ad
AD VALÓREM loc. adv. (De obicei despre calcularea taxelor vamale) După valoare. – Loc. lat. DOOM
ad lítteram (lat.) loc. adj., loc. adv.; abr. ad. litt.
ad
AD REFERÉNDUM loc. adj. Termen folosit la semnarea unui tratat internațional de către un reprezentant diplomatic împuternicit să negocieze, dar nu să angajeze statul în privința semnării tratatului. [< lat. ad referendum – pentru a referi].
ad
AD-ÍNTERIM adj. invar. Care ține locul titularului, care este provizoriu; interimar. Ministru ad-interim. [Scris și: ad interim] – Loc. lat. DOOM
ad-ínterim / (lat.) ad ínterim adj. invar.; abr. a.i. / ad int.
adactilie
ADACTILÍE s. f. Malformație congenitală care constă în absența tuturor degetelor. – Din fr. adactylie. DOOM
adactilíe s. f., art. adactilía, g.-d. adactilíi, art. adactilíei
adagietto
ADAGIÉTTO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Mai puțin lent decât adagio. – Din it. adagietto. DOOM
adagiétto (it.) (-giet-) adv.
adagii
ADÁGIU, adagii, s. n. Maximă, sentință, aforism. – Din lat. adagium, fr. adage. DOOM
adágiu (maximă) [giu pron. gĭu] s. n., art. adágiul; pl. adágii, art. adágiile (-gi-i-)
adagiile
ADÁGIU, adagii, s. n. Maximă, sentință, aforism. – Din lat. adagium, fr. adage. DOOM
adágiu (maximă) [giu pron. gĭu] s. n., art. adágiul; pl. adágii, art. adágiile (-gi-i-)
adagiilor
ADÁGIU, adagii, s. n. Maximă, sentință, aforism. – Din lat. adagium, fr. adage. DOOM
adágiu (maximă) [giu pron. gĭu] s. n., art. adágiul; pl. adágii, art. adágiile (-gi-i-)
adagio
ADÁGIO adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) În tempo lent, rar. 2. S. n. (Parte dintr-o) compoziție muzicală care se cântă într-un tempo lent. ♦ Prima parte lentă, executată de doi soliști, într-un balet clasic („pas de deux”). – Din it. adagio. DOOM
adágio (it.) (-gio) adv., s. n.; abr. Adº
adagioul
ADÁGIO adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) În tempo lent, rar. 2. S. n. (Parte dintr-o) compoziție muzicală care se cântă într-un tempo lent. ♦ Prima parte lentă, executată de doi soliști, într-un balet clasic („pas de deux”). – Din it. adagio. DOOM
adágio (it.) (-gio) adv., s. n.; abr. Adº
adagioului
ADÁGIO adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) În tempo lent, rar. 2. S. n. (Parte dintr-o) compoziție muzicală care se cântă într-un tempo lent. ♦ Prima parte lentă, executată de doi soliști, într-un balet clasic („pas de deux”). – Din it. adagio. DOOM
adágio (it.) (-gio) adv., s. n.; abr. Adº
adagiu
ADÁGIU, adagii, s. n. Maximă, sentință, aforism. – Din lat. adagium, fr. adage. DOOM
adágiu (maximă) [giu pron. gĭu] s. n., art. adágiul; pl. adágii, art. adágiile (-gi-i-)
adagiul
ADÁGIU, adagii, s. n. Maximă, sentință, aforism. – Din lat. adagium, fr. adage. DOOM
adágiu (maximă) [giu pron. gĭu] s. n., art. adágiul; pl. adágii, art. adágiile (-gi-i-)
adagiului
ADÁGIU, adagii, s. n. Maximă, sentință, aforism. – Din lat. adagium, fr. adage. DOOM
adágiu (maximă) [giu pron. gĭu] s. n., art. adágiul; pl. adágii, art. adágiile (-gi-i-)
adam
în costumul lui Adam și Eva expr. (glum. – d. un cuplu) nud; complet dezbrăcat.
adamant
ADAMÁNT, adamante, s. n. (Pop.) Diamant (1). – Din sl. adamantŭ. DOOM
adamánt (pop.) s. n., pl. adamánte
adamante
ADAMÁNT, adamante, s. n. (Pop.) Diamant (1). – Din sl. adamantŭ. DOOM
adamánt (pop.) s. n., pl. adamánte
adamantele
ADAMÁNT, adamante, s. n. (Pop.) Diamant (1). – Din sl. adamantŭ. DOOM
adamánt (pop.) s. n., pl. adamánte
adamantelor
ADAMÁNT, adamante, s. n. (Pop.) Diamant (1). – Din sl. adamantŭ. DOOM
adamánt (pop.) s. n., pl. adamánte
adamantin
ADAMANTÍN, -Ă, adamantini, -e, adj. (Despre luciul mineralelor) Diamantin. – Din lat. adamantinus, fr. adamantin. DOOM
adamantín adj. m., pl. adamantíni; f. adamantínă, pl. adamantíne
adamantina
ADAMANTÍN, -Ă, adamantini, -e, adj. (Despre luciul mineralelor) Diamantin. – Din lat. adamantinus, fr. adamantin. DOOM
adamantín adj. m., pl. adamantíni; f. adamantínă, pl. adamantíne
adamantina
ADAMANTÍNĂ s. f. (Anat.) Smalț dentar – Din fr., engl. adamantine. DOOM
adamantínă (smalț dentar) s. f., g.-d. art. adamantínei
adamantine
ADAMANTÍN, -Ă, adamantini, -e, adj. (Despre luciul mineralelor) Diamantin. – Din lat. adamantinus, fr. adamantin. DOOM
adamantín adj. m., pl. adamantíni; f. adamantínă, pl. adamantíne
adamantine
ADAMANTÍNĂ s. f. (Anat.) Smalț dentar – Din fr., engl. adamantine. DOOM
adamantínă (smalț dentar) s. f., g.-d. art. adamantínei
adamantinei
ADAMANTÍN, -Ă, adamantini, -e, adj. (Despre luciul mineralelor) Diamantin. – Din lat. adamantinus, fr. adamantin. DOOM
adamantín adj. m., pl. adamantíni; f. adamantínă, pl. adamantíne
adamantinei
ADAMANTÍNĂ s. f. (Anat.) Smalț dentar – Din fr., engl. adamantine. DOOM
adamantínă (smalț dentar) s. f., g.-d. art. adamantínei
adamantinele
ADAMANTÍN, -Ă, adamantini, -e, adj. (Despre luciul mineralelor) Diamantin. – Din lat. adamantinus, fr. adamantin. DOOM
adamantín adj. m., pl. adamantíni; f. adamantínă, pl. adamantíne
adamantinelor
ADAMANTÍN, -Ă, adamantini, -e, adj. (Despre luciul mineralelor) Diamantin. – Din lat. adamantinus, fr. adamantin. DOOM
adamantín adj. m., pl. adamantíni; f. adamantínă, pl. adamantíne
adamantini
ADAMANTÍN, -Ă, adamantini, -e, adj. (Despre luciul mineralelor) Diamantin. – Din lat. adamantinus, fr. adamantin. DOOM
adamantín adj. m., pl. adamantíni; f. adamantínă, pl. adamantíne
adamantinii
ADAMANTÍN, -Ă, adamantini, -e, adj. (Despre luciul mineralelor) Diamantin. – Din lat. adamantinus, fr. adamantin. DOOM
adamantín adj. m., pl. adamantíni; f. adamantínă, pl. adamantíne
adamantinilor
ADAMANTÍN, -Ă, adamantini, -e, adj. (Despre luciul mineralelor) Diamantin. – Din lat. adamantinus, fr. adamantin. DOOM
adamantín adj. m., pl. adamantíni; f. adamantínă, pl. adamantíne
adamantinom
ADAMANTINÓM s.n. (Med.) Tumoare dentară malignă. [Pl. -oame. / < fr. adamantinome, cf. gr. adamas – smalț].
adamantinul
ADAMANTÍN, -Ă, adamantini, -e, adj. (Despre luciul mineralelor) Diamantin. – Din lat. adamantinus, fr. adamantin. DOOM
adamantín adj. m., pl. adamantíni; f. adamantínă, pl. adamantíne
adamantinului
ADAMANTÍN, -Ă, adamantini, -e, adj. (Despre luciul mineralelor) Diamantin. – Din lat. adamantinus, fr. adamantin. DOOM
adamantín adj. m., pl. adamantíni; f. adamantínă, pl. adamantíne
adamantoblast
ADAMANTOBLÁST s.n. (Biol.) Celulă destinată a forma prismele smalțului dentar. [< fr. adamantoblaste].
adamantul
ADAMÁNT, adamante, s. n. (Pop.) Diamant (1). – Din sl. adamantŭ. DOOM
adamánt (pop.) s. n., pl. adamánte
adamantului
ADAMÁNT, adamante, s. n. (Pop.) Diamant (1). – Din sl. adamantŭ. DOOM
adamánt (pop.) s. n., pl. adamánte
adamasca
ADAMÁSCĂ s. f. (Înv.) Damasc. – Din rus. adamaska, lat. (a)damascus, -a, -um „din Damasc”.
adamască
ADAMÁSCĂ s. f. (Înv.) Damasc. – Din rus. adamaska, lat. (a)damascus, -a, -um „din Damasc”. DOOM
adamáscă (înv.) s. f., g.-d. art. adamáștei
adamaște
ADAMÁSCĂ s. f. (Înv.) Damasc. – Din rus. adamaska, lat. (a)damascus, -a, -um „din Damasc”.
adamaștei
ADAMÁSCĂ s. f. (Înv.) Damasc. – Din rus. adamaska, lat. (a)damascus, -a, -um „din Damasc”.
adamic
ADÁMIC, -Ă adj. Referitor la Adam. [< fr. adamique, cf. Adam – numele primului om biblic].
adamica
ADÁMIC, -Ă adj. Referitor la Adam. [< fr. adamique, cf. Adam – numele primului om biblic].
adamice
ADÁMIC, -Ă adj. Referitor la Adam. [< fr. adamique, cf. Adam – numele primului om biblic].
adamicei
ADÁMIC, -Ă adj. Referitor la Adam. [< fr. adamique, cf. Adam – numele primului om biblic].
adamicele
ADÁMIC, -Ă adj. Referitor la Adam. [< fr. adamique, cf. Adam – numele primului om biblic].
adamicelor
ADÁMIC, -Ă adj. Referitor la Adam. [< fr. adamique, cf. Adam – numele primului om biblic].
adamici
ADÁMIC, -Ă adj. Referitor la Adam. [< fr. adamique, cf. Adam – numele primului om biblic].
adamicii
ADÁMIC, -Ă adj. Referitor la Adam. [< fr. adamique, cf. Adam – numele primului om biblic].
adamicilor
ADÁMIC, -Ă adj. Referitor la Adam. [< fr. adamique, cf. Adam – numele primului om biblic].
adamicul
ADÁMIC, -Ă adj. Referitor la Adam. [< fr. adamique, cf. Adam – numele primului om biblic].
adamicului
ADÁMIC, -Ă adj. Referitor la Adam. [< fr. adamique, cf. Adam – numele primului om biblic].
adamism
ADAMÍSM s. n. Doctrina adamiților. – Din fr. adamisme. DOOM
adamísm s. n.
adamismul
ADAMÍSM s. n. Doctrina adamiților. – Din fr. adamisme. DOOM
adamísm s. n.
adamismului
ADAMÍSM s. n. Doctrina adamiților. – Din fr. adamisme. DOOM
adamísm s. n.
adamit
ADAMÍT, -Ă, adamiți, -te, s. m. și f. Membru al unei secte gnostice din primele secole ale creștinismului, ai cărei adepți, sub cuvânt că au recâștigat puritatea originară, umblau în pielea goală. – Din fr. adamite. DOOM
adamítă (adeptă a adamismului) s. f., g.-d. art. adamítei; pl. adamíte
adamita
ADAMÍT, -Ă, adamiți, -te, s. m. și f. Membru al unei secte gnostice din primele secole ale creștinismului, ai cărei adepți, sub cuvânt că au recâștigat puritatea originară, umblau în pielea goală. – Din fr. adamite. DOOM
adamítă (adeptă a adamismului) s. f., g.-d. art. adamítei; pl. adamíte
adamite
ADAMÍT, -Ă, adamiți, -te, s. m. și f. Membru al unei secte gnostice din primele secole ale creștinismului, ai cărei adepți, sub cuvânt că au recâștigat puritatea originară, umblau în pielea goală. – Din fr. adamite. DOOM
adamítă (adeptă a adamismului) s. f., g.-d. art. adamítei; pl. adamíte
adamitei
ADAMÍT, -Ă, adamiți, -te, s. m. și f. Membru al unei secte gnostice din primele secole ale creștinismului, ai cărei adepți, sub cuvânt că au recâștigat puritatea originară, umblau în pielea goală. – Din fr. adamite. DOOM
adamítă (adeptă a adamismului) s. f., g.-d. art. adamítei; pl. adamíte
adamitele
ADAMÍT, -Ă, adamiți, -te, s. m. și f. Membru al unei secte gnostice din primele secole ale creștinismului, ai cărei adepți, sub cuvânt că au recâștigat puritatea originară, umblau în pielea goală. – Din fr. adamite. DOOM
adamítă (adeptă a adamismului) s. f., g.-d. art. adamítei; pl. adamíte
adamitelor
ADAMÍT, -Ă, adamiți, -te, s. m. și f. Membru al unei secte gnostice din primele secole ale creștinismului, ai cărei adepți, sub cuvânt că au recâștigat puritatea originară, umblau în pielea goală. – Din fr. adamite. DOOM
adamítă (adeptă a adamismului) s. f., g.-d. art. adamítei; pl. adamíte
adamitul
ADAMÍT, -Ă, adamiți, -te, s. m. și f. Membru al unei secte gnostice din primele secole ale creștinismului, ai cărei adepți, sub cuvânt că au recâștigat puritatea originară, umblau în pielea goală. – Din fr. adamite. DOOM
adamítă (adeptă a adamismului) s. f., g.-d. art. adamítei; pl. adamíte
adamitului
ADAMÍT, -Ă, adamiți, -te, s. m. și f. Membru al unei secte gnostice din primele secole ale creștinismului, ai cărei adepți, sub cuvânt că au recâștigat puritatea originară, umblau în pielea goală. – Din fr. adamite. DOOM
adamítă (adeptă a adamismului) s. f., g.-d. art. adamítei; pl. adamíte
adamiți
ADAMÍT, -Ă, adamiți, -te, s. m. și f. Membru al unei secte gnostice din primele secole ale creștinismului, ai cărei adepți, sub cuvânt că au recâștigat puritatea originară, umblau în pielea goală. – Din fr. adamite. DOOM
adamítă (adeptă a adamismului) s. f., g.-d. art. adamítei; pl. adamíte
adamiții
ADAMÍT, -Ă, adamiți, -te, s. m. și f. Membru al unei secte gnostice din primele secole ale creștinismului, ai cărei adepți, sub cuvânt că au recâștigat puritatea originară, umblau în pielea goală. – Din fr. adamite. DOOM
adamítă (adeptă a adamismului) s. f., g.-d. art. adamítei; pl. adamíte
adamiților
ADAMÍT, -Ă, adamiți, -te, s. m. și f. Membru al unei secte gnostice din primele secole ale creștinismului, ai cărei adepți, sub cuvânt că au recâștigat puritatea originară, umblau în pielea goală. – Din fr. adamite. DOOM
adamítă (adeptă a adamismului) s. f., g.-d. art. adamítei; pl. adamíte
adamsită
ADAMSÍTĂ s. f. Gaz de luptă lacrimogen, care provoacă și strănutul. – Din fr. adamsite. DOOM
adamsítă (gaz de luptă) s. f., g.-d. art. adamsítei
adaoge
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adaogere
ADÁOGE vb. III. v. adăuga.
adaos
ADÁOS, adaosuri, s. n. Ceea ce se adaugă la ceva; supliment, completare.** (Reg.; în expr.) A porni într-adaos = a rămâne însărcinată. [Var: adaus s. n.] – V. adaoge. DOOM
adáos s. n., pl. adáosuri
adaos
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var.: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere.
adaosul
ADÁOS, adaosuri, s. n. Ceea ce se adaugă la ceva; supliment, completare.** (Reg.; în expr.) A porni într-adaos = a rămâne însărcinată. [Var: adaus s. n.] – V. adaoge. DOOM
adáos s. n., pl. adáosuri
adaosului
ADÁOS, adaosuri, s. n. Ceea ce se adaugă la ceva; supliment, completare.** (Reg.; în expr.) A porni într-adaos = a rămâne însărcinată. [Var: adaus s. n.] – V. adaoge. DOOM
adáos s. n., pl. adáosuri
adaosuri
ADÁOS, adaosuri, s. n. Ceea ce se adaugă la ceva; supliment, completare.** (Reg.; în expr.) A porni într-adaos = a rămâne însărcinată. [Var: adaus s. n.] – V. adaoge. DOOM
adáos s. n., pl. adáosuri
adaosurile
ADÁOS, adaosuri, s. n. Ceea ce se adaugă la ceva; supliment, completare.** (Reg.; în expr.) A porni într-adaos = a rămâne însărcinată. [Var: adaus s. n.] – V. adaoge. DOOM
adáos s. n., pl. adáosuri
adaosurilor
ADÁOS, adaosuri, s. n. Ceea ce se adaugă la ceva; supliment, completare.** (Reg.; în expr.) A porni într-adaos = a rămâne însărcinată. [Var: adaus s. n.] – V. adaoge. DOOM
adáos s. n., pl. adáosuri
adap
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adape
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adapi
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adapta
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptabil
ADAPTÁBIL, -Ă, adaptabili, -e, adj. Care se poate adapta sau acomoda (ușor); acomodabil. – Din fr. adaptable. DOOM
adaptábil adj. m., pl. adaptábili; f. adaptábilă, pl. adaptábile
adaptabila
ADAPTÁBIL, -Ă, adaptabili, -e, adj. Care se poate adapta sau acomoda (ușor); acomodabil. – Din fr. adaptable. DOOM
adaptábil adj. m., pl. adaptábili; f. adaptábilă, pl. adaptábile
adaptabile
ADAPTÁBIL, -Ă, adaptabili, -e, adj. Care se poate adapta sau acomoda (ușor); acomodabil. – Din fr. adaptable. DOOM
adaptábil adj. m., pl. adaptábili; f. adaptábilă, pl. adaptábile
adaptabilei
ADAPTÁBIL, -Ă, adaptabili, -e, adj. Care se poate adapta sau acomoda (ușor); acomodabil. – Din fr. adaptable. DOOM
adaptábil adj. m., pl. adaptábili; f. adaptábilă, pl. adaptábile
adaptabilele
ADAPTÁBIL, -Ă, adaptabili, -e, adj. Care se poate adapta sau acomoda (ușor); acomodabil. – Din fr. adaptable. DOOM
adaptábil adj. m., pl. adaptábili; f. adaptábilă, pl. adaptábile
adaptabilelor
ADAPTÁBIL, -Ă, adaptabili, -e, adj. Care se poate adapta sau acomoda (ușor); acomodabil. – Din fr. adaptable. DOOM
adaptábil adj. m., pl. adaptábili; f. adaptábilă, pl. adaptábile
adaptabili
ADAPTÁBIL, -Ă, adaptabili, -e, adj. Care se poate adapta sau acomoda (ușor); acomodabil. – Din fr. adaptable. DOOM
adaptábil adj. m., pl. adaptábili; f. adaptábilă, pl. adaptábile
adaptabilii
ADAPTÁBIL, -Ă, adaptabili, -e, adj. Care se poate adapta sau acomoda (ușor); acomodabil. – Din fr. adaptable. DOOM
adaptábil adj. m., pl. adaptábili; f. adaptábilă, pl. adaptábile
adaptabililor
ADAPTÁBIL, -Ă, adaptabili, -e, adj. Care se poate adapta sau acomoda (ușor); acomodabil. – Din fr. adaptable. DOOM
adaptábil adj. m., pl. adaptábili; f. adaptábilă, pl. adaptábile
adaptabilitate
ADAPTABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi adaptabil. – Adaptabil + suf. -itate. DOOM
adaptabilitáte s. f., g.-d. art. adaptabilitắții
adaptabilitatea
ADAPTABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi adaptabil. – Adaptabil + suf. -itate. DOOM
adaptabilitáte s. f., g.-d. art. adaptabilitắții
adaptabilități
ADAPTABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi adaptabil. – Adaptabil + suf. -itate. DOOM
adaptabilitáte s. f., g.-d. art. adaptabilitắții
adaptabilității
ADAPTABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi adaptabil. – Adaptabil + suf. -itate. DOOM
adaptabilitáte s. f., g.-d. art. adaptabilitắții
adaptabilul
ADAPTÁBIL, -Ă, adaptabili, -e, adj. Care se poate adapta sau acomoda (ușor); acomodabil. – Din fr. adaptable. DOOM
adaptábil adj. m., pl. adaptábili; f. adaptábilă, pl. adaptábile
adaptabilului
ADAPTÁBIL, -Ă, adaptabili, -e, adj. Care se poate adapta sau acomoda (ușor); acomodabil. – Din fr. adaptable. DOOM
adaptábil adj. m., pl. adaptábili; f. adaptábilă, pl. adaptábile
adaptai
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptam
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptare
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptare
ADAPTÁRE, adaptări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) adapta și rezultatul ei; (concr.) lucru modificat, ajustat; adaptație. 2. (Biol.) Proces de modificare a organismelor vii, în urma căruia rezultă o corelare a structurii morfologice și a funcțiunilor fiziologice ale viețuitoarelor în raport cu mediul înconjurător. 3. (În sintagma) Adaptare literară = dramatizare, ecranizare etc. a unui text literar, în vederea reprezentării lui pe scenă, la radio, într-un film. – V. adapta. DOOM
adaptáre s. f., g.-d. art. adaptắrii; pl. adaptắri
adaptarea
ADAPTÁRE, adaptări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) adapta și rezultatul ei; (concr.) lucru modificat, ajustat; adaptație. 2. (Biol.) Proces de modificare a organismelor vii, în urma căruia rezultă o corelare a structurii morfologice și a funcțiunilor fiziologice ale viețuitoarelor în raport cu mediul înconjurător. 3. (În sintagma) Adaptare literară = dramatizare, ecranizare etc. a unui text literar, în vederea reprezentării lui pe scenă, la radio, într-un film. – V. adapta. DOOM
adaptáre s. f., g.-d. art. adaptắrii; pl. adaptắri
adaptară
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptarăm
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptarăți
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptase
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptasem
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptaseră
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptaserăm
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptaserăți
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptaseși
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptaseți
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptat
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptat
ADAPTÁT, -Ă, adaptați, -te, adj. 1. Care a fost transformat pentru a corespunde anumitor cerințe sau pentru a fi întrebuințat în anumite împrejurări; care a devenit apt pentru ceva. 2. (Despre organisme) Care a suferit un proces de adaptare (2). 3. (Despre textele literare) Căruia i s-au adus modificări în vederea reprezentării lui pe scenă, a utilizării ca scenariu de film etc. – V. adapta.
adaptata
ADAPTÁT, -Ă, adaptați, -te, adj. 1. Care a fost transformat pentru a corespunde anumitor cerințe sau pentru a fi întrebuințat în anumite împrejurări; care a devenit apt pentru ceva. 2. (Despre organisme) Care a suferit un proces de adaptare (2). 3. (Despre textele literare) Căruia i s-au adus modificări în vederea reprezentării lui pe scenă, a utilizării ca scenariu de film etc. – V. adapta.
adaptate
ADAPTÁT, -Ă, adaptați, -te, adj. 1. Care a fost transformat pentru a corespunde anumitor cerințe sau pentru a fi întrebuințat în anumite împrejurări; care a devenit apt pentru ceva. 2. (Despre organisme) Care a suferit un proces de adaptare (2). 3. (Despre textele literare) Căruia i s-au adus modificări în vederea reprezentării lui pe scenă, a utilizării ca scenariu de film etc. – V. adapta.
adaptatei
ADAPTÁT, -Ă, adaptați, -te, adj. 1. Care a fost transformat pentru a corespunde anumitor cerințe sau pentru a fi întrebuințat în anumite împrejurări; care a devenit apt pentru ceva. 2. (Despre organisme) Care a suferit un proces de adaptare (2). 3. (Despre textele literare) Căruia i s-au adus modificări în vederea reprezentării lui pe scenă, a utilizării ca scenariu de film etc. – V. adapta.
adaptatele
ADAPTÁT, -Ă, adaptați, -te, adj. 1. Care a fost transformat pentru a corespunde anumitor cerințe sau pentru a fi întrebuințat în anumite împrejurări; care a devenit apt pentru ceva. 2. (Despre organisme) Care a suferit un proces de adaptare (2). 3. (Despre textele literare) Căruia i s-au adus modificări în vederea reprezentării lui pe scenă, a utilizării ca scenariu de film etc. – V. adapta.
adaptatelor
ADAPTÁT, -Ă, adaptați, -te, adj. 1. Care a fost transformat pentru a corespunde anumitor cerințe sau pentru a fi întrebuințat în anumite împrejurări; care a devenit apt pentru ceva. 2. (Despre organisme) Care a suferit un proces de adaptare (2). 3. (Despre textele literare) Căruia i s-au adus modificări în vederea reprezentării lui pe scenă, a utilizării ca scenariu de film etc. – V. adapta.
adaptatoare
ADAPTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care face o adaptare. ♦ Specialist care, cunoscând legile scriiturii cinematografice și ale decupajului, dă forma necesară ideilor, subiectelor sau scenariilor altora. [Cf. fr. adaptateur].
adaptatoarea
ADAPTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care face o adaptare. ♦ Specialist care, cunoscând legile scriiturii cinematografice și ale decupajului, dă forma necesară ideilor, subiectelor sau scenariilor altora. [Cf. fr. adaptateur].
adaptatoarei
ADAPTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care face o adaptare. ♦ Specialist care, cunoscând legile scriiturii cinematografice și ale decupajului, dă forma necesară ideilor, subiectelor sau scenariilor altora. [Cf. fr. adaptateur].
adaptatoarele
ADAPTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care face o adaptare. ♦ Specialist care, cunoscând legile scriiturii cinematografice și ale decupajului, dă forma necesară ideilor, subiectelor sau scenariilor altora. [Cf. fr. adaptateur].
adaptatoarelor
ADAPTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care face o adaptare. ♦ Specialist care, cunoscând legile scriiturii cinematografice și ale decupajului, dă forma necesară ideilor, subiectelor sau scenariilor altora. [Cf. fr. adaptateur].
adaptator
ADAPTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care face o adaptare. ♦ Specialist care, cunoscând legile scriiturii cinematografice și ale decupajului, dă forma necesară ideilor, subiectelor sau scenariilor altora. [Cf. fr. adaptateur].
adaptatori
ADAPTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care face o adaptare. ♦ Specialist care, cunoscând legile scriiturii cinematografice și ale decupajului, dă forma necesară ideilor, subiectelor sau scenariilor altora. [Cf. fr. adaptateur].
adaptatorii
ADAPTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care face o adaptare. ♦ Specialist care, cunoscând legile scriiturii cinematografice și ale decupajului, dă forma necesară ideilor, subiectelor sau scenariilor altora. [Cf. fr. adaptateur].
adaptatorilor
ADAPTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care face o adaptare. ♦ Specialist care, cunoscând legile scriiturii cinematografice și ale decupajului, dă forma necesară ideilor, subiectelor sau scenariilor altora. [Cf. fr. adaptateur].
adaptatorul
ADAPTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care face o adaptare. ♦ Specialist care, cunoscând legile scriiturii cinematografice și ale decupajului, dă forma necesară ideilor, subiectelor sau scenariilor altora. [Cf. fr. adaptateur].
adaptatorului
ADAPTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care face o adaptare. ♦ Specialist care, cunoscând legile scriiturii cinematografice și ale decupajului, dă forma necesară ideilor, subiectelor sau scenariilor altora. [Cf. fr. adaptateur].
adaptatul
ADAPTÁT, -Ă, adaptați, -te, adj. 1. Care a fost transformat pentru a corespunde anumitor cerințe sau pentru a fi întrebuințat în anumite împrejurări; care a devenit apt pentru ceva. 2. (Despre organisme) Care a suferit un proces de adaptare (2). 3. (Despre textele literare) Căruia i s-au adus modificări în vederea reprezentării lui pe scenă, a utilizării ca scenariu de film etc. – V. adapta.
adaptatului
ADAPTÁT, -Ă, adaptați, -te, adj. 1. Care a fost transformat pentru a corespunde anumitor cerințe sau pentru a fi întrebuințat în anumite împrejurări; care a devenit apt pentru ceva. 2. (Despre organisme) Care a suferit un proces de adaptare (2). 3. (Despre textele literare) Căruia i s-au adus modificări în vederea reprezentării lui pe scenă, a utilizării ca scenariu de film etc. – V. adapta.
adaptau
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptași
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptați
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptați
ADAPTÁT, -Ă, adaptați, -te, adj. 1. Care a fost transformat pentru a corespunde anumitor cerințe sau pentru a fi întrebuințat în anumite împrejurări; care a devenit apt pentru ceva. 2. (Despre organisme) Care a suferit un proces de adaptare (2). 3. (Despre textele literare) Căruia i s-au adus modificări în vederea reprezentării lui pe scenă, a utilizării ca scenariu de film etc. – V. adapta.
adaptația
ADAPTÁȚIE, adaptații, s. f. (Înv.) Adaptare (1). – Din fr. adaptation. DOOM
adaptáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. adaptáția (-ți-a), g.-d. art. adaptáției; pl. adaptáții, art. adaptáțiile (-ți-i-)
adaptație
ADAPTÁȚIE, adaptații, s. f. (Înv.) Adaptare (1). – Din fr. adaptation. DOOM
adaptáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. adaptáția (-ți-a), g.-d. art. adaptáției; pl. adaptáții, art. adaptáțiile (-ți-i-)
adaptației
ADAPTÁȚIE, adaptații, s. f. (Înv.) Adaptare (1). – Din fr. adaptation. DOOM
adaptáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. adaptáția (-ți-a), g.-d. art. adaptáției; pl. adaptáții, art. adaptáțiile (-ți-i-)
adaptații
ADAPTÁT, -Ă, adaptați, -te, adj. 1. Care a fost transformat pentru a corespunde anumitor cerințe sau pentru a fi întrebuințat în anumite împrejurări; care a devenit apt pentru ceva. 2. (Despre organisme) Care a suferit un proces de adaptare (2). 3. (Despre textele literare) Căruia i s-au adus modificări în vederea reprezentării lui pe scenă, a utilizării ca scenariu de film etc. – V. adapta.
adaptații
ADAPTÁȚIE, adaptații, s. f. (Înv.) Adaptare (1). – Din fr. adaptation. DOOM
adaptáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. adaptáția (-ți-a), g.-d. art. adaptáției; pl. adaptáții, art. adaptáțiile (-ți-i-)
adaptațiile
ADAPTÁȚIE, adaptații, s. f. (Înv.) Adaptare (1). – Din fr. adaptation. DOOM
adaptáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. adaptáția (-ți-a), g.-d. art. adaptáției; pl. adaptáții, art. adaptáțiile (-ți-i-)
adaptațiilor
ADAPTÁȚIE, adaptații, s. f. (Înv.) Adaptare (1). – Din fr. adaptation. DOOM
adaptáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. adaptáția (-ți-a), g.-d. art. adaptáției; pl. adaptáții, art. adaptáțiile (-ți-i-)
adaptaților
ADAPTÁT, -Ă, adaptați, -te, adj. 1. Care a fost transformat pentru a corespunde anumitor cerințe sau pentru a fi întrebuințat în anumite împrejurări; care a devenit apt pentru ceva. 2. (Despre organisme) Care a suferit un proces de adaptare (2). 3. (Despre textele literare) Căruia i s-au adus modificări în vederea reprezentării lui pe scenă, a utilizării ca scenariu de film etc. – V. adapta.
adaptațiune
ADAPTAȚIÚNE s.f. v. adaptație.
adaptează
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptez
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adapteze
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptezi
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptiv
ADAPTÍV, -Ă, adaptivi, -e, adj. (Rar) Care se poate adapta. – Adapta + suf. -iv. DOOM
adaptív (rar) adj. m., pl. adaptívi; f. adaptívă, pl. adaptíve
adaptiva
ADAPTÍV, -Ă, adaptivi, -e, adj. (Rar) Care se poate adapta. – Adapta + suf. -iv. DOOM
adaptív (rar) adj. m., pl. adaptívi; f. adaptívă, pl. adaptíve
adaptive
ADAPTÍV, -Ă, adaptivi, -e, adj. (Rar) Care se poate adapta. – Adapta + suf. -iv. DOOM
adaptív (rar) adj. m., pl. adaptívi; f. adaptívă, pl. adaptíve
adaptivei
ADAPTÍV, -Ă, adaptivi, -e, adj. (Rar) Care se poate adapta. – Adapta + suf. -iv. DOOM
adaptív (rar) adj. m., pl. adaptívi; f. adaptívă, pl. adaptíve
adaptivele
ADAPTÍV, -Ă, adaptivi, -e, adj. (Rar) Care se poate adapta. – Adapta + suf. -iv. DOOM
adaptív (rar) adj. m., pl. adaptívi; f. adaptívă, pl. adaptíve
adaptivelor
ADAPTÍV, -Ă, adaptivi, -e, adj. (Rar) Care se poate adapta. – Adapta + suf. -iv. DOOM
adaptív (rar) adj. m., pl. adaptívi; f. adaptívă, pl. adaptíve
adaptivi
ADAPTÍV, -Ă, adaptivi, -e, adj. (Rar) Care se poate adapta. – Adapta + suf. -iv. DOOM
adaptív (rar) adj. m., pl. adaptívi; f. adaptívă, pl. adaptíve
adaptivii
ADAPTÍV, -Ă, adaptivi, -e, adj. (Rar) Care se poate adapta. – Adapta + suf. -iv. DOOM
adaptív (rar) adj. m., pl. adaptívi; f. adaptívă, pl. adaptíve
adaptivilor
ADAPTÍV, -Ă, adaptivi, -e, adj. (Rar) Care se poate adapta. – Adapta + suf. -iv. DOOM
adaptív (rar) adj. m., pl. adaptívi; f. adaptívă, pl. adaptíve
adaptivul
ADAPTÍV, -Ă, adaptivi, -e, adj. (Rar) Care se poate adapta. – Adapta + suf. -iv. DOOM
adaptív (rar) adj. m., pl. adaptívi; f. adaptívă, pl. adaptíve
adaptivului
ADAPTÍV, -Ă, adaptivi, -e, adj. (Rar) Care se poate adapta. – Adapta + suf. -iv. DOOM
adaptív (rar) adj. m., pl. adaptívi; f. adaptívă, pl. adaptíve
adaptoare
ADAPTÓR, adaptoare, s. n. Dispozitiv intermediar de conexiune directă între două (sau mai multe) sisteme (subsisteme) cu caracteristici diferite. – Din fr. adapteur. DOOM
adaptór s. n., pl. adaptoáre
adaptoarele
ADAPTÓR, adaptoare, s. n. Dispozitiv intermediar de conexiune directă între două (sau mai multe) sisteme (subsisteme) cu caracteristici diferite. – Din fr. adapteur. DOOM
adaptór s. n., pl. adaptoáre
adaptoarelor
ADAPTÓR, adaptoare, s. n. Dispozitiv intermediar de conexiune directă între două (sau mai multe) sisteme (subsisteme) cu caracteristici diferite. – Din fr. adapteur. DOOM
adaptór s. n., pl. adaptoáre
adaptor
ADAPTÓR, adaptoare, s. n. Dispozitiv intermediar de conexiune directă între două (sau mai multe) sisteme (subsisteme) cu caracteristici diferite. – Din fr. adapteur. DOOM
adaptór s. n., pl. adaptoáre
adaptorul
ADAPTÓR, adaptoare, s. n. Dispozitiv intermediar de conexiune directă între două (sau mai multe) sisteme (subsisteme) cu caracteristici diferite. – Din fr. adapteur. DOOM
adaptór s. n., pl. adaptoáre
adaptorului
ADAPTÓR, adaptoare, s. n. Dispozitiv intermediar de conexiune directă între două (sau mai multe) sisteme (subsisteme) cu caracteristici diferite. – Din fr. adapteur. DOOM
adaptór s. n., pl. adaptoáre
adaptând
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptînd
ADAPTÁ, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare. DOOM
adaptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adapteáză
adaptări
ADAPTÁRE, adaptări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) adapta și rezultatul ei; (concr.) lucru modificat, ajustat; adaptație. 2. (Biol.) Proces de modificare a organismelor vii, în urma căruia rezultă o corelare a structurii morfologice și a funcțiunilor fiziologice ale viețuitoarelor în raport cu mediul înconjurător. 3. (În sintagma) Adaptare literară = dramatizare, ecranizare etc. a unui text literar, în vederea reprezentării lui pe scenă, la radio, într-un film. – V. adapta. DOOM
adaptáre s. f., g.-d. art. adaptắrii; pl. adaptắri
adaptării
ADAPTÁRE, adaptări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) adapta și rezultatul ei; (concr.) lucru modificat, ajustat; adaptație. 2. (Biol.) Proces de modificare a organismelor vii, în urma căruia rezultă o corelare a structurii morfologice și a funcțiunilor fiziologice ale viețuitoarelor în raport cu mediul înconjurător. 3. (În sintagma) Adaptare literară = dramatizare, ecranizare etc. a unui text literar, în vederea reprezentării lui pe scenă, la radio, într-un film. – V. adapta. DOOM
adaptáre s. f., g.-d. art. adaptắrii; pl. adaptắri
adaptările
ADAPTÁRE, adaptări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) adapta și rezultatul ei; (concr.) lucru modificat, ajustat; adaptație. 2. (Biol.) Proces de modificare a organismelor vii, în urma căruia rezultă o corelare a structurii morfologice și a funcțiunilor fiziologice ale viețuitoarelor în raport cu mediul înconjurător. 3. (În sintagma) Adaptare literară = dramatizare, ecranizare etc. a unui text literar, în vederea reprezentării lui pe scenă, la radio, într-un film. – V. adapta. DOOM
adaptáre s. f., g.-d. art. adaptắrii; pl. adaptắri
adaptărilor
ADAPTÁRE, adaptări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) adapta și rezultatul ei; (concr.) lucru modificat, ajustat; adaptație. 2. (Biol.) Proces de modificare a organismelor vii, în urma căruia rezultă o corelare a structurii morfologice și a funcțiunilor fiziologice ale viețuitoarelor în raport cu mediul înconjurător. 3. (În sintagma) Adaptare literară = dramatizare, ecranizare etc. a unui text literar, în vederea reprezentării lui pe scenă, la radio, într-un film. – V. adapta. DOOM
adaptáre s. f., g.-d. art. adaptắrii; pl. adaptắri
adapă
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adast
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adaste
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adastă
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adat
ADÁT s.n. Ansamblu de legi nescrise, obiceiuri și tradiții la popoarele musulmane. [Cf. it. adatto].
adaug
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adaugați
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adauge
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adaugi
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adaugă
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adaugăm
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adaus
ADÁOS, adaosuri, s. n. Ceea ce se adaugă la ceva; supliment, completare.** (Reg.; în expr.) A porni într-adaos = a rămâne însărcinată. [Var: adaus s. n.] – V. adaoge.
adaști
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
addenda
ADDÉNDA s. n. pl. Ceea ce se adaugă la sfârșitul unei lucrări. ◊ Addenda corrige = addenda prin care se și corectează unele greșeli dintr-o lucrare. – Cuv. lat. DOOM
addénda (lat.) (fil.) s. n. pl.; abr. add.
addende
ADDÉNDA s. n. pl. Ceea ce se adaugă la sfârșitul unei lucrări. ◊ Addenda corrige = addenda prin care se și corectează unele greșeli dintr-o lucrare. – Cuv. lat. DOOM
addénda (lat.) (fil.) s. n. pl.; abr. add.
addendei
ADDÉNDA s. n. pl. Ceea ce se adaugă la sfârșitul unei lucrări. ◊ Addenda corrige = addenda prin care se și corectează unele greșeli dintr-o lucrare. – Cuv. lat. DOOM
addénda (lat.) (fil.) s. n. pl.; abr. add.
addendele
ADDÉNDA s. n. pl. Ceea ce se adaugă la sfârșitul unei lucrări. ◊ Addenda corrige = addenda prin care se și corectează unele greșeli dintr-o lucrare. – Cuv. lat. DOOM
addénda (lat.) (fil.) s. n. pl.; abr. add.
addendelor
ADDÉNDA s. n. pl. Ceea ce se adaugă la sfârșitul unei lucrări. ◊ Addenda corrige = addenda prin care se și corectează unele greșeli dintr-o lucrare. – Cuv. lat. DOOM
addénda (lat.) (fil.) s. n. pl.; abr. add.
addolcendo
ADDOLCÉNDO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Îndulcind. [ < it. addolcendo].
addolorando
ADDOLORÁNDO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu durere, dureros, trist. [< it. addolorando].
addubitație
ADDUBITÁȚIE s.f. Dubitație. [< lat. addubitatio].
adductor
ADUCTÓR, aductori, adj. (În sintagma) Mușchi aductor = mușchi2 care apropie un membru de planul de simetrie al corpului sau două organe unul de celălalt. – Din fr. adducteur, lat. adductor. DOOM
aductór adj. m., pl. aductóri
adecuat
ADECVÁT, -Ă adecvați, -te, adj. Potrivit, corespunzător, nimerit. ♦ (Fil.; despre idei, cunoștințe etc.) Care corespunde fidel obiectului. [Var.: adecuát, -ă adj.] – Din fr. adéquat, lat. adaequatus. DOOM
adecvát adj. m., pl. adecváți; f. adecvátă, pl. adecváte
adecva
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvai
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvam
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvare
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvare
ADECVÁRE, adecvări, s. f. Acțiunea de a (se) adecva. – V. adecva.
adecvarea
ADECVÁRE, adecvări, s. f. Acțiunea de a (se) adecva. – V. adecva.
adecvară
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvarăm
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvarăți
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvase
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvasem
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvaseră
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvaserăm
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvaserăți
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvaseși
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvaseți
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvat
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvat
ADECVÁT, -Ă adecvați, -te, adj. Potrivit, corespunzător, nimerit. ♦ (Fil.; despre idei, cunoștințe etc.) Care corespunde fidel obiectului. [Var.: adecuát, -ă adj.] – Din fr. adéquat, lat. adaequatus. DOOM
adecvát adj. m., pl. adecváți; f. adecvátă, pl. adecváte
adecvata
ADECVÁT, -Ă adecvați, -te, adj. Potrivit, corespunzător, nimerit. ♦ (Fil.; despre idei, cunoștințe etc.) Care corespunde fidel obiectului. [Var.: adecuát, -ă adj.] – Din fr. adéquat, lat. adaequatus. DOOM
adecvát adj. m., pl. adecváți; f. adecvátă, pl. adecváte
adecvate
ADECVÁT, -Ă adecvați, -te, adj. Potrivit, corespunzător, nimerit. ♦ (Fil.; despre idei, cunoștințe etc.) Care corespunde fidel obiectului. [Var.: adecuát, -ă adj.] – Din fr. adéquat, lat. adaequatus. DOOM
adecvát adj. m., pl. adecváți; f. adecvátă, pl. adecváte
adecvatei
ADECVÁT, -Ă adecvați, -te, adj. Potrivit, corespunzător, nimerit. ♦ (Fil.; despre idei, cunoștințe etc.) Care corespunde fidel obiectului. [Var.: adecuát, -ă adj.] – Din fr. adéquat, lat. adaequatus. DOOM
adecvát adj. m., pl. adecváți; f. adecvátă, pl. adecváte
adecvatele
ADECVÁT, -Ă adecvați, -te, adj. Potrivit, corespunzător, nimerit. ♦ (Fil.; despre idei, cunoștințe etc.) Care corespunde fidel obiectului. [Var.: adecuát, -ă adj.] – Din fr. adéquat, lat. adaequatus. DOOM
adecvát adj. m., pl. adecváți; f. adecvátă, pl. adecváte
adecvatelor
ADECVÁT, -Ă adecvați, -te, adj. Potrivit, corespunzător, nimerit. ♦ (Fil.; despre idei, cunoștințe etc.) Care corespunde fidel obiectului. [Var.: adecuát, -ă adj.] – Din fr. adéquat, lat. adaequatus. DOOM
adecvát adj. m., pl. adecváți; f. adecvátă, pl. adecváte
adecvatul
ADECVÁT, -Ă adecvați, -te, adj. Potrivit, corespunzător, nimerit. ♦ (Fil.; despre idei, cunoștințe etc.) Care corespunde fidel obiectului. [Var.: adecuát, -ă adj.] – Din fr. adéquat, lat. adaequatus. DOOM
adecvát adj. m., pl. adecváți; f. adecvátă, pl. adecváte
adecvatului
ADECVÁT, -Ă adecvați, -te, adj. Potrivit, corespunzător, nimerit. ♦ (Fil.; despre idei, cunoștințe etc.) Care corespunde fidel obiectului. [Var.: adecuát, -ă adj.] – Din fr. adéquat, lat. adaequatus. DOOM
adecvát adj. m., pl. adecváți; f. adecvátă, pl. adecváte
adecvau
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvași
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvați
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvați
ADECVÁT, -Ă adecvați, -te, adj. Potrivit, corespunzător, nimerit. ♦ (Fil.; despre idei, cunoștințe etc.) Care corespunde fidel obiectului. [Var.: adecuát, -ă adj.] – Din fr. adéquat, lat. adaequatus. DOOM
adecvát adj. m., pl. adecváți; f. adecvátă, pl. adecváte
adecvația
ADECVÁȚIE s.f. Faptul, însușirea de a fi adecvat; echivalență perfectă; adecvare. [< fr. adéquation].
adecvație
ADECVÁȚIE s.f. Faptul, însușirea de a fi adecvat; echivalență perfectă; adecvare. [< fr. adéquation].
adecvației
ADECVÁȚIE s.f. Faptul, însușirea de a fi adecvat; echivalență perfectă; adecvare. [< fr. adéquation].
adecvații
ADECVÁT, -Ă adecvați, -te, adj. Potrivit, corespunzător, nimerit. ♦ (Fil.; despre idei, cunoștințe etc.) Care corespunde fidel obiectului. [Var.: adecuát, -ă adj.] – Din fr. adéquat, lat. adaequatus. DOOM
adecvát adj. m., pl. adecváți; f. adecvátă, pl. adecváte
adecvații
ADECVÁȚIE s.f. Faptul, însușirea de a fi adecvat; echivalență perfectă; adecvare. [< fr. adéquation].
adecvațiile
ADECVÁȚIE s.f. Faptul, însușirea de a fi adecvat; echivalență perfectă; adecvare. [< fr. adéquation].
adecvațiilor
ADECVÁȚIE s.f. Faptul, însușirea de a fi adecvat; echivalență perfectă; adecvare. [< fr. adéquation].
adecvaților
ADECVÁT, -Ă adecvați, -te, adj. Potrivit, corespunzător, nimerit. ♦ (Fil.; despre idei, cunoștințe etc.) Care corespunde fidel obiectului. [Var.: adecuát, -ă adj.] – Din fr. adéquat, lat. adaequatus. DOOM
adecvát adj. m., pl. adecváți; f. adecvátă, pl. adecváte
adecvează
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvez
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecveze
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvezi
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvând
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvînd
ADECVÁ, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv). DOOM
adecvá (a ~) vb., ind. prez. 3 adecveáză
adecvări
ADECVÁRE, adecvări, s. f. Acțiunea de a (se) adecva. – V. adecva.
adecvării
ADECVÁRE, adecvări, s. f. Acțiunea de a (se) adecva. – V. adecva.
adecvările
ADECVÁRE, adecvări, s. f. Acțiunea de a (se) adecva. – V. adecva.
adecvărilor
ADECVÁRE, adecvări, s. f. Acțiunea de a (se) adecva. – V. adecva.
adecă
ADÍCĂ adv. 1. Și anume, cu alte cuvinte, va să zică; adicălea, adicătelea. 2. La urma urmei, în definitiv; mai bine zis. ◊ Expr. (Substantivat) La (o) adică sau (reg.) la dică = a) la drept vorbind; ca să spun adevărul; b) în momentul hotărâtor, la nevoie. Var.: (reg.) adecă, dică adv.] – Et. nec. DOOM
adícă adv.
adecătelea
ADÉCĂTELEA adv. v. adicătelea.
adefagie
ADEFAGÍE s.f. (Med.) Poftă exagerată de mâncare; voracitate. [ < fr. adéphagie, cf. gr. aden – glandă, phagein – a mânca].
adelfie
ADELFÍE s.f. (Bot.) Proces de concreștere a două sau a mai multor organe. [Cf. fr. adelphie, germ. Adelphie < gr. adelphos – frate].
ademană
ADEMANĂ s.f. (Trans. SV) Camătă, dobîndă. Nu aduna cu păcătoșii sufletul mieu și cu bărbații încruntători viiața mea, întru a carora mîni iaste păcat și direapta lor plină-i de ademană [marg. de mită]. PS. 1651, 60v.
\nEtimologie: magh. adomány.
\nCf. aslam, mîzdă, ujurie.
ademenea
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademeneai
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademeneala
ADEMENEÁLĂ, ademeneli, s. f. (Pop.) Ademenire. – Ademeni + suf. -eală. DOOM
ademeneálă (pop.) s. f., g.-d. art. ademenélii; pl. ademenéli
ademeneam
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademenească
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademeneau
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademeneați
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademeneli
ADEMENEÁLĂ, ademeneli, s. f. (Pop.) Ademenire. – Ademeni + suf. -eală. DOOM
ademeneálă (pop.) s. f., g.-d. art. ademenélii; pl. ademenéli
ademenelii
ADEMENEÁLĂ, ademeneli, s. f. (Pop.) Ademenire. – Ademeni + suf. -eală. DOOM
ademeneálă (pop.) s. f., g.-d. art. ademenélii; pl. ademenéli
ademenelile
ADEMENEÁLĂ, ademeneli, s. f. (Pop.) Ademenire. – Ademeni + suf. -eală. DOOM
ademeneálă (pop.) s. f., g.-d. art. ademenélii; pl. ademenéli
ademenelilor
ADEMENEÁLĂ, ademeneli, s. f. (Pop.) Ademenire. – Ademeni + suf. -eală. DOOM
ademeneálă (pop.) s. f., g.-d. art. ademenélii; pl. ademenéli
ademenesc
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademenește
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademenești
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademeni
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademenii
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademenim
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademenind
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademenire
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademenire
ADIMENÍRE s. f. v. ademenire. DOOM
ademeníre s. f., g.-d. art. ademenírii; pl. ademeníri
ademenirea
ADIMENÍRE s. f. v. ademenire. DOOM
ademeníre s. f., g.-d. art. ademenírii; pl. ademeníri
ademeniri
ADIMENÍRE s. f. v. ademenire. DOOM
ademeníre s. f., g.-d. art. ademenírii; pl. ademeníri
ademenirii
ADIMENÍRE s. f. v. ademenire. DOOM
ademeníre s. f., g.-d. art. ademenírii; pl. ademeníri
ademenirile
ADIMENÍRE s. f. v. ademenire. DOOM
ademeníre s. f., g.-d. art. ademenírii; pl. ademeníri
ademenirilor
ADIMENÍRE s. f. v. ademenire. DOOM
ademeníre s. f., g.-d. art. ademenírii; pl. ademeníri
ademeniră
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademenirăm
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademenirăți
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademenise
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademenisem
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademeniseră
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademeniserăm
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademeniserăți
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademeniseși
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademeniseți
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademenit
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademenit
ADIMENÍT, -Ă adj. v. ademenit.
ademenita
ADIMENÍT, -Ă adj. v. ademenit.
ademenite
ADIMENÍT, -Ă adj. v. ademenit.
ademenitei
ADIMENÍT, -Ă adj. v. ademenit.
ademenitele
ADIMENÍT, -Ă adj. v. ademenit.
ademenitelor
ADIMENÍT, -Ă adj. v. ademenit.
ademenitoare
ADIMENITÓR, -OÁRE adj. v. ademenitor. DOOM
ademenitór adj. m., pl. ademenitóri; f. sg. și pl. ademenitoáre
ademenitoarea
ADIMENITÓR, -OÁRE adj. v. ademenitor. DOOM
ademenitór adj. m., pl. ademenitóri; f. sg. și pl. ademenitoáre
ademenitoarei
ADIMENITÓR, -OÁRE adj. v. ademenitor. DOOM
ademenitór adj. m., pl. ademenitóri; f. sg. și pl. ademenitoáre
ademenitoarele
ADIMENITÓR, -OÁRE adj. v. ademenitor. DOOM
ademenitór adj. m., pl. ademenitóri; f. sg. și pl. ademenitoáre
ademenitoarelor
ADIMENITÓR, -OÁRE adj. v. ademenitor. DOOM
ademenitór adj. m., pl. ademenitóri; f. sg. și pl. ademenitoáre
ademenitor
ADIMENITÓR, -OÁRE adj. v. ademenitor. DOOM
ademenitór adj. m., pl. ademenitóri; f. sg. și pl. ademenitoáre
ademenitori
ADIMENITÓR, -OÁRE adj. v. ademenitor. DOOM
ademenitór adj. m., pl. ademenitóri; f. sg. și pl. ademenitoáre
ademenitorii
ADIMENITÓR, -OÁRE adj. v. ademenitor. DOOM
ademenitór adj. m., pl. ademenitóri; f. sg. și pl. ademenitoáre
ademenitorilor
ADIMENITÓR, -OÁRE adj. v. ademenitor. DOOM
ademenitór adj. m., pl. ademenitóri; f. sg. și pl. ademenitoáre
ademenitorul
ADIMENITÓR, -OÁRE adj. v. ademenitor. DOOM
ademenitór adj. m., pl. ademenitóri; f. sg. și pl. ademenitoáre
ademenitorului
ADIMENITÓR, -OÁRE adj. v. ademenitor. DOOM
ademenitór adj. m., pl. ademenitóri; f. sg. și pl. ademenitoáre
ademenitul
ADIMENÍT, -Ă adj. v. ademenit.
ademenitului
ADIMENÍT, -Ă adj. v. ademenit.
ademeniși
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademeniți
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademeniți
ADIMENÍT, -Ă adj. v. ademenit.
ademeniții
ADIMENÍT, -Ă adj. v. ademenit.
ademeniților
ADIMENÍT, -Ă adj. v. ademenit.
adempțiune
ADEMPȚIÚNE s. f. Luare în posesiune sau acceptare a unui beneficiu. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. ademption, lat. ademptio, -onis. DOOM
adempțiúne (-demp-ți-u-) s. f., g.-d. art. adempțiúnii
aden
ADENO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „glandă”. [Var. aden-. / < fr. aden(o)-, cf. gr. aden].
adenalgia
ADENALGÍE s.f. (Med.) Durere localizată în ganglioni. [Gen. -iei. / < fr. adénalgie].
adenalgic
ADENÁLGIC, -Ă adj. Referitor la adenalgie. [< fr. adénalgique].
adenalgica
ADENÁLGIC, -Ă adj. Referitor la adenalgie. [< fr. adénalgique].
adenalgice
ADENÁLGIC, -Ă adj. Referitor la adenalgie. [< fr. adénalgique].
adenalgicei
ADENÁLGIC, -Ă adj. Referitor la adenalgie. [< fr. adénalgique].
adenalgicele
ADENÁLGIC, -Ă adj. Referitor la adenalgie. [< fr. adénalgique].
adenalgicelor
ADENÁLGIC, -Ă adj. Referitor la adenalgie. [< fr. adénalgique].
adenalgici
ADENÁLGIC, -Ă adj. Referitor la adenalgie. [< fr. adénalgique].
adenalgicii
ADENÁLGIC, -Ă adj. Referitor la adenalgie. [< fr. adénalgique].
adenalgicilor
ADENÁLGIC, -Ă adj. Referitor la adenalgie. [< fr. adénalgique].
adenalgicul
ADENÁLGIC, -Ă adj. Referitor la adenalgie. [< fr. adénalgique].
adenalgicului
ADENÁLGIC, -Ă adj. Referitor la adenalgie. [< fr. adénalgique].
adenalgie
ADENALGÍE s.f. (Med.) Durere localizată în ganglioni. [Gen. -iei. / < fr. adénalgie].
adenalgiei
ADENALGÍE s.f. (Med.) Durere localizată în ganglioni. [Gen. -iei. / < fr. adénalgie].
adenalgii
ADENALGÍE s.f. (Med.) Durere localizată în ganglioni. [Gen. -iei. / < fr. adénalgie].
adenalgiile
ADENALGÍE s.f. (Med.) Durere localizată în ganglioni. [Gen. -iei. / < fr. adénalgie].
adenalgiilor
ADENALGÍE s.f. (Med.) Durere localizată în ganglioni. [Gen. -iei. / < fr. adénalgie].
adenectomie
ADENECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare a unui ganglion limfatic. [< fr. adénectomie, cf. gr. aden – glandă, ektome – excizie].
adenie
ADENÍE s.f. (Med.) Stare de adenită cronică, cu ganglioni mult măriți. [Gen. -iei. / < fr. adénie].
adenie
ADENO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „glandă”. [Var. aden-. / < fr. aden(o)-, cf. gr. aden].
adenina
ADENÍNĂ s.f. Substanță din clasa purinelor, care intră ca bază azotată în compoziția acizilor adenozin-fosforici și a acizilor nucleici. [< fr. adénine]. DOOM
adenínă s. f., g.-d. art. adenínei
adenine
ADENÍNĂ s.f. Substanță din clasa purinelor, care intră ca bază azotată în compoziția acizilor adenozin-fosforici și a acizilor nucleici. [< fr. adénine]. DOOM
adenínă s. f., g.-d. art. adenínei
adeninei
ADENÍNĂ s.f. Substanță din clasa purinelor, care intră ca bază azotată în compoziția acizilor adenozin-fosforici și a acizilor nucleici. [< fr. adénine]. DOOM
adenínă s. f., g.-d. art. adenínei
adenita
ADENÍTĂ, adenite, s. f. Inflamație acută sau cronică a ganglionilor limfatici. – Din fr. adénite. DOOM
adenítă s. f., g.-d. art. adenítei; pl. adeníte
adenite
ADENÍTĂ, adenite, s. f. Inflamație acută sau cronică a ganglionilor limfatici. – Din fr. adénite. DOOM
adenítă s. f., g.-d. art. adenítei; pl. adeníte
adenitei
ADENÍTĂ, adenite, s. f. Inflamație acută sau cronică a ganglionilor limfatici. – Din fr. adénite. DOOM
adenítă s. f., g.-d. art. adenítei; pl. adeníte
adenitele
ADENÍTĂ, adenite, s. f. Inflamație acută sau cronică a ganglionilor limfatici. – Din fr. adénite. DOOM
adenítă s. f., g.-d. art. adenítei; pl. adeníte
adenitelor
ADENÍTĂ, adenite, s. f. Inflamație acută sau cronică a ganglionilor limfatici. – Din fr. adénite. DOOM
adenítă s. f., g.-d. art. adenítei; pl. adeníte
adeno
ADENO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „glandă”. [Var. aden-. / < fr. aden(o)-, cf. gr. aden].
adenoame
ADENÓM s. n. Tumoare glandulară benignă, constituită din celule epiteliale. – Din fr. adénome. DOOM
adenóm s. n., pl. adenoáme
adenoamele
ADENÓM s. n. Tumoare glandulară benignă, constituită din celule epiteliale. – Din fr. adénome. DOOM
adenóm s. n., pl. adenoáme
adenoamelor
ADENÓM s. n. Tumoare glandulară benignă, constituită din celule epiteliale. – Din fr. adénome. DOOM
adenóm s. n., pl. adenoáme
adenocarcinoame
ADENOCARCINÓM, adenocarcinoame, s. n. Tumoare malignă cu punct de plecare într-o glandă. – Din fr. adénocarcinome. DOOM
adenocarcinóm s. n., pl. adenocarcinoáme
adenocarcinoamele
ADENOCARCINÓM, adenocarcinoame, s. n. Tumoare malignă cu punct de plecare într-o glandă. – Din fr. adénocarcinome. DOOM
adenocarcinóm s. n., pl. adenocarcinoáme
adenocarcinoamelor
ADENOCARCINÓM, adenocarcinoame, s. n. Tumoare malignă cu punct de plecare într-o glandă. – Din fr. adénocarcinome. DOOM
adenocarcinóm s. n., pl. adenocarcinoáme
adenocarcinom
ADENOCARCINÓM, adenocarcinoame, s. n. Tumoare malignă cu punct de plecare într-o glandă. – Din fr. adénocarcinome. DOOM
adenocarcinóm s. n., pl. adenocarcinoáme
adenocarcinomul
ADENOCARCINÓM, adenocarcinoame, s. n. Tumoare malignă cu punct de plecare într-o glandă. – Din fr. adénocarcinome. DOOM
adenocarcinóm s. n., pl. adenocarcinoáme
adenocarcinomului
ADENOCARCINÓM, adenocarcinoame, s. n. Tumoare malignă cu punct de plecare într-o glandă. – Din fr. adénocarcinome. DOOM
adenocarcinóm s. n., pl. adenocarcinoáme
adenocondrom
ADENOCONDRÓM s.n. (Med.) Tumoare cartilaginoasă, dezvoltată la nivelul unei glande. [< fr. adénochondrome].
adenofibroame
ADENOFIBRÓM s. n. Tumoare glandulară benignă. – Din fr. adénofibrome. DOOM
adenofibróm (-fi-brom) s. n., pl. adenofibroáme
adenofibroamele
ADENOFIBRÓM s. n. Tumoare glandulară benignă. – Din fr. adénofibrome. DOOM
adenofibróm (-fi-brom) s. n., pl. adenofibroáme
adenofibroamelor
ADENOFIBRÓM s. n. Tumoare glandulară benignă. – Din fr. adénofibrome. DOOM
adenofibróm (-fi-brom) s. n., pl. adenofibroáme
adenofibrom
ADENOFIBRÓM s. n. Tumoare glandulară benignă. – Din fr. adénofibrome. DOOM
adenofibróm (-fi-brom) s. n., pl. adenofibroáme
adenofibromul
ADENOFIBRÓM s. n. Tumoare glandulară benignă. – Din fr. adénofibrome. DOOM
adenofibróm (-fi-brom) s. n., pl. adenofibroáme
adenofibromului
ADENOFIBRÓM s. n. Tumoare glandulară benignă. – Din fr. adénofibrome. DOOM
adenofibróm (-fi-brom) s. n., pl. adenofibroáme
adenoflegmoane
ADENOFLEGMÓN s.n. Inflamație supurativă a unui ganglion limfatic sau a unei glande. [< fr. adénophlegmon].
adenoflegmoanele
ADENOFLEGMÓN s.n. Inflamație supurativă a unui ganglion limfatic sau a unei glande. [< fr. adénophlegmon].
adenoflegmoanelor
ADENOFLEGMÓN s.n. Inflamație supurativă a unui ganglion limfatic sau a unei glande. [< fr. adénophlegmon].
adenoflegmon
ADENOFLEGMÓN s.n. Inflamație supurativă a unui ganglion limfatic sau a unei glande. [< fr. adénophlegmon].
adenoflegmonul
ADENOFLEGMÓN s.n. Inflamație supurativă a unui ganglion limfatic sau a unei glande. [< fr. adénophlegmon].
adenoflegmonului
ADENOFLEGMÓN s.n. Inflamație supurativă a unui ganglion limfatic sau a unei glande. [< fr. adénophlegmon].
adenohipofiza
ADENOHIPOFÍZĂ, adenohipofize, s. f. (Anat.) Hipofiză. – Din fr. adénohypophyse. DOOM
adenohipofíză s. f., g.-d. art. adenohipofízei; pl. adenohipofíze
adenohipofize
ADENOHIPOFÍZĂ, adenohipofize, s. f. (Anat.) Hipofiză. – Din fr. adénohypophyse. DOOM
adenohipofíză s. f., g.-d. art. adenohipofízei; pl. adenohipofíze
adenohipofizei
ADENOHIPOFÍZĂ, adenohipofize, s. f. (Anat.) Hipofiză. – Din fr. adénohypophyse. DOOM
adenohipofíză s. f., g.-d. art. adenohipofízei; pl. adenohipofíze
adenohipofizele
ADENOHIPOFÍZĂ, adenohipofize, s. f. (Anat.) Hipofiză. – Din fr. adénohypophyse. DOOM
adenohipofíză s. f., g.-d. art. adenohipofízei; pl. adenohipofíze
adenohipofizelor
ADENOHIPOFÍZĂ, adenohipofize, s. f. (Anat.) Hipofiză. – Din fr. adénohypophyse. DOOM
adenohipofíză s. f., g.-d. art. adenohipofízei; pl. adenohipofíze
adenoid
ADENOÍD, -Ă, adenoizi, -de, adj. Care aparține țesutului glandular, privitor la acest țesut. – Din fr. adénoïde. DOOM
adenoíd adj. m., pl. adenoízi; f. adenoídă, pl. adenoíde
adenoida
ADENOÍD, -Ă, adenoizi, -de, adj. Care aparține țesutului glandular, privitor la acest țesut. – Din fr. adénoïde. DOOM
adenoíd adj. m., pl. adenoízi; f. adenoídă, pl. adenoíde
adenoide
ADENOÍD, -Ă, adenoizi, -de, adj. Care aparține țesutului glandular, privitor la acest țesut. – Din fr. adénoïde. DOOM
adenoíd adj. m., pl. adenoízi; f. adenoídă, pl. adenoíde
adenoidectomie
ADENOIDECTOMÍE s.f. (Med.) Îndepărtare a vegetațiilor adenoide. [Gen. -iei. / < fr. adénoïdectomie, cf. gr. aden – glandă, eidos – aspect, ektome – excizie].
adenoidei
ADENOÍD, -Ă, adenoizi, -de, adj. Care aparține țesutului glandular, privitor la acest țesut. – Din fr. adénoïde. DOOM
adenoíd adj. m., pl. adenoízi; f. adenoídă, pl. adenoíde
adenoidele
ADENOÍD, -Ă, adenoizi, -de, adj. Care aparține țesutului glandular, privitor la acest țesut. – Din fr. adénoïde. DOOM
adenoíd adj. m., pl. adenoízi; f. adenoídă, pl. adenoíde
adenoidelor
ADENOÍD, -Ă, adenoizi, -de, adj. Care aparține țesutului glandular, privitor la acest țesut. – Din fr. adénoïde. DOOM
adenoíd adj. m., pl. adenoízi; f. adenoídă, pl. adenoíde
adenoidism
ADENOIDÍSM s.n. (Med.) Ansamblu de tulburări în dezvoltarea fizică și psihică a copilului, cauzate de infecția cronică a vegetațiilor adenoide. [< fr. adénoïdisme].
adenoidismul
ADENOIDÍSM s.n. (Med.) Ansamblu de tulburări în dezvoltarea fizică și psihică a copilului, cauzate de infecția cronică a vegetațiilor adenoide. [< fr. adénoïdisme].
adenoidismului
ADENOIDÍSM s.n. (Med.) Ansamblu de tulburări în dezvoltarea fizică și psihică a copilului, cauzate de infecția cronică a vegetațiilor adenoide. [< fr. adénoïdisme].
adenoidita
ADENOIDÍTĂ, adenoidite, s. f. Afecțiune frecventă mai ales la copii (putând apărea excepțional și la adulți), provocată de o infecție microbiană sau virotică a țesutului glandular din regiunea nazo-faringiană. [Pr.: -no-i-] – Din fr. adénoïdite. DOOM
adenoidítă (-no-i-) s. f., g.-d. art. adenoidítei; pl. adenoidíte
adenoidite
ADENOIDÍTĂ, adenoidite, s. f. Afecțiune frecventă mai ales la copii (putând apărea excepțional și la adulți), provocată de o infecție microbiană sau virotică a țesutului glandular din regiunea nazo-faringiană. [Pr.: -no-i-] – Din fr. adénoïdite. DOOM
adenoidítă (-no-i-) s. f., g.-d. art. adenoidítei; pl. adenoidíte
adenoiditei
ADENOIDÍTĂ, adenoidite, s. f. Afecțiune frecventă mai ales la copii (putând apărea excepțional și la adulți), provocată de o infecție microbiană sau virotică a țesutului glandular din regiunea nazo-faringiană. [Pr.: -no-i-] – Din fr. adénoïdite. DOOM
adenoidítă (-no-i-) s. f., g.-d. art. adenoidítei; pl. adenoidíte
adenoiditele
ADENOIDÍTĂ, adenoidite, s. f. Afecțiune frecventă mai ales la copii (putând apărea excepțional și la adulți), provocată de o infecție microbiană sau virotică a țesutului glandular din regiunea nazo-faringiană. [Pr.: -no-i-] – Din fr. adénoïdite. DOOM
adenoidítă (-no-i-) s. f., g.-d. art. adenoidítei; pl. adenoidíte
adenoiditelor
ADENOIDÍTĂ, adenoidite, s. f. Afecțiune frecventă mai ales la copii (putând apărea excepțional și la adulți), provocată de o infecție microbiană sau virotică a țesutului glandular din regiunea nazo-faringiană. [Pr.: -no-i-] – Din fr. adénoïdite. DOOM
adenoidítă (-no-i-) s. f., g.-d. art. adenoidítei; pl. adenoidíte
adenoidul
ADENOÍD, -Ă, adenoizi, -de, adj. Care aparține țesutului glandular, privitor la acest țesut. – Din fr. adénoïde. DOOM
adenoíd adj. m., pl. adenoízi; f. adenoídă, pl. adenoíde
adenoidului
ADENOÍD, -Ă, adenoizi, -de, adj. Care aparține țesutului glandular, privitor la acest țesut. – Din fr. adénoïde. DOOM
adenoíd adj. m., pl. adenoízi; f. adenoídă, pl. adenoíde
adenoizi
ADENOÍD, -Ă, adenoizi, -de, adj. Care aparține țesutului glandular, privitor la acest țesut. – Din fr. adénoïde. DOOM
adenoíd adj. m., pl. adenoízi; f. adenoídă, pl. adenoíde
adenoizii
ADENOÍD, -Ă, adenoizi, -de, adj. Care aparține țesutului glandular, privitor la acest țesut. – Din fr. adénoïde. DOOM
adenoíd adj. m., pl. adenoízi; f. adenoídă, pl. adenoíde
adenoizilor
ADENOÍD, -Ă, adenoizi, -de, adj. Care aparține țesutului glandular, privitor la acest țesut. – Din fr. adénoïde. DOOM
adenoíd adj. m., pl. adenoízi; f. adenoídă, pl. adenoíde
adenom
ADENÓM s. n. Tumoare glandulară benignă, constituită din celule epiteliale. – Din fr. adénome. DOOM
adenóm s. n., pl. adenoáme
adenomectomia
ADENOMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare a unui adenom. [Gen. -iei. / < fr. adénomectomie, cf. gr. aden – glandă, ektome – tăiere].
adenomectomie
ADENOMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare a unui adenom. [Gen. -iei. / < fr. adénomectomie, cf. gr. aden – glandă, ektome – tăiere].
adenomectomiei
ADENOMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare a unui adenom. [Gen. -iei. / < fr. adénomectomie, cf. gr. aden – glandă, ektome – tăiere].
adenomectomii
ADENOMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare a unui adenom. [Gen. -iei. / < fr. adénomectomie, cf. gr. aden – glandă, ektome – tăiere].
adenomectomiile
ADENOMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare a unui adenom. [Gen. -iei. / < fr. adénomectomie, cf. gr. aden – glandă, ektome – tăiere].
adenomectomiilor
ADENOMECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare a unui adenom. [Gen. -iei. / < fr. adénomectomie, cf. gr. aden – glandă, ektome – tăiere].
adenomul
ADENÓM s. n. Tumoare glandulară benignă, constituită din celule epiteliale. – Din fr. adénome. DOOM
adenóm s. n., pl. adenoáme
adenomului
ADENÓM s. n. Tumoare glandulară benignă, constituită din celule epiteliale. – Din fr. adénome. DOOM
adenóm s. n., pl. adenoáme
adenomuri
ADENÓM s. n. Tumoare glandulară benignă, constituită din celule epiteliale. – Din fr. adénome. DOOM
adenóm s. n., pl. adenoáme
adenomurile
ADENÓM s. n. Tumoare glandulară benignă, constituită din celule epiteliale. – Din fr. adénome. DOOM
adenóm s. n., pl. adenoáme
adenomurilor
ADENÓM s. n. Tumoare glandulară benignă, constituită din celule epiteliale. – Din fr. adénome. DOOM
adenóm s. n., pl. adenoáme
adenopatie
ADENOPATÍE s. f. Nume dat bolilor glandelor sau ale ganglionilor limfatici, care se manifestă prin creșterea în volum și inflamarea acestora. – Din fr. adénopathie. DOOM
adenopatíe s. f., art. adenopatía, g.-d. adenopatíi, art. adenopatíei
adenosarcom
ADENOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a țesutului glandular și conjunctiv. [< fr. adénosarcome, cf. gr. aden – glandă, sarx – carne].
adenoscleroză
ADENOSCLERÓZĂ s.f. Indurație a glandelor. [< fr. adénosclérose].
adenotomia
ADENOTOMÍE s. f. îndepărtare pe cale chirurgicală a unui adenom. – Din fr. adénotomie. DOOM
adenotomíe s. f., art. adenotomía, g.-d. adenotomíi, art. adenotomíei
adenotomie
ADENOTOMÍE s. f. îndepărtare pe cale chirurgicală a unui adenom. – Din fr. adénotomie. DOOM
adenotomíe s. f., art. adenotomía, g.-d. adenotomíi, art. adenotomíei
adenotomiei
ADENOTOMÍE s. f. îndepărtare pe cale chirurgicală a unui adenom. – Din fr. adénotomie. DOOM
adenotomíe s. f., art. adenotomía, g.-d. adenotomíi, art. adenotomíei
adenotomii
ADENOTOMÍE s. f. îndepărtare pe cale chirurgicală a unui adenom. – Din fr. adénotomie. DOOM
adenotomíe s. f., art. adenotomía, g.-d. adenotomíi, art. adenotomíei
adenotomiile
ADENOTOMÍE s. f. îndepărtare pe cale chirurgicală a unui adenom. – Din fr. adénotomie. DOOM
adenotomíe s. f., art. adenotomía, g.-d. adenotomíi, art. adenotomíei
adenotomiilor
ADENOTOMÍE s. f. îndepărtare pe cale chirurgicală a unui adenom. – Din fr. adénotomie. DOOM
adenotomíe s. f., art. adenotomía, g.-d. adenotomíi, art. adenotomíei
adenotripsie
ADENOTRIPSÍE s.f. (Med.) Metodă terapeutică constând din apăsarea cu degetul a vegetațiilor adenoide pentru îndepărtarea secrețiilor purulente. [Gen. -iei. / < fr. adénotripsie, cf. gr. aden – glandă, tribein – a strivi].
adeona
Adeona, divinitate romană care-i ocrotea pe călători. I se aduceau jertfe la sosire (v. și Abeona).
adept
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adept
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adepta
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adepta
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adepte
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adepte
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adeptei
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adeptei
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adeptele
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adeptele
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adeptelor
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adeptelor
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adeptul
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adeptul
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adeptului
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adeptului
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adepți
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adepți
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adepții
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adepții
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adepților
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
adepților
ADÉPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc – Din fr. adepte. DOOM
adéptă s. f., g.-d. art. adéptei; pl. adépte
ader
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
adera
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
adera
ADERÁ vb. I. intr. 1. A se uni cu părerea cuiva. ♦ A se alătura unui partid, unei mișcări etc., cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A fi, a se ține lipit, strâns de ceva, a se lipi de ceva. [P.i. ader, (rar) -rez, 3,6 -ră. / < fr. adhérer, cf. lat. adhaerere].
aderai
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
aderam
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
aderare
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
aderare
ADERÁRE, aderări, s. f. Acțiunea de a adera și rezultatul ei. – V. adera. DOOM
aderáre s. f., g.-d. art. aderắrii; pl. aderắri
aderarea
ADERÁRE, aderări, s. f. Acțiunea de a adera și rezultatul ei. – V. adera. DOOM
aderáre s. f., g.-d. art. aderắrii; pl. aderắri
aderară
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
aderarăm
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
aderarăți
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
aderase
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
aderasem
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
aderaseră
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
aderaserăm
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
aderaserăți
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
aderaseși
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
aderaseți
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
aderat
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
aderau
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
aderași
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
aderați
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
adere
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
aderent
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderent
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderenta
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderenta
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderente
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderente
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderentei
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderentei
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderentele
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderentele
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderentelor
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderentelor
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderentul
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderentul
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderentului
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderentului
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderența
ADERÉNȚĂ, aderențe, s. f. 1. (Med.) Țesut fibros care se dezvoltă în special în cavitățile seroase, în urma unei infecții sau intervenții chirurgicale, unind organe care în mod normal sunt separate; bridă. 2. (Tehn.) Forță care menține alăturate două corpuri aflate în contact. Aderența dintre roțile unui vehicul și șosea. ♦ Fenomen de legătură între beton și oțel în construcțiile de beton armat. 3. Aderare, solidarizare conștientă la ceva. – Din fr. adhérence. DOOM
aderénță s. f., g.-d. art. aderénței; pl. aderénțe
aderențe
ADERÉNȚĂ, aderențe, s. f. 1. (Med.) Țesut fibros care se dezvoltă în special în cavitățile seroase, în urma unei infecții sau intervenții chirurgicale, unind organe care în mod normal sunt separate; bridă. 2. (Tehn.) Forță care menține alăturate două corpuri aflate în contact. Aderența dintre roțile unui vehicul și șosea. ♦ Fenomen de legătură între beton și oțel în construcțiile de beton armat. 3. Aderare, solidarizare conștientă la ceva. – Din fr. adhérence. DOOM
aderénță s. f., g.-d. art. aderénței; pl. aderénțe
aderenței
ADERÉNȚĂ, aderențe, s. f. 1. (Med.) Țesut fibros care se dezvoltă în special în cavitățile seroase, în urma unei infecții sau intervenții chirurgicale, unind organe care în mod normal sunt separate; bridă. 2. (Tehn.) Forță care menține alăturate două corpuri aflate în contact. Aderența dintre roțile unui vehicul și șosea. ♦ Fenomen de legătură între beton și oțel în construcțiile de beton armat. 3. Aderare, solidarizare conștientă la ceva. – Din fr. adhérence. DOOM
aderénță s. f., g.-d. art. aderénței; pl. aderénțe
aderențele
ADERÉNȚĂ, aderențe, s. f. 1. (Med.) Țesut fibros care se dezvoltă în special în cavitățile seroase, în urma unei infecții sau intervenții chirurgicale, unind organe care în mod normal sunt separate; bridă. 2. (Tehn.) Forță care menține alăturate două corpuri aflate în contact. Aderența dintre roțile unui vehicul și șosea. ♦ Fenomen de legătură între beton și oțel în construcțiile de beton armat. 3. Aderare, solidarizare conștientă la ceva. – Din fr. adhérence. DOOM
aderénță s. f., g.-d. art. aderénței; pl. aderénțe
aderențelor
ADERÉNȚĂ, aderențe, s. f. 1. (Med.) Țesut fibros care se dezvoltă în special în cavitățile seroase, în urma unei infecții sau intervenții chirurgicale, unind organe care în mod normal sunt separate; bridă. 2. (Tehn.) Forță care menține alăturate două corpuri aflate în contact. Aderența dintre roțile unui vehicul și șosea. ♦ Fenomen de legătură între beton și oțel în construcțiile de beton armat. 3. Aderare, solidarizare conștientă la ceva. – Din fr. adhérence. DOOM
aderénță s. f., g.-d. art. aderénței; pl. aderénțe
aderenți
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderenți
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderenții
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderenții
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderenților
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderenților
ADERÉNT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis. DOOM
aderént adj. m., s. m., pl. aderénți; adj. f., s. f. aderéntă, pl. aderénte
aderi
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
adermina
ADERMÍNĂ s. f. Vitamina B6. – Din fr. adermine. DOOM
adermínă s. f., g.-d. art. adermínei
adermine
ADERMÍNĂ s. f. Vitamina B6. – Din fr. adermine. DOOM
adermínă s. f., g.-d. art. adermínei
aderminei
ADERMÍNĂ s. f. Vitamina B6. – Din fr. adermine. DOOM
adermínă s. f., g.-d. art. adermínei
aderând
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
aderînd
ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere. DOOM
aderá (a ~) vb., ind. prez. 3 adéră
aderări
ADERÁRE, aderări, s. f. Acțiunea de a adera și rezultatul ei. – V. adera. DOOM
aderáre s. f., g.-d. art. aderắrii; pl. aderắri
aderării
ADERÁRE, aderări, s. f. Acțiunea de a adera și rezultatul ei. – V. adera. DOOM
aderáre s. f., g.-d. art. aderắrii; pl. aderắri
aderările
ADERÁRE, aderări, s. f. Acțiunea de a adera și rezultatul ei. – V. adera. DOOM
aderáre s. f., g.-d. art. aderắrii; pl. aderắri
aderărilor
ADERÁRE, aderări, s. f. Acțiunea de a adera și rezultatul ei. – V. adera. DOOM
aderáre s. f., g.-d. art. aderắrii; pl. aderắri
ades
ADÉSEA adv. De multe ori, în repetate rânduri; adeseori, des. [Var.: adés, adése adv.] – A3 + des2. DOOM
adésea adv.
adese
ADÉSEA adv. De multe ori, în repetate rânduri; adeseori, des. [Var.: adés, adése adv.] – A3 + des2. DOOM
adésea adv.
adesea
ADÉSEA adv. De multe ori, în repetate rânduri; adeseori, des. [Var.: adés, adése adv.] – A3 + des2. DOOM
adésea adv.
adeseori
ADÉSEORI adv. Adesea. [Pr.: -se-ori] – Adese + ori. DOOM
adéseori (-se-ori) adv.
adesgo
a fi Adesgo expr. (înv. -d. femei) a fi elegantă; a purta ciorapi de mătase.
adet
ADÉT, adeturi, s. n. (Învechit) Dare, impozit, taxă vamală. Dacă-mi plăteam birul ș-adetul la stăpîn, Nu mai aveam pricină. NEGRUZZI, S. II 249.
adetul
ADÉT, adeturi, s. n. (Învechit) Dare, impozit, taxă vamală. Dacă-mi plăteam birul ș-adetul la stăpîn, Nu mai aveam pricină. NEGRUZZI, S. II 249.
adetului
ADÉT, adeturi, s. n. (Învechit) Dare, impozit, taxă vamală. Dacă-mi plăteam birul ș-adetul la stăpîn, Nu mai aveam pricină. NEGRUZZI, S. II 249.
adeturi
ADÉT, adeturi, s. n. (Învechit) Dare, impozit, taxă vamală. Dacă-mi plăteam birul ș-adetul la stăpîn, Nu mai aveam pricină. NEGRUZZI, S. II 249.
adeturile
ADÉT, adeturi, s. n. (Învechit) Dare, impozit, taxă vamală. Dacă-mi plăteam birul ș-adetul la stăpîn, Nu mai aveam pricină. NEGRUZZI, S. II 249.
adeturilor
ADÉT, adeturi, s. n. (Învechit) Dare, impozit, taxă vamală. Dacă-mi plăteam birul ș-adetul la stăpîn, Nu mai aveam pricină. NEGRUZZI, S. II 249.
adeu
adéu (-uri), s. n. – Tun. < Mag. agyu (DAR). În Trans., astăzi rar.
adeverea
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adevereai
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeveream
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeverească
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adevereau
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adevereați
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeveresc
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeverește
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeverești
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeveri
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeverii
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeverim
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeverind
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeverința
ADEVERÍNȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept. – Adeveri + suf. -ință. DOOM
adeverínță s. f., g.-d. art. adeverínței; pl. adeverínțe
adeverințe
ADEVERÍNȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept. – Adeveri + suf. -ință. DOOM
adeverínță s. f., g.-d. art. adeverínței; pl. adeverínțe
adeverinței
ADEVERÍNȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept. – Adeveri + suf. -ință. DOOM
adeverínță s. f., g.-d. art. adeverínței; pl. adeverínțe
adeverințele
ADEVERÍNȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept. – Adeveri + suf. -ință. DOOM
adeverínță s. f., g.-d. art. adeverínței; pl. adeverínțe
adeverințelor
ADEVERÍNȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept. – Adeveri + suf. -ință. DOOM
adeverínță s. f., g.-d. art. adeverínței; pl. adeverínțe
adeverire
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeverire
ADEVERÍRE, adeveriri, s. f. Faptul de a (se) adeveri. – V. adeveri. DOOM
adeveríre s. f., g.-d. art. adeverírii; pl. adeveríri
adeverirea
ADEVERÍRE, adeveriri, s. f. Faptul de a (se) adeveri. – V. adeveri. DOOM
adeveríre s. f., g.-d. art. adeverírii; pl. adeveríri
adeveriri
ADEVERÍRE, adeveriri, s. f. Faptul de a (se) adeveri. – V. adeveri. DOOM
adeveríre s. f., g.-d. art. adeverírii; pl. adeveríri
adeveririi
ADEVERÍRE, adeveriri, s. f. Faptul de a (se) adeveri. – V. adeveri. DOOM
adeveríre s. f., g.-d. art. adeverírii; pl. adeveríri
adeveririle
ADEVERÍRE, adeveriri, s. f. Faptul de a (se) adeveri. – V. adeveri. DOOM
adeveríre s. f., g.-d. art. adeverírii; pl. adeveríri
adeveririlor
ADEVERÍRE, adeveriri, s. f. Faptul de a (se) adeveri. – V. adeveri. DOOM
adeveríre s. f., g.-d. art. adeverírii; pl. adeveríri
adeveriră
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeverirăm
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeverirăți
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeverise
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeverisem
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeveriseră
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeveriserăm
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeveriserăți
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeveriseși
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeveriseți
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeverit
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeveritoare
ADEVERITÓR, -OÁRE, adeveritori, -oare, adj. Care adeverește. – Adeveri + suf. -tor. DOOM
adeveritór adj. m., pl. adeveritóri; f. sg. și pl. adeveritoáre
adeveritoarea
ADEVERITÓR, -OÁRE, adeveritori, -oare, adj. Care adeverește. – Adeveri + suf. -tor. DOOM
adeveritór adj. m., pl. adeveritóri; f. sg. și pl. adeveritoáre
adeveritoarei
ADEVERITÓR, -OÁRE, adeveritori, -oare, adj. Care adeverește. – Adeveri + suf. -tor. DOOM
adeveritór adj. m., pl. adeveritóri; f. sg. și pl. adeveritoáre
adeveritoarele
ADEVERITÓR, -OÁRE, adeveritori, -oare, adj. Care adeverește. – Adeveri + suf. -tor. DOOM
adeveritór adj. m., pl. adeveritóri; f. sg. și pl. adeveritoáre
adeveritoarelor
ADEVERITÓR, -OÁRE, adeveritori, -oare, adj. Care adeverește. – Adeveri + suf. -tor. DOOM
adeveritór adj. m., pl. adeveritóri; f. sg. și pl. adeveritoáre
adeveritor
ADEVERITÓR, -OÁRE, adeveritori, -oare, adj. Care adeverește. – Adeveri + suf. -tor. DOOM
adeveritór adj. m., pl. adeveritóri; f. sg. și pl. adeveritoáre
adeveritori
ADEVERITÓR, -OÁRE, adeveritori, -oare, adj. Care adeverește. – Adeveri + suf. -tor. DOOM
adeveritór adj. m., pl. adeveritóri; f. sg. și pl. adeveritoáre
adeveritorii
ADEVERITÓR, -OÁRE, adeveritori, -oare, adj. Care adeverește. – Adeveri + suf. -tor. DOOM
adeveritór adj. m., pl. adeveritóri; f. sg. și pl. adeveritoáre
adeveritorilor
ADEVERITÓR, -OÁRE, adeveritori, -oare, adj. Care adeverește. – Adeveri + suf. -tor. DOOM
adeveritór adj. m., pl. adeveritóri; f. sg. și pl. adeveritoáre
adeveritorul
ADEVERITÓR, -OÁRE, adeveritori, -oare, adj. Care adeverește. – Adeveri + suf. -tor. DOOM
adeveritór adj. m., pl. adeveritóri; f. sg. și pl. adeveritoáre
adeveritorului
ADEVERITÓR, -OÁRE, adeveritori, -oare, adj. Care adeverește. – Adeveri + suf. -tor. DOOM
adeveritór adj. m., pl. adeveritóri; f. sg. și pl. adeveritoáre
adeveriși
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adeveriți
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adevesire
ADEVĂSI vb. 1. (Mold., Trans. N) A cheltui, a prăpădi. A: Să-ș adăvăsască toată vreamea sa petrecînd în călugărie. L SEC. XVII, 78r; cf. VARLAAM. C: Cu păcate spurcate îmi întinai sufletul și întru lene toată viață me o adevăsiiu. O, 55v. // B: cf. L ante 1693, 125r—125v.
\n2. (Mold.) A se extenua, a se istovi. Suindu-se în munte și adevăsîndu-se foarte și dobîndind boală de înflăciune, se cunoștea numai de pe graiu. DOSOFTEI, VS.
\nEtimologie: magh. odaveszni.
\nVezi și adevăsit, neadevăsit.
\nCf. pojivăi; bătogi, mîrșăvi, nemoști, vitioni, zămorî.
adevesit
ADEVĂSI vb. 1. (Mold., Trans. N) A cheltui, a prăpădi. A: Să-ș adăvăsască toată vreamea sa petrecînd în călugărie. L SEC. XVII, 78r; cf. VARLAAM. C: Cu păcate spurcate îmi întinai sufletul și întru lene toată viață me o adevăsiiu. O, 55v. // B: cf. L ante 1693, 125r—125v.
\n2. (Mold.) A se extenua, a se istovi. Suindu-se în munte și adevăsîndu-se foarte și dobîndind boală de înflăciune, se cunoștea numai de pe graiu. DOSOFTEI, VS.
\nEtimologie: magh. odaveszni.
\nVezi și adevăsit, neadevăsit.
\nCf. pojivăi; bătogi, mîrșăvi, nemoști, vitioni, zămorî.
adevăr
ADEVẮR, adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității obiective în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = corespunzător realității, în realitate, de fapt. ♦ Conștiința absolută a autenticității și valabilității conținutului credinței religioase; realitatea spirituală ca subiect al revelației și obiect al credinței. 2. Justețe, exactitate. – Lat. ad + de + verum. DOOM
adevắr s. n., pl. adevắruri
adevăra
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr. DOOM
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscă
adevărare
ADEVĂRÁ vb. I v. adeveri.
adevărat
ADEVĂRÁT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu adevărul. ♦ De care nu se poate îndoi nimeni; netăgăduit, incontestabil, real. ◊ Loc adv. Cu adevărat = într-adevăr. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, autentic. 3. (Adesea adverbial; în opoziție cu greșit) Drept, just, corect. 4. Sincer. – V. adevăra. DOOM
adevărát adj. m., pl. adevăráți; f. adevărátă, pl. adevăráte
adevărata
ADEVĂRÁT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu adevărul. ♦ De care nu se poate îndoi nimeni; netăgăduit, incontestabil, real. ◊ Loc adv. Cu adevărat = într-adevăr. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, autentic. 3. (Adesea adverbial; în opoziție cu greșit) Drept, just, corect. 4. Sincer. – V. adevăra. DOOM
adevărát adj. m., pl. adevăráți; f. adevărátă, pl. adevăráte
adevărate
ADEVĂRÁT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu adevărul. ♦ De care nu se poate îndoi nimeni; netăgăduit, incontestabil, real. ◊ Loc adv. Cu adevărat = într-adevăr. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, autentic. 3. (Adesea adverbial; în opoziție cu greșit) Drept, just, corect. 4. Sincer. – V. adevăra. DOOM
adevărát adj. m., pl. adevăráți; f. adevărátă, pl. adevăráte
adevăratei
ADEVĂRÁT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu adevărul. ♦ De care nu se poate îndoi nimeni; netăgăduit, incontestabil, real. ◊ Loc adv. Cu adevărat = într-adevăr. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, autentic. 3. (Adesea adverbial; în opoziție cu greșit) Drept, just, corect. 4. Sincer. – V. adevăra. DOOM
adevărát adj. m., pl. adevăráți; f. adevărátă, pl. adevăráte
adevăratele
ADEVĂRÁT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu adevărul. ♦ De care nu se poate îndoi nimeni; netăgăduit, incontestabil, real. ◊ Loc adv. Cu adevărat = într-adevăr. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, autentic. 3. (Adesea adverbial; în opoziție cu greșit) Drept, just, corect. 4. Sincer. – V. adevăra. DOOM
adevărát adj. m., pl. adevăráți; f. adevărátă, pl. adevăráte
adevăratelor
ADEVĂRÁT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu adevărul. ♦ De care nu se poate îndoi nimeni; netăgăduit, incontestabil, real. ◊ Loc adv. Cu adevărat = într-adevăr. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, autentic. 3. (Adesea adverbial; în opoziție cu greșit) Drept, just, corect. 4. Sincer. – V. adevăra. DOOM
adevărát adj. m., pl. adevăráți; f. adevărátă, pl. adevăráte
adevăratul
ADEVĂRÁT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu adevărul. ♦ De care nu se poate îndoi nimeni; netăgăduit, incontestabil, real. ◊ Loc adv. Cu adevărat = într-adevăr. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, autentic. 3. (Adesea adverbial; în opoziție cu greșit) Drept, just, corect. 4. Sincer. – V. adevăra. DOOM
adevărát adj. m., pl. adevăráți; f. adevărátă, pl. adevăráte
adevăratului
ADEVĂRÁT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu adevărul. ♦ De care nu se poate îndoi nimeni; netăgăduit, incontestabil, real. ◊ Loc adv. Cu adevărat = într-adevăr. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, autentic. 3. (Adesea adverbial; în opoziție cu greșit) Drept, just, corect. 4. Sincer. – V. adevăra. DOOM
adevărát adj. m., pl. adevăráți; f. adevărátă, pl. adevăráte
adevărați
ADEVĂRÁT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu adevărul. ♦ De care nu se poate îndoi nimeni; netăgăduit, incontestabil, real. ◊ Loc adv. Cu adevărat = într-adevăr. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, autentic. 3. (Adesea adverbial; în opoziție cu greșit) Drept, just, corect. 4. Sincer. – V. adevăra. DOOM
adevărát adj. m., pl. adevăráți; f. adevărátă, pl. adevăráte
adevărații
ADEVĂRÁT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu adevărul. ♦ De care nu se poate îndoi nimeni; netăgăduit, incontestabil, real. ◊ Loc adv. Cu adevărat = într-adevăr. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, autentic. 3. (Adesea adverbial; în opoziție cu greșit) Drept, just, corect. 4. Sincer. – V. adevăra. DOOM
adevărát adj. m., pl. adevăráți; f. adevărátă, pl. adevăráte
adevăraților
ADEVĂRÁT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu adevărul. ♦ De care nu se poate îndoi nimeni; netăgăduit, incontestabil, real. ◊ Loc adv. Cu adevărat = într-adevăr. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, autentic. 3. (Adesea adverbial; în opoziție cu greșit) Drept, just, corect. 4. Sincer. – V. adevăra. DOOM
adevărát adj. m., pl. adevăráți; f. adevărátă, pl. adevăráte
adevărul
ADEVẮR, adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității obiective în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = corespunzător realității, în realitate, de fapt. ♦ Conștiința absolută a autenticității și valabilității conținutului credinței religioase; realitatea spirituală ca subiect al revelației și obiect al credinței. 2. Justețe, exactitate. – Lat. ad + de + verum. DOOM
adevắr s. n., pl. adevắruri
adevărului
ADEVẮR, adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității obiective în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = corespunzător realității, în realitate, de fapt. ♦ Conștiința absolută a autenticității și valabilității conținutului credinței religioase; realitatea spirituală ca subiect al revelației și obiect al credinței. 2. Justețe, exactitate. – Lat. ad + de + verum. DOOM
adevắr s. n., pl. adevắruri
adevăruri
ADEVẮR, adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității obiective în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = corespunzător realității, în realitate, de fapt. ♦ Conștiința absolută a autenticității și valabilității conținutului credinței religioase; realitatea spirituală ca subiect al revelației și obiect al credinței. 2. Justețe, exactitate. – Lat. ad + de + verum. DOOM
adevắr s. n., pl. adevắruri
adevărurile
ADEVẮR, adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității obiective în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = corespunzător realității, în realitate, de fapt. ♦ Conștiința absolută a autenticității și valabilității conținutului credinței religioase; realitatea spirituală ca subiect al revelației și obiect al credinței. 2. Justețe, exactitate. – Lat. ad + de + verum. DOOM
adevắr s. n., pl. adevắruri
adevărurilor
ADEVẮR, adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității obiective în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = corespunzător realității, în realitate, de fapt. ♦ Conștiința absolută a autenticității și valabilității conținutului credinței religioase; realitatea spirituală ca subiect al revelației și obiect al credinței. 2. Justețe, exactitate. – Lat. ad + de + verum. DOOM
adevắr s. n., pl. adevắruri
adevăsi
ADEVĂSI vb. 1. (Mold., Trans. N) A cheltui, a prăpădi. A: Să-ș adăvăsască toată vreamea sa petrecînd în călugărie. L SEC. XVII, 78r; cf. VARLAAM. C: Cu păcate spurcate îmi întinai sufletul și întru lene toată viață me o adevăsiiu. O, 55v. // B: cf. L ante 1693, 125r—125v.
\n2. (Mold.) A se extenua, a se istovi. Suindu-se în munte și adevăsîndu-se foarte și dobîndind boală de înflăciune, se cunoștea numai de pe graiu. DOSOFTEI, VS.
\nEtimologie: magh. odaveszni.
\nVezi și adevăsit, neadevăsit.
\nCf. pojivăi; bătogi, mîrșăvi, nemoști, vitioni, zămorî.
adevăsire
ADEVĂSI vb. 1. (Mold., Trans. N) A cheltui, a prăpădi. A: Să-ș adăvăsască toată vreamea sa petrecînd în călugărie. L SEC. XVII, 78r; cf. VARLAAM. C: Cu păcate spurcate îmi întinai sufletul și întru lene toată viață me o adevăsiiu. O, 55v. // B: cf. L ante 1693, 125r—125v.
\n2. (Mold.) A se extenua, a se istovi. Suindu-se în munte și adevăsîndu-se foarte și dobîndind boală de înflăciune, se cunoștea numai de pe graiu. DOSOFTEI, VS.
\nEtimologie: magh. odaveszni.
\nVezi și adevăsit, neadevăsit.
\nCf. pojivăi; bătogi, mîrșăvi, nemoști, vitioni, zămorî.
adevăsit
ADEVĂSIT adj. (Mold.) Extenuat, prăpădit. I-au venitu-i muște mari... de-l potricăliia și-i răniia piialea, care era adevăsîtă și sfîrșită de post. DOSOFTEI, VS.
\nEtimologie: adevăsi.
\nVezi și adevăsi, neadevăsit.
adeziune
ADEZIÚNE, adeziuni, s. f. 1. Aderare, atașare (la ceva), solidarizare conștientă (cu ceva). ◊ Expr. A-și da adeziunea (la ceva) = a adera (1). 2. (Fiz.) Atracție între două suprafețe aflate în contact foarte strâns, determinată de forțele intermoleculare care acționează la distanțe relativ mici. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. adhésion, lat. adhaesio, -onis. DOOM
adeziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. adeziúnii; pl. adeziúni
adeziunea
ADEZIÚNE, adeziuni, s. f. 1. Aderare, atașare (la ceva), solidarizare conștientă (cu ceva). ◊ Expr. A-și da adeziunea (la ceva) = a adera (1). 2. (Fiz.) Atracție între două suprafețe aflate în contact foarte strâns, determinată de forțele intermoleculare care acționează la distanțe relativ mici. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. adhésion, lat. adhaesio, -onis. DOOM
adeziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. adeziúnii; pl. adeziúni
adeziuni
ADEZIÚNE, adeziuni, s. f. 1. Aderare, atașare (la ceva), solidarizare conștientă (cu ceva). ◊ Expr. A-și da adeziunea (la ceva) = a adera (1). 2. (Fiz.) Atracție între două suprafețe aflate în contact foarte strâns, determinată de forțele intermoleculare care acționează la distanțe relativ mici. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. adhésion, lat. adhaesio, -onis. DOOM
adeziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. adeziúnii; pl. adeziúni
adeziunii
ADEZIÚNE, adeziuni, s. f. 1. Aderare, atașare (la ceva), solidarizare conștientă (cu ceva). ◊ Expr. A-și da adeziunea (la ceva) = a adera (1). 2. (Fiz.) Atracție între două suprafețe aflate în contact foarte strâns, determinată de forțele intermoleculare care acționează la distanțe relativ mici. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. adhésion, lat. adhaesio, -onis. DOOM
adeziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. adeziúnii; pl. adeziúni
adeziunile
ADEZIÚNE, adeziuni, s. f. 1. Aderare, atașare (la ceva), solidarizare conștientă (cu ceva). ◊ Expr. A-și da adeziunea (la ceva) = a adera (1). 2. (Fiz.) Atracție între două suprafețe aflate în contact foarte strâns, determinată de forțele intermoleculare care acționează la distanțe relativ mici. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. adhésion, lat. adhaesio, -onis. DOOM
adeziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. adeziúnii; pl. adeziúni
adeziunilor
ADEZIÚNE, adeziuni, s. f. 1. Aderare, atașare (la ceva), solidarizare conștientă (cu ceva). ◊ Expr. A-și da adeziunea (la ceva) = a adera (1). 2. (Fiz.) Atracție între două suprafețe aflate în contact foarte strâns, determinată de forțele intermoleculare care acționează la distanțe relativ mici. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. adhésion, lat. adhaesio, -onis. DOOM
adeziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. adeziúnii; pl. adeziúni
adeziv
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adeziv
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adeziva
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adeziva
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adezive
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adezive
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adezivei
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adezivei
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adezivele
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adezivele
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adezivelor
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adezivelor
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adezivi
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adezivi
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adezivii
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adezivii
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adezivilor
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adezivilor
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adezivitate
ADEZIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi adeziv. – Din fr. adhésivité. DOOM
adezivitáte s. f., g.-d. art. adezivitắții
adezivitatea
ADEZIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi adeziv. – Din fr. adhésivité. DOOM
adezivitáte s. f., g.-d. art. adezivitắții
adezivități
ADEZIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi adeziv. – Din fr. adhésivité. DOOM
adezivitáte s. f., g.-d. art. adezivitắții
adezivității
ADEZIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi adeziv. – Din fr. adhésivité. DOOM
adezivitáte s. f., g.-d. art. adezivitắții
adezivul
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adezivul
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adezivului
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adezivului
ADEZÍV, -Ă, adezivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. S. m. Produs chimic care permite lipirea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. – Din fr. adhésif. DOOM
adezív2 s. m., pl. adezívi
adhocrația
ADHOCRAȚÍE s.f. Termen care desemnează în sociologia și viitorologia politică contemporană instabilitatea cronică pe care o cunosc diferitele forme de organizare (economică și socială) ca urmare a impactului societății capitaliste dezvoltate cu revoluția științifică-tehnică, cerința introducerii unor noi structuri organizaționale la diverse niveluri de conducere. [Cf. lat. ad-hoc – pentru aceasta, gr. kratos – putere].
adhocrație
ADHOCRAȚÍE s.f. Termen care desemnează în sociologia și viitorologia politică contemporană instabilitatea cronică pe care o cunosc diferitele forme de organizare (economică și socială) ca urmare a impactului societății capitaliste dezvoltate cu revoluția științifică-tehnică, cerința introducerii unor noi structuri organizaționale la diverse niveluri de conducere. [Cf. lat. ad-hoc – pentru aceasta, gr. kratos – putere].
adhocrației
ADHOCRAȚÍE s.f. Termen care desemnează în sociologia și viitorologia politică contemporană instabilitatea cronică pe care o cunosc diferitele forme de organizare (economică și socială) ca urmare a impactului societății capitaliste dezvoltate cu revoluția științifică-tehnică, cerința introducerii unor noi structuri organizaționale la diverse niveluri de conducere. [Cf. lat. ad-hoc – pentru aceasta, gr. kratos – putere].
adhocrații
ADHOCRAȚÍE s.f. Termen care desemnează în sociologia și viitorologia politică contemporană instabilitatea cronică pe care o cunosc diferitele forme de organizare (economică și socială) ca urmare a impactului societății capitaliste dezvoltate cu revoluția științifică-tehnică, cerința introducerii unor noi structuri organizaționale la diverse niveluri de conducere. [Cf. lat. ad-hoc – pentru aceasta, gr. kratos – putere].
adia
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adiabata
ADIABÁTĂ, adiabate, s. f. Curbă care reprezintă grafic o transformare adiabatică. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiabate. DOOM
adiabátă (-di-a-) s. f., g.-d. art. adiabátei; pl. adiabáte
adiabate
ADIABÁTĂ, adiabate, s. f. Curbă care reprezintă grafic o transformare adiabatică. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiabate. DOOM
adiabátă (-di-a-) s. f., g.-d. art. adiabátei; pl. adiabáte
adiabatei
ADIABÁTĂ, adiabate, s. f. Curbă care reprezintă grafic o transformare adiabatică. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiabate. DOOM
adiabátă (-di-a-) s. f., g.-d. art. adiabátei; pl. adiabáte
adiabatele
ADIABÁTĂ, adiabate, s. f. Curbă care reprezintă grafic o transformare adiabatică. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiabate. DOOM
adiabátă (-di-a-) s. f., g.-d. art. adiabátei; pl. adiabáte
adiabatelor
ADIABÁTĂ, adiabate, s. f. Curbă care reprezintă grafic o transformare adiabatică. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiabate. DOOM
adiabátă (-di-a-) s. f., g.-d. art. adiabátei; pl. adiabáte
adiabatic
ADIABÁTIC, -Ă, adiabatici, -ce, adj. (Despre fenomene fizico-chimice) Produs în interiorul unui sistem închis, fără a ceda sau a primi căldură din exterior. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiabatique. DOOM
adiabátic (-di-a-) adj. m., pl. adiabátici; f. adiabátică, pl. adiabátice
adiabatica
ADIABÁTIC, -Ă, adiabatici, -ce, adj. (Despre fenomene fizico-chimice) Produs în interiorul unui sistem închis, fără a ceda sau a primi căldură din exterior. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiabatique. DOOM
adiabátic (-di-a-) adj. m., pl. adiabátici; f. adiabátică, pl. adiabátice
adiabatice
ADIABÁTIC, -Ă, adiabatici, -ce, adj. (Despre fenomene fizico-chimice) Produs în interiorul unui sistem închis, fără a ceda sau a primi căldură din exterior. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiabatique. DOOM
adiabátic (-di-a-) adj. m., pl. adiabátici; f. adiabátică, pl. adiabátice
adiabaticei
ADIABÁTIC, -Ă, adiabatici, -ce, adj. (Despre fenomene fizico-chimice) Produs în interiorul unui sistem închis, fără a ceda sau a primi căldură din exterior. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiabatique. DOOM
adiabátic (-di-a-) adj. m., pl. adiabátici; f. adiabátică, pl. adiabátice
adiabaticele
ADIABÁTIC, -Ă, adiabatici, -ce, adj. (Despre fenomene fizico-chimice) Produs în interiorul unui sistem închis, fără a ceda sau a primi căldură din exterior. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiabatique. DOOM
adiabátic (-di-a-) adj. m., pl. adiabátici; f. adiabátică, pl. adiabátice
adiabaticelor
ADIABÁTIC, -Ă, adiabatici, -ce, adj. (Despre fenomene fizico-chimice) Produs în interiorul unui sistem închis, fără a ceda sau a primi căldură din exterior. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiabatique. DOOM
adiabátic (-di-a-) adj. m., pl. adiabátici; f. adiabátică, pl. adiabátice
adiabatici
ADIABÁTIC, -Ă, adiabatici, -ce, adj. (Despre fenomene fizico-chimice) Produs în interiorul unui sistem închis, fără a ceda sau a primi căldură din exterior. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiabatique. DOOM
adiabátic (-di-a-) adj. m., pl. adiabátici; f. adiabátică, pl. adiabátice
adiabaticii
ADIABÁTIC, -Ă, adiabatici, -ce, adj. (Despre fenomene fizico-chimice) Produs în interiorul unui sistem închis, fără a ceda sau a primi căldură din exterior. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiabatique. DOOM
adiabátic (-di-a-) adj. m., pl. adiabátici; f. adiabátică, pl. adiabátice
adiabaticilor
ADIABÁTIC, -Ă, adiabatici, -ce, adj. (Despre fenomene fizico-chimice) Produs în interiorul unui sistem închis, fără a ceda sau a primi căldură din exterior. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiabatique. DOOM
adiabátic (-di-a-) adj. m., pl. adiabátici; f. adiabátică, pl. adiabátice
adiabaticul
ADIABÁTIC, -Ă, adiabatici, -ce, adj. (Despre fenomene fizico-chimice) Produs în interiorul unui sistem închis, fără a ceda sau a primi căldură din exterior. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiabatique. DOOM
adiabátic (-di-a-) adj. m., pl. adiabátici; f. adiabátică, pl. adiabátice
adiabaticului
ADIABÁTIC, -Ă, adiabatici, -ce, adj. (Despre fenomene fizico-chimice) Produs în interiorul unui sistem închis, fără a ceda sau a primi căldură din exterior. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiabatique. DOOM
adiabátic (-di-a-) adj. m., pl. adiabátici; f. adiabátică, pl. adiabátice
adiabatism
ADIABATÍSM s.n. (Fiz.) Stare a unui sistem adiabatic. [Cf. fr. adiabatisme].
adiabatismul
ADIABATÍSM s.n. (Fiz.) Stare a unui sistem adiabatic. [Cf. fr. adiabatisme].
adiabatismului
ADIABATÍSM s.n. (Fiz.) Stare a unui sistem adiabatic. [Cf. fr. adiabatisme].
adiacent
ADIACÉNT, -Ă, adiacenți, -te, adj. Alăturat, continuu. ◊ Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vârf, o latură comună și se află de o parte și de cealaltă a laturii comune. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adjacent, lat. adjacens, -ntis. DOOM
adiacént (-di-a-) adj. m., pl. adiacénți; f. adiacéntă, pl.adiacénte
adiacenta
ADIACÉNT, -Ă, adiacenți, -te, adj. Alăturat, continuu. ◊ Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vârf, o latură comună și se află de o parte și de cealaltă a laturii comune. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adjacent, lat. adjacens, -ntis. DOOM
adiacént (-di-a-) adj. m., pl. adiacénți; f. adiacéntă, pl.adiacénte
adiacente
ADIACÉNT, -Ă, adiacenți, -te, adj. Alăturat, continuu. ◊ Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vârf, o latură comună și se află de o parte și de cealaltă a laturii comune. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adjacent, lat. adjacens, -ntis. DOOM
adiacént (-di-a-) adj. m., pl. adiacénți; f. adiacéntă, pl.adiacénte
adiacentei
ADIACÉNT, -Ă, adiacenți, -te, adj. Alăturat, continuu. ◊ Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vârf, o latură comună și se află de o parte și de cealaltă a laturii comune. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adjacent, lat. adjacens, -ntis. DOOM
adiacént (-di-a-) adj. m., pl. adiacénți; f. adiacéntă, pl.adiacénte
adiacentele
ADIACÉNT, -Ă, adiacenți, -te, adj. Alăturat, continuu. ◊ Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vârf, o latură comună și se află de o parte și de cealaltă a laturii comune. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adjacent, lat. adjacens, -ntis. DOOM
adiacént (-di-a-) adj. m., pl. adiacénți; f. adiacéntă, pl.adiacénte
adiacentelor
ADIACÉNT, -Ă, adiacenți, -te, adj. Alăturat, continuu. ◊ Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vârf, o latură comună și se află de o parte și de cealaltă a laturii comune. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adjacent, lat. adjacens, -ntis. DOOM
adiacént (-di-a-) adj. m., pl. adiacénți; f. adiacéntă, pl.adiacénte
adiacentul
ADIACÉNT, -Ă, adiacenți, -te, adj. Alăturat, continuu. ◊ Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vârf, o latură comună și se află de o parte și de cealaltă a laturii comune. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adjacent, lat. adjacens, -ntis. DOOM
adiacént (-di-a-) adj. m., pl. adiacénți; f. adiacéntă, pl.adiacénte
adiacentului
ADIACÉNT, -Ă, adiacenți, -te, adj. Alăturat, continuu. ◊ Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vârf, o latură comună și se află de o parte și de cealaltă a laturii comune. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adjacent, lat. adjacens, -ntis. DOOM
adiacént (-di-a-) adj. m., pl. adiacénți; f. adiacéntă, pl.adiacénte
adiacenți
ADIACÉNT, -Ă, adiacenți, -te, adj. Alăturat, continuu. ◊ Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vârf, o latură comună și se află de o parte și de cealaltă a laturii comune. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adjacent, lat. adjacens, -ntis. DOOM
adiacént (-di-a-) adj. m., pl. adiacénți; f. adiacéntă, pl.adiacénte
adiacenții
ADIACÉNT, -Ă, adiacenți, -te, adj. Alăturat, continuu. ◊ Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vârf, o latură comună și se află de o parte și de cealaltă a laturii comune. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adjacent, lat. adjacens, -ntis. DOOM
adiacént (-di-a-) adj. m., pl. adiacénți; f. adiacéntă, pl.adiacénte
adiacenților
ADIACÉNT, -Ă, adiacenți, -te, adj. Alăturat, continuu. ◊ Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vârf, o latură comună și se află de o parte și de cealaltă a laturii comune. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adjacent, lat. adjacens, -ntis. DOOM
adiacént (-di-a-) adj. m., pl. adiacénți; f. adiacéntă, pl.adiacénte
adiafor
ADIÁFOR, -Ă, adiafori, -e, adj. (Înv.) Nepăsător, indiferent. [Pr.: di-a-] – Ngr. adiaforos
adiaforeza
ADIAFORÉZĂ s.f. (Biol.) Lipsa transpirației. [Pron. -di-a-. / < fr. adiaphorèse, cf. gr. a – fără, diaphoresis – secreție].
adiaforeze
ADIAFORÉZĂ s.f. (Biol.) Lipsa transpirației. [Pron. -di-a-. / < fr. adiaphorèse, cf. gr. a – fără, diaphoresis – secreție].
adiaforezei
ADIAFORÉZĂ s.f. (Biol.) Lipsa transpirației. [Pron. -di-a-. / < fr. adiaphorèse, cf. gr. a – fără, diaphoresis – secreție].
adiaforia
ADIAFORÍE s. f. (Înv.) Nepăsare, indiferență. [Pr.: -di-a-] – Ngr. adiaforia.
adiaforie
ADIAFORÍE s. f. (Înv.) Nepăsare, indiferență. [Pr.: -di-a-] – Ngr. adiaforia.
adiaforiei
ADIAFORÍE s. f. (Înv.) Nepăsare, indiferență. [Pr.: -di-a-] – Ngr. adiaforia.
adiaforii
ADIAFORÍE s. f. (Înv.) Nepăsare, indiferență. [Pr.: -di-a-] – Ngr. adiaforia.
adiaforisi
ADIAFORISÍ, adiaforisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A fi indiferent, nepăsător față de cineva sau de ceva. [Pr.: -di-a-] – Ngr. adiaforo, viit. adiaforiso.
adiaforisire
ADIAFORISÍ, adiaforisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A fi indiferent, nepăsător față de cineva sau de ceva. [Pr.: -di-a-] – Ngr. adiaforo, viit. adiaforiso.
adiaforisit
ADIAFORISÍ, adiaforisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A fi indiferent, nepăsător față de cineva sau de ceva. [Pr.: -di-a-] – Ngr. adiaforo, viit. adiaforiso.
adiai
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adiam
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adiară
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adiarăm
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adiarăți
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adiase
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adiasem
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adiaseră
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adiaserăm
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adiaserăți
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adiaseși
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adiaseți
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adiat
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adiat
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia, a atinge ușor. 4. Intranz. (Reg.) A clătina, a mișca ușor. [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare.
adiatoare
ADIATÓR, adiatoare, s. n. Aparat simplu pentru efectuarea operațiilor de adunare și de scădere. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiateur. DOOM
adiatór (-di-a-) s. n., pl. adiatoáre
adiatoarele
ADIATÓR, adiatoare, s. n. Aparat simplu pentru efectuarea operațiilor de adunare și de scădere. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiateur. DOOM
adiatór (-di-a-) s. n., pl. adiatoáre
adiatoarelor
ADIATÓR, adiatoare, s. n. Aparat simplu pentru efectuarea operațiilor de adunare și de scădere. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiateur. DOOM
adiatór (-di-a-) s. n., pl. adiatoáre
adiator
ADIATÓR, adiatoare, s. n. Aparat simplu pentru efectuarea operațiilor de adunare și de scădere. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiateur. DOOM
adiatór (-di-a-) s. n., pl. adiatoáre
adiatorul
ADIATÓR, adiatoare, s. n. Aparat simplu pentru efectuarea operațiilor de adunare și de scădere. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiateur. DOOM
adiatór (-di-a-) s. n., pl. adiatoáre
adiatorului
ADIATÓR, adiatoare, s. n. Aparat simplu pentru efectuarea operațiilor de adunare și de scădere. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adiateur. DOOM
adiatór (-di-a-) s. n., pl. adiatoáre
adiată
DIÁTĂ, diate, s. f. (Înv.) Testament; prevedere testamentară. [Pr.: di-a-. – Var.: adiátă s. f.] – Din ngr. díeta. DOOM
diátă (testament) (înv.) (di-a-) s. f., g.-d. art. diátei; pl. diáte
adiau
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adiași
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adiați
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adică
ADÍCĂ adv. 1. Și anume, cu alte cuvinte, va să zică; adicălea, adicătelea. 2. La urma urmei, în definitiv; mai bine zis. ◊ Expr. (Substantivat) La (o) adică sau (reg.) la dică = a) la drept vorbind; ca să spun adevărul; b) în momentul hotărâtor, la nevoie. Var.: (reg.) adecă, dică adv.] – Et. nec. DOOM
adícă adv.
adicălea
ADÍCĂLEA adv. (Pop.) Adică. – Adică + le + a. DOOM
adícălea (pop.) adv.
adicălea
ADÍCĂTELEA adv. (Pop.) Adică. [Var.: adícătele adv.] – Adică + te + le + a. DOOM
adícătelea (pop.) adv.
adicătele
ADÍCĂTELEA adv. (Pop.) Adică. [Var.: adícătele adv.] – Adică + te + le + a. DOOM
adícătelea (pop.) adv.
adicătelea
ADÍCĂTELEA adv. (Pop.) Adică. [Var.: adícătele adv.] – Adică + te + le + a. DOOM
adícătelea (pop.) adv.
adidas
ADÍDAS®, adidași, s. m. Tip de încălțăminte comodă de sport. – Din n. pr. Adi Das(ler). DOOM
*adídas (pantof) s. m., pl. adídași
adie
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adiem
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adiere
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adiere
ADIÉRE, adieri, s. f. Suflare lină (de vânt); abur, abureală. [Pr.: -di-e-] – V. adia. DOOM
adiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. adiérii; pl. adiéri
adierea
ADIÉRE, adieri, s. f. Suflare lină (de vânt); abur, abureală. [Pr.: -di-e-] – V. adia. DOOM
adiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. adiérii; pl. adiéri
adieri
ADIÉRE, adieri, s. f. Suflare lină (de vânt); abur, abureală. [Pr.: -di-e-] – V. adia. DOOM
adiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. adiérii; pl. adiéri
adierii
ADIÉRE, adieri, s. f. Suflare lină (de vânt); abur, abureală. [Pr.: -di-e-] – V. adia. DOOM
adiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. adiérii; pl. adiéri
adierile
ADIÉRE, adieri, s. f. Suflare lină (de vânt); abur, abureală. [Pr.: -di-e-] – V. adia. DOOM
adiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. adiérii; pl. adiéri
adierilor
ADIÉRE, adieri, s. f. Suflare lină (de vânt); abur, abureală. [Pr.: -di-e-] – V. adia. DOOM
adiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. adiérii; pl. adiéri
adii
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adiind
ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare. DOOM
adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)
adimeni
ADIMENÍ vb. IV v. ademeni. DOOM
ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă
adimenire
ADIMENÍRE s. f. v. ademenire. DOOM
ademeníre s. f., g.-d. art. ademenírii; pl. ademeníri
adimenit
ADIMENÍT, -Ă adj. v. ademenit.
adimenitor
ADIMENITÓR, -OÁRE adj. v. ademenitor. DOOM
ademenitór adj. m., pl. ademenitóri; f. sg. și pl. ademenitoáre
adimensional
ADIMENSIONÁL, -Ă adj. Fără dimensiuni. [< a- + dimensional].
adimensionala
ADIMENSIONÁL, -Ă adj. Fără dimensiuni. [< a- + dimensional].
adimensionale
ADIMENSIONÁL, -Ă adj. Fără dimensiuni. [< a- + dimensional].
adimensionalei
ADIMENSIONÁL, -Ă adj. Fără dimensiuni. [< a- + dimensional].
adimensionalele
ADIMENSIONÁL, -Ă adj. Fără dimensiuni. [< a- + dimensional].
adimensionalelor
ADIMENSIONÁL, -Ă adj. Fără dimensiuni. [< a- + dimensional].
adimensionali
ADIMENSIONÁL, -Ă adj. Fără dimensiuni. [< a- + dimensional].
adimensionalii
ADIMENSIONÁL, -Ă adj. Fără dimensiuni. [< a- + dimensional].
adimensionalilor
ADIMENSIONÁL, -Ă adj. Fără dimensiuni. [< a- + dimensional].
adimensionalul
ADIMENSIONÁL, -Ă adj. Fără dimensiuni. [< a- + dimensional].
adimensionalului
ADIMENSIONÁL, -Ă adj. Fără dimensiuni. [< a- + dimensional].
adinamia
ADINAMÍE s. f. Scădere accentuată a forței musculare, care apare în cursul unor boli grave. – Din fr. adynamie. DOOM
adinamíe s. f., art. adinamía, g.-d. adinamíi, art. adinamíei
adinamic
ADINÁMIC, -Ă adj. Caracterizat prin adinamie. [< fr. adynamique].
adinamica
ADINÁMIC, -Ă adj. Caracterizat prin adinamie. [< fr. adynamique].
adinamice
ADINÁMIC, -Ă adj. Caracterizat prin adinamie. [< fr. adynamique].
adinamicei
ADINÁMIC, -Ă adj. Caracterizat prin adinamie. [< fr. adynamique].
adinamicele
ADINÁMIC, -Ă adj. Caracterizat prin adinamie. [< fr. adynamique].
adinamicelor
ADINÁMIC, -Ă adj. Caracterizat prin adinamie. [< fr. adynamique].
adinamici
ADINÁMIC, -Ă adj. Caracterizat prin adinamie. [< fr. adynamique].
adinamicii
ADINÁMIC, -Ă adj. Caracterizat prin adinamie. [< fr. adynamique].
adinamicilor
ADINÁMIC, -Ă adj. Caracterizat prin adinamie. [< fr. adynamique].
adinamicul
ADINÁMIC, -Ă adj. Caracterizat prin adinamie. [< fr. adynamique].
adinamicului
ADINÁMIC, -Ă adj. Caracterizat prin adinamie. [< fr. adynamique].
adinamie
ADINAMÍE s. f. Scădere accentuată a forței musculare, care apare în cursul unor boli grave. – Din fr. adynamie. DOOM
adinamíe s. f., art. adinamía, g.-d. adinamíi, art. adinamíei
adinamiei
ADINAMÍE s. f. Scădere accentuată a forței musculare, care apare în cursul unor boli grave. – Din fr. adynamie. DOOM
adinamíe s. f., art. adinamía, g.-d. adinamíi, art. adinamíei
adinamii
ADINAMÍE s. f. Scădere accentuată a forței musculare, care apare în cursul unor boli grave. – Din fr. adynamie. DOOM
adinamíe s. f., art. adinamía, g.-d. adinamíi, art. adinamíei
adineaori
ADINEÁURI adv. v. adineaori. DOOM
adineáori / adineáuri (-nea-ori / -uri) adv.
adineaurea
ADINEÁUREA adv. v. adineauri.
adineauri
ADINEÁURI adv. v. adineaori. DOOM
adineáori / adineáuri (-nea-ori / -uri) adv.
adins
DINTR-ADÍNS adv. v. dinadins. DOOM
dintr-adíns (pop.) loc. adv.
adio
ADÍO interj. Rămas bun (pentru totdeauna), rămâi cu bine. ◊ (Substantivat) Un trist adio. ◊ Expr. A-și lua adio de la ceva = a socoti ceva ca pierdut pentru totdeauna. ♦ (Ir.) S-a terminat cu..., s-a sfârșit cu... – Din it. addio, fr. adieu. DOOM
adío interj., s. n.
adioul
ADÍO interj. Rămas bun (pentru totdeauna), rămâi cu bine. ◊ (Substantivat) Un trist adio. ◊ Expr. A-și lua adio de la ceva = a socoti ceva ca pierdut pentru totdeauna. ♦ (Ir.) S-a terminat cu..., s-a sfârșit cu... – Din it. addio, fr. adieu. DOOM
adío interj., s. n.
adioului
ADÍO interj. Rămas bun (pentru totdeauna), rămâi cu bine. ◊ (Substantivat) Un trist adio. ◊ Expr. A-și lua adio de la ceva = a socoti ceva ca pierdut pentru totdeauna. ♦ (Ir.) S-a terminat cu..., s-a sfârșit cu... – Din it. addio, fr. adieu. DOOM
adío interj., s. n.
adipic
ADÍPIC, -Ă, adipici, -ce, adj. (În sintagma) Acid adipic = acid bibazic saturat, folosit ca materie primă pentru fabricarea unor fibre sintetice poliamidice. – Din fr. adipique. DOOM
adípic adj. m., pl. adípici; f. adípică, pl. adípice
adipica
ADÍPIC, -Ă, adipici, -ce, adj. (În sintagma) Acid adipic = acid bibazic saturat, folosit ca materie primă pentru fabricarea unor fibre sintetice poliamidice. – Din fr. adipique. DOOM
adípic adj. m., pl. adípici; f. adípică, pl. adípice
adipice
ADÍPIC, -Ă, adipici, -ce, adj. (În sintagma) Acid adipic = acid bibazic saturat, folosit ca materie primă pentru fabricarea unor fibre sintetice poliamidice. – Din fr. adipique. DOOM
adípic adj. m., pl. adípici; f. adípică, pl. adípice
adipicei
ADÍPIC, -Ă, adipici, -ce, adj. (În sintagma) Acid adipic = acid bibazic saturat, folosit ca materie primă pentru fabricarea unor fibre sintetice poliamidice. – Din fr. adipique. DOOM
adípic adj. m., pl. adípici; f. adípică, pl. adípice
adipicele
ADÍPIC, -Ă, adipici, -ce, adj. (În sintagma) Acid adipic = acid bibazic saturat, folosit ca materie primă pentru fabricarea unor fibre sintetice poliamidice. – Din fr. adipique. DOOM
adípic adj. m., pl. adípici; f. adípică, pl. adípice
adipicelor
ADÍPIC, -Ă, adipici, -ce, adj. (În sintagma) Acid adipic = acid bibazic saturat, folosit ca materie primă pentru fabricarea unor fibre sintetice poliamidice. – Din fr. adipique. DOOM
adípic adj. m., pl. adípici; f. adípică, pl. adípice
adipici
ADÍPIC, -Ă, adipici, -ce, adj. (În sintagma) Acid adipic = acid bibazic saturat, folosit ca materie primă pentru fabricarea unor fibre sintetice poliamidice. – Din fr. adipique. DOOM
adípic adj. m., pl. adípici; f. adípică, pl. adípice
adipicii
ADÍPIC, -Ă, adipici, -ce, adj. (În sintagma) Acid adipic = acid bibazic saturat, folosit ca materie primă pentru fabricarea unor fibre sintetice poliamidice. – Din fr. adipique. DOOM
adípic adj. m., pl. adípici; f. adípică, pl. adípice
adipicilor
ADÍPIC, -Ă, adipici, -ce, adj. (În sintagma) Acid adipic = acid bibazic saturat, folosit ca materie primă pentru fabricarea unor fibre sintetice poliamidice. – Din fr. adipique. DOOM
adípic adj. m., pl. adípici; f. adípică, pl. adípice
adipicul
ADÍPIC, -Ă, adipici, -ce, adj. (În sintagma) Acid adipic = acid bibazic saturat, folosit ca materie primă pentru fabricarea unor fibre sintetice poliamidice. – Din fr. adipique. DOOM
adípic adj. m., pl. adípici; f. adípică, pl. adípice
adipicului
ADÍPIC, -Ă, adipici, -ce, adj. (În sintagma) Acid adipic = acid bibazic saturat, folosit ca materie primă pentru fabricarea unor fibre sintetice poliamidice. – Din fr. adipique. DOOM
adípic adj. m., pl. adípici; f. adípică, pl. adípice
adipo
ADÍPO- Element prim de compunere savantă care are sensul de „(referitor la) grăsime”. [< fr. adip(o)-, cf. lat. adeps, -ipis].
adipoasa
ADIPÓS, -OÁSĂ, adipoși, -oase, adj. Care prezintă caracteristicile grăsimii, de grăsime; gras. ◊ Celulă adipoasă = celulă de grăsime Țesut adipos = țesut conjunctiv format din celule pline cu grăsime. – Din fr. adipeux. DOOM
adipós adj. m., pl. adipóși; f. adipoásă, pl. adipoáse
adipoase
ADIPÓS, -OÁSĂ, adipoși, -oase, adj. Care prezintă caracteristicile grăsimii, de grăsime; gras. ◊ Celulă adipoasă = celulă de grăsime Țesut adipos = țesut conjunctiv format din celule pline cu grăsime. – Din fr. adipeux. DOOM
adipós adj. m., pl. adipóși; f. adipoásă, pl. adipoáse
adipoasei
ADIPÓS, -OÁSĂ, adipoși, -oase, adj. Care prezintă caracteristicile grăsimii, de grăsime; gras. ◊ Celulă adipoasă = celulă de grăsime Țesut adipos = țesut conjunctiv format din celule pline cu grăsime. – Din fr. adipeux. DOOM
adipós adj. m., pl. adipóși; f. adipoásă, pl. adipoáse
adipoasele
ADIPÓS, -OÁSĂ, adipoși, -oase, adj. Care prezintă caracteristicile grăsimii, de grăsime; gras. ◊ Celulă adipoasă = celulă de grăsime Țesut adipos = țesut conjunctiv format din celule pline cu grăsime. – Din fr. adipeux. DOOM
adipós adj. m., pl. adipóși; f. adipoásă, pl. adipoáse
adipoaselor
ADIPÓS, -OÁSĂ, adipoși, -oase, adj. Care prezintă caracteristicile grăsimii, de grăsime; gras. ◊ Celulă adipoasă = celulă de grăsime Țesut adipos = țesut conjunctiv format din celule pline cu grăsime. – Din fr. adipeux. DOOM
adipós adj. m., pl. adipóși; f. adipoásă, pl. adipoáse
adipogeneza
ADIPOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Producerea de grăsimi în organism. [< fr. adipogenèse].
adipogeneze
ADIPOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Producerea de grăsimi în organism. [< fr. adipogenèse].
adipogenezei
ADIPOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Producerea de grăsimi în organism. [< fr. adipogenèse].
adipogenezele
ADIPOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Producerea de grăsimi în organism. [< fr. adipogenèse].
adipogenezelor
ADIPOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Producerea de grăsimi în organism. [< fr. adipogenèse].
adipoliză
ADIPOLÍZĂ s.f. (Biol.) Funcțiune prin care un țesut restituie sângelui grăsimile depozitate. [< fr. adipolyse, cf. lat. adeps – grăsime, gr. lysis – topire].
adipopexie
ADIPOPEXÍE s.f. (Biol.) Fixare de grăsimi pe anumite țesuturi sau organe. [< fr. adipopexie, cf. lat. adeps – grăsime, gr. pexis – fixare].
adipos
ADIPÓS, -OÁSĂ, adipoși, -oase, adj. Care prezintă caracteristicile grăsimii, de grăsime; gras. ◊ Celulă adipoasă = celulă de grăsime Țesut adipos = țesut conjunctiv format din celule pline cu grăsime. – Din fr. adipeux. DOOM
adipós adj. m., pl. adipóși; f. adipoásă, pl. adipoáse
adiposul
ADIPÓS, -OÁSĂ, adipoși, -oase, adj. Care prezintă caracteristicile grăsimii, de grăsime; gras. ◊ Celulă adipoasă = celulă de grăsime Țesut adipos = țesut conjunctiv format din celule pline cu grăsime. – Din fr. adipeux. DOOM
adipós adj. m., pl. adipóși; f. adipoásă, pl. adipoáse
adiposului
ADIPÓS, -OÁSĂ, adipoși, -oase, adj. Care prezintă caracteristicile grăsimii, de grăsime; gras. ◊ Celulă adipoasă = celulă de grăsime Țesut adipos = țesut conjunctiv format din celule pline cu grăsime. – Din fr. adipeux. DOOM
adipós adj. m., pl. adipóși; f. adipoásă, pl. adipoáse
adipozitate
ADIPOZITÁTE s. f. Îngrămădire (patologică) de grăsime într-un țesut celular subcutanat. – Din fr. adiposité. DOOM
adipozitáte s. f., g.-d. art. adipozitắții
adipoză
ADIPÓZĂ s.f. (Biol.) Exces de grăsime în organism; adipozitate. [ < fr. adipose].
adipoși
ADIPÓS, -OÁSĂ, adipoși, -oase, adj. Care prezintă caracteristicile grăsimii, de grăsime; gras. ◊ Celulă adipoasă = celulă de grăsime Țesut adipos = țesut conjunctiv format din celule pline cu grăsime. – Din fr. adipeux. DOOM
adipós adj. m., pl. adipóși; f. adipoásă, pl. adipoáse
adipoșii
ADIPÓS, -OÁSĂ, adipoși, -oase, adj. Care prezintă caracteristicile grăsimii, de grăsime; gras. ◊ Celulă adipoasă = celulă de grăsime Țesut adipos = țesut conjunctiv format din celule pline cu grăsime. – Din fr. adipeux. DOOM
adipós adj. m., pl. adipóși; f. adipoásă, pl. adipoáse
adipoșilor
ADIPÓS, -OÁSĂ, adipoși, -oase, adj. Care prezintă caracteristicile grăsimii, de grăsime; gras. ◊ Celulă adipoasă = celulă de grăsime Țesut adipos = țesut conjunctiv format din celule pline cu grăsime. – Din fr. adipeux. DOOM
adipós adj. m., pl. adipóși; f. adipoásă, pl. adipoáse
adipsie
ADIPSÍE s. f. Lipsă parțială sau totală a senzației de sete. – Din fr. adipsie. DOOM
adipsíe s. f., art. adipsía, g.-d. adipsíi, art. adipsíei
adirato
ADIRÁTO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu furie, cu mânie. [< it. adirato].
aditiv
ADITÍV, -Ă, aditivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Mat.) Referitor la operația de adunare. 2. S. m. Substanță care se adaugă unui produs pentru a-i ameliora proprietățile sau pentru a obține noi calități. [Pl. și: (n.) aditive] – Din fr. additif. DOOM
aditív1 adj. m., pl. aditívi; f. aditívă, pl. aditíve
aditiv
ADITÍV, -Ă, aditivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Mat.) Referitor la operația de adunare. 2. S. m. Substanță care se adaugă unui produs pentru a-i ameliora proprietățile sau pentru a obține noi calități. [Pl. și: (n.) aditive] – Din fr. additif. DOOM
aditív1 adj. m., pl. aditívi; f. aditívă, pl. aditíve
aditiva
ADITÍV, -Ă, aditivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Mat.) Referitor la operația de adunare. 2. S. m. Substanță care se adaugă unui produs pentru a-i ameliora proprietățile sau pentru a obține noi calități. [Pl. și: (n.) aditive] – Din fr. additif. DOOM
aditív1 adj. m., pl. aditívi; f. aditívă, pl. aditíve
aditive
ADITÍV, -Ă, aditivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Mat.) Referitor la operația de adunare. 2. S. m. Substanță care se adaugă unui produs pentru a-i ameliora proprietățile sau pentru a obține noi calități. [Pl. și: (n.) aditive] – Din fr. additif. DOOM
aditív1 adj. m., pl. aditívi; f. aditívă, pl. aditíve
aditivei
ADITÍV, -Ă, aditivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Mat.) Referitor la operația de adunare. 2. S. m. Substanță care se adaugă unui produs pentru a-i ameliora proprietățile sau pentru a obține noi calități. [Pl. și: (n.) aditive] – Din fr. additif. DOOM
aditív1 adj. m., pl. aditívi; f. aditívă, pl. aditíve
aditivele
ADITÍV, -Ă, aditivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Mat.) Referitor la operația de adunare. 2. S. m. Substanță care se adaugă unui produs pentru a-i ameliora proprietățile sau pentru a obține noi calități. [Pl. și: (n.) aditive] – Din fr. additif. DOOM
aditív1 adj. m., pl. aditívi; f. aditívă, pl. aditíve
aditivelor
ADITÍV, -Ă, aditivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Mat.) Referitor la operația de adunare. 2. S. m. Substanță care se adaugă unui produs pentru a-i ameliora proprietățile sau pentru a obține noi calități. [Pl. și: (n.) aditive] – Din fr. additif. DOOM
aditív1 adj. m., pl. aditívi; f. aditívă, pl. aditíve
aditivi
ADITÍV, -Ă, aditivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Mat.) Referitor la operația de adunare. 2. S. m. Substanță care se adaugă unui produs pentru a-i ameliora proprietățile sau pentru a obține noi calități. [Pl. și: (n.) aditive] – Din fr. additif. DOOM
aditív1 adj. m., pl. aditívi; f. aditívă, pl. aditíve
aditivi
ADITÍV, -Ă, aditivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Mat.) Referitor la operația de adunare. 2. S. m. Substanță care se adaugă unui produs pentru a-i ameliora proprietățile sau pentru a obține noi calități. [Pl. și: (n.) aditive] – Din fr. additif. DOOM
aditív1 adj. m., pl. aditívi; f. aditívă, pl. aditíve
aditivii
ADITÍV, -Ă, aditivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Mat.) Referitor la operația de adunare. 2. S. m. Substanță care se adaugă unui produs pentru a-i ameliora proprietățile sau pentru a obține noi calități. [Pl. și: (n.) aditive] – Din fr. additif. DOOM
aditív1 adj. m., pl. aditívi; f. aditívă, pl. aditíve
aditivii
ADITÍV, -Ă, aditivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Mat.) Referitor la operația de adunare. 2. S. m. Substanță care se adaugă unui produs pentru a-i ameliora proprietățile sau pentru a obține noi calități. [Pl. și: (n.) aditive] – Din fr. additif. DOOM
aditív1 adj. m., pl. aditívi; f. aditívă, pl. aditíve
aditivilor
ADITÍV, -Ă, aditivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Mat.) Referitor la operația de adunare. 2. S. m. Substanță care se adaugă unui produs pentru a-i ameliora proprietățile sau pentru a obține noi calități. [Pl. și: (n.) aditive] – Din fr. additif. DOOM
aditív1 adj. m., pl. aditívi; f. aditívă, pl. aditíve
aditivilor
ADITÍV, -Ă, aditivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Mat.) Referitor la operația de adunare. 2. S. m. Substanță care se adaugă unui produs pentru a-i ameliora proprietățile sau pentru a obține noi calități. [Pl. și: (n.) aditive] – Din fr. additif. DOOM
aditív1 adj. m., pl. aditívi; f. aditívă, pl. aditíve
aditivitate
ADITIVITÁTE s. f. Proprietate a unei mărimi, a unei constante, a unei funcții etc de a fi aditivă. – Aditiv + suf. -itate. DOOM
aditivitáte s. f., g.-d. art. aditivitắții
aditivitatea
ADITIVITÁTE s. f. Proprietate a unei mărimi, a unei constante, a unei funcții etc de a fi aditivă. – Aditiv + suf. -itate. DOOM
aditivitáte s. f., g.-d. art. aditivitắții
aditivități
ADITIVITÁTE s. f. Proprietate a unei mărimi, a unei constante, a unei funcții etc de a fi aditivă. – Aditiv + suf. -itate. DOOM
aditivitáte s. f., g.-d. art. aditivitắții
aditivității
ADITIVITÁTE s. f. Proprietate a unei mărimi, a unei constante, a unei funcții etc de a fi aditivă. – Aditiv + suf. -itate. DOOM
aditivitáte s. f., g.-d. art. aditivitắții
aditivul
ADITÍV, -Ă, aditivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Mat.) Referitor la operația de adunare. 2. S. m. Substanță care se adaugă unui produs pentru a-i ameliora proprietățile sau pentru a obține noi calități. [Pl. și: (n.) aditive] – Din fr. additif. DOOM
aditív1 adj. m., pl. aditívi; f. aditívă, pl. aditíve
aditivul
ADITÍV, -Ă, aditivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Mat.) Referitor la operația de adunare. 2. S. m. Substanță care se adaugă unui produs pentru a-i ameliora proprietățile sau pentru a obține noi calități. [Pl. și: (n.) aditive] – Din fr. additif. DOOM
aditív1 adj. m., pl. aditívi; f. aditívă, pl. aditíve
aditivului
ADITÍV, -Ă, aditivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Mat.) Referitor la operația de adunare. 2. S. m. Substanță care se adaugă unui produs pentru a-i ameliora proprietățile sau pentru a obține noi calități. [Pl. și: (n.) aditive] – Din fr. additif. DOOM
aditív1 adj. m., pl. aditívi; f. aditívă, pl. aditíve
aditivului
ADITÍV, -Ă, aditivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Mat.) Referitor la operația de adunare. 2. S. m. Substanță care se adaugă unui produs pentru a-i ameliora proprietățile sau pentru a obține noi calități. [Pl. și: (n.) aditive] – Din fr. additif. DOOM
aditív1 adj. m., pl. aditívi; f. aditívă, pl. aditíve
aditon
ADITÓN s.n. (Ant.) Încăpere secretă a unui templu grecesc. [< fr. adyton, cf. gr. adyton – sanctuar].
adiunct
ADIUNCT, -Ă adj. v. adjunct.
adiutant
ADIUTÁNT s. m. v. adjutant.
adiția
ADÍȚIE s. f. 1. (Chim.) Adăugare. ◊ Reacție de adiție = reacție chimică prin care se introduc atomi sau molecule într-o moleculă cu caracter nesaturat. 2. (Fiziol.; în sintagma) Adíție latentă = apariție a unei reacții fiziologice într-un organism în urma mai multor excitații succesive; sumație. 3. (Mat.) Adunare. – Din fr. addition, lat. additio. DOOM
adíție (-ți-e) s. f., art. adíția (-ți-a), g.-d. adíții, art. adíției
adiție
ADÍȚIE s. f. 1. (Chim.) Adăugare. ◊ Reacție de adiție = reacție chimică prin care se introduc atomi sau molecule într-o moleculă cu caracter nesaturat. 2. (Fiziol.; în sintagma) Adíție latentă = apariție a unei reacții fiziologice într-un organism în urma mai multor excitații succesive; sumație. 3. (Mat.) Adunare. – Din fr. addition, lat. additio. DOOM
adíție (-ți-e) s. f., art. adíția (-ți-a), g.-d. adíții, art. adíției
adiției
ADÍȚIE s. f. 1. (Chim.) Adăugare. ◊ Reacție de adiție = reacție chimică prin care se introduc atomi sau molecule într-o moleculă cu caracter nesaturat. 2. (Fiziol.; în sintagma) Adíție latentă = apariție a unei reacții fiziologice într-un organism în urma mai multor excitații succesive; sumație. 3. (Mat.) Adunare. – Din fr. addition, lat. additio. DOOM
adíție (-ți-e) s. f., art. adíția (-ți-a), g.-d. adíții, art. adíției
adiții
ADÍȚIE s. f. 1. (Chim.) Adăugare. ◊ Reacție de adiție = reacție chimică prin care se introduc atomi sau molecule într-o moleculă cu caracter nesaturat. 2. (Fiziol.; în sintagma) Adíție latentă = apariție a unei reacții fiziologice într-un organism în urma mai multor excitații succesive; sumație. 3. (Mat.) Adunare. – Din fr. addition, lat. additio. DOOM
adíție (-ți-e) s. f., art. adíția (-ți-a), g.-d. adíții, art. adíției
adițiile
ADÍȚIE s. f. 1. (Chim.) Adăugare. ◊ Reacție de adiție = reacție chimică prin care se introduc atomi sau molecule într-o moleculă cu caracter nesaturat. 2. (Fiziol.; în sintagma) Adíție latentă = apariție a unei reacții fiziologice într-un organism în urma mai multor excitații succesive; sumație. 3. (Mat.) Adunare. – Din fr. addition, lat. additio. DOOM
adíție (-ți-e) s. f., art. adíția (-ți-a), g.-d. adíții, art. adíției
adițiilor
ADÍȚIE s. f. 1. (Chim.) Adăugare. ◊ Reacție de adiție = reacție chimică prin care se introduc atomi sau molecule într-o moleculă cu caracter nesaturat. 2. (Fiziol.; în sintagma) Adíție latentă = apariție a unei reacții fiziologice într-un organism în urma mai multor excitații succesive; sumație. 3. (Mat.) Adunare. – Din fr. addition, lat. additio. DOOM
adíție (-ți-e) s. f., art. adíția (-ți-a), g.-d. adíții, art. adíției
adiționa
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționai
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adițional
ADIȚIONÁL, -Ă, adiționali, -e, adj. Care se adaugă sau care trebuie adăugat. Taxe adiționale. Act adițional. ◊ Convorbire adițională (și substantivat, f.) = convorbire telefonică suplimentară în raport cu numărul de convorbiri incluse în prețul fix al abonamentului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionnel. DOOM
adiționál (-ți-o-) adj. m., pl. adiționáli; f. adiționálă, pl. adiționále
adiționala
ADIȚIONÁL, -Ă, adiționali, -e, adj. Care se adaugă sau care trebuie adăugat. Taxe adiționale. Act adițional. ◊ Convorbire adițională (și substantivat, f.) = convorbire telefonică suplimentară în raport cu numărul de convorbiri incluse în prețul fix al abonamentului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionnel. DOOM
adiționál (-ți-o-) adj. m., pl. adiționáli; f. adiționálă, pl. adiționále
adiționala
ADIȚIONÁL, -Ă, adiționali, -e, adj. Care se adaugă sau care trebuie adăugat. Taxe adiționale. Act adițional. ◊ Convorbire adițională (și substantivat, f.) = convorbire telefonică suplimentară în raport cu numărul de convorbiri incluse în prețul fix al abonamentului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionnel. DOOM
adiționál (-ți-o-) adj. m., pl. adiționáli; f. adiționálă, pl. adiționále
adiționale
ADIȚIONÁL, -Ă, adiționali, -e, adj. Care se adaugă sau care trebuie adăugat. Taxe adiționale. Act adițional. ◊ Convorbire adițională (și substantivat, f.) = convorbire telefonică suplimentară în raport cu numărul de convorbiri incluse în prețul fix al abonamentului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionnel. DOOM
adiționál (-ți-o-) adj. m., pl. adiționáli; f. adiționálă, pl. adiționále
adiționale
ADIȚIONÁL, -Ă, adiționali, -e, adj. Care se adaugă sau care trebuie adăugat. Taxe adiționale. Act adițional. ◊ Convorbire adițională (și substantivat, f.) = convorbire telefonică suplimentară în raport cu numărul de convorbiri incluse în prețul fix al abonamentului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionnel. DOOM
adiționál (-ți-o-) adj. m., pl. adiționáli; f. adiționálă, pl. adiționále
adiționalei
ADIȚIONÁL, -Ă, adiționali, -e, adj. Care se adaugă sau care trebuie adăugat. Taxe adiționale. Act adițional. ◊ Convorbire adițională (și substantivat, f.) = convorbire telefonică suplimentară în raport cu numărul de convorbiri incluse în prețul fix al abonamentului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionnel. DOOM
adiționál (-ți-o-) adj. m., pl. adiționáli; f. adiționálă, pl. adiționále
adiționalei
ADIȚIONÁL, -Ă, adiționali, -e, adj. Care se adaugă sau care trebuie adăugat. Taxe adiționale. Act adițional. ◊ Convorbire adițională (și substantivat, f.) = convorbire telefonică suplimentară în raport cu numărul de convorbiri incluse în prețul fix al abonamentului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionnel. DOOM
adiționál (-ți-o-) adj. m., pl. adiționáli; f. adiționálă, pl. adiționále
adiționalele
ADIȚIONÁL, -Ă, adiționali, -e, adj. Care se adaugă sau care trebuie adăugat. Taxe adiționale. Act adițional. ◊ Convorbire adițională (și substantivat, f.) = convorbire telefonică suplimentară în raport cu numărul de convorbiri incluse în prețul fix al abonamentului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionnel. DOOM
adiționál (-ți-o-) adj. m., pl. adiționáli; f. adiționálă, pl. adiționále
adiționalele
ADIȚIONÁL, -Ă, adiționali, -e, adj. Care se adaugă sau care trebuie adăugat. Taxe adiționale. Act adițional. ◊ Convorbire adițională (și substantivat, f.) = convorbire telefonică suplimentară în raport cu numărul de convorbiri incluse în prețul fix al abonamentului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionnel. DOOM
adiționál (-ți-o-) adj. m., pl. adiționáli; f. adiționálă, pl. adiționále
adiționalelor
ADIȚIONÁL, -Ă, adiționali, -e, adj. Care se adaugă sau care trebuie adăugat. Taxe adiționale. Act adițional. ◊ Convorbire adițională (și substantivat, f.) = convorbire telefonică suplimentară în raport cu numărul de convorbiri incluse în prețul fix al abonamentului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionnel. DOOM
adiționál (-ți-o-) adj. m., pl. adiționáli; f. adiționálă, pl. adiționále
adiționalelor
ADIȚIONÁL, -Ă, adiționali, -e, adj. Care se adaugă sau care trebuie adăugat. Taxe adiționale. Act adițional. ◊ Convorbire adițională (și substantivat, f.) = convorbire telefonică suplimentară în raport cu numărul de convorbiri incluse în prețul fix al abonamentului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionnel. DOOM
adiționál (-ți-o-) adj. m., pl. adiționáli; f. adiționálă, pl. adiționále
adiționali
ADIȚIONÁL, -Ă, adiționali, -e, adj. Care se adaugă sau care trebuie adăugat. Taxe adiționale. Act adițional. ◊ Convorbire adițională (și substantivat, f.) = convorbire telefonică suplimentară în raport cu numărul de convorbiri incluse în prețul fix al abonamentului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionnel. DOOM
adiționál (-ți-o-) adj. m., pl. adiționáli; f. adiționálă, pl. adiționále
adiționalii
ADIȚIONÁL, -Ă, adiționali, -e, adj. Care se adaugă sau care trebuie adăugat. Taxe adiționale. Act adițional. ◊ Convorbire adițională (și substantivat, f.) = convorbire telefonică suplimentară în raport cu numărul de convorbiri incluse în prețul fix al abonamentului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionnel. DOOM
adiționál (-ți-o-) adj. m., pl. adiționáli; f. adiționálă, pl. adiționále
adiționalilor
ADIȚIONÁL, -Ă, adiționali, -e, adj. Care se adaugă sau care trebuie adăugat. Taxe adiționale. Act adițional. ◊ Convorbire adițională (și substantivat, f.) = convorbire telefonică suplimentară în raport cu numărul de convorbiri incluse în prețul fix al abonamentului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionnel. DOOM
adiționál (-ți-o-) adj. m., pl. adiționáli; f. adiționálă, pl. adiționále
adiționalul
ADIȚIONÁL, -Ă, adiționali, -e, adj. Care se adaugă sau care trebuie adăugat. Taxe adiționale. Act adițional. ◊ Convorbire adițională (și substantivat, f.) = convorbire telefonică suplimentară în raport cu numărul de convorbiri incluse în prețul fix al abonamentului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionnel. DOOM
adiționál (-ți-o-) adj. m., pl. adiționáli; f. adiționálă, pl. adiționále
adiționalului
ADIȚIONÁL, -Ă, adiționali, -e, adj. Care se adaugă sau care trebuie adăugat. Taxe adiționale. Act adițional. ◊ Convorbire adițională (și substantivat, f.) = convorbire telefonică suplimentară în raport cu numărul de convorbiri incluse în prețul fix al abonamentului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionnel. DOOM
adiționál (-ți-o-) adj. m., pl. adiționáli; f. adiționálă, pl. adiționále
adiționam
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționare
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționare
ADIȚIONÁRE, adiționări, s. f. Acțiunea de a adiționa și rezultatul ei; adunare, adăugare. [Pr.: -ți-o-] – V. adiționa. DOOM
adiționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. adiționắrii; pl. adiționắri
adiționarea
ADIȚIONÁRE, adiționări, s. f. Acțiunea de a adiționa și rezultatul ei; adunare, adăugare. [Pr.: -ți-o-] – V. adiționa. DOOM
adiționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. adiționắrii; pl. adiționắri
adiționară
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționarăm
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționarăți
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționase
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționasem
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționaseră
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționaserăm
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționaserăți
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționaseși
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționaseți
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționat
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționat
ADIȚIONÁT, -Ă, adiționați, -te, adj. Adunat, adăugat. [Pr.: -ți-o-] – V. adiționa.
adiționau
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționași
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționați
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționează
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționez
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționeze
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționezi
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționând
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționînd
ADIȚIONÁ, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner. DOOM
adiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 adiționeáză
adiționări
ADIȚIONÁRE, adiționări, s. f. Acțiunea de a adiționa și rezultatul ei; adunare, adăugare. [Pr.: -ți-o-] – V. adiționa. DOOM
adiționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. adiționắrii; pl. adiționắri
adiționării
ADIȚIONÁRE, adiționări, s. f. Acțiunea de a adiționa și rezultatul ei; adunare, adăugare. [Pr.: -ți-o-] – V. adiționa. DOOM
adiționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. adiționắrii; pl. adiționắri
adiționările
ADIȚIONÁRE, adiționări, s. f. Acțiunea de a adiționa și rezultatul ei; adunare, adăugare. [Pr.: -ți-o-] – V. adiționa. DOOM
adiționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. adiționắrii; pl. adiționắri
adiționărilor
ADIȚIONÁRE, adiționări, s. f. Acțiunea de a adiționa și rezultatul ei; adunare, adăugare. [Pr.: -ți-o-] – V. adiționa. DOOM
adiționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. adiționắrii; pl. adiționắri
adițiune
ADIȚIÚNE s.f. v. adiție. [și DLRM]
adjectiv
ADJECTÍV, adjective, s. n. Parte de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau a unei ființe și determină numele acestora, acordându-se cu ele în gen, număr și caz. – Din fr. adjectif, lat. adjectivum. DOOM
adjectív s. n., pl. adjectíve
adjectiva
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectivai
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectival
ADJECTIVÁL, -Ă, adjectivali, -e, adj. Care este exprimat printr-un adjectiv. Atribut adjectival. ◊ Articol adjectival = articol hotărât, cu forme speciale, care însoțește un adjectiv determinant al unui substantiv articulat sau al unui nume propriu. ♦ Care are funcția de adjectiv. Locuțiune adjectivală. – Din fr. adjectival. DOOM
adjectivál adj. m., pl. adjectiváli; f. adjectiválă, pl. adjectivále
adjectivala
ADJECTIVÁL, -Ă, adjectivali, -e, adj. Care este exprimat printr-un adjectiv. Atribut adjectival. ◊ Articol adjectival = articol hotărât, cu forme speciale, care însoțește un adjectiv determinant al unui substantiv articulat sau al unui nume propriu. ♦ Care are funcția de adjectiv. Locuțiune adjectivală. – Din fr. adjectival. DOOM
adjectivál adj. m., pl. adjectiváli; f. adjectiválă, pl. adjectivále
adjectivale
ADJECTIVÁL, -Ă, adjectivali, -e, adj. Care este exprimat printr-un adjectiv. Atribut adjectival. ◊ Articol adjectival = articol hotărât, cu forme speciale, care însoțește un adjectiv determinant al unui substantiv articulat sau al unui nume propriu. ♦ Care are funcția de adjectiv. Locuțiune adjectivală. – Din fr. adjectival. DOOM
adjectivál adj. m., pl. adjectiváli; f. adjectiválă, pl. adjectivále
adjectivalei
ADJECTIVÁL, -Ă, adjectivali, -e, adj. Care este exprimat printr-un adjectiv. Atribut adjectival. ◊ Articol adjectival = articol hotărât, cu forme speciale, care însoțește un adjectiv determinant al unui substantiv articulat sau al unui nume propriu. ♦ Care are funcția de adjectiv. Locuțiune adjectivală. – Din fr. adjectival. DOOM
adjectivál adj. m., pl. adjectiváli; f. adjectiválă, pl. adjectivále
adjectivalele
ADJECTIVÁL, -Ă, adjectivali, -e, adj. Care este exprimat printr-un adjectiv. Atribut adjectival. ◊ Articol adjectival = articol hotărât, cu forme speciale, care însoțește un adjectiv determinant al unui substantiv articulat sau al unui nume propriu. ♦ Care are funcția de adjectiv. Locuțiune adjectivală. – Din fr. adjectival. DOOM
adjectivál adj. m., pl. adjectiváli; f. adjectiválă, pl. adjectivále
adjectivalelor
ADJECTIVÁL, -Ă, adjectivali, -e, adj. Care este exprimat printr-un adjectiv. Atribut adjectival. ◊ Articol adjectival = articol hotărât, cu forme speciale, care însoțește un adjectiv determinant al unui substantiv articulat sau al unui nume propriu. ♦ Care are funcția de adjectiv. Locuțiune adjectivală. – Din fr. adjectival. DOOM
adjectivál adj. m., pl. adjectiváli; f. adjectiválă, pl. adjectivále
adjectivali
ADJECTIVÁL, -Ă, adjectivali, -e, adj. Care este exprimat printr-un adjectiv. Atribut adjectival. ◊ Articol adjectival = articol hotărât, cu forme speciale, care însoțește un adjectiv determinant al unui substantiv articulat sau al unui nume propriu. ♦ Care are funcția de adjectiv. Locuțiune adjectivală. – Din fr. adjectival. DOOM
adjectivál adj. m., pl. adjectiváli; f. adjectiválă, pl. adjectivále
adjectivalii
ADJECTIVÁL, -Ă, adjectivali, -e, adj. Care este exprimat printr-un adjectiv. Atribut adjectival. ◊ Articol adjectival = articol hotărât, cu forme speciale, care însoțește un adjectiv determinant al unui substantiv articulat sau al unui nume propriu. ♦ Care are funcția de adjectiv. Locuțiune adjectivală. – Din fr. adjectival. DOOM
adjectivál adj. m., pl. adjectiváli; f. adjectiválă, pl. adjectivále
adjectivalilor
ADJECTIVÁL, -Ă, adjectivali, -e, adj. Care este exprimat printr-un adjectiv. Atribut adjectival. ◊ Articol adjectival = articol hotărât, cu forme speciale, care însoțește un adjectiv determinant al unui substantiv articulat sau al unui nume propriu. ♦ Care are funcția de adjectiv. Locuțiune adjectivală. – Din fr. adjectival. DOOM
adjectivál adj. m., pl. adjectiváli; f. adjectiválă, pl. adjectivále
adjectivalul
ADJECTIVÁL, -Ă, adjectivali, -e, adj. Care este exprimat printr-un adjectiv. Atribut adjectival. ◊ Articol adjectival = articol hotărât, cu forme speciale, care însoțește un adjectiv determinant al unui substantiv articulat sau al unui nume propriu. ♦ Care are funcția de adjectiv. Locuțiune adjectivală. – Din fr. adjectival. DOOM
adjectivál adj. m., pl. adjectiváli; f. adjectiválă, pl. adjectivále
adjectivalului
ADJECTIVÁL, -Ă, adjectivali, -e, adj. Care este exprimat printr-un adjectiv. Atribut adjectival. ◊ Articol adjectival = articol hotărât, cu forme speciale, care însoțește un adjectiv determinant al unui substantiv articulat sau al unui nume propriu. ♦ Care are funcția de adjectiv. Locuțiune adjectivală. – Din fr. adjectival. DOOM
adjectivál adj. m., pl. adjectiváli; f. adjectiválă, pl. adjectivále
adjectivam
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectivare
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectivare
ADJECTIVÁRE, adjectivări, s. f. (Rar) Adjectivizare. – V. adjectiva. DOOM
adjectiváre (rar) s. f., g.-d. art. adjectivắrii; pl. adjectivắri
adjectivarea
ADJECTIVÁRE, adjectivări, s. f. (Rar) Adjectivizare. – V. adjectiva. DOOM
adjectiváre (rar) s. f., g.-d. art. adjectivắrii; pl. adjectivắri
adjectivară
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectivarăm
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectivarăți
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectivase
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectivasem
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectivaseră
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectivaserăm
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectivaserăți
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectivaseși
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectivaseți
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectivat
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectivat
ADJECTIVÁT, -Ă, adjectivați, -te, adj. (Rar) Adjectivizat. – V. adjectiva.
adjectivau
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectivași
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectivați
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjective
ADJECTÍV, adjective, s. n. Parte de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau a unei ființe și determină numele acestora, acordându-se cu ele în gen, număr și caz. – Din fr. adjectif, lat. adjectivum. DOOM
adjectív s. n., pl. adjectíve
adjectivează
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectivele
ADJECTÍV, adjective, s. n. Parte de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau a unei ființe și determină numele acestora, acordându-se cu ele în gen, număr și caz. – Din fr. adjectif, lat. adjectivum. DOOM
adjectív s. n., pl. adjectíve
adjectivelor
ADJECTÍV, adjective, s. n. Parte de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau a unei ființe și determină numele acestora, acordându-se cu ele în gen, număr și caz. – Din fr. adjectif, lat. adjectivum. DOOM
adjectív s. n., pl. adjectíve
adjectivez
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectiveze
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectivezi
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectiviza
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizai
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizam
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizare
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizare
ADJECTIVIZÁRE, adjectivizări, s. f. Faptul de a (se) adjectiviza; adjectivare. – V. adjectiviza. DOOM
adjectivizáre s. f., g.-d. art. adjectivizắrii; pl. adjectivizắri
adjectivizarea
ADJECTIVIZÁRE, adjectivizări, s. f. Faptul de a (se) adjectiviza; adjectivare. – V. adjectiviza. DOOM
adjectivizáre s. f., g.-d. art. adjectivizắrii; pl. adjectivizắri
adjectivizară
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizarăm
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizarăți
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizase
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizasem
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizaseră
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizaserăm
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizaserăți
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizaseși
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizaseți
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizat
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizat
ADJECTIVIZÁT, -Ă, adjectivizați, -te, adj. Transformat în adjectiv; adjectivat. – V. adjectiviza.
adjectivizau
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizași
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizați
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizează
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizez
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizeze
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizezi
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizând
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizînd
ADJECTIVIZÁ, adjectivizez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adjectiv; a (se) adjectiva. – Adjectiv + suf. -iza. DOOM
adjectivizá (a ~) vb., ind. prez. 3 adjectivizeáză
adjectivizări
ADJECTIVIZÁRE, adjectivizări, s. f. Faptul de a (se) adjectiviza; adjectivare. – V. adjectiviza. DOOM
adjectivizáre s. f., g.-d. art. adjectivizắrii; pl. adjectivizắri
adjectivizării
ADJECTIVIZÁRE, adjectivizări, s. f. Faptul de a (se) adjectiviza; adjectivare. – V. adjectiviza. DOOM
adjectivizáre s. f., g.-d. art. adjectivizắrii; pl. adjectivizắri
adjectivizările
ADJECTIVIZÁRE, adjectivizări, s. f. Faptul de a (se) adjectiviza; adjectivare. – V. adjectiviza. DOOM
adjectivizáre s. f., g.-d. art. adjectivizắrii; pl. adjectivizắri
adjectivizărilor
ADJECTIVIZÁRE, adjectivizări, s. f. Faptul de a (se) adjectiviza; adjectivare. – V. adjectiviza. DOOM
adjectivizáre s. f., g.-d. art. adjectivizắrii; pl. adjectivizắri
adjectivul
ADJECTÍV, adjective, s. n. Parte de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau a unei ființe și determină numele acestora, acordându-se cu ele în gen, număr și caz. – Din fr. adjectif, lat. adjectivum. DOOM
adjectív s. n., pl. adjectíve
adjectivului
ADJECTÍV, adjective, s. n. Parte de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau a unei ființe și determină numele acestora, acordându-se cu ele în gen, număr și caz. – Din fr. adjectif, lat. adjectivum. DOOM
adjectív s. n., pl. adjectíve
adjectivând
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectivînd
ADJECTIVÁ, adjectivez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.; rar) A (se) adjectiviza. – Din adjectiv. DOOM
adjectivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 adjectiveáză
adjectivări
ADJECTIVÁRE, adjectivări, s. f. (Rar) Adjectivizare. – V. adjectiva. DOOM
adjectiváre (rar) s. f., g.-d. art. adjectivắrii; pl. adjectivắri
adjectivării
ADJECTIVÁRE, adjectivări, s. f. (Rar) Adjectivizare. – V. adjectiva. DOOM
adjectiváre (rar) s. f., g.-d. art. adjectivắrii; pl. adjectivắri
adjectivările
ADJECTIVÁRE, adjectivări, s. f. (Rar) Adjectivizare. – V. adjectiva. DOOM
adjectiváre (rar) s. f., g.-d. art. adjectivắrii; pl. adjectivắri
adjectivărilor
ADJECTIVÁRE, adjectivări, s. f. (Rar) Adjectivizare. – V. adjectiva. DOOM
adjectiváre (rar) s. f., g.-d. art. adjectivắrii; pl. adjectivắri
adjoncțiune
ADJONCȚIÚNE, adjoncțiuni, s. f. Unire; adăugare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. adjonction. DOOM
adjoncțiúne (-jonc-ți-u-) s. f., g.-d. art. adjoncțiúnii; pl. adjoncțiúni
adjoncțiunea
ADJONCȚIÚNE, adjoncțiuni, s. f. Unire; adăugare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. adjonction. DOOM
adjoncțiúne (-jonc-ți-u-) s. f., g.-d. art. adjoncțiúnii; pl. adjoncțiúni
adjoncțiuni
ADJONCȚIÚNE, adjoncțiuni, s. f. Unire; adăugare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. adjonction. DOOM
adjoncțiúne (-jonc-ți-u-) s. f., g.-d. art. adjoncțiúnii; pl. adjoncțiúni
adjoncțiunii
ADJONCȚIÚNE, adjoncțiuni, s. f. Unire; adăugare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. adjonction. DOOM
adjoncțiúne (-jonc-ți-u-) s. f., g.-d. art. adjoncțiúnii; pl. adjoncțiúni
adjoncțiunile
ADJONCȚIÚNE, adjoncțiuni, s. f. Unire; adăugare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. adjonction. DOOM
adjoncțiúne (-jonc-ți-u-) s. f., g.-d. art. adjoncțiúnii; pl. adjoncțiúni
adjoncțiunilor
ADJONCȚIÚNE, adjoncțiuni, s. f. Unire; adăugare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. adjonction. DOOM
adjoncțiúne (-jonc-ți-u-) s. f., g.-d. art. adjoncțiúnii; pl. adjoncțiúni
adjudec
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudeca
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecai
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecam
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecare
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecare
ADJUDECÁRE, adjudecări, s. f. Acțiunea de a adjudeca. – V. adjudeca. DOOM
adjudecáre (atribuire) s. f., g.-d. art. adjudecắrii; pl. adjudecắri
adjudecarea
ADJUDECÁRE, adjudecări, s. f. Acțiunea de a adjudeca. – V. adjudeca. DOOM
adjudecáre (atribuire) s. f., g.-d. art. adjudecắrii; pl. adjudecắri
adjudecară
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecarăm
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecarăți
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecase
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecasem
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecaseră
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecaserăm
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecaserăți
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecaseși
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecaseți
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecat
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecat
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare.
adjudecatar
ADJUDECATÁR, -Ă, adjudecatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se adjudecă un bun la o licitație publică. – Cf. fr. adjudicataire. DOOM
adjudecatáră s. f., g.-d. art. adjudecatárei; pl. adjudecatáre
adjudecatara
ADJUDECATÁR, -Ă, adjudecatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se adjudecă un bun la o licitație publică. – Cf. fr. adjudicataire. DOOM
adjudecatáră s. f., g.-d. art. adjudecatárei; pl. adjudecatáre
adjudecatare
ADJUDECATÁR, -Ă, adjudecatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se adjudecă un bun la o licitație publică. – Cf. fr. adjudicataire. DOOM
adjudecatáră s. f., g.-d. art. adjudecatárei; pl. adjudecatáre
adjudecatarei
ADJUDECATÁR, -Ă, adjudecatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se adjudecă un bun la o licitație publică. – Cf. fr. adjudicataire. DOOM
adjudecatáră s. f., g.-d. art. adjudecatárei; pl. adjudecatáre
adjudecatarele
ADJUDECATÁR, -Ă, adjudecatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se adjudecă un bun la o licitație publică. – Cf. fr. adjudicataire. DOOM
adjudecatáră s. f., g.-d. art. adjudecatárei; pl. adjudecatáre
adjudecatarelor
ADJUDECATÁR, -Ă, adjudecatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se adjudecă un bun la o licitație publică. – Cf. fr. adjudicataire. DOOM
adjudecatáră s. f., g.-d. art. adjudecatárei; pl. adjudecatáre
adjudecatari
ADJUDECATÁR, -Ă, adjudecatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se adjudecă un bun la o licitație publică. – Cf. fr. adjudicataire. DOOM
adjudecatáră s. f., g.-d. art. adjudecatárei; pl. adjudecatáre
adjudecatarii
ADJUDECATÁR, -Ă, adjudecatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se adjudecă un bun la o licitație publică. – Cf. fr. adjudicataire. DOOM
adjudecatáră s. f., g.-d. art. adjudecatárei; pl. adjudecatáre
adjudecatarilor
ADJUDECATÁR, -Ă, adjudecatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se adjudecă un bun la o licitație publică. – Cf. fr. adjudicataire. DOOM
adjudecatáră s. f., g.-d. art. adjudecatárei; pl. adjudecatáre
adjudecatarul
ADJUDECATÁR, -Ă, adjudecatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se adjudecă un bun la o licitație publică. – Cf. fr. adjudicataire. DOOM
adjudecatáră s. f., g.-d. art. adjudecatárei; pl. adjudecatáre
adjudecatarului
ADJUDECATÁR, -Ă, adjudecatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se adjudecă un bun la o licitație publică. – Cf. fr. adjudicataire. DOOM
adjudecatáră s. f., g.-d. art. adjudecatárei; pl. adjudecatáre
adjudecau
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecași
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecați
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecația
ADJUDECÁȚIE, adjudecații, s. f. Act prin care se adjudecă un obiect, o antrepriză etc. la o licitație publică. – Din fr. adjudecation, lat. adjudicatio. DOOM
adjudecáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. adjudecáția (-ți-a), g.-d. art. adjudecáției; pl. adjudecáții, art. adjudecáțiile (-ți-i-)
adjudecație
ADJUDECÁȚIE, adjudecații, s. f. Act prin care se adjudecă un obiect, o antrepriză etc. la o licitație publică. – Din fr. adjudecation, lat. adjudicatio. DOOM
adjudecáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. adjudecáția (-ți-a), g.-d. art. adjudecáției; pl. adjudecáții, art. adjudecáțiile (-ți-i-)
adjudecației
ADJUDECÁȚIE, adjudecații, s. f. Act prin care se adjudecă un obiect, o antrepriză etc. la o licitație publică. – Din fr. adjudecation, lat. adjudicatio. DOOM
adjudecáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. adjudecáția (-ți-a), g.-d. art. adjudecáției; pl. adjudecáții, art. adjudecáțiile (-ți-i-)
adjudecații
ADJUDECÁȚIE, adjudecații, s. f. Act prin care se adjudecă un obiect, o antrepriză etc. la o licitație publică. – Din fr. adjudecation, lat. adjudicatio. DOOM
adjudecáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. adjudecáția (-ți-a), g.-d. art. adjudecáției; pl. adjudecáții, art. adjudecáțiile (-ți-i-)
adjudecațiile
ADJUDECÁȚIE, adjudecații, s. f. Act prin care se adjudecă un obiect, o antrepriză etc. la o licitație publică. – Din fr. adjudecation, lat. adjudicatio. DOOM
adjudecáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. adjudecáția (-ți-a), g.-d. art. adjudecáției; pl. adjudecáții, art. adjudecáțiile (-ți-i-)
adjudecațiilor
ADJUDECÁȚIE, adjudecații, s. f. Act prin care se adjudecă un obiect, o antrepriză etc. la o licitație publică. – Din fr. adjudecation, lat. adjudicatio. DOOM
adjudecáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. adjudecáția (-ți-a), g.-d. art. adjudecáției; pl. adjudecáții, art. adjudecáțiile (-ți-i-)
adjudecațiune
ADJUDECAȚIÚNE s.f. v. adjudecație.
adjudece
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudeci
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecând
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecînd
ADJUDECÁ, adjúdec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. – Din lat. adjudicare. DOOM
adjudecá (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjúdecă
adjudecări
ADJUDECÁRE, adjudecări, s. f. Acțiunea de a adjudeca. – V. adjudeca. DOOM
adjudecáre (atribuire) s. f., g.-d. art. adjudecắrii; pl. adjudecắri
adjudecării
ADJUDECÁRE, adjudecări, s. f. Acțiunea de a adjudeca. – V. adjudeca. DOOM
adjudecáre (atribuire) s. f., g.-d. art. adjudecắrii; pl. adjudecắri
adjudecările
ADJUDECÁRE, adjudecări, s. f. Acțiunea de a adjudeca. – V. adjudeca. DOOM
adjudecáre (atribuire) s. f., g.-d. art. adjudecắrii; pl. adjudecắri
adjudecărilor
ADJUDECÁRE, adjudecări, s. f. Acțiunea de a adjudeca. – V. adjudeca. DOOM
adjudecáre (atribuire) s. f., g.-d. art. adjudecắrii; pl. adjudecắri
adjudecătoare
ADJUDECĂTÓR, -OÁRE, adjudecători, -oare, s. m. și f. Persoană care face adjudecarea la o licitație publică. – Din fr. adjudicateur. DOOM
adjudecătór (rar) s. m., pl. adjudecătóri
adjudecătoarea
ADJUDECĂTÓR, -OÁRE, adjudecători, -oare, s. m. și f. Persoană care face adjudecarea la o licitație publică. – Din fr. adjudicateur. DOOM
adjudecătór (rar) s. m., pl. adjudecătóri
adjudecătoarei
ADJUDECĂTÓR, -OÁRE, adjudecători, -oare, s. m. și f. Persoană care face adjudecarea la o licitație publică. – Din fr. adjudicateur. DOOM
adjudecătór (rar) s. m., pl. adjudecătóri
adjudecătoarele
ADJUDECĂTÓR, -OÁRE, adjudecători, -oare, s. m. și f. Persoană care face adjudecarea la o licitație publică. – Din fr. adjudicateur. DOOM
adjudecătór (rar) s. m., pl. adjudecătóri
adjudecătoarelor
ADJUDECĂTÓR, -OÁRE, adjudecători, -oare, s. m. și f. Persoană care face adjudecarea la o licitație publică. – Din fr. adjudicateur. DOOM
adjudecătór (rar) s. m., pl. adjudecătóri
adjudecător
ADJUDECĂTÓR, -OÁRE, adjudecători, -oare, s. m. și f. Persoană care face adjudecarea la o licitație publică. – Din fr. adjudicateur. DOOM
adjudecătór (rar) s. m., pl. adjudecătóri
adjudecători
ADJUDECĂTÓR, -OÁRE, adjudecători, -oare, s. m. și f. Persoană care face adjudecarea la o licitație publică. – Din fr. adjudicateur. DOOM
adjudecătór (rar) s. m., pl. adjudecătóri
adjudecătorii
ADJUDECĂTÓR, -OÁRE, adjudecători, -oare, s. m. și f. Persoană care face adjudecarea la o licitație publică. – Din fr. adjudicateur. DOOM
adjudecătór (rar) s. m., pl. adjudecătóri
adjudecătorilor
ADJUDECĂTÓR, -OÁRE, adjudecători, -oare, s. m. și f. Persoană care face adjudecarea la o licitație publică. – Din fr. adjudicateur. DOOM
adjudecătór (rar) s. m., pl. adjudecătóri
adjudecătorul
ADJUDECĂTÓR, -OÁRE, adjudecători, -oare, s. m. și f. Persoană care face adjudecarea la o licitație publică. – Din fr. adjudicateur. DOOM
adjudecătór (rar) s. m., pl. adjudecătóri
adjudecătorului
ADJUDECĂTÓR, -OÁRE, adjudecători, -oare, s. m. și f. Persoană care face adjudecarea la o licitație publică. – Din fr. adjudicateur. DOOM
adjudecătór (rar) s. m., pl. adjudecătóri
adjunct
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjunct
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjuncta
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjuncta
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjuncte
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjuncte
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjunctei
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjunctei
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjunctele
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjunctele
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjunctelor
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjunctelor
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjunctul
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjunctul
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjunctului
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjunctului
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjuncți
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjuncți
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjuncții
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjuncții
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjuncților
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjuncților
ADJÚNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.– Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus. DOOM
adjúnct adj. m., s. m., pl. adjúncți; adj. f., s. f. adjúnctă (-junc-tă), pl. adjúncte; abr. adj.
adjur
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjura
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjurai
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjuram
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjurare
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjurară
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjurarăm
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjurarăți
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjurase
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjurasem
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjuraseră
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjuraserăm
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjuraserăți
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjuraseși
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjuraseți
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjurat
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjurat
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjurau
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjurași
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjurați
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjurația
ADJURÁȚIE, adjurații, s. f. (Livr.) Formulă a exorcismului care începe cu cuvintele „adjuro te”. ♦ Rugăminte insistentă, implorare. – Din lat. adjuratio, fr. adjuration. DOOM
adjuráție (livr.) (-ți-e) s. f., art. adjuráția (-ți-a), g.-d. art. adjuráției; pl. adjuráții, art. adjuráțiile (-ți-i-)
adjurație
ADJURÁȚIE, adjurații, s. f. (Livr.) Formulă a exorcismului care începe cu cuvintele „adjuro te”. ♦ Rugăminte insistentă, implorare. – Din lat. adjuratio, fr. adjuration. DOOM
adjuráție (livr.) (-ți-e) s. f., art. adjuráția (-ți-a), g.-d. art. adjuráției; pl. adjuráții, art. adjuráțiile (-ți-i-)
adjurației
ADJURÁȚIE, adjurații, s. f. (Livr.) Formulă a exorcismului care începe cu cuvintele „adjuro te”. ♦ Rugăminte insistentă, implorare. – Din lat. adjuratio, fr. adjuration. DOOM
adjuráție (livr.) (-ți-e) s. f., art. adjuráția (-ți-a), g.-d. art. adjuráției; pl. adjuráții, art. adjuráțiile (-ți-i-)
adjurații
ADJURÁȚIE, adjurații, s. f. (Livr.) Formulă a exorcismului care începe cu cuvintele „adjuro te”. ♦ Rugăminte insistentă, implorare. – Din lat. adjuratio, fr. adjuration. DOOM
adjuráție (livr.) (-ți-e) s. f., art. adjuráția (-ți-a), g.-d. art. adjuráției; pl. adjuráții, art. adjuráțiile (-ți-i-)
adjurațiile
ADJURÁȚIE, adjurații, s. f. (Livr.) Formulă a exorcismului care începe cu cuvintele „adjuro te”. ♦ Rugăminte insistentă, implorare. – Din lat. adjuratio, fr. adjuration. DOOM
adjuráție (livr.) (-ți-e) s. f., art. adjuráția (-ți-a), g.-d. art. adjuráției; pl. adjuráții, art. adjuráțiile (-ți-i-)
adjurațiilor
ADJURÁȚIE, adjurații, s. f. (Livr.) Formulă a exorcismului care începe cu cuvintele „adjuro te”. ♦ Rugăminte insistentă, implorare. – Din lat. adjuratio, fr. adjuration. DOOM
adjuráție (livr.) (-ți-e) s. f., art. adjuráția (-ți-a), g.-d. art. adjuráției; pl. adjuráții, art. adjuráțiile (-ți-i-)
adjurațiune
ADJURAȚIÚNE s.f. v. adjurație.
adjure
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjuri
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjurând
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjurînd
ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].
adjutant
ADJUTÁNT1, adjutanți, s. m. 1. Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar; ofițer care face parte dintr-un stat-major; aghiotant. 2. (Ieșit din uz) Grad pentru personalul aviatic corespunzător plutonierului; persoană având acest grad. ♦ Cel mai mare grad de subofițer; persoană având acest grad. – Din fr. adjudant. DOOM
adjutánt s. m., pl. adjutánți; abr. adj.
adjutantul
ADJUTÁNT1, adjutanți, s. m. 1. Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar; ofițer care face parte dintr-un stat-major; aghiotant. 2. (Ieșit din uz) Grad pentru personalul aviatic corespunzător plutonierului; persoană având acest grad. ♦ Cel mai mare grad de subofițer; persoană având acest grad. – Din fr. adjudant. DOOM
adjutánt s. m., pl. adjutánți; abr. adj.
adjutantului
ADJUTÁNT1, adjutanți, s. m. 1. Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar; ofițer care face parte dintr-un stat-major; aghiotant. 2. (Ieșit din uz) Grad pentru personalul aviatic corespunzător plutonierului; persoană având acest grad. ♦ Cel mai mare grad de subofițer; persoană având acest grad. – Din fr. adjudant. DOOM
adjutánt s. m., pl. adjutánți; abr. adj.
adjutantura
ADJUTANTÚRĂ s.f. Funcție, serviciul adjutanților. [< germ. Adjutantur].
adjutanturi
ADJUTANTÚRĂ s.f. Funcție, serviciul adjutanților. [< germ. Adjutantur].
adjutanturii
ADJUTANTÚRĂ s.f. Funcție, serviciul adjutanților. [< germ. Adjutantur].
adjutanți
ADJUTÁNT1, adjutanți, s. m. 1. Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar; ofițer care face parte dintr-un stat-major; aghiotant. 2. (Ieșit din uz) Grad pentru personalul aviatic corespunzător plutonierului; persoană având acest grad. ♦ Cel mai mare grad de subofițer; persoană având acest grad. – Din fr. adjudant. DOOM
adjutánt s. m., pl. adjutánți; abr. adj.
adjutanții
ADJUTÁNT1, adjutanți, s. m. 1. Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar; ofițer care face parte dintr-un stat-major; aghiotant. 2. (Ieșit din uz) Grad pentru personalul aviatic corespunzător plutonierului; persoană având acest grad. ♦ Cel mai mare grad de subofițer; persoană având acest grad. – Din fr. adjudant. DOOM
adjutánt s. m., pl. adjutánți; abr. adj.
adjutanților
ADJUTÁNT1, adjutanți, s. m. 1. Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar; ofițer care face parte dintr-un stat-major; aghiotant. 2. (Ieșit din uz) Grad pentru personalul aviatic corespunzător plutonierului; persoană având acest grad. ♦ Cel mai mare grad de subofițer; persoană având acest grad. – Din fr. adjudant. DOOM
adjutánt s. m., pl. adjutánți; abr. adj.
adjuvant
ADJUVÁNT, -Ă, adjuvanți, -te, adj. s. m. (Substanță) care activează acțiunea unui medicament. [Pl. și: (n.) adjuvante] – Din fr. adjuvant, germ. Adjuvant. DOOM
adjuvánt1 adj. m., pl. adjuvánți; f. adjuvántă, pl. adjuvánte
adjuvant
ADJUVÁNT, -Ă, adjuvanți, -te, adj. s. m. (Substanță) care activează acțiunea unui medicament. [Pl. și: (n.) adjuvante] – Din fr. adjuvant, germ. Adjuvant. DOOM
adjuvánt1 adj. m., pl. adjuvánți; f. adjuvántă, pl. adjuvánte
adjuvanta
ADJUVÁNT, -Ă, adjuvanți, -te, adj. s. m. (Substanță) care activează acțiunea unui medicament. [Pl. și: (n.) adjuvante] – Din fr. adjuvant, germ. Adjuvant. DOOM
adjuvánt1 adj. m., pl. adjuvánți; f. adjuvántă, pl. adjuvánte
adjuvante
ADJUVÁNT, -Ă, adjuvanți, -te, adj. s. m. (Substanță) care activează acțiunea unui medicament. [Pl. și: (n.) adjuvante] – Din fr. adjuvant, germ. Adjuvant. DOOM
adjuvánt1 adj. m., pl. adjuvánți; f. adjuvántă, pl. adjuvánte
adjuvantei
ADJUVÁNT, -Ă, adjuvanți, -te, adj. s. m. (Substanță) care activează acțiunea unui medicament. [Pl. și: (n.) adjuvante] – Din fr. adjuvant, germ. Adjuvant. DOOM
adjuvánt1 adj. m., pl. adjuvánți; f. adjuvántă, pl. adjuvánte
adjuvantele
ADJUVÁNT, -Ă, adjuvanți, -te, adj. s. m. (Substanță) care activează acțiunea unui medicament. [Pl. și: (n.) adjuvante] – Din fr. adjuvant, germ. Adjuvant. DOOM
adjuvánt1 adj. m., pl. adjuvánți; f. adjuvántă, pl. adjuvánte
adjuvantelor
ADJUVÁNT, -Ă, adjuvanți, -te, adj. s. m. (Substanță) care activează acțiunea unui medicament. [Pl. și: (n.) adjuvante] – Din fr. adjuvant, germ. Adjuvant. DOOM
adjuvánt1 adj. m., pl. adjuvánți; f. adjuvántă, pl. adjuvánte
adjuvantul
ADJUVÁNT, -Ă, adjuvanți, -te, adj. s. m. (Substanță) care activează acțiunea unui medicament. [Pl. și: (n.) adjuvante] – Din fr. adjuvant, germ. Adjuvant. DOOM
adjuvánt1 adj. m., pl. adjuvánți; f. adjuvántă, pl. adjuvánte
adjuvantul
ADJUVÁNT, -Ă, adjuvanți, -te, adj. s. m. (Substanță) care activează acțiunea unui medicament. [Pl. și: (n.) adjuvante] – Din fr. adjuvant, germ. Adjuvant. DOOM
adjuvánt1 adj. m., pl. adjuvánți; f. adjuvántă, pl. adjuvánte
adjuvantului
ADJUVÁNT, -Ă, adjuvanți, -te, adj. s. m. (Substanță) care activează acțiunea unui medicament. [Pl. și: (n.) adjuvante] – Din fr. adjuvant, germ. Adjuvant. DOOM
adjuvánt1 adj. m., pl. adjuvánți; f. adjuvántă, pl. adjuvánte
adjuvantului
ADJUVÁNT, -Ă, adjuvanți, -te, adj. s. m. (Substanță) care activează acțiunea unui medicament. [Pl. și: (n.) adjuvante] – Din fr. adjuvant, germ. Adjuvant. DOOM
adjuvánt1 adj. m., pl. adjuvánți; f. adjuvántă, pl. adjuvánte
adjuvanți
ADJUVÁNT, -Ă, adjuvanți, -te, adj. s. m. (Substanță) care activează acțiunea unui medicament. [Pl. și: (n.) adjuvante] – Din fr. adjuvant, germ. Adjuvant. DOOM
adjuvánt1 adj. m., pl. adjuvánți; f. adjuvántă, pl. adjuvánte
adjuvanți
ADJUVÁNT, -Ă, adjuvanți, -te, adj. s. m. (Substanță) care activează acțiunea unui medicament. [Pl. și: (n.) adjuvante] – Din fr. adjuvant, germ. Adjuvant. DOOM
adjuvánt1 adj. m., pl. adjuvánți; f. adjuvántă, pl. adjuvánte
adjuvanții
ADJUVÁNT, -Ă, adjuvanți, -te, adj. s. m. (Substanță) care activează acțiunea unui medicament. [Pl. și: (n.) adjuvante] – Din fr. adjuvant, germ. Adjuvant. DOOM
adjuvánt1 adj. m., pl. adjuvánți; f. adjuvántă, pl. adjuvánte
adjuvanții
ADJUVÁNT, -Ă, adjuvanți, -te, adj. s. m. (Substanță) care activează acțiunea unui medicament. [Pl. și: (n.) adjuvante] – Din fr. adjuvant, germ. Adjuvant. DOOM
adjuvánt1 adj. m., pl. adjuvánți; f. adjuvántă, pl. adjuvánte
adjuvanților
ADJUVÁNT, -Ă, adjuvanți, -te, adj. s. m. (Substanță) care activează acțiunea unui medicament. [Pl. și: (n.) adjuvante] – Din fr. adjuvant, germ. Adjuvant. DOOM
adjuvánt1 adj. m., pl. adjuvánți; f. adjuvántă, pl. adjuvánte
adjuvanților
ADJUVÁNT, -Ă, adjuvanți, -te, adj. s. m. (Substanță) care activează acțiunea unui medicament. [Pl. și: (n.) adjuvante] – Din fr. adjuvant, germ. Adjuvant. DOOM
adjuvánt1 adj. m., pl. adjuvánți; f. adjuvántă, pl. adjuvánte
admet
Admet = Admetus.
admetus
Admetus, unul dintre argonauți, care a participat și la vînătoarea mistrețului din Calydon. Era rege în cetatea Pherae, din Thessalia. L-a găzduit pe Apollo în vremea cînd acesta era prigonit de către Zeus, fapt pentru care mai tîrziu zeul avea să-și dovedească din plin recunoștința. Îndrăgostindu-se de Alcestis, fiica regelui Pelias, Admetus, cu concursul lui Apollo, reușește s-o ia în căsătorie, îndeplinind condiția impusă de Pelias: aceea de a veni s-o ia într-un car la care erau înhămați alături un leu și un mistreț. Tot datorită lui Apollo, lui Admetus i se făgăduiește nemurirea în schimbul vieții altui om care ar fi vrut să se sacrifice în locul lui. Cînd se-mplinește sorocul, singura care se hotărăște să se sacrifice din dragoste pentru el este regina Alcestis. Tocmai atunci sosește însă la Pherae și Heracles, vechiul tovarăș al lui Admetus de pe vremea expediției argonauților. Auzind de trista veste a morții reginei, Heracles pornește pe urmele ei în Infern, o readuce pe pămînt și o redă soțului ei. După o altă versiune, abnegația lui Alcestis ar fi mișcat inima Persephonei, care i-ar fi îngăduit, de bunăvoie, să se întoarcă înapoi, pe pămînt.
administra
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administrabil
ADMINISTRÁBIL, -Ă adj. Care poate fi administrat. [Cf. it. amministrabile].
administrabila
ADMINISTRÁBIL, -Ă adj. Care poate fi administrat. [Cf. it. amministrabile].
administrabile
ADMINISTRÁBIL, -Ă adj. Care poate fi administrat. [Cf. it. amministrabile].
administrabilei
ADMINISTRÁBIL, -Ă adj. Care poate fi administrat. [Cf. it. amministrabile].
administrabilele
ADMINISTRÁBIL, -Ă adj. Care poate fi administrat. [Cf. it. amministrabile].
administrabilelor
ADMINISTRÁBIL, -Ă adj. Care poate fi administrat. [Cf. it. amministrabile].
administrabili
ADMINISTRÁBIL, -Ă adj. Care poate fi administrat. [Cf. it. amministrabile].
administrabilii
ADMINISTRÁBIL, -Ă adj. Care poate fi administrat. [Cf. it. amministrabile].
administrabililor
ADMINISTRÁBIL, -Ă adj. Care poate fi administrat. [Cf. it. amministrabile].
administrabilul
ADMINISTRÁBIL, -Ă adj. Care poate fi administrat. [Cf. it. amministrabile].
administrabilului
ADMINISTRÁBIL, -Ă adj. Care poate fi administrat. [Cf. it. amministrabile].
administrai
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administram
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administrare
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administrare
ADMINISTRÁRE, administrări, s. f. Acțiunea de a administra. – V. administra. DOOM
administráre s. f., g.-d. art. administrắrii; pl. administrắri
administrarea
ADMINISTRÁRE, administrări, s. f. Acțiunea de a administra. – V. administra. DOOM
administráre s. f., g.-d. art. administrắrii; pl. administrắri
administrară
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administrarăm
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administrarăți
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administrase
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administrasem
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administraseră
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administraserăm
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administraserăți
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administraseși
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administraseți
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administrat
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administrat
ADMINISTRÁT, -Ă, administrați, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care se află sub conducerea cuiva. – V. administra. DOOM
administrát (rar) s. m., pl. administráți
administrata
ADMINISTRÁT, -Ă, administrați, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care se află sub conducerea cuiva. – V. administra. DOOM
administrát (rar) s. m., pl. administráți
administrate
ADMINISTRÁT, -Ă, administrați, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care se află sub conducerea cuiva. – V. administra. DOOM
administrát (rar) s. m., pl. administráți
administratei
ADMINISTRÁT, -Ă, administrați, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care se află sub conducerea cuiva. – V. administra. DOOM
administrát (rar) s. m., pl. administráți
administratele
ADMINISTRÁT, -Ă, administrați, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care se află sub conducerea cuiva. – V. administra. DOOM
administrát (rar) s. m., pl. administráți
administratelor
ADMINISTRÁT, -Ă, administrați, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care se află sub conducerea cuiva. – V. administra. DOOM
administrát (rar) s. m., pl. administráți
administrativ
ADMINISTRATÍV, -Ă, administrativi, -e, adj. Care aparține administrației, privitor la administrație. ♦ Care emană de la un organ de administrație. ◊ Pe cale administrativă = prin organele administrației de stat. – Din fr. administratif, lat. administrativus. DOOM
administratív adj. m., pl. administratívi; f. administratívă, pl. administratíve
administrativa
ADMINISTRATÍV, -Ă, administrativi, -e, adj. Care aparține administrației, privitor la administrație. ♦ Care emană de la un organ de administrație. ◊ Pe cale administrativă = prin organele administrației de stat. – Din fr. administratif, lat. administrativus. DOOM
administratív adj. m., pl. administratívi; f. administratívă, pl. administratíve
administrative
ADMINISTRATÍV, -Ă, administrativi, -e, adj. Care aparține administrației, privitor la administrație. ♦ Care emană de la un organ de administrație. ◊ Pe cale administrativă = prin organele administrației de stat. – Din fr. administratif, lat. administrativus. DOOM
administratív adj. m., pl. administratívi; f. administratívă, pl. administratíve
administrativei
ADMINISTRATÍV, -Ă, administrativi, -e, adj. Care aparține administrației, privitor la administrație. ♦ Care emană de la un organ de administrație. ◊ Pe cale administrativă = prin organele administrației de stat. – Din fr. administratif, lat. administrativus. DOOM
administratív adj. m., pl. administratívi; f. administratívă, pl. administratíve
administrativele
ADMINISTRATÍV, -Ă, administrativi, -e, adj. Care aparține administrației, privitor la administrație. ♦ Care emană de la un organ de administrație. ◊ Pe cale administrativă = prin organele administrației de stat. – Din fr. administratif, lat. administrativus. DOOM
administratív adj. m., pl. administratívi; f. administratívă, pl. administratíve
administrativelor
ADMINISTRATÍV, -Ă, administrativi, -e, adj. Care aparține administrației, privitor la administrație. ♦ Care emană de la un organ de administrație. ◊ Pe cale administrativă = prin organele administrației de stat. – Din fr. administratif, lat. administrativus. DOOM
administratív adj. m., pl. administratívi; f. administratívă, pl. administratíve
administrativi
ADMINISTRATÍV, -Ă, administrativi, -e, adj. Care aparține administrației, privitor la administrație. ♦ Care emană de la un organ de administrație. ◊ Pe cale administrativă = prin organele administrației de stat. – Din fr. administratif, lat. administrativus. DOOM
administratív adj. m., pl. administratívi; f. administratívă, pl. administratíve
administrativii
ADMINISTRATÍV, -Ă, administrativi, -e, adj. Care aparține administrației, privitor la administrație. ♦ Care emană de la un organ de administrație. ◊ Pe cale administrativă = prin organele administrației de stat. – Din fr. administratif, lat. administrativus. DOOM
administratív adj. m., pl. administratívi; f. administratívă, pl. administratíve
administrativilor
ADMINISTRATÍV, -Ă, administrativi, -e, adj. Care aparține administrației, privitor la administrație. ♦ Care emană de la un organ de administrație. ◊ Pe cale administrativă = prin organele administrației de stat. – Din fr. administratif, lat. administrativus. DOOM
administratív adj. m., pl. administratívi; f. administratívă, pl. administratíve
administrativul
ADMINISTRATÍV, -Ă, administrativi, -e, adj. Care aparține administrației, privitor la administrație. ♦ Care emană de la un organ de administrație. ◊ Pe cale administrativă = prin organele administrației de stat. – Din fr. administratif, lat. administrativus. DOOM
administratív adj. m., pl. administratívi; f. administratívă, pl. administratíve
administrativului
ADMINISTRATÍV, -Ă, administrativi, -e, adj. Care aparține administrației, privitor la administrație. ♦ Care emană de la un organ de administrație. ◊ Pe cale administrativă = prin organele administrației de stat. – Din fr. administratif, lat. administrativus. DOOM
administratív adj. m., pl. administratívi; f. administratívă, pl. administratíve
administratoare
ADMINISTRÁTOR, -OÁRE, administratori, -oare, s. m. și f. Persoană care administrează, care conduce o administrație sau un serviciu de administrație. ♦ Persoană care conduce un serviciu în administrația statului. – Din fr. administrateur, lat. administrator. DOOM
administrátor s. m., pl. administrátori
administratoarea
ADMINISTRÁTOR, -OÁRE, administratori, -oare, s. m. și f. Persoană care administrează, care conduce o administrație sau un serviciu de administrație. ♦ Persoană care conduce un serviciu în administrația statului. – Din fr. administrateur, lat. administrator. DOOM
administrátor s. m., pl. administrátori
administratoarei
ADMINISTRÁTOR, -OÁRE, administratori, -oare, s. m. și f. Persoană care administrează, care conduce o administrație sau un serviciu de administrație. ♦ Persoană care conduce un serviciu în administrația statului. – Din fr. administrateur, lat. administrator. DOOM
administrátor s. m., pl. administrátori
administratoarele
ADMINISTRÁTOR, -OÁRE, administratori, -oare, s. m. și f. Persoană care administrează, care conduce o administrație sau un serviciu de administrație. ♦ Persoană care conduce un serviciu în administrația statului. – Din fr. administrateur, lat. administrator. DOOM
administrátor s. m., pl. administrátori
administratoarelor
ADMINISTRÁTOR, -OÁRE, administratori, -oare, s. m. și f. Persoană care administrează, care conduce o administrație sau un serviciu de administrație. ♦ Persoană care conduce un serviciu în administrația statului. – Din fr. administrateur, lat. administrator. DOOM
administrátor s. m., pl. administrátori
administrator
ADMINISTRÁTOR, -OÁRE, administratori, -oare, s. m. și f. Persoană care administrează, care conduce o administrație sau un serviciu de administrație. ♦ Persoană care conduce un serviciu în administrația statului. – Din fr. administrateur, lat. administrator. DOOM
administrátor s. m., pl. administrátori
administratori
ADMINISTRÁTOR, -OÁRE, administratori, -oare, s. m. și f. Persoană care administrează, care conduce o administrație sau un serviciu de administrație. ♦ Persoană care conduce un serviciu în administrația statului. – Din fr. administrateur, lat. administrator. DOOM
administrátor s. m., pl. administrátori
administratorii
ADMINISTRÁTOR, -OÁRE, administratori, -oare, s. m. și f. Persoană care administrează, care conduce o administrație sau un serviciu de administrație. ♦ Persoană care conduce un serviciu în administrația statului. – Din fr. administrateur, lat. administrator. DOOM
administrátor s. m., pl. administrátori
administratorilor
ADMINISTRÁTOR, -OÁRE, administratori, -oare, s. m. și f. Persoană care administrează, care conduce o administrație sau un serviciu de administrație. ♦ Persoană care conduce un serviciu în administrația statului. – Din fr. administrateur, lat. administrator. DOOM
administrátor s. m., pl. administrátori
administratorul
ADMINISTRÁTOR, -OÁRE, administratori, -oare, s. m. și f. Persoană care administrează, care conduce o administrație sau un serviciu de administrație. ♦ Persoană care conduce un serviciu în administrația statului. – Din fr. administrateur, lat. administrator. DOOM
administrátor s. m., pl. administrátori
administratorului
ADMINISTRÁTOR, -OÁRE, administratori, -oare, s. m. și f. Persoană care administrează, care conduce o administrație sau un serviciu de administrație. ♦ Persoană care conduce un serviciu în administrația statului. – Din fr. administrateur, lat. administrator. DOOM
administrátor s. m., pl. administrátori
administratul
ADMINISTRÁT, -Ă, administrați, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care se află sub conducerea cuiva. – V. administra. DOOM
administrát (rar) s. m., pl. administráți
administratului
ADMINISTRÁT, -Ă, administrați, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care se află sub conducerea cuiva. – V. administra. DOOM
administrát (rar) s. m., pl. administráți
administrau
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administrași
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administrați
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administrați
ADMINISTRÁT, -Ă, administrați, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care se află sub conducerea cuiva. – V. administra. DOOM
administrát (rar) s. m., pl. administráți
administrația
ADMINISTRÁȚIE, administrații, s. f. 1. Totalitatea organelor administrative ale unui stat; secție a unei instituții însărcinată cu administrarea acelei instituții. ◊ Administrație de stat = totalitatea instituțiilor care asigură funcționarea statului. Consiliu de administrație = organ colegial însărcinat cu administrarea unei întreprinderi sau a unei instituții. Administrație locală = consiliul municipal, orășenesc sau comunal, împreună cu primarul și (sau) prefectul. Administrație militară = parte a armatei care se ocupă cu organizarea, întreținerea, completarea și mobilizarea forțelor armate; conducere politică și administrativă a unui stat, a unei regiuni etc. (ocupate), exercitată de militarii ocupanți. – Din (1) fr. administration, lat. administratio, (2) rus. administrațiia. DOOM
administráție (-ți-e) s. f., art. administráția (-ți-a), g.-d. art. administráției; pl. administráții, art. administráțiile (-ți-i-)
administrație
ADMINISTRÁȚIE, administrații, s. f. 1. Totalitatea organelor administrative ale unui stat; secție a unei instituții însărcinată cu administrarea acelei instituții. ◊ Administrație de stat = totalitatea instituțiilor care asigură funcționarea statului. Consiliu de administrație = organ colegial însărcinat cu administrarea unei întreprinderi sau a unei instituții. Administrație locală = consiliul municipal, orășenesc sau comunal, împreună cu primarul și (sau) prefectul. Administrație militară = parte a armatei care se ocupă cu organizarea, întreținerea, completarea și mobilizarea forțelor armate; conducere politică și administrativă a unui stat, a unei regiuni etc. (ocupate), exercitată de militarii ocupanți. – Din (1) fr. administration, lat. administratio, (2) rus. administrațiia. DOOM
administráție (-ți-e) s. f., art. administráția (-ți-a), g.-d. art. administráției; pl. administráții, art. administráțiile (-ți-i-)
administrației
ADMINISTRÁȚIE, administrații, s. f. 1. Totalitatea organelor administrative ale unui stat; secție a unei instituții însărcinată cu administrarea acelei instituții. ◊ Administrație de stat = totalitatea instituțiilor care asigură funcționarea statului. Consiliu de administrație = organ colegial însărcinat cu administrarea unei întreprinderi sau a unei instituții. Administrație locală = consiliul municipal, orășenesc sau comunal, împreună cu primarul și (sau) prefectul. Administrație militară = parte a armatei care se ocupă cu organizarea, întreținerea, completarea și mobilizarea forțelor armate; conducere politică și administrativă a unui stat, a unei regiuni etc. (ocupate), exercitată de militarii ocupanți. – Din (1) fr. administration, lat. administratio, (2) rus. administrațiia. DOOM
administráție (-ți-e) s. f., art. administráția (-ți-a), g.-d. art. administráției; pl. administráții, art. administráțiile (-ți-i-)
administrații
ADMINISTRÁT, -Ă, administrați, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care se află sub conducerea cuiva. – V. administra. DOOM
administrát (rar) s. m., pl. administráți
administrații
ADMINISTRÁȚIE, administrații, s. f. 1. Totalitatea organelor administrative ale unui stat; secție a unei instituții însărcinată cu administrarea acelei instituții. ◊ Administrație de stat = totalitatea instituțiilor care asigură funcționarea statului. Consiliu de administrație = organ colegial însărcinat cu administrarea unei întreprinderi sau a unei instituții. Administrație locală = consiliul municipal, orășenesc sau comunal, împreună cu primarul și (sau) prefectul. Administrație militară = parte a armatei care se ocupă cu organizarea, întreținerea, completarea și mobilizarea forțelor armate; conducere politică și administrativă a unui stat, a unei regiuni etc. (ocupate), exercitată de militarii ocupanți. – Din (1) fr. administration, lat. administratio, (2) rus. administrațiia. DOOM
administráție (-ți-e) s. f., art. administráția (-ți-a), g.-d. art. administráției; pl. administráții, art. administráțiile (-ți-i-)
administrațiile
ADMINISTRÁȚIE, administrații, s. f. 1. Totalitatea organelor administrative ale unui stat; secție a unei instituții însărcinată cu administrarea acelei instituții. ◊ Administrație de stat = totalitatea instituțiilor care asigură funcționarea statului. Consiliu de administrație = organ colegial însărcinat cu administrarea unei întreprinderi sau a unei instituții. Administrație locală = consiliul municipal, orășenesc sau comunal, împreună cu primarul și (sau) prefectul. Administrație militară = parte a armatei care se ocupă cu organizarea, întreținerea, completarea și mobilizarea forțelor armate; conducere politică și administrativă a unui stat, a unei regiuni etc. (ocupate), exercitată de militarii ocupanți. – Din (1) fr. administration, lat. administratio, (2) rus. administrațiia. DOOM
administráție (-ți-e) s. f., art. administráția (-ți-a), g.-d. art. administráției; pl. administráții, art. administráțiile (-ți-i-)
administrațiilor
ADMINISTRÁȚIE, administrații, s. f. 1. Totalitatea organelor administrative ale unui stat; secție a unei instituții însărcinată cu administrarea acelei instituții. ◊ Administrație de stat = totalitatea instituțiilor care asigură funcționarea statului. Consiliu de administrație = organ colegial însărcinat cu administrarea unei întreprinderi sau a unei instituții. Administrație locală = consiliul municipal, orășenesc sau comunal, împreună cu primarul și (sau) prefectul. Administrație militară = parte a armatei care se ocupă cu organizarea, întreținerea, completarea și mobilizarea forțelor armate; conducere politică și administrativă a unui stat, a unei regiuni etc. (ocupate), exercitată de militarii ocupanți. – Din (1) fr. administration, lat. administratio, (2) rus. administrațiia. DOOM
administráție (-ți-e) s. f., art. administráția (-ți-a), g.-d. art. administráției; pl. administráții, art. administráțiile (-ți-i-)
administraților
ADMINISTRÁT, -Ă, administrați, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care se află sub conducerea cuiva. – V. administra. DOOM
administrát (rar) s. m., pl. administráți
administrațiune
ADMINISTRAȚIÚNE s.f. v. administrație.
administrează
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administrez
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administreze
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administrezi
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administrând
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administrînd
ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc. 2. A da unui bolnav un medicament. ♦ (Ir.) A trage o bătaie. 3. (Jur.; în sintagma) A administra o probă = a folosi un mijloc de probă într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare. DOOM
administrá (a ~) vb., ind. prez. 3 administreáză
administrări
ADMINISTRÁRE, administrări, s. f. Acțiunea de a administra. – V. administra. DOOM
administráre s. f., g.-d. art. administrắrii; pl. administrắri
administrării
ADMINISTRÁRE, administrări, s. f. Acțiunea de a administra. – V. administra. DOOM
administráre s. f., g.-d. art. administrắrii; pl. administrắri
administrările
ADMINISTRÁRE, administrări, s. f. Acțiunea de a administra. – V. administra. DOOM
administráre s. f., g.-d. art. administrắrii; pl. administrắri
administrărilor
ADMINISTRÁRE, administrări, s. f. Acțiunea de a administra. – V. administra. DOOM
administráre s. f., g.-d. art. administrắrii; pl. administrắri
admir
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admira
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admirabil
ADMIRÁBIL, -Ă, admirabili, -e, adj. Vrednic de a fi admirat; minunat, încântător, excelent. – Din lat. admirabilis, fr. admirable. DOOM
admirábil adj. m., pl. admirábili; f. admirábilă, pl. admirábile
admirabila
ADMIRÁBIL, -Ă, admirabili, -e, adj. Vrednic de a fi admirat; minunat, încântător, excelent. – Din lat. admirabilis, fr. admirable. DOOM
admirábil adj. m., pl. admirábili; f. admirábilă, pl. admirábile
admirabile
ADMIRÁBIL, -Ă, admirabili, -e, adj. Vrednic de a fi admirat; minunat, încântător, excelent. – Din lat. admirabilis, fr. admirable. DOOM
admirábil adj. m., pl. admirábili; f. admirábilă, pl. admirábile
admirabilei
ADMIRÁBIL, -Ă, admirabili, -e, adj. Vrednic de a fi admirat; minunat, încântător, excelent. – Din lat. admirabilis, fr. admirable. DOOM
admirábil adj. m., pl. admirábili; f. admirábilă, pl. admirábile
admirabilele
ADMIRÁBIL, -Ă, admirabili, -e, adj. Vrednic de a fi admirat; minunat, încântător, excelent. – Din lat. admirabilis, fr. admirable. DOOM
admirábil adj. m., pl. admirábili; f. admirábilă, pl. admirábile
admirabilelor
ADMIRÁBIL, -Ă, admirabili, -e, adj. Vrednic de a fi admirat; minunat, încântător, excelent. – Din lat. admirabilis, fr. admirable. DOOM
admirábil adj. m., pl. admirábili; f. admirábilă, pl. admirábile
admirabili
ADMIRÁBIL, -Ă, admirabili, -e, adj. Vrednic de a fi admirat; minunat, încântător, excelent. – Din lat. admirabilis, fr. admirable. DOOM
admirábil adj. m., pl. admirábili; f. admirábilă, pl. admirábile
admirabilii
ADMIRÁBIL, -Ă, admirabili, -e, adj. Vrednic de a fi admirat; minunat, încântător, excelent. – Din lat. admirabilis, fr. admirable. DOOM
admirábil adj. m., pl. admirábili; f. admirábilă, pl. admirábile
admirabililor
ADMIRÁBIL, -Ă, admirabili, -e, adj. Vrednic de a fi admirat; minunat, încântător, excelent. – Din lat. admirabilis, fr. admirable. DOOM
admirábil adj. m., pl. admirábili; f. admirábilă, pl. admirábile
admirabilul
ADMIRÁBIL, -Ă, admirabili, -e, adj. Vrednic de a fi admirat; minunat, încântător, excelent. – Din lat. admirabilis, fr. admirable. DOOM
admirábil adj. m., pl. admirábili; f. admirábilă, pl. admirábile
admirabilului
ADMIRÁBIL, -Ă, admirabili, -e, adj. Vrednic de a fi admirat; minunat, încântător, excelent. – Din lat. admirabilis, fr. admirable. DOOM
admirábil adj. m., pl. admirábili; f. admirábilă, pl. admirábile
admirai
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admiram
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admirare
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admirare
ADMIRÁRE s. f. (Înv.) Admirație. – V. admira. DOOM
admiráre (înv.) s. f., g.-d. art. admirắrii
admirarea
ADMIRÁRE s. f. (Înv.) Admirație. – V. admira. DOOM
admiráre (înv.) s. f., g.-d. art. admirắrii
admirară
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admirarăm
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admirarăți
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admirase
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admirasem
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admiraseră
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admiraserăm
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admiraserăți
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admiraseși
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admiraseți
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admirat
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admirat
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari.
admirativ
ADMIRATÍV, -Ă, admirativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care exprimă, care arată admirație. – Din fr. admiratif, lat. admirativus. DOOM
admiratív adj. m., pl. admiratívi; f. admiratívă, pl. admiratíve
admirativa
ADMIRATÍV, -Ă, admirativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care exprimă, care arată admirație. – Din fr. admiratif, lat. admirativus. DOOM
admiratív adj. m., pl. admiratívi; f. admiratívă, pl. admiratíve
admirative
ADMIRATÍV, -Ă, admirativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care exprimă, care arată admirație. – Din fr. admiratif, lat. admirativus. DOOM
admiratív adj. m., pl. admiratívi; f. admiratívă, pl. admiratíve
admirativei
ADMIRATÍV, -Ă, admirativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care exprimă, care arată admirație. – Din fr. admiratif, lat. admirativus. DOOM
admiratív adj. m., pl. admiratívi; f. admiratívă, pl. admiratíve
admirativele
ADMIRATÍV, -Ă, admirativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care exprimă, care arată admirație. – Din fr. admiratif, lat. admirativus. DOOM
admiratív adj. m., pl. admiratívi; f. admiratívă, pl. admiratíve
admirativelor
ADMIRATÍV, -Ă, admirativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care exprimă, care arată admirație. – Din fr. admiratif, lat. admirativus. DOOM
admiratív adj. m., pl. admiratívi; f. admiratívă, pl. admiratíve
admirativi
ADMIRATÍV, -Ă, admirativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care exprimă, care arată admirație. – Din fr. admiratif, lat. admirativus. DOOM
admiratív adj. m., pl. admiratívi; f. admiratívă, pl. admiratíve
admirativii
ADMIRATÍV, -Ă, admirativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care exprimă, care arată admirație. – Din fr. admiratif, lat. admirativus. DOOM
admiratív adj. m., pl. admiratívi; f. admiratívă, pl. admiratíve
admirativilor
ADMIRATÍV, -Ă, admirativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care exprimă, care arată admirație. – Din fr. admiratif, lat. admirativus. DOOM
admiratív adj. m., pl. admiratívi; f. admiratívă, pl. admiratíve
admirativul
ADMIRATÍV, -Ă, admirativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care exprimă, care arată admirație. – Din fr. admiratif, lat. admirativus. DOOM
admiratív adj. m., pl. admiratívi; f. admiratívă, pl. admiratíve
admirativului
ADMIRATÍV, -Ă, admirativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care exprimă, care arată admirație. – Din fr. admiratif, lat. admirativus. DOOM
admiratív adj. m., pl. admiratívi; f. admiratívă, pl. admiratíve
admiratoare
ADMIRATÓR, -OÁRE, admiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care admiră pe cineva sau ceva. – Din fr. admirateur, lat. admirator. DOOM
admiratór s. m., pl. admiratóri
admiratoarea
ADMIRATÓR, -OÁRE, admiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care admiră pe cineva sau ceva. – Din fr. admirateur, lat. admirator. DOOM
admiratór s. m., pl. admiratóri
admiratoarei
ADMIRATÓR, -OÁRE, admiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care admiră pe cineva sau ceva. – Din fr. admirateur, lat. admirator. DOOM
admiratór s. m., pl. admiratóri
admiratoarele
ADMIRATÓR, -OÁRE, admiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care admiră pe cineva sau ceva. – Din fr. admirateur, lat. admirator. DOOM
admiratór s. m., pl. admiratóri
admiratoarelor
ADMIRATÓR, -OÁRE, admiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care admiră pe cineva sau ceva. – Din fr. admirateur, lat. admirator. DOOM
admiratór s. m., pl. admiratóri
admirator
ADMIRATÓR, -OÁRE, admiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care admiră pe cineva sau ceva. – Din fr. admirateur, lat. admirator. DOOM
admiratór s. m., pl. admiratóri
admiratori
ADMIRATÓR, -OÁRE, admiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care admiră pe cineva sau ceva. – Din fr. admirateur, lat. admirator. DOOM
admiratór s. m., pl. admiratóri
admiratorii
ADMIRATÓR, -OÁRE, admiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care admiră pe cineva sau ceva. – Din fr. admirateur, lat. admirator. DOOM
admiratór s. m., pl. admiratóri
admiratorilor
ADMIRATÓR, -OÁRE, admiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care admiră pe cineva sau ceva. – Din fr. admirateur, lat. admirator. DOOM
admiratór s. m., pl. admiratóri
admiratorul
ADMIRATÓR, -OÁRE, admiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care admiră pe cineva sau ceva. – Din fr. admirateur, lat. admirator. DOOM
admiratór s. m., pl. admiratóri
admiratorului
ADMIRATÓR, -OÁRE, admiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care admiră pe cineva sau ceva. – Din fr. admirateur, lat. admirator. DOOM
admiratór s. m., pl. admiratóri
admirau
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admirași
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admirați
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admirația
ADMIRÁȚIE, admirații, s. f. Sentiment de încântare, de stimă, de apreciere etc. față de cineva sau de ceva; admirare. – Din fr. admiration, lat. admiratio. DOOM
admiráție (-ți-e) s. f., art. admiráția (-ți-a), g.-d. art. admiráției, pl. admiráții, art. admiráțiile (-ți-i-)
admirație
ADMIRÁȚIE, admirații, s. f. Sentiment de încântare, de stimă, de apreciere etc. față de cineva sau de ceva; admirare. – Din fr. admiration, lat. admiratio. DOOM
admiráție (-ți-e) s. f., art. admiráția (-ți-a), g.-d. art. admiráției, pl. admiráții, art. admiráțiile (-ți-i-)
admirației
ADMIRÁȚIE, admirații, s. f. Sentiment de încântare, de stimă, de apreciere etc. față de cineva sau de ceva; admirare. – Din fr. admiration, lat. admiratio. DOOM
admiráție (-ți-e) s. f., art. admiráția (-ți-a), g.-d. art. admiráției, pl. admiráții, art. admiráțiile (-ți-i-)
admirații
ADMIRÁȚIE, admirații, s. f. Sentiment de încântare, de stimă, de apreciere etc. față de cineva sau de ceva; admirare. – Din fr. admiration, lat. admiratio. DOOM
admiráție (-ți-e) s. f., art. admiráția (-ți-a), g.-d. art. admiráției, pl. admiráții, art. admiráțiile (-ți-i-)
admirațiile
ADMIRÁȚIE, admirații, s. f. Sentiment de încântare, de stimă, de apreciere etc. față de cineva sau de ceva; admirare. – Din fr. admiration, lat. admiratio. DOOM
admiráție (-ți-e) s. f., art. admiráția (-ți-a), g.-d. art. admiráției, pl. admiráții, art. admiráțiile (-ți-i-)
admirațiilor
ADMIRÁȚIE, admirații, s. f. Sentiment de încântare, de stimă, de apreciere etc. față de cineva sau de ceva; admirare. – Din fr. admiration, lat. admiratio. DOOM
admiráție (-ți-e) s. f., art. admiráția (-ți-a), g.-d. art. admiráției, pl. admiráții, art. admiráțiile (-ți-i-)
admirațiune
ADMIRAȚIÚNE s.f. v. admirație.
admire
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admiri
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admirând
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admirînd
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari. DOOM
admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admíră
admirări
ADMIRÁRE s. f. (Înv.) Admirație. – V. admira. DOOM
admiráre (înv.) s. f., g.-d. art. admirắrii
admirării
ADMIRÁRE s. f. (Înv.) Admirație. – V. admira. DOOM
admiráre (înv.) s. f., g.-d. art. admirắrii
admirările
ADMIRÁRE s. f. (Înv.) Admirație. – V. admira. DOOM
admiráre (înv.) s. f., g.-d. art. admirắrii
admirărilor
ADMIRÁRE s. f. (Înv.) Admirație. – V. admira. DOOM
admiráre (înv.) s. f., g.-d. art. admirắrii
admisibil
ADMISÍBIL, -Ă, admisibili, -e, adj. Care poate fi admis; acceptabil. – Din fr. admissible. DOOM
admisíbil adj. m., pl. admisíbili; f. admisíbilă, pl. admisíbile
admisibila
ADMISÍBIL, -Ă, admisibili, -e, adj. Care poate fi admis; acceptabil. – Din fr. admissible. DOOM
admisíbil adj. m., pl. admisíbili; f. admisíbilă, pl. admisíbile
admisibile
ADMISÍBIL, -Ă, admisibili, -e, adj. Care poate fi admis; acceptabil. – Din fr. admissible. DOOM
admisíbil adj. m., pl. admisíbili; f. admisíbilă, pl. admisíbile
admisibilei
ADMISÍBIL, -Ă, admisibili, -e, adj. Care poate fi admis; acceptabil. – Din fr. admissible. DOOM
admisíbil adj. m., pl. admisíbili; f. admisíbilă, pl. admisíbile
admisibilele
ADMISÍBIL, -Ă, admisibili, -e, adj. Care poate fi admis; acceptabil. – Din fr. admissible. DOOM
admisíbil adj. m., pl. admisíbili; f. admisíbilă, pl. admisíbile
admisibilelor
ADMISÍBIL, -Ă, admisibili, -e, adj. Care poate fi admis; acceptabil. – Din fr. admissible. DOOM
admisíbil adj. m., pl. admisíbili; f. admisíbilă, pl. admisíbile
admisibili
ADMISÍBIL, -Ă, admisibili, -e, adj. Care poate fi admis; acceptabil. – Din fr. admissible. DOOM
admisíbil adj. m., pl. admisíbili; f. admisíbilă, pl. admisíbile
admisibilii
ADMISÍBIL, -Ă, admisibili, -e, adj. Care poate fi admis; acceptabil. – Din fr. admissible. DOOM
admisíbil adj. m., pl. admisíbili; f. admisíbilă, pl. admisíbile
admisibililor
ADMISÍBIL, -Ă, admisibili, -e, adj. Care poate fi admis; acceptabil. – Din fr. admissible. DOOM
admisíbil adj. m., pl. admisíbili; f. admisíbilă, pl. admisíbile
admisibilitate
ADMISIBILITÁTE s. f. (Rar) Posibilitatea de a fi admis, calitatea a ceea ce este admisibil. – Din fr. admissibilité. DOOM
admisibilitáte s. f., g.-d. art. admisibilitắții
admisibilitatea
ADMISIBILITÁTE s. f. (Rar) Posibilitatea de a fi admis, calitatea a ceea ce este admisibil. – Din fr. admissibilité. DOOM
admisibilitáte s. f., g.-d. art. admisibilitắții
admisibilități
ADMISIBILITÁTE s. f. (Rar) Posibilitatea de a fi admis, calitatea a ceea ce este admisibil. – Din fr. admissibilité. DOOM
admisibilitáte s. f., g.-d. art. admisibilitắții
admisibilității
ADMISIBILITÁTE s. f. (Rar) Posibilitatea de a fi admis, calitatea a ceea ce este admisibil. – Din fr. admissibilité. DOOM
admisibilitáte s. f., g.-d. art. admisibilitắții
admisibilul
ADMISÍBIL, -Ă, admisibili, -e, adj. Care poate fi admis; acceptabil. – Din fr. admissible. DOOM
admisíbil adj. m., pl. admisíbili; f. admisíbilă, pl. admisíbile
admisibilului
ADMISÍBIL, -Ă, admisibili, -e, adj. Care poate fi admis; acceptabil. – Din fr. admissible. DOOM
admisíbil adj. m., pl. admisíbili; f. admisíbilă, pl. admisíbile
admisie
ADMISIÚNE s. f. v. admisie. DOOM
admísie (-si-e) s. f., art. admísia (-si-a), g.-d. art. admísiei; pl. admísii, art. admísiile (-si-i-)
admisiune
ADMISIÚNE s. f. v. admisie. DOOM
admísie (-si-e) s. f., art. admísia (-si-a), g.-d. art. admísiei; pl. admísii, art. admísiile (-si-i-)
admisiunea
ADMISIÚNE s. f. v. admisie. DOOM
admísie (-si-e) s. f., art. admísia (-si-a), g.-d. art. admísiei; pl. admísii, art. admísiile (-si-i-)
admisiuni
ADMISIÚNE s. f. v. admisie. DOOM
admísie (-si-e) s. f., art. admísia (-si-a), g.-d. art. admísiei; pl. admísii, art. admísiile (-si-i-)
admisiunii
ADMISIÚNE s. f. v. admisie. DOOM
admísie (-si-e) s. f., art. admísia (-si-a), g.-d. art. admísiei; pl. admísii, art. admísiile (-si-i-)
admisiunile
ADMISIÚNE s. f. v. admisie. DOOM
admísie (-si-e) s. f., art. admísia (-si-a), g.-d. art. admísiei; pl. admísii, art. admísiile (-si-i-)
admisiunilor
ADMISIÚNE s. f. v. admisie. DOOM
admísie (-si-e) s. f., art. admísia (-si-a), g.-d. art. admísiei; pl. admísii, art. admísiile (-si-i-)
admitanța
ADMITÁNȚĂ, admitanțe, s. f. Mărime caracteristică unui circuit de curent electric alternativ, egală cu inversul impedanței. – Din fr. admittance. DOOM
admitánță s. f., g.-d. art. admitánței; pl. admitánțe
admitanțe
ADMITÁNȚĂ, admitanțe, s. f. Mărime caracteristică unui circuit de curent electric alternativ, egală cu inversul impedanței. – Din fr. admittance. DOOM
admitánță s. f., g.-d. art. admitánței; pl. admitánțe
admitanței
ADMITÁNȚĂ, admitanțe, s. f. Mărime caracteristică unui circuit de curent electric alternativ, egală cu inversul impedanței. – Din fr. admittance. DOOM
admitánță s. f., g.-d. art. admitánței; pl. admitánțe
admitanțele
ADMITÁNȚĂ, admitanțe, s. f. Mărime caracteristică unui circuit de curent electric alternativ, egală cu inversul impedanței. – Din fr. admittance. DOOM
admitánță s. f., g.-d. art. admitánței; pl. admitánțe
admitanțelor
ADMITÁNȚĂ, admitanțe, s. f. Mărime caracteristică unui circuit de curent electric alternativ, egală cu inversul impedanței. – Din fr. admittance. DOOM
admitánță s. f., g.-d. art. admitánței; pl. admitánțe
admitanțmetru
ADMITANȚMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea admitanței. [< fr. admittancemètre].
admite
ADMÍTE, admit, vb. III. Tranz. A primi ca bun, a considera ca adevărat; a fi (provizoriu) de acord cu ceva; a îngădui, a permite. ♦ A da curs favorabil unei cereri. ♦ A primi un solicitator, a accepta un candidat. – Din fr. admettre, lat. admittere. DOOM
admíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. admít, imperf. 3 sg. admiteá; conj. prez. 3 să admítă; ger. admițấnd; part. admís
admitere
ADMÍTERE, admiteri, s. f. Acțiunea de a admite. ◊ Examen de admitere = examen de acceptare a unui candidat într-o instituție de învățământ. – V. admite. DOOM
admítere s. f., g.-d. art. admíterii; pl. admíteri
admiterea
ADMÍTERE, admiteri, s. f. Acțiunea de a admite. ◊ Examen de admitere = examen de acceptare a unui candidat într-o instituție de învățământ. – V. admite. DOOM
admítere s. f., g.-d. art. admíterii; pl. admíteri
admiteri
ADMÍTERE, admiteri, s. f. Acțiunea de a admite. ◊ Examen de admitere = examen de acceptare a unui candidat într-o instituție de învățământ. – V. admite. DOOM
admítere s. f., g.-d. art. admíterii; pl. admíteri
admiterii
ADMÍTERE, admiteri, s. f. Acțiunea de a admite. ◊ Examen de admitere = examen de acceptare a unui candidat într-o instituție de învățământ. – V. admite. DOOM
admítere s. f., g.-d. art. admíterii; pl. admíteri
admiterile
ADMÍTERE, admiteri, s. f. Acțiunea de a admite. ◊ Examen de admitere = examen de acceptare a unui candidat într-o instituție de învățământ. – V. admite. DOOM
admítere s. f., g.-d. art. admíterii; pl. admíteri
admiterilor
ADMÍTERE, admiteri, s. f. Acțiunea de a admite. ◊ Examen de admitere = examen de acceptare a unui candidat într-o instituție de învățământ. – V. admite. DOOM
admítere s. f., g.-d. art. admíterii; pl. admíteri
admonesta
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestai
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestam
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestare
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestare
ADMONESTÁRE, admonestări, s. f. Acțiunea de a admonesta și rezultatul ei; (concr.) act, adresă oficială care conține o mustrare adresată cuiva; admonestație, admonițiune (2). – V. admonesta. DOOM
admonestáre s. f., g.-d. art. admonestắrii; pl. admonestắri
admonestarea
ADMONESTÁRE, admonestări, s. f. Acțiunea de a admonesta și rezultatul ei; (concr.) act, adresă oficială care conține o mustrare adresată cuiva; admonestație, admonițiune (2). – V. admonesta. DOOM
admonestáre s. f., g.-d. art. admonestắrii; pl. admonestắri
admonestară
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestarăm
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestarăți
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestase
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestasem
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestaseră
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestaserăm
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestaserăți
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestaseși
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestaseți
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestat
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestat
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester.
admonestau
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestași
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestați
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestația
ADMONESTÁȚIE, admonestații, s. f. (Înv.) Admonestare. – Din fr. admonestation. DOOM
admonestáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. admonestáția (-ți-a), g.-d. art. admonestáției; pl. admonestáții, art. admonestáțiile (-ți-i-)
admonestație
ADMONESTÁȚIE, admonestații, s. f. (Înv.) Admonestare. – Din fr. admonestation. DOOM
admonestáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. admonestáția (-ți-a), g.-d. art. admonestáției; pl. admonestáții, art. admonestáțiile (-ți-i-)
admonestației
ADMONESTÁȚIE, admonestații, s. f. (Înv.) Admonestare. – Din fr. admonestation. DOOM
admonestáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. admonestáția (-ți-a), g.-d. art. admonestáției; pl. admonestáții, art. admonestáțiile (-ți-i-)
admonestații
ADMONESTÁȚIE, admonestații, s. f. (Înv.) Admonestare. – Din fr. admonestation. DOOM
admonestáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. admonestáția (-ți-a), g.-d. art. admonestáției; pl. admonestáții, art. admonestáțiile (-ți-i-)
admonestațiile
ADMONESTÁȚIE, admonestații, s. f. (Înv.) Admonestare. – Din fr. admonestation. DOOM
admonestáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. admonestáția (-ți-a), g.-d. art. admonestáției; pl. admonestáții, art. admonestáțiile (-ți-i-)
admonestațiilor
ADMONESTÁȚIE, admonestații, s. f. (Înv.) Admonestare. – Din fr. admonestation. DOOM
admonestáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. admonestáția (-ți-a), g.-d. art. admonestáției; pl. admonestáții, art. admonestáțiile (-ți-i-)
admonestează
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestez
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonesteze
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestezi
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestând
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestînd
ADMONESTÁ, admonestez, vb. I. Tranz. A mustra cu severitate (în calitate oficială); a dojeni aspru (pe un subaltern). – Din fr. admonester. DOOM
admonestá (a ~) vb., ind. prez. 3 admonesteáză
admonestări
ADMONESTÁRE, admonestări, s. f. Acțiunea de a admonesta și rezultatul ei; (concr.) act, adresă oficială care conține o mustrare adresată cuiva; admonestație, admonițiune (2). – V. admonesta. DOOM
admonestáre s. f., g.-d. art. admonestắrii; pl. admonestắri
admonestării
ADMONESTÁRE, admonestări, s. f. Acțiunea de a admonesta și rezultatul ei; (concr.) act, adresă oficială care conține o mustrare adresată cuiva; admonestație, admonițiune (2). – V. admonesta. DOOM
admonestáre s. f., g.-d. art. admonestắrii; pl. admonestắri
admonestările
ADMONESTÁRE, admonestări, s. f. Acțiunea de a admonesta și rezultatul ei; (concr.) act, adresă oficială care conține o mustrare adresată cuiva; admonestație, admonițiune (2). – V. admonesta. DOOM
admonestáre s. f., g.-d. art. admonestắrii; pl. admonestắri
admonestărilor
ADMONESTÁRE, admonestări, s. f. Acțiunea de a admonesta și rezultatul ei; (concr.) act, adresă oficială care conține o mustrare adresată cuiva; admonestație, admonițiune (2). – V. admonesta. DOOM
admonestáre s. f., g.-d. art. admonestắrii; pl. admonestắri
admonitiv
ADMONITÍV, -Ă, admonitivi, -e, adj. (Livr.) Care admonestează, care cenzurează. – Din fr. admonitif. DOOM
admonitív (livr.) adj. m., pl. admonitívi; f. admonitívă, pl. admonitíve
admonitiva
ADMONITÍV, -Ă, admonitivi, -e, adj. (Livr.) Care admonestează, care cenzurează. – Din fr. admonitif. DOOM
admonitív (livr.) adj. m., pl. admonitívi; f. admonitívă, pl. admonitíve
admonitive
ADMONITÍV, -Ă, admonitivi, -e, adj. (Livr.) Care admonestează, care cenzurează. – Din fr. admonitif. DOOM
admonitív (livr.) adj. m., pl. admonitívi; f. admonitívă, pl. admonitíve
admonitivei
ADMONITÍV, -Ă, admonitivi, -e, adj. (Livr.) Care admonestează, care cenzurează. – Din fr. admonitif. DOOM
admonitív (livr.) adj. m., pl. admonitívi; f. admonitívă, pl. admonitíve
admonitivele
ADMONITÍV, -Ă, admonitivi, -e, adj. (Livr.) Care admonestează, care cenzurează. – Din fr. admonitif. DOOM
admonitív (livr.) adj. m., pl. admonitívi; f. admonitívă, pl. admonitíve
admonitivelor
ADMONITÍV, -Ă, admonitivi, -e, adj. (Livr.) Care admonestează, care cenzurează. – Din fr. admonitif. DOOM
admonitív (livr.) adj. m., pl. admonitívi; f. admonitívă, pl. admonitíve
admonitivi
ADMONITÍV, -Ă, admonitivi, -e, adj. (Livr.) Care admonestează, care cenzurează. – Din fr. admonitif. DOOM
admonitív (livr.) adj. m., pl. admonitívi; f. admonitívă, pl. admonitíve
admonitivii
ADMONITÍV, -Ă, admonitivi, -e, adj. (Livr.) Care admonestează, care cenzurează. – Din fr. admonitif. DOOM
admonitív (livr.) adj. m., pl. admonitívi; f. admonitívă, pl. admonitíve
admonitivilor
ADMONITÍV, -Ă, admonitivi, -e, adj. (Livr.) Care admonestează, care cenzurează. – Din fr. admonitif. DOOM
admonitív (livr.) adj. m., pl. admonitívi; f. admonitívă, pl. admonitíve
admonitivul
ADMONITÍV, -Ă, admonitivi, -e, adj. (Livr.) Care admonestează, care cenzurează. – Din fr. admonitif. DOOM
admonitív (livr.) adj. m., pl. admonitívi; f. admonitívă, pl. admonitíve
admonitivului
ADMONITÍV, -Ă, admonitivi, -e, adj. (Livr.) Care admonestează, care cenzurează. – Din fr. admonitif. DOOM
admonitív (livr.) adj. m., pl. admonitívi; f. admonitívă, pl. admonitíve
admonițiune
ADMONIȚIÚNE, admonițiuni, s. f. 1. Cercetare făcută de judecător. 2. (Rar) Admonestare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. admonition, lat. admonitio, -onis. DOOM
admonițiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. admonițiúnii; pl. admonițiúni
admonițiunea
ADMONIȚIÚNE, admonițiuni, s. f. 1. Cercetare făcută de judecător. 2. (Rar) Admonestare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. admonition, lat. admonitio, -onis. DOOM
admonițiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. admonițiúnii; pl. admonițiúni
admonițiuni
ADMONIȚIÚNE, admonițiuni, s. f. 1. Cercetare făcută de judecător. 2. (Rar) Admonestare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. admonition, lat. admonitio, -onis. DOOM
admonițiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. admonițiúnii; pl. admonițiúni
admonițiunii
ADMONIȚIÚNE, admonițiuni, s. f. 1. Cercetare făcută de judecător. 2. (Rar) Admonestare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. admonition, lat. admonitio, -onis. DOOM
admonițiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. admonițiúnii; pl. admonițiúni
admonițiunile
ADMONIȚIÚNE, admonițiuni, s. f. 1. Cercetare făcută de judecător. 2. (Rar) Admonestare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. admonition, lat. admonitio, -onis. DOOM
admonițiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. admonițiúnii; pl. admonițiúni
admonițiunilor
ADMONIȚIÚNE, admonițiuni, s. f. 1. Cercetare făcută de judecător. 2. (Rar) Admonestare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. admonition, lat. admonitio, -onis. DOOM
admonițiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. admonițiúnii; pl. admonițiúni
adn
ADN s. n. Denumire prescurtată a acidului dezoxiribonucleic. [Pr.: adené.] – Din fr. A.D.N. DOOM
ADN [cit. adené] s. n., art. ADN-ul
adnat
ADNÁT, -Ă, adnați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Crescut pe ceva, care se adaugă. – Din lat. adnatus, fr. adné. DOOM
adnát adj. m., pl. adnáți; f. adnátă, pl. adnáte
adnata
ADNÁT, -Ă, adnați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Crescut pe ceva, care se adaugă. – Din lat. adnatus, fr. adné. DOOM
adnát adj. m., pl. adnáți; f. adnátă, pl. adnáte
adnate
ADNÁT, -Ă, adnați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Crescut pe ceva, care se adaugă. – Din lat. adnatus, fr. adné. DOOM
adnát adj. m., pl. adnáți; f. adnátă, pl. adnáte
adnatei
ADNÁT, -Ă, adnați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Crescut pe ceva, care se adaugă. – Din lat. adnatus, fr. adné. DOOM
adnát adj. m., pl. adnáți; f. adnátă, pl. adnáte
adnatele
ADNÁT, -Ă, adnați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Crescut pe ceva, care se adaugă. – Din lat. adnatus, fr. adné. DOOM
adnát adj. m., pl. adnáți; f. adnátă, pl. adnáte
adnatelor
ADNÁT, -Ă, adnați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Crescut pe ceva, care se adaugă. – Din lat. adnatus, fr. adné. DOOM
adnát adj. m., pl. adnáți; f. adnátă, pl. adnáte
adnatul
ADNÁT, -Ă, adnați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Crescut pe ceva, care se adaugă. – Din lat. adnatus, fr. adné. DOOM
adnát adj. m., pl. adnáți; f. adnátă, pl. adnáte
adnatului
ADNÁT, -Ă, adnați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Crescut pe ceva, care se adaugă. – Din lat. adnatus, fr. adné. DOOM
adnát adj. m., pl. adnáți; f. adnátă, pl. adnáte
adnați
ADNÁT, -Ă, adnați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Crescut pe ceva, care se adaugă. – Din lat. adnatus, fr. adné. DOOM
adnát adj. m., pl. adnáți; f. adnátă, pl. adnáte
adnații
ADNÁT, -Ă, adnați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Crescut pe ceva, care se adaugă. – Din lat. adnatus, fr. adné. DOOM
adnát adj. m., pl. adnáți; f. adnátă, pl. adnáte
adnaților
ADNÁT, -Ă, adnați, -te, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Crescut pe ceva, care se adaugă. – Din lat. adnatus, fr. adné. DOOM
adnát adj. m., pl. adnáți; f. adnátă, pl. adnáte
adnota
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotai
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotam
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotare
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotare
ADNOTÁRE, adnotări, s. f. Acțiunea de a adnota și rezultatul ei; (concr.) însemnare, notă care explică, întregește un text; adnotație. – V. adnota. DOOM
adnotáre s. f., g.-d. art. adnotắrii; pl. adnotắri
adnotarea
ADNOTÁRE, adnotări, s. f. Acțiunea de a adnota și rezultatul ei; (concr.) însemnare, notă care explică, întregește un text; adnotație. – V. adnota. DOOM
adnotáre s. f., g.-d. art. adnotắrii; pl. adnotắri
adnotară
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotarăm
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotarăți
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotase
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotasem
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotaseră
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotaserăm
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotaserăți
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotaseși
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotaseți
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotat
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotat
ADNOTÁT, -Ă, adnotați, -te, adj. (Despre un text) Cu explicații, cu adnotări marginale. – V. adnota.
adnotata
ADNOTÁT, -Ă, adnotați, -te, adj. (Despre un text) Cu explicații, cu adnotări marginale. – V. adnota.
adnotate
ADNOTÁT, -Ă, adnotați, -te, adj. (Despre un text) Cu explicații, cu adnotări marginale. – V. adnota.
adnotatei
ADNOTÁT, -Ă, adnotați, -te, adj. (Despre un text) Cu explicații, cu adnotări marginale. – V. adnota.
adnotatele
ADNOTÁT, -Ă, adnotați, -te, adj. (Despre un text) Cu explicații, cu adnotări marginale. – V. adnota.
adnotatelor
ADNOTÁT, -Ă, adnotați, -te, adj. (Despre un text) Cu explicații, cu adnotări marginale. – V. adnota.
adnotatoare
ADNOTATÓR, -OÁRE, adnotatori, -oare, s. m. și f. Persoană care adnotează un text. – Adnota + suf. -tor. Cf. lat. adnotator, annotator, fr. annotateur. DOOM
adnotatór s. m., pl. adnotatóri
adnotatoarea
ADNOTATÓR, -OÁRE, adnotatori, -oare, s. m. și f. Persoană care adnotează un text. – Adnota + suf. -tor. Cf. lat. adnotator, annotator, fr. annotateur. DOOM
adnotatór s. m., pl. adnotatóri
adnotatoarei
ADNOTATÓR, -OÁRE, adnotatori, -oare, s. m. și f. Persoană care adnotează un text. – Adnota + suf. -tor. Cf. lat. adnotator, annotator, fr. annotateur. DOOM
adnotatór s. m., pl. adnotatóri
adnotatoarele
ADNOTATÓR, -OÁRE, adnotatori, -oare, s. m. și f. Persoană care adnotează un text. – Adnota + suf. -tor. Cf. lat. adnotator, annotator, fr. annotateur. DOOM
adnotatór s. m., pl. adnotatóri
adnotatoarelor
ADNOTATÓR, -OÁRE, adnotatori, -oare, s. m. și f. Persoană care adnotează un text. – Adnota + suf. -tor. Cf. lat. adnotator, annotator, fr. annotateur. DOOM
adnotatór s. m., pl. adnotatóri
adnotator
ADNOTATÓR, -OÁRE, adnotatori, -oare, s. m. și f. Persoană care adnotează un text. – Adnota + suf. -tor. Cf. lat. adnotator, annotator, fr. annotateur. DOOM
adnotatór s. m., pl. adnotatóri
adnotatori
ADNOTATÓR, -OÁRE, adnotatori, -oare, s. m. și f. Persoană care adnotează un text. – Adnota + suf. -tor. Cf. lat. adnotator, annotator, fr. annotateur. DOOM
adnotatór s. m., pl. adnotatóri
adnotatorii
ADNOTATÓR, -OÁRE, adnotatori, -oare, s. m. și f. Persoană care adnotează un text. – Adnota + suf. -tor. Cf. lat. adnotator, annotator, fr. annotateur. DOOM
adnotatór s. m., pl. adnotatóri
adnotatorilor
ADNOTATÓR, -OÁRE, adnotatori, -oare, s. m. și f. Persoană care adnotează un text. – Adnota + suf. -tor. Cf. lat. adnotator, annotator, fr. annotateur. DOOM
adnotatór s. m., pl. adnotatóri
adnotatorul
ADNOTATÓR, -OÁRE, adnotatori, -oare, s. m. și f. Persoană care adnotează un text. – Adnota + suf. -tor. Cf. lat. adnotator, annotator, fr. annotateur. DOOM
adnotatór s. m., pl. adnotatóri
adnotatorului
ADNOTATÓR, -OÁRE, adnotatori, -oare, s. m. și f. Persoană care adnotează un text. – Adnota + suf. -tor. Cf. lat. adnotator, annotator, fr. annotateur. DOOM
adnotatór s. m., pl. adnotatóri
adnotatul
ADNOTÁT, -Ă, adnotați, -te, adj. (Despre un text) Cu explicații, cu adnotări marginale. – V. adnota.
adnotatului
ADNOTÁT, -Ă, adnotați, -te, adj. (Despre un text) Cu explicații, cu adnotări marginale. – V. adnota.
adnotau
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotași
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotați
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotați
ADNOTÁT, -Ă, adnotați, -te, adj. (Despre un text) Cu explicații, cu adnotări marginale. – V. adnota.
adnotația
ADNOTÁȚIE, adnotații, s. f. (Rar) Adnotare. – Din lat. adnotatio, annotatio. DOOM
adnotáție (rar) (-ți-e) s. f., art. adnotáția (-ți-a), g.-d. art. adnotáției; pl. adnotáții, art. adnotáțiile (-ți-i-)
adnotație
ADNOTÁȚIE, adnotații, s. f. (Rar) Adnotare. – Din lat. adnotatio, annotatio. DOOM
adnotáție (rar) (-ți-e) s. f., art. adnotáția (-ți-a), g.-d. art. adnotáției; pl. adnotáții, art. adnotáțiile (-ți-i-)
adnotației
ADNOTÁȚIE, adnotații, s. f. (Rar) Adnotare. – Din lat. adnotatio, annotatio. DOOM
adnotáție (rar) (-ți-e) s. f., art. adnotáția (-ți-a), g.-d. art. adnotáției; pl. adnotáții, art. adnotáțiile (-ți-i-)
adnotații
ADNOTÁT, -Ă, adnotați, -te, adj. (Despre un text) Cu explicații, cu adnotări marginale. – V. adnota.
adnotații
ADNOTÁȚIE, adnotații, s. f. (Rar) Adnotare. – Din lat. adnotatio, annotatio. DOOM
adnotáție (rar) (-ți-e) s. f., art. adnotáția (-ți-a), g.-d. art. adnotáției; pl. adnotáții, art. adnotáțiile (-ți-i-)
adnotațiile
ADNOTÁȚIE, adnotații, s. f. (Rar) Adnotare. – Din lat. adnotatio, annotatio. DOOM
adnotáție (rar) (-ți-e) s. f., art. adnotáția (-ți-a), g.-d. art. adnotáției; pl. adnotáții, art. adnotáțiile (-ți-i-)
adnotațiilor
ADNOTÁȚIE, adnotații, s. f. (Rar) Adnotare. – Din lat. adnotatio, annotatio. DOOM
adnotáție (rar) (-ți-e) s. f., art. adnotáția (-ți-a), g.-d. art. adnotáției; pl. adnotáții, art. adnotáțiile (-ți-i-)
adnotaților
ADNOTÁT, -Ă, adnotați, -te, adj. (Despre un text) Cu explicații, cu adnotări marginale. – V. adnota.
adnotațiune
ADNOTAȚIÚNE s.f. v. adnotație.
adnotează
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotez
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnoteze
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotezi
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotând
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotînd
ADNOTÁ, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare. DOOM
adnotá (a ~) vb., ind. prez. 3 adnoteáză
adnotări
ADNOTÁRE, adnotări, s. f. Acțiunea de a adnota și rezultatul ei; (concr.) însemnare, notă care explică, întregește un text; adnotație. – V. adnota. DOOM
adnotáre s. f., g.-d. art. adnotắrii; pl. adnotắri
adnotării
ADNOTÁRE, adnotări, s. f. Acțiunea de a adnota și rezultatul ei; (concr.) însemnare, notă care explică, întregește un text; adnotație. – V. adnota. DOOM
adnotáre s. f., g.-d. art. adnotắrii; pl. adnotắri
adnotările
ADNOTÁRE, adnotări, s. f. Acțiunea de a adnota și rezultatul ei; (concr.) însemnare, notă care explică, întregește un text; adnotație. – V. adnota. DOOM
adnotáre s. f., g.-d. art. adnotắrii; pl. adnotắri
adnotărilor
ADNOTÁRE, adnotări, s. f. Acțiunea de a adnota și rezultatul ei; (concr.) însemnare, notă care explică, întregește un text; adnotație. – V. adnota. DOOM
adnotáre s. f., g.-d. art. adnotắrii; pl. adnotắri
adoarme
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adoarmă
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adogmatic
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmatic
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmatica
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmatica
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmatice
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmatice
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmaticei
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmaticei
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmaticele
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmaticele
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmaticelor
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmaticelor
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmatici
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmatici
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmaticii
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmaticii
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmaticilor
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmaticilor
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmaticul
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmaticul
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmaticului
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmaticului
ADOGMÁTIC, -Ă, adogmatici, -e, adj., s. m. și f. (Adept) al adogmatismului. – Din fr. adogmatique. DOOM
adogmátic adj. m., s. m., pl. adogmátici; adj. f., s. f. adogmátică, pl. adogmátice
adogmatism
ADOGMATÍSM s. n. Sistem de gândire care este împotriva dogmelor. ♦ Sistem religios care nu admite dogmele. – Din fr. adogmatisme. DOOM
adogmatísm s. n.
adogmatismul
ADOGMATÍSM s. n. Sistem de gândire care este împotriva dogmelor. ♦ Sistem religios care nu admite dogmele. – Din fr. adogmatisme. DOOM
adogmatísm s. n.
adogmatismului
ADOGMATÍSM s. n. Sistem de gândire care este împotriva dogmelor. ♦ Sistem religios care nu admite dogmele. – Din fr. adogmatisme. DOOM
adogmatísm s. n.
adolescent
ADOLESCÉNT, -Ă, adolescenți, -te, s. m. și f. Persoană care este la vârsta adolescenței. – Din fr. adolescent, lat. adolescens, -ntis. DOOM
adolescéntă s. f., g.-d. art. adolescéntei; pl. adolescénte
adolescenta
ADOLESCÉNT, -Ă, adolescenți, -te, s. m. și f. Persoană care este la vârsta adolescenței. – Din fr. adolescent, lat. adolescens, -ntis. DOOM
adolescéntă s. f., g.-d. art. adolescéntei; pl. adolescénte
adolescente
ADOLESCÉNT, -Ă, adolescenți, -te, s. m. și f. Persoană care este la vârsta adolescenței. – Din fr. adolescent, lat. adolescens, -ntis. DOOM
adolescéntă s. f., g.-d. art. adolescéntei; pl. adolescénte
adolescentei
ADOLESCÉNT, -Ă, adolescenți, -te, s. m. și f. Persoană care este la vârsta adolescenței. – Din fr. adolescent, lat. adolescens, -ntis. DOOM
adolescéntă s. f., g.-d. art. adolescéntei; pl. adolescénte
adolescentele
ADOLESCÉNT, -Ă, adolescenți, -te, s. m. și f. Persoană care este la vârsta adolescenței. – Din fr. adolescent, lat. adolescens, -ntis. DOOM
adolescéntă s. f., g.-d. art. adolescéntei; pl. adolescénte
adolescentelor
ADOLESCÉNT, -Ă, adolescenți, -te, s. m. și f. Persoană care este la vârsta adolescenței. – Din fr. adolescent, lat. adolescens, -ntis. DOOM
adolescéntă s. f., g.-d. art. adolescéntei; pl. adolescénte
adolescentin
ADOLESCENTÍN, -Ă, adolescentini, -e, adj. De adolescent, specific adolescentului. – Adolescent + suf. -in. DOOM
adolescentín adj. m., pl. adolescentíni; f. adolescentínă, pl. adolescentíne
adolescentina
ADOLESCENTÍN, -Ă, adolescentini, -e, adj. De adolescent, specific adolescentului. – Adolescent + suf. -in. DOOM
adolescentín adj. m., pl. adolescentíni; f. adolescentínă, pl. adolescentíne
adolescentine
ADOLESCENTÍN, -Ă, adolescentini, -e, adj. De adolescent, specific adolescentului. – Adolescent + suf. -in. DOOM
adolescentín adj. m., pl. adolescentíni; f. adolescentínă, pl. adolescentíne
adolescentinei
ADOLESCENTÍN, -Ă, adolescentini, -e, adj. De adolescent, specific adolescentului. – Adolescent + suf. -in. DOOM
adolescentín adj. m., pl. adolescentíni; f. adolescentínă, pl. adolescentíne
adolescentinele
ADOLESCENTÍN, -Ă, adolescentini, -e, adj. De adolescent, specific adolescentului. – Adolescent + suf. -in. DOOM
adolescentín adj. m., pl. adolescentíni; f. adolescentínă, pl. adolescentíne
adolescentinelor
ADOLESCENTÍN, -Ă, adolescentini, -e, adj. De adolescent, specific adolescentului. – Adolescent + suf. -in. DOOM
adolescentín adj. m., pl. adolescentíni; f. adolescentínă, pl. adolescentíne
adolescentini
ADOLESCENTÍN, -Ă, adolescentini, -e, adj. De adolescent, specific adolescentului. – Adolescent + suf. -in. DOOM
adolescentín adj. m., pl. adolescentíni; f. adolescentínă, pl. adolescentíne
adolescentinii
ADOLESCENTÍN, -Ă, adolescentini, -e, adj. De adolescent, specific adolescentului. – Adolescent + suf. -in. DOOM
adolescentín adj. m., pl. adolescentíni; f. adolescentínă, pl. adolescentíne
adolescentinilor
ADOLESCENTÍN, -Ă, adolescentini, -e, adj. De adolescent, specific adolescentului. – Adolescent + suf. -in. DOOM
adolescentín adj. m., pl. adolescentíni; f. adolescentínă, pl. adolescentíne
adolescentinism
ADOLESCENTINÍSM s. n. (Rar) Stare, manifestare de adolescent. – Adolescentin + suf. -ism.
adolescentinismul
ADOLESCENTINÍSM s. n. (Rar) Stare, manifestare de adolescent. – Adolescentin + suf. -ism.
adolescentinismului
ADOLESCENTINÍSM s. n. (Rar) Stare, manifestare de adolescent. – Adolescentin + suf. -ism.
adolescentinul
ADOLESCENTÍN, -Ă, adolescentini, -e, adj. De adolescent, specific adolescentului. – Adolescent + suf. -in. DOOM
adolescentín adj. m., pl. adolescentíni; f. adolescentínă, pl. adolescentíne
adolescentinului
ADOLESCENTÍN, -Ă, adolescentini, -e, adj. De adolescent, specific adolescentului. – Adolescent + suf. -in. DOOM
adolescentín adj. m., pl. adolescentíni; f. adolescentínă, pl. adolescentíne
adolescentism
ADOLESCENTÍSM s. n. (Rar) Stare, manifestare de adolescent. – Adolescent1 + suf. -ism.
adolescentul
ADOLESCÉNT, -Ă, adolescenți, -te, s. m. și f. Persoană care este la vârsta adolescenței. – Din fr. adolescent, lat. adolescens, -ntis. DOOM
adolescéntă s. f., g.-d. art. adolescéntei; pl. adolescénte
adolescentului
ADOLESCÉNT, -Ă, adolescenți, -te, s. m. și f. Persoană care este la vârsta adolescenței. – Din fr. adolescent, lat. adolescens, -ntis. DOOM
adolescéntă s. f., g.-d. art. adolescéntei; pl. adolescénte
adolescența
ADOLESCÉNȚĂ s. f. Perioadă a vieții omului cuprinsă între vârsta pubertății și cea adultă, în care are loc maturizarea treptată a funcțiunilor fizice și psihice ale organismului. – Din fr. adolescence, lat. adolescentia. DOOM
adolescénță s. f., g.-d. art. adolescénței
adolescențe
ADOLESCÉNȚĂ s. f. Perioadă a vieții omului cuprinsă între vârsta pubertății și cea adultă, în care are loc maturizarea treptată a funcțiunilor fizice și psihice ale organismului. – Din fr. adolescence, lat. adolescentia. DOOM
adolescénță s. f., g.-d. art. adolescénței
adolescenței
ADOLESCÉNȚĂ s. f. Perioadă a vieții omului cuprinsă între vârsta pubertății și cea adultă, în care are loc maturizarea treptată a funcțiunilor fizice și psihice ale organismului. – Din fr. adolescence, lat. adolescentia. DOOM
adolescénță s. f., g.-d. art. adolescénței
adolescenți
ADOLESCÉNT, -Ă, adolescenți, -te, s. m. și f. Persoană care este la vârsta adolescenței. – Din fr. adolescent, lat. adolescens, -ntis. DOOM
adolescéntă s. f., g.-d. art. adolescéntei; pl. adolescénte
adolescenții
ADOLESCÉNT, -Ă, adolescenți, -te, s. m. și f. Persoană care este la vârsta adolescenței. – Din fr. adolescent, lat. adolescens, -ntis. DOOM
adolescéntă s. f., g.-d. art. adolescéntei; pl. adolescénte
adolescenților
ADOLESCÉNT, -Ă, adolescenți, -te, s. m. și f. Persoană care este la vârsta adolescenței. – Din fr. adolescent, lat. adolescens, -ntis. DOOM
adolescéntă s. f., g.-d. art. adolescéntei; pl. adolescénte
adonic
ADÓNIC, adonice, adj. (În sintagma) Vers adonic = vers format dintr-un dactil și un spondeu sau un troheu, folosit în versificația greacă și latină. – Din fr. adonique. DOOM
adónic (vers ~) adj. m.; pl. f. adónice
adonice
ADÓNIC, adonice, adj. (În sintagma) Vers adonic = vers format dintr-un dactil și un spondeu sau un troheu, folosit în versificația greacă și latină. – Din fr. adonique. DOOM
adónic (vers ~) adj. m.; pl. f. adónice
adonicele
ADÓNIC, adonice, adj. (În sintagma) Vers adonic = vers format dintr-un dactil și un spondeu sau un troheu, folosit în versificația greacă și latină. – Din fr. adonique. DOOM
adónic (vers ~) adj. m.; pl. f. adónice
adonicelor
ADÓNIC, adonice, adj. (În sintagma) Vers adonic = vers format dintr-un dactil și un spondeu sau un troheu, folosit în versificația greacă și latină. – Din fr. adonique. DOOM
adónic (vers ~) adj. m.; pl. f. adónice
adonicul
ADÓNIC, adonice, adj. (În sintagma) Vers adonic = vers format dintr-un dactil și un spondeu sau un troheu, folosit în versificația greacă și latină. – Din fr. adonique. DOOM
adónic (vers ~) adj. m.; pl. f. adónice
adonicului
ADÓNIC, adonice, adj. (În sintagma) Vers adonic = vers format dintr-un dactil și un spondeu sau un troheu, folosit în versificația greacă și latină. – Din fr. adonique. DOOM
adónic (vers ~) adj. m.; pl. f. adónice
adonis
ADÓNIS, adoniși, s. m. 1. Nume care se dă (după un personaj legendar din Antichitate) unui tânăr foarte frumos. 2. Fluture cu aripile de culoare albastră-deschis. – Din fr. adonis. DOOM
Adónis (zeu) s. propriu m.
adonisul
ADÓNIS, adoniși, s. m. 1. Nume care se dă (după un personaj legendar din Antichitate) unui tânăr foarte frumos. 2. Fluture cu aripile de culoare albastră-deschis. – Din fr. adonis. DOOM
Adónis (zeu) s. propriu m.
adonisului
ADÓNIS, adoniși, s. m. 1. Nume care se dă (după un personaj legendar din Antichitate) unui tânăr foarte frumos. 2. Fluture cu aripile de culoare albastră-deschis. – Din fr. adonis. DOOM
Adónis (zeu) s. propriu m.
adoniși
ADÓNIS, adoniși, s. m. 1. Nume care se dă (după un personaj legendar din Antichitate) unui tânăr foarte frumos. 2. Fluture cu aripile de culoare albastră-deschis. – Din fr. adonis. DOOM
Adónis (zeu) s. propriu m.
adonișii
ADÓNIS, adoniși, s. m. 1. Nume care se dă (după un personaj legendar din Antichitate) unui tânăr foarte frumos. 2. Fluture cu aripile de culoare albastră-deschis. – Din fr. adonis. DOOM
Adónis (zeu) s. propriu m.
adonișilor
ADÓNIS, adoniși, s. m. 1. Nume care se dă (după un personaj legendar din Antichitate) unui tânăr foarte frumos. 2. Fluture cu aripile de culoare albastră-deschis. – Din fr. adonis. DOOM
Adónis (zeu) s. propriu m.
adopt
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adopta
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adoptabil
ADOPTÁBIL, -Ă adj. Care poate fi adoptat (1). ♦ (Fig.) Care poate fi acceptat. [Cf. fr. adoptable].
adoptabila
ADOPTÁBIL, -Ă adj. Care poate fi adoptat (1). ♦ (Fig.) Care poate fi acceptat. [Cf. fr. adoptable].
adoptabile
ADOPTÁBIL, -Ă adj. Care poate fi adoptat (1). ♦ (Fig.) Care poate fi acceptat. [Cf. fr. adoptable].
adoptabilei
ADOPTÁBIL, -Ă adj. Care poate fi adoptat (1). ♦ (Fig.) Care poate fi acceptat. [Cf. fr. adoptable].
adoptabilele
ADOPTÁBIL, -Ă adj. Care poate fi adoptat (1). ♦ (Fig.) Care poate fi acceptat. [Cf. fr. adoptable].
adoptabilelor
ADOPTÁBIL, -Ă adj. Care poate fi adoptat (1). ♦ (Fig.) Care poate fi acceptat. [Cf. fr. adoptable].
adoptabili
ADOPTÁBIL, -Ă adj. Care poate fi adoptat (1). ♦ (Fig.) Care poate fi acceptat. [Cf. fr. adoptable].
adoptabilii
ADOPTÁBIL, -Ă adj. Care poate fi adoptat (1). ♦ (Fig.) Care poate fi acceptat. [Cf. fr. adoptable].
adoptabililor
ADOPTÁBIL, -Ă adj. Care poate fi adoptat (1). ♦ (Fig.) Care poate fi acceptat. [Cf. fr. adoptable].
adoptabilul
ADOPTÁBIL, -Ă adj. Care poate fi adoptat (1). ♦ (Fig.) Care poate fi acceptat. [Cf. fr. adoptable].
adoptabilului
ADOPTÁBIL, -Ă adj. Care poate fi adoptat (1). ♦ (Fig.) Care poate fi acceptat. [Cf. fr. adoptable].
adoptai
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adoptam
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adoptant
ADOPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care adoptă, care înfiază; adoptator. [Cf. fr. adoptant].
adoptanta
ADOPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care adoptă, care înfiază; adoptator. [Cf. fr. adoptant].
adoptante
ADOPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care adoptă, care înfiază; adoptator. [Cf. fr. adoptant].
adoptantei
ADOPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care adoptă, care înfiază; adoptator. [Cf. fr. adoptant].
adoptantele
ADOPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care adoptă, care înfiază; adoptator. [Cf. fr. adoptant].
adoptantelor
ADOPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care adoptă, care înfiază; adoptator. [Cf. fr. adoptant].
adoptantul
ADOPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care adoptă, care înfiază; adoptator. [Cf. fr. adoptant].
adoptantului
ADOPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care adoptă, care înfiază; adoptator. [Cf. fr. adoptant].
adoptanți
ADOPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care adoptă, care înfiază; adoptator. [Cf. fr. adoptant].
adoptanții
ADOPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care adoptă, care înfiază; adoptator. [Cf. fr. adoptant].
adoptanților
ADOPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care adoptă, care înfiază; adoptator. [Cf. fr. adoptant].
adoptare
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adoptare
ADOPTÁRE, adoptări, s. f. Acțiunea de a adopta. ◊ Adoptarea legilor = votare a proiectelor de legi de către organele legislative. – V. adopta. DOOM
adoptáre s. f., g.-d. art. adoptắrii; pl. adoptắri
adoptarea
ADOPTÁRE, adoptări, s. f. Acțiunea de a adopta. ◊ Adoptarea legilor = votare a proiectelor de legi de către organele legislative. – V. adopta. DOOM
adoptáre s. f., g.-d. art. adoptắrii; pl. adoptắri
adoptară
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adoptarăm
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adoptarăți
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adoptase
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adoptasem
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adoptaseră
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adoptaserăm
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adoptaserăți
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adoptaseși
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adoptaseți
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adoptat
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adoptatoare
ADOPTATÓR, -OÁRE, adoptatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care adoptă un copil. – Adopta + suf. -tor. DOOM
adoptatór (rar) s. m., pl. adoptatóri
adoptatoarea
ADOPTATÓR, -OÁRE, adoptatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care adoptă un copil. – Adopta + suf. -tor. DOOM
adoptatór (rar) s. m., pl. adoptatóri
adoptatoarei
ADOPTATÓR, -OÁRE, adoptatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care adoptă un copil. – Adopta + suf. -tor. DOOM
adoptatór (rar) s. m., pl. adoptatóri
adoptatoarele
ADOPTATÓR, -OÁRE, adoptatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care adoptă un copil. – Adopta + suf. -tor. DOOM
adoptatór (rar) s. m., pl. adoptatóri
adoptatoarelor
ADOPTATÓR, -OÁRE, adoptatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care adoptă un copil. – Adopta + suf. -tor. DOOM
adoptatór (rar) s. m., pl. adoptatóri
adoptator
ADOPTATÓR, -OÁRE, adoptatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care adoptă un copil. – Adopta + suf. -tor. DOOM
adoptatór (rar) s. m., pl. adoptatóri
adoptatori
ADOPTATÓR, -OÁRE, adoptatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care adoptă un copil. – Adopta + suf. -tor. DOOM
adoptatór (rar) s. m., pl. adoptatóri
adoptatorii
ADOPTATÓR, -OÁRE, adoptatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care adoptă un copil. – Adopta + suf. -tor. DOOM
adoptatór (rar) s. m., pl. adoptatóri
adoptatorilor
ADOPTATÓR, -OÁRE, adoptatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care adoptă un copil. – Adopta + suf. -tor. DOOM
adoptatór (rar) s. m., pl. adoptatóri
adoptatorul
ADOPTATÓR, -OÁRE, adoptatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care adoptă un copil. – Adopta + suf. -tor. DOOM
adoptatór (rar) s. m., pl. adoptatóri
adoptatorului
ADOPTATÓR, -OÁRE, adoptatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care adoptă un copil. – Adopta + suf. -tor. DOOM
adoptatór (rar) s. m., pl. adoptatóri
adoptau
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adoptași
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adoptați
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adopte
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adoptiv
ADOPTÍV, -Ă, adoptivi, -e, adj. (Despre copii) Primit în familie cu drepturi și obligații de copil propriu; (despre părinți) care a adoptat un copil. – Din fr. adoptif, lat. adoptivus. DOOM
adoptív adj. m., pl. adoptívi; f. adoptívă, pl. adoptíve
adoptiva
ADOPTÍV, -Ă, adoptivi, -e, adj. (Despre copii) Primit în familie cu drepturi și obligații de copil propriu; (despre părinți) care a adoptat un copil. – Din fr. adoptif, lat. adoptivus. DOOM
adoptív adj. m., pl. adoptívi; f. adoptívă, pl. adoptíve
adoptive
ADOPTÍV, -Ă, adoptivi, -e, adj. (Despre copii) Primit în familie cu drepturi și obligații de copil propriu; (despre părinți) care a adoptat un copil. – Din fr. adoptif, lat. adoptivus. DOOM
adoptív adj. m., pl. adoptívi; f. adoptívă, pl. adoptíve
adoptivei
ADOPTÍV, -Ă, adoptivi, -e, adj. (Despre copii) Primit în familie cu drepturi și obligații de copil propriu; (despre părinți) care a adoptat un copil. – Din fr. adoptif, lat. adoptivus. DOOM
adoptív adj. m., pl. adoptívi; f. adoptívă, pl. adoptíve
adoptivele
ADOPTÍV, -Ă, adoptivi, -e, adj. (Despre copii) Primit în familie cu drepturi și obligații de copil propriu; (despre părinți) care a adoptat un copil. – Din fr. adoptif, lat. adoptivus. DOOM
adoptív adj. m., pl. adoptívi; f. adoptívă, pl. adoptíve
adoptivelor
ADOPTÍV, -Ă, adoptivi, -e, adj. (Despre copii) Primit în familie cu drepturi și obligații de copil propriu; (despre părinți) care a adoptat un copil. – Din fr. adoptif, lat. adoptivus. DOOM
adoptív adj. m., pl. adoptívi; f. adoptívă, pl. adoptíve
adoptivi
ADOPTÍV, -Ă, adoptivi, -e, adj. (Despre copii) Primit în familie cu drepturi și obligații de copil propriu; (despre părinți) care a adoptat un copil. – Din fr. adoptif, lat. adoptivus. DOOM
adoptív adj. m., pl. adoptívi; f. adoptívă, pl. adoptíve
adoptivii
ADOPTÍV, -Ă, adoptivi, -e, adj. (Despre copii) Primit în familie cu drepturi și obligații de copil propriu; (despre părinți) care a adoptat un copil. – Din fr. adoptif, lat. adoptivus. DOOM
adoptív adj. m., pl. adoptívi; f. adoptívă, pl. adoptíve
adoptivilor
ADOPTÍV, -Ă, adoptivi, -e, adj. (Despre copii) Primit în familie cu drepturi și obligații de copil propriu; (despre părinți) care a adoptat un copil. – Din fr. adoptif, lat. adoptivus. DOOM
adoptív adj. m., pl. adoptívi; f. adoptívă, pl. adoptíve
adoptivul
ADOPTÍV, -Ă, adoptivi, -e, adj. (Despre copii) Primit în familie cu drepturi și obligații de copil propriu; (despre părinți) care a adoptat un copil. – Din fr. adoptif, lat. adoptivus. DOOM
adoptív adj. m., pl. adoptívi; f. adoptívă, pl. adoptíve
adoptivului
ADOPTÍV, -Ă, adoptivi, -e, adj. (Despre copii) Primit în familie cu drepturi și obligații de copil propriu; (despre părinți) care a adoptat un copil. – Din fr. adoptif, lat. adoptivus. DOOM
adoptív adj. m., pl. adoptívi; f. adoptívă, pl. adoptíve
adoptând
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adoptînd
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adoptări
ADOPTÁRE, adoptări, s. f. Acțiunea de a adopta. ◊ Adoptarea legilor = votare a proiectelor de legi de către organele legislative. – V. adopta. DOOM
adoptáre s. f., g.-d. art. adoptắrii; pl. adoptắri
adoptării
ADOPTÁRE, adoptări, s. f. Acțiunea de a adopta. ◊ Adoptarea legilor = votare a proiectelor de legi de către organele legislative. – V. adopta. DOOM
adoptáre s. f., g.-d. art. adoptắrii; pl. adoptắri
adoptările
ADOPTÁRE, adoptări, s. f. Acțiunea de a adopta. ◊ Adoptarea legilor = votare a proiectelor de legi de către organele legislative. – V. adopta. DOOM
adoptáre s. f., g.-d. art. adoptắrii; pl. adoptắri
adoptărilor
ADOPTÁRE, adoptări, s. f. Acțiunea de a adopta. ◊ Adoptarea legilor = votare a proiectelor de legi de către organele legislative. – V. adopta. DOOM
adoptáre s. f., g.-d. art. adoptắrii; pl. adoptắri
adopți
ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare. DOOM
adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă
adopția
ADÓPȚIE, adopții, s. f. Faptul de a adopta (1); înfiere. [Var.: adopțiúne s. f.] – Din fr. adoption, lat. adoptio, -onis. DOOM
adópție (-ți-e) s. f., art. adópția (-ți-a), g.-d. art. adópției; pl. adópții, art. adópțiile (-ți-i)
adopție
ADÓPȚIE, adopții, s. f. Faptul de a adopta (1); înfiere. [Var.: adopțiúne s. f.] – Din fr. adoption, lat. adoptio, -onis. DOOM
adópție (-ți-e) s. f., art. adópția (-ți-a), g.-d. art. adópției; pl. adópții, art. adópțiile (-ți-i)
adopției
ADÓPȚIE, adopții, s. f. Faptul de a adopta (1); înfiere. [Var.: adopțiúne s. f.] – Din fr. adoption, lat. adoptio, -onis. DOOM
adópție (-ți-e) s. f., art. adópția (-ți-a), g.-d. art. adópției; pl. adópții, art. adópțiile (-ți-i)
adopții
ADÓPȚIE, adopții, s. f. Faptul de a adopta (1); înfiere. [Var.: adopțiúne s. f.] – Din fr. adoption, lat. adoptio, -onis. DOOM
adópție (-ți-e) s. f., art. adópția (-ți-a), g.-d. art. adópției; pl. adópții, art. adópțiile (-ți-i)
adopțiile
ADÓPȚIE, adopții, s. f. Faptul de a adopta (1); înfiere. [Var.: adopțiúne s. f.] – Din fr. adoption, lat. adoptio, -onis. DOOM
adópție (-ți-e) s. f., art. adópția (-ți-a), g.-d. art. adópției; pl. adópții, art. adópțiile (-ți-i)
adopțiilor
ADÓPȚIE, adopții, s. f. Faptul de a adopta (1); înfiere. [Var.: adopțiúne s. f.] – Din fr. adoption, lat. adoptio, -onis. DOOM
adópție (-ți-e) s. f., art. adópția (-ți-a), g.-d. art. adópției; pl. adópții, art. adópțiile (-ți-i)
adopțiune
ADÓPȚIE, adopții, s. f. Faptul de a adopta (1); înfiere. [Var.: adopțiúne s. f.] – Din fr. adoption, lat. adoptio, -onis. DOOM
adópție (-ți-e) s. f., art. adópția (-ți-a), g.-d. art. adópției; pl. adópții, art. adópțiile (-ți-i)
ador
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adora
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adorabil
ADORÁBIL, -Ă, adorabili, -e, adj. Plin de farmec; fermecător, încântător, minunat. – Din fr. adorable, lat. adorabilis. DOOM
adorábil adj. m., pl. adorábili; f. adorábilă, pl. adorábile
adorabila
ADORÁBIL, -Ă, adorabili, -e, adj. Plin de farmec; fermecător, încântător, minunat. – Din fr. adorable, lat. adorabilis. DOOM
adorábil adj. m., pl. adorábili; f. adorábilă, pl. adorábile
adorabile
ADORÁBIL, -Ă, adorabili, -e, adj. Plin de farmec; fermecător, încântător, minunat. – Din fr. adorable, lat. adorabilis. DOOM
adorábil adj. m., pl. adorábili; f. adorábilă, pl. adorábile
adorabilei
ADORÁBIL, -Ă, adorabili, -e, adj. Plin de farmec; fermecător, încântător, minunat. – Din fr. adorable, lat. adorabilis. DOOM
adorábil adj. m., pl. adorábili; f. adorábilă, pl. adorábile
adorabilele
ADORÁBIL, -Ă, adorabili, -e, adj. Plin de farmec; fermecător, încântător, minunat. – Din fr. adorable, lat. adorabilis. DOOM
adorábil adj. m., pl. adorábili; f. adorábilă, pl. adorábile
adorabilelor
ADORÁBIL, -Ă, adorabili, -e, adj. Plin de farmec; fermecător, încântător, minunat. – Din fr. adorable, lat. adorabilis. DOOM
adorábil adj. m., pl. adorábili; f. adorábilă, pl. adorábile
adorabili
ADORÁBIL, -Ă, adorabili, -e, adj. Plin de farmec; fermecător, încântător, minunat. – Din fr. adorable, lat. adorabilis. DOOM
adorábil adj. m., pl. adorábili; f. adorábilă, pl. adorábile
adorabilii
ADORÁBIL, -Ă, adorabili, -e, adj. Plin de farmec; fermecător, încântător, minunat. – Din fr. adorable, lat. adorabilis. DOOM
adorábil adj. m., pl. adorábili; f. adorábilă, pl. adorábile
adorabililor
ADORÁBIL, -Ă, adorabili, -e, adj. Plin de farmec; fermecător, încântător, minunat. – Din fr. adorable, lat. adorabilis. DOOM
adorábil adj. m., pl. adorábili; f. adorábilă, pl. adorábile
adorabilul
ADORÁBIL, -Ă, adorabili, -e, adj. Plin de farmec; fermecător, încântător, minunat. – Din fr. adorable, lat. adorabilis. DOOM
adorábil adj. m., pl. adorábili; f. adorábilă, pl. adorábile
adorabilului
ADORÁBIL, -Ă, adorabili, -e, adj. Plin de farmec; fermecător, încântător, minunat. – Din fr. adorable, lat. adorabilis. DOOM
adorábil adj. m., pl. adorábili; f. adorábilă, pl. adorábile
adorai
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adoral
ADORÁL, -Ă adj. Situat lângă gură. [< germ. adoral, cf. lat. ad – lângă, os, oris – gură].
adorala
ADORÁL, -Ă adj. Situat lângă gură. [< germ. adoral, cf. lat. ad – lângă, os, oris – gură].
adorale
ADORÁL, -Ă adj. Situat lângă gură. [< germ. adoral, cf. lat. ad – lângă, os, oris – gură].
adoralei
ADORÁL, -Ă adj. Situat lângă gură. [< germ. adoral, cf. lat. ad – lângă, os, oris – gură].
adoralele
ADORÁL, -Ă adj. Situat lângă gură. [< germ. adoral, cf. lat. ad – lângă, os, oris – gură].
adoralelor
ADORÁL, -Ă adj. Situat lângă gură. [< germ. adoral, cf. lat. ad – lângă, os, oris – gură].
adorali
ADORÁL, -Ă adj. Situat lângă gură. [< germ. adoral, cf. lat. ad – lângă, os, oris – gură].
adoralii
ADORÁL, -Ă adj. Situat lângă gură. [< germ. adoral, cf. lat. ad – lângă, os, oris – gură].
adoralilor
ADORÁL, -Ă adj. Situat lângă gură. [< germ. adoral, cf. lat. ad – lângă, os, oris – gură].
adoralul
ADORÁL, -Ă adj. Situat lângă gură. [< germ. adoral, cf. lat. ad – lângă, os, oris – gură].
adoralului
ADORÁL, -Ă adj. Situat lângă gură. [< germ. adoral, cf. lat. ad – lângă, os, oris – gură].
adoram
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adorare
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adorare
ADORÁRE s. f. 1. Faptul de a adora; adorație. 2. Slăvire (a unei divinități); venerare, cinstire, divinizare. – V. adora. DOOM
adoráre s. f., g.-d. art. adorắrii
adorarea
ADORÁRE s. f. 1. Faptul de a adora; adorație. 2. Slăvire (a unei divinități); venerare, cinstire, divinizare. – V. adora. DOOM
adoráre s. f., g.-d. art. adorắrii
adorară
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adorarăm
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adorarăți
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adorase
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adorasem
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adoraseră
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adoraserăm
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adoraserăți
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adoraseși
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adoraseți
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adorat
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adorat
ADORÁT, -Ă, adorați, -e, adj. (Adesea substantivat) Extrem de iubit. ♦ (Despre o divinitate) Slăvit, cinstit, venerat. – V. adora.
adorata
ADORÁT, -Ă, adorați, -e, adj. (Adesea substantivat) Extrem de iubit. ♦ (Despre o divinitate) Slăvit, cinstit, venerat. – V. adora.
adorate
ADORÁT, -Ă, adorați, -e, adj. (Adesea substantivat) Extrem de iubit. ♦ (Despre o divinitate) Slăvit, cinstit, venerat. – V. adora.
adoratei
ADORÁT, -Ă, adorați, -e, adj. (Adesea substantivat) Extrem de iubit. ♦ (Despre o divinitate) Slăvit, cinstit, venerat. – V. adora.
adoratele
ADORÁT, -Ă, adorați, -e, adj. (Adesea substantivat) Extrem de iubit. ♦ (Despre o divinitate) Slăvit, cinstit, venerat. – V. adora.
adoratelor
ADORÁT, -Ă, adorați, -e, adj. (Adesea substantivat) Extrem de iubit. ♦ (Despre o divinitate) Slăvit, cinstit, venerat. – V. adora.
adoratoare
ADORATÓR, -OÁRE, adoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care adoră pe cineva sau ceva. – Din fr. adorateur, lat. adorator. DOOM
adoratór s. m., pl. adoratóri
adoratoarea
ADORATÓR, -OÁRE, adoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care adoră pe cineva sau ceva. – Din fr. adorateur, lat. adorator. DOOM
adoratór s. m., pl. adoratóri
adoratoarei
ADORATÓR, -OÁRE, adoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care adoră pe cineva sau ceva. – Din fr. adorateur, lat. adorator. DOOM
adoratór s. m., pl. adoratóri
adoratoarele
ADORATÓR, -OÁRE, adoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care adoră pe cineva sau ceva. – Din fr. adorateur, lat. adorator. DOOM
adoratór s. m., pl. adoratóri
adoratoarelor
ADORATÓR, -OÁRE, adoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care adoră pe cineva sau ceva. – Din fr. adorateur, lat. adorator. DOOM
adoratór s. m., pl. adoratóri
adorator
ADORATÓR, -OÁRE, adoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care adoră pe cineva sau ceva. – Din fr. adorateur, lat. adorator. DOOM
adoratór s. m., pl. adoratóri
adoratori
ADORATÓR, -OÁRE, adoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care adoră pe cineva sau ceva. – Din fr. adorateur, lat. adorator. DOOM
adoratór s. m., pl. adoratóri
adoratorii
ADORATÓR, -OÁRE, adoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care adoră pe cineva sau ceva. – Din fr. adorateur, lat. adorator. DOOM
adoratór s. m., pl. adoratóri
adoratorilor
ADORATÓR, -OÁRE, adoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care adoră pe cineva sau ceva. – Din fr. adorateur, lat. adorator. DOOM
adoratór s. m., pl. adoratóri
adoratorul
ADORATÓR, -OÁRE, adoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care adoră pe cineva sau ceva. – Din fr. adorateur, lat. adorator. DOOM
adoratór s. m., pl. adoratóri
adoratorului
ADORATÓR, -OÁRE, adoratori, -oare, s. m. și f. Persoană care adoră pe cineva sau ceva. – Din fr. adorateur, lat. adorator. DOOM
adoratór s. m., pl. adoratóri
adoratul
ADORÁT, -Ă, adorați, -e, adj. (Adesea substantivat) Extrem de iubit. ♦ (Despre o divinitate) Slăvit, cinstit, venerat. – V. adora.
adoratului
ADORÁT, -Ă, adorați, -e, adj. (Adesea substantivat) Extrem de iubit. ♦ (Despre o divinitate) Slăvit, cinstit, venerat. – V. adora.
adorau
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adorași
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adorați
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adorați
ADORÁT, -Ă, adorați, -e, adj. (Adesea substantivat) Extrem de iubit. ♦ (Despre o divinitate) Slăvit, cinstit, venerat. – V. adora.
adorație
ADORÁȚIE s. f. Adorare. – Din fr. adoration, lat. adoratio. DOOM
adoráție (-ți-e) s. f., art. adoráția (-ți-a), g.-d. adoráții, art. adoráției
adorații
ADORÁT, -Ă, adorați, -e, adj. (Adesea substantivat) Extrem de iubit. ♦ (Despre o divinitate) Slăvit, cinstit, venerat. – V. adora.
adoraților
ADORÁT, -Ă, adorați, -e, adj. (Adesea substantivat) Extrem de iubit. ♦ (Despre o divinitate) Slăvit, cinstit, venerat. – V. adora.
adorațiune
ADORAȚIÚNE s.f. v. adoráție.
adore
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adori
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adorm
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormea
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormeai
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormeam
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormeau
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormeați
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormi
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormii
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormim
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormind
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormire
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormire
ADORMÍRE s. f. Faptul de a adormi. ♦ Fig. (În limbajul bisericesc) Moarte. – V. adormi. DOOM
adormíre s. f., g.-d. art. adormírii
adormirea
ADORMÍRE s. f. Faptul de a adormi. ♦ Fig. (În limbajul bisericesc) Moarte. – V. adormi. DOOM
adormíre s. f., g.-d. art. adormírii
adormiri
ADORMÍRE s. f. Faptul de a adormi. ♦ Fig. (În limbajul bisericesc) Moarte. – V. adormi. DOOM
adormíre s. f., g.-d. art. adormírii
adormirii
ADORMÍRE s. f. Faptul de a adormi. ♦ Fig. (În limbajul bisericesc) Moarte. – V. adormi. DOOM
adormíre s. f., g.-d. art. adormírii
adormirile
ADORMÍRE s. f. Faptul de a adormi. ♦ Fig. (În limbajul bisericesc) Moarte. – V. adormi. DOOM
adormíre s. f., g.-d. art. adormírii
adormirilor
ADORMÍRE s. f. Faptul de a adormi. ♦ Fig. (În limbajul bisericesc) Moarte. – V. adormi. DOOM
adormíre s. f., g.-d. art. adormírii
adormiră
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormirăm
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormirăți
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormise
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormisem
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormiseră
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormiserăm
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormiserăți
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormiseși
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormiseți
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormit
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormit
ADORMÍT, -Ă, adormiți, -te, adj. Care adoarme, cuprins de somn. ♦ Somnoros. ♦ Fig. Lipsit de vioiciune, greoi în mișcări, moale. ♦ Fig. (În limbajul bisericesc; adesea substantivat) Mort. – V. adormi.
adormita
ADORMÍT, -Ă, adormiți, -te, adj. Care adoarme, cuprins de somn. ♦ Somnoros. ♦ Fig. Lipsit de vioiciune, greoi în mișcări, moale. ♦ Fig. (În limbajul bisericesc; adesea substantivat) Mort. – V. adormi.
adormite
ADORMÍT, -Ă, adormiți, -te, adj. Care adoarme, cuprins de somn. ♦ Somnoros. ♦ Fig. Lipsit de vioiciune, greoi în mișcări, moale. ♦ Fig. (În limbajul bisericesc; adesea substantivat) Mort. – V. adormi.
adormitei
ADORMÍT, -Ă, adormiți, -te, adj. Care adoarme, cuprins de somn. ♦ Somnoros. ♦ Fig. Lipsit de vioiciune, greoi în mișcări, moale. ♦ Fig. (În limbajul bisericesc; adesea substantivat) Mort. – V. adormi.
adormitele
ADORMÍT, -Ă, adormiți, -te, adj. Care adoarme, cuprins de somn. ♦ Somnoros. ♦ Fig. Lipsit de vioiciune, greoi în mișcări, moale. ♦ Fig. (În limbajul bisericesc; adesea substantivat) Mort. – V. adormi.
adormitelor
ADORMÍT, -Ă, adormiți, -te, adj. Care adoarme, cuprins de somn. ♦ Somnoros. ♦ Fig. Lipsit de vioiciune, greoi în mișcări, moale. ♦ Fig. (În limbajul bisericesc; adesea substantivat) Mort. – V. adormi.
adormitoare
ADORMITÓR, -OÁRE, adormitori, -oare, adj. Care adoarme, care provoacă somn. ♦ Fig. Plictisitor, anost, obositor. – Adormi + suf. -tor. DOOM
adormitór adj. m., pl. adormitóri; f. sg. și pl. adormitoáre
adormitoarea
ADORMITÓR, -OÁRE, adormitori, -oare, adj. Care adoarme, care provoacă somn. ♦ Fig. Plictisitor, anost, obositor. – Adormi + suf. -tor. DOOM
adormitór adj. m., pl. adormitóri; f. sg. și pl. adormitoáre
adormitoarei
ADORMITÓR, -OÁRE, adormitori, -oare, adj. Care adoarme, care provoacă somn. ♦ Fig. Plictisitor, anost, obositor. – Adormi + suf. -tor. DOOM
adormitór adj. m., pl. adormitóri; f. sg. și pl. adormitoáre
adormitoarele
ADORMITÓR, -OÁRE, adormitori, -oare, adj. Care adoarme, care provoacă somn. ♦ Fig. Plictisitor, anost, obositor. – Adormi + suf. -tor. DOOM
adormitór adj. m., pl. adormitóri; f. sg. și pl. adormitoáre
adormitoarelor
ADORMITÓR, -OÁRE, adormitori, -oare, adj. Care adoarme, care provoacă somn. ♦ Fig. Plictisitor, anost, obositor. – Adormi + suf. -tor. DOOM
adormitór adj. m., pl. adormitóri; f. sg. și pl. adormitoáre
adormitor
ADORMITÓR, -OÁRE, adormitori, -oare, adj. Care adoarme, care provoacă somn. ♦ Fig. Plictisitor, anost, obositor. – Adormi + suf. -tor. DOOM
adormitór adj. m., pl. adormitóri; f. sg. și pl. adormitoáre
adormitori
ADORMITÓR, -OÁRE, adormitori, -oare, adj. Care adoarme, care provoacă somn. ♦ Fig. Plictisitor, anost, obositor. – Adormi + suf. -tor. DOOM
adormitór adj. m., pl. adormitóri; f. sg. și pl. adormitoáre
adormitorii
ADORMITÓR, -OÁRE, adormitori, -oare, adj. Care adoarme, care provoacă somn. ♦ Fig. Plictisitor, anost, obositor. – Adormi + suf. -tor. DOOM
adormitór adj. m., pl. adormitóri; f. sg. și pl. adormitoáre
adormitorilor
ADORMITÓR, -OÁRE, adormitori, -oare, adj. Care adoarme, care provoacă somn. ♦ Fig. Plictisitor, anost, obositor. – Adormi + suf. -tor. DOOM
adormitór adj. m., pl. adormitóri; f. sg. și pl. adormitoáre
adormitorul
ADORMITÓR, -OÁRE, adormitori, -oare, adj. Care adoarme, care provoacă somn. ♦ Fig. Plictisitor, anost, obositor. – Adormi + suf. -tor. DOOM
adormitór adj. m., pl. adormitóri; f. sg. și pl. adormitoáre
adormitorului
ADORMITÓR, -OÁRE, adormitori, -oare, adj. Care adoarme, care provoacă somn. ♦ Fig. Plictisitor, anost, obositor. – Adormi + suf. -tor. DOOM
adormitór adj. m., pl. adormitóri; f. sg. și pl. adormitoáre
adormitul
ADORMÍT, -Ă, adormiți, -te, adj. Care adoarme, cuprins de somn. ♦ Somnoros. ♦ Fig. Lipsit de vioiciune, greoi în mișcări, moale. ♦ Fig. (În limbajul bisericesc; adesea substantivat) Mort. – V. adormi.
adormitului
ADORMÍT, -Ă, adormiți, -te, adj. Care adoarme, cuprins de somn. ♦ Somnoros. ♦ Fig. Lipsit de vioiciune, greoi în mișcări, moale. ♦ Fig. (În limbajul bisericesc; adesea substantivat) Mort. – V. adormi.
adormiși
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormițele
ADORMIȚÉLE s. f. pl. (Bot.) 1. Dediței. 2. Zorele. 3. (Reg.) Volbură. – De la adormi. DOOM
adormițéle s. f. pl., art. adormițélele
adormițelele
ADORMIȚÉLE s. f. pl. (Bot.) 1. Dediței. 2. Zorele. 3. (Reg.) Volbură. – De la adormi. DOOM
adormițéle s. f. pl., art. adormițélele
adormițelelor
ADORMIȚÉLE s. f. pl. (Bot.) 1. Dediței. 2. Zorele. 3. (Reg.) Volbură. – De la adormi. DOOM
adormițéle s. f. pl., art. adormițélele
adormiți
ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. A alina, a potoli. Cântând și-a mai adormit foamea. – Lat. addormire. DOOM
adormí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adórm, imperf. 3 sg. adormeá; conj. prez. 3 să adoármă
adormiți
ADORMÍT, -Ă, adormiți, -te, adj. Care adoarme, cuprins de somn. ♦ Somnoros. ♦ Fig. Lipsit de vioiciune, greoi în mișcări, moale. ♦ Fig. (În limbajul bisericesc; adesea substantivat) Mort. – V. adormi.
adormiții
ADORMÍT, -Ă, adormiți, -te, adj. Care adoarme, cuprins de somn. ♦ Somnoros. ♦ Fig. Lipsit de vioiciune, greoi în mișcări, moale. ♦ Fig. (În limbajul bisericesc; adesea substantivat) Mort. – V. adormi.
adormiților
ADORMÍT, -Ă, adormiți, -te, adj. Care adoarme, cuprins de somn. ♦ Somnoros. ♦ Fig. Lipsit de vioiciune, greoi în mișcări, moale. ♦ Fig. (În limbajul bisericesc; adesea substantivat) Mort. – V. adormi.
adorând
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adorînd
ADORÁ, adór, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare. DOOM
adorá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóră
adorări
ADORÁRE s. f. 1. Faptul de a adora; adorație. 2. Slăvire (a unei divinități); venerare, cinstire, divinizare. – V. adora. DOOM
adoráre s. f., g.-d. art. adorắrii
adorării
ADORÁRE s. f. 1. Faptul de a adora; adorație. 2. Slăvire (a unei divinități); venerare, cinstire, divinizare. – V. adora. DOOM
adoráre s. f., g.-d. art. adorắrii
adorările
ADORÁRE s. f. 1. Faptul de a adora; adorație. 2. Slăvire (a unei divinități); venerare, cinstire, divinizare. – V. adora. DOOM
adoráre s. f., g.-d. art. adorắrii
adorărilor
ADORÁRE s. f. 1. Faptul de a adora; adorație. 2. Slăvire (a unei divinități); venerare, cinstire, divinizare. – V. adora. DOOM
adoráre s. f., g.-d. art. adorắrii
adosat
ADOSÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre o coloană) Rezemată, alipită unui perete fără a face corp comun cu acesta. [< fr. adossé].
adosata
ADOSÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre o coloană) Rezemată, alipită unui perete fără a face corp comun cu acesta. [< fr. adossé].
adosate
ADOSÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre o coloană) Rezemată, alipită unui perete fără a face corp comun cu acesta. [< fr. adossé].
adosatei
ADOSÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre o coloană) Rezemată, alipită unui perete fără a face corp comun cu acesta. [< fr. adossé].
adosatele
ADOSÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre o coloană) Rezemată, alipită unui perete fără a face corp comun cu acesta. [< fr. adossé].
adosatelor
ADOSÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre o coloană) Rezemată, alipită unui perete fără a face corp comun cu acesta. [< fr. adossé].
adosatul
ADOSÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre o coloană) Rezemată, alipită unui perete fără a face corp comun cu acesta. [< fr. adossé].
adosatului
ADOSÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre o coloană) Rezemată, alipită unui perete fără a face corp comun cu acesta. [< fr. adossé].
adosați
ADOSÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre o coloană) Rezemată, alipită unui perete fără a face corp comun cu acesta. [< fr. adossé].
adosații
ADOSÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre o coloană) Rezemată, alipită unui perete fără a face corp comun cu acesta. [< fr. adossé].
adosaților
ADOSÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre o coloană) Rezemată, alipită unui perete fără a face corp comun cu acesta. [< fr. adossé].
adoxa
FRĂGULÍȚĂ, frăgulițe, s. f. 1. (Pop.) Frăguță. 2. Mică plantă erbacee cu flori galbene-verzui, cu miros slab de mosc (Adoxa moschatellina). – Fragă + suf. -uliță.
adpres
ADPRÉS, adpreși, adj. (Bot.; despre perișori) Alipit de tulpină. – Din lat. adpressus. DOOM
adprés adj. m., pl. adpréși
adragant
ADRAGÁNT s. n. Gumă vegetală secretată de un arbust spinos, folosită în farmacie. – Din fr. adragant. DOOM
adragánt (a-dra-) s. n.
adragantul
ADRAGÁNT s. n. Gumă vegetală secretată de un arbust spinos, folosită în farmacie. – Din fr. adragant. DOOM
adragánt (a-dra-) s. n.
adragantului
ADRAGÁNT s. n. Gumă vegetală secretată de un arbust spinos, folosită în farmacie. – Din fr. adragant. DOOM
adragánt (a-dra-) s. n.
adrast
Adrast = Adrastus.
adrastus
Adrastus 1. Fiul lui Talaus, regele Argosului. Izgonit din Argos de către vărul său Amphiaraus, Adrastus s-a refugiat la curtea lui Polybus, regele Sicyonului, căruia i-a urmat la tron. Ulterior, împăcîndu-se cu Amphiaraus, s-a reîntors în palatul său din Argos. Un oracol îi prezisese lui Adrastus că-și va mărita fetele cu un leu și cu un mistreț. La curtea sa au poposit într-o zi doi surghiuniți: Tydeus din Calydon și Polynices din Thebae. Pe scuturile lor era înfățișat chipul unui leu și al unui mistreț. Văzînd în acest semn împlinirea oracolului, Adrastus și-a măritat cele două fiice, pe Deiphyle și pe Argia, cu Tydeus și cu Polynices. Mai tîrziu, pentru a veni în sprijinul acestuia din urmă, gonit din Thebae de către fratele său Eteocles, Adrastus a organizat o expediție împotriva cetății Thebae, expediție cunoscută sub numele de Cei șapte împotriva Tebei. La această expediție au mai participat: Polynices, Tydeus, Amphiaraus, Capaneus, Hippomedon și Parthenopaeus. Toți au murit în luptă în afară de Adrastus, care a scăpat reușind să fugă datorită calului său, Arion, pe care-l primise în dar de la Heracles. După zece ani, Adrastus i-a adunat pe fiii celor căzuți în fața cetății Thebae și a organizat o nouă expediție. Epigonii – acesta era numele tinerilor eroi – au fost mai norocoși: ei au cîștigat războiul și au distrus cetatea Thebae din temelii. Victoria repurtată a costat însă viața lui Aegialeus, fiul lui Adrastus. Întors învingător, nefericitul părinte se stinge de durerea pricinuită de moartea fiului său. 2. Fiul regelui frigian Gordius. Din greșeală el și-a omorît propriul frate și a fost silit să se refugieze la curtea lui Croesus. Acolo însă îl ucide, din nou fără să vrea, la o vînătoare, și pe fiul acestuia, Atys. Cuprins de desperare [!], Adrastus își pune atunci capăt zilelor.
adrenalina
ADRENALÍNĂ s. f. Hormon produs de glandele suprarenale sau fabricat pe cale sintetică utilizat ca medicament datorită proprietăților vasoconstrictoare și stimulatoare ale mușchiului cardiac; epinefrină. – Din fr. adrénaline. DOOM
adrenalínă (a-dre-) s. f., g.-d. art. adrenalínei
adrenaline
ADRENALÍNĂ s. f. Hormon produs de glandele suprarenale sau fabricat pe cale sintetică utilizat ca medicament datorită proprietăților vasoconstrictoare și stimulatoare ale mușchiului cardiac; epinefrină. – Din fr. adrénaline. DOOM
adrenalínă (a-dre-) s. f., g.-d. art. adrenalínei
adrenalinei
ADRENALÍNĂ s. f. Hormon produs de glandele suprarenale sau fabricat pe cale sintetică utilizat ca medicament datorită proprietăților vasoconstrictoare și stimulatoare ale mușchiului cardiac; epinefrină. – Din fr. adrénaline. DOOM
adrenalínă (a-dre-) s. f., g.-d. art. adrenalínei
adrenalinemie
ADRENALINEMÍE s.f. Prezența adrenalinei în sânge. [Gen. -iei. / < fr. adrénalinémie].
adrenalon
ADRENALÓN s.n. (Biol.) Produs intermediar de oxidare a adrenalinei, cu acțiune vasoconstrictoare. [< fr. adrénalone].
adrenalonul
ADRENALÓN s.n. (Biol.) Produs intermediar de oxidare a adrenalinei, cu acțiune vasoconstrictoare. [< fr. adrénalone].
adrenalonului
ADRENALÓN s.n. (Biol.) Produs intermediar de oxidare a adrenalinei, cu acțiune vasoconstrictoare. [< fr. adrénalone].
adrenergic
ADRENÉRGIC, -Ă, adrenergici, -ce, adj. Care provoacă secreția de adrenalină. ◊ Nervi adrenergici = nervi simpatici a căror terminație eliberează adrenalina. – Din fr. adrénergique. DOOM
adrenérgic (a-dre-) adj. m., pl. adrenérgici; f. adrenérgică, pl. adrenérgice
adrenergica
ADRENÉRGIC, -Ă, adrenergici, -ce, adj. Care provoacă secreția de adrenalină. ◊ Nervi adrenergici = nervi simpatici a căror terminație eliberează adrenalina. – Din fr. adrénergique. DOOM
adrenérgic (a-dre-) adj. m., pl. adrenérgici; f. adrenérgică, pl. adrenérgice
adrenergice
ADRENÉRGIC, -Ă, adrenergici, -ce, adj. Care provoacă secreția de adrenalină. ◊ Nervi adrenergici = nervi simpatici a căror terminație eliberează adrenalina. – Din fr. adrénergique. DOOM
adrenérgic (a-dre-) adj. m., pl. adrenérgici; f. adrenérgică, pl. adrenérgice
adrenergicei
ADRENÉRGIC, -Ă, adrenergici, -ce, adj. Care provoacă secreția de adrenalină. ◊ Nervi adrenergici = nervi simpatici a căror terminație eliberează adrenalina. – Din fr. adrénergique. DOOM
adrenérgic (a-dre-) adj. m., pl. adrenérgici; f. adrenérgică, pl. adrenérgice
adrenergicele
ADRENÉRGIC, -Ă, adrenergici, -ce, adj. Care provoacă secreția de adrenalină. ◊ Nervi adrenergici = nervi simpatici a căror terminație eliberează adrenalina. – Din fr. adrénergique. DOOM
adrenérgic (a-dre-) adj. m., pl. adrenérgici; f. adrenérgică, pl. adrenérgice
adrenergicelor
ADRENÉRGIC, -Ă, adrenergici, -ce, adj. Care provoacă secreția de adrenalină. ◊ Nervi adrenergici = nervi simpatici a căror terminație eliberează adrenalina. – Din fr. adrénergique. DOOM
adrenérgic (a-dre-) adj. m., pl. adrenérgici; f. adrenérgică, pl. adrenérgice
adrenergici
ADRENÉRGIC, -Ă, adrenergici, -ce, adj. Care provoacă secreția de adrenalină. ◊ Nervi adrenergici = nervi simpatici a căror terminație eliberează adrenalina. – Din fr. adrénergique. DOOM
adrenérgic (a-dre-) adj. m., pl. adrenérgici; f. adrenérgică, pl. adrenérgice
adrenergicii
ADRENÉRGIC, -Ă, adrenergici, -ce, adj. Care provoacă secreția de adrenalină. ◊ Nervi adrenergici = nervi simpatici a căror terminație eliberează adrenalina. – Din fr. adrénergique. DOOM
adrenérgic (a-dre-) adj. m., pl. adrenérgici; f. adrenérgică, pl. adrenérgice
adrenergicilor
ADRENÉRGIC, -Ă, adrenergici, -ce, adj. Care provoacă secreția de adrenalină. ◊ Nervi adrenergici = nervi simpatici a căror terminație eliberează adrenalina. – Din fr. adrénergique. DOOM
adrenérgic (a-dre-) adj. m., pl. adrenérgici; f. adrenérgică, pl. adrenérgice
adrenergicul
ADRENÉRGIC, -Ă, adrenergici, -ce, adj. Care provoacă secreția de adrenalină. ◊ Nervi adrenergici = nervi simpatici a căror terminație eliberează adrenalina. – Din fr. adrénergique. DOOM
adrenérgic (a-dre-) adj. m., pl. adrenérgici; f. adrenérgică, pl. adrenérgice
adrenergicului
ADRENÉRGIC, -Ă, adrenergici, -ce, adj. Care provoacă secreția de adrenalină. ◊ Nervi adrenergici = nervi simpatici a căror terminație eliberează adrenalina. – Din fr. adrénergique. DOOM
adrenérgic (a-dre-) adj. m., pl. adrenérgici; f. adrenérgică, pl. adrenérgice
adrenocrom
ADRENOCRÓM s. n. Produs de oxidare a adrenalinei, de culoare cărămizie, cu acțiune hemostatică și tonifiantă asupra pereților vaselor sangvine. – Din fr. adrénochrome. DOOM
adrenocróm (a-dre-no-crom) s. m.
adrenocromi
ADRENOCRÓM s. n. Produs de oxidare a adrenalinei, de culoare cărămizie, cu acțiune hemostatică și tonifiantă asupra pereților vaselor sangvine. – Din fr. adrénochrome. DOOM
adrenocróm (a-dre-no-crom) s. m.
adrenocromii
ADRENOCRÓM s. n. Produs de oxidare a adrenalinei, de culoare cărămizie, cu acțiune hemostatică și tonifiantă asupra pereților vaselor sangvine. – Din fr. adrénochrome. DOOM
adrenocróm (a-dre-no-crom) s. m.
adrenocromilor
ADRENOCRÓM s. n. Produs de oxidare a adrenalinei, de culoare cărămizie, cu acțiune hemostatică și tonifiantă asupra pereților vaselor sangvine. – Din fr. adrénochrome. DOOM
adrenocróm (a-dre-no-crom) s. m.
adrenocromul
ADRENOCRÓM s. n. Produs de oxidare a adrenalinei, de culoare cărămizie, cu acțiune hemostatică și tonifiantă asupra pereților vaselor sangvine. – Din fr. adrénochrome. DOOM
adrenocróm (a-dre-no-crom) s. m.
adrenocromului
ADRENOCRÓM s. n. Produs de oxidare a adrenalinei, de culoare cărămizie, cu acțiune hemostatică și tonifiantă asupra pereților vaselor sangvine. – Din fr. adrénochrome. DOOM
adrenocróm (a-dre-no-crom) s. m.
adresa
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresa
ADRÉSĂ, adrese, s. f. 1. Indicație (pe scrisori, pe colete etc.) cuprinzând numele și domiciliul destinatarului. ♦ Date care indică domiciliul unei persoane. ◊ Expr. (A spune, a vorbi etc. ceva) la adresa cuiva = (a spune, a vorbi etc. ceva) cu privire la cineva. A greși adresa = a) a nimeri în alt loc sau la altă persoană decât cea indicată; b) (fam.) a avea o părere greșită despre cineva sau ceva, a se înșela asupra cuiva. 2. Comunicare oficială făcută în scris de o organizație, o instituție etc. 3. (Inform.) Expresie (numerică) pentru localizarea informației în memorie (3). – Din fr. adresse. DOOM
adrésă (a-dre-) s. f., g.-d. art. adrései; pl. adrése
adresai
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresam
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresant
ADRESÁNT, -Ă, adresanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană căreia îi este adresată o scrisoare, un colet etc.; destinatar. – Din germ. Adressant. DOOM
adresántă (înv.) (a-dre-) s. f., g.-d. art. adresántei; pl. adresánte
adresanta
ADRESÁNT, -Ă, adresanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană căreia îi este adresată o scrisoare, un colet etc.; destinatar. – Din germ. Adressant. DOOM
adresántă (înv.) (a-dre-) s. f., g.-d. art. adresántei; pl. adresánte
adresante
ADRESÁNT, -Ă, adresanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană căreia îi este adresată o scrisoare, un colet etc.; destinatar. – Din germ. Adressant. DOOM
adresántă (înv.) (a-dre-) s. f., g.-d. art. adresántei; pl. adresánte
adresantei
ADRESÁNT, -Ă, adresanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană căreia îi este adresată o scrisoare, un colet etc.; destinatar. – Din germ. Adressant. DOOM
adresántă (înv.) (a-dre-) s. f., g.-d. art. adresántei; pl. adresánte
adresantele
ADRESÁNT, -Ă, adresanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană căreia îi este adresată o scrisoare, un colet etc.; destinatar. – Din germ. Adressant. DOOM
adresántă (înv.) (a-dre-) s. f., g.-d. art. adresántei; pl. adresánte
adresantelor
ADRESÁNT, -Ă, adresanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană căreia îi este adresată o scrisoare, un colet etc.; destinatar. – Din germ. Adressant. DOOM
adresántă (înv.) (a-dre-) s. f., g.-d. art. adresántei; pl. adresánte
adresantul
ADRESÁNT, -Ă, adresanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană căreia îi este adresată o scrisoare, un colet etc.; destinatar. – Din germ. Adressant. DOOM
adresántă (înv.) (a-dre-) s. f., g.-d. art. adresántei; pl. adresánte
adresantului
ADRESÁNT, -Ă, adresanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană căreia îi este adresată o scrisoare, un colet etc.; destinatar. – Din germ. Adressant. DOOM
adresántă (înv.) (a-dre-) s. f., g.-d. art. adresántei; pl. adresánte
adresanți
ADRESÁNT, -Ă, adresanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană căreia îi este adresată o scrisoare, un colet etc.; destinatar. – Din germ. Adressant. DOOM
adresántă (înv.) (a-dre-) s. f., g.-d. art. adresántei; pl. adresánte
adresanții
ADRESÁNT, -Ă, adresanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană căreia îi este adresată o scrisoare, un colet etc.; destinatar. – Din germ. Adressant. DOOM
adresántă (înv.) (a-dre-) s. f., g.-d. art. adresántei; pl. adresánte
adresanților
ADRESÁNT, -Ă, adresanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Persoană căreia îi este adresată o scrisoare, un colet etc.; destinatar. – Din germ. Adressant. DOOM
adresántă (înv.) (a-dre-) s. f., g.-d. art. adresántei; pl. adresánte
adresare
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresare
ADRESÁRE s.f. Acțiunea de a adresa. [< adresa].
adresarea
ADRESÁRE s.f. Acțiunea de a adresa. [< adresa].
adresară
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresarăm
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresarăți
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresase
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresasem
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresaseră
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresaserăm
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresaserăți
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresaseși
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresaseți
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresat
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresat
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser.
adresat
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser.
adresata
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser.
adresate
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser.
adresatei
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser.
adresatele
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser.
adresatelor
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser.
adresatul
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser.
adresatul
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser.
adresatului
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser.
adresatului
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser.
adresau
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresași
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresați
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresați
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser.
adresați
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser.
adresații
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser.
adresații
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser.
adresaților
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser.
adresaților
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser.
adrese
ADRÉSĂ, adrese, s. f. 1. Indicație (pe scrisori, pe colete etc.) cuprinzând numele și domiciliul destinatarului. ♦ Date care indică domiciliul unei persoane. ◊ Expr. (A spune, a vorbi etc. ceva) la adresa cuiva = (a spune, a vorbi etc. ceva) cu privire la cineva. A greși adresa = a) a nimeri în alt loc sau la altă persoană decât cea indicată; b) (fam.) a avea o părere greșită despre cineva sau ceva, a se înșela asupra cuiva. 2. Comunicare oficială făcută în scris de o organizație, o instituție etc. 3. (Inform.) Expresie (numerică) pentru localizarea informației în memorie (3). – Din fr. adresse. DOOM
adrésă (a-dre-) s. f., g.-d. art. adrései; pl. adrése
adresează
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresei
ADRÉSĂ, adrese, s. f. 1. Indicație (pe scrisori, pe colete etc.) cuprinzând numele și domiciliul destinatarului. ♦ Date care indică domiciliul unei persoane. ◊ Expr. (A spune, a vorbi etc. ceva) la adresa cuiva = (a spune, a vorbi etc. ceva) cu privire la cineva. A greși adresa = a) a nimeri în alt loc sau la altă persoană decât cea indicată; b) (fam.) a avea o părere greșită despre cineva sau ceva, a se înșela asupra cuiva. 2. Comunicare oficială făcută în scris de o organizație, o instituție etc. 3. (Inform.) Expresie (numerică) pentru localizarea informației în memorie (3). – Din fr. adresse. DOOM
adrésă (a-dre-) s. f., g.-d. art. adrései; pl. adrése
adresele
ADRÉSĂ, adrese, s. f. 1. Indicație (pe scrisori, pe colete etc.) cuprinzând numele și domiciliul destinatarului. ♦ Date care indică domiciliul unei persoane. ◊ Expr. (A spune, a vorbi etc. ceva) la adresa cuiva = (a spune, a vorbi etc. ceva) cu privire la cineva. A greși adresa = a) a nimeri în alt loc sau la altă persoană decât cea indicată; b) (fam.) a avea o părere greșită despre cineva sau ceva, a se înșela asupra cuiva. 2. Comunicare oficială făcută în scris de o organizație, o instituție etc. 3. (Inform.) Expresie (numerică) pentru localizarea informației în memorie (3). – Din fr. adresse. DOOM
adrésă (a-dre-) s. f., g.-d. art. adrései; pl. adrése
adreselor
ADRÉSĂ, adrese, s. f. 1. Indicație (pe scrisori, pe colete etc.) cuprinzând numele și domiciliul destinatarului. ♦ Date care indică domiciliul unei persoane. ◊ Expr. (A spune, a vorbi etc. ceva) la adresa cuiva = (a spune, a vorbi etc. ceva) cu privire la cineva. A greși adresa = a) a nimeri în alt loc sau la altă persoană decât cea indicată; b) (fam.) a avea o părere greșită despre cineva sau ceva, a se înșela asupra cuiva. 2. Comunicare oficială făcută în scris de o organizație, o instituție etc. 3. (Inform.) Expresie (numerică) pentru localizarea informației în memorie (3). – Din fr. adresse. DOOM
adrésă (a-dre-) s. f., g.-d. art. adrései; pl. adrése
adresez
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adreseze
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresezi
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresând
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresînd
ADRESÁ, adresez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) îndrepta (cu) vorba către cineva. 2. A (se) îndrepta către o persoană, o instituție etc. (cu) o invitație, o cerere etc.; a face apel la... ♦ Tranz. A scrie adresa pe o scrisoare, pe un pachet etc. – Din fr. adresser. DOOM
adresá (a ~) (a-dre-) vb., ind. prez. 3 adreseáză
adresări
ADRESÁRE s.f. Acțiunea de a adresa. [< adresa].
adresării
ADRESÁRE s.f. Acțiunea de a adresa. [< adresa].
adresările
ADRESÁRE s.f. Acțiunea de a adresa. [< adresa].
adresărilor
ADRESÁRE s.f. Acțiunea de a adresa. [< adresa].
adscendens
ÓCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului. – Lat. oc(u)lus.
adsoarbe
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsoarbă
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorb
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbant
ADSORBÁNT, adsorbanți, s. m. Corp pe suprafața căruia se fixează o substanță prin adsorbție. – Din fr. adsorbant. DOOM
adsorbánt (element care fixează pe suprafață) s. m., pl. adsorbánți
adsorbant
ADSORBÁNT, adsorbanți, s. m. Corp pe suprafața căruia se fixează o substanță prin adsorbție. – Din fr. adsorbant. DOOM
adsorbánt (element care fixează pe suprafață) s. m., pl. adsorbánți
adsorbanta
ADSORBÁNT, adsorbanți, s. m. Corp pe suprafața căruia se fixează o substanță prin adsorbție. – Din fr. adsorbant. DOOM
adsorbánt (element care fixează pe suprafață) s. m., pl. adsorbánți
adsorbante
ADSORBÁNT, adsorbanți, s. m. Corp pe suprafața căruia se fixează o substanță prin adsorbție. – Din fr. adsorbant. DOOM
adsorbánt (element care fixează pe suprafață) s. m., pl. adsorbánți
adsorbantei
ADSORBÁNT, adsorbanți, s. m. Corp pe suprafața căruia se fixează o substanță prin adsorbție. – Din fr. adsorbant. DOOM
adsorbánt (element care fixează pe suprafață) s. m., pl. adsorbánți
adsorbantele
ADSORBÁNT, adsorbanți, s. m. Corp pe suprafața căruia se fixează o substanță prin adsorbție. – Din fr. adsorbant. DOOM
adsorbánt (element care fixează pe suprafață) s. m., pl. adsorbánți
adsorbantelor
ADSORBÁNT, adsorbanți, s. m. Corp pe suprafața căruia se fixează o substanță prin adsorbție. – Din fr. adsorbant. DOOM
adsorbánt (element care fixează pe suprafață) s. m., pl. adsorbánți
adsorbantul
ADSORBÁNT, adsorbanți, s. m. Corp pe suprafața căruia se fixează o substanță prin adsorbție. – Din fr. adsorbant. DOOM
adsorbánt (element care fixează pe suprafață) s. m., pl. adsorbánți
adsorbantul
ADSORBÁNT, adsorbanți, s. m. Corp pe suprafața căruia se fixează o substanță prin adsorbție. – Din fr. adsorbant. DOOM
adsorbánt (element care fixează pe suprafață) s. m., pl. adsorbánți
adsorbantului
ADSORBÁNT, adsorbanți, s. m. Corp pe suprafața căruia se fixează o substanță prin adsorbție. – Din fr. adsorbant. DOOM
adsorbánt (element care fixează pe suprafață) s. m., pl. adsorbánți
adsorbantului
ADSORBÁNT, adsorbanți, s. m. Corp pe suprafața căruia se fixează o substanță prin adsorbție. – Din fr. adsorbant. DOOM
adsorbánt (element care fixează pe suprafață) s. m., pl. adsorbánți
adsorbanți
ADSORBÁNT, adsorbanți, s. m. Corp pe suprafața căruia se fixează o substanță prin adsorbție. – Din fr. adsorbant. DOOM
adsorbánt (element care fixează pe suprafață) s. m., pl. adsorbánți
adsorbanți
ADSORBÁNT, adsorbanți, s. m. Corp pe suprafața căruia se fixează o substanță prin adsorbție. – Din fr. adsorbant. DOOM
adsorbánt (element care fixează pe suprafață) s. m., pl. adsorbánți
adsorbanții
ADSORBÁNT, adsorbanți, s. m. Corp pe suprafața căruia se fixează o substanță prin adsorbție. – Din fr. adsorbant. DOOM
adsorbánt (element care fixează pe suprafață) s. m., pl. adsorbánți
adsorbanții
ADSORBÁNT, adsorbanți, s. m. Corp pe suprafața căruia se fixează o substanță prin adsorbție. – Din fr. adsorbant. DOOM
adsorbánt (element care fixează pe suprafață) s. m., pl. adsorbánți
adsorbanților
ADSORBÁNT, adsorbanți, s. m. Corp pe suprafața căruia se fixează o substanță prin adsorbție. – Din fr. adsorbant. DOOM
adsorbánt (element care fixează pe suprafață) s. m., pl. adsorbánți
adsorbanților
ADSORBÁNT, adsorbanți, s. m. Corp pe suprafața căruia se fixează o substanță prin adsorbție. – Din fr. adsorbant. DOOM
adsorbánt (element care fixează pe suprafață) s. m., pl. adsorbánți
adsorbat
ADSORBÁT, adsorbați, s. m. Substanță fixată prin absorbție pe suprafața unui corp. – Din fr. adsorbat. DOOM
adsorbát s. m., pl. adsorbáți
adsorbatul
ADSORBÁT, adsorbați, s. m. Substanță fixată prin absorbție pe suprafața unui corp. – Din fr. adsorbat. DOOM
adsorbát s. m., pl. adsorbáți
adsorbatului
ADSORBÁT, adsorbați, s. m. Substanță fixată prin absorbție pe suprafața unui corp. – Din fr. adsorbat. DOOM
adsorbát s. m., pl. adsorbáți
adsorbați
ADSORBÁT, adsorbați, s. m. Substanță fixată prin absorbție pe suprafața unui corp. – Din fr. adsorbat. DOOM
adsorbát s. m., pl. adsorbáți
adsorbații
ADSORBÁT, adsorbați, s. m. Substanță fixată prin absorbție pe suprafața unui corp. – Din fr. adsorbat. DOOM
adsorbát s. m., pl. adsorbáți
adsorbaților
ADSORBÁT, adsorbați, s. m. Substanță fixată prin absorbție pe suprafața unui corp. – Din fr. adsorbat. DOOM
adsorbát s. m., pl. adsorbáți
adsorbea
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbeai
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbeam
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbeau
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbeați
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbi
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbii
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbim
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbind
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbire
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbire
ADSORBÍ, pers. 3 adsoárbe, vb. IV. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. – Din fr. adsorber (după sorbi).
adsorbiră
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbirăm
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbirăți
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbise
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbisem
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbiseră
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbiserăm
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbiserăți
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbiseși
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbiseți
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbit
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbiși
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbiți
ADSORBÍ, adsórb, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe) A se produce o adsorbție. 2. Tranz. A fixa pe suprafață – Din fr. adsorber (după sorbi). DOOM
adsorbí (a ~) (a fixa pe suprafață) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adsórb, imperf. 3 sg. adsorbeá; conj. prez. 3 să adsoárbă
adsorbția
ADSÓRBȚIE s. f. Fixare și acumulare a moleculelor unui gaz sau ale unui lichid pe suprafața unui corp solid. – Din fr. adsorption. DOOM
adsórbție (fixare pe suprafață) (-sorb-ți-e) s. f., art. adsórbția (-ți-a), g.-d. art. adsórbției
adsorbție
ADSÓRBȚIE s. f. Fixare și acumulare a moleculelor unui gaz sau ale unui lichid pe suprafața unui corp solid. – Din fr. adsorption. DOOM
adsórbție (fixare pe suprafață) (-sorb-ți-e) s. f., art. adsórbția (-ți-a), g.-d. art. adsórbției
adsorbției
ADSÓRBȚIE s. f. Fixare și acumulare a moleculelor unui gaz sau ale unui lichid pe suprafața unui corp solid. – Din fr. adsorption. DOOM
adsórbție (fixare pe suprafață) (-sorb-ți-e) s. f., art. adsórbția (-ți-a), g.-d. art. adsórbției
adsorbții
ADSÓRBȚIE s. f. Fixare și acumulare a moleculelor unui gaz sau ale unui lichid pe suprafața unui corp solid. – Din fr. adsorption. DOOM
adsórbție (fixare pe suprafață) (-sorb-ți-e) s. f., art. adsórbția (-ți-a), g.-d. art. adsórbției
adsorbțiile
ADSÓRBȚIE s. f. Fixare și acumulare a moleculelor unui gaz sau ale unui lichid pe suprafața unui corp solid. – Din fr. adsorption. DOOM
adsórbție (fixare pe suprafață) (-sorb-ți-e) s. f., art. adsórbția (-ți-a), g.-d. art. adsórbției
adsorbțiilor
ADSÓRBȚIE s. f. Fixare și acumulare a moleculelor unui gaz sau ale unui lichid pe suprafața unui corp solid. – Din fr. adsorption. DOOM
adsórbție (fixare pe suprafață) (-sorb-ți-e) s. f., art. adsórbția (-ți-a), g.-d. art. adsórbției
adsorbțiune
ADSORBȚIÚNE s.f. v. adsorbție.
adstrat
ADSTRÁT, adstraturi, s. n. (Lingv.) Totalitatea elementelor străine care se adaugă unui idiom după constituirea lui. – Din fr. adstrat. DOOM
adstrát s. n., pl. adstráturi
adstratul
ADSTRÁT, adstraturi, s. n. (Lingv.) Totalitatea elementelor străine care se adaugă unui idiom după constituirea lui. – Din fr. adstrat. DOOM
adstrát s. n., pl. adstráturi
adstratului
ADSTRÁT, adstraturi, s. n. (Lingv.) Totalitatea elementelor străine care se adaugă unui idiom după constituirea lui. – Din fr. adstrat. DOOM
adstrát s. n., pl. adstráturi
adstraturi
ADSTRÁT, adstraturi, s. n. (Lingv.) Totalitatea elementelor străine care se adaugă unui idiom după constituirea lui. – Din fr. adstrat. DOOM
adstrát s. n., pl. adstráturi
adstraturile
ADSTRÁT, adstraturi, s. n. (Lingv.) Totalitatea elementelor străine care se adaugă unui idiom după constituirea lui. – Din fr. adstrat. DOOM
adstrát s. n., pl. adstráturi
adstraturilor
ADSTRÁT, adstraturi, s. n. (Lingv.) Totalitatea elementelor străine care se adaugă unui idiom după constituirea lui. – Din fr. adstrat. DOOM
adstrát s. n., pl. adstráturi
aduce
ADÚCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibăcie; a se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație, stare. 5. Intranz. A semăna întrucâtva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. și refl. (în loc. vb.) A(-și) aduce aminte = a(-și) aminti. – Lat. adducere. DOOM
adúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adúc, 1 pl. adúcem, 2 pl. adúceți, imperf. 3 sg. aduceá, perf. s. 1 sg. aduséi, 1 pl. adúserăm; imper. 2 sg. ádu (și: ád-o), neg. nu adúce, 2 pl. adúceți; ger. aducấnd; part. adús
aducere
ADÚCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce. ◊ Aducere-aminte = amintire. – V. aduce. DOOM
adúcere s. f., g.-d. art. adúcerii; pl. adúceri
aducerea
ADÚCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce. ◊ Aducere-aminte = amintire. – V. aduce. DOOM
adúcere s. f., g.-d. art. adúcerii; pl. adúceri
aduceri
ADÚCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce. ◊ Aducere-aminte = amintire. – V. aduce. DOOM
adúcere s. f., g.-d. art. adúcerii; pl. adúceri
aducerii
ADÚCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce. ◊ Aducere-aminte = amintire. – V. aduce. DOOM
adúcere s. f., g.-d. art. adúcerii; pl. adúceri
aducerile
ADÚCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce. ◊ Aducere-aminte = amintire. – V. aduce. DOOM
adúcere s. f., g.-d. art. adúcerii; pl. adúceri
aducerilor
ADÚCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce. ◊ Aducere-aminte = amintire. – V. aduce. DOOM
adúcere s. f., g.-d. art. adúcerii; pl. adúceri
aduct
ADÚCT s. n. Amestec cristalin în care o substanță este înglobată în rețeaua cristalină a altei substanțe. – Din fr. adducte. DOOM
adúct s. n.
aductor
ADUCTÓR, aductori, adj. (În sintagma) Mușchi aductor = mușchi2 care apropie un membru de planul de simetrie al corpului sau două organe unul de celălalt. – Din fr. adducteur, lat. adductor. DOOM
aductór adj. m., pl. aductóri
aducătoare
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducătoare
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducătoarea
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducătoarea
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducătoarei
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducătoarei
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducătoarele
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducătoarele
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducătoarelor
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducătoarelor
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducător
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducător
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducători
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducători
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducătorii
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducătorii
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducătorilor
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducătorilor
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducătorul
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducătorul
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducătorului
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducătorului
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător. DOOM
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducția
ADUCȚIÚNE s. f. v. aducție. DOOM
adúcție / aducțiúne (-ți-e / -ți-u-) s. f., art. adúcția (-ți-a) / aducțiúnea, g.-d. art. adúcției / aducțiúnii; pl. adúcții / aducțiúni, art. adúcțiile (-ți-i-) / aducțiúnile
aducție
ADUCȚIÚNE s. f. v. aducție. DOOM
adúcție / aducțiúne (-ți-e / -ți-u-) s. f., art. adúcția (-ți-a) / aducțiúnea, g.-d. art. adúcției / aducțiúnii; pl. adúcții / aducțiúni, art. adúcțiile (-ți-i-) / aducțiúnile
aducției
ADUCȚIÚNE s. f. v. aducție. DOOM
adúcție / aducțiúne (-ți-e / -ți-u-) s. f., art. adúcția (-ți-a) / aducțiúnea, g.-d. art. adúcției / aducțiúnii; pl. adúcții / aducțiúni, art. adúcțiile (-ți-i-) / aducțiúnile
aducții
ADUCȚIÚNE s. f. v. aducție. DOOM
adúcție / aducțiúne (-ți-e / -ți-u-) s. f., art. adúcția (-ți-a) / aducțiúnea, g.-d. art. adúcției / aducțiúnii; pl. adúcții / aducțiúni, art. adúcțiile (-ți-i-) / aducțiúnile
aducțiile
ADUCȚIÚNE s. f. v. aducție. DOOM
adúcție / aducțiúne (-ți-e / -ți-u-) s. f., art. adúcția (-ți-a) / aducțiúnea, g.-d. art. adúcției / aducțiúnii; pl. adúcții / aducțiúni, art. adúcțiile (-ți-i-) / aducțiúnile
aducțiilor
ADUCȚIÚNE s. f. v. aducție. DOOM
adúcție / aducțiúne (-ți-e / -ți-u-) s. f., art. adúcția (-ți-a) / aducțiúnea, g.-d. art. adúcției / aducțiúnii; pl. adúcții / aducțiúni, art. adúcțiile (-ți-i-) / aducțiúnile
aducțiune
ADUCȚIÚNE s. f. v. aducție. DOOM
adúcție / aducțiúne (-ți-e / -ți-u-) s. f., art. adúcția (-ți-a) / aducțiúnea, g.-d. art. adúcției / aducțiúnii; pl. adúcții / aducțiúni, art. adúcțiile (-ți-i-) / aducțiúnile
adula
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adulai
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adulam
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adular
ADULÁR s.n. (Geol.) Varietate de ortoză, transparentă, incoloră, cu reflexe argintii. [< fr. adulaire].
adulare
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adulare
ADULÁR s.n. (Geol.) Varietate de ortoză, transparentă, incoloră, cu reflexe argintii. [< fr. adulaire].
adulare
ADULÁRE, adulări, s. f. Faptul de a adula; lingușire, flatare (servilă), adulație. – V. adula. DOOM
aduláre s. f., g.-d. art. adulắrii; pl. adulắri
adularea
ADULÁRE, adulări, s. f. Faptul de a adula; lingușire, flatare (servilă), adulație. – V. adula. DOOM
aduláre s. f., g.-d. art. adulắrii; pl. adulắri
adularele
ADULÁR s.n. (Geol.) Varietate de ortoză, transparentă, incoloră, cu reflexe argintii. [< fr. adulaire].
adularelor
ADULÁR s.n. (Geol.) Varietate de ortoză, transparentă, incoloră, cu reflexe argintii. [< fr. adulaire].
adularul
ADULÁR s.n. (Geol.) Varietate de ortoză, transparentă, incoloră, cu reflexe argintii. [< fr. adulaire].
adularului
ADULÁR s.n. (Geol.) Varietate de ortoză, transparentă, incoloră, cu reflexe argintii. [< fr. adulaire].
adulară
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adularăm
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adularăți
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adulase
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adulasem
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adulaseră
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adulaserăm
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adulaserăți
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adulaseși
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adulaseți
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adulat
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adulat
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari.
adulatoare
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulatoare
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulatoarea
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulatoarea
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulatoarei
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulatoarei
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulatoarele
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulatoarele
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulatoarelor
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulatoarelor
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulator
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulator
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulatori
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulatori
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulatorii
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulatorii
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulatorilor
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulatorilor
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulatorul
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulatorul
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulatorului
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulatorului
ADULATÓR, -OÁRE, adulatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care adulează; lingușitor. – Din fr. adulateur, lat. adulator. DOOM
adulatór adj. m., s. m., pl. adulatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. adulatoáre
adulau
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adulași
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adulați
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adulația
ADULÁȚIE, adulații, s. f. Adulare. – Din fr. adulation, lat. adulatio. DOOM
aduláție (-ți-e) s. f., art. aduláția (-ți-a), g.-d. art. aduláției; pl. aduláții, art. aduláțiile (-ți-i-)
adulație
ADULÁȚIE, adulații, s. f. Adulare. – Din fr. adulation, lat. adulatio. DOOM
aduláție (-ți-e) s. f., art. aduláția (-ți-a), g.-d. art. aduláției; pl. aduláții, art. aduláțiile (-ți-i-)
adulației
ADULÁȚIE, adulații, s. f. Adulare. – Din fr. adulation, lat. adulatio. DOOM
aduláție (-ți-e) s. f., art. aduláția (-ți-a), g.-d. art. aduláției; pl. aduláții, art. aduláțiile (-ți-i-)
adulații
ADULÁȚIE, adulații, s. f. Adulare. – Din fr. adulation, lat. adulatio. DOOM
aduláție (-ți-e) s. f., art. aduláția (-ți-a), g.-d. art. aduláției; pl. aduláții, art. aduláțiile (-ți-i-)
adulațiile
ADULÁȚIE, adulații, s. f. Adulare. – Din fr. adulation, lat. adulatio. DOOM
aduláție (-ți-e) s. f., art. aduláția (-ți-a), g.-d. art. aduláției; pl. aduláții, art. aduláțiile (-ți-i-)
adulațiilor
ADULÁȚIE, adulații, s. f. Adulare. – Din fr. adulation, lat. adulatio. DOOM
aduláție (-ți-e) s. f., art. aduláția (-ți-a), g.-d. art. aduláției; pl. aduláții, art. aduláțiile (-ți-i-)
adulațiune
ADULAȚIÚNE s.f. v. adulație.
adulează
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adulez
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
aduleze
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adulezi
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adulmec
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmeca
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecai
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecam
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecare
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecare
ADULMECÁRE, adulmecări, s. f. Acțiunea de a adulmeca. – V. adulmeca. DOOM
adulmecáre s. f., g.-d. art. adulmecắrii; pl. adulmecắri
adulmecarea
ADULMECÁRE, adulmecări, s. f. Acțiunea de a adulmeca. – V. adulmeca. DOOM
adulmecáre s. f., g.-d. art. adulmecắrii; pl. adulmecắri
adulmecară
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecarăm
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecarăți
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecase
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecasem
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecaseră
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecaserăm
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecaserăți
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecaseși
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecaseți
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecat
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecat
ADULMECÁ, adúlmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec.
adulmecata
ADULMECÁ, adúlmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec.
adulmecate
ADULMECÁ, adúlmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec.
adulmecatei
ADULMECÁ, adúlmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec.
adulmecatele
ADULMECÁ, adúlmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec.
adulmecatelor
ADULMECÁ, adúlmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec.
adulmecatul
ADULMECÁ, adúlmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec.
adulmecatului
ADULMECÁ, adúlmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec.
adulmecau
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecași
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecați
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecați
ADULMECÁ, adúlmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec.
adulmecații
ADULMECÁ, adúlmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec.
adulmecaților
ADULMECÁ, adúlmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec.
adulmece
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmeci
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecând
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecînd
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adulmecări
ADULMECÁRE, adulmecări, s. f. Acțiunea de a adulmeca. – V. adulmeca. DOOM
adulmecáre s. f., g.-d. art. adulmecắrii; pl. adulmecắri
adulmecării
ADULMECÁRE, adulmecări, s. f. Acțiunea de a adulmeca. – V. adulmeca. DOOM
adulmecáre s. f., g.-d. art. adulmecắrii; pl. adulmecắri
adulmecările
ADULMECÁRE, adulmecări, s. f. Acțiunea de a adulmeca. – V. adulmeca. DOOM
adulmecáre s. f., g.-d. art. adulmecắrii; pl. adulmecắri
adulmecărilor
ADULMECÁRE, adulmecări, s. f. Acțiunea de a adulmeca. – V. adulmeca. DOOM
adulmecáre s. f., g.-d. art. adulmecắrii; pl. adulmecắri
adulmecătoare
ADULMECĂTÓR, -OÁRE, adulmecători, -oare, adj. (Rar) Care adulmecă; (despre câini) cu miros fin. – Adulmeca + suf. -ător. DOOM
adulmecătór (rar) adj. m., pl. adulmecătóri; f. sg. și pl. adulmecătoáre
adulmecătoarea
ADULMECĂTÓR, -OÁRE, adulmecători, -oare, adj. (Rar) Care adulmecă; (despre câini) cu miros fin. – Adulmeca + suf. -ător. DOOM
adulmecătór (rar) adj. m., pl. adulmecătóri; f. sg. și pl. adulmecătoáre
adulmecătoarei
ADULMECĂTÓR, -OÁRE, adulmecători, -oare, adj. (Rar) Care adulmecă; (despre câini) cu miros fin. – Adulmeca + suf. -ător. DOOM
adulmecătór (rar) adj. m., pl. adulmecătóri; f. sg. și pl. adulmecătoáre
adulmecătoarele
ADULMECĂTÓR, -OÁRE, adulmecători, -oare, adj. (Rar) Care adulmecă; (despre câini) cu miros fin. – Adulmeca + suf. -ător. DOOM
adulmecătór (rar) adj. m., pl. adulmecătóri; f. sg. și pl. adulmecătoáre
adulmecătoarelor
ADULMECĂTÓR, -OÁRE, adulmecători, -oare, adj. (Rar) Care adulmecă; (despre câini) cu miros fin. – Adulmeca + suf. -ător. DOOM
adulmecătór (rar) adj. m., pl. adulmecătóri; f. sg. și pl. adulmecătoáre
adulmecător
ADULMECĂTÓR, -OÁRE, adulmecători, -oare, adj. (Rar) Care adulmecă; (despre câini) cu miros fin. – Adulmeca + suf. -ător. DOOM
adulmecătór (rar) adj. m., pl. adulmecătóri; f. sg. și pl. adulmecătoáre
adulmecători
ADULMECĂTÓR, -OÁRE, adulmecători, -oare, adj. (Rar) Care adulmecă; (despre câini) cu miros fin. – Adulmeca + suf. -ător. DOOM
adulmecătór (rar) adj. m., pl. adulmecătóri; f. sg. și pl. adulmecătoáre
adulmecătorii
ADULMECĂTÓR, -OÁRE, adulmecători, -oare, adj. (Rar) Care adulmecă; (despre câini) cu miros fin. – Adulmeca + suf. -ător. DOOM
adulmecătór (rar) adj. m., pl. adulmecătóri; f. sg. și pl. adulmecătoáre
adulmecătorilor
ADULMECĂTÓR, -OÁRE, adulmecători, -oare, adj. (Rar) Care adulmecă; (despre câini) cu miros fin. – Adulmeca + suf. -ător. DOOM
adulmecătór (rar) adj. m., pl. adulmecătóri; f. sg. și pl. adulmecătoáre
adulmecătorul
ADULMECĂTÓR, -OÁRE, adulmecători, -oare, adj. (Rar) Care adulmecă; (despre câini) cu miros fin. – Adulmeca + suf. -ător. DOOM
adulmecătór (rar) adj. m., pl. adulmecătóri; f. sg. și pl. adulmecătoáre
adulmecătorului
ADULMECĂTÓR, -OÁRE, adulmecători, -oare, adj. (Rar) Care adulmecă; (despre câini) cu miros fin. – Adulmeca + suf. -ător. DOOM
adulmecătór (rar) adj. m., pl. adulmecătóri; f. sg. și pl. adulmecătoáre
adult
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adult
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adulta
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adulta
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adulte
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adulte
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adultei
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adultei
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adultele
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adultele
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adultelor
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adultelor
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adulter
ADULTÉR, -Ă, adulteri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre soți) Care a încălcat fidelitatea conjugală. 2. S. n. Infracțiune care constă în încălcarea fidelității conjugale de către unul dintre soți. – Din fr. adultère, lat. adulterium. DOOM
adultér2 s. n., pl. adultére
adultera
ADULTÉR, -Ă, adulteri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre soți) Care a încălcat fidelitatea conjugală. 2. S. n. Infracțiune care constă în încălcarea fidelității conjugale de către unul dintre soți. – Din fr. adultère, lat. adulterium. DOOM
adultér2 s. n., pl. adultére
adultera
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulterai
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulteram
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulterare
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulterare
ADULTERÁRE, adulterări, s. f. (Livr.) Falsificare, denaturare. – După fr. adultération, engl. adulteration.
adulterarea
ADULTERÁRE, adulterări, s. f. (Livr.) Falsificare, denaturare. – După fr. adultération, engl. adulteration.
adulterară
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulterarăm
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulterarăți
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulterase
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulterasem
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulteraseră
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulteraserăm
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulteraserăți
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulteraseși
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulteraseți
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulterat
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulterat
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulterau
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulterași
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulterați
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adultere
ADULTÉR, -Ă, adulteri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre soți) Care a încălcat fidelitatea conjugală. 2. S. n. Infracțiune care constă în încălcarea fidelității conjugale de către unul dintre soți. – Din fr. adultère, lat. adulterium. DOOM
adultér2 s. n., pl. adultére
adulterează
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulterei
ADULTÉR, -Ă, adulteri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre soți) Care a încălcat fidelitatea conjugală. 2. S. n. Infracțiune care constă în încălcarea fidelității conjugale de către unul dintre soți. – Din fr. adultère, lat. adulterium. DOOM
adultér2 s. n., pl. adultére
adulterele
ADULTÉR, -Ă, adulteri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre soți) Care a încălcat fidelitatea conjugală. 2. S. n. Infracțiune care constă în încălcarea fidelității conjugale de către unul dintre soți. – Din fr. adultère, lat. adulterium. DOOM
adultér2 s. n., pl. adultére
adulterelor
ADULTÉR, -Ă, adulteri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre soți) Care a încălcat fidelitatea conjugală. 2. S. n. Infracțiune care constă în încălcarea fidelității conjugale de către unul dintre soți. – Din fr. adultère, lat. adulterium. DOOM
adultér2 s. n., pl. adultére
adulterez
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adultereze
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulterezi
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulteri
ADULTÉR, -Ă, adulteri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre soți) Care a încălcat fidelitatea conjugală. 2. S. n. Infracțiune care constă în încălcarea fidelității conjugale de către unul dintre soți. – Din fr. adultère, lat. adulterium. DOOM
adultér2 s. n., pl. adultére
adulterii
ADULTÉR, -Ă, adulteri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre soți) Care a încălcat fidelitatea conjugală. 2. S. n. Infracțiune care constă în încălcarea fidelității conjugale de către unul dintre soți. – Din fr. adultère, lat. adulterium. DOOM
adultér2 s. n., pl. adultére
adulterilor
ADULTÉR, -Ă, adulteri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre soți) Care a încălcat fidelitatea conjugală. 2. S. n. Infracțiune care constă în încălcarea fidelității conjugale de către unul dintre soți. – Din fr. adultère, lat. adulterium. DOOM
adultér2 s. n., pl. adultére
adulterin
ADULTERÍN, -Ă, adulterini, -e, adj. (Adesea substantivat) Născut dintr-un adulter. – Din fr. adultérin, lat. adulterinus. DOOM
adulterín (născut din adulter) adj. m., pl. adulteríni; f. adulterínă, pl. adulteríne
adulterina
ADULTERÍN, -Ă, adulterini, -e, adj. (Adesea substantivat) Născut dintr-un adulter. – Din fr. adultérin, lat. adulterinus. DOOM
adulterín (născut din adulter) adj. m., pl. adulteríni; f. adulterínă, pl. adulteríne
adulterine
ADULTERÍN, -Ă, adulterini, -e, adj. (Adesea substantivat) Născut dintr-un adulter. – Din fr. adultérin, lat. adulterinus. DOOM
adulterín (născut din adulter) adj. m., pl. adulteríni; f. adulterínă, pl. adulteríne
adulterinei
ADULTERÍN, -Ă, adulterini, -e, adj. (Adesea substantivat) Născut dintr-un adulter. – Din fr. adultérin, lat. adulterinus. DOOM
adulterín (născut din adulter) adj. m., pl. adulteríni; f. adulterínă, pl. adulteríne
adulterinele
ADULTERÍN, -Ă, adulterini, -e, adj. (Adesea substantivat) Născut dintr-un adulter. – Din fr. adultérin, lat. adulterinus. DOOM
adulterín (născut din adulter) adj. m., pl. adulteríni; f. adulterínă, pl. adulteríne
adulterinelor
ADULTERÍN, -Ă, adulterini, -e, adj. (Adesea substantivat) Născut dintr-un adulter. – Din fr. adultérin, lat. adulterinus. DOOM
adulterín (născut din adulter) adj. m., pl. adulteríni; f. adulterínă, pl. adulteríne
adulterini
ADULTERÍN, -Ă, adulterini, -e, adj. (Adesea substantivat) Născut dintr-un adulter. – Din fr. adultérin, lat. adulterinus. DOOM
adulterín (născut din adulter) adj. m., pl. adulteríni; f. adulterínă, pl. adulteríne
adulterinii
ADULTERÍN, -Ă, adulterini, -e, adj. (Adesea substantivat) Născut dintr-un adulter. – Din fr. adultérin, lat. adulterinus. DOOM
adulterín (născut din adulter) adj. m., pl. adulteríni; f. adulterínă, pl. adulteríne
adulterinilor
ADULTERÍN, -Ă, adulterini, -e, adj. (Adesea substantivat) Născut dintr-un adulter. – Din fr. adultérin, lat. adulterinus. DOOM
adulterín (născut din adulter) adj. m., pl. adulteríni; f. adulterínă, pl. adulteríne
adulterinul
ADULTERÍN, -Ă, adulterini, -e, adj. (Adesea substantivat) Născut dintr-un adulter. – Din fr. adultérin, lat. adulterinus. DOOM
adulterín (născut din adulter) adj. m., pl. adulteríni; f. adulterínă, pl. adulteríne
adulterinului
ADULTERÍN, -Ă, adulterini, -e, adj. (Adesea substantivat) Născut dintr-un adulter. – Din fr. adultérin, lat. adulterinus. DOOM
adulterín (născut din adulter) adj. m., pl. adulteríni; f. adulterínă, pl. adulteríne
adulterul
ADULTÉR, -Ă, adulteri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre soți) Care a încălcat fidelitatea conjugală. 2. S. n. Infracțiune care constă în încălcarea fidelității conjugale de către unul dintre soți. – Din fr. adultère, lat. adulterium. DOOM
adultér2 s. n., pl. adultére
adulterului
ADULTÉR, -Ă, adulteri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre soți) Care a încălcat fidelitatea conjugală. 2. S. n. Infracțiune care constă în încălcarea fidelității conjugale de către unul dintre soți. – Din fr. adultère, lat. adulterium. DOOM
adultér2 s. n., pl. adultére
adulterând
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulterînd
ADULTERÁ vb. I tr. (Rar) A falsifica, a altera un text. [Cf. fr. adultérer].
adulterări
ADULTERÁRE, adulterări, s. f. (Livr.) Falsificare, denaturare. – După fr. adultération, engl. adulteration.
adulterării
ADULTERÁRE, adulterări, s. f. (Livr.) Falsificare, denaturare. – După fr. adultération, engl. adulteration.
adulterările
ADULTERÁRE, adulterări, s. f. (Livr.) Falsificare, denaturare. – După fr. adultération, engl. adulteration.
adulterărilor
ADULTERÁRE, adulterări, s. f. (Livr.) Falsificare, denaturare. – După fr. adultération, engl. adulteration.
adultul
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adultul
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adultului
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adultului
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adulând
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adulînd
ADULÁ, adulez, vb. I. Tranz. A linguși, a flata pe cineva (în chip servil). – Din fr. aduler, lat. adulari. DOOM
adulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aduleáză
adulări
ADULÁRE, adulări, s. f. Faptul de a adula; lingușire, flatare (servilă), adulație. – V. adula. DOOM
aduláre s. f., g.-d. art. adulắrii; pl. adulắri
adulării
ADULÁRE, adulări, s. f. Faptul de a adula; lingușire, flatare (servilă), adulație. – V. adula. DOOM
aduláre s. f., g.-d. art. adulắrii; pl. adulắri
adulările
ADULÁRE, adulări, s. f. Faptul de a adula; lingușire, flatare (servilă), adulație. – V. adula. DOOM
aduláre s. f., g.-d. art. adulắrii; pl. adulắri
adulărilor
ADULÁRE, adulări, s. f. Faptul de a adula; lingușire, flatare (servilă), adulație. – V. adula. DOOM
aduláre s. f., g.-d. art. adulắrii; pl. adulắri
adulți
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adulți
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adulții
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adulții
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adulților
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adulților
ADÚLT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus. DOOM
adúlt adj. m., s. m., pl. adúlți; adj. f., s. f. adúltă, pl. adúlte
adumbrea
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbreai
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbream
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbrească
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbreau
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbreați
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbresc
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbrește
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbrești
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbri
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbrii
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbrim
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbrind
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbrire
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbrire
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbrirea
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbriri
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbririi
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbririle
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbririlor
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbriră
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbrirăm
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbrirăți
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbrise
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbrisem
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbriseră
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbriserăm
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbriserăți
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbriseși
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbriseți
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbrit
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbrit
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbrita
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbrite
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbritei
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbritele
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbritelor
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbritul
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbritului
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbriși
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbriți
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbriți
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbriții
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adumbriților
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri). DOOM
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă
adun
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
aduna
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunai
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunam
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunare
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunare
ADUNÁRE, adunări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aduna și rezultatul ei. 2. Una dintre cele patru operații aritmetice, care constă în totalizarea mai multor numere într-unul singur. 3. Întrunire a mai multor persoane în scopul discutării unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊ Adunare constituantă = adunare alcătuită din reprezentanți aleși în vederea votării sau modificării unei constituții. Adunare legislativă = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunța prin vot asupra proiectelor de legi. Adunare națională = a) organ suprem al puterii de stat în unele țări; b) organ de stat cu funcții legislative sau consultative. Adunare generală = adunare cu participarea generală a membrilor în anumite organizații, întreprinderi etc. 4. Concentrare a unor ființe într-un singur loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjecție) Semnal dat pentru strângerea într-o formație ordonată a unei trupe sau a unui grup organizat. 6. Culegere, colecție (de texte). 7. (Înv. și reg.) Petrecere. – V. aduna. DOOM
adunáre s. f., g.-d. art. adunắrii; pl. adunắri
adunarea
ADUNÁRE, adunări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aduna și rezultatul ei. 2. Una dintre cele patru operații aritmetice, care constă în totalizarea mai multor numere într-unul singur. 3. Întrunire a mai multor persoane în scopul discutării unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊ Adunare constituantă = adunare alcătuită din reprezentanți aleși în vederea votării sau modificării unei constituții. Adunare legislativă = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunța prin vot asupra proiectelor de legi. Adunare națională = a) organ suprem al puterii de stat în unele țări; b) organ de stat cu funcții legislative sau consultative. Adunare generală = adunare cu participarea generală a membrilor în anumite organizații, întreprinderi etc. 4. Concentrare a unor ființe într-un singur loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjecție) Semnal dat pentru strângerea într-o formație ordonată a unei trupe sau a unui grup organizat. 6. Culegere, colecție (de texte). 7. (Înv. și reg.) Petrecere. – V. aduna. DOOM
adunáre s. f., g.-d. art. adunắrii; pl. adunắri
adunară
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunarăm
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunarăți
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunase
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunasem
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunaseră
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunaserăm
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunaserăți
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunaseși
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunaseți
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunat
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunat
ADUNÁT, -Ă, adunați, -te, adj., s. f. 1. Adj. Strâns2 (la un loc). ♦ Spec. (Despre așezări rurale) Cu case așezate una lângă alta, în strânsă apropiere. 2. S. f. art. (Reg.) Una dintre figurile jocului călușarilor. – V. aduna. DOOM
adunáta (figură la căluș) (reg.) s. f. art., neart. adunátă, g.-d. art. adunátei; pl. adunáte
adunata
ADUNÁT, -Ă, adunați, -te, adj., s. f. 1. Adj. Strâns2 (la un loc). ♦ Spec. (Despre așezări rurale) Cu case așezate una lângă alta, în strânsă apropiere. 2. S. f. art. (Reg.) Una dintre figurile jocului călușarilor. – V. aduna. DOOM
adunáta (figură la căluș) (reg.) s. f. art., neart. adunátă, g.-d. art. adunátei; pl. adunáte
adunata
ADUNÁT, -Ă, adunați, -te, adj., s. f. 1. Adj. Strâns2 (la un loc). ♦ Spec. (Despre așezări rurale) Cu case așezate una lângă alta, în strânsă apropiere. 2. S. f. art. (Reg.) Una dintre figurile jocului călușarilor. – V. aduna. DOOM
adunáta (figură la căluș) (reg.) s. f. art., neart. adunátă, g.-d. art. adunátei; pl. adunáte
adunate
ADUNÁT, -Ă, adunați, -te, adj., s. f. 1. Adj. Strâns2 (la un loc). ♦ Spec. (Despre așezări rurale) Cu case așezate una lângă alta, în strânsă apropiere. 2. S. f. art. (Reg.) Una dintre figurile jocului călușarilor. – V. aduna. DOOM
adunáta (figură la căluș) (reg.) s. f. art., neart. adunátă, g.-d. art. adunátei; pl. adunáte
adunate
ADUNÁT, -Ă, adunați, -te, adj., s. f. 1. Adj. Strâns2 (la un loc). ♦ Spec. (Despre așezări rurale) Cu case așezate una lângă alta, în strânsă apropiere. 2. S. f. art. (Reg.) Una dintre figurile jocului călușarilor. – V. aduna. DOOM
adunáta (figură la căluș) (reg.) s. f. art., neart. adunátă, g.-d. art. adunátei; pl. adunáte
adunatei
ADUNÁT, -Ă, adunați, -te, adj., s. f. 1. Adj. Strâns2 (la un loc). ♦ Spec. (Despre așezări rurale) Cu case așezate una lângă alta, în strânsă apropiere. 2. S. f. art. (Reg.) Una dintre figurile jocului călușarilor. – V. aduna. DOOM
adunáta (figură la căluș) (reg.) s. f. art., neart. adunátă, g.-d. art. adunátei; pl. adunáte
adunatei
ADUNÁT, -Ă, adunați, -te, adj., s. f. 1. Adj. Strâns2 (la un loc). ♦ Spec. (Despre așezări rurale) Cu case așezate una lângă alta, în strânsă apropiere. 2. S. f. art. (Reg.) Una dintre figurile jocului călușarilor. – V. aduna. DOOM
adunáta (figură la căluș) (reg.) s. f. art., neart. adunátă, g.-d. art. adunátei; pl. adunáte
adunatele
ADUNÁT, -Ă, adunați, -te, adj., s. f. 1. Adj. Strâns2 (la un loc). ♦ Spec. (Despre așezări rurale) Cu case așezate una lângă alta, în strânsă apropiere. 2. S. f. art. (Reg.) Una dintre figurile jocului călușarilor. – V. aduna. DOOM
adunáta (figură la căluș) (reg.) s. f. art., neart. adunátă, g.-d. art. adunátei; pl. adunáte
adunatele
ADUNÁT, -Ă, adunați, -te, adj., s. f. 1. Adj. Strâns2 (la un loc). ♦ Spec. (Despre așezări rurale) Cu case așezate una lângă alta, în strânsă apropiere. 2. S. f. art. (Reg.) Una dintre figurile jocului călușarilor. – V. aduna. DOOM
adunáta (figură la căluș) (reg.) s. f. art., neart. adunátă, g.-d. art. adunátei; pl. adunáte
adunatelor
ADUNÁT, -Ă, adunați, -te, adj., s. f. 1. Adj. Strâns2 (la un loc). ♦ Spec. (Despre așezări rurale) Cu case așezate una lângă alta, în strânsă apropiere. 2. S. f. art. (Reg.) Una dintre figurile jocului călușarilor. – V. aduna. DOOM
adunáta (figură la căluș) (reg.) s. f. art., neart. adunátă, g.-d. art. adunátei; pl. adunáte
adunatelor
ADUNÁT, -Ă, adunați, -te, adj., s. f. 1. Adj. Strâns2 (la un loc). ♦ Spec. (Despre așezări rurale) Cu case așezate una lângă alta, în strânsă apropiere. 2. S. f. art. (Reg.) Una dintre figurile jocului călușarilor. – V. aduna. DOOM
adunáta (figură la căluș) (reg.) s. f. art., neart. adunátă, g.-d. art. adunátei; pl. adunáte
adunatul
ADUNÁT, -Ă, adunați, -te, adj., s. f. 1. Adj. Strâns2 (la un loc). ♦ Spec. (Despre așezări rurale) Cu case așezate una lângă alta, în strânsă apropiere. 2. S. f. art. (Reg.) Una dintre figurile jocului călușarilor. – V. aduna. DOOM
adunáta (figură la căluș) (reg.) s. f. art., neart. adunátă, g.-d. art. adunátei; pl. adunáte
adunatului
ADUNÁT, -Ă, adunați, -te, adj., s. f. 1. Adj. Strâns2 (la un loc). ♦ Spec. (Despre așezări rurale) Cu case așezate una lângă alta, în strânsă apropiere. 2. S. f. art. (Reg.) Una dintre figurile jocului călușarilor. – V. aduna. DOOM
adunáta (figură la căluș) (reg.) s. f. art., neart. adunátă, g.-d. art. adunátei; pl. adunáte
adunau
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunași
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunați
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunați
ADUNÁT, -Ă, adunați, -te, adj., s. f. 1. Adj. Strâns2 (la un loc). ♦ Spec. (Despre așezări rurale) Cu case așezate una lângă alta, în strânsă apropiere. 2. S. f. art. (Reg.) Una dintre figurile jocului călușarilor. – V. aduna. DOOM
adunáta (figură la căluș) (reg.) s. f. art., neart. adunátă, g.-d. art. adunátei; pl. adunáte
adunații
ADUNÁT, -Ă, adunați, -te, adj., s. f. 1. Adj. Strâns2 (la un loc). ♦ Spec. (Despre așezări rurale) Cu case așezate una lângă alta, în strânsă apropiere. 2. S. f. art. (Reg.) Una dintre figurile jocului călușarilor. – V. aduna. DOOM
adunáta (figură la căluș) (reg.) s. f. art., neart. adunátă, g.-d. art. adunátei; pl. adunáte
adunaților
ADUNÁT, -Ă, adunați, -te, adj., s. f. 1. Adj. Strâns2 (la un loc). ♦ Spec. (Despre așezări rurale) Cu case așezate una lângă alta, în strânsă apropiere. 2. S. f. art. (Reg.) Una dintre figurile jocului călușarilor. – V. aduna. DOOM
adunáta (figură la căluș) (reg.) s. f. art., neart. adunátă, g.-d. art. adunátei; pl. adunáte
adunc
ADÚNC, -Ă adj. (Biol.; despre organe) Încovoiat la vârf, încârligat, curbat; aduncat. [Cf. it. adunco, lat. aduncus].
adunca
ADÚNC, -Ă adj. (Biol.; despre organe) Încovoiat la vârf, încârligat, curbat; aduncat. [Cf. it. adunco, lat. aduncus].
aduncat
ADUNCÁT, -Ă adj. Adunc. [< adunc].
aduncata
ADUNCÁT, -Ă adj. Adunc. [< adunc].
aduncate
ADUNCÁT, -Ă adj. Adunc. [< adunc].
aduncatei
ADUNCÁT, -Ă adj. Adunc. [< adunc].
aduncatele
ADUNCÁT, -Ă adj. Adunc. [< adunc].
aduncatelor
ADUNCÁT, -Ă adj. Adunc. [< adunc].
aduncatul
ADUNCÁT, -Ă adj. Adunc. [< adunc].
aduncatului
ADUNCÁT, -Ă adj. Adunc. [< adunc].
aduncați
ADUNCÁT, -Ă adj. Adunc. [< adunc].
aduncații
ADUNCÁT, -Ă adj. Adunc. [< adunc].
aduncaților
ADUNCÁT, -Ă adj. Adunc. [< adunc].
adunce
ADÚNC, -Ă adj. (Biol.; despre organe) Încovoiat la vârf, încârligat, curbat; aduncat. [Cf. it. adunco, lat. aduncus].
aduncei
ADÚNC, -Ă adj. (Biol.; despre organe) Încovoiat la vârf, încârligat, curbat; aduncat. [Cf. it. adunco, lat. aduncus].
aduncele
ADÚNC, -Ă adj. (Biol.; despre organe) Încovoiat la vârf, încârligat, curbat; aduncat. [Cf. it. adunco, lat. aduncus].
aduncelor
ADÚNC, -Ă adj. (Biol.; despre organe) Încovoiat la vârf, încârligat, curbat; aduncat. [Cf. it. adunco, lat. aduncus].
adunci
ADÚNC, -Ă adj. (Biol.; despre organe) Încovoiat la vârf, încârligat, curbat; aduncat. [Cf. it. adunco, lat. aduncus].
aduncii
ADÚNC, -Ă adj. (Biol.; despre organe) Încovoiat la vârf, încârligat, curbat; aduncat. [Cf. it. adunco, lat. aduncus].
aduncilor
ADÚNC, -Ă adj. (Biol.; despre organe) Încovoiat la vârf, încârligat, curbat; aduncat. [Cf. it. adunco, lat. aduncus].
aduncul
ADÚNC, -Ă adj. (Biol.; despre organe) Încovoiat la vârf, încârligat, curbat; aduncat. [Cf. it. adunco, lat. aduncus].
aduncului
ADÚNC, -Ă adj. (Biol.; despre organe) Încovoiat la vârf, încârligat, curbat; aduncat. [Cf. it. adunco, lat. aduncus].
adune
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
aduni
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunând
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunînd
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. ♦ A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare. DOOM
aduná (a ~) vb., ind. prez. 3 adúnă
adunări
ADUNÁRE, adunări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aduna și rezultatul ei. 2. Una dintre cele patru operații aritmetice, care constă în totalizarea mai multor numere într-unul singur. 3. Întrunire a mai multor persoane în scopul discutării unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊ Adunare constituantă = adunare alcătuită din reprezentanți aleși în vederea votării sau modificării unei constituții. Adunare legislativă = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunța prin vot asupra proiectelor de legi. Adunare națională = a) organ suprem al puterii de stat în unele țări; b) organ de stat cu funcții legislative sau consultative. Adunare generală = adunare cu participarea generală a membrilor în anumite organizații, întreprinderi etc. 4. Concentrare a unor ființe într-un singur loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjecție) Semnal dat pentru strângerea într-o formație ordonată a unei trupe sau a unui grup organizat. 6. Culegere, colecție (de texte). 7. (Înv. și reg.) Petrecere. – V. aduna. DOOM
adunáre s. f., g.-d. art. adunắrii; pl. adunắri
adunării
ADUNÁRE, adunări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aduna și rezultatul ei. 2. Una dintre cele patru operații aritmetice, care constă în totalizarea mai multor numere într-unul singur. 3. Întrunire a mai multor persoane în scopul discutării unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊ Adunare constituantă = adunare alcătuită din reprezentanți aleși în vederea votării sau modificării unei constituții. Adunare legislativă = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunța prin vot asupra proiectelor de legi. Adunare națională = a) organ suprem al puterii de stat în unele țări; b) organ de stat cu funcții legislative sau consultative. Adunare generală = adunare cu participarea generală a membrilor în anumite organizații, întreprinderi etc. 4. Concentrare a unor ființe într-un singur loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjecție) Semnal dat pentru strângerea într-o formație ordonată a unei trupe sau a unui grup organizat. 6. Culegere, colecție (de texte). 7. (Înv. și reg.) Petrecere. – V. aduna. DOOM
adunáre s. f., g.-d. art. adunắrii; pl. adunắri
adunările
ADUNÁRE, adunări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aduna și rezultatul ei. 2. Una dintre cele patru operații aritmetice, care constă în totalizarea mai multor numere într-unul singur. 3. Întrunire a mai multor persoane în scopul discutării unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊ Adunare constituantă = adunare alcătuită din reprezentanți aleși în vederea votării sau modificării unei constituții. Adunare legislativă = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunța prin vot asupra proiectelor de legi. Adunare națională = a) organ suprem al puterii de stat în unele țări; b) organ de stat cu funcții legislative sau consultative. Adunare generală = adunare cu participarea generală a membrilor în anumite organizații, întreprinderi etc. 4. Concentrare a unor ființe într-un singur loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjecție) Semnal dat pentru strângerea într-o formație ordonată a unei trupe sau a unui grup organizat. 6. Culegere, colecție (de texte). 7. (Înv. și reg.) Petrecere. – V. aduna. DOOM
adunáre s. f., g.-d. art. adunắrii; pl. adunắri
adunărilor
ADUNÁRE, adunări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aduna și rezultatul ei. 2. Una dintre cele patru operații aritmetice, care constă în totalizarea mai multor numere într-unul singur. 3. Întrunire a mai multor persoane în scopul discutării unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊ Adunare constituantă = adunare alcătuită din reprezentanți aleși în vederea votării sau modificării unei constituții. Adunare legislativă = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunța prin vot asupra proiectelor de legi. Adunare națională = a) organ suprem al puterii de stat în unele țări; b) organ de stat cu funcții legislative sau consultative. Adunare generală = adunare cu participarea generală a membrilor în anumite organizații, întreprinderi etc. 4. Concentrare a unor ființe într-un singur loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjecție) Semnal dat pentru strângerea într-o formație ordonată a unei trupe sau a unui grup organizat. 6. Culegere, colecție (de texte). 7. (Înv. și reg.) Petrecere. – V. aduna. DOOM
adunáre s. f., g.-d. art. adunắrii; pl. adunắri
adunătoare
ADUNĂTÓR, -OÁRE, adunători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care adună; p. ext. strângător, econom. 2. S. n. Mașină pentru recoltarea cerealelor și a fânului. – Aduna + suf. -ător. DOOM
adunătór2 (mașină) s. n., pl. adunătoáre
adunătoarea
ADUNĂTÓR, -OÁRE, adunători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care adună; p. ext. strângător, econom. 2. S. n. Mașină pentru recoltarea cerealelor și a fânului. – Aduna + suf. -ător. DOOM
adunătór2 (mașină) s. n., pl. adunătoáre
adunătoarei
ADUNĂTÓR, -OÁRE, adunători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care adună; p. ext. strângător, econom. 2. S. n. Mașină pentru recoltarea cerealelor și a fânului. – Aduna + suf. -ător. DOOM
adunătór2 (mașină) s. n., pl. adunătoáre
adunătoarele
ADUNĂTÓR, -OÁRE, adunători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care adună; p. ext. strângător, econom. 2. S. n. Mașină pentru recoltarea cerealelor și a fânului. – Aduna + suf. -ător. DOOM
adunătór2 (mașină) s. n., pl. adunătoáre
adunătoarelor
ADUNĂTÓR, -OÁRE, adunători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care adună; p. ext. strângător, econom. 2. S. n. Mașină pentru recoltarea cerealelor și a fânului. – Aduna + suf. -ător. DOOM
adunătór2 (mașină) s. n., pl. adunătoáre
adunător
ADUNĂTÓR, -OÁRE, adunători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care adună; p. ext. strângător, econom. 2. S. n. Mașină pentru recoltarea cerealelor și a fânului. – Aduna + suf. -ător. DOOM
adunătór2 (mașină) s. n., pl. adunătoáre
adunători
ADUNĂTÓR, -OÁRE, adunători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care adună; p. ext. strângător, econom. 2. S. n. Mașină pentru recoltarea cerealelor și a fânului. – Aduna + suf. -ător. DOOM
adunătór2 (mașină) s. n., pl. adunătoáre
adunătorii
ADUNĂTÓR, -OÁRE, adunători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care adună; p. ext. strângător, econom. 2. S. n. Mașină pentru recoltarea cerealelor și a fânului. – Aduna + suf. -ător. DOOM
adunătór2 (mașină) s. n., pl. adunătoáre
adunătorilor
ADUNĂTÓR, -OÁRE, adunători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care adună; p. ext. strângător, econom. 2. S. n. Mașină pentru recoltarea cerealelor și a fânului. – Aduna + suf. -ător. DOOM
adunătór2 (mașină) s. n., pl. adunătoáre
adunătorul
ADUNĂTÓR, -OÁRE, adunători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care adună; p. ext. strângător, econom. 2. S. n. Mașină pentru recoltarea cerealelor și a fânului. – Aduna + suf. -ător. DOOM
adunătór2 (mașină) s. n., pl. adunătoáre
adunătorului
ADUNĂTÓR, -OÁRE, adunători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care adună; p. ext. strângător, econom. 2. S. n. Mașină pentru recoltarea cerealelor și a fânului. – Aduna + suf. -ător. DOOM
adunătór2 (mașină) s. n., pl. adunătoáre
adunătura
ADUNĂTÚRĂ, adunături, s. f. 1. Grup format prin adunarea la un loc a unor obiecte disparate; grămadă nesistematizată. 2. (Peior.) Grămadă de oameni adunați din întâmplare, gloată, strânsură. – Aduna + suf. -ătură. DOOM
adunătúră s. f., g.-d. art. adunătúrii; pl. adunătúri
adunături
ADUNĂTÚRĂ, adunături, s. f. 1. Grup format prin adunarea la un loc a unor obiecte disparate; grămadă nesistematizată. 2. (Peior.) Grămadă de oameni adunați din întâmplare, gloată, strânsură. – Aduna + suf. -ătură. DOOM
adunătúră s. f., g.-d. art. adunătúrii; pl. adunătúri
adunăturii
ADUNĂTÚRĂ, adunături, s. f. 1. Grup format prin adunarea la un loc a unor obiecte disparate; grămadă nesistematizată. 2. (Peior.) Grămadă de oameni adunați din întâmplare, gloată, strânsură. – Aduna + suf. -ătură. DOOM
adunătúră s. f., g.-d. art. adunătúrii; pl. adunătúri
adunăturile
ADUNĂTÚRĂ, adunături, s. f. 1. Grup format prin adunarea la un loc a unor obiecte disparate; grămadă nesistematizată. 2. (Peior.) Grămadă de oameni adunați din întâmplare, gloată, strânsură. – Aduna + suf. -ătură. DOOM
adunătúră s. f., g.-d. art. adunătúrii; pl. adunătúri
adunăturilor
ADUNĂTÚRĂ, adunături, s. f. 1. Grup format prin adunarea la un loc a unor obiecte disparate; grămadă nesistematizată. 2. (Peior.) Grămadă de oameni adunați din întâmplare, gloată, strânsură. – Aduna + suf. -ătură. DOOM
adunătúră s. f., g.-d. art. adunătúrii; pl. adunătúri
adurmeca
ADULMECÁ, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec. DOOM
adulmecá (a ~) vb., ind. prez. 3 adúlmecă
adurmecare
ADURMECÁ vb. I v. adulmeca.
adurmecat
ADURMECÁ vb. I v. adulmeca.
adurol
ADURÓL s.n. Substanță folosită pentru developare în fotografie. [< germ. Adurol].
adurolul
ADURÓL s.n. Substanță folosită pentru developare în fotografie. [< germ. Adurol].
adurolului
ADURÓL s.n. Substanță folosită pentru developare în fotografie. [< germ. Adurol].
adus
ADÚS, -Ă, aduși, -se, adj. Aplecat, încovoiat. – V. aduce.
adusa
ADÚS, -Ă, aduși, -se, adj. Aplecat, încovoiat. – V. aduce.
aduse
ADÚS, -Ă, aduși, -se, adj. Aplecat, încovoiat. – V. aduce.
adusei
ADÚS, -Ă, aduși, -se, adj. Aplecat, încovoiat. – V. aduce.
adusele
ADÚS, -Ă, aduși, -se, adj. Aplecat, încovoiat. – V. aduce.
aduselor
ADÚS, -Ă, aduși, -se, adj. Aplecat, încovoiat. – V. aduce.
adusul
ADÚS, -Ă, aduși, -se, adj. Aplecat, încovoiat. – V. aduce.
adusului
ADÚS, -Ă, aduși, -se, adj. Aplecat, încovoiat. – V. aduce.
aduși
ADÚS, -Ă, aduși, -se, adj. Aplecat, încovoiat. – V. aduce.
adușii
ADÚS, -Ă, aduși, -se, adj. Aplecat, încovoiat. – V. aduce.
adușilor
ADÚS, -Ă, aduși, -se, adj. Aplecat, încovoiat. – V. aduce.
advar
advár (-re), s. n. – Amuletă, talisman. – Var. agvar(ă), avgar. De la numele Abgaro, al regelui din Edesa. După o legendă apocrifă, odinioară populară în România, acesta s-a însănătoșit grație unei scrisori primite de la Iisus Cristos, a cărei copie o purta cu sine, ca amuletă. Cf. Bogrea, Anuarul Institutului de Istorie Națională din Cluj, I, 318-26, și II, 362-3; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 189.
advecția
ADVÉCȚIE, advecții, s. f. Mișcare a aerului dintr-o zonă în direcție orizontală sau aproape orizontală. – Din fr. advection. DOOM
advécție (-ți-e) s. f., art. advécția (-ți-a), g.-d. art. advécției; pl. advécții, art. advécțiile (-ți-i-)
advecție
ADVÉCȚIE, advecții, s. f. Mișcare a aerului dintr-o zonă în direcție orizontală sau aproape orizontală. – Din fr. advection. DOOM
advécție (-ți-e) s. f., art. advécția (-ți-a), g.-d. art. advécției; pl. advécții, art. advécțiile (-ți-i-)
advecției
ADVÉCȚIE, advecții, s. f. Mișcare a aerului dintr-o zonă în direcție orizontală sau aproape orizontală. – Din fr. advection. DOOM
advécție (-ți-e) s. f., art. advécția (-ți-a), g.-d. art. advécției; pl. advécții, art. advécțiile (-ți-i-)
advecții
ADVÉCȚIE, advecții, s. f. Mișcare a aerului dintr-o zonă în direcție orizontală sau aproape orizontală. – Din fr. advection. DOOM
advécție (-ți-e) s. f., art. advécția (-ți-a), g.-d. art. advécției; pl. advécții, art. advécțiile (-ți-i-)
advecțiile
ADVÉCȚIE, advecții, s. f. Mișcare a aerului dintr-o zonă în direcție orizontală sau aproape orizontală. – Din fr. advection. DOOM
advécție (-ți-e) s. f., art. advécția (-ți-a), g.-d. art. advécției; pl. advécții, art. advécțiile (-ți-i-)
advecțiilor
ADVÉCȚIE, advecții, s. f. Mișcare a aerului dintr-o zonă în direcție orizontală sau aproape orizontală. – Din fr. advection. DOOM
advécție (-ți-e) s. f., art. advécția (-ți-a), g.-d. art. advécției; pl. advécții, art. advécțiile (-ți-i-)
advent
ADVÉNT, adventuri, s. n. Perioadă de patru săptămâni înainte de Crăciun la catolici. – Din fr. advent, lat. adventus. DOOM
advént s. n., pl. advénturi
adventice
ADVENTÍCE s. f. Foiță externă care învelește arterele. – Din fr. adventice. DOOM
adventíce s. f., art. adventícea, g.-d. art. adventícei
adventicea
ADVENTÍCE s. f. Foiță externă care învelește arterele. – Din fr. adventice. DOOM
adventíce s. f., art. adventícea, g.-d. art. adventícei
adventicei
ADVENTÍCE s. f. Foiță externă care învelește arterele. – Din fr. adventice. DOOM
adventíce s. f., art. adventícea, g.-d. art. adventícei
adventism
ADVENTÍSM s. n. Numele unei doctrine religioase practicate de o sectă creștină care predică „a doua venire” apropiată a lui Hristos. – Din engl. adventism, germ. Adventismus. DOOM
adventísm s. n.
adventismul
ADVENTÍSM s. n. Numele unei doctrine religioase practicate de o sectă creștină care predică „a doua venire” apropiată a lui Hristos. – Din engl. adventism, germ. Adventismus. DOOM
adventísm s. n.
adventismului
ADVENTÍSM s. n. Numele unei doctrine religioase practicate de o sectă creștină care predică „a doua venire” apropiată a lui Hristos. – Din engl. adventism, germ. Adventismus. DOOM
adventísm s. n.
adventist
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventist
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventista
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventista
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventiste
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventiste
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventistei
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventistei
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventistele
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventistele
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventistelor
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventistelor
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventistul
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventistul
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventistului
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventistului
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventiv
ADVENTÍV, -Ă, adventivi, -e, adj. 1. (Bot.; despre plante) Originar din alte țări sau continente și care s-a răspândit fără a fi cultivat. 2. (Despre țesuturi, organe) Care se dezvoltă în alte locuri decât cele obișnuite, normale etc. ◊ Rădăcină adventivă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei. Mugure adventiv = mugure care se dezvoltă din țesuturi. 3. (Geol.; despre cratere) Care are altă deschizătură decât craterul principal. – Din fr. adventif. DOOM
adventív adj. m., pl. adventívi; f. adventívă, pl. adventíve
adventiva
ADVENTÍV, -Ă, adventivi, -e, adj. 1. (Bot.; despre plante) Originar din alte țări sau continente și care s-a răspândit fără a fi cultivat. 2. (Despre țesuturi, organe) Care se dezvoltă în alte locuri decât cele obișnuite, normale etc. ◊ Rădăcină adventivă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei. Mugure adventiv = mugure care se dezvoltă din țesuturi. 3. (Geol.; despre cratere) Care are altă deschizătură decât craterul principal. – Din fr. adventif. DOOM
adventív adj. m., pl. adventívi; f. adventívă, pl. adventíve
adventive
ADVENTÍV, -Ă, adventivi, -e, adj. 1. (Bot.; despre plante) Originar din alte țări sau continente și care s-a răspândit fără a fi cultivat. 2. (Despre țesuturi, organe) Care se dezvoltă în alte locuri decât cele obișnuite, normale etc. ◊ Rădăcină adventivă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei. Mugure adventiv = mugure care se dezvoltă din țesuturi. 3. (Geol.; despre cratere) Care are altă deschizătură decât craterul principal. – Din fr. adventif. DOOM
adventív adj. m., pl. adventívi; f. adventívă, pl. adventíve
adventivei
ADVENTÍV, -Ă, adventivi, -e, adj. 1. (Bot.; despre plante) Originar din alte țări sau continente și care s-a răspândit fără a fi cultivat. 2. (Despre țesuturi, organe) Care se dezvoltă în alte locuri decât cele obișnuite, normale etc. ◊ Rădăcină adventivă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei. Mugure adventiv = mugure care se dezvoltă din țesuturi. 3. (Geol.; despre cratere) Care are altă deschizătură decât craterul principal. – Din fr. adventif. DOOM
adventív adj. m., pl. adventívi; f. adventívă, pl. adventíve
adventivele
ADVENTÍV, -Ă, adventivi, -e, adj. 1. (Bot.; despre plante) Originar din alte țări sau continente și care s-a răspândit fără a fi cultivat. 2. (Despre țesuturi, organe) Care se dezvoltă în alte locuri decât cele obișnuite, normale etc. ◊ Rădăcină adventivă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei. Mugure adventiv = mugure care se dezvoltă din țesuturi. 3. (Geol.; despre cratere) Care are altă deschizătură decât craterul principal. – Din fr. adventif. DOOM
adventív adj. m., pl. adventívi; f. adventívă, pl. adventíve
adventivelor
ADVENTÍV, -Ă, adventivi, -e, adj. 1. (Bot.; despre plante) Originar din alte țări sau continente și care s-a răspândit fără a fi cultivat. 2. (Despre țesuturi, organe) Care se dezvoltă în alte locuri decât cele obișnuite, normale etc. ◊ Rădăcină adventivă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei. Mugure adventiv = mugure care se dezvoltă din țesuturi. 3. (Geol.; despre cratere) Care are altă deschizătură decât craterul principal. – Din fr. adventif. DOOM
adventív adj. m., pl. adventívi; f. adventívă, pl. adventíve
adventivi
ADVENTÍV, -Ă, adventivi, -e, adj. 1. (Bot.; despre plante) Originar din alte țări sau continente și care s-a răspândit fără a fi cultivat. 2. (Despre țesuturi, organe) Care se dezvoltă în alte locuri decât cele obișnuite, normale etc. ◊ Rădăcină adventivă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei. Mugure adventiv = mugure care se dezvoltă din țesuturi. 3. (Geol.; despre cratere) Care are altă deschizătură decât craterul principal. – Din fr. adventif. DOOM
adventív adj. m., pl. adventívi; f. adventívă, pl. adventíve
adventivii
ADVENTÍV, -Ă, adventivi, -e, adj. 1. (Bot.; despre plante) Originar din alte țări sau continente și care s-a răspândit fără a fi cultivat. 2. (Despre țesuturi, organe) Care se dezvoltă în alte locuri decât cele obișnuite, normale etc. ◊ Rădăcină adventivă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei. Mugure adventiv = mugure care se dezvoltă din țesuturi. 3. (Geol.; despre cratere) Care are altă deschizătură decât craterul principal. – Din fr. adventif. DOOM
adventív adj. m., pl. adventívi; f. adventívă, pl. adventíve
adventivilor
ADVENTÍV, -Ă, adventivi, -e, adj. 1. (Bot.; despre plante) Originar din alte țări sau continente și care s-a răspândit fără a fi cultivat. 2. (Despre țesuturi, organe) Care se dezvoltă în alte locuri decât cele obișnuite, normale etc. ◊ Rădăcină adventivă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei. Mugure adventiv = mugure care se dezvoltă din țesuturi. 3. (Geol.; despre cratere) Care are altă deschizătură decât craterul principal. – Din fr. adventif. DOOM
adventív adj. m., pl. adventívi; f. adventívă, pl. adventíve
adventivul
ADVENTÍV, -Ă, adventivi, -e, adj. 1. (Bot.; despre plante) Originar din alte țări sau continente și care s-a răspândit fără a fi cultivat. 2. (Despre țesuturi, organe) Care se dezvoltă în alte locuri decât cele obișnuite, normale etc. ◊ Rădăcină adventivă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei. Mugure adventiv = mugure care se dezvoltă din țesuturi. 3. (Geol.; despre cratere) Care are altă deschizătură decât craterul principal. – Din fr. adventif. DOOM
adventív adj. m., pl. adventívi; f. adventívă, pl. adventíve
adventivului
ADVENTÍV, -Ă, adventivi, -e, adj. 1. (Bot.; despre plante) Originar din alte țări sau continente și care s-a răspândit fără a fi cultivat. 2. (Despre țesuturi, organe) Care se dezvoltă în alte locuri decât cele obișnuite, normale etc. ◊ Rădăcină adventivă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei. Mugure adventiv = mugure care se dezvoltă din țesuturi. 3. (Geol.; despre cratere) Care are altă deschizătură decât craterul principal. – Din fr. adventif. DOOM
adventív adj. m., pl. adventívi; f. adventívă, pl. adventíve
adventiști
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventiști
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventiștii
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventiștii
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventiștilor
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventiștilor
ADVENTÍST, -Ă, adventiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține adventismului, privitor la adventism. 2. S. m. și f. Adept al adventismului. – Din engl. adventist, fr. adventiste. DOOM
adventíst adj. m., s. m., pl. adventíști; adj. f., s. f. adventístă, pl. adventíste
adventul
ADVÉNT, adventuri, s. n. Perioadă de patru săptămâni înainte de Crăciun la catolici. – Din fr. advent, lat. adventus. DOOM
advént s. n., pl. advénturi
adventului
ADVÉNT, adventuri, s. n. Perioadă de patru săptămâni înainte de Crăciun la catolici. – Din fr. advent, lat. adventus. DOOM
advént s. n., pl. advénturi
adventuri
ADVÉNT, adventuri, s. n. Perioadă de patru săptămâni înainte de Crăciun la catolici. – Din fr. advent, lat. adventus. DOOM
advént s. n., pl. advénturi
adventurile
ADVÉNT, adventuri, s. n. Perioadă de patru săptămâni înainte de Crăciun la catolici. – Din fr. advent, lat. adventus. DOOM
advént s. n., pl. advénturi
adventurilor
ADVÉNT, adventuri, s. n. Perioadă de patru săptămâni înainte de Crăciun la catolici. – Din fr. advent, lat. adventus. DOOM
advént s. n., pl. advénturi
adverb
ADVÉRB, adverbe, s. n. Parte de vorbire, în general neflexibilă, care determină sensul unui verb, al unui adjectiv sau al altui adverb, arătând locul, timpul, modul, cauza sau scopul. – Din fr. adverbe, lat. adverbium. DOOM
advérb s. n., pl. advérbe
adverbe
ADVÉRB, adverbe, s. n. Parte de vorbire, în general neflexibilă, care determină sensul unui verb, al unui adjectiv sau al altui adverb, arătând locul, timpul, modul, cauza sau scopul. – Din fr. adverbe, lat. adverbium. DOOM
advérb s. n., pl. advérbe
adverbele
ADVÉRB, adverbe, s. n. Parte de vorbire, în general neflexibilă, care determină sensul unui verb, al unui adjectiv sau al altui adverb, arătând locul, timpul, modul, cauza sau scopul. – Din fr. adverbe, lat. adverbium. DOOM
advérb s. n., pl. advérbe
adverbelor
ADVÉRB, adverbe, s. n. Parte de vorbire, în general neflexibilă, care determină sensul unui verb, al unui adjectiv sau al altui adverb, arătând locul, timpul, modul, cauza sau scopul. – Din fr. adverbe, lat. adverbium. DOOM
advérb s. n., pl. advérbe
adverbial
ADVERBIÁL, -Ă, adverbiali, -e, adj. (Despre cuvinte sau construcții gramaticale) Care are valoare de adverb. [Pr.: -bi-al] – Din fr. adverbial, lat. adverbialis. DOOM
adverbiál (-bi-al) adj. m., pl. adverbiáli; f. adverbiálă, pl. adverbiále
adverbiala
ADVERBIÁL, -Ă, adverbiali, -e, adj. (Despre cuvinte sau construcții gramaticale) Care are valoare de adverb. [Pr.: -bi-al] – Din fr. adverbial, lat. adverbialis. DOOM
adverbiál (-bi-al) adj. m., pl. adverbiáli; f. adverbiálă, pl. adverbiále
adverbiale
ADVERBIÁL, -Ă, adverbiali, -e, adj. (Despre cuvinte sau construcții gramaticale) Care are valoare de adverb. [Pr.: -bi-al] – Din fr. adverbial, lat. adverbialis. DOOM
adverbiál (-bi-al) adj. m., pl. adverbiáli; f. adverbiálă, pl. adverbiále
adverbialei
ADVERBIÁL, -Ă, adverbiali, -e, adj. (Despre cuvinte sau construcții gramaticale) Care are valoare de adverb. [Pr.: -bi-al] – Din fr. adverbial, lat. adverbialis. DOOM
adverbiál (-bi-al) adj. m., pl. adverbiáli; f. adverbiálă, pl. adverbiále
adverbialele
ADVERBIÁL, -Ă, adverbiali, -e, adj. (Despre cuvinte sau construcții gramaticale) Care are valoare de adverb. [Pr.: -bi-al] – Din fr. adverbial, lat. adverbialis. DOOM
adverbiál (-bi-al) adj. m., pl. adverbiáli; f. adverbiálă, pl. adverbiále
adverbialelor
ADVERBIÁL, -Ă, adverbiali, -e, adj. (Despre cuvinte sau construcții gramaticale) Care are valoare de adverb. [Pr.: -bi-al] – Din fr. adverbial, lat. adverbialis. DOOM
adverbiál (-bi-al) adj. m., pl. adverbiáli; f. adverbiálă, pl. adverbiále
adverbiali
ADVERBIÁL, -Ă, adverbiali, -e, adj. (Despre cuvinte sau construcții gramaticale) Care are valoare de adverb. [Pr.: -bi-al] – Din fr. adverbial, lat. adverbialis. DOOM
adverbiál (-bi-al) adj. m., pl. adverbiáli; f. adverbiálă, pl. adverbiále
adverbialii
ADVERBIÁL, -Ă, adverbiali, -e, adj. (Despre cuvinte sau construcții gramaticale) Care are valoare de adverb. [Pr.: -bi-al] – Din fr. adverbial, lat. adverbialis. DOOM
adverbiál (-bi-al) adj. m., pl. adverbiáli; f. adverbiálă, pl. adverbiále
adverbialilor
ADVERBIÁL, -Ă, adverbiali, -e, adj. (Despre cuvinte sau construcții gramaticale) Care are valoare de adverb. [Pr.: -bi-al] – Din fr. adverbial, lat. adverbialis. DOOM
adverbiál (-bi-al) adj. m., pl. adverbiáli; f. adverbiálă, pl. adverbiále
adverbializa
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializai
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializam
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializare
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializare
ADVERBIALIZÁRE, adverbializări, s. f. Faptul de a (se) adverbializa. [Pr.: -bi-a-] – V. adverbializa. DOOM
adverbializáre (-bi-a-) s. f., g.-d. art. adverbializắrii; pl. adverbializắri
adverbializară
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializarăm
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializarăți
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializase
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializasem
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializaseră
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializaserăm
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializaserăți
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializaseși
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializaseți
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializat
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializat
ADVERBIALIZÁT, -Ă, adverbializați, -te, adj. Transformat în adverb. [Pr.: -bi-a-] – V. adverbializa.
adverbializau
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializași
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializați
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializează
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializez
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializeze
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializezi
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializând
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbializînd
ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. și tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb.[Pr.: -bi-a-] – Din fr. adverbialiser. DOOM
adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáză
adverbialul
ADVERBIÁL, -Ă, adverbiali, -e, adj. (Despre cuvinte sau construcții gramaticale) Care are valoare de adverb. [Pr.: -bi-al] – Din fr. adverbial, lat. adverbialis. DOOM
adverbiál (-bi-al) adj. m., pl. adverbiáli; f. adverbiálă, pl. adverbiále
adverbialului
ADVERBIÁL, -Ă, adverbiali, -e, adj. (Despre cuvinte sau construcții gramaticale) Care are valoare de adverb. [Pr.: -bi-al] – Din fr. adverbial, lat. adverbialis. DOOM
adverbiál (-bi-al) adj. m., pl. adverbiáli; f. adverbiálă, pl. adverbiále
adverbul
ADVÉRB, adverbe, s. n. Parte de vorbire, în general neflexibilă, care determină sensul unui verb, al unui adjectiv sau al altui adverb, arătând locul, timpul, modul, cauza sau scopul. – Din fr. adverbe, lat. adverbium. DOOM
advérb s. n., pl. advérbe
adverbului
ADVÉRB, adverbe, s. n. Parte de vorbire, în general neflexibilă, care determină sensul unui verb, al unui adjectiv sau al altui adverb, arătând locul, timpul, modul, cauza sau scopul. – Din fr. adverbe, lat. adverbium. DOOM
advérb s. n., pl. advérbe
advers
ADVÉRS, -Ă, adverși, -se, adj. Așezat în față, opus; fig. potrivnic, ostil, dușmănos. ◊ Parte adversă = adversar într-un proces, într-o afacere etc. ♦ Fig. Potrivnic. – Din fr. adverse, lat. adversus. DOOM
advérs adj. m., pl. advérși; f. advérsă, pl. advérse
adversa
ADVÉRS, -Ă, adverși, -se, adj. Așezat în față, opus; fig. potrivnic, ostil, dușmănos. ◊ Parte adversă = adversar într-un proces, într-o afacere etc. ♦ Fig. Potrivnic. – Din fr. adverse, lat. adversus. DOOM
advérs adj. m., pl. advérși; f. advérsă, pl. advérse
adversar
ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care face concurență, care luptă împotriva alteia sau împotriva unei concepții, a unei idei; rival, potrivnic. ♦ (Sport) Partener de întrecere. – Din fr. adversaire, lat. adversarius. DOOM
adversáră s. f., g.-d. art. adversárei; pl. adversáre
adversara
ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care face concurență, care luptă împotriva alteia sau împotriva unei concepții, a unei idei; rival, potrivnic. ♦ (Sport) Partener de întrecere. – Din fr. adversaire, lat. adversarius. DOOM
adversáră s. f., g.-d. art. adversárei; pl. adversáre
adversare
ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care face concurență, care luptă împotriva alteia sau împotriva unei concepții, a unei idei; rival, potrivnic. ♦ (Sport) Partener de întrecere. – Din fr. adversaire, lat. adversarius. DOOM
adversáră s. f., g.-d. art. adversárei; pl. adversáre
adversarei
ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care face concurență, care luptă împotriva alteia sau împotriva unei concepții, a unei idei; rival, potrivnic. ♦ (Sport) Partener de întrecere. – Din fr. adversaire, lat. adversarius. DOOM
adversáră s. f., g.-d. art. adversárei; pl. adversáre
adversarele
ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care face concurență, care luptă împotriva alteia sau împotriva unei concepții, a unei idei; rival, potrivnic. ♦ (Sport) Partener de întrecere. – Din fr. adversaire, lat. adversarius. DOOM
adversáră s. f., g.-d. art. adversárei; pl. adversáre
adversarelor
ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care face concurență, care luptă împotriva alteia sau împotriva unei concepții, a unei idei; rival, potrivnic. ♦ (Sport) Partener de întrecere. – Din fr. adversaire, lat. adversarius. DOOM
adversáră s. f., g.-d. art. adversárei; pl. adversáre
adversari
ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care face concurență, care luptă împotriva alteia sau împotriva unei concepții, a unei idei; rival, potrivnic. ♦ (Sport) Partener de întrecere. – Din fr. adversaire, lat. adversarius. DOOM
adversáră s. f., g.-d. art. adversárei; pl. adversáre
adversarii
ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care face concurență, care luptă împotriva alteia sau împotriva unei concepții, a unei idei; rival, potrivnic. ♦ (Sport) Partener de întrecere. – Din fr. adversaire, lat. adversarius. DOOM
adversáră s. f., g.-d. art. adversárei; pl. adversáre
adversarilor
ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care face concurență, care luptă împotriva alteia sau împotriva unei concepții, a unei idei; rival, potrivnic. ♦ (Sport) Partener de întrecere. – Din fr. adversaire, lat. adversarius. DOOM
adversáră s. f., g.-d. art. adversárei; pl. adversáre
adversarul
ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care face concurență, care luptă împotriva alteia sau împotriva unei concepții, a unei idei; rival, potrivnic. ♦ (Sport) Partener de întrecere. – Din fr. adversaire, lat. adversarius. DOOM
adversáră s. f., g.-d. art. adversárei; pl. adversáre
adversarului
ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care face concurență, care luptă împotriva alteia sau împotriva unei concepții, a unei idei; rival, potrivnic. ♦ (Sport) Partener de întrecere. – Din fr. adversaire, lat. adversarius. DOOM
adversáră s. f., g.-d. art. adversárei; pl. adversáre
adversativ
ADVERSATÍV, -Ă, adversativi, -e, adj. Care exprimă o opoziție. ◊ Propoziție adversativă = propoziție care exprimă o opoziție față de coordonata ei. Conjuncție adversativă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. – Din fr. adversatif, lat. adversativus. DOOM
adversatív adj. m., pl. adversatívi; f. adversatívă, pl. adversatíve
adversativa
ADVERSATÍV, -Ă, adversativi, -e, adj. Care exprimă o opoziție. ◊ Propoziție adversativă = propoziție care exprimă o opoziție față de coordonata ei. Conjuncție adversativă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. – Din fr. adversatif, lat. adversativus. DOOM
adversatív adj. m., pl. adversatívi; f. adversatívă, pl. adversatíve
adversative
ADVERSATÍV, -Ă, adversativi, -e, adj. Care exprimă o opoziție. ◊ Propoziție adversativă = propoziție care exprimă o opoziție față de coordonata ei. Conjuncție adversativă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. – Din fr. adversatif, lat. adversativus. DOOM
adversatív adj. m., pl. adversatívi; f. adversatívă, pl. adversatíve
adversativei
ADVERSATÍV, -Ă, adversativi, -e, adj. Care exprimă o opoziție. ◊ Propoziție adversativă = propoziție care exprimă o opoziție față de coordonata ei. Conjuncție adversativă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. – Din fr. adversatif, lat. adversativus. DOOM
adversatív adj. m., pl. adversatívi; f. adversatívă, pl. adversatíve
adversativele
ADVERSATÍV, -Ă, adversativi, -e, adj. Care exprimă o opoziție. ◊ Propoziție adversativă = propoziție care exprimă o opoziție față de coordonata ei. Conjuncție adversativă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. – Din fr. adversatif, lat. adversativus. DOOM
adversatív adj. m., pl. adversatívi; f. adversatívă, pl. adversatíve
adversativelor
ADVERSATÍV, -Ă, adversativi, -e, adj. Care exprimă o opoziție. ◊ Propoziție adversativă = propoziție care exprimă o opoziție față de coordonata ei. Conjuncție adversativă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. – Din fr. adversatif, lat. adversativus. DOOM
adversatív adj. m., pl. adversatívi; f. adversatívă, pl. adversatíve
adversativi
ADVERSATÍV, -Ă, adversativi, -e, adj. Care exprimă o opoziție. ◊ Propoziție adversativă = propoziție care exprimă o opoziție față de coordonata ei. Conjuncție adversativă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. – Din fr. adversatif, lat. adversativus. DOOM
adversatív adj. m., pl. adversatívi; f. adversatívă, pl. adversatíve
adversativii
ADVERSATÍV, -Ă, adversativi, -e, adj. Care exprimă o opoziție. ◊ Propoziție adversativă = propoziție care exprimă o opoziție față de coordonata ei. Conjuncție adversativă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. – Din fr. adversatif, lat. adversativus. DOOM
adversatív adj. m., pl. adversatívi; f. adversatívă, pl. adversatíve
adversativilor
ADVERSATÍV, -Ă, adversativi, -e, adj. Care exprimă o opoziție. ◊ Propoziție adversativă = propoziție care exprimă o opoziție față de coordonata ei. Conjuncție adversativă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. – Din fr. adversatif, lat. adversativus. DOOM
adversatív adj. m., pl. adversatívi; f. adversatívă, pl. adversatíve
adversativul
ADVERSATÍV, -Ă, adversativi, -e, adj. Care exprimă o opoziție. ◊ Propoziție adversativă = propoziție care exprimă o opoziție față de coordonata ei. Conjuncție adversativă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. – Din fr. adversatif, lat. adversativus. DOOM
adversatív adj. m., pl. adversatívi; f. adversatívă, pl. adversatíve
adversativului
ADVERSATÍV, -Ă, adversativi, -e, adj. Care exprimă o opoziție. ◊ Propoziție adversativă = propoziție care exprimă o opoziție față de coordonata ei. Conjuncție adversativă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. – Din fr. adversatif, lat. adversativus. DOOM
adversatív adj. m., pl. adversatívi; f. adversatívă, pl. adversatíve
adverse
ADVÉRS, -Ă, adverși, -se, adj. Așezat în față, opus; fig. potrivnic, ostil, dușmănos. ◊ Parte adversă = adversar într-un proces, într-o afacere etc. ♦ Fig. Potrivnic. – Din fr. adverse, lat. adversus. DOOM
advérs adj. m., pl. advérși; f. advérsă, pl. advérse
adversei
ADVÉRS, -Ă, adverși, -se, adj. Așezat în față, opus; fig. potrivnic, ostil, dușmănos. ◊ Parte adversă = adversar într-un proces, într-o afacere etc. ♦ Fig. Potrivnic. – Din fr. adverse, lat. adversus. DOOM
advérs adj. m., pl. advérși; f. advérsă, pl. advérse
adversele
ADVÉRS, -Ă, adverși, -se, adj. Așezat în față, opus; fig. potrivnic, ostil, dușmănos. ◊ Parte adversă = adversar într-un proces, într-o afacere etc. ♦ Fig. Potrivnic. – Din fr. adverse, lat. adversus. DOOM
advérs adj. m., pl. advérși; f. advérsă, pl. advérse
adverselor
ADVÉRS, -Ă, adverși, -se, adj. Așezat în față, opus; fig. potrivnic, ostil, dușmănos. ◊ Parte adversă = adversar într-un proces, într-o afacere etc. ♦ Fig. Potrivnic. – Din fr. adverse, lat. adversus. DOOM
advérs adj. m., pl. advérși; f. advérsă, pl. advérse
adversitate
ADVERSITÁTE, adversități, s. f. Împrejurare potrivnică cu care cineva are de luptat; dificultate. – Din fr. adversité, lat. adversitas, -atis. DOOM
adversitáte s. f., g.-d. art. adversitắții; pl. adversitắți
adversitatea
ADVERSITÁTE, adversități, s. f. Împrejurare potrivnică cu care cineva are de luptat; dificultate. – Din fr. adversité, lat. adversitas, -atis. DOOM
adversitáte s. f., g.-d. art. adversitắții; pl. adversitắți
adversități
ADVERSITÁTE, adversități, s. f. Împrejurare potrivnică cu care cineva are de luptat; dificultate. – Din fr. adversité, lat. adversitas, -atis. DOOM
adversitáte s. f., g.-d. art. adversitắții; pl. adversitắți
adversității
ADVERSITÁTE, adversități, s. f. Împrejurare potrivnică cu care cineva are de luptat; dificultate. – Din fr. adversité, lat. adversitas, -atis. DOOM
adversitáte s. f., g.-d. art. adversitắții; pl. adversitắți
adversitățile
ADVERSITÁTE, adversități, s. f. Împrejurare potrivnică cu care cineva are de luptat; dificultate. – Din fr. adversité, lat. adversitas, -atis. DOOM
adversitáte s. f., g.-d. art. adversitắții; pl. adversitắți
adversităților
ADVERSITÁTE, adversități, s. f. Împrejurare potrivnică cu care cineva are de luptat; dificultate. – Din fr. adversité, lat. adversitas, -atis. DOOM
adversitáte s. f., g.-d. art. adversitắții; pl. adversitắți
adversul
ADVÉRS, -Ă, adverși, -se, adj. Așezat în față, opus; fig. potrivnic, ostil, dușmănos. ◊ Parte adversă = adversar într-un proces, într-o afacere etc. ♦ Fig. Potrivnic. – Din fr. adverse, lat. adversus. DOOM
advérs adj. m., pl. advérși; f. advérsă, pl. advérse
adversului
ADVÉRS, -Ă, adverși, -se, adj. Așezat în față, opus; fig. potrivnic, ostil, dușmănos. ◊ Parte adversă = adversar într-un proces, într-o afacere etc. ♦ Fig. Potrivnic. – Din fr. adverse, lat. adversus. DOOM
advérs adj. m., pl. advérși; f. advérsă, pl. advérse
advertising
ADVERTISING s. n. Totalitatea procedeelor prin care un mesaj (un produs, un serviciu, o idee etc.) este promovat către public; publicitate. [Pr.: advertáῐzing] – Din engl. advertising. DOOM
advertising (angl.) [pron. advertáĭzing] s. n.
advertisingul
ADVERTISING s. n. Totalitatea procedeelor prin care un mesaj (un produs, un serviciu, o idee etc.) este promovat către public; publicitate. [Pr.: advertáῐzing] – Din engl. advertising. DOOM
advertising (angl.) [pron. advertáĭzing] s. n.
advertisingului
ADVERTISING s. n. Totalitatea procedeelor prin care un mesaj (un produs, un serviciu, o idee etc.) este promovat către public; publicitate. [Pr.: advertáῐzing] – Din engl. advertising. DOOM
advertising (angl.) [pron. advertáĭzing] s. n.
adverși
ADVÉRS, -Ă, adverși, -se, adj. Așezat în față, opus; fig. potrivnic, ostil, dușmănos. ◊ Parte adversă = adversar într-un proces, într-o afacere etc. ♦ Fig. Potrivnic. – Din fr. adverse, lat. adversus. DOOM
advérs adj. m., pl. advérși; f. advérsă, pl. advérse
adverșii
ADVÉRS, -Ă, adverși, -se, adj. Așezat în față, opus; fig. potrivnic, ostil, dușmănos. ◊ Parte adversă = adversar într-un proces, într-o afacere etc. ♦ Fig. Potrivnic. – Din fr. adverse, lat. adversus. DOOM
advérs adj. m., pl. advérși; f. advérsă, pl. advérse
adverșilor
ADVÉRS, -Ă, adverși, -se, adj. Așezat în față, opus; fig. potrivnic, ostil, dușmănos. ◊ Parte adversă = adversar într-un proces, într-o afacere etc. ♦ Fig. Potrivnic. – Din fr. adverse, lat. adversus. DOOM
advérs adj. m., pl. advérși; f. advérsă, pl. advérse
advocat
AVOCÁT, -Ă, avocați, -te, s. m. și f. Persoană care, pe baza calificării și a profesiunii sale, are calitatea de a acorda asistență juridică. ◊ Expr. A se face (sau a fi) avocatul cuiva = a lua insistent apărarea cuiva. [Var.: (rar) advocat, -ă s. m. și f.] – Din fr. avocat, lat. advocatus. DOOM
avocátă s. f., g.-d. art. avocátei; pl. avocáte; abr. av.
advocatură
AVOCATÚRĂ s. f. Profesiunea de avocat. [Var.: (rar) advocatúră s. f.] – Din germ. Advokatur. DOOM
avocatúră s. f., g.-d. art. avocatúrii
advocată
AVOCÁT, -Ă, avocați, -te, s. m. și f. Persoană care, pe baza calificării și a profesiunii sale, are calitatea de a acorda asistență juridică. ◊ Expr. A se face (sau a fi) avocatul cuiva = a lua insistent apărarea cuiva. [Var.: (rar) advocat, -ă s. m. și f.] – Din fr. avocat, lat. advocatus. DOOM
avocátă s. f., g.-d. art. avocátei; pl. avocáte; abr. av.
advocățel
ADVOCĂȚÉL s. m. v. avocățel.
advocățesc
ADVOCĂȚÉSC, -EÁSCĂ adj. v. avocățesc.
advon
ADVÓN, advoane, s. n. Tinda dinăuntru a unei biserici creștine. [Pl. și: advonuri] – Cf. amvon. DOOM
advón s. n., pl. advoáne/advónuri
advon
ADVÓN, advoane, s. n. Tinda dinăuntru a unei biserici creștine. [Pl. și: advonuri] – Cf. amvon.
adânc
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adânc
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc2 s. n., pl. adấncuri
adânca
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adânca
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc.
adânca
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc.
adâncare
ADÂNCÁ vb. I v. adânci.
adâncat
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adâncata
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adâncate
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adâncatei
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adâncatele
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adâncatelor
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adâncatul
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adâncatului
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adâncați
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adâncații
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adâncaților
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adânce
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adâncea
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adânceai
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adânceam
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adâncească
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adânceau
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adânceați
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adâncei
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adâncele
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adâncelor
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adâncesc
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adâncește
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adâncești
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adânci
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adânci
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adâncii
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adâncii
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adâncile
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adâncilor
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adâncim
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adâncime
ADÂNCÍME, adâncimi, s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi adânc; distanță de la suprafața sau de la gura unei adâncituri sau ape până în fundul ei; (concr.) parte adâncă, adâncită; adânc; afunzime. 2. (Concr.) Loc ascuns, depărtat; afund, afundătură, afundiș. 3. Fig. Tărie, forță, profunzime, intensitate. Sentiment de o mare adâncime. – Adânc + suf. -ime. DOOM
adâncíme s. f., g.-d. art. adâncímii; pl. adâncími
adâncimea
ADÂNCÍME, adâncimi, s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi adânc; distanță de la suprafața sau de la gura unei adâncituri sau ape până în fundul ei; (concr.) parte adâncă, adâncită; adânc; afunzime. 2. (Concr.) Loc ascuns, depărtat; afund, afundătură, afundiș. 3. Fig. Tărie, forță, profunzime, intensitate. Sentiment de o mare adâncime. – Adânc + suf. -ime. DOOM
adâncíme s. f., g.-d. art. adâncímii; pl. adâncími
adâncimi
ADÂNCÍME, adâncimi, s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi adânc; distanță de la suprafața sau de la gura unei adâncituri sau ape până în fundul ei; (concr.) parte adâncă, adâncită; adânc; afunzime. 2. (Concr.) Loc ascuns, depărtat; afund, afundătură, afundiș. 3. Fig. Tărie, forță, profunzime, intensitate. Sentiment de o mare adâncime. – Adânc + suf. -ime. DOOM
adâncíme s. f., g.-d. art. adâncímii; pl. adâncími
adâncimii
ADÂNCÍME, adâncimi, s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi adânc; distanță de la suprafața sau de la gura unei adâncituri sau ape până în fundul ei; (concr.) parte adâncă, adâncită; adânc; afunzime. 2. (Concr.) Loc ascuns, depărtat; afund, afundătură, afundiș. 3. Fig. Tărie, forță, profunzime, intensitate. Sentiment de o mare adâncime. – Adânc + suf. -ime. DOOM
adâncíme s. f., g.-d. art. adâncímii; pl. adâncími
adâncimile
ADÂNCÍME, adâncimi, s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi adânc; distanță de la suprafața sau de la gura unei adâncituri sau ape până în fundul ei; (concr.) parte adâncă, adâncită; adânc; afunzime. 2. (Concr.) Loc ascuns, depărtat; afund, afundătură, afundiș. 3. Fig. Tărie, forță, profunzime, intensitate. Sentiment de o mare adâncime. – Adânc + suf. -ime. DOOM
adâncíme s. f., g.-d. art. adâncímii; pl. adâncími
adâncimilor
ADÂNCÍME, adâncimi, s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi adânc; distanță de la suprafața sau de la gura unei adâncituri sau ape până în fundul ei; (concr.) parte adâncă, adâncită; adânc; afunzime. 2. (Concr.) Loc ascuns, depărtat; afund, afundătură, afundiș. 3. Fig. Tărie, forță, profunzime, intensitate. Sentiment de o mare adâncime. – Adânc + suf. -ime. DOOM
adâncíme s. f., g.-d. art. adâncímii; pl. adâncími
adâncind
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adâncire
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adâncire
ADÂNCÍRE, adânciri, s. f. Acțiunea de a (se) adânci. – V. adânci. DOOM
adâncíre s. f., g.-d. art. adâncírii; pl. adâncíri
adâncirea
ADÂNCÍRE, adânciri, s. f. Acțiunea de a (se) adânci. – V. adânci. DOOM
adâncíre s. f., g.-d. art. adâncírii; pl. adâncíri
adânciri
ADÂNCÍRE, adânciri, s. f. Acțiunea de a (se) adânci. – V. adânci. DOOM
adâncíre s. f., g.-d. art. adâncírii; pl. adâncíri
adâncirii
ADÂNCÍRE, adânciri, s. f. Acțiunea de a (se) adânci. – V. adânci. DOOM
adâncíre s. f., g.-d. art. adâncírii; pl. adâncíri
adâncirile
ADÂNCÍRE, adânciri, s. f. Acțiunea de a (se) adânci. – V. adânci. DOOM
adâncíre s. f., g.-d. art. adâncírii; pl. adâncíri
adâncirilor
ADÂNCÍRE, adânciri, s. f. Acțiunea de a (se) adânci. – V. adânci. DOOM
adâncíre s. f., g.-d. art. adâncírii; pl. adâncíri
adânciră
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adâncirăm
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adâncirăți
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adâncise
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adâncisem
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adânciseră
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adânciserăm
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adânciserăți
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adânciseși
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adânciseți
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adâncit
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adâncit
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adâncita
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adâncite
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adâncitei
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adâncitele
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adâncitelor
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adâncitoare
ADÂNCITÓR, adâncitoare, s. n. Sculă așchietoare pentru prelucrarea suprafețelor conice, cilindrice, profilate ale găurilor. – Adânci + suf. -tor. DOOM
adâncitór s. n., pl. adâncitoáre
adâncitoarele
ADÂNCITÓR, adâncitoare, s. n. Sculă așchietoare pentru prelucrarea suprafețelor conice, cilindrice, profilate ale găurilor. – Adânci + suf. -tor. DOOM
adâncitór s. n., pl. adâncitoáre
adâncitoarelor
ADÂNCITÓR, adâncitoare, s. n. Sculă așchietoare pentru prelucrarea suprafețelor conice, cilindrice, profilate ale găurilor. – Adânci + suf. -tor. DOOM
adâncitór s. n., pl. adâncitoáre
adâncitor
ADÂNCITÓR, adâncitoare, s. n. Sculă așchietoare pentru prelucrarea suprafețelor conice, cilindrice, profilate ale găurilor. – Adânci + suf. -tor. DOOM
adâncitór s. n., pl. adâncitoáre
adâncitorul
ADÂNCITÓR, adâncitoare, s. n. Sculă așchietoare pentru prelucrarea suprafețelor conice, cilindrice, profilate ale găurilor. – Adânci + suf. -tor. DOOM
adâncitór s. n., pl. adâncitoáre
adâncitorului
ADÂNCITÓR, adâncitoare, s. n. Sculă așchietoare pentru prelucrarea suprafețelor conice, cilindrice, profilate ale găurilor. – Adânci + suf. -tor. DOOM
adâncitór s. n., pl. adâncitoáre
adâncitul
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adâncitului
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adâncitura
ADÂNCITÚRĂ, adâncituri, s. f. Parte adâncită, scobită a unei suprafețe; scufundătură. [Var.: adâncătúră s. f.] – Adânci + suf. -tură. DOOM
adâncitúră s. f., g.-d. art. adâncitúrii; pl. adâncitúri
adâncituri
ADÂNCITÚRĂ, adâncituri, s. f. Parte adâncită, scobită a unei suprafețe; scufundătură. [Var.: adâncătúră s. f.] – Adânci + suf. -tură. DOOM
adâncitúră s. f., g.-d. art. adâncitúrii; pl. adâncitúri
adânciturii
ADÂNCITÚRĂ, adâncituri, s. f. Parte adâncită, scobită a unei suprafețe; scufundătură. [Var.: adâncătúră s. f.] – Adânci + suf. -tură. DOOM
adâncitúră s. f., g.-d. art. adâncitúrii; pl. adâncitúri
adânciturile
ADÂNCITÚRĂ, adâncituri, s. f. Parte adâncită, scobită a unei suprafețe; scufundătură. [Var.: adâncătúră s. f.] – Adânci + suf. -tură. DOOM
adâncitúră s. f., g.-d. art. adâncitúrii; pl. adâncitúri
adânciturilor
ADÂNCITÚRĂ, adâncituri, s. f. Parte adâncită, scobită a unei suprafețe; scufundătură. [Var.: adâncătúră s. f.] – Adânci + suf. -tură. DOOM
adâncitúră s. f., g.-d. art. adâncitúrii; pl. adâncitúri
adânciși
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adânciți
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adânciți
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adânciții
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adânciților
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adâncoasa
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adâncoase
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adâncoasei
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adâncoasele
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adâncoaselor
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adâncos
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adâncosul
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adâncosului
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adâncoși
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adâncoșii
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adâncoșilor
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adâncul
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adâncul
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc2 s. n., pl. adấncuri
adâncului
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adâncului
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc2 s. n., pl. adấncuri
adâncuri
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc2 s. n., pl. adấncuri
adâncurile
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc2 s. n., pl. adấncuri
adâncurilor
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc2 s. n., pl. adấncuri
adâncătură
ADÂNCITÚRĂ, adâncituri, s. f. Parte adâncită, scobită a unei suprafețe; scufundătură. [Var.: adâncătúră s. f.] – Adânci + suf. -tură. DOOM
adâncitúră s. f., g.-d. art. adâncitúrii; pl. adâncitúri
adînc
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adînc
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc2 s. n., pl. adấncuri
adînca
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adîncat
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adîncata
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adîncate
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adîncatei
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adîncatele
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adîncatelor
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adîncatul
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adîncatului
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adîncați
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adîncații
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adîncaților
ADÂNCÁT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca. DOOM
adâncát (rar) adj. m., pl. adâncáți; f. adâncátă, pl. adâncáte
adînce
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adîncea
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adînceai
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adînceam
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adîncească
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adînceau
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adînceați
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adîncei
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adîncele
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adîncelor
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adîncesc
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adîncește
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adîncești
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adînci
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adînci
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adîncii
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adîncii
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adîncile
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adîncilor
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adîncim
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adîncime
ADÂNCÍME, adâncimi, s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi adânc; distanță de la suprafața sau de la gura unei adâncituri sau ape până în fundul ei; (concr.) parte adâncă, adâncită; adânc; afunzime. 2. (Concr.) Loc ascuns, depărtat; afund, afundătură, afundiș. 3. Fig. Tărie, forță, profunzime, intensitate. Sentiment de o mare adâncime. – Adânc + suf. -ime. DOOM
adâncíme s. f., g.-d. art. adâncímii; pl. adâncími
adîncimea
ADÂNCÍME, adâncimi, s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi adânc; distanță de la suprafața sau de la gura unei adâncituri sau ape până în fundul ei; (concr.) parte adâncă, adâncită; adânc; afunzime. 2. (Concr.) Loc ascuns, depărtat; afund, afundătură, afundiș. 3. Fig. Tărie, forță, profunzime, intensitate. Sentiment de o mare adâncime. – Adânc + suf. -ime. DOOM
adâncíme s. f., g.-d. art. adâncímii; pl. adâncími
adîncimi
ADÂNCÍME, adâncimi, s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi adânc; distanță de la suprafața sau de la gura unei adâncituri sau ape până în fundul ei; (concr.) parte adâncă, adâncită; adânc; afunzime. 2. (Concr.) Loc ascuns, depărtat; afund, afundătură, afundiș. 3. Fig. Tărie, forță, profunzime, intensitate. Sentiment de o mare adâncime. – Adânc + suf. -ime. DOOM
adâncíme s. f., g.-d. art. adâncímii; pl. adâncími
adîncimii
ADÂNCÍME, adâncimi, s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi adânc; distanță de la suprafața sau de la gura unei adâncituri sau ape până în fundul ei; (concr.) parte adâncă, adâncită; adânc; afunzime. 2. (Concr.) Loc ascuns, depărtat; afund, afundătură, afundiș. 3. Fig. Tărie, forță, profunzime, intensitate. Sentiment de o mare adâncime. – Adânc + suf. -ime. DOOM
adâncíme s. f., g.-d. art. adâncímii; pl. adâncími
adîncimile
ADÂNCÍME, adâncimi, s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi adânc; distanță de la suprafața sau de la gura unei adâncituri sau ape până în fundul ei; (concr.) parte adâncă, adâncită; adânc; afunzime. 2. (Concr.) Loc ascuns, depărtat; afund, afundătură, afundiș. 3. Fig. Tărie, forță, profunzime, intensitate. Sentiment de o mare adâncime. – Adânc + suf. -ime. DOOM
adâncíme s. f., g.-d. art. adâncímii; pl. adâncími
adîncimilor
ADÂNCÍME, adâncimi, s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi adânc; distanță de la suprafața sau de la gura unei adâncituri sau ape până în fundul ei; (concr.) parte adâncă, adâncită; adânc; afunzime. 2. (Concr.) Loc ascuns, depărtat; afund, afundătură, afundiș. 3. Fig. Tărie, forță, profunzime, intensitate. Sentiment de o mare adâncime. – Adânc + suf. -ime. DOOM
adâncíme s. f., g.-d. art. adâncímii; pl. adâncími
adîncind
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adîncire
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adîncire
ADÂNCÍRE, adânciri, s. f. Acțiunea de a (se) adânci. – V. adânci. DOOM
adâncíre s. f., g.-d. art. adâncírii; pl. adâncíri
adîncirea
ADÂNCÍRE, adânciri, s. f. Acțiunea de a (se) adânci. – V. adânci. DOOM
adâncíre s. f., g.-d. art. adâncírii; pl. adâncíri
adînciri
ADÂNCÍRE, adânciri, s. f. Acțiunea de a (se) adânci. – V. adânci. DOOM
adâncíre s. f., g.-d. art. adâncírii; pl. adâncíri
adîncirii
ADÂNCÍRE, adânciri, s. f. Acțiunea de a (se) adânci. – V. adânci. DOOM
adâncíre s. f., g.-d. art. adâncírii; pl. adâncíri
adîncirile
ADÂNCÍRE, adânciri, s. f. Acțiunea de a (se) adânci. – V. adânci. DOOM
adâncíre s. f., g.-d. art. adâncírii; pl. adâncíri
adîncirilor
ADÂNCÍRE, adânciri, s. f. Acțiunea de a (se) adânci. – V. adânci. DOOM
adâncíre s. f., g.-d. art. adâncírii; pl. adâncíri
adînciră
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adîncirăm
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adîncirăți
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adîncise
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adîncisem
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adînciseră
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adînciserăm
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adînciserăți
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adînciseși
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adînciseți
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adîncit
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adîncit
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adîncita
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adîncite
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adîncitei
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adîncitele
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adîncitelor
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adîncitoare
ADÂNCITÓR, adâncitoare, s. n. Sculă așchietoare pentru prelucrarea suprafețelor conice, cilindrice, profilate ale găurilor. – Adânci + suf. -tor. DOOM
adâncitór s. n., pl. adâncitoáre
adîncitoarele
ADÂNCITÓR, adâncitoare, s. n. Sculă așchietoare pentru prelucrarea suprafețelor conice, cilindrice, profilate ale găurilor. – Adânci + suf. -tor. DOOM
adâncitór s. n., pl. adâncitoáre
adîncitoarelor
ADÂNCITÓR, adâncitoare, s. n. Sculă așchietoare pentru prelucrarea suprafețelor conice, cilindrice, profilate ale găurilor. – Adânci + suf. -tor. DOOM
adâncitór s. n., pl. adâncitoáre
adîncitor
ADÂNCITÓR, adâncitoare, s. n. Sculă așchietoare pentru prelucrarea suprafețelor conice, cilindrice, profilate ale găurilor. – Adânci + suf. -tor. DOOM
adâncitór s. n., pl. adâncitoáre
adîncitorul
ADÂNCITÓR, adâncitoare, s. n. Sculă așchietoare pentru prelucrarea suprafețelor conice, cilindrice, profilate ale găurilor. – Adânci + suf. -tor. DOOM
adâncitór s. n., pl. adâncitoáre
adîncitorului
ADÂNCITÓR, adâncitoare, s. n. Sculă așchietoare pentru prelucrarea suprafețelor conice, cilindrice, profilate ale găurilor. – Adânci + suf. -tor. DOOM
adâncitór s. n., pl. adâncitoáre
adîncitul
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adîncitului
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adîncitura
ADÂNCITÚRĂ, adâncituri, s. f. Parte adâncită, scobită a unei suprafețe; scufundătură. [Var.: adâncătúră s. f.] – Adânci + suf. -tură. DOOM
adâncitúră s. f., g.-d. art. adâncitúrii; pl. adâncitúri
adîncituri
ADÂNCITÚRĂ, adâncituri, s. f. Parte adâncită, scobită a unei suprafețe; scufundătură. [Var.: adâncătúră s. f.] – Adânci + suf. -tură. DOOM
adâncitúră s. f., g.-d. art. adâncitúrii; pl. adâncitúri
adînciturii
ADÂNCITÚRĂ, adâncituri, s. f. Parte adâncită, scobită a unei suprafețe; scufundătură. [Var.: adâncătúră s. f.] – Adânci + suf. -tură. DOOM
adâncitúră s. f., g.-d. art. adâncitúrii; pl. adâncitúri
adînciturile
ADÂNCITÚRĂ, adâncituri, s. f. Parte adâncită, scobită a unei suprafețe; scufundătură. [Var.: adâncătúră s. f.] – Adânci + suf. -tură. DOOM
adâncitúră s. f., g.-d. art. adâncitúrii; pl. adâncitúri
adînciturilor
ADÂNCITÚRĂ, adâncituri, s. f. Parte adâncită, scobită a unei suprafețe; scufundătură. [Var.: adâncătúră s. f.] – Adânci + suf. -tură. DOOM
adâncitúră s. f., g.-d. art. adâncitúrii; pl. adâncitúri
adînciși
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adînciți
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc. DOOM
adâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 să adânceáscă
adînciți
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adînciții
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adînciților
ADÂNCÍT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.
adîncoasa
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adîncoase
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adîncoasei
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adîncoasele
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adîncoaselor
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adîncos
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adîncosul
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adîncosului
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adîncoși
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adîncoșii
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adîncoșilor
ADÂNCÓS, -OÁSĂ, adâncoși, -oase, adj. (Rar) Adânc. – Adânc + suf. -os. DOOM
adâncós (rar) adj. m., pl. adâncóși; f. adâncoásă, pl. adâncoáse
adîncul
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adîncul
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc2 s. n., pl. adấncuri
adîncului
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adîncului
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc2 s. n., pl. adấncuri
adîncuri
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc2 s. n., pl. adấncuri
adîncurile
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc2 s. n., pl. adấncuri
adîncurilor
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus. DOOM
adấnc2 s. n., pl. adấncuri
adălmaș
ALDĂMÁȘ, aldămașuri, s. n. Băutură (și gustare) oferită de cineva după încheierea unei tranzacții. [Var.: adălmáș s. n.] – Din magh. áldomás. DOOM
aldămáș s. n., pl. aldămáșuri
adăoga
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adăogare
ADĂUGÍRE s. f. v. adăugare. DOOM
adăugáre (-dă-u-) s. f., g.-d. art. adăugắrii; pl. adăugắri
adăogat
ADĂOGÁ vb. I v. adăuga.
adăogi
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adăogire
ADĂUGÍRE s. f. v. adăugare. DOOM
adăugáre (-dă-u-) s. f., g.-d. art. adăugắrii; pl. adăugắri
adăogit
ADĂOGÍ vb. IV v. adăuga.
adăpai
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adăpam
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adăpare
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adăpare
ADĂPÁRE s. f. Acțiunea de a (se) adăpa. – V. adăpa. DOOM
adăpáre s. f., g.-d. art. adăpắrii
adăparea
ADĂPÁRE s. f. Acțiunea de a (se) adăpa. – V. adăpa. DOOM
adăpáre s. f., g.-d. art. adăpắrii
adăpară
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adăparăm
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adăparăți
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adăpase
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adăpasem
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adăpaseră
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adăpaserăm
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adăpaserăți
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adăpaseși
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adăpaseți
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adăpat
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adăpat
ADĂPÁT s. n. Faptul de a (se) adăpa. – V. adăpa. DOOM
adăpát s. n.
adăpata
ADĂPÁT s. n. Faptul de a (se) adăpa. – V. adăpa. DOOM
adăpát s. n.
adăpate
ADĂPÁT s. n. Faptul de a (se) adăpa. – V. adăpa. DOOM
adăpát s. n.
adăpatei
ADĂPÁT s. n. Faptul de a (se) adăpa. – V. adăpa. DOOM
adăpát s. n.
adăpatele
ADĂPÁT s. n. Faptul de a (se) adăpa. – V. adăpa. DOOM
adăpát s. n.
adăpatelor
ADĂPÁT s. n. Faptul de a (se) adăpa. – V. adăpa. DOOM
adăpát s. n.
adăpatul
ADĂPÁT s. n. Faptul de a (se) adăpa. – V. adăpa. DOOM
adăpát s. n.
adăpatului
ADĂPÁT s. n. Faptul de a (se) adăpa. – V. adăpa. DOOM
adăpát s. n.
adăpau
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adăpași
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adăpați
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adăpați
ADĂPÁT s. n. Faptul de a (se) adăpa. – V. adăpa. DOOM
adăpát s. n.
adăpații
ADĂPÁT s. n. Faptul de a (se) adăpa. – V. adăpa. DOOM
adăpát s. n.
adăpaților
ADĂPÁT s. n. Faptul de a (se) adăpa. – V. adăpa. DOOM
adăpát s. n.
adăpost
ADĂPÓST, adăposturi, s. n. Loc ferit; construcție făcută ca să apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adăpostește cineva. ♦ (Mil.) Construcție specială pentru protecția împotriva mijloacelor de distrugere a inamicului. Adăpost antiaerian. ♦ Ocrotire, găzduire. A da cuiva adăpost. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la adăpost de... = a (se) adăposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum. DOOM
adăpóst s. n., pl. adăpósturi
adăpostea
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăposteai
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăposteam
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostească
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăposteau
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăposteați
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostesc
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostește
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostești
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăposti
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostii
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostim
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostind
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostire
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostire
ADĂPOSTÍRE s. f. Acțiunea de a (se) adăposti și rezultatul ei. – V. adăposti. DOOM
adăpostíre s. f., g.-d. art. adăpostírii
adăpostirea
ADĂPOSTÍRE s. f. Acțiunea de a (se) adăposti și rezultatul ei. – V. adăposti. DOOM
adăpostíre s. f., g.-d. art. adăpostírii
adăpostiri
ADĂPOSTÍRE s. f. Acțiunea de a (se) adăposti și rezultatul ei. – V. adăposti. DOOM
adăpostíre s. f., g.-d. art. adăpostírii
adăpostirii
ADĂPOSTÍRE s. f. Acțiunea de a (se) adăposti și rezultatul ei. – V. adăposti. DOOM
adăpostíre s. f., g.-d. art. adăpostírii
adăpostirile
ADĂPOSTÍRE s. f. Acțiunea de a (se) adăposti și rezultatul ei. – V. adăposti. DOOM
adăpostíre s. f., g.-d. art. adăpostírii
adăpostirilor
ADĂPOSTÍRE s. f. Acțiunea de a (se) adăposti și rezultatul ei. – V. adăposti. DOOM
adăpostíre s. f., g.-d. art. adăpostírii
adăpostiră
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostirăm
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostirăți
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostise
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostisem
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostiseră
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostiserăm
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostiserăți
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostiseși
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostiseți
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostit
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostiși
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostiți
ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost. DOOM
adăpostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 să adăposteáscă
adăpostul
ADĂPÓST, adăposturi, s. n. Loc ferit; construcție făcută ca să apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adăpostește cineva. ♦ (Mil.) Construcție specială pentru protecția împotriva mijloacelor de distrugere a inamicului. Adăpost antiaerian. ♦ Ocrotire, găzduire. A da cuiva adăpost. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la adăpost de... = a (se) adăposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum. DOOM
adăpóst s. n., pl. adăpósturi
adăpostului
ADĂPÓST, adăposturi, s. n. Loc ferit; construcție făcută ca să apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adăpostește cineva. ♦ (Mil.) Construcție specială pentru protecția împotriva mijloacelor de distrugere a inamicului. Adăpost antiaerian. ♦ Ocrotire, găzduire. A da cuiva adăpost. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la adăpost de... = a (se) adăposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum. DOOM
adăpóst s. n., pl. adăpósturi
adăposturi
ADĂPÓST, adăposturi, s. n. Loc ferit; construcție făcută ca să apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adăpostește cineva. ♦ (Mil.) Construcție specială pentru protecția împotriva mijloacelor de distrugere a inamicului. Adăpost antiaerian. ♦ Ocrotire, găzduire. A da cuiva adăpost. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la adăpost de... = a (se) adăposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum. DOOM
adăpóst s. n., pl. adăpósturi
adăposturile
ADĂPÓST, adăposturi, s. n. Loc ferit; construcție făcută ca să apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adăpostește cineva. ♦ (Mil.) Construcție specială pentru protecția împotriva mijloacelor de distrugere a inamicului. Adăpost antiaerian. ♦ Ocrotire, găzduire. A da cuiva adăpost. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la adăpost de... = a (se) adăposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum. DOOM
adăpóst s. n., pl. adăpósturi
adăposturilor
ADĂPÓST, adăposturi, s. n. Loc ferit; construcție făcută ca să apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adăpostește cineva. ♦ (Mil.) Construcție specială pentru protecția împotriva mijloacelor de distrugere a inamicului. Adăpost antiaerian. ♦ Ocrotire, găzduire. A da cuiva adăpost. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la adăpost de... = a (se) adăposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum. DOOM
adăpóst s. n., pl. adăpósturi
adăpând
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adăpînd
ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare. DOOM
adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
adăpări
ADĂPÁRE s. f. Acțiunea de a (se) adăpa. – V. adăpa. DOOM
adăpáre s. f., g.-d. art. adăpắrii
adăpării
ADĂPÁRE s. f. Acțiunea de a (se) adăpa. – V. adăpa. DOOM
adăpáre s. f., g.-d. art. adăpắrii
adăpările
ADĂPÁRE s. f. Acțiunea de a (se) adăpa. – V. adăpa. DOOM
adăpáre s. f., g.-d. art. adăpắrii
adăpărilor
ADĂPÁRE s. f. Acțiunea de a (se) adăpa. – V. adăpa. DOOM
adăpáre s. f., g.-d. art. adăpắrii
adăpătoare
ADĂPĂTOÁRE, adăpători, s. f. Loc unde se adapă animalele; jgheab sau instalație de adăpat. – Adăpa + suf. -ătoare. DOOM
adăpătoáre s. f., g.-d. art. adăpătórii; pl. adăpătóri
adăpătoarea
ADĂPĂTOÁRE, adăpători, s. f. Loc unde se adapă animalele; jgheab sau instalație de adăpat. – Adăpa + suf. -ătoare. DOOM
adăpătoáre s. f., g.-d. art. adăpătórii; pl. adăpătóri
adăpători
ADĂPĂTOÁRE, adăpători, s. f. Loc unde se adapă animalele; jgheab sau instalație de adăpat. – Adăpa + suf. -ătoare. DOOM
adăpătoáre s. f., g.-d. art. adăpătórii; pl. adăpătóri
adăpătorii
ADĂPĂTOÁRE, adăpători, s. f. Loc unde se adapă animalele; jgheab sau instalație de adăpat. – Adăpa + suf. -ătoare. DOOM
adăpătoáre s. f., g.-d. art. adăpătórii; pl. adăpătóri
adăpătorile
ADĂPĂTOÁRE, adăpători, s. f. Loc unde se adapă animalele; jgheab sau instalație de adăpat. – Adăpa + suf. -ătoare. DOOM
adăpătoáre s. f., g.-d. art. adăpătórii; pl. adăpătóri
adăpătorilor
ADĂPĂTOÁRE, adăpători, s. f. Loc unde se adapă animalele; jgheab sau instalație de adăpat. – Adăpa + suf. -ătoare. DOOM
adăpătoáre s. f., g.-d. art. adăpătórii; pl. adăpătóri
adăstai
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adăstam
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adăstare
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adăstare
ADĂSTÁRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a adăsta. – V. adăsta. DOOM
adăstáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. adăstắrii
adăstarea
ADĂSTÁRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a adăsta. – V. adăsta. DOOM
adăstáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. adăstắrii
adăstară
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adăstarăm
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adăstarăți
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adăstase
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adăstasem
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adăstaseră
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adăstaserăm
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adăstaserăți
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adăstaseși
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adăstaseți
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adăstat
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adăstat
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare.
adăstau
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adăstași
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adăstați
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adăstând
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adăstînd
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare. DOOM
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adăstări
ADĂSTÁRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a adăsta. – V. adăsta. DOOM
adăstáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. adăstắrii
adăstării
ADĂSTÁRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a adăsta. – V. adăsta. DOOM
adăstáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. adăstắrii
adăstările
ADĂSTÁRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a adăsta. – V. adăsta. DOOM
adăstáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. adăstắrii
adăstărilor
ADĂSTÁRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a adăsta. – V. adăsta. DOOM
adăstáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. adăstắrii
adău
ADĂU s.n. (Ban., Criș., Trans. SV) Dare, impozit. Adăulu țării. SAVA, AȘEZĂMÎNTURILE. De o parte sîmt în ceastă lume boalele și neputințele, de altă parte sîmt... greotățile și adaole. MOL. 1695, 59r. Adĕu. Tributum. AC, 326.
\nForme gramaticale: pl. nom.-ac. adao (MOL. 1695, 59r).
\nEtimologie: magh. adó.
\nCf. ajutorință, răsură2, ruptă, ruptoare, satara.
adăugai
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adăugare
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adăugare
ADĂUGÍRE s. f. v. adăugare. DOOM
adăugáre (-dă-u-) s. f., g.-d. art. adăugắrii; pl. adăugắri
adăugarea
ADĂUGÍRE s. f. v. adăugare. DOOM
adăugáre (-dă-u-) s. f., g.-d. art. adăugắrii; pl. adăugắri
adăugară
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adăugarăm
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adăugarăți
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adăugase
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adăugasem
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adăugaseră
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adăugaserăm
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adăugaserăți
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adăugaseși
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adăugaseți
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adăugat
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adăugat
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var.: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere.
adăugau
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adăugași
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adăugire
ADĂUGÍRE s. f. v. adăugare. DOOM
adăugáre (-dă-u-) s. f., g.-d. art. adăugắrii; pl. adăugắri
adăugit
ADĂUGÍT, -Ă, adăugiți, -te, adj. (În sintagma) Ediție adăugită = ediție care a fost completată cu material nou. [Pr.: -dă-u-] – V. adăugi. DOOM
adăugít (-dă-u-) ad. m.; f. adăugítă, pl. adăugíte
adăugita
ADĂUGÍT, -Ă, adăugiți, -te, adj. (În sintagma) Ediție adăugită = ediție care a fost completată cu material nou. [Pr.: -dă-u-] – V. adăugi. DOOM
adăugít (-dă-u-) ad. m.; f. adăugítă, pl. adăugíte
adăugite
ADĂUGÍT, -Ă, adăugiți, -te, adj. (În sintagma) Ediție adăugită = ediție care a fost completată cu material nou. [Pr.: -dă-u-] – V. adăugi. DOOM
adăugít (-dă-u-) ad. m.; f. adăugítă, pl. adăugíte
adăugitei
ADĂUGÍT, -Ă, adăugiți, -te, adj. (În sintagma) Ediție adăugită = ediție care a fost completată cu material nou. [Pr.: -dă-u-] – V. adăugi. DOOM
adăugít (-dă-u-) ad. m.; f. adăugítă, pl. adăugíte
adăugitele
ADĂUGÍT, -Ă, adăugiți, -te, adj. (În sintagma) Ediție adăugită = ediție care a fost completată cu material nou. [Pr.: -dă-u-] – V. adăugi. DOOM
adăugít (-dă-u-) ad. m.; f. adăugítă, pl. adăugíte
adăugitelor
ADĂUGÍT, -Ă, adăugiți, -te, adj. (În sintagma) Ediție adăugită = ediție care a fost completată cu material nou. [Pr.: -dă-u-] – V. adăugi. DOOM
adăugít (-dă-u-) ad. m.; f. adăugítă, pl. adăugíte
adăugitul
ADĂUGÍT, -Ă, adăugiți, -te, adj. (În sintagma) Ediție adăugită = ediție care a fost completată cu material nou. [Pr.: -dă-u-] – V. adăugi. DOOM
adăugít (-dă-u-) ad. m.; f. adăugítă, pl. adăugíte
adăugitului
ADĂUGÍT, -Ă, adăugiți, -te, adj. (În sintagma) Ediție adăugită = ediție care a fost completată cu material nou. [Pr.: -dă-u-] – V. adăugi. DOOM
adăugít (-dă-u-) ad. m.; f. adăugítă, pl. adăugíte
adăugită
ADĂUGÍTĂ, adăugite, adj. (În sintagma) Ediție adăugită = ediție care a fost completată cu material nou. [Pr.: -dă-u-] – V. adăugi.
adăugiți
ADĂUGÍT, -Ă, adăugiți, -te, adj. (În sintagma) Ediție adăugită = ediție care a fost completată cu material nou. [Pr.: -dă-u-] – V. adăugi. DOOM
adăugít (-dă-u-) ad. m.; f. adăugítă, pl. adăugíte
adăugiții
ADĂUGÍT, -Ă, adăugiți, -te, adj. (În sintagma) Ediție adăugită = ediție care a fost completată cu material nou. [Pr.: -dă-u-] – V. adăugi. DOOM
adăugít (-dă-u-) ad. m.; f. adăugítă, pl. adăugíte
adăugiților
ADĂUGÍT, -Ă, adăugiți, -te, adj. (În sintagma) Ediție adăugită = ediție care a fost completată cu material nou. [Pr.: -dă-u-] – V. adăugi. DOOM
adăugít (-dă-u-) ad. m.; f. adăugítă, pl. adăugíte
adăugând
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adăugînd
ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăogá vb. I, adáoge vb. III, adăogí, adăugí vb. IV] – Lat. *adaugere. DOOM
adăugá (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adáug, 3 adáugă (-da-u-), 1 pl. adăugắm; conj. prez. 3 să adáuge; ger. adăugấnd
adăugări
ADĂUGÍRE s. f. v. adăugare. DOOM
adăugáre (-dă-u-) s. f., g.-d. art. adăugắrii; pl. adăugắri
adăugării
ADĂUGÍRE s. f. v. adăugare. DOOM
adăugáre (-dă-u-) s. f., g.-d. art. adăugắrii; pl. adăugắri
adăugările
ADĂUGÍRE s. f. v. adăugare. DOOM
adăugáre (-dă-u-) s. f., g.-d. art. adăugắrii; pl. adăugắri
adăugărilor
ADĂUGÍRE s. f. v. adăugare. DOOM
adăugáre (-dă-u-) s. f., g.-d. art. adăugắrii; pl. adăugắri