) s. f., g.-d. art. agrotéhnicii

agrotehnice
AGROTÉHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, s. f. adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care aparține agrotehnicii (1), care se referă la agrotehnică. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (după rus. agrotehniceskii).

DOOM

agrotéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrotéhnici; f. agrotéhnică, pl. agrotéhnice

agrotehnicei
AGROTÉHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, s. f. adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care aparține agrotehnicii (1), care se referă la agrotehnică. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (după rus. agrotehniceskii).

DOOM

agrotéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrotéhnici; f. agrotéhnică, pl. agrotéhnice

agrotehnicele
AGROTÉHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, s. f. adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care aparține agrotehnicii (1), care se referă la agrotehnică. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (după rus. agrotehniceskii).

DOOM

agrotéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrotéhnici; f. agrotéhnică, pl. agrotéhnice

agrotehnicelor
AGROTÉHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, s. f. adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care aparține agrotehnicii (1), care se referă la agrotehnică. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (după rus. agrotehniceskii).

DOOM

agrotéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrotéhnici; f. agrotéhnică, pl. agrotéhnice

agrotehnici
AGROTÉHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, s. f. adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care aparține agrotehnicii (1), care se referă la agrotehnică. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (după rus. agrotehniceskii).

DOOM

agrotéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrotéhnici; f. agrotéhnică, pl. agrotéhnice

agrotehnici
AGROTÉHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, s. f. adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care aparține agrotehnicii (1), care se referă la agrotehnică. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (după rus. agrotehniceskii).

DOOM

agrotéhnică (a-gro-) s. f., g.-d. art. agrotéhnicii

agrotehnician
AGROTEHNICIÁN, -Ă, agrotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrotehnică (1). [Pr.: -ci-an] – Agro- + tehnician (după rus. agrotehnik).

DOOM

agrotehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrotehniciénei (-ci-e-); pl. agrotehniciéne

agrotehniciana
AGROTEHNICIÁN, -Ă, agrotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrotehnică (1). [Pr.: -ci-an] – Agro- + tehnician (după rus. agrotehnik).

DOOM

agrotehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrotehniciénei (-ci-e-); pl. agrotehniciéne

agrotehnicianul
AGROTEHNICIÁN, -Ă, agrotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrotehnică (1). [Pr.: -ci-an] – Agro- + tehnician (după rus. agrotehnik).

DOOM

agrotehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrotehniciénei (-ci-e-); pl. agrotehniciéne

agrotehnicianului
AGROTEHNICIÁN, -Ă, agrotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrotehnică (1). [Pr.: -ci-an] – Agro- + tehnician (după rus. agrotehnik).

DOOM

agrotehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrotehniciénei (-ci-e-); pl. agrotehniciéne

agrotehniciene
AGROTEHNICIÁN, -Ă, agrotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrotehnică (1). [Pr.: -ci-an] – Agro- + tehnician (după rus. agrotehnik).

DOOM

agrotehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrotehniciénei (-ci-e-); pl. agrotehniciéne

agrotehnicienei
AGROTEHNICIÁN, -Ă, agrotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrotehnică (1). [Pr.: -ci-an] – Agro- + tehnician (după rus. agrotehnik).

DOOM

agrotehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrotehniciénei (-ci-e-); pl. agrotehniciéne

agrotehnicienele
AGROTEHNICIÁN, -Ă, agrotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrotehnică (1). [Pr.: -ci-an] – Agro- + tehnician (după rus. agrotehnik).

DOOM

agrotehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrotehniciénei (-ci-e-); pl. agrotehniciéne

agrotehnicienelor
AGROTEHNICIÁN, -Ă, agrotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrotehnică (1). [Pr.: -ci-an] – Agro- + tehnician (după rus. agrotehnik).

DOOM

agrotehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrotehniciénei (-ci-e-); pl. agrotehniciéne

agrotehnicieni
AGROTEHNICIÁN, -Ă, agrotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrotehnică (1). [Pr.: -ci-an] – Agro- + tehnician (după rus. agrotehnik).

DOOM

agrotehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrotehniciénei (-ci-e-); pl. agrotehniciéne

agrotehnicienii
AGROTEHNICIÁN, -Ă, agrotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrotehnică (1). [Pr.: -ci-an] – Agro- + tehnician (după rus. agrotehnik).

DOOM

agrotehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrotehniciénei (-ci-e-); pl. agrotehniciéne

agrotehnicienilor
AGROTEHNICIÁN, -Ă, agrotehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrotehnică (1). [Pr.: -ci-an] – Agro- + tehnician (după rus. agrotehnik).

DOOM

agrotehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrotehniciénei (-ci-e-); pl. agrotehniciéne

agrotehnicii
AGROTÉHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, s. f. adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care aparține agrotehnicii (1), care se referă la agrotehnică. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (după rus. agrotehniceskii).

DOOM

agrotéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrotéhnici; f. agrotéhnică, pl. agrotéhnice

agrotehnicii
AGROTÉHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, s. f. adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care aparține agrotehnicii (1), care se referă la agrotehnică. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (după rus. agrotehniceskii).

DOOM

agrotéhnică (a-gro-) s. f., g.-d. art. agrotéhnicii

agrotehnicilor
AGROTÉHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, s. f. adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care aparține agrotehnicii (1), care se referă la agrotehnică. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (după rus. agrotehniceskii).

DOOM

agrotéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrotéhnici; f. agrotéhnică, pl. agrotéhnice

agrotehnicul
AGROTÉHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, s. f. adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care aparține agrotehnicii (1), care se referă la agrotehnică. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (după rus. agrotehniceskii).

DOOM

agrotéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrotéhnici; f. agrotéhnică, pl. agrotéhnice

agrotehnicului
AGROTÉHNIC, -Ă, agrotehnici, -ce, s. f. adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu relațiile dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care aparține agrotehnicii (1), care se referă la agrotehnică. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (după rus. agrotehniceskii).

DOOM

agrotéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrotéhnici; f. agrotéhnică, pl. agrotéhnice

agroterasa
AGROTERÁSĂ, agroterase, s. f. Formă de relief cu aspect de treaptă, amenajată pe versanți pentru culturi agricole (vie, pomi fructiferi etc.) sau rezultată în urma arăturilor repetate pe laturi dispuse în lungul curbelor de nivel. – Agro- + terasă.

DOOM

agroterásă (a-gro-) s. f., g.-d. art. agroterásei; pl. agroteráse

agroterase
AGROTERÁSĂ, agroterase, s. f. Formă de relief cu aspect de treaptă, amenajată pe versanți pentru culturi agricole (vie, pomi fructiferi etc.) sau rezultată în urma arăturilor repetate pe laturi dispuse în lungul curbelor de nivel. – Agro- + terasă.

DOOM

agroterásă (a-gro-) s. f., g.-d. art. agroterásei; pl. agroteráse

agroterasei
AGROTERÁSĂ, agroterase, s. f. Formă de relief cu aspect de treaptă, amenajată pe versanți pentru culturi agricole (vie, pomi fructiferi etc.) sau rezultată în urma arăturilor repetate pe laturi dispuse în lungul curbelor de nivel. – Agro- + terasă.

DOOM

agroterásă (a-gro-) s. f., g.-d. art. agroterásei; pl. agroteráse

agroterasele
AGROTERÁSĂ, agroterase, s. f. Formă de relief cu aspect de treaptă, amenajată pe versanți pentru culturi agricole (vie, pomi fructiferi etc.) sau rezultată în urma arăturilor repetate pe laturi dispuse în lungul curbelor de nivel. – Agro- + terasă.

DOOM

agroterásă (a-gro-) s. f., g.-d. art. agroterásei; pl. agroteráse

agroteraselor
AGROTERÁSĂ, agroterase, s. f. Formă de relief cu aspect de treaptă, amenajată pe versanți pentru culturi agricole (vie, pomi fructiferi etc.) sau rezultată în urma arăturilor repetate pe laturi dispuse în lungul curbelor de nivel. – Agro- + terasă.

DOOM

agroterásă (a-gro-) s. f., g.-d. art. agroterásei; pl. agroteráse

agroturism
AGROTURÍSM s. n. Formă de turism în care cazarea și masa sunt asigurate în gospodării țărănești.- Agro- + turism.

DOOM

agroturísm (a-gro-) s. n.

agroturismul
AGROTURÍSM s. n. Formă de turism în care cazarea și masa sunt asigurate în gospodării țărănești.- Agro- + turism.

DOOM

agroturísm (a-gro-) s. n.

agroturismului
AGROTURÍSM s. n. Formă de turism în care cazarea și masa sunt asigurate în gospodării țărănești.- Agro- + turism.

DOOM

agroturísm (a-gro-) s. n.

agrozootehnia
AGROZOOTEHNÍE s. f. Tehnica cultivării plantelor furajere și a creșterii animalelor domestice; agrozootehnică (1). – Agro- + zootehnie.

DOOM

agrozootehníe (a-gro-) s. f., art. agrozootehnía, g.-d. agrozootehníi, art. agrozootehníei

agrozootehnic
AGROZOOTÉHNIC, -Ă, agrozootehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Agrozootehnie. 2. Adj. Care ține de agrozootehnie, privitor la agrozootehnie. – Din (1) rus. agrozootehnika, (2) agro- + zootehnic (după rus. agrozootehniceskii).

DOOM

agrozootéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrozootéhnici; f. agrozootéhnică, pl. agrozootéhnice

agrozootehnica
AGROZOOTÉHNIC, -Ă, agrozootehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Agrozootehnie. 2. Adj. Care ține de agrozootehnie, privitor la agrozootehnie. – Din (1) rus. agrozootehnika, (2) agro- + zootehnic (după rus. agrozootehniceskii).

DOOM

agrozootéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrozootéhnici; f. agrozootéhnică, pl. agrozootéhnice

agrozootehnica
AGROZOOTÉHNIC, -Ă, agrozootehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Agrozootehnie. 2. Adj. Care ține de agrozootehnie, privitor la agrozootehnie. [Pr.: -zo-o] – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + zootehnic (după rus. agrozootehniceskii).

DOOM

agrozootéhnică (a-gro-) s. f., g.-d. art. agrozootéhnicii

agrozootehnice
AGROZOOTÉHNIC, -Ă, agrozootehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Agrozootehnie. 2. Adj. Care ține de agrozootehnie, privitor la agrozootehnie. – Din (1) rus. agrozootehnika, (2) agro- + zootehnic (după rus. agrozootehniceskii).

DOOM

agrozootéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrozootéhnici; f. agrozootéhnică, pl. agrozootéhnice

agrozootehnicei
AGROZOOTÉHNIC, -Ă, agrozootehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Agrozootehnie. 2. Adj. Care ține de agrozootehnie, privitor la agrozootehnie. – Din (1) rus. agrozootehnika, (2) agro- + zootehnic (după rus. agrozootehniceskii).

DOOM

agrozootéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrozootéhnici; f. agrozootéhnică, pl. agrozootéhnice

agrozootehnicele
AGROZOOTÉHNIC, -Ă, agrozootehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Agrozootehnie. 2. Adj. Care ține de agrozootehnie, privitor la agrozootehnie. – Din (1) rus. agrozootehnika, (2) agro- + zootehnic (după rus. agrozootehniceskii).

DOOM

agrozootéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrozootéhnici; f. agrozootéhnică, pl. agrozootéhnice

agrozootehnicelor
AGROZOOTÉHNIC, -Ă, agrozootehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Agrozootehnie. 2. Adj. Care ține de agrozootehnie, privitor la agrozootehnie. – Din (1) rus. agrozootehnika, (2) agro- + zootehnic (după rus. agrozootehniceskii).

DOOM

agrozootéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrozootéhnici; f. agrozootéhnică, pl. agrozootéhnice

agrozootehnici
AGROZOOTÉHNIC, -Ă, agrozootehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Agrozootehnie. 2. Adj. Care ține de agrozootehnie, privitor la agrozootehnie. – Din (1) rus. agrozootehnika, (2) agro- + zootehnic (după rus. agrozootehniceskii).

DOOM

agrozootéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrozootéhnici; f. agrozootéhnică, pl. agrozootéhnice

agrozootehnici
AGROZOOTÉHNIC, -Ă, agrozootehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Agrozootehnie. 2. Adj. Care ține de agrozootehnie, privitor la agrozootehnie. [Pr.: -zo-o] – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + zootehnic (după rus. agrozootehniceskii).

DOOM

agrozootéhnică (a-gro-) s. f., g.-d. art. agrozootéhnicii

agrozootehnician
AGROZOOTEHNICIÁN, -Ă, agrozootehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrozootehnie. [Pr.: -ci-an] – Agro- + zootehnician.

DOOM

agrozootehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrozootehniciénei (-ci-e-); pl. agrozootehniciéne

agrozootehniciana
AGROZOOTEHNICIÁN, -Ă, agrozootehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrozootehnie. [Pr.: -ci-an] – Agro- + zootehnician.

DOOM

agrozootehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrozootehniciénei (-ci-e-); pl. agrozootehniciéne

agrozootehnicianul
AGROZOOTEHNICIÁN, -Ă, agrozootehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrozootehnie. [Pr.: -ci-an] – Agro- + zootehnician.

DOOM

agrozootehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrozootehniciénei (-ci-e-); pl. agrozootehniciéne

agrozootehnicianului
AGROZOOTEHNICIÁN, -Ă, agrozootehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrozootehnie. [Pr.: -ci-an] – Agro- + zootehnician.

DOOM

agrozootehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrozootehniciénei (-ci-e-); pl. agrozootehniciéne

agrozootehniciene
AGROZOOTEHNICIÁN, -Ă, agrozootehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrozootehnie. [Pr.: -ci-an] – Agro- + zootehnician.

DOOM

agrozootehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrozootehniciénei (-ci-e-); pl. agrozootehniciéne

agrozootehnicienei
AGROZOOTEHNICIÁN, -Ă, agrozootehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrozootehnie. [Pr.: -ci-an] – Agro- + zootehnician.

DOOM

agrozootehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrozootehniciénei (-ci-e-); pl. agrozootehniciéne

agrozootehnicienele
AGROZOOTEHNICIÁN, -Ă, agrozootehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrozootehnie. [Pr.: -ci-an] – Agro- + zootehnician.

DOOM

agrozootehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrozootehniciénei (-ci-e-); pl. agrozootehniciéne

agrozootehnicienelor
AGROZOOTEHNICIÁN, -Ă, agrozootehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrozootehnie. [Pr.: -ci-an] – Agro- + zootehnician.

DOOM

agrozootehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrozootehniciénei (-ci-e-); pl. agrozootehniciéne

agrozootehnicieni
AGROZOOTEHNICIÁN, -Ă, agrozootehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrozootehnie. [Pr.: -ci-an] – Agro- + zootehnician.

DOOM

agrozootehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrozootehniciénei (-ci-e-); pl. agrozootehniciéne

agrozootehnicienii
AGROZOOTEHNICIÁN, -Ă, agrozootehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrozootehnie. [Pr.: -ci-an] – Agro- + zootehnician.

DOOM

agrozootehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrozootehniciénei (-ci-e-); pl. agrozootehniciéne

agrozootehnicienilor
AGROZOOTEHNICIÁN, -Ă, agrozootehnicieni, -e, s. m. și f. Specialist în agrozootehnie. [Pr.: -ci-an] – Agro- + zootehnician.

DOOM

agrozootehniciánă (a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrozootehniciénei (-ci-e-); pl. agrozootehniciéne

agrozootehnicii
AGROZOOTÉHNIC, -Ă, agrozootehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Agrozootehnie. 2. Adj. Care ține de agrozootehnie, privitor la agrozootehnie. – Din (1) rus. agrozootehnika, (2) agro- + zootehnic (după rus. agrozootehniceskii).

DOOM

agrozootéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrozootéhnici; f. agrozootéhnică, pl. agrozootéhnice

agrozootehnicii
AGROZOOTÉHNIC, -Ă, agrozootehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Agrozootehnie. 2. Adj. Care ține de agrozootehnie, privitor la agrozootehnie. [Pr.: -zo-o] – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + zootehnic (după rus. agrozootehniceskii).

DOOM

agrozootéhnică (a-gro-) s. f., g.-d. art. agrozootéhnicii

agrozootehnicilor
AGROZOOTÉHNIC, -Ă, agrozootehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Agrozootehnie. 2. Adj. Care ține de agrozootehnie, privitor la agrozootehnie. – Din (1) rus. agrozootehnika, (2) agro- + zootehnic (după rus. agrozootehniceskii).

DOOM

agrozootéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrozootéhnici; f. agrozootéhnică, pl. agrozootéhnice

agrozootehnicul
AGROZOOTÉHNIC, -Ă, agrozootehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Agrozootehnie. 2. Adj. Care ține de agrozootehnie, privitor la agrozootehnie. – Din (1) rus. agrozootehnika, (2) agro- + zootehnic (după rus. agrozootehniceskii).

DOOM

agrozootéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrozootéhnici; f. agrozootéhnică, pl. agrozootéhnice

agrozootehnicului
AGROZOOTÉHNIC, -Ă, agrozootehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Agrozootehnie. 2. Adj. Care ține de agrozootehnie, privitor la agrozootehnie. – Din (1) rus. agrozootehnika, (2) agro- + zootehnic (după rus. agrozootehniceskii).

DOOM

agrozootéhnic (a-gro-) adj. m., pl. agrozootéhnici; f. agrozootéhnică, pl. agrozootéhnice

agrozootehnie
AGROZOOTEHNÍE s. f. Tehnica cultivării plantelor furajere și a creșterii animalelor domestice; agrozootehnică (1). – Agro- + zootehnie.

DOOM

agrozootehníe (a-gro-) s. f., art. agrozootehnía, g.-d. agrozootehníi, art. agrozootehníei

agrozootehniei
AGROZOOTEHNÍE s. f. Tehnica cultivării plantelor furajere și a creșterii animalelor domestice; agrozootehnică (1). – Agro- + zootehnie.

DOOM

agrozootehníe (a-gro-) s. f., art. agrozootehnía, g.-d. agrozootehníi, art. agrozootehníei

agrozootehnii
AGROZOOTEHNÍE s. f. Tehnica cultivării plantelor furajere și a creșterii animalelor domestice; agrozootehnică (1). – Agro- + zootehnie.

DOOM

agrozootehníe (a-gro-) s. f., art. agrozootehnía, g.-d. agrozootehníi, art. agrozootehníei

agru
ágru (-re), s. n. – Ogor. – Mr., megl. agru. Lat. ăgrum, acuz. de la ăger (Pușcariu 38; Candrea -Dens., 21; REW 276; DAR; cf. Cortés, 125). Păstrat în Trans. După ce a dispărut din uzul general, a fost reînviat de neol. identic, reprezentat de numeroase forme der. și compuse: agrar, agricol, agricultură, agronomie etc.

agruma
AGRÚME s.f.pl. (Livr.) Termen generic care denumește fructele citrice. [Cf. it. agrume, fr. agrumes].

agrume
AGRÚME s.f.pl. (Livr.) Termen generic care denumește fructele citrice. [Cf. it. agrume, fr. agrumes].

agrumei
AGRÚME s.f.pl. (Livr.) Termen generic care denumește fructele citrice. [Cf. it. agrume, fr. agrumes].

agrumele
AGRÚME s.f.pl. (Livr.) Termen generic care denumește fructele citrice. [Cf. it. agrume, fr. agrumes].

agrumelor
AGRÚME s.f.pl. (Livr.) Termen generic care denumește fructele citrice. [Cf. it. agrume, fr. agrumes].

agrăi
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăia
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăiai
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăiam
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăiască
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăiau
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăiați
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăiesc
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăiește
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăiești
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăii
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăim
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăind
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăire
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăire
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

agrăiră
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăirăm
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăirăți
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăise
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăisem
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăiseră
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăiserăm
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăiserăți
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăiseși
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăiseți
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăit
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăit
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

agrăiși
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agrăiți
AGRĂÍ, agrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A adresa cuiva vorba. – A³ + grăi (după germ. ansprechen, anreden).

DOOM

agrăí (a ~) (reg.) (a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. agrăiésc, imperf. 3 sg. agrăiá; conj. prez. 3 să agrăiáscă

agud
AGÚD, aguzi, s. m. (Reg.) Dud. – Din agudă.

DOOM

agúd (reg.) s. m., pl. agúzi

aguda
AGÚDĂ, agude, s. f. (Reg.) Dudă. – Din sl. agoda.

DOOM

agúdă (reg.) s. f., g.-d. art. agúdei; pl. agúde

agude
AGÚDĂ, agude, s. f. (Reg.) Dudă. – Din sl. agoda.

DOOM

agúdă (reg.) s. f., g.-d. art. agúdei; pl. agúde

agudei
AGÚDĂ, agude, s. f. (Reg.) Dudă. – Din sl. agoda.

DOOM

agúdă (reg.) s. f., g.-d. art. agúdei; pl. agúde

agudele
AGÚDĂ, agude, s. f. (Reg.) Dudă. – Din sl. agoda.

DOOM

agúdă (reg.) s. f., g.-d. art. agúdei; pl. agúde

agudelor
AGÚDĂ, agude, s. f. (Reg.) Dudă. – Din sl. agoda.

DOOM

agúdă (reg.) s. f., g.-d. art. agúdei; pl. agúde

agudul
AGÚD, aguzi, s. m. (Reg.) Dud. – Din agudă.

DOOM

agúd (reg.) s. m., pl. agúzi

agudului
AGÚD, aguzi, s. m. (Reg.) Dud. – Din agudă.

DOOM

agúd (reg.) s. m., pl. agúzi

agura
agurá (-réz, -át), vb. – A prezice, a prevesti. Lat. a(u)gŭrāre (Densusianu, Rom., XXVIII, 61; Pușcariu 39; Candrea-Dens., 23; REW 784; DAR); cf. v. it. a(g)urare (lec. aúru, mil. ingürá, sard. aurá), prov. aurar, sp. agorar, port. agourar. Rar, Trans. de Vest. Mr. ugure, s. n. (profeție), a fost interpretat de Pascu, I, 178, ca der. de la lat. augurium, ceea ce poate fi adevărat numai dacă se are în vedere complicata cale de transmitere a cuv.: lat. augurium a dat în ngr. γουρί, de unde tc. ogur, care este etimonul cuv. mr., cf. ursuz.

agurare
agurá (-réz, -át), vb. – A prezice, a prevesti. Lat. a(u)gŭrāre (Densusianu, Rom., XXVIII, 61; Pușcariu 39; Candrea-Dens., 23; REW 784; DAR); cf. v. it. a(g)urare (lec. aúru, mil. ingürá, sard. aurá), prov. aurar, sp. agorar, port. agourar. Rar, Trans. de Vest. Mr. ugure, s. n. (profeție), a fost interpretat de Pascu, I, 178, ca der. de la lat. augurium, ceea ce poate fi adevărat numai dacă se are în vedere complicata cale de transmitere a cuv.: lat. augurium a dat în ngr. γουρί, de unde tc. ogur, care este etimonul cuv. mr., cf. ursuz.

agurida
AGURÍDĂ, aguride, s. f. Strugure înainte de coacere, cu gust foarte acru. – Din ngr. agurída.

DOOM

agurídă s. f., g.-d. art. agurídei; pl. aguríde

aguride
AGURÍDĂ, aguride, s. f. Strugure înainte de coacere, cu gust foarte acru. – Din ngr. agurída.

DOOM

agurídă s. f., g.-d. art. agurídei; pl. aguríde

aguridei
AGURÍDĂ, aguride, s. f. Strugure înainte de coacere, cu gust foarte acru. – Din ngr. agurída.

DOOM

agurídă s. f., g.-d. art. agurídei; pl. aguríde

aguridele
AGURÍDĂ, aguride, s. f. Strugure înainte de coacere, cu gust foarte acru. – Din ngr. agurída.

DOOM

agurídă s. f., g.-d. art. agurídei; pl. aguríde

aguridelor
AGURÍDĂ, aguride, s. f. Strugure înainte de coacere, cu gust foarte acru. – Din ngr. agurída.

DOOM

agurídă s. f., g.-d. art. agurídei; pl. aguríde

agurijoara
AGURIJOÁRĂ, agurijoare, s. f. Plantă erbacee decorativă, cu flori mari galbene, albe, portocalii, roz sau roșii, care se deschid numai la soare (Portulaca grandiflora). – Aguridă + suf. -ioară.

DOOM

agurijoáră s. f., g.-d. art. agurijoárei; pl. agurijoáre

agurijoare
AGURIJOÁRĂ, agurijoare, s. f. Plantă erbacee decorativă, cu flori mari galbene, albe, portocalii, roz sau roșii, care se deschid numai la soare (Portulaca grandiflora). – Aguridă + suf. -ioară.

DOOM

agurijoáră s. f., g.-d. art. agurijoárei; pl. agurijoáre

agurijoarei
AGURIJOÁRĂ, agurijoare, s. f. Plantă erbacee decorativă, cu flori mari galbene, albe, portocalii, roz sau roșii, care se deschid numai la soare (Portulaca grandiflora). – Aguridă + suf. -ioară.

DOOM

agurijoáră s. f., g.-d. art. agurijoárei; pl. agurijoáre

agurijoarele
AGURIJOÁRĂ, agurijoare, s. f. Plantă erbacee decorativă, cu flori mari galbene, albe, portocalii, roz sau roșii, care se deschid numai la soare (Portulaca grandiflora). – Aguridă + suf. -ioară.

DOOM

agurijoáră s. f., g.-d. art. agurijoárei; pl. agurijoáre

agurijoarelor
AGURIJOÁRĂ, agurijoare, s. f. Plantă erbacee decorativă, cu flori mari galbene, albe, portocalii, roz sau roșii, care se deschid numai la soare (Portulaca grandiflora). – Aguridă + suf. -ioară.

DOOM

agurijoáră s. f., g.-d. art. agurijoárei; pl. agurijoáre

agust
águst, s. m. – August. – Var. gust, agustru. Mr. avgustru, megl. avgust. Lat. pop. agŭstus, formă redusă de la augŭstus (Pușcariu 40; Candrea-Dens., 24; REW 786; DAR); cf. alb. gušt, it., sp., port. agosto, prov., cat. agost, fr. août. Coexistă în prezent cu dubletul neol. august, înainte pronunțat de asemenea avgust (‹ ngr. αὔγουστος). – Der. agustos, s. m. (varietate de struguri timpurii); gustar, s. m. (august), rezultat din contaminarea cu a gusta, etimologie populară care a interpretat numele lunii ca momentul cînd se gustă și se încearcă roadele culesului, și mai ales ale viei.

aguti
AGÚTI s.m. (Zool.) Animal rozător din America de Sud. [< fr. agouti < cuv. guarani].

aguzi
AGÚD, aguzi, s. m. (Reg.) Dud. – Din agudă.

DOOM

agúd (reg.) s. m., pl. agúzi

aguzii
AGÚD, aguzi, s. m. (Reg.) Dud. – Din agudă.

DOOM

agúd (reg.) s. m., pl. agúzi

aguzilor
AGÚD, aguzi, s. m. (Reg.) Dud. – Din agudă.

DOOM

agúd (reg.) s. m., pl. agúzi

agyleus
Agyleus, nume purtat de Apollo, în calitatea sa de divinitate protectoare a străzilor și a piețelor publice.

agâmba
agîmbá (-béz, -át), vb. – A urmări, a merge pe urmele cuiva. Origine necunoscută. Cuvînt puțin folosit. Este îndoielnică der. din lat. gamba (Philippide, II, 643), prin intermediul unui *aggambāre (DAR), cf. REW 1529; această explicație nu se potrivește cu sensul der. agîmbeală, s. f. (epilepsie) și agîmbat adj. (nenorocit, amărît). Ar putea fi vorba de un lat. *aggimbāre, de la *gimbus, deformare de la gibbus (ca și calabr. agghimbare „a se îndoi, a se cocoșa,” cf. Rohlfs I, 75), ipoteză care se potrivește mai bine cu der. și mai puțin cu vb.

agâmbare
agîmbá (-béz, -át), vb. – A urmări, a merge pe urmele cuiva. Origine necunoscută. Cuvînt puțin folosit. Este îndoielnică der. din lat. gamba (Philippide, II, 643), prin intermediul unui *aggambāre (DAR), cf. REW 1529; această explicație nu se potrivește cu sensul der. agîmbeală, s. f. (epilepsie) și agîmbat adj. (nenorocit, amărît). Ar putea fi vorba de un lat. *aggimbāre, de la *gimbus, deformare de la gibbus (ca și calabr. agghimbare „a se îndoi, a se cocoșa,” cf. Rohlfs I, 75), ipoteză care se potrivește mai bine cu der. și mai puțin cu vb.

agâmbat
agîmbá (-béz, -át), vb. – A urmări, a merge pe urmele cuiva. Origine necunoscută. Cuvînt puțin folosit. Este îndoielnică der. din lat. gamba (Philippide, II, 643), prin intermediul unui *aggambāre (DAR), cf. REW 1529; această explicație nu se potrivește cu sensul der. agîmbeală, s. f. (epilepsie) și agîmbat adj. (nenorocit, amărît). Ar putea fi vorba de un lat. *aggimbāre, de la *gimbus, deformare de la gibbus (ca și calabr. agghimbare „a se îndoi, a se cocoșa,” cf. Rohlfs I, 75), ipoteză care se potrivește mai bine cu der. și mai puțin cu vb.

agănău
AGĂNẮUL s. n. (Înv.) Un fel de horă jucată de bărbați; melodie după care se execută această horă. – Et. nec.

DOOM

agănắul (dans) (înv.) s. n. art., neart. agănắu

agănăul
AGĂNẮUL s. n. (Înv.) Un fel de horă jucată de bărbați; melodie după care se execută această horă. – Et. nec.

DOOM

agănắul (dans) (înv.) s. n. art., neart. agănắu

agănăului
AGĂNẮUL s. n. (Înv.) Un fel de horă jucată de bărbați; melodie după care se execută această horă. – Et. nec.

DOOM

agănắul (dans) (înv.) s. n. art., neart. agănắu

agărlâc
AGĂRLẤC, agărlâcuri, s. n. (Înv.) Calabalâc. – Din tc. ağırlık „greutate”.

DOOM

agărlấc (înv.) s. n., pl. agărlấcuri

agărlâcul
AGĂRLẤC, agărlâcuri, s. n. (Înv.) Calabalâc. – Din tc. ağırlık „greutate”.

DOOM

agărlấc (înv.) s. n., pl. agărlấcuri

agărlâcului
AGĂRLẤC, agărlâcuri, s. n. (Înv.) Calabalâc. – Din tc. ağırlık „greutate”.

DOOM

agărlấc (înv.) s. n., pl. agărlấcuri

agărlâcuri
AGĂRLẤC, agărlâcuri, s. n. (Înv.) Calabalâc. – Din tc. ağırlık „greutate”.

DOOM

agărlấc (înv.) s. n., pl. agărlấcuri

agărlâcurile
AGĂRLẤC, agărlâcuri, s. n. (Înv.) Calabalâc. – Din tc. ağırlık „greutate”.

DOOM

agărlấc (înv.) s. n., pl. agărlấcuri

agărlâcurilor
AGĂRLẤC, agărlâcuri, s. n. (Înv.) Calabalâc. – Din tc. ağırlık „greutate”.

DOOM

agărlấc (înv.) s. n., pl. agărlấcuri

agărlîc
AGĂRLẤC, agărlâcuri, s. n. (Înv.) Calabalâc. – Din tc. ağırlık „greutate”.

DOOM

agărlấc (înv.) s. n., pl. agărlấcuri

agărlîcul
AGĂRLẤC, agărlâcuri, s. n. (Înv.) Calabalâc. – Din tc. ağırlık „greutate”.

DOOM

agărlấc (înv.) s. n., pl. agărlấcuri

agărlîcului
AGĂRLẤC, agărlâcuri, s. n. (Înv.) Calabalâc. – Din tc. ağırlık „greutate”.

DOOM

agărlấc (înv.) s. n., pl. agărlấcuri

agărlîcuri
AGĂRLẤC, agărlâcuri, s. n. (Înv.) Calabalâc. – Din tc. ağırlık „greutate”.

DOOM

agărlấc (înv.) s. n., pl. agărlấcuri

agărlîcurile
AGĂRLẤC, agărlâcuri, s. n. (Înv.) Calabalâc. – Din tc. ağırlık „greutate”.

DOOM

agărlấc (înv.) s. n., pl. agărlấcuri

agărlîcurilor
AGĂRLẤC, agărlâcuri, s. n. (Înv.) Calabalâc. – Din tc. ağırlık „greutate”.

DOOM

agărlấc (înv.) s. n., pl. agărlấcuri

agăț
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățai
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățam
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățare
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățare
AGĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a (se) agăța. [Var.: acățáre s. f.] – V. agăța.

DOOM

agățáre s. f., g.-d. art. agățắrii

agățarea
AGĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a (se) agăța. [Var.: acățáre s. f.] – V. agăța.

DOOM

agățáre s. f., g.-d. art. agățắrii

agățară
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățarăm
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățarăți
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățase
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățasem
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățaseră
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățaserăm
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățaserăți
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățaseși
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățaseți
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățat
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățat
AGĂȚÁT, -Ă, agățați, -te, adj. 1. Atârnat, spânzurat², suspendat. 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Prins fără voie într-un obiect ascuțit care găurește, deșiră, rupe o țesătură. ♦ Rupt, găurit prin prindere într-un obiect ascuțit. [Var.: acățát, -ă adj.] – V. agăța.

agățata
AGĂȚÁT, -Ă, agățați, -te, adj. 1. Atârnat, spânzurat², suspendat. 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Prins fără voie într-un obiect ascuțit care găurește, deșiră, rupe o țesătură. ♦ Rupt, găurit prin prindere într-un obiect ascuțit. [Var.: acățát, -ă adj.] – V. agăța.

agățate
AGĂȚÁT, -Ă, agățați, -te, adj. 1. Atârnat, spânzurat², suspendat. 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Prins fără voie într-un obiect ascuțit care găurește, deșiră, rupe o țesătură. ♦ Rupt, găurit prin prindere într-un obiect ascuțit. [Var.: acățát, -ă adj.] – V. agăța.

agățatei
AGĂȚÁT, -Ă, agățați, -te, adj. 1. Atârnat, spânzurat², suspendat. 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Prins fără voie într-un obiect ascuțit care găurește, deșiră, rupe o țesătură. ♦ Rupt, găurit prin prindere într-un obiect ascuțit. [Var.: acățát, -ă adj.] – V. agăța.

agățatele
AGĂȚÁT, -Ă, agățați, -te, adj. 1. Atârnat, spânzurat², suspendat. 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Prins fără voie într-un obiect ascuțit care găurește, deșiră, rupe o țesătură. ♦ Rupt, găurit prin prindere într-un obiect ascuțit. [Var.: acățát, -ă adj.] – V. agăța.

agățatelor
AGĂȚÁT, -Ă, agățați, -te, adj. 1. Atârnat, spânzurat², suspendat. 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Prins fără voie într-un obiect ascuțit care găurește, deșiră, rupe o țesătură. ♦ Rupt, găurit prin prindere într-un obiect ascuțit. [Var.: acățát, -ă adj.] – V. agăța.

agățatul
AGĂȚÁT, -Ă, agățați, -te, adj. 1. Atârnat, spânzurat², suspendat. 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Prins fără voie într-un obiect ascuțit care găurește, deșiră, rupe o țesătură. ♦ Rupt, găurit prin prindere într-un obiect ascuțit. [Var.: acățát, -ă adj.] – V. agăța.

agățatului
AGĂȚÁT, -Ă, agățați, -te, adj. 1. Atârnat, spânzurat², suspendat. 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Prins fără voie într-un obiect ascuțit care găurește, deșiră, rupe o țesătură. ♦ Rupt, găurit prin prindere într-un obiect ascuțit. [Var.: acățát, -ă adj.] – V. agăța.

agățau
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățași
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățați
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățați
AGĂȚÁT, -Ă, agățați, -te, adj. 1. Atârnat, spânzurat², suspendat. 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Prins fără voie într-un obiect ascuțit care găurește, deșiră, rupe o țesătură. ♦ Rupt, găurit prin prindere într-un obiect ascuțit. [Var.: acățát, -ă adj.] – V. agăța.

agățații
AGĂȚÁT, -Ă, agățați, -te, adj. 1. Atârnat, spânzurat², suspendat. 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Prins fără voie într-un obiect ascuțit care găurește, deșiră, rupe o țesătură. ♦ Rupt, găurit prin prindere într-un obiect ascuțit. [Var.: acățát, -ă adj.] – V. agăța.

agățaților
AGĂȚÁT, -Ă, agățați, -te, adj. 1. Atârnat, spânzurat², suspendat. 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Prins fără voie într-un obiect ascuțit care găurește, deșiră, rupe o țesătură. ♦ Rupt, găurit prin prindere într-un obiect ascuțit. [Var.: acățát, -ă adj.] – V. agăța.

agăți
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățând
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățînd
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

agățări
AGĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a (se) agăța. [Var.: acățáre s. f.] – V. agăța.

DOOM

agățáre s. f., g.-d. art. agățắrii

agățării
AGĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a (se) agăța. [Var.: acățáre s. f.] – V. agăța.

DOOM

agățáre s. f., g.-d. art. agățắrii

agățările
AGĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a (se) agăța. [Var.: acățáre s. f.] – V. agăța.

DOOM

agățáre s. f., g.-d. art. agățắrii

agățărilor
AGĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a (se) agăța. [Var.: acățáre s. f.] – V. agăța.

DOOM

agățáre s. f., g.-d. art. agățắrii

agățătoare
AGĂȚĂTÓR, -OÁRE, agățători, -oare, adj., s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. S. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la flecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci (și la sg., f.); pasăre care face parte din acest grup. [Var.: acățătór, -oáre adj.] – Agăța + suf. -ător.

DOOM

agățătoáre¹ (atârnătoare) s. f., g.-d. art. agățătórii; pl. agățătóri

agățătoare
AGĂȚĂTÓR, -OÁRE, agățători, -oare, adj., s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. S. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la flecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci (și la sg., f.); pasăre care face parte din acest grup. [Var.: acățătór, -oáre adj.] – Agăța + suf. -ător.

DOOM

agățătór adj. m., pl. agățătóri; f. sg. și pl. agățătoáre

agățătoarea
AGĂȚĂTÓR, -OÁRE, agățători, -oare, adj., s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. S. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la flecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci (și la sg., f.); pasăre care face parte din acest grup. [Var.: acățătór, -oáre adj.] – Agăța + suf. -ător.

DOOM

agățătoáre¹ (atârnătoare) s. f., g.-d. art. agățătórii; pl. agățătóri

agățătoarea
AGĂȚĂTÓR, -OÁRE, agățători, -oare, adj., s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. S. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la flecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci (și la sg., f.); pasăre care face parte din acest grup. [Var.: acățătór, -oáre adj.] – Agăța + suf. -ător.

DOOM

agățătór adj. m., pl. agățătóri; f. sg. și pl. agățătoáre

agățătoarei
AGĂȚĂTÓR, -OÁRE, agățători, -oare, adj., s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. S. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la flecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci (și la sg., f.); pasăre care face parte din acest grup. [Var.: acățătór, -oáre adj.] – Agăța + suf. -ător.

DOOM

agățătór adj. m., pl. agățătóri; f. sg. și pl. agățătoáre

agățătoarele
AGĂȚĂTÓR, -OÁRE, agățători, -oare, adj., s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. S. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la flecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci (și la sg., f.); pasăre care face parte din acest grup. [Var.: acățătór, -oáre adj.] – Agăța + suf. -ător.

DOOM

agățătór adj. m., pl. agățătóri; f. sg. și pl. agățătoáre

agățătoarelor
AGĂȚĂTÓR, -OÁRE, agățători, -oare, adj., s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. S. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la flecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci (și la sg., f.); pasăre care face parte din acest grup. [Var.: acățătór, -oáre adj.] – Agăța + suf. -ător.

DOOM

agățătór adj. m., pl. agățătóri; f. sg. și pl. agățătoáre

agățător
AGĂȚĂTÓR, -OÁRE, agățători, -oare, adj., s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. S. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la flecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci (și la sg., f.); pasăre care face parte din acest grup. [Var.: acățătór, -oáre adj.] – Agăța + suf. -ător.

DOOM

agățătór adj. m., pl. agățătóri; f. sg. și pl. agățătoáre

agățători
AGĂȚĂTÓR, -OÁRE, agățători, -oare, adj., s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. S. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la flecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci (și la sg., f.); pasăre care face parte din acest grup. [Var.: acățătór, -oáre adj.] – Agăța + suf. -ător.

DOOM

agățătoáre¹ (atârnătoare) s. f., g.-d. art. agățătórii; pl. agățătóri

agățători
AGĂȚĂTÓR, -OÁRE, agățători, -oare, adj., s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. S. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la flecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci (și la sg., f.); pasăre care face parte din acest grup. [Var.: acățătór, -oáre adj.] – Agăța + suf. -ător.

DOOM

agățătór adj. m., pl. agățătóri; f. sg. și pl. agățătoáre

agățătorii
AGĂȚĂTÓR, -OÁRE, agățători, -oare, adj., s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. S. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la flecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci (și la sg., f.); pasăre care face parte din acest grup. [Var.: acățătór, -oáre adj.] – Agăța + suf. -ător.

DOOM

agățătoáre¹ (atârnătoare) s. f., g.-d. art. agățătórii; pl. agățătóri

agățătorii
AGĂȚĂTÓR, -OÁRE, agățători, -oare, adj., s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. S. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la flecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci (și la sg., f.); pasăre care face parte din acest grup. [Var.: acățătór, -oáre adj.] – Agăța + suf. -ător.

DOOM

agățătór adj. m., pl. agățătóri; f. sg. și pl. agățătoáre

agățătorile
AGĂȚĂTÓR, -OÁRE, agățători, -oare, adj., s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. S. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la flecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci (și la sg., f.); pasăre care face parte din acest grup. [Var.: acățătór, -oáre adj.] – Agăța + suf. -ător.

DOOM

agățătoáre¹ (atârnătoare) s. f., g.-d. art. agățătórii; pl. agățătóri

agățătorilor
AGĂȚĂTÓR, -OÁRE, agățători, -oare, adj., s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. S. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la flecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci (și la sg., f.); pasăre care face parte din acest grup. [Var.: acățătór, -oáre adj.] – Agăța + suf. -ător.

DOOM

agățătoáre¹ (atârnătoare) s. f., g.-d. art. agățătórii; pl. agățătóri

agățătorilor
AGĂȚĂTÓR, -OÁRE, agățători, -oare, adj., s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. S. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la flecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci (și la sg., f.); pasăre care face parte din acest grup. [Var.: acățătór, -oáre adj.] – Agăța + suf. -ător.

DOOM

agățătór adj. m., pl. agățătóri; f. sg. și pl. agățătoáre

agățătorul
AGĂȚĂTÓR, -OÁRE, agățători, -oare, adj., s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. S. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la flecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci (și la sg., f.); pasăre care face parte din acest grup. [Var.: acățătór, -oáre adj.] – Agăța + suf. -ător.

DOOM

agățătór adj. m., pl. agățătóri; f. sg. și pl. agățătoáre

agățătorului
AGĂȚĂTÓR, -OÁRE, agățători, -oare, adj., s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. S. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la flecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci (și la sg., f.); pasăre care face parte din acest grup. [Var.: acățătór, -oáre adj.] – Agăța + suf. -ător.

DOOM

agățătór adj. m., pl. agățătóri; f. sg. și pl. agățătoáre