ac
AC, ace, s. n. 1. Mică ustensilă de oțel, subțire, ascuțită și lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir, care servește la cusut. ◊ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puțin, aproape deloc. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (1), având diverse întrebuințări. Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr. ◊ Ac de mașină = ac pentru mașina de cusut. Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care se formează iarna. 3. Piesă sub formă de ac (1) la unele instrumente de măsură sau în medicină. Ac magnetic. Acul busolei. Acul de seringă. ♦ Macaz. 4. (Biol.) Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. ♦ Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare. Acele ariciului. 5. Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris); ac-de-mare = pește marin, lung și ascuțit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens). – Lat. acus.

DOOM

ac s. n., pl. áce

ac
ACTÍNIU s. n. Element chimic radioactiv descoperit în minereurile din care s-a extras radiul. – Din fr. actinium.

DOOM

actíniu [niu pron. nĭu] s. n., art. actíniul; simb. Ac

acacia
ACÁCIE, acacii, s. f. Nume dat arborilor sau arbuștilor tropicali din familia leguminoaselor, cu flori albe sau galbene, cultivați ca plante ornamentale, pentru industria parfumurilor și pentru extragerea gumei arabice (Acacia). [Var: acácia s. f.] – Din lat., fr. acacia.

DOOM

acácie (-ci-e) s. f., art. acácia (-ci-a), g.-d. art. acáciei; pl. acácii, art. acáciile (-ci-i-)

acacie
ACÁCIE, acacii, s. f. Nume dat arborilor sau arbuștilor tropicali din familia leguminoaselor, cu flori albe sau galbene, cultivați ca plante ornamentale, pentru industria parfumurilor și pentru extragerea gumei arabice (Acacia). [Var: acácia s. f.] – Din lat., fr. acacia.

DOOM

acácie (-ci-e) s. f., art. acácia (-ci-a), g.-d. art. acáciei; pl. acácii, art. acáciile (-ci-i-)

acaciei
ACÁCIE, acacii, s. f. Nume dat arborilor sau arbuștilor tropicali din familia leguminoaselor, cu flori albe sau galbene, cultivați ca plante ornamentale, pentru industria parfumurilor și pentru extragerea gumei arabice (Acacia). [Var: acácia s. f.] – Din lat., fr. acacia.

DOOM

acácie (-ci-e) s. f., art. acácia (-ci-a), g.-d. art. acáciei; pl. acácii, art. acáciile (-ci-i-)

acacii
ACÁCIE, acacii, s. f. Nume dat arborilor sau arbuștilor tropicali din familia leguminoaselor, cu flori albe sau galbene, cultivați ca plante ornamentale, pentru industria parfumurilor și pentru extragerea gumei arabice (Acacia). [Var: acácia s. f.] – Din lat., fr. acacia.

DOOM

acácie (-ci-e) s. f., art. acácia (-ci-a), g.-d. art. acáciei; pl. acácii, art. acáciile (-ci-i-)

acaciile
ACÁCIE, acacii, s. f. Nume dat arborilor sau arbuștilor tropicali din familia leguminoaselor, cu flori albe sau galbene, cultivați ca plante ornamentale, pentru industria parfumurilor și pentru extragerea gumei arabice (Acacia). [Var: acácia s. f.] – Din lat., fr. acacia.

DOOM

acácie (-ci-e) s. f., art. acácia (-ci-a), g.-d. art. acáciei; pl. acácii, art. acáciile (-ci-i-)

acaciilor
ACÁCIE, acacii, s. f. Nume dat arborilor sau arbuștilor tropicali din familia leguminoaselor, cu flori albe sau galbene, cultivați ca plante ornamentale, pentru industria parfumurilor și pentru extragerea gumei arabice (Acacia). [Var: acácia s. f.] – Din lat., fr. acacia.

DOOM

acácie (-ci-e) s. f., art. acácia (-ci-a), g.-d. art. acáciei; pl. acácii, art. acáciile (-ci-i-)

acadea
ACADEÁ, acadele, s. f. Bomboană preparată din zahăr topit. – Din tc. akede.

DOOM

acadeá s. f., art. acadeáua, g.-d. art. acadélei; pl. acadéle, art. acadélele

acadeaua
ACADEÁ, acadele, s. f. Bomboană preparată din zahăr topit. – Din tc. akede.

DOOM

acadeá s. f., art. acadeáua, g.-d. art. acadélei; pl. acadéle, art. acadélele

acadele
ACADEÁ, acadele, s. f. Bomboană preparată din zahăr topit. – Din tc. akede.

DOOM

acadeá s. f., art. acadeáua, g.-d. art. acadélei; pl. acadéle, art. acadélele

acadelei
ACADEÁ, acadele, s. f. Bomboană preparată din zahăr topit. – Din tc. akede.

DOOM

acadeá s. f., art. acadeáua, g.-d. art. acadélei; pl. acadéle, art. acadélele

acadelele
ACADEÁ, acadele, s. f. Bomboană preparată din zahăr topit. – Din tc. akede.

DOOM

acadeá s. f., art. acadeáua, g.-d. art. acadélei; pl. acadéle, art. acadélele

acadelelor
ACADEÁ, acadele, s. f. Bomboană preparată din zahăr topit. – Din tc. akede.

DOOM

acadeá s. f., art. acadeáua, g.-d. art. acadélei; pl. acadéle, art. acadélele

academia
ACADEMÍE, academii, s. f. 1. Societate de învățați, de literați, de artiști etc. creată pentru dezvoltarea științelor și a artelor; înaltă instituție culturală care reunește pe cei mai de seamă savanți și artiști. 2. Școală de învățământ superior. [Acc. și: (după lat.) académie] – Din fr. académie, lat. academia.

DOOM

academíe s. f., art. academía, g.-d. art. academíei; pl. academíi, art. academíile

academic
ACADÉMIC, -Ă, academici, -ce, adj. 1. Care ține de academie, privitor la academie. ◊ Titlu academic = diplomă obținută într-o școală de grad universitar. ♦ (Substantivat, m.; înv.) Membru al Academiei Române. 2. Distins, solemn; de o corectitudine exagerată; convențional. ◊ Stil academic = manieră în artă în care subiectul este tratat în genul studiilor de școală de artă academică (1); stil sobru, corect, științific, convențional și rece. – Din fr. académique, lat. academicus.

DOOM

académic adj. m., pl. académici; f. académică, pl. académice

academica
ACADÉMIC, -Ă, academici, -ce, adj. 1. Care ține de academie, privitor la academie. ◊ Titlu academic = diplomă obținută într-o școală de grad universitar. ♦ (Substantivat, m.; înv.) Membru al Academiei Române. 2. Distins, solemn; de o corectitudine exagerată; convențional. ◊ Stil academic = manieră în artă în care subiectul este tratat în genul studiilor de școală de artă academică (1); stil sobru, corect, științific, convențional și rece. – Din fr. académique, lat. academicus.

DOOM

académic adj. m., pl. académici; f. académică, pl. académice

academice
ACADÉMIC, -Ă, academici, -ce, adj. 1. Care ține de academie, privitor la academie. ◊ Titlu academic = diplomă obținută într-o școală de grad universitar. ♦ (Substantivat, m.; înv.) Membru al Academiei Române. 2. Distins, solemn; de o corectitudine exagerată; convențional. ◊ Stil academic = manieră în artă în care subiectul este tratat în genul studiilor de școală de artă academică (1); stil sobru, corect, științific, convențional și rece. – Din fr. académique, lat. academicus.

DOOM

académic adj. m., pl. académici; f. académică, pl. académice

academicei
ACADÉMIC, -Ă, academici, -ce, adj. 1. Care ține de academie, privitor la academie. ◊ Titlu academic = diplomă obținută într-o școală de grad universitar. ♦ (Substantivat, m.; înv.) Membru al Academiei Române. 2. Distins, solemn; de o corectitudine exagerată; convențional. ◊ Stil academic = manieră în artă în care subiectul este tratat în genul studiilor de școală de artă academică (1); stil sobru, corect, științific, convențional și rece. – Din fr. académique, lat. academicus.

DOOM

académic adj. m., pl. académici; f. académică, pl. académice

academicele
ACADÉMIC, -Ă, academici, -ce, adj. 1. Care ține de academie, privitor la academie. ◊ Titlu academic = diplomă obținută într-o școală de grad universitar. ♦ (Substantivat, m.; înv.) Membru al Academiei Române. 2. Distins, solemn; de o corectitudine exagerată; convențional. ◊ Stil academic = manieră în artă în care subiectul este tratat în genul studiilor de școală de artă academică (1); stil sobru, corect, științific, convențional și rece. – Din fr. académique, lat. academicus.

DOOM

académic adj. m., pl. académici; f. académică, pl. académice

academicelor
ACADÉMIC, -Ă, academici, -ce, adj. 1. Care ține de academie, privitor la academie. ◊ Titlu academic = diplomă obținută într-o școală de grad universitar. ♦ (Substantivat, m.; înv.) Membru al Academiei Române. 2. Distins, solemn; de o corectitudine exagerată; convențional. ◊ Stil academic = manieră în artă în care subiectul este tratat în genul studiilor de școală de artă academică (1); stil sobru, corect, științific, convențional și rece. – Din fr. académique, lat. academicus.

DOOM

académic adj. m., pl. académici; f. académică, pl. académice

academici
ACADÉMIC, -Ă, academici, -ce, adj. 1. Care ține de academie, privitor la academie. ◊ Titlu academic = diplomă obținută într-o școală de grad universitar. ♦ (Substantivat, m.; înv.) Membru al Academiei Române. 2. Distins, solemn; de o corectitudine exagerată; convențional. ◊ Stil academic = manieră în artă în care subiectul este tratat în genul studiilor de școală de artă academică (1); stil sobru, corect, științific, convențional și rece. – Din fr. académique, lat. academicus.

DOOM

académic adj. m., pl. académici; f. académică, pl. académice

academician
ACADEMICIÁN, -Ă, academicieni, -e, s. m. și f. Membru (de onoare sau titular) al unei academii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. académicien.

DOOM

academiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. academiciénei (-ci-e-); pl. academiciéne; abr. acad.

academiciana
ACADEMICIÁN, -Ă, academicieni, -e, s. m. și f. Membru (de onoare sau titular) al unei academii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. académicien.

DOOM

academiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. academiciénei (-ci-e-); pl. academiciéne; abr. acad.

academiciano
ACADEMICIÁN, -Ă, academicieni, -e, s. m. și f. Membru (de onoare sau titular) al unei academii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. académicien.

DOOM

academiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. academiciénei (-ci-e-); pl. academiciéne; abr. acad.

academicianul
ACADEMICIÁN, -Ă, academicieni, -e, s. m. și f. Membru (de onoare sau titular) al unei academii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. académicien.

DOOM

academiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. academiciénei (-ci-e-); pl. academiciéne; abr. acad.

academicianule
ACADEMICIÁN, -Ă, academicieni, -e, s. m. și f. Membru (de onoare sau titular) al unei academii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. académicien.

DOOM

academiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. academiciénei (-ci-e-); pl. academiciéne; abr. acad.

academicianului
ACADEMICIÁN, -Ă, academicieni, -e, s. m. și f. Membru (de onoare sau titular) al unei academii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. académicien.

DOOM

academiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. academiciénei (-ci-e-); pl. academiciéne; abr. acad.

academiciene
ACADEMICIÁN, -Ă, academicieni, -e, s. m. și f. Membru (de onoare sau titular) al unei academii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. académicien.

DOOM

academiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. academiciénei (-ci-e-); pl. academiciéne; abr. acad.

academiciene
ACADEMICIÁN, -Ă, academicieni, -e, s. m. și f. Membru (de onoare sau titular) al unei academii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. académicien.

DOOM

academiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. academiciénei (-ci-e-); pl. academiciéne; abr. acad.

academicienei
ACADEMICIÁN, -Ă, academicieni, -e, s. m. și f. Membru (de onoare sau titular) al unei academii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. académicien.

DOOM

academiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. academiciénei (-ci-e-); pl. academiciéne; abr. acad.

academicienele
ACADEMICIÁN, -Ă, academicieni, -e, s. m. și f. Membru (de onoare sau titular) al unei academii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. académicien.

DOOM

academiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. academiciénei (-ci-e-); pl. academiciéne; abr. acad.

academicienelor
ACADEMICIÁN, -Ă, academicieni, -e, s. m. și f. Membru (de onoare sau titular) al unei academii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. académicien.

DOOM

academiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. academiciénei (-ci-e-); pl. academiciéne; abr. acad.

academicieni
ACADEMICIÁN, -Ă, academicieni, -e, s. m. și f. Membru (de onoare sau titular) al unei academii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. académicien.

DOOM

academiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. academiciénei (-ci-e-); pl. academiciéne; abr. acad.

academicienii
ACADEMICIÁN, -Ă, academicieni, -e, s. m. și f. Membru (de onoare sau titular) al unei academii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. académicien.

DOOM

academiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. academiciénei (-ci-e-); pl. academiciéne; abr. acad.

academicienilor
ACADEMICIÁN, -Ă, academicieni, -e, s. m. și f. Membru (de onoare sau titular) al unei academii. [Pr.: -ci-an] – Din fr. académicien.

DOOM

academiciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. academiciénei (-ci-e-); pl. academiciéne; abr. acad.

academicii
ACADÉMIC, -Ă, academici, -ce, adj. 1. Care ține de academie, privitor la academie. ◊ Titlu academic = diplomă obținută într-o școală de grad universitar. ♦ (Substantivat, m.; înv.) Membru al Academiei Române. 2. Distins, solemn; de o corectitudine exagerată; convențional. ◊ Stil academic = manieră în artă în care subiectul este tratat în genul studiilor de școală de artă academică (1); stil sobru, corect, științific, convențional și rece. – Din fr. académique, lat. academicus.

DOOM

académic adj. m., pl. académici; f. académică, pl. académice

academicilor
ACADÉMIC, -Ă, academici, -ce, adj. 1. Care ține de academie, privitor la academie. ◊ Titlu academic = diplomă obținută într-o școală de grad universitar. ♦ (Substantivat, m.; înv.) Membru al Academiei Române. 2. Distins, solemn; de o corectitudine exagerată; convențional. ◊ Stil academic = manieră în artă în care subiectul este tratat în genul studiilor de școală de artă academică (1); stil sobru, corect, științific, convențional și rece. – Din fr. académique, lat. academicus.

DOOM

académic adj. m., pl. académici; f. académică, pl. académice

academicul
ACADÉMIC, -Ă, academici, -ce, adj. 1. Care ține de academie, privitor la academie. ◊ Titlu academic = diplomă obținută într-o școală de grad universitar. ♦ (Substantivat, m.; înv.) Membru al Academiei Române. 2. Distins, solemn; de o corectitudine exagerată; convențional. ◊ Stil academic = manieră în artă în care subiectul este tratat în genul studiilor de școală de artă academică (1); stil sobru, corect, științific, convențional și rece. – Din fr. académique, lat. academicus.

DOOM

académic adj. m., pl. académici; f. académică, pl. académice

academicului
ACADÉMIC, -Ă, academici, -ce, adj. 1. Care ține de academie, privitor la academie. ◊ Titlu academic = diplomă obținută într-o școală de grad universitar. ♦ (Substantivat, m.; înv.) Membru al Academiei Române. 2. Distins, solemn; de o corectitudine exagerată; convențional. ◊ Stil academic = manieră în artă în care subiectul este tratat în genul studiilor de școală de artă academică (1); stil sobru, corect, științific, convențional și rece. – Din fr. académique, lat. academicus.

DOOM

académic adj. m., pl. académici; f. académică, pl. académice

academie
ACADEMÍE, academii, s. f. 1. Societate de învățați, de literați, de artiști etc. creată pentru dezvoltarea științelor și a artelor; înaltă instituție culturală care reunește pe cei mai de seamă savanți și artiști. 2. Școală de învățământ superior. [Acc. și: (după lat.) académie] – Din fr. académie, lat. academia.

DOOM

academíe s. f., art. academía, g.-d. art. academíei; pl. academíi, art. academíile

academiei
ACADEMÍE, academii, s. f. 1. Societate de învățați, de literați, de artiști etc. creată pentru dezvoltarea științelor și a artelor; înaltă instituție culturală care reunește pe cei mai de seamă savanți și artiști. 2. Școală de învățământ superior. [Acc. și: (după lat.) académie] – Din fr. académie, lat. academia.

DOOM

academíe s. f., art. academía, g.-d. art. academíei; pl. academíi, art. academíile

academii
ACADEMÍE, academii, s. f. 1. Societate de învățați, de literați, de artiști etc. creată pentru dezvoltarea științelor și a artelor; înaltă instituție culturală care reunește pe cei mai de seamă savanți și artiști. 2. Școală de învățământ superior. [Acc. și: (după lat.) académie] – Din fr. académie, lat. academia.

DOOM

academíe s. f., art. academía, g.-d. art. academíei; pl. academíi, art. academíile

academiile
ACADEMÍE, academii, s. f. 1. Societate de învățați, de literați, de artiști etc. creată pentru dezvoltarea științelor și a artelor; înaltă instituție culturală care reunește pe cei mai de seamă savanți și artiști. 2. Școală de învățământ superior. [Acc. și: (după lat.) académie] – Din fr. académie, lat. academia.

DOOM

academíe s. f., art. academía, g.-d. art. academíei; pl. academíi, art. academíile

academiilor
ACADEMÍE, academii, s. f. 1. Societate de învățați, de literați, de artiști etc. creată pentru dezvoltarea științelor și a artelor; înaltă instituție culturală care reunește pe cei mai de seamă savanți și artiști. 2. Școală de învățământ superior. [Acc. și: (după lat.) académie] – Din fr. académie, lat. academia.

DOOM

academíe s. f., art. academía, g.-d. art. academíei; pl. academíi, art. academíile

academism
ACADEMÍSM s. n. 1. Atitudine estetică promovând imitația necondiționată a creațiilor artei antice și ale Renașterii. ♦ Trăsătură caracteristică oricărei arte care cultivă un ideal de frumusețe canonică, convențională, manieristă. 2. Fel de a se comporta academic (2), rigid, rece. – Din fr. académisme.

DOOM

academísm s. n.

academismul
ACADEMÍSM s. n. 1. Atitudine estetică promovând imitația necondiționată a creațiilor artei antice și ale Renașterii. ♦ Trăsătură caracteristică oricărei arte care cultivă un ideal de frumusețe canonică, convențională, manieristă. 2. Fel de a se comporta academic (2), rigid, rece. – Din fr. académisme.

DOOM

academísm s. n.

academismului
ACADEMÍSM s. n. 1. Atitudine estetică promovând imitația necondiționată a creațiilor artei antice și ale Renașterii. ♦ Trăsătură caracteristică oricărei arte care cultivă un ideal de frumusețe canonică, convențională, manieristă. 2. Fel de a se comporta academic (2), rigid, rece. – Din fr. académisme.

DOOM

academísm s. n.

academist
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academist
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academista
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academista
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academiste
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academiste
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academistei
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academistei
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academistele
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academistele
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academistelor
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academistelor
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academistul
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academistul
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academistului
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academistului
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academiza
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizai
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizam
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizant
ACADEMIZÁNT, -Ă adj. În manieră academică. [Etim. incertă].

academizanta
ACADEMIZÁNT, -Ă adj. În manieră academică. [Etim. incertă].

academizante
ACADEMIZÁNT, -Ă adj. În manieră academică. [Etim. incertă].

academizantei
ACADEMIZÁNT, -Ă adj. În manieră academică. [Etim. incertă].

academizantele
ACADEMIZÁNT, -Ă adj. În manieră academică. [Etim. incertă].

academizantelor
ACADEMIZÁNT, -Ă adj. În manieră academică. [Etim. incertă].

academizantul
ACADEMIZÁNT, -Ă adj. În manieră academică. [Etim. incertă].

academizantului
ACADEMIZÁNT, -Ă adj. În manieră academică. [Etim. incertă].

academizanți
ACADEMIZÁNT, -Ă adj. În manieră academică. [Etim. incertă].

academizanții
ACADEMIZÁNT, -Ă adj. În manieră academică. [Etim. incertă].

academizanților
ACADEMIZÁNT, -Ă adj. În manieră academică. [Etim. incertă].

academizare
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizare
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizară
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizarăm
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizarăți
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizase
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizasem
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizaseră
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizaserăm
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizaserăți
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizaseși
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizaseți
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizat
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizat
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizau
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizași
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizați
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizează
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizez
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizeze
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizezi
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizând
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academizînd
ACADEMIZÁ vb. I tr. (Arte) A da figurilor o poză academică. [< fr. académiser].

academiști
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academiști
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academiștii
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academiștii
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academiștilor
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academiștilor
ACADEMÍST, -Ă adj. Referitor la academism, care aparține academismului. // s.m. și f. (rar) Membru sau elev al unei academii. [< fr. académiste].

academus
Academus, erou grec care le-a ajutat dioscurilor Castor și Pollux s-o găsească pe sora lor Helena, ascunsă în Attica de către Theseus. De la el își trăgea numele vestita Academie ateniană.

acadian
ACADIÁN, -Ă, acadieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a cambrianului. 2. Adj. Care aparține acadianului (1), privitor la acadian. [Pr.: -di-an] – Din fr. acadien.

DOOM

acadián¹ (referitor la Acadia/la acadian²) (-di-an) adj. m., s. m., pl. acadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. acadiánă, pl. acadiéne

acadian
ACADIÁN, -Ă, acadieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a cambrianului. 2. Adj. Care aparține acadianului (1), privitor la acadian. [Pr.: -di-an] – Din fr. acadien.

DOOM

acadián² (-di-an) s. n.

acadiana
ACADIÁN, -Ă, acadieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a cambrianului. 2. Adj. Care aparține acadianului (1), privitor la acadian. [Pr.: -di-an] – Din fr. acadien.

DOOM

acadián¹ (referitor la Acadia/la acadian²) (-di-an) adj. m., s. m., pl. acadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. acadiánă, pl. acadiéne

acadianul
ACADIÁN, -Ă, acadieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a cambrianului. 2. Adj. Care aparține acadianului (1), privitor la acadian. [Pr.: -di-an] – Din fr. acadien.

DOOM

acadián¹ (referitor la Acadia/la acadian²) (-di-an) adj. m., s. m., pl. acadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. acadiánă, pl. acadiéne

acadianului
ACADIÁN, -Ă, acadieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a cambrianului. 2. Adj. Care aparține acadianului (1), privitor la acadian. [Pr.: -di-an] – Din fr. acadien.

DOOM

acadián¹ (referitor la Acadia/la acadian²) (-di-an) adj. m., s. m., pl. acadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. acadiánă, pl. acadiéne

acadiene
ACADIÁN, -Ă, acadieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a cambrianului. 2. Adj. Care aparține acadianului (1), privitor la acadian. [Pr.: -di-an] – Din fr. acadien.

DOOM

acadián¹ (referitor la Acadia/la acadian²) (-di-an) adj. m., s. m., pl. acadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. acadiánă, pl. acadiéne

acadienei
ACADIÁN, -Ă, acadieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a cambrianului. 2. Adj. Care aparține acadianului (1), privitor la acadian. [Pr.: -di-an] – Din fr. acadien.

DOOM

acadián¹ (referitor la Acadia/la acadian²) (-di-an) adj. m., s. m., pl. acadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. acadiánă, pl. acadiéne

acadienele
ACADIÁN, -Ă, acadieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a cambrianului. 2. Adj. Care aparține acadianului (1), privitor la acadian. [Pr.: -di-an] – Din fr. acadien.

DOOM

acadián¹ (referitor la Acadia/la acadian²) (-di-an) adj. m., s. m., pl. acadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. acadiánă, pl. acadiéne

acadienelor
ACADIÁN, -Ă, acadieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a cambrianului. 2. Adj. Care aparține acadianului (1), privitor la acadian. [Pr.: -di-an] – Din fr. acadien.

DOOM

acadián¹ (referitor la Acadia/la acadian²) (-di-an) adj. m., s. m., pl. acadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. acadiánă, pl. acadiéne

acadieni
ACADIÁN, -Ă, acadieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a cambrianului. 2. Adj. Care aparține acadianului (1), privitor la acadian. [Pr.: -di-an] – Din fr. acadien.

DOOM

acadián¹ (referitor la Acadia/la acadian²) (-di-an) adj. m., s. m., pl. acadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. acadiánă, pl. acadiéne

acadienii
ACADIÁN, -Ă, acadieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a cambrianului. 2. Adj. Care aparține acadianului (1), privitor la acadian. [Pr.: -di-an] – Din fr. acadien.

DOOM

acadián¹ (referitor la Acadia/la acadian²) (-di-an) adj. m., s. m., pl. acadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. acadiánă, pl. acadiéne

acadienilor
ACADIÁN, -Ă, acadieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a cambrianului. 2. Adj. Care aparține acadianului (1), privitor la acadian. [Pr.: -di-an] – Din fr. acadien.

DOOM

acadián¹ (referitor la Acadia/la acadian²) (-di-an) adj. m., s. m., pl. acadiéni (-di-eni); adj. f., s. f. acadiánă, pl. acadiéne

acaju
ACAJÚ, acaju, s. m., adj. invar. s. n. 1. S. m. Arbore din regiunea tropicală a Americii, al cărui lemn, de culoare roșiatică, este întrebuințat la confecționarea mobilelor de lux; mahon (Swietinia mahagoni). ♦ Lemnul acestui arbore. 2. Adj. invar. De culoare maro-roșcat, ca a lemnului de acaju (1). 3. S. n. Culoare acaju (2). – Din fr. acajou.

DOOM

acajú¹ adj. invar.

acajuul
ACAJÚ, acaju, s. m., adj. invar. s. n. 1. S. m. Arbore din regiunea tropicală a Americii, al cărui lemn, de culoare roșiatică, este întrebuințat la confecționarea mobilelor de lux; mahon (Swietinia mahagoni). ♦ Lemnul acestui arbore. 2. Adj. invar. De culoare maro-roșcat, ca a lemnului de acaju (1). 3. S. n. Culoare acaju (2). – Din fr. acajou.

DOOM

acajú¹ adj. invar.

acajuului
ACAJÚ, acaju, s. m., adj. invar. s. n. 1. S. m. Arbore din regiunea tropicală a Americii, al cărui lemn, de culoare roșiatică, este întrebuințat la confecționarea mobilelor de lux; mahon (Swietinia mahagoni). ♦ Lemnul acestui arbore. 2. Adj. invar. De culoare maro-roșcat, ca a lemnului de acaju (1). 3. S. n. Culoare acaju (2). – Din fr. acajou.

DOOM

acajú¹ adj. invar.

acalculia
ACALCULÍE s.f. (Med.) Simptom de afazie care constă în imposibilitatea de a utiliza cifrele și numerele și de a efectua calcule aritmetice. [Gen. -iei. / < fr. acalculie].

acalculie
ACALCULÍE s.f. (Med.) Simptom de afazie care constă în imposibilitatea de a utiliza cifrele și numerele și de a efectua calcule aritmetice. [Gen. -iei. / < fr. acalculie].

acalculiei
ACALCULÍE s.f. (Med.) Simptom de afazie care constă în imposibilitatea de a utiliza cifrele și numerele și de a efectua calcule aritmetice. [Gen. -iei. / < fr. acalculie].

acalculii
ACALCULÍE s.f. (Med.) Simptom de afazie care constă în imposibilitatea de a utiliza cifrele și numerele și de a efectua calcule aritmetice. [Gen. -iei. / < fr. acalculie].

acalculiile
ACALCULÍE s.f. (Med.) Simptom de afazie care constă în imposibilitatea de a utiliza cifrele și numerele și de a efectua calcule aritmetice. [Gen. -iei. / < fr. acalculie].

acalculiilor
ACALCULÍE s.f. (Med.) Simptom de afazie care constă în imposibilitatea de a utiliza cifrele și numerele și de a efectua calcule aritmetice. [Gen. -iei. / < fr. acalculie].

acalmie
ACALMÍE s. f. Potolire sau încetare temporară a mișcării vântului sau valurilor. ♦ Fig. Răstimp de liniște în cadrul sau după o perioadă frământată. – Din fr. accalmie.

DOOM

acalmíe s. f., art. acalmía, g.-d. acalmíi, art. acalmíei

acamante
Acamante = Acamas.

acamas
Acamas 1. Fiul lui Theseus și al Phaedrei. A participat la războiul troian, fiind trimis în solie împreună cu Diomedes s-o ceară pe Helena de la troieni. Ulterior, ascuns în pîntecele calului de lemn, pe care-l născocise Odysseus, Acamas a luat parte la cucerirea cetății. 2. Fiul lui Antenor și unul dintre cei mai viteji troieni, doborît în luptă de către Meriones. 3. Erou trac, ucis în războiul troian de către Aiax, fiul lui Telamon.

acampsie
ACAMPSÍE s.f. Imposibilitate sau dificultate a flexiunilor articulare. [Gen. -iei. / < fr. acampsie, cf. gr. a – fără, kamptein – a îndoi].

acana
HACANÁ adv. (Arg.; la comparativ) Mai la o parte, în lături. [Var.: acaná adv.] – Din țig. hacana.

DOOM

hacaná (fam.) adv.

acant
ACÁNTĂ, acante, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de plante erbacee decorative din familia acantaceelor, ale căror frunze mari, penate, uneori spinoase, și rădăcini sunt folosite în medicină (Acanthus). 2. Ornament arhitectonic caracteristic capitelurilor corintice și compozite, care imită frunzele de acantă (1). [Var.: acánt s. m.] – Din fr. acanthe, lat. acanthus.

DOOM

acántă s. f., g.-d. art. acántei; pl. acánte

acanta
ACÁNTĂ, acante, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de plante erbacee decorative din familia acantaceelor, ale căror frunze mari, penate, uneori spinoase, și rădăcini sunt folosite în medicină (Acanthus). 2. Ornament arhitectonic caracteristic capitelurilor corintice și compozite, care imită frunzele de acantă (1). [Var.: acánt s. m.] – Din fr. acanthe, lat. acanthus.

DOOM

acántă s. f., g.-d. art. acántei; pl. acánte

acantacee
ACANTACÉE, acantacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate răspândite mai ales în regiunile calde, cu frunze opuse, flori dispuse în raceme și fructe capsule, al cărei tip este acanta; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. acanthacées.

DOOM

acantacée s. f., art. acantacéea, g.-d. art. acantacéei; pl. acantacée

acantaceea
ACANTACÉE, acantacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate răspândite mai ales în regiunile calde, cu frunze opuse, flori dispuse în raceme și fructe capsule, al cărei tip este acanta; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. acanthacées.

DOOM

acantacée s. f., art. acantacéea, g.-d. art. acantacéei; pl. acantacée

acantaceei
ACANTACÉE, acantacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate răspândite mai ales în regiunile calde, cu frunze opuse, flori dispuse în raceme și fructe capsule, al cărei tip este acanta; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. acanthacées.

DOOM

acantacée s. f., art. acantacéea, g.-d. art. acantacéei; pl. acantacée

acantaceele
ACANTACÉE, acantacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate răspândite mai ales în regiunile calde, cu frunze opuse, flori dispuse în raceme și fructe capsule, al cărei tip este acanta; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. acanthacées.

DOOM

acantacée s. f., art. acantacéea, g.-d. art. acantacéei; pl. acantacée

acantaceelor
ACANTACÉE, acantacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate răspândite mai ales în regiunile calde, cu frunze opuse, flori dispuse în raceme și fructe capsule, al cărei tip este acanta; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. acanthacées.

DOOM

acantacée s. f., art. acantacéea, g.-d. art. acantacéei; pl. acantacée

acante
ACÁNTĂ, acante, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de plante erbacee decorative din familia acantaceelor, ale căror frunze mari, penate, uneori spinoase, și rădăcini sunt folosite în medicină (Acanthus). 2. Ornament arhitectonic caracteristic capitelurilor corintice și compozite, care imită frunzele de acantă (1). [Var.: acánt s. m.] – Din fr. acanthe, lat. acanthus.

DOOM

acántă s. f., g.-d. art. acántei; pl. acánte

acantei
ACÁNTĂ, acante, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de plante erbacee decorative din familia acantaceelor, ale căror frunze mari, penate, uneori spinoase, și rădăcini sunt folosite în medicină (Acanthus). 2. Ornament arhitectonic caracteristic capitelurilor corintice și compozite, care imită frunzele de acantă (1). [Var.: acánt s. m.] – Din fr. acanthe, lat. acanthus.

DOOM

acántă s. f., g.-d. art. acántei; pl. acánte

acantele
ACÁNTĂ, acante, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de plante erbacee decorative din familia acantaceelor, ale căror frunze mari, penate, uneori spinoase, și rădăcini sunt folosite în medicină (Acanthus). 2. Ornament arhitectonic caracteristic capitelurilor corintice și compozite, care imită frunzele de acantă (1). [Var.: acánt s. m.] – Din fr. acanthe, lat. acanthus.

DOOM

acántă s. f., g.-d. art. acántei; pl. acánte

acantelor
ACÁNTĂ, acante, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de plante erbacee decorative din familia acantaceelor, ale căror frunze mari, penate, uneori spinoase, și rădăcini sunt folosite în medicină (Acanthus). 2. Ornament arhitectonic caracteristic capitelurilor corintice și compozite, care imită frunzele de acantă (1). [Var.: acánt s. m.] – Din fr. acanthe, lat. acanthus.

DOOM

acántă s. f., g.-d. art. acántei; pl. acánte

acanthoides
SPIN¹, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina, pe ramurile, pe frunzele, pe fructele etc. unor plante; ghimpe. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) spini = a fi neliniștit, nerăbdător. A fi (sau a sta) ca pe un spin în ochii (sau în inima, în coasta) cuiva = a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezență neplăcută pentru cineva; a incomoda pe cineva. 2. Nume dat mai multor plante erbacee sau lemnoase care au spini¹ (I 1). ♦ Spec. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina spinoasă și ramificată, cu frunze dințate și spinoase și cu flori roșii, dispuse în capitule (Carduus acanthoides). II. 1. Parte în formă de spin¹ (I 1) a cârligului de undiță, situată în vârful acestuia. 2. Știft. – Lat. spinus „prun sălbatic”.

acanthus
TÁLPĂ, tălpi, s. f. I. 1. Partea inferioară a labei piciorului, la om și la unele animale, de la degete până la călcâi, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. ◊ Expr. A o apuca la talpă sau a-și lua tălpile la spinare = a pleca, a o șterge. Arde focul la tălpile picioarelor, se spune când cineva este amenințat de o primejdie. (Reg.) A fi sau a (se) scula, a (se) pune în tălpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în mișcare, în acțiune. ♦ Compuse: talpa-gâștei = a) încrețiturile de la coada ochiului (la persoanele în vârstă); b) scris neîngrijit; c) plantă erbacee meliferă și medicinală, cu tulpina puternică, cu frunze lungi, cu flori mici, roz (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = plantă erbacee cu frunze mari, spinoase și cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic (Acanthus longifolius); talpa-stâncii = mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus procumbens); talpa-lupului = plantă erbacee cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule, albe, având proprietăți antiscorbutice și diuretice (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (I 1). 3. Piele groasă tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile tocurilor etc. ◊ Talpă artificială = material fabricat, prin aglomerare cu lianți, din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (I 3), la branțuri, ștaifuri, bombeuri. II. 1. Lemn gros, grindă care se așază la temelia unei construcții pentru a o sprijini; p. ext. temelie. ◊ Talpa casei = capul familiei, bărbatul. Talpa țării (sau a casei) = țărănimea (considerată în trecut ca temelie a țării, obligată să suporte tot greul îndatoririlor). Talpa iadului = a) (în basme) temelia iadului; mama căpeteniei dracilor; b) om foarte rău, păcătos; babă rea, vrăjitoare. ♦ Fig. Sprijin, bază, susținere. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase, orizontale, care alcătuiesc scheletul războiului de țesut manual. 3. Fiecare dintre cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel, curbate în sus la capătul de dinainte, pe care alunecă sania. ♦ Lemnul din spatele cormanei, pe care se sprijină plugul și care îl face să alunece mai ușor pe brazdă. ♦ Partea de dedesubt a corăbiei. ♦ Parte care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 4. Partea inferioară, lățită, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acesta se reazemă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. ♦ Spec. Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazemă pe traverse. ♦ Spec. Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. ♦ Spec. Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. ♦ Spec. Partea de dedesubt, pe care se clădește o claie sau un stog. ♦ Spec. Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. ♦ Spec. Parte mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. – Cf. magh. talp.

acanto
ACANTO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „spin”. [< fr. acanth(o)-, cf. lat. acanthus, gr. akantha].

acantocefal
ACANTOCEFÁL, acantocefali, s. m. (La pl.) Clasă de viermi paraziți nematelminți, cu o trompă retractilă înconjurată de cârlige de apărare; (și la sg.) vierme din această clasă (Acanthocephala). – Din fr. acanthocéphale.

DOOM

acantocefál s. m., pl. acantocefáli

acantocefali
ACANTOCEFÁL, acantocefali, s. m. (La pl.) Clasă de viermi paraziți nematelminți, cu o trompă retractilă înconjurată de cârlige de apărare; (și la sg.) vierme din această clasă (Acanthocephala). – Din fr. acanthocéphale.

DOOM

acantocefál s. m., pl. acantocefáli

acantocefalii
ACANTOCEFÁL, acantocefali, s. m. (La pl.) Clasă de viermi paraziți nematelminți, cu o trompă retractilă înconjurată de cârlige de apărare; (și la sg.) vierme din această clasă (Acanthocephala). – Din fr. acanthocéphale.

DOOM

acantocefál s. m., pl. acantocefáli

acantocefalilor
ACANTOCEFÁL, acantocefali, s. m. (La pl.) Clasă de viermi paraziți nematelminți, cu o trompă retractilă înconjurată de cârlige de apărare; (și la sg.) vierme din această clasă (Acanthocephala). – Din fr. acanthocéphale.

DOOM

acantocefál s. m., pl. acantocefáli

acantocefalul
ACANTOCEFÁL, acantocefali, s. m. (La pl.) Clasă de viermi paraziți nematelminți, cu o trompă retractilă înconjurată de cârlige de apărare; (și la sg.) vierme din această clasă (Acanthocephala). – Din fr. acanthocéphale.

DOOM

acantocefál s. m., pl. acantocefáli

acantocefalului
ACANTOCEFÁL, acantocefali, s. m. (La pl.) Clasă de viermi paraziți nematelminți, cu o trompă retractilă înconjurată de cârlige de apărare; (și la sg.) vierme din această clasă (Acanthocephala). – Din fr. acanthocéphale.

DOOM

acantocefál s. m., pl. acantocefáli

acantoza
ACANTÓZĂ, acantoze, s. f. Boală de piele caracterizată prin prezența unor pete pigmentate, îngroșate pe diferite părți ale corpului. – Din fr. acanthose.

DOOM

acantóză s. f., g.-d. art. acantózei; pl. acantóze

acantoze
ACANTÓZĂ, acantoze, s. f. Boală de piele caracterizată prin prezența unor pete pigmentate, îngroșate pe diferite părți ale corpului. – Din fr. acanthose.

DOOM

acantóză s. f., g.-d. art. acantózei; pl. acantóze

acantozei
ACANTÓZĂ, acantoze, s. f. Boală de piele caracterizată prin prezența unor pete pigmentate, îngroșate pe diferite părți ale corpului. – Din fr. acanthose.

DOOM

acantóză s. f., g.-d. art. acantózei; pl. acantóze

acantozele
ACANTÓZĂ, acantoze, s. f. Boală de piele caracterizată prin prezența unor pete pigmentate, îngroșate pe diferite părți ale corpului. – Din fr. acanthose.

DOOM

acantóză s. f., g.-d. art. acantózei; pl. acantóze

acantozelor
ACANTÓZĂ, acantoze, s. f. Boală de piele caracterizată prin prezența unor pete pigmentate, îngroșate pe diferite părți ale corpului. – Din fr. acanthose.

DOOM

acantóză s. f., g.-d. art. acantózei; pl. acantóze

acapara
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparai
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparam
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparare
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparare
ACAPARÁRE, acaparări, s. f. Acțiunea de a acapara. – V. acapara.

DOOM

acaparáre s. f., g.-d. art. acaparắrii; pl. acaparắri

acapararea
ACAPARÁRE, acaparări, s. f. Acțiunea de a acapara. – V. acapara.

DOOM

acaparáre s. f., g.-d. art. acaparắrii; pl. acaparắri

acaparară
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acapararăm
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acapararăți
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparase
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparasem
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparaseră
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparaserăm
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparaserăți
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparaseși
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparaseți
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparat
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparat
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

acaparatoare
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparatoare
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparatoarea
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparatoarea
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparatoarei
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparatoarei
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparatoarele
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparatoarele
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparatoarelor
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparatoarelor
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparator
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparator
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparatori
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparatori
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparatorii
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparatorii
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparatorilor
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparatorilor
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparatorul
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparatorul
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparatorului
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparatorului
ACAPARATÓR, -OÁRE, acaparatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acaparează. – Acapara + suf. -tor.

DOOM

acaparatór adj. m., pl. acaparatóri; f. sg. și pl. acaparatoáre

acaparau
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparași
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparați
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparează
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparez
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acapareze
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparezi
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparând
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparînd
ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpăra toate mărfurile sau o anumită categorie de mărfuri de pe piață (pentru speculă); a pune stăpânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-și însuși totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.

DOOM

acapará (a ~) vb., ind. prez. 3 acapareáză

acaparări
ACAPARÁRE, acaparări, s. f. Acțiunea de a acapara. – V. acapara.

DOOM

acaparáre s. f., g.-d. art. acaparắrii; pl. acaparắri

acaparării
ACAPARÁRE, acaparări, s. f. Acțiunea de a acapara. – V. acapara.

DOOM

acaparáre s. f., g.-d. art. acaparắrii; pl. acaparắri

acaparările
ACAPARÁRE, acaparări, s. f. Acțiunea de a acapara. – V. acapara.

DOOM

acaparáre s. f., g.-d. art. acaparắrii; pl. acaparắri

acaparărilor
ACAPARÁRE, acaparări, s. f. Acțiunea de a acapara. – V. acapara.

DOOM

acaparáre s. f., g.-d. art. acaparắrii; pl. acaparắri

acar
ACAR conj. (Ban., Criș., Trans. SV) Deși, cu toate că, măcar că; fie, ori. Pînă iaste vie și tînără, ea-și dă dracului trupul său, acar fată, acar nevastă. C 1692, 510v. Akar. Sive. Vel. AC, 327. Akar jest tu kraj fericat. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; cf. VCC, 114. \nEtimologie: magh. akár. \nVezi și acarcare, acarce. \nCf. batîr.

DOOM

acár² (obiect) (pop.) s. n., pl. acáre

acar
ACÁR, acari, s. m. Muncitor feroviar care manipulează dispozitivele de acționare a acelor de macaz și asigură întreținerea acestora; macagiu. – Ac + suf. -ar.

DOOM

acár¹ (persoană) s. m., pl. acári

acarcare
ACARCARE pron. nehot. (Ban., Criș, Trans. SV) Oricine, oricare. Să te va opăci ochiul tău, au mîna ta, au piciorul tău, sau acarcarea din mădularele tale, tu să le lapezi de la tine. C 1692, 505r. Akarkare. Quicunque. Quivis. AC, 327; cf. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. \nEtimologie: acar + care. \nVezi și acar, acarce.

acarce
ACARCE pron. nehot. (Criș., Trans. SV) Orice. Unul crede că e slobod acarce a mînca. N. TEST. (1648). Poți luoa acaru-ce de furat pre banii tăi cei buni. C 1692, 506r; cf. C 1692, 504v, 517r; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. \nEtimologie: acar + ce. \nVezi și acar, acarcare.

acare
ACAR conj. (Ban., Criș., Trans. SV) Deși, cu toate că, măcar că; fie, ori. Pînă iaste vie și tînără, ea-și dă dracului trupul său, acar fată, acar nevastă. C 1692, 510v. Akar. Sive. Vel. AC, 327. Akar jest tu kraj fericat. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; cf. VCC, 114. \nEtimologie: magh. akár. \nVezi și acarcare, acarce. \nCf. batîr.

DOOM

acár² (obiect) (pop.) s. n., pl. acáre

acarele
ACAR conj. (Ban., Criș., Trans. SV) Deși, cu toate că, măcar că; fie, ori. Pînă iaste vie și tînără, ea-și dă dracului trupul său, acar fată, acar nevastă. C 1692, 510v. Akar. Sive. Vel. AC, 327. Akar jest tu kraj fericat. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; cf. VCC, 114. \nEtimologie: magh. akár. \nVezi și acarcare, acarce. \nCf. batîr.

DOOM

acár² (obiect) (pop.) s. n., pl. acáre

acarelor
ACAR conj. (Ban., Criș., Trans. SV) Deși, cu toate că, măcar că; fie, ori. Pînă iaste vie și tînără, ea-și dă dracului trupul său, acar fată, acar nevastă. C 1692, 510v. Akar. Sive. Vel. AC, 327. Akar jest tu kraj fericat. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; cf. VCC, 114. \nEtimologie: magh. akár. \nVezi și acarcare, acarce. \nCf. batîr.

DOOM

acár² (obiect) (pop.) s. n., pl. acáre

acaret
ACARÉT, acareturi, s. n. 1. Construcție auxiliară care ține de o gospodărie. 2. (La pl.) Unelte de gospodărie, mai ales agricole. – Din tc. akaret.

DOOM

acarét s. n., pl. acaréturi

acaretul
ACARÉT, acareturi, s. n. 1. Construcție auxiliară care ține de o gospodărie. 2. (La pl.) Unelte de gospodărie, mai ales agricole. – Din tc. akaret.

DOOM

acarét s. n., pl. acaréturi

acaretului
ACARÉT, acareturi, s. n. 1. Construcție auxiliară care ține de o gospodărie. 2. (La pl.) Unelte de gospodărie, mai ales agricole. – Din tc. akaret.

DOOM

acarét s. n., pl. acaréturi

acareturi
ACARÉT, acareturi, s. n. 1. Construcție auxiliară care ține de o gospodărie. 2. (La pl.) Unelte de gospodărie, mai ales agricole. – Din tc. akaret.

DOOM

acarét s. n., pl. acaréturi

acareturile
ACARÉT, acareturi, s. n. 1. Construcție auxiliară care ține de o gospodărie. 2. (La pl.) Unelte de gospodărie, mai ales agricole. – Din tc. akaret.

DOOM

acarét s. n., pl. acaréturi

acareturilor
ACARÉT, acareturi, s. n. 1. Construcție auxiliară care ține de o gospodărie. 2. (La pl.) Unelte de gospodărie, mai ales agricole. – Din tc. akaret.

DOOM

acarét s. n., pl. acaréturi

acari
ACÁR, acari, s. m. Muncitor feroviar care manipulează dispozitivele de acționare a acelor de macaz și asigură întreținerea acestora; macagiu. – Ac + suf. -ar.

DOOM

acár¹ (persoană) s. m., pl. acári

acarian
ACARIÁN, acarieni, s. m. (La pl.) Arahnide mici, cu capul, toracele și abdomenul de obicei nediferențiate, unele dintre ele fiind purtătoare de germeni ai unor maladii grave; (și la sg.) exemplar din acest ordin. [Pr.: -ri-an] – Din fr. acarien.

DOOM

acarián (-ri-an) s. m., pl. acariéni (-ri-eni)

acarianul
ACARIÁN, acarieni, s. m. (La pl.) Arahnide mici, cu capul, toracele și abdomenul de obicei nediferențiate, unele dintre ele fiind purtătoare de germeni ai unor maladii grave; (și la sg.) exemplar din acest ordin. [Pr.: -ri-an] – Din fr. acarien.

DOOM

acarián (-ri-an) s. m., pl. acariéni (-ri-eni)

acarianului
ACARIÁN, acarieni, s. m. (La pl.) Arahnide mici, cu capul, toracele și abdomenul de obicei nediferențiate, unele dintre ele fiind purtătoare de germeni ai unor maladii grave; (și la sg.) exemplar din acest ordin. [Pr.: -ri-an] – Din fr. acarien.

DOOM

acarián (-ri-an) s. m., pl. acariéni (-ri-eni)

acaricid
ACARICÍD, acaricide, s. n., adj. (Substanță) care omoară acarienii. – Din fr. acaricide.

DOOM

acaricíd² s. n., pl. acaricíde

acaricida
ACARICÍD, acaricide, s. n., adj. (Substanță) care omoară acarienii. – Din fr. acaricide.

DOOM

acaricíd² s. n., pl. acaricíde

acaricide
ACARICÍD, acaricide, s. n., adj. (Substanță) care omoară acarienii. – Din fr. acaricide.

DOOM

acaricíd² s. n., pl. acaricíde

acaricidei
ACARICÍD, acaricide, s. n., adj. (Substanță) care omoară acarienii. – Din fr. acaricide.

DOOM

acaricíd² s. n., pl. acaricíde

acaricidele
ACARICÍD, acaricide, s. n., adj. (Substanță) care omoară acarienii. – Din fr. acaricide.

DOOM

acaricíd² s. n., pl. acaricíde

acaricidelor
ACARICÍD, acaricide, s. n., adj. (Substanță) care omoară acarienii. – Din fr. acaricide.

DOOM

acaricíd² s. n., pl. acaricíde

acaricidul
ACARICÍD, acaricide, s. n., adj. (Substanță) care omoară acarienii. – Din fr. acaricide.

DOOM

acaricíd² s. n., pl. acaricíde

acaricidului
ACARICÍD, acaricide, s. n., adj. (Substanță) care omoară acarienii. – Din fr. acaricide.

DOOM

acaricíd² s. n., pl. acaricíde

acaricizi
ACARICÍD, acaricide, s. n., adj. (Substanță) care omoară acarienii. – Din fr. acaricide.

DOOM

acaricíd² s. n., pl. acaricíde

acaricizii
ACARICÍD, acaricide, s. n., adj. (Substanță) care omoară acarienii. – Din fr. acaricide.

DOOM

acaricíd² s. n., pl. acaricíde

acaricizilor
ACARICÍD, acaricide, s. n., adj. (Substanță) care omoară acarienii. – Din fr. acaricide.

DOOM

acaricíd² s. n., pl. acaricíde

acarieni
ACARIÁN, acarieni, s. m. (La pl.) Arahnide mici, cu capul, toracele și abdomenul de obicei nediferențiate, unele dintre ele fiind purtătoare de germeni ai unor maladii grave; (și la sg.) exemplar din acest ordin. [Pr.: -ri-an] – Din fr. acarien.

DOOM

acarián (-ri-an) s. m., pl. acariéni (-ri-eni)

acarienii
ACARIÁN, acarieni, s. m. (La pl.) Arahnide mici, cu capul, toracele și abdomenul de obicei nediferențiate, unele dintre ele fiind purtătoare de germeni ai unor maladii grave; (și la sg.) exemplar din acest ordin. [Pr.: -ri-an] – Din fr. acarien.

DOOM

acarián (-ri-an) s. m., pl. acariéni (-ri-eni)

acarienilor
ACARIÁN, acarieni, s. m. (La pl.) Arahnide mici, cu capul, toracele și abdomenul de obicei nediferențiate, unele dintre ele fiind purtătoare de germeni ai unor maladii grave; (și la sg.) exemplar din acest ordin. [Pr.: -ri-an] – Din fr. acarien.

DOOM

acarián (-ri-an) s. m., pl. acariéni (-ri-eni)

acarii
ACÁR, acari, s. m. Muncitor feroviar care manipulează dispozitivele de acționare a acelor de macaz și asigură întreținerea acestora; macagiu. – Ac + suf. -ar.

DOOM

acár¹ (persoană) s. m., pl. acári

acarilor
ACÁR, acari, s. m. Muncitor feroviar care manipulează dispozitivele de acționare a acelor de macaz și asigură întreținerea acestora; macagiu. – Ac + suf. -ar.

DOOM

acár¹ (persoană) s. m., pl. acári

acarinata
ACARINÁTĂ, acarinate, s. f. (La pl.) Ordin de păsări alergătoare cu sternul lipsit de carenă și cu aripi reduse; (și la sg.) pasăre care face parte din această clasă; ratite. – Din lat. acarinatus.

DOOM

acarinátă s. f., g.-d. art. acarinátei; pl. acarináte

acarinate
ACARINÁTĂ, acarinate, s. f. (La pl.) Ordin de păsări alergătoare cu sternul lipsit de carenă și cu aripi reduse; (și la sg.) pasăre care face parte din această clasă; ratite. – Din lat. acarinatus.

DOOM

acarinátă s. f., g.-d. art. acarinátei; pl. acarináte

acarinatei
ACARINÁTĂ, acarinate, s. f. (La pl.) Ordin de păsări alergătoare cu sternul lipsit de carenă și cu aripi reduse; (și la sg.) pasăre care face parte din această clasă; ratite. – Din lat. acarinatus.

DOOM

acarinátă s. f., g.-d. art. acarinátei; pl. acarináte

acarinatele
ACARINÁTĂ, acarinate, s. f. (La pl.) Ordin de păsări alergătoare cu sternul lipsit de carenă și cu aripi reduse; (și la sg.) pasăre care face parte din această clasă; ratite. – Din lat. acarinatus.

DOOM

acarinátă s. f., g.-d. art. acarinátei; pl. acarináte

acarinatelor
ACARINÁTĂ, acarinate, s. f. (La pl.) Ordin de păsări alergătoare cu sternul lipsit de carenă și cu aripi reduse; (și la sg.) pasăre care face parte din această clasă; ratite. – Din lat. acarinatus.

DOOM

acarinátă s. f., g.-d. art. acarinátei; pl. acarináte

acarioza
ACARIÓZĂ, acarioze, s. f. Nume dat unor boli de piele contagioase, parazitare (la oameni și la animale), provocate de acarieni. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. acariose.

DOOM

acarióză (-ri-o-) s. f., g.-d. art. acariózei; pl. acarióze

acarioze
ACARIÓZĂ, acarioze, s. f. Nume dat unor boli de piele contagioase, parazitare (la oameni și la animale), provocate de acarieni. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. acariose.

DOOM

acarióză (-ri-o-) s. f., g.-d. art. acariózei; pl. acarióze

acariozei
ACARIÓZĂ, acarioze, s. f. Nume dat unor boli de piele contagioase, parazitare (la oameni și la animale), provocate de acarieni. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. acariose.

DOOM

acarióză (-ri-o-) s. f., g.-d. art. acariózei; pl. acarióze

acariozele
ACARIÓZĂ, acarioze, s. f. Nume dat unor boli de piele contagioase, parazitare (la oameni și la animale), provocate de acarieni. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. acariose.

DOOM

acarióză (-ri-o-) s. f., g.-d. art. acariózei; pl. acarióze

acariozelor
ACARIÓZĂ, acarioze, s. f. Nume dat unor boli de piele contagioase, parazitare (la oameni și la animale), provocate de acarieni. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. acariose.

DOOM

acarióză (-ri-o-) s. f., g.-d. art. acariózei; pl. acarióze

acarnan
Acarnan, unul dintre epigoni, fiul lui Alemaeon și al lui Callirrhoë. Era socotit întemeietorul Acarnaniei.

acarnița
ACÁRNIȚĂ, acarnițe, s. f. (Reg.) Acăriță. – Ac + suf. -arniță.

DOOM

acárniță (reg.) s. f., g.-d. art. acárniței; pl. acárnițe

acarnițe
ACÁRNIȚĂ, acarnițe, s. f. (Reg.) Acăriță. – Ac + suf. -arniță.

DOOM

acárniță (reg.) s. f., g.-d. art. acárniței; pl. acárnițe

acarniței
ACÁRNIȚĂ, acarnițe, s. f. (Reg.) Acăriță. – Ac + suf. -arniță.

DOOM

acárniță (reg.) s. f., g.-d. art. acárniței; pl. acárnițe

acarnițele
ACÁRNIȚĂ, acarnițe, s. f. (Reg.) Acăriță. – Ac + suf. -arniță.

DOOM

acárniță (reg.) s. f., g.-d. art. acárniței; pl. acárnițe

acarnițelor
ACÁRNIȚĂ, acarnițe, s. f. (Reg.) Acăriță. – Ac + suf. -arniță.

DOOM

acárniță (reg.) s. f., g.-d. art. acárniței; pl. acárnițe

acarologia
ACAROLOGÍE s.f. Știință care are ca obiect de studiu creșterea diferitelor specii de insecte. [Gen. -iei. / < fr. acarologie, cf. gr. akari – arahnidă, logos – studiu].

acarologie
ACAROLOGÍE s.f. Știință care are ca obiect de studiu creșterea diferitelor specii de insecte. [Gen. -iei. / < fr. acarologie, cf. gr. akari – arahnidă, logos – studiu].

acarologiei
ACAROLOGÍE s.f. Știință care are ca obiect de studiu creșterea diferitelor specii de insecte. [Gen. -iei. / < fr. acarologie, cf. gr. akari – arahnidă, logos – studiu].

acarologii
ACAROLOGÍE s.f. Știință care are ca obiect de studiu creșterea diferitelor specii de insecte. [Gen. -iei. / < fr. acarologie, cf. gr. akari – arahnidă, logos – studiu].

acarul
ACAR conj. (Ban., Criș., Trans. SV) Deși, cu toate că, măcar că; fie, ori. Pînă iaste vie și tînără, ea-și dă dracului trupul său, acar fată, acar nevastă. C 1692, 510v. Akar. Sive. Vel. AC, 327. Akar jest tu kraj fericat. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; cf. VCC, 114. \nEtimologie: magh. akár. \nVezi și acarcare, acarce. \nCf. batîr.

DOOM

acár² (obiect) (pop.) s. n., pl. acáre

acarul
ACÁR, acari, s. m. Muncitor feroviar care manipulează dispozitivele de acționare a acelor de macaz și asigură întreținerea acestora; macagiu. – Ac + suf. -ar.

DOOM

acár¹ (persoană) s. m., pl. acári

acarului
ACAR conj. (Ban., Criș., Trans. SV) Deși, cu toate că, măcar că; fie, ori. Pînă iaste vie și tînără, ea-și dă dracului trupul său, acar fată, acar nevastă. C 1692, 510v. Akar. Sive. Vel. AC, 327. Akar jest tu kraj fericat. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; cf. VCC, 114. \nEtimologie: magh. akár. \nVezi și acarcare, acarce. \nCf. batîr.

DOOM

acár² (obiect) (pop.) s. n., pl. acáre

acarului
ACÁR, acari, s. m. Muncitor feroviar care manipulează dispozitivele de acționare a acelor de macaz și asigură întreținerea acestora; macagiu. – Ac + suf. -ar.

DOOM

acár¹ (persoană) s. m., pl. acári

acast
Acast = Acastus.

acastus
Acastus, fiul lui Pelias, regele din Iolcus, și unul dintre argonauți. A luat parte la vînătoarea mistrețului din Calydon. După ce Pelias a fost ucis de propriile lui fiice la îndemnul Medeei, Acastus s-a urcat pe tronul tatălui său. În timpul jocurilor funebre organizate în amintirea acestuia, soția lui Acastus, Hippolyte (sau Astydamia), s-a îndrăgostit de Peleus, pe care a încercat să-l seducă. Respinsă de erou și ca să se răzbune, Hippolyte l-a învinuit ulterior, pe nedrept, în fața soțului ei că ar fi vrut s-o violeze. Pretextînd o vînătoare, Acastus l-a dus pe Peleus pe muntele Pelion și l-a părăsit acolo în timp ce dormea, pradă fiarelor sălbatice. Salvat de centaurul Chiron, Peleus s-a întors în cetate și, drept răzbunare, i-a ucis pe Acastus și pe soția acestuia.

acasă
ACÁSĂ adv. În sau spre casa în care locuiești; fig. la locul natal, în sau către patrie. ◊ Cei de-acasă = rudele apropiate, familia; p. ext. conaționalii. ◊ Expr. Așa (sau acum) mai vii de-acasă = acum înțeleg sau admit ce spui. – A³ + casă.

DOOM

acásă adv.

acatafazia
ACATAFAZÍE, acatafazii, s. f. Tulburare psihică constând în imposibilitatea respectării ordinii corecte a cuvintelor în vorbire. – Din fr. acataphasie.

DOOM

acatafazíe s. f., art. acatafazía, g.-d. art. acatafazíei; pl. acatafazíi, art. acatafazíile

acatafazie
ACATAFAZÍE, acatafazii, s. f. Tulburare psihică constând în imposibilitatea respectării ordinii corecte a cuvintelor în vorbire. – Din fr. acataphasie.

DOOM

acatafazíe s. f., art. acatafazía, g.-d. art. acatafazíei; pl. acatafazíi, art. acatafazíile

acatafaziei
ACATAFAZÍE, acatafazii, s. f. Tulburare psihică constând în imposibilitatea respectării ordinii corecte a cuvintelor în vorbire. – Din fr. acataphasie.

DOOM

acatafazíe s. f., art. acatafazía, g.-d. art. acatafazíei; pl. acatafazíi, art. acatafazíile

acatafazii
ACATAFAZÍE, acatafazii, s. f. Tulburare psihică constând în imposibilitatea respectării ordinii corecte a cuvintelor în vorbire. – Din fr. acataphasie.

DOOM

acatafazíe s. f., art. acatafazía, g.-d. art. acatafazíei; pl. acatafazíi, art. acatafazíile

acatafaziile
ACATAFAZÍE, acatafazii, s. f. Tulburare psihică constând în imposibilitatea respectării ordinii corecte a cuvintelor în vorbire. – Din fr. acataphasie.

DOOM

acatafazíe s. f., art. acatafazía, g.-d. art. acatafazíei; pl. acatafazíi, art. acatafazíile

acatafaziilor
ACATAFAZÍE, acatafazii, s. f. Tulburare psihică constând în imposibilitatea respectării ordinii corecte a cuvintelor în vorbire. – Din fr. acataphasie.

DOOM

acatafazíe s. f., art. acatafazía, g.-d. art. acatafazíei; pl. acatafazíi, art. acatafazíile

acatagrafia
ACATAGRAFÍE, acatagrafii, s. f. Tulburare psihică manifestată prin imposibilitatea respectării ordinii corecte a cuvintelor în scris. – Din fr. acatagraphie.

DOOM

acatagrafíe (-ta-gra-) s. f., art. acatagrafía, g.-d. art. acatagrafíei; pl. acatagrafíi, art. acatagrafíile

acatagrafie
ACATAGRAFÍE, acatagrafii, s. f. Tulburare psihică manifestată prin imposibilitatea respectării ordinii corecte a cuvintelor în scris. – Din fr. acatagraphie.

DOOM

acatagrafíe (-ta-gra-) s. f., art. acatagrafía, g.-d. art. acatagrafíei; pl. acatagrafíi, art. acatagrafíile

acatagrafiei
ACATAGRAFÍE, acatagrafii, s. f. Tulburare psihică manifestată prin imposibilitatea respectării ordinii corecte a cuvintelor în scris. – Din fr. acatagraphie.

DOOM

acatagrafíe (-ta-gra-) s. f., art. acatagrafía, g.-d. art. acatagrafíei; pl. acatagrafíi, art. acatagrafíile

acatagrafii
ACATAGRAFÍE, acatagrafii, s. f. Tulburare psihică manifestată prin imposibilitatea respectării ordinii corecte a cuvintelor în scris. – Din fr. acatagraphie.

DOOM

acatagrafíe (-ta-gra-) s. f., art. acatagrafía, g.-d. art. acatagrafíei; pl. acatagrafíi, art. acatagrafíile

acatagrafiile
ACATAGRAFÍE, acatagrafii, s. f. Tulburare psihică manifestată prin imposibilitatea respectării ordinii corecte a cuvintelor în scris. – Din fr. acatagraphie.

DOOM

acatagrafíe (-ta-gra-) s. f., art. acatagrafía, g.-d. art. acatagrafíei; pl. acatagrafíi, art. acatagrafíile

acatagrafiilor
ACATAGRAFÍE, acatagrafii, s. f. Tulburare psihică manifestată prin imposibilitatea respectării ordinii corecte a cuvintelor în scris. – Din fr. acatagraphie.

DOOM

acatagrafíe (-ta-gra-) s. f., art. acatagrafía, g.-d. art. acatagrafíei; pl. acatagrafíi, art. acatagrafíile

acatalectic
ACATALÉCTIC, acatalectice, adj. (În metrica greco-latină, în sintagma) Vers acatalectic (și substantivat, n.) = vers căruia nu-i lipsește nicio silabă. – Din fr. acatalectique.

DOOM

acataléctic (vers ~) adj. m.; pl. f. acataléctice

acatalepsia
ACATALEPSÍE, acatalepsii, s. f. 1. Stare de spirit caracteristică unei persoane sceptice, care nu se mai străduiește să caute soluții. 2. Nesiguranță în punerea unui diagnostic la un bolnav. – Din fr. acatalepsie.

DOOM

acatalepsíe s. f., art. acatalepsía, g.-d. art. acatalepsíei; pl. acatalepsíi, art. acatalepsíile

acatalepsie
ACATALEPSÍE, acatalepsii, s. f. 1. Stare de spirit caracteristică unei persoane sceptice, care nu se mai străduiește să caute soluții. 2. Nesiguranță în punerea unui diagnostic la un bolnav. – Din fr. acatalepsie.

DOOM

acatalepsíe s. f., art. acatalepsía, g.-d. art. acatalepsíei; pl. acatalepsíi, art. acatalepsíile

acatalepsiei
ACATALEPSÍE, acatalepsii, s. f. 1. Stare de spirit caracteristică unei persoane sceptice, care nu se mai străduiește să caute soluții. 2. Nesiguranță în punerea unui diagnostic la un bolnav. – Din fr. acatalepsie.

DOOM

acatalepsíe s. f., art. acatalepsía, g.-d. art. acatalepsíei; pl. acatalepsíi, art. acatalepsíile

acatalepsii
ACATALEPSÍE, acatalepsii, s. f. 1. Stare de spirit caracteristică unei persoane sceptice, care nu se mai străduiește să caute soluții. 2. Nesiguranță în punerea unui diagnostic la un bolnav. – Din fr. acatalepsie.

DOOM

acatalepsíe s. f., art. acatalepsía, g.-d. art. acatalepsíei; pl. acatalepsíi, art. acatalepsíile

acatalepsiile
ACATALEPSÍE, acatalepsii, s. f. 1. Stare de spirit caracteristică unei persoane sceptice, care nu se mai străduiește să caute soluții. 2. Nesiguranță în punerea unui diagnostic la un bolnav. – Din fr. acatalepsie.

DOOM

acatalepsíe s. f., art. acatalepsía, g.-d. art. acatalepsíei; pl. acatalepsíi, art. acatalepsíile

acatalepsiilor
ACATALEPSÍE, acatalepsii, s. f. 1. Stare de spirit caracteristică unei persoane sceptice, care nu se mai străduiește să caute soluții. 2. Nesiguranță în punerea unui diagnostic la un bolnav. – Din fr. acatalepsie.

DOOM

acatalepsíe s. f., art. acatalepsía, g.-d. art. acatalepsíei; pl. acatalepsíi, art. acatalepsíile

acataleptic
ACATALÉPTIC, -Ă adj. Referitor la acatalepsie. [< fr. acataleptique].

acataleptica
ACATALÉPTIC, -Ă adj. Referitor la acatalepsie. [< fr. acataleptique].

acataleptice
ACATALÉPTIC, -Ă adj. Referitor la acatalepsie. [< fr. acataleptique].

acatalepticei
ACATALÉPTIC, -Ă adj. Referitor la acatalepsie. [< fr. acataleptique].

acatalepticele
ACATALÉPTIC, -Ă adj. Referitor la acatalepsie. [< fr. acataleptique].

acatalepticelor
ACATALÉPTIC, -Ă adj. Referitor la acatalepsie. [< fr. acataleptique].

acataleptici
ACATALÉPTIC, -Ă adj. Referitor la acatalepsie. [< fr. acataleptique].

acatalepticii
ACATALÉPTIC, -Ă adj. Referitor la acatalepsie. [< fr. acataleptique].

acatalepticilor
ACATALÉPTIC, -Ă adj. Referitor la acatalepsie. [< fr. acataleptique].

acatalepticul
ACATALÉPTIC, -Ă adj. Referitor la acatalepsie. [< fr. acataleptique].

acatalepticului
ACATALÉPTIC, -Ă adj. Referitor la acatalepsie. [< fr. acataleptique].

acatist
ACATÍST, acatiste, s. n. 1. Imn și slujbă bisericească ortodoxă în cinstea Fecioarei Maria sau a unor sfinți. 2. Listă de nume dată preotului spre a se ruga pentru persoanele înscrise pe ea. ◊ Expr. A da acatiste (sau un acatist) = a cere preotului să rostească anumite rugăciuni pentru îndeplinirea unei dorințe. [Acc. și: acátist] – Din sl. akatistŭ.

DOOM

acatíst / acátist s. n., pl. acatíste / acátiste

acatiste
ACATÍST, acatiste, s. n. 1. Imn și slujbă bisericească ortodoxă în cinstea Fecioarei Maria sau a unor sfinți. 2. Listă de nume dată preotului spre a se ruga pentru persoanele înscrise pe ea. ◊ Expr. A da acatiste (sau un acatist) = a cere preotului să rostească anumite rugăciuni pentru îndeplinirea unei dorințe. [Acc. și: acátist] – Din sl. akatistŭ.

DOOM

acatíst / acátist s. n., pl. acatíste / acátiste

acatistele
ACATÍST, acatiste, s. n. 1. Imn și slujbă bisericească ortodoxă în cinstea Fecioarei Maria sau a unor sfinți. 2. Listă de nume dată preotului spre a se ruga pentru persoanele înscrise pe ea. ◊ Expr. A da acatiste (sau un acatist) = a cere preotului să rostească anumite rugăciuni pentru îndeplinirea unei dorințe. [Acc. și: acátist] – Din sl. akatistŭ.

DOOM

acatíst / acátist s. n., pl. acatíste / acátiste

acatistelor
ACATÍST, acatiste, s. n. 1. Imn și slujbă bisericească ortodoxă în cinstea Fecioarei Maria sau a unor sfinți. 2. Listă de nume dată preotului spre a se ruga pentru persoanele înscrise pe ea. ◊ Expr. A da acatiste (sau un acatist) = a cere preotului să rostească anumite rugăciuni pentru îndeplinirea unei dorințe. [Acc. și: acátist] – Din sl. akatistŭ.

DOOM

acatíst / acátist s. n., pl. acatíste / acátiste

acatistul
ACATÍST, acatiste, s. n. 1. Imn și slujbă bisericească ortodoxă în cinstea Fecioarei Maria sau a unor sfinți. 2. Listă de nume dată preotului spre a se ruga pentru persoanele înscrise pe ea. ◊ Expr. A da acatiste (sau un acatist) = a cere preotului să rostească anumite rugăciuni pentru îndeplinirea unei dorințe. [Acc. și: acátist] – Din sl. akatistŭ.

DOOM

acatíst / acátist s. n., pl. acatíste / acátiste

acatistului
ACATÍST, acatiste, s. n. 1. Imn și slujbă bisericească ortodoxă în cinstea Fecioarei Maria sau a unor sfinți. 2. Listă de nume dată preotului spre a se ruga pentru persoanele înscrise pe ea. ◊ Expr. A da acatiste (sau un acatist) = a cere preotului să rostească anumite rugăciuni pentru îndeplinirea unei dorințe. [Acc. și: acátist] – Din sl. akatistŭ.

DOOM

acatíst / acátist s. n., pl. acatíste / acátiste

acaul
ACAÚL, -Ă adj. (Bot.; despre plante) Fără tulpină aparentă. [Pron. -ca-ul. / < fr. acaule, cf. gr. a – fără, kaulos – tulpină].

acaula
ACAÚL, -Ă adj. (Bot.; despre plante) Fără tulpină aparentă. [Pron. -ca-ul. / < fr. acaule, cf. gr. a – fără, kaulos – tulpină].

acaule
ACAÚL, -Ă adj. (Bot.; despre plante) Fără tulpină aparentă. [Pron. -ca-ul. / < fr. acaule, cf. gr. a – fără, kaulos – tulpină].

acaulei
ACAÚL, -Ă adj. (Bot.; despre plante) Fără tulpină aparentă. [Pron. -ca-ul. / < fr. acaule, cf. gr. a – fără, kaulos – tulpină].

acaulele
ACAÚL, -Ă adj. (Bot.; despre plante) Fără tulpină aparentă. [Pron. -ca-ul. / < fr. acaule, cf. gr. a – fără, kaulos – tulpină].

acaulelor
ACAÚL, -Ă adj. (Bot.; despre plante) Fără tulpină aparentă. [Pron. -ca-ul. / < fr. acaule, cf. gr. a – fără, kaulos – tulpină].

acauli
ACAÚL, -Ă adj. (Bot.; despre plante) Fără tulpină aparentă. [Pron. -ca-ul. / < fr. acaule, cf. gr. a – fără, kaulos – tulpină].

acaulii
ACAÚL, -Ă adj. (Bot.; despre plante) Fără tulpină aparentă. [Pron. -ca-ul. / < fr. acaule, cf. gr. a – fără, kaulos – tulpină].

acaulilor
ACAÚL, -Ă adj. (Bot.; despre plante) Fără tulpină aparentă. [Pron. -ca-ul. / < fr. acaule, cf. gr. a – fără, kaulos – tulpină].

acaulis
TÚRTĂ, turte, s. f. 1. Pâine rotundă și turtită, făcută din mălai sau din aluat nedospit. ◊ Expr. A face (pe cineva) turtă = a bate foarte tare (pe cineva). (Adverbial) A fi (sau a se îmbăta) turtă = a se îmbăta foarte tare. A rupe (sau a frânge cuiva) turta = a sărbători, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la nașterea unui copil. 2. Nume generic pentru diferite prăjituri. ◊ Turtă dulce = produs de patiserie (crocant) făcut din făină de grâu, miere și ouă, la care adesea se adaugă migdale, nuci etc. și o glazură cu sirop de zahăr. 3. Produs care rămâne după ce s-a stors mierea din fagure, uleiul din semințele de floarea-soarelui etc. și care se presează într-o formă de obicei turtită și rotundă. 4. Plantă erbacee cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele adânc crestate și spinoase și cu flori mari, alburii (Carlina acaulis). ◊ Compuse: turta-lupului = numele popular al semințelor foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage stricnina; turta-vacii = ciupercă comestibilă, de culoare galbenă-roșcată sau cafenie, acoperită cu o substanță vâscoasă (Boletus luteus). – Lat. *turta (= torta [panis] „pâine rotundă”). Cf. fr. tourte.

acaulul
ACAÚL, -Ă adj. (Bot.; despre plante) Fără tulpină aparentă. [Pron. -ca-ul. / < fr. acaule, cf. gr. a – fără, kaulos – tulpină].

acaulului
ACAÚL, -Ă adj. (Bot.; despre plante) Fără tulpină aparentă. [Pron. -ca-ul. / < fr. acaule, cf. gr. a – fără, kaulos – tulpină].

acaustobiolit
ACAUSTOBIOLÍT, acaustobiolite, s. n. Rocă sedimentară de origine organică, necombustibilă. [Pr.: -ca-us-to-bi-o-] – Din fr. acaustobiolite.

DOOM

acaustobiolít (-ca-us-, -bi-o-) s. n., pl. acaustobiolíte

acaustobiolite
ACAUSTOBIOLÍT, acaustobiolite, s. n. Rocă sedimentară de origine organică, necombustibilă. [Pr.: -ca-us-to-bi-o-] – Din fr. acaustobiolite.

DOOM

acaustobiolít (-ca-us-, -bi-o-) s. n., pl. acaustobiolíte

acaustobiolitele
ACAUSTOBIOLÍT, acaustobiolite, s. n. Rocă sedimentară de origine organică, necombustibilă. [Pr.: -ca-us-to-bi-o-] – Din fr. acaustobiolite.

DOOM

acaustobiolít (-ca-us-, -bi-o-) s. n., pl. acaustobiolíte

acaustobiolitelor
ACAUSTOBIOLÍT, acaustobiolite, s. n. Rocă sedimentară de origine organică, necombustibilă. [Pr.: -ca-us-to-bi-o-] – Din fr. acaustobiolite.

DOOM

acaustobiolít (-ca-us-, -bi-o-) s. n., pl. acaustobiolíte

acaustobiolitic
ACAUSTOBIOLÍTIC, -Ă, acaustobiolitici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la acaustobiolit. [Pr.: -ca-us-to-bi-o-] – Din fr. acaustobiolitique.

acaustobiolitica
ACAUSTOBIOLÍTIC, -Ă, acaustobiolitici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la acaustobiolit. [Pr.: -ca-us-to-bi-o-] – Din fr. acaustobiolitique.

acaustobiolitice
ACAUSTOBIOLÍTIC, -Ă, acaustobiolitici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la acaustobiolit. [Pr.: -ca-us-to-bi-o-] – Din fr. acaustobiolitique.

acaustobioliticei
ACAUSTOBIOLÍTIC, -Ă, acaustobiolitici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la acaustobiolit. [Pr.: -ca-us-to-bi-o-] – Din fr. acaustobiolitique.

acaustobioliticele
ACAUSTOBIOLÍTIC, -Ă, acaustobiolitici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la acaustobiolit. [Pr.: -ca-us-to-bi-o-] – Din fr. acaustobiolitique.

acaustobioliticelor
ACAUSTOBIOLÍTIC, -Ă, acaustobiolitici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la acaustobiolit. [Pr.: -ca-us-to-bi-o-] – Din fr. acaustobiolitique.

acaustobiolitici
ACAUSTOBIOLÍTIC, -Ă, acaustobiolitici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la acaustobiolit. [Pr.: -ca-us-to-bi-o-] – Din fr. acaustobiolitique.

acaustobioliticii
ACAUSTOBIOLÍTIC, -Ă, acaustobiolitici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la acaustobiolit. [Pr.: -ca-us-to-bi-o-] – Din fr. acaustobiolitique.

acaustobioliticilor
ACAUSTOBIOLÍTIC, -Ă, acaustobiolitici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la acaustobiolit. [Pr.: -ca-us-to-bi-o-] – Din fr. acaustobiolitique.

acaustobioliticul
ACAUSTOBIOLÍTIC, -Ă, acaustobiolitici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la acaustobiolit. [Pr.: -ca-us-to-bi-o-] – Din fr. acaustobiolitique.

acaustobioliticului
ACAUSTOBIOLÍTIC, -Ă, acaustobiolitici, -ce, adj. (Geol.) Referitor la acaustobiolit. [Pr.: -ca-us-to-bi-o-] – Din fr. acaustobiolitique.

acaustobiolitul
ACAUSTOBIOLÍT, acaustobiolite, s. n. Rocă sedimentară de origine organică, necombustibilă. [Pr.: -ca-us-to-bi-o-] – Din fr. acaustobiolite.

DOOM

acaustobiolít (-ca-us-, -bi-o-) s. n., pl. acaustobiolíte

acaustobiolitului
ACAUSTOBIOLÍT, acaustobiolite, s. n. Rocă sedimentară de origine organică, necombustibilă. [Pr.: -ca-us-to-bi-o-] – Din fr. acaustobiolite.

DOOM

acaustobiolít (-ca-us-, -bi-o-) s. n., pl. acaustobiolíte

acaț
ACÁȚIU s. m. v. acaț.

DOOM

acáț (reg.) s. m., pl. acáți

acați
ACÁȚIU s. m. v. acaț.

DOOM

acáț (reg.) s. m., pl. acáți

acații
ACÁȚIU s. m. v. acaț.

DOOM

acáț (reg.) s. m., pl. acáți

acaților
ACÁȚIU s. m. v. acaț.

DOOM

acáț (reg.) s. m., pl. acáți

acațiu
ACÁȚIU s. m. v. acaț.

DOOM

acáț (reg.) s. m., pl. acáți

acațiul
ACÁȚIU s. m. v. acaț.

DOOM

acáț (reg.) s. m., pl. acáți

acațiului
ACÁȚIU s. m. v. acaț.

DOOM

acáț (reg.) s. m., pl. acáți

acațul
ACÁȚIU s. m. v. acaț.

DOOM

acáț (reg.) s. m., pl. acáți

acațului
ACÁȚIU s. m. v. acaț.

DOOM

acáț (reg.) s. m., pl. acáți

acca
Acca La(u)rentia, nevasta păstorului Faustulus și doica lui Romulus și Remus, pe care i-a crescut alături de ceilalți doisprezece copii ai ei. Romanii o cinsteau ca pe o divinitate.

accalaurentia
Acca La(u)rentia, nevasta păstorului Faustulus și doica lui Romulus și Remus, pe care i-a crescut alături de ceilalți doisprezece copii ai ei. Romanii o cinsteau ca pe o divinitate.

accea
acceá (-éle), s. f. – Monedă veche de aramă, bătută în Moldova, în 1573, de domnul Ioan Vodă cel Cumplit. < Tc. akça (DAR).

acceadă
ACCÉDE, accéd, vb. III. (Livr.) Intranz. A avea acces (1), a ajunge la ceva, undeva. – Din fr. accéder.

DOOM

*accéde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. accéd; conj. prez. 3 să acceádă (nefolosit la timpuri trecute, part.)

acced
ACCÉDE, accéd, vb. III. (Livr.) Intranz. A avea acces (1), a ajunge la ceva, undeva. – Din fr. accéder.

DOOM

*accéde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. accéd; conj. prez. 3 să acceádă (nefolosit la timpuri trecute, part.)

accede
ACCÉDE, accéd, vb. III. (Livr.) Intranz. A avea acces (1), a ajunge la ceva, undeva. – Din fr. accéder.

DOOM

*accéde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. accéd; conj. prez. 3 să acceádă (nefolosit la timpuri trecute, part.)

accedea
ACCÉDE, accéd, vb. III. (Livr.) Intranz. A avea acces (1), a ajunge la ceva, undeva. – Din fr. accéder.

DOOM

*accéde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. accéd; conj. prez. 3 să acceádă (nefolosit la timpuri trecute, part.)

accedeai
ACCÉDE, accéd, vb. III. (Livr.) Intranz. A avea acces (1), a ajunge la ceva, undeva. – Din fr. accéder.

DOOM

*accéde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. accéd; conj. prez. 3 să acceádă (nefolosit la timpuri trecute, part.)

accedeam
ACCÉDE, accéd, vb. III. (Livr.) Intranz. A avea acces (1), a ajunge la ceva, undeva. – Din fr. accéder.

DOOM

*accéde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. accéd; conj. prez. 3 să acceádă (nefolosit la timpuri trecute, part.)

accedeau
ACCÉDE, accéd, vb. III. (Livr.) Intranz. A avea acces (1), a ajunge la ceva, undeva. – Din fr. accéder.

DOOM

*accéde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. accéd; conj. prez. 3 să acceádă (nefolosit la timpuri trecute, part.)

accedeați
ACCÉDE, accéd, vb. III. (Livr.) Intranz. A avea acces (1), a ajunge la ceva, undeva. – Din fr. accéder.

DOOM

*accéde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. accéd; conj. prez. 3 să acceádă (nefolosit la timpuri trecute, part.)

accedem
ACCÉDE, accéd, vb. III. (Livr.) Intranz. A avea acces (1), a ajunge la ceva, undeva. – Din fr. accéder.

DOOM

*accéde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. accéd; conj. prez. 3 să acceádă (nefolosit la timpuri trecute, part.)

accedere
ACCÉDE, accéd, vb. III. (Livr.) Intranz. A avea acces (1), a ajunge la ceva, undeva. – Din fr. accéder.

DOOM

*accéde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. accéd; conj. prez. 3 să acceádă (nefolosit la timpuri trecute, part.)

accedere
ACCÉDERE s. f. Faptul de a accede. – V. accede.

DOOM

accédere s. f., g.-d. art. accéderii

accederea
ACCÉDERE s. f. Faptul de a accede. – V. accede.

DOOM

accédere s. f., g.-d. art. accéderii

accederi
ACCÉDERE s. f. Faptul de a accede. – V. accede.

DOOM

accédere s. f., g.-d. art. accéderii

accederii
ACCÉDERE s. f. Faptul de a accede. – V. accede.

DOOM

accédere s. f., g.-d. art. accéderii

accederile
ACCÉDERE s. f. Faptul de a accede. – V. accede.

DOOM

accédere s. f., g.-d. art. accéderii

accederilor
ACCÉDERE s. f. Faptul de a accede. – V. accede.

DOOM

accédere s. f., g.-d. art. accéderii

accedeți
ACCÉDE, accéd, vb. III. (Livr.) Intranz. A avea acces (1), a ajunge la ceva, undeva. – Din fr. accéder.

DOOM

*accéde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. accéd; conj. prez. 3 să acceádă (nefolosit la timpuri trecute, part.)

accedând
ACCÉDE, accéd, vb. III. (Livr.) Intranz. A avea acces (1), a ajunge la ceva, undeva. – Din fr. accéder.

DOOM

*accéde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. accéd; conj. prez. 3 să acceádă (nefolosit la timpuri trecute, part.)

accedînd
ACCÉDE, accéd, vb. III. (Livr.) Intranz. A avea acces (1), a ajunge la ceva, undeva. – Din fr. accéder.

DOOM

*accéde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. accéd; conj. prez. 3 să acceádă (nefolosit la timpuri trecute, part.)

accelera
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

accelerai
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

acceleram
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

accelerando
ACCELERÁNDO adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Din ce în ce mai repede. – Cuv. it.

DOOM

accelerándo (it.) adv.; abr. accel.

accelerare
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

accelerare
ACCELERÁRE, accelerări, s. f. Acțiunea de a accelera și rezultatul ei; iuțire, grăbire, urgentare, zorire. – V. accelera.

DOOM

acceleráre s. f., g.-d. art. accelerắrii; pl. accelerắri

accelerarea
ACCELERÁRE, accelerări, s. f. Acțiunea de a accelera și rezultatul ei; iuțire, grăbire, urgentare, zorire. – V. accelera.

DOOM

acceleráre s. f., g.-d. art. accelerắrii; pl. accelerắri

accelerară
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

accelerarăm
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

accelerarăți
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

accelerase
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

accelerasem
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

acceleraseră
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

acceleraserăm
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

acceleraserăți
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

acceleraseși
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

acceleraseți
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

accelerat
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

accelerat
ACCELERÁT, -Ă, accelerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este iuțit, grăbit; care are o frecvență mai mare decât cea normală. Ritm accelerat. Respirație accelerată. 2. S.n. Tren cu viteză mai mare decât a personalului (și care nu oprește în toate gările). – V. accelera.

DOOM

accelerát s. n., pl. acceleráte

accelerata
ACCELERÁT, -Ă, accelerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este iuțit, grăbit; care are o frecvență mai mare decât cea normală. Ritm accelerat. Respirație accelerată. 2. S.n. Tren cu viteză mai mare decât a personalului (și care nu oprește în toate gările). – V. accelera.

DOOM

accelerát s. n., pl. acceleráte

accelerate
ACCELERÁT, -Ă, accelerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este iuțit, grăbit; care are o frecvență mai mare decât cea normală. Ritm accelerat. Respirație accelerată. 2. S.n. Tren cu viteză mai mare decât a personalului (și care nu oprește în toate gările). – V. accelera.

DOOM

accelerát s. n., pl. acceleráte

acceleratei
ACCELERÁT, -Ă, accelerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este iuțit, grăbit; care are o frecvență mai mare decât cea normală. Ritm accelerat. Respirație accelerată. 2. S.n. Tren cu viteză mai mare decât a personalului (și care nu oprește în toate gările). – V. accelera.

DOOM

accelerát s. n., pl. acceleráte

acceleratele
ACCELERÁT, -Ă, accelerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este iuțit, grăbit; care are o frecvență mai mare decât cea normală. Ritm accelerat. Respirație accelerată. 2. S.n. Tren cu viteză mai mare decât a personalului (și care nu oprește în toate gările). – V. accelera.

DOOM

accelerát s. n., pl. acceleráte

acceleratelor
ACCELERÁT, -Ă, accelerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este iuțit, grăbit; care are o frecvență mai mare decât cea normală. Ritm accelerat. Respirație accelerată. 2. S.n. Tren cu viteză mai mare decât a personalului (și care nu oprește în toate gările). – V. accelera.

DOOM

accelerát s. n., pl. acceleráte

acceleratoare
ACCELERATÓR, -OÁRE, acceleratori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care accelerează. 2. S. n. Mecanism care permite accelerarea turațiilor unui motor; pedală care comandă acest mecanism. ♦ Instalație pentru accelerarea microparticulelor. 3. S. m., adj. (Substanță) care se adaugă unor materiale pentru a mări viteza unor reacții chimice sau a unor procese fizico-chimice. – Din fr. accélérateur.

DOOM

acceleratór³ (instalație) s. n., pl. acceleratoáre

acceleratoarea
ACCELERATÓR, -OÁRE, acceleratori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care accelerează. 2. S. n. Mecanism care permite accelerarea turațiilor unui motor; pedală care comandă acest mecanism. ♦ Instalație pentru accelerarea microparticulelor. 3. S. m., adj. (Substanță) care se adaugă unor materiale pentru a mări viteza unor reacții chimice sau a unor procese fizico-chimice. – Din fr. accélérateur.

DOOM

acceleratór³ (instalație) s. n., pl. acceleratoáre

acceleratoarei
ACCELERATÓR, -OÁRE, acceleratori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care accelerează. 2. S. n. Mecanism care permite accelerarea turațiilor unui motor; pedală care comandă acest mecanism. ♦ Instalație pentru accelerarea microparticulelor. 3. S. m., adj. (Substanță) care se adaugă unor materiale pentru a mări viteza unor reacții chimice sau a unor procese fizico-chimice. – Din fr. accélérateur.

DOOM

acceleratór³ (instalație) s. n., pl. acceleratoáre

acceleratoarele
ACCELERATÓR, -OÁRE, acceleratori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care accelerează. 2. S. n. Mecanism care permite accelerarea turațiilor unui motor; pedală care comandă acest mecanism. ♦ Instalație pentru accelerarea microparticulelor. 3. S. m., adj. (Substanță) care se adaugă unor materiale pentru a mări viteza unor reacții chimice sau a unor procese fizico-chimice. – Din fr. accélérateur.

DOOM

acceleratór³ (instalație) s. n., pl. acceleratoáre

acceleratoarelor
ACCELERATÓR, -OÁRE, acceleratori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care accelerează. 2. S. n. Mecanism care permite accelerarea turațiilor unui motor; pedală care comandă acest mecanism. ♦ Instalație pentru accelerarea microparticulelor. 3. S. m., adj. (Substanță) care se adaugă unor materiale pentru a mări viteza unor reacții chimice sau a unor procese fizico-chimice. – Din fr. accélérateur.

DOOM

acceleratór³ (instalație) s. n., pl. acceleratoáre

accelerator
ACCELERATÓR, -OÁRE, acceleratori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care accelerează. 2. S. n. Mecanism care permite accelerarea turațiilor unui motor; pedală care comandă acest mecanism. ♦ Instalație pentru accelerarea microparticulelor. 3. S. m., adj. (Substanță) care se adaugă unor materiale pentru a mări viteza unor reacții chimice sau a unor procese fizico-chimice. – Din fr. accélérateur.

DOOM

acceleratór³ (instalație) s. n., pl. acceleratoáre

accelerator
ACCELERATÓR, -OÁRE, acceleratori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care accelerează. 2. S. n. Mecanism care permite accelerarea turațiilor unui motor; pedală care comandă acest mecanism. ♦ Instalație pentru accelerarea microparticulelor. 3. S. m., adj. (Substanță) care se adaugă unor materiale pentru a mări viteza unor reacții chimice sau a unor procese fizico-chimice. – Din fr. accélérateur.

DOOM

acceleratór³ (instalație) s. n., pl. acceleratoáre

acceleratori
ACCELERATÓR, -OÁRE, acceleratori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care accelerează. 2. S. n. Mecanism care permite accelerarea turațiilor unui motor; pedală care comandă acest mecanism. ♦ Instalație pentru accelerarea microparticulelor. 3. S. m., adj. (Substanță) care se adaugă unor materiale pentru a mări viteza unor reacții chimice sau a unor procese fizico-chimice. – Din fr. accélérateur.

DOOM

acceleratór³ (instalație) s. n., pl. acceleratoáre

acceleratorii
ACCELERATÓR, -OÁRE, acceleratori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care accelerează. 2. S. n. Mecanism care permite accelerarea turațiilor unui motor; pedală care comandă acest mecanism. ♦ Instalație pentru accelerarea microparticulelor. 3. S. m., adj. (Substanță) care se adaugă unor materiale pentru a mări viteza unor reacții chimice sau a unor procese fizico-chimice. – Din fr. accélérateur.

DOOM

acceleratór³ (instalație) s. n., pl. acceleratoáre

acceleratorilor
ACCELERATÓR, -OÁRE, acceleratori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care accelerează. 2. S. n. Mecanism care permite accelerarea turațiilor unui motor; pedală care comandă acest mecanism. ♦ Instalație pentru accelerarea microparticulelor. 3. S. m., adj. (Substanță) care se adaugă unor materiale pentru a mări viteza unor reacții chimice sau a unor procese fizico-chimice. – Din fr. accélérateur.

DOOM

acceleratór³ (instalație) s. n., pl. acceleratoáre

acceleratorul
ACCELERATÓR, -OÁRE, acceleratori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care accelerează. 2. S. n. Mecanism care permite accelerarea turațiilor unui motor; pedală care comandă acest mecanism. ♦ Instalație pentru accelerarea microparticulelor. 3. S. m., adj. (Substanță) care se adaugă unor materiale pentru a mări viteza unor reacții chimice sau a unor procese fizico-chimice. – Din fr. accélérateur.

DOOM

acceleratór³ (instalație) s. n., pl. acceleratoáre

acceleratorului
ACCELERATÓR, -OÁRE, acceleratori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care accelerează. 2. S. n. Mecanism care permite accelerarea turațiilor unui motor; pedală care comandă acest mecanism. ♦ Instalație pentru accelerarea microparticulelor. 3. S. m., adj. (Substanță) care se adaugă unor materiale pentru a mări viteza unor reacții chimice sau a unor procese fizico-chimice. – Din fr. accélérateur.

DOOM

acceleratór³ (instalație) s. n., pl. acceleratoáre

acceleratul
ACCELERÁT, -Ă, accelerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este iuțit, grăbit; care are o frecvență mai mare decât cea normală. Ritm accelerat. Respirație accelerată. 2. S.n. Tren cu viteză mai mare decât a personalului (și care nu oprește în toate gările). – V. accelera.

DOOM

accelerát s. n., pl. acceleráte

acceleratului
ACCELERÁT, -Ă, accelerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este iuțit, grăbit; care are o frecvență mai mare decât cea normală. Ritm accelerat. Respirație accelerată. 2. S.n. Tren cu viteză mai mare decât a personalului (și care nu oprește în toate gările). – V. accelera.

DOOM

accelerát s. n., pl. acceleráte

accelerau
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

accelerași
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

accelerați
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

accelerați
ACCELERÁT, -Ă, accelerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este iuțit, grăbit; care are o frecvență mai mare decât cea normală. Ritm accelerat. Respirație accelerată. 2. S.n. Tren cu viteză mai mare decât a personalului (și care nu oprește în toate gările). – V. accelera.

DOOM

accelerát s. n., pl. acceleráte

accelerația
ACCELERAȚIÚNE s. f. v. accelerație.

DOOM

acceleráție (-ți-e) s. f., art. acceleráția (-ți-a), g.-d. art. acceleráției; pl. acceleráții, art. acceleráțiile (-ți-i-)

accelerație
ACCELERAȚIÚNE s. f. v. accelerație.

DOOM

acceleráție (-ți-e) s. f., art. acceleráția (-ți-a), g.-d. art. acceleráției; pl. acceleráții, art. acceleráțiile (-ți-i-)

accelerației
ACCELERAȚIÚNE s. f. v. accelerație.

DOOM

acceleráție (-ți-e) s. f., art. acceleráția (-ți-a), g.-d. art. acceleráției; pl. acceleráții, art. acceleráțiile (-ți-i-)

accelerații
ACCELERÁT, -Ă, accelerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este iuțit, grăbit; care are o frecvență mai mare decât cea normală. Ritm accelerat. Respirație accelerată. 2. S.n. Tren cu viteză mai mare decât a personalului (și care nu oprește în toate gările). – V. accelera.

DOOM

accelerát s. n., pl. acceleráte

accelerații
ACCELERAȚIÚNE s. f. v. accelerație.

DOOM

acceleráție (-ți-e) s. f., art. acceleráția (-ți-a), g.-d. art. acceleráției; pl. acceleráții, art. acceleráțiile (-ți-i-)

accelerațiile
ACCELERAȚIÚNE s. f. v. accelerație.

DOOM

acceleráție (-ți-e) s. f., art. acceleráția (-ți-a), g.-d. art. acceleráției; pl. acceleráții, art. acceleráțiile (-ți-i-)

accelerațiilor
ACCELERAȚIÚNE s. f. v. accelerație.

DOOM

acceleráție (-ți-e) s. f., art. acceleráția (-ți-a), g.-d. art. acceleráției; pl. acceleráții, art. acceleráțiile (-ți-i-)

acceleraților
ACCELERÁT, -Ă, accelerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este iuțit, grăbit; care are o frecvență mai mare decât cea normală. Ritm accelerat. Respirație accelerată. 2. S.n. Tren cu viteză mai mare decât a personalului (și care nu oprește în toate gările). – V. accelera.

DOOM

accelerát s. n., pl. acceleráte

accelerațiune
ACCELERAȚIÚNE s. f. v. accelerație.

DOOM

acceleráție (-ți-e) s. f., art. acceleráția (-ți-a), g.-d. art. acceleráției; pl. acceleráții, art. acceleráțiile (-ți-i-)

accelerează
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

accelerez
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

accelereze
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

accelerezi
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

accelero
ACCELERO- Element prim de compunere savantă cu sensul „accelerație”. [< lat. acceleratio].

accelerograf
ACCELEROGRÁF, accelerografe, s. n. Accelerometru care înregistrează accelerațiile. – Din fr. accélérographe.

DOOM

accelerográf (-ro-graf) s. n., pl. accelerográfe

accelerografe
ACCELEROGRÁF, accelerografe, s. n. Accelerometru care înregistrează accelerațiile. – Din fr. accélérographe.

DOOM

accelerográf (-ro-graf) s. n., pl. accelerográfe

accelerografele
ACCELEROGRÁF, accelerografe, s. n. Accelerometru care înregistrează accelerațiile. – Din fr. accélérographe.

DOOM

accelerográf (-ro-graf) s. n., pl. accelerográfe

accelerografelor
ACCELEROGRÁF, accelerografe, s. n. Accelerometru care înregistrează accelerațiile. – Din fr. accélérographe.

DOOM

accelerográf (-ro-graf) s. n., pl. accelerográfe

accelerograful
ACCELEROGRÁF, accelerografe, s. n. Accelerometru care înregistrează accelerațiile. – Din fr. accélérographe.

DOOM

accelerográf (-ro-graf) s. n., pl. accelerográfe

accelerografului
ACCELEROGRÁF, accelerografe, s. n. Accelerometru care înregistrează accelerațiile. – Din fr. accélérographe.

DOOM

accelerográf (-ro-graf) s. n., pl. accelerográfe

accelerometre
ACCELEROMÉTRU, accelerometre, s. n. 1. Aparat cu care se măsoară accelerațiile, îndeosebi la vehiculele aeriene. 2. Transductor electromecanic de măsurat structurile vibrante. – Din fr. accéléromètre.

DOOM

accelerométru (-me-tru) s. n., art. accelerométrul; pl. accelerométre

accelerometrele
ACCELEROMÉTRU, accelerometre, s. n. 1. Aparat cu care se măsoară accelerațiile, îndeosebi la vehiculele aeriene. 2. Transductor electromecanic de măsurat structurile vibrante. – Din fr. accéléromètre.

DOOM

accelerométru (-me-tru) s. n., art. accelerométrul; pl. accelerométre

accelerometrelor
ACCELEROMÉTRU, accelerometre, s. n. 1. Aparat cu care se măsoară accelerațiile, îndeosebi la vehiculele aeriene. 2. Transductor electromecanic de măsurat structurile vibrante. – Din fr. accéléromètre.

DOOM

accelerométru (-me-tru) s. n., art. accelerométrul; pl. accelerométre

accelerometru
ACCELEROMÉTRU, accelerometre, s. n. 1. Aparat cu care se măsoară accelerațiile, îndeosebi la vehiculele aeriene. 2. Transductor electromecanic de măsurat structurile vibrante. – Din fr. accéléromètre.

DOOM

accelerométru (-me-tru) s. n., art. accelerométrul; pl. accelerométre

accelerometrul
ACCELEROMÉTRU, accelerometre, s. n. 1. Aparat cu care se măsoară accelerațiile, îndeosebi la vehiculele aeriene. 2. Transductor electromecanic de măsurat structurile vibrante. – Din fr. accéléromètre.

DOOM

accelerométru (-me-tru) s. n., art. accelerométrul; pl. accelerométre

accelerometrului
ACCELEROMÉTRU, accelerometre, s. n. 1. Aparat cu care se măsoară accelerațiile, îndeosebi la vehiculele aeriene. 2. Transductor electromecanic de măsurat structurile vibrante. – Din fr. accéléromètre.

DOOM

accelerométru (-me-tru) s. n., art. accelerométrul; pl. accelerométre

accelerând
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

accelerînd
ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuți, a grăbi o mișcare, o acțiune; a urgenta, a zori. 2. A mări viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.

DOOM

accelerá (a ~) vb., ind. prez. 3 accelereáză

accelerări
ACCELERÁRE, accelerări, s. f. Acțiunea de a accelera și rezultatul ei; iuțire, grăbire, urgentare, zorire. – V. accelera.

DOOM

acceleráre s. f., g.-d. art. accelerắrii; pl. accelerắri

accelerării
ACCELERÁRE, accelerări, s. f. Acțiunea de a accelera și rezultatul ei; iuțire, grăbire, urgentare, zorire. – V. accelera.

DOOM

acceleráre s. f., g.-d. art. accelerắrii; pl. accelerắri

accelerările
ACCELERÁRE, accelerări, s. f. Acțiunea de a accelera și rezultatul ei; iuțire, grăbire, urgentare, zorire. – V. accelera.

DOOM

acceleráre s. f., g.-d. art. accelerắrii; pl. accelerắri

accelerărilor
ACCELERÁRE, accelerări, s. f. Acțiunea de a accelera și rezultatul ei; iuțire, grăbire, urgentare, zorire. – V. accelera.

DOOM

acceleráre s. f., g.-d. art. accelerắrii; pl. accelerắri

accent
ACCÉNT, accente, s. n. 1. Pronunțare mai intensă, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca această pronunțare sau altă particularitate de pronunțare. Accent ascuțit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate în relief, a da atenție deosebită (unei probleme). 2. Fel particular de pronunțare specific unui grai, unei limbi sau unei stări afective. 3. Scoatere în relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonorității sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.

DOOM

accént s. n., pl. accénte

accente
ACCÉNT, accente, s. n. 1. Pronunțare mai intensă, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca această pronunțare sau altă particularitate de pronunțare. Accent ascuțit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate în relief, a da atenție deosebită (unei probleme). 2. Fel particular de pronunțare specific unui grai, unei limbi sau unei stări afective. 3. Scoatere în relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonorității sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.

DOOM

accént s. n., pl. accénte

accentele
ACCÉNT, accente, s. n. 1. Pronunțare mai intensă, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca această pronunțare sau altă particularitate de pronunțare. Accent ascuțit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate în relief, a da atenție deosebită (unei probleme). 2. Fel particular de pronunțare specific unui grai, unei limbi sau unei stări afective. 3. Scoatere în relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonorității sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.

DOOM

accént s. n., pl. accénte

accentelor
ACCÉNT, accente, s. n. 1. Pronunțare mai intensă, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca această pronunțare sau altă particularitate de pronunțare. Accent ascuțit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate în relief, a da atenție deosebită (unei probleme). 2. Fel particular de pronunțare specific unui grai, unei limbi sau unei stări afective. 3. Scoatere în relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonorității sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.

DOOM

accént s. n., pl. accénte

accentic
ACCÉNTIC, -Ă adj. (Despre structura versului) Bazat pe accente. [< accent + -ic].

accentica
ACCÉNTIC, -Ă adj. (Despre structura versului) Bazat pe accente. [< accent + -ic].

accentice
ACCÉNTIC, -Ă adj. (Despre structura versului) Bazat pe accente. [< accent + -ic].

accenticei
ACCÉNTIC, -Ă adj. (Despre structura versului) Bazat pe accente. [< accent + -ic].

accenticele
ACCÉNTIC, -Ă adj. (Despre structura versului) Bazat pe accente. [< accent + -ic].

accenticelor
ACCÉNTIC, -Ă adj. (Despre structura versului) Bazat pe accente. [< accent + -ic].

accentici
ACCÉNTIC, -Ă adj. (Despre structura versului) Bazat pe accente. [< accent + -ic].

accenticii
ACCÉNTIC, -Ă adj. (Despre structura versului) Bazat pe accente. [< accent + -ic].

accenticilor
ACCÉNTIC, -Ă adj. (Despre structura versului) Bazat pe accente. [< accent + -ic].

accenticul
ACCÉNTIC, -Ă adj. (Despre structura versului) Bazat pe accente. [< accent + -ic].

accenticului
ACCÉNTIC, -Ă adj. (Despre structura versului) Bazat pe accente. [< accent + -ic].

accentua
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuabil
ACCENTUÁBIL, -Ă adj. Care poate fi accentuat. [Pron. -tu-a-. / Cf. fr. accentuable].

accentuabila
ACCENTUÁBIL, -Ă adj. Care poate fi accentuat. [Pron. -tu-a-. / Cf. fr. accentuable].

accentuabile
ACCENTUÁBIL, -Ă adj. Care poate fi accentuat. [Pron. -tu-a-. / Cf. fr. accentuable].

accentuabilei
ACCENTUÁBIL, -Ă adj. Care poate fi accentuat. [Pron. -tu-a-. / Cf. fr. accentuable].

accentuabilele
ACCENTUÁBIL, -Ă adj. Care poate fi accentuat. [Pron. -tu-a-. / Cf. fr. accentuable].

accentuabilelor
ACCENTUÁBIL, -Ă adj. Care poate fi accentuat. [Pron. -tu-a-. / Cf. fr. accentuable].

accentuabili
ACCENTUÁBIL, -Ă adj. Care poate fi accentuat. [Pron. -tu-a-. / Cf. fr. accentuable].

accentuabilii
ACCENTUÁBIL, -Ă adj. Care poate fi accentuat. [Pron. -tu-a-. / Cf. fr. accentuable].

accentuabililor
ACCENTUÁBIL, -Ă adj. Care poate fi accentuat. [Pron. -tu-a-. / Cf. fr. accentuable].

accentuabilul
ACCENTUÁBIL, -Ă adj. Care poate fi accentuat. [Pron. -tu-a-. / Cf. fr. accentuable].

accentuabilului
ACCENTUÁBIL, -Ă adj. Care poate fi accentuat. [Pron. -tu-a-. / Cf. fr. accentuable].

accentuai
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentual
ACCENTUÁL, -Ă adj. (Lingv.) Referitor la accent; care poartă accentul. [Pron. -tu-al. / Cf. fr. accentuel, engl. accentual].

accentuala
ACCENTUÁL, -Ă adj. (Lingv.) Referitor la accent; care poartă accentul. [Pron. -tu-al. / Cf. fr. accentuel, engl. accentual].

accentuale
ACCENTUÁL, -Ă adj. (Lingv.) Referitor la accent; care poartă accentul. [Pron. -tu-al. / Cf. fr. accentuel, engl. accentual].

accentualei
ACCENTUÁL, -Ă adj. (Lingv.) Referitor la accent; care poartă accentul. [Pron. -tu-al. / Cf. fr. accentuel, engl. accentual].

accentualele
ACCENTUÁL, -Ă adj. (Lingv.) Referitor la accent; care poartă accentul. [Pron. -tu-al. / Cf. fr. accentuel, engl. accentual].

accentualelor
ACCENTUÁL, -Ă adj. (Lingv.) Referitor la accent; care poartă accentul. [Pron. -tu-al. / Cf. fr. accentuel, engl. accentual].

accentuali
ACCENTUÁL, -Ă adj. (Lingv.) Referitor la accent; care poartă accentul. [Pron. -tu-al. / Cf. fr. accentuel, engl. accentual].

accentualii
ACCENTUÁL, -Ă adj. (Lingv.) Referitor la accent; care poartă accentul. [Pron. -tu-al. / Cf. fr. accentuel, engl. accentual].

accentualilor
ACCENTUÁL, -Ă adj. (Lingv.) Referitor la accent; care poartă accentul. [Pron. -tu-al. / Cf. fr. accentuel, engl. accentual].

accentualul
ACCENTUÁL, -Ă adj. (Lingv.) Referitor la accent; care poartă accentul. [Pron. -tu-al. / Cf. fr. accentuel, engl. accentual].

accentualului
ACCENTUÁL, -Ă adj. (Lingv.) Referitor la accent; care poartă accentul. [Pron. -tu-al. / Cf. fr. accentuel, engl. accentual].

accentuam
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuare
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuare
ACCENTUÁRE, accentuări, s. f. Acțiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-] – V. accentua.

DOOM

accentuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. accentuắrii (-tu-ă-); pl. accentuắri

accentuarea
ACCENTUÁRE, accentuări, s. f. Acțiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-] – V. accentua.

DOOM

accentuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. accentuắrii (-tu-ă-); pl. accentuắri

accentuară
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuarăm
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuarăți
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuase
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuasem
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuaseră
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuaserăm
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuaserăți
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuaseși
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuaseți
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuat
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuat
ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Adj. Fig. Intensificat. 3. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

accentuata
ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Adj. Fig. Intensificat. 3. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

accentuate
ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Adj. Fig. Intensificat. 3. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

accentuatei
ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Adj. Fig. Intensificat. 3. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

accentuatele
ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Adj. Fig. Intensificat. 3. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

accentuatelor
ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Adj. Fig. Intensificat. 3. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

accentuativ
ACCENTUATÍV, -Ă adj. (Rar) Referitor la accente, la accentuație; (despre ritm) tonic. [Cf. it. accentuativo].

accentuativa
ACCENTUATÍV, -Ă adj. (Rar) Referitor la accente, la accentuație; (despre ritm) tonic. [Cf. it. accentuativo].

accentuative
ACCENTUATÍV, -Ă adj. (Rar) Referitor la accente, la accentuație; (despre ritm) tonic. [Cf. it. accentuativo].

accentuativei
ACCENTUATÍV, -Ă adj. (Rar) Referitor la accente, la accentuație; (despre ritm) tonic. [Cf. it. accentuativo].

accentuativele
ACCENTUATÍV, -Ă adj. (Rar) Referitor la accente, la accentuație; (despre ritm) tonic. [Cf. it. accentuativo].

accentuativelor
ACCENTUATÍV, -Ă adj. (Rar) Referitor la accente, la accentuație; (despre ritm) tonic. [Cf. it. accentuativo].

accentuativi
ACCENTUATÍV, -Ă adj. (Rar) Referitor la accente, la accentuație; (despre ritm) tonic. [Cf. it. accentuativo].

accentuativii
ACCENTUATÍV, -Ă adj. (Rar) Referitor la accente, la accentuație; (despre ritm) tonic. [Cf. it. accentuativo].

accentuativilor
ACCENTUATÍV, -Ă adj. (Rar) Referitor la accente, la accentuație; (despre ritm) tonic. [Cf. it. accentuativo].

accentuativul
ACCENTUATÍV, -Ă adj. (Rar) Referitor la accente, la accentuație; (despre ritm) tonic. [Cf. it. accentuativo].

accentuativului
ACCENTUATÍV, -Ă adj. (Rar) Referitor la accente, la accentuație; (despre ritm) tonic. [Cf. it. accentuativo].

accentuatul
ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Adj. Fig. Intensificat. 3. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

accentuatului
ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Adj. Fig. Intensificat. 3. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

accentuau
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuași
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuați
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuați
ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Adj. Fig. Intensificat. 3. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

accentuația
ACCENTUÁȚIE s.f. Accentuare. [Pron. ac-cen-tu-a-ți-e. / < fr. accentuation].

accentuație
ACCENTUÁȚIE s.f. Accentuare. [Pron. ac-cen-tu-a-ți-e. / < fr. accentuation].

accentuației
ACCENTUÁȚIE s.f. Accentuare. [Pron. ac-cen-tu-a-ți-e. / < fr. accentuation].

accentuații
ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Adj. Fig. Intensificat. 3. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

accentuații
ACCENTUÁȚIE s.f. Accentuare. [Pron. ac-cen-tu-a-ți-e. / < fr. accentuation].

accentuațiile
ACCENTUÁȚIE s.f. Accentuare. [Pron. ac-cen-tu-a-ți-e. / < fr. accentuation].

accentuațiilor
ACCENTUÁȚIE s.f. Accentuare. [Pron. ac-cen-tu-a-ți-e. / < fr. accentuation].

accentuaților
ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Adj. Fig. Intensificat. 3. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

accentuează
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuez
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentueze
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuezi
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentul
ACCÉNT, accente, s. n. 1. Pronunțare mai intensă, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca această pronunțare sau altă particularitate de pronunțare. Accent ascuțit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate în relief, a da atenție deosebită (unei probleme). 2. Fel particular de pronunțare specific unui grai, unei limbi sau unei stări afective. 3. Scoatere în relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonorității sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.

DOOM

accént s. n., pl. accénte

accentului
ACCÉNT, accente, s. n. 1. Pronunțare mai intensă, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca această pronunțare sau altă particularitate de pronunțare. Accent ascuțit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate în relief, a da atenție deosebită (unei probleme). 2. Fel particular de pronunțare specific unui grai, unei limbi sau unei stări afective. 3. Scoatere în relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonorității sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.

DOOM

accént s. n., pl. accénte

accenturi
ACCÉNT, accente, s. n. 1. Pronunțare mai intensă, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca această pronunțare sau altă particularitate de pronunțare. Accent ascuțit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate în relief, a da atenție deosebită (unei probleme). 2. Fel particular de pronunțare specific unui grai, unei limbi sau unei stări afective. 3. Scoatere în relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonorității sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.

DOOM

accént s. n., pl. accénte

accenturile
ACCÉNT, accente, s. n. 1. Pronunțare mai intensă, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca această pronunțare sau altă particularitate de pronunțare. Accent ascuțit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate în relief, a da atenție deosebită (unei probleme). 2. Fel particular de pronunțare specific unui grai, unei limbi sau unei stări afective. 3. Scoatere în relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonorității sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.

DOOM

accént s. n., pl. accénte

accenturilor
ACCÉNT, accente, s. n. 1. Pronunțare mai intensă, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca această pronunțare sau altă particularitate de pronunțare. Accent ascuțit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate în relief, a da atenție deosebită (unei probleme). 2. Fel particular de pronunțare specific unui grai, unei limbi sau unei stări afective. 3. Scoatere în relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonorității sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.

DOOM

accént s. n., pl. accénte

accentuând
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuînd
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

DOOM

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuări
ACCENTUÁRE, accentuări, s. f. Acțiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-] – V. accentua.

DOOM

accentuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. accentuắrii (-tu-ă-); pl. accentuắri

accentuării
ACCENTUÁRE, accentuări, s. f. Acțiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-] – V. accentua.

DOOM

accentuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. accentuắrii (-tu-ă-); pl. accentuắri

accentuările
ACCENTUÁRE, accentuări, s. f. Acțiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-] – V. accentua.

DOOM

accentuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. accentuắrii (-tu-ă-); pl. accentuắri

accentuărilor
ACCENTUÁRE, accentuări, s. f. Acțiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-] – V. accentua.

DOOM

accentuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. accentuắrii (-tu-ă-); pl. accentuắri

accept
ACCÉPT s. n. Consimțământ scris pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță. ♦ Încuviințare, aprobare. – Din germ. Akzept, lat. acceptus.

DOOM

accépt s. n.

accept
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

accepta
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptabil
ACCEPTÁBIL, -Ă, acceptabili, -e, adj. Care poate fi acceptat; satisfăcător. – Din fr. acceptable, lat. acceptabilis.

DOOM

acceptábil adj. m., pl. acceptábili; f. acceptábilă, pl. acceptábile

acceptabila
ACCEPTÁBIL, -Ă, acceptabili, -e, adj. Care poate fi acceptat; satisfăcător. – Din fr. acceptable, lat. acceptabilis.

DOOM

acceptábil adj. m., pl. acceptábili; f. acceptábilă, pl. acceptábile

acceptabile
ACCEPTÁBIL, -Ă, acceptabili, -e, adj. Care poate fi acceptat; satisfăcător. – Din fr. acceptable, lat. acceptabilis.

DOOM

acceptábil adj. m., pl. acceptábili; f. acceptábilă, pl. acceptábile

acceptabilei
ACCEPTÁBIL, -Ă, acceptabili, -e, adj. Care poate fi acceptat; satisfăcător. – Din fr. acceptable, lat. acceptabilis.

DOOM

acceptábil adj. m., pl. acceptábili; f. acceptábilă, pl. acceptábile

acceptabilele
ACCEPTÁBIL, -Ă, acceptabili, -e, adj. Care poate fi acceptat; satisfăcător. – Din fr. acceptable, lat. acceptabilis.

DOOM

acceptábil adj. m., pl. acceptábili; f. acceptábilă, pl. acceptábile

acceptabilelor
ACCEPTÁBIL, -Ă, acceptabili, -e, adj. Care poate fi acceptat; satisfăcător. – Din fr. acceptable, lat. acceptabilis.

DOOM

acceptábil adj. m., pl. acceptábili; f. acceptábilă, pl. acceptábile

acceptabili
ACCEPTÁBIL, -Ă, acceptabili, -e, adj. Care poate fi acceptat; satisfăcător. – Din fr. acceptable, lat. acceptabilis.

DOOM

acceptábil adj. m., pl. acceptábili; f. acceptábilă, pl. acceptábile

acceptabilii
ACCEPTÁBIL, -Ă, acceptabili, -e, adj. Care poate fi acceptat; satisfăcător. – Din fr. acceptable, lat. acceptabilis.

DOOM

acceptábil adj. m., pl. acceptábili; f. acceptábilă, pl. acceptábile

acceptabililor
ACCEPTÁBIL, -Ă, acceptabili, -e, adj. Care poate fi acceptat; satisfăcător. – Din fr. acceptable, lat. acceptabilis.

DOOM

acceptábil adj. m., pl. acceptábili; f. acceptábilă, pl. acceptábile

acceptabilul
ACCEPTÁBIL, -Ă, acceptabili, -e, adj. Care poate fi acceptat; satisfăcător. – Din fr. acceptable, lat. acceptabilis.

DOOM

acceptábil adj. m., pl. acceptábili; f. acceptábilă, pl. acceptábile

acceptabilului
ACCEPTÁBIL, -Ă, acceptabili, -e, adj. Care poate fi acceptat; satisfăcător. – Din fr. acceptable, lat. acceptabilis.

DOOM

acceptábil adj. m., pl. acceptábili; f. acceptábilă, pl. acceptábile

acceptai
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptam
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptant
ACCEPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Jur.) (Parte) care acceptă, care-și dă consimțământul. [< fr. acceptant].

acceptanta
ACCEPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Jur.) (Parte) care acceptă, care-și dă consimțământul. [< fr. acceptant].

acceptante
ACCEPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Jur.) (Parte) care acceptă, care-și dă consimțământul. [< fr. acceptant].

acceptantei
ACCEPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Jur.) (Parte) care acceptă, care-și dă consimțământul. [< fr. acceptant].

acceptantele
ACCEPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Jur.) (Parte) care acceptă, care-și dă consimțământul. [< fr. acceptant].

acceptantelor
ACCEPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Jur.) (Parte) care acceptă, care-și dă consimțământul. [< fr. acceptant].

acceptantul
ACCEPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Jur.) (Parte) care acceptă, care-și dă consimțământul. [< fr. acceptant].

acceptantului
ACCEPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Jur.) (Parte) care acceptă, care-și dă consimțământul. [< fr. acceptant].

acceptanți
ACCEPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Jur.) (Parte) care acceptă, care-și dă consimțământul. [< fr. acceptant].

acceptanții
ACCEPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Jur.) (Parte) care acceptă, care-și dă consimțământul. [< fr. acceptant].

acceptanților
ACCEPTÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Jur.) (Parte) care acceptă, care-și dă consimțământul. [< fr. acceptant].

acceptare
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptare
ACCEPTÁRE, acceptări, s. f. Acțiunea de a accepta și rezultatul ei. ♦ Consimțământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare. ♦ Semnătură de aprobare pusă pe o poliță prin care semnatarul se obligă să plătească la scadență suma din polița respectivă; accept. ♦ Manifestare a voinței de a dobândi un anumit drept ori de a primi o succesiune sau o ofertă de încheiere a unui contract. – V. accepta.

DOOM

acceptáre s. f., g.-d. art. acceptắrii; pl. acceptắri

acceptarea
ACCEPTÁRE, acceptări, s. f. Acțiunea de a accepta și rezultatul ei. ♦ Consimțământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare. ♦ Semnătură de aprobare pusă pe o poliță prin care semnatarul se obligă să plătească la scadență suma din polița respectivă; accept. ♦ Manifestare a voinței de a dobândi un anumit drept ori de a primi o succesiune sau o ofertă de încheiere a unui contract. – V. accepta.

DOOM

acceptáre s. f., g.-d. art. acceptắrii; pl. acceptắri

acceptară
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptarăm
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptarăți
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptase
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptasem
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptaseră
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptaserăm
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptaserăți
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptaseși
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptaseți
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptat
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptau
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptași
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptați
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

accepte
ACCÉPT s. n. Consimțământ scris pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță. ♦ Încuviințare, aprobare. – Din germ. Akzept, lat. acceptus.

DOOM

accépt s. n.

accepte
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptele
ACCÉPT s. n. Consimțământ scris pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță. ♦ Încuviințare, aprobare. – Din germ. Akzept, lat. acceptus.

DOOM

accépt s. n.

acceptelor
ACCÉPT s. n. Consimțământ scris pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță. ♦ Încuviințare, aprobare. – Din germ. Akzept, lat. acceptus.

DOOM

accépt s. n.

acceptoare
ACCEPTÓR, -OÁRE, acceptori, -oare, adj., s. m. (Fiz.) (Atom de natură străină) care poate primi un electron suplimentar, determinând apariția unui gol pozitiv în masa unui semiconductor. – Din fr. accepteur.

DOOM

acceptór² s. m., pl. acceptóri

acceptoarea
ACCEPTÓR, -OÁRE, acceptori, -oare, adj., s. m. (Fiz.) (Atom de natură străină) care poate primi un electron suplimentar, determinând apariția unui gol pozitiv în masa unui semiconductor. – Din fr. accepteur.

DOOM

acceptór² s. m., pl. acceptóri

acceptoarei
ACCEPTÓR, -OÁRE, acceptori, -oare, adj., s. m. (Fiz.) (Atom de natură străină) care poate primi un electron suplimentar, determinând apariția unui gol pozitiv în masa unui semiconductor. – Din fr. accepteur.

DOOM

acceptór² s. m., pl. acceptóri

acceptoarele
ACCEPTÓR, -OÁRE, acceptori, -oare, adj., s. m. (Fiz.) (Atom de natură străină) care poate primi un electron suplimentar, determinând apariția unui gol pozitiv în masa unui semiconductor. – Din fr. accepteur.

DOOM

acceptór² s. m., pl. acceptóri

acceptoarelor
ACCEPTÓR, -OÁRE, acceptori, -oare, adj., s. m. (Fiz.) (Atom de natură străină) care poate primi un electron suplimentar, determinând apariția unui gol pozitiv în masa unui semiconductor. – Din fr. accepteur.

DOOM

acceptór² s. m., pl. acceptóri

acceptor
ACCEPTÓR, -OÁRE, acceptori, -oare, adj., s. m. (Fiz.) (Atom de natură străină) care poate primi un electron suplimentar, determinând apariția unui gol pozitiv în masa unui semiconductor. – Din fr. accepteur.

DOOM

acceptór² s. m., pl. acceptóri

acceptor
ACCEPTÓR, -OÁRE, acceptori, -oare, adj., s. m. (Fiz.) (Atom de natură străină) care poate primi un electron suplimentar, determinând apariția unui gol pozitiv în masa unui semiconductor. – Din fr. accepteur.

DOOM

acceptór² s. m., pl. acceptóri

acceptori
ACCEPTÓR, -OÁRE, acceptori, -oare, adj., s. m. (Fiz.) (Atom de natură străină) care poate primi un electron suplimentar, determinând apariția unui gol pozitiv în masa unui semiconductor. – Din fr. accepteur.

DOOM

acceptór² s. m., pl. acceptóri

acceptorii
ACCEPTÓR, -OÁRE, acceptori, -oare, adj., s. m. (Fiz.) (Atom de natură străină) care poate primi un electron suplimentar, determinând apariția unui gol pozitiv în masa unui semiconductor. – Din fr. accepteur.

DOOM

acceptór² s. m., pl. acceptóri

acceptorilor
ACCEPTÓR, -OÁRE, acceptori, -oare, adj., s. m. (Fiz.) (Atom de natură străină) care poate primi un electron suplimentar, determinând apariția unui gol pozitiv în masa unui semiconductor. – Din fr. accepteur.

DOOM

acceptór² s. m., pl. acceptóri

acceptorul
ACCEPTÓR, -OÁRE, acceptori, -oare, adj., s. m. (Fiz.) (Atom de natură străină) care poate primi un electron suplimentar, determinând apariția unui gol pozitiv în masa unui semiconductor. – Din fr. accepteur.

DOOM

acceptór² s. m., pl. acceptóri

acceptorului
ACCEPTÓR, -OÁRE, acceptori, -oare, adj., s. m. (Fiz.) (Atom de natură străină) care poate primi un electron suplimentar, determinând apariția unui gol pozitiv în masa unui semiconductor. – Din fr. accepteur.

DOOM

acceptór² s. m., pl. acceptóri

acceptul
ACCÉPT s. n. Consimțământ scris pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță. ♦ Încuviințare, aprobare. – Din germ. Akzept, lat. acceptus.

DOOM

accépt s. n.

acceptului
ACCÉPT s. n. Consimțământ scris pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță. ♦ Încuviințare, aprobare. – Din germ. Akzept, lat. acceptus.

DOOM

accépt s. n.

acceptând
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptînd
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptări
ACCEPTÁRE, acceptări, s. f. Acțiunea de a accepta și rezultatul ei. ♦ Consimțământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare. ♦ Semnătură de aprobare pusă pe o poliță prin care semnatarul se obligă să plătească la scadență suma din polița respectivă; accept. ♦ Manifestare a voinței de a dobândi un anumit drept ori de a primi o succesiune sau o ofertă de încheiere a unui contract. – V. accepta.

DOOM

acceptáre s. f., g.-d. art. acceptắrii; pl. acceptắri

acceptării
ACCEPTÁRE, acceptări, s. f. Acțiunea de a accepta și rezultatul ei. ♦ Consimțământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare. ♦ Semnătură de aprobare pusă pe o poliță prin care semnatarul se obligă să plătească la scadență suma din polița respectivă; accept. ♦ Manifestare a voinței de a dobândi un anumit drept ori de a primi o succesiune sau o ofertă de încheiere a unui contract. – V. accepta.

DOOM

acceptáre s. f., g.-d. art. acceptắrii; pl. acceptắri

acceptările
ACCEPTÁRE, acceptări, s. f. Acțiunea de a accepta și rezultatul ei. ♦ Consimțământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare. ♦ Semnătură de aprobare pusă pe o poliță prin care semnatarul se obligă să plătească la scadență suma din polița respectivă; accept. ♦ Manifestare a voinței de a dobândi un anumit drept ori de a primi o succesiune sau o ofertă de încheiere a unui contract. – V. accepta.

DOOM

acceptáre s. f., g.-d. art. acceptắrii; pl. acceptắri

acceptărilor
ACCEPTÁRE, acceptări, s. f. Acțiunea de a accepta și rezultatul ei. ♦ Consimțământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare. ♦ Semnătură de aprobare pusă pe o poliță prin care semnatarul se obligă să plătească la scadență suma din polița respectivă; accept. ♦ Manifestare a voinței de a dobândi un anumit drept ori de a primi o succesiune sau o ofertă de încheiere a unui contract. – V. accepta.

DOOM

acceptáre s. f., g.-d. art. acceptắrii; pl. acceptắri

accepți
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

DOOM

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

accepția
ACCEPȚIÚNE s. f. v. accepție.

DOOM

accépție (-ți-e) s. f., art. accépția (-ți-a), g.-d. art. accépției; pl. accépții, art. accépțiile (-ți-i-)

accepție
ACCEPȚIÚNE s. f. v. accepție.

DOOM

accépție (-ți-e) s. f., art. accépția (-ți-a), g.-d. art. accépției; pl. accépții, art. accépțiile (-ți-i-)

accepției
ACCEPȚIÚNE s. f. v. accepție.

DOOM

accépție (-ți-e) s. f., art. accépția (-ți-a), g.-d. art. accépției; pl. accépții, art. accépțiile (-ți-i-)

accepții
ACCEPȚIÚNE s. f. v. accepție.

DOOM

accépție (-ți-e) s. f., art. accépția (-ți-a), g.-d. art. accépției; pl. accépții, art. accépțiile (-ți-i-)

accepțiile
ACCEPȚIÚNE s. f. v. accepție.

DOOM

accépție (-ți-e) s. f., art. accépția (-ți-a), g.-d. art. accépției; pl. accépții, art. accépțiile (-ți-i-)

accepțiilor
ACCEPȚIÚNE s. f. v. accepție.

DOOM

accépție (-ți-e) s. f., art. accépția (-ți-a), g.-d. art. accépției; pl. accépții, art. accépțiile (-ți-i-)

accepțiune
ACCEPȚIÚNE s. f. v. accepție.

DOOM

accépție (-ți-e) s. f., art. accépția (-ți-a), g.-d. art. accépției; pl. accépții, art. accépțiile (-ți-i-)

acces
ACCÉS, (1) accesuri, (2) accese, s. n. 1. Posibilitate de a pătrunde, drept de a ajunge până într-un loc sau până la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. – Din fr. accès, lat. accessus.

DOOM

accés² (atac, izbucnire) s. n., pl. accése

acces
ACCÉS, (1) accesuri, (2) accese, s. n. 1. Posibilitate de a pătrunde, drept de a ajunge până într-un loc sau până la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. – Din fr. accès, lat. accessus.

DOOM

accés¹ (intrare) s. n., pl. accésuri

accesa
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesai
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesam
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesare
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesară
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesarăm
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesarăți
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesase
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesasem
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesaseră
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesaserăm
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesaserăți
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesaseși
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesaseți
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesat
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesau
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesași
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesați
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accese
ACCÉS, (1) accesuri, (2) accese, s. n. 1. Posibilitate de a pătrunde, drept de a ajunge până într-un loc sau până la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. – Din fr. accès, lat. accessus.

DOOM

accés² (atac, izbucnire) s. n., pl. accése

accesează
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesele
ACCÉS, (1) accesuri, (2) accese, s. n. 1. Posibilitate de a pătrunde, drept de a ajunge până într-un loc sau până la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. – Din fr. accès, lat. accessus.

DOOM

accés² (atac, izbucnire) s. n., pl. accése

acceselor
ACCÉS, (1) accesuri, (2) accese, s. n. 1. Posibilitate de a pătrunde, drept de a ajunge până într-un loc sau până la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. – Din fr. accès, lat. accessus.

DOOM

accés² (atac, izbucnire) s. n., pl. accése

accesez
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

acceseze
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesezi
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesibil
ACCESÍBIL, -Ă, accesibili, -e, adj. La care se poate ajunge ușor; care este la îndemâna cuiva; care poate fi ușor procurat; care se poate înțelege ușor. – Din fr. accessible, lat. accessibilis.

DOOM

accesíbil adj. m., pl. accesíbili; f. accesíbilă, pl. accesíbile

accesibila
ACCESÍBIL, -Ă, accesibili, -e, adj. La care se poate ajunge ușor; care este la îndemâna cuiva; care poate fi ușor procurat; care se poate înțelege ușor. – Din fr. accessible, lat. accessibilis.

DOOM

accesíbil adj. m., pl. accesíbili; f. accesíbilă, pl. accesíbile

accesibile
ACCESÍBIL, -Ă, accesibili, -e, adj. La care se poate ajunge ușor; care este la îndemâna cuiva; care poate fi ușor procurat; care se poate înțelege ușor. – Din fr. accessible, lat. accessibilis.

DOOM

accesíbil adj. m., pl. accesíbili; f. accesíbilă, pl. accesíbile

accesibilei
ACCESÍBIL, -Ă, accesibili, -e, adj. La care se poate ajunge ușor; care este la îndemâna cuiva; care poate fi ușor procurat; care se poate înțelege ușor. – Din fr. accessible, lat. accessibilis.

DOOM

accesíbil adj. m., pl. accesíbili; f. accesíbilă, pl. accesíbile

accesibilele
ACCESÍBIL, -Ă, accesibili, -e, adj. La care se poate ajunge ușor; care este la îndemâna cuiva; care poate fi ușor procurat; care se poate înțelege ușor. – Din fr. accessible, lat. accessibilis.

DOOM

accesíbil adj. m., pl. accesíbili; f. accesíbilă, pl. accesíbile

accesibilelor
ACCESÍBIL, -Ă, accesibili, -e, adj. La care se poate ajunge ușor; care este la îndemâna cuiva; care poate fi ușor procurat; care se poate înțelege ușor. – Din fr. accessible, lat. accessibilis.

DOOM

accesíbil adj. m., pl. accesíbili; f. accesíbilă, pl. accesíbile

accesibili
ACCESÍBIL, -Ă, accesibili, -e, adj. La care se poate ajunge ușor; care este la îndemâna cuiva; care poate fi ușor procurat; care se poate înțelege ușor. – Din fr. accessible, lat. accessibilis.

DOOM

accesíbil adj. m., pl. accesíbili; f. accesíbilă, pl. accesíbile

accesibilii
ACCESÍBIL, -Ă, accesibili, -e, adj. La care se poate ajunge ușor; care este la îndemâna cuiva; care poate fi ușor procurat; care se poate înțelege ușor. – Din fr. accessible, lat. accessibilis.

DOOM

accesíbil adj. m., pl. accesíbili; f. accesíbilă, pl. accesíbile

accesibililor
ACCESÍBIL, -Ă, accesibili, -e, adj. La care se poate ajunge ușor; care este la îndemâna cuiva; care poate fi ușor procurat; care se poate înțelege ușor. – Din fr. accessible, lat. accessibilis.

DOOM

accesíbil adj. m., pl. accesíbili; f. accesíbilă, pl. accesíbile

accesibilitate
ACCESIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi accesibil. – Din fr. accessibilité, lat. accessibilitas, -atis.

DOOM

accesibilitáte s. f., g.-d. art. accesibilitắții

accesibilitatea
ACCESIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi accesibil. – Din fr. accessibilité, lat. accessibilitas, -atis.

DOOM

accesibilitáte s. f., g.-d. art. accesibilitắții

accesibilități
ACCESIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi accesibil. – Din fr. accessibilité, lat. accessibilitas, -atis.

DOOM

accesibilitáte s. f., g.-d. art. accesibilitắții

accesibilității
ACCESIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi accesibil. – Din fr. accessibilité, lat. accessibilitas, -atis.

DOOM

accesibilitáte s. f., g.-d. art. accesibilitắții

accesibilul
ACCESÍBIL, -Ă, accesibili, -e, adj. La care se poate ajunge ușor; care este la îndemâna cuiva; care poate fi ușor procurat; care se poate înțelege ușor. – Din fr. accessible, lat. accessibilis.

DOOM

accesíbil adj. m., pl. accesíbili; f. accesíbilă, pl. accesíbile

accesibilului
ACCESÍBIL, -Ă, accesibili, -e, adj. La care se poate ajunge ușor; care este la îndemâna cuiva; care poate fi ușor procurat; care se poate înțelege ușor. – Din fr. accessible, lat. accessibilis.

DOOM

accesíbil adj. m., pl. accesíbili; f. accesíbilă, pl. accesíbile

accesiune
ACCESIÚNE, accesiuni, s. f. Mod de dobândire a proprietății rezultând din alipirea naturală sau prin intervenția omului a unui bun la un alt bun mai important, aparținând altei persoane. [Pr: -si-u-] – Din fr. accesion.

DOOM

accesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. accesiúnii; pl. accesiúni

accesiunea
ACCESIÚNE, accesiuni, s. f. Mod de dobândire a proprietății rezultând din alipirea naturală sau prin intervenția omului a unui bun la un alt bun mai important, aparținând altei persoane. [Pr: -si-u-] – Din fr. accesion.

DOOM

accesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. accesiúnii; pl. accesiúni

accesiuni
ACCESIÚNE, accesiuni, s. f. Mod de dobândire a proprietății rezultând din alipirea naturală sau prin intervenția omului a unui bun la un alt bun mai important, aparținând altei persoane. [Pr: -si-u-] – Din fr. accesion.

DOOM

accesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. accesiúnii; pl. accesiúni

accesiunii
ACCESIÚNE, accesiuni, s. f. Mod de dobândire a proprietății rezultând din alipirea naturală sau prin intervenția omului a unui bun la un alt bun mai important, aparținând altei persoane. [Pr: -si-u-] – Din fr. accesion.

DOOM

accesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. accesiúnii; pl. accesiúni

accesiunile
ACCESIÚNE, accesiuni, s. f. Mod de dobândire a proprietății rezultând din alipirea naturală sau prin intervenția omului a unui bun la un alt bun mai important, aparținând altei persoane. [Pr: -si-u-] – Din fr. accesion.

DOOM

accesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. accesiúnii; pl. accesiúni

accesiunilor
ACCESIÚNE, accesiuni, s. f. Mod de dobândire a proprietății rezultând din alipirea naturală sau prin intervenția omului a unui bun la un alt bun mai important, aparținând altei persoane. [Pr: -si-u-] – Din fr. accesion.

DOOM

accesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. accesiúnii; pl. accesiúni

accesoria
ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Obiect, piesă, dispozitiv) care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar. 2. Adj. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar în raport cu alt drept sau altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune. – Din fr. accessoire, lat. accessorius.

DOOM

accesóriu² [riu pron. rĭu] s. n., art. accesóriul; pl. accesórii, art. accesóriile (-ri-i-)

accesorie
ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Obiect, piesă, dispozitiv) care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar. 2. Adj. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar în raport cu alt drept sau altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune. – Din fr. accessoire, lat. accessorius.

DOOM

accesóriu² [riu pron. rĭu] s. n., art. accesóriul; pl. accesórii, art. accesóriile (-ri-i-)

accesoriei
ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Obiect, piesă, dispozitiv) care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar. 2. Adj. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar în raport cu alt drept sau altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune. – Din fr. accessoire, lat. accessorius.

DOOM

accesóriu² [riu pron. rĭu] s. n., art. accesóriul; pl. accesórii, art. accesóriile (-ri-i-)

accesorii
ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Obiect, piesă, dispozitiv) care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar. 2. Adj. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar în raport cu alt drept sau altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune. – Din fr. accessoire, lat. accessorius.

DOOM

accesóriu² [riu pron. rĭu] s. n., art. accesóriul; pl. accesórii, art. accesóriile (-ri-i-)

accesoriii
ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Obiect, piesă, dispozitiv) care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar. 2. Adj. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar în raport cu alt drept sau altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune. – Din fr. accessoire, lat. accessorius.

DOOM

accesóriu² [riu pron. rĭu] s. n., art. accesóriul; pl. accesórii, art. accesóriile (-ri-i-)

accesoriile
ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Obiect, piesă, dispozitiv) care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar. 2. Adj. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar în raport cu alt drept sau altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune. – Din fr. accessoire, lat. accessorius.

DOOM

accesóriu² [riu pron. rĭu] s. n., art. accesóriul; pl. accesórii, art. accesóriile (-ri-i-)

accesoriilor
ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Obiect, piesă, dispozitiv) care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar. 2. Adj. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar în raport cu alt drept sau altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune. – Din fr. accessoire, lat. accessorius.

DOOM

accesóriu² [riu pron. rĭu] s. n., art. accesóriul; pl. accesórii, art. accesóriile (-ri-i-)

accesoriu
ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Obiect, piesă, dispozitiv) care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar. 2. Adj. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar în raport cu alt drept sau altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune. – Din fr. accessoire, lat. accessorius.

DOOM

accesóriu² [riu pron. rĭu] s. n., art. accesóriul; pl. accesórii, art. accesóriile (-ri-i-)

accesoriul
ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Obiect, piesă, dispozitiv) care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar. 2. Adj. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar în raport cu alt drept sau altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune. – Din fr. accessoire, lat. accessorius.

DOOM

accesóriu² [riu pron. rĭu] s. n., art. accesóriul; pl. accesórii, art. accesóriile (-ri-i-)

accesoriului
ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Obiect, piesă, dispozitiv) care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar. 2. Adj. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar în raport cu alt drept sau altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune. – Din fr. accessoire, lat. accessorius.

DOOM

accesóriu² [riu pron. rĭu] s. n., art. accesóriul; pl. accesórii, art. accesóriile (-ri-i-)

accesul
ACCÉS, (1) accesuri, (2) accese, s. n. 1. Posibilitate de a pătrunde, drept de a ajunge până într-un loc sau până la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. – Din fr. accès, lat. accessus.

DOOM

accés² (atac, izbucnire) s. n., pl. accése

accesul
ACCÉS, (1) accesuri, (2) accese, s. n. 1. Posibilitate de a pătrunde, drept de a ajunge până într-un loc sau până la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. – Din fr. accès, lat. accessus.

DOOM

accés¹ (intrare) s. n., pl. accésuri

accesului
ACCÉS, (1) accesuri, (2) accese, s. n. 1. Posibilitate de a pătrunde, drept de a ajunge până într-un loc sau până la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. – Din fr. accès, lat. accessus.

DOOM

accés² (atac, izbucnire) s. n., pl. accése

accesului
ACCÉS, (1) accesuri, (2) accese, s. n. 1. Posibilitate de a pătrunde, drept de a ajunge până într-un loc sau până la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. – Din fr. accès, lat. accessus.

DOOM

accés¹ (intrare) s. n., pl. accésuri

accesuri
ACCÉS, (1) accesuri, (2) accese, s. n. 1. Posibilitate de a pătrunde, drept de a ajunge până într-un loc sau până la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. – Din fr. accès, lat. accessus.

DOOM

accés¹ (intrare) s. n., pl. accésuri

accesurile
ACCÉS, (1) accesuri, (2) accese, s. n. 1. Posibilitate de a pătrunde, drept de a ajunge până într-un loc sau până la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. – Din fr. accès, lat. accessus.

DOOM

accés¹ (intrare) s. n., pl. accésuri

accesurilor
ACCÉS, (1) accesuri, (2) accese, s. n. 1. Posibilitate de a pătrunde, drept de a ajunge până într-un loc sau până la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. – Din fr. accès, lat. accessus.

DOOM

accés¹ (intrare) s. n., pl. accésuri

accesând
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accesînd
ACCESÁ, accesez, vb. I. Tranz. (Inform.) A apela date sau informații; a face funcțional; a intra într-o rețea, într-un program etc. – Din engl. acces.

DOOM

accesá (a ~) vb., ind. prez. 3 acceseáză

accezi
ACCÉDE, accéd, vb. III. (Livr.) Intranz. A avea acces (1), a ajunge la ceva, undeva. – Din fr. accéder.

DOOM

*accéde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. accéd; conj. prez. 3 să acceádă (nefolosit la timpuri trecute, part.)

accident
ACCIDÉNT, (1, 2, 3, 4, 6) accidente, s. n., (5) accidenți, s. m. 1. S. n. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. S. n. (Fil.) Însușire trecătoare, neesențială a unui lucru. 3. S. n. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. S. n. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. S. m. (Muz.) Alterație. ♦ Semn care indică această modificare a intonației unei note. 6. S. n. (Med.) Fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.

DOOM

accidént² (întâmplare) s. n., pl. accidénte

accident
ACCIDÉNT, (1, 2, 3, 4, 6) accidente, s. n., (5) accidenți, s. m. 1. S. n. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. S. n. (Fil.) Însușire trecătoare, neesențială a unui lucru. 3. S. n. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. S. n. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. S. m. (Muz.) Alterație. ♦ Semn care indică această modificare a intonației unei note. 6. S. n. (Med.) Fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.

accidenta
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentai
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidental
ACCIDENTÁL, -Ă, accidentali, -e, adj. Întâmplător; incidental. ♦ Secundar, neesențial. – Din fr. accidentel.

DOOM

accidentál adj. m., pl. accidentáli; f. accidentálă, pl. accidentále

accidentala
ACCIDENTÁL, -Ă, accidentali, -e, adj. Întâmplător; incidental. ♦ Secundar, neesențial. – Din fr. accidentel.

DOOM

accidentál adj. m., pl. accidentáli; f. accidentálă, pl. accidentále

accidentale
ACCIDENTÁL, -Ă, accidentali, -e, adj. Întâmplător; incidental. ♦ Secundar, neesențial. – Din fr. accidentel.

DOOM

accidentál adj. m., pl. accidentáli; f. accidentálă, pl. accidentále

accidentalei
ACCIDENTÁL, -Ă, accidentali, -e, adj. Întâmplător; incidental. ♦ Secundar, neesențial. – Din fr. accidentel.

DOOM

accidentál adj. m., pl. accidentáli; f. accidentálă, pl. accidentále

accidentalele
ACCIDENTÁL, -Ă, accidentali, -e, adj. Întâmplător; incidental. ♦ Secundar, neesențial. – Din fr. accidentel.

DOOM

accidentál adj. m., pl. accidentáli; f. accidentálă, pl. accidentále

accidentalelor
ACCIDENTÁL, -Ă, accidentali, -e, adj. Întâmplător; incidental. ♦ Secundar, neesențial. – Din fr. accidentel.

DOOM

accidentál adj. m., pl. accidentáli; f. accidentálă, pl. accidentále

accidentali
ACCIDENTÁL, -Ă, accidentali, -e, adj. Întâmplător; incidental. ♦ Secundar, neesențial. – Din fr. accidentel.

DOOM

accidentál adj. m., pl. accidentáli; f. accidentálă, pl. accidentále

accidentalii
ACCIDENTÁL, -Ă, accidentali, -e, adj. Întâmplător; incidental. ♦ Secundar, neesențial. – Din fr. accidentel.

DOOM

accidentál adj. m., pl. accidentáli; f. accidentálă, pl. accidentále

accidentalilor
ACCIDENTÁL, -Ă, accidentali, -e, adj. Întâmplător; incidental. ♦ Secundar, neesențial. – Din fr. accidentel.

DOOM

accidentál adj. m., pl. accidentáli; f. accidentálă, pl. accidentále

accidentalitate
ACCIDENTALITÁTE s.f. (Rar) Caracter accidental. [< accidental + -itate].

accidentalitatea
ACCIDENTALITÁTE s.f. (Rar) Caracter accidental. [< accidental + -itate].

accidentalități
ACCIDENTALITÁTE s.f. (Rar) Caracter accidental. [< accidental + -itate].

accidentalității
ACCIDENTALITÁTE s.f. (Rar) Caracter accidental. [< accidental + -itate].

accidentalitățile
ACCIDENTALITÁTE s.f. (Rar) Caracter accidental. [< accidental + -itate].

accidentalităților
ACCIDENTALITÁTE s.f. (Rar) Caracter accidental. [< accidental + -itate].

accidentalul
ACCIDENTÁL, -Ă, accidentali, -e, adj. Întâmplător; incidental. ♦ Secundar, neesențial. – Din fr. accidentel.

DOOM

accidentál adj. m., pl. accidentáli; f. accidentálă, pl. accidentále

accidentalului
ACCIDENTÁL, -Ă, accidentali, -e, adj. Întâmplător; incidental. ♦ Secundar, neesențial. – Din fr. accidentel.

DOOM

accidentál adj. m., pl. accidentáli; f. accidentálă, pl. accidentále

accidentam
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentare
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentare
ACCIDENTÁRE, accidentări, s. f. Faptul de a (se) accidenta. – V. accidenta.

DOOM

accidentáre s. f., g.-d. art. accidentắrii; pl. accidentắri

accidentarea
ACCIDENTÁRE, accidentări, s. f. Faptul de a (se) accidenta. – V. accidenta.

DOOM

accidentáre s. f., g.-d. art. accidentắrii; pl. accidentắri

accidentară
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentarăm
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentarăți
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentase
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentasem
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentaseră
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentaserăm
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentaserăți
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentaseși
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentaseți
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentat
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentat
ACCIDENTÁT, -Ă, accidentați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană) care a fost victima unui accident. 2. (Despre un teren, un drum etc.) Care prezintă neregularități. – V. accidenta. Cf. fr. accidenté.

accidentata
ACCIDENTÁT, -Ă, accidentați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană) care a fost victima unui accident. 2. (Despre un teren, un drum etc.) Care prezintă neregularități. – V. accidenta. Cf. fr. accidenté.

accidentate
ACCIDENTÁT, -Ă, accidentați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană) care a fost victima unui accident. 2. (Despre un teren, un drum etc.) Care prezintă neregularități. – V. accidenta. Cf. fr. accidenté.

accidentatei
ACCIDENTÁT, -Ă, accidentați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană) care a fost victima unui accident. 2. (Despre un teren, un drum etc.) Care prezintă neregularități. – V. accidenta. Cf. fr. accidenté.

accidentatele
ACCIDENTÁT, -Ă, accidentați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană) care a fost victima unui accident. 2. (Despre un teren, un drum etc.) Care prezintă neregularități. – V. accidenta. Cf. fr. accidenté.

accidentatelor
ACCIDENTÁT, -Ă, accidentați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană) care a fost victima unui accident. 2. (Despre un teren, un drum etc.) Care prezintă neregularități. – V. accidenta. Cf. fr. accidenté.

accidentatul
ACCIDENTÁT, -Ă, accidentați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană) care a fost victima unui accident. 2. (Despre un teren, un drum etc.) Care prezintă neregularități. – V. accidenta. Cf. fr. accidenté.

accidentatului
ACCIDENTÁT, -Ă, accidentați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană) care a fost victima unui accident. 2. (Despre un teren, un drum etc.) Care prezintă neregularități. – V. accidenta. Cf. fr. accidenté.

accidentau
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentași
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentați
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentați
ACCIDENTÁT, -Ă, accidentați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană) care a fost victima unui accident. 2. (Despre un teren, un drum etc.) Care prezintă neregularități. – V. accidenta. Cf. fr. accidenté.

accidentații
ACCIDENTÁT, -Ă, accidentați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană) care a fost victima unui accident. 2. (Despre un teren, un drum etc.) Care prezintă neregularități. – V. accidenta. Cf. fr. accidenté.

accidentaților
ACCIDENTÁT, -Ă, accidentați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană) care a fost victima unui accident. 2. (Despre un teren, un drum etc.) Care prezintă neregularități. – V. accidenta. Cf. fr. accidenté.

accidente
ACCIDÉNT, (1, 2, 3, 4, 6) accidente, s. n., (5) accidenți, s. m. 1. S. n. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. S. n. (Fil.) Însușire trecătoare, neesențială a unui lucru. 3. S. n. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. S. n. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. S. m. (Muz.) Alterație. ♦ Semn care indică această modificare a intonației unei note. 6. S. n. (Med.) Fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.

DOOM

accidént² (întâmplare) s. n., pl. accidénte

accidentează
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentele
ACCIDÉNT, (1, 2, 3, 4, 6) accidente, s. n., (5) accidenți, s. m. 1. S. n. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. S. n. (Fil.) Însușire trecătoare, neesențială a unui lucru. 3. S. n. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. S. n. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. S. m. (Muz.) Alterație. ♦ Semn care indică această modificare a intonației unei note. 6. S. n. (Med.) Fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.

DOOM

accidént² (întâmplare) s. n., pl. accidénte

accidentelor
ACCIDÉNT, (1, 2, 3, 4, 6) accidente, s. n., (5) accidenți, s. m. 1. S. n. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. S. n. (Fil.) Însușire trecătoare, neesențială a unui lucru. 3. S. n. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. S. n. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. S. m. (Muz.) Alterație. ♦ Semn care indică această modificare a intonației unei note. 6. S. n. (Med.) Fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.

DOOM

accidént² (întâmplare) s. n., pl. accidénte

accidentez
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidenteze
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentezi
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentul
ACCIDÉNT, (1, 2, 3, 4, 6) accidente, s. n., (5) accidenți, s. m. 1. S. n. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. S. n. (Fil.) Însușire trecătoare, neesențială a unui lucru. 3. S. n. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. S. n. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. S. m. (Muz.) Alterație. ♦ Semn care indică această modificare a intonației unei note. 6. S. n. (Med.) Fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.

DOOM

accidént² (întâmplare) s. n., pl. accidénte

accidentul
ACCIDÉNT, (1, 2, 3, 4, 6) accidente, s. n., (5) accidenți, s. m. 1. S. n. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. S. n. (Fil.) Însușire trecătoare, neesențială a unui lucru. 3. S. n. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. S. n. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. S. m. (Muz.) Alterație. ♦ Semn care indică această modificare a intonației unei note. 6. S. n. (Med.) Fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.

accidentului
ACCIDÉNT, (1, 2, 3, 4, 6) accidente, s. n., (5) accidenți, s. m. 1. S. n. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. S. n. (Fil.) Însușire trecătoare, neesențială a unui lucru. 3. S. n. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. S. n. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. S. m. (Muz.) Alterație. ♦ Semn care indică această modificare a intonației unei note. 6. S. n. (Med.) Fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.

DOOM

accidént² (întâmplare) s. n., pl. accidénte

accidentului
ACCIDÉNT, (1, 2, 3, 4, 6) accidente, s. n., (5) accidenți, s. m. 1. S. n. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. S. n. (Fil.) Însușire trecătoare, neesențială a unui lucru. 3. S. n. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. S. n. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. S. m. (Muz.) Alterație. ♦ Semn care indică această modificare a intonației unei note. 6. S. n. (Med.) Fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.

accidentând
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentînd
ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) răni într-un accident. – Din accident.

DOOM

accidentá (a ~) vb., ind. prez. 3 accidenteáză

accidentări
ACCIDENTÁRE, accidentări, s. f. Faptul de a (se) accidenta. – V. accidenta.

DOOM

accidentáre s. f., g.-d. art. accidentắrii; pl. accidentắri

accidentării
ACCIDENTÁRE, accidentări, s. f. Faptul de a (se) accidenta. – V. accidenta.

DOOM

accidentáre s. f., g.-d. art. accidentắrii; pl. accidentắri

accidentările
ACCIDENTÁRE, accidentări, s. f. Faptul de a (se) accidenta. – V. accidenta.

DOOM

accidentáre s. f., g.-d. art. accidentắrii; pl. accidentắri

accidentărilor
ACCIDENTÁRE, accidentări, s. f. Faptul de a (se) accidenta. – V. accidenta.

DOOM

accidentáre s. f., g.-d. art. accidentắrii; pl. accidentắri

accidența
ACCIDÉNȚĂ, accidențe, s. f. Lucrare tipografică de tip special care folosește în mod variat literele, liniile și ornamentele în scopul realizării unor efecte de reclamă. – Din germ. Akzidenz.

DOOM

accidénță s. f., g.-d.art. accidénței; pl. accidénțe

accidențar
ACCIDENȚÁR, accidențari, s. m. Muncitor specializat în accidențe. – Din accidențe + suf. -ar.

DOOM

accidențár s. m., pl. accidențári

accidențari
ACCIDENȚÁR, accidențari, s. m. Muncitor specializat în accidențe. – Din accidențe + suf. -ar.

DOOM

accidențár s. m., pl. accidențári

accidențarii
ACCIDENȚÁR, accidențari, s. m. Muncitor specializat în accidențe. – Din accidențe + suf. -ar.

DOOM

accidențár s. m., pl. accidențári

accidențarilor
ACCIDENȚÁR, accidențari, s. m. Muncitor specializat în accidențe. – Din accidențe + suf. -ar.

DOOM

accidențár s. m., pl. accidențári

accidențarul
ACCIDENȚÁR, accidențari, s. m. Muncitor specializat în accidențe. – Din accidențe + suf. -ar.

DOOM

accidențár s. m., pl. accidențári

accidențarului
ACCIDENȚÁR, accidențari, s. m. Muncitor specializat în accidențe. – Din accidențe + suf. -ar.

DOOM

accidențár s. m., pl. accidențári

accidențe
ACCIDÉNȚĂ, accidențe, s. f. Lucrare tipografică de tip special care folosește în mod variat literele, liniile și ornamentele în scopul realizării unor efecte de reclamă. – Din germ. Akzidenz.

DOOM

accidénță s. f., g.-d.art. accidénței; pl. accidénțe

accidenței
ACCIDÉNȚĂ, accidențe, s. f. Lucrare tipografică de tip special care folosește în mod variat literele, liniile și ornamentele în scopul realizării unor efecte de reclamă. – Din germ. Akzidenz.

DOOM

accidénță s. f., g.-d.art. accidénței; pl. accidénțe

accidențele
ACCIDÉNȚĂ, accidențe, s. f. Lucrare tipografică de tip special care folosește în mod variat literele, liniile și ornamentele în scopul realizării unor efecte de reclamă. – Din germ. Akzidenz.

DOOM

accidénță s. f., g.-d.art. accidénței; pl. accidénțe

accidențelor
ACCIDÉNȚĂ, accidențe, s. f. Lucrare tipografică de tip special care folosește în mod variat literele, liniile și ornamentele în scopul realizării unor efecte de reclamă. – Din germ. Akzidenz.

DOOM

accidénță s. f., g.-d.art. accidénței; pl. accidénțe

accidenți
ACCIDÉNT, (1, 2, 3, 4, 6) accidente, s. n., (5) accidenți, s. m. 1. S. n. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. S. n. (Fil.) Însușire trecătoare, neesențială a unui lucru. 3. S. n. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. S. n. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. S. m. (Muz.) Alterație. ♦ Semn care indică această modificare a intonației unei note. 6. S. n. (Med.) Fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.

accidenții
ACCIDÉNT, (1, 2, 3, 4, 6) accidente, s. n., (5) accidenți, s. m. 1. S. n. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. S. n. (Fil.) Însușire trecătoare, neesențială a unui lucru. 3. S. n. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. S. n. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. S. m. (Muz.) Alterație. ♦ Semn care indică această modificare a intonației unei note. 6. S. n. (Med.) Fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.

accidenților
ACCIDÉNT, (1, 2, 3, 4, 6) accidente, s. n., (5) accidenți, s. m. 1. S. n. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. S. n. (Fil.) Însușire trecătoare, neesențială a unui lucru. 3. S. n. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. S. n. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. S. m. (Muz.) Alterație. ♦ Semn care indică această modificare a intonației unei note. 6. S. n. (Med.) Fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.

acciz
ACCÍZĂ, accize, s. n. 1. Impozit indirect care se percepe în unele țări asupra unor obiecte de consum. 2. (Înv.) Taxă de consumație, de barieră și vamală. [Var.: acciz s. n.] – Din fr. accise.

DOOM

accíză s. f., g.-d. art. accízei; pl. accíze

acciza
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

acciza
ACCÍZĂ, accize, s. n. 1. Impozit indirect care se percepe în unele țări asupra unor obiecte de consum. 2. (Înv.) Taxă de consumație, de barieră și vamală. [Var.: acciz s. n.] – Din fr. accise.

DOOM

accíză s. f., g.-d. art. accízei; pl. accíze

accizai
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizam
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizare
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizare
ACCIZÁRE, accizări, s. f. Acțiunea de a acciza. – V. acciza.

DOOM

accizáre s. f., g.-d. art. accizắrii; pl. accizắri

accizară
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizarăm
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizarăți
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizase
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizasem
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizaseră
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizaserăm
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizaserăți
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizaseși
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizaseți
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizat
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizau
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizași
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizați
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accize
ACCÍZĂ, accize, s. n. 1. Impozit indirect care se percepe în unele țări asupra unor obiecte de consum. 2. (Înv.) Taxă de consumație, de barieră și vamală. [Var.: acciz s. n.] – Din fr. accise.

DOOM

accíză s. f., g.-d. art. accízei; pl. accíze

accizează
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizei
ACCÍZĂ, accize, s. n. 1. Impozit indirect care se percepe în unele țări asupra unor obiecte de consum. 2. (Înv.) Taxă de consumație, de barieră și vamală. [Var.: acciz s. n.] – Din fr. accise.

DOOM

accíză s. f., g.-d. art. accízei; pl. accíze

accizele
ACCÍZĂ, accize, s. n. 1. Impozit indirect care se percepe în unele țări asupra unor obiecte de consum. 2. (Înv.) Taxă de consumație, de barieră și vamală. [Var.: acciz s. n.] – Din fr. accise.

DOOM

accíză s. f., g.-d. art. accízei; pl. accíze

accizelor
ACCÍZĂ, accize, s. n. 1. Impozit indirect care se percepe în unele țări asupra unor obiecte de consum. 2. (Înv.) Taxă de consumație, de barieră și vamală. [Var.: acciz s. n.] – Din fr. accise.

DOOM

accíză s. f., g.-d. art. accízei; pl. accíze

accizez
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizeze
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizezi
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizând
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

accizînd
ACCIZÁ, accizez, vb. I. Tranz. A aplica accize la mărfuri, bunuri de consum etc. De la acciză.

DOOM

accizá (a acciza) vb., ind. prez. 3 accizeáză

ace
AC, ace, s. n. 1. Mică ustensilă de oțel, subțire, ascuțită și lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir, care servește la cusut. ◊ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puțin, aproape deloc. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (1), având diverse întrebuințări. Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr. ◊ Ac de mașină = ac pentru mașina de cusut. Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care se formează iarna. 3. Piesă sub formă de ac (1) la unele instrumente de măsură sau în medicină. Ac magnetic. Acul busolei. Acul de seringă. ♦ Macaz. 4. (Biol.) Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. ♦ Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare. Acele ariciului. 5. Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris); ac-de-mare = pește marin, lung și ascuțit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens). – Lat. acus.

DOOM

ac s. n., pl. áce

ace
ACE s.n. (Sport) Lovitură la tenis prin care se obține punct. [Pron. eis. / < engl. ace].

acea
ACÉL¹, ACEÁ, acei, acele, adj. pron. dem. (antepus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casă. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acél adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acélui, pl. acéi; f. aceá, g.-d. acélei, pl. acéle; g.-d. pl. m. și f. acélor

acea
ACÉLA, ACÉEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. (postpus) (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; însemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. pron. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acéla pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~), g.-d. acéluia, pl. acéia; f. acéea, g.-d. acéleia, pl. acélea; g.-d. pl. m. și f. acélora

aceasta
ACÉSTA, ACEÁSTA, aceștia, acestea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. postpus: (Indică pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor). Ce e aceasta? ◊ Loc. adv. Pentru aceasta = din această cauză, de aceea. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuși. 2. Adj. dem. (postpus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

DOOM

dintr-acéstea prep. + pr.

această
ACÉST, ACEASTĂ, acești, aceste, adj. pron. dem. (antepus) 1. (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acest deal. Această casă. 2. (În legătură cu substantive care arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acțiune) Care este în curs; curent, prezent (sau dintr-un viitor apropiat). Anul acesta. [Gen.- dat. sg.: acestui, acestei, gen.-dat. pl.: acestor] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

DOOM

acést adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acéstui, pl. acéști; f. aceástă, g.-d. acéstei, pl. acéste; g.-d. pl. m. și f. acéstor

aceea
ACÉL¹, ACEÁ, acei, acele, adj. pron. dem. (antepus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casă. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acél adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acélui, pl. acéi; f. aceá, g.-d. acélei, pl. acéle; g.-d. pl. m. și f. acélor

aceea
ACÉLA, ACÉEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. (postpus) (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; însemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. pron. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acéla pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~), g.-d. acéluia, pl. acéia; f. acéea, g.-d. acéleia, pl. acélea; g.-d. pl. m. și f. acélora

aceeași
ACÉLAȘI, ACÉEAȘI, aceiași, aceleași, pron. dem., adj. pron. dem. (Care este) tot acela, chiar acela; (care este) tot la fel ca mai înainte. [Gen.-dat. sg.: aceluiași, aceleiași, gen.-dat. pl.: acelorași] – Acela¹ + și.

DOOM

acélași pr. m., adj. pr. m., g.-d. acéluiași, pl. acéiași; f. acéeași, g.-d. acéleiași, pl. acéleași (-leași); g.-d. pl. m. și f. acélorași

acefal
ACEFÁL, -Ă, acefali, -e, adj. (Zool.; despre unele animale inferioare) Fără cap. – Din fr. acéphale.

DOOM

acefál adj. m., pl. acefáli; f. acefálă, pl. acefále

acefala
ACEFÁL, -Ă, acefali, -e, adj. (Zool.; despre unele animale inferioare) Fără cap. – Din fr. acéphale.

DOOM

acefál adj. m., pl. acefáli; f. acefálă, pl. acefále

acefale
ACEFÁL, -Ă, acefali, -e, adj. (Zool.; despre unele animale inferioare) Fără cap. – Din fr. acéphale.

DOOM

acefál adj. m., pl. acefáli; f. acefálă, pl. acefále

acefalei
ACEFÁL, -Ă, acefali, -e, adj. (Zool.; despre unele animale inferioare) Fără cap. – Din fr. acéphale.

DOOM

acefál adj. m., pl. acefáli; f. acefálă, pl. acefále

acefalele
ACEFÁL, -Ă, acefali, -e, adj. (Zool.; despre unele animale inferioare) Fără cap. – Din fr. acéphale.

DOOM

acefál adj. m., pl. acefáli; f. acefálă, pl. acefále

acefalelor
ACEFÁL, -Ă, acefali, -e, adj. (Zool.; despre unele animale inferioare) Fără cap. – Din fr. acéphale.

DOOM

acefál adj. m., pl. acefáli; f. acefálă, pl. acefále

acefali
ACEFÁL, -Ă, acefali, -e, adj. (Zool.; despre unele animale inferioare) Fără cap. – Din fr. acéphale.

DOOM

acefál adj. m., pl. acefáli; f. acefálă, pl. acefále

acefalia
ACEFALÍE s. f. 1. (Zool.) Lipsă a capului, specifică unor animale inferioare. 2. (Med.) Monstruozitate congenitală (incompatibilă cu viața) care constă în lipsa capului la făt. – Din fr. acéphalie.

DOOM

acefalíe s. f., art. acefalía, g.-d. acefalíi, art. acefalíei

acefalie
ACEFALÍE s. f. 1. (Zool.) Lipsă a capului, specifică unor animale inferioare. 2. (Med.) Monstruozitate congenitală (incompatibilă cu viața) care constă în lipsa capului la făt. – Din fr. acéphalie.

DOOM

acefalíe s. f., art. acefalía, g.-d. acefalíi, art. acefalíei

acefaliei
ACEFALÍE s. f. 1. (Zool.) Lipsă a capului, specifică unor animale inferioare. 2. (Med.) Monstruozitate congenitală (incompatibilă cu viața) care constă în lipsa capului la făt. – Din fr. acéphalie.

DOOM

acefalíe s. f., art. acefalía, g.-d. acefalíi, art. acefalíei

acefalii
ACEFÁL, -Ă, acefali, -e, adj. (Zool.; despre unele animale inferioare) Fără cap. – Din fr. acéphale.

DOOM

acefál adj. m., pl. acefáli; f. acefálă, pl. acefále

acefalii
ACEFALÍE s. f. 1. (Zool.) Lipsă a capului, specifică unor animale inferioare. 2. (Med.) Monstruozitate congenitală (incompatibilă cu viața) care constă în lipsa capului la făt. – Din fr. acéphalie.

DOOM

acefalíe s. f., art. acefalía, g.-d. acefalíi, art. acefalíei

acefaliile
ACEFALÍE s. f. 1. (Zool.) Lipsă a capului, specifică unor animale inferioare. 2. (Med.) Monstruozitate congenitală (incompatibilă cu viața) care constă în lipsa capului la făt. – Din fr. acéphalie.

DOOM

acefalíe s. f., art. acefalía, g.-d. acefalíi, art. acefalíei

acefaliilor
ACEFALÍE s. f. 1. (Zool.) Lipsă a capului, specifică unor animale inferioare. 2. (Med.) Monstruozitate congenitală (incompatibilă cu viața) care constă în lipsa capului la făt. – Din fr. acéphalie.

DOOM

acefalíe s. f., art. acefalía, g.-d. acefalíi, art. acefalíei

acefalilor
ACEFÁL, -Ă, acefali, -e, adj. (Zool.; despre unele animale inferioare) Fără cap. – Din fr. acéphale.

DOOM

acefál adj. m., pl. acefáli; f. acefálă, pl. acefále

acefalochist
ACEFALOCHÍST s.n. Stadiul încă steril al chistului hidatic. [< fr. acéphalocyste, cf. gr. a – fără, kephale – cap, kystis – sac].

acefalul
ACEFÁL, -Ă, acefali, -e, adj. (Zool.; despre unele animale inferioare) Fără cap. – Din fr. acéphale.

DOOM

acefál adj. m., pl. acefáli; f. acefálă, pl. acefále

acefalului
ACEFÁL, -Ă, acefali, -e, adj. (Zool.; despre unele animale inferioare) Fără cap. – Din fr. acéphale.

DOOM

acefál adj. m., pl. acefáli; f. acefálă, pl. acefále

acei
ACÉL¹, ACEÁ, acei, acele, adj. pron. dem. (antepus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casă. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acél adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acélui, pl. acéi; f. aceá, g.-d. acélei, pl. acéle; g.-d. pl. m. și f. acélor

acei
ACÉLA, ACÉEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. (postpus) (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; însemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. pron. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acéla pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~), g.-d. acéluia, pl. acéia; f. acéea, g.-d. acéleia, pl. acélea; g.-d. pl. m. și f. acélora

aceia
ACÉL¹, ACEÁ, acei, acele, adj. pron. dem. (antepus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casă. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acél adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acélui, pl. acéi; f. aceá, g.-d. acélei, pl. acéle; g.-d. pl. m. și f. acélor

aceia
ACÉLA, ACÉEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. (postpus) (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; însemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. pron. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acéla pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~), g.-d. acéluia, pl. acéia; f. acéea, g.-d. acéleia, pl. acélea; g.-d. pl. m. și f. acélora

aceiași
ACÉLAȘI, ACÉEAȘI, aceiași, aceleași, pron. dem., adj. pron. dem. (Care este) tot acela, chiar acela; (care este) tot la fel ca mai înainte. [Gen.-dat. sg.: aceluiași, aceleiași, gen.-dat. pl.: acelorași] – Acela¹ + și.

DOOM

acélași pr. m., adj. pr. m., g.-d. acéluiași, pl. acéiași; f. acéeași, g.-d. acéleiași, pl. acéleași (-leași); g.-d. pl. m. și f. acélorași

acel
ACÉL¹, ACEÁ, acei, acele, adj. pron. dem. (antepus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casă. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acél adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acélui, pl. acéi; f. aceá, g.-d. acélei, pl. acéle; g.-d. pl. m. și f. acélor

acel
ACÉLA, ACÉEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. (postpus) (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; însemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. pron. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acéla pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~), g.-d. acéluia, pl. acéia; f. acéea, g.-d. acéleia, pl. acélea; g.-d. pl. m. și f. acélora

acela
ACÉL¹, ACEÁ, acei, acele, adj. pron. dem. (antepus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casă. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acél adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acélui, pl. acéi; f. aceá, g.-d. acélei, pl. acéle; g.-d. pl. m. și f. acélor

acela
ACÉLA, ACÉEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. (postpus) (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; însemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. pron. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acéla pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~), g.-d. acéluia, pl. acéia; f. acéea, g.-d. acéleia, pl. acélea; g.-d. pl. m. și f. acélora

același
ACÉLAȘI, ACÉEAȘI, aceiași, aceleași, pron. dem., adj. pron. dem. (Care este) tot acela, chiar acela; (care este) tot la fel ca mai înainte. [Gen.-dat. sg.: aceluiași, aceleiași, gen.-dat. pl.: acelorași] – Acela¹ + și.

DOOM

acélași pr. m., adj. pr. m., g.-d. acéluiași, pl. acéiași; f. acéeași, g.-d. acéleiași, pl. acéleași (-leași); g.-d. pl. m. și f. acélorași

acele
AC, ace, s. n. 1. Mică ustensilă de oțel, subțire, ascuțită și lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir, care servește la cusut. ◊ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puțin, aproape deloc. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (1), având diverse întrebuințări. Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr. ◊ Ac de mașină = ac pentru mașina de cusut. Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care se formează iarna. 3. Piesă sub formă de ac (1) la unele instrumente de măsură sau în medicină. Ac magnetic. Acul busolei. Acul de seringă. ♦ Macaz. 4. (Biol.) Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. ♦ Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare. Acele ariciului. 5. Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris); ac-de-mare = pește marin, lung și ascuțit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens). – Lat. acus.

DOOM

ac s. n., pl. áce

acele
ACÉL¹, ACEÁ, acei, acele, adj. pron. dem. (antepus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casă. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acél adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acélui, pl. acéi; f. aceá, g.-d. acélei, pl. acéle; g.-d. pl. m. și f. acélor

acele
ACÉLA, ACÉEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. (postpus) (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; însemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. pron. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acéla pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~), g.-d. acéluia, pl. acéia; f. acéea, g.-d. acéleia, pl. acélea; g.-d. pl. m. și f. acélora

acelea
ACÉL¹, ACEÁ, acei, acele, adj. pron. dem. (antepus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casă. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acél adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acélui, pl. acéi; f. aceá, g.-d. acélei, pl. acéle; g.-d. pl. m. și f. acélor

acelea
ACÉLA, ACÉEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. (postpus) (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; însemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. pron. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acéla pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~), g.-d. acéluia, pl. acéia; f. acéea, g.-d. acéleia, pl. acélea; g.-d. pl. m. și f. acélora

aceleași
ACÉLAȘI, ACÉEAȘI, aceiași, aceleași, pron. dem., adj. pron. dem. (Care este) tot acela, chiar acela; (care este) tot la fel ca mai înainte. [Gen.-dat. sg.: aceluiași, aceleiași, gen.-dat. pl.: acelorași] – Acela¹ + și.

DOOM

acélași pr. m., adj. pr. m., g.-d. acéluiași, pl. acéiași; f. acéeași, g.-d. acéleiași, pl. acéleași (-leași); g.-d. pl. m. și f. acélorași

acelei
ACÉL¹, ACEÁ, acei, acele, adj. pron. dem. (antepus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casă. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acél adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acélui, pl. acéi; f. aceá, g.-d. acélei, pl. acéle; g.-d. pl. m. și f. acélor

acelei
ACÉLA, ACÉEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. (postpus) (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; însemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. pron. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acéla pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~), g.-d. acéluia, pl. acéia; f. acéea, g.-d. acéleia, pl. acélea; g.-d. pl. m. și f. acélora

aceleia
ACÉL¹, ACEÁ, acei, acele, adj. pron. dem. (antepus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casă. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acél adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acélui, pl. acéi; f. aceá, g.-d. acélei, pl. acéle; g.-d. pl. m. și f. acélor

aceleia
ACÉLA, ACÉEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. (postpus) (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; însemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. pron. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acéla pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~), g.-d. acéluia, pl. acéia; f. acéea, g.-d. acéleia, pl. acélea; g.-d. pl. m. și f. acélora

aceleiași
ACÉLAȘI, ACÉEAȘI, aceiași, aceleași, pron. dem., adj. pron. dem. (Care este) tot acela, chiar acela; (care este) tot la fel ca mai înainte. [Gen.-dat. sg.: aceluiași, aceleiași, gen.-dat. pl.: acelorași] – Acela¹ + și.

DOOM

acélași pr. m., adj. pr. m., g.-d. acéluiași, pl. acéiași; f. acéeași, g.-d. acéleiași, pl. acéleași (-leași); g.-d. pl. m. și f. acélorași

acelor
AC, ace, s. n. 1. Mică ustensilă de oțel, subțire, ascuțită și lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir, care servește la cusut. ◊ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puțin, aproape deloc. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (1), având diverse întrebuințări. Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr. ◊ Ac de mașină = ac pentru mașina de cusut. Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care se formează iarna. 3. Piesă sub formă de ac (1) la unele instrumente de măsură sau în medicină. Ac magnetic. Acul busolei. Acul de seringă. ♦ Macaz. 4. (Biol.) Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. ♦ Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare. Acele ariciului. 5. Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris); ac-de-mare = pește marin, lung și ascuțit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens). – Lat. acus.

DOOM

ac s. n., pl. áce

acelor
ACÉL¹, ACEÁ, acei, acele, adj. pron. dem. (antepus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casă. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acél adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acélui, pl. acéi; f. aceá, g.-d. acélei, pl. acéle; g.-d. pl. m. și f. acélor

acelor
ACÉLA, ACÉEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. (postpus) (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; însemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. pron. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acéla pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~), g.-d. acéluia, pl. acéia; f. acéea, g.-d. acéleia, pl. acélea; g.-d. pl. m. și f. acélora

acelora
ACÉL¹, ACEÁ, acei, acele, adj. pron. dem. (antepus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casă. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acél adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acélui, pl. acéi; f. aceá, g.-d. acélei, pl. acéle; g.-d. pl. m. și f. acélor

acelora
ACÉLA, ACÉEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. (postpus) (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; însemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. pron. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acéla pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~), g.-d. acéluia, pl. acéia; f. acéea, g.-d. acéleia, pl. acélea; g.-d. pl. m. și f. acélora

acelorași
ACÉLAȘI, ACÉEAȘI, aceiași, aceleași, pron. dem., adj. pron. dem. (Care este) tot acela, chiar acela; (care este) tot la fel ca mai înainte. [Gen.-dat. sg.: aceluiași, aceleiași, gen.-dat. pl.: acelorași] – Acela¹ + și.

DOOM

acélași pr. m., adj. pr. m., g.-d. acéluiași, pl. acéiași; f. acéeași, g.-d. acéleiași, pl. acéleași (-leași); g.-d. pl. m. și f. acélorași

acelui
ACÉL¹, ACEÁ, acei, acele, adj. pron. dem. (antepus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casă. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acél adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acélui, pl. acéi; f. aceá, g.-d. acélei, pl. acéle; g.-d. pl. m. și f. acélor

acelui
ACÉLA, ACÉEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. (postpus) (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; însemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. pron. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acéla pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~), g.-d. acéluia, pl. acéia; f. acéea, g.-d. acéleia, pl. acélea; g.-d. pl. m. și f. acélora

aceluia
ACÉL¹, ACEÁ, acei, acele, adj. pron. dem. (antepus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casă. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acél adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acélui, pl. acéi; f. aceá, g.-d. acélei, pl. acéle; g.-d. pl. m. și f. acélor

aceluia
ACÉLA, ACÉEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. (postpus) (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; însemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. pron. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

DOOM

acéla pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~), g.-d. acéluia, pl. acéia; f. acéea, g.-d. acéleia, pl. acélea; g.-d. pl. m. și f. acélora

aceluiași
ACÉLAȘI, ACÉEAȘI, aceiași, aceleași, pron. dem., adj. pron. dem. (Care este) tot acela, chiar acela; (care este) tot la fel ca mai înainte. [Gen.-dat. sg.: aceluiași, aceleiași, gen.-dat. pl.: acelorași] – Acela¹ + și.

DOOM

acélași pr. m., adj. pr. m., g.-d. acéluiași, pl. acéiași; f. acéeași, g.-d. acéleiași, pl. acéleași (-leași); g.-d. pl. m. și f. acélorași

acer
ARȚÁR, arțari, s. m. Arbore cu lemnul alb și tare, rezistent, cu frunze opuse și fructe aripate, înrudit cu paltinul (Acer platanoides). – Et. nec.

acera
ÁCERĂ, acere, s. f. (Reg.) Acvilă, pajură; vultur. – Lat. aquila.

DOOM

áceră (reg.) s. f., g.-d. art. ácerei; pl. ácere

acera
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

aceracee
ACERACÉE, aceracee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu frunze opuse, cu flori grupate în inflorescențe și cu fructe disamare, folosite în industria lemnului sau ca plante decorative; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. acéracée.

DOOM

aceracée s. f., art. aceracéea, g.-d. art. aceraceei; pl. aceracée

aceraceea
ACERACÉE, aceracee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu frunze opuse, cu flori grupate în inflorescențe și cu fructe disamare, folosite în industria lemnului sau ca plante decorative; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. acéracée.

DOOM

aceracée s. f., art. aceracéea, g.-d. art. aceraceei; pl. aceracée

aceraceei
ACERACÉE, aceracee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu frunze opuse, cu flori grupate în inflorescențe și cu fructe disamare, folosite în industria lemnului sau ca plante decorative; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. acéracée.

DOOM

aceracée s. f., art. aceracéea, g.-d. art. aceraceei; pl. aceracée

aceraceele
ACERACÉE, aceracee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu frunze opuse, cu flori grupate în inflorescențe și cu fructe disamare, folosite în industria lemnului sau ca plante decorative; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. acéracée.

DOOM

aceracée s. f., art. aceracéea, g.-d. art. aceraceei; pl. aceracée

aceraceelor
ACERACÉE, aceracee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu frunze opuse, cu flori grupate în inflorescențe și cu fructe disamare, folosite în industria lemnului sau ca plante decorative; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. acéracée.

DOOM

aceracée s. f., art. aceracéea, g.-d. art. aceraceei; pl. aceracée

acerare
ACERA vb. (Ban.) A aștepta. Acsĕr. Expecto. AC, 326. \nEtimologie necunoscută. Cf. alb. kĭăloni „observ”. \nVezi și acerat.

acerat
ACERAT s.n. (Ban.) Așteptare. Acsĕratul. Expectatio. AC, 326. \nEtimologie: acera. \nVezi și acera.

acerateriu
ACERATÉRIU s. m. Mamifer fosil neozoic, strămoș al rinocerului, caracterizat prin absența cornului. [Var.: acerathérium s. m.] – Cuv. lat.

DOOM

aceratériu [riu pron. rĭu] s. m., art. aceratériul

acerateriul
ACERATÉRIU s. m. Mamifer fosil neozoic, strămoș al rinocerului, caracterizat prin absența cornului. [Var.: acerathérium s. m.] – Cuv. lat.

DOOM

aceratériu [riu pron. rĭu] s. m., art. aceratériul

acerateriului
ACERATÉRIU s. m. Mamifer fosil neozoic, strămoș al rinocerului, caracterizat prin absența cornului. [Var.: acerathérium s. m.] – Cuv. lat.

DOOM

aceratériu [riu pron. rĭu] s. m., art. aceratériul

aceratherium
ACERATÉRIU s. m. Mamifer fosil neozoic, strămoș al rinocerului, caracterizat prin absența cornului. [Var.: acerathérium s. m.] – Cuv. lat.

DOOM

aceratériu [riu pron. rĭu] s. m., art. aceratériul

acerb
ACÉRB, -Ă, acerbi, -e, adj. Necruțător, înverșunat, aspru; agresiv, caustic, sarcastic. – Din fr. acerbe, lat. acerbus.

DOOM

acérb adj. m., pl. acérbi; f. acérbă, pl. acérbe

acerba
ACÉRB, -Ă, acerbi, -e, adj. Necruțător, înverșunat, aspru; agresiv, caustic, sarcastic. – Din fr. acerbe, lat. acerbus.

DOOM

acérb adj. m., pl. acérbi; f. acérbă, pl. acérbe

acerbe
ACÉRB, -Ă, acerbi, -e, adj. Necruțător, înverșunat, aspru; agresiv, caustic, sarcastic. – Din fr. acerbe, lat. acerbus.

DOOM

acérb adj. m., pl. acérbi; f. acérbă, pl. acérbe

acerbei
ACÉRB, -Ă, acerbi, -e, adj. Necruțător, înverșunat, aspru; agresiv, caustic, sarcastic. – Din fr. acerbe, lat. acerbus.

DOOM

acérb adj. m., pl. acérbi; f. acérbă, pl. acérbe

acerbele
ACÉRB, -Ă, acerbi, -e, adj. Necruțător, înverșunat, aspru; agresiv, caustic, sarcastic. – Din fr. acerbe, lat. acerbus.

DOOM

acérb adj. m., pl. acérbi; f. acérbă, pl. acérbe

acerbelor
ACÉRB, -Ă, acerbi, -e, adj. Necruțător, înverșunat, aspru; agresiv, caustic, sarcastic. – Din fr. acerbe, lat. acerbus.

DOOM

acérb adj. m., pl. acérbi; f. acérbă, pl. acérbe

acerbi
ACÉRB, -Ă, acerbi, -e, adj. Necruțător, înverșunat, aspru; agresiv, caustic, sarcastic. – Din fr. acerbe, lat. acerbus.

DOOM

acérb adj. m., pl. acérbi; f. acérbă, pl. acérbe

acerbii
ACÉRB, -Ă, acerbi, -e, adj. Necruțător, înverșunat, aspru; agresiv, caustic, sarcastic. – Din fr. acerbe, lat. acerbus.

DOOM

acérb adj. m., pl. acérbi; f. acérbă, pl. acérbe

acerbilor
ACÉRB, -Ă, acerbi, -e, adj. Necruțător, înverșunat, aspru; agresiv, caustic, sarcastic. – Din fr. acerbe, lat. acerbus.

DOOM

acérb adj. m., pl. acérbi; f. acérbă, pl. acérbe

acerbul
ACÉRB, -Ă, acerbi, -e, adj. Necruțător, înverșunat, aspru; agresiv, caustic, sarcastic. – Din fr. acerbe, lat. acerbus.

DOOM

acérb adj. m., pl. acérbi; f. acérbă, pl. acérbe

acerbului
ACÉRB, -Ă, acerbi, -e, adj. Necruțător, înverșunat, aspru; agresiv, caustic, sarcastic. – Din fr. acerbe, lat. acerbus.

DOOM

acérb adj. m., pl. acérbi; f. acérbă, pl. acérbe

acere
ÁCERĂ, acere, s. f. (Reg.) Acvilă, pajură; vultur. – Lat. aquila.

DOOM

áceră (reg.) s. f., g.-d. art. ácerei; pl. ácere

acerei
ÁCERĂ, acere, s. f. (Reg.) Acvilă, pajură; vultur. – Lat. aquila.

DOOM

áceră (reg.) s. f., g.-d. art. ácerei; pl. ácere

acerele
ÁCERĂ, acere, s. f. (Reg.) Acvilă, pajură; vultur. – Lat. aquila.

DOOM

áceră (reg.) s. f., g.-d. art. ácerei; pl. ácere

acerelor
ÁCERĂ, acere, s. f. (Reg.) Acvilă, pajură; vultur. – Lat. aquila.

DOOM

áceră (reg.) s. f., g.-d. art. ácerei; pl. ácere

acerina
GHIBÓRȚ, ghiborți, s. m. Pește de apă dulce, de culoare verde-măslinie, cu capul scurt și cu aripile dorsale contopite, terminate cu ghimpi (Acerina cernua). [Var.: ghigórț s. m.] – Et. nec.

acest
ACÉST, ACEASTĂ, acești, aceste, adj. pron. dem. (antepus) 1. (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acest deal. Această casă. 2. (În legătură cu substantive care arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acțiune) Care este în curs; curent, prezent (sau dintr-un viitor apropiat). Anul acesta. [Gen.- dat. sg.: acestui, acestei, gen.-dat. pl.: acestor] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

DOOM

acést adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acéstui, pl. acéști; f. aceástă, g.-d. acéstei, pl. acéste; g.-d. pl. m. și f. acéstor

acesta
ACÉSTA, ACEÁSTA, aceștia, acestea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. postpus: (Indică pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor). Ce e aceasta? ◊ Loc. adv. Pentru aceasta = din această cauză, de aceea. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuși. 2. Adj. dem. (postpus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

DOOM

dintr-acéstea prep. + pr.

aceste
ACÉST, ACEASTĂ, acești, aceste, adj. pron. dem. (antepus) 1. (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acest deal. Această casă. 2. (În legătură cu substantive care arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acțiune) Care este în curs; curent, prezent (sau dintr-un viitor apropiat). Anul acesta. [Gen.- dat. sg.: acestui, acestei, gen.-dat. pl.: acestor] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

DOOM

acést adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acéstui, pl. acéști; f. aceástă, g.-d. acéstei, pl. acéste; g.-d. pl. m. și f. acéstor

aceste
Aceste = Acestes.

acestea
ACÉSTA, ACEÁSTA, aceștia, acestea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. postpus: (Indică pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor). Ce e aceasta? ◊ Loc. adv. Pentru aceasta = din această cauză, de aceea. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuși. 2. Adj. dem. (postpus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

DOOM

dintr-acéstea prep. + pr.

acestei
ACÉST, ACEASTĂ, acești, aceste, adj. pron. dem. (antepus) 1. (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acest deal. Această casă. 2. (În legătură cu substantive care arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acțiune) Care este în curs; curent, prezent (sau dintr-un viitor apropiat). Anul acesta. [Gen.- dat. sg.: acestui, acestei, gen.-dat. pl.: acestor] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

DOOM

acést adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acéstui, pl. acéști; f. aceástă, g.-d. acéstei, pl. acéste; g.-d. pl. m. și f. acéstor

acesteia
ACÉSTA, ACEÁSTA, aceștia, acestea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. postpus: (Indică pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor). Ce e aceasta? ◊ Loc. adv. Pentru aceasta = din această cauză, de aceea. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuși. 2. Adj. dem. (postpus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

DOOM

dintr-acéstea prep. + pr.

acestes
Acestes, rege mitic al Siciliei, născut din zeul apei Crimisus și din troiana Aegesta (sau Segesta). Era considerat întemeietorul orașului Segesta. L-a găzduit pe Aeneas la sosirea lui în Sicilia și l-a ajutat să-și înmormînteze părintele pe muntele Eryx.

acestor
ACÉST, ACEASTĂ, acești, aceste, adj. pron. dem. (antepus) 1. (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acest deal. Această casă. 2. (În legătură cu substantive care arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acțiune) Care este în curs; curent, prezent (sau dintr-un viitor apropiat). Anul acesta. [Gen.- dat. sg.: acestui, acestei, gen.-dat. pl.: acestor] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

DOOM

acést adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acéstui, pl. acéști; f. aceástă, g.-d. acéstei, pl. acéste; g.-d. pl. m. și f. acéstor

acestora
ACÉSTA, ACEÁSTA, aceștia, acestea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. postpus: (Indică pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor). Ce e aceasta? ◊ Loc. adv. Pentru aceasta = din această cauză, de aceea. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuși. 2. Adj. dem. (postpus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

DOOM

dintr-acéstea prep. + pr.

acestui
ACÉST, ACEASTĂ, acești, aceste, adj. pron. dem. (antepus) 1. (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acest deal. Această casă. 2. (În legătură cu substantive care arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acțiune) Care este în curs; curent, prezent (sau dintr-un viitor apropiat). Anul acesta. [Gen.- dat. sg.: acestui, acestei, gen.-dat. pl.: acestor] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

DOOM

acést adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acéstui, pl. acéști; f. aceástă, g.-d. acéstei, pl. acéste; g.-d. pl. m. și f. acéstor

acestuia
ACÉSTA, ACEÁSTA, aceștia, acestea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. postpus: (Indică pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor). Ce e aceasta? ◊ Loc. adv. Pentru aceasta = din această cauză, de aceea. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuși. 2. Adj. dem. (postpus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

DOOM

dintr-acéstea prep. + pr.

acetabul
ACETÁBUL s.n. (Anat.) Cavitate a osului iliac în care se articulează capul femurului. ♦ Cavitate a unei cochilii în care stă fixat animalul. [< fr. acétabule, cf. lat. acetabulum].

acetabule
ACETÁBUL s.n. (Anat.) Cavitate a osului iliac în care se articulează capul femurului. ♦ Cavitate a unei cochilii în care stă fixat animalul. [< fr. acétabule, cf. lat. acetabulum].

acetabulele
ACETÁBUL s.n. (Anat.) Cavitate a osului iliac în care se articulează capul femurului. ♦ Cavitate a unei cochilii în care stă fixat animalul. [< fr. acétabule, cf. lat. acetabulum].

acetabulelor
ACETÁBUL s.n. (Anat.) Cavitate a osului iliac în care se articulează capul femurului. ♦ Cavitate a unei cochilii în care stă fixat animalul. [< fr. acétabule, cf. lat. acetabulum].

acetabulul
ACETÁBUL s.n. (Anat.) Cavitate a osului iliac în care se articulează capul femurului. ♦ Cavitate a unei cochilii în care stă fixat animalul. [< fr. acétabule, cf. lat. acetabulum].

acetabulului
ACETÁBUL s.n. (Anat.) Cavitate a osului iliac în care se articulează capul femurului. ♦ Cavitate a unei cochilii în care stă fixat animalul. [< fr. acétabule, cf. lat. acetabulum].

acetaldehida
ACETALDEHÍDĂ, acetaldehide, s. f. (Chim.) Aldehidă acetică. – Din fr. acétaldéhyde.

DOOM

acetaldehídă (-ce-tal- / -cet-al-) s. f., g.-d. art. acetaldehídei; pl. acetaldehíde

acetaldehide
ACETALDEHÍDĂ, acetaldehide, s. f. (Chim.) Aldehidă acetică. – Din fr. acétaldéhyde.

DOOM

acetaldehídă (-ce-tal- / -cet-al-) s. f., g.-d. art. acetaldehídei; pl. acetaldehíde

acetaldehidei
ACETALDEHÍDĂ, acetaldehide, s. f. (Chim.) Aldehidă acetică. – Din fr. acétaldéhyde.

DOOM

acetaldehídă (-ce-tal- / -cet-al-) s. f., g.-d. art. acetaldehídei; pl. acetaldehíde

acetaldehidele
ACETALDEHÍDĂ, acetaldehide, s. f. (Chim.) Aldehidă acetică. – Din fr. acétaldéhyde.

DOOM

acetaldehídă (-ce-tal- / -cet-al-) s. f., g.-d. art. acetaldehídei; pl. acetaldehíde

acetaldehidelor
ACETALDEHÍDĂ, acetaldehide, s. f. (Chim.) Aldehidă acetică. – Din fr. acétaldéhyde.

DOOM

acetaldehídă (-ce-tal- / -cet-al-) s. f., g.-d. art. acetaldehídei; pl. acetaldehíde

acetamida
ACETAMÍDĂ, acetamide, s. f. (Chim.) Amidă a acidului acetic. – Din fr. acétamide.

DOOM

acetamídă (-ce-ta- / -cet-a-) s. f., g.-d. at. acetamídei; pl. acetamíde

acetamide
ACETAMÍDĂ, acetamide, s. f. (Chim.) Amidă a acidului acetic. – Din fr. acétamide.

DOOM

acetamídă (-ce-ta- / -cet-a-) s. f., g.-d. at. acetamídei; pl. acetamíde

acetamidei
ACETAMÍDĂ, acetamide, s. f. (Chim.) Amidă a acidului acetic. – Din fr. acétamide.

DOOM

acetamídă (-ce-ta- / -cet-a-) s. f., g.-d. at. acetamídei; pl. acetamíde

acetamidele
ACETAMÍDĂ, acetamide, s. f. (Chim.) Amidă a acidului acetic. – Din fr. acétamide.

DOOM

acetamídă (-ce-ta- / -cet-a-) s. f., g.-d. at. acetamídei; pl. acetamíde

acetamidelor
ACETAMÍDĂ, acetamide, s. f. (Chim.) Amidă a acidului acetic. – Din fr. acétamide.

DOOM

acetamídă (-ce-ta- / -cet-a-) s. f., g.-d. at. acetamídei; pl. acetamíde

acetat
ACETÁT, acetați, s. m. 1. Sare a acidului acetic, folosită în industria chimică și farmaceutică. 2. Ester al acidului acetic, întrebuințat în tehnică în special ca dizolvant. ◊ Acetat de celuloză = acetat folosit la fabricarea unor materiale plastice. Acetat de vinil = acetat care servește la fabricarea unor fibre textile artificiale (a poliacetatului de vinil, a unor copolimeri). – Din fr. acétate.

DOOM

acetát s. m., pl. acetáți

acetatul
ACETÁT, acetați, s. m. 1. Sare a acidului acetic, folosită în industria chimică și farmaceutică. 2. Ester al acidului acetic, întrebuințat în tehnică în special ca dizolvant. ◊ Acetat de celuloză = acetat folosit la fabricarea unor materiale plastice. Acetat de vinil = acetat care servește la fabricarea unor fibre textile artificiale (a poliacetatului de vinil, a unor copolimeri). – Din fr. acétate.

DOOM

acetát s. m., pl. acetáți

acetatului
ACETÁT, acetați, s. m. 1. Sare a acidului acetic, folosită în industria chimică și farmaceutică. 2. Ester al acidului acetic, întrebuințat în tehnică în special ca dizolvant. ◊ Acetat de celuloză = acetat folosit la fabricarea unor materiale plastice. Acetat de vinil = acetat care servește la fabricarea unor fibre textile artificiale (a poliacetatului de vinil, a unor copolimeri). – Din fr. acétate.

DOOM

acetát s. m., pl. acetáți

acetazolamida
ACETAZOLAMÍDĂ, acetazolamide, s. f. Medicament cu efecte diuretice, folosit în cazurile de insuficiență cardiacă, de ciroză hepatică etc. – Din fr. acétazolamyde.

DOOM

acetazolamídă (-ce-ta-zo-la- / -cet-a-zol-a-) s. f., g.-d. art. acetazolamídei; pl. acetazolamíde

acetazolamide
ACETAZOLAMÍDĂ, acetazolamide, s. f. Medicament cu efecte diuretice, folosit în cazurile de insuficiență cardiacă, de ciroză hepatică etc. – Din fr. acétazolamyde.

DOOM

acetazolamídă (-ce-ta-zo-la- / -cet-a-zol-a-) s. f., g.-d. art. acetazolamídei; pl. acetazolamíde

acetazolamidei
ACETAZOLAMÍDĂ, acetazolamide, s. f. Medicament cu efecte diuretice, folosit în cazurile de insuficiență cardiacă, de ciroză hepatică etc. – Din fr. acétazolamyde.

DOOM

acetazolamídă (-ce-ta-zo-la- / -cet-a-zol-a-) s. f., g.-d. art. acetazolamídei; pl. acetazolamíde

acetazolamidele
ACETAZOLAMÍDĂ, acetazolamide, s. f. Medicament cu efecte diuretice, folosit în cazurile de insuficiență cardiacă, de ciroză hepatică etc. – Din fr. acétazolamyde.

DOOM

acetazolamídă (-ce-ta-zo-la- / -cet-a-zol-a-) s. f., g.-d. art. acetazolamídei; pl. acetazolamíde

acetazolamidelor
ACETAZOLAMÍDĂ, acetazolamide, s. f. Medicament cu efecte diuretice, folosit în cazurile de insuficiență cardiacă, de ciroză hepatică etc. – Din fr. acétazolamyde.

DOOM

acetazolamídă (-ce-ta-zo-la- / -cet-a-zol-a-) s. f., g.-d. art. acetazolamídei; pl. acetazolamíde

acetați
ACETÁT, acetați, s. m. 1. Sare a acidului acetic, folosită în industria chimică și farmaceutică. 2. Ester al acidului acetic, întrebuințat în tehnică în special ca dizolvant. ◊ Acetat de celuloză = acetat folosit la fabricarea unor materiale plastice. Acetat de vinil = acetat care servește la fabricarea unor fibre textile artificiale (a poliacetatului de vinil, a unor copolimeri). – Din fr. acétate.

DOOM

acetát s. m., pl. acetáți

acetații
ACETÁT, acetați, s. m. 1. Sare a acidului acetic, folosită în industria chimică și farmaceutică. 2. Ester al acidului acetic, întrebuințat în tehnică în special ca dizolvant. ◊ Acetat de celuloză = acetat folosit la fabricarea unor materiale plastice. Acetat de vinil = acetat care servește la fabricarea unor fibre textile artificiale (a poliacetatului de vinil, a unor copolimeri). – Din fr. acétate.

DOOM

acetát s. m., pl. acetáți

acetaților
ACETÁT, acetați, s. m. 1. Sare a acidului acetic, folosită în industria chimică și farmaceutică. 2. Ester al acidului acetic, întrebuințat în tehnică în special ca dizolvant. ◊ Acetat de celuloză = acetat folosit la fabricarea unor materiale plastice. Acetat de vinil = acetat care servește la fabricarea unor fibre textile artificiale (a poliacetatului de vinil, a unor copolimeri). – Din fr. acétate.

DOOM

acetát s. m., pl. acetáți

aceti
ACETI- v. aceto-.

acetic
ACÉTIC, -Ă, acetici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid acetic = acid organic obținut sintetic sau prin oxidarea alcoolului etilic, care se prezintă ca un lichid incolor, cu miros înțepător și este folosit în industria coloranților, farmaceutică, în alimentație etc. Fermentație acetică = fermentație care transformă alcoolul etilic în acid acetic, folosită la fabricarea oțetului. Aldehidă acetică = lichid incolor cu miros înțepător, folosit la prepararea acidului acetic, a acetatului de etil, în industria chimică de sinteză etc.; acetaldehidă. – Din fr. acétique.

DOOM

acétic adj. m., pl. acétici; f. acétică, pl. acétice

acetica
ACÉTIC, -Ă, acetici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid acetic = acid organic obținut sintetic sau prin oxidarea alcoolului etilic, care se prezintă ca un lichid incolor, cu miros înțepător și este folosit în industria coloranților, farmaceutică, în alimentație etc. Fermentație acetică = fermentație care transformă alcoolul etilic în acid acetic, folosită la fabricarea oțetului. Aldehidă acetică = lichid incolor cu miros înțepător, folosit la prepararea acidului acetic, a acetatului de etil, în industria chimică de sinteză etc.; acetaldehidă. – Din fr. acétique.

DOOM

acétic adj. m., pl. acétici; f. acétică, pl. acétice

acetice
ACÉTIC, -Ă, acetici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid acetic = acid organic obținut sintetic sau prin oxidarea alcoolului etilic, care se prezintă ca un lichid incolor, cu miros înțepător și este folosit în industria coloranților, farmaceutică, în alimentație etc. Fermentație acetică = fermentație care transformă alcoolul etilic în acid acetic, folosită la fabricarea oțetului. Aldehidă acetică = lichid incolor cu miros înțepător, folosit la prepararea acidului acetic, a acetatului de etil, în industria chimică de sinteză etc.; acetaldehidă. – Din fr. acétique.

DOOM

acétic adj. m., pl. acétici; f. acétică, pl. acétice

aceticei
ACÉTIC, -Ă, acetici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid acetic = acid organic obținut sintetic sau prin oxidarea alcoolului etilic, care se prezintă ca un lichid incolor, cu miros înțepător și este folosit în industria coloranților, farmaceutică, în alimentație etc. Fermentație acetică = fermentație care transformă alcoolul etilic în acid acetic, folosită la fabricarea oțetului. Aldehidă acetică = lichid incolor cu miros înțepător, folosit la prepararea acidului acetic, a acetatului de etil, în industria chimică de sinteză etc.; acetaldehidă. – Din fr. acétique.

DOOM

acétic adj. m., pl. acétici; f. acétică, pl. acétice

aceticele
ACÉTIC, -Ă, acetici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid acetic = acid organic obținut sintetic sau prin oxidarea alcoolului etilic, care se prezintă ca un lichid incolor, cu miros înțepător și este folosit în industria coloranților, farmaceutică, în alimentație etc. Fermentație acetică = fermentație care transformă alcoolul etilic în acid acetic, folosită la fabricarea oțetului. Aldehidă acetică = lichid incolor cu miros înțepător, folosit la prepararea acidului acetic, a acetatului de etil, în industria chimică de sinteză etc.; acetaldehidă. – Din fr. acétique.

DOOM

acétic adj. m., pl. acétici; f. acétică, pl. acétice

aceticelor
ACÉTIC, -Ă, acetici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid acetic = acid organic obținut sintetic sau prin oxidarea alcoolului etilic, care se prezintă ca un lichid incolor, cu miros înțepător și este folosit în industria coloranților, farmaceutică, în alimentație etc. Fermentație acetică = fermentație care transformă alcoolul etilic în acid acetic, folosită la fabricarea oțetului. Aldehidă acetică = lichid incolor cu miros înțepător, folosit la prepararea acidului acetic, a acetatului de etil, în industria chimică de sinteză etc.; acetaldehidă. – Din fr. acétique.

DOOM

acétic adj. m., pl. acétici; f. acétică, pl. acétice

acetici
ACÉTIC, -Ă, acetici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid acetic = acid organic obținut sintetic sau prin oxidarea alcoolului etilic, care se prezintă ca un lichid incolor, cu miros înțepător și este folosit în industria coloranților, farmaceutică, în alimentație etc. Fermentație acetică = fermentație care transformă alcoolul etilic în acid acetic, folosită la fabricarea oțetului. Aldehidă acetică = lichid incolor cu miros înțepător, folosit la prepararea acidului acetic, a acetatului de etil, în industria chimică de sinteză etc.; acetaldehidă. – Din fr. acétique.

DOOM

acétic adj. m., pl. acétici; f. acétică, pl. acétice

aceticii
ACÉTIC, -Ă, acetici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid acetic = acid organic obținut sintetic sau prin oxidarea alcoolului etilic, care se prezintă ca un lichid incolor, cu miros înțepător și este folosit în industria coloranților, farmaceutică, în alimentație etc. Fermentație acetică = fermentație care transformă alcoolul etilic în acid acetic, folosită la fabricarea oțetului. Aldehidă acetică = lichid incolor cu miros înțepător, folosit la prepararea acidului acetic, a acetatului de etil, în industria chimică de sinteză etc.; acetaldehidă. – Din fr. acétique.

DOOM

acétic adj. m., pl. acétici; f. acétică, pl. acétice

aceticilor
ACÉTIC, -Ă, acetici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid acetic = acid organic obținut sintetic sau prin oxidarea alcoolului etilic, care se prezintă ca un lichid incolor, cu miros înțepător și este folosit în industria coloranților, farmaceutică, în alimentație etc. Fermentație acetică = fermentație care transformă alcoolul etilic în acid acetic, folosită la fabricarea oțetului. Aldehidă acetică = lichid incolor cu miros înțepător, folosit la prepararea acidului acetic, a acetatului de etil, în industria chimică de sinteză etc.; acetaldehidă. – Din fr. acétique.

DOOM

acétic adj. m., pl. acétici; f. acétică, pl. acétice

aceticul
ACÉTIC, -Ă, acetici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid acetic = acid organic obținut sintetic sau prin oxidarea alcoolului etilic, care se prezintă ca un lichid incolor, cu miros înțepător și este folosit în industria coloranților, farmaceutică, în alimentație etc. Fermentație acetică = fermentație care transformă alcoolul etilic în acid acetic, folosită la fabricarea oțetului. Aldehidă acetică = lichid incolor cu miros înțepător, folosit la prepararea acidului acetic, a acetatului de etil, în industria chimică de sinteză etc.; acetaldehidă. – Din fr. acétique.

DOOM

acétic adj. m., pl. acétici; f. acétică, pl. acétice

aceticului
ACÉTIC, -Ă, acetici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid acetic = acid organic obținut sintetic sau prin oxidarea alcoolului etilic, care se prezintă ca un lichid incolor, cu miros înțepător și este folosit în industria coloranților, farmaceutică, în alimentație etc. Fermentație acetică = fermentație care transformă alcoolul etilic în acid acetic, folosită la fabricarea oțetului. Aldehidă acetică = lichid incolor cu miros înțepător, folosit la prepararea acidului acetic, a acetatului de etil, în industria chimică de sinteză etc.; acetaldehidă. – Din fr. acétique.

DOOM

acétic adj. m., pl. acétici; f. acétică, pl. acétice

acetific
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetifica
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetificai
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetificam
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetificare
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetificare
ACETIFICÁRE s. f. Acțiunea de a acetifica. – V. acetifica.

DOOM

acetificáre s. f., g.-d. art. acetificắrii

acetificarea
ACETIFICÁRE s. f. Acțiunea de a acetifica. – V. acetifica.

DOOM

acetificáre s. f., g.-d. art. acetificắrii

acetificară
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetificarăm
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetificarăți
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetificase
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetificasem
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetificaseră
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetificaserăm
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetificaserăți
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetificaseși
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetificaseți
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetificat
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetificat
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

acetificau
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetificași
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetificați
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetifice
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetifici
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetificând
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetificînd
ACETIFICÁ, acetífic, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

DOOM

acetificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acetífică

acetificări
ACETIFICÁRE s. f. Acțiunea de a acetifica. – V. acetifica.

DOOM

acetificáre s. f., g.-d. art. acetificắrii

acetificării
ACETIFICÁRE s. f. Acțiunea de a acetifica. – V. acetifica.

DOOM

acetificáre s. f., g.-d. art. acetificắrii

acetificările
ACETIFICÁRE s. f. Acțiunea de a acetifica. – V. acetifica.

DOOM

acetificáre s. f., g.-d. art. acetificắrii

acetificărilor
ACETIFICÁRE s. f. Acțiunea de a acetifica. – V. acetifica.

DOOM

acetificáre s. f., g.-d. art. acetificắrii

acetil
ACETÍL, acetili, s. m. Radical organic monovalent, derivat de la acidul acetic. – Din fr. acétyle.

DOOM

acetíl s. m., pl. acetíli

acetilacetic
ACETILACÉTIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid acetilacetic = acid instabil care se descompune în acetonă și bioxid de carbon. – Din fr. acétylacétique.

acetilare
ACETILÁRE, acetilări, s. f. Proces chimic de introducere a radicalului acetil în molecula unui compus organic. – Din acetil.

DOOM

acetiláre s. f., g.-d. art. acetilắrii; pl. acetilắri

acetilarea
ACETILÁRE, acetilări, s. f. Proces chimic de introducere a radicalului acetil în molecula unui compus organic. – Din acetil.

DOOM

acetiláre s. f., g.-d. art. acetilắrii; pl. acetilắri

acetilceluloză
ACETILCELULÓZĂ s.f. (Chim.) Ester acetic al celulozei; acetat de celuloză. [< fr. acétylcellulose].

acetilcolină
ACETILCOLÍNĂ s.f. (Chim.) Substanță organică secretată de terminațiile fibrelor nervoase. [< fr. acétylcholine].

acetilena
ACETILÉNĂ s. f. Gaz incolor, cu miros de usturoi, otrăvitor în cantități mai mari, având numeroase folosiri în industrie, la iluminat și la sudura oxiacetilenică. – Din fr. acétylène.

DOOM

acetilénă s. f., g.-d. art. acetilénei

acetilene
ACETILÉNĂ s. f. Gaz incolor, cu miros de usturoi, otrăvitor în cantități mai mari, având numeroase folosiri în industrie, la iluminat și la sudura oxiacetilenică. – Din fr. acétylène.

DOOM

acetilénă s. f., g.-d. art. acetilénei

acetilenei
ACETILÉNĂ s. f. Gaz incolor, cu miros de usturoi, otrăvitor în cantități mai mari, având numeroase folosiri în industrie, la iluminat și la sudura oxiacetilenică. – Din fr. acétylène.

DOOM

acetilénă s. f., g.-d. art. acetilénei

acetilenele
ACETILÉNĂ s. f. Gaz incolor, cu miros de usturoi, otrăvitor în cantități mai mari, având numeroase folosiri în industrie, la iluminat și la sudura oxiacetilenică. – Din fr. acétylène.

DOOM

acetilénă s. f., g.-d. art. acetilénei

acetilenelor
ACETILÉNĂ s. f. Gaz incolor, cu miros de usturoi, otrăvitor în cantități mai mari, având numeroase folosiri în industrie, la iluminat și la sudura oxiacetilenică. – Din fr. acétylène.

DOOM

acetilénă s. f., g.-d. art. acetilénei

acetilenic
ACETILÉNIC, -Ă, acetilenici, -ce, adj. Derivat din acetilenă. – Din fr. acétylènique.

acetilenica
ACETILÉNIC, -Ă, acetilenici, -ce, adj. Derivat din acetilenă. – Din fr. acétylènique.

acetilenice
ACETILÉNIC, -Ă, acetilenici, -ce, adj. Derivat din acetilenă. – Din fr. acétylènique.

acetilenicei
ACETILÉNIC, -Ă, acetilenici, -ce, adj. Derivat din acetilenă. – Din fr. acétylènique.

acetilenicele
ACETILÉNIC, -Ă, acetilenici, -ce, adj. Derivat din acetilenă. – Din fr. acétylènique.

acetilenicelor
ACETILÉNIC, -Ă, acetilenici, -ce, adj. Derivat din acetilenă. – Din fr. acétylènique.

acetilenici
ACETILÉNIC, -Ă, acetilenici, -ce, adj. Derivat din acetilenă. – Din fr. acétylènique.

acetilenicii
ACETILÉNIC, -Ă, acetilenici, -ce, adj. Derivat din acetilenă. – Din fr. acétylènique.

acetilenicilor
ACETILÉNIC, -Ă, acetilenici, -ce, adj. Derivat din acetilenă. – Din fr. acétylènique.

acetilenicul
ACETILÉNIC, -Ă, acetilenici, -ce, adj. Derivat din acetilenă. – Din fr. acétylènique.

acetilenicului
ACETILÉNIC, -Ă, acetilenici, -ce, adj. Derivat din acetilenă. – Din fr. acétylènique.

acetili
ACETÍL, acetili, s. m. Radical organic monovalent, derivat de la acidul acetic. – Din fr. acétyle.

DOOM

acetíl s. m., pl. acetíli

acetilii
ACETÍL, acetili, s. m. Radical organic monovalent, derivat de la acidul acetic. – Din fr. acétyle.

DOOM

acetíl s. m., pl. acetíli

acetililor
ACETÍL, acetili, s. m. Radical organic monovalent, derivat de la acidul acetic. – Din fr. acétyle.

DOOM

acetíl s. m., pl. acetíli

acetilsalicilic
ACETILSALICÍLIC adj. (În sintagma) Acid acetilsalicilic = medicament folosit în stările gripale pentru proprietățile sale febrifuge și analgezice; aspirină. – Din fr. acétylsalicylique.

DOOM

acetilsalicílic adj. m.

acetilul
ACETÍL, acetili, s. m. Radical organic monovalent, derivat de la acidul acetic. – Din fr. acétyle.

DOOM

acetíl s. m., pl. acetíli

acetilului
ACETÍL, acetili, s. m. Radical organic monovalent, derivat de la acidul acetic. – Din fr. acétyle.

DOOM

acetíl s. m., pl. acetíli

acetilura
ACETILÚRĂ, acetiluri, s. f. Derivat al hidrocarburilor acetilenice. – Din fr. acétylure.

DOOM

acetilúră s. f., g.-d. art. acetilúrii; pl. acetilúri

acetiluri
ACETILÚRĂ, acetiluri, s. f. Derivat al hidrocarburilor acetilenice. – Din fr. acétylure.

DOOM

acetilúră s. f., g.-d. art. acetilúrii; pl. acetilúri

acetilurii
ACETILÚRĂ, acetiluri, s. f. Derivat al hidrocarburilor acetilenice. – Din fr. acétylure.

DOOM

acetilúră s. f., g.-d. art. acetilúrii; pl. acetilúri

acetilurile
ACETILÚRĂ, acetiluri, s. f. Derivat al hidrocarburilor acetilenice. – Din fr. acétylure.

DOOM

acetilúră s. f., g.-d. art. acetilúrii; pl. acetilúri

acetilurilor
ACETILÚRĂ, acetiluri, s. f. Derivat al hidrocarburilor acetilenice. – Din fr. acétylure.

DOOM

acetilúră s. f., g.-d. art. acetilúrii; pl. acetilúri

acetilări
ACETILÁRE, acetilări, s. f. Proces chimic de introducere a radicalului acetil în molecula unui compus organic. – Din acetil.

DOOM

acetiláre s. f., g.-d. art. acetilắrii; pl. acetilắri

acetilării
ACETILÁRE, acetilări, s. f. Proces chimic de introducere a radicalului acetil în molecula unui compus organic. – Din acetil.

DOOM

acetiláre s. f., g.-d. art. acetilắrii; pl. acetilắri

acetilările
ACETILÁRE, acetilări, s. f. Proces chimic de introducere a radicalului acetil în molecula unui compus organic. – Din acetil.

DOOM

acetiláre s. f., g.-d. art. acetilắrii; pl. acetilắri

acetilărilor
ACETILÁRE, acetilări, s. f. Proces chimic de introducere a radicalului acetil în molecula unui compus organic. – Din acetil.

DOOM

acetiláre s. f., g.-d. art. acetilắrii; pl. acetilắri

acetimetru
ACETIMÉTRU s.n. Instrument cu care se măsoară tăria oțelului; acetometru. [< fr. acétimètre].

aceto
ACETO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „acid acetic”. [Var. aceti-. / < fr. aceto-, cf. lat. acetum – oțet].

acetobacter
ACETOBACTÉR s.n. Bacterie care transformă alcoolul în acid acetic. [< fr. acétobacter].

acetobutirat
ACETOBUTIRÁT, acetobutirați, s. m. (În sintagma) Acetobutirat de celuloză = ester mixt al celulozei, folosit la fabricarea fibrelor de celuloză, a lacurilor, a emailurilor etc. – Din fr. acétobutyrate.

DOOM

acetobutirát s. m., pl. acetobutiráți

acetobutiratul
ACETOBUTIRÁT, acetobutirați, s. m. (În sintagma) Acetobutirat de celuloză = ester mixt al celulozei, folosit la fabricarea fibrelor de celuloză, a lacurilor, a emailurilor etc. – Din fr. acétobutyrate.

DOOM

acetobutirát s. m., pl. acetobutiráți

acetobutiratului
ACETOBUTIRÁT, acetobutirați, s. m. (În sintagma) Acetobutirat de celuloză = ester mixt al celulozei, folosit la fabricarea fibrelor de celuloză, a lacurilor, a emailurilor etc. – Din fr. acétobutyrate.

DOOM

acetobutirát s. m., pl. acetobutiráți

acetobutirați
ACETOBUTIRÁT, acetobutirați, s. m. (În sintagma) Acetobutirat de celuloză = ester mixt al celulozei, folosit la fabricarea fibrelor de celuloză, a lacurilor, a emailurilor etc. – Din fr. acétobutyrate.

DOOM

acetobutirát s. m., pl. acetobutiráți

acetobutirații
ACETOBUTIRÁT, acetobutirați, s. m. (În sintagma) Acetobutirat de celuloză = ester mixt al celulozei, folosit la fabricarea fibrelor de celuloză, a lacurilor, a emailurilor etc. – Din fr. acétobutyrate.

DOOM

acetobutirát s. m., pl. acetobutiráți

acetobutiraților
ACETOBUTIRÁT, acetobutirați, s. m. (În sintagma) Acetobutirat de celuloză = ester mixt al celulozei, folosit la fabricarea fibrelor de celuloză, a lacurilor, a emailurilor etc. – Din fr. acétobutyrate.

DOOM

acetobutirát s. m., pl. acetobutiráți

acetoceluloză
ACETOCELULÓZĂ s.f. Acetilceluloză. [< fr. acétocellulose].

acetofan
ACETOFÁN s. n. Folie transparentă folosită ca suport pentru desenele animate. – Din fr. acétophane.

DOOM

acetofán s. n.

acetofenona
ACETOFENÓNĂ, acetofenone, s. f. Cetonă mixtă cu miros plăcut, solubilă în alcool și în eter, folosită în industria farmaceutică și a parfumurilor. – Din fr. acétophénone.

DOOM

acetofenónă s. f., g.-d. art. acetofenónei; pl. acetofenóne

acetofenone
ACETOFENÓNĂ, acetofenone, s. f. Cetonă mixtă cu miros plăcut, solubilă în alcool și în eter, folosită în industria farmaceutică și a parfumurilor. – Din fr. acétophénone.

DOOM

acetofenónă s. f., g.-d. art. acetofenónei; pl. acetofenóne

acetofenonei
ACETOFENÓNĂ, acetofenone, s. f. Cetonă mixtă cu miros plăcut, solubilă în alcool și în eter, folosită în industria farmaceutică și a parfumurilor. – Din fr. acétophénone.

DOOM

acetofenónă s. f., g.-d. art. acetofenónei; pl. acetofenóne

acetofenonele
ACETOFENÓNĂ, acetofenone, s. f. Cetonă mixtă cu miros plăcut, solubilă în alcool și în eter, folosită în industria farmaceutică și a parfumurilor. – Din fr. acétophénone.

DOOM

acetofenónă s. f., g.-d. art. acetofenónei; pl. acetofenóne

acetofenonelor
ACETOFENÓNĂ, acetofenone, s. f. Cetonă mixtă cu miros plăcut, solubilă în alcool și în eter, folosită în industria farmaceutică și a parfumurilor. – Din fr. acétophénone.

DOOM

acetofenónă s. f., g.-d. art. acetofenónei; pl. acetofenóne

acetometre
ACETOMÉTRU s.n. Acetimetru. [< fr. acétomètre].

acetometrele
ACETOMÉTRU s.n. Acetimetru. [< fr. acétomètre].

acetometrelor
ACETOMÉTRU s.n. Acetimetru. [< fr. acétomètre].

acetometru
ACETOMÉTRU s.n. Acetimetru. [< fr. acétomètre].

acetometrul
ACETOMÉTRU s.n. Acetimetru. [< fr. acétomètre].

acetometrului
ACETOMÉTRU s.n. Acetimetru. [< fr. acétomètre].

acetona
ACETÓNĂ s. f. Lichid incolor, volatil, inflamabil, folosit ca solvent în industrie. – Din fr. acétone.

DOOM

acetónă s. f., g.-d. art. acetónei

acetone
ACETÓNĂ s. f. Lichid incolor, volatil, inflamabil, folosit ca solvent în industrie. – Din fr. acétone.

DOOM

acetónă s. f., g.-d. art. acetónei

acetonei
ACETÓNĂ s. f. Lichid incolor, volatil, inflamabil, folosit ca solvent în industrie. – Din fr. acétone.

DOOM

acetónă s. f., g.-d. art. acetónei

acetonele
ACETÓNĂ s. f. Lichid incolor, volatil, inflamabil, folosit ca solvent în industrie. – Din fr. acétone.

DOOM

acetónă s. f., g.-d. art. acetónei

acetonelor
ACETÓNĂ s. f. Lichid incolor, volatil, inflamabil, folosit ca solvent în industrie. – Din fr. acétone.

DOOM

acetónă s. f., g.-d. art. acetónei

acetonemic
ACETONÉMIC, -Ă adj. Referitor la acetonemie. [< fr. acétonémique].

acetonemica
ACETONÉMIC, -Ă adj. Referitor la acetonemie. [< fr. acétonémique].

acetonemice
ACETONÉMIC, -Ă adj. Referitor la acetonemie. [< fr. acétonémique].

acetonemicei
ACETONÉMIC, -Ă adj. Referitor la acetonemie. [< fr. acétonémique].

acetonemicele
ACETONÉMIC, -Ă adj. Referitor la acetonemie. [< fr. acétonémique].

acetonemicelor
ACETONÉMIC, -Ă adj. Referitor la acetonemie. [< fr. acétonémique].

acetonemici
ACETONÉMIC, -Ă adj. Referitor la acetonemie. [< fr. acétonémique].

acetonemicii
ACETONÉMIC, -Ă adj. Referitor la acetonemie. [< fr. acétonémique].

acetonemicilor
ACETONÉMIC, -Ă adj. Referitor la acetonemie. [< fr. acétonémique].

acetonemicul
ACETONÉMIC, -Ă adj. Referitor la acetonemie. [< fr. acétonémique].

acetonemicului
ACETONÉMIC, -Ă adj. Referitor la acetonemie. [< fr. acétonémique].

acetonemie
ACETONEMÍE s. f. Prezență anormală a acetonei în sânge, mai ales la bolnavii de diabet. – Din fr. acétonémie.

DOOM

acetonemíe (-to-ne- / -ton-e-) s. f., art. acetonemía, g.-d. acetonemíi, art. acetonemiéi

acetonitril
ACETONITRÍL s.m. Nitril acetic. [< fr. acétonitrile].

acetonuria
ACETONURÍE s. f. Prezență a acetonei în urină, întâlnită în diabet, în stările de inaniție etc. – Din fr. acétonurie.

DOOM

acetonuríe (-to-nu- / -ton-u-) s. f., art. acetonuría, g.-d. acetonuríi, art. acetonuríei

acetonurie
ACETONURÍE s. f. Prezență a acetonei în urină, întâlnită în diabet, în stările de inaniție etc. – Din fr. acétonurie.

DOOM

acetonuríe (-to-nu- / -ton-u-) s. f., art. acetonuría, g.-d. acetonuríi, art. acetonuríei

acetonuriei
ACETONURÍE s. f. Prezență a acetonei în urină, întâlnită în diabet, în stările de inaniție etc. – Din fr. acétonurie.

DOOM

acetonuríe (-to-nu- / -ton-u-) s. f., art. acetonuría, g.-d. acetonuríi, art. acetonuríei

acetonurii
ACETONURÍE s. f. Prezență a acetonei în urină, întâlnită în diabet, în stările de inaniție etc. – Din fr. acétonurie.

DOOM

acetonuríe (-to-nu- / -ton-u-) s. f., art. acetonuría, g.-d. acetonuríi, art. acetonuríei

acetonuriile
ACETONURÍE s. f. Prezență a acetonei în urină, întâlnită în diabet, în stările de inaniție etc. – Din fr. acétonurie.

DOOM

acetonuríe (-to-nu- / -ton-u-) s. f., art. acetonuría, g.-d. acetonuríi, art. acetonuríei

acetonuriilor
ACETONURÍE s. f. Prezență a acetonei în urină, întâlnită în diabet, în stările de inaniție etc. – Din fr. acétonurie.

DOOM

acetonuríe (-to-nu- / -ton-u-) s. f., art. acetonuría, g.-d. acetonuríi, art. acetonuríei

acetosa
ȘTÉVIE, ștevii, s. f. Plantă erbacee cu tulpină puternică, cu frunze ovale, comestibile, a cărei rădăcină este folosită în medicină pentru proprietățile ei astringente și depurative (Rumex patientia). ◊ Compus: ștevie-de-munte = plantă erbacee perenă, cu tulpina înaltă de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz în inflorescențe (Astrantia major). – Din sl. štavije, bg. štavel, scr. štavlije.

acetosella
MĂCRÍȘ s. m. Plantă erbacee cu frunze alungite și acrișoare, cultivată ca plantă alimentară sau medicinală (Rumex acetosa). ◊ Măcriș mărunt = varietate de măcriș cu frunzele în formă de spadă și cu flori roșietice (Rumex acetosella). Măcrișul calului = varietate de măcriș cu frunzele ușor încrețite și cu flori verzui (Rumex conglomeratus). ◊ Compus: măcrișul-iepurelui sau măcrișul-caprei = plantă erbacee cu frunze acrișoare acoperite cu peri, asemănătoare ca formă cu ale trifoiului, și cu flori albe, roșietice sau albăstrui (Oxalis acetosella). ♦ Sare de măcriș = numele popular al unei combinații de acid oxalic cu oxalat acid de potasiu. – Et. nec. Cf. acru.

acești
ACÉST, ACEASTĂ, acești, aceste, adj. pron. dem. (antepus) 1. (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acest deal. Această casă. 2. (În legătură cu substantive care arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acțiune) Care este în curs; curent, prezent (sau dintr-un viitor apropiat). Anul acesta. [Gen.- dat. sg.: acestui, acestei, gen.-dat. pl.: acestor] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

DOOM

acést adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acéstui, pl. acéști; f. aceástă, g.-d. acéstei, pl. acéste; g.-d. pl. m. și f. acéstor

aceștia
ACÉSTA, ACEÁSTA, aceștia, acestea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. postpus: (Indică pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor). Ce e aceasta? ◊ Loc. adv. Pentru aceasta = din această cauză, de aceea. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuși. 2. Adj. dem. (postpus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

DOOM

dintr-acéstea prep. + pr.

achaemenides
Ach(a)emenides, unul dintre însoțitorii lui Odysseus, abandonat de către erou, cînd acesta a părăsit în grabă Insula Ciclopilor. Trăind ascuns, Achaemenides a reușit să scape teafăr pînă cînd, mai tîrziu, a fost salvat de către Aeneas.

achates
Achates, unul dintre tovarășii credincioși ai lui Aeneas, care l-a însoțit pe erou în peregrinările lui, spre Italia.

acheilie
ACHEILÍE s.f. (Med.) Absența congenitală a buzelor. [Pron. -che-i-, gen. -iei. / < fr. acheilie, cf. gr. a – fără, keilon – buză].

acheloides
Acheloides, denumire dată sirenelor, considerate fiicele lui Achelous.

achelous
Achelous 1. Cel mai mare rîu al Greciei, situat în Aetolia. Izvora din munții Pindului și se vărsa în Marea Ionică. 2. Zeul apei cu același nume. Era fiul lui Oceanus și al lui Tethys și cel mai mare dintre alți trei mii de frați-rîuri. Era de asemenea, considerat părintele sirenelor. Achelous a intrat în ciclul lui Heracles: metamorfozîndu-se în taur, a luptat cu eroul pentru mîna Deianirei, fiica lui Oeneus. A fost însă învins de Heracles, care i-a rupt, în luptă, un corn. După unele versiuni, acest corn a fost transformat mai tîrziu de către naiade în Cornul Abundenței. Tot de figura lui Achelous este legată și existența insulelor Echinade, situate în Marea Ionică. Legenda spune că patru nimfe aduceau sacrificii zeilor pe malul rîului Achelous. Uitînd să-l invoce și pe zeul rîului, acesta, mînios, le-a metamorfozat în insule.

achemenides
Ach(a)emenides, unul dintre însoțitorii lui Odysseus, abandonat de către erou, cînd acesta a părăsit în grabă Insula Ciclopilor. Trăind ascuns, Achaemenides a reușit să scape teafăr pînă cînd, mai tîrziu, a fost salvat de către Aeneas.

achena
ACHÉNĂ, achene, s. f. Tip de fruct indehiscent, a cărui sămânță, acoperită cu un înveliș tare, nu e sudată de acest înveliș. – Din fr. akène.

DOOM

achénă s. f., g.-d. art. achénei; pl. achéne

achene
ACHÉNĂ, achene, s. f. Tip de fruct indehiscent, a cărui sămânță, acoperită cu un înveliș tare, nu e sudată de acest înveliș. – Din fr. akène.

DOOM

achénă s. f., g.-d. art. achénei; pl. achéne

achenei
ACHÉNĂ, achene, s. f. Tip de fruct indehiscent, a cărui sămânță, acoperită cu un înveliș tare, nu e sudată de acest înveliș. – Din fr. akène.

DOOM

achénă s. f., g.-d. art. achénei; pl. achéne

achenele
ACHÉNĂ, achene, s. f. Tip de fruct indehiscent, a cărui sămânță, acoperită cu un înveliș tare, nu e sudată de acest înveliș. – Din fr. akène.

DOOM

achénă s. f., g.-d. art. achénei; pl. achéne

achenelor
ACHÉNĂ, achene, s. f. Tip de fruct indehiscent, a cărui sămânță, acoperită cu un înveliș tare, nu e sudată de acest înveliș. – Din fr. akène.

DOOM

achénă s. f., g.-d. art. achénei; pl. achéne

acheron
Acheron 1. Unul dintre fluviile Infernului, cu ape tulburi și noroioase. Peste el, Charon trecea în luntrea lui, de cealaltă parte, sufletele morților, care ajungeau astfel în împărăția subpămînteană. 2. Nume purtat de mai multe ape curgătoare din Grecia și din Italia.

DOOM

ácheron v. Aherón

acherontic
ACHERÓNTIC, -Ă, acherontici, -ce, adj. (Rar) Subpământean. – Din fr. achérontique.

DOOM

acheróntic v. aheróntic

acherontica
ACHERÓNTIC, -Ă, acherontici, -ce, adj. (Rar) Subpământean. – Din fr. achérontique.

DOOM

acheróntic v. aheróntic

acherontice
ACHERÓNTIC, -Ă, acherontici, -ce, adj. (Rar) Subpământean. – Din fr. achérontique.

DOOM

acheróntic v. aheróntic

acheronticei
ACHERÓNTIC, -Ă, acherontici, -ce, adj. (Rar) Subpământean. – Din fr. achérontique.

DOOM

acheróntic v. aheróntic

acheronticele
ACHERÓNTIC, -Ă, acherontici, -ce, adj. (Rar) Subpământean. – Din fr. achérontique.

DOOM

acheróntic v. aheróntic

acheronticelor
ACHERÓNTIC, -Ă, acherontici, -ce, adj. (Rar) Subpământean. – Din fr. achérontique.

DOOM

acheróntic v. aheróntic

acherontici
ACHERÓNTIC, -Ă, acherontici, -ce, adj. (Rar) Subpământean. – Din fr. achérontique.

DOOM

acheróntic v. aheróntic

acheronticii
ACHERÓNTIC, -Ă, acherontici, -ce, adj. (Rar) Subpământean. – Din fr. achérontique.

DOOM

acheróntic v. aheróntic

acheronticilor
ACHERÓNTIC, -Ă, acherontici, -ce, adj. (Rar) Subpământean. – Din fr. achérontique.

DOOM

acheróntic v. aheróntic

acheronticul
ACHERÓNTIC, -Ă, acherontici, -ce, adj. (Rar) Subpământean. – Din fr. achérontique.

DOOM

acheróntic v. aheróntic

acheronticului
ACHERÓNTIC, -Ă, acherontici, -ce, adj. (Rar) Subpământean. – Din fr. achérontique.

DOOM

acheróntic v. aheróntic

acheulean
ACHEULEÁN s.n. Ultimul subetaj al paleoliticului inferior. [Pron. -șö-le-an. / < fr. acheuléen, cf. Saint-Acheul – localitate în Franța].

acheuleean
ACHEULEEÁN, -Ă, acheuleeni, -e, adj., s. n. (Care face parte din) ultimul subetaj al paleoliticului inferior. [Pr.: a-șö-] – Din fr. acheeuléen.

DOOM

acheuleeán² [cheu pron. șö] (-cheu-) s. n.

acheuleeana
ACHEULEEÁN, -Ă, acheuleeni, -e, adj., s. n. (Care face parte din) ultimul subetaj al paleoliticului inferior. [Pr.: a-șö-] – Din fr. acheeuléen.

DOOM

acheuleeán² [cheu pron. șö] (-cheu-) s. n.

acheuleeanul
ACHEULEEÁN, -Ă, acheuleeni, -e, adj., s. n. (Care face parte din) ultimul subetaj al paleoliticului inferior. [Pr.: a-șö-] – Din fr. acheeuléen.

DOOM

acheuleeán² [cheu pron. șö] (-cheu-) s. n.

acheuleeanului
ACHEULEEÁN, -Ă, acheuleeni, -e, adj., s. n. (Care face parte din) ultimul subetaj al paleoliticului inferior. [Pr.: a-șö-] – Din fr. acheeuléen.

DOOM

acheuleeán² [cheu pron. șö] (-cheu-) s. n.

acheuleene
ACHEULEEÁN, -Ă, acheuleeni, -e, adj., s. n. (Care face parte din) ultimul subetaj al paleoliticului inferior. [Pr.: a-șö-] – Din fr. acheeuléen.

DOOM

acheuleeán² [cheu pron. șö] (-cheu-) s. n.

acheuleenei
ACHEULEEÁN, -Ă, acheuleeni, -e, adj., s. n. (Care face parte din) ultimul subetaj al paleoliticului inferior. [Pr.: a-șö-] – Din fr. acheeuléen.

DOOM

acheuleeán² [cheu pron. șö] (-cheu-) s. n.

acheuleenele
ACHEULEEÁN, -Ă, acheuleeni, -e, adj., s. n. (Care face parte din) ultimul subetaj al paleoliticului inferior. [Pr.: a-șö-] – Din fr. acheeuléen.

DOOM

acheuleeán² [cheu pron. șö] (-cheu-) s. n.

acheuleenelor
ACHEULEEÁN, -Ă, acheuleeni, -e, adj., s. n. (Care face parte din) ultimul subetaj al paleoliticului inferior. [Pr.: a-șö-] – Din fr. acheeuléen.

DOOM

acheuleeán² [cheu pron. șö] (-cheu-) s. n.

acheuleeni
ACHEULEEÁN, -Ă, acheuleeni, -e, adj., s. n. (Care face parte din) ultimul subetaj al paleoliticului inferior. [Pr.: a-șö-] – Din fr. acheeuléen.

DOOM

acheuleeán² [cheu pron. șö] (-cheu-) s. n.

acheuleenii
ACHEULEEÁN, -Ă, acheuleeni, -e, adj., s. n. (Care face parte din) ultimul subetaj al paleoliticului inferior. [Pr.: a-șö-] – Din fr. acheeuléen.

DOOM

acheuleeán² [cheu pron. șö] (-cheu-) s. n.

acheuleenilor
ACHEULEEÁN, -Ă, acheuleeni, -e, adj., s. n. (Care face parte din) ultimul subetaj al paleoliticului inferior. [Pr.: a-șö-] – Din fr. acheeuléen.

DOOM

acheuleeán² [cheu pron. șö] (-cheu-) s. n.

achiesa
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesai
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesam
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesare
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesare
ACHIESÁRE, achiesări, s. f. (Livr.) 1. Recunoașterea de către un acuzat a pretențiilor dintr-o acțiune de justiție. 2. Renunțare la atacarea unei hotărâri a justiției. [Pr: -chi-e-] – V. achiesa.

DOOM

achiesáre (livr.) (-chi-e-) s. f., g.-d. art. achiesắrii; pl. achiesắri

achiesarea
ACHIESÁRE, achiesări, s. f. (Livr.) 1. Recunoașterea de către un acuzat a pretențiilor dintr-o acțiune de justiție. 2. Renunțare la atacarea unei hotărâri a justiției. [Pr: -chi-e-] – V. achiesa.

DOOM

achiesáre (livr.) (-chi-e-) s. f., g.-d. art. achiesắrii; pl. achiesắri

achiesară
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesarăm
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesarăți
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesase
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesasem
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesaseră
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesaserăm
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesaserăți
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesaseși
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesaseți
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesat
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesau
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesași
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesați
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesează
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesez
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achieseze
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesezi
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesând
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesînd
ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Livr.) A accepta condițiile dintr-o acțiune juridică. ♦ A renunța la atacarea unei hotărâri judecătorești. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.

DOOM

achiesá (a ~) (livr.) (-chi-e-) vb., ind. prez. 3 achieseáză

achiesări
ACHIESÁRE, achiesări, s. f. (Livr.) 1. Recunoașterea de către un acuzat a pretențiilor dintr-o acțiune de justiție. 2. Renunțare la atacarea unei hotărâri a justiției. [Pr: -chi-e-] – V. achiesa.

DOOM

achiesáre (livr.) (-chi-e-) s. f., g.-d. art. achiesắrii; pl. achiesắri

achiesării
ACHIESÁRE, achiesări, s. f. (Livr.) 1. Recunoașterea de către un acuzat a pretențiilor dintr-o acțiune de justiție. 2. Renunțare la atacarea unei hotărâri a justiției. [Pr: -chi-e-] – V. achiesa.

DOOM

achiesáre (livr.) (-chi-e-) s. f., g.-d. art. achiesắrii; pl. achiesắri

achiesările
ACHIESÁRE, achiesări, s. f. (Livr.) 1. Recunoașterea de către un acuzat a pretențiilor dintr-o acțiune de justiție. 2. Renunțare la atacarea unei hotărâri a justiției. [Pr: -chi-e-] – V. achiesa.

DOOM

achiesáre (livr.) (-chi-e-) s. f., g.-d. art. achiesắrii; pl. achiesắri

achiesărilor
ACHIESÁRE, achiesări, s. f. (Livr.) 1. Recunoașterea de către un acuzat a pretențiilor dintr-o acțiune de justiție. 2. Renunțare la atacarea unei hotărâri a justiției. [Pr: -chi-e-] – V. achiesa.

DOOM

achiesáre (livr.) (-chi-e-) s. f., g.-d. art. achiesắrii; pl. achiesắri

achii
ACHÍU¹, achii, s. m. (Bot.; înv.) Țelină¹. – Cf. lat. apium.

DOOM

achíu² (lovitură la biliard, tac) (înv.) s. n., art. achíul; pl. achíuri

achiii
ACHÍU¹, achii, s. m. (Bot.; înv.) Țelină¹. – Cf. lat. apium.

DOOM

achíu² (lovitură la biliard, tac) (înv.) s. n., art. achíul; pl. achíuri

achiilor
ACHÍU¹, achii, s. m. (Bot.; înv.) Țelină¹. – Cf. lat. apium.

DOOM

achíu² (lovitură la biliard, tac) (înv.) s. n., art. achíul; pl. achíuri

achilia
ACHILÍE, achilii, s. f. Absență sau diminuare a secrețiilor digestive sau a unora dintre componentele lor (acidul clorhidric, pepsina etc.), întâlnită în cancerul gastric și în anemia pernicioasă. – Din fr. achylie.

DOOM

achilíe s. f., art. achilía, g.-d. art. achilíei; pl. achilíi, art. achilíile

achilie
ACHILÍE, achilii, s. f. Absență sau diminuare a secrețiilor digestive sau a unora dintre componentele lor (acidul clorhidric, pepsina etc.), întâlnită în cancerul gastric și în anemia pernicioasă. – Din fr. achylie.

DOOM

achilíe s. f., art. achilía, g.-d. art. achilíei; pl. achilíi, art. achilíile

achiliei
ACHILÍE, achilii, s. f. Absență sau diminuare a secrețiilor digestive sau a unora dintre componentele lor (acidul clorhidric, pepsina etc.), întâlnită în cancerul gastric și în anemia pernicioasă. – Din fr. achylie.

DOOM

achilíe s. f., art. achilía, g.-d. art. achilíei; pl. achilíi, art. achilíile

achilii
ACHILÍE, achilii, s. f. Absență sau diminuare a secrețiilor digestive sau a unora dintre componentele lor (acidul clorhidric, pepsina etc.), întâlnită în cancerul gastric și în anemia pernicioasă. – Din fr. achylie.

DOOM

achilíe s. f., art. achilía, g.-d. art. achilíei; pl. achilíi, art. achilíile

achiliile
ACHILÍE, achilii, s. f. Absență sau diminuare a secrețiilor digestive sau a unora dintre componentele lor (acidul clorhidric, pepsina etc.), întâlnită în cancerul gastric și în anemia pernicioasă. – Din fr. achylie.

DOOM

achilíe s. f., art. achilía, g.-d. art. achilíei; pl. achilíi, art. achilíile

achiliilor
ACHILÍE, achilii, s. f. Absență sau diminuare a secrețiilor digestive sau a unora dintre componentele lor (acidul clorhidric, pepsina etc.), întâlnită în cancerul gastric și în anemia pernicioasă. – Din fr. achylie.

DOOM

achilíe s. f., art. achilía, g.-d. art. achilíei; pl. achilíi, art. achilíile

achilles
Pelides, denumire purtată de Achilles și de Neoptolemus, în calitatea lor de urmași direcți ai lui Peleus.

achilleus
Achilles (sau Achilleus), celebru erou grec (cunoscut din Iliada), care a participat la războiul troian. Era fiul zeiței Thetis și al muritorului Peleus. Atunci cînd s-a născut, Achilles a fost cufundat în întregime de către mama sa în apele Styxului, pentru a deveni invulnerabil. I-a rămas afară doar călcîiul de care-l ținea Thetis. Copil fiind, el a fost încredințat centaurului Chiron, care l-a crescut pe muntele Pelion. Ulterior pentru a-l împiedica să participe la războiul troian – unde știa că-și va găsi moartea, așa cum îi prorocise Calchas, și încercînd să zădărnicească împlinirea destinului – Thetis și-a trimis fiul la curtea lui Lycomedes, regele dolopilor, care l-a ținut ascuns, deghizat în veșminte femeiești, printre fiicele lui. Una dintre ele, Deidamia, i-a născut lui Achilles un fiu, pe Neoptolemus (sau Pyrrhus). Între timp însă grecii pregăteau războiul împotriva Troiei. La chemarea lui Odysseus, Achilles se alătură armatelor grecești, în fruntea mirmidonilor. La despărțire, o dată cu plecarea flotei din Aulis, Thetis îi dăruiește lui Achilles armele divine făurite de Hephaestus și caii lui Poseidon. În luptele care se desfășoară sub zidurile cetății, vitejia, curajul și îndrăzneala lui Achilles devin legendare. Așa se scurg nouă ani. Într-al zecelea, certîndu-se cu Agamemnon din pricina unei sclave – Briseis, care-i fusese luată de către cel dintîi – Achilles refuză să mai lupte și se retrage în cortul său. În absența lui, grecii suferă o serie de înfrîngeri. La toate rugămințile lor și la insistențele lui Agamemnon, Achilles rămîne neînduplecat. Numai moartea bunului său prieten Patroclus îl determină să reintre în luptă. Săvîrșește cu acest prilej adevărate minuni de vitejie și, ocrotit de scutul făurit de Hephaestus, seamănă groaza printre dușmani. Achilles îl ucide alături de mulți alții și pe Hector, cel mai viteaz dintre fiii lui Priamus, și-i tîrăște cadavrul, legat de carul său, prin pulbere în jurul cetății. Cu greu obține îndureratul Priamus trupul lipsit de viață al fiului său. Printre multele victime ale lui Achilles se numără Penthesilea, regina amazoanelor, care venise în ajutorul troienilor, apoi Memnon, fiul Aurorei. În cele din urmă însă eroul moare și el, ucis la rîndul lui de o săgeată otrăvită, cu care Paris, fratele lui Hector, l-a ochit, ajutat de Apollo, în călcîiul rămas vulnerabil. Aiax și Odysseus au reușit să-i aducă trupul în tabăra grecilor, care l-au înmormîntat cu mare cinste pe malul mării.

achillides
Achillides, denumire purtată de Pyrrhus, fiul lui Achilles.

achilodinie
ACHILODINÍE s.f. (Med.) Durere datorată inflamației bursei seroase, situată între tendonul lui Achile și calcaneu. [< fr. achillodynie].

achinezie
ACHINEZÍE s. f. Imposibilitate de a executa mișcări; imobilitate și rigiditate a mușchilor, fără ca bolnavul să fie paralizat. – Din fr. akinésie.

DOOM

achinezíe s. f., art. achinezía, g.-d. achinezíi, art. achinezíei

achingiu
ECHINGÍU s. m. v. achingiu.

DOOM

achingíu/echingíu s. m., art. achingíul/echingíul; pl. achingíi/echingíi, art. achingíii/echingíii (-gi-ii)

achit
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achita
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achitai
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achitam
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achitare
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achitare
ACHITÁRE, achitări, s. f. Acțiunea de a (se) achita și rezultatul ei. – V. achita.

DOOM

achitáre s. f., g.-d. art. achitắrii; pl. achitắri

achitară
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achitarăm
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achitarăți
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achitase
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achitasem
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achitaseră
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achitaserăm
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achitaserăți
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achitaseși
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achitaseți
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achitat
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achitat
ACHITÁT, -Ă, achitați, -te, adj. 1. Care a fost declarat nevinovat prin hotărâre judecătorească. 2. Plătit. – V. achita.

achitau
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achitași
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achitați
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achite
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achitând
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achitînd
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

achiu
ACHÍU¹, achii, s. m. (Bot.; înv.) Țelină¹. – Cf. lat. apium.

DOOM

achíu² (lovitură la biliard, tac) (înv.) s. n., art. achíul; pl. achíuri

achiu
ACHÍU², achiuri, s. n. (Înv.) 1. Bilă de încercare la jocul de biliard, care urmează să stabilească persoana care începe partida. 2. Tac². – Din fr. acquit.

achiul
ACHÍU¹, achii, s. m. (Bot.; înv.) Țelină¹. – Cf. lat. apium.

DOOM

achíu² (lovitură la biliard, tac) (înv.) s. n., art. achíul; pl. achíuri

achiul
ACHÍU², achiuri, s. n. (Înv.) 1. Bilă de încercare la jocul de biliard, care urmează să stabilească persoana care începe partida. 2. Tac². – Din fr. acquit.

achiului
ACHÍU¹, achii, s. m. (Bot.; înv.) Țelină¹. – Cf. lat. apium.

DOOM

achíu² (lovitură la biliard, tac) (înv.) s. n., art. achíul; pl. achíuri

achiului
ACHÍU², achiuri, s. n. (Înv.) 1. Bilă de încercare la jocul de biliard, care urmează să stabilească persoana care începe partida. 2. Tac². – Din fr. acquit.

achiuri
ACHÍU², achiuri, s. n. (Înv.) 1. Bilă de încercare la jocul de biliard, care urmează să stabilească persoana care începe partida. 2. Tac². – Din fr. acquit.

achiurile
ACHÍU², achiuri, s. n. (Înv.) 1. Bilă de încercare la jocul de biliard, care urmează să stabilească persoana care începe partida. 2. Tac². – Din fr. acquit.

achiurilor
ACHÍU², achiuri, s. n. (Înv.) 1. Bilă de încercare la jocul de biliard, care urmează să stabilească persoana care începe partida. 2. Tac². – Din fr. acquit.

achizitiv
ACHIZITÍV, -Ă, achizitivi, -e, adj. Referitor la o achiziție. – Din fr. acquisitif.

achizitiva
ACHIZITÍV, -Ă, achizitivi, -e, adj. Referitor la o achiziție. – Din fr. acquisitif.

achizitive
ACHIZITÍV, -Ă, achizitivi, -e, adj. Referitor la o achiziție. – Din fr. acquisitif.

achizitivei
ACHIZITÍV, -Ă, achizitivi, -e, adj. Referitor la o achiziție. – Din fr. acquisitif.

achizitivele
ACHIZITÍV, -Ă, achizitivi, -e, adj. Referitor la o achiziție. – Din fr. acquisitif.

achizitivelor
ACHIZITÍV, -Ă, achizitivi, -e, adj. Referitor la o achiziție. – Din fr. acquisitif.

achizitivi
ACHIZITÍV, -Ă, achizitivi, -e, adj. Referitor la o achiziție. – Din fr. acquisitif.

achizitivii
ACHIZITÍV, -Ă, achizitivi, -e, adj. Referitor la o achiziție. – Din fr. acquisitif.

achizitivilor
ACHIZITÍV, -Ă, achizitivi, -e, adj. Referitor la o achiziție. – Din fr. acquisitif.

achizitivul
ACHIZITÍV, -Ă, achizitivi, -e, adj. Referitor la o achiziție. – Din fr. acquisitif.

achizitivului
ACHIZITÍV, -Ă, achizitivi, -e, adj. Referitor la o achiziție. – Din fr. acquisitif.

achizitoare
ACHIZITÓR, -OÁRE, achizitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu procurarea de produse sau de materiale. – Achizi[ție] + suf. -tor.

DOOM

achizitór s. m., pl. achizitóri

achizitoarea
ACHIZITÓR, -OÁRE, achizitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu procurarea de produse sau de materiale. – Achizi[ție] + suf. -tor.

DOOM

achizitór s. m., pl. achizitóri

achizitoarei
ACHIZITÓR, -OÁRE, achizitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu procurarea de produse sau de materiale. – Achizi[ție] + suf. -tor.

DOOM

achizitór s. m., pl. achizitóri

achizitoarele
ACHIZITÓR, -OÁRE, achizitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu procurarea de produse sau de materiale. – Achizi[ție] + suf. -tor.

DOOM

achizitór s. m., pl. achizitóri

achizitoarelor
ACHIZITÓR, -OÁRE, achizitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu procurarea de produse sau de materiale. – Achizi[ție] + suf. -tor.

DOOM

achizitór s. m., pl. achizitóri

achizitoareo
ACHIZITÓR, -OÁRE, achizitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu procurarea de produse sau de materiale. – Achizi[ție] + suf. -tor.

DOOM

achizitór s. m., pl. achizitóri

achizitor
ACHIZITÓR, -OÁRE, achizitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu procurarea de produse sau de materiale. – Achizi[ție] + suf. -tor.

DOOM

achizitór s. m., pl. achizitóri

achizitore
ACHIZITÓR, -OÁRE, achizitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu procurarea de produse sau de materiale. – Achizi[ție] + suf. -tor.

DOOM

achizitór s. m., pl. achizitóri

achizitori
ACHIZITÓR, -OÁRE, achizitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu procurarea de produse sau de materiale. – Achizi[ție] + suf. -tor.

DOOM

achizitór s. m., pl. achizitóri

achizitorii
ACHIZITÓR, -OÁRE, achizitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu procurarea de produse sau de materiale. – Achizi[ție] + suf. -tor.

DOOM

achizitór s. m., pl. achizitóri

achizitorilor
ACHIZITÓR, -OÁRE, achizitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu procurarea de produse sau de materiale. – Achizi[ție] + suf. -tor.

DOOM

achizitór s. m., pl. achizitóri

achizitorul
ACHIZITÓR, -OÁRE, achizitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu procurarea de produse sau de materiale. – Achizi[ție] + suf. -tor.

DOOM

achizitór s. m., pl. achizitóri

achizitorule
ACHIZITÓR, -OÁRE, achizitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu procurarea de produse sau de materiale. – Achizi[ție] + suf. -tor.

DOOM

achizitór s. m., pl. achizitóri

achizitorului
ACHIZITÓR, -OÁRE, achizitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu procurarea de produse sau de materiale. – Achizi[ție] + suf. -tor.

DOOM

achizitór s. m., pl. achizitóri

achiziția
ACHIZÍȚIE, achiziții, s. f. 1. Formă de comerț care constă în procurarea de produse (agroalimentare) sau de materiale (pe calea unor contracte speciale); achiziționare. 2. Procurare de obiecte rare. ◊ Expr. A face o achițizie = a procura, în condiții avantajoase, ceva de preț, un lucru rar. ♦ (Concr.) Bun obținut prin achiziție (1). – Din fr. acquisition, lat. acquisitio, -onis.

DOOM

achizíție (-ți-e) s. f., art. achizíția (-ți-a), g.-d. art. achizíției; pl. achizíții, art. achizíțiile (-ți-i-)

achiziție
ACHIZÍȚIE, achiziții, s. f. 1. Formă de comerț care constă în procurarea de produse (agroalimentare) sau de materiale (pe calea unor contracte speciale); achiziționare. 2. Procurare de obiecte rare. ◊ Expr. A face o achițizie = a procura, în condiții avantajoase, ceva de preț, un lucru rar. ♦ (Concr.) Bun obținut prin achiziție (1). – Din fr. acquisition, lat. acquisitio, -onis.

DOOM

achizíție (-ți-e) s. f., art. achizíția (-ți-a), g.-d. art. achizíției; pl. achizíții, art. achizíțiile (-ți-i-)

achiziției
ACHIZÍȚIE, achiziții, s. f. 1. Formă de comerț care constă în procurarea de produse (agroalimentare) sau de materiale (pe calea unor contracte speciale); achiziționare. 2. Procurare de obiecte rare. ◊ Expr. A face o achițizie = a procura, în condiții avantajoase, ceva de preț, un lucru rar. ♦ (Concr.) Bun obținut prin achiziție (1). – Din fr. acquisition, lat. acquisitio, -onis.

DOOM

achizíție (-ți-e) s. f., art. achizíția (-ți-a), g.-d. art. achizíției; pl. achizíții, art. achizíțiile (-ți-i-)

achiziții
ACHIZÍȚIE, achiziții, s. f. 1. Formă de comerț care constă în procurarea de produse (agroalimentare) sau de materiale (pe calea unor contracte speciale); achiziționare. 2. Procurare de obiecte rare. ◊ Expr. A face o achițizie = a procura, în condiții avantajoase, ceva de preț, un lucru rar. ♦ (Concr.) Bun obținut prin achiziție (1). – Din fr. acquisition, lat. acquisitio, -onis.

DOOM

achizíție (-ți-e) s. f., art. achizíția (-ți-a), g.-d. art. achizíției; pl. achizíții, art. achizíțiile (-ți-i-)

achizițiile
ACHIZÍȚIE, achiziții, s. f. 1. Formă de comerț care constă în procurarea de produse (agroalimentare) sau de materiale (pe calea unor contracte speciale); achiziționare. 2. Procurare de obiecte rare. ◊ Expr. A face o achițizie = a procura, în condiții avantajoase, ceva de preț, un lucru rar. ♦ (Concr.) Bun obținut prin achiziție (1). – Din fr. acquisition, lat. acquisitio, -onis.

DOOM

achizíție (-ți-e) s. f., art. achizíția (-ți-a), g.-d. art. achizíției; pl. achizíții, art. achizíțiile (-ți-i-)

achizițiilor
ACHIZÍȚIE, achiziții, s. f. 1. Formă de comerț care constă în procurarea de produse (agroalimentare) sau de materiale (pe calea unor contracte speciale); achiziționare. 2. Procurare de obiecte rare. ◊ Expr. A face o achițizie = a procura, în condiții avantajoase, ceva de preț, un lucru rar. ♦ (Concr.) Bun obținut prin achiziție (1). – Din fr. acquisition, lat. acquisitio, -onis.

DOOM

achizíție (-ți-e) s. f., art. achizíția (-ți-a), g.-d. art. achizíției; pl. achizíții, art. achizíțiile (-ți-i-)

achiziționa
ACHIZIȚIONÁ, achiziționez, vb. I. Tranz. A procura produse (agroalimentare) sau materiale. ♦ A procura obiecte rare. [Pr.: -ți-o-] – Achiziție + suf. -ona.

DOOM

achiziționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 achiziționeáză

achiziționare
ACHIZIȚIONÁRE, achiziționări, s. f. Acțiunea de a achiziționa și rezultatul ei; achiziție (1). [Pr.: -ți-o-] – V. achiziționa.

DOOM

achiziționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. achiziționắrii; pl. achiziționắri

achiziționarea
ACHIZIȚIONÁRE, achiziționări, s. f. Acțiunea de a achiziționa și rezultatul ei; achiziție (1). [Pr.: -ți-o-] – V. achiziționa.

DOOM

achiziționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. achiziționắrii; pl. achiziționắri

achiziționat
ACHIZIȚIONÁT, -Ă, achiziționați, -te, adj. Procurat, obținut. Mărfuri achiziționate. \n- Pronunțat: -ți-o-.

achiziționata
ACHIZIȚIONÁT, -Ă, achiziționați, -te, adj. Procurat, obținut. Mărfuri achiziționate. \n- Pronunțat: -ți-o-.

achiziționate
ACHIZIȚIONÁT, -Ă, achiziționați, -te, adj. Procurat, obținut. Mărfuri achiziționate. \n- Pronunțat: -ți-o-.

achiziționatei
ACHIZIȚIONÁT, -Ă, achiziționați, -te, adj. Procurat, obținut. Mărfuri achiziționate. \n- Pronunțat: -ți-o-.

achiziționatele
ACHIZIȚIONÁT, -Ă, achiziționați, -te, adj. Procurat, obținut. Mărfuri achiziționate. \n- Pronunțat: -ți-o-.

achiziționatelor
ACHIZIȚIONÁT, -Ă, achiziționați, -te, adj. Procurat, obținut. Mărfuri achiziționate. \n- Pronunțat: -ți-o-.

achiziționatul
ACHIZIȚIONÁT, -Ă, achiziționați, -te, adj. Procurat, obținut. Mărfuri achiziționate. \n- Pronunțat: -ți-o-.

achiziționatului
ACHIZIȚIONÁT, -Ă, achiziționați, -te, adj. Procurat, obținut. Mărfuri achiziționate. \n- Pronunțat: -ți-o-.

achiziționați
ACHIZIȚIONÁT, -Ă, achiziționați, -te, adj. Procurat, obținut. Mărfuri achiziționate. \n- Pronunțat: -ți-o-.

achiziționații
ACHIZIȚIONÁT, -Ă, achiziționați, -te, adj. Procurat, obținut. Mărfuri achiziționate. \n- Pronunțat: -ți-o-.

achiziționaților
ACHIZIȚIONÁT, -Ă, achiziționați, -te, adj. Procurat, obținut. Mărfuri achiziționate. \n- Pronunțat: -ți-o-.

achiziționări
ACHIZIȚIONÁRE, achiziționări, s. f. Acțiunea de a achiziționa și rezultatul ei; achiziție (1). [Pr.: -ți-o-] – V. achiziționa.

DOOM

achiziționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. achiziționắrii; pl. achiziționắri

achiziționării
ACHIZIȚIONÁRE, achiziționări, s. f. Acțiunea de a achiziționa și rezultatul ei; achiziție (1). [Pr.: -ți-o-] – V. achiziționa.

DOOM

achiziționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. achiziționắrii; pl. achiziționắri

achiziționările
ACHIZIȚIONÁRE, achiziționări, s. f. Acțiunea de a achiziționa și rezultatul ei; achiziție (1). [Pr.: -ți-o-] – V. achiziționa.

DOOM

achiziționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. achiziționắrii; pl. achiziționắri

achiziționărilor
ACHIZIȚIONÁRE, achiziționări, s. f. Acțiunea de a achiziționa și rezultatul ei; achiziție (1). [Pr.: -ți-o-] – V. achiziționa.

DOOM

achiziționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. achiziționắrii; pl. achiziționắri

achizițiune
ACHIZIȚIÚNE s.f. v. achiziție.

achiți
ACHITÁ, achít, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată. 2. Tranz. și refl. A(-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfârșit o obligație. 3. Tranz. (Arg.) A omorî, a ucide. – Din fr. acquitter.

DOOM

achitá (a ~) vb., ind. prez. 3 achítă

aci
ACI s. m. (Ban.) Tîmplar. Faber lignarius. Acs. Ats. LEX. MARS., 224. \nEtimologie: magh. ács. \nCf. astaloș, teslar.

aci
AÍCI adv. 1. În acest loc, în aceste locuri (relativ) apropiate de vorbitor. ◊ Expr. (Fam.) Până aici! = destul! ajunge! Pe-aici ți-e drumul! = șterge-o! pleacă! a plecat! a șters-o! A se duce pe-aici încolo = a pleca, a o șterge; a pleca fără urmă, a dispărea. 2. În acest moment, acum. ◊ Expr. Aici i-aici sau aci-i aci = acum e momentul hotărâtor. ♦ (Corelativ) Acum... acum..., când.... când..., ba... ba... 3. (În expr.) Cât pe-aci = aproape să..., gata-gata să..., mai că... [Var.: aci, acía, acílea, aíce, aícea adv.] – Lat. ad-hicce.

DOOM

ací (pop.) adv.

acia
AÍCI adv. 1. În acest loc, în aceste locuri (relativ) apropiate de vorbitor. ◊ Expr. (Fam.) Până aici! = destul! ajunge! Pe-aici ți-e drumul! = șterge-o! pleacă! a plecat! a șters-o! A se duce pe-aici încolo = a pleca, a o șterge; a pleca fără urmă, a dispărea. 2. În acest moment, acum. ◊ Expr. Aici i-aici sau aci-i aci = acum e momentul hotărâtor. ♦ (Corelativ) Acum... acum..., când.... când..., ba... ba... 3. (În expr.) Cât pe-aci = aproape să..., gata-gata să..., mai că... [Var.: aci, acía, acílea, aíce, aícea adv.] – Lat. ad-hicce.

DOOM

ací (pop.) adv.

acianopsie
ACIANOPSÍE s. f. Defect de vedere care constă în incapacitatea de a distinge culoarea albastră. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. acyanopsie.

DOOM

acianopsíe (-ci-a-nop- / -an-op-) s. f., art. acianopsía, g.-d. acianopsíi, art. acianopsiéi

aciclic
ACÍCLIC, -Ă, aciclici, -ce, adj. 1. (Despre flori) Ale cărei organe sunt așezate în spirală. 2. (Despre substanțe chimice) Care nu conține atomi legați în ciclu în molecula sa. – Din fr. acyclique.

DOOM

acíclic (-ci-clic) adj. m., pl. acíclici; f. acíclică, pl. acíclice

aciclica
ACÍCLIC, -Ă, aciclici, -ce, adj. 1. (Despre flori) Ale cărei organe sunt așezate în spirală. 2. (Despre substanțe chimice) Care nu conține atomi legați în ciclu în molecula sa. – Din fr. acyclique.

DOOM

acíclic (-ci-clic) adj. m., pl. acíclici; f. acíclică, pl. acíclice

aciclice
ACÍCLIC, -Ă, aciclici, -ce, adj. 1. (Despre flori) Ale cărei organe sunt așezate în spirală. 2. (Despre substanțe chimice) Care nu conține atomi legați în ciclu în molecula sa. – Din fr. acyclique.

DOOM

acíclic (-ci-clic) adj. m., pl. acíclici; f. acíclică, pl. acíclice

aciclicei
ACÍCLIC, -Ă, aciclici, -ce, adj. 1. (Despre flori) Ale cărei organe sunt așezate în spirală. 2. (Despre substanțe chimice) Care nu conține atomi legați în ciclu în molecula sa. – Din fr. acyclique.

DOOM

acíclic (-ci-clic) adj. m., pl. acíclici; f. acíclică, pl. acíclice

aciclicele
ACÍCLIC, -Ă, aciclici, -ce, adj. 1. (Despre flori) Ale cărei organe sunt așezate în spirală. 2. (Despre substanțe chimice) Care nu conține atomi legați în ciclu în molecula sa. – Din fr. acyclique.

DOOM

acíclic (-ci-clic) adj. m., pl. acíclici; f. acíclică, pl. acíclice

aciclicelor
ACÍCLIC, -Ă, aciclici, -ce, adj. 1. (Despre flori) Ale cărei organe sunt așezate în spirală. 2. (Despre substanțe chimice) Care nu conține atomi legați în ciclu în molecula sa. – Din fr. acyclique.

DOOM

acíclic (-ci-clic) adj. m., pl. acíclici; f. acíclică, pl. acíclice

aciclici
ACÍCLIC, -Ă, aciclici, -ce, adj. 1. (Despre flori) Ale cărei organe sunt așezate în spirală. 2. (Despre substanțe chimice) Care nu conține atomi legați în ciclu în molecula sa. – Din fr. acyclique.

DOOM

acíclic (-ci-clic) adj. m., pl. acíclici; f. acíclică, pl. acíclice

aciclicii
ACÍCLIC, -Ă, aciclici, -ce, adj. 1. (Despre flori) Ale cărei organe sunt așezate în spirală. 2. (Despre substanțe chimice) Care nu conține atomi legați în ciclu în molecula sa. – Din fr. acyclique.

DOOM

acíclic (-ci-clic) adj. m., pl. acíclici; f. acíclică, pl. acíclice

aciclicilor
ACÍCLIC, -Ă, aciclici, -ce, adj. 1. (Despre flori) Ale cărei organe sunt așezate în spirală. 2. (Despre substanțe chimice) Care nu conține atomi legați în ciclu în molecula sa. – Din fr. acyclique.

DOOM

acíclic (-ci-clic) adj. m., pl. acíclici; f. acíclică, pl. acíclice

aciclicul
ACÍCLIC, -Ă, aciclici, -ce, adj. 1. (Despre flori) Ale cărei organe sunt așezate în spirală. 2. (Despre substanțe chimice) Care nu conține atomi legați în ciclu în molecula sa. – Din fr. acyclique.

DOOM

acíclic (-ci-clic) adj. m., pl. acíclici; f. acíclică, pl. acíclice

aciclicului
ACÍCLIC, -Ă, aciclici, -ce, adj. 1. (Despre flori) Ale cărei organe sunt așezate în spirală. 2. (Despre substanțe chimice) Care nu conține atomi legați în ciclu în molecula sa. – Din fr. acyclique.

DOOM

acíclic (-ci-clic) adj. m., pl. acíclici; f. acíclică, pl. acíclice

acicul
ACÍCUL, aciculi, s. m. 1. Spin mic, subțire și drept care se găsește la unele plante. 2. Fir de păr de forma unui ghimpe la unele specii de viermi. – Din fr. acicule.

DOOM

acícul s. m., pl. acículi

acicular
ACICULÁR, -Ă, aciculari, -e, adj. În formă de ac. – Din fr. aciculaire.

DOOM

aciculár adj. m., pl. aciculári; f. aciculáră, pl. aciculáre

aciculara
ACICULÁR, -Ă, aciculari, -e, adj. În formă de ac. – Din fr. aciculaire.

DOOM

aciculár adj. m., pl. aciculári; f. aciculáră, pl. aciculáre

aciculare
ACICULÁR, -Ă, aciculari, -e, adj. În formă de ac. – Din fr. aciculaire.

DOOM

aciculár adj. m., pl. aciculári; f. aciculáră, pl. aciculáre

acicularei
ACICULÁR, -Ă, aciculari, -e, adj. În formă de ac. – Din fr. aciculaire.

DOOM

aciculár adj. m., pl. aciculári; f. aciculáră, pl. aciculáre

acicularele
ACICULÁR, -Ă, aciculari, -e, adj. În formă de ac. – Din fr. aciculaire.

DOOM

aciculár adj. m., pl. aciculári; f. aciculáră, pl. aciculáre

acicularelor
ACICULÁR, -Ă, aciculari, -e, adj. În formă de ac. – Din fr. aciculaire.

DOOM

aciculár adj. m., pl. aciculári; f. aciculáră, pl. aciculáre

aciculari
ACICULÁR, -Ă, aciculari, -e, adj. În formă de ac. – Din fr. aciculaire.

DOOM

aciculár adj. m., pl. aciculári; f. aciculáră, pl. aciculáre

acicularii
ACICULÁR, -Ă, aciculari, -e, adj. În formă de ac. – Din fr. aciculaire.

DOOM

aciculár adj. m., pl. aciculári; f. aciculáră, pl. aciculáre

acicularilor
ACICULÁR, -Ă, aciculari, -e, adj. În formă de ac. – Din fr. aciculaire.

DOOM

aciculár adj. m., pl. aciculári; f. aciculáră, pl. aciculáre

acicularul
ACICULÁR, -Ă, aciculari, -e, adj. În formă de ac. – Din fr. aciculaire.

DOOM

aciculár adj. m., pl. aciculári; f. aciculáră, pl. aciculáre

acicularului
ACICULÁR, -Ă, aciculari, -e, adj. În formă de ac. – Din fr. aciculaire.

DOOM

aciculár adj. m., pl. aciculári; f. aciculáră, pl. aciculáre

aciculi
ACÍCUL, aciculi, s. m. 1. Spin mic, subțire și drept care se găsește la unele plante. 2. Fir de păr de forma unui ghimpe la unele specii de viermi. – Din fr. acicule.

DOOM

acícul s. m., pl. acículi

aciculii
ACÍCUL, aciculi, s. m. 1. Spin mic, subțire și drept care se găsește la unele plante. 2. Fir de păr de forma unui ghimpe la unele specii de viermi. – Din fr. acicule.

DOOM

acícul s. m., pl. acículi

aciculilor
ACÍCUL, aciculi, s. m. 1. Spin mic, subțire și drept care se găsește la unele plante. 2. Fir de păr de forma unui ghimpe la unele specii de viermi. – Din fr. acicule.

DOOM

acícul s. m., pl. acículi

aciculul
ACÍCUL, aciculi, s. m. 1. Spin mic, subțire și drept care se găsește la unele plante. 2. Fir de păr de forma unui ghimpe la unele specii de viermi. – Din fr. acicule.

DOOM

acícul s. m., pl. acículi

aciculului
ACÍCUL, aciculi, s. m. 1. Spin mic, subțire și drept care se găsește la unele plante. 2. Fir de păr de forma unui ghimpe la unele specii de viermi. – Din fr. acicule.

DOOM

acícul s. m., pl. acículi

acid
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acid
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acida
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acida
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acidalia
Acidalia, denumire dată Aphroditei după o fîntînă cu același nume, situată în Boeotia și care-i era consacrată.

acidamina
ACIDAMÍNĂ, acidamine, s. f. Produs obținut prin transformarea treptată a albuminoidelor alimentare. – Din fr. acidamine.

DOOM

acidamínă (-ci-da- / -cid-a-) s. f., g.-d. art. acidamínei; pl. acidamíne

acidamine
ACIDAMÍNĂ, acidamine, s. f. Produs obținut prin transformarea treptată a albuminoidelor alimentare. – Din fr. acidamine.

DOOM

acidamínă (-ci-da- / -cid-a-) s. f., g.-d. art. acidamínei; pl. acidamíne

acidaminei
ACIDAMÍNĂ, acidamine, s. f. Produs obținut prin transformarea treptată a albuminoidelor alimentare. – Din fr. acidamine.

DOOM

acidamínă (-ci-da- / -cid-a-) s. f., g.-d. art. acidamínei; pl. acidamíne

acidaminele
ACIDAMÍNĂ, acidamine, s. f. Produs obținut prin transformarea treptată a albuminoidelor alimentare. – Din fr. acidamine.

DOOM

acidamínă (-ci-da- / -cid-a-) s. f., g.-d. art. acidamínei; pl. acidamíne

acidaminelor
ACIDAMÍNĂ, acidamine, s. f. Produs obținut prin transformarea treptată a albuminoidelor alimentare. – Din fr. acidamine.

DOOM

acidamínă (-ci-da- / -cid-a-) s. f., g.-d. art. acidamínei; pl. acidamíne

acide
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acide
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acidei
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acidei
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acidele
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acidele
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acidelor
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acidelor
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acidi
ACIDO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „acid”. [Var. acidi-. / < lat. acidus – acru].

acidifiant
ACIDIFIÁNT, -Ă adj. Care transformă în acid. [Pron. -fi-ant. / < fr. acidifiant].

acidifianta
ACIDIFIÁNT, -Ă adj. Care transformă în acid. [Pron. -fi-ant. / < fr. acidifiant].

acidifiante
ACIDIFIÁNT, -Ă adj. Care transformă în acid. [Pron. -fi-ant. / < fr. acidifiant].

acidifiantei
ACIDIFIÁNT, -Ă adj. Care transformă în acid. [Pron. -fi-ant. / < fr. acidifiant].

acidifiantele
ACIDIFIÁNT, -Ă adj. Care transformă în acid. [Pron. -fi-ant. / < fr. acidifiant].

acidifiantelor
ACIDIFIÁNT, -Ă adj. Care transformă în acid. [Pron. -fi-ant. / < fr. acidifiant].

acidifiantul
ACIDIFIÁNT, -Ă adj. Care transformă în acid. [Pron. -fi-ant. / < fr. acidifiant].

acidifiantului
ACIDIFIÁNT, -Ă adj. Care transformă în acid. [Pron. -fi-ant. / < fr. acidifiant].

acidifianți
ACIDIFIÁNT, -Ă adj. Care transformă în acid. [Pron. -fi-ant. / < fr. acidifiant].

acidifianții
ACIDIFIÁNT, -Ă adj. Care transformă în acid. [Pron. -fi-ant. / < fr. acidifiant].

acidifianților
ACIDIFIÁNT, -Ă adj. Care transformă în acid. [Pron. -fi-ant. / < fr. acidifiant].

acidific
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidifica
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidificai
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidificam
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidificare
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidificare
ACIDIFICÁRE, acidificări, s. f. Acțiunea de a (se) acidifica. – V. acidifica.

DOOM

acidificáre s. f., g.-d. art. acidificắrii; pl. acidificắri

acidificarea
ACIDIFICÁRE, acidificări, s. f. Acțiunea de a (se) acidifica. – V. acidifica.

DOOM

acidificáre s. f., g.-d. art. acidificắrii; pl. acidificắri

acidificară
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidificarăm
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidificarăți
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidificase
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidificasem
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidificaseră
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidificaserăm
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidificaserăți
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidificaseși
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidificaseți
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidificat
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidificat
ACIDIFICÁT, -Ă, acidificați, -te, adj. Transformat în acid. – V. acidifica.

acidificau
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidificași
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidificați
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidifice
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidifici
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidificând
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidificînd
ACIDIFICÁ, acidífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

DOOM

acidificá (a ~) vb., ind. prez. 3 acidífică

acidificări
ACIDIFICÁRE, acidificări, s. f. Acțiunea de a (se) acidifica. – V. acidifica.

DOOM

acidificáre s. f., g.-d. art. acidificắrii; pl. acidificắri

acidificării
ACIDIFICÁRE, acidificări, s. f. Acțiunea de a (se) acidifica. – V. acidifica.

DOOM

acidificáre s. f., g.-d. art. acidificắrii; pl. acidificắri

acidificările
ACIDIFICÁRE, acidificări, s. f. Acțiunea de a (se) acidifica. – V. acidifica.

DOOM

acidificáre s. f., g.-d. art. acidificắrii; pl. acidificắri

acidificărilor
ACIDIFICÁRE, acidificări, s. f. Acțiunea de a (se) acidifica. – V. acidifica.

DOOM

acidificáre s. f., g.-d. art. acidificắrii; pl. acidificắri

acidimetre
ACIDIMÉTRU, acidimetre, s. n. Aparat pentru măsurarea concentrației de ioni de hidrogen a unei soluții. – Din fr. acidimètre.

DOOM

acidimétru (-me-tru) s. n., art. acidimétrul; pl. acidimétre

acidimetrele
ACIDIMÉTRU, acidimetre, s. n. Aparat pentru măsurarea concentrației de ioni de hidrogen a unei soluții. – Din fr. acidimètre.

DOOM

acidimétru (-me-tru) s. n., art. acidimétrul; pl. acidimétre

acidimetrelor
ACIDIMÉTRU, acidimetre, s. n. Aparat pentru măsurarea concentrației de ioni de hidrogen a unei soluții. – Din fr. acidimètre.

DOOM

acidimétru (-me-tru) s. n., art. acidimétrul; pl. acidimétre

acidimetria
ACIDIMETRÍE, acidimetrii, s. f. Metodă volumetrică de determinare a concentrației unui acid prin neutralizare cu o bază. – Din fr. acidimétrie.

DOOM

acidimetríe (-me-tri-) s. f., art. acidimetría, g.-d. art. acidimetríei; pl. acidimetríi, art. acidimetríile

acidimetric
ACIDIMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la acidimetrie. [< fr. acidimétrique].

acidimetrie
ACIDIMETRÍE, acidimetrii, s. f. Metodă volumetrică de determinare a concentrației unui acid prin neutralizare cu o bază. – Din fr. acidimétrie.

DOOM

acidimetríe (-me-tri-) s. f., art. acidimetría, g.-d. art. acidimetríei; pl. acidimetríi, art. acidimetríile

acidimetriei
ACIDIMETRÍE, acidimetrii, s. f. Metodă volumetrică de determinare a concentrației unui acid prin neutralizare cu o bază. – Din fr. acidimétrie.

DOOM

acidimetríe (-me-tri-) s. f., art. acidimetría, g.-d. art. acidimetríei; pl. acidimetríi, art. acidimetríile

acidimetrii
ACIDIMETRÍE, acidimetrii, s. f. Metodă volumetrică de determinare a concentrației unui acid prin neutralizare cu o bază. – Din fr. acidimétrie.

DOOM

acidimetríe (-me-tri-) s. f., art. acidimetría, g.-d. art. acidimetríei; pl. acidimetríi, art. acidimetríile

acidimetriile
ACIDIMETRÍE, acidimetrii, s. f. Metodă volumetrică de determinare a concentrației unui acid prin neutralizare cu o bază. – Din fr. acidimétrie.

DOOM

acidimetríe (-me-tri-) s. f., art. acidimetría, g.-d. art. acidimetríei; pl. acidimetríi, art. acidimetríile

acidimetriilor
ACIDIMETRÍE, acidimetrii, s. f. Metodă volumetrică de determinare a concentrației unui acid prin neutralizare cu o bază. – Din fr. acidimétrie.

DOOM

acidimetríe (-me-tri-) s. f., art. acidimetría, g.-d. art. acidimetríei; pl. acidimetríi, art. acidimetríile

acidimetru
ACIDIMÉTRU, acidimetre, s. n. Aparat pentru măsurarea concentrației de ioni de hidrogen a unei soluții. – Din fr. acidimètre.

DOOM

acidimétru (-me-tru) s. n., art. acidimétrul; pl. acidimétre

acidimetrul
ACIDIMÉTRU, acidimetre, s. n. Aparat pentru măsurarea concentrației de ioni de hidrogen a unei soluții. – Din fr. acidimètre.

DOOM

acidimétru (-me-tru) s. n., art. acidimétrul; pl. acidimétre

acidimetrului
ACIDIMÉTRU, acidimetre, s. n. Aparat pentru măsurarea concentrației de ioni de hidrogen a unei soluții. – Din fr. acidimètre.

DOOM

acidimétru (-me-tru) s. n., art. acidimétrul; pl. acidimétre

aciditate
ACIDITÁTE s. f. Grad de concentrație de ioni de hidrogen sau cantitatea totală de acid dintr-o soluție. ♦ Proprietatea de a fi acid. ◊ Aciditate gastrică = gradul de aciditate a sucului gastric, conferit de prezența acidului clorhidric, clorului, pepsinei și acidului lactic. – Din fr. acidité, lat. aciditas, -atis.

DOOM

aciditáte s. f., g.-d. art. aciditắții

aciditatea
ACIDITÁTE s. f. Grad de concentrație de ioni de hidrogen sau cantitatea totală de acid dintr-o soluție. ♦ Proprietatea de a fi acid. ◊ Aciditate gastrică = gradul de aciditate a sucului gastric, conferit de prezența acidului clorhidric, clorului, pepsinei și acidului lactic. – Din fr. acidité, lat. aciditas, -atis.

DOOM

aciditáte s. f., g.-d. art. aciditắții

acidități
ACIDITÁTE s. f. Grad de concentrație de ioni de hidrogen sau cantitatea totală de acid dintr-o soluție. ♦ Proprietatea de a fi acid. ◊ Aciditate gastrică = gradul de aciditate a sucului gastric, conferit de prezența acidului clorhidric, clorului, pepsinei și acidului lactic. – Din fr. acidité, lat. aciditas, -atis.

DOOM

aciditáte s. f., g.-d. art. aciditắții

acidității
ACIDITÁTE s. f. Grad de concentrație de ioni de hidrogen sau cantitatea totală de acid dintr-o soluție. ♦ Proprietatea de a fi acid. ◊ Aciditate gastrică = gradul de aciditate a sucului gastric, conferit de prezența acidului clorhidric, clorului, pepsinei și acidului lactic. – Din fr. acidité, lat. aciditas, -atis.

DOOM

aciditáte s. f., g.-d. art. aciditắții

acidizare
ACIDIZÁRE s.f. Acidulare. [Cf. fr. acidisation].

acidizarea
ACIDIZÁRE s.f. Acidulare. [Cf. fr. acidisation].

acidizări
ACIDIZÁRE s.f. Acidulare. [Cf. fr. acidisation].

acidizării
ACIDIZÁRE s.f. Acidulare. [Cf. fr. acidisation].

acidizările
ACIDIZÁRE s.f. Acidulare. [Cf. fr. acidisation].

acidizărilor
ACIDIZÁRE s.f. Acidulare. [Cf. fr. acidisation].

acido
ACIDO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „acid”. [Var. acidi-. / < lat. acidus – acru].

acidofil
ACIDOFÍL, -Ă, acidofili, -e, adj. (În sintagmele) Plante acidofile = plante care se pot dezvolta pe soluri cu aciditate mare. Lapte acidofil = produs lactat dietetic de culoare albă-gălbuie, preparat din lapte de vacă sterilizat, cu un anumit conținut de bacterii și fermentat. – Din fr. acidophile.

DOOM

acidofíl adj. m., pl. acidofíli; f. acidofílă, pl. acidofíle

acidofila
ACIDOFÍL, -Ă, acidofili, -e, adj. (În sintagmele) Plante acidofile = plante care se pot dezvolta pe soluri cu aciditate mare. Lapte acidofil = produs lactat dietetic de culoare albă-gălbuie, preparat din lapte de vacă sterilizat, cu un anumit conținut de bacterii și fermentat. – Din fr. acidophile.

DOOM

acidofíl adj. m., pl. acidofíli; f. acidofílă, pl. acidofíle

acidofile
ACIDOFÍL, -Ă, acidofili, -e, adj. (În sintagmele) Plante acidofile = plante care se pot dezvolta pe soluri cu aciditate mare. Lapte acidofil = produs lactat dietetic de culoare albă-gălbuie, preparat din lapte de vacă sterilizat, cu un anumit conținut de bacterii și fermentat. – Din fr. acidophile.

DOOM

acidofíl adj. m., pl. acidofíli; f. acidofílă, pl. acidofíle

acidofilei
ACIDOFÍL, -Ă, acidofili, -e, adj. (În sintagmele) Plante acidofile = plante care se pot dezvolta pe soluri cu aciditate mare. Lapte acidofil = produs lactat dietetic de culoare albă-gălbuie, preparat din lapte de vacă sterilizat, cu un anumit conținut de bacterii și fermentat. – Din fr. acidophile.

DOOM

acidofíl adj. m., pl. acidofíli; f. acidofílă, pl. acidofíle

acidofilele
ACIDOFÍL, -Ă, acidofili, -e, adj. (În sintagmele) Plante acidofile = plante care se pot dezvolta pe soluri cu aciditate mare. Lapte acidofil = produs lactat dietetic de culoare albă-gălbuie, preparat din lapte de vacă sterilizat, cu un anumit conținut de bacterii și fermentat. – Din fr. acidophile.

DOOM

acidofíl adj. m., pl. acidofíli; f. acidofílă, pl. acidofíle

acidofilelor
ACIDOFÍL, -Ă, acidofili, -e, adj. (În sintagmele) Plante acidofile = plante care se pot dezvolta pe soluri cu aciditate mare. Lapte acidofil = produs lactat dietetic de culoare albă-gălbuie, preparat din lapte de vacă sterilizat, cu un anumit conținut de bacterii și fermentat. – Din fr. acidophile.

DOOM

acidofíl adj. m., pl. acidofíli; f. acidofílă, pl. acidofíle

acidofili
ACIDOFÍL, -Ă, acidofili, -e, adj. (În sintagmele) Plante acidofile = plante care se pot dezvolta pe soluri cu aciditate mare. Lapte acidofil = produs lactat dietetic de culoare albă-gălbuie, preparat din lapte de vacă sterilizat, cu un anumit conținut de bacterii și fermentat. – Din fr. acidophile.

DOOM

acidofíl adj. m., pl. acidofíli; f. acidofílă, pl. acidofíle

acidofilia
ACIDOFILÍE s.f. Însușirea de a fi acidofil; oxifilie. [Gen. -iei. / < fr. acidophilie].

acidofilie
ACIDOFILÍE s.f. Însușirea de a fi acidofil; oxifilie. [Gen. -iei. / < fr. acidophilie].

acidofiliei
ACIDOFILÍE s.f. Însușirea de a fi acidofil; oxifilie. [Gen. -iei. / < fr. acidophilie].

acidofilii
ACIDOFÍL, -Ă, acidofili, -e, adj. (În sintagmele) Plante acidofile = plante care se pot dezvolta pe soluri cu aciditate mare. Lapte acidofil = produs lactat dietetic de culoare albă-gălbuie, preparat din lapte de vacă sterilizat, cu un anumit conținut de bacterii și fermentat. – Din fr. acidophile.

DOOM

acidofíl adj. m., pl. acidofíli; f. acidofílă, pl. acidofíle

acidofilii
ACIDOFILÍE s.f. Însușirea de a fi acidofil; oxifilie. [Gen. -iei. / < fr. acidophilie].

acidofiliile
ACIDOFILÍE s.f. Însușirea de a fi acidofil; oxifilie. [Gen. -iei. / < fr. acidophilie].

acidofiliilor
ACIDOFILÍE s.f. Însușirea de a fi acidofil; oxifilie. [Gen. -iei. / < fr. acidophilie].

acidofililor
ACIDOFÍL, -Ă, acidofili, -e, adj. (În sintagmele) Plante acidofile = plante care se pot dezvolta pe soluri cu aciditate mare. Lapte acidofil = produs lactat dietetic de culoare albă-gălbuie, preparat din lapte de vacă sterilizat, cu un anumit conținut de bacterii și fermentat. – Din fr. acidophile.

DOOM

acidofíl adj. m., pl. acidofíli; f. acidofílă, pl. acidofíle

acidofilul
ACIDOFÍL, -Ă, acidofili, -e, adj. (În sintagmele) Plante acidofile = plante care se pot dezvolta pe soluri cu aciditate mare. Lapte acidofil = produs lactat dietetic de culoare albă-gălbuie, preparat din lapte de vacă sterilizat, cu un anumit conținut de bacterii și fermentat. – Din fr. acidophile.

DOOM

acidofíl adj. m., pl. acidofíli; f. acidofílă, pl. acidofíle

acidofilului
ACIDOFÍL, -Ă, acidofili, -e, adj. (În sintagmele) Plante acidofile = plante care se pot dezvolta pe soluri cu aciditate mare. Lapte acidofil = produs lactat dietetic de culoare albă-gălbuie, preparat din lapte de vacă sterilizat, cu un anumit conținut de bacterii și fermentat. – Din fr. acidophile.

DOOM

acidofíl adj. m., pl. acidofíli; f. acidofílă, pl. acidofíle

acidoliza
ACIDOLÍZĂ s.f. (Chim.) Operație prin care un acid înlocuiește un alt acid dintr-un ester. [< germ. Azidolise].

acidolize
ACIDOLÍZĂ s.f. (Chim.) Operație prin care un acid înlocuiește un alt acid dintr-un ester. [< germ. Azidolise].

acidolizei
ACIDOLÍZĂ s.f. (Chim.) Operație prin care un acid înlocuiește un alt acid dintr-un ester. [< germ. Azidolise].

acidolizele
ACIDOLÍZĂ s.f. (Chim.) Operație prin care un acid înlocuiește un alt acid dintr-un ester. [< germ. Azidolise].

acidolizelor
ACIDOLÍZĂ s.f. (Chim.) Operație prin care un acid înlocuiește un alt acid dintr-un ester. [< germ. Azidolise].

acidometru
ACIDOMÉTRU s.n. v. acidimetru.

acidorezistent
ACIDOREZISTÉNT, -Ă adj. (Despre bacterii) Care prezintă acidorezistență. [Cf. fr. acido-résistant].

acidorezistenta
ACIDOREZISTÉNT, -Ă adj. (Despre bacterii) Care prezintă acidorezistență. [Cf. fr. acido-résistant].

acidorezistente
ACIDOREZISTÉNT, -Ă adj. (Despre bacterii) Care prezintă acidorezistență. [Cf. fr. acido-résistant].

acidorezistentei
ACIDOREZISTÉNT, -Ă adj. (Despre bacterii) Care prezintă acidorezistență. [Cf. fr. acido-résistant].

acidorezistentele
ACIDOREZISTÉNT, -Ă adj. (Despre bacterii) Care prezintă acidorezistență. [Cf. fr. acido-résistant].

acidorezistentelor
ACIDOREZISTÉNT, -Ă adj. (Despre bacterii) Care prezintă acidorezistență. [Cf. fr. acido-résistant].

acidorezistentul
ACIDOREZISTÉNT, -Ă adj. (Despre bacterii) Care prezintă acidorezistență. [Cf. fr. acido-résistant].

acidorezistentului
ACIDOREZISTÉNT, -Ă adj. (Despre bacterii) Care prezintă acidorezistență. [Cf. fr. acido-résistant].

acidorezistența
ACIDOREZISTÉNȚĂ s. f. Proprietate a unor bacterii colorate cu anilină de a rezista la acțiunea decolorantă a acizilor. – Acid + rezistență.

DOOM

acidorezisténță s. f., g.-d. art. acidorezisténței

acidorezistențe
ACIDOREZISTÉNȚĂ s. f. Proprietate a unor bacterii colorate cu anilină de a rezista la acțiunea decolorantă a acizilor. – Acid + rezistență.

DOOM

acidorezisténță s. f., g.-d. art. acidorezisténței

acidorezistenței
ACIDOREZISTÉNȚĂ s. f. Proprietate a unor bacterii colorate cu anilină de a rezista la acțiunea decolorantă a acizilor. – Acid + rezistență.

DOOM

acidorezisténță s. f., g.-d. art. acidorezisténței

acidorezistenți
ACIDOREZISTÉNT, -Ă adj. (Despre bacterii) Care prezintă acidorezistență. [Cf. fr. acido-résistant].

acidorezistenții
ACIDOREZISTÉNT, -Ă adj. (Despre bacterii) Care prezintă acidorezistență. [Cf. fr. acido-résistant].

acidorezistenților
ACIDOREZISTÉNT, -Ă adj. (Despre bacterii) Care prezintă acidorezistență. [Cf. fr. acido-résistant].

acidoză
ACIDÓZĂ s. f. Creștere a acidității și reducere a rezervei alcaline din sânge, din cauza unor tulburări funcționale în organism. – Din fr. acidose.

DOOM

acidóză s. f., g.-d. art. acidózei

acidul
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acidul
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acidula
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidulai
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidulam
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidulare
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidulare
ACIDULÁRE, acidulări, s. f. Acțiunea de a acidula. – V. acidula.

DOOM

aciduláre s. f., g.-d. art. acidulắrii; pl. acidulắri

acidularea
ACIDULÁRE, acidulări, s. f. Acțiunea de a acidula. – V. acidula.

DOOM

aciduláre s. f., g.-d. art. acidulắrii; pl. acidulắri

acidulară
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidularăm
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidularăți
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidulase
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidulasem
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidulaseră
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidulaserăm
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidulaserăți
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidulaseși
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidulaseți
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidulat
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidulat
ACIDULÁT, -Ă, acidulați, -te, adj. Amestecat cu un acid; ușor acrit. – V. acidula.

acidulata
ACIDULÁT, -Ă, acidulați, -te, adj. Amestecat cu un acid; ușor acrit. – V. acidula.

acidulate
ACIDULÁT, -Ă, acidulați, -te, adj. Amestecat cu un acid; ușor acrit. – V. acidula.

acidulatei
ACIDULÁT, -Ă, acidulați, -te, adj. Amestecat cu un acid; ușor acrit. – V. acidula.

acidulatele
ACIDULÁT, -Ă, acidulați, -te, adj. Amestecat cu un acid; ușor acrit. – V. acidula.

acidulatelor
ACIDULÁT, -Ă, acidulați, -te, adj. Amestecat cu un acid; ușor acrit. – V. acidula.

acidulatul
ACIDULÁT, -Ă, acidulați, -te, adj. Amestecat cu un acid; ușor acrit. – V. acidula.

acidulatului
ACIDULÁT, -Ă, acidulați, -te, adj. Amestecat cu un acid; ușor acrit. – V. acidula.

acidulau
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidulași
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidulați
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidulați
ACIDULÁT, -Ă, acidulați, -te, adj. Amestecat cu un acid; ușor acrit. – V. acidula.

acidulații
ACIDULÁT, -Ă, acidulați, -te, adj. Amestecat cu un acid; ușor acrit. – V. acidula.

acidulaților
ACIDULÁT, -Ă, acidulați, -te, adj. Amestecat cu un acid; ușor acrit. – V. acidula.

acidulează
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidulez
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

aciduleze
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidulezi
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidului
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acidului
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acidulând
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidulînd
ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

DOOM

acidulá (a ~) vb., ind. prez. 3 aciduleáză

acidulări
ACIDULÁRE, acidulări, s. f. Acțiunea de a acidula. – V. acidula.

DOOM

aciduláre s. f., g.-d. art. acidulắrii; pl. acidulắri

acidulării
ACIDULÁRE, acidulări, s. f. Acțiunea de a acidula. – V. acidula.

DOOM

aciduláre s. f., g.-d. art. acidulắrii; pl. acidulắri

acidulările
ACIDULÁRE, acidulări, s. f. Acțiunea de a acidula. – V. acidula.

DOOM

aciduláre s. f., g.-d. art. acidulắrii; pl. acidulắri

acidulărilor
ACIDULÁRE, acidulări, s. f. Acțiunea de a acidula. – V. acidula.

DOOM

aciduláre s. f., g.-d. art. acidulắrii; pl. acidulắri

aciduria
ACIDURÍE s.f. (Med.) Prezența excesivă a unui acid în urină. [< fr. acidurie].

acidurie
ACIDURÍE s.f. (Med.) Prezența excesivă a unui acid în urină. [< fr. acidurie].

aciduriei
ACIDURÍE s.f. (Med.) Prezența excesivă a unui acid în urină. [< fr. acidurie].

acidurii
ACIDURÍE s.f. (Med.) Prezența excesivă a unui acid în urină. [< fr. acidurie].

aciduriile
ACIDURÍE s.f. (Med.) Prezența excesivă a unui acid în urină. [< fr. acidurie].

aciduriilor
ACIDURÍE s.f. (Med.) Prezența excesivă a unui acid în urină. [< fr. acidurie].

acii
ACI s. m. (Ban.) Tîmplar. Faber lignarius. Acs. Ats. LEX. MARS., 224. \nEtimologie: magh. ács. \nCf. astaloș, teslar.

acil
ACÍL, acili, s. m. Radical monovalent al unui acid organic. – Din fr. acil.

DOOM

acíl s. m., pl. acíli

acila
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilai
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilam
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilare
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilare
ACILÁRE s.f. (Chim.) Acțiunea de a acila și rezultatul ei. [< acila].

acilară
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilarăm
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilarăți
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilase
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilasem
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilaseră
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilaserăm
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilaserăți
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilaseși
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilaseți
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilat
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilat
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

acilau
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilași
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilați
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilea
AÍCI adv. 1. În acest loc, în aceste locuri (relativ) apropiate de vorbitor. ◊ Expr. (Fam.) Până aici! = destul! ajunge! Pe-aici ți-e drumul! = șterge-o! pleacă! a plecat! a șters-o! A se duce pe-aici încolo = a pleca, a o șterge; a pleca fără urmă, a dispărea. 2. În acest moment, acum. ◊ Expr. Aici i-aici sau aci-i aci = acum e momentul hotărâtor. ♦ (Corelativ) Acum... acum..., când.... când..., ba... ba... 3. (În expr.) Cât pe-aci = aproape să..., gata-gata să..., mai că... [Var.: aci, acía, acílea, aíce, aícea adv.] – Lat. ad-hicce.

DOOM

ací (pop.) adv.

acilează
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilez
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acileze
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilezi
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acili
ACÍL, acili, s. m. Radical monovalent al unui acid organic. – Din fr. acil.

DOOM

acíl s. m., pl. acíli

acilii
ACÍL, acili, s. m. Radical monovalent al unui acid organic. – Din fr. acil.

DOOM

acíl s. m., pl. acíli

acililor
ACÍL, acili, s. m. Radical monovalent al unui acid organic. – Din fr. acil.

DOOM

acíl s. m., pl. acíli

acilor
ACI s. m. (Ban.) Tîmplar. Faber lignarius. Acs. Ats. LEX. MARS., 224. \nEtimologie: magh. ács. \nCf. astaloș, teslar.

acilul
ACÍL, acili, s. m. Radical monovalent al unui acid organic. – Din fr. acil.

DOOM

acíl s. m., pl. acíli

acilului
ACÍL, acili, s. m. Radical monovalent al unui acid organic. – Din fr. acil.

DOOM

acíl s. m., pl. acíli

acilând
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acilînd
ACILÁ, acilez, vb. I. Tranz. A introduce, pe cale chimică, un radical acil în molecula unui compus organic în scopul obținerii de cetone, esteri și amide. – Din fr. aciler.

DOOM

acilá (a ~) vb., ind. prez. 3 acileáză

acin
ACÍN, acine, s. n. Mică dilatație, în formă de boabă de strugure, a capătului terminal al unei glande sau al unei bronhiole. – Din fr. acinus.

DOOM

acín s. n., pl. acíne

acin
ACÍN s.m. (Anat.) Grup de celule glandulare. ♦ Fund de sac al unui canal glandular. [Var. acinus s.m. / < fr. acinus, cf. lat. acinus – ciorchine de strugure].

acine
ACÍN, acine, s. n. Mică dilatație, în formă de boabă de strugure, a capătului terminal al unei glande sau al unei bronhiole. – Din fr. acinus.

DOOM

acín s. n., pl. acíne

acinele
ACÍN, acine, s. n. Mică dilatație, în formă de boabă de strugure, a capătului terminal al unei glande sau al unei bronhiole. – Din fr. acinus.

DOOM

acín s. n., pl. acíne

acinelor
ACÍN, acine, s. n. Mică dilatație, în formă de boabă de strugure, a capătului terminal al unei glande sau al unei bronhiole. – Din fr. acinus.

DOOM

acín s. n., pl. acíne

acinoasa
ACINÓS, -OÁSĂ, acinoși, -oase, adj. Care prezintă acine; care are forma unor boabe de strugure. – Din fr. acineux.

DOOM

acinós adj. m., pl. acinóși; f. acinoásă, pl. acinoáse

acinoase
ACINÓS, -OÁSĂ, acinoși, -oase, adj. Care prezintă acine; care are forma unor boabe de strugure. – Din fr. acineux.

DOOM

acinós adj. m., pl. acinóși; f. acinoásă, pl. acinoáse

acinoasei
ACINÓS, -OÁSĂ, acinoși, -oase, adj. Care prezintă acine; care are forma unor boabe de strugure. – Din fr. acineux.

DOOM

acinós adj. m., pl. acinóși; f. acinoásă, pl. acinoáse

acinoasele
ACINÓS, -OÁSĂ, acinoși, -oase, adj. Care prezintă acine; care are forma unor boabe de strugure. – Din fr. acineux.

DOOM

acinós adj. m., pl. acinóși; f. acinoásă, pl. acinoáse

acinoaselor
ACINÓS, -OÁSĂ, acinoși, -oase, adj. Care prezintă acine; care are forma unor boabe de strugure. – Din fr. acineux.

DOOM

acinós adj. m., pl. acinóși; f. acinoásă, pl. acinoáse

acinos
ACINÓS, -OÁSĂ, acinoși, -oase, adj. Care prezintă acine; care are forma unor boabe de strugure. – Din fr. acineux.

DOOM

acinós adj. m., pl. acinóși; f. acinoásă, pl. acinoáse

acinosul
ACINÓS, -OÁSĂ, acinoși, -oase, adj. Care prezintă acine; care are forma unor boabe de strugure. – Din fr. acineux.

DOOM

acinós adj. m., pl. acinóși; f. acinoásă, pl. acinoáse

acinosului
ACINÓS, -OÁSĂ, acinoși, -oase, adj. Care prezintă acine; care are forma unor boabe de strugure. – Din fr. acineux.

DOOM

acinós adj. m., pl. acinóși; f. acinoásă, pl. acinoáse

acinoși
ACINÓS, -OÁSĂ, acinoși, -oase, adj. Care prezintă acine; care are forma unor boabe de strugure. – Din fr. acineux.

DOOM

acinós adj. m., pl. acinóși; f. acinoásă, pl. acinoáse

acinoșii
ACINÓS, -OÁSĂ, acinoși, -oase, adj. Care prezintă acine; care are forma unor boabe de strugure. – Din fr. acineux.

DOOM

acinós adj. m., pl. acinóși; f. acinoásă, pl. acinoáse

acinoșilor
ACINÓS, -OÁSĂ, acinoși, -oase, adj. Care prezintă acine; care are forma unor boabe de strugure. – Din fr. acineux.

DOOM

acinós adj. m., pl. acinóși; f. acinoásă, pl. acinoáse

acinul
ACÍN, acine, s. n. Mică dilatație, în formă de boabă de strugure, a capătului terminal al unei glande sau al unei bronhiole. – Din fr. acinus.

DOOM

acín s. n., pl. acíne

acinului
ACÍN, acine, s. n. Mică dilatație, în formă de boabă de strugure, a capătului terminal al unei glande sau al unei bronhiole. – Din fr. acinus.

DOOM

acín s. n., pl. acíne

acinus
ACÍNUS s.m. v. acin.

acioaia
ACIOÁIE s. f. (Pop.) Nume dat unor metale sau aliaje; obiect făcut dintr-un astfel de metal sau aliaj. [Pr.: -ci-oa-] – Cf. it. acciaio „oțel”.

DOOM

acioáie (pop.) (-ci-oa-) s. f., art. acioáia, g.-d. acioáie, art. acioáiei

acioaie
ACIOÁIE s. f. (Pop.) Nume dat unor metale sau aliaje; obiect făcut dintr-un astfel de metal sau aliaj. [Pr.: -ci-oa-] – Cf. it. acciaio „oțel”.

DOOM

acioáie (pop.) (-ci-oa-) s. f., art. acioáia, g.-d. acioáie, art. acioáiei

acioaiei
ACIOÁIE s. f. (Pop.) Nume dat unor metale sau aliaje; obiect făcut dintr-un astfel de metal sau aliaj. [Pr.: -ci-oa-] – Cf. it. acciaio „oțel”.

DOOM

acioáie (pop.) (-ci-oa-) s. f., art. acioáia, g.-d. acioáie, art. acioáiei

acioala
ACIOÁLĂ, acioale, s. f. (Rar) Adăpost, locuință, casă. – Din aciola (derivat regresiv).

DOOM

acioálă (rar) (-cioa-) s. f., g.-d. art. acioálei; pl. acioále

acioale
ACIOÁLĂ, acioale, s. f. (Rar) Adăpost, locuință, casă. – Din aciola (derivat regresiv).

DOOM

acioálă (rar) (-cioa-) s. f., g.-d. art. acioálei; pl. acioále

acioalei
ACIOÁLĂ, acioale, s. f. (Rar) Adăpost, locuință, casă. – Din aciola (derivat regresiv).

DOOM

acioálă (rar) (-cioa-) s. f., g.-d. art. acioálei; pl. acioále

acioalele
ACIOÁLĂ, acioale, s. f. (Rar) Adăpost, locuință, casă. – Din aciola (derivat regresiv).

DOOM

acioálă (rar) (-cioa-) s. f., g.-d. art. acioálei; pl. acioále

acioalelor
ACIOÁLĂ, acioale, s. f. (Rar) Adăpost, locuință, casă. – Din aciola (derivat regresiv).

DOOM

acioálă (rar) (-cioa-) s. f., g.-d. art. acioálei; pl. acioále

aciola
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolai
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolam
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolare
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolare
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

aciolară
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolarăm
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolarăți
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolase
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolasem
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolaseră
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolaserăm
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolaserăți
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolaseși
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolaseți
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolat
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolat
aciolat, -ă, aciolați, -te adj. arestat

aciolau
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolași
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolați
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolează
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolez
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

acioleze
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolezi
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolisi
aciolisi, aciolisesc v. t. (intl.) 1. a urmări, a persecuta, a prigoni 2. a supune unui tratament tiranic 3. a fila 4. a aresta

aciolisire
aciolisi, aciolisesc v. t. (intl.) 1. a urmări, a persecuta, a prigoni 2. a supune unui tratament tiranic 3. a fila 4. a aresta

aciolisit
aciolisit, -ă, aciolisiți, -te adj. (intl.) 1. urmărit, filat, supravegheat 2. arestat

aciolând
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

aciolînd
ACIOLÁ, aciolez, vb. I. Refl. (Rar) A se aciua. – Cf. aciua.

DOOM

!aciolá (a se ~) (rar) (-cio-) vb. refl., ind. prez. 3 se acioleáză

acipensericultura
ACIPENSERICULTÚRĂ s. f. Ramură a pisciculturii care se ocupă cu cultura sturionilor. – Acipenserid + cultură.

DOOM

acipensericultúră s. f., g.-d. art. acipensericultúrii

acipensericulturi
ACIPENSERICULTÚRĂ s. f. Ramură a pisciculturii care se ocupă cu cultura sturionilor. – Acipenserid + cultură.

DOOM

acipensericultúră s. f., g.-d. art. acipensericultúrii

acipensericulturii
ACIPENSERICULTÚRĂ s. f. Ramură a pisciculturii care se ocupă cu cultura sturionilor. – Acipenserid + cultură.

DOOM

acipensericultúră s. f., g.-d. art. acipensericultúrii

acipenserid
ACIPENSERÍD, acipenserizi, s. m. (Zool.) Sturion. – Cf. lat. acipenser.

DOOM

acipenseríd s. m., pl. acipenserízi

acipenseridul
ACIPENSERÍD, acipenserizi, s. m. (Zool.) Sturion. – Cf. lat. acipenser.

DOOM

acipenseríd s. m., pl. acipenserízi

acipenseridului
ACIPENSERÍD, acipenserizi, s. m. (Zool.) Sturion. – Cf. lat. acipenser.

DOOM

acipenseríd s. m., pl. acipenserízi

acipenserizi
ACIPENSERÍD, acipenserizi, s. m. (Zool.) Sturion. – Cf. lat. acipenser.

DOOM

acipenseríd s. m., pl. acipenserízi

acipenserizii
ACIPENSERÍD, acipenserizi, s. m. (Zool.) Sturion. – Cf. lat. acipenser.

DOOM

acipenseríd s. m., pl. acipenserízi

acipenserizilor
ACIPENSERÍD, acipenserizi, s. m. (Zool.) Sturion. – Cf. lat. acipenser.

DOOM

acipenseríd s. m., pl. acipenserízi

acir
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

acira
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

acirai
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

aciram
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

acirare
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

acirare
ACIRÁ, acír, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var.: acerá vb.I] – Et. nec.

acirară
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

acirarăm
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

acirarăți
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

acirase
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

acirasem
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

aciraseră
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

aciraserăm
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

aciraserăți
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

aciraseși
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

aciraseți
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

acirat
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

acirau
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

acirași
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

acirați
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

acire
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

aciri
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

acirând
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

acirînd
ACIRÁ, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acerá vb. I] – Et. nec.

DOOM

acirá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 acíră

aciră
ACÍRĂ s. f. v. aceră.

acis
Acis, tînăr păstor din Sicilia, fiul lui Faunus și al nimfei Symaethis. Iubit de Galatea, Acis trezește gelozia ciclopului Polyphemus, care-l ucide, strivindu-l sub o stîncă. Nefericitul tînăr e metamorfozat de Galatea într-un rîu ce-i poartă numele și care izvorăște din muntele Aetna.

aciua
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuai
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuam
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuare
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuare
ACIUÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) aciua și rezultatul ei. [Pr.: -ciu-a-] – V. aciua.

DOOM

aciuáre (-ciu-a-) s. f., g.-d. art. aciuắrii (-ciu-ă-)

aciuarea
ACIUÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) aciua și rezultatul ei. [Pr.: -ciu-a-] – V. aciua.

DOOM

aciuáre (-ciu-a-) s. f., g.-d. art. aciuắrii (-ciu-ă-)

aciuară
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuarăm
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuarăți
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuase
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuasem
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuaseră
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuaserăm
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuaserăți
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuaseși
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuaseți
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuat
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuat
ACIUÁT, -Ắ, aciuați, -te, adj. (Pop.) Pripășit. [Pr.: -ciu-at] – V. aciua.

aciuata
ACIUÁT, -Ắ, aciuați, -te, adj. (Pop.) Pripășit. [Pr.: -ciu-at] – V. aciua.

aciuate
ACIUÁT, -Ắ, aciuați, -te, adj. (Pop.) Pripășit. [Pr.: -ciu-at] – V. aciua.

aciuatei
ACIUÁT, -Ắ, aciuați, -te, adj. (Pop.) Pripășit. [Pr.: -ciu-at] – V. aciua.

aciuatele
ACIUÁT, -Ắ, aciuați, -te, adj. (Pop.) Pripășit. [Pr.: -ciu-at] – V. aciua.

aciuatelor
ACIUÁT, -Ắ, aciuați, -te, adj. (Pop.) Pripășit. [Pr.: -ciu-at] – V. aciua.

aciuatul
ACIUÁT, -Ắ, aciuați, -te, adj. (Pop.) Pripășit. [Pr.: -ciu-at] – V. aciua.

aciuatului
ACIUÁT, -Ắ, aciuați, -te, adj. (Pop.) Pripășit. [Pr.: -ciu-at] – V. aciua.

aciuau
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuaș
ACIUÁȘ, aciuașe, s. n. (Rar) Adăpost, refugiu. [Pr.: -ciu-aș] – Aciua + suf. -aș.

DOOM

aciuáș (rar) (-ciu-aș) s. n., pl. aciuáșe

aciuașe
ACIUÁȘ, aciuașe, s. n. (Rar) Adăpost, refugiu. [Pr.: -ciu-aș] – Aciua + suf. -aș.

DOOM

aciuáș (rar) (-ciu-aș) s. n., pl. aciuáșe

aciuașele
ACIUÁȘ, aciuașe, s. n. (Rar) Adăpost, refugiu. [Pr.: -ciu-aș] – Aciua + suf. -aș.

DOOM

aciuáș (rar) (-ciu-aș) s. n., pl. aciuáșe

aciuașelor
ACIUÁȘ, aciuașe, s. n. (Rar) Adăpost, refugiu. [Pr.: -ciu-aș] – Aciua + suf. -aș.

DOOM

aciuáș (rar) (-ciu-aș) s. n., pl. aciuáșe

aciuași
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuașul
ACIUÁȘ, aciuașe, s. n. (Rar) Adăpost, refugiu. [Pr.: -ciu-aș] – Aciua + suf. -aș.

DOOM

aciuáș (rar) (-ciu-aș) s. n., pl. aciuáșe

aciuașului
ACIUÁȘ, aciuașe, s. n. (Rar) Adăpost, refugiu. [Pr.: -ciu-aș] – Aciua + suf. -aș.

DOOM

aciuáș (rar) (-ciu-aș) s. n., pl. aciuáșe

aciuați
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuați
ACIUÁT, -Ắ, aciuați, -te, adj. (Pop.) Pripășit. [Pr.: -ciu-at] – V. aciua.

aciuații
ACIUÁT, -Ắ, aciuați, -te, adj. (Pop.) Pripășit. [Pr.: -ciu-at] – V. aciua.

aciuaților
ACIUÁT, -Ắ, aciuați, -te, adj. (Pop.) Pripășit. [Pr.: -ciu-at] – V. aciua.

aciuează
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuez
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciueze
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuezi
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciui
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuia
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuiai
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuiam
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuiască
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuiat
ACIUIÁ vb. I v. aciua.

aciuiau
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuiați
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuiere
ACIUIÁ vb. I v. aciua.

aciuiesc
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuiește
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuiești
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuii
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuim
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuind
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuire
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuire
ACIUÍ vb. IV v. aciua.

aciuiră
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuirăm
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuirăți
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuise
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuisem
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuiseră
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuiserăm
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuiserăți
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuiseși
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuiseți
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuit
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuit
ACIUÍ vb. IV v. aciua.

aciuiși
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuiți
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciul
ACI s. m. (Ban.) Tîmplar. Faber lignarius. Acs. Ats. LEX. MARS., 224. \nEtimologie: magh. ács. \nCf. astaloș, teslar.

aciului
ACI s. m. (Ban.) Tîmplar. Faber lignarius. Acs. Ats. LEX. MARS., 224. \nEtimologie: magh. ács. \nCf. astaloș, teslar.

aciuând
ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

DOOM

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuări
ACIUÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) aciua și rezultatul ei. [Pr.: -ciu-a-] – V. aciua.

DOOM

aciuáre (-ciu-a-) s. f., g.-d. art. aciuắrii (-ciu-ă-)

aciuării
ACIUÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) aciua și rezultatul ei. [Pr.: -ciu-a-] – V. aciua.

DOOM

aciuáre (-ciu-a-) s. f., g.-d. art. aciuắrii (-ciu-ă-)

aciuările
ACIUÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) aciua și rezultatul ei. [Pr.: -ciu-a-] – V. aciua.

DOOM

aciuáre (-ciu-a-) s. f., g.-d. art. aciuắrii (-ciu-ă-)

aciuărilor
ACIUÁRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) aciua și rezultatul ei. [Pr.: -ciu-a-] – V. aciua.

DOOM

aciuáre (-ciu-a-) s. f., g.-d. art. aciuắrii (-ciu-ă-)

acizi
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acizi
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acizii
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acizii
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acizilor
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

acizilor
ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

DOOM

acíd² s. m., pl. acízi

ackermanni
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

aclam
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclama
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamai
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamam
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamare
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamare
ACLAMÁRE, aclamări, s. f. Acțiunea de a aclama și rezultatul ei; aclamație, ovație. – V. aclama.

DOOM

aclamáre (a-cla-) s. f., g.-d. art. aclamắrii; pl. aclamắri

aclamarea
ACLAMÁRE, aclamări, s. f. Acțiunea de a aclama și rezultatul ei; aclamație, ovație. – V. aclama.

DOOM

aclamáre (a-cla-) s. f., g.-d. art. aclamắrii; pl. aclamắri

aclamară
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamarăm
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamarăți
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamase
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamasem
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamaseră
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamaserăm
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamaserăți
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamaseși
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamaseți
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamat
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamat
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba prin strigăte de bucurie, prin manifestări publice ale entuziasmului; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

aclamau
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamași
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamați
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamația
ACLAMÁȚIE, aclamații, s. f. (Mai ales la pl.) Urale, aplauze prin care o mulțime își manifestă entuziasmul sau aprobarea pentru cineva sau ceva; ovație, aclamare. – Din fr. acclamation, lat. acclamatio.

DOOM

aclamáție (a-cla-, -ți-e) s. f., art. aclamáția (-ți-a), g.-d. art. aclamáției; pl. aclamáții, art. aclamáțiile (-ți-i-)

aclamație
ACLAMÁȚIE, aclamații, s. f. (Mai ales la pl.) Urale, aplauze prin care o mulțime își manifestă entuziasmul sau aprobarea pentru cineva sau ceva; ovație, aclamare. – Din fr. acclamation, lat. acclamatio.

DOOM

aclamáție (a-cla-, -ți-e) s. f., art. aclamáția (-ți-a), g.-d. art. aclamáției; pl. aclamáții, art. aclamáțiile (-ți-i-)

aclamației
ACLAMÁȚIE, aclamații, s. f. (Mai ales la pl.) Urale, aplauze prin care o mulțime își manifestă entuziasmul sau aprobarea pentru cineva sau ceva; ovație, aclamare. – Din fr. acclamation, lat. acclamatio.

DOOM

aclamáție (a-cla-, -ți-e) s. f., art. aclamáția (-ți-a), g.-d. art. aclamáției; pl. aclamáții, art. aclamáțiile (-ți-i-)

aclamații
ACLAMÁȚIE, aclamații, s. f. (Mai ales la pl.) Urale, aplauze prin care o mulțime își manifestă entuziasmul sau aprobarea pentru cineva sau ceva; ovație, aclamare. – Din fr. acclamation, lat. acclamatio.

DOOM

aclamáție (a-cla-, -ți-e) s. f., art. aclamáția (-ți-a), g.-d. art. aclamáției; pl. aclamáții, art. aclamáțiile (-ți-i-)

aclamațiile
ACLAMÁȚIE, aclamații, s. f. (Mai ales la pl.) Urale, aplauze prin care o mulțime își manifestă entuziasmul sau aprobarea pentru cineva sau ceva; ovație, aclamare. – Din fr. acclamation, lat. acclamatio.

DOOM

aclamáție (a-cla-, -ți-e) s. f., art. aclamáția (-ți-a), g.-d. art. aclamáției; pl. aclamáții, art. aclamáțiile (-ți-i-)

aclamațiilor
ACLAMÁȚIE, aclamații, s. f. (Mai ales la pl.) Urale, aplauze prin care o mulțime își manifestă entuziasmul sau aprobarea pentru cineva sau ceva; ovație, aclamare. – Din fr. acclamation, lat. acclamatio.

DOOM

aclamáție (a-cla-, -ți-e) s. f., art. aclamáția (-ți-a), g.-d. art. aclamáției; pl. aclamáții, art. aclamáțiile (-ți-i-)

aclamațiune
ACLAMAȚIÚNE s.f. v. aclamație.

aclame
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclami
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamând
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamînd
ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba, a-și manifesta entuziasmul prin aclamații; a ovaționa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.

DOOM

aclamá (a ~) (a-cla-) vb., ind. prez. 3 aclámă

aclamări
ACLAMÁRE, aclamări, s. f. Acțiunea de a aclama și rezultatul ei; aclamație, ovație. – V. aclama.

DOOM

aclamáre (a-cla-) s. f., g.-d. art. aclamắrii; pl. aclamắri

aclamării
ACLAMÁRE, aclamări, s. f. Acțiunea de a aclama și rezultatul ei; aclamație, ovație. – V. aclama.

DOOM

aclamáre (a-cla-) s. f., g.-d. art. aclamắrii; pl. aclamắri

aclamările
ACLAMÁRE, aclamări, s. f. Acțiunea de a aclama și rezultatul ei; aclamație, ovație. – V. aclama.

DOOM

aclamáre (a-cla-) s. f., g.-d. art. aclamắrii; pl. aclamắri

aclamărilor
ACLAMÁRE, aclamări, s. f. Acțiunea de a aclama și rezultatul ei; aclamație, ovație. – V. aclama.

DOOM

aclamáre (a-cla-) s. f., g.-d. art. aclamắrii; pl. aclamắri

aclimata
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimatai
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimatam
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimatare
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimatare
ACLIMATÁRE s. f. (Înv.) Aclimatizare. – V. aclimata.

DOOM

aclimatáre (înv.) (a-cli-) s. f., g.-d. art. aclimatắrii

aclimatarea
ACLIMATÁRE s. f. (Înv.) Aclimatizare. – V. aclimata.

DOOM

aclimatáre (înv.) (a-cli-) s. f., g.-d. art. aclimatắrii

aclimatară
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimatarăm
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimatarăți
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimatase
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimatasem
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimataseră
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimataserăm
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimataserăți
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimataseși
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimataseți
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimatat
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimatat
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

aclimatau
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimatași
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimatați
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimatează
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimatez
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimateze
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimatezi
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimatiza
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizai
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizam
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizare
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizare
ACLIMATIZÁRE, aclimatizări, s. f. Acțiunea de a (se) aclimatiza și rezultatul ei; aclimatare. – V. aclimatiza.

DOOM

aclimatizáre (a-cli-) s. f., g.-d. art. aclimatizắrii; pl. aclimatizắri

aclimatizară
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizarăm
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizarăți
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizase
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizasem
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizaseră
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizaserăm
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizaserăți
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizaseși
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizaseți
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizat
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizat
ACLIMATIZÁT, -Ă, aclimatizați, -te, adj. Care este adaptat la un mediu nou. – V. aclimatiza.

aclimatizata
ACLIMATIZÁT, -Ă, aclimatizați, -te, adj. Care este adaptat la un mediu nou. – V. aclimatiza.

aclimatizate
ACLIMATIZÁT, -Ă, aclimatizați, -te, adj. Care este adaptat la un mediu nou. – V. aclimatiza.

aclimatizatei
ACLIMATIZÁT, -Ă, aclimatizați, -te, adj. Care este adaptat la un mediu nou. – V. aclimatiza.

aclimatizatele
ACLIMATIZÁT, -Ă, aclimatizați, -te, adj. Care este adaptat la un mediu nou. – V. aclimatiza.

aclimatizatelor
ACLIMATIZÁT, -Ă, aclimatizați, -te, adj. Care este adaptat la un mediu nou. – V. aclimatiza.

aclimatizatul
ACLIMATIZÁT, -Ă, aclimatizați, -te, adj. Care este adaptat la un mediu nou. – V. aclimatiza.

aclimatizatului
ACLIMATIZÁT, -Ă, aclimatizați, -te, adj. Care este adaptat la un mediu nou. – V. aclimatiza.

aclimatizau
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizași
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizați
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizați
ACLIMATIZÁT, -Ă, aclimatizați, -te, adj. Care este adaptat la un mediu nou. – V. aclimatiza.

aclimatizații
ACLIMATIZÁT, -Ă, aclimatizați, -te, adj. Care este adaptat la un mediu nou. – V. aclimatiza.

aclimatizaților
ACLIMATIZÁT, -Ă, aclimatizați, -te, adj. Care este adaptat la un mediu nou. – V. aclimatiza.

aclimatizează
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizez
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizeze
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizezi
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizând
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatizînd
ACLIMATIZÁ, aclimatizez, vb. I. Tranz. și refl. (Despre animale sau plante) A (se) adapta, a (se) acomoda la un nou climat. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se deprinde, a se obișnui cu noi condiții de viață; a (se) aclimata. – Din germ. akklimatisieren.

DOOM

aclimatizá (a ~) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimatizeáză

aclimatând
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimatînd
ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.

DOOM

aclimatá (a ~) (înv.) (a-cli-) vb., ind. prez. 3 aclimateáză

aclimatări
ACLIMATÁRE s. f. (Înv.) Aclimatizare. – V. aclimata.

DOOM

aclimatáre (înv.) (a-cli-) s. f., g.-d. art. aclimatắrii

aclimatării
ACLIMATÁRE s. f. (Înv.) Aclimatizare. – V. aclimata.

DOOM

aclimatáre (înv.) (a-cli-) s. f., g.-d. art. aclimatắrii

aclimatările
ACLIMATÁRE s. f. (Înv.) Aclimatizare. – V. aclimata.

DOOM

aclimatáre (înv.) (a-cli-) s. f., g.-d. art. aclimatắrii

aclimatărilor
ACLIMATÁRE s. f. (Înv.) Aclimatizare. – V. aclimata.

DOOM

aclimatáre (înv.) (a-cli-) s. f., g.-d. art. aclimatắrii

aclinic
ACLÍNIC, -Ă, aclinici, -ce, adj. (Despre o regiune) Lipsit de câmp magnetic. – Din fr. aclinique.

DOOM

aclínic (a-cli-) adj. m., pl. aclínici; f. aclínică, pl. aclínice

aclinica
ACLÍNIC, -Ă, aclinici, -ce, adj. (Despre o regiune) Lipsit de câmp magnetic. – Din fr. aclinique.

DOOM

aclínic (a-cli-) adj. m., pl. aclínici; f. aclínică, pl. aclínice

aclinice
ACLÍNIC, -Ă, aclinici, -ce, adj. (Despre o regiune) Lipsit de câmp magnetic. – Din fr. aclinique.

DOOM

aclínic (a-cli-) adj. m., pl. aclínici; f. aclínică, pl. aclínice

aclinicei
ACLÍNIC, -Ă, aclinici, -ce, adj. (Despre o regiune) Lipsit de câmp magnetic. – Din fr. aclinique.

DOOM

aclínic (a-cli-) adj. m., pl. aclínici; f. aclínică, pl. aclínice

aclinicele
ACLÍNIC, -Ă, aclinici, -ce, adj. (Despre o regiune) Lipsit de câmp magnetic. – Din fr. aclinique.

DOOM

aclínic (a-cli-) adj. m., pl. aclínici; f. aclínică, pl. aclínice

aclinicelor
ACLÍNIC, -Ă, aclinici, -ce, adj. (Despre o regiune) Lipsit de câmp magnetic. – Din fr. aclinique.

DOOM

aclínic (a-cli-) adj. m., pl. aclínici; f. aclínică, pl. aclínice

aclinici
ACLÍNIC, -Ă, aclinici, -ce, adj. (Despre o regiune) Lipsit de câmp magnetic. – Din fr. aclinique.

DOOM

aclínic (a-cli-) adj. m., pl. aclínici; f. aclínică, pl. aclínice

aclinicii
ACLÍNIC, -Ă, aclinici, -ce, adj. (Despre o regiune) Lipsit de câmp magnetic. – Din fr. aclinique.

DOOM

aclínic (a-cli-) adj. m., pl. aclínici; f. aclínică, pl. aclínice

aclinicilor
ACLÍNIC, -Ă, aclinici, -ce, adj. (Despre o regiune) Lipsit de câmp magnetic. – Din fr. aclinique.

DOOM

aclínic (a-cli-) adj. m., pl. aclínici; f. aclínică, pl. aclínice

aclinicul
ACLÍNIC, -Ă, aclinici, -ce, adj. (Despre o regiune) Lipsit de câmp magnetic. – Din fr. aclinique.

DOOM

aclínic (a-cli-) adj. m., pl. aclínici; f. aclínică, pl. aclínice

aclinicului
ACLÍNIC, -Ă, aclinici, -ce, adj. (Despre o regiune) Lipsit de câmp magnetic. – Din fr. aclinique.

DOOM

aclínic (a-cli-) adj. m., pl. aclínici; f. aclínică, pl. aclínice

aclorhidria
ACLORHIDRÍE s.f. (Med.) Anaclorhidrie. [Gen. -iei. / < fr. achlorhydrie].

aclorhidrie
ACLORHIDRÍE s.f. (Med.) Anaclorhidrie. [Gen. -iei. / < fr. achlorhydrie].

aclorhidriei
ACLORHIDRÍE s.f. (Med.) Anaclorhidrie. [Gen. -iei. / < fr. achlorhydrie].

aclorhidrii
ACLORHIDRÍE s.f. (Med.) Anaclorhidrie. [Gen. -iei. / < fr. achlorhydrie].

aclorhidriile
ACLORHIDRÍE s.f. (Med.) Anaclorhidrie. [Gen. -iei. / < fr. achlorhydrie].

aclorhidriilor
ACLORHIDRÍE s.f. (Med.) Anaclorhidrie. [Gen. -iei. / < fr. achlorhydrie].

acmac
acmác, adj. – Începător, novice, fără experiență. < Tc. akmak (‹ arab. ahmaķ), cf. Lokotsch 35. Sec. XVIII, azi înv.

acmee
ACMÉE s.f. Punct culminant al unui eveniment, al unei stări morbide. [Pron. -me-e. / < fr. acmé, cf. gr. akme – vârf].

acmeea
ACMÉE s.f. Punct culminant al unui eveniment, al unei stări morbide. [Pron. -me-e. / < fr. acmé, cf. gr. akme – vârf].

acmeei
ACMÉE s.f. Punct culminant al unui eveniment, al unei stări morbide. [Pron. -me-e. / < fr. acmé, cf. gr. akme – vârf].

acmeele
ACMÉE s.f. Punct culminant al unui eveniment, al unei stări morbide. [Pron. -me-e. / < fr. acmé, cf. gr. akme – vârf].

acmeelor
ACMÉE s.f. Punct culminant al unui eveniment, al unei stări morbide. [Pron. -me-e. / < fr. acmé, cf. gr. akme – vârf].

acmeism
ACMEÍSM s.n. Curent decadent în literatura burgheză din Rusia la începutul sec. XX, înrudit cu simbolismul. [< rus. akmeizm].

acmeismul
ACMEÍSM s.n. Curent decadent în literatura burgheză din Rusia la începutul sec. XX, înrudit cu simbolismul. [< rus. akmeizm].

acmeismului
ACMEÍSM s.n. Curent decadent în literatura burgheză din Rusia la începutul sec. XX, înrudit cu simbolismul. [< rus. akmeizm].

acmeist
ACMEÍST, -Ă adj. Referitor la acmeism. // s.m. și f. Adept al acmeismului. [< rus. akmeist].

acmeista
ACMEÍST, -Ă adj. Referitor la acmeism. // s.m. și f. Adept al acmeismului. [< rus. akmeist].

acmeiste
ACMEÍST, -Ă adj. Referitor la acmeism. // s.m. și f. Adept al acmeismului. [< rus. akmeist].

acmeistei
ACMEÍST, -Ă adj. Referitor la acmeism. // s.m. și f. Adept al acmeismului. [< rus. akmeist].

acmeistele
ACMEÍST, -Ă adj. Referitor la acmeism. // s.m. și f. Adept al acmeismului. [< rus. akmeist].

acmeistelor
ACMEÍST, -Ă adj. Referitor la acmeism. // s.m. și f. Adept al acmeismului. [< rus. akmeist].

acmeistul
ACMEÍST, -Ă adj. Referitor la acmeism. // s.m. și f. Adept al acmeismului. [< rus. akmeist].

acmeistului
ACMEÍST, -Ă adj. Referitor la acmeism. // s.m. și f. Adept al acmeismului. [< rus. akmeist].

acmeiști
ACMEÍST, -Ă adj. Referitor la acmeism. // s.m. și f. Adept al acmeismului. [< rus. akmeist].

acmeiștii
ACMEÍST, -Ă adj. Referitor la acmeism. // s.m. și f. Adept al acmeismului. [< rus. akmeist].

acmeiștilor
ACMEÍST, -Ă adj. Referitor la acmeism. // s.m. și f. Adept al acmeismului. [< rus. akmeist].

acmonides
Acmonides, unul dintre ciclopii făurari care lucrau în fierăria lui Hephaestus.

acnee
ACNÉE s. f. Boală de piele caracterizată prin apariția, mai ales pe față, a unor coșuri, puncte negre etc., care adesea supurează. ◊ Acnee juvenilă = acnee frecventă mai ales la pubertate. – Din fr. acné.

DOOM

acnée s. f., art. acnéea, g.-d. acnée, art. acnéei

acneea
ACNÉE s. f. Boală de piele caracterizată prin apariția, mai ales pe față, a unor coșuri, puncte negre etc., care adesea supurează. ◊ Acnee juvenilă = acnee frecventă mai ales la pubertate. – Din fr. acné.

DOOM

acnée s. f., art. acnéea, g.-d. acnée, art. acnéei

acneei
ACNÉE s. f. Boală de piele caracterizată prin apariția, mai ales pe față, a unor coșuri, puncte negre etc., care adesea supurează. ◊ Acnee juvenilă = acnee frecventă mai ales la pubertate. – Din fr. acné.

DOOM

acnée s. f., art. acnéea, g.-d. acnée, art. acnéei

acneele
ACNÉE s. f. Boală de piele caracterizată prin apariția, mai ales pe față, a unor coșuri, puncte negre etc., care adesea supurează. ◊ Acnee juvenilă = acnee frecventă mai ales la pubertate. – Din fr. acné.

DOOM

acnée s. f., art. acnéea, g.-d. acnée, art. acnéei

acneelor
ACNÉE s. f. Boală de piele caracterizată prin apariția, mai ales pe față, a unor coșuri, puncte negre etc., care adesea supurează. ◊ Acnee juvenilă = acnee frecventă mai ales la pubertate. – Din fr. acné.

DOOM

acnée s. f., art. acnéea, g.-d. acnée, art. acnéei

acneiform
ACNEIFÓRM, -Ă, acneiformi, -e, adj. (Med.) Care are aspect de acnee; ca o acnee. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. acnéiforme.

DOOM

acneifórm (-ne-i-) adj. m., pl. acneifórmi; f. acneifórmă, pl. acneifórme

acneiforma
ACNEIFÓRM, -Ă, acneiformi, -e, adj. (Med.) Care are aspect de acnee; ca o acnee. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. acnéiforme.

DOOM

acneifórm (-ne-i-) adj. m., pl. acneifórmi; f. acneifórmă, pl. acneifórme

acneiforme
ACNEIFÓRM, -Ă, acneiformi, -e, adj. (Med.) Care are aspect de acnee; ca o acnee. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. acnéiforme.

DOOM

acneifórm (-ne-i-) adj. m., pl. acneifórmi; f. acneifórmă, pl. acneifórme

acneiformei
ACNEIFÓRM, -Ă, acneiformi, -e, adj. (Med.) Care are aspect de acnee; ca o acnee. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. acnéiforme.

DOOM

acneifórm (-ne-i-) adj. m., pl. acneifórmi; f. acneifórmă, pl. acneifórme

acneiformele
ACNEIFÓRM, -Ă, acneiformi, -e, adj. (Med.) Care are aspect de acnee; ca o acnee. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. acnéiforme.

DOOM

acneifórm (-ne-i-) adj. m., pl. acneifórmi; f. acneifórmă, pl. acneifórme

acneiformelor
ACNEIFÓRM, -Ă, acneiformi, -e, adj. (Med.) Care are aspect de acnee; ca o acnee. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. acnéiforme.

DOOM

acneifórm (-ne-i-) adj. m., pl. acneifórmi; f. acneifórmă, pl. acneifórme

acneiformi
ACNEIFÓRM, -Ă, acneiformi, -e, adj. (Med.) Care are aspect de acnee; ca o acnee. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. acnéiforme.

DOOM

acneifórm (-ne-i-) adj. m., pl. acneifórmi; f. acneifórmă, pl. acneifórme

acneiformii
ACNEIFÓRM, -Ă, acneiformi, -e, adj. (Med.) Care are aspect de acnee; ca o acnee. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. acnéiforme.

DOOM

acneifórm (-ne-i-) adj. m., pl. acneifórmi; f. acneifórmă, pl. acneifórme

acneiformilor
ACNEIFÓRM, -Ă, acneiformi, -e, adj. (Med.) Care are aspect de acnee; ca o acnee. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. acnéiforme.

DOOM

acneifórm (-ne-i-) adj. m., pl. acneifórmi; f. acneifórmă, pl. acneifórme

acneiformul
ACNEIFÓRM, -Ă, acneiformi, -e, adj. (Med.) Care are aspect de acnee; ca o acnee. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. acnéiforme.

DOOM

acneifórm (-ne-i-) adj. m., pl. acneifórmi; f. acneifórmă, pl. acneifórme

acneiformului
ACNEIFÓRM, -Ă, acneiformi, -e, adj. (Med.) Care are aspect de acnee; ca o acnee. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. acnéiforme.

DOOM

acneifórm (-ne-i-) adj. m., pl. acneifórmi; f. acneifórmă, pl. acneifórme

acnemia
ACNEMÍE s.f. (Med.) Absența congenitală a membrelor inferioare. [< fr. aknémie, cf. gr. a – fără, kneme – picior].

acnemie
ACNEMÍE s.f. (Med.) Absența congenitală a membrelor inferioare. [< fr. aknémie, cf. gr. a – fără, kneme – picior].

acnemiei
ACNEMÍE s.f. (Med.) Absența congenitală a membrelor inferioare. [< fr. aknémie, cf. gr. a – fără, kneme – picior].

acnemii
ACNEMÍE s.f. (Med.) Absența congenitală a membrelor inferioare. [< fr. aknémie, cf. gr. a – fără, kneme – picior].

acnemiile
ACNEMÍE s.f. (Med.) Absența congenitală a membrelor inferioare. [< fr. aknémie, cf. gr. a – fără, kneme – picior].

acnemiilor
ACNEMÍE s.f. (Med.) Absența congenitală a membrelor inferioare. [< fr. aknémie, cf. gr. a – fără, kneme – picior].

acoace
ACOÁCE adv. (Reg.) Încoace. – Lat. eccum-*hacce.

acoetes
Acoetes, unul dintre pirații tirenieni care l-au răpit pe Dionysus, vrînd să-l vîndă ca sclav. Luîndu-i apărarea, Acoetes a fost cruțat de către zeu, spre deosebire de tovarășii lui, care au fost metamorfozați ulterior de Dionysus în rechini (v. și Dionysus).

acolada
ACOLÁDĂ, acolade, s. f. 1. Semn grafic în formă de arc, orizontal sau vertical, prin care se arată că mai multe cuvinte, formule, portative muzicale etc. sunt legate între ele. 2. Ceremonial medieval de învestire a unui cavaler, constând dintr-o îmbrățișare și o atingere cu latul spadei. – Din fr. accolade.

DOOM

acoládă s. f., g.-d. art. acoládei; pl. acoláde; (semn grafic) {}

acolade
ACOLÁDĂ, acolade, s. f. 1. Semn grafic în formă de arc, orizontal sau vertical, prin care se arată că mai multe cuvinte, formule, portative muzicale etc. sunt legate între ele. 2. Ceremonial medieval de învestire a unui cavaler, constând dintr-o îmbrățișare și o atingere cu latul spadei. – Din fr. accolade.

DOOM

acoládă s. f., g.-d. art. acoládei; pl. acoláde; (semn grafic) {}

acoladei
ACOLÁDĂ, acolade, s. f. 1. Semn grafic în formă de arc, orizontal sau vertical, prin care se arată că mai multe cuvinte, formule, portative muzicale etc. sunt legate între ele. 2. Ceremonial medieval de învestire a unui cavaler, constând dintr-o îmbrățișare și o atingere cu latul spadei. – Din fr. accolade.

DOOM

acoládă s. f., g.-d. art. acoládei; pl. acoláde; (semn grafic) {}

acoladele
ACOLÁDĂ, acolade, s. f. 1. Semn grafic în formă de arc, orizontal sau vertical, prin care se arată că mai multe cuvinte, formule, portative muzicale etc. sunt legate între ele. 2. Ceremonial medieval de învestire a unui cavaler, constând dintr-o îmbrățișare și o atingere cu latul spadei. – Din fr. accolade.

DOOM

acoládă s. f., g.-d. art. acoládei; pl. acoláde; (semn grafic) {}

acoladelor
ACOLÁDĂ, acolade, s. f. 1. Semn grafic în formă de arc, orizontal sau vertical, prin care se arată că mai multe cuvinte, formule, portative muzicale etc. sunt legate între ele. 2. Ceremonial medieval de învestire a unui cavaler, constând dintr-o îmbrățișare și o atingere cu latul spadei. – Din fr. accolade.

DOOM

acoládă s. f., g.-d. art. acoládei; pl. acoláde; (semn grafic) {}

acolea
ACÓLEA adv. (Pop.) Pe aici, prin apropiere, nu departe de aici. [Acc. și: acoleá] – Cf. acolo.

DOOM

acólea (pe aici) (pop.) adv.

acolie
ACOLÍE s. f. Absență sau diminuare notabilă a secreției biliare. – Din fr. acholie.

DOOM

acolíe s. f., art. acolía, g.-d. acolíi, art. acolíei

acolisea
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acoliseai
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acoliseam
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisească
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acoliseau
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acoliseați
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisesc
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisește
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisești
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisi
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisii
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisim
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisind
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisire
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisire
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV. Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisirea
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV. Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisiri
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV. Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisirii
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV. Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisirile
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV. Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisirilor
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV. Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisiră
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisirăm
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisirăți
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisise
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisisem
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisiseră
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisiserăm
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisiserăți
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisiseși
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisiseți
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisit
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisitură
ACOLISITURĂ s.f. (Trans. SV) Insistență. Săvai nu s-ară scula să-i dea lui pentru ce e priiaten lui, iară pentru acolisitura lui scula-se-va și-i va da. N TEST. (1648). \nEtimologie: acolisi + suf. -tură. \nVezi și acolisi.

acolisiși
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolisiți
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

DOOM

acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă

acolist
acolist, acoliști s. m. (intl.) polițist

acolit
ACOLÍT, -Ă, acoliți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate); persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva. ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.

DOOM

acolítă s. f., g.-d. art. acolítei; pl. acolíte

acolita
ACOLÍT, -Ă, acoliți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate); persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva. ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.

DOOM

acolítă s. f., g.-d. art. acolítei; pl. acolíte

acolite
ACOLÍT, -Ă, acoliți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate); persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva. ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.

DOOM

acolítă s. f., g.-d. art. acolítei; pl. acolíte

acolitei
ACOLÍT, -Ă, acoliți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate); persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva. ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.

DOOM

acolítă s. f., g.-d. art. acolítei; pl. acolíte

acolitele
ACOLÍT, -Ă, acoliți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate); persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva. ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.

DOOM

acolítă s. f., g.-d. art. acolítei; pl. acolíte

acolitelor
ACOLÍT, -Ă, acoliți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate); persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva. ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.

DOOM

acolítă s. f., g.-d. art. acolítei; pl. acolíte

acolitul
ACOLÍT, -Ă, acoliți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate); persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva. ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.

DOOM

acolítă s. f., g.-d. art. acolítei; pl. acolíte

acolitului
ACOLÍT, -Ă, acoliți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate); persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva. ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.

DOOM

acolítă s. f., g.-d. art. acolítei; pl. acolíte

acoliți
ACOLÍT, -Ă, acoliți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate); persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva. ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.

DOOM

acolítă s. f., g.-d. art. acolítei; pl. acolíte

acoliții
ACOLÍT, -Ă, acoliți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate); persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva. ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.

DOOM

acolítă s. f., g.-d. art. acolítei; pl. acolíte

acoliților
ACOLÍT, -Ă, acoliți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate); persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva. ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.

DOOM

acolítă s. f., g.-d. art. acolítei; pl. acolíte

acolo
ACÓLO adv. În acel loc (relativ) îndepărtat (de cel care vorbește); în alt loc. ◊ (Precedat de diferite prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam în locul acela. De (sau dintr-)acolo = din partea aceea, din locul acela. Într-acolo = spre acel loc, spre direcția aceea. De (pe) acolo = cam din acel loc. Până acolo... = până la situația..., la împrejurarea (care depășește limita îngăduită)... ◊ Expr. (Reg.) (Pân')pe-acolo = peste măsură, din cale-afară (de greu, mare, frumos etc). Ce ai acolo? = ce ai la tine (sau în mână etc)? Ce faci acolo? = cu ce te ocupi (chiar în momentul de față)? Fugi de-acolo! = da de unde! nici gând! imposibil! Ce am eu de-acolo? = ce mă privește, ce avantaj am din asta? [Acc. și: acoló] – Lat. eccum-[i]lloc.

DOOM

acólo (în acel loc) adv.

acologia
ACOLOGÍE s.f. (Med.; livr.) Cunoașterea medicamentelor pentru tratarea diferitelor boli. [Gen. -iei. / < fr. acologie, cf. gr. akos – tratament, logos – studiu].

acologie
ACOLOGÍE s.f. (Med.; livr.) Cunoașterea medicamentelor pentru tratarea diferitelor boli. [Gen. -iei. / < fr. acologie, cf. gr. akos – tratament, logos – studiu].

acologiei
ACOLOGÍE s.f. (Med.; livr.) Cunoașterea medicamentelor pentru tratarea diferitelor boli. [Gen. -iei. / < fr. acologie, cf. gr. akos – tratament, logos – studiu].

acologii
ACOLOGÍE s.f. (Med.; livr.) Cunoașterea medicamentelor pentru tratarea diferitelor boli. [Gen. -iei. / < fr. acologie, cf. gr. akos – tratament, logos – studiu].

acomercial
ACOMERCIÁL, -Ă, acomerciali, -e, adj. (Despre atitudini, manifestări) Care este lipsit de spirit comercial. [Pr: -ci-al] – A⁵- + comercial.

acomerciala
ACOMERCIÁL, -Ă, acomerciali, -e, adj. (Despre atitudini, manifestări) Care este lipsit de spirit comercial. [Pr: -ci-al] – A⁵- + comercial.

acomerciale
ACOMERCIÁL, -Ă, acomerciali, -e, adj. (Despre atitudini, manifestări) Care este lipsit de spirit comercial. [Pr: -ci-al] – A⁵- + comercial.

acomercialei
ACOMERCIÁL, -Ă, acomerciali, -e, adj. (Despre atitudini, manifestări) Care este lipsit de spirit comercial. [Pr: -ci-al] – A⁵- + comercial.

acomercialele
ACOMERCIÁL, -Ă, acomerciali, -e, adj. (Despre atitudini, manifestări) Care este lipsit de spirit comercial. [Pr: -ci-al] – A⁵- + comercial.

acomercialelor
ACOMERCIÁL, -Ă, acomerciali, -e, adj. (Despre atitudini, manifestări) Care este lipsit de spirit comercial. [Pr: -ci-al] – A⁵- + comercial.

acomerciali
ACOMERCIÁL, -Ă, acomerciali, -e, adj. (Despre atitudini, manifestări) Care este lipsit de spirit comercial. [Pr: -ci-al] – A⁵- + comercial.

acomercialii
ACOMERCIÁL, -Ă, acomerciali, -e, adj. (Despre atitudini, manifestări) Care este lipsit de spirit comercial. [Pr: -ci-al] – A⁵- + comercial.

acomercialilor
ACOMERCIÁL, -Ă, acomerciali, -e, adj. (Despre atitudini, manifestări) Care este lipsit de spirit comercial. [Pr: -ci-al] – A⁵- + comercial.

acomercialul
ACOMERCIÁL, -Ă, acomerciali, -e, adj. (Despre atitudini, manifestări) Care este lipsit de spirit comercial. [Pr: -ci-al] – A⁵- + comercial.

acomercialului
ACOMERCIÁL, -Ă, acomerciali, -e, adj. (Despre atitudini, manifestări) Care este lipsit de spirit comercial. [Pr: -ci-al] – A⁵- + comercial.

acomoda
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodabil
ACOMODÁBIL, -Ă, acomodabili, -e, adj. Care se acomodează cu ușurință, cu care te poți deprinde ușor – Din fr. accommodable.

DOOM

acomodábil adj. m., pl. acomodábili; f. acomodábilă, pl. acomodábile

acomodabila
ACOMODÁBIL, -Ă, acomodabili, -e, adj. Care se acomodează cu ușurință, cu care te poți deprinde ușor – Din fr. accommodable.

DOOM

acomodábil adj. m., pl. acomodábili; f. acomodábilă, pl. acomodábile

acomodabile
ACOMODÁBIL, -Ă, acomodabili, -e, adj. Care se acomodează cu ușurință, cu care te poți deprinde ușor – Din fr. accommodable.

DOOM

acomodábil adj. m., pl. acomodábili; f. acomodábilă, pl. acomodábile

acomodabilei
ACOMODÁBIL, -Ă, acomodabili, -e, adj. Care se acomodează cu ușurință, cu care te poți deprinde ușor – Din fr. accommodable.

DOOM

acomodábil adj. m., pl. acomodábili; f. acomodábilă, pl. acomodábile

acomodabilele
ACOMODÁBIL, -Ă, acomodabili, -e, adj. Care se acomodează cu ușurință, cu care te poți deprinde ușor – Din fr. accommodable.

DOOM

acomodábil adj. m., pl. acomodábili; f. acomodábilă, pl. acomodábile

acomodabilelor
ACOMODÁBIL, -Ă, acomodabili, -e, adj. Care se acomodează cu ușurință, cu care te poți deprinde ușor – Din fr. accommodable.

DOOM

acomodábil adj. m., pl. acomodábili; f. acomodábilă, pl. acomodábile

acomodabili
ACOMODÁBIL, -Ă, acomodabili, -e, adj. Care se acomodează cu ușurință, cu care te poți deprinde ușor – Din fr. accommodable.

DOOM

acomodábil adj. m., pl. acomodábili; f. acomodábilă, pl. acomodábile

acomodabilii
ACOMODÁBIL, -Ă, acomodabili, -e, adj. Care se acomodează cu ușurință, cu care te poți deprinde ușor – Din fr. accommodable.

DOOM

acomodábil adj. m., pl. acomodábili; f. acomodábilă, pl. acomodábile

acomodabililor
ACOMODÁBIL, -Ă, acomodabili, -e, adj. Care se acomodează cu ușurință, cu care te poți deprinde ușor – Din fr. accommodable.

DOOM

acomodábil adj. m., pl. acomodábili; f. acomodábilă, pl. acomodábile

acomodabilul
ACOMODÁBIL, -Ă, acomodabili, -e, adj. Care se acomodează cu ușurință, cu care te poți deprinde ușor – Din fr. accommodable.

DOOM

acomodábil adj. m., pl. acomodábili; f. acomodábilă, pl. acomodábile

acomodabilului
ACOMODÁBIL, -Ă, acomodabili, -e, adj. Care se acomodează cu ușurință, cu care te poți deprinde ușor – Din fr. accommodable.

DOOM

acomodábil adj. m., pl. acomodábili; f. acomodábilă, pl. acomodábile

acomodai
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodam
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodare
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodare
ACOMODÁRE, acomodări, s. f. Acțiunea de a se acomoda. ◊ Acomodarea cristalinului (sau acomodare vizuală) = modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el. – V. acomoda.

DOOM

acomodáre s. f., g.-d. art. acomodắrii; pl. acomodắri

acomodarea
ACOMODÁRE, acomodări, s. f. Acțiunea de a se acomoda. ◊ Acomodarea cristalinului (sau acomodare vizuală) = modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el. – V. acomoda.

DOOM

acomodáre s. f., g.-d. art. acomodắrii; pl. acomodắri

acomodară
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodarăm
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodarăți
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodase
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodasem
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodaseră
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodaserăm
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodaserăți
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodaseși
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodaseți
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodat
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodat
ACOMODÁT, -Ă, acomodați, -te, adj. Deprins, obișnuit, familiarizat, adaptat. – V. acomoda.

acomodata
ACOMODÁT, -Ă, acomodați, -te, adj. Deprins, obișnuit, familiarizat, adaptat. – V. acomoda.

acomodate
ACOMODÁT, -Ă, acomodați, -te, adj. Deprins, obișnuit, familiarizat, adaptat. – V. acomoda.

acomodatei
ACOMODÁT, -Ă, acomodați, -te, adj. Deprins, obișnuit, familiarizat, adaptat. – V. acomoda.

acomodatele
ACOMODÁT, -Ă, acomodați, -te, adj. Deprins, obișnuit, familiarizat, adaptat. – V. acomoda.

acomodatelor
ACOMODÁT, -Ă, acomodați, -te, adj. Deprins, obișnuit, familiarizat, adaptat. – V. acomoda.

acomodator
ACOMODATÓR adj., s.m. (Despre mușchi) Care servește la acomodarea cristalinului. [< fr. accommodateur].

acomodatul
ACOMODÁT, -Ă, acomodați, -te, adj. Deprins, obișnuit, familiarizat, adaptat. – V. acomoda.

acomodatului
ACOMODÁT, -Ă, acomodați, -te, adj. Deprins, obișnuit, familiarizat, adaptat. – V. acomoda.

acomodau
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodași
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodați
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodați
ACOMODÁT, -Ă, acomodați, -te, adj. Deprins, obișnuit, familiarizat, adaptat. – V. acomoda.

acomodația
ACOMODÁȚIE s.f. (Rar) Acomodare. (Gen. -iei, var. acomodațiune s.f. / cf. fr. accommodation, it. accomodazione, lat. accommodatio].

acomodație
ACOMODÁȚIE s.f. (Rar) Acomodare. (Gen. -iei, var. acomodațiune s.f. / cf. fr. accommodation, it. accomodazione, lat. accommodatio].

acomodației
ACOMODÁȚIE s.f. (Rar) Acomodare. (Gen. -iei, var. acomodațiune s.f. / cf. fr. accommodation, it. accomodazione, lat. accommodatio].

acomodații
ACOMODÁT, -Ă, acomodați, -te, adj. Deprins, obișnuit, familiarizat, adaptat. – V. acomoda.

acomodații
ACOMODÁȚIE s.f. (Rar) Acomodare. (Gen. -iei, var. acomodațiune s.f. / cf. fr. accommodation, it. accomodazione, lat. accommodatio].

acomodațiile
ACOMODÁȚIE s.f. (Rar) Acomodare. (Gen. -iei, var. acomodațiune s.f. / cf. fr. accommodation, it. accomodazione, lat. accommodatio].

acomodațiilor
ACOMODÁȚIE s.f. (Rar) Acomodare. (Gen. -iei, var. acomodațiune s.f. / cf. fr. accommodation, it. accomodazione, lat. accommodatio].

acomodaților
ACOMODÁT, -Ă, acomodați, -te, adj. Deprins, obișnuit, familiarizat, adaptat. – V. acomoda.

acomodațiune
ACOMODAȚIÚNE s.f. v. acomodație.

acomodează
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodez
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodeze
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodezi
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodometre
ACOMODOMÉTRU s.n. (Med.) Aparat pentru măsurarea capacității de acomodare a ochiului. [< fr. accommodomètre].

acomodometrele
ACOMODOMÉTRU s.n. (Med.) Aparat pentru măsurarea capacității de acomodare a ochiului. [< fr. accommodomètre].

acomodometrelor
ACOMODOMÉTRU s.n. (Med.) Aparat pentru măsurarea capacității de acomodare a ochiului. [< fr. accommodomètre].

acomodometru
ACOMODOMÉTRU s.n. (Med.) Aparat pentru măsurarea capacității de acomodare a ochiului. [< fr. accommodomètre].

acomodometrul
ACOMODOMÉTRU s.n. (Med.) Aparat pentru măsurarea capacității de acomodare a ochiului. [< fr. accommodomètre].

acomodometrului
ACOMODOMÉTRU s.n. (Med.) Aparat pentru măsurarea capacității de acomodare a ochiului. [< fr. accommodomètre].

acomodând
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodînd
ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

DOOM

acomodá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se acomodeáză

acomodări
ACOMODÁRE, acomodări, s. f. Acțiunea de a se acomoda. ◊ Acomodarea cristalinului (sau acomodare vizuală) = modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el. – V. acomoda.

DOOM

acomodáre s. f., g.-d. art. acomodắrii; pl. acomodắri

acomodării
ACOMODÁRE, acomodări, s. f. Acțiunea de a se acomoda. ◊ Acomodarea cristalinului (sau acomodare vizuală) = modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el. – V. acomoda.

DOOM

acomodáre s. f., g.-d. art. acomodắrii; pl. acomodắri

acomodările
ACOMODÁRE, acomodări, s. f. Acțiunea de a se acomoda. ◊ Acomodarea cristalinului (sau acomodare vizuală) = modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el. – V. acomoda.

DOOM

acomodáre s. f., g.-d. art. acomodắrii; pl. acomodắri

acomodărilor
ACOMODÁRE, acomodări, s. f. Acțiunea de a se acomoda. ◊ Acomodarea cristalinului (sau acomodare vizuală) = modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el. – V. acomoda.

DOOM

acomodáre s. f., g.-d. art. acomodắrii; pl. acomodắri

acompania
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniai
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniam
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniament
ACOMPANIAMÉNT, acompaniamente, s. n. 1. Însoțire a unei melodii cu altă melodie potrivită. 2. Parte muzicală, instrumentală sau orchestrală, care însoțește și susține un solist sau un ansamblu coral. [Pr: -ni-a-] – Din fr. accompagnement.

DOOM

acompaniamént (-ni-a-) s. n., pl. acompaniaménte

acompaniamente
ACOMPANIAMÉNT, acompaniamente, s. n. 1. Însoțire a unei melodii cu altă melodie potrivită. 2. Parte muzicală, instrumentală sau orchestrală, care însoțește și susține un solist sau un ansamblu coral. [Pr: -ni-a-] – Din fr. accompagnement.

DOOM

acompaniamént (-ni-a-) s. n., pl. acompaniaménte

acompaniamentele
ACOMPANIAMÉNT, acompaniamente, s. n. 1. Însoțire a unei melodii cu altă melodie potrivită. 2. Parte muzicală, instrumentală sau orchestrală, care însoțește și susține un solist sau un ansamblu coral. [Pr: -ni-a-] – Din fr. accompagnement.

DOOM

acompaniamént (-ni-a-) s. n., pl. acompaniaménte

acompaniamentelor
ACOMPANIAMÉNT, acompaniamente, s. n. 1. Însoțire a unei melodii cu altă melodie potrivită. 2. Parte muzicală, instrumentală sau orchestrală, care însoțește și susține un solist sau un ansamblu coral. [Pr: -ni-a-] – Din fr. accompagnement.

DOOM

acompaniamént (-ni-a-) s. n., pl. acompaniaménte

acompaniamentul
ACOMPANIAMÉNT, acompaniamente, s. n. 1. Însoțire a unei melodii cu altă melodie potrivită. 2. Parte muzicală, instrumentală sau orchestrală, care însoțește și susține un solist sau un ansamblu coral. [Pr: -ni-a-] – Din fr. accompagnement.

DOOM

acompaniamént (-ni-a-) s. n., pl. acompaniaménte

acompaniamentului
ACOMPANIAMÉNT, acompaniamente, s. n. 1. Însoțire a unei melodii cu altă melodie potrivită. 2. Parte muzicală, instrumentală sau orchestrală, care însoțește și susține un solist sau un ansamblu coral. [Pr: -ni-a-] – Din fr. accompagnement.

DOOM

acompaniamént (-ni-a-) s. n., pl. acompaniaménte

acompaniară
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniarăm
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniarăți
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniase
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniasem
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniaseră
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniaserăm
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniaserăți
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniaseși
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniaseți
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniat
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniat
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr.: -ni-a] – Din fr. accompagner.

acompaniatoare
ACOMPANIATÓR, -OÁRE, acompaniatori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază (1) pe cineva. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. accompagnateur.

DOOM

acompaniatór (-ni-a-) s. m., pl. acompaniatóri

acompaniatoarea
ACOMPANIATÓR, -OÁRE, acompaniatori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază (1) pe cineva. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. accompagnateur.

DOOM

acompaniatór (-ni-a-) s. m., pl. acompaniatóri

acompaniatoarei
ACOMPANIATÓR, -OÁRE, acompaniatori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază (1) pe cineva. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. accompagnateur.

DOOM

acompaniatór (-ni-a-) s. m., pl. acompaniatóri

acompaniatoarele
ACOMPANIATÓR, -OÁRE, acompaniatori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază (1) pe cineva. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. accompagnateur.

DOOM

acompaniatór (-ni-a-) s. m., pl. acompaniatóri

acompaniatoarelor
ACOMPANIATÓR, -OÁRE, acompaniatori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază (1) pe cineva. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. accompagnateur.

DOOM

acompaniatór (-ni-a-) s. m., pl. acompaniatóri

acompaniatoareo
ACOMPANIATÓR, -OÁRE, acompaniatori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază (1) pe cineva. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. accompagnateur.

DOOM

acompaniatór (-ni-a-) s. m., pl. acompaniatóri

acompaniator
ACOMPANIATÓR, -OÁRE, acompaniatori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază (1) pe cineva. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. accompagnateur.

DOOM

acompaniatór (-ni-a-) s. m., pl. acompaniatóri

acompaniatore
ACOMPANIATÓR, -OÁRE, acompaniatori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază (1) pe cineva. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. accompagnateur.

DOOM

acompaniatór (-ni-a-) s. m., pl. acompaniatóri

acompaniatori
ACOMPANIATÓR, -OÁRE, acompaniatori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază (1) pe cineva. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. accompagnateur.

DOOM

acompaniatór (-ni-a-) s. m., pl. acompaniatóri

acompaniatorii
ACOMPANIATÓR, -OÁRE, acompaniatori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază (1) pe cineva. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. accompagnateur.

DOOM

acompaniatór (-ni-a-) s. m., pl. acompaniatóri

acompaniatorilor
ACOMPANIATÓR, -OÁRE, acompaniatori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază (1) pe cineva. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. accompagnateur.

DOOM

acompaniatór (-ni-a-) s. m., pl. acompaniatóri

acompaniatorul
ACOMPANIATÓR, -OÁRE, acompaniatori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază (1) pe cineva. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. accompagnateur.

DOOM

acompaniatór (-ni-a-) s. m., pl. acompaniatóri

acompaniatorule
ACOMPANIATÓR, -OÁRE, acompaniatori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază (1) pe cineva. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. accompagnateur.

DOOM

acompaniatór (-ni-a-) s. m., pl. acompaniatóri

acompaniatorului
ACOMPANIATÓR, -OÁRE, acompaniatori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază (1) pe cineva. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. accompagnateur.

DOOM

acompaniatór (-ni-a-) s. m., pl. acompaniatóri

acompaniau
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniază
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniași
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniați
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompanie
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniem
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniere
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniere
ACOMPANIÉRE s.f. Acțiunea de a acompania. [Pron. -ni-e-. / < acompania].

DOOM

acompaniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. acompaniérii; pl. acompaniéri

acompanierea
ACOMPANIÉRE s.f. Acțiunea de a acompania. [Pron. -ni-e-. / < acompania].

DOOM

acompaniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. acompaniérii; pl. acompaniéri

acompanieri
ACOMPANIÉRE s.f. Acțiunea de a acompania. [Pron. -ni-e-. / < acompania].

DOOM

acompaniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. acompaniérii; pl. acompaniéri

acompanierii
ACOMPANIÉRE s.f. Acțiunea de a acompania. [Pron. -ni-e-. / < acompania].

DOOM

acompaniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. acompaniérii; pl. acompaniéri

acompanierile
ACOMPANIÉRE s.f. Acțiunea de a acompania. [Pron. -ni-e-. / < acompania].

DOOM

acompaniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. acompaniérii; pl. acompaniéri

acompanierilor
ACOMPANIÉRE s.f. Acțiunea de a acompania. [Pron. -ni-e-. / < acompania].

DOOM

acompaniére (-ni-e-) s. f., g.-d. art. acompaniérii; pl. acompaniéri

acompaniez
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompanieze
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniezi
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acompaniind
ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr: -ni-a] – Din fr. accompagner.

DOOM

acompaniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 acompaniáză, 1 pl. acompaniém (-ni-em); conj. prez. 3 să acompaniéze; ger. acompaniínd (-ni-ind)

acondroplazia
ACONDROPLAZÍE s. f. Boală congenitală caracterizată prin oprirea creșterii oaselor membrelor inferioare. – Din fr. achondroplasie.

DOOM

acondroplazíe (-dro-pla-) s. f., art. acondroplazía, g.-d. acondroplazíi, art. acondroplazíei

acondroplazic
ACONDROPLÁZIC, -Ă adj. (Med.) Referitor la acondroplazie. [< fr. achondroplasique].

acondroplazie
ACONDROPLAZÍE s. f. Boală congenitală caracterizată prin oprirea creșterii oaselor membrelor inferioare. – Din fr. achondroplasie.

DOOM

acondroplazíe (-dro-pla-) s. f., art. acondroplazía, g.-d. acondroplazíi, art. acondroplazíei

acondroplaziei
ACONDROPLAZÍE s. f. Boală congenitală caracterizată prin oprirea creșterii oaselor membrelor inferioare. – Din fr. achondroplasie.

DOOM

acondroplazíe (-dro-pla-) s. f., art. acondroplazía, g.-d. acondroplazíi, art. acondroplazíei

acondroplazii
ACONDROPLAZÍE s. f. Boală congenitală caracterizată prin oprirea creșterii oaselor membrelor inferioare. – Din fr. achondroplasie.

DOOM

acondroplazíe (-dro-pla-) s. f., art. acondroplazía, g.-d. acondroplazíi, art. acondroplazíei

aconit
ACONÍT, aconiți, s. m. (Bot.) Omag. – Din fr. aconit.

DOOM

aconít s. m., pl. aconíți

aconitina
ACONITÍNĂ, aconitine, s. f. Substanță alcaloidă extrasă din omag care provoacă inhibiția centrilor nervoși ai aparatului respirator, circulator și vasomotor. – Din fr. aconitine.

DOOM

aconitínă s. f., g.-d. art. aconitínei; pl. aconitíne

aconitine
ACONITÍNĂ, aconitine, s. f. Substanță alcaloidă extrasă din omag care provoacă inhibiția centrilor nervoși ai aparatului respirator, circulator și vasomotor. – Din fr. aconitine.

DOOM

aconitínă s. f., g.-d. art. aconitínei; pl. aconitíne

aconitinei
ACONITÍNĂ, aconitine, s. f. Substanță alcaloidă extrasă din omag care provoacă inhibiția centrilor nervoși ai aparatului respirator, circulator și vasomotor. – Din fr. aconitine.

DOOM

aconitínă s. f., g.-d. art. aconitínei; pl. aconitíne

aconitinele
ACONITÍNĂ, aconitine, s. f. Substanță alcaloidă extrasă din omag care provoacă inhibiția centrilor nervoși ai aparatului respirator, circulator și vasomotor. – Din fr. aconitine.

DOOM

aconitínă s. f., g.-d. art. aconitínei; pl. aconitíne

aconitinelor
ACONITÍNĂ, aconitine, s. f. Substanță alcaloidă extrasă din omag care provoacă inhibiția centrilor nervoși ai aparatului respirator, circulator și vasomotor. – Din fr. aconitine.

DOOM

aconitínă s. f., g.-d. art. aconitínei; pl. aconitíne

aconitul
ACONÍT, aconiți, s. m. (Bot.) Omag. – Din fr. aconit.

DOOM

aconít s. m., pl. aconíți

aconitului
ACONÍT, aconiți, s. m. (Bot.) Omag. – Din fr. aconit.

DOOM

aconít s. m., pl. aconíți

aconitum
OMÁG s. m. Gen de plante erbacee din familia ranunculaceelor, otrăvitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, întrebuințate în medicină datorită unui alcaloid pe care îl conține rizomul (Aconitum); plantă din acest gen. – Din sl. omĕgŭ.

aconiți
ACONÍT, aconiți, s. m. (Bot.) Omag. – Din fr. aconit.

DOOM

aconít s. m., pl. aconíți

aconiții
ACONÍT, aconiți, s. m. (Bot.) Omag. – Din fr. aconit.

DOOM

aconít s. m., pl. aconíți

aconiților
ACONÍT, aconiți, s. m. (Bot.) Omag. – Din fr. aconit.

DOOM

aconít s. m., pl. aconíți

acont
ACÓNT, aconturi, s. n. Parte dintr-o sumă de bani plătită sau încasată înainte, la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție; avans, acontare, arvună; p. ext. parte din salariu. [Var.: acónto s. n.] – Din it. acconto, fr. acompte.

DOOM

acónto v. acónt

aconta
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontai
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontam
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontare
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontare
ACONTÁRE, acontări, s. f. Acțiunea de a aconta și rezultatul ei; acont. – V. aconta.

DOOM

acontáre s. f., g.-d. art. acontắrii; pl. acontắri

acontarea
ACONTÁRE, acontări, s. f. Acțiunea de a aconta și rezultatul ei; acont. – V. aconta.

DOOM

acontáre s. f., g.-d. art. acontắrii; pl. acontắri

acontară
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontarăm
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontarăți
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontase
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontasem
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontaseră
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontaserăm
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontaserăți
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontaseși
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontaseți
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontat
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontat
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

acontau
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontași
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontați
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontează
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontez
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

aconteze
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontezi
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontius
Acontius, tînăr din insula Ceos care, sosind la Delos la sărbătorile date în cinstea zeiței Artemis, s-a îndrăgostit de Cydippe, fiica unui nobil atenian. Pentru a cîștiga dragostea tinerei, pe care a urmărit-o pînă în templul lui Artemis, Acontius a recurs la un șiretlic: el i-a aruncat fetei un măr pe care stătea scris: „Jur pe templul lui Artemis să mă căsătoresc cu Acontius”. Citind cu glas tare ceea ce era scris pe măr, Cydippe a rostit în fața altarului zeiței cuvintele care constituiau de fapt un jurămînt. Reîntorcîndu-se la Athenae, unde tatăl ei dorea s-o mărite cu alt bărbat, Cydippe a căzut bolnavă: era la mijloc mîna zeiței, care o pedepsea în felul acesta pentru sperjur. În cele din urmă, consultînd oracolul, tatăl fetei a aflat de jurămîntul făcut de fiica lui și a consimțit să-i dea lui Acontius mîna Cydippei.

aconto
ACÓNT, aconturi, s. n. Parte dintr-o sumă de bani plătită sau încasată înainte, la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție; avans, acontare, arvună; p. ext. parte din salariu. [Var.: acónto s. n.] – Din it. acconto, fr. acompte.

DOOM

acónto v. acónt

acontoul
ACÓNT, aconturi, s. n. Parte dintr-o sumă de bani plătită sau încasată înainte, la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție; avans, acontare, arvună; p. ext. parte din salariu. [Var.: acónto s. n.] – Din it. acconto, fr. acompte.

DOOM

acónto v. acónt

acontoului
ACÓNT, aconturi, s. n. Parte dintr-o sumă de bani plătită sau încasată înainte, la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție; avans, acontare, arvună; p. ext. parte din salariu. [Var.: acónto s. n.] – Din it. acconto, fr. acompte.

DOOM

acónto v. acónt

acontouri
ACÓNT, aconturi, s. n. Parte dintr-o sumă de bani plătită sau încasată înainte, la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție; avans, acontare, arvună; p. ext. parte din salariu. [Var.: acónto s. n.] – Din it. acconto, fr. acompte.

DOOM

acónto v. acónt

acontourile
ACÓNT, aconturi, s. n. Parte dintr-o sumă de bani plătită sau încasată înainte, la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție; avans, acontare, arvună; p. ext. parte din salariu. [Var.: acónto s. n.] – Din it. acconto, fr. acompte.

DOOM

acónto v. acónt

acontourilor
ACÓNT, aconturi, s. n. Parte dintr-o sumă de bani plătită sau încasată înainte, la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție; avans, acontare, arvună; p. ext. parte din salariu. [Var.: acónto s. n.] – Din it. acconto, fr. acompte.

DOOM

acónto v. acónt

acontul
ACÓNT, aconturi, s. n. Parte dintr-o sumă de bani plătită sau încasată înainte, la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție; avans, acontare, arvună; p. ext. parte din salariu. [Var.: acónto s. n.] – Din it. acconto, fr. acompte.

DOOM

acónto v. acónt

acontului
ACÓNT, aconturi, s. n. Parte dintr-o sumă de bani plătită sau încasată înainte, la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție; avans, acontare, arvună; p. ext. parte din salariu. [Var.: acónto s. n.] – Din it. acconto, fr. acompte.

DOOM

acónto v. acónt

aconturi
ACÓNT, aconturi, s. n. Parte dintr-o sumă de bani plătită sau încasată înainte, la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție; avans, acontare, arvună; p. ext. parte din salariu. [Var.: acónto s. n.] – Din it. acconto, fr. acompte.

DOOM

acónto v. acónt

aconturile
ACÓNT, aconturi, s. n. Parte dintr-o sumă de bani plătită sau încasată înainte, la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție; avans, acontare, arvună; p. ext. parte din salariu. [Var.: acónto s. n.] – Din it. acconto, fr. acompte.

DOOM

acónto v. acónt

aconturilor
ACÓNT, aconturi, s. n. Parte dintr-o sumă de bani plătită sau încasată înainte, la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție; avans, acontare, arvună; p. ext. parte din salariu. [Var.: acónto s. n.] – Din it. acconto, fr. acompte.

DOOM

acónto v. acónt

acontând
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontînd
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont.

DOOM

acontá (a ~) vb., ind. prez. 3 aconteáză

acontări
ACONTÁRE, acontări, s. f. Acțiunea de a aconta și rezultatul ei; acont. – V. aconta.

DOOM

acontáre s. f., g.-d. art. acontắrii; pl. acontắri

acontării
ACONTÁRE, acontări, s. f. Acțiunea de a aconta și rezultatul ei; acont. – V. aconta.

DOOM

acontáre s. f., g.-d. art. acontắrii; pl. acontắri

acontările
ACONTÁRE, acontări, s. f. Acțiunea de a aconta și rezultatul ei; acont. – V. aconta.

DOOM

acontáre s. f., g.-d. art. acontắrii; pl. acontắri

acontărilor
ACONTÁRE, acontări, s. f. Acțiunea de a aconta și rezultatul ei; acont. – V. aconta.

DOOM

acontáre s. f., g.-d. art. acontắrii; pl. acontắri

aconțiu
Aconțiu = Acontius.

acopere
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperea
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acopereai
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acopeream
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acopereau
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acopereați
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperemânt
ACOPERĂMẤNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (spec.) acoperiș. [Var: acoperemấnt s. n.] – Acoperi + suf. -ământ (după coperământ).

DOOM

acoperămấnt s. n., pl. acoperămínte

acoperi
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperii
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperim
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperind
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperire
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperire
ACOPERÍRE, acoperiri, s. f. Acțiunea de a (se) acoperi și rezultatul ei. 1. Punere, așezare a unui obiect deasupra altuia pentru a-l înveli, a-l ascunde, a-l apăra etc. 2. Operație de aplicare a unui strat protector pe un obiect prin depunere, pulverizare, placare etc. 3. (Mil.) Accident de teren, pădure sau localitate care împiedică observarea inamicului. ♦ Măsură specială de protecție care asigură anumite acțiuni (de concentrare sau manevră) ale trupelor. ◊ Expr. A avea acoperire = a fi acoperit pentru o acțiune săvârșită conform unor indicații precise. 4. (Fin.) Posibilitatea de a face față unei obligații, unei plăți, unei cheltuieli, de a lichida un deficit etc. Acoperirea acestei sume se face eșalonat. ♦ (Concr.) Fond care asigură această posibilitate. ◊ Acoperire în aur = stoc de aur și de alte active pe baza cărora băncile de emisiune asigură convertibilitatea bancnotelor. – V. acoperi.

DOOM

acoperíre s. f., g.-d. art. acoperírii; pl. acoperíri

acoperirea
ACOPERÍRE, acoperiri, s. f. Acțiunea de a (se) acoperi și rezultatul ei. 1. Punere, așezare a unui obiect deasupra altuia pentru a-l înveli, a-l ascunde, a-l apăra etc. 2. Operație de aplicare a unui strat protector pe un obiect prin depunere, pulverizare, placare etc. 3. (Mil.) Accident de teren, pădure sau localitate care împiedică observarea inamicului. ♦ Măsură specială de protecție care asigură anumite acțiuni (de concentrare sau manevră) ale trupelor. ◊ Expr. A avea acoperire = a fi acoperit pentru o acțiune săvârșită conform unor indicații precise. 4. (Fin.) Posibilitatea de a face față unei obligații, unei plăți, unei cheltuieli, de a lichida un deficit etc. Acoperirea acestei sume se face eșalonat. ♦ (Concr.) Fond care asigură această posibilitate. ◊ Acoperire în aur = stoc de aur și de alte active pe baza cărora băncile de emisiune asigură convertibilitatea bancnotelor. – V. acoperi.

DOOM

acoperíre s. f., g.-d. art. acoperírii; pl. acoperíri

acoperiri
ACOPERÍRE, acoperiri, s. f. Acțiunea de a (se) acoperi și rezultatul ei. 1. Punere, așezare a unui obiect deasupra altuia pentru a-l înveli, a-l ascunde, a-l apăra etc. 2. Operație de aplicare a unui strat protector pe un obiect prin depunere, pulverizare, placare etc. 3. (Mil.) Accident de teren, pădure sau localitate care împiedică observarea inamicului. ♦ Măsură specială de protecție care asigură anumite acțiuni (de concentrare sau manevră) ale trupelor. ◊ Expr. A avea acoperire = a fi acoperit pentru o acțiune săvârșită conform unor indicații precise. 4. (Fin.) Posibilitatea de a face față unei obligații, unei plăți, unei cheltuieli, de a lichida un deficit etc. Acoperirea acestei sume se face eșalonat. ♦ (Concr.) Fond care asigură această posibilitate. ◊ Acoperire în aur = stoc de aur și de alte active pe baza cărora băncile de emisiune asigură convertibilitatea bancnotelor. – V. acoperi.

DOOM

acoperíre s. f., g.-d. art. acoperírii; pl. acoperíri

acoperirii
ACOPERÍRE, acoperiri, s. f. Acțiunea de a (se) acoperi și rezultatul ei. 1. Punere, așezare a unui obiect deasupra altuia pentru a-l înveli, a-l ascunde, a-l apăra etc. 2. Operație de aplicare a unui strat protector pe un obiect prin depunere, pulverizare, placare etc. 3. (Mil.) Accident de teren, pădure sau localitate care împiedică observarea inamicului. ♦ Măsură specială de protecție care asigură anumite acțiuni (de concentrare sau manevră) ale trupelor. ◊ Expr. A avea acoperire = a fi acoperit pentru o acțiune săvârșită conform unor indicații precise. 4. (Fin.) Posibilitatea de a face față unei obligații, unei plăți, unei cheltuieli, de a lichida un deficit etc. Acoperirea acestei sume se face eșalonat. ♦ (Concr.) Fond care asigură această posibilitate. ◊ Acoperire în aur = stoc de aur și de alte active pe baza cărora băncile de emisiune asigură convertibilitatea bancnotelor. – V. acoperi.

DOOM

acoperíre s. f., g.-d. art. acoperírii; pl. acoperíri

acoperirile
ACOPERÍRE, acoperiri, s. f. Acțiunea de a (se) acoperi și rezultatul ei. 1. Punere, așezare a unui obiect deasupra altuia pentru a-l înveli, a-l ascunde, a-l apăra etc. 2. Operație de aplicare a unui strat protector pe un obiect prin depunere, pulverizare, placare etc. 3. (Mil.) Accident de teren, pădure sau localitate care împiedică observarea inamicului. ♦ Măsură specială de protecție care asigură anumite acțiuni (de concentrare sau manevră) ale trupelor. ◊ Expr. A avea acoperire = a fi acoperit pentru o acțiune săvârșită conform unor indicații precise. 4. (Fin.) Posibilitatea de a face față unei obligații, unei plăți, unei cheltuieli, de a lichida un deficit etc. Acoperirea acestei sume se face eșalonat. ♦ (Concr.) Fond care asigură această posibilitate. ◊ Acoperire în aur = stoc de aur și de alte active pe baza cărora băncile de emisiune asigură convertibilitatea bancnotelor. – V. acoperi.

DOOM

acoperíre s. f., g.-d. art. acoperírii; pl. acoperíri

acoperirilor
ACOPERÍRE, acoperiri, s. f. Acțiunea de a (se) acoperi și rezultatul ei. 1. Punere, așezare a unui obiect deasupra altuia pentru a-l înveli, a-l ascunde, a-l apăra etc. 2. Operație de aplicare a unui strat protector pe un obiect prin depunere, pulverizare, placare etc. 3. (Mil.) Accident de teren, pădure sau localitate care împiedică observarea inamicului. ♦ Măsură specială de protecție care asigură anumite acțiuni (de concentrare sau manevră) ale trupelor. ◊ Expr. A avea acoperire = a fi acoperit pentru o acțiune săvârșită conform unor indicații precise. 4. (Fin.) Posibilitatea de a face față unei obligații, unei plăți, unei cheltuieli, de a lichida un deficit etc. Acoperirea acestei sume se face eșalonat. ♦ (Concr.) Fond care asigură această posibilitate. ◊ Acoperire în aur = stoc de aur și de alte active pe baza cărora băncile de emisiune asigură convertibilitatea bancnotelor. – V. acoperi.

DOOM

acoperíre s. f., g.-d. art. acoperírii; pl. acoperíri

acoperiră
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperirăm
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperirăți
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperise
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperisem
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperiseră
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperiserăm
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperiserăți
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperiseși
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperiseți
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperit
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperit
ACOPERÍT, -Ă, acoperiți, -te, adj. Care are acoperiș, care are capac etc. ♦ Tăinuit, ascuns. ♦ (Despre cer) Înnorat. – V. acoperi.

acoperita
ACOPERÍT, -Ă, acoperiți, -te, adj. Care are acoperiș, care are capac etc. ♦ Tăinuit, ascuns. ♦ (Despre cer) Înnorat. – V. acoperi.

acoperite
ACOPERÍT, -Ă, acoperiți, -te, adj. Care are acoperiș, care are capac etc. ♦ Tăinuit, ascuns. ♦ (Despre cer) Înnorat. – V. acoperi.

acoperitei
ACOPERÍT, -Ă, acoperiți, -te, adj. Care are acoperiș, care are capac etc. ♦ Tăinuit, ascuns. ♦ (Despre cer) Înnorat. – V. acoperi.

acoperitele
ACOPERÍT, -Ă, acoperiți, -te, adj. Care are acoperiș, care are capac etc. ♦ Tăinuit, ascuns. ♦ (Despre cer) Înnorat. – V. acoperi.

acoperitelor
ACOPERÍT, -Ă, acoperiți, -te, adj. Care are acoperiș, care are capac etc. ♦ Tăinuit, ascuns. ♦ (Despre cer) Înnorat. – V. acoperi.

acoperitoare
ACOPERITÓR, -OÁRE, acoperitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care acoperă; care garantează. 2. S. f. Obiect cu care se acoperă ceva sau cineva. – Acoperi + suf. -tor.

DOOM

acoperitoáre s. f., g.-d. art. acoperitórii; pl. acoperitóri

acoperitoare
ACOPERITÓR, -OÁRE, acoperitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care acoperă; care garantează. 2. S. f. Obiect cu care se acoperă ceva sau cineva. – Acoperi + suf. -tor.

DOOM

acoperitór adj. m., pl. acoperitóri; f. sg. și pl. acoperitoáre

acoperitoarea
ACOPERITÓR, -OÁRE, acoperitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care acoperă; care garantează. 2. S. f. Obiect cu care se acoperă ceva sau cineva. – Acoperi + suf. -tor.

DOOM

acoperitoáre s. f., g.-d. art. acoperitórii; pl. acoperitóri

acoperitoarea
ACOPERITÓR, -OÁRE, acoperitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care acoperă; care garantează. 2. S. f. Obiect cu care se acoperă ceva sau cineva. – Acoperi + suf. -tor.

DOOM

acoperitór adj. m., pl. acoperitóri; f. sg. și pl. acoperitoáre

acoperitoarei
ACOPERITÓR, -OÁRE, acoperitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care acoperă; care garantează. 2. S. f. Obiect cu care se acoperă ceva sau cineva. – Acoperi + suf. -tor.

DOOM

acoperitór adj. m., pl. acoperitóri; f. sg. și pl. acoperitoáre

acoperitoarele
ACOPERITÓR, -OÁRE, acoperitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care acoperă; care garantează. 2. S. f. Obiect cu care se acoperă ceva sau cineva. – Acoperi + suf. -tor.

DOOM

acoperitór adj. m., pl. acoperitóri; f. sg. și pl. acoperitoáre

acoperitoarelor
ACOPERITÓR, -OÁRE, acoperitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care acoperă; care garantează. 2. S. f. Obiect cu care se acoperă ceva sau cineva. – Acoperi + suf. -tor.

DOOM

acoperitór adj. m., pl. acoperitóri; f. sg. și pl. acoperitoáre

acoperitor
ACOPERITÓR, -OÁRE, acoperitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care acoperă; care garantează. 2. S. f. Obiect cu care se acoperă ceva sau cineva. – Acoperi + suf. -tor.

DOOM

acoperitór adj. m., pl. acoperitóri; f. sg. și pl. acoperitoáre

acoperitori
ACOPERITÓR, -OÁRE, acoperitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care acoperă; care garantează. 2. S. f. Obiect cu care se acoperă ceva sau cineva. – Acoperi + suf. -tor.

DOOM

acoperitoáre s. f., g.-d. art. acoperitórii; pl. acoperitóri

acoperitori
ACOPERITÓR, -OÁRE, acoperitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care acoperă; care garantează. 2. S. f. Obiect cu care se acoperă ceva sau cineva. – Acoperi + suf. -tor.

DOOM

acoperitór adj. m., pl. acoperitóri; f. sg. și pl. acoperitoáre

acoperitorii
ACOPERITÓR, -OÁRE, acoperitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care acoperă; care garantează. 2. S. f. Obiect cu care se acoperă ceva sau cineva. – Acoperi + suf. -tor.

DOOM

acoperitoáre s. f., g.-d. art. acoperitórii; pl. acoperitóri

acoperitorii
ACOPERITÓR, -OÁRE, acoperitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care acoperă; care garantează. 2. S. f. Obiect cu care se acoperă ceva sau cineva. – Acoperi + suf. -tor.

DOOM

acoperitór adj. m., pl. acoperitóri; f. sg. și pl. acoperitoáre

acoperitorile
ACOPERITÓR, -OÁRE, acoperitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care acoperă; care garantează. 2. S. f. Obiect cu care se acoperă ceva sau cineva. – Acoperi + suf. -tor.

DOOM

acoperitoáre s. f., g.-d. art. acoperitórii; pl. acoperitóri

acoperitorilor
ACOPERITÓR, -OÁRE, acoperitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care acoperă; care garantează. 2. S. f. Obiect cu care se acoperă ceva sau cineva. – Acoperi + suf. -tor.

DOOM

acoperitoáre s. f., g.-d. art. acoperitórii; pl. acoperitóri

acoperitorilor
ACOPERITÓR, -OÁRE, acoperitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care acoperă; care garantează. 2. S. f. Obiect cu care se acoperă ceva sau cineva. – Acoperi + suf. -tor.

DOOM

acoperitór adj. m., pl. acoperitóri; f. sg. și pl. acoperitoáre

acoperitorul
ACOPERITÓR, -OÁRE, acoperitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care acoperă; care garantează. 2. S. f. Obiect cu care se acoperă ceva sau cineva. – Acoperi + suf. -tor.

DOOM

acoperitór adj. m., pl. acoperitóri; f. sg. și pl. acoperitoáre

acoperitorului
ACOPERITÓR, -OÁRE, acoperitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care acoperă; care garantează. 2. S. f. Obiect cu care se acoperă ceva sau cineva. – Acoperi + suf. -tor.

DOOM

acoperitór adj. m., pl. acoperitóri; f. sg. și pl. acoperitoáre

acoperitul
ACOPERÍT, -Ă, acoperiți, -te, adj. Care are acoperiș, care are capac etc. ♦ Tăinuit, ascuns. ♦ (Despre cer) Înnorat. – V. acoperi.

acoperitului
ACOPERÍT, -Ă, acoperiți, -te, adj. Care are acoperiș, care are capac etc. ♦ Tăinuit, ascuns. ♦ (Despre cer) Înnorat. – V. acoperi.

acoperiș
COPERÍȘ, coperișuri, s. n. (Înv. și pop.) Acoperiș. – Coperi (înv. „a acoperi” < lat.) + suf. -iș.

DOOM

acoperíș s. n., pl. acoperíșuri

acoperiși
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperișul
COPERÍȘ, coperișuri, s. n. (Înv. și pop.) Acoperiș. – Coperi (înv. „a acoperi” < lat.) + suf. -iș.

DOOM

acoperíș s. n., pl. acoperíșuri

acoperișului
COPERÍȘ, coperișuri, s. n. (Înv. și pop.) Acoperiș. – Coperi (înv. „a acoperi” < lat.) + suf. -iș.

DOOM

acoperíș s. n., pl. acoperíșuri

acoperișuri
COPERÍȘ, coperișuri, s. n. (Înv. și pop.) Acoperiș. – Coperi (înv. „a acoperi” < lat.) + suf. -iș.

DOOM

acoperíș s. n., pl. acoperíșuri

acoperișurile
COPERÍȘ, coperișuri, s. n. (Înv. și pop.) Acoperiș. – Coperi (înv. „a acoperi” < lat.) + suf. -iș.

DOOM

acoperíș s. n., pl. acoperíșuri

acoperișurilor
COPERÍȘ, coperișuri, s. n. (Înv. și pop.) Acoperiș. – Coperi (înv. „a acoperi” < lat.) + suf. -iș.

DOOM

acoperíș s. n., pl. acoperíșuri

acoperiți
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperiți
ACOPERÍT, -Ă, acoperiți, -te, adj. Care are acoperiș, care are capac etc. ♦ Tăinuit, ascuns. ♦ (Despre cer) Înnorat. – V. acoperi.

acoperiții
ACOPERÍT, -Ă, acoperiți, -te, adj. Care are acoperiș, care are capac etc. ♦ Tăinuit, ascuns. ♦ (Despre cer) Înnorat. – V. acoperi.

acoperiților
ACOPERÍT, -Ă, acoperiți, -te, adj. Care are acoperiș, care are capac etc. ♦ Tăinuit, ascuns. ♦ (Despre cer) Înnorat. – V. acoperi.

acoperă
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acoperăminte
ACOPERĂMẤNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (spec.) acoperiș. [Var: acoperemấnt s. n.] – Acoperi + suf. -ământ (după coperământ).

DOOM

acoperămấnt s. n., pl. acoperămínte

acoperămintele
ACOPERĂMẤNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (spec.) acoperiș. [Var: acoperemấnt s. n.] – Acoperi + suf. -ământ (după coperământ).

DOOM

acoperămấnt s. n., pl. acoperămínte

acoperămintelor
ACOPERĂMẤNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (spec.) acoperiș. [Var: acoperemấnt s. n.] – Acoperi + suf. -ământ (după coperământ).

DOOM

acoperămấnt s. n., pl. acoperămínte

acoperământ
ACOPERĂMẤNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (spec.) acoperiș. [Var: acoperemấnt s. n.] – Acoperi + suf. -ământ (după coperământ).

DOOM

acoperămấnt s. n., pl. acoperămínte

acoperământul
ACOPERĂMẤNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (spec.) acoperiș. [Var: acoperemấnt s. n.] – Acoperi + suf. -ământ (după coperământ).

DOOM

acoperămấnt s. n., pl. acoperămínte

acoperământului
ACOPERĂMẤNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (spec.) acoperiș. [Var: acoperemấnt s. n.] – Acoperi + suf. -ământ (după coperământ).

DOOM

acoperămấnt s. n., pl. acoperămínte

acoperămînt
ACOPERĂMẤNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (spec.) acoperiș. [Var: acoperemấnt s. n.] – Acoperi + suf. -ământ (după coperământ).

DOOM

acoperămấnt s. n., pl. acoperămínte

acoperămîntul
ACOPERĂMẤNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (spec.) acoperiș. [Var: acoperemấnt s. n.] – Acoperi + suf. -ământ (după coperământ).

DOOM

acoperămấnt s. n., pl. acoperămínte

acoperămîntului
ACOPERĂMẤNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (spec.) acoperiș. [Var: acoperemấnt s. n.] – Acoperi + suf. -ământ (după coperământ).

DOOM

acoperămấnt s. n., pl. acoperămínte

acopăr
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

DOOM

acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere

acord
ACÓRD, acorduri, s. n. 1. Înțelegere, învoială, convenție etc. între două sau mai multe părți în vederea încheierii, modificării sau desființării unui act juridic. ◊ Acord-cadru = înțelegere între parteneri sociali, care servește ca model înțelegerilor ulterioare mai detaliate. ♦ Concordanță, potrivire (în păreri, atitudini etc.). ♦ Aprobare, acceptare. ◊ Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeași părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înțeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înțelegere. 2. (În sintagmele) Plată (sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obținute. Acord progresiv = plata muncii în proporție crescândă, în raport cu depășirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. (Gram.) Concordanță (în persoană, număr, gen sau caz) a formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo.

DOOM

acórd s. n., pl. acórduri

acord
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acorda
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acorda
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordabil
ACORDÁBIL, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Care poate fi acordat. [Cf. fr. accordable].

acordabila
ACORDÁBIL, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Care poate fi acordat. [Cf. fr. accordable].

acordabile
ACORDÁBIL, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Care poate fi acordat. [Cf. fr. accordable].

acordabilei
ACORDÁBIL, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Care poate fi acordat. [Cf. fr. accordable].

acordabilele
ACORDÁBIL, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Care poate fi acordat. [Cf. fr. accordable].

acordabilelor
ACORDÁBIL, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Care poate fi acordat. [Cf. fr. accordable].

acordabili
ACORDÁBIL, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Care poate fi acordat. [Cf. fr. accordable].

acordabilii
ACORDÁBIL, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Care poate fi acordat. [Cf. fr. accordable].

acordabililor
ACORDÁBIL, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Care poate fi acordat. [Cf. fr. accordable].

acordabilul
ACORDÁBIL, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Care poate fi acordat. [Cf. fr. accordable].

acordabilului
ACORDÁBIL, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Care poate fi acordat. [Cf. fr. accordable].

acordai
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordai
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordaj
ACORDÁJ, acordaje, s. n. Acordare a unui instrument muzical. – Din fr. accordage.

DOOM

acordáj s. n., pl. acordáje

acordaje
ACORDÁJ, acordaje, s. n. Acordare a unui instrument muzical. – Din fr. accordage.

DOOM

acordáj s. n., pl. acordáje

acordajele
ACORDÁJ, acordaje, s. n. Acordare a unui instrument muzical. – Din fr. accordage.

DOOM

acordáj s. n., pl. acordáje

acordajelor
ACORDÁJ, acordaje, s. n. Acordare a unui instrument muzical. – Din fr. accordage.

DOOM

acordáj s. n., pl. acordáje

acordajul
ACORDÁJ, acordaje, s. n. Acordare a unui instrument muzical. – Din fr. accordage.

DOOM

acordáj s. n., pl. acordáje

acordajului
ACORDÁJ, acordaje, s. n. Acordare a unui instrument muzical. – Din fr. accordage.

DOOM

acordáj s. n., pl. acordáje

acordam
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordam
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordant
ACORDÁNT, -Ă, acordanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care execută lucrări în acord. – Din germ. Akkordant.

DOOM

acordántă (rar) s. f., g.-d. art. acordántei; pl. acordánte

acordanta
ACORDÁNT, -Ă, acordanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care execută lucrări în acord. – Din germ. Akkordant.

DOOM

acordántă (rar) s. f., g.-d. art. acordántei; pl. acordánte

acordante
ACORDÁNT, -Ă, acordanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care execută lucrări în acord. – Din germ. Akkordant.

DOOM

acordántă (rar) s. f., g.-d. art. acordántei; pl. acordánte

acordantei
ACORDÁNT, -Ă, acordanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care execută lucrări în acord. – Din germ. Akkordant.

DOOM

acordántă (rar) s. f., g.-d. art. acordántei; pl. acordánte

acordantele
ACORDÁNT, -Ă, acordanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care execută lucrări în acord. – Din germ. Akkordant.

DOOM

acordántă (rar) s. f., g.-d. art. acordántei; pl. acordánte

acordantelor
ACORDÁNT, -Ă, acordanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care execută lucrări în acord. – Din germ. Akkordant.

DOOM

acordántă (rar) s. f., g.-d. art. acordántei; pl. acordánte

acordantul
ACORDÁNT, -Ă, acordanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care execută lucrări în acord. – Din germ. Akkordant.

DOOM

acordántă (rar) s. f., g.-d. art. acordántei; pl. acordánte

acordantului
ACORDÁNT, -Ă, acordanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care execută lucrări în acord. – Din germ. Akkordant.

DOOM

acordántă (rar) s. f., g.-d. art. acordántei; pl. acordánte

acordanți
ACORDÁNT, -Ă, acordanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care execută lucrări în acord. – Din germ. Akkordant.

DOOM

acordántă (rar) s. f., g.-d. art. acordántei; pl. acordánte

acordanții
ACORDÁNT, -Ă, acordanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care execută lucrări în acord. – Din germ. Akkordant.

DOOM

acordántă (rar) s. f., g.-d. art. acordántei; pl. acordánte

acordanților
ACORDÁNT, -Ă, acordanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care execută lucrări în acord. – Din germ. Akkordant.

DOOM

acordántă (rar) s. f., g.-d. art. acordántei; pl. acordánte

acordare
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordare
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordare
ACORDÁRE, acordări, s. f. Acțiunea de a acorda. ♦ Punere a coardelor unui instrument muzical în situația de a reda corect tonalitatea specifică a instrumentului. – V. acorda.

DOOM

acordáre s. f., g.-d. art. acordắrii; pl. acordắri

acordarea
ACORDÁRE, acordări, s. f. Acțiunea de a acorda. ♦ Punere a coardelor unui instrument muzical în situația de a reda corect tonalitatea specifică a instrumentului. – V. acorda.

DOOM

acordáre s. f., g.-d. art. acordắrii; pl. acordắri

acordară
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordară
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordarăm
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordarăm
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordarăți
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordarăți
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordase
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordase
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordasem
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordasem
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordaseră
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordaseră
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordaserăm
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordaserăm
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordaserăți
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordaserăți
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordaseși
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordaseși
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordaseți
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordaseți
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordat
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordat
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordat
ACORDÁT, -Ă, acordați, -te, adj. 1. (Despre unele părți ale propoziției) Pus în același caz, număr, gen sau persoană ca și cuvântul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile în consonanță. 3. Dat, atribuit; îngăduit, asigurat. – V. acorda.

acordata
ACORDÁT, -Ă, acordați, -te, adj. 1. (Despre unele părți ale propoziției) Pus în același caz, număr, gen sau persoană ca și cuvântul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile în consonanță. 3. Dat, atribuit; îngăduit, asigurat. – V. acorda.

acordate
ACORDÁT, -Ă, acordați, -te, adj. 1. (Despre unele părți ale propoziției) Pus în același caz, număr, gen sau persoană ca și cuvântul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile în consonanță. 3. Dat, atribuit; îngăduit, asigurat. – V. acorda.

acordatei
ACORDÁT, -Ă, acordați, -te, adj. 1. (Despre unele părți ale propoziției) Pus în același caz, număr, gen sau persoană ca și cuvântul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile în consonanță. 3. Dat, atribuit; îngăduit, asigurat. – V. acorda.

acordatele
ACORDÁT, -Ă, acordați, -te, adj. 1. (Despre unele părți ale propoziției) Pus în același caz, număr, gen sau persoană ca și cuvântul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile în consonanță. 3. Dat, atribuit; îngăduit, asigurat. – V. acorda.

acordatelor
ACORDÁT, -Ă, acordați, -te, adj. 1. (Despre unele părți ale propoziției) Pus în același caz, număr, gen sau persoană ca și cuvântul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile în consonanță. 3. Dat, atribuit; îngăduit, asigurat. – V. acorda.

acordatul
ACORDÁT, -Ă, acordați, -te, adj. 1. (Despre unele părți ale propoziției) Pus în același caz, număr, gen sau persoană ca și cuvântul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile în consonanță. 3. Dat, atribuit; îngăduit, asigurat. – V. acorda.

acordatului
ACORDÁT, -Ă, acordați, -te, adj. 1. (Despre unele părți ale propoziției) Pus în același caz, număr, gen sau persoană ca și cuvântul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile în consonanță. 3. Dat, atribuit; îngăduit, asigurat. – V. acorda.

acordau
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordau
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordași
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordași
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordați
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordați
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordați
ACORDÁT, -Ă, acordați, -te, adj. 1. (Despre unele părți ale propoziției) Pus în același caz, număr, gen sau persoană ca și cuvântul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile în consonanță. 3. Dat, atribuit; îngăduit, asigurat. – V. acorda.

acordații
ACORDÁT, -Ă, acordați, -te, adj. 1. (Despre unele părți ale propoziției) Pus în același caz, număr, gen sau persoană ca și cuvântul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile în consonanță. 3. Dat, atribuit; îngăduit, asigurat. – V. acorda.

acordaților
ACORDÁT, -Ă, acordați, -te, adj. 1. (Despre unele părți ale propoziției) Pus în același caz, număr, gen sau persoană ca și cuvântul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile în consonanță. 3. Dat, atribuit; îngăduit, asigurat. – V. acorda.

acorde
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordează
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordeoane
ACORDEÓN, acordeoane, s. n. Instrument muzical portabil cu burduf, claviatură și butoane, ale cărui sunete se produc prin vibrația unor ancii metalice. [Pr.: -de-on] – Din fr. accordéon, germ. Akkordeon.

DOOM

acordeón (-de-on) s. n., pl. acordeoáne

acordeoanele
ACORDEÓN, acordeoane, s. n. Instrument muzical portabil cu burduf, claviatură și butoane, ale cărui sunete se produc prin vibrația unor ancii metalice. [Pr.: -de-on] – Din fr. accordéon, germ. Akkordeon.

DOOM

acordeón (-de-on) s. n., pl. acordeoáne

acordeoanelor
ACORDEÓN, acordeoane, s. n. Instrument muzical portabil cu burduf, claviatură și butoane, ale cărui sunete se produc prin vibrația unor ancii metalice. [Pr.: -de-on] – Din fr. accordéon, germ. Akkordeon.

DOOM

acordeón (-de-on) s. n., pl. acordeoáne

acordeon
ACORDEÓN, acordeoane, s. n. Instrument muzical portabil cu burduf, claviatură și butoane, ale cărui sunete se produc prin vibrația unor ancii metalice. [Pr.: -de-on] – Din fr. accordéon, germ. Akkordeon.

DOOM

acordeón (-de-on) s. n., pl. acordeoáne

acordeonist
ACORDEONÍST, -Ă, acordeoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la acordeon. [Pr.: -de-o-] – Din fr. accordéoniste, germ. Akkordeonist.

DOOM

acordeonístă (-de-o-) s. f., g.-d. art. acordeonístei; pl. acordeoníste

acordeonista
ACORDEONÍST, -Ă, acordeoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la acordeon. [Pr.: -de-o-] – Din fr. accordéoniste, germ. Akkordeonist.

DOOM

acordeonístă (-de-o-) s. f., g.-d. art. acordeonístei; pl. acordeoníste

acordeoniste
ACORDEONÍST, -Ă, acordeoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la acordeon. [Pr.: -de-o-] – Din fr. accordéoniste, germ. Akkordeonist.

DOOM

acordeonístă (-de-o-) s. f., g.-d. art. acordeonístei; pl. acordeoníste

acordeoniste
ACORDEONÍST, -Ă, acordeoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la acordeon. [Pr.: -de-o-] – Din fr. accordéoniste, germ. Akkordeonist.

DOOM

acordeonístă (-de-o-) s. f., g.-d. art. acordeonístei; pl. acordeoníste

acordeonistei
ACORDEONÍST, -Ă, acordeoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la acordeon. [Pr.: -de-o-] – Din fr. accordéoniste, germ. Akkordeonist.

DOOM

acordeonístă (-de-o-) s. f., g.-d. art. acordeonístei; pl. acordeoníste

acordeonistele
ACORDEONÍST, -Ă, acordeoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la acordeon. [Pr.: -de-o-] – Din fr. accordéoniste, germ. Akkordeonist.

DOOM

acordeonístă (-de-o-) s. f., g.-d. art. acordeonístei; pl. acordeoníste

acordeonistelor
ACORDEONÍST, -Ă, acordeoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la acordeon. [Pr.: -de-o-] – Din fr. accordéoniste, germ. Akkordeonist.

DOOM

acordeonístă (-de-o-) s. f., g.-d. art. acordeonístei; pl. acordeoníste

acordeonisto
ACORDEONÍST, -Ă, acordeoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la acordeon. [Pr.: -de-o-] – Din fr. accordéoniste, germ. Akkordeonist.

DOOM

acordeonístă (-de-o-) s. f., g.-d. art. acordeonístei; pl. acordeoníste

acordeonistul
ACORDEONÍST, -Ă, acordeoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la acordeon. [Pr.: -de-o-] – Din fr. accordéoniste, germ. Akkordeonist.

DOOM

acordeonístă (-de-o-) s. f., g.-d. art. acordeonístei; pl. acordeoníste

acordeonistule
ACORDEONÍST, -Ă, acordeoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la acordeon. [Pr.: -de-o-] – Din fr. accordéoniste, germ. Akkordeonist.

DOOM

acordeonístă (-de-o-) s. f., g.-d. art. acordeonístei; pl. acordeoníste

acordeonistului
ACORDEONÍST, -Ă, acordeoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la acordeon. [Pr.: -de-o-] – Din fr. accordéoniste, germ. Akkordeonist.

DOOM

acordeonístă (-de-o-) s. f., g.-d. art. acordeonístei; pl. acordeoníste

acordeoniști
ACORDEONÍST, -Ă, acordeoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la acordeon. [Pr.: -de-o-] – Din fr. accordéoniste, germ. Akkordeonist.

DOOM

acordeonístă (-de-o-) s. f., g.-d. art. acordeonístei; pl. acordeoníste

acordeoniștii
ACORDEONÍST, -Ă, acordeoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la acordeon. [Pr.: -de-o-] – Din fr. accordéoniste, germ. Akkordeonist.

DOOM

acordeonístă (-de-o-) s. f., g.-d. art. acordeonístei; pl. acordeoníste

acordeoniștilor
ACORDEONÍST, -Ă, acordeoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la acordeon. [Pr.: -de-o-] – Din fr. accordéoniste, germ. Akkordeonist.

DOOM

acordeonístă (-de-o-) s. f., g.-d. art. acordeonístei; pl. acordeoníste

acordeonul
ACORDEÓN, acordeoane, s. n. Instrument muzical portabil cu burduf, claviatură și butoane, ale cărui sunete se produc prin vibrația unor ancii metalice. [Pr.: -de-on] – Din fr. accordéon, germ. Akkordeon.

DOOM

acordeón (-de-on) s. n., pl. acordeoáne

acordeonului
ACORDEÓN, acordeoane, s. n. Instrument muzical portabil cu burduf, claviatură și butoane, ale cărui sunete se produc prin vibrația unor ancii metalice. [Pr.: -de-on] – Din fr. accordéon, germ. Akkordeon.

DOOM

acordeón (-de-on) s. n., pl. acordeoáne

acordez
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordeze
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordezi
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordic
ACÓRDIC, -Ă, acordici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sunete muzicale) Care intră în componența acordului. 2. S. f. Disciplină care studiază diferitele acorduri muzicale. – Acord + suf. -ic.

DOOM

acórdic adj. m., pl. acórdici; f. acórdică, pl. acórdice

acordica
ACÓRDIC, -Ă, acordici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sunete muzicale) Care intră în componența acordului. 2. S. f. Disciplină care studiază diferitele acorduri muzicale. – Acord + suf. -ic.

DOOM

acórdic adj. m., pl. acórdici; f. acórdică, pl. acórdice

acordica
ACÓRDIC, -Ă, acordici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sunete muzicale) Care intră în componența acordului. 2. S. f. Disciplină care studiază diferitele acorduri muzicale. – Acord + suf. -ic.

DOOM

acórdică s. f., g.-d. art. acórdicii

acordice
ACÓRDIC, -Ă, acordici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sunete muzicale) Care intră în componența acordului. 2. S. f. Disciplină care studiază diferitele acorduri muzicale. – Acord + suf. -ic.

DOOM

acórdic adj. m., pl. acórdici; f. acórdică, pl. acórdice

acordicei
ACÓRDIC, -Ă, acordici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sunete muzicale) Care intră în componența acordului. 2. S. f. Disciplină care studiază diferitele acorduri muzicale. – Acord + suf. -ic.

DOOM

acórdic adj. m., pl. acórdici; f. acórdică, pl. acórdice

acordicele
ACÓRDIC, -Ă, acordici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sunete muzicale) Care intră în componența acordului. 2. S. f. Disciplină care studiază diferitele acorduri muzicale. – Acord + suf. -ic.

DOOM

acórdic adj. m., pl. acórdici; f. acórdică, pl. acórdice

acordicelor
ACÓRDIC, -Ă, acordici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sunete muzicale) Care intră în componența acordului. 2. S. f. Disciplină care studiază diferitele acorduri muzicale. – Acord + suf. -ic.

DOOM

acórdic adj. m., pl. acórdici; f. acórdică, pl. acórdice

acordici
ACÓRDIC, -Ă, acordici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sunete muzicale) Care intră în componența acordului. 2. S. f. Disciplină care studiază diferitele acorduri muzicale. – Acord + suf. -ic.

DOOM

acórdic adj. m., pl. acórdici; f. acórdică, pl. acórdice

acordici
ACÓRDIC, -Ă, acordici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sunete muzicale) Care intră în componența acordului. 2. S. f. Disciplină care studiază diferitele acorduri muzicale. – Acord + suf. -ic.

DOOM

acórdică s. f., g.-d. art. acórdicii

acordicii
ACÓRDIC, -Ă, acordici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sunete muzicale) Care intră în componența acordului. 2. S. f. Disciplină care studiază diferitele acorduri muzicale. – Acord + suf. -ic.

DOOM

acórdic adj. m., pl. acórdici; f. acórdică, pl. acórdice

acordicii
ACÓRDIC, -Ă, acordici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sunete muzicale) Care intră în componența acordului. 2. S. f. Disciplină care studiază diferitele acorduri muzicale. – Acord + suf. -ic.

DOOM

acórdică s. f., g.-d. art. acórdicii

acordicilor
ACÓRDIC, -Ă, acordici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sunete muzicale) Care intră în componența acordului. 2. S. f. Disciplină care studiază diferitele acorduri muzicale. – Acord + suf. -ic.

DOOM

acórdic adj. m., pl. acórdici; f. acórdică, pl. acórdice

acordicul
ACÓRDIC, -Ă, acordici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sunete muzicale) Care intră în componența acordului. 2. S. f. Disciplină care studiază diferitele acorduri muzicale. – Acord + suf. -ic.

DOOM

acórdic adj. m., pl. acórdici; f. acórdică, pl. acórdice

acordicului
ACÓRDIC, -Ă, acordici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sunete muzicale) Care intră în componența acordului. 2. S. f. Disciplină care studiază diferitele acorduri muzicale. – Acord + suf. -ic.

DOOM

acórdic adj. m., pl. acórdici; f. acórdică, pl. acórdice

acordoare
ACORDÓR¹, acordoare, s. n. Unealtă care servește la acordarea unor instrumente muzicale, în special a pianului. – Din fr. accordoir.

DOOM

acordór² (instrument) s. n., pl. acordoáre

acordoarele
ACORDÓR¹, acordoare, s. n. Unealtă care servește la acordarea unor instrumente muzicale, în special a pianului. – Din fr. accordoir.

DOOM

acordór² (instrument) s. n., pl. acordoáre

acordoarelor
ACORDÓR¹, acordoare, s. n. Unealtă care servește la acordarea unor instrumente muzicale, în special a pianului. – Din fr. accordoir.

DOOM

acordór² (instrument) s. n., pl. acordoáre

acordor
ACORDÓR², acordori, s. m. Persoană care se ocupă cu acordarea și repararea unor instrumente muzicale. – Din fr. accordeur.

DOOM

acordór¹ (persoană) s. m., pl. acordóri

acordor
ACORDÓR¹, acordoare, s. n. Unealtă care servește la acordarea unor instrumente muzicale, în special a pianului. – Din fr. accordoir.

DOOM

acordór² (instrument) s. n., pl. acordoáre

acordori
ACORDÓR², acordori, s. m. Persoană care se ocupă cu acordarea și repararea unor instrumente muzicale. – Din fr. accordeur.

DOOM

acordór¹ (persoană) s. m., pl. acordóri

acordorii
ACORDÓR², acordori, s. m. Persoană care se ocupă cu acordarea și repararea unor instrumente muzicale. – Din fr. accordeur.

DOOM

acordór¹ (persoană) s. m., pl. acordóri

acordorilor
ACORDÓR², acordori, s. m. Persoană care se ocupă cu acordarea și repararea unor instrumente muzicale. – Din fr. accordeur.

DOOM

acordór¹ (persoană) s. m., pl. acordóri

acordorul
ACORDÓR², acordori, s. m. Persoană care se ocupă cu acordarea și repararea unor instrumente muzicale. – Din fr. accordeur.

DOOM

acordór¹ (persoană) s. m., pl. acordóri

acordorul
ACORDÓR¹, acordoare, s. n. Unealtă care servește la acordarea unor instrumente muzicale, în special a pianului. – Din fr. accordoir.

DOOM

acordór² (instrument) s. n., pl. acordoáre

acordorule
ACORDÓR², acordori, s. m. Persoană care se ocupă cu acordarea și repararea unor instrumente muzicale. – Din fr. accordeur.

DOOM

acordór¹ (persoană) s. m., pl. acordóri

acordorului
ACORDÓR², acordori, s. m. Persoană care se ocupă cu acordarea și repararea unor instrumente muzicale. – Din fr. accordeur.

DOOM

acordór¹ (persoană) s. m., pl. acordóri

acordorului
ACORDÓR¹, acordoare, s. n. Unealtă care servește la acordarea unor instrumente muzicale, în special a pianului. – Din fr. accordoir.

DOOM

acordór² (instrument) s. n., pl. acordoáre

acordul
ACÓRD, acorduri, s. n. 1. Înțelegere, învoială, convenție etc. între două sau mai multe părți în vederea încheierii, modificării sau desființării unui act juridic. ◊ Acord-cadru = înțelegere între parteneri sociali, care servește ca model înțelegerilor ulterioare mai detaliate. ♦ Concordanță, potrivire (în păreri, atitudini etc.). ♦ Aprobare, acceptare. ◊ Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeași părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înțeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înțelegere. 2. (În sintagmele) Plată (sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obținute. Acord progresiv = plata muncii în proporție crescândă, în raport cu depășirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. (Gram.) Concordanță (în persoană, număr, gen sau caz) a formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo.

DOOM

acórd s. n., pl. acórduri

acordului
ACÓRD, acorduri, s. n. 1. Înțelegere, învoială, convenție etc. între două sau mai multe părți în vederea încheierii, modificării sau desființării unui act juridic. ◊ Acord-cadru = înțelegere între parteneri sociali, care servește ca model înțelegerilor ulterioare mai detaliate. ♦ Concordanță, potrivire (în păreri, atitudini etc.). ♦ Aprobare, acceptare. ◊ Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeași părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înțeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înțelegere. 2. (În sintagmele) Plată (sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obținute. Acord progresiv = plata muncii în proporție crescândă, în raport cu depășirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. (Gram.) Concordanță (în persoană, număr, gen sau caz) a formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo.

DOOM

acórd s. n., pl. acórduri

acorduri
ACÓRD, acorduri, s. n. 1. Înțelegere, învoială, convenție etc. între două sau mai multe părți în vederea încheierii, modificării sau desființării unui act juridic. ◊ Acord-cadru = înțelegere între parteneri sociali, care servește ca model înțelegerilor ulterioare mai detaliate. ♦ Concordanță, potrivire (în păreri, atitudini etc.). ♦ Aprobare, acceptare. ◊ Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeași părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înțeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înțelegere. 2. (În sintagmele) Plată (sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obținute. Acord progresiv = plata muncii în proporție crescândă, în raport cu depășirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. (Gram.) Concordanță (în persoană, număr, gen sau caz) a formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo.

DOOM

acórd s. n., pl. acórduri

acordurile
ACÓRD, acorduri, s. n. 1. Înțelegere, învoială, convenție etc. între două sau mai multe părți în vederea încheierii, modificării sau desființării unui act juridic. ◊ Acord-cadru = înțelegere între parteneri sociali, care servește ca model înțelegerilor ulterioare mai detaliate. ♦ Concordanță, potrivire (în păreri, atitudini etc.). ♦ Aprobare, acceptare. ◊ Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeași părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înțeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înțelegere. 2. (În sintagmele) Plată (sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obținute. Acord progresiv = plata muncii în proporție crescândă, în raport cu depășirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. (Gram.) Concordanță (în persoană, număr, gen sau caz) a formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo.

DOOM

acórd s. n., pl. acórduri

acordurilor
ACÓRD, acorduri, s. n. 1. Înțelegere, învoială, convenție etc. între două sau mai multe părți în vederea încheierii, modificării sau desființării unui act juridic. ◊ Acord-cadru = înțelegere între parteneri sociali, care servește ca model înțelegerilor ulterioare mai detaliate. ♦ Concordanță, potrivire (în păreri, atitudini etc.). ♦ Aprobare, acceptare. ◊ Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeași părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înțeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înțelegere. 2. (În sintagmele) Plată (sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obținute. Acord progresiv = plata muncii în proporție crescândă, în raport cu depășirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. (Gram.) Concordanță (în persoană, număr, gen sau caz) a formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo.

DOOM

acórd s. n., pl. acórduri

acordând
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordând
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordînd
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acordînd
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

acordări
ACORDÁRE, acordări, s. f. Acțiunea de a acorda. ♦ Punere a coardelor unui instrument muzical în situația de a reda corect tonalitatea specifică a instrumentului. – V. acorda.

DOOM

acordáre s. f., g.-d. art. acordắrii; pl. acordắri

acordării
ACORDÁRE, acordări, s. f. Acțiunea de a acorda. ♦ Punere a coardelor unui instrument muzical în situația de a reda corect tonalitatea specifică a instrumentului. – V. acorda.

DOOM

acordáre s. f., g.-d. art. acordắrii; pl. acordắri

acordările
ACORDÁRE, acordări, s. f. Acțiunea de a acorda. ♦ Punere a coardelor unui instrument muzical în situația de a reda corect tonalitatea specifică a instrumentului. – V. acorda.

DOOM

acordáre s. f., g.-d. art. acordắrii; pl. acordắri

acordărilor
ACORDÁRE, acordări, s. f. Acțiunea de a acorda. ♦ Punere a coardelor unui instrument muzical în situația de a reda corect tonalitatea specifică a instrumentului. – V. acorda.

DOOM

acordáre s. f., g.-d. art. acordắrii; pl. acordắri

acorie
ACORÍE s. f. Anomalie congenitală care constă în absența pupilei. – Din fr. acorie.

DOOM

acoríe s. f., art. acoría, g.-d. acoríi, art. acoríei

acort
ACÓRT, -Ă adj. (Franțuzism) Simpatic, amabil, binevoitor, îndatoritor. [< fr. accort].

acorus
OBLIGEÁNĂ, obligene, s. f. Plantă erbacee perenă, originară din India, cu miros aromatic, cu rizom cărnos, cu frunze liniare lungi și cu flori gălbui, care crește pe marginea apelor ori este cultivată, fiind folosită în medicină și în parfumerie (Acorus calamus). – Et. nec.

acorzi
ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.

DOOM

acordá² (a ~) (a regla un instrument muzical) vb., ind. prez. 3 acordeáză

acosmism
ACOSMÍSM s.n. (Fil.) Teorie idealistă după care lumea fizică nu ar exista ca realitate independentă de Dumnezeu, presupus creator al ei. [ < fr. acosmisme, cf. gr. a – fără, kosmos – univers].

acosta
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostabil
ACOSTÁBIL, -Ă adj. Abordabil. [Cf. fr. accostable].

acostabila
ACOSTÁBIL, -Ă adj. Abordabil. [Cf. fr. accostable].

acostabile
ACOSTÁBIL, -Ă adj. Abordabil. [Cf. fr. accostable].

acostabilei
ACOSTÁBIL, -Ă adj. Abordabil. [Cf. fr. accostable].

acostabilele
ACOSTÁBIL, -Ă adj. Abordabil. [Cf. fr. accostable].

acostabilelor
ACOSTÁBIL, -Ă adj. Abordabil. [Cf. fr. accostable].

acostabili
ACOSTÁBIL, -Ă adj. Abordabil. [Cf. fr. accostable].

acostabilii
ACOSTÁBIL, -Ă adj. Abordabil. [Cf. fr. accostable].

acostabililor
ACOSTÁBIL, -Ă adj. Abordabil. [Cf. fr. accostable].

acostabilul
ACOSTÁBIL, -Ă adj. Abordabil. [Cf. fr. accostable].

acostabilului
ACOSTÁBIL, -Ă adj. Abordabil. [Cf. fr. accostable].

acostai
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostam
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostament
ACOSTAMÉNT, acostamente, s. n. Fâșie laterală din platforma unei șosele, de obicei nepavată, situată la marginea părții carosabile. – După fr. accotement.

DOOM

acostamént s. n., pl. acostaménte

acostamente
ACOSTAMÉNT, acostamente, s. n. Fâșie laterală din platforma unei șosele, de obicei nepavată, situată la marginea părții carosabile. – După fr. accotement.

DOOM

acostamént s. n., pl. acostaménte

acostamentele
ACOSTAMÉNT, acostamente, s. n. Fâșie laterală din platforma unei șosele, de obicei nepavată, situată la marginea părții carosabile. – După fr. accotement.

DOOM

acostamént s. n., pl. acostaménte

acostamentelor
ACOSTAMÉNT, acostamente, s. n. Fâșie laterală din platforma unei șosele, de obicei nepavată, situată la marginea părții carosabile. – După fr. accotement.

DOOM

acostamént s. n., pl. acostaménte

acostamentul
ACOSTAMÉNT, acostamente, s. n. Fâșie laterală din platforma unei șosele, de obicei nepavată, situată la marginea părții carosabile. – După fr. accotement.

DOOM

acostamént s. n., pl. acostaménte

acostamentului
ACOSTAMÉNT, acostamente, s. n. Fâșie laterală din platforma unei șosele, de obicei nepavată, situată la marginea părții carosabile. – După fr. accotement.

DOOM

acostamént s. n., pl. acostaménte

acostare
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostare
ACOSTÁRE, acostări, s. f. Acțiunea de a acosta și rezultatul ei. – V. acosta.

DOOM

acostáre s. f., g.-d. art. acostắrii; pl. acostắri

acostarea
ACOSTÁRE, acostări, s. f. Acțiunea de a acosta și rezultatul ei. – V. acosta.

DOOM

acostáre s. f., g.-d. art. acostắrii; pl. acostắri

acostară
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostarăm
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostarăți
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostase
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostasem
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostaseră
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostaserăm
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostaserăți
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostaseși
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostaseți
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostat
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostat
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

acostau
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostași
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostați
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostează
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostez
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acosteze
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostezi
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostând
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostînd
ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

DOOM

acostá (a ~) vb., ind. prez. 3 acosteáză

acostări
ACOSTÁRE, acostări, s. f. Acțiunea de a acosta și rezultatul ei. – V. acosta.

DOOM

acostáre s. f., g.-d. art. acostắrii; pl. acostắri

acostării
ACOSTÁRE, acostări, s. f. Acțiunea de a acosta și rezultatul ei. – V. acosta.

DOOM

acostáre s. f., g.-d. art. acostắrii; pl. acostắri

acostările
ACOSTÁRE, acostări, s. f. Acțiunea de a acosta și rezultatul ei. – V. acosta.

DOOM

acostáre s. f., g.-d. art. acostắrii; pl. acostắri

acostărilor
ACOSTÁRE, acostări, s. f. Acțiunea de a acosta și rezultatul ei. – V. acosta.

DOOM

acostáre s. f., g.-d. art. acostắrii; pl. acostắri

acotiledoane
ACOTILEDÓN, -Ă, acotiledoni, -e, adj. (Înv.) Acotiledonat. – Din fr. acotylédone.

DOOM

acotiledón (înv.) adj. m., pl. acotiledóni; f. acotiledónă, pl. acotiledóne

acotiledoanei
ACOTILEDÓN, -Ă, acotiledoni, -e, adj. (Înv.) Acotiledonat. – Din fr. acotylédone.

DOOM

acotiledón (înv.) adj. m., pl. acotiledóni; f. acotiledónă, pl. acotiledóne

acotiledoanele
ACOTILEDÓN, -Ă, acotiledoni, -e, adj. (Înv.) Acotiledonat. – Din fr. acotylédone.

DOOM

acotiledón (înv.) adj. m., pl. acotiledóni; f. acotiledónă, pl. acotiledóne

acotiledoanelor
ACOTILEDÓN, -Ă, acotiledoni, -e, adj. (Înv.) Acotiledonat. – Din fr. acotylédone.

DOOM

acotiledón (înv.) adj. m., pl. acotiledóni; f. acotiledónă, pl. acotiledóne

acotiledon
ACOTILEDÓN, -Ă, acotiledoni, -e, adj. (Înv.) Acotiledonat. – Din fr. acotylédone.

DOOM

acotiledón (înv.) adj. m., pl. acotiledóni; f. acotiledónă, pl. acotiledóne

acotiledona
ACOTILEDÓN, -Ă, acotiledoni, -e, adj. (Înv.) Acotiledonat. – Din fr. acotylédone.

DOOM

acotiledón (înv.) adj. m., pl. acotiledóni; f. acotiledónă, pl. acotiledóne

acotiledonat
ACOTILEDONÁT, -Ă, acotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Fără cotiledoane; acotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de vegetale care se înmulțește prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din această clasă. – Din fr. acotylédoné.

DOOM

acotiledonátă s. f., g.-d. art. acotiledonátei; pl. acotiledonáte

acotiledonata
ACOTILEDONÁT, -Ă, acotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Fără cotiledoane; acotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de vegetale care se înmulțește prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din această clasă. – Din fr. acotylédoné.

DOOM

acotiledonátă s. f., g.-d. art. acotiledonátei; pl. acotiledonáte

acotiledonata
ACOTILEDONÁT, -Ă, acotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Fără cotiledoane; acotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de vegetale care se înmulțește prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din această clasă. – Din fr. acotylédoné.

DOOM

acotiledonátă s. f., g.-d. art. acotiledonátei; pl. acotiledonáte

acotiledonate
ACOTILEDONÁT, -Ă, acotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Fără cotiledoane; acotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de vegetale care se înmulțește prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din această clasă. – Din fr. acotylédoné.

DOOM

acotiledonátă s. f., g.-d. art. acotiledonátei; pl. acotiledonáte

acotiledonate
ACOTILEDONÁT, -Ă, acotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Fără cotiledoane; acotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de vegetale care se înmulțește prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din această clasă. – Din fr. acotylédoné.

DOOM

acotiledonátă s. f., g.-d. art. acotiledonátei; pl. acotiledonáte

acotiledonatei
ACOTILEDONÁT, -Ă, acotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Fără cotiledoane; acotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de vegetale care se înmulțește prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din această clasă. – Din fr. acotylédoné.

DOOM

acotiledonátă s. f., g.-d. art. acotiledonátei; pl. acotiledonáte

acotiledonatei
ACOTILEDONÁT, -Ă, acotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Fără cotiledoane; acotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de vegetale care se înmulțește prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din această clasă. – Din fr. acotylédoné.

DOOM

acotiledonátă s. f., g.-d. art. acotiledonátei; pl. acotiledonáte

acotiledonatele
ACOTILEDONÁT, -Ă, acotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Fără cotiledoane; acotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de vegetale care se înmulțește prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din această clasă. – Din fr. acotylédoné.

DOOM

acotiledonátă s. f., g.-d. art. acotiledonátei; pl. acotiledonáte

acotiledonatele
ACOTILEDONÁT, -Ă, acotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Fără cotiledoane; acotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de vegetale care se înmulțește prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din această clasă. – Din fr. acotylédoné.

DOOM

acotiledonátă s. f., g.-d. art. acotiledonátei; pl. acotiledonáte

acotiledonatelor
ACOTILEDONÁT, -Ă, acotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Fără cotiledoane; acotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de vegetale care se înmulțește prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din această clasă. – Din fr. acotylédoné.

DOOM

acotiledonátă s. f., g.-d. art. acotiledonátei; pl. acotiledonáte

acotiledonatelor
ACOTILEDONÁT, -Ă, acotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Fără cotiledoane; acotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de vegetale care se înmulțește prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din această clasă. – Din fr. acotylédoné.

DOOM

acotiledonátă s. f., g.-d. art. acotiledonátei; pl. acotiledonáte

acotiledonatul
ACOTILEDONÁT, -Ă, acotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Fără cotiledoane; acotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de vegetale care se înmulțește prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din această clasă. – Din fr. acotylédoné.

DOOM

acotiledonátă s. f., g.-d. art. acotiledonátei; pl. acotiledonáte

acotiledonatului
ACOTILEDONÁT, -Ă, acotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Fără cotiledoane; acotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de vegetale care se înmulțește prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din această clasă. – Din fr. acotylédoné.

DOOM

acotiledonátă s. f., g.-d. art. acotiledonátei; pl. acotiledonáte

acotiledonați
ACOTILEDONÁT, -Ă, acotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Fără cotiledoane; acotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de vegetale care se înmulțește prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din această clasă. – Din fr. acotylédoné.

DOOM

acotiledonátă s. f., g.-d. art. acotiledonátei; pl. acotiledonáte

acotiledonații
ACOTILEDONÁT, -Ă, acotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Fără cotiledoane; acotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de vegetale care se înmulțește prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din această clasă. – Din fr. acotylédoné.

DOOM

acotiledonátă s. f., g.-d. art. acotiledonátei; pl. acotiledonáte

acotiledonaților
ACOTILEDONÁT, -Ă, acotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Fără cotiledoane; acotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de vegetale care se înmulțește prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din această clasă. – Din fr. acotylédoné.

DOOM

acotiledonátă s. f., g.-d. art. acotiledonátei; pl. acotiledonáte

acotiledone
ACOTILEDÓN, -Ă, acotiledoni, -e, adj. (Înv.) Acotiledonat. – Din fr. acotylédone.

DOOM

acotiledón (înv.) adj. m., pl. acotiledóni; f. acotiledónă, pl. acotiledóne

acotiledonei
ACOTILEDÓN, -Ă, acotiledoni, -e, adj. (Înv.) Acotiledonat. – Din fr. acotylédone.

DOOM

acotiledón (înv.) adj. m., pl. acotiledóni; f. acotiledónă, pl. acotiledóne

acotiledonele
ACOTILEDÓN, -Ă, acotiledoni, -e, adj. (Înv.) Acotiledonat. – Din fr. acotylédone.

DOOM

acotiledón (înv.) adj. m., pl. acotiledóni; f. acotiledónă, pl. acotiledóne

acotiledonelor
ACOTILEDÓN, -Ă, acotiledoni, -e, adj. (Înv.) Acotiledonat. – Din fr. acotylédone.

DOOM

acotiledón (înv.) adj. m., pl. acotiledóni; f. acotiledónă, pl. acotiledóne

acotiledoni
ACOTILEDÓN, -Ă, acotiledoni, -e, adj. (Înv.) Acotiledonat. – Din fr. acotylédone.

DOOM

acotiledón (înv.) adj. m., pl. acotiledóni; f. acotiledónă, pl. acotiledóne

acotiledonii
ACOTILEDÓN, -Ă, acotiledoni, -e, adj. (Înv.) Acotiledonat. – Din fr. acotylédone.

DOOM

acotiledón (înv.) adj. m., pl. acotiledóni; f. acotiledónă, pl. acotiledóne

acotiledonilor
ACOTILEDÓN, -Ă, acotiledoni, -e, adj. (Înv.) Acotiledonat. – Din fr. acotylédone.

DOOM

acotiledón (înv.) adj. m., pl. acotiledóni; f. acotiledónă, pl. acotiledóne

acotiledonul
ACOTILEDÓN, -Ă, acotiledoni, -e, adj. (Înv.) Acotiledonat. – Din fr. acotylédone.

DOOM

acotiledón (înv.) adj. m., pl. acotiledóni; f. acotiledónă, pl. acotiledóne

acotiledonului
ACOTILEDÓN, -Ă, acotiledoni, -e, adj. (Înv.) Acotiledonat. – Din fr. acotylédone.

DOOM

acotiledón (înv.) adj. m., pl. acotiledóni; f. acotiledónă, pl. acotiledóne

acqua
ÁCQUA TOFÁNA s. f. Otravă celebră în Italia în sec. XVI-XVII. [Pr.: acua-] – Loc. it.

DOOM

ácqua tofána (it.) [acqua pron. ácŭa] (ac-qua) s. f.

acquis
ACQUIS s. n. (În sintagma) Acquis comunitar = ansamblu de măsuri convenite între Uniunea Europeană și fiecare țară candidată la aderare, care are ca scop stabilirea unei consultanțe speciale pentru ca acestea să adopte, cu costuri minime, corpusul de reguli și legi după care se administrează Uniunea Europeană. [Pr.: akí] – Din fr. acquis.

DOOM

acquís (drepturile și obligațiile statelor Uniunii Europene, actele normative respective) (fr.) [pron. akí] (ac-quis) s. n., art. acquís-ul

acr
ACRO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „ascuțit”, „extrem”. [< fr. acro-, cf. gr. akros].

acra
ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj., s. n. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă. 2. S. n., adj. (Gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 3. Adj. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

DOOM

ácru¹ (a-cru) adj. m., pl. ácri; f. ácră, pl. ácre

acrania
ACRANÍE s.f. (Med.) Lipsa completă sau parțială a craniului. [Gen. -iei. / < fr. acranie, cf. gr. a – fără, kranion – craniu].

acraniat
ACRANIÁT, acraniate, s. n. (La pl.) Subîncrengătură de animale primitive lipsite de craniu; (și la sg.) animal care face parte din această subîncrengătură. [Pr.: -ni-at] – Din fr. acraniate.

DOOM

acraniát (a-cra-ni-at) s. n., pl. acraniáte

acraniata
ACRANIÁT, acraniate, s. n. (La pl.) Subîncrengătură de animale primitive lipsite de craniu; (și la sg.) animal care face parte din această subîncrengătură. [Pr.: -ni-at] – Din fr. acraniate.

DOOM

acraniát (a-cra-ni-at) s. n., pl. acraniáte

acraniate
ACRANIÁT, acraniate, s. n. (La pl.) Subîncrengătură de animale primitive lipsite de craniu; (și la sg.) animal care face parte din această subîncrengătură. [Pr.: -ni-at] – Din fr. acraniate.

DOOM

acraniát (a-cra-ni-at) s. n., pl. acraniáte

acraniatei
ACRANIÁT, acraniate, s. n. (La pl.) Subîncrengătură de animale primitive lipsite de craniu; (și la sg.) animal care face parte din această subîncrengătură. [Pr.: -ni-at] – Din fr. acraniate.

DOOM

acraniát (a-cra-ni-at) s. n., pl. acraniáte

acraniatele
ACRANIÁT, acraniate, s. n. (La pl.) Subîncrengătură de animale primitive lipsite de craniu; (și la sg.) animal care face parte din această subîncrengătură. [Pr.: -ni-at] – Din fr. acraniate.

DOOM

acraniát (a-cra-ni-at) s. n., pl. acraniáte

acraniatelor
ACRANIÁT, acraniate, s. n. (La pl.) Subîncrengătură de animale primitive lipsite de craniu; (și la sg.) animal care face parte din această subîncrengătură. [Pr.: -ni-at] – Din fr. acraniate.

DOOM

acraniát (a-cra-ni-at) s. n., pl. acraniáte

acraniatul
ACRANIÁT, acraniate, s. n. (La pl.) Subîncrengătură de animale primitive lipsite de craniu; (și la sg.) animal care face parte din această subîncrengătură. [Pr.: -ni-at] – Din fr. acraniate.

DOOM

acraniát (a-cra-ni-at) s. n., pl. acraniáte

acraniatului
ACRANIÁT, acraniate, s. n. (La pl.) Subîncrengătură de animale primitive lipsite de craniu; (și la sg.) animal care face parte din această subîncrengătură. [Pr.: -ni-at] – Din fr. acraniate.

DOOM

acraniát (a-cra-ni-at) s. n., pl. acraniáte

acraniați
ACRANIÁT, acraniate, s. n. (La pl.) Subîncrengătură de animale primitive lipsite de craniu; (și la sg.) animal care face parte din această subîncrengătură. [Pr.: -ni-at] – Din fr. acraniate.

DOOM

acraniát (a-cra-ni-at) s. n., pl. acraniáte

acraniații
ACRANIÁT, acraniate, s. n. (La pl.) Subîncrengătură de animale primitive lipsite de craniu; (și la sg.) animal care face parte din această subîncrengătură. [Pr.: -ni-at] – Din fr. acraniate.

DOOM

acraniát (a-cra-ni-at) s. n., pl. acraniáte

acraniaților
ACRANIÁT, acraniate, s. n. (La pl.) Subîncrengătură de animale primitive lipsite de craniu; (și la sg.) animal care face parte din această subîncrengătură. [Pr.: -ni-at] – Din fr. acraniate.

DOOM

acraniát (a-cra-ni-at) s. n., pl. acraniáte

acranie
ACRANÍE s.f. (Med.) Lipsa completă sau parțială a craniului. [Gen. -iei. / < fr. acranie, cf. gr. a – fără, kranion – craniu].

acraniei
ACRANÍE s.f. (Med.) Lipsa completă sau parțială a craniului. [Gen. -iei. / < fr. acranie, cf. gr. a – fără, kranion – craniu].

acranii
ACRANÍE s.f. (Med.) Lipsa completă sau parțială a craniului. [Gen. -iei. / < fr. acranie, cf. gr. a – fără, kranion – craniu].

acraniile
ACRANÍE s.f. (Med.) Lipsa completă sau parțială a craniului. [Gen. -iei. / < fr. acranie, cf. gr. a – fără, kranion – craniu].

acraniilor
ACRANÍE s.f. (Med.) Lipsa completă sau parțială a craniului. [Gen. -iei. / < fr. acranie, cf. gr. a – fără, kranion – craniu].

acre
ȘOÁLDINĂ, șoaldine, s. f. Mică plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale și cu flori galbene-aurii, dispuse în inflorescențe (Sedum acre). – Șold + suf. -ină.

acre
ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj., s. n. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă. 2. S. n., adj. (Gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 3. Adj. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

DOOM

ácru¹ (a-cru) adj. m., pl. ácri; f. ácră, pl. ácre

acrea
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acreai
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acreala
ACREÁLĂ, acreli, s. f. 1. Proprietatea de a fi acru; gust acru, înțepător; acrime. 2. (Concr.) Mâncare, băutură cu gust acru. 3. Fig. Stare de spirit sau atitudine ursuză, supărăcioasă. – Acri + suf. -eală.

DOOM

acreálă (a-crea-) s. f., g.-d. art. acrélii; pl. acréli

acream
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acrească
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acreau
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acreați
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acredita
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditai
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditam
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditant
ACREDITÁNT, -Ă, acreditanți, -te, adj. (Rar) Care acreditează. – Acredita + suf. -ant.

acreditanta
ACREDITÁNT, -Ă, acreditanți, -te, adj. (Rar) Care acreditează. – Acredita + suf. -ant.

acreditante
ACREDITÁNT, -Ă, acreditanți, -te, adj. (Rar) Care acreditează. – Acredita + suf. -ant.

acreditantei
ACREDITÁNT, -Ă, acreditanți, -te, adj. (Rar) Care acreditează. – Acredita + suf. -ant.

acreditantele
ACREDITÁNT, -Ă, acreditanți, -te, adj. (Rar) Care acreditează. – Acredita + suf. -ant.

acreditantelor
ACREDITÁNT, -Ă, acreditanți, -te, adj. (Rar) Care acreditează. – Acredita + suf. -ant.

acreditantul
ACREDITÁNT, -Ă, acreditanți, -te, adj. (Rar) Care acreditează. – Acredita + suf. -ant.

acreditantului
ACREDITÁNT, -Ă, acreditanți, -te, adj. (Rar) Care acreditează. – Acredita + suf. -ant.

acreditanți
ACREDITÁNT, -Ă, acreditanți, -te, adj. (Rar) Care acreditează. – Acredita + suf. -ant.

acreditanții
ACREDITÁNT, -Ă, acreditanți, -te, adj. (Rar) Care acreditează. – Acredita + suf. -ant.

acreditanților
ACREDITÁNT, -Ă, acreditanți, -te, adj. (Rar) Care acreditează. – Acredita + suf. -ant.

acreditare
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditare
ACREDITÁRE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita. ◊ Scrisori de acreditare = documente prin care se atestă împuternicirea unui reprezentant diplomatic. – V. acredita.

DOOM

acreditáre (a-cre-) s. f., g.-d. art. acreditắrii; pl. acreditắri

acreditarea
ACREDITÁRE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita. ◊ Scrisori de acreditare = documente prin care se atestă împuternicirea unui reprezentant diplomatic. – V. acredita.

DOOM

acreditáre (a-cre-) s. f., g.-d. art. acreditắrii; pl. acreditắri

acreditară
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditarăm
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditarăți
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditase
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditasem
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditaseră
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditaserăm
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditaserăți
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditaseși
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditaseți
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditat
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditat
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditat
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditata
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditata
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditate
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditate
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditatei
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditatei
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditatele
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditatele
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditatelor
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditatelor
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditatul
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditatul
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditatului
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditatului
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditau
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditași
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditați
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditați
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditați
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditații
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditații
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditaților
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditaților
ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditează
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditez
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acrediteze
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditezi
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditiv
ACREDITÍV, acreditive, s. n. 1. Modalitate de decontare prin care o bancă își asumă responsabilitatea de a plăti, din ordinul cumpărătorului, în favoarea vânzătorului de mărfuri sau servicii, o anumită sumă, cu condiția ca vânzătorul să prezinte documentele prevăzute, care atestă livrarea mărfurilor sau prestarea serviciilor promise. 2. Document financiar de decontare prin intermediul băncii sau al unei case de economii. – Din fr. accréditif, germ. Akkreditiv.

DOOM

acreditív (a-cre-) s. n., pl. acreditíve

acreditive
ACREDITÍV, acreditive, s. n. 1. Modalitate de decontare prin care o bancă își asumă responsabilitatea de a plăti, din ordinul cumpărătorului, în favoarea vânzătorului de mărfuri sau servicii, o anumită sumă, cu condiția ca vânzătorul să prezinte documentele prevăzute, care atestă livrarea mărfurilor sau prestarea serviciilor promise. 2. Document financiar de decontare prin intermediul băncii sau al unei case de economii. – Din fr. accréditif, germ. Akkreditiv.

DOOM

acreditív (a-cre-) s. n., pl. acreditíve

acreditivele
ACREDITÍV, acreditive, s. n. 1. Modalitate de decontare prin care o bancă își asumă responsabilitatea de a plăti, din ordinul cumpărătorului, în favoarea vânzătorului de mărfuri sau servicii, o anumită sumă, cu condiția ca vânzătorul să prezinte documentele prevăzute, care atestă livrarea mărfurilor sau prestarea serviciilor promise. 2. Document financiar de decontare prin intermediul băncii sau al unei case de economii. – Din fr. accréditif, germ. Akkreditiv.

DOOM

acreditív (a-cre-) s. n., pl. acreditíve

acreditivelor
ACREDITÍV, acreditive, s. n. 1. Modalitate de decontare prin care o bancă își asumă responsabilitatea de a plăti, din ordinul cumpărătorului, în favoarea vânzătorului de mărfuri sau servicii, o anumită sumă, cu condiția ca vânzătorul să prezinte documentele prevăzute, care atestă livrarea mărfurilor sau prestarea serviciilor promise. 2. Document financiar de decontare prin intermediul băncii sau al unei case de economii. – Din fr. accréditif, germ. Akkreditiv.

DOOM

acreditív (a-cre-) s. n., pl. acreditíve

acreditivul
ACREDITÍV, acreditive, s. n. 1. Modalitate de decontare prin care o bancă își asumă responsabilitatea de a plăti, din ordinul cumpărătorului, în favoarea vânzătorului de mărfuri sau servicii, o anumită sumă, cu condiția ca vânzătorul să prezinte documentele prevăzute, care atestă livrarea mărfurilor sau prestarea serviciilor promise. 2. Document financiar de decontare prin intermediul băncii sau al unei case de economii. – Din fr. accréditif, germ. Akkreditiv.

DOOM

acreditív (a-cre-) s. n., pl. acreditíve

acreditivului
ACREDITÍV, acreditive, s. n. 1. Modalitate de decontare prin care o bancă își asumă responsabilitatea de a plăti, din ordinul cumpărătorului, în favoarea vânzătorului de mărfuri sau servicii, o anumită sumă, cu condiția ca vânzătorul să prezinte documentele prevăzute, care atestă livrarea mărfurilor sau prestarea serviciilor promise. 2. Document financiar de decontare prin intermediul băncii sau al unei case de economii. – Din fr. accréditif, germ. Akkreditiv.

DOOM

acreditív (a-cre-) s. n., pl. acreditíve

acreditând
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditînd
ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

DOOM

acreditá (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acrediteáză

acreditări
ACREDITÁRE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita. ◊ Scrisori de acreditare = documente prin care se atestă împuternicirea unui reprezentant diplomatic. – V. acredita.

DOOM

acreditáre (a-cre-) s. f., g.-d. art. acreditắrii; pl. acreditắri

acreditării
ACREDITÁRE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita. ◊ Scrisori de acreditare = documente prin care se atestă împuternicirea unui reprezentant diplomatic. – V. acredita.

DOOM

acreditáre (a-cre-) s. f., g.-d. art. acreditắrii; pl. acreditắri

acreditările
ACREDITÁRE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita. ◊ Scrisori de acreditare = documente prin care se atestă împuternicirea unui reprezentant diplomatic. – V. acredita.

DOOM

acreditáre (a-cre-) s. f., g.-d. art. acreditắrii; pl. acreditắri

acreditărilor
ACREDITÁRE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita. ◊ Scrisori de acreditare = documente prin care se atestă împuternicirea unui reprezentant diplomatic. – V. acredita.

DOOM

acreditáre (a-cre-) s. f., g.-d. art. acreditắrii; pl. acreditắri

acrei
ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj., s. n. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă. 2. S. n., adj. (Gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 3. Adj. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

DOOM

ácru¹ (a-cru) adj. m., pl. ácri; f. ácră, pl. ácre

acrele
ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj., s. n. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă. 2. S. n., adj. (Gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 3. Adj. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

DOOM

ácru¹ (a-cru) adj. m., pl. ácri; f. ácră, pl. ácre

acreli
ACREÁLĂ, acreli, s. f. 1. Proprietatea de a fi acru; gust acru, înțepător; acrime. 2. (Concr.) Mâncare, băutură cu gust acru. 3. Fig. Stare de spirit sau atitudine ursuză, supărăcioasă. – Acri + suf. -eală.

DOOM

acreálă (a-crea-) s. f., g.-d. art. acrélii; pl. acréli

acrelii
ACREÁLĂ, acreli, s. f. 1. Proprietatea de a fi acru; gust acru, înțepător; acrime. 2. (Concr.) Mâncare, băutură cu gust acru. 3. Fig. Stare de spirit sau atitudine ursuză, supărăcioasă. – Acri + suf. -eală.

DOOM

acreálă (a-crea-) s. f., g.-d. art. acrélii; pl. acréli

acrelile
ACREÁLĂ, acreli, s. f. 1. Proprietatea de a fi acru; gust acru, înțepător; acrime. 2. (Concr.) Mâncare, băutură cu gust acru. 3. Fig. Stare de spirit sau atitudine ursuză, supărăcioasă. – Acri + suf. -eală.

DOOM

acreálă (a-crea-) s. f., g.-d. art. acrélii; pl. acréli

acrelilor
ACREÁLĂ, acreli, s. f. 1. Proprietatea de a fi acru; gust acru, înțepător; acrime. 2. (Concr.) Mâncare, băutură cu gust acru. 3. Fig. Stare de spirit sau atitudine ursuză, supărăcioasă. – Acri + suf. -eală.

DOOM

acreálă (a-crea-) s. f., g.-d. art. acrélii; pl. acréli

acrelor
ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj., s. n. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă. 2. S. n., adj. (Gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 3. Adj. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

DOOM

ácru¹ (a-cru) adj. m., pl. ácri; f. ácră, pl. ácre

acresc
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acrescent
ACRESCÉNT, -Ă, acrescenți, -te, adj. (Despre părțile unei plante) Care crește și după fecundare. – Din fr. accrescent.

DOOM

acrescént (a-cres-) adj. m., pl. acrescénți; f. acrescéntă, pl. acrescénte

acrescenta
ACRESCÉNT, -Ă, acrescenți, -te, adj. (Despre părțile unei plante) Care crește și după fecundare. – Din fr. accrescent.

DOOM

acrescént (a-cres-) adj. m., pl. acrescénți; f. acrescéntă, pl. acrescénte

acrescente
ACRESCÉNT, -Ă, acrescenți, -te, adj. (Despre părțile unei plante) Care crește și după fecundare. – Din fr. accrescent.

DOOM

acrescént (a-cres-) adj. m., pl. acrescénți; f. acrescéntă, pl. acrescénte

acrescentei
ACRESCÉNT, -Ă, acrescenți, -te, adj. (Despre părțile unei plante) Care crește și după fecundare. – Din fr. accrescent.

DOOM

acrescént (a-cres-) adj. m., pl. acrescénți; f. acrescéntă, pl. acrescénte

acrescentele
ACRESCÉNT, -Ă, acrescenți, -te, adj. (Despre părțile unei plante) Care crește și după fecundare. – Din fr. accrescent.

DOOM

acrescént (a-cres-) adj. m., pl. acrescénți; f. acrescéntă, pl. acrescénte

acrescentelor
ACRESCÉNT, -Ă, acrescenți, -te, adj. (Despre părțile unei plante) Care crește și după fecundare. – Din fr. accrescent.

DOOM

acrescént (a-cres-) adj. m., pl. acrescénți; f. acrescéntă, pl. acrescénte

acrescentul
ACRESCÉNT, -Ă, acrescenți, -te, adj. (Despre părțile unei plante) Care crește și după fecundare. – Din fr. accrescent.

DOOM

acrescént (a-cres-) adj. m., pl. acrescénți; f. acrescéntă, pl. acrescénte

acrescentului
ACRESCÉNT, -Ă, acrescenți, -te, adj. (Despre părțile unei plante) Care crește și după fecundare. – Din fr. accrescent.

DOOM

acrescént (a-cres-) adj. m., pl. acrescénți; f. acrescéntă, pl. acrescénte

acrescenți
ACRESCÉNT, -Ă, acrescenți, -te, adj. (Despre părțile unei plante) Care crește și după fecundare. – Din fr. accrescent.

DOOM

acrescént (a-cres-) adj. m., pl. acrescénți; f. acrescéntă, pl. acrescénte

acrescenții
ACRESCÉNT, -Ă, acrescenți, -te, adj. (Despre părțile unei plante) Care crește și după fecundare. – Din fr. accrescent.

DOOM

acrescént (a-cres-) adj. m., pl. acrescénți; f. acrescéntă, pl. acrescénte

acrescenților
ACRESCÉNT, -Ă, acrescenți, -te, adj. (Despre părțile unei plante) Care crește și după fecundare. – Din fr. accrescent.

DOOM

acrescént (a-cres-) adj. m., pl. acrescénți; f. acrescéntă, pl. acrescénte

acrescăminte
ACRESCĂMẤNT, acrescăminte, s. n. Creștere a dreptului unei persoane la o succesiune, ca urmare a înlăturării de la această succesiune a altor persoane ori a renunțării lor la drepturile izvorâte din lege ori din testament. – După fr. accroissement.

DOOM

acrescămấnt (a-cres-) s. n., pl. acrescămínte

acrescămintele
ACRESCĂMẤNT, acrescăminte, s. n. Creștere a dreptului unei persoane la o succesiune, ca urmare a înlăturării de la această succesiune a altor persoane ori a renunțării lor la drepturile izvorâte din lege ori din testament. – După fr. accroissement.

DOOM

acrescămấnt (a-cres-) s. n., pl. acrescămínte

acrescămintelor
ACRESCĂMẤNT, acrescăminte, s. n. Creștere a dreptului unei persoane la o succesiune, ca urmare a înlăturării de la această succesiune a altor persoane ori a renunțării lor la drepturile izvorâte din lege ori din testament. – După fr. accroissement.

DOOM

acrescămấnt (a-cres-) s. n., pl. acrescămínte

acrescământ
ACRESCĂMẤNT, acrescăminte, s. n. Creștere a dreptului unei persoane la o succesiune, ca urmare a înlăturării de la această succesiune a altor persoane ori a renunțării lor la drepturile izvorâte din lege ori din testament. – După fr. accroissement.

DOOM

acrescămấnt (a-cres-) s. n., pl. acrescămínte

acrescământul
ACRESCĂMẤNT, acrescăminte, s. n. Creștere a dreptului unei persoane la o succesiune, ca urmare a înlăturării de la această succesiune a altor persoane ori a renunțării lor la drepturile izvorâte din lege ori din testament. – După fr. accroissement.

DOOM

acrescămấnt (a-cres-) s. n., pl. acrescămínte

acrescământului
ACRESCĂMẤNT, acrescăminte, s. n. Creștere a dreptului unei persoane la o succesiune, ca urmare a înlăturării de la această succesiune a altor persoane ori a renunțării lor la drepturile izvorâte din lege ori din testament. – După fr. accroissement.

DOOM

acrescămấnt (a-cres-) s. n., pl. acrescămínte

acrescămînt
ACRESCĂMẤNT, acrescăminte, s. n. Creștere a dreptului unei persoane la o succesiune, ca urmare a înlăturării de la această succesiune a altor persoane ori a renunțării lor la drepturile izvorâte din lege ori din testament. – După fr. accroissement.

DOOM

acrescămấnt (a-cres-) s. n., pl. acrescămínte

acrescămîntul
ACRESCĂMẤNT, acrescăminte, s. n. Creștere a dreptului unei persoane la o succesiune, ca urmare a înlăturării de la această succesiune a altor persoane ori a renunțării lor la drepturile izvorâte din lege ori din testament. – După fr. accroissement.

DOOM

acrescămấnt (a-cres-) s. n., pl. acrescămínte

acrescămîntului
ACRESCĂMẤNT, acrescăminte, s. n. Creștere a dreptului unei persoane la o succesiune, ca urmare a înlăturării de la această succesiune a altor persoane ori a renunțării lor la drepturile izvorâte din lege ori din testament. – După fr. accroissement.

DOOM

acrescămấnt (a-cres-) s. n., pl. acrescămínte

acrește
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acrești
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acreție
ACREȚÍE s.f. Fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materie din spațiul cosmic. [Gen. -iei. / < fr. accrétion].

acri
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acri
ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj., s. n. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă. 2. S. n., adj. (Gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 3. Adj. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

DOOM

ácru¹ (a-cru) adj. m., pl. ácri; f. ácră, pl. ácre

acria
ACRÍU, -ÍE, acrii, adj. (Rar) Cam acru²; acrișor, acruț. – Acru² + suf. -iu.

DOOM

acríu (rar) (a-criu) adj. m., f. acríe; pl. m. și f. acríi

acribie
ACRIBÍE s. f. (Livr.) Exactitate, corectitudine în cercetarea științifică; p. gener. seriozitate, conștiinciozitate – Din fr. acribie.

DOOM

acribíe (a-cri-) s. f., art. acribía, g.-d. acribíi, art. acribíei

acribologia
ACRIBOLOGÍE s. f. Precizie în folosirea cuvintelor; corectitudine în respectarea proprietății termenilor; alegere riguroasă a cuvintelor. ♦ Studiul preciziei maxime în cercetarea științifică. – Din fr. acribologie.

DOOM

acribologíe (a-cri-) s. f., art. acribología, g.-d. acribologíi, art. acribologíei

acribologie
ACRIBOLOGÍE s. f. Precizie în folosirea cuvintelor; corectitudine în respectarea proprietății termenilor; alegere riguroasă a cuvintelor. ♦ Studiul preciziei maxime în cercetarea științifică. – Din fr. acribologie.

DOOM

acribologíe (a-cri-) s. f., art. acribología, g.-d. acribologíi, art. acribologíei

acribologiei
ACRIBOLOGÍE s. f. Precizie în folosirea cuvintelor; corectitudine în respectarea proprietății termenilor; alegere riguroasă a cuvintelor. ♦ Studiul preciziei maxime în cercetarea științifică. – Din fr. acribologie.

DOOM

acribologíe (a-cri-) s. f., art. acribología, g.-d. acribologíi, art. acribologíei

acribologii
ACRIBOLOGÍE s. f. Precizie în folosirea cuvintelor; corectitudine în respectarea proprietății termenilor; alegere riguroasă a cuvintelor. ♦ Studiul preciziei maxime în cercetarea științifică. – Din fr. acribologie.

DOOM

acribologíe (a-cri-) s. f., art. acribología, g.-d. acribologíi, art. acribologíei

acrida
acrídă (acríde), s. f. – (Înv.) Lăcustă (Locusta viridissima). < Gr. ἀϰρίς, în parte prin sl. akrida.

DOOM

acrídă (înv.) (a-cri-) s. f., g.-d. art. acrídei; pl. acríde

acride
acrídă (acríde), s. f. – (Înv.) Lăcustă (Locusta viridissima). < Gr. ἀϰρίς, în parte prin sl. akrida.

DOOM

acrídă (înv.) (a-cri-) s. f., g.-d. art. acrídei; pl. acríde

acridei
acrídă (acríde), s. f. – (Înv.) Lăcustă (Locusta viridissima). < Gr. ἀϰρίς, în parte prin sl. akrida.

DOOM

acrídă (înv.) (a-cri-) s. f., g.-d. art. acrídei; pl. acríde

acridele
acrídă (acríde), s. f. – (Înv.) Lăcustă (Locusta viridissima). < Gr. ἀϰρίς, în parte prin sl. akrida.

DOOM

acrídă (înv.) (a-cri-) s. f., g.-d. art. acrídei; pl. acríde

acridelor
acrídă (acríde), s. f. – (Înv.) Lăcustă (Locusta viridissima). < Gr. ἀϰρίς, în parte prin sl. akrida.

DOOM

acrídă (înv.) (a-cri-) s. f., g.-d. art. acrídei; pl. acríde

acridina
ACRIDÍNĂ, acridine, s. f. Combinație organică, incoloră, care se găsește în gudroanele cărbunilor de pământ și care este folosită la prepararea unor coloranți în industria farmaceutică etc. – Din fr. acridine.

DOOM

acridínă (a-cri-) s. f., g.-d. art. acridínei; pl. acridíne

acridine
ACRIDÍNĂ, acridine, s. f. Combinație organică, incoloră, care se găsește în gudroanele cărbunilor de pământ și care este folosită la prepararea unor coloranți în industria farmaceutică etc. – Din fr. acridine.

DOOM

acridínă (a-cri-) s. f., g.-d. art. acridínei; pl. acridíne

acridinei
ACRIDÍNĂ, acridine, s. f. Combinație organică, incoloră, care se găsește în gudroanele cărbunilor de pământ și care este folosită la prepararea unor coloranți în industria farmaceutică etc. – Din fr. acridine.

DOOM

acridínă (a-cri-) s. f., g.-d. art. acridínei; pl. acridíne

acridinele
ACRIDÍNĂ, acridine, s. f. Combinație organică, incoloră, care se găsește în gudroanele cărbunilor de pământ și care este folosită la prepararea unor coloranți în industria farmaceutică etc. – Din fr. acridine.

DOOM

acridínă (a-cri-) s. f., g.-d. art. acridínei; pl. acridíne

acridinelor
ACRIDÍNĂ, acridine, s. f. Combinație organică, incoloră, care se găsește în gudroanele cărbunilor de pământ și care este folosită la prepararea unor coloranți în industria farmaceutică etc. – Din fr. acridine.

DOOM

acridínă (a-cri-) s. f., g.-d. art. acridínei; pl. acridíne

acrie
ACRÍU, -ÍE, acrii, adj. (Rar) Cam acru²; acrișor, acruț. – Acru² + suf. -iu.

DOOM

acríu (rar) (a-criu) adj. m., f. acríe; pl. m. și f. acríi

acriei
ACRÍU, -ÍE, acrii, adj. (Rar) Cam acru²; acrișor, acruț. – Acru² + suf. -iu.

DOOM

acríu (rar) (a-criu) adj. m., f. acríe; pl. m. și f. acríi

acrii
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acrii
ACRÍU, -ÍE, acrii, adj. (Rar) Cam acru²; acrișor, acruț. – Acru² + suf. -iu.

DOOM

acríu (rar) (a-criu) adj. m., f. acríe; pl. m. și f. acríi

acrii
ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj., s. n. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă. 2. S. n., adj. (Gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 3. Adj. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

DOOM

ácru¹ (a-cru) adj. m., pl. ácri; f. ácră, pl. ácre

acriii
ACRÍU, -ÍE, acrii, adj. (Rar) Cam acru²; acrișor, acruț. – Acru² + suf. -iu.

DOOM

acríu (rar) (a-criu) adj. m., f. acríe; pl. m. și f. acríi

acriile
ACRÍU, -ÍE, acrii, adj. (Rar) Cam acru²; acrișor, acruț. – Acru² + suf. -iu.

DOOM

acríu (rar) (a-criu) adj. m., f. acríe; pl. m. și f. acríi

acriilor
ACRÍU, -ÍE, acrii, adj. (Rar) Cam acru²; acrișor, acruț. – Acru² + suf. -iu.

DOOM

acríu (rar) (a-criu) adj. m., f. acríe; pl. m. și f. acríi

acrilat
ACRILÁT, acrilați, s. m. Material plastic sintetic folosit în stomatologie pentru confecționarea protezelor, a diverselor aparate și suporturi dentare etc. – Din fr. acrylate.

DOOM

acrilát (a-cri-) s. m., pl. acriláți

acrilatul
ACRILÁT, acrilați, s. m. Material plastic sintetic folosit în stomatologie pentru confecționarea protezelor, a diverselor aparate și suporturi dentare etc. – Din fr. acrylate.

DOOM

acrilát (a-cri-) s. m., pl. acriláți

acrilatului
ACRILÁT, acrilați, s. m. Material plastic sintetic folosit în stomatologie pentru confecționarea protezelor, a diverselor aparate și suporturi dentare etc. – Din fr. acrylate.

DOOM

acrilát (a-cri-) s. m., pl. acriláți

acrilați
ACRILÁT, acrilați, s. m. Material plastic sintetic folosit în stomatologie pentru confecționarea protezelor, a diverselor aparate și suporturi dentare etc. – Din fr. acrylate.

DOOM

acrilát (a-cri-) s. m., pl. acriláți

acrilații
ACRILÁT, acrilați, s. m. Material plastic sintetic folosit în stomatologie pentru confecționarea protezelor, a diverselor aparate și suporturi dentare etc. – Din fr. acrylate.

DOOM

acrilát (a-cri-) s. m., pl. acriláți

acrilaților
ACRILÁT, acrilați, s. m. Material plastic sintetic folosit în stomatologie pentru confecționarea protezelor, a diverselor aparate și suporturi dentare etc. – Din fr. acrylate.

DOOM

acrilát (a-cri-) s. m., pl. acriláți

acrilic
ACRÍLIC, -Ă, acrilici, -ce, adj. 1. (Chim.; în sintagma) Acid acrilic = lichid nesaturat, incolor cu miros înțepător, solubil în apă, obținut prin oxidarea acroleinei și folosit la fabricarea unor materiale sintetice. 2. (Despre produse industriale) Care este obținut cu ajutorul derivaților acidului acrilic (1). Fibră acrilică. – Din fr. acrylique.

DOOM

acrílic (a-cri-) adj. m., pl. acrílici; f. acrílică, pl. acrílice

acrilica
ACRÍLIC, -Ă, acrilici, -ce, adj. 1. (Chim.; în sintagma) Acid acrilic = lichid nesaturat, incolor cu miros înțepător, solubil în apă, obținut prin oxidarea acroleinei și folosit la fabricarea unor materiale sintetice. 2. (Despre produse industriale) Care este obținut cu ajutorul derivaților acidului acrilic (1). Fibră acrilică. – Din fr. acrylique.

DOOM

acrílic (a-cri-) adj. m., pl. acrílici; f. acrílică, pl. acrílice

acrilice
ACRÍLIC, -Ă, acrilici, -ce, adj. 1. (Chim.; în sintagma) Acid acrilic = lichid nesaturat, incolor cu miros înțepător, solubil în apă, obținut prin oxidarea acroleinei și folosit la fabricarea unor materiale sintetice. 2. (Despre produse industriale) Care este obținut cu ajutorul derivaților acidului acrilic (1). Fibră acrilică. – Din fr. acrylique.

DOOM

acrílic (a-cri-) adj. m., pl. acrílici; f. acrílică, pl. acrílice

acrilicei
ACRÍLIC, -Ă, acrilici, -ce, adj. 1. (Chim.; în sintagma) Acid acrilic = lichid nesaturat, incolor cu miros înțepător, solubil în apă, obținut prin oxidarea acroleinei și folosit la fabricarea unor materiale sintetice. 2. (Despre produse industriale) Care este obținut cu ajutorul derivaților acidului acrilic (1). Fibră acrilică. – Din fr. acrylique.

DOOM

acrílic (a-cri-) adj. m., pl. acrílici; f. acrílică, pl. acrílice

acrilicele
ACRÍLIC, -Ă, acrilici, -ce, adj. 1. (Chim.; în sintagma) Acid acrilic = lichid nesaturat, incolor cu miros înțepător, solubil în apă, obținut prin oxidarea acroleinei și folosit la fabricarea unor materiale sintetice. 2. (Despre produse industriale) Care este obținut cu ajutorul derivaților acidului acrilic (1). Fibră acrilică. – Din fr. acrylique.

DOOM

acrílic (a-cri-) adj. m., pl. acrílici; f. acrílică, pl. acrílice

acrilicelor
ACRÍLIC, -Ă, acrilici, -ce, adj. 1. (Chim.; în sintagma) Acid acrilic = lichid nesaturat, incolor cu miros înțepător, solubil în apă, obținut prin oxidarea acroleinei și folosit la fabricarea unor materiale sintetice. 2. (Despre produse industriale) Care este obținut cu ajutorul derivaților acidului acrilic (1). Fibră acrilică. – Din fr. acrylique.

DOOM

acrílic (a-cri-) adj. m., pl. acrílici; f. acrílică, pl. acrílice

acrilici
ACRÍLIC, -Ă, acrilici, -ce, adj. 1. (Chim.; în sintagma) Acid acrilic = lichid nesaturat, incolor cu miros înțepător, solubil în apă, obținut prin oxidarea acroleinei și folosit la fabricarea unor materiale sintetice. 2. (Despre produse industriale) Care este obținut cu ajutorul derivaților acidului acrilic (1). Fibră acrilică. – Din fr. acrylique.

DOOM

acrílic (a-cri-) adj. m., pl. acrílici; f. acrílică, pl. acrílice

acrilicii
ACRÍLIC, -Ă, acrilici, -ce, adj. 1. (Chim.; în sintagma) Acid acrilic = lichid nesaturat, incolor cu miros înțepător, solubil în apă, obținut prin oxidarea acroleinei și folosit la fabricarea unor materiale sintetice. 2. (Despre produse industriale) Care este obținut cu ajutorul derivaților acidului acrilic (1). Fibră acrilică. – Din fr. acrylique.

DOOM

acrílic (a-cri-) adj. m., pl. acrílici; f. acrílică, pl. acrílice

acrilicilor
ACRÍLIC, -Ă, acrilici, -ce, adj. 1. (Chim.; în sintagma) Acid acrilic = lichid nesaturat, incolor cu miros înțepător, solubil în apă, obținut prin oxidarea acroleinei și folosit la fabricarea unor materiale sintetice. 2. (Despre produse industriale) Care este obținut cu ajutorul derivaților acidului acrilic (1). Fibră acrilică. – Din fr. acrylique.

DOOM

acrílic (a-cri-) adj. m., pl. acrílici; f. acrílică, pl. acrílice

acrilicul
ACRÍLIC, -Ă, acrilici, -ce, adj. 1. (Chim.; în sintagma) Acid acrilic = lichid nesaturat, incolor cu miros înțepător, solubil în apă, obținut prin oxidarea acroleinei și folosit la fabricarea unor materiale sintetice. 2. (Despre produse industriale) Care este obținut cu ajutorul derivaților acidului acrilic (1). Fibră acrilică. – Din fr. acrylique.

DOOM

acrílic (a-cri-) adj. m., pl. acrílici; f. acrílică, pl. acrílice

acrilicului
ACRÍLIC, -Ă, acrilici, -ce, adj. 1. (Chim.; în sintagma) Acid acrilic = lichid nesaturat, incolor cu miros înțepător, solubil în apă, obținut prin oxidarea acroleinei și folosit la fabricarea unor materiale sintetice. 2. (Despre produse industriale) Care este obținut cu ajutorul derivaților acidului acrilic (1). Fibră acrilică. – Din fr. acrylique.

DOOM

acrílic (a-cri-) adj. m., pl. acrílici; f. acrílică, pl. acrílice

acrilonitril
ACRILONITRÍL s.m. (Chim.) Nitril acrilic. [< fr. acrylonitrile].

DOOM

acrilonitríl (a-cri-, -ni-tril) s. m.

acrilor
ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj., s. n. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă. 2. S. n., adj. (Gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 3. Adj. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

DOOM

ácru¹ (a-cru) adj. m., pl. ácri; f. ácră, pl. ácre

acrim
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acrime
ACRÍME s. f. (Rar) 1. Acreală. ♦ Gust acru. 2. Fig. Răutate, dușmănie; supărare, amărăciune. – Acru² + suf. -ime.

DOOM

acríme (rar) (a-cri-) s. f., g.-d. art. acrímii

acrimonie
ACRIMONÍE s. f. (Livr.) Atitudine plină de ironie usturătoare; sarcasm. – Din fr. acrimonie.

acrimonioasa
ACRIMONIÓS, -OÁSĂ, acrimonioși, -oase, adj. (Livr.) Care denotă acrimonie, plin de ironie; sarcastic. Limbaj acrimonios. [Pr.: -ni-os] – Din fr. acrimonieux.

acrimonioase
ACRIMONIÓS, -OÁSĂ, acrimonioși, -oase, adj. (Livr.) Care denotă acrimonie, plin de ironie; sarcastic. Limbaj acrimonios. [Pr.: -ni-os] – Din fr. acrimonieux.

acrimonioasei
ACRIMONIÓS, -OÁSĂ, acrimonioși, -oase, adj. (Livr.) Care denotă acrimonie, plin de ironie; sarcastic. Limbaj acrimonios. [Pr.: -ni-os] – Din fr. acrimonieux.

acrimonioasele
ACRIMONIÓS, -OÁSĂ, acrimonioși, -oase, adj. (Livr.) Care denotă acrimonie, plin de ironie; sarcastic. Limbaj acrimonios. [Pr.: -ni-os] – Din fr. acrimonieux.

acrimonioaselor
ACRIMONIÓS, -OÁSĂ, acrimonioși, -oase, adj. (Livr.) Care denotă acrimonie, plin de ironie; sarcastic. Limbaj acrimonios. [Pr.: -ni-os] – Din fr. acrimonieux.

acrimonios
ACRIMONIÓS, -OÁSĂ, acrimonioși, -oase, adj. (Livr.) Care denotă acrimonie, plin de ironie; sarcastic. Limbaj acrimonios. [Pr.: -ni-os] – Din fr. acrimonieux.

acrimoniosul
ACRIMONIÓS, -OÁSĂ, acrimonioși, -oase, adj. (Livr.) Care denotă acrimonie, plin de ironie; sarcastic. Limbaj acrimonios. [Pr.: -ni-os] – Din fr. acrimonieux.

acrimoniosului
ACRIMONIÓS, -OÁSĂ, acrimonioși, -oase, adj. (Livr.) Care denotă acrimonie, plin de ironie; sarcastic. Limbaj acrimonios. [Pr.: -ni-os] – Din fr. acrimonieux.

acrimonioși
ACRIMONIÓS, -OÁSĂ, acrimonioși, -oase, adj. (Livr.) Care denotă acrimonie, plin de ironie; sarcastic. Limbaj acrimonios. [Pr.: -ni-os] – Din fr. acrimonieux.

acrimonioșii
ACRIMONIÓS, -OÁSĂ, acrimonioși, -oase, adj. (Livr.) Care denotă acrimonie, plin de ironie; sarcastic. Limbaj acrimonios. [Pr.: -ni-os] – Din fr. acrimonieux.

acrimonioșilor
ACRIMONIÓS, -OÁSĂ, acrimonioși, -oase, adj. (Livr.) Care denotă acrimonie, plin de ironie; sarcastic. Limbaj acrimonios. [Pr.: -ni-os] – Din fr. acrimonieux.

acrind
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acrinie
ACRINÍE s. f. Lipsă de secreție sau de excreție a unei glande. – Din fr. acrinie.

DOOM

acriníe (a-cri-) s. f., art. acrinía, g.-d. acriníi, art. acriníei

acrire
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acrire
ACRÍRE, acriri, s. f. Acțiunea de a (se) acri. ◊ Acrirea vinului = boală a vinului, provocată de bacterii acetice, care oțetesc vinul. – V. acri.

DOOM

acríre (a-cri-) s. f., g.-d. art. acrírii; pl. acríri

acrirea
ACRÍRE, acriri, s. f. Acțiunea de a (se) acri. ◊ Acrirea vinului = boală a vinului, provocată de bacterii acetice, care oțetesc vinul. – V. acri.

DOOM

acríre (a-cri-) s. f., g.-d. art. acrírii; pl. acríri

acriri
ACRÍRE, acriri, s. f. Acțiunea de a (se) acri. ◊ Acrirea vinului = boală a vinului, provocată de bacterii acetice, care oțetesc vinul. – V. acri.

DOOM

acríre (a-cri-) s. f., g.-d. art. acrírii; pl. acríri

acririi
ACRÍRE, acriri, s. f. Acțiunea de a (se) acri. ◊ Acrirea vinului = boală a vinului, provocată de bacterii acetice, care oțetesc vinul. – V. acri.

DOOM

acríre (a-cri-) s. f., g.-d. art. acrírii; pl. acríri

acririle
ACRÍRE, acriri, s. f. Acțiunea de a (se) acri. ◊ Acrirea vinului = boală a vinului, provocată de bacterii acetice, care oțetesc vinul. – V. acri.

DOOM

acríre (a-cri-) s. f., g.-d. art. acrírii; pl. acríri

acririlor
ACRÍRE, acriri, s. f. Acțiunea de a (se) acri. ◊ Acrirea vinului = boală a vinului, provocată de bacterii acetice, care oțetesc vinul. – V. acri.

DOOM

acríre (a-cri-) s. f., g.-d. art. acrírii; pl. acríri

acriră
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acrirăm
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acrirăți
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acris
PICIÓR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la șold până la vârful degetelor, și fiecare dintre membrele celorlalte viețuitoare, care servesc la susținerea corpului și la deplasarea în spațiu. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în poziție verticală; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fără a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fără mijloc de locomoție, pe jos. Din cap până în picioare = de sus și până jos, în întregime; cu desăvârșire. Pe picior greșit = (la unele jocuri sportive) nepregătit pentru a para acțiunea adversarului sau, p. gener., pentru a răspunde unei provocări. ◊ Expr. Unde-ți stau picioarele îți va sta și capul = vei plăti cu viața (dacă nu vei face un anumit lucru). A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însănătoși după o boală (lungă); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sănătos. (Glumeț sau ir.) Are numai (atâția...) ani pe un picior = are o vârstă mai mare decât cea pe care o mărturisește. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext., a pătrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a iniția, a organiza ceva, a face să meargă, să funcționeze; b) a îngriji un bolnav și a-l însănătoși. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei acțiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor), fără a zăcea la pat. (A fi) cu un picior în groapă (și cu unul afară) = (a fi) foarte bătrân, prăpădit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a rămâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua să existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a rămâne intact sau în poziție verticală. E tată-său (sau mamă-sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, e leit cu tatăl său (sau cu mama sa etc.). A sări într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe să fugă (repede), a o lua la goană; a încerca să se facă nevăzut prin fugă. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-și mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, liniștit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multă alergătură. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se așeza, a se stabili undeva. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (călcându-l pe încălțăminte) să nu facă sau să nu spună ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. (Pop. și fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) greșit (logic sau gramatical) ori fără talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgăli. Fără cap și fără picioare = fără logică, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a căpăta) picioare = (despre obiecte) a dispărea. (A sta sau a ședea etc.) picior peste picior = (a ședea într-o poziție comodă) cu o parte a unui picior ridicată și așezată peste celălalt picior. Cu coada între picioare = rușinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-și bate joc. A călca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a disprețui, a desconsidera. A pune (sau a așterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de prețuire, de omagiu. A-i pune (cuiva) capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca să-și impună voința; a se răsti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotărâtă, a se opune energic. A da din mâini și din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o acțiune la bun sfârșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apă rece = a se gândi profund și îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau pe același picior) cu cineva = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lăsa să-i scape un prilej favorabil. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult. Parcă l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care trăiește o bucurie mare și neașteptată. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini și de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lăsa (cuiva) posibilitatea să acționeze. A(-și) tăia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face să piardă un avantaj, a(-și) periclita situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) ține etc. picioarele, se spune despre un om care și-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se tăia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile și) picioarele = a avea o senzație de slăbiciune fizică; a nu se putea stăpâni (de emoție, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urmă de..., (nici) țipenie. Negustorie (sau comerț, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comerț, afaceri etc.) făcute întâmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze palmate cu trei diviziuni și cu flori albe sau roșietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocoșului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate și cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasăre fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor părți de obiecte, de construcții sau unor obiecte, instrumente etc. care seamănă cu piciorul (1) și servesc ca suport, ca element de susținere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiată de pământ, a tulpinii unei plante; p. ext. rădăcină. 4. P. anal. Element al unei construcții care servește la susținerea și la legarea ei de teren; partea de jos, masivă, a unei construcții, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcământ lăsată neexploatată în scopul protecției unor lucrări sau a unor construcții de la suprafață. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zonă mai largă de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. 9. Unitate ritmică a unui vers, compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. – Lat. petiolus.

acrise
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acrisem
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acriseră
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acriserăm
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acriserăți
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acriseși
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acriseți
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acrisiu
Acrisiu = Acrisius.

acrisius
Acrisius, rege al Argosului și fiu al lui Abas. De teama unui oracol care-i prezisese că va fi ucis de către unul dintre urmașii săi, Acrisius și-a zăvorît unica fiică, pe Danaë, într-un turn înalt. Îndrăgostindu-se de frumusețea tinerei fete, Zeus reușește totuși să pătrundă pînă la ea transformîndu-se în ploaie de aur. Din unirea lor se naște un băiat, Perseus. Pentru a zădărnici prezicerea oracolului, Acrisius o închide pe Danaë împreună cu Perseus într-un cufăr și le dă drumul pe mare. Salvați de la înec, după ani de zile în care timp Perseus crescuse, cei doi se reîntorc în Argos să-l vadă pe Acrisius. În cadrul unor întreceri care au loc în Thessalia și la care participă și Perseus, discul lansat de el îl lovește din greșeală pe Acrisius, ucigîndu-l pe loc. În felul acesta oracolul se împlinește (v. și Perseus).

acrit
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acrit
ACRÍT, -Ă, acriți, -te, adj. 1. Care a devenit sau a fost făcut (mai) acru². ♦ Fig. (Despre oameni) Morocănos, ursuz, dificil. 2. (Despre alimente) Alterat, stricat. – V. acri.

acrita
ACRÍT, -Ă, acriți, -te, adj. 1. Care a devenit sau a fost făcut (mai) acru². ♦ Fig. (Despre oameni) Morocănos, ursuz, dificil. 2. (Despre alimente) Alterat, stricat. – V. acri.

acrite
ACRÍT, -Ă, acriți, -te, adj. 1. Care a devenit sau a fost făcut (mai) acru². ♦ Fig. (Despre oameni) Morocănos, ursuz, dificil. 2. (Despre alimente) Alterat, stricat. – V. acri.

acritei
ACRÍT, -Ă, acriți, -te, adj. 1. Care a devenit sau a fost făcut (mai) acru². ♦ Fig. (Despre oameni) Morocănos, ursuz, dificil. 2. (Despre alimente) Alterat, stricat. – V. acri.

acritele
ACRÍT, -Ă, acriți, -te, adj. 1. Care a devenit sau a fost făcut (mai) acru². ♦ Fig. (Despre oameni) Morocănos, ursuz, dificil. 2. (Despre alimente) Alterat, stricat. – V. acri.

acritelor
ACRÍT, -Ă, acriți, -te, adj. 1. Care a devenit sau a fost făcut (mai) acru². ♦ Fig. (Despre oameni) Morocănos, ursuz, dificil. 2. (Despre alimente) Alterat, stricat. – V. acri.

acritul
ACRÍT, -Ă, acriți, -te, adj. 1. Care a devenit sau a fost făcut (mai) acru². ♦ Fig. (Despre oameni) Morocănos, ursuz, dificil. 2. (Despre alimente) Alterat, stricat. – V. acri.

acritului
ACRÍT, -Ă, acriți, -te, adj. 1. Care a devenit sau a fost făcut (mai) acru². ♦ Fig. (Despre oameni) Morocănos, ursuz, dificil. 2. (Despre alimente) Alterat, stricat. – V. acri.

acritura
ACRITÚRĂ, acrituri, s. f. Aliment acru; (în special) murătură. ♦ Epitet dat unei persoane ursuze, morocănoase, rele. – Acri + suf. -tură.

DOOM

acritúră (a-cri-) s. f., g.-d. art. acritúrii; pl. acritúri

acrituri
ACRITÚRĂ, acrituri, s. f. Aliment acru; (în special) murătură. ♦ Epitet dat unei persoane ursuze, morocănoase, rele. – Acri + suf. -tură.

DOOM

acritúră (a-cri-) s. f., g.-d. art. acritúrii; pl. acritúri

acriturii
ACRITÚRĂ, acrituri, s. f. Aliment acru; (în special) murătură. ♦ Epitet dat unei persoane ursuze, morocănoase, rele. – Acri + suf. -tură.

DOOM

acritúră (a-cri-) s. f., g.-d. art. acritúrii; pl. acritúri

acriturile
ACRITÚRĂ, acrituri, s. f. Aliment acru; (în special) murătură. ♦ Epitet dat unei persoane ursuze, morocănoase, rele. – Acri + suf. -tură.

DOOM

acritúră (a-cri-) s. f., g.-d. art. acritúrii; pl. acritúri

acriturilor
ACRITÚRĂ, acrituri, s. f. Aliment acru; (în special) murătură. ♦ Epitet dat unei persoane ursuze, morocănoase, rele. – Acri + suf. -tură.

DOOM

acritúră (a-cri-) s. f., g.-d. art. acritúrii; pl. acritúri

acriu
ACRÍU, -ÍE, acrii, adj. (Rar) Cam acru²; acrișor, acruț. – Acru² + suf. -iu.

DOOM

acríu (rar) (a-criu) adj. m., f. acríe; pl. m. și f. acríi

acriul
ACRÍU, -ÍE, acrii, adj. (Rar) Cam acru²; acrișor, acruț. – Acru² + suf. -iu.

DOOM

acríu (rar) (a-criu) adj. m., f. acríe; pl. m. și f. acríi

acriului
ACRÍU, -ÍE, acrii, adj. (Rar) Cam acru²; acrișor, acruț. – Acru² + suf. -iu.

DOOM

acríu (rar) (a-criu) adj. m., f. acríe; pl. m. și f. acríi

acriș
ACRÍȘ s. n. (Reg.) Zer înăcrit, jintiță etc. întrebuințate la acrirea mâncării. – Acru² + suf. -iș.

DOOM

acríș (reg.) (a-criș) s. n.

acriși
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acrișoara
ACRIȘÓR, -OÁRĂ, acrișori, -oare, adj. Diminutiv al lui acru². – Acru² + suf. -ișor.

DOOM

acrișór (a-cri-) adj. m., pl. acrișóri; f. acrișoáră, pl. acrișoáre

acrișoare
ACRIȘÓR, -OÁRĂ, acrișori, -oare, adj. Diminutiv al lui acru². – Acru² + suf. -ișor.

DOOM

acrișór (a-cri-) adj. m., pl. acrișóri; f. acrișoáră, pl. acrișoáre

acrișoarei
ACRIȘÓR, -OÁRĂ, acrișori, -oare, adj. Diminutiv al lui acru². – Acru² + suf. -ișor.

DOOM

acrișór (a-cri-) adj. m., pl. acrișóri; f. acrișoáră, pl. acrișoáre

acrișoarele
ACRIȘÓR, -OÁRĂ, acrișori, -oare, adj. Diminutiv al lui acru². – Acru² + suf. -ișor.

DOOM

acrișór (a-cri-) adj. m., pl. acrișóri; f. acrișoáră, pl. acrișoáre

acrișoarelor
ACRIȘÓR, -OÁRĂ, acrișori, -oare, adj. Diminutiv al lui acru². – Acru² + suf. -ișor.

DOOM

acrișór (a-cri-) adj. m., pl. acrișóri; f. acrișoáră, pl. acrișoáre

acrișor
ACRIȘÓR, -OÁRĂ, acrișori, -oare, adj. Diminutiv al lui acru². – Acru² + suf. -ișor.

DOOM

acrișór (a-cri-) adj. m., pl. acrișóri; f. acrișoáră, pl. acrișoáre

acrișori
ACRIȘÓR, -OÁRĂ, acrișori, -oare, adj. Diminutiv al lui acru². – Acru² + suf. -ișor.

DOOM

acrișór (a-cri-) adj. m., pl. acrișóri; f. acrișoáră, pl. acrișoáre

acrișorii
ACRIȘÓR, -OÁRĂ, acrișori, -oare, adj. Diminutiv al lui acru². – Acru² + suf. -ișor.

DOOM

acrișór (a-cri-) adj. m., pl. acrișóri; f. acrișoáră, pl. acrișoáre

acrișorilor
ACRIȘÓR, -OÁRĂ, acrișori, -oare, adj. Diminutiv al lui acru². – Acru² + suf. -ișor.

DOOM

acrișór (a-cri-) adj. m., pl. acrișóri; f. acrișoáră, pl. acrișoáre

acrișorul
ACRIȘÓR, -OÁRĂ, acrișori, -oare, adj. Diminutiv al lui acru². – Acru² + suf. -ișor.

DOOM

acrișór (a-cri-) adj. m., pl. acrișóri; f. acrișoáră, pl. acrișoáre

acrișorului
ACRIȘÓR, -OÁRĂ, acrișori, -oare, adj. Diminutiv al lui acru². – Acru² + suf. -ișor.

DOOM

acrișór (a-cri-) adj. m., pl. acrișóri; f. acrișoáră, pl. acrișoáre

acrișul
ACRÍȘ s. n. (Reg.) Zer înăcrit, jintiță etc. întrebuințate la acrirea mâncării. – Acru² + suf. -iș.

DOOM

acríș (reg.) (a-criș) s. n.

acrișului
ACRÍȘ s. n. (Reg.) Zer înăcrit, jintiță etc. întrebuințate la acrirea mâncării. – Acru² + suf. -iș.

DOOM

acríș (reg.) (a-criș) s. n.

acriți
ACRÍ, acresc, vb. IV Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. A se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

DOOM

acrí (a ~) (a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acrésc, imperf. 3 sg. acreá; conj. prez. 3 să acreáscă

acriți
ACRÍT, -Ă, acriți, -te, adj. 1. Care a devenit sau a fost făcut (mai) acru². ♦ Fig. (Despre oameni) Morocănos, ursuz, dificil. 2. (Despre alimente) Alterat, stricat. – V. acri.

acriții
ACRÍT, -Ă, acriți, -te, adj. 1. Care a devenit sau a fost făcut (mai) acru². ♦ Fig. (Despre oameni) Morocănos, ursuz, dificil. 2. (Despre alimente) Alterat, stricat. – V. acri.

acriților
ACRÍT, -Ă, acriți, -te, adj. 1. Care a devenit sau a fost făcut (mai) acru². ♦ Fig. (Despre oameni) Morocănos, ursuz, dificil. 2. (Despre alimente) Alterat, stricat. – V. acri.

acro
ACRO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „ascuțit”, „extrem”. [< fr. acro-, cf. gr. akros].

acroamatic
ACROAMÁTIC, -Ă adj. (Rar) 1. Transmis pe cale orală. 2. Rezervat inițiaților, secret. [Pron. -cro-a-. / < fr. acroamatique, cf. gr. akroamatikos – care se ascultă].

acroamatica
ACROAMÁTIC, -Ă adj. (Rar) 1. Transmis pe cale orală. 2. Rezervat inițiaților, secret. [Pron. -cro-a-. / < fr. acroamatique, cf. gr. akroamatikos – care se ascultă].

acroamatice
ACROAMÁTIC, -Ă adj. (Rar) 1. Transmis pe cale orală. 2. Rezervat inițiaților, secret. [Pron. -cro-a-. / < fr. acroamatique, cf. gr. akroamatikos – care se ascultă].

acroamaticei
ACROAMÁTIC, -Ă adj. (Rar) 1. Transmis pe cale orală. 2. Rezervat inițiaților, secret. [Pron. -cro-a-. / < fr. acroamatique, cf. gr. akroamatikos – care se ascultă].

acroamaticele
ACROAMÁTIC, -Ă adj. (Rar) 1. Transmis pe cale orală. 2. Rezervat inițiaților, secret. [Pron. -cro-a-. / < fr. acroamatique, cf. gr. akroamatikos – care se ascultă].

acroamaticelor
ACROAMÁTIC, -Ă adj. (Rar) 1. Transmis pe cale orală. 2. Rezervat inițiaților, secret. [Pron. -cro-a-. / < fr. acroamatique, cf. gr. akroamatikos – care se ascultă].

acroamatici
ACROAMÁTIC, -Ă adj. (Rar) 1. Transmis pe cale orală. 2. Rezervat inițiaților, secret. [Pron. -cro-a-. / < fr. acroamatique, cf. gr. akroamatikos – care se ascultă].

acroamaticii
ACROAMÁTIC, -Ă adj. (Rar) 1. Transmis pe cale orală. 2. Rezervat inițiaților, secret. [Pron. -cro-a-. / < fr. acroamatique, cf. gr. akroamatikos – care se ascultă].

acroamaticilor
ACROAMÁTIC, -Ă adj. (Rar) 1. Transmis pe cale orală. 2. Rezervat inițiaților, secret. [Pron. -cro-a-. / < fr. acroamatique, cf. gr. akroamatikos – care se ascultă].

acroamaticul
ACROAMÁTIC, -Ă adj. (Rar) 1. Transmis pe cale orală. 2. Rezervat inițiaților, secret. [Pron. -cro-a-. / < fr. acroamatique, cf. gr. akroamatikos – care se ascultă].

acroamaticului
ACROAMÁTIC, -Ă adj. (Rar) 1. Transmis pe cale orală. 2. Rezervat inițiaților, secret. [Pron. -cro-a-. / < fr. acroamatique, cf. gr. akroamatikos – care se ascultă].

acrobat
ACROBÁT, -Ă, acrobați, -te, s. m. și f. Gimnast care execută exerciții de echilibristică. ♦ Fig. Persoană inconsecventă în comportare, în idei etc.; persoană care caută să epateze, să iasă din comun. – Din fr. acrobate.

DOOM

acrobátă (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobátei; pl. acrobáte

acrobata
ACROBÁT, -Ă, acrobați, -te, s. m. și f. Gimnast care execută exerciții de echilibristică. ♦ Fig. Persoană inconsecventă în comportare, în idei etc.; persoană care caută să epateze, să iasă din comun. – Din fr. acrobate.

DOOM

acrobátă (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobátei; pl. acrobáte

acrobate
ACROBÁT, -Ă, acrobați, -te, s. m. și f. Gimnast care execută exerciții de echilibristică. ♦ Fig. Persoană inconsecventă în comportare, în idei etc.; persoană care caută să epateze, să iasă din comun. – Din fr. acrobate.

DOOM

acrobátă (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobátei; pl. acrobáte

acrobate
ACROBÁT, -Ă, acrobați, -te, s. m. și f. Gimnast care execută exerciții de echilibristică. ♦ Fig. Persoană inconsecventă în comportare, în idei etc.; persoană care caută să epateze, să iasă din comun. – Din fr. acrobate.

DOOM

acrobátă (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobátei; pl. acrobáte

acrobatei
ACROBÁT, -Ă, acrobați, -te, s. m. și f. Gimnast care execută exerciții de echilibristică. ♦ Fig. Persoană inconsecventă în comportare, în idei etc.; persoană care caută să epateze, să iasă din comun. – Din fr. acrobate.

DOOM

acrobátă (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobátei; pl. acrobáte

acrobatele
ACROBÁT, -Ă, acrobați, -te, s. m. și f. Gimnast care execută exerciții de echilibristică. ♦ Fig. Persoană inconsecventă în comportare, în idei etc.; persoană care caută să epateze, să iasă din comun. – Din fr. acrobate.

DOOM

acrobátă (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobátei; pl. acrobáte

acrobatelor
ACROBÁT, -Ă, acrobați, -te, s. m. și f. Gimnast care execută exerciții de echilibristică. ♦ Fig. Persoană inconsecventă în comportare, în idei etc.; persoană care caută să epateze, să iasă din comun. – Din fr. acrobate.

DOOM

acrobátă (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobátei; pl. acrobáte

acrobatic
ACROBÁTIC, -Ă, acrobatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Ca) de acrobat, privitor la acrobați sau la acrobație. 2. S. f. Arta de a face acrobații, arta acrobatului; acrobație (2). – Din fr. acrobatique.

DOOM

acrobátic (a-cro-) adj. m., pl. acrobátici; f. acrobátică, pl. acrobátice

acrobatica
ACROBÁTIC, -Ă, acrobatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Ca) de acrobat, privitor la acrobați sau la acrobație. 2. S. f. Arta de a face acrobații, arta acrobatului; acrobație (2). – Din fr. acrobatique.

DOOM

acrobátic (a-cro-) adj. m., pl. acrobátici; f. acrobátică, pl. acrobátice

acrobatica
ACROBÁTIC, -Ă, acrobatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Ca) de acrobat, privitor la acrobați sau la acrobație. 2. S. f. Arta de a face acrobații, arta acrobatului; acrobație (2). – Din fr. acrobatique.

DOOM

acrobátică (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobáticii

acrobatice
ACROBÁTIC, -Ă, acrobatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Ca) de acrobat, privitor la acrobați sau la acrobație. 2. S. f. Arta de a face acrobații, arta acrobatului; acrobație (2). – Din fr. acrobatique.

DOOM

acrobátic (a-cro-) adj. m., pl. acrobátici; f. acrobátică, pl. acrobátice

acrobaticei
ACROBÁTIC, -Ă, acrobatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Ca) de acrobat, privitor la acrobați sau la acrobație. 2. S. f. Arta de a face acrobații, arta acrobatului; acrobație (2). – Din fr. acrobatique.

DOOM

acrobátic (a-cro-) adj. m., pl. acrobátici; f. acrobátică, pl. acrobátice

acrobaticele
ACROBÁTIC, -Ă, acrobatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Ca) de acrobat, privitor la acrobați sau la acrobație. 2. S. f. Arta de a face acrobații, arta acrobatului; acrobație (2). – Din fr. acrobatique.

DOOM

acrobátic (a-cro-) adj. m., pl. acrobátici; f. acrobátică, pl. acrobátice

acrobaticelor
ACROBÁTIC, -Ă, acrobatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Ca) de acrobat, privitor la acrobați sau la acrobație. 2. S. f. Arta de a face acrobații, arta acrobatului; acrobație (2). – Din fr. acrobatique.

DOOM

acrobátic (a-cro-) adj. m., pl. acrobátici; f. acrobátică, pl. acrobátice

acrobatici
ACROBÁTIC, -Ă, acrobatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Ca) de acrobat, privitor la acrobați sau la acrobație. 2. S. f. Arta de a face acrobații, arta acrobatului; acrobație (2). – Din fr. acrobatique.

DOOM

acrobátic (a-cro-) adj. m., pl. acrobátici; f. acrobátică, pl. acrobátice

acrobatici
ACROBÁTIC, -Ă, acrobatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Ca) de acrobat, privitor la acrobați sau la acrobație. 2. S. f. Arta de a face acrobații, arta acrobatului; acrobație (2). – Din fr. acrobatique.

DOOM

acrobátică (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobáticii

acrobaticii
ACROBÁTIC, -Ă, acrobatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Ca) de acrobat, privitor la acrobați sau la acrobație. 2. S. f. Arta de a face acrobații, arta acrobatului; acrobație (2). – Din fr. acrobatique.

DOOM

acrobátic (a-cro-) adj. m., pl. acrobátici; f. acrobátică, pl. acrobátice

acrobaticii
ACROBÁTIC, -Ă, acrobatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Ca) de acrobat, privitor la acrobați sau la acrobație. 2. S. f. Arta de a face acrobații, arta acrobatului; acrobație (2). – Din fr. acrobatique.

DOOM

acrobátică (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobáticii

acrobaticilor
ACROBÁTIC, -Ă, acrobatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Ca) de acrobat, privitor la acrobați sau la acrobație. 2. S. f. Arta de a face acrobații, arta acrobatului; acrobație (2). – Din fr. acrobatique.

DOOM

acrobátic (a-cro-) adj. m., pl. acrobátici; f. acrobátică, pl. acrobátice

acrobaticul
ACROBÁTIC, -Ă, acrobatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Ca) de acrobat, privitor la acrobați sau la acrobație. 2. S. f. Arta de a face acrobații, arta acrobatului; acrobație (2). – Din fr. acrobatique.

DOOM

acrobátic (a-cro-) adj. m., pl. acrobátici; f. acrobátică, pl. acrobátice

acrobaticului
ACROBÁTIC, -Ă, acrobatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Ca) de acrobat, privitor la acrobați sau la acrobație. 2. S. f. Arta de a face acrobații, arta acrobatului; acrobație (2). – Din fr. acrobatique.

DOOM

acrobátic (a-cro-) adj. m., pl. acrobátici; f. acrobátică, pl. acrobátice

acrobato
ACROBÁT, -Ă, acrobați, -te, s. m. și f. Gimnast care execută exerciții de echilibristică. ♦ Fig. Persoană inconsecventă în comportare, în idei etc.; persoană care caută să epateze, să iasă din comun. – Din fr. acrobate.

DOOM

acrobátă (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobátei; pl. acrobáte

acrobatul
ACROBÁT, -Ă, acrobați, -te, s. m. și f. Gimnast care execută exerciții de echilibristică. ♦ Fig. Persoană inconsecventă în comportare, în idei etc.; persoană care caută să epateze, să iasă din comun. – Din fr. acrobate.

DOOM

acrobátă (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobátei; pl. acrobáte

acrobatule
ACROBÁT, -Ă, acrobați, -te, s. m. și f. Gimnast care execută exerciții de echilibristică. ♦ Fig. Persoană inconsecventă în comportare, în idei etc.; persoană care caută să epateze, să iasă din comun. – Din fr. acrobate.

DOOM

acrobátă (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobátei; pl. acrobáte

acrobatului
ACROBÁT, -Ă, acrobați, -te, s. m. și f. Gimnast care execută exerciții de echilibristică. ♦ Fig. Persoană inconsecventă în comportare, în idei etc.; persoană care caută să epateze, să iasă din comun. – Din fr. acrobate.

DOOM

acrobátă (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobátei; pl. acrobáte

acrobați
ACROBÁT, -Ă, acrobați, -te, s. m. și f. Gimnast care execută exerciții de echilibristică. ♦ Fig. Persoană inconsecventă în comportare, în idei etc.; persoană care caută să epateze, să iasă din comun. – Din fr. acrobate.

DOOM

acrobátă (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobátei; pl. acrobáte

acrobația
ACROBAȚÍE, (1) acrobații, s. f. 1. Exercițiu dificil de echilibristică, de gimnastică etc. ♦ Fig. (La pl.) Eforturi neobișnuite pentru a ieși dintr-o situație grea, dintr-o încurcătură. 2. Arta sau profesia acrobatului. – Din fr. acrobatie.

DOOM

acrobațíe (a-cro-) s. f., art. acrobațía, g.-d. art. acrobațíei; pl. acrobațíi, art. acrobațíile

acrobație
ACROBAȚÍE, (1) acrobații, s. f. 1. Exercițiu dificil de echilibristică, de gimnastică etc. ♦ Fig. (La pl.) Eforturi neobișnuite pentru a ieși dintr-o situație grea, dintr-o încurcătură. 2. Arta sau profesia acrobatului. – Din fr. acrobatie.

DOOM

acrobațíe (a-cro-) s. f., art. acrobațía, g.-d. art. acrobațíei; pl. acrobațíi, art. acrobațíile

acrobației
ACROBAȚÍE, (1) acrobații, s. f. 1. Exercițiu dificil de echilibristică, de gimnastică etc. ♦ Fig. (La pl.) Eforturi neobișnuite pentru a ieși dintr-o situație grea, dintr-o încurcătură. 2. Arta sau profesia acrobatului. – Din fr. acrobatie.

DOOM

acrobațíe (a-cro-) s. f., art. acrobațía, g.-d. art. acrobațíei; pl. acrobațíi, art. acrobațíile

acrobații
ACROBÁT, -Ă, acrobați, -te, s. m. și f. Gimnast care execută exerciții de echilibristică. ♦ Fig. Persoană inconsecventă în comportare, în idei etc.; persoană care caută să epateze, să iasă din comun. – Din fr. acrobate.

DOOM

acrobátă (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobátei; pl. acrobáte

acrobații
ACROBAȚÍE, (1) acrobații, s. f. 1. Exercițiu dificil de echilibristică, de gimnastică etc. ♦ Fig. (La pl.) Eforturi neobișnuite pentru a ieși dintr-o situație grea, dintr-o încurcătură. 2. Arta sau profesia acrobatului. – Din fr. acrobatie.

DOOM

acrobațíe (a-cro-) s. f., art. acrobațía, g.-d. art. acrobațíei; pl. acrobațíi, art. acrobațíile

acrobațiile
ACROBAȚÍE, (1) acrobații, s. f. 1. Exercițiu dificil de echilibristică, de gimnastică etc. ♦ Fig. (La pl.) Eforturi neobișnuite pentru a ieși dintr-o situație grea, dintr-o încurcătură. 2. Arta sau profesia acrobatului. – Din fr. acrobatie.

DOOM

acrobațíe (a-cro-) s. f., art. acrobațía, g.-d. art. acrobațíei; pl. acrobațíi, art. acrobațíile

acrobațiilor
ACROBAȚÍE, (1) acrobații, s. f. 1. Exercițiu dificil de echilibristică, de gimnastică etc. ♦ Fig. (La pl.) Eforturi neobișnuite pentru a ieși dintr-o situație grea, dintr-o încurcătură. 2. Arta sau profesia acrobatului. – Din fr. acrobatie.

DOOM

acrobațíe (a-cro-) s. f., art. acrobațía, g.-d. art. acrobațíei; pl. acrobațíi, art. acrobațíile

acrobaților
ACROBÁT, -Ă, acrobați, -te, s. m. și f. Gimnast care execută exerciții de echilibristică. ♦ Fig. Persoană inconsecventă în comportare, în idei etc.; persoană care caută să epateze, să iasă din comun. – Din fr. acrobate.

DOOM

acrobátă (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobátei; pl. acrobáte

acrocefal
ACROCEFÁL, -Ă, acrocefali, -e, adj. Cu craniul ascuțit, conic, cu creștetul țuguiat. – Din fr. acrocéphale.

DOOM

acrocefál (a-cro-) adj. m., pl. acrocefáli; f. acrocefálă, pl. acrocefále

acrocefala
ACROCEFÁL, -Ă, acrocefali, -e, adj. Cu craniul ascuțit, conic, cu creștetul țuguiat. – Din fr. acrocéphale.

DOOM

acrocefál (a-cro-) adj. m., pl. acrocefáli; f. acrocefálă, pl. acrocefále

acrocefale
ACROCEFÁL, -Ă, acrocefali, -e, adj. Cu craniul ascuțit, conic, cu creștetul țuguiat. – Din fr. acrocéphale.

DOOM

acrocefál (a-cro-) adj. m., pl. acrocefáli; f. acrocefálă, pl. acrocefále

acrocefalei
ACROCEFÁL, -Ă, acrocefali, -e, adj. Cu craniul ascuțit, conic, cu creștetul țuguiat. – Din fr. acrocéphale.

DOOM

acrocefál (a-cro-) adj. m., pl. acrocefáli; f. acrocefálă, pl. acrocefále

acrocefalele
ACROCEFÁL, -Ă, acrocefali, -e, adj. Cu craniul ascuțit, conic, cu creștetul țuguiat. – Din fr. acrocéphale.

DOOM

acrocefál (a-cro-) adj. m., pl. acrocefáli; f. acrocefálă, pl. acrocefále

acrocefalelor
ACROCEFÁL, -Ă, acrocefali, -e, adj. Cu craniul ascuțit, conic, cu creștetul țuguiat. – Din fr. acrocéphale.

DOOM

acrocefál (a-cro-) adj. m., pl. acrocefáli; f. acrocefálă, pl. acrocefále

acrocefali
ACROCEFÁL, -Ă, acrocefali, -e, adj. Cu craniul ascuțit, conic, cu creștetul țuguiat. – Din fr. acrocéphale.

DOOM

acrocefál (a-cro-) adj. m., pl. acrocefáli; f. acrocefálă, pl. acrocefále

acrocefalia
ACROCEFALÍE s. f. Malformație a craniului, constând în aspectul ascuțit, conic al cutiei craniene; oxicefalie. – Din fr. acrocéphalie.

DOOM

acrocefalíe (a-cro-) s. f., art. acrocefalía, g.-d. acrocefalíi, art. acrocefalíei

acrocefalic
ACROCEFÁLIC, -Ă adj. Care prezintă acrocefalie. [< fr. acrocéphalique].

acrocefalica
ACROCEFÁLIC, -Ă adj. Care prezintă acrocefalie. [< fr. acrocéphalique].

acrocefalice
ACROCEFÁLIC, -Ă adj. Care prezintă acrocefalie. [< fr. acrocéphalique].

acrocefalicei
ACROCEFÁLIC, -Ă adj. Care prezintă acrocefalie. [< fr. acrocéphalique].

acrocefalicele
ACROCEFÁLIC, -Ă adj. Care prezintă acrocefalie. [< fr. acrocéphalique].

acrocefalicelor
ACROCEFÁLIC, -Ă adj. Care prezintă acrocefalie. [< fr. acrocéphalique].

acrocefalici
ACROCEFÁLIC, -Ă adj. Care prezintă acrocefalie. [< fr. acrocéphalique].

acrocefalicii
ACROCEFÁLIC, -Ă adj. Care prezintă acrocefalie. [< fr. acrocéphalique].

acrocefalicilor
ACROCEFÁLIC, -Ă adj. Care prezintă acrocefalie. [< fr. acrocéphalique].

acrocefalicul
ACROCEFÁLIC, -Ă adj. Care prezintă acrocefalie. [< fr. acrocéphalique].

acrocefalicului
ACROCEFÁLIC, -Ă adj. Care prezintă acrocefalie. [< fr. acrocéphalique].

acrocefalie
ACROCEFALÍE s. f. Malformație a craniului, constând în aspectul ascuțit, conic al cutiei craniene; oxicefalie. – Din fr. acrocéphalie.

DOOM

acrocefalíe (a-cro-) s. f., art. acrocefalía, g.-d. acrocefalíi, art. acrocefalíei

acrocefaliei
ACROCEFALÍE s. f. Malformație a craniului, constând în aspectul ascuțit, conic al cutiei craniene; oxicefalie. – Din fr. acrocéphalie.

DOOM

acrocefalíe (a-cro-) s. f., art. acrocefalía, g.-d. acrocefalíi, art. acrocefalíei

acrocefalii
ACROCEFÁL, -Ă, acrocefali, -e, adj. Cu craniul ascuțit, conic, cu creștetul țuguiat. – Din fr. acrocéphale.

DOOM

acrocefál (a-cro-) adj. m., pl. acrocefáli; f. acrocefálă, pl. acrocefále

acrocefalii
ACROCEFALÍE s. f. Malformație a craniului, constând în aspectul ascuțit, conic al cutiei craniene; oxicefalie. – Din fr. acrocéphalie.

DOOM

acrocefalíe (a-cro-) s. f., art. acrocefalía, g.-d. acrocefalíi, art. acrocefalíei

acrocefaliile
ACROCEFALÍE s. f. Malformație a craniului, constând în aspectul ascuțit, conic al cutiei craniene; oxicefalie. – Din fr. acrocéphalie.

DOOM

acrocefalíe (a-cro-) s. f., art. acrocefalía, g.-d. acrocefalíi, art. acrocefalíei

acrocefaliilor
ACROCEFALÍE s. f. Malformație a craniului, constând în aspectul ascuțit, conic al cutiei craniene; oxicefalie. – Din fr. acrocéphalie.

DOOM

acrocefalíe (a-cro-) s. f., art. acrocefalía, g.-d. acrocefalíi, art. acrocefalíei

acrocefalilor
ACROCEFÁL, -Ă, acrocefali, -e, adj. Cu craniul ascuțit, conic, cu creștetul țuguiat. – Din fr. acrocéphale.

DOOM

acrocefál (a-cro-) adj. m., pl. acrocefáli; f. acrocefálă, pl. acrocefále

acrocefalul
ACROCEFÁL, -Ă, acrocefali, -e, adj. Cu craniul ascuțit, conic, cu creștetul țuguiat. – Din fr. acrocéphale.

DOOM

acrocefál (a-cro-) adj. m., pl. acrocefáli; f. acrocefálă, pl. acrocefále

acrocefalului
ACROCEFÁL, -Ă, acrocefali, -e, adj. Cu craniul ascuțit, conic, cu creștetul țuguiat. – Din fr. acrocéphale.

DOOM

acrocefál (a-cro-) adj. m., pl. acrocefáli; f. acrocefálă, pl. acrocefále

acrocianoza
ACROCIANÓZĂ s. f. Sindrom caracterizat prin răcirea și prin aspectul vânăt-albăstrui și umed al mâinilor și uneori al picioarelor, din cauza unor tulburări de circulație. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. acrocyanose.

DOOM

acrocianóză (a-cro-ci-a-) s. f., g.-d. art. acrocianózei

acrocianoze
ACROCIANÓZĂ s. f. Sindrom caracterizat prin răcirea și prin aspectul vânăt-albăstrui și umed al mâinilor și uneori al picioarelor, din cauza unor tulburări de circulație. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. acrocyanose.

DOOM

acrocianóză (a-cro-ci-a-) s. f., g.-d. art. acrocianózei

acrocianozei
ACROCIANÓZĂ s. f. Sindrom caracterizat prin răcirea și prin aspectul vânăt-albăstrui și umed al mâinilor și uneori al picioarelor, din cauza unor tulburări de circulație. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. acrocyanose.

DOOM

acrocianóză (a-cro-ci-a-) s. f., g.-d. art. acrocianózei

acrodermatită
ACRODERMATÍTĂ s.f. (Med.) Dermatită localizată la extremități. [< fr. acrodermatite, cf. gr. akron – extremitate, derma – piele].

acrodinie
ACRODINÍE s.f. (Med.) Durere la extremități. [Gen. -iei. / < fr. acrodynie, cf. gr. akron – extremitate, odyne – durere].

acrofobia
ACROFOBÍE s. f. Teamă patologică de locuri înalte. – Din fr. acrophobie.

DOOM

acrofobíe (a-cro-) s. f., art. acrofobía, g.-d. acrofobíi, art. acrofobíei

acrofobie
ACROFOBÍE s. f. Teamă patologică de locuri înalte. – Din fr. acrophobie.

DOOM

acrofobíe (a-cro-) s. f., art. acrofobía, g.-d. acrofobíi, art. acrofobíei

acrofobiei
ACROFOBÍE s. f. Teamă patologică de locuri înalte. – Din fr. acrophobie.

DOOM

acrofobíe (a-cro-) s. f., art. acrofobía, g.-d. acrofobíi, art. acrofobíei

acrofobii
ACROFOBÍE s. f. Teamă patologică de locuri înalte. – Din fr. acrophobie.

DOOM

acrofobíe (a-cro-) s. f., art. acrofobía, g.-d. acrofobíi, art. acrofobíei

acrofobiile
ACROFOBÍE s. f. Teamă patologică de locuri înalte. – Din fr. acrophobie.

DOOM

acrofobíe (a-cro-) s. f., art. acrofobía, g.-d. acrofobíi, art. acrofobíei

acrofobiilor
ACROFOBÍE s. f. Teamă patologică de locuri înalte. – Din fr. acrophobie.

DOOM

acrofobíe (a-cro-) s. f., art. acrofobía, g.-d. acrofobíi, art. acrofobíei

acrofonia
ACROFONÍE s.f. (Fon.) Pronunțare accentuată a inițialei unui cuvânt. [< fr. acrophonie].

acrofonie
ACROFONÍE s.f. (Fon.) Pronunțare accentuată a inițialei unui cuvânt. [< fr. acrophonie].

acrofoniei
ACROFONÍE s.f. (Fon.) Pronunțare accentuată a inițialei unui cuvânt. [< fr. acrophonie].

acrofonii
ACROFONÍE s.f. (Fon.) Pronunțare accentuată a inițialei unui cuvânt. [< fr. acrophonie].

acrofoniile
ACROFONÍE s.f. (Fon.) Pronunțare accentuată a inițialei unui cuvânt. [< fr. acrophonie].

acrofoniilor
ACROFONÍE s.f. (Fon.) Pronunțare accentuată a inițialei unui cuvânt. [< fr. acrophonie].

acroleina
ACROLEÍNĂ, acroleine, s. f. Aldehidă nesaturată, care se obține prin distilarea glicerinei cu acid sulfuric și care se prezintă ca un lichid cu miros înecăcios, lacrimogen. [Pr.: -le-i-] – Din fr. acroléine.

DOOM

acroleínă (a-cro-) s. f., g.-d. art. acroleínei; pl. acroleíne

acroleine
ACROLEÍNĂ, acroleine, s. f. Aldehidă nesaturată, care se obține prin distilarea glicerinei cu acid sulfuric și care se prezintă ca un lichid cu miros înecăcios, lacrimogen. [Pr.: -le-i-] – Din fr. acroléine.

DOOM

acroleínă (a-cro-) s. f., g.-d. art. acroleínei; pl. acroleíne

acroleinei
ACROLEÍNĂ, acroleine, s. f. Aldehidă nesaturată, care se obține prin distilarea glicerinei cu acid sulfuric și care se prezintă ca un lichid cu miros înecăcios, lacrimogen. [Pr.: -le-i-] – Din fr. acroléine.

DOOM

acroleínă (a-cro-) s. f., g.-d. art. acroleínei; pl. acroleíne

acroleinele
ACROLEÍNĂ, acroleine, s. f. Aldehidă nesaturată, care se obține prin distilarea glicerinei cu acid sulfuric și care se prezintă ca un lichid cu miros înecăcios, lacrimogen. [Pr.: -le-i-] – Din fr. acroléine.

DOOM

acroleínă (a-cro-) s. f., g.-d. art. acroleínei; pl. acroleíne

acroleinelor
ACROLEÍNĂ, acroleine, s. f. Aldehidă nesaturată, care se obține prin distilarea glicerinei cu acid sulfuric și care se prezintă ca un lichid cu miros înecăcios, lacrimogen. [Pr.: -le-i-] – Din fr. acroléine.

DOOM

acroleínă (a-cro-) s. f., g.-d. art. acroleínei; pl. acroleíne

acrolit
ACROLÍT, acrolite, s. n. Statuie ale cărei extremități sunt executate din piatră sau din marmură, iar corpul din alte materiale. – Din fr. acrolithe.

DOOM

acrolít (a-cro-) s. n., pl. acrolíte

acrolite
ACROLÍT, acrolite, s. n. Statuie ale cărei extremități sunt executate din piatră sau din marmură, iar corpul din alte materiale. – Din fr. acrolithe.

DOOM

acrolít (a-cro-) s. n., pl. acrolíte

acrolitele
ACROLÍT, acrolite, s. n. Statuie ale cărei extremități sunt executate din piatră sau din marmură, iar corpul din alte materiale. – Din fr. acrolithe.

DOOM

acrolít (a-cro-) s. n., pl. acrolíte

acrolitelor
ACROLÍT, acrolite, s. n. Statuie ale cărei extremități sunt executate din piatră sau din marmură, iar corpul din alte materiale. – Din fr. acrolithe.

DOOM

acrolít (a-cro-) s. n., pl. acrolíte

acrolitul
ACROLÍT, acrolite, s. n. Statuie ale cărei extremități sunt executate din piatră sau din marmură, iar corpul din alte materiale. – Din fr. acrolithe.

DOOM

acrolít (a-cro-) s. n., pl. acrolíte

acrolitului
ACROLÍT, acrolite, s. n. Statuie ale cărei extremități sunt executate din piatră sau din marmură, iar corpul din alte materiale. – Din fr. acrolithe.

DOOM

acrolít (a-cro-) s. n., pl. acrolíte

acroliți
ACROLÍT, acrolite, s. n. Statuie ale cărei extremități sunt executate din piatră sau din marmură, iar corpul din alte materiale. – Din fr. acrolithe.

DOOM

acrolít (a-cro-) s. n., pl. acrolíte

acroliții
ACROLÍT, acrolite, s. n. Statuie ale cărei extremități sunt executate din piatră sau din marmură, iar corpul din alte materiale. – Din fr. acrolithe.

DOOM

acrolít (a-cro-) s. n., pl. acrolíte

acroliților
ACROLÍT, acrolite, s. n. Statuie ale cărei extremități sunt executate din piatră sau din marmură, iar corpul din alte materiale. – Din fr. acrolithe.

DOOM

acrolít (a-cro-) s. n., pl. acrolíte

acromania
ACROMANÍE s. f. (Rar) Grad extrem de nebunie. – Din fr. acromanie.

DOOM

acromaníe (a-cro-) s. f., art. acromanía, g.-d. acromaníi, art. acromaníei

acromanie
ACROMANÍE s. f. (Rar) Grad extrem de nebunie. – Din fr. acromanie.

DOOM

acromaníe (a-cro-) s. f., art. acromanía, g.-d. acromaníi, art. acromaníei

acromaniei
ACROMANÍE s. f. (Rar) Grad extrem de nebunie. – Din fr. acromanie.

DOOM

acromaníe (a-cro-) s. f., art. acromanía, g.-d. acromaníi, art. acromaníei

acromanii
ACROMANÍE s. f. (Rar) Grad extrem de nebunie. – Din fr. acromanie.

DOOM

acromaníe (a-cro-) s. f., art. acromanía, g.-d. acromaníi, art. acromaníei

acromaniile
ACROMANÍE s. f. (Rar) Grad extrem de nebunie. – Din fr. acromanie.

DOOM

acromaníe (a-cro-) s. f., art. acromanía, g.-d. acromaníi, art. acromaníei

acromaniilor
ACROMANÍE s. f. (Rar) Grad extrem de nebunie. – Din fr. acromanie.

DOOM

acromaníe (a-cro-) s. f., art. acromanía, g.-d. acromaníi, art. acromaníei

acromat
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromat
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromata
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromata
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromate
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromate
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromatei
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromatei
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromatele
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromatele
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromatelor
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromatelor
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromatic
ACROMÁTIC, -Ă, acromatici, -ce, adj. (Despre lentile sau despre un sistem de lentile) Care nu descompune raza de lumină în culorile ei componente, care nu prezintă aberație cromatică. – Din fr. achromatique.

DOOM

acromátic (a-cro-) adj. m., pl. acromátici; f. acromátică, pl. acromátice

acromatica
ACROMÁTIC, -Ă, acromatici, -ce, adj. (Despre lentile sau despre un sistem de lentile) Care nu descompune raza de lumină în culorile ei componente, care nu prezintă aberație cromatică. – Din fr. achromatique.

DOOM

acromátic (a-cro-) adj. m., pl. acromátici; f. acromátică, pl. acromátice

acromatice
ACROMÁTIC, -Ă, acromatici, -ce, adj. (Despre lentile sau despre un sistem de lentile) Care nu descompune raza de lumină în culorile ei componente, care nu prezintă aberație cromatică. – Din fr. achromatique.

DOOM

acromátic (a-cro-) adj. m., pl. acromátici; f. acromátică, pl. acromátice

acromaticei
ACROMÁTIC, -Ă, acromatici, -ce, adj. (Despre lentile sau despre un sistem de lentile) Care nu descompune raza de lumină în culorile ei componente, care nu prezintă aberație cromatică. – Din fr. achromatique.

DOOM

acromátic (a-cro-) adj. m., pl. acromátici; f. acromátică, pl. acromátice

acromaticele
ACROMÁTIC, -Ă, acromatici, -ce, adj. (Despre lentile sau despre un sistem de lentile) Care nu descompune raza de lumină în culorile ei componente, care nu prezintă aberație cromatică. – Din fr. achromatique.

DOOM

acromátic (a-cro-) adj. m., pl. acromátici; f. acromátică, pl. acromátice

acromaticelor
ACROMÁTIC, -Ă, acromatici, -ce, adj. (Despre lentile sau despre un sistem de lentile) Care nu descompune raza de lumină în culorile ei componente, care nu prezintă aberație cromatică. – Din fr. achromatique.

DOOM

acromátic (a-cro-) adj. m., pl. acromátici; f. acromátică, pl. acromátice

acromatici
ACROMÁTIC, -Ă, acromatici, -ce, adj. (Despre lentile sau despre un sistem de lentile) Care nu descompune raza de lumină în culorile ei componente, care nu prezintă aberație cromatică. – Din fr. achromatique.

DOOM

acromátic (a-cro-) adj. m., pl. acromátici; f. acromátică, pl. acromátice

acromaticii
ACROMÁTIC, -Ă, acromatici, -ce, adj. (Despre lentile sau despre un sistem de lentile) Care nu descompune raza de lumină în culorile ei componente, care nu prezintă aberație cromatică. – Din fr. achromatique.

DOOM

acromátic (a-cro-) adj. m., pl. acromátici; f. acromátică, pl. acromátice

acromaticilor
ACROMÁTIC, -Ă, acromatici, -ce, adj. (Despre lentile sau despre un sistem de lentile) Care nu descompune raza de lumină în culorile ei componente, care nu prezintă aberație cromatică. – Din fr. achromatique.

DOOM

acromátic (a-cro-) adj. m., pl. acromátici; f. acromátică, pl. acromátice

acromaticul
ACROMÁTIC, -Ă, acromatici, -ce, adj. (Despre lentile sau despre un sistem de lentile) Care nu descompune raza de lumină în culorile ei componente, care nu prezintă aberație cromatică. – Din fr. achromatique.

DOOM

acromátic (a-cro-) adj. m., pl. acromátici; f. acromátică, pl. acromátice

acromaticului
ACROMÁTIC, -Ă, acromatici, -ce, adj. (Despre lentile sau despre un sistem de lentile) Care nu descompune raza de lumină în culorile ei componente, care nu prezintă aberație cromatică. – Din fr. achromatique.

DOOM

acromátic (a-cro-) adj. m., pl. acromátici; f. acromátică, pl. acromátice

acromatism
ACROMATÍSM s. n. Proprietate a unei lentile sau a unui sistem de lentile de a fi acromatice. – Din fr. achromatisme.

DOOM

acromatísm (a-cro-) s. n.

acromatismul
ACROMATÍSM s. n. Proprietate a unei lentile sau a unui sistem de lentile de a fi acromatice. – Din fr. achromatisme.

DOOM

acromatísm (a-cro-) s. n.

acromatismului
ACROMATÍSM s. n. Proprietate a unei lentile sau a unui sistem de lentile de a fi acromatice. – Din fr. achromatisme.

DOOM

acromatísm (a-cro-) s. n.

acromatiza
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizai
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizam
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizare
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizare
ACROMATIZÁRE, acromatizări, s. f. Acțiunea de a acromatiza și rezultatul ei. – V. acromatiza.

acromatizarea
ACROMATIZÁRE, acromatizări, s. f. Acțiunea de a acromatiza și rezultatul ei. – V. acromatiza.

acromatizară
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizarăm
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizarăți
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizase
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizasem
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizaseră
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizaserăm
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizaserăți
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizaseși
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizaseți
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizat
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizat
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

acromatizau
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizași
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizați
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizează
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizez
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizeze
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizezi
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizând
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizînd
ACROMATIZÁ, acromatizez, vb. I. Tranz. A corecta sau a înlătura aberația cromatică. – Din fr. achromatiser.

DOOM

acromatizá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acromatizeáză

acromatizări
ACROMATIZÁRE, acromatizări, s. f. Acțiunea de a acromatiza și rezultatul ei. – V. acromatiza.

acromatizării
ACROMATIZÁRE, acromatizări, s. f. Acțiunea de a acromatiza și rezultatul ei. – V. acromatiza.

acromatizările
ACROMATIZÁRE, acromatizări, s. f. Acțiunea de a acromatiza și rezultatul ei. – V. acromatiza.

acromatizărilor
ACROMATIZÁRE, acromatizări, s. f. Acțiunea de a acromatiza și rezultatul ei. – V. acromatiza.

acromatofil
ACROMATOFÍL, -Ă adj. Care nu are afinitate pentru coloranți. [Cf. gr. a – fără, chroma – culoare, philos – amator].

acromatopsie
ACROMATOPSÍE s. f. Defect de vedere care constă în incapacitatea de a distinge culorile. – Din fr. achromatopsie.

DOOM

acromatopsíe (a-cro-ma-top- / -mat-op-) s. f., art. acromatopsía, g.-d. acromatopsíi, art. acromatopsíei

acromatul
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromatul
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromatului
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromatului
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromazie
ACROMAZÍE s.f. (Med.) Pierdere a culorii normale a pielii. [Gen. -iei. / < fr. achromasie, cf. gr. a – fără, chroma – culoare].

acromați
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromați
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromații
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromații
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromaților
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromaților
ACROMÁT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

DOOM

acromát (a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromáți; adj. f., s. f. acromátă, pl. acromáte

acromegalic
ACROMEGÁLIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de acromegalie. [< fr. acromégalique].

acromegalica
ACROMEGÁLIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de acromegalie. [< fr. acromégalique].

acromegalice
ACROMEGÁLIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de acromegalie. [< fr. acromégalique].

acromegalicei
ACROMEGÁLIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de acromegalie. [< fr. acromégalique].

acromegalicele
ACROMEGÁLIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de acromegalie. [< fr. acromégalique].

acromegalicelor
ACROMEGÁLIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de acromegalie. [< fr. acromégalique].

acromegalici
ACROMEGÁLIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de acromegalie. [< fr. acromégalique].

acromegalicii
ACROMEGÁLIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de acromegalie. [< fr. acromégalique].

acromegalicilor
ACROMEGÁLIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de acromegalie. [< fr. acromégalique].

acromegalicul
ACROMEGÁLIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de acromegalie. [< fr. acromégalique].

acromegalicului
ACROMEGÁLIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de acromegalie. [< fr. acromégalique].

acromegalie
ACROMEGALÍE s. f. Boală endocrină care se manifestă prin dezvoltarea exagerată a capului și a membrelor. – Din fr. acromégalie.

DOOM

acromegalíe (a-cro-) s. f., art. acromegalía, g.-d. acromegalíi, art. acromegalíei

acromelalgie
ACROMELALGÍE s.f. (Med.) Acces de durere în degetele de la mâini și de la picioare. [Gen. -iei. / < fr. acromélalgie, cf. gr. akron – extremitate, melos – membru, algos – durere].

acromial
ACROMIÁL, -Ă adj. (Anat.) Al acromionului. [Pron. -mi-al. / < fr. acromial].

acromiala
ACROMIÁL, -Ă adj. (Anat.) Al acromionului. [Pron. -mi-al. / < fr. acromial].

acromiale
ACROMIÁL, -Ă adj. (Anat.) Al acromionului. [Pron. -mi-al. / < fr. acromial].

acromialei
ACROMIÁL, -Ă adj. (Anat.) Al acromionului. [Pron. -mi-al. / < fr. acromial].

acromialele
ACROMIÁL, -Ă adj. (Anat.) Al acromionului. [Pron. -mi-al. / < fr. acromial].

acromialelor
ACROMIÁL, -Ă adj. (Anat.) Al acromionului. [Pron. -mi-al. / < fr. acromial].

acromiali
ACROMIÁL, -Ă adj. (Anat.) Al acromionului. [Pron. -mi-al. / < fr. acromial].

acromialii
ACROMIÁL, -Ă adj. (Anat.) Al acromionului. [Pron. -mi-al. / < fr. acromial].

acromialilor
ACROMIÁL, -Ă adj. (Anat.) Al acromionului. [Pron. -mi-al. / < fr. acromial].

acromialul
ACROMIÁL, -Ă adj. (Anat.) Al acromionului. [Pron. -mi-al. / < fr. acromial].

acromialului
ACROMIÁL, -Ă adj. (Anat.) Al acromionului. [Pron. -mi-al. / < fr. acromial].

acromic
ACRÓMIC, Ă adj. (Rar) Fără culoare. [< fr. achromique].

acromica
ACRÓMIC, Ă adj. (Rar) Fără culoare. [< fr. achromique].

acromice
ACRÓMIC, Ă adj. (Rar) Fără culoare. [< fr. achromique].

acromicei
ACRÓMIC, Ă adj. (Rar) Fără culoare. [< fr. achromique].

acromicele
ACRÓMIC, Ă adj. (Rar) Fără culoare. [< fr. achromique].

acromicelor
ACRÓMIC, Ă adj. (Rar) Fără culoare. [< fr. achromique].

acromici
ACRÓMIC, Ă adj. (Rar) Fără culoare. [< fr. achromique].

acromicii
ACRÓMIC, Ă adj. (Rar) Fără culoare. [< fr. achromique].

acromicilor
ACRÓMIC, Ă adj. (Rar) Fără culoare. [< fr. achromique].

acromicria
ACROMICRÍE s. f. Stare patologică manifestată prin oprirea din creștere a capului și a membrelor, din cauza unui dereglaj hormonal al hipofizei. – Din fr. acromicrie.

DOOM

acromicríe (a-cro-mi-cri-) s. f., art. acromicría, g.-d. acromicríi, art. acromicríei

acromicrie
ACROMICRÍE s. f. Stare patologică manifestată prin oprirea din creștere a capului și a membrelor, din cauza unui dereglaj hormonal al hipofizei. – Din fr. acromicrie.

DOOM

acromicríe (a-cro-mi-cri-) s. f., art. acromicría, g.-d. acromicríi, art. acromicríei

acromicriei
ACROMICRÍE s. f. Stare patologică manifestată prin oprirea din creștere a capului și a membrelor, din cauza unui dereglaj hormonal al hipofizei. – Din fr. acromicrie.

DOOM

acromicríe (a-cro-mi-cri-) s. f., art. acromicría, g.-d. acromicríi, art. acromicríei

acromicrii
ACROMICRÍE s. f. Stare patologică manifestată prin oprirea din creștere a capului și a membrelor, din cauza unui dereglaj hormonal al hipofizei. – Din fr. acromicrie.

DOOM

acromicríe (a-cro-mi-cri-) s. f., art. acromicría, g.-d. acromicríi, art. acromicríei

acromicul
ACRÓMIC, Ă adj. (Rar) Fără culoare. [< fr. achromique].

acromicului
ACRÓMIC, Ă adj. (Rar) Fără culoare. [< fr. achromique].

acromie
ACROMÍE s. f. Decolorare congenitală a pielii, ca urmare a dispariției pigmentului melanic. – Din fr. achromie.

DOOM

acromíe (a-cro-) s. f., art. acromía, g.-d. acromíi, art. acromíei

acromioane
ACROMIÓN, acromioane, s. n. Apofiză a omoplatului care se articulează cu clavicula. [Pr.: -mi-on] – Din fr. acromion.

DOOM

acromión (a-cro-mi-on) s. n., pl. acromioáne

acromioanele
ACROMIÓN, acromioane, s. n. Apofiză a omoplatului care se articulează cu clavicula. [Pr.: -mi-on] – Din fr. acromion.

DOOM

acromión (a-cro-mi-on) s. n., pl. acromioáne

acromioanelor
ACROMIÓN, acromioane, s. n. Apofiză a omoplatului care se articulează cu clavicula. [Pr.: -mi-on] – Din fr. acromion.

DOOM

acromión (a-cro-mi-on) s. n., pl. acromioáne

acromion
ACROMIÓN, acromioane, s. n. Apofiză a omoplatului care se articulează cu clavicula. [Pr.: -mi-on] – Din fr. acromion.

DOOM

acromión (a-cro-mi-on) s. n., pl. acromioáne

acromionul
ACROMIÓN, acromioane, s. n. Apofiză a omoplatului care se articulează cu clavicula. [Pr.: -mi-on] – Din fr. acromion.

DOOM

acromión (a-cro-mi-on) s. n., pl. acromioáne

acromionului
ACROMIÓN, acromioane, s. n. Apofiză a omoplatului care se articulează cu clavicula. [Pr.: -mi-on] – Din fr. acromion.

DOOM

acromión (a-cro-mi-on) s. n., pl. acromioáne

acron
Acron, regele din Caenina, ucis de către Romulus în luptă dreaptă, după răpirea sabinelor.

acronic
ACRÓNIC, -Ă, acronici, -ce, adj. Fără legătură cu timpul; atemporal. – Din fr. acronique.

DOOM

acrónic (a-cro-) adj. m., pl. acrónici; f. acrónică, pl. acrónice

acronica
ACRÓNIC, -Ă, acronici, -ce, adj. Fără legătură cu timpul; atemporal. – Din fr. acronique.

DOOM

acrónic (a-cro-) adj. m., pl. acrónici; f. acrónică, pl. acrónice

acronice
ACRÓNIC, -Ă, acronici, -ce, adj. Fără legătură cu timpul; atemporal. – Din fr. acronique.

DOOM

acrónic (a-cro-) adj. m., pl. acrónici; f. acrónică, pl. acrónice

acronicei
ACRÓNIC, -Ă, acronici, -ce, adj. Fără legătură cu timpul; atemporal. – Din fr. acronique.

DOOM

acrónic (a-cro-) adj. m., pl. acrónici; f. acrónică, pl. acrónice

acronicele
ACRÓNIC, -Ă, acronici, -ce, adj. Fără legătură cu timpul; atemporal. – Din fr. acronique.

DOOM

acrónic (a-cro-) adj. m., pl. acrónici; f. acrónică, pl. acrónice

acronicelor
ACRÓNIC, -Ă, acronici, -ce, adj. Fără legătură cu timpul; atemporal. – Din fr. acronique.

DOOM

acrónic (a-cro-) adj. m., pl. acrónici; f. acrónică, pl. acrónice

acronici
ACRÓNIC, -Ă, acronici, -ce, adj. Fără legătură cu timpul; atemporal. – Din fr. acronique.

DOOM

acrónic (a-cro-) adj. m., pl. acrónici; f. acrónică, pl. acrónice

acronicii
ACRÓNIC, -Ă, acronici, -ce, adj. Fără legătură cu timpul; atemporal. – Din fr. acronique.

DOOM

acrónic (a-cro-) adj. m., pl. acrónici; f. acrónică, pl. acrónice

acronicilor
ACRÓNIC, -Ă, acronici, -ce, adj. Fără legătură cu timpul; atemporal. – Din fr. acronique.

DOOM

acrónic (a-cro-) adj. m., pl. acrónici; f. acrónică, pl. acrónice

acronicul
ACRÓNIC, -Ă, acronici, -ce, adj. Fără legătură cu timpul; atemporal. – Din fr. acronique.

DOOM

acrónic (a-cro-) adj. m., pl. acrónici; f. acrónică, pl. acrónice

acronicului
ACRÓNIC, -Ă, acronici, -ce, adj. Fără legătură cu timpul; atemporal. – Din fr. acronique.

DOOM

acrónic (a-cro-) adj. m., pl. acrónici; f. acrónică, pl. acrónice

acronim
ACRONÍM, acronime, s. n. Cuvânt format din prima sau primele litere ale cuvintelor dintr-o sintagmă, dintr-o expresie, dintr-un titlu etc. – Din fr. acronyme.

DOOM

acroním (a-cro-) s. n., pl. acroníme

acronima
ACRONÍM, acronime, s. n. Cuvânt format din prima sau primele litere ale cuvintelor dintr-o sintagmă, dintr-o expresie, dintr-un titlu etc. – Din fr. acronyme.

DOOM

acroním (a-cro-) s. n., pl. acroníme

acronime
ACRONÍM, acronime, s. n. Cuvânt format din prima sau primele litere ale cuvintelor dintr-o sintagmă, dintr-o expresie, dintr-un titlu etc. – Din fr. acronyme.

DOOM

acroním (a-cro-) s. n., pl. acroníme

acronimei
ACRONÍM, acronime, s. n. Cuvânt format din prima sau primele litere ale cuvintelor dintr-o sintagmă, dintr-o expresie, dintr-un titlu etc. – Din fr. acronyme.

DOOM

acroním (a-cro-) s. n., pl. acroníme

acronimele
ACRONÍM, acronime, s. n. Cuvânt format din prima sau primele litere ale cuvintelor dintr-o sintagmă, dintr-o expresie, dintr-un titlu etc. – Din fr. acronyme.

DOOM

acroním (a-cro-) s. n., pl. acroníme

acronimelor
ACRONÍM, acronime, s. n. Cuvânt format din prima sau primele litere ale cuvintelor dintr-o sintagmă, dintr-o expresie, dintr-un titlu etc. – Din fr. acronyme.

DOOM

acroním (a-cro-) s. n., pl. acroníme

acronimi
ACRONÍM, acronime, s. n. Cuvânt format din prima sau primele litere ale cuvintelor dintr-o sintagmă, dintr-o expresie, dintr-un titlu etc. – Din fr. acronyme.

DOOM

acroním (a-cro-) s. n., pl. acroníme

acronimii
ACRONÍM, acronime, s. n. Cuvânt format din prima sau primele litere ale cuvintelor dintr-o sintagmă, dintr-o expresie, dintr-un titlu etc. – Din fr. acronyme.

DOOM

acroním (a-cro-) s. n., pl. acroníme

acronimilor
ACRONÍM, acronime, s. n. Cuvânt format din prima sau primele litere ale cuvintelor dintr-o sintagmă, dintr-o expresie, dintr-un titlu etc. – Din fr. acronyme.

DOOM

acroním (a-cro-) s. n., pl. acroníme

acronimul
ACRONÍM, acronime, s. n. Cuvânt format din prima sau primele litere ale cuvintelor dintr-o sintagmă, dintr-o expresie, dintr-un titlu etc. – Din fr. acronyme.

DOOM

acroním (a-cro-) s. n., pl. acroníme

acronimului
ACRONÍM, acronime, s. n. Cuvânt format din prima sau primele litere ale cuvintelor dintr-o sintagmă, dintr-o expresie, dintr-un titlu etc. – Din fr. acronyme.

DOOM

acroním (a-cro-) s. n., pl. acroníme

acronte
Acronte = Acron.

acroparestezia
ACROPARESTEZÍE s. f. Tulburare de sensibilitate manifestată la extremitățile corpului. – Din fr. acroparesthésie.

DOOM

acroparestezíe (a-cro-pa-res-/-par-es-) s. f., art. acroparestezía, g.-d. acroparestezíi, art. acroparestezíei

acroparestezie
ACROPARESTEZÍE s. f. Tulburare de sensibilitate manifestată la extremitățile corpului. – Din fr. acroparesthésie.

DOOM

acroparestezíe (a-cro-pa-res-/-par-es-) s. f., art. acroparestezía, g.-d. acroparestezíi, art. acroparestezíei

acroparesteziei
ACROPARESTEZÍE s. f. Tulburare de sensibilitate manifestată la extremitățile corpului. – Din fr. acroparesthésie.

DOOM

acroparestezíe (a-cro-pa-res-/-par-es-) s. f., art. acroparestezía, g.-d. acroparestezíi, art. acroparestezíei

acroparestezii
ACROPARESTEZÍE s. f. Tulburare de sensibilitate manifestată la extremitățile corpului. – Din fr. acroparesthésie.

DOOM

acroparestezíe (a-cro-pa-res-/-par-es-) s. f., art. acroparestezía, g.-d. acroparestezíi, art. acroparestezíei

acroparesteziile
ACROPARESTEZÍE s. f. Tulburare de sensibilitate manifestată la extremitățile corpului. – Din fr. acroparesthésie.

DOOM

acroparestezíe (a-cro-pa-res-/-par-es-) s. f., art. acroparestezía, g.-d. acroparestezíi, art. acroparestezíei

acroparesteziilor
ACROPARESTEZÍE s. f. Tulburare de sensibilitate manifestată la extremitățile corpului. – Din fr. acroparesthésie.

DOOM

acroparestezíe (a-cro-pa-res-/-par-es-) s. f., art. acroparestezía, g.-d. acroparestezíi, art. acroparestezíei

acropatia
ACROPATÍE s.f. (Med.) Afecțiune localizată la extremități. [Gen. -iei. / < fr. acropathie, cf. gr. akron – extremitate, pathos – boală].

acropatie
ACROPATÍE s.f. (Med.) Afecțiune localizată la extremități. [Gen. -iei. / < fr. acropathie, cf. gr. akron – extremitate, pathos – boală].

acropatiei
ACROPATÍE s.f. (Med.) Afecțiune localizată la extremități. [Gen. -iei. / < fr. acropathie, cf. gr. akron – extremitate, pathos – boală].

acropatii
ACROPATÍE s.f. (Med.) Afecțiune localizată la extremități. [Gen. -iei. / < fr. acropathie, cf. gr. akron – extremitate, pathos – boală].

acropatiile
ACROPATÍE s.f. (Med.) Afecțiune localizată la extremități. [Gen. -iei. / < fr. acropathie, cf. gr. akron – extremitate, pathos – boală].

acropatiilor
ACROPATÍE s.f. (Med.) Afecțiune localizată la extremități. [Gen. -iei. / < fr. acropathie, cf. gr. akron – extremitate, pathos – boală].

acropetal
ACROPETÁL, -Ă adj. (Despre plante; op. bazipetal) Cu primordiile cele mai tinere aproape de vârf. [< germ. akropetal].

acropola
ACRÓPOLĂ, acropole, s. f. Citadelă în orașele din vechea Grecie, așezată pe o înălțime și adăpostind principalele edificii publice. – Din fr. acropole.

DOOM

acrópolă (citadelă) (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrópolei; pl. acrópole

acropole
ACRÓPOLĂ, acropole, s. f. Citadelă în orașele din vechea Grecie, așezată pe o înălțime și adăpostind principalele edificii publice. – Din fr. acropole.

DOOM

acrópolă (citadelă) (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrópolei; pl. acrópole

acropolei
ACRÓPOLĂ, acropole, s. f. Citadelă în orașele din vechea Grecie, așezată pe o înălțime și adăpostind principalele edificii publice. – Din fr. acropole.

DOOM

acrópolă (citadelă) (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrópolei; pl. acrópole

acropolele
ACRÓPOLĂ, acropole, s. f. Citadelă în orașele din vechea Grecie, așezată pe o înălțime și adăpostind principalele edificii publice. – Din fr. acropole.

DOOM

acrópolă (citadelă) (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrópolei; pl. acrópole

acropolelor
ACRÓPOLĂ, acropole, s. f. Citadelă în orașele din vechea Grecie, așezată pe o înălțime și adăpostind principalele edificii publice. – Din fr. acropole.

DOOM

acrópolă (citadelă) (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrópolei; pl. acrópole

acropostită
ACROPOSTÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a prepuțului. [< fr. acroposthite, cf. gr. akroposthia – prepuț].

acrospor
ACROSPÓR, acrospori, s. m. Spor dezvoltat la extremitatea unei celule de reproducere, caracteristic ciupercilor. – Din fr. acrospore.

DOOM

acrospór (a-cros-por / -cro-spor) s. m., pl. acrospóri

acrospori
ACROSPÓR, acrospori, s. m. Spor dezvoltat la extremitatea unei celule de reproducere, caracteristic ciupercilor. – Din fr. acrospore.

DOOM

acrospór (a-cros-por / -cro-spor) s. m., pl. acrospóri

acrosporii
ACROSPÓR, acrospori, s. m. Spor dezvoltat la extremitatea unei celule de reproducere, caracteristic ciupercilor. – Din fr. acrospore.

DOOM

acrospór (a-cros-por / -cro-spor) s. m., pl. acrospóri

acrosporilor
ACROSPÓR, acrospori, s. m. Spor dezvoltat la extremitatea unei celule de reproducere, caracteristic ciupercilor. – Din fr. acrospore.

DOOM

acrospór (a-cros-por / -cro-spor) s. m., pl. acrospóri

acrosporul
ACROSPÓR, acrospori, s. m. Spor dezvoltat la extremitatea unei celule de reproducere, caracteristic ciupercilor. – Din fr. acrospore.

DOOM

acrospór (a-cros-por / -cro-spor) s. m., pl. acrospóri

acrosporului
ACROSPÓR, acrospori, s. m. Spor dezvoltat la extremitatea unei celule de reproducere, caracteristic ciupercilor. – Din fr. acrospore.

DOOM

acrospór (a-cros-por / -cro-spor) s. m., pl. acrospóri

acrostih
ACROSTÍH, acrostihuri, s. n. Poezie sau strofă în care literele inițiale ale versurilor, citite vertical, alcătuiesc un cuvânt (nume propriu, dedicație etc.) sau o propoziție. – Din ngr. akróstichon, fr. acrostiche.

DOOM

acrostíh (a-cros-tih / -cro-stih) s. n., pl. acrostíhuri

acrostihul
ACROSTÍH, acrostihuri, s. n. Poezie sau strofă în care literele inițiale ale versurilor, citite vertical, alcătuiesc un cuvânt (nume propriu, dedicație etc.) sau o propoziție. – Din ngr. akróstichon, fr. acrostiche.

DOOM

acrostíh (a-cros-tih / -cro-stih) s. n., pl. acrostíhuri

acrostihului
ACROSTÍH, acrostihuri, s. n. Poezie sau strofă în care literele inițiale ale versurilor, citite vertical, alcătuiesc un cuvânt (nume propriu, dedicație etc.) sau o propoziție. – Din ngr. akróstichon, fr. acrostiche.

DOOM

acrostíh (a-cros-tih / -cro-stih) s. n., pl. acrostíhuri

acrostihuri
ACROSTÍH, acrostihuri, s. n. Poezie sau strofă în care literele inițiale ale versurilor, citite vertical, alcătuiesc un cuvânt (nume propriu, dedicație etc.) sau o propoziție. – Din ngr. akróstichon, fr. acrostiche.

DOOM

acrostíh (a-cros-tih / -cro-stih) s. n., pl. acrostíhuri

acrostihurile
ACROSTÍH, acrostihuri, s. n. Poezie sau strofă în care literele inițiale ale versurilor, citite vertical, alcătuiesc un cuvânt (nume propriu, dedicație etc.) sau o propoziție. – Din ngr. akróstichon, fr. acrostiche.

DOOM

acrostíh (a-cros-tih / -cro-stih) s. n., pl. acrostíhuri

acrostihurilor
ACROSTÍH, acrostihuri, s. n. Poezie sau strofă în care literele inițiale ale versurilor, citite vertical, alcătuiesc un cuvânt (nume propriu, dedicație etc.) sau o propoziție. – Din ngr. akróstichon, fr. acrostiche.

DOOM

acrostíh (a-cros-tih / -cro-stih) s. n., pl. acrostíhuri

acrostol
ACROSTÓL, acrostoluri, s. n. Parte înaltă a extremităților unei corăbii. ♦ (La pl.) Ornamente, sculpturi de la prora unei nave. – Din fr. acrostole.

DOOM

acrostól (a-cros-tol / -cro-stol) s. n., pl. acrostóluri

acrostolul
ACROSTÓL, acrostoluri, s. n. Parte înaltă a extremităților unei corăbii. ♦ (La pl.) Ornamente, sculpturi de la prora unei nave. – Din fr. acrostole.

DOOM

acrostól (a-cros-tol / -cro-stol) s. n., pl. acrostóluri

acrostolului
ACROSTÓL, acrostoluri, s. n. Parte înaltă a extremităților unei corăbii. ♦ (La pl.) Ornamente, sculpturi de la prora unei nave. – Din fr. acrostole.

DOOM

acrostól (a-cros-tol / -cro-stol) s. n., pl. acrostóluri

acrostoluri
ACROSTÓL, acrostoluri, s. n. Parte înaltă a extremităților unei corăbii. ♦ (La pl.) Ornamente, sculpturi de la prora unei nave. – Din fr. acrostole.

DOOM

acrostól (a-cros-tol / -cro-stol) s. n., pl. acrostóluri

acrostolurile
ACROSTÓL, acrostoluri, s. n. Parte înaltă a extremităților unei corăbii. ♦ (La pl.) Ornamente, sculpturi de la prora unei nave. – Din fr. acrostole.

DOOM

acrostól (a-cros-tol / -cro-stol) s. n., pl. acrostóluri

acrostolurilor
ACROSTÓL, acrostoluri, s. n. Parte înaltă a extremităților unei corăbii. ♦ (La pl.) Ornamente, sculpturi de la prora unei nave. – Din fr. acrostole.

DOOM

acrostól (a-cros-tol / -cro-stol) s. n., pl. acrostóluri

acroter
ACROTÉRĂ, acrotere, s. f. Mic piedestal așezat în vârful sau la extremitățile unui fronton pentru a susține vase, statuete sau alte ornamente; p. ext. statuie, vas sau ornament așezat pe acest piedestal. – Din fr. acrotère.

DOOM

acrotéră (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrotérei; pl. acrotére

acrotera
ACROTÉRĂ, acrotere, s. f. Mic piedestal așezat în vârful sau la extremitățile unui fronton pentru a susține vase, statuete sau alte ornamente; p. ext. statuie, vas sau ornament așezat pe acest piedestal. – Din fr. acrotère.

DOOM

acrotéră (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrotérei; pl. acrotére

acrotere
ACROTÉRĂ, acrotere, s. f. Mic piedestal așezat în vârful sau la extremitățile unui fronton pentru a susține vase, statuete sau alte ornamente; p. ext. statuie, vas sau ornament așezat pe acest piedestal. – Din fr. acrotère.

DOOM

acrotéră (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrotérei; pl. acrotére

acroterei
ACROTÉRĂ, acrotere, s. f. Mic piedestal așezat în vârful sau la extremitățile unui fronton pentru a susține vase, statuete sau alte ornamente; p. ext. statuie, vas sau ornament așezat pe acest piedestal. – Din fr. acrotère.

DOOM

acrotéră (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrotérei; pl. acrotére

acroterele
ACROTÉRĂ, acrotere, s. f. Mic piedestal așezat în vârful sau la extremitățile unui fronton pentru a susține vase, statuete sau alte ornamente; p. ext. statuie, vas sau ornament așezat pe acest piedestal. – Din fr. acrotère.

DOOM

acrotéră (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrotérei; pl. acrotére

acroterelor
ACROTÉRĂ, acrotere, s. f. Mic piedestal așezat în vârful sau la extremitățile unui fronton pentru a susține vase, statuete sau alte ornamente; p. ext. statuie, vas sau ornament așezat pe acest piedestal. – Din fr. acrotère.

DOOM

acrotéră (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrotérei; pl. acrotére

acroteriu
ACROTÉRĂ, acrotere, s. f. Mic piedestal așezat în vârful sau la extremitățile unui fronton pentru a susține vase, statuete sau alte ornamente; p. ext. statuie, vas sau ornament așezat pe acest piedestal. – Din fr. acrotère.

DOOM

acrotéră (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrotérei; pl. acrotére

acroșa
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșai
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșaj
ACROȘÁJ, acroșaje, s. n. 1. Acroșare. 2. (Sport) Oprire, interceptare a mingii sau a pucului. – V. acroșa.

DOOM

acroșáj (a-cro-) s. n., pl. acroșáje

acroșaje
ACROȘÁJ, acroșaje, s. n. 1. Acroșare. 2. (Sport) Oprire, interceptare a mingii sau a pucului. – V. acroșa.

DOOM

acroșáj (a-cro-) s. n., pl. acroșáje

acroșajele
ACROȘÁJ, acroșaje, s. n. 1. Acroșare. 2. (Sport) Oprire, interceptare a mingii sau a pucului. – V. acroșa.

DOOM

acroșáj (a-cro-) s. n., pl. acroșáje

acroșajelor
ACROȘÁJ, acroșaje, s. n. 1. Acroșare. 2. (Sport) Oprire, interceptare a mingii sau a pucului. – V. acroșa.

DOOM

acroșáj (a-cro-) s. n., pl. acroșáje

acroșajul
ACROȘÁJ, acroșaje, s. n. 1. Acroșare. 2. (Sport) Oprire, interceptare a mingii sau a pucului. – V. acroșa.

DOOM

acroșáj (a-cro-) s. n., pl. acroșáje

acroșajului
ACROȘÁJ, acroșaje, s. n. 1. Acroșare. 2. (Sport) Oprire, interceptare a mingii sau a pucului. – V. acroșa.

DOOM

acroșáj (a-cro-) s. n., pl. acroșáje

acroșam
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșare
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșare
ACROȘÁRE, acroșări, s. f. Acțiunea de a acroșa și rezultatul ei; acroșaj (1). – V. acroșa.

DOOM

acroșáre (a-cro-) s. f., g.-d. art. acroșắrii; pl. acroșắri

acroșarea
ACROȘÁRE, acroșări, s. f. Acțiunea de a acroșa și rezultatul ei; acroșaj (1). – V. acroșa.

DOOM

acroșáre (a-cro-) s. f., g.-d. art. acroșắrii; pl. acroșắri

acroșară
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșarăm
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșarăți
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșase
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșasem
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșaseră
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșaserăm
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșaserăți
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșaseși
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșaseți
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșat
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșat
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer. ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

acroșau
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșași
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșați
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșează
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșez
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșeze
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșezi
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșând
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșînd
ACROȘÁ, acroșez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agăța, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.

DOOM

acroșá (a ~) (a-cro-) vb., ind. prez. 3 acroșeáză, 1 pl. acroșắm; conj. prez. 3 să acroșéze; ger. acroșấnd

acroșări
ACROȘÁRE, acroșări, s. f. Acțiunea de a acroșa și rezultatul ei; acroșaj (1). – V. acroșa.

DOOM

acroșáre (a-cro-) s. f., g.-d. art. acroșắrii; pl. acroșắri

acroșării
ACROȘÁRE, acroșări, s. f. Acțiunea de a acroșa și rezultatul ei; acroșaj (1). – V. acroșa.

DOOM

acroșáre (a-cro-) s. f., g.-d. art. acroșắrii; pl. acroșắri

acroșările
ACROȘÁRE, acroșări, s. f. Acțiunea de a acroșa și rezultatul ei; acroșaj (1). – V. acroșa.

DOOM

acroșáre (a-cro-) s. f., g.-d. art. acroșắrii; pl. acroșắri

acroșărilor
ACROȘÁRE, acroșări, s. f. Acțiunea de a acroșa și rezultatul ei; acroșaj (1). – V. acroșa.

DOOM

acroșáre (a-cro-) s. f., g.-d. art. acroșắrii; pl. acroșắri

acru
ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj., s. n. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă. 2. S. n., adj. (Gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 3. Adj. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

DOOM

ácru¹ (a-cru) adj. m., pl. ácri; f. ácră, pl. ácre

acru
ÁCRU¹, acri, s. m. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren cu valori variabile (în jur de 4000 m²). – Din fr. acre.

DOOM

ácru² (unitate de măsură) (a-cru) s. m., art. ácrul; pl. ácri, art. ácrii

acrul
ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj., s. n. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă. 2. S. n., adj. (Gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 3. Adj. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

DOOM

ácru¹ (a-cru) adj. m., pl. ácri; f. ácră, pl. ácre

acrului
ÁCRU², -Ă, acri, -e, adj., s. n. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă. 2. S. n., adj. (Gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 3. Adj. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

DOOM

ácru¹ (a-cru) adj. m., pl. ácri; f. ácră, pl. ácre

acrum
acrúm, s. n. – Aftă. < Ngr. ἀϰρούμι (Gáldi 137).

acrumul
acrúm, s. n. – Aftă. < Ngr. ἀϰρούμι (Gáldi 137).

acrumului
acrúm, s. n. – Aftă. < Ngr. ἀϰρούμι (Gáldi 137).

acrumuri
acrúm, s. n. – Aftă. < Ngr. ἀϰρούμι (Gáldi 137).

acrumurile
acrúm, s. n. – Aftă. < Ngr. ἀϰρούμι (Gáldi 137).

acrumurilor
acrúm, s. n. – Aftă. < Ngr. ἀϰρούμι (Gáldi 137).

acruț
ACRÚȚ, -Ă, acruți, -e, adj. (Rar) Acrișor. – Acru² + suf. -uț.

DOOM

acrúț (rar) (a-cruț) adj. m., pl. acrúți; f. acrúță, pl. acrúțe

acruța
ACRÚȚ, -Ă, acruți, -e, adj. (Rar) Acrișor. – Acru² + suf. -uț.

DOOM

acrúț (rar) (a-cruț) adj. m., pl. acrúți; f. acrúță, pl. acrúțe

acruțe
ACRÚȚ, -Ă, acruți, -e, adj. (Rar) Acrișor. – Acru² + suf. -uț.

DOOM

acrúț (rar) (a-cruț) adj. m., pl. acrúți; f. acrúță, pl. acrúțe

acruței
ACRÚȚ, -Ă, acruți, -e, adj. (Rar) Acrișor. – Acru² + suf. -uț.

DOOM

acrúț (rar) (a-cruț) adj. m., pl. acrúți; f. acrúță, pl. acrúțe

acruțele
ACRÚȚ, -Ă, acruți, -e, adj. (Rar) Acrișor. – Acru² + suf. -uț.

DOOM

acrúț (rar) (a-cruț) adj. m., pl. acrúți; f. acrúță, pl. acrúțe

acruțelor
ACRÚȚ, -Ă, acruți, -e, adj. (Rar) Acrișor. – Acru² + suf. -uț.

DOOM

acrúț (rar) (a-cruț) adj. m., pl. acrúți; f. acrúță, pl. acrúțe

acruți
ACRÚȚ, -Ă, acruți, -e, adj. (Rar) Acrișor. – Acru² + suf. -uț.

DOOM

acrúț (rar) (a-cruț) adj. m., pl. acrúți; f. acrúță, pl. acrúțe

acruții
ACRÚȚ, -Ă, acruți, -e, adj. (Rar) Acrișor. – Acru² + suf. -uț.

DOOM

acrúț (rar) (a-cruț) adj. m., pl. acrúți; f. acrúță, pl. acrúțe

acruților
ACRÚȚ, -Ă, acruți, -e, adj. (Rar) Acrișor. – Acru² + suf. -uț.

DOOM

acrúț (rar) (a-cruț) adj. m., pl. acrúți; f. acrúță, pl. acrúțe

acruțul
ACRÚȚ, -Ă, acruți, -e, adj. (Rar) Acrișor. – Acru² + suf. -uț.

DOOM

acrúț (rar) (a-cruț) adj. m., pl. acrúți; f. acrúță, pl. acrúțe

acruțului
ACRÚȚ, -Ă, acruți, -e, adj. (Rar) Acrișor. – Acru² + suf. -uț.

DOOM

acrúț (rar) (a-cruț) adj. m., pl. acrúți; f. acrúță, pl. acrúțe

act
ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se atestă un fapt, o obligație, identitatea cuiva etc; înscris¹. ◊ Act de acuzare = concluzie scrisă întocmită de organele judiciare spre a dovedi vinovăția cuiva. 2. Manifestare a activității umane; acțiune, faptă, fapt. ◊ Expr. A lua act (de ceva) = a declara în mod formal că a luat cunoștință (de ceva); a afla. A face act de prezență = a apărea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politețe. A face un act de dreptate = a recunoaște meritele și drepturile unei persoane nedreptățite. ♦ Rezultat al unei activități conștiente sau instinctive individuale care are un scop sau tinde către realizarea unui scop. 3. Diviziune principală a unei opere dramatice reprezentând o etapă în desfășurarea acțiunii. – Din lat. actum, fr. acte.

DOOM

act s. n., pl. ácte

acta
ÁCTA s. n. pl. Colecție de documente, registre, condici privitoare la o anumită instituție, persoană sau problemă. – Cuv. lat.

DOOM

ácta (lat.) s. n. pl.

actaea
ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Erizipel, brâncă. 2. S. m. Numele a două plante erbacee întrebuințate în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc.

actaeon
Actaeon, vînător vestit, fiul lui Aristaeus și al Autonoëi. Odată, pe cînd se afla în pădure la vînătoare, a zărit-o pe Artemis care se îmbăia în apa unui rîu, împreună cu nimfele ei. Mînioasă, zeița l-a transformat în cerb. Sub această înfățișare, nefericitul vînător a fost sfîșiat de către proprii săi cîini pe muntele Cithaeron.

actaeus
Actaeus, cel mai vechi rege al Atticei.

actant
ACTÁNT, actanți, s. m. (Lingv.) Protagonist, autor al acțiunii (într-o narațiune, într-o propoziție); participant la acțiunea exprimată de verb. – Din fr. actant.

DOOM

actánt s. m., pl. actánți

actantul
ACTÁNT, actanți, s. m. (Lingv.) Protagonist, autor al acțiunii (într-o narațiune, într-o propoziție); participant la acțiunea exprimată de verb. – Din fr. actant.

DOOM

actánt s. m., pl. actánți

actantului
ACTÁNT, actanți, s. m. (Lingv.) Protagonist, autor al acțiunii (într-o narațiune, într-o propoziție); participant la acțiunea exprimată de verb. – Din fr. actant.

DOOM

actánt s. m., pl. actánți

actanți
ACTÁNT, actanți, s. m. (Lingv.) Protagonist, autor al acțiunii (într-o narațiune, într-o propoziție); participant la acțiunea exprimată de verb. – Din fr. actant.

DOOM

actánt s. m., pl. actánți

actanții
ACTÁNT, actanți, s. m. (Lingv.) Protagonist, autor al acțiunii (într-o narațiune, într-o propoziție); participant la acțiunea exprimată de verb. – Din fr. actant.

DOOM

actánt s. m., pl. actánți

actanților
ACTÁNT, actanți, s. m. (Lingv.) Protagonist, autor al acțiunii (într-o narațiune, într-o propoziție); participant la acțiunea exprimată de verb. – Din fr. actant.

DOOM

actánt s. m., pl. actánți

acte
ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se atestă un fapt, o obligație, identitatea cuiva etc; înscris¹. ◊ Act de acuzare = concluzie scrisă întocmită de organele judiciare spre a dovedi vinovăția cuiva. 2. Manifestare a activității umane; acțiune, faptă, fapt. ◊ Expr. A lua act (de ceva) = a declara în mod formal că a luat cunoștință (de ceva); a afla. A face act de prezență = a apărea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politețe. A face un act de dreptate = a recunoaște meritele și drepturile unei persoane nedreptățite. ♦ Rezultat al unei activități conștiente sau instinctive individuale care are un scop sau tinde către realizarea unui scop. 3. Diviziune principală a unei opere dramatice reprezentând o etapă în desfășurarea acțiunii. – Din lat. actum, fr. acte.

DOOM

act s. n., pl. ácte

actele
ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se atestă un fapt, o obligație, identitatea cuiva etc; înscris¹. ◊ Act de acuzare = concluzie scrisă întocmită de organele judiciare spre a dovedi vinovăția cuiva. 2. Manifestare a activității umane; acțiune, faptă, fapt. ◊ Expr. A lua act (de ceva) = a declara în mod formal că a luat cunoștință (de ceva); a afla. A face act de prezență = a apărea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politețe. A face un act de dreptate = a recunoaște meritele și drepturile unei persoane nedreptățite. ♦ Rezultat al unei activități conștiente sau instinctive individuale care are un scop sau tinde către realizarea unui scop. 3. Diviziune principală a unei opere dramatice reprezentând o etapă în desfășurarea acțiunii. – Din lat. actum, fr. acte.

DOOM

act s. n., pl. ácte

actelor
ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se atestă un fapt, o obligație, identitatea cuiva etc; înscris¹. ◊ Act de acuzare = concluzie scrisă întocmită de organele judiciare spre a dovedi vinovăția cuiva. 2. Manifestare a activității umane; acțiune, faptă, fapt. ◊ Expr. A lua act (de ceva) = a declara în mod formal că a luat cunoștință (de ceva); a afla. A face act de prezență = a apărea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politețe. A face un act de dreptate = a recunoaște meritele și drepturile unei persoane nedreptățite. ♦ Rezultat al unei activități conștiente sau instinctive individuale care are un scop sau tinde către realizarea unui scop. 3. Diviziune principală a unei opere dramatice reprezentând o etapă în desfășurarea acțiunii. – Din lat. actum, fr. acte.

DOOM

act s. n., pl. ácte

acteon
Acteon = Actaeon.

acteu
Acteu = Actaeus.

acth
ACTH s. n. (Farm.) Hormon al anterohipofizei, care stimulează funcția cortexului suprarenal. [cit.: acetehaș] – Abr. din engl. A[dreno]C[ortico]T[rophic]H[ormone].

DOOM

ACTH [cit. aceteháș] s. n., art. ACTH-ul

actin
ACTIN- v. actino-.

actinia
ACTÍNIE, actinii, s. f. Animal de mare din încrengătura celenteratelor, fixat pe stânci, variat colorat, cu aspect de floare și cu orificiul bucal înconjurat de tentacule; anemonă-de-mare, dedițel-de-mare (Actinia). – Din fr. actinie.

DOOM

actínie (-ni-e) s. f., art. actínia (-ni-a), g.-d. art. actíniei; pl. actínii, art. actíniile (-ni-i-)

actinic
ACTÍNIC, -Ă, actinici, -ce, adj. (Despre radiații) Capabil să producă reacții (foto) chimice. – Din fr. actinique.

DOOM

actínic adj. m., pl. actínici; f. actínică, pl. actínice

actinica
ACTÍNIC, -Ă, actinici, -ce, adj. (Despre radiații) Capabil să producă reacții (foto) chimice. – Din fr. actinique.

DOOM

actínic adj. m., pl. actínici; f. actínică, pl. actínice

actinice
ACTÍNIC, -Ă, actinici, -ce, adj. (Despre radiații) Capabil să producă reacții (foto) chimice. – Din fr. actinique.

DOOM

actínic adj. m., pl. actínici; f. actínică, pl. actínice

actinicei
ACTÍNIC, -Ă, actinici, -ce, adj. (Despre radiații) Capabil să producă reacții (foto) chimice. – Din fr. actinique.

DOOM

actínic adj. m., pl. actínici; f. actínică, pl. actínice

actinicele
ACTÍNIC, -Ă, actinici, -ce, adj. (Despre radiații) Capabil să producă reacții (foto) chimice. – Din fr. actinique.

DOOM

actínic adj. m., pl. actínici; f. actínică, pl. actínice

actinicelor
ACTÍNIC, -Ă, actinici, -ce, adj. (Despre radiații) Capabil să producă reacții (foto) chimice. – Din fr. actinique.

DOOM

actínic adj. m., pl. actínici; f. actínică, pl. actínice

actinici
ACTÍNIC, -Ă, actinici, -ce, adj. (Despre radiații) Capabil să producă reacții (foto) chimice. – Din fr. actinique.

DOOM

actínic adj. m., pl. actínici; f. actínică, pl. actínice

actinicii
ACTÍNIC, -Ă, actinici, -ce, adj. (Despre radiații) Capabil să producă reacții (foto) chimice. – Din fr. actinique.

DOOM

actínic adj. m., pl. actínici; f. actínică, pl. actínice

actinicilor
ACTÍNIC, -Ă, actinici, -ce, adj. (Despre radiații) Capabil să producă reacții (foto) chimice. – Din fr. actinique.

DOOM

actínic adj. m., pl. actínici; f. actínică, pl. actínice

actinicul
ACTÍNIC, -Ă, actinici, -ce, adj. (Despre radiații) Capabil să producă reacții (foto) chimice. – Din fr. actinique.

DOOM

actínic adj. m., pl. actínici; f. actínică, pl. actínice

actinicului
ACTÍNIC, -Ă, actinici, -ce, adj. (Despre radiații) Capabil să producă reacții (foto) chimice. – Din fr. actinique.

DOOM

actínic adj. m., pl. actínici; f. actínică, pl. actínice

actinid
ACTINÍD, actinide, s. n. (La pl.) Grup de 14 elemente chimice din sistemul periodic al lui Mendeleev, situate după actiniu, având proprietăți asemănătoare cu ale acestuia. – Din fr. actinides, germ. Aktiniden.

DOOM

actiníd s. n., pl. actiníde

actinide
ACTINÍD, actinide, s. n. (La pl.) Grup de 14 elemente chimice din sistemul periodic al lui Mendeleev, situate după actiniu, având proprietăți asemănătoare cu ale acestuia. – Din fr. actinides, germ. Aktiniden.

DOOM

actiníd s. n., pl. actiníde

actinidele
ACTINÍD, actinide, s. n. (La pl.) Grup de 14 elemente chimice din sistemul periodic al lui Mendeleev, situate după actiniu, având proprietăți asemănătoare cu ale acestuia. – Din fr. actinides, germ. Aktiniden.

DOOM

actiníd s. n., pl. actiníde

actinidelor
ACTINÍD, actinide, s. n. (La pl.) Grup de 14 elemente chimice din sistemul periodic al lui Mendeleev, situate după actiniu, având proprietăți asemănătoare cu ale acestuia. – Din fr. actinides, germ. Aktiniden.

DOOM

actiníd s. n., pl. actiníde

actinidul
ACTINÍD, actinide, s. n. (La pl.) Grup de 14 elemente chimice din sistemul periodic al lui Mendeleev, situate după actiniu, având proprietăți asemănătoare cu ale acestuia. – Din fr. actinides, germ. Aktiniden.

DOOM

actiníd s. n., pl. actiníde

actinidului
ACTINÍD, actinide, s. n. (La pl.) Grup de 14 elemente chimice din sistemul periodic al lui Mendeleev, situate după actiniu, având proprietăți asemănătoare cu ale acestuia. – Din fr. actinides, germ. Aktiniden.

DOOM

actiníd s. n., pl. actiníde

actinie
ACTÍNIE, actinii, s. f. Animal de mare din încrengătura celenteratelor, fixat pe stânci, variat colorat, cu aspect de floare și cu orificiul bucal înconjurat de tentacule; anemonă-de-mare, dedițel-de-mare (Actinia). – Din fr. actinie.

DOOM

actínie (-ni-e) s. f., art. actínia (-ni-a), g.-d. art. actíniei; pl. actínii, art. actíniile (-ni-i-)

actiniei
ACTÍNIE, actinii, s. f. Animal de mare din încrengătura celenteratelor, fixat pe stânci, variat colorat, cu aspect de floare și cu orificiul bucal înconjurat de tentacule; anemonă-de-mare, dedițel-de-mare (Actinia). – Din fr. actinie.

DOOM

actínie (-ni-e) s. f., art. actínia (-ni-a), g.-d. art. actíniei; pl. actínii, art. actíniile (-ni-i-)

actinifer
ACTINIFÉR, -Ă adj. (Fiz.) Care poartă sau produce radiații radioactive. [Cf. fr. actinifère].

actinii
ACTÍNIE, actinii, s. f. Animal de mare din încrengătura celenteratelor, fixat pe stânci, variat colorat, cu aspect de floare și cu orificiul bucal înconjurat de tentacule; anemonă-de-mare, dedițel-de-mare (Actinia). – Din fr. actinie.

DOOM

actínie (-ni-e) s. f., art. actínia (-ni-a), g.-d. art. actíniei; pl. actínii, art. actíniile (-ni-i-)

actiniile
ACTÍNIE, actinii, s. f. Animal de mare din încrengătura celenteratelor, fixat pe stânci, variat colorat, cu aspect de floare și cu orificiul bucal înconjurat de tentacule; anemonă-de-mare, dedițel-de-mare (Actinia). – Din fr. actinie.

DOOM

actínie (-ni-e) s. f., art. actínia (-ni-a), g.-d. art. actíniei; pl. actínii, art. actíniile (-ni-i-)

actiniilor
ACTÍNIE, actinii, s. f. Animal de mare din încrengătura celenteratelor, fixat pe stânci, variat colorat, cu aspect de floare și cu orificiul bucal înconjurat de tentacule; anemonă-de-mare, dedițel-de-mare (Actinia). – Din fr. actinie.

DOOM

actínie (-ni-e) s. f., art. actínia (-ni-a), g.-d. art. actíniei; pl. actínii, art. actíniile (-ni-i-)

actinism
ACTINÍSM s.n. (Fiz.) Proprietate a anumitor raze luminoase de a avea un efect chimic intens. [< fr. actinisme].

DOOM

actinísm s. n.

actinismul
ACTINÍSM s.n. (Fiz.) Proprietate a anumitor raze luminoase de a avea un efect chimic intens. [< fr. actinisme].

DOOM

actinísm s. n.

actinismului
ACTINÍSM s.n. (Fiz.) Proprietate a anumitor raze luminoase de a avea un efect chimic intens. [< fr. actinisme].

DOOM

actinísm s. n.

actinita
ACTINÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a pielii datorită iradierii cu raze luminoase sau radioactive. [< fr. actinite].

actinite
ACTINÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a pielii datorită iradierii cu raze luminoase sau radioactive. [< fr. actinite].

actinitei
ACTINÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a pielii datorită iradierii cu raze luminoase sau radioactive. [< fr. actinite].

actinitele
ACTINÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a pielii datorită iradierii cu raze luminoase sau radioactive. [< fr. actinite].

actinitelor
ACTINÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a pielii datorită iradierii cu raze luminoase sau radioactive. [< fr. actinite].

actiniu
ACTÍNIU s. n. Element chimic radioactiv descoperit în minereurile din care s-a extras radiul. – Din fr. actinium.

DOOM

actíniu [niu pron. nĭu] s. n., art. actíniul; simb. Ac

actiniul
ACTÍNIU s. n. Element chimic radioactiv descoperit în minereurile din care s-a extras radiul. – Din fr. actinium.

DOOM

actíniu [niu pron. nĭu] s. n., art. actíniul; simb. Ac

actiniului
ACTÍNIU s. n. Element chimic radioactiv descoperit în minereurile din care s-a extras radiul. – Din fr. actinium.

DOOM

actíniu [niu pron. nĭu] s. n., art. actíniul; simb. Ac

actinium
ACTÍNIU s. n. Element chimic radioactiv descoperit în minereurile din care s-a extras radiul. – Din fr. actinium.

DOOM

actíniu [niu pron. nĭu] s. n., art. actíniul; simb. Ac

actino
ACTINO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „rază”, „radiație”. [Var. actin-. / < fr. actin(o)-, cf. gr. aktis, -nos – rază].

actinobaciloză
ACTINOBACILÓZĂ s.f. (Med.) Inflamație cronică asemănătoare actinomicozei, caracterizată prin granuloame localizate la față. [ < fr. actinobacillose].

actinobiologia
ACTINOBIOLOGÍE s.f. Disciplină care studiază acțiunea și efectele radiațiilor asupra organismelor. [Pron. -bi-o-. / cf. fr. actinobiologie < gr. aktis – rază, bios – viață, logos – studiu].

actinobiologie
ACTINOBIOLOGÍE s.f. Disciplină care studiază acțiunea și efectele radiațiilor asupra organismelor. [Pron. -bi-o-. / cf. fr. actinobiologie < gr. aktis – rază, bios – viață, logos – studiu].

actinobiologiei
ACTINOBIOLOGÍE s.f. Disciplină care studiază acțiunea și efectele radiațiilor asupra organismelor. [Pron. -bi-o-. / cf. fr. actinobiologie < gr. aktis – rază, bios – viață, logos – studiu].

actinobiologii
ACTINOBIOLOGÍE s.f. Disciplină care studiază acțiunea și efectele radiațiilor asupra organismelor. [Pron. -bi-o-. / cf. fr. actinobiologie < gr. aktis – rază, bios – viață, logos – studiu].

actinodon
ACTINODÓN s.m. (Pal.) Batracian placoderm carnivor, care a trăit în era primară. [< fr. actinodon, cf. gr. aktis – rază, odous – dinte].

DOOM

actinodón s. m., pl. actinodóni

actinodoni
ACTINODÓN s.m. (Pal.) Batracian placoderm carnivor, care a trăit în era primară. [< fr. actinodon, cf. gr. aktis – rază, odous – dinte].

DOOM

actinodón s. m., pl. actinodóni

actinodonii
ACTINODÓN s.m. (Pal.) Batracian placoderm carnivor, care a trăit în era primară. [< fr. actinodon, cf. gr. aktis – rază, odous – dinte].

DOOM

actinodón s. m., pl. actinodóni

actinodonilor
ACTINODÓN s.m. (Pal.) Batracian placoderm carnivor, care a trăit în era primară. [< fr. actinodon, cf. gr. aktis – rază, odous – dinte].

DOOM

actinodón s. m., pl. actinodóni

actinodonul
ACTINODÓN s.m. (Pal.) Batracian placoderm carnivor, care a trăit în era primară. [< fr. actinodon, cf. gr. aktis – rază, odous – dinte].

DOOM

actinodón s. m., pl. actinodóni

actinodonului
ACTINODÓN s.m. (Pal.) Batracian placoderm carnivor, care a trăit în era primară. [< fr. actinodon, cf. gr. aktis – rază, odous – dinte].

DOOM

actinodón s. m., pl. actinodóni

actinograf
ACTINOGRÁF, actinografe, s. n. Actinometru înregistrator – Din fr. actinographe.

DOOM

actinográf (-no-graf) s. n., pl. actinográfe

actinografe
ACTINOGRÁF, actinografe, s. n. Actinometru înregistrator – Din fr. actinographe.

DOOM

actinográf (-no-graf) s. n., pl. actinográfe

actinografele
ACTINOGRÁF, actinografe, s. n. Actinometru înregistrator – Din fr. actinographe.

DOOM

actinográf (-no-graf) s. n., pl. actinográfe

actinografelor
ACTINOGRÁF, actinografe, s. n. Actinometru înregistrator – Din fr. actinographe.

DOOM

actinográf (-no-graf) s. n., pl. actinográfe

actinografia
ACTINOGRAFÍE s. f. Procedeu de pregătire în tipografie a unui clișeu, folosind un negativ obținut cu raze X. ♦ Imagine obținută cu un clișeu astfel pregătit. – Din fr. actinographie.

DOOM

actinografíe (-no-gra-) s. f., art. actinografía, g.-d. actinografíi, art. actinografíei

actinografie
ACTINOGRAFÍE s. f. Procedeu de pregătire în tipografie a unui clișeu, folosind un negativ obținut cu raze X. ♦ Imagine obținută cu un clișeu astfel pregătit. – Din fr. actinographie.

DOOM

actinografíe (-no-gra-) s. f., art. actinografía, g.-d. actinografíi, art. actinografíei

actinografiei
ACTINOGRAFÍE s. f. Procedeu de pregătire în tipografie a unui clișeu, folosind un negativ obținut cu raze X. ♦ Imagine obținută cu un clișeu astfel pregătit. – Din fr. actinographie.

DOOM

actinografíe (-no-gra-) s. f., art. actinografía, g.-d. actinografíi, art. actinografíei

actinografii
ACTINOGRAFÍE s. f. Procedeu de pregătire în tipografie a unui clișeu, folosind un negativ obținut cu raze X. ♦ Imagine obținută cu un clișeu astfel pregătit. – Din fr. actinographie.

DOOM

actinografíe (-no-gra-) s. f., art. actinografía, g.-d. actinografíi, art. actinografíei

actinografiile
ACTINOGRAFÍE s. f. Procedeu de pregătire în tipografie a unui clișeu, folosind un negativ obținut cu raze X. ♦ Imagine obținută cu un clișeu astfel pregătit. – Din fr. actinographie.

DOOM

actinografíe (-no-gra-) s. f., art. actinografía, g.-d. actinografíi, art. actinografíei

actinografiilor
ACTINOGRAFÍE s. f. Procedeu de pregătire în tipografie a unui clișeu, folosind un negativ obținut cu raze X. ♦ Imagine obținută cu un clișeu astfel pregătit. – Din fr. actinographie.

DOOM

actinografíe (-no-gra-) s. f., art. actinografía, g.-d. actinografíi, art. actinografíei

actinograful
ACTINOGRÁF, actinografe, s. n. Actinometru înregistrator – Din fr. actinographe.

DOOM

actinográf (-no-graf) s. n., pl. actinográfe

actinografului
ACTINOGRÁF, actinografe, s. n. Actinometru înregistrator – Din fr. actinographe.

DOOM

actinográf (-no-graf) s. n., pl. actinográfe

actinometre
ACTINOMÉTRU, actinometre, s. n. Aparat care servește la măsurarea intensității radiațiilor electromagnetice din atmosferă. – Din fr. actinomètre.

DOOM

actinométru (-me-tru) s. n., art. actinométrul; pl. actinométre

actinometrele
ACTINOMÉTRU, actinometre, s. n. Aparat care servește la măsurarea intensității radiațiilor electromagnetice din atmosferă. – Din fr. actinomètre.

DOOM

actinométru (-me-tru) s. n., art. actinométrul; pl. actinométre

actinometrelor
ACTINOMÉTRU, actinometre, s. n. Aparat care servește la măsurarea intensității radiațiilor electromagnetice din atmosferă. – Din fr. actinomètre.

DOOM

actinométru (-me-tru) s. n., art. actinométrul; pl. actinométre

actinometria
ACTINOMETRÍE s. f. Capitol al fizicii care se ocupă cu măsurarea și studiul radiațiilor electromagnetice (solare, terestre, atmosferice). – Din fr. actinométrie.

DOOM

actinometríe (-me-tri-) s. f., art. actinometría, g.-d. actinometríi, art. actinometríei

actinometric
ACTINOMÉTRIC, -Ă, actinometrici, -ce, adj. Referitor la actinometrie. – Din fr. actinométrique.

DOOM

actinométric (-me-tric) adj. m., pl. actinométrici; f. actinométrică, pl. actinométrice

actinometrica
ACTINOMÉTRIC, -Ă, actinometrici, -ce, adj. Referitor la actinometrie. – Din fr. actinométrique.

DOOM

actinométric (-me-tric) adj. m., pl. actinométrici; f. actinométrică, pl. actinométrice

actinometrice
ACTINOMÉTRIC, -Ă, actinometrici, -ce, adj. Referitor la actinometrie. – Din fr. actinométrique.

DOOM

actinométric (-me-tric) adj. m., pl. actinométrici; f. actinométrică, pl. actinométrice

actinometricei
ACTINOMÉTRIC, -Ă, actinometrici, -ce, adj. Referitor la actinometrie. – Din fr. actinométrique.

DOOM

actinométric (-me-tric) adj. m., pl. actinométrici; f. actinométrică, pl. actinométrice

actinometricele
ACTINOMÉTRIC, -Ă, actinometrici, -ce, adj. Referitor la actinometrie. – Din fr. actinométrique.

DOOM

actinométric (-me-tric) adj. m., pl. actinométrici; f. actinométrică, pl. actinométrice

actinometricelor
ACTINOMÉTRIC, -Ă, actinometrici, -ce, adj. Referitor la actinometrie. – Din fr. actinométrique.

DOOM

actinométric (-me-tric) adj. m., pl. actinométrici; f. actinométrică, pl. actinométrice

actinometrici
ACTINOMÉTRIC, -Ă, actinometrici, -ce, adj. Referitor la actinometrie. – Din fr. actinométrique.

DOOM

actinométric (-me-tric) adj. m., pl. actinométrici; f. actinométrică, pl. actinométrice

actinometricii
ACTINOMÉTRIC, -Ă, actinometrici, -ce, adj. Referitor la actinometrie. – Din fr. actinométrique.

DOOM

actinométric (-me-tric) adj. m., pl. actinométrici; f. actinométrică, pl. actinométrice

actinometricilor
ACTINOMÉTRIC, -Ă, actinometrici, -ce, adj. Referitor la actinometrie. – Din fr. actinométrique.

DOOM

actinométric (-me-tric) adj. m., pl. actinométrici; f. actinométrică, pl. actinométrice

actinometricul
ACTINOMÉTRIC, -Ă, actinometrici, -ce, adj. Referitor la actinometrie. – Din fr. actinométrique.

DOOM

actinométric (-me-tric) adj. m., pl. actinométrici; f. actinométrică, pl. actinométrice

actinometricului
ACTINOMÉTRIC, -Ă, actinometrici, -ce, adj. Referitor la actinometrie. – Din fr. actinométrique.

DOOM

actinométric (-me-tric) adj. m., pl. actinométrici; f. actinométrică, pl. actinométrice

actinometrie
ACTINOMETRÍE s. f. Capitol al fizicii care se ocupă cu măsurarea și studiul radiațiilor electromagnetice (solare, terestre, atmosferice). – Din fr. actinométrie.

DOOM

actinometríe (-me-tri-) s. f., art. actinometría, g.-d. actinometríi, art. actinometríei

actinometriei
ACTINOMETRÍE s. f. Capitol al fizicii care se ocupă cu măsurarea și studiul radiațiilor electromagnetice (solare, terestre, atmosferice). – Din fr. actinométrie.

DOOM

actinometríe (-me-tri-) s. f., art. actinometría, g.-d. actinometríi, art. actinometríei

actinometrii
ACTINOMETRÍE s. f. Capitol al fizicii care se ocupă cu măsurarea și studiul radiațiilor electromagnetice (solare, terestre, atmosferice). – Din fr. actinométrie.

DOOM

actinometríe (-me-tri-) s. f., art. actinometría, g.-d. actinometríi, art. actinometríei

actinometriile
ACTINOMETRÍE s. f. Capitol al fizicii care se ocupă cu măsurarea și studiul radiațiilor electromagnetice (solare, terestre, atmosferice). – Din fr. actinométrie.

DOOM

actinometríe (-me-tri-) s. f., art. actinometría, g.-d. actinometríi, art. actinometríei

actinometriilor
ACTINOMETRÍE s. f. Capitol al fizicii care se ocupă cu măsurarea și studiul radiațiilor electromagnetice (solare, terestre, atmosferice). – Din fr. actinométrie.

DOOM

actinometríe (-me-tri-) s. f., art. actinometría, g.-d. actinometríi, art. actinometríei

actinometru
ACTINOMÉTRU, actinometre, s. n. Aparat care servește la măsurarea intensității radiațiilor electromagnetice din atmosferă. – Din fr. actinomètre.

DOOM

actinométru (-me-tru) s. n., art. actinométrul; pl. actinométre

actinometrul
ACTINOMÉTRU, actinometre, s. n. Aparat care servește la măsurarea intensității radiațiilor electromagnetice din atmosferă. – Din fr. actinomètre.

DOOM

actinométru (-me-tru) s. n., art. actinométrul; pl. actinométre

actinometrului
ACTINOMÉTRU, actinometre, s. n. Aparat care servește la măsurarea intensității radiațiilor electromagnetice din atmosferă. – Din fr. actinomètre.

DOOM

actinométru (-me-tru) s. n., art. actinométrul; pl. actinométre

actinomicet
ACTINOMICÉT, actinomicete, s. n. (La pl.) Grup de microorganisme foarte răspândite în natură, înrudite cu ciupercile inferioare, dintre care unele sunt patogene pentru om și pentru animale, iar altele produc antibiotice; (și la sg.) exemplar din aceste microorganisme. – Din fr. actinomycètes.

DOOM

actinomicét s. n., pl. actinomicéte

actinomicete
ACTINOMICÉT, actinomicete, s. n. (La pl.) Grup de microorganisme foarte răspândite în natură, înrudite cu ciupercile inferioare, dintre care unele sunt patogene pentru om și pentru animale, iar altele produc antibiotice; (și la sg.) exemplar din aceste microorganisme. – Din fr. actinomycètes.

DOOM

actinomicét s. n., pl. actinomicéte

actinomicetele
ACTINOMICÉT, actinomicete, s. n. (La pl.) Grup de microorganisme foarte răspândite în natură, înrudite cu ciupercile inferioare, dintre care unele sunt patogene pentru om și pentru animale, iar altele produc antibiotice; (și la sg.) exemplar din aceste microorganisme. – Din fr. actinomycètes.

DOOM

actinomicét s. n., pl. actinomicéte

actinomicetelor
ACTINOMICÉT, actinomicete, s. n. (La pl.) Grup de microorganisme foarte răspândite în natură, înrudite cu ciupercile inferioare, dintre care unele sunt patogene pentru om și pentru animale, iar altele produc antibiotice; (și la sg.) exemplar din aceste microorganisme. – Din fr. actinomycètes.

DOOM

actinomicét s. n., pl. actinomicéte

actinomicetul
ACTINOMICÉT, actinomicete, s. n. (La pl.) Grup de microorganisme foarte răspândite în natură, înrudite cu ciupercile inferioare, dintre care unele sunt patogene pentru om și pentru animale, iar altele produc antibiotice; (și la sg.) exemplar din aceste microorganisme. – Din fr. actinomycètes.

DOOM

actinomicét s. n., pl. actinomicéte

actinomicetului
ACTINOMICÉT, actinomicete, s. n. (La pl.) Grup de microorganisme foarte răspândite în natură, înrudite cu ciupercile inferioare, dintre care unele sunt patogene pentru om și pentru animale, iar altele produc antibiotice; (și la sg.) exemplar din aceste microorganisme. – Din fr. actinomycètes.

DOOM

actinomicét s. n., pl. actinomicéte

actinomicoză
ACTINOMICÓZĂ s. f. 1. Boală infecțioasă (la oameni și la animale) provocată de anumite ciuperci și bacterii, care se manifestă prin apariția unor abcese cronice. 2. (În sintagma) Actinomicoza cartofului = boală a cartofului provocată de bacteria Actynomices scabies; râia cartofului. – Din fr. actinomycose.

DOOM

actinomicóză s. f., g.-d. art. actinomicózei

actinomorf
ACTINOMÓRF, -Ă, actinomorfi, -e, adj. (Despre flori) Cu simetrie radială. – Din fr. actinomorphe.

DOOM

actinomórf adj. m., pl. actinomórfi; f. actinomórfă, pl. actinomórfe

actinomorfa
ACTINOMÓRF, -Ă, actinomorfi, -e, adj. (Despre flori) Cu simetrie radială. – Din fr. actinomorphe.

DOOM

actinomórf adj. m., pl. actinomórfi; f. actinomórfă, pl. actinomórfe

actinomorfe
ACTINOMÓRF, -Ă, actinomorfi, -e, adj. (Despre flori) Cu simetrie radială. – Din fr. actinomorphe.

DOOM

actinomórf adj. m., pl. actinomórfi; f. actinomórfă, pl. actinomórfe

actinomorfei
ACTINOMÓRF, -Ă, actinomorfi, -e, adj. (Despre flori) Cu simetrie radială. – Din fr. actinomorphe.

DOOM

actinomórf adj. m., pl. actinomórfi; f. actinomórfă, pl. actinomórfe

actinomorfele
ACTINOMÓRF, -Ă, actinomorfi, -e, adj. (Despre flori) Cu simetrie radială. – Din fr. actinomorphe.

DOOM

actinomórf adj. m., pl. actinomórfi; f. actinomórfă, pl. actinomórfe

actinomorfelor
ACTINOMÓRF, -Ă, actinomorfi, -e, adj. (Despre flori) Cu simetrie radială. – Din fr. actinomorphe.

DOOM

actinomórf adj. m., pl. actinomórfi; f. actinomórfă, pl. actinomórfe

actinomorfi
ACTINOMÓRF, -Ă, actinomorfi, -e, adj. (Despre flori) Cu simetrie radială. – Din fr. actinomorphe.

DOOM

actinomórf adj. m., pl. actinomórfi; f. actinomórfă, pl. actinomórfe

actinomorfii
ACTINOMÓRF, -Ă, actinomorfi, -e, adj. (Despre flori) Cu simetrie radială. – Din fr. actinomorphe.

DOOM

actinomórf adj. m., pl. actinomórfi; f. actinomórfă, pl. actinomórfe

actinomorfilor
ACTINOMÓRF, -Ă, actinomorfi, -e, adj. (Despre flori) Cu simetrie radială. – Din fr. actinomorphe.

DOOM

actinomórf adj. m., pl. actinomórfi; f. actinomórfă, pl. actinomórfe

actinomorful
ACTINOMÓRF, -Ă, actinomorfi, -e, adj. (Despre flori) Cu simetrie radială. – Din fr. actinomorphe.

DOOM

actinomórf adj. m., pl. actinomórfi; f. actinomórfă, pl. actinomórfe

actinomorfului
ACTINOMÓRF, -Ă, actinomorfi, -e, adj. (Despre flori) Cu simetrie radială. – Din fr. actinomorphe.

DOOM

actinomórf adj. m., pl. actinomórfi; f. actinomórfă, pl. actinomórfe

actinon
ACTINÓN s. n. Izotop al radonului obținut prin dezintegrarea actiniului. – Din fr. actinon.

DOOM

actinón (izotop) s. n.

actinonul
ACTINÓN s. n. Izotop al radonului obținut prin dezintegrarea actiniului. – Din fr. actinon.

DOOM

actinón (izotop) s. n.

actinonului
ACTINÓN s. n. Izotop al radonului obținut prin dezintegrarea actiniului. – Din fr. actinon.

DOOM

actinón (izotop) s. n.

actinopatie
ACTINOPATÍE s.f. (Med.) Boală provocată de radiațiile luminoase și ultraviolete. [Gen. -iei. / < fr. actinopathie, cf. gr. aktis – rază, pathos – boală].

actinopterigian
ACTINOPTERIGIÁN, actinopterigieni, s. m. Subclasă de pești fosili, osoși, apărută din mezozoic, din care face parte majoritatea peștilor actuali; (și la sg.) exemplar din această subclasă. [Pr.: -gi-an] – Din fr. actinoptérygien.

DOOM

actinopterigián (-nop-te-, -gi-an / -no-pte-) s. m., pl. actinopterigiéni (-gi-eni)

actinopterigianul
ACTINOPTERIGIÁN, actinopterigieni, s. m. Subclasă de pești fosili, osoși, apărută din mezozoic, din care face parte majoritatea peștilor actuali; (și la sg.) exemplar din această subclasă. [Pr.: -gi-an] – Din fr. actinoptérygien.

DOOM

actinopterigián (-nop-te-, -gi-an / -no-pte-) s. m., pl. actinopterigiéni (-gi-eni)

actinopterigianului
ACTINOPTERIGIÁN, actinopterigieni, s. m. Subclasă de pești fosili, osoși, apărută din mezozoic, din care face parte majoritatea peștilor actuali; (și la sg.) exemplar din această subclasă. [Pr.: -gi-an] – Din fr. actinoptérygien.

DOOM

actinopterigián (-nop-te-, -gi-an / -no-pte-) s. m., pl. actinopterigiéni (-gi-eni)

actinopterigieni
ACTINOPTERIGIÁN, actinopterigieni, s. m. Subclasă de pești fosili, osoși, apărută din mezozoic, din care face parte majoritatea peștilor actuali; (și la sg.) exemplar din această subclasă. [Pr.: -gi-an] – Din fr. actinoptérygien.

DOOM

actinopterigián (-nop-te-, -gi-an / -no-pte-) s. m., pl. actinopterigiéni (-gi-eni)

actinopterigienii
ACTINOPTERIGIÁN, actinopterigieni, s. m. Subclasă de pești fosili, osoși, apărută din mezozoic, din care face parte majoritatea peștilor actuali; (și la sg.) exemplar din această subclasă. [Pr.: -gi-an] – Din fr. actinoptérygien.

DOOM

actinopterigián (-nop-te-, -gi-an / -no-pte-) s. m., pl. actinopterigiéni (-gi-eni)

actinopterigienilor
ACTINOPTERIGIÁN, actinopterigieni, s. m. Subclasă de pești fosili, osoși, apărută din mezozoic, din care face parte majoritatea peștilor actuali; (și la sg.) exemplar din această subclasă. [Pr.: -gi-an] – Din fr. actinoptérygien.

DOOM

actinopterigián (-nop-te-, -gi-an / -no-pte-) s. m., pl. actinopterigiéni (-gi-eni)

actinot
ACTINÓT s. m. Silicat natural hidratat de calciu, magneziu și fier din grupa amfibolilor, frecvent în șisturile cristaline. – Din fr. actinote.

DOOM

actinót (silicat) s. m.

actinotactism
ACTINOTACTÍSM s.n. (Biol.) Reacție a unor alge unicelulare sau a altor viețuitoare inferioare față de radiații(le luminoase). [< fr. actinotactisme].

actinoterapie
ACTINOTERAPÍE s. f. Tratament medical în care se folosesc radiații luminoase, ultraviolete sau infraroșii, aplicat în special în rahitism. – Din fr. actinothérapie.

DOOM

actinoterapíe s. f., art. actinoterapía, g.-d. actinoterapíi, art. actinoterapíei

actinotropism
ACTINOTROPÍSM s.n. (Biol.) Tendința de îndreptare a plantelor către razele de lumină. [< fr. actinotropisme, cf. gr. aktis – rază, tropos – învârtire].

DOOM

actinotropísm (-no-tro-) s. n.

actinotropismul
ACTINOTROPÍSM s.n. (Biol.) Tendința de îndreptare a plantelor către razele de lumină. [< fr. actinotropisme, cf. gr. aktis – rază, tropos – învârtire].

DOOM

actinotropísm (-no-tro-) s. n.

actinotropismului
ACTINOTROPÍSM s.n. (Biol.) Tendința de îndreptare a plantelor către razele de lumină. [< fr. actinotropisme, cf. gr. aktis – rază, tropos – învârtire].

DOOM

actinotropísm (-no-tro-) s. n.

actinotul
ACTINÓT s. m. Silicat natural hidratat de calciu, magneziu și fier din grupa amfibolilor, frecvent în șisturile cristaline. – Din fr. actinote.

DOOM

actinót (silicat) s. m.

actinotului
ACTINÓT s. m. Silicat natural hidratat de calciu, magneziu și fier din grupa amfibolilor, frecvent în șisturile cristaline. – Din fr. actinote.

DOOM

actinót (silicat) s. m.

actinoți
ACTINÓT s. m. Silicat natural hidratat de calciu, magneziu și fier din grupa amfibolilor, frecvent în șisturile cristaline. – Din fr. actinote.

DOOM

actinót (silicat) s. m.

actinoții
ACTINÓT s. m. Silicat natural hidratat de calciu, magneziu și fier din grupa amfibolilor, frecvent în șisturile cristaline. – Din fr. actinote.

DOOM

actinót (silicat) s. m.

actinoților
ACTINÓT s. m. Silicat natural hidratat de calciu, magneziu și fier din grupa amfibolilor, frecvent în șisturile cristaline. – Din fr. actinote.

DOOM

actinót (silicat) s. m.

activ
ACTÍV, -Ă, activi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Populație activă = totalitatea persoanelor angajate într-o activitate profesională. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv. 2. (Despre corpuri sau substanțe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ◊ (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operații economice, balanțe, bugete etc.) Care are venituri sau resurse mai mari decât cheltuielile; (despre conturi) care se deschide pentru ținerea evidenței unui element concret dintr-un patrimoniu și care face parte din activul bilanțului. II. S. n. 1. Totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice sau juridice. 2. (Cont.) Resursă controlată de către întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni (grave). A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. 4. (Ieșit din uz) Totalitatea persoanelor grupate care activa intens în domeniul vieții politice și obștești. – Din fr. actif, lat. activus, (II și) rus. aktiv.

DOOM

actív¹ adj. m., pl. actívi; f. actívă, pl. actíve

activ
ACTÍV, -Ă, activi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Populație activă = totalitatea persoanelor angajate într-o activitate profesională. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv. 2. (Despre corpuri sau substanțe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ◊ (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operații economice, balanțe, bugete etc.) Care are venituri sau resurse mai mari decât cheltuielile; (despre conturi) care se deschide pentru ținerea evidenței unui element concret dintr-un patrimoniu și care face parte din activul bilanțului. II. S. n. 1. Totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice sau juridice. 2. (Cont.) Resursă controlată de către întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni (grave). A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. 4. (Ieșit din uz) Totalitatea persoanelor grupate care activa intens în domeniul vieții politice și obștești. – Din fr. actif, lat. activus, (II și) rus. aktiv.

DOOM

actív² (grup de activiști) s. n., pl. actívuri

activa
ACTÍV, -Ă, activi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Populație activă = totalitatea persoanelor angajate într-o activitate profesională. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv. 2. (Despre corpuri sau substanțe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ◊ (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operații economice, balanțe, bugete etc.) Care are venituri sau resurse mai mari decât cheltuielile; (despre conturi) care se deschide pentru ținerea evidenței unui element concret dintr-un patrimoniu și care face parte din activul bilanțului. II. S. n. 1. Totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice sau juridice. 2. (Cont.) Resursă controlată de către întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni (grave). A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. 4. (Ieșit din uz) Totalitatea persoanelor grupate care activa intens în domeniul vieții politice și obștești. – Din fr. actif, lat. activus, (II și) rus. aktiv.

DOOM

actív¹ adj. m., pl. actívi; f. actívă, pl. actíve

activa
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activai
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activam
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activant
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activant
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activanta
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activanta
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activante
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activante
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activantei
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activantei
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activantele
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activantele
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activantelor
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activantelor
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activantul
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activantul
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activantului
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activantului
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activanți
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activanți
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activanții
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activanții
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activanților
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activanților
ACTIVÁNT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

DOOM

activánt² s. m., pl. activánți

activare
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activare
ACTIVÁRE, activări, s. f. Acțiunea de a (se) activa. ♦ Operație prin care se obține creșterea reactivității unei substanțe. – V. activa.

DOOM

activáre s. f., g.-d. art. activắrii; pl. activắri

activarea
ACTIVÁRE, activări, s. f. Acțiunea de a (se) activa. ♦ Operație prin care se obține creșterea reactivității unei substanțe. – V. activa.

DOOM

activáre s. f., g.-d. art. activắrii; pl. activắri

activară
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activarăm
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activarăți
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activase
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activasem
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activaseră
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activaserăm
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activaserăți
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activaseși
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activaseți
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activat
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activat
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a înviora o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

activatoare
ACTIVATÓR, -OÁRE, activatori, -oare, adj., s. n. (Substanță) care realizează o activare; activant. – Activa + suf. -tor.

DOOM

activatór² s. n., pl. activatoáre

activatoarea
ACTIVATÓR, -OÁRE, activatori, -oare, adj., s. n. (Substanță) care realizează o activare; activant. – Activa + suf. -tor.

DOOM

activatór² s. n., pl. activatoáre

activatoarei
ACTIVATÓR, -OÁRE, activatori, -oare, adj., s. n. (Substanță) care realizează o activare; activant. – Activa + suf. -tor.

DOOM

activatór² s. n., pl. activatoáre

activatoarele
ACTIVATÓR, -OÁRE, activatori, -oare, adj., s. n. (Substanță) care realizează o activare; activant. – Activa + suf. -tor.

DOOM

activatór² s. n., pl. activatoáre

activatoarelor
ACTIVATÓR, -OÁRE, activatori, -oare, adj., s. n. (Substanță) care realizează o activare; activant. – Activa + suf. -tor.

DOOM

activatór² s. n., pl. activatoáre

activator
ACTIVATÓR, -OÁRE, activatori, -oare, adj., s. n. (Substanță) care realizează o activare; activant. – Activa + suf. -tor.

DOOM

activatór² s. n., pl. activatoáre

activatori
ACTIVATÓR, -OÁRE, activatori, -oare, adj., s. n. (Substanță) care realizează o activare; activant. – Activa + suf. -tor.

DOOM

activatór² s. n., pl. activatoáre

activatorii
ACTIVATÓR, -OÁRE, activatori, -oare, adj., s. n. (Substanță) care realizează o activare; activant. – Activa + suf. -tor.

DOOM

activatór² s. n., pl. activatoáre

activatorilor
ACTIVATÓR, -OÁRE, activatori, -oare, adj., s. n. (Substanță) care realizează o activare; activant. – Activa + suf. -tor.

DOOM

activatór² s. n., pl. activatoáre

activatorul
ACTIVATÓR, -OÁRE, activatori, -oare, adj., s. n. (Substanță) care realizează o activare; activant. – Activa + suf. -tor.

DOOM

activatór² s. n., pl. activatoáre

activatorului
ACTIVATÓR, -OÁRE, activatori, -oare, adj., s. n. (Substanță) care realizează o activare; activant. – Activa + suf. -tor.

DOOM

activatór² s. n., pl. activatoáre

activau
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activași
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activați
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

active
ACTÍV, -Ă, activi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Populație activă = totalitatea persoanelor angajate într-o activitate profesională. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv. 2. (Despre corpuri sau substanțe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ◊ (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operații economice, balanțe, bugete etc.) Care are venituri sau resurse mai mari decât cheltuielile; (despre conturi) care se deschide pentru ținerea evidenței unui element concret dintr-un patrimoniu și care face parte din activul bilanțului. II. S. n. 1. Totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice sau juridice. 2. (Cont.) Resursă controlată de către întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni (grave). A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. 4. (Ieșit din uz) Totalitatea persoanelor grupate care activa intens în domeniul vieții politice și obștești. – Din fr. actif, lat. activus, (II și) rus. aktiv.

DOOM

actív¹ adj. m., pl. actívi; f. actívă, pl. actíve

activează
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activei
ACTÍV, -Ă, activi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Populație activă = totalitatea persoanelor angajate într-o activitate profesională. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv. 2. (Despre corpuri sau substanțe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ◊ (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operații economice, balanțe, bugete etc.) Care are venituri sau resurse mai mari decât cheltuielile; (despre conturi) care se deschide pentru ținerea evidenței unui element concret dintr-un patrimoniu și care face parte din activul bilanțului. II. S. n. 1. Totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice sau juridice. 2. (Cont.) Resursă controlată de către întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni (grave). A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. 4. (Ieșit din uz) Totalitatea persoanelor grupate care activa intens în domeniul vieții politice și obștești. – Din fr. actif, lat. activus, (II și) rus. aktiv.

DOOM

actív¹ adj. m., pl. actívi; f. actívă, pl. actíve

activele
ACTÍV, -Ă, activi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Populație activă = totalitatea persoanelor angajate într-o activitate profesională. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv. 2. (Despre corpuri sau substanțe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ◊ (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operații economice, balanțe, bugete etc.) Care are venituri sau resurse mai mari decât cheltuielile; (despre conturi) care se deschide pentru ținerea evidenței unui element concret dintr-un patrimoniu și care face parte din activul bilanțului. II. S. n. 1. Totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice sau juridice. 2. (Cont.) Resursă controlată de către întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni (grave). A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. 4. (Ieșit din uz) Totalitatea persoanelor grupate care activa intens în domeniul vieții politice și obștești. – Din fr. actif, lat. activus, (II și) rus. aktiv.

DOOM

actív¹ adj. m., pl. actívi; f. actívă, pl. actíve

activelor
ACTÍV, -Ă, activi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Populație activă = totalitatea persoanelor angajate într-o activitate profesională. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv. 2. (Despre corpuri sau substanțe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ◊ (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operații economice, balanțe, bugete etc.) Care are venituri sau resurse mai mari decât cheltuielile; (despre conturi) care se deschide pentru ținerea evidenței unui element concret dintr-un patrimoniu și care face parte din activul bilanțului. II. S. n. 1. Totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice sau juridice. 2. (Cont.) Resursă controlată de către întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni (grave). A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. 4. (Ieșit din uz) Totalitatea persoanelor grupate care activa intens în domeniul vieții politice și obștești. – Din fr. actif, lat. activus, (II și) rus. aktiv.

DOOM

actív¹ adj. m., pl. actívi; f. actívă, pl. actíve

activez
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activeze
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activezi
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activi
ACTÍV, -Ă, activi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Populație activă = totalitatea persoanelor angajate într-o activitate profesională. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv. 2. (Despre corpuri sau substanțe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ◊ (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operații economice, balanțe, bugete etc.) Care are venituri sau resurse mai mari decât cheltuielile; (despre conturi) care se deschide pentru ținerea evidenței unui element concret dintr-un patrimoniu și care face parte din activul bilanțului. II. S. n. 1. Totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice sau juridice. 2. (Cont.) Resursă controlată de către întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni (grave). A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. 4. (Ieșit din uz) Totalitatea persoanelor grupate care activa intens în domeniul vieții politice și obștești. – Din fr. actif, lat. activus, (II și) rus. aktiv.

DOOM

actív¹ adj. m., pl. actívi; f. actívă, pl. actíve

activii
ACTÍV, -Ă, activi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Populație activă = totalitatea persoanelor angajate într-o activitate profesională. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv. 2. (Despre corpuri sau substanțe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ◊ (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operații economice, balanțe, bugete etc.) Care are venituri sau resurse mai mari decât cheltuielile; (despre conturi) care se deschide pentru ținerea evidenței unui element concret dintr-un patrimoniu și care face parte din activul bilanțului. II. S. n. 1. Totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice sau juridice. 2. (Cont.) Resursă controlată de către întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni (grave). A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. 4. (Ieșit din uz) Totalitatea persoanelor grupate care activa intens în domeniul vieții politice și obștești. – Din fr. actif, lat. activus, (II și) rus. aktiv.

DOOM

actív¹ adj. m., pl. actívi; f. actívă, pl. actíve

activilar
activilar, activilari s. m. polițist

activilor
ACTÍV, -Ă, activi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Populație activă = totalitatea persoanelor angajate într-o activitate profesională. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv. 2. (Despre corpuri sau substanțe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ◊ (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operații economice, balanțe, bugete etc.) Care are venituri sau resurse mai mari decât cheltuielile; (despre conturi) care se deschide pentru ținerea evidenței unui element concret dintr-un patrimoniu și care face parte din activul bilanțului. II. S. n. 1. Totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice sau juridice. 2. (Cont.) Resursă controlată de către întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni (grave). A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. 4. (Ieșit din uz) Totalitatea persoanelor grupate care activa intens în domeniul vieții politice și obștești. – Din fr. actif, lat. activus, (II și) rus. aktiv.

DOOM

actív¹ adj. m., pl. actívi; f. actívă, pl. actíve

activina
ACTIVÍNĂ s.f. Pulbere albă, cu miros slab de clor și cu gust amar neplăcut, folosită la albirea țesăturilor din celuloză, ca aglutinant în imprimerie și ca dezinfectant. [< fr. activine].

activine
ACTIVÍNĂ s.f. Pulbere albă, cu miros slab de clor și cu gust amar neplăcut, folosită la albirea țesăturilor din celuloză, ca aglutinant în imprimerie și ca dezinfectant. [< fr. activine].

activinei
ACTIVÍNĂ s.f. Pulbere albă, cu miros slab de clor și cu gust amar neplăcut, folosită la albirea țesăturilor din celuloză, ca aglutinant în imprimerie și ca dezinfectant. [< fr. activine].

activism
ACTIVÍSM s.n. 1. Propagandă activă în serviciul unei doctrine politice, al unui partid etc. 2. Atitudine morală care pune accentul pe necesitățile vieții și pe acțiune mai mult decât pe principiile teoretice. [< fr. activisme].

activismul
ACTIVÍSM s.n. 1. Propagandă activă în serviciul unei doctrine politice, al unui partid etc. 2. Atitudine morală care pune accentul pe necesitățile vieții și pe acțiune mai mult decât pe principiile teoretice. [< fr. activisme].

activismului
ACTIVÍSM s.n. 1. Propagandă activă în serviciul unei doctrine politice, al unui partid etc. 2. Atitudine morală care pune accentul pe necesitățile vieții și pe acțiune mai mult decât pe principiile teoretice. [< fr. activisme].

activist
ACTIVÍST, -Ă, activiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Membru al unei organizații de partid sau de masă, care se consacra (exclusiv) muncii în acea organizație. ◊ Activist cultural = activist care lucra în domeniul vieții culturale. – Din rus. aktivist.

DOOM

activístă s. f., g.-d. art. activístei; pl. activíste

activista
ACTIVÍST, -Ă, activiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Membru al unei organizații de partid sau de masă, care se consacra (exclusiv) muncii în acea organizație. ◊ Activist cultural = activist care lucra în domeniul vieții culturale. – Din rus. aktivist.

DOOM

activístă s. f., g.-d. art. activístei; pl. activíste

activiste
ACTIVÍST, -Ă, activiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Membru al unei organizații de partid sau de masă, care se consacra (exclusiv) muncii în acea organizație. ◊ Activist cultural = activist care lucra în domeniul vieții culturale. – Din rus. aktivist.

DOOM

activístă s. f., g.-d. art. activístei; pl. activíste

activistei
ACTIVÍST, -Ă, activiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Membru al unei organizații de partid sau de masă, care se consacra (exclusiv) muncii în acea organizație. ◊ Activist cultural = activist care lucra în domeniul vieții culturale. – Din rus. aktivist.

DOOM

activístă s. f., g.-d. art. activístei; pl. activíste

activistele
ACTIVÍST, -Ă, activiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Membru al unei organizații de partid sau de masă, care se consacra (exclusiv) muncii în acea organizație. ◊ Activist cultural = activist care lucra în domeniul vieții culturale. – Din rus. aktivist.

DOOM

activístă s. f., g.-d. art. activístei; pl. activíste

activistelor
ACTIVÍST, -Ă, activiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Membru al unei organizații de partid sau de masă, care se consacra (exclusiv) muncii în acea organizație. ◊ Activist cultural = activist care lucra în domeniul vieții culturale. – Din rus. aktivist.

DOOM

activístă s. f., g.-d. art. activístei; pl. activíste

activistul
ACTIVÍST, -Ă, activiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Membru al unei organizații de partid sau de masă, care se consacra (exclusiv) muncii în acea organizație. ◊ Activist cultural = activist care lucra în domeniul vieții culturale. – Din rus. aktivist.

DOOM

activístă s. f., g.-d. art. activístei; pl. activíste

activistului
ACTIVÍST, -Ă, activiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Membru al unei organizații de partid sau de masă, care se consacra (exclusiv) muncii în acea organizație. ◊ Activist cultural = activist care lucra în domeniul vieții culturale. – Din rus. aktivist.

DOOM

activístă s. f., g.-d. art. activístei; pl. activíste

activitate
ACTIVITÁTE, activități, s. f. 1. Ansamblu de acte fizice, intelectuale și morale făcute în scopul obținerii unui anumit rezultat; folosire sistematică a forțelor proprii într-un anumit domeniu, participare activă și conștientă la ceva; muncă, ocupație, îndeletnicire, lucru. ♦ Sârguință, hărnicie. 2. (În sintagma) Activitate solară = totalitatea fenomenelor care se produc în păturile exterioare ale suprafeței soarelui și care pot influența suprafața terestră. 3. (Fiz.) Numărul de particule emise pe secundă de o sursă radioactivă. – Din fr. activité, lat. activitas, -atis.

DOOM

activitáte s. f., g.-d. art. activitắții; pl. activitắți

activitatea
ACTIVITÁTE, activități, s. f. 1. Ansamblu de acte fizice, intelectuale și morale făcute în scopul obținerii unui anumit rezultat; folosire sistematică a forțelor proprii într-un anumit domeniu, participare activă și conștientă la ceva; muncă, ocupație, îndeletnicire, lucru. ♦ Sârguință, hărnicie. 2. (În sintagma) Activitate solară = totalitatea fenomenelor care se produc în păturile exterioare ale suprafeței soarelui și care pot influența suprafața terestră. 3. (Fiz.) Numărul de particule emise pe secundă de o sursă radioactivă. – Din fr. activité, lat. activitas, -atis.

DOOM

activitáte s. f., g.-d. art. activitắții; pl. activitắți

activități
ACTIVITÁTE, activități, s. f. 1. Ansamblu de acte fizice, intelectuale și morale făcute în scopul obținerii unui anumit rezultat; folosire sistematică a forțelor proprii într-un anumit domeniu, participare activă și conștientă la ceva; muncă, ocupație, îndeletnicire, lucru. ♦ Sârguință, hărnicie. 2. (În sintagma) Activitate solară = totalitatea fenomenelor care se produc în păturile exterioare ale suprafeței soarelui și care pot influența suprafața terestră. 3. (Fiz.) Numărul de particule emise pe secundă de o sursă radioactivă. – Din fr. activité, lat. activitas, -atis.

DOOM

activitáte s. f., g.-d. art. activitắții; pl. activitắți

activității
ACTIVITÁTE, activități, s. f. 1. Ansamblu de acte fizice, intelectuale și morale făcute în scopul obținerii unui anumit rezultat; folosire sistematică a forțelor proprii într-un anumit domeniu, participare activă și conștientă la ceva; muncă, ocupație, îndeletnicire, lucru. ♦ Sârguință, hărnicie. 2. (În sintagma) Activitate solară = totalitatea fenomenelor care se produc în păturile exterioare ale suprafeței soarelui și care pot influența suprafața terestră. 3. (Fiz.) Numărul de particule emise pe secundă de o sursă radioactivă. – Din fr. activité, lat. activitas, -atis.

DOOM

activitáte s. f., g.-d. art. activitắții; pl. activitắți

activitățile
ACTIVITÁTE, activități, s. f. 1. Ansamblu de acte fizice, intelectuale și morale făcute în scopul obținerii unui anumit rezultat; folosire sistematică a forțelor proprii într-un anumit domeniu, participare activă și conștientă la ceva; muncă, ocupație, îndeletnicire, lucru. ♦ Sârguință, hărnicie. 2. (În sintagma) Activitate solară = totalitatea fenomenelor care se produc în păturile exterioare ale suprafeței soarelui și care pot influența suprafața terestră. 3. (Fiz.) Numărul de particule emise pe secundă de o sursă radioactivă. – Din fr. activité, lat. activitas, -atis.

DOOM

activitáte s. f., g.-d. art. activitắții; pl. activitắți

activităților
ACTIVITÁTE, activități, s. f. 1. Ansamblu de acte fizice, intelectuale și morale făcute în scopul obținerii unui anumit rezultat; folosire sistematică a forțelor proprii într-un anumit domeniu, participare activă și conștientă la ceva; muncă, ocupație, îndeletnicire, lucru. ♦ Sârguință, hărnicie. 2. (În sintagma) Activitate solară = totalitatea fenomenelor care se produc în păturile exterioare ale suprafeței soarelui și care pot influența suprafața terestră. 3. (Fiz.) Numărul de particule emise pe secundă de o sursă radioactivă. – Din fr. activité, lat. activitas, -atis.

DOOM

activitáte s. f., g.-d. art. activitắții; pl. activitắți

activiza
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizai
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizam
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizare
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizare
ACTIVIZÁRE, activizări, s. f. Acțiunea de a activiza. – V. activiza.

DOOM

activizáre s. f., g.-d. art. activizắrii; pl. activizắri

activizarea
ACTIVIZÁRE, activizări, s. f. Acțiunea de a activiza. – V. activiza.

DOOM

activizáre s. f., g.-d. art. activizắrii; pl. activizắri

activizară
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizarăm
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizarăți
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizase
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizasem
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizaseră
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizaserăm
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizaserăți
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizaseși
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizaseți
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizat
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizat
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

activizatoare
ACTIVIZATÓR, -OÁRE, activizatori, -oare, adj. Care activizează. – Activiza + suf. -tor.

activizatoarea
ACTIVIZATÓR, -OÁRE, activizatori, -oare, adj. Care activizează. – Activiza + suf. -tor.

activizatoarei
ACTIVIZATÓR, -OÁRE, activizatori, -oare, adj. Care activizează. – Activiza + suf. -tor.

activizatoarele
ACTIVIZATÓR, -OÁRE, activizatori, -oare, adj. Care activizează. – Activiza + suf. -tor.

activizatoarelor
ACTIVIZATÓR, -OÁRE, activizatori, -oare, adj. Care activizează. – Activiza + suf. -tor.

activizator
ACTIVIZATÓR, -OÁRE, activizatori, -oare, adj. Care activizează. – Activiza + suf. -tor.

activizatori
ACTIVIZATÓR, -OÁRE, activizatori, -oare, adj. Care activizează. – Activiza + suf. -tor.

activizatorii
ACTIVIZATÓR, -OÁRE, activizatori, -oare, adj. Care activizează. – Activiza + suf. -tor.

activizatorilor
ACTIVIZATÓR, -OÁRE, activizatori, -oare, adj. Care activizează. – Activiza + suf. -tor.

activizatorul
ACTIVIZATÓR, -OÁRE, activizatori, -oare, adj. Care activizează. – Activiza + suf. -tor.

activizatorului
ACTIVIZATÓR, -OÁRE, activizatori, -oare, adj. Care activizează. – Activiza + suf. -tor.

activizau
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizași
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizați
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizează
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizez
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizeze
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizezi
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizând
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizînd
ACTIVIZÁ, activizez, vb. I. Tranz. A stimula pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

DOOM

activizá (a ~) vb., ind. prez. 3 activizeáză

activizări
ACTIVIZÁRE, activizări, s. f. Acțiunea de a activiza. – V. activiza.

DOOM

activizáre s. f., g.-d. art. activizắrii; pl. activizắri

activizării
ACTIVIZÁRE, activizări, s. f. Acțiunea de a activiza. – V. activiza.

DOOM

activizáre s. f., g.-d. art. activizắrii; pl. activizắri

activizările
ACTIVIZÁRE, activizări, s. f. Acțiunea de a activiza. – V. activiza.

DOOM

activizáre s. f., g.-d. art. activizắrii; pl. activizắri

activizărilor
ACTIVIZÁRE, activizări, s. f. Acțiunea de a activiza. – V. activiza.

DOOM

activizáre s. f., g.-d. art. activizắrii; pl. activizắri

activiști
ACTIVÍST, -Ă, activiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Membru al unei organizații de partid sau de masă, care se consacra (exclusiv) muncii în acea organizație. ◊ Activist cultural = activist care lucra în domeniul vieții culturale. – Din rus. aktivist.

DOOM

activístă s. f., g.-d. art. activístei; pl. activíste

activiștii
ACTIVÍST, -Ă, activiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Membru al unei organizații de partid sau de masă, care se consacra (exclusiv) muncii în acea organizație. ◊ Activist cultural = activist care lucra în domeniul vieții culturale. – Din rus. aktivist.

DOOM

activístă s. f., g.-d. art. activístei; pl. activíste

activiștilor
ACTIVÍST, -Ă, activiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Membru al unei organizații de partid sau de masă, care se consacra (exclusiv) muncii în acea organizație. ◊ Activist cultural = activist care lucra în domeniul vieții culturale. – Din rus. aktivist.

DOOM

activístă s. f., g.-d. art. activístei; pl. activíste

activul
ACTÍV, -Ă, activi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Populație activă = totalitatea persoanelor angajate într-o activitate profesională. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv. 2. (Despre corpuri sau substanțe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ◊ (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operații economice, balanțe, bugete etc.) Care are venituri sau resurse mai mari decât cheltuielile; (despre conturi) care se deschide pentru ținerea evidenței unui element concret dintr-un patrimoniu și care face parte din activul bilanțului. II. S. n. 1. Totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice sau juridice. 2. (Cont.) Resursă controlată de către întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni (grave). A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. 4. (Ieșit din uz) Totalitatea persoanelor grupate care activa intens în domeniul vieții politice și obștești. – Din fr. actif, lat. activus, (II și) rus. aktiv.

DOOM

actív¹ adj. m., pl. actívi; f. actívă, pl. actíve

activul
ACTÍV, -Ă, activi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Populație activă = totalitatea persoanelor angajate într-o activitate profesională. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv. 2. (Despre corpuri sau substanțe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ◊ (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operații economice, balanțe, bugete etc.) Care are venituri sau resurse mai mari decât cheltuielile; (despre conturi) care se deschide pentru ținerea evidenței unui element concret dintr-un patrimoniu și care face parte din activul bilanțului. II. S. n. 1. Totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice sau juridice. 2. (Cont.) Resursă controlată de către întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni (grave). A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. 4. (Ieșit din uz) Totalitatea persoanelor grupate care activa intens în domeniul vieții politice și obștești. – Din fr. actif, lat. activus, (II și) rus. aktiv.

DOOM

actív² (grup de activiști) s. n., pl. actívuri

activului
ACTÍV, -Ă, activi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Populație activă = totalitatea persoanelor angajate într-o activitate profesională. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv. 2. (Despre corpuri sau substanțe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ◊ (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operații economice, balanțe, bugete etc.) Care are venituri sau resurse mai mari decât cheltuielile; (despre conturi) care se deschide pentru ținerea evidenței unui element concret dintr-un patrimoniu și care face parte din activul bilanțului. II. S. n. 1. Totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice sau juridice. 2. (Cont.) Resursă controlată de către întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni (grave). A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. 4. (Ieșit din uz) Totalitatea persoanelor grupate care activa intens în domeniul vieții politice și obștești. – Din fr. actif, lat. activus, (II și) rus. aktiv.

DOOM

actív¹ adj. m., pl. actívi; f. actívă, pl. actíve

activului
ACTÍV, -Ă, activi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Populație activă = totalitatea persoanelor angajate într-o activitate profesională. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv. 2. (Despre corpuri sau substanțe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ◊ (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operații economice, balanțe, bugete etc.) Care are venituri sau resurse mai mari decât cheltuielile; (despre conturi) care se deschide pentru ținerea evidenței unui element concret dintr-un patrimoniu și care face parte din activul bilanțului. II. S. n. 1. Totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice sau juridice. 2. (Cont.) Resursă controlată de către întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni (grave). A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. 4. (Ieșit din uz) Totalitatea persoanelor grupate care activa intens în domeniul vieții politice și obștești. – Din fr. actif, lat. activus, (II și) rus. aktiv.

DOOM

actív² (grup de activiști) s. n., pl. actívuri

activuri
ACTÍV, -Ă, activi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Populație activă = totalitatea persoanelor angajate într-o activitate profesională. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv. 2. (Despre corpuri sau substanțe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ◊ (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operații economice, balanțe, bugete etc.) Care are venituri sau resurse mai mari decât cheltuielile; (despre conturi) care se deschide pentru ținerea evidenței unui element concret dintr-un patrimoniu și care face parte din activul bilanțului. II. S. n. 1. Totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice sau juridice. 2. (Cont.) Resursă controlată de către întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni (grave). A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. 4. (Ieșit din uz) Totalitatea persoanelor grupate care activa intens în domeniul vieții politice și obștești. – Din fr. actif, lat. activus, (II și) rus. aktiv.

DOOM

actív² (grup de activiști) s. n., pl. actívuri

activurile
ACTÍV, -Ă, activi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Populație activă = totalitatea persoanelor angajate într-o activitate profesională. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv. 2. (Despre corpuri sau substanțe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ◊ (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operații economice, balanțe, bugete etc.) Care are venituri sau resurse mai mari decât cheltuielile; (despre conturi) care se deschide pentru ținerea evidenței unui element concret dintr-un patrimoniu și care face parte din activul bilanțului. II. S. n. 1. Totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice sau juridice. 2. (Cont.) Resursă controlată de către întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni (grave). A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. 4. (Ieșit din uz) Totalitatea persoanelor grupate care activa intens în domeniul vieții politice și obștești. – Din fr. actif, lat. activus, (II și) rus. aktiv.

DOOM

actív² (grup de activiști) s. n., pl. actívuri

activurilor
ACTÍV, -Ă, activi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. Populație activă = totalitatea persoanelor angajate într-o activitate profesională. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv. 2. (Despre corpuri sau substanțe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ◊ (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operații economice, balanțe, bugete etc.) Care are venituri sau resurse mai mari decât cheltuielile; (despre conturi) care se deschide pentru ținerea evidenței unui element concret dintr-un patrimoniu și care face parte din activul bilanțului. II. S. n. 1. Totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice sau juridice. 2. (Cont.) Resursă controlată de către întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni (grave). A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. 4. (Ieșit din uz) Totalitatea persoanelor grupate care activa intens în domeniul vieții politice și obștești. – Din fr. actif, lat. activus, (II și) rus. aktiv.

DOOM

actív² (grup de activiști) s. n., pl. actívuri

activând
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activînd
ACTIVÁ, activez, vb. I. 1. Intranz. A desfășura o activitate susținută. 2. Tranz. A intensifica, a stimula o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.

DOOM

activá (a ~) vb., ind. prez. 3 activeáză

activări
ACTIVÁRE, activări, s. f. Acțiunea de a (se) activa. ♦ Operație prin care se obține creșterea reactivității unei substanțe. – V. activa.

DOOM

activáre s. f., g.-d. art. activắrii; pl. activắri

activării
ACTIVÁRE, activări, s. f. Acțiunea de a (se) activa. ♦ Operație prin care se obține creșterea reactivității unei substanțe. – V. activa.

DOOM

activáre s. f., g.-d. art. activắrii; pl. activắri

activările
ACTIVÁRE, activări, s. f. Acțiunea de a (se) activa. ♦ Operație prin care se obține creșterea reactivității unei substanțe. – V. activa.

DOOM

activáre s. f., g.-d. art. activắrii; pl. activắri

activărilor
ACTIVÁRE, activări, s. f. Acțiunea de a (se) activa. ♦ Operație prin care se obține creșterea reactivității unei substanțe. – V. activa.

DOOM

activáre s. f., g.-d. art. activắrii; pl. activắri

actor
ACTÓR, actori, s. m. Artist care interpretează roluri în piese de teatru, în filme etc. [Var: (înv.) aftór s. m.] – Din fr. acteur, lat. actor.

DOOM

actór s. m., pl. actóri

actoraș
ACTORÁȘ, actorași, s. m. (Depr.) Diminutiv al lui actor. – Actor + suf. -aș.

DOOM

actoráș s. m., pl. actoráși

actorași
ACTORÁȘ, actorași, s. m. (Depr.) Diminutiv al lui actor. – Actor + suf. -aș.

DOOM

actoráș s. m., pl. actoráși

actorașii
ACTORÁȘ, actorași, s. m. (Depr.) Diminutiv al lui actor. – Actor + suf. -aș.

DOOM

actoráș s. m., pl. actoráși

actorașilor
ACTORÁȘ, actorași, s. m. (Depr.) Diminutiv al lui actor. – Actor + suf. -aș.

DOOM

actoráș s. m., pl. actoráși

actorașul
ACTORÁȘ, actorași, s. m. (Depr.) Diminutiv al lui actor. – Actor + suf. -aș.

DOOM

actoráș s. m., pl. actoráși

actorașului
ACTORÁȘ, actorași, s. m. (Depr.) Diminutiv al lui actor. – Actor + suf. -aș.

DOOM

actoráș s. m., pl. actoráși

actori
ACTÓR, actori, s. m. Artist care interpretează roluri în piese de teatru, în filme etc. [Var: (înv.) aftór s. m.] – Din fr. acteur, lat. actor.

DOOM

actór s. m., pl. actóri

actoriceasca
ACTORICÉSC, -EÁSCĂ, actoricești, adj. Care ține de actori, privitor la actori. – Actor + suf. -icesc.

DOOM

actoricésc adj. m., f. actoriceáscă; pl. m. și f. actoricéști

actoricesc
ACTORICÉSC, -EÁSCĂ, actoricești, adj. Care ține de actori, privitor la actori. – Actor + suf. -icesc.

DOOM

actoricésc adj. m., f. actoriceáscă; pl. m. și f. actoricéști

actoricescul
ACTORICÉSC, -EÁSCĂ, actoricești, adj. Care ține de actori, privitor la actori. – Actor + suf. -icesc.

DOOM

actoricésc adj. m., f. actoriceáscă; pl. m. și f. actoricéști

actoricescului
ACTORICÉSC, -EÁSCĂ, actoricești, adj. Care ține de actori, privitor la actori. – Actor + suf. -icesc.

DOOM

actoricésc adj. m., f. actoriceáscă; pl. m. și f. actoricéști

actoricești
ACTORICÉSC, -EÁSCĂ, actoricești, adj. Care ține de actori, privitor la actori. – Actor + suf. -icesc.

DOOM

actoricésc adj. m., f. actoriceáscă; pl. m. și f. actoricéști

actoriceștii
ACTORICÉSC, -EÁSCĂ, actoricești, adj. Care ține de actori, privitor la actori. – Actor + suf. -icesc.

DOOM

actoricésc adj. m., f. actoriceáscă; pl. m. și f. actoricéști

actoriceștile
ACTORICÉSC, -EÁSCĂ, actoricești, adj. Care ține de actori, privitor la actori. – Actor + suf. -icesc.

DOOM

actoricésc adj. m., f. actoriceáscă; pl. m. și f. actoricéști

actoriceștilor
ACTORICÉSC, -EÁSCĂ, actoricești, adj. Care ține de actori, privitor la actori. – Actor + suf. -icesc.

DOOM

actoricésc adj. m., f. actoriceáscă; pl. m. și f. actoricéști

actorie
ACTORÍE s. f. Profesia de actor. – Actor + suf. -ie.

DOOM

actoríe s. f., art. actoría, g.-d. actoríi, art. actoríei

actorii
ACTÓR, actori, s. m. Artist care interpretează roluri în piese de teatru, în filme etc. [Var: (înv.) aftór s. m.] – Din fr. acteur, lat. actor.

DOOM

actór s. m., pl. actóri

actorilor
ACTÓR, actori, s. m. Artist care interpretează roluri în piese de teatru, în filme etc. [Var: (înv.) aftór s. m.] – Din fr. acteur, lat. actor.

DOOM

actór s. m., pl. actóri

actorița
ACTORÍȚĂ, actorițe, s. f. (Înv.) Actriță. – Actor + suf. -iță.

DOOM

actoríță (înv.) s. f., g.-d. art. actoríței; pl. actoríțe

actorițe
ACTORÍȚĂ, actorițe, s. f. (Înv.) Actriță. – Actor + suf. -iță.

DOOM

actoríță (înv.) s. f., g.-d. art. actoríței; pl. actoríțe

actoriței
ACTORÍȚĂ, actorițe, s. f. (Înv.) Actriță. – Actor + suf. -iță.

DOOM

actoríță (înv.) s. f., g.-d. art. actoríței; pl. actoríțe

actorițele
ACTORÍȚĂ, actorițe, s. f. (Înv.) Actriță. – Actor + suf. -iță.

DOOM

actoríță (înv.) s. f., g.-d. art. actoríței; pl. actoríțe

actorițelor
ACTORÍȚĂ, actorițe, s. f. (Înv.) Actriță. – Actor + suf. -iță.

DOOM

actoríță (înv.) s. f., g.-d. art. actoríței; pl. actoríțe

actorul
ACTÓR, actori, s. m. Artist care interpretează roluri în piese de teatru, în filme etc. [Var: (înv.) aftór s. m.] – Din fr. acteur, lat. actor.

DOOM

actór s. m., pl. actóri

actorului
ACTÓR, actori, s. m. Artist care interpretează roluri în piese de teatru, în filme etc. [Var: (înv.) aftór s. m.] – Din fr. acteur, lat. actor.

DOOM

actór s. m., pl. actóri

actrița
ACTRÍȚĂ, actrițe, s. f. Artistă care interpretează roluri în piese de teatru, în filme etc.; actoriță. – Din fr. actrice.

DOOM

actríță s. f., g.-d. art. actríței; pl. actríțe

actrițe
ACTRÍȚĂ, actrițe, s. f. Artistă care interpretează roluri în piese de teatru, în filme etc.; actoriță. – Din fr. actrice.

DOOM

actríță s. f., g.-d. art. actríței; pl. actríțe

actriței
ACTRÍȚĂ, actrițe, s. f. Artistă care interpretează roluri în piese de teatru, în filme etc.; actoriță. – Din fr. actrice.

DOOM

actríță s. f., g.-d. art. actríței; pl. actríțe

actrițele
ACTRÍȚĂ, actrițe, s. f. Artistă care interpretează roluri în piese de teatru, în filme etc.; actoriță. – Din fr. actrice.

DOOM

actríță s. f., g.-d. art. actríței; pl. actríțe

actrițelor
ACTRÍȚĂ, actrițe, s. f. Artistă care interpretează roluri în piese de teatru, în filme etc.; actoriță. – Din fr. actrice.

DOOM

actríță s. f., g.-d. art. actríței; pl. actríțe

actual
ACTUÁL, -Ă, actuali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există sau se petrece în prezent, în momentul de față. ♦ Care are importanță pentru vremea de față; de acum. ♦ De actualitate, la ordinea zilei. ♦ Real. [Pr.: -tu-al] – Din fr. actuel, lat. actualis.

DOOM

actuál (-tu-al) adj. m., pl. actuáli; f. actuálă, pl. actuále

actuala
ACTUÁL, -Ă, actuali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există sau se petrece în prezent, în momentul de față. ♦ Care are importanță pentru vremea de față; de acum. ♦ De actualitate, la ordinea zilei. ♦ Real. [Pr.: -tu-al] – Din fr. actuel, lat. actualis.

DOOM

actuál (-tu-al) adj. m., pl. actuáli; f. actuálă, pl. actuále

actuale
ACTUÁL, -Ă, actuali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există sau se petrece în prezent, în momentul de față. ♦ Care are importanță pentru vremea de față; de acum. ♦ De actualitate, la ordinea zilei. ♦ Real. [Pr.: -tu-al] – Din fr. actuel, lat. actualis.

DOOM

actuál (-tu-al) adj. m., pl. actuáli; f. actuálă, pl. actuále

actualei
ACTUÁL, -Ă, actuali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există sau se petrece în prezent, în momentul de față. ♦ Care are importanță pentru vremea de față; de acum. ♦ De actualitate, la ordinea zilei. ♦ Real. [Pr.: -tu-al] – Din fr. actuel, lat. actualis.

DOOM

actuál (-tu-al) adj. m., pl. actuáli; f. actuálă, pl. actuále

actualele
ACTUÁL, -Ă, actuali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există sau se petrece în prezent, în momentul de față. ♦ Care are importanță pentru vremea de față; de acum. ♦ De actualitate, la ordinea zilei. ♦ Real. [Pr.: -tu-al] – Din fr. actuel, lat. actualis.

DOOM

actuál (-tu-al) adj. m., pl. actuáli; f. actuálă, pl. actuále

actualelor
ACTUÁL, -Ă, actuali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există sau se petrece în prezent, în momentul de față. ♦ Care are importanță pentru vremea de față; de acum. ♦ De actualitate, la ordinea zilei. ♦ Real. [Pr.: -tu-al] – Din fr. actuel, lat. actualis.

DOOM

actuál (-tu-al) adj. m., pl. actuáli; f. actuálă, pl. actuále

actuali
ACTUÁL, -Ă, actuali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există sau se petrece în prezent, în momentul de față. ♦ Care are importanță pentru vremea de față; de acum. ♦ De actualitate, la ordinea zilei. ♦ Real. [Pr.: -tu-al] – Din fr. actuel, lat. actualis.

DOOM

actuál (-tu-al) adj. m., pl. actuáli; f. actuálă, pl. actuále

actualii
ACTUÁL, -Ă, actuali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există sau se petrece în prezent, în momentul de față. ♦ Care are importanță pentru vremea de față; de acum. ♦ De actualitate, la ordinea zilei. ♦ Real. [Pr.: -tu-al] – Din fr. actuel, lat. actualis.

DOOM

actuál (-tu-al) adj. m., pl. actuáli; f. actuálă, pl. actuále

actualilor
ACTUÁL, -Ă, actuali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există sau se petrece în prezent, în momentul de față. ♦ Care are importanță pentru vremea de față; de acum. ♦ De actualitate, la ordinea zilei. ♦ Real. [Pr.: -tu-al] – Din fr. actuel, lat. actualis.

DOOM

actuál (-tu-al) adj. m., pl. actuáli; f. actuálă, pl. actuále

actualism
ACTUALÍSM s. n. Principiu metodologic de cercetare a istoriei Pământului, bazat pe compararea fenomenelor geologice din trecut cu cele actuale. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualisme.

DOOM

actualísm (-tu-a-) s. n.

actualismul
ACTUALÍSM s. n. Principiu metodologic de cercetare a istoriei Pământului, bazat pe compararea fenomenelor geologice din trecut cu cele actuale. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualisme.

DOOM

actualísm (-tu-a-) s. n.

actualismului
ACTUALÍSM s. n. Principiu metodologic de cercetare a istoriei Pământului, bazat pe compararea fenomenelor geologice din trecut cu cele actuale. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualisme.

DOOM

actualísm (-tu-a-) s. n.

actualitate
ACTUALITÁTE, actualități, s. f. Ceea ce este actual; eveniment, întâmplare curentă, timpul de față, prezent². ◊ Loc. adj. De actualitate = care se petrece sau interesează în clipa de față, care corespunde prezentului. ♦ Ceea ce este actual; (la pl.) evenimente curente, la ordinea zilei. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualité.

DOOM

actualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. actualitắții; pl. actualitắți

actualitatea
ACTUALITÁTE, actualități, s. f. Ceea ce este actual; eveniment, întâmplare curentă, timpul de față, prezent². ◊ Loc. adj. De actualitate = care se petrece sau interesează în clipa de față, care corespunde prezentului. ♦ Ceea ce este actual; (la pl.) evenimente curente, la ordinea zilei. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualité.

DOOM

actualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. actualitắții; pl. actualitắți

actualități
ACTUALITÁTE, actualități, s. f. Ceea ce este actual; eveniment, întâmplare curentă, timpul de față, prezent². ◊ Loc. adj. De actualitate = care se petrece sau interesează în clipa de față, care corespunde prezentului. ♦ Ceea ce este actual; (la pl.) evenimente curente, la ordinea zilei. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualité.

DOOM

actualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. actualitắții; pl. actualitắți

actualității
ACTUALITÁTE, actualități, s. f. Ceea ce este actual; eveniment, întâmplare curentă, timpul de față, prezent². ◊ Loc. adj. De actualitate = care se petrece sau interesează în clipa de față, care corespunde prezentului. ♦ Ceea ce este actual; (la pl.) evenimente curente, la ordinea zilei. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualité.

DOOM

actualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. actualitắții; pl. actualitắți

actualitățile
ACTUALITÁTE, actualități, s. f. Ceea ce este actual; eveniment, întâmplare curentă, timpul de față, prezent². ◊ Loc. adj. De actualitate = care se petrece sau interesează în clipa de față, care corespunde prezentului. ♦ Ceea ce este actual; (la pl.) evenimente curente, la ordinea zilei. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualité.

DOOM

actualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. actualitắții; pl. actualitắți

actualităților
ACTUALITÁTE, actualități, s. f. Ceea ce este actual; eveniment, întâmplare curentă, timpul de față, prezent². ◊ Loc. adj. De actualitate = care se petrece sau interesează în clipa de față, care corespunde prezentului. ♦ Ceea ce este actual; (la pl.) evenimente curente, la ordinea zilei. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualité.

DOOM

actualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. actualitắții; pl. actualitắți

actualiza
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizai
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizam
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizare
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizare
ACTUALIZÁRE, actualizări, s. f. Acțiunea de a actualiza. [Pr.: -tu-a-] – V. actualiza.

DOOM

actualizáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. actualizắrii; pl. actualizắri

actualizarea
ACTUALIZÁRE, actualizări, s. f. Acțiunea de a actualiza. [Pr.: -tu-a-] – V. actualiza.

DOOM

actualizáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. actualizắrii; pl. actualizắri

actualizară
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizarăm
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizarăți
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizase
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizasem
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizaseră
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizaserăm
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizaserăți
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizaseși
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizaseți
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizat
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizat
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

actualizau
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizași
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizați
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizează
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizez
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizeze
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizezi
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizând
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizînd
ACTUALIZÁ, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

DOOM

actualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 actualizeáză

actualizări
ACTUALIZÁRE, actualizări, s. f. Acțiunea de a actualiza. [Pr.: -tu-a-] – V. actualiza.

DOOM

actualizáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. actualizắrii; pl. actualizắri

actualizării
ACTUALIZÁRE, actualizări, s. f. Acțiunea de a actualiza. [Pr.: -tu-a-] – V. actualiza.

DOOM

actualizáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. actualizắrii; pl. actualizắri

actualizările
ACTUALIZÁRE, actualizări, s. f. Acțiunea de a actualiza. [Pr.: -tu-a-] – V. actualiza.

DOOM

actualizáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. actualizắrii; pl. actualizắri

actualizărilor
ACTUALIZÁRE, actualizări, s. f. Acțiunea de a actualiza. [Pr.: -tu-a-] – V. actualiza.

DOOM

actualizáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. actualizắrii; pl. actualizắri

actualmente
ACTUALMÉNTE adv. În momentul de față, în prezent; acum. [Pr.: -tu-al-] – Din fr. actuellement.

DOOM

actualménte (-tu-al-) adv.

actualul
ACTUÁL, -Ă, actuali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există sau se petrece în prezent, în momentul de față. ♦ Care are importanță pentru vremea de față; de acum. ♦ De actualitate, la ordinea zilei. ♦ Real. [Pr.: -tu-al] – Din fr. actuel, lat. actualis.

DOOM

actuál (-tu-al) adj. m., pl. actuáli; f. actuálă, pl. actuále

actualului
ACTUÁL, -Ă, actuali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există sau se petrece în prezent, în momentul de față. ♦ Care are importanță pentru vremea de față; de acum. ♦ De actualitate, la ordinea zilei. ♦ Real. [Pr.: -tu-al] – Din fr. actuel, lat. actualis.

DOOM

actuál (-tu-al) adj. m., pl. actuáli; f. actuálă, pl. actuále

actuar
ACTUÁR, actuari, s. m. 1. Specialist în calcule statistice privitoare la asigurări și, în general, la probleme financiare. 2. Scrib care redacta procesele-verbale la romani. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. actuaire, lat. actuarius.

DOOM

actuár (-tu-ar) s. m., pl. actuári

actuari
ACTUÁR, actuari, s. m. 1. Specialist în calcule statistice privitoare la asigurări și, în general, la probleme financiare. 2. Scrib care redacta procesele-verbale la romani. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. actuaire, lat. actuarius.

DOOM

actuár (-tu-ar) s. m., pl. actuári

actuariat
ACTUARIÁT s. n. Totalitatea operațiilor și normelor pe baza cărora, folosind teoria probabilităților și statistica matematică, se efectuează calcule financiare (privitoare mai ales la asigurări). [Pr.: -tu-a-ri-at] – Din fr. actuariat.

DOOM

actuariát (-tu-a-ri-at) s. n.

actuariatul
ACTUARIÁT s. n. Totalitatea operațiilor și normelor pe baza cărora, folosind teoria probabilităților și statistica matematică, se efectuează calcule financiare (privitoare mai ales la asigurări). [Pr.: -tu-a-ri-at] – Din fr. actuariat.

DOOM

actuariát (-tu-a-ri-at) s. n.

actuariatului
ACTUARIÁT s. n. Totalitatea operațiilor și normelor pe baza cărora, folosind teoria probabilităților și statistica matematică, se efectuează calcule financiare (privitoare mai ales la asigurări). [Pr.: -tu-a-ri-at] – Din fr. actuariat.

DOOM

actuariát (-tu-a-ri-at) s. n.

actuarii
ACTUÁR, actuari, s. m. 1. Specialist în calcule statistice privitoare la asigurări și, în general, la probleme financiare. 2. Scrib care redacta procesele-verbale la romani. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. actuaire, lat. actuarius.

DOOM

actuár (-tu-ar) s. m., pl. actuári

actuarilor
ACTUÁR, actuari, s. m. 1. Specialist în calcule statistice privitoare la asigurări și, în general, la probleme financiare. 2. Scrib care redacta procesele-verbale la romani. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. actuaire, lat. actuarius.

DOOM

actuár (-tu-ar) s. m., pl. actuári

actuarul
ACTUÁR, actuari, s. m. 1. Specialist în calcule statistice privitoare la asigurări și, în general, la probleme financiare. 2. Scrib care redacta procesele-verbale la romani. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. actuaire, lat. actuarius.

DOOM

actuár (-tu-ar) s. m., pl. actuári

actuarului
ACTUÁR, actuari, s. m. 1. Specialist în calcule statistice privitoare la asigurări și, în general, la probleme financiare. 2. Scrib care redacta procesele-verbale la romani. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. actuaire, lat. actuarius.

DOOM

actuár (-tu-ar) s. m., pl. actuári

actul
ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se atestă un fapt, o obligație, identitatea cuiva etc; înscris¹. ◊ Act de acuzare = concluzie scrisă întocmită de organele judiciare spre a dovedi vinovăția cuiva. 2. Manifestare a activității umane; acțiune, faptă, fapt. ◊ Expr. A lua act (de ceva) = a declara în mod formal că a luat cunoștință (de ceva); a afla. A face act de prezență = a apărea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politețe. A face un act de dreptate = a recunoaște meritele și drepturile unei persoane nedreptățite. ♦ Rezultat al unei activități conștiente sau instinctive individuale care are un scop sau tinde către realizarea unui scop. 3. Diviziune principală a unei opere dramatice reprezentând o etapă în desfășurarea acțiunii. – Din lat. actum, fr. acte.

DOOM

act s. n., pl. ácte

actului
ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se atestă un fapt, o obligație, identitatea cuiva etc; înscris¹. ◊ Act de acuzare = concluzie scrisă întocmită de organele judiciare spre a dovedi vinovăția cuiva. 2. Manifestare a activității umane; acțiune, faptă, fapt. ◊ Expr. A lua act (de ceva) = a declara în mod formal că a luat cunoștință (de ceva); a afla. A face act de prezență = a apărea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politețe. A face un act de dreptate = a recunoaște meritele și drepturile unei persoane nedreptățite. ♦ Rezultat al unei activități conștiente sau instinctive individuale care are un scop sau tinde către realizarea unui scop. 3. Diviziune principală a unei opere dramatice reprezentând o etapă în desfășurarea acțiunii. – Din lat. actum, fr. acte.

DOOM

act s. n., pl. ácte

acu
ACU-² Element prim de compunere savantă care introduce în termeni referirea la „auz”. [Cf. lat. acutus, gr. akouein – a auzi].

acu
ACÚM adv. 1. În prezent, în momentul de față; actualmente. ◊ Expr. Acu-i acu = a sosit clipa hotărâtoare. ♦ În împrejurările actuale. 2. Îndată, imediat, numaidecât, acuși, acușica, amuși. 3. Înainte cu... Acum doi ani. [Var: acú, acúma adv.] – Lat. eccum modo.

DOOM

acúm/(pop., fam.) acúma adv.

acuaforte
ACUAFÓRTE s.f. v. acvaforte.

acuafortist
ACUAFORTÍST, -Ă s.m. și f. v. acvafortist.

acuafortistă
ACUAFORTÍST, -Ă s.m. și f. v. acvafortist.

acuarela
ACUARELĂ, acuarele, s. f. 1. Tehnică picturală în care sunt întrebuințate culori diluate cu apă. 2. Vopsea solidă care se întrebuințează în acuarelă (1). 3. Pictură executată în acuarelă (1). [Pr.: -cua-] – Din fr. aquarelle.

DOOM

acuarélă (-cua-) s. f., g.-d. art. acuarélei; pl. acuaréle

acuarele
ACUARELĂ, acuarele, s. f. 1. Tehnică picturală în care sunt întrebuințate culori diluate cu apă. 2. Vopsea solidă care se întrebuințează în acuarelă (1). 3. Pictură executată în acuarelă (1). [Pr.: -cua-] – Din fr. aquarelle.

DOOM

acuarélă (-cua-) s. f., g.-d. art. acuarélei; pl. acuaréle

acuarelei
ACUARELĂ, acuarele, s. f. 1. Tehnică picturală în care sunt întrebuințate culori diluate cu apă. 2. Vopsea solidă care se întrebuințează în acuarelă (1). 3. Pictură executată în acuarelă (1). [Pr.: -cua-] – Din fr. aquarelle.

DOOM

acuarélă (-cua-) s. f., g.-d. art. acuarélei; pl. acuaréle

acuarelele
ACUARELĂ, acuarele, s. f. 1. Tehnică picturală în care sunt întrebuințate culori diluate cu apă. 2. Vopsea solidă care se întrebuințează în acuarelă (1). 3. Pictură executată în acuarelă (1). [Pr.: -cua-] – Din fr. aquarelle.

DOOM

acuarélă (-cua-) s. f., g.-d. art. acuarélei; pl. acuaréle

acuarelelor
ACUARELĂ, acuarele, s. f. 1. Tehnică picturală în care sunt întrebuințate culori diluate cu apă. 2. Vopsea solidă care se întrebuințează în acuarelă (1). 3. Pictură executată în acuarelă (1). [Pr.: -cua-] – Din fr. aquarelle.

DOOM

acuarélă (-cua-) s. f., g.-d. art. acuarélei; pl. acuaréle

acuarelist
ACUARELÍST, -Ă, acuareliști, -ste, s. m. și f. Pictor specializat în acuarelă (3). [Pr.: -cua-] – Din fr. aquarelliste.

DOOM

acuarelístă (-cua-) s. f., g.-d. art. acuarelístei; pl. acuarelíste

acuarelista
ACUARELÍST, -Ă, acuareliști, -ste, s. m. și f. Pictor specializat în acuarelă (3). [Pr.: -cua-] – Din fr. aquarelliste.

DOOM

acuarelístă (-cua-) s. f., g.-d. art. acuarelístei; pl. acuarelíste

acuareliste
ACUARELÍST, -Ă, acuareliști, -ste, s. m. și f. Pictor specializat în acuarelă (3). [Pr.: -cua-] – Din fr. aquarelliste.

DOOM

acuarelístă (-cua-) s. f., g.-d. art. acuarelístei; pl. acuarelíste

acuarelistei
ACUARELÍST, -Ă, acuareliști, -ste, s. m. și f. Pictor specializat în acuarelă (3). [Pr.: -cua-] – Din fr. aquarelliste.

DOOM

acuarelístă (-cua-) s. f., g.-d. art. acuarelístei; pl. acuarelíste

acuarelistele
ACUARELÍST, -Ă, acuareliști, -ste, s. m. și f. Pictor specializat în acuarelă (3). [Pr.: -cua-] – Din fr. aquarelliste.

DOOM

acuarelístă (-cua-) s. f., g.-d. art. acuarelístei; pl. acuarelíste

acuarelistelor
ACUARELÍST, -Ă, acuareliști, -ste, s. m. și f. Pictor specializat în acuarelă (3). [Pr.: -cua-] – Din fr. aquarelliste.

DOOM

acuarelístă (-cua-) s. f., g.-d. art. acuarelístei; pl. acuarelíste

acuarelistul
ACUARELÍST, -Ă, acuareliști, -ste, s. m. și f. Pictor specializat în acuarelă (3). [Pr.: -cua-] – Din fr. aquarelliste.

DOOM

acuarelístă (-cua-) s. f., g.-d. art. acuarelístei; pl. acuarelíste

acuarelistului
ACUARELÍST, -Ă, acuareliști, -ste, s. m. și f. Pictor specializat în acuarelă (3). [Pr.: -cua-] – Din fr. aquarelliste.

DOOM

acuarelístă (-cua-) s. f., g.-d. art. acuarelístei; pl. acuarelíste

acuareliști
ACUARELÍST, -Ă, acuareliști, -ste, s. m. și f. Pictor specializat în acuarelă (3). [Pr.: -cua-] – Din fr. aquarelliste.

DOOM

acuarelístă (-cua-) s. f., g.-d. art. acuarelístei; pl. acuarelíste

acuareliștii
ACUARELÍST, -Ă, acuareliști, -ste, s. m. și f. Pictor specializat în acuarelă (3). [Pr.: -cua-] – Din fr. aquarelliste.

DOOM

acuarelístă (-cua-) s. f., g.-d. art. acuarelístei; pl. acuarelíste

acuareliștilor
ACUARELÍST, -Ă, acuareliști, -ste, s. m. și f. Pictor specializat în acuarelă (3). [Pr.: -cua-] – Din fr. aquarelliste.

DOOM

acuarelístă (-cua-) s. f., g.-d. art. acuarelístei; pl. acuarelíste

acuariu
ACUÁRIU s.n. v. acvariu.

acuatic
ACUÁTIC, -Ă adj. v. acvatic.

acuatinta
ACUATÍNTĂ s.f. v. acvatintă.

acufenă
ACUFÉNE s.f.pl. Zgomote sau vâjâituri în urechi, subiective sau obiective, de origine foarte variată. [< fr. acouphènes].

acufunda
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare.

DOOM

cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă

acufundare
ACUFUNDÁ vb. I v. cufunda.

acufundat
ACUFUNDÁ vb. I v. cufunda.

acuitate
ACUITÁTE s. f. 1. Capacitate a organelor de simț de a percepe excitații oricât de slabe și de a diferenția excitații foarte asemănătoare între ele; ascuțime, agerime. ◊ Loc. adv. Cu acuitate = cu necesitate, în mod imperios. 2. Grad de înălțime pe care îl poate atinge o voce sau un instrument muzical. [Pr.: -cu-i-] – Din fr. acuité.

DOOM

acuitáte (-cu-i-) s. f., g.-d. art. acuitắții

acul
AC, ace, s. n. 1. Mică ustensilă de oțel, subțire, ascuțită și lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir, care servește la cusut. ◊ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puțin, aproape deloc. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (1), având diverse întrebuințări. Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr. ◊ Ac de mașină = ac pentru mașina de cusut. Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care se formează iarna. 3. Piesă sub formă de ac (1) la unele instrumente de măsură sau în medicină. Ac magnetic. Acul busolei. Acul de seringă. ♦ Macaz. 4. (Biol.) Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. ♦ Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare. Acele ariciului. 5. Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris); ac-de-mare = pește marin, lung și ascuțit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens). – Lat. acus.

DOOM

ac s. n., pl. áce

aculeat
ACULEÁT, -Ă, aculeați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre insecte) Care are ac. 2. S. f. (La pl.) Grup de insecte himenoptere care au ovipozitorul terminat cu un ac; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. [Pr.: -le-at] – Din lat. aculeatus, fr. aculéate.

DOOM

aculeátă (-le-a-) s. f., g.-d. art. aculeátei; pl. aculeáte

aculeata
ACULEÁT, -Ă, aculeați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre insecte) Care are ac. 2. S. f. (La pl.) Grup de insecte himenoptere care au ovipozitorul terminat cu un ac; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. [Pr.: -le-at] – Din lat. aculeatus, fr. aculéate.

DOOM

aculeátă (-le-a-) s. f., g.-d. art. aculeátei; pl. aculeáte

aculeata
GHIMPÁRIȚĂ, ghimparițe, s. f. Mică plantă erbacee cu frunze foarte ascuțite și cu flori verzi (Crypsis aculeata). – Ghimpe + suf. -ariță.

aculeata
ACULEÁT, -Ă, aculeați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre insecte) Care are ac. 2. S. f. (La pl.) Grup de insecte himenoptere care au ovipozitorul terminat cu un ac; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. [Pr.: -le-at] – Din lat. aculeatus, fr. aculéate.

DOOM

aculeátă (-le-a-) s. f., g.-d. art. aculeátei; pl. aculeáte

aculeate
ACULEÁT, -Ă, aculeați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre insecte) Care are ac. 2. S. f. (La pl.) Grup de insecte himenoptere care au ovipozitorul terminat cu un ac; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. [Pr.: -le-at] – Din lat. aculeatus, fr. aculéate.

DOOM

aculeátă (-le-a-) s. f., g.-d. art. aculeátei; pl. aculeáte

aculeate
ACULEÁT, -Ă, aculeați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre insecte) Care are ac. 2. S. f. (La pl.) Grup de insecte himenoptere care au ovipozitorul terminat cu un ac; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. [Pr.: -le-at] – Din lat. aculeatus, fr. aculéate.

DOOM

aculeátă (-le-a-) s. f., g.-d. art. aculeátei; pl. aculeáte

aculeatei
ACULEÁT, -Ă, aculeați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre insecte) Care are ac. 2. S. f. (La pl.) Grup de insecte himenoptere care au ovipozitorul terminat cu un ac; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. [Pr.: -le-at] – Din lat. aculeatus, fr. aculéate.

DOOM

aculeátă (-le-a-) s. f., g.-d. art. aculeátei; pl. aculeáte

aculeatei
ACULEÁT, -Ă, aculeați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre insecte) Care are ac. 2. S. f. (La pl.) Grup de insecte himenoptere care au ovipozitorul terminat cu un ac; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. [Pr.: -le-at] – Din lat. aculeatus, fr. aculéate.

DOOM

aculeátă (-le-a-) s. f., g.-d. art. aculeátei; pl. aculeáte

aculeatele
ACULEÁT, -Ă, aculeați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre insecte) Care are ac. 2. S. f. (La pl.) Grup de insecte himenoptere care au ovipozitorul terminat cu un ac; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. [Pr.: -le-at] – Din lat. aculeatus, fr. aculéate.

DOOM

aculeátă (-le-a-) s. f., g.-d. art. aculeátei; pl. aculeáte

aculeatele
ACULEÁT, -Ă, aculeați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre insecte) Care are ac. 2. S. f. (La pl.) Grup de insecte himenoptere care au ovipozitorul terminat cu un ac; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. [Pr.: -le-at] – Din lat. aculeatus, fr. aculéate.

DOOM

aculeátă (-le-a-) s. f., g.-d. art. aculeátei; pl. aculeáte

aculeatelor
ACULEÁT, -Ă, aculeați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre insecte) Care are ac. 2. S. f. (La pl.) Grup de insecte himenoptere care au ovipozitorul terminat cu un ac; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. [Pr.: -le-at] – Din lat. aculeatus, fr. aculéate.

DOOM

aculeátă (-le-a-) s. f., g.-d. art. aculeátei; pl. aculeáte

aculeatelor
ACULEÁT, -Ă, aculeați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre insecte) Care are ac. 2. S. f. (La pl.) Grup de insecte himenoptere care au ovipozitorul terminat cu un ac; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. [Pr.: -le-at] – Din lat. aculeatus, fr. aculéate.

DOOM

aculeátă (-le-a-) s. f., g.-d. art. aculeátei; pl. aculeáte

aculeatul
ACULEÁT, -Ă, aculeați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre insecte) Care are ac. 2. S. f. (La pl.) Grup de insecte himenoptere care au ovipozitorul terminat cu un ac; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. [Pr.: -le-at] – Din lat. aculeatus, fr. aculéate.

DOOM

aculeátă (-le-a-) s. f., g.-d. art. aculeátei; pl. aculeáte

aculeatului
ACULEÁT, -Ă, aculeați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre insecte) Care are ac. 2. S. f. (La pl.) Grup de insecte himenoptere care au ovipozitorul terminat cu un ac; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. [Pr.: -le-at] – Din lat. aculeatus, fr. aculéate.

DOOM

aculeátă (-le-a-) s. f., g.-d. art. aculeátei; pl. aculeáte

aculeatus
GHÍMPE, ghimpi, s. m. I. 1. Fiecare dintre prelungirile tari și ascuțite care cresc pe tulpina, pe ramurile sau pe alte părți ale unor plante; spin¹. ◊ Expr. A avea (sau a simți) un ghimpe la (sau în) inimă (sau în cuget) = a avea un necaz, o supărare sau o nemulțumire (nedestăinuită nimănui). A sta (sau a ședea ca) pe ghimpi = a nu mai avea răbdare, a fi extrem de nerăbdător. 2. Fiecare dintre țepii care acoperă corpul unor animale (în special corpul ariciului). II. 1. (Bot.; pop.) Scaiete. 2. Compus: ghimpe-pădureț = arbust totdeauna verde, cu ramurile lățite și terminate printr-un spin, cu flori mici, verzi și cu fructe în formă de boabe roșii (Ruscus aculeatus). III. (Art.) Numele a două dansuri populare românești; melodie după care se execută fiecare dintre aceste dansuri. – Cf. alb. gjëmp.

aculeați
ACULEÁT, -Ă, aculeați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre insecte) Care are ac. 2. S. f. (La pl.) Grup de insecte himenoptere care au ovipozitorul terminat cu un ac; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. [Pr.: -le-at] – Din lat. aculeatus, fr. aculéate.

DOOM

aculeátă (-le-a-) s. f., g.-d. art. aculeátei; pl. aculeáte

aculeații
ACULEÁT, -Ă, aculeați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre insecte) Care are ac. 2. S. f. (La pl.) Grup de insecte himenoptere care au ovipozitorul terminat cu un ac; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. [Pr.: -le-at] – Din lat. aculeatus, fr. aculéate.

DOOM

aculeátă (-le-a-) s. f., g.-d. art. aculeátei; pl. aculeáte

aculeaților
ACULEÁT, -Ă, aculeați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre insecte) Care are ac. 2. S. f. (La pl.) Grup de insecte himenoptere care au ovipozitorul terminat cu un ac; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. [Pr.: -le-at] – Din lat. aculeatus, fr. aculéate.

DOOM

aculeátă (-le-a-) s. f., g.-d. art. aculeátei; pl. aculeáte

aculei
ACULÉU, aculei, s. m. Ghimpe, spin¹. – Din lat. aculeus.

DOOM

aculéu s. m., art. aculéul; pl. aculéi, art. aculéii

aculeiform
ACULEIFÓRM, -Ă, aculeiformi, -e, adj. De forma unui ac. [Pr.: -le-i-] – Din fr. aculéiforme.

DOOM

aculeifórm (-le-i-) adj. m., pl. aculeifórmi; f. aculeifórmă, pl. aculeifórme

aculeiforma
ACULEIFÓRM, -Ă, aculeiformi, -e, adj. De forma unui ac. [Pr.: -le-i-] – Din fr. aculéiforme.

DOOM

aculeifórm (-le-i-) adj. m., pl. aculeifórmi; f. aculeifórmă, pl. aculeifórme

aculeiforme
ACULEIFÓRM, -Ă, aculeiformi, -e, adj. De forma unui ac. [Pr.: -le-i-] – Din fr. aculéiforme.

DOOM

aculeifórm (-le-i-) adj. m., pl. aculeifórmi; f. aculeifórmă, pl. aculeifórme

aculeiformei
ACULEIFÓRM, -Ă, aculeiformi, -e, adj. De forma unui ac. [Pr.: -le-i-] – Din fr. aculéiforme.

DOOM

aculeifórm (-le-i-) adj. m., pl. aculeifórmi; f. aculeifórmă, pl. aculeifórme

aculeiformele
ACULEIFÓRM, -Ă, aculeiformi, -e, adj. De forma unui ac. [Pr.: -le-i-] – Din fr. aculéiforme.

DOOM

aculeifórm (-le-i-) adj. m., pl. aculeifórmi; f. aculeifórmă, pl. aculeifórme

aculeiformelor
ACULEIFÓRM, -Ă, aculeiformi, -e, adj. De forma unui ac. [Pr.: -le-i-] – Din fr. aculéiforme.

DOOM

aculeifórm (-le-i-) adj. m., pl. aculeifórmi; f. aculeifórmă, pl. aculeifórme

aculeiformi
ACULEIFÓRM, -Ă, aculeiformi, -e, adj. De forma unui ac. [Pr.: -le-i-] – Din fr. aculéiforme.

DOOM

aculeifórm (-le-i-) adj. m., pl. aculeifórmi; f. aculeifórmă, pl. aculeifórme

aculeiformii
ACULEIFÓRM, -Ă, aculeiformi, -e, adj. De forma unui ac. [Pr.: -le-i-] – Din fr. aculéiforme.

DOOM

aculeifórm (-le-i-) adj. m., pl. aculeifórmi; f. aculeifórmă, pl. aculeifórme

aculeiformilor
ACULEIFÓRM, -Ă, aculeiformi, -e, adj. De forma unui ac. [Pr.: -le-i-] – Din fr. aculéiforme.

DOOM

aculeifórm (-le-i-) adj. m., pl. aculeifórmi; f. aculeifórmă, pl. aculeifórme

aculeiformul
ACULEIFÓRM, -Ă, aculeiformi, -e, adj. De forma unui ac. [Pr.: -le-i-] – Din fr. aculéiforme.

DOOM

aculeifórm (-le-i-) adj. m., pl. aculeifórmi; f. aculeifórmă, pl. aculeifórme

aculeiformului
ACULEIFÓRM, -Ă, aculeiformi, -e, adj. De forma unui ac. [Pr.: -le-i-] – Din fr. aculéiforme.

DOOM

aculeifórm (-le-i-) adj. m., pl. aculeifórmi; f. aculeifórmă, pl. aculeifórme

aculeii
ACULÉU, aculei, s. m. Ghimpe, spin¹. – Din lat. aculeus.

DOOM

aculéu s. m., art. aculéul; pl. aculéi, art. aculéii

aculeilor
ACULÉU, aculei, s. m. Ghimpe, spin¹. – Din lat. aculeus.

DOOM

aculéu s. m., art. aculéul; pl. aculéi, art. aculéii

aculeol
ACULEÓL, aculeoli, s. m. Ac mic al unor plante; ghimpe, spin¹. [Pr.: -le-ol] – Din fr. aculéole.

DOOM

aculeól (-le-ol) s. m., pl. aculeóli

aculeoli
ACULEÓL, aculeoli, s. m. Ac mic al unor plante; ghimpe, spin¹. [Pr.: -le-ol] – Din fr. aculéole.

DOOM

aculeól (-le-ol) s. m., pl. aculeóli

aculeolii
ACULEÓL, aculeoli, s. m. Ac mic al unor plante; ghimpe, spin¹. [Pr.: -le-ol] – Din fr. aculéole.

DOOM

aculeól (-le-ol) s. m., pl. aculeóli

aculeolilor
ACULEÓL, aculeoli, s. m. Ac mic al unor plante; ghimpe, spin¹. [Pr.: -le-ol] – Din fr. aculéole.

DOOM

aculeól (-le-ol) s. m., pl. aculeóli

aculeolul
ACULEÓL, aculeoli, s. m. Ac mic al unor plante; ghimpe, spin¹. [Pr.: -le-ol] – Din fr. aculéole.

DOOM

aculeól (-le-ol) s. m., pl. aculeóli

aculeolului
ACULEÓL, aculeoli, s. m. Ac mic al unor plante; ghimpe, spin¹. [Pr.: -le-ol] – Din fr. aculéole.

DOOM

aculeól (-le-ol) s. m., pl. aculeóli

aculeu
ACULÉU, aculei, s. m. Ghimpe, spin¹. – Din lat. aculeus.

DOOM

aculéu s. m., art. aculéul; pl. aculéi, art. aculéii

aculeul
ACULÉU, aculei, s. m. Ghimpe, spin¹. – Din lat. aculeus.

DOOM

aculéu s. m., art. aculéul; pl. aculéi, art. aculéii

aculeului
ACULÉU, aculei, s. m. Ghimpe, spin¹. – Din lat. aculeus.

DOOM

aculéu s. m., art. aculéul; pl. aculéi, art. aculéii

aculturație
ACULTURÁȚIE s. f. Preluare de către o comunitate a unor elemente de cultură materială și spirituală sau a întregii culturi a altei comunități aflate pe o treaptă superioară de dezvoltare. – Din fr. acculturation.

DOOM

aculturáție (-ți-e) s. f., art. aculturáția (-ți-a), g.-d. aculturáții, art. aculturáției

acului
AC, ace, s. n. 1. Mică ustensilă de oțel, subțire, ascuțită și lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir, care servește la cusut. ◊ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puțin, aproape deloc. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (1), având diverse întrebuințări. Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr. ◊ Ac de mașină = ac pentru mașina de cusut. Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care se formează iarna. 3. Piesă sub formă de ac (1) la unele instrumente de măsură sau în medicină. Ac magnetic. Acul busolei. Acul de seringă. ♦ Macaz. 4. (Biol.) Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. ♦ Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare. Acele ariciului. 5. Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris); ac-de-mare = pește marin, lung și ascuțit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens). – Lat. acus.

DOOM

ac s. n., pl. áce

acum
ACÚM adv. 1. În prezent, în momentul de față; actualmente. ◊ Expr. Acu-i acu = a sosit clipa hotărâtoare. ♦ În împrejurările actuale. 2. Îndată, imediat, numaidecât, acuși, acușica, amuși. 3. Înainte cu... Acum doi ani. [Var: acú, acúma adv.] – Lat. eccum modo.

DOOM

acúm/(pop., fam.) acúma adv.

acuma
ACÚM adv. 1. În prezent, în momentul de față; actualmente. ◊ Expr. Acu-i acu = a sosit clipa hotărâtoare. ♦ În împrejurările actuale. 2. Îndată, imediat, numaidecât, acuși, acușica, amuși. 3. Înainte cu... Acum doi ani. [Var: acú, acúma adv.] – Lat. eccum modo.

DOOM

acúm/(pop., fam.) acúma adv.

acumbent
ACUMBÉNT adj. (Bot.; despre un organ) Culcat. [< lat. accumbens < accumbere = a se culca].

acumbet
ACUMBÉT, -Ă, acumbeți, -te, adj. (Despre părți ale plantelor) Culcat. – După lat. accumbens, -ntis.

DOOM

acumbét adj. m., pl. acumbéți; f. acumbétă, pl. acumbéte

acumbeta
ACUMBÉT, -Ă, acumbeți, -te, adj. (Despre părți ale plantelor) Culcat. – După lat. accumbens, -ntis.

DOOM

acumbét adj. m., pl. acumbéți; f. acumbétă, pl. acumbéte

acumbete
ACUMBÉT, -Ă, acumbeți, -te, adj. (Despre părți ale plantelor) Culcat. – După lat. accumbens, -ntis.

DOOM

acumbét adj. m., pl. acumbéți; f. acumbétă, pl. acumbéte

acumbetei
ACUMBÉT, -Ă, acumbeți, -te, adj. (Despre părți ale plantelor) Culcat. – După lat. accumbens, -ntis.

DOOM

acumbét adj. m., pl. acumbéți; f. acumbétă, pl. acumbéte

acumbetele
ACUMBÉT, -Ă, acumbeți, -te, adj. (Despre părți ale plantelor) Culcat. – După lat. accumbens, -ntis.

DOOM

acumbét adj. m., pl. acumbéți; f. acumbétă, pl. acumbéte

acumbetelor
ACUMBÉT, -Ă, acumbeți, -te, adj. (Despre părți ale plantelor) Culcat. – După lat. accumbens, -ntis.

DOOM

acumbét adj. m., pl. acumbéți; f. acumbétă, pl. acumbéte

acumbetul
ACUMBÉT, -Ă, acumbeți, -te, adj. (Despre părți ale plantelor) Culcat. – După lat. accumbens, -ntis.

DOOM

acumbét adj. m., pl. acumbéți; f. acumbétă, pl. acumbéte

acumbetului
ACUMBÉT, -Ă, acumbeți, -te, adj. (Despre părți ale plantelor) Culcat. – După lat. accumbens, -ntis.

DOOM

acumbét adj. m., pl. acumbéți; f. acumbétă, pl. acumbéte

acumbeți
ACUMBÉT, -Ă, acumbeți, -te, adj. (Despre părți ale plantelor) Culcat. – După lat. accumbens, -ntis.

DOOM

acumbét adj. m., pl. acumbéți; f. acumbétă, pl. acumbéte

acumbeții
ACUMBÉT, -Ă, acumbeți, -te, adj. (Despre părți ale plantelor) Culcat. – După lat. accumbens, -ntis.

DOOM

acumbét adj. m., pl. acumbéți; f. acumbétă, pl. acumbéte

acumbeților
ACUMBÉT, -Ă, acumbeți, -te, adj. (Despre părți ale plantelor) Culcat. – După lat. accumbens, -ntis.

DOOM

acumbét adj. m., pl. acumbéți; f. acumbétă, pl. acumbéte

acumetre
ACUMÉTRU, acumetre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se măsoară acuitatea auditivă. – Din fr. acumètre.

DOOM

acumétru (-me-tru) s. n., art. acumétrul; pl. acumétre

acumetrele
ACUMÉTRU, acumetre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se măsoară acuitatea auditivă. – Din fr. acumètre.

DOOM

acumétru (-me-tru) s. n., art. acumétrul; pl. acumétre

acumetrelor
ACUMÉTRU, acumetre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se măsoară acuitatea auditivă. – Din fr. acumètre.

DOOM

acumétru (-me-tru) s. n., art. acumétrul; pl. acumétre

acumetria
ACUMETRÍE s. f. Metodă de examinare medicală care constă în măsurarea acuității auditive cu ajutorul acumetrului. – Din fr. acumétrie.

DOOM

acumetríe (-me-tri-) s. f., art. acumetría, g.-d. acumetríi, art. acumetríei

acumetric
ACUMÉTRIC, -Ă adj. Audiometric. [< fr. acoumétrique].

acumetrie
ACUMETRÍE s. f. Metodă de examinare medicală care constă în măsurarea acuității auditive cu ajutorul acumetrului. – Din fr. acumétrie.

DOOM

acumetríe (-me-tri-) s. f., art. acumetría, g.-d. acumetríi, art. acumetríei

acumetriei
ACUMETRÍE s. f. Metodă de examinare medicală care constă în măsurarea acuității auditive cu ajutorul acumetrului. – Din fr. acumétrie.

DOOM

acumetríe (-me-tri-) s. f., art. acumetría, g.-d. acumetríi, art. acumetríei

acumetrii
ACUMETRÍE s. f. Metodă de examinare medicală care constă în măsurarea acuității auditive cu ajutorul acumetrului. – Din fr. acumétrie.

DOOM

acumetríe (-me-tri-) s. f., art. acumetría, g.-d. acumetríi, art. acumetríei

acumetriile
ACUMETRÍE s. f. Metodă de examinare medicală care constă în măsurarea acuității auditive cu ajutorul acumetrului. – Din fr. acumétrie.

DOOM

acumetríe (-me-tri-) s. f., art. acumetría, g.-d. acumetríi, art. acumetríei

acumetriilor
ACUMETRÍE s. f. Metodă de examinare medicală care constă în măsurarea acuității auditive cu ajutorul acumetrului. – Din fr. acumétrie.

DOOM

acumetríe (-me-tri-) s. f., art. acumetría, g.-d. acumetríi, art. acumetríei

acumetru
ACUMÉTRU, acumetre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se măsoară acuitatea auditivă. – Din fr. acumètre.

DOOM

acumétru (-me-tru) s. n., art. acumétrul; pl. acumétre

acumetrul
ACUMÉTRU, acumetre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se măsoară acuitatea auditivă. – Din fr. acumètre.

DOOM

acumétru (-me-tru) s. n., art. acumétrul; pl. acumétre

acumetrului
ACUMÉTRU, acumetre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se măsoară acuitatea auditivă. – Din fr. acumètre.

DOOM

acumétru (-me-tru) s. n., art. acumétrul; pl. acumétre

acuminat
ACUMINÁT, -Ă, acuminați, -te, adj. (Despre frunze, fructe etc.) Care se termină printr-un vârf lung și ascuțit. – Din fr. acuminé, lat. acuminatus.

DOOM

acuminát adj. m., pl. acumináți; f. acuminátă, pl. acumináte

acuminata
ACUMINÁT, -Ă, acuminați, -te, adj. (Despre frunze, fructe etc.) Care se termină printr-un vârf lung și ascuțit. – Din fr. acuminé, lat. acuminatus.

DOOM

acuminát adj. m., pl. acumináți; f. acuminátă, pl. acumináte

acuminate
ACUMINÁT, -Ă, acuminați, -te, adj. (Despre frunze, fructe etc.) Care se termină printr-un vârf lung și ascuțit. – Din fr. acuminé, lat. acuminatus.

DOOM

acuminát adj. m., pl. acumináți; f. acuminátă, pl. acumináte

acuminatei
ACUMINÁT, -Ă, acuminați, -te, adj. (Despre frunze, fructe etc.) Care se termină printr-un vârf lung și ascuțit. – Din fr. acuminé, lat. acuminatus.

DOOM

acuminát adj. m., pl. acumináți; f. acuminátă, pl. acumináte

acuminatele
ACUMINÁT, -Ă, acuminați, -te, adj. (Despre frunze, fructe etc.) Care se termină printr-un vârf lung și ascuțit. – Din fr. acuminé, lat. acuminatus.

DOOM

acuminát adj. m., pl. acumináți; f. acuminátă, pl. acumináte

acuminatelor
ACUMINÁT, -Ă, acuminați, -te, adj. (Despre frunze, fructe etc.) Care se termină printr-un vârf lung și ascuțit. – Din fr. acuminé, lat. acuminatus.

DOOM

acuminát adj. m., pl. acumináți; f. acuminátă, pl. acumináte

acuminatul
ACUMINÁT, -Ă, acuminați, -te, adj. (Despre frunze, fructe etc.) Care se termină printr-un vârf lung și ascuțit. – Din fr. acuminé, lat. acuminatus.

DOOM

acuminát adj. m., pl. acumináți; f. acuminátă, pl. acumináte

acuminatului
ACUMINÁT, -Ă, acuminați, -te, adj. (Despre frunze, fructe etc.) Care se termină printr-un vârf lung și ascuțit. – Din fr. acuminé, lat. acuminatus.

DOOM

acuminát adj. m., pl. acumináți; f. acuminátă, pl. acumináte

acuminați
ACUMINÁT, -Ă, acuminați, -te, adj. (Despre frunze, fructe etc.) Care se termină printr-un vârf lung și ascuțit. – Din fr. acuminé, lat. acuminatus.

DOOM

acuminát adj. m., pl. acumináți; f. acuminátă, pl. acumináte

acuminații
ACUMINÁT, -Ă, acuminați, -te, adj. (Despre frunze, fructe etc.) Care se termină printr-un vârf lung și ascuțit. – Din fr. acuminé, lat. acuminatus.

DOOM

acuminát adj. m., pl. acumináți; f. acuminátă, pl. acumináte

acuminaților
ACUMINÁT, -Ă, acuminați, -te, adj. (Despre frunze, fructe etc.) Care se termină printr-un vârf lung și ascuțit. – Din fr. acuminé, lat. acuminatus.

DOOM

acuminát adj. m., pl. acumináți; f. acuminátă, pl. acumináte

acumula
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulai
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulam
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulare
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulare
ACUMULÁRE, acumulări, s. f. 1. Acțiunea de a acumula și rezultatul ei. 2. (Ec. pol.) Proces de creștere la nivel micro și macroeconomic pe baza adăugării de resurse. 3.(Geogr.; urmat de determinări) Proces de depunere a materialului transportat de ape, vânturi, ghețari etc. 4. (Geol.) Proces de asociere naturală a mineralelor utile în scoarța Pământului, sub formă de filon, strat, lentilă, cuib. – V. acumula.

DOOM

acumuláre s. f., g.-d. art. acumulắrii; pl. acumulắri

acumularea
ACUMULÁRE, acumulări, s. f. 1. Acțiunea de a acumula și rezultatul ei. 2. (Ec. pol.) Proces de creștere la nivel micro și macroeconomic pe baza adăugării de resurse. 3.(Geogr.; urmat de determinări) Proces de depunere a materialului transportat de ape, vânturi, ghețari etc. 4. (Geol.) Proces de asociere naturală a mineralelor utile în scoarța Pământului, sub formă de filon, strat, lentilă, cuib. – V. acumula.

DOOM

acumuláre s. f., g.-d. art. acumulắrii; pl. acumulắri

acumulară
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumularăm
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumularăți
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulase
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulasem
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulaseră
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulaserăm
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulaserăți
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulaseși
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulaseți
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulat
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulat
ACUMULÁT, -Ă, acumulați, -te, adj. Care este strâns, adunat (în timp). – V. acumula.

acumulata
ACUMULÁT, -Ă, acumulați, -te, adj. Care este strâns, adunat (în timp). – V. acumula.

acumulate
ACUMULÁT, -Ă, acumulați, -te, adj. Care este strâns, adunat (în timp). – V. acumula.

acumulatei
ACUMULÁT, -Ă, acumulați, -te, adj. Care este strâns, adunat (în timp). – V. acumula.

acumulatele
ACUMULÁT, -Ă, acumulați, -te, adj. Care este strâns, adunat (în timp). – V. acumula.

acumulatelor
ACUMULÁT, -Ă, acumulați, -te, adj. Care este strâns, adunat (în timp). – V. acumula.

acumulativ
ACUMULATÍV, -Ă, acumulativi, -e, adj. (Rar) Care acumulează. – Din fr. accumulatif.

acumulativa
ACUMULATÍV, -Ă, acumulativi, -e, adj. (Rar) Care acumulează. – Din fr. accumulatif.

acumulative
ACUMULATÍV, -Ă, acumulativi, -e, adj. (Rar) Care acumulează. – Din fr. accumulatif.

acumulativei
ACUMULATÍV, -Ă, acumulativi, -e, adj. (Rar) Care acumulează. – Din fr. accumulatif.

acumulativele
ACUMULATÍV, -Ă, acumulativi, -e, adj. (Rar) Care acumulează. – Din fr. accumulatif.

acumulativelor
ACUMULATÍV, -Ă, acumulativi, -e, adj. (Rar) Care acumulează. – Din fr. accumulatif.

acumulativi
ACUMULATÍV, -Ă, acumulativi, -e, adj. (Rar) Care acumulează. – Din fr. accumulatif.

acumulativii
ACUMULATÍV, -Ă, acumulativi, -e, adj. (Rar) Care acumulează. – Din fr. accumulatif.

acumulativilor
ACUMULATÍV, -Ă, acumulativi, -e, adj. (Rar) Care acumulează. – Din fr. accumulatif.

acumulativul
ACUMULATÍV, -Ă, acumulativi, -e, adj. (Rar) Care acumulează. – Din fr. accumulatif.

acumulativului
ACUMULATÍV, -Ă, acumulativi, -e, adj. (Rar) Care acumulează. – Din fr. accumulatif.

acumulator
ACUMULATÓR, (1) acumulatori, (2) acumulatoare, s. n. 1. S. m. Aparat sau rezervor care înmagazinează energie electrică. 2. Dispozitiv care înmagazinează energie electrică sub formă chimică în vederea restituirii acesteia. Acumulatorul unui automobil. – Din fr. accumulateur.

DOOM

acumulatór s. m. (auto) / s. n., pl. acumulatóri / acumulatoáre

acumulatul
ACUMULÁT, -Ă, acumulați, -te, adj. Care este strâns, adunat (în timp). – V. acumula.

acumulatului
ACUMULÁT, -Ă, acumulați, -te, adj. Care este strâns, adunat (în timp). – V. acumula.

acumulau
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulași
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulați
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulați
ACUMULÁT, -Ă, acumulați, -te, adj. Care este strâns, adunat (în timp). – V. acumula.

acumulații
ACUMULÁT, -Ă, acumulați, -te, adj. Care este strâns, adunat (în timp). – V. acumula.

acumulaților
ACUMULÁT, -Ă, acumulați, -te, adj. Care este strâns, adunat (în timp). – V. acumula.

acumulează
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulez
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumuleze
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulezi
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulând
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulînd
ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.

DOOM

acumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 acumuleáză

acumulări
ACUMULÁRE, acumulări, s. f. 1. Acțiunea de a acumula și rezultatul ei. 2. (Ec. pol.) Proces de creștere la nivel micro și macroeconomic pe baza adăugării de resurse. 3.(Geogr.; urmat de determinări) Proces de depunere a materialului transportat de ape, vânturi, ghețari etc. 4. (Geol.) Proces de asociere naturală a mineralelor utile în scoarța Pământului, sub formă de filon, strat, lentilă, cuib. – V. acumula.

DOOM

acumuláre s. f., g.-d. art. acumulắrii; pl. acumulắri

acumulării
ACUMULÁRE, acumulări, s. f. 1. Acțiunea de a acumula și rezultatul ei. 2. (Ec. pol.) Proces de creștere la nivel micro și macroeconomic pe baza adăugării de resurse. 3.(Geogr.; urmat de determinări) Proces de depunere a materialului transportat de ape, vânturi, ghețari etc. 4. (Geol.) Proces de asociere naturală a mineralelor utile în scoarța Pământului, sub formă de filon, strat, lentilă, cuib. – V. acumula.

DOOM

acumuláre s. f., g.-d. art. acumulắrii; pl. acumulắri

acumulările
ACUMULÁRE, acumulări, s. f. 1. Acțiunea de a acumula și rezultatul ei. 2. (Ec. pol.) Proces de creștere la nivel micro și macroeconomic pe baza adăugării de resurse. 3.(Geogr.; urmat de determinări) Proces de depunere a materialului transportat de ape, vânturi, ghețari etc. 4. (Geol.) Proces de asociere naturală a mineralelor utile în scoarța Pământului, sub formă de filon, strat, lentilă, cuib. – V. acumula.

DOOM

acumuláre s. f., g.-d. art. acumulắrii; pl. acumulắri

acumulărilor
ACUMULÁRE, acumulări, s. f. 1. Acțiunea de a acumula și rezultatul ei. 2. (Ec. pol.) Proces de creștere la nivel micro și macroeconomic pe baza adăugării de resurse. 3.(Geogr.; urmat de determinări) Proces de depunere a materialului transportat de ape, vânturi, ghețari etc. 4. (Geol.) Proces de asociere naturală a mineralelor utile în scoarța Pământului, sub formă de filon, strat, lentilă, cuib. – V. acumula.

DOOM

acumuláre s. f., g.-d. art. acumulắrii; pl. acumulắri

acupla
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplai
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplaj
ACUPLÁJ, acuplaje, s. n. (Tehn.) Cuplaj. – Din fr. accouplage.

DOOM

acupláj (-cu-plaj) s. n., pl. acupláje

acuplaje
ACUPLÁJ, acuplaje, s. n. (Tehn.) Cuplaj. – Din fr. accouplage.

DOOM

acupláj (-cu-plaj) s. n., pl. acupláje

acuplajele
ACUPLÁJ, acuplaje, s. n. (Tehn.) Cuplaj. – Din fr. accouplage.

DOOM

acupláj (-cu-plaj) s. n., pl. acupláje

acuplajelor
ACUPLÁJ, acuplaje, s. n. (Tehn.) Cuplaj. – Din fr. accouplage.

DOOM

acupláj (-cu-plaj) s. n., pl. acupláje

acuplajul
ACUPLÁJ, acuplaje, s. n. (Tehn.) Cuplaj. – Din fr. accouplage.

DOOM

acupláj (-cu-plaj) s. n., pl. acupláje

acuplajului
ACUPLÁJ, acuplaje, s. n. (Tehn.) Cuplaj. – Din fr. accouplage.

DOOM

acupláj (-cu-plaj) s. n., pl. acupláje

acuplam
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplare
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplare
ACUPLÁRE s. f. Acțiunea de a acupla. – V. acupla.

DOOM

acupláre (-cu-pla) s. f., g.-d. art. acuplắrii

acuplarea
ACUPLÁRE s. f. Acțiunea de a acupla. – V. acupla.

DOOM

acupláre (-cu-pla) s. f., g.-d. art. acuplắrii

acuplară
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplarăm
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplarăți
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplase
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplasem
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplaseră
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplaserăm
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplaserăți
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplaseși
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplaseți
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplat
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplau
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplași
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplați
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplează
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplez
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acupleze
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplezi
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplând
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplînd
ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.

DOOM

acuplá (a ~) (-cu-pla) vb., ind. prez. 3 acupleáză

acuplări
ACUPLÁRE s. f. Acțiunea de a acupla. – V. acupla.

DOOM

acupláre (-cu-pla) s. f., g.-d. art. acuplắrii

acuplării
ACUPLÁRE s. f. Acțiunea de a acupla. – V. acupla.

DOOM

acupláre (-cu-pla) s. f., g.-d. art. acuplắrii

acuplările
ACUPLÁRE s. f. Acțiunea de a acupla. – V. acupla.

DOOM

acupláre (-cu-pla) s. f., g.-d. art. acuplắrii

acuplărilor
ACUPLÁRE s. f. Acțiunea de a acupla. – V. acupla.

DOOM

acupláre (-cu-pla) s. f., g.-d. art. acuplắrii

acupresura
ACUPRESÚRĂ s. f. (Med.) Metodă de tratament ce constă în presarea sau masarea unor puncte ale tegumentului cu activitate biologică deosebită; presupunctură. – Din fr. acupressure.

acupresuri
ACUPRESÚRĂ s. f. (Med.) Metodă de tratament ce constă în presarea sau masarea unor puncte ale tegumentului cu activitate biologică deosebită; presupunctură. – Din fr. acupressure.

acupresurii
ACUPRESÚRĂ s. f. (Med.) Metodă de tratament ce constă în presarea sau masarea unor puncte ale tegumentului cu activitate biologică deosebită; presupunctură. – Din fr. acupressure.

acupunctor
ACUPUNCTÓR, acupunctori, s. m. Specialist în acupunctură. – Din fr. acupuncteur.

DOOM

acupunctór (-punc-tor) s. m., pl. acupunctóri

acupunctori
ACUPUNCTÓR, acupunctori, s. m. Specialist în acupunctură. – Din fr. acupuncteur.

DOOM

acupunctór (-punc-tor) s. m., pl. acupunctóri

acupunctorii
ACUPUNCTÓR, acupunctori, s. m. Specialist în acupunctură. – Din fr. acupuncteur.

DOOM

acupunctór (-punc-tor) s. m., pl. acupunctóri

acupunctorilor
ACUPUNCTÓR, acupunctori, s. m. Specialist în acupunctură. – Din fr. acupuncteur.

DOOM

acupunctór (-punc-tor) s. m., pl. acupunctóri

acupunctorul
ACUPUNCTÓR, acupunctori, s. m. Specialist în acupunctură. – Din fr. acupuncteur.

DOOM

acupunctór (-punc-tor) s. m., pl. acupunctóri

acupunctorului
ACUPUNCTÓR, acupunctori, s. m. Specialist în acupunctură. – Din fr. acupuncteur.

DOOM

acupunctór (-punc-tor) s. m., pl. acupunctóri

acupunctura
ACUPUNCTÚRĂ s. f. Metodă terapeutică originară din China, bazată pe acțiune reflexă, care constă în înțeparea pielii, în anumite puncte ale corpului, cu ace metalice fine. – Din fr. acupuncture.

DOOM

acupunctúră (-punc-tu-) s. f., g.-d. art. acupunctúrii

acupuncturi
ACUPUNCTÚRĂ s. f. Metodă terapeutică originară din China, bazată pe acțiune reflexă, care constă în înțeparea pielii, în anumite puncte ale corpului, cu ace metalice fine. – Din fr. acupuncture.

DOOM

acupunctúră (-punc-tu-) s. f., g.-d. art. acupunctúrii

acupuncturii
ACUPUNCTÚRĂ s. f. Metodă terapeutică originară din China, bazată pe acțiune reflexă, care constă în înțeparea pielii, în anumite puncte ale corpului, cu ace metalice fine. – Din fr. acupuncture.

DOOM

acupunctúră (-punc-tu-) s. f., g.-d. art. acupunctúrii

acupuncturile
ACUPUNCTÚRĂ s. f. Metodă terapeutică originară din China, bazată pe acțiune reflexă, care constă în înțeparea pielii, în anumite puncte ale corpului, cu ace metalice fine. – Din fr. acupuncture.

DOOM

acupunctúră (-punc-tu-) s. f., g.-d. art. acupunctúrii

acupuncturilor
ACUPUNCTÚRĂ s. f. Metodă terapeutică originară din China, bazată pe acțiune reflexă, care constă în înțeparea pielii, în anumite puncte ale corpului, cu ace metalice fine. – Din fr. acupuncture.

DOOM

acupunctúră (-punc-tu-) s. f., g.-d. art. acupunctúrii

acurat
ACURÁT, -Ă, acurați, -te, adj. Îngrijit, lucrat cu îngrijire. – Din it. accurato.

DOOM

acurát adj. m., pl. acuráți; f. acurátă, pl. acuráte

acurata
ACURÁT, -Ă, acurați, -te, adj. Îngrijit, lucrat cu îngrijire. – Din it. accurato.

DOOM

acurát adj. m., pl. acuráți; f. acurátă, pl. acuráte

acurate
ACURÁT, -Ă, acurați, -te, adj. Îngrijit, lucrat cu îngrijire. – Din it. accurato.

DOOM

acurát adj. m., pl. acuráți; f. acurátă, pl. acuráte

acuratei
ACURÁT, -Ă, acurați, -te, adj. Îngrijit, lucrat cu îngrijire. – Din it. accurato.

DOOM

acurát adj. m., pl. acuráți; f. acurátă, pl. acuráte

acuratele
ACURÁT, -Ă, acurați, -te, adj. Îngrijit, lucrat cu îngrijire. – Din it. accurato.

DOOM

acurát adj. m., pl. acuráți; f. acurátă, pl. acuráte

acuratelor
ACURÁT, -Ă, acurați, -te, adj. Îngrijit, lucrat cu îngrijire. – Din it. accurato.

DOOM

acurát adj. m., pl. acuráți; f. acurátă, pl. acuráte

acuratețe
ACURATÉȚE s. f. Grijă deosebită, atenție mare, exactitate în executarea unui lucru. [Var.: acuratéță s. f.] – Din it. accuratezza.

DOOM

acuratéțe s. f., art. acuratéțea, g.-d. art. acuratéței

acuratețea
ACURATÉȚE s. f. Grijă deosebită, atenție mare, exactitate în executarea unui lucru. [Var.: acuratéță s. f.] – Din it. accuratezza.

DOOM

acuratéțe s. f., art. acuratéțea, g.-d. art. acuratéței

acurateței
ACURATÉȚE s. f. Grijă deosebită, atenție mare, exactitate în executarea unui lucru. [Var.: acuratéță s. f.] – Din it. accuratezza.

DOOM

acuratéțe s. f., art. acuratéțea, g.-d. art. acuratéței

acurateță
ACURATÉȚE s. f. Grijă deosebită, atenție mare, exactitate în executarea unui lucru. [Var.: acuratéță s. f.] – Din it. accuratezza.

DOOM

acuratéțe s. f., art. acuratéțea, g.-d. art. acuratéței

acuratul
ACURÁT, -Ă, acurați, -te, adj. Îngrijit, lucrat cu îngrijire. – Din it. accurato.

DOOM

acurát adj. m., pl. acuráți; f. acurátă, pl. acuráte

acuratului
ACURÁT, -Ă, acurați, -te, adj. Îngrijit, lucrat cu îngrijire. – Din it. accurato.

DOOM

acurát adj. m., pl. acuráți; f. acurátă, pl. acuráte

acurați
ACURÁT, -Ă, acurați, -te, adj. Îngrijit, lucrat cu îngrijire. – Din it. accurato.

DOOM

acurát adj. m., pl. acuráți; f. acurátă, pl. acuráte

acurații
ACURÁT, -Ă, acurați, -te, adj. Îngrijit, lucrat cu îngrijire. – Din it. accurato.

DOOM

acurát adj. m., pl. acuráți; f. acurátă, pl. acuráte

acuraților
ACURÁT, -Ă, acurați, -te, adj. Îngrijit, lucrat cu îngrijire. – Din it. accurato.

DOOM

acurát adj. m., pl. acuráți; f. acurátă, pl. acuráte

acusmia
ACUSMÍE s.f. (Med.) Halucinație auditivă. [Gen. -iei. / < fr. acousmie].

acusmie
ACUSMÍE s.f. (Med.) Halucinație auditivă. [Gen. -iei. / < fr. acousmie].

acusmiei
ACUSMÍE s.f. (Med.) Halucinație auditivă. [Gen. -iei. / < fr. acousmie].

acusmii
ACUSMÍE s.f. (Med.) Halucinație auditivă. [Gen. -iei. / < fr. acousmie].

acusmiile
ACUSMÍE s.f. (Med.) Halucinație auditivă. [Gen. -iei. / < fr. acousmie].

acusmiilor
ACUSMÍE s.f. (Med.) Halucinație auditivă. [Gen. -iei. / < fr. acousmie].

acustic
ACÚSTIC, -Ă, acustici, -ce, adj., s. f. I. Adj. Care emite, transmite sau recepționează sunete, care aparține acusticii (II 1), privitor la acustică. ◊ Nervi acustici = a opta pereche de nervi cranieni. Tub acustic = tub lung care servește la transmiterea vocii pe nave, în puțuri miniere etc. Cornet acustic = dispozitiv cu ajutorul căruia se recepționează sunete și se înlesnește perceperea lor. II. S. f. 1. Parte a fizicii care se ocupă cu studiul producerii, propagării și recepționării sunetelor. ◊ Acustică arhitecturală = ramură a acusticii care studiază fenomenele legate de propagarea undelor acustice în încăperi. 2. Calitatea de a înlesni o (bună) audiție. – Din fr. acoustique.

DOOM

acústic adj. m., pl. acústici; f. acústică, pl. acústice

acustica
ACÚSTIC, -Ă, acustici, -ce, adj., s. f. I. Adj. Care emite, transmite sau recepționează sunete, care aparține acusticii (II 1), privitor la acustică. ◊ Nervi acustici = a opta pereche de nervi cranieni. Tub acustic = tub lung care servește la transmiterea vocii pe nave, în puțuri miniere etc. Cornet acustic = dispozitiv cu ajutorul căruia se recepționează sunete și se înlesnește perceperea lor. II. S. f. 1. Parte a fizicii care se ocupă cu studiul producerii, propagării și recepționării sunetelor. ◊ Acustică arhitecturală = ramură a acusticii care studiază fenomenele legate de propagarea undelor acustice în încăperi. 2. Calitatea de a înlesni o (bună) audiție. – Din fr. acoustique.

DOOM

acústic adj. m., pl. acústici; f. acústică, pl. acústice

acustica
ACÚSTIC, -Ă, acustici, -ce, adj., s. f. I. Adj. Care emite, transmite sau recepționează sunete, care aparține acusticii (II 1), privitor la acustică. ◊ Nervi acustici = a opta pereche de nervi cranieni. Tub acustic = tub lung care servește la transmiterea vocii pe nave, în puțuri miniere etc. Cornet acustic = dispozitiv cu ajutorul căruia se recepționează sunete și se înlesnește perceperea lor. II. S. f. 1. Parte a fizicii care se ocupă cu studiul producerii, propagării și recepționării sunetelor. ◊ Acustică arhitecturală = ramură a acusticii care studiază fenomenele legate de propagarea undelor acustice în încăperi. 2. Calitatea de a înlesni o (bună) audiție. – Din fr. acoustique.

DOOM

acústică s. f., g.-d. art. acústicii

acustice
ACÚSTIC, -Ă, acustici, -ce, adj., s. f. I. Adj. Care emite, transmite sau recepționează sunete, care aparține acusticii (II 1), privitor la acustică. ◊ Nervi acustici = a opta pereche de nervi cranieni. Tub acustic = tub lung care servește la transmiterea vocii pe nave, în puțuri miniere etc. Cornet acustic = dispozitiv cu ajutorul căruia se recepționează sunete și se înlesnește perceperea lor. II. S. f. 1. Parte a fizicii care se ocupă cu studiul producerii, propagării și recepționării sunetelor. ◊ Acustică arhitecturală = ramură a acusticii care studiază fenomenele legate de propagarea undelor acustice în încăperi. 2. Calitatea de a înlesni o (bună) audiție. – Din fr. acoustique.

DOOM

acústic adj. m., pl. acústici; f. acústică, pl. acústice

acusticei
ACÚSTIC, -Ă, acustici, -ce, adj., s. f. I. Adj. Care emite, transmite sau recepționează sunete, care aparține acusticii (II 1), privitor la acustică. ◊ Nervi acustici = a opta pereche de nervi cranieni. Tub acustic = tub lung care servește la transmiterea vocii pe nave, în puțuri miniere etc. Cornet acustic = dispozitiv cu ajutorul căruia se recepționează sunete și se înlesnește perceperea lor. II. S. f. 1. Parte a fizicii care se ocupă cu studiul producerii, propagării și recepționării sunetelor. ◊ Acustică arhitecturală = ramură a acusticii care studiază fenomenele legate de propagarea undelor acustice în încăperi. 2. Calitatea de a înlesni o (bună) audiție. – Din fr. acoustique.

DOOM

acústic adj. m., pl. acústici; f. acústică, pl. acústice

acusticele
ACÚSTIC, -Ă, acustici, -ce, adj., s. f. I. Adj. Care emite, transmite sau recepționează sunete, care aparține acusticii (II 1), privitor la acustică. ◊ Nervi acustici = a opta pereche de nervi cranieni. Tub acustic = tub lung care servește la transmiterea vocii pe nave, în puțuri miniere etc. Cornet acustic = dispozitiv cu ajutorul căruia se recepționează sunete și se înlesnește perceperea lor. II. S. f. 1. Parte a fizicii care se ocupă cu studiul producerii, propagării și recepționării sunetelor. ◊ Acustică arhitecturală = ramură a acusticii care studiază fenomenele legate de propagarea undelor acustice în încăperi. 2. Calitatea de a înlesni o (bună) audiție. – Din fr. acoustique.

DOOM

acústic adj. m., pl. acústici; f. acústică, pl. acústice

acusticelor
ACÚSTIC, -Ă, acustici, -ce, adj., s. f. I. Adj. Care emite, transmite sau recepționează sunete, care aparține acusticii (II 1), privitor la acustică. ◊ Nervi acustici = a opta pereche de nervi cranieni. Tub acustic = tub lung care servește la transmiterea vocii pe nave, în puțuri miniere etc. Cornet acustic = dispozitiv cu ajutorul căruia se recepționează sunete și se înlesnește perceperea lor. II. S. f. 1. Parte a fizicii care se ocupă cu studiul producerii, propagării și recepționării sunetelor. ◊ Acustică arhitecturală = ramură a acusticii care studiază fenomenele legate de propagarea undelor acustice în încăperi. 2. Calitatea de a înlesni o (bună) audiție. – Din fr. acoustique.

DOOM

acústic adj. m., pl. acústici; f. acústică, pl. acústice

acustici
ACÚSTIC, -Ă, acustici, -ce, adj., s. f. I. Adj. Care emite, transmite sau recepționează sunete, care aparține acusticii (II 1), privitor la acustică. ◊ Nervi acustici = a opta pereche de nervi cranieni. Tub acustic = tub lung care servește la transmiterea vocii pe nave, în puțuri miniere etc. Cornet acustic = dispozitiv cu ajutorul căruia se recepționează sunete și se înlesnește perceperea lor. II. S. f. 1. Parte a fizicii care se ocupă cu studiul producerii, propagării și recepționării sunetelor. ◊ Acustică arhitecturală = ramură a acusticii care studiază fenomenele legate de propagarea undelor acustice în încăperi. 2. Calitatea de a înlesni o (bună) audiție. – Din fr. acoustique.

DOOM

acústic adj. m., pl. acústici; f. acústică, pl. acústice

acustici
ACÚSTIC, -Ă, acustici, -ce, adj., s. f. I. Adj. Care emite, transmite sau recepționează sunete, care aparține acusticii (II 1), privitor la acustică. ◊ Nervi acustici = a opta pereche de nervi cranieni. Tub acustic = tub lung care servește la transmiterea vocii pe nave, în puțuri miniere etc. Cornet acustic = dispozitiv cu ajutorul căruia se recepționează sunete și se înlesnește perceperea lor. II. S. f. 1. Parte a fizicii care se ocupă cu studiul producerii, propagării și recepționării sunetelor. ◊ Acustică arhitecturală = ramură a acusticii care studiază fenomenele legate de propagarea undelor acustice în încăperi. 2. Calitatea de a înlesni o (bună) audiție. – Din fr. acoustique.

DOOM

acústică s. f., g.-d. art. acústicii

acustician
ACUSTICIÁN, -Ă, acusticieni, -e, s. m. și f. Specialist în acustică (II). [Pr.: -ci-an] – Din fr. acousticien.

DOOM

acusticiánă (-ci-a) s. f., g.-d. art. acusticiénei (-ci-e-); pl. acusticiéne

acusticiana
ACUSTICIÁN, -Ă, acusticieni, -e, s. m. și f. Specialist în acustică (II). [Pr.: -ci-an] – Din fr. acousticien.

DOOM

acusticiánă (-ci-a) s. f., g.-d. art. acusticiénei (-ci-e-); pl. acusticiéne

acusticianul
ACUSTICIÁN, -Ă, acusticieni, -e, s. m. și f. Specialist în acustică (II). [Pr.: -ci-an] – Din fr. acousticien.

DOOM

acusticiánă (-ci-a) s. f., g.-d. art. acusticiénei (-ci-e-); pl. acusticiéne

acusticianului
ACUSTICIÁN, -Ă, acusticieni, -e, s. m. și f. Specialist în acustică (II). [Pr.: -ci-an] – Din fr. acousticien.

DOOM

acusticiánă (-ci-a) s. f., g.-d. art. acusticiénei (-ci-e-); pl. acusticiéne

acusticiene
ACUSTICIÁN, -Ă, acusticieni, -e, s. m. și f. Specialist în acustică (II). [Pr.: -ci-an] – Din fr. acousticien.

DOOM

acusticiánă (-ci-a) s. f., g.-d. art. acusticiénei (-ci-e-); pl. acusticiéne

acusticienei
ACUSTICIÁN, -Ă, acusticieni, -e, s. m. și f. Specialist în acustică (II). [Pr.: -ci-an] – Din fr. acousticien.

DOOM

acusticiánă (-ci-a) s. f., g.-d. art. acusticiénei (-ci-e-); pl. acusticiéne

acusticienele
ACUSTICIÁN, -Ă, acusticieni, -e, s. m. și f. Specialist în acustică (II). [Pr.: -ci-an] – Din fr. acousticien.

DOOM

acusticiánă (-ci-a) s. f., g.-d. art. acusticiénei (-ci-e-); pl. acusticiéne

acusticienelor
ACUSTICIÁN, -Ă, acusticieni, -e, s. m. și f. Specialist în acustică (II). [Pr.: -ci-an] – Din fr. acousticien.

DOOM

acusticiánă (-ci-a) s. f., g.-d. art. acusticiénei (-ci-e-); pl. acusticiéne

acusticieni
ACUSTICIÁN, -Ă, acusticieni, -e, s. m. și f. Specialist în acustică (II). [Pr.: -ci-an] – Din fr. acousticien.

DOOM

acusticiánă (-ci-a) s. f., g.-d. art. acusticiénei (-ci-e-); pl. acusticiéne

acusticienii
ACUSTICIÁN, -Ă, acusticieni, -e, s. m. și f. Specialist în acustică (II). [Pr.: -ci-an] – Din fr. acousticien.

DOOM

acusticiánă (-ci-a) s. f., g.-d. art. acusticiénei (-ci-e-); pl. acusticiéne

acusticienilor
ACUSTICIÁN, -Ă, acusticieni, -e, s. m. și f. Specialist în acustică (II). [Pr.: -ci-an] – Din fr. acousticien.

DOOM

acusticiánă (-ci-a) s. f., g.-d. art. acusticiénei (-ci-e-); pl. acusticiéne

acusticii
ACÚSTIC, -Ă, acustici, -ce, adj., s. f. I. Adj. Care emite, transmite sau recepționează sunete, care aparține acusticii (II 1), privitor la acustică. ◊ Nervi acustici = a opta pereche de nervi cranieni. Tub acustic = tub lung care servește la transmiterea vocii pe nave, în puțuri miniere etc. Cornet acustic = dispozitiv cu ajutorul căruia se recepționează sunete și se înlesnește perceperea lor. II. S. f. 1. Parte a fizicii care se ocupă cu studiul producerii, propagării și recepționării sunetelor. ◊ Acustică arhitecturală = ramură a acusticii care studiază fenomenele legate de propagarea undelor acustice în încăperi. 2. Calitatea de a înlesni o (bună) audiție. – Din fr. acoustique.

DOOM

acústic adj. m., pl. acústici; f. acústică, pl. acústice

acusticii
ACÚSTIC, -Ă, acustici, -ce, adj., s. f. I. Adj. Care emite, transmite sau recepționează sunete, care aparține acusticii (II 1), privitor la acustică. ◊ Nervi acustici = a opta pereche de nervi cranieni. Tub acustic = tub lung care servește la transmiterea vocii pe nave, în puțuri miniere etc. Cornet acustic = dispozitiv cu ajutorul căruia se recepționează sunete și se înlesnește perceperea lor. II. S. f. 1. Parte a fizicii care se ocupă cu studiul producerii, propagării și recepționării sunetelor. ◊ Acustică arhitecturală = ramură a acusticii care studiază fenomenele legate de propagarea undelor acustice în încăperi. 2. Calitatea de a înlesni o (bună) audiție. – Din fr. acoustique.

DOOM

acústică s. f., g.-d. art. acústicii

acusticilor
ACÚSTIC, -Ă, acustici, -ce, adj., s. f. I. Adj. Care emite, transmite sau recepționează sunete, care aparține acusticii (II 1), privitor la acustică. ◊ Nervi acustici = a opta pereche de nervi cranieni. Tub acustic = tub lung care servește la transmiterea vocii pe nave, în puțuri miniere etc. Cornet acustic = dispozitiv cu ajutorul căruia se recepționează sunete și se înlesnește perceperea lor. II. S. f. 1. Parte a fizicii care se ocupă cu studiul producerii, propagării și recepționării sunetelor. ◊ Acustică arhitecturală = ramură a acusticii care studiază fenomenele legate de propagarea undelor acustice în încăperi. 2. Calitatea de a înlesni o (bună) audiție. – Din fr. acoustique.

DOOM

acústic adj. m., pl. acústici; f. acústică, pl. acústice

acusticul
ACÚSTIC, -Ă, acustici, -ce, adj., s. f. I. Adj. Care emite, transmite sau recepționează sunete, care aparține acusticii (II 1), privitor la acustică. ◊ Nervi acustici = a opta pereche de nervi cranieni. Tub acustic = tub lung care servește la transmiterea vocii pe nave, în puțuri miniere etc. Cornet acustic = dispozitiv cu ajutorul căruia se recepționează sunete și se înlesnește perceperea lor. II. S. f. 1. Parte a fizicii care se ocupă cu studiul producerii, propagării și recepționării sunetelor. ◊ Acustică arhitecturală = ramură a acusticii care studiază fenomenele legate de propagarea undelor acustice în încăperi. 2. Calitatea de a înlesni o (bună) audiție. – Din fr. acoustique.

DOOM

acústic adj. m., pl. acústici; f. acústică, pl. acústice

acusticului
ACÚSTIC, -Ă, acustici, -ce, adj., s. f. I. Adj. Care emite, transmite sau recepționează sunete, care aparține acusticii (II 1), privitor la acustică. ◊ Nervi acustici = a opta pereche de nervi cranieni. Tub acustic = tub lung care servește la transmiterea vocii pe nave, în puțuri miniere etc. Cornet acustic = dispozitiv cu ajutorul căruia se recepționează sunete și se înlesnește perceperea lor. II. S. f. 1. Parte a fizicii care se ocupă cu studiul producerii, propagării și recepționării sunetelor. ◊ Acustică arhitecturală = ramură a acusticii care studiază fenomenele legate de propagarea undelor acustice în încăperi. 2. Calitatea de a înlesni o (bună) audiție. – Din fr. acoustique.

DOOM

acústic adj. m., pl. acústici; f. acústică, pl. acústice

acustomat
ACUSTOMÁT, acustomate, s. n. Dispozitiv adaptor electronic la un magnetofon pentru pornirea și oprirea automată a aparatului, care asigură înregistrarea numai atunci când se vorbește. – Din germ. Akustomat.

acustomate
ACUSTOMÁT, acustomate, s. n. Dispozitiv adaptor electronic la un magnetofon pentru pornirea și oprirea automată a aparatului, care asigură înregistrarea numai atunci când se vorbește. – Din germ. Akustomat.

acustomatele
ACUSTOMÁT, acustomate, s. n. Dispozitiv adaptor electronic la un magnetofon pentru pornirea și oprirea automată a aparatului, care asigură înregistrarea numai atunci când se vorbește. – Din germ. Akustomat.

acustomatelor
ACUSTOMÁT, acustomate, s. n. Dispozitiv adaptor electronic la un magnetofon pentru pornirea și oprirea automată a aparatului, care asigură înregistrarea numai atunci când se vorbește. – Din germ. Akustomat.

acustomatul
ACUSTOMÁT, acustomate, s. n. Dispozitiv adaptor electronic la un magnetofon pentru pornirea și oprirea automată a aparatului, care asigură înregistrarea numai atunci când se vorbește. – Din germ. Akustomat.

acustomatului
ACUSTOMÁT, acustomate, s. n. Dispozitiv adaptor electronic la un magnetofon pentru pornirea și oprirea automată a aparatului, care asigură înregistrarea numai atunci când se vorbește. – Din germ. Akustomat.

acut
ACÚT, -Ă, acuți, -te, adj. 1. Ascuțit, pătrunzător. ♦ (Despre dureri; adesea fig.) Intens, violent. 2. (Despre boli) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascuțit², subțire. – Din lat. acutus, it. acuto.

DOOM

acút adj. m., pl. acúți; f. acútă, pl. acúte

acuta
ACÚT, -Ă, acuți, -te, adj. 1. Ascuțit, pătrunzător. ♦ (Despre dureri; adesea fig.) Intens, violent. 2. (Despre boli) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascuțit², subțire. – Din lat. acutus, it. acuto.

DOOM

acút adj. m., pl. acúți; f. acútă, pl. acúte

acute
ACÚT, -Ă, acuți, -te, adj. 1. Ascuțit, pătrunzător. ♦ (Despre dureri; adesea fig.) Intens, violent. 2. (Despre boli) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascuțit², subțire. – Din lat. acutus, it. acuto.

DOOM

acút adj. m., pl. acúți; f. acútă, pl. acúte

acutei
ACÚT, -Ă, acuți, -te, adj. 1. Ascuțit, pătrunzător. ♦ (Despre dureri; adesea fig.) Intens, violent. 2. (Despre boli) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascuțit², subțire. – Din lat. acutus, it. acuto.

DOOM

acút adj. m., pl. acúți; f. acútă, pl. acúte

acutele
ACÚT, -Ă, acuți, -te, adj. 1. Ascuțit, pătrunzător. ♦ (Despre dureri; adesea fig.) Intens, violent. 2. (Despre boli) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascuțit², subțire. – Din lat. acutus, it. acuto.

DOOM

acút adj. m., pl. acúți; f. acútă, pl. acúte

acutelor
ACÚT, -Ă, acuți, -te, adj. 1. Ascuțit, pătrunzător. ♦ (Despre dureri; adesea fig.) Intens, violent. 2. (Despre boli) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascuțit², subțire. – Din lat. acutus, it. acuto.

DOOM

acút adj. m., pl. acúți; f. acútă, pl. acúte

acutiza
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizai
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizam
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizare
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizară
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizarăm
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizarăți
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizase
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizasem
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizaseră
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizaserăm
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizaserăți
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizaseși
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizaseți
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizat
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizau
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizași
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizați
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizează
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizez
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizeze
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizezi
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizând
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutizînd
ACUTIZÁ, pers. 3 acutizează, vb. I. Refl. (Adesea fig.) A deveni acut. – Din it. acutizzare.

DOOM

acutizá (a-) vb., ind. prez. 3 acutizeáză

acutul
ACÚT, -Ă, acuți, -te, adj. 1. Ascuțit, pătrunzător. ♦ (Despre dureri; adesea fig.) Intens, violent. 2. (Despre boli) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascuțit², subțire. – Din lat. acutus, it. acuto.

DOOM

acút adj. m., pl. acúți; f. acútă, pl. acúte

acutului
ACÚT, -Ă, acuți, -te, adj. 1. Ascuțit, pătrunzător. ♦ (Despre dureri; adesea fig.) Intens, violent. 2. (Despre boli) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascuțit², subțire. – Din lat. acutus, it. acuto.

DOOM

acút adj. m., pl. acúți; f. acútă, pl. acúte

acuz
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuza
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuza
ACÚZĂ, acuze, s. f. Acuzare. – Din acuza (derivat regresiv).

DOOM

acúză s. f., g.-d. art. acúzei; pl. acúze

acuzabil
ACUZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acuzat. [Cf. it. accusare].

acuzabila
ACUZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acuzat. [Cf. it. accusare].

acuzabile
ACUZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acuzat. [Cf. it. accusare].

acuzabilei
ACUZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acuzat. [Cf. it. accusare].

acuzabilele
ACUZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acuzat. [Cf. it. accusare].

acuzabilelor
ACUZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acuzat. [Cf. it. accusare].

acuzabili
ACUZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acuzat. [Cf. it. accusare].

acuzabilii
ACUZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acuzat. [Cf. it. accusare].

acuzabililor
ACUZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acuzat. [Cf. it. accusare].

acuzabilul
ACUZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acuzat. [Cf. it. accusare].

acuzabilului
ACUZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acuzat. [Cf. it. accusare].

acuzai
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzam
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzare
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzare
ACUZÁRE, acuzări, s. f. Acțiunea de a acuza și rezultatul ei; învinuire, învinovățire, acuzație, acuză. ♦ (Concr.) Parte care acuză la un proces. – V. acuza.

DOOM

acuzáre s. f., g.-d. art. acuzắrii

acuzarea
ACUZÁRE, acuzări, s. f. Acțiunea de a acuza și rezultatul ei; învinuire, învinovățire, acuzație, acuză. ♦ (Concr.) Parte care acuză la un proces. – V. acuza.

DOOM

acuzáre s. f., g.-d. art. acuzắrii

acuzară
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzarăm
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzarăți
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzase
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzasem
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzaseră
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzaserăm
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzaserăți
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzaseși
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzaseți
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzat
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzat
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzat
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzata
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzata
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzate
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzate
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzatei
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzatei
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzatele
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzatele
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzatelor
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzatelor
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzativ
ACUZATÍV s. n. Caz gramatical care are ca funcțiune specifică exprimarea complementului direct și a unor atribute. ◊ Acuzativ cu infinitiv = construcție sintactică specifică anumitor limbi, echivalentă cu o propoziție completivă directă, în care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.

DOOM

acuzatív s. n., pl. acuzatíve

acuzative
ACUZATÍV s. n. Caz gramatical care are ca funcțiune specifică exprimarea complementului direct și a unor atribute. ◊ Acuzativ cu infinitiv = construcție sintactică specifică anumitor limbi, echivalentă cu o propoziție completivă directă, în care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.

DOOM

acuzatív s. n., pl. acuzatíve

acuzativele
ACUZATÍV s. n. Caz gramatical care are ca funcțiune specifică exprimarea complementului direct și a unor atribute. ◊ Acuzativ cu infinitiv = construcție sintactică specifică anumitor limbi, echivalentă cu o propoziție completivă directă, în care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.

DOOM

acuzatív s. n., pl. acuzatíve

acuzativelor
ACUZATÍV s. n. Caz gramatical care are ca funcțiune specifică exprimarea complementului direct și a unor atribute. ◊ Acuzativ cu infinitiv = construcție sintactică specifică anumitor limbi, echivalentă cu o propoziție completivă directă, în care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.

DOOM

acuzatív s. n., pl. acuzatíve

acuzativul
ACUZATÍV s. n. Caz gramatical care are ca funcțiune specifică exprimarea complementului direct și a unor atribute. ◊ Acuzativ cu infinitiv = construcție sintactică specifică anumitor limbi, echivalentă cu o propoziție completivă directă, în care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.

DOOM

acuzatív s. n., pl. acuzatíve

acuzativului
ACUZATÍV s. n. Caz gramatical care are ca funcțiune specifică exprimarea complementului direct și a unor atribute. ◊ Acuzativ cu infinitiv = construcție sintactică specifică anumitor limbi, echivalentă cu o propoziție completivă directă, în care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.

DOOM

acuzatív s. n., pl. acuzatíve

acuzatoare
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatoare
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatoarea
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatoarea
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatoarei
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatoarei
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatoarele
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatoarele
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatoarelor
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatoarelor
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzator
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzator
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatori
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatori
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatorii
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatorii
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatorilor
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatorilor
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatorul
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatorul
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatorului
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatorului
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

DOOM

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatul
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzatul
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzatului
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzatului
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzau
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzași
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzați
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzați
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzați
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzația
ACUZÁȚIE, acuzații, s. f. Acuzare, învinuire, învinovățire. – Din fr. accusation, lat. accusatio.

DOOM

acuzáție (-ți-e) s. f., art. acuzáția (-ți-a), g.-d. art. acuzáției; pl. acuzáții, art. acuzáțiile (-ți-i-)

acuzație
ACUZÁȚIE, acuzații, s. f. Acuzare, învinuire, învinovățire. – Din fr. accusation, lat. accusatio.

DOOM

acuzáție (-ți-e) s. f., art. acuzáția (-ți-a), g.-d. art. acuzáției; pl. acuzáții, art. acuzáțiile (-ți-i-)

acuzației
ACUZÁȚIE, acuzații, s. f. Acuzare, învinuire, învinovățire. – Din fr. accusation, lat. accusatio.

DOOM

acuzáție (-ți-e) s. f., art. acuzáția (-ți-a), g.-d. art. acuzáției; pl. acuzáții, art. acuzáțiile (-ți-i-)

acuzații
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzații
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzații
ACUZÁȚIE, acuzații, s. f. Acuzare, învinuire, învinovățire. – Din fr. accusation, lat. accusatio.

DOOM

acuzáție (-ți-e) s. f., art. acuzáția (-ți-a), g.-d. art. acuzáției; pl. acuzáții, art. acuzáțiile (-ți-i-)

acuzațiile
ACUZÁȚIE, acuzații, s. f. Acuzare, învinuire, învinovățire. – Din fr. accusation, lat. accusatio.

DOOM

acuzáție (-ți-e) s. f., art. acuzáția (-ți-a), g.-d. art. acuzáției; pl. acuzáții, art. acuzáțiile (-ți-i-)

acuzațiilor
ACUZÁȚIE, acuzații, s. f. Acuzare, învinuire, învinovățire. – Din fr. accusation, lat. accusatio.

DOOM

acuzáție (-ți-e) s. f., art. acuzáția (-ți-a), g.-d. art. acuzáției; pl. acuzáții, art. acuzáțiile (-ți-i-)

acuzaților
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzaților
ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

DOOM

acuzátă s. f., g.-d. art. acuzátei; pl. acuzáte

acuzațiune
ACUZAȚIÚNE s.f. v. acuzație.

acuze
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuze
ACÚZĂ, acuze, s. f. Acuzare. – Din acuza (derivat regresiv).

DOOM

acúză s. f., g.-d. art. acúzei; pl. acúze

acuzei
ACÚZĂ, acuze, s. f. Acuzare. – Din acuza (derivat regresiv).

DOOM

acúză s. f., g.-d. art. acúzei; pl. acúze

acuzele
ACÚZĂ, acuze, s. f. Acuzare. – Din acuza (derivat regresiv).

DOOM

acúză s. f., g.-d. art. acúzei; pl. acúze

acuzelor
ACÚZĂ, acuze, s. f. Acuzare. – Din acuza (derivat regresiv).

DOOM

acúză s. f., g.-d. art. acúzei; pl. acúze

acuzi
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzând
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzînd
ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

DOOM

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

acuzări
ACUZÁRE, acuzări, s. f. Acțiunea de a acuza și rezultatul ei; învinuire, învinovățire, acuzație, acuză. ♦ (Concr.) Parte care acuză la un proces. – V. acuza.

DOOM

acuzáre s. f., g.-d. art. acuzắrii

acuzării
ACUZÁRE, acuzări, s. f. Acțiunea de a acuza și rezultatul ei; învinuire, învinovățire, acuzație, acuză. ♦ (Concr.) Parte care acuză la un proces. – V. acuza.

DOOM

acuzáre s. f., g.-d. art. acuzắrii

acuzările
ACUZÁRE, acuzări, s. f. Acțiunea de a acuza și rezultatul ei; învinuire, învinovățire, acuzație, acuză. ♦ (Concr.) Parte care acuză la un proces. – V. acuza.

DOOM

acuzáre s. f., g.-d. art. acuzắrii

acuzărilor
ACUZÁRE, acuzări, s. f. Acțiunea de a acuza și rezultatul ei; învinuire, învinovățire, acuzație, acuză. ♦ (Concr.) Parte care acuză la un proces. – V. acuza.

DOOM

acuzáre s. f., g.-d. art. acuzắrii

acușa
ACUȘÁ vb. I. tr. (franțuzism) A naște [p.i. 3, 6 -șează, 4 -șăm. / < fr. accoucher].

acușa
ACÚȘI adv. (Pop.) Îndată, imediat. ◊ Expr. Acuși... acuși... = când... când... ♦ (Rar) Înainte cu... [Var: acúșa adv.] – Acu + și.

DOOM

acúși/acúșa (pop.) adv.

acușare
ACUȘÁ vb. I. tr. (franțuzism) A naște [p.i. 3, 6 -șează, 4 -șăm. / < fr. accoucher].

acușat
ACUȘÁ vb. I. tr. (franțuzism) A naște [p.i. 3, 6 -șează, 4 -șăm. / < fr. accoucher].

acuși
ACÚȘI adv. (Pop.) Îndată, imediat. ◊ Expr. Acuși... acuși... = când... când... ♦ (Rar) Înainte cu... [Var: acúșa adv.] – Acu + și.

DOOM

acúși/acúșa (pop.) adv.

acușica
ACUȘÍCA adv. (Pop.) Acuși. – Acuși + suf. -ica.

DOOM

acușíca (pop.) adv.

acușoare
ACUȘÓR, acușoare, s. n. Diminutiv al lui ac. – Ac + suf. -ușor.

DOOM

acușór s. n., pl. acușoáre

acușoarele
ACUȘÓR, acușoare, s. n. Diminutiv al lui ac. – Ac + suf. -ușor.

DOOM

acușór s. n., pl. acușoáre

acușoarelor
ACUȘÓR, acușoare, s. n. Diminutiv al lui ac. – Ac + suf. -ușor.

DOOM

acușór s. n., pl. acușoáre

acușor
ACUȘÓR, acușoare, s. n. Diminutiv al lui ac. – Ac + suf. -ușor.

DOOM

acușór s. n., pl. acușoáre

acușorul
ACUȘÓR, acușoare, s. n. Diminutiv al lui ac. – Ac + suf. -ușor.

DOOM

acușór s. n., pl. acușoáre

acușorului
ACUȘÓR, acușoare, s. n. Diminutiv al lui ac. – Ac + suf. -ușor.

DOOM

acușór s. n., pl. acușoáre

acuți
ACÚT, -Ă, acuți, -te, adj. 1. Ascuțit, pătrunzător. ♦ (Despre dureri; adesea fig.) Intens, violent. 2. (Despre boli) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascuțit², subțire. – Din lat. acutus, it. acuto.

DOOM

acút adj. m., pl. acúți; f. acútă, pl. acúte

acuții
ACÚT, -Ă, acuți, -te, adj. 1. Ascuțit, pătrunzător. ♦ (Despre dureri; adesea fig.) Intens, violent. 2. (Despre boli) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascuțit², subțire. – Din lat. acutus, it. acuto.

DOOM

acút adj. m., pl. acúți; f. acútă, pl. acúte

acuților
ACÚT, -Ă, acuți, -te, adj. 1. Ascuțit, pătrunzător. ♦ (Despre dureri; adesea fig.) Intens, violent. 2. (Despre boli) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascuțit², subțire. – Din lat. acutus, it. acuto.

DOOM

acút adj. m., pl. acúți; f. acútă, pl. acúte

acva
ACVA- v. acvi-.

acvacultura
ACVACULTÚRĂ s. f. Maricultură. – Din fr. aquaculture.

acvaculturi
ACVACULTÚRĂ s. f. Maricultură. – Din fr. aquaculture.

acvaculturii
ACVACULTÚRĂ s. f. Maricultură. – Din fr. aquaculture.

acvadag
ACVADÁG s. n. Soluție de grafit coloidal folosită ca strat conductor pe suprafața interioară a părții tronconice a tuburilor catodice. – Din germ. Acvadag.

acvadagul
ACVADÁG s. n. Soluție de grafit coloidal folosită ca strat conductor pe suprafața interioară a părții tronconice a tuburilor catodice. – Din germ. Acvadag.

acvadagului
ACVADÁG s. n. Soluție de grafit coloidal folosită ca strat conductor pe suprafața interioară a părții tronconice a tuburilor catodice. – Din germ. Acvadag.

acvaforte
ACVAFÓRTE, (2) acvaforte, s. f. 1. Procedeu de gravură care constă în corodarea unei plăci de cupru (pe care în prealabil s-a trasat un desen) cu ajutorul acidului azotic. 2. (Concr.) Gravură obținută prin acvaforte (1). – Din it. acquaforte.

DOOM

acvafórte s. f., (gravuri) pl. acvafórte

acvafortea
ACVAFÓRTE, (2) acvaforte, s. f. 1. Procedeu de gravură care constă în corodarea unei plăci de cupru (pe care în prealabil s-a trasat un desen) cu ajutorul acidului azotic. 2. (Concr.) Gravură obținută prin acvaforte (1). – Din it. acquaforte.

DOOM

acvafórte s. f., (gravuri) pl. acvafórte

acvafortei
ACVAFÓRTE, (2) acvaforte, s. f. 1. Procedeu de gravură care constă în corodarea unei plăci de cupru (pe care în prealabil s-a trasat un desen) cu ajutorul acidului azotic. 2. (Concr.) Gravură obținută prin acvaforte (1). – Din it. acquaforte.

DOOM

acvafórte s. f., (gravuri) pl. acvafórte

acvafortele
ACVAFÓRTE, (2) acvaforte, s. f. 1. Procedeu de gravură care constă în corodarea unei plăci de cupru (pe care în prealabil s-a trasat un desen) cu ajutorul acidului azotic. 2. (Concr.) Gravură obținută prin acvaforte (1). – Din it. acquaforte.

DOOM

acvafórte s. f., (gravuri) pl. acvafórte

acvafortelor
ACVAFÓRTE, (2) acvaforte, s. f. 1. Procedeu de gravură care constă în corodarea unei plăci de cupru (pe care în prealabil s-a trasat un desen) cu ajutorul acidului azotic. 2. (Concr.) Gravură obținută prin acvaforte (1). – Din it. acquaforte.

DOOM

acvafórte s. f., (gravuri) pl. acvafórte

acvafortelui
ACVAFÓRTE, (2) acvaforte, s. f. 1. Procedeu de gravură care constă în corodarea unei plăci de cupru (pe care în prealabil s-a trasat un desen) cu ajutorul acidului azotic. 2. (Concr.) Gravură obținută prin acvaforte (1). – Din it. acquaforte.

DOOM

acvafórte s. f., (gravuri) pl. acvafórte

acvafortist
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortist
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortista
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortista
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortiste
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortiste
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortistei
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortistei
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortistele
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortistele
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortistelor
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortistelor
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortistul
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortistul
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortistului
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortistului
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortiști
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortiști
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortiștii
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortiștii
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortiștilor
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvafortiștilor
ACVAFORTÍST, -Ă, acvafortiști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

DOOM

acvafortístă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortístei; pl. acvafortíste

acvamarin
ACVAMARÍN s. n. Varietate limpede de beril de culoare albastru-deschis sau verzuie, folosită ca piatră prețioasă. – Din it. acquamarina.

DOOM

acvamarín s. n.

acvanaut
ACVANAÚT, -Ă, acvanauți, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scufundări făcute cu scopul de a cerceta mediul marin. [Pr.: -na-ut] – Din fr. aquanaute.

DOOM

acvanaút s. m., pl. acvanaúți

acvanauta
ACVANAÚT, -Ă, acvanauți, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scufundări făcute cu scopul de a cerceta mediul marin. [Pr.: -na-ut] – Din fr. aquanaute.

DOOM

acvanaút s. m., pl. acvanaúți

acvanaute
ACVANAÚT, -Ă, acvanauți, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scufundări făcute cu scopul de a cerceta mediul marin. [Pr.: -na-ut] – Din fr. aquanaute.

DOOM

acvanaút s. m., pl. acvanaúți

acvanautei
ACVANAÚT, -Ă, acvanauți, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scufundări făcute cu scopul de a cerceta mediul marin. [Pr.: -na-ut] – Din fr. aquanaute.

DOOM

acvanaút s. m., pl. acvanaúți

acvanautele
ACVANAÚT, -Ă, acvanauți, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scufundări făcute cu scopul de a cerceta mediul marin. [Pr.: -na-ut] – Din fr. aquanaute.

DOOM

acvanaút s. m., pl. acvanaúți

acvanautelor
ACVANAÚT, -Ă, acvanauți, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scufundări făcute cu scopul de a cerceta mediul marin. [Pr.: -na-ut] – Din fr. aquanaute.

DOOM

acvanaút s. m., pl. acvanaúți

acvanautic
ACVANAÚTIC, -Ă, acvanautici, -ce, adj. De acvanaut. [Pr.: -na-u-] – Din fr. aquanautique.

acvanautica
ACVANAÚTIC, -Ă, acvanautici, -ce, adj. De acvanaut. [Pr.: -na-u-] – Din fr. aquanautique.

acvanautice
ACVANAÚTIC, -Ă, acvanautici, -ce, adj. De acvanaut. [Pr.: -na-u-] – Din fr. aquanautique.

acvanauticei
ACVANAÚTIC, -Ă, acvanautici, -ce, adj. De acvanaut. [Pr.: -na-u-] – Din fr. aquanautique.

acvanauticele
ACVANAÚTIC, -Ă, acvanautici, -ce, adj. De acvanaut. [Pr.: -na-u-] – Din fr. aquanautique.

acvanauticelor
ACVANAÚTIC, -Ă, acvanautici, -ce, adj. De acvanaut. [Pr.: -na-u-] – Din fr. aquanautique.

acvanautici
ACVANAÚTIC, -Ă, acvanautici, -ce, adj. De acvanaut. [Pr.: -na-u-] – Din fr. aquanautique.

acvanauticii
ACVANAÚTIC, -Ă, acvanautici, -ce, adj. De acvanaut. [Pr.: -na-u-] – Din fr. aquanautique.

acvanauticilor
ACVANAÚTIC, -Ă, acvanautici, -ce, adj. De acvanaut. [Pr.: -na-u-] – Din fr. aquanautique.

acvanauticul
ACVANAÚTIC, -Ă, acvanautici, -ce, adj. De acvanaut. [Pr.: -na-u-] – Din fr. aquanautique.

acvanauticului
ACVANAÚTIC, -Ă, acvanautici, -ce, adj. De acvanaut. [Pr.: -na-u-] – Din fr. aquanautique.

acvanautul
ACVANAÚT, -Ă, acvanauți, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scufundări făcute cu scopul de a cerceta mediul marin. [Pr.: -na-ut] – Din fr. aquanaute.

DOOM

acvanaút s. m., pl. acvanaúți

acvanautului
ACVANAÚT, -Ă, acvanauți, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scufundări făcute cu scopul de a cerceta mediul marin. [Pr.: -na-ut] – Din fr. aquanaute.

DOOM

acvanaút s. m., pl. acvanaúți

acvanauți
ACVANAÚT, -Ă, acvanauți, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scufundări făcute cu scopul de a cerceta mediul marin. [Pr.: -na-ut] – Din fr. aquanaute.

DOOM

acvanaút s. m., pl. acvanaúți

acvanauții
ACVANAÚT, -Ă, acvanauți, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scufundări făcute cu scopul de a cerceta mediul marin. [Pr.: -na-ut] – Din fr. aquanaute.

DOOM

acvanaút s. m., pl. acvanaúți

acvanauților
ACVANAÚT, -Ă, acvanauți, -te, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scufundări făcute cu scopul de a cerceta mediul marin. [Pr.: -na-ut] – Din fr. aquanaute.

DOOM

acvanaút s. m., pl. acvanaúți

acvaplan
ACVAPLÁN s. n. Planșă de lemn, remorcată de o ambarcație cu motor, căreia sportivul, ținându-se de o coardă fixată dinaintea planșei, îi imprimă diferite moduri de alunecare pe apă. – Din fr. acquaplane.

DOOM

acvaplán (-va-plan) s. n.

acvaplanare
ACVAPLANÁRE s. f. Derapaj al unui automobil care se deplasează cu viteză mare, provocat de existența unei pelicule de apă între șosea și pneuri. – Cf. fr. acquaplanage.

DOOM

acvaplánare (-va-pla-) s. f., g.-d. art. acvaplanắrii

acvaplanarea
ACVAPLANÁRE s. f. Derapaj al unui automobil care se deplasează cu viteză mare, provocat de existența unei pelicule de apă între șosea și pneuri. – Cf. fr. acquaplanage.

DOOM

acvaplánare (-va-pla-) s. f., g.-d. art. acvaplanắrii

acvaplane
ACVAPLÁN s. n. Planșă de lemn, remorcată de o ambarcație cu motor, căreia sportivul, ținându-se de o coardă fixată dinaintea planșei, îi imprimă diferite moduri de alunecare pe apă. – Din fr. acquaplane.

DOOM

acvaplán (-va-plan) s. n.

acvaplanele
ACVAPLÁN s. n. Planșă de lemn, remorcată de o ambarcație cu motor, căreia sportivul, ținându-se de o coardă fixată dinaintea planșei, îi imprimă diferite moduri de alunecare pe apă. – Din fr. acquaplane.

DOOM

acvaplán (-va-plan) s. n.

acvaplanelor
ACVAPLÁN s. n. Planșă de lemn, remorcată de o ambarcație cu motor, căreia sportivul, ținându-se de o coardă fixată dinaintea planșei, îi imprimă diferite moduri de alunecare pe apă. – Din fr. acquaplane.

DOOM

acvaplán (-va-plan) s. n.

acvaplanul
ACVAPLÁN s. n. Planșă de lemn, remorcată de o ambarcație cu motor, căreia sportivul, ținându-se de o coardă fixată dinaintea planșei, îi imprimă diferite moduri de alunecare pe apă. – Din fr. acquaplane.

DOOM

acvaplán (-va-plan) s. n.

acvaplanului
ACVAPLÁN s. n. Planșă de lemn, remorcată de o ambarcație cu motor, căreia sportivul, ținându-se de o coardă fixată dinaintea planșei, îi imprimă diferite moduri de alunecare pe apă. – Din fr. acquaplane.

DOOM

acvaplán (-va-plan) s. n.

acvaplanări
ACVAPLANÁRE s. f. Derapaj al unui automobil care se deplasează cu viteză mare, provocat de existența unei pelicule de apă între șosea și pneuri. – Cf. fr. acquaplanage.

DOOM

acvaplánare (-va-pla-) s. f., g.-d. art. acvaplanắrii

acvaplanării
ACVAPLANÁRE s. f. Derapaj al unui automobil care se deplasează cu viteză mare, provocat de existența unei pelicule de apă între șosea și pneuri. – Cf. fr. acquaplanage.

DOOM

acvaplánare (-va-pla-) s. f., g.-d. art. acvaplanắrii

acvaplanările
ACVAPLANÁRE s. f. Derapaj al unui automobil care se deplasează cu viteză mare, provocat de existența unei pelicule de apă între șosea și pneuri. – Cf. fr. acquaplanage.

DOOM

acvaplánare (-va-pla-) s. f., g.-d. art. acvaplanắrii

acvaplanărilor
ACVAPLANÁRE s. f. Derapaj al unui automobil care se deplasează cu viteză mare, provocat de existența unei pelicule de apă între șosea și pneuri. – Cf. fr. acquaplanage.

DOOM

acvaplánare (-va-pla-) s. f., g.-d. art. acvaplanắrii

acvarelist
ACVARELÍST, -Ă s. m. și f. v. acuarelist.

acvarelistă
ACVARELÍST, -Ă s. m. și f. v. acuarelist.

acvarelă
ACVARÉLĂ S. f. v. acuarelă.

acvarii
ACVÁRIU, acvarii, s. n. 1. Vas sau bazin de sticlă sau de ciment cu apă, în care se țin plante sau animale acvatice vii în condiții asemănătoare cu cele din natură. ♦ Sală sau clădire care adăpostește astfel de bazine, în scopuri științifice sau pentru a fi prezentate publicului. 2. Instituție științifică specializată în studiul animalelor acvatice. – Din lat. aquarium, it. aquario.

DOOM

acváriu [riu pron. rĭu] s. n., art. acváriul; pl. acvárii, art. acváriile (-ri-i-)

acvariile
ACVÁRIU, acvarii, s. n. 1. Vas sau bazin de sticlă sau de ciment cu apă, în care se țin plante sau animale acvatice vii în condiții asemănătoare cu cele din natură. ♦ Sală sau clădire care adăpostește astfel de bazine, în scopuri științifice sau pentru a fi prezentate publicului. 2. Instituție științifică specializată în studiul animalelor acvatice. – Din lat. aquarium, it. aquario.

DOOM

acváriu [riu pron. rĭu] s. n., art. acváriul; pl. acvárii, art. acváriile (-ri-i-)

acvariilor
ACVÁRIU, acvarii, s. n. 1. Vas sau bazin de sticlă sau de ciment cu apă, în care se țin plante sau animale acvatice vii în condiții asemănătoare cu cele din natură. ♦ Sală sau clădire care adăpostește astfel de bazine, în scopuri științifice sau pentru a fi prezentate publicului. 2. Instituție științifică specializată în studiul animalelor acvatice. – Din lat. aquarium, it. aquario.

DOOM

acváriu [riu pron. rĭu] s. n., art. acváriul; pl. acvárii, art. acváriile (-ri-i-)

acvariofil
ACVARIOFÍL s.m. Cel care practică acvariofilia. [Pron. -ri-o-. / < fr. aquariophile].

acvariofila
ACVARIOFÍL s.m. Cel care practică acvariofilia. [Pron. -ri-o-. / < fr. aquariophile].

acvariofile
ACVARIOFÍL s.m. Cel care practică acvariofilia. [Pron. -ri-o-. / < fr. aquariophile].

acvariofilei
ACVARIOFÍL s.m. Cel care practică acvariofilia. [Pron. -ri-o-. / < fr. aquariophile].

acvariofilele
ACVARIOFÍL s.m. Cel care practică acvariofilia. [Pron. -ri-o-. / < fr. aquariophile].

acvariofilelor
ACVARIOFÍL s.m. Cel care practică acvariofilia. [Pron. -ri-o-. / < fr. aquariophile].

acvariofili
ACVARIOFÍL s.m. Cel care practică acvariofilia. [Pron. -ri-o-. / < fr. aquariophile].

acvariofilia
ACVARIOFILÍE s.f. Creșterea peștilor de ornament. [Pron. -ri-o-fi-li-e. / < fr. aquariophilie].

acvariofilie
ACVARIOFILÍE s.f. Creșterea peștilor de ornament. [Pron. -ri-o-fi-li-e. / < fr. aquariophilie].

acvariofiliei
ACVARIOFILÍE s.f. Creșterea peștilor de ornament. [Pron. -ri-o-fi-li-e. / < fr. aquariophilie].

acvariofilii
ACVARIOFÍL s.m. Cel care practică acvariofilia. [Pron. -ri-o-. / < fr. aquariophile].

acvariofilii
ACVARIOFILÍE s.f. Creșterea peștilor de ornament. [Pron. -ri-o-fi-li-e. / < fr. aquariophilie].

acvariofililor
ACVARIOFÍL s.m. Cel care practică acvariofilia. [Pron. -ri-o-. / < fr. aquariophile].

acvariofilul
ACVARIOFÍL s.m. Cel care practică acvariofilia. [Pron. -ri-o-. / < fr. aquariophile].

acvariofilului
ACVARIOFÍL s.m. Cel care practică acvariofilia. [Pron. -ri-o-. / < fr. aquariophile].

acvarist
ACVARÍST, -Ă, acvariști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu creșterea viețuitoarelor în acvariu. – Acvariu + suf. -ist. Cf. germ. Aquarist.

acvarista
ACVARÍST, -Ă, acvariști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu creșterea viețuitoarelor în acvariu. – Acvariu + suf. -ist. Cf. germ. Aquarist.

acvariste
ACVARÍST, -Ă, acvariști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu creșterea viețuitoarelor în acvariu. – Acvariu + suf. -ist. Cf. germ. Aquarist.

acvaristei
ACVARÍST, -Ă, acvariști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu creșterea viețuitoarelor în acvariu. – Acvariu + suf. -ist. Cf. germ. Aquarist.

acvaristele
ACVARÍST, -Ă, acvariști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu creșterea viețuitoarelor în acvariu. – Acvariu + suf. -ist. Cf. germ. Aquarist.

acvaristelor
ACVARÍST, -Ă, acvariști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu creșterea viețuitoarelor în acvariu. – Acvariu + suf. -ist. Cf. germ. Aquarist.

acvaristica
ACVARÍSTICĂ s. f. Creșterea peștilor în acvariu. – Din germ. Aquaristik.

DOOM

acvarístică s. f., g.-d. art. acvarísticii

acvaristici
ACVARÍSTICĂ s. f. Creșterea peștilor în acvariu. – Din germ. Aquaristik.

DOOM

acvarístică s. f., g.-d. art. acvarísticii

acvaristicii
ACVARÍSTICĂ s. f. Creșterea peștilor în acvariu. – Din germ. Aquaristik.

DOOM

acvarístică s. f., g.-d. art. acvarísticii

acvaristul
ACVARÍST, -Ă, acvariști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu creșterea viețuitoarelor în acvariu. – Acvariu + suf. -ist. Cf. germ. Aquarist.

acvaristului
ACVARÍST, -Ă, acvariști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu creșterea viețuitoarelor în acvariu. – Acvariu + suf. -ist. Cf. germ. Aquarist.

acvariu
ACVÁRIU, acvarii, s. n. 1. Vas sau bazin de sticlă sau de ciment cu apă, în care se țin plante sau animale acvatice vii în condiții asemănătoare cu cele din natură. ♦ Sală sau clădire care adăpostește astfel de bazine, în scopuri științifice sau pentru a fi prezentate publicului. 2. Instituție științifică specializată în studiul animalelor acvatice. – Din lat. aquarium, it. aquario.

DOOM

acváriu [riu pron. rĭu] s. n., art. acváriul; pl. acvárii, art. acváriile (-ri-i-)

acvariul
ACVÁRIU, acvarii, s. n. 1. Vas sau bazin de sticlă sau de ciment cu apă, în care se țin plante sau animale acvatice vii în condiții asemănătoare cu cele din natură. ♦ Sală sau clădire care adăpostește astfel de bazine, în scopuri științifice sau pentru a fi prezentate publicului. 2. Instituție științifică specializată în studiul animalelor acvatice. – Din lat. aquarium, it. aquario.

DOOM

acváriu [riu pron. rĭu] s. n., art. acváriul; pl. acvárii, art. acváriile (-ri-i-)

acvariului
ACVÁRIU, acvarii, s. n. 1. Vas sau bazin de sticlă sau de ciment cu apă, în care se țin plante sau animale acvatice vii în condiții asemănătoare cu cele din natură. ♦ Sală sau clădire care adăpostește astfel de bazine, în scopuri științifice sau pentru a fi prezentate publicului. 2. Instituție științifică specializată în studiul animalelor acvatice. – Din lat. aquarium, it. aquario.

DOOM

acváriu [riu pron. rĭu] s. n., art. acváriul; pl. acvárii, art. acváriile (-ri-i-)

acvariști
ACVARÍST, -Ă, acvariști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu creșterea viețuitoarelor în acvariu. – Acvariu + suf. -ist. Cf. germ. Aquarist.

acvariștii
ACVARÍST, -Ă, acvariști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu creșterea viețuitoarelor în acvariu. – Acvariu + suf. -ist. Cf. germ. Aquarist.

acvariștilor
ACVARÍST, -Ă, acvariști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu creșterea viețuitoarelor în acvariu. – Acvariu + suf. -ist. Cf. germ. Aquarist.

acvastat
ACVASTÁT s.n. Termostat care limitează temperatura apei într-un cazan de încălzire. [< fr. aquastat].

acvastate
ACVASTÁT s.n. Termostat care limitează temperatura apei într-un cazan de încălzire. [< fr. aquastat].

acvastatele
ACVASTÁT s.n. Termostat care limitează temperatura apei într-un cazan de încălzire. [< fr. aquastat].

acvastatelor
ACVASTÁT s.n. Termostat care limitează temperatura apei într-un cazan de încălzire. [< fr. aquastat].

acvastatul
ACVASTÁT s.n. Termostat care limitează temperatura apei într-un cazan de încălzire. [< fr. aquastat].

acvastatului
ACVASTÁT s.n. Termostat care limitează temperatura apei într-un cazan de încălzire. [< fr. aquastat].

acvaterarii
ACVATERÁRIU s.n. Combinație între un acvariu și un terariu, constând dintr-o cutie special amenajată cu pereți de sticlă și cu unul din plasă de sârmă, în care se introduce și un vas cu apă, putându-se crește amfibieni (broaște, salamandre) și șerpi de apă. [< acva(riu) + terariu].

acvaterariile
ACVATERÁRIU s.n. Combinație între un acvariu și un terariu, constând dintr-o cutie special amenajată cu pereți de sticlă și cu unul din plasă de sârmă, în care se introduce și un vas cu apă, putându-se crește amfibieni (broaște, salamandre) și șerpi de apă. [< acva(riu) + terariu].

acvaterariilor
ACVATERÁRIU s.n. Combinație între un acvariu și un terariu, constând dintr-o cutie special amenajată cu pereți de sticlă și cu unul din plasă de sârmă, în care se introduce și un vas cu apă, putându-se crește amfibieni (broaște, salamandre) și șerpi de apă. [< acva(riu) + terariu].

acvaterariu
ACVATERÁRIU s.n. Combinație între un acvariu și un terariu, constând dintr-o cutie special amenajată cu pereți de sticlă și cu unul din plasă de sârmă, în care se introduce și un vas cu apă, putându-se crește amfibieni (broaște, salamandre) și șerpi de apă. [< acva(riu) + terariu].

acvaterariul
ACVATERÁRIU s.n. Combinație între un acvariu și un terariu, constând dintr-o cutie special amenajată cu pereți de sticlă și cu unul din plasă de sârmă, în care se introduce și un vas cu apă, putându-se crește amfibieni (broaște, salamandre) și șerpi de apă. [< acva(riu) + terariu].

acvaterariului
ACVATERÁRIU s.n. Combinație între un acvariu și un terariu, constând dintr-o cutie special amenajată cu pereți de sticlă și cu unul din plasă de sârmă, în care se introduce și un vas cu apă, putându-se crește amfibieni (broaște, salamandre) și șerpi de apă. [< acva(riu) + terariu].

acvatic
ACVÁTIC, -Ă, acvatici, -ce, adj. 1. De apă, care trăiește în apă. 2. Format din apă. ◊ Mediu acvatic = apă ca mediu de viață. – Din lat. aquaticus, fr. aquatique.

DOOM

acvátic adj. m., pl. acvátici; f. acvátică, pl. acvátice

acvatica
ACVÁTIC, -Ă, acvatici, -ce, adj. 1. De apă, care trăiește în apă. 2. Format din apă. ◊ Mediu acvatic = apă ca mediu de viață. – Din lat. aquaticus, fr. aquatique.

DOOM

acvátic adj. m., pl. acvátici; f. acvátică, pl. acvátice

acvatice
ACVÁTIC, -Ă, acvatici, -ce, adj. 1. De apă, care trăiește în apă. 2. Format din apă. ◊ Mediu acvatic = apă ca mediu de viață. – Din lat. aquaticus, fr. aquatique.

DOOM

acvátic adj. m., pl. acvátici; f. acvátică, pl. acvátice

acvaticei
ACVÁTIC, -Ă, acvatici, -ce, adj. 1. De apă, care trăiește în apă. 2. Format din apă. ◊ Mediu acvatic = apă ca mediu de viață. – Din lat. aquaticus, fr. aquatique.

DOOM

acvátic adj. m., pl. acvátici; f. acvátică, pl. acvátice

acvaticele
ACVÁTIC, -Ă, acvatici, -ce, adj. 1. De apă, care trăiește în apă. 2. Format din apă. ◊ Mediu acvatic = apă ca mediu de viață. – Din lat. aquaticus, fr. aquatique.

DOOM

acvátic adj. m., pl. acvátici; f. acvátică, pl. acvátice

acvaticelor
ACVÁTIC, -Ă, acvatici, -ce, adj. 1. De apă, care trăiește în apă. 2. Format din apă. ◊ Mediu acvatic = apă ca mediu de viață. – Din lat. aquaticus, fr. aquatique.

DOOM

acvátic adj. m., pl. acvátici; f. acvátică, pl. acvátice

acvatici
ACVÁTIC, -Ă, acvatici, -ce, adj. 1. De apă, care trăiește în apă. 2. Format din apă. ◊ Mediu acvatic = apă ca mediu de viață. – Din lat. aquaticus, fr. aquatique.

DOOM

acvátic adj. m., pl. acvátici; f. acvátică, pl. acvátice

acvaticii
ACVÁTIC, -Ă, acvatici, -ce, adj. 1. De apă, care trăiește în apă. 2. Format din apă. ◊ Mediu acvatic = apă ca mediu de viață. – Din lat. aquaticus, fr. aquatique.

DOOM

acvátic adj. m., pl. acvátici; f. acvátică, pl. acvátice

acvaticilor
ACVÁTIC, -Ă, acvatici, -ce, adj. 1. De apă, care trăiește în apă. 2. Format din apă. ◊ Mediu acvatic = apă ca mediu de viață. – Din lat. aquaticus, fr. aquatique.

DOOM

acvátic adj. m., pl. acvátici; f. acvátică, pl. acvátice

acvaticul
ACVÁTIC, -Ă, acvatici, -ce, adj. 1. De apă, care trăiește în apă. 2. Format din apă. ◊ Mediu acvatic = apă ca mediu de viață. – Din lat. aquaticus, fr. aquatique.

DOOM

acvátic adj. m., pl. acvátici; f. acvátică, pl. acvátice

acvaticului
ACVÁTIC, -Ă, acvatici, -ce, adj. 1. De apă, care trăiește în apă. 2. Format din apă. ◊ Mediu acvatic = apă ca mediu de viață. – Din lat. aquaticus, fr. aquatique.

DOOM

acvátic adj. m., pl. acvátici; f. acvátică, pl. acvátice

acvatina
ACVATINTĂ s. f. v. acvatinta.

DOOM

acvatínta / acvatíntă s. f., g.-d. art. acvatíntei; (gravuri) pl. acvatínte

acvatinta
ACVATINTĂ s. f. v. acvatinta.

DOOM

acvatínta / acvatíntă s. f., g.-d. art. acvatíntei; (gravuri) pl. acvatínte

acvatinte
ACVATINTĂ s. f. v. acvatinta.

DOOM

acvatínta / acvatíntă s. f., g.-d. art. acvatíntei; (gravuri) pl. acvatínte

acvatintei
ACVATINTĂ s. f. v. acvatinta.

DOOM

acvatínta / acvatíntă s. f., g.-d. art. acvatíntei; (gravuri) pl. acvatínte

acvatintele
ACVATINTĂ s. f. v. acvatinta.

DOOM

acvatínta / acvatíntă s. f., g.-d. art. acvatíntei; (gravuri) pl. acvatínte

acvatintelor
ACVATINTĂ s. f. v. acvatinta.

DOOM

acvatínta / acvatíntă s. f., g.-d. art. acvatíntei; (gravuri) pl. acvatínte

acvatintist
ACVATINTÍST, -Ă s.m. și f. Gravor specializat în acvatintă. [< fr. aquatintiste].

acvatintista
ACVATINTÍST, -Ă s.m. și f. Gravor specializat în acvatintă. [< fr. aquatintiste].

acvatintiste
ACVATINTÍST, -Ă s.m. și f. Gravor specializat în acvatintă. [< fr. aquatintiste].

acvatintistei
ACVATINTÍST, -Ă s.m. și f. Gravor specializat în acvatintă. [< fr. aquatintiste].

acvatintistele
ACVATINTÍST, -Ă s.m. și f. Gravor specializat în acvatintă. [< fr. aquatintiste].

acvatintistelor
ACVATINTÍST, -Ă s.m. și f. Gravor specializat în acvatintă. [< fr. aquatintiste].

acvatintistul
ACVATINTÍST, -Ă s.m. și f. Gravor specializat în acvatintă. [< fr. aquatintiste].

acvatintistului
ACVATINTÍST, -Ă s.m. și f. Gravor specializat în acvatintă. [< fr. aquatintiste].

acvatintiști
ACVATINTÍST, -Ă s.m. și f. Gravor specializat în acvatintă. [< fr. aquatintiste].

acvatintiștii
ACVATINTÍST, -Ă s.m. și f. Gravor specializat în acvatintă. [< fr. aquatintiste].

acvatintiștilor
ACVATINTÍST, -Ă s.m. și f. Gravor specializat în acvatintă. [< fr. aquatintiste].

acvatipia
ACVATIPÍE s. f. Procedeu de tipar de artă care imită pictura în acuarelă. – Din fr. acquatypie.

DOOM

acvatipíe s. f., art. acvatipía, g.-d. acvatipíi, art. acvatipíei

acvatipie
ACVATIPÍE s. f. Procedeu de tipar de artă care imită pictura în acuarelă. – Din fr. acquatypie.

DOOM

acvatipíe s. f., art. acvatipía, g.-d. acvatipíi, art. acvatipíei

acvatipiei
ACVATIPÍE s. f. Procedeu de tipar de artă care imită pictura în acuarelă. – Din fr. acquatypie.

DOOM

acvatipíe s. f., art. acvatipía, g.-d. acvatipíi, art. acvatipíei

acvatipii
ACVATIPÍE s. f. Procedeu de tipar de artă care imită pictura în acuarelă. – Din fr. acquatypie.

DOOM

acvatipíe s. f., art. acvatipía, g.-d. acvatipíi, art. acvatipíei

acvatubular
ACVATUBULÁR, -Ă, acvatubulari, -e, adj. (Despre cazane de aburi) În care apa circulă prin țevi, încălzite la exterior de agentul de încălzire. – Din fr. acquatubulaire.

DOOM

acvatubulár adj. m., pl. acvatubulári; f. acvatubuláră, pl. acvatubuláre

acvatubulara
ACVATUBULÁR, -Ă, acvatubulari, -e, adj. (Despre cazane de aburi) În care apa circulă prin țevi, încălzite la exterior de agentul de încălzire. – Din fr. acquatubulaire.

DOOM

acvatubulár adj. m., pl. acvatubulári; f. acvatubuláră, pl. acvatubuláre

acvatubulare
ACVATUBULÁR, -Ă, acvatubulari, -e, adj. (Despre cazane de aburi) În care apa circulă prin țevi, încălzite la exterior de agentul de încălzire. – Din fr. acquatubulaire.

DOOM

acvatubulár adj. m., pl. acvatubulári; f. acvatubuláră, pl. acvatubuláre

acvatubularei
ACVATUBULÁR, -Ă, acvatubulari, -e, adj. (Despre cazane de aburi) În care apa circulă prin țevi, încălzite la exterior de agentul de încălzire. – Din fr. acquatubulaire.

DOOM

acvatubulár adj. m., pl. acvatubulári; f. acvatubuláră, pl. acvatubuláre

acvatubularele
ACVATUBULÁR, -Ă, acvatubulari, -e, adj. (Despre cazane de aburi) În care apa circulă prin țevi, încălzite la exterior de agentul de încălzire. – Din fr. acquatubulaire.

DOOM

acvatubulár adj. m., pl. acvatubulári; f. acvatubuláră, pl. acvatubuláre

acvatubularelor
ACVATUBULÁR, -Ă, acvatubulari, -e, adj. (Despre cazane de aburi) În care apa circulă prin țevi, încălzite la exterior de agentul de încălzire. – Din fr. acquatubulaire.

DOOM

acvatubulár adj. m., pl. acvatubulári; f. acvatubuláră, pl. acvatubuláre

acvatubulari
ACVATUBULÁR, -Ă, acvatubulari, -e, adj. (Despre cazane de aburi) În care apa circulă prin țevi, încălzite la exterior de agentul de încălzire. – Din fr. acquatubulaire.

DOOM

acvatubulár adj. m., pl. acvatubulári; f. acvatubuláră, pl. acvatubuláre

acvatubularii
ACVATUBULÁR, -Ă, acvatubulari, -e, adj. (Despre cazane de aburi) În care apa circulă prin țevi, încălzite la exterior de agentul de încălzire. – Din fr. acquatubulaire.

DOOM

acvatubulár adj. m., pl. acvatubulári; f. acvatubuláră, pl. acvatubuláre

acvatubularilor
ACVATUBULÁR, -Ă, acvatubulari, -e, adj. (Despre cazane de aburi) În care apa circulă prin țevi, încălzite la exterior de agentul de încălzire. – Din fr. acquatubulaire.

DOOM

acvatubulár adj. m., pl. acvatubulári; f. acvatubuláră, pl. acvatubuláre

acvatubularul
ACVATUBULÁR, -Ă, acvatubulari, -e, adj. (Despre cazane de aburi) În care apa circulă prin țevi, încălzite la exterior de agentul de încălzire. – Din fr. acquatubulaire.

DOOM

acvatubulár adj. m., pl. acvatubulári; f. acvatubuláră, pl. acvatubuláre

acvatubularului
ACVATUBULÁR, -Ă, acvatubulari, -e, adj. (Despre cazane de aburi) În care apa circulă prin țevi, încălzite la exterior de agentul de încălzire. – Din fr. acquatubulaire.

DOOM

acvatubulár adj. m., pl. acvatubulári; f. acvatubuláră, pl. acvatubuláre

acvi
ACVI- Element prim de compunere savantă care introduce în termeni referirea la „apă”. [Var. acva-, aqui-. / < lat. aqua].

acvicultoare
ACVICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu acvicultura. [< fr. aquiculteur].

acvicultoarea
ACVICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu acvicultura. [< fr. aquiculteur].

acvicultoarei
ACVICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu acvicultura. [< fr. aquiculteur].

acvicultoarele
ACVICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu acvicultura. [< fr. aquiculteur].

acvicultoarelor
ACVICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu acvicultura. [< fr. aquiculteur].

acvicultor
ACVICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu acvicultura. [< fr. aquiculteur].

acvicultori
ACVICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu acvicultura. [< fr. aquiculteur].

acvicultorii
ACVICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu acvicultura. [< fr. aquiculteur].

acvicultorilor
ACVICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu acvicultura. [< fr. aquiculteur].

acvicultorul
ACVICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu acvicultura. [< fr. aquiculteur].

acvicultorului
ACVICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu acvicultura. [< fr. aquiculteur].

acvicultura
ACVICULTÚRĂ s.f. Creșterea animalelor și a plantelor acvatice. [< fr. aquiculture].

acviculturi
ACVICULTÚRĂ s.f. Creșterea animalelor și a plantelor acvatice. [< fr. aquiculture].

acviculturii
ACVICULTÚRĂ s.f. Creșterea animalelor și a plantelor acvatice. [< fr. aquiculture].

acvifauna
ACVIFÁUNĂ Faună acvatică. [< acvi- + faună].

acvifaune
ACVIFÁUNĂ Faună acvatică. [< acvi- + faună].

acvifaunei
ACVIFÁUNĂ Faună acvatică. [< acvi- + faună].

acvifaunele
ACVIFÁUNĂ Faună acvatică. [< acvi- + faună].

acvifaunelor
ACVIFÁUNĂ Faună acvatică. [< acvi- + faună].

acvifer
ACVIFÉR, -Ă, acviferi, -e, adj. Care conține apă. Strat acvifer. – Din fr. aquifère.

DOOM

acvifér adj. m., pl. acviféri; f. acviféră, pl. acvifére

acvifera
ACVIFÉR, -Ă, acviferi, -e, adj. Care conține apă. Strat acvifer. – Din fr. aquifère.

DOOM

acvifér adj. m., pl. acviféri; f. acviféră, pl. acvifére

acvifere
ACVIFÉR, -Ă, acviferi, -e, adj. Care conține apă. Strat acvifer. – Din fr. aquifère.

DOOM

acvifér adj. m., pl. acviféri; f. acviféră, pl. acvifére

acviferei
ACVIFÉR, -Ă, acviferi, -e, adj. Care conține apă. Strat acvifer. – Din fr. aquifère.

DOOM

acvifér adj. m., pl. acviféri; f. acviféră, pl. acvifére

acviferele
ACVIFÉR, -Ă, acviferi, -e, adj. Care conține apă. Strat acvifer. – Din fr. aquifère.

DOOM

acvifér adj. m., pl. acviféri; f. acviféră, pl. acvifére

acviferelor
ACVIFÉR, -Ă, acviferi, -e, adj. Care conține apă. Strat acvifer. – Din fr. aquifère.

DOOM

acvifér adj. m., pl. acviféri; f. acviféră, pl. acvifére

acviferi
ACVIFÉR, -Ă, acviferi, -e, adj. Care conține apă. Strat acvifer. – Din fr. aquifère.

DOOM

acvifér adj. m., pl. acviféri; f. acviféră, pl. acvifére

acviferii
ACVIFÉR, -Ă, acviferi, -e, adj. Care conține apă. Strat acvifer. – Din fr. aquifère.

DOOM

acvifér adj. m., pl. acviféri; f. acviféră, pl. acvifére

acviferilor
ACVIFÉR, -Ă, acviferi, -e, adj. Care conține apă. Strat acvifer. – Din fr. aquifère.

DOOM

acvifér adj. m., pl. acviféri; f. acviféră, pl. acvifére

acviferul
ACVIFÉR, -Ă, acviferi, -e, adj. Care conține apă. Strat acvifer. – Din fr. aquifère.

DOOM

acvifér adj. m., pl. acviféri; f. acviféră, pl. acvifére

acviferului
ACVIFÉR, -Ă, acviferi, -e, adj. Care conține apă. Strat acvifer. – Din fr. aquifère.

DOOM

acvifér adj. m., pl. acviféri; f. acviféră, pl. acvifére

acvila
ÁCVILĂ, acvile, s. f. 1. Gen de păsări răpitoare de zi, mari, din familia acvilidelor, cu ciocul drept la bază și încovoiat la vârf, colțul gurii ajungând sub ochi, cu gheare puternice și cu aripi lungi și ascuțite; pajură, aceră (Aquila). 2. Stemă reprezentând o acvilă (1); pajură. – Din lat. aquila, it. aquila.

DOOM

ácvilă s. f., g.-d. art. ácvilei; pl. ácvile

acvilar
acvilar, acvilari s. m. polițist

acvile
ÁCVILĂ, acvile, s. f. 1. Gen de păsări răpitoare de zi, mari, din familia acvilidelor, cu ciocul drept la bază și încovoiat la vârf, colțul gurii ajungând sub ochi, cu gheare puternice și cu aripi lungi și ascuțite; pajură, aceră (Aquila). 2. Stemă reprezentând o acvilă (1); pajură. – Din lat. aquila, it. aquila.

DOOM

ácvilă s. f., g.-d. art. ácvilei; pl. ácvile

acvilei
ÁCVILĂ, acvile, s. f. 1. Gen de păsări răpitoare de zi, mari, din familia acvilidelor, cu ciocul drept la bază și încovoiat la vârf, colțul gurii ajungând sub ochi, cu gheare puternice și cu aripi lungi și ascuțite; pajură, aceră (Aquila). 2. Stemă reprezentând o acvilă (1); pajură. – Din lat. aquila, it. aquila.

DOOM

ácvilă s. f., g.-d. art. ácvilei; pl. ácvile

acvilele
ÁCVILĂ, acvile, s. f. 1. Gen de păsări răpitoare de zi, mari, din familia acvilidelor, cu ciocul drept la bază și încovoiat la vârf, colțul gurii ajungând sub ochi, cu gheare puternice și cu aripi lungi și ascuțite; pajură, aceră (Aquila). 2. Stemă reprezentând o acvilă (1); pajură. – Din lat. aquila, it. aquila.

DOOM

ácvilă s. f., g.-d. art. ácvilei; pl. ácvile

acvilelor
ÁCVILĂ, acvile, s. f. 1. Gen de păsări răpitoare de zi, mari, din familia acvilidelor, cu ciocul drept la bază și încovoiat la vârf, colțul gurii ajungând sub ochi, cu gheare puternice și cu aripi lungi și ascuțite; pajură, aceră (Aquila). 2. Stemă reprezentând o acvilă (1); pajură. – Din lat. aquila, it. aquila.

DOOM

ácvilă s. f., g.-d. art. ácvilei; pl. ácvile

acvilida
ACVILÍDĂ, acvilide, s. f. (La pl.) Familie de păsări răpitoare, având ca tip principal acvila (1); (și la sg.) pasăre care face parte din această familie. – Din fr. aquilidés.

DOOM

acvilídă s. f., g.-d. art. acvilídei; pl. acvilíde

acvilide
ACVILÍDĂ, acvilide, s. f. (La pl.) Familie de păsări răpitoare, având ca tip principal acvila (1); (și la sg.) pasăre care face parte din această familie. – Din fr. aquilidés.

DOOM

acvilídă s. f., g.-d. art. acvilídei; pl. acvilíde

acvilidei
ACVILÍDĂ, acvilide, s. f. (La pl.) Familie de păsări răpitoare, având ca tip principal acvila (1); (și la sg.) pasăre care face parte din această familie. – Din fr. aquilidés.

DOOM

acvilídă s. f., g.-d. art. acvilídei; pl. acvilíde

acvilidele
ACVILÍDĂ, acvilide, s. f. (La pl.) Familie de păsări răpitoare, având ca tip principal acvila (1); (și la sg.) pasăre care face parte din această familie. – Din fr. aquilidés.

DOOM

acvilídă s. f., g.-d. art. acvilídei; pl. acvilíde

acvilidelor
ACVILÍDĂ, acvilide, s. f. (La pl.) Familie de păsări răpitoare, având ca tip principal acvila (1); (și la sg.) pasăre care face parte din această familie. – Din fr. aquilidés.

DOOM

acvilídă s. f., g.-d. art. acvilídei; pl. acvilíde

acvilin
ACVILÍN, -Ă, acviline, adj. (În sintagmele) Nas acvilin = nas coroiat (ca ciocul acvilei 1). Privire acvilină = privire aspră, pătrunzătoare, tăioasă (caracteristică acvilelor 1). – Din lat. aquilinus, fr. aquilin.

DOOM

acvilín adj. m., pl. acvilíni; f. acvilínă, pl. acvilíne

acvilina
ACVILÍN, -Ă, acviline, adj. (În sintagmele) Nas acvilin = nas coroiat (ca ciocul acvilei 1). Privire acvilină = privire aspră, pătrunzătoare, tăioasă (caracteristică acvilelor 1). – Din lat. aquilinus, fr. aquilin.

DOOM

acvilín adj. m., pl. acvilíni; f. acvilínă, pl. acvilíne

acviline
ACVILÍN, -Ă, acviline, adj. (În sintagmele) Nas acvilin = nas coroiat (ca ciocul acvilei 1). Privire acvilină = privire aspră, pătrunzătoare, tăioasă (caracteristică acvilelor 1). – Din lat. aquilinus, fr. aquilin.

DOOM

acvilín adj. m., pl. acvilíni; f. acvilínă, pl. acvilíne

acvilinei
ACVILÍN, -Ă, acviline, adj. (În sintagmele) Nas acvilin = nas coroiat (ca ciocul acvilei 1). Privire acvilină = privire aspră, pătrunzătoare, tăioasă (caracteristică acvilelor 1). – Din lat. aquilinus, fr. aquilin.

DOOM

acvilín adj. m., pl. acvilíni; f. acvilínă, pl. acvilíne

acvilinele
ACVILÍN, -Ă, acviline, adj. (În sintagmele) Nas acvilin = nas coroiat (ca ciocul acvilei 1). Privire acvilină = privire aspră, pătrunzătoare, tăioasă (caracteristică acvilelor 1). – Din lat. aquilinus, fr. aquilin.

DOOM

acvilín adj. m., pl. acvilíni; f. acvilínă, pl. acvilíne

acvilinelor
ACVILÍN, -Ă, acviline, adj. (În sintagmele) Nas acvilin = nas coroiat (ca ciocul acvilei 1). Privire acvilină = privire aspră, pătrunzătoare, tăioasă (caracteristică acvilelor 1). – Din lat. aquilinus, fr. aquilin.

DOOM

acvilín adj. m., pl. acvilíni; f. acvilínă, pl. acvilíne

acvilini
ACVILÍN, -Ă, acviline, adj. (În sintagmele) Nas acvilin = nas coroiat (ca ciocul acvilei 1). Privire acvilină = privire aspră, pătrunzătoare, tăioasă (caracteristică acvilelor 1). – Din lat. aquilinus, fr. aquilin.

DOOM

acvilín adj. m., pl. acvilíni; f. acvilínă, pl. acvilíne

acvilinii
ACVILÍN, -Ă, acviline, adj. (În sintagmele) Nas acvilin = nas coroiat (ca ciocul acvilei 1). Privire acvilină = privire aspră, pătrunzătoare, tăioasă (caracteristică acvilelor 1). – Din lat. aquilinus, fr. aquilin.

DOOM

acvilín adj. m., pl. acvilíni; f. acvilínă, pl. acvilíne

acvilinilor
ACVILÍN, -Ă, acviline, adj. (În sintagmele) Nas acvilin = nas coroiat (ca ciocul acvilei 1). Privire acvilină = privire aspră, pătrunzătoare, tăioasă (caracteristică acvilelor 1). – Din lat. aquilinus, fr. aquilin.

DOOM

acvilín adj. m., pl. acvilíni; f. acvilínă, pl. acvilíne

acvilinul
ACVILÍN, -Ă, acviline, adj. (În sintagmele) Nas acvilin = nas coroiat (ca ciocul acvilei 1). Privire acvilină = privire aspră, pătrunzătoare, tăioasă (caracteristică acvilelor 1). – Din lat. aquilinus, fr. aquilin.

DOOM

acvilín adj. m., pl. acvilíni; f. acvilínă, pl. acvilíne

acvilinului
ACVILÍN, -Ă, acviline, adj. (În sintagmele) Nas acvilin = nas coroiat (ca ciocul acvilei 1). Privire acvilină = privire aspră, pătrunzătoare, tăioasă (caracteristică acvilelor 1). – Din lat. aquilinus, fr. aquilin.

DOOM

acvilín adj. m., pl. acvilíni; f. acvilínă, pl. acvilíne

acvilon
ACVILÓN s. n. Vânt de miazănoapte; crivăț. – Din fr. aquilon, lat. aquilo, -onis.

DOOM

acvilón s. n.

acvilonul
ACVILÓN s. n. Vânt de miazănoapte; crivăț. – Din fr. aquilon, lat. aquilo, -onis.

DOOM

acvilón s. n.

acvilonului
ACVILÓN s. n. Vânt de miazănoapte; crivăț. – Din fr. aquilon, lat. aquilo, -onis.

DOOM

acvilón s. n.

acvitanian
ACVITANIÁN, -Ă, acvitanieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al oligocenului, considerat și primul etaj al miocenului. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile acvitanianului (1), care aparține acvitanianului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. aquitanien.

DOOM

acvitanián² (-ni-an) s. n.

acvitaniana
ACVITANIÁN, -Ă, acvitanieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al oligocenului, considerat și primul etaj al miocenului. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile acvitanianului (1), care aparține acvitanianului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. aquitanien.

DOOM

acvitanián² (-ni-an) s. n.

acvitanianul
ACVITANIÁN, -Ă, acvitanieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al oligocenului, considerat și primul etaj al miocenului. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile acvitanianului (1), care aparține acvitanianului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. aquitanien.

DOOM

acvitanián² (-ni-an) s. n.

acvitanianului
ACVITANIÁN, -Ă, acvitanieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al oligocenului, considerat și primul etaj al miocenului. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile acvitanianului (1), care aparține acvitanianului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. aquitanien.

DOOM

acvitanián² (-ni-an) s. n.

acvitaniene
ACVITANIÁN, -Ă, acvitanieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al oligocenului, considerat și primul etaj al miocenului. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile acvitanianului (1), care aparține acvitanianului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. aquitanien.

DOOM

acvitanián² (-ni-an) s. n.

acvitanienei
ACVITANIÁN, -Ă, acvitanieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al oligocenului, considerat și primul etaj al miocenului. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile acvitanianului (1), care aparține acvitanianului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. aquitanien.

DOOM

acvitanián² (-ni-an) s. n.

acvitanienele
ACVITANIÁN, -Ă, acvitanieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al oligocenului, considerat și primul etaj al miocenului. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile acvitanianului (1), care aparține acvitanianului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. aquitanien.

DOOM

acvitanián² (-ni-an) s. n.

acvitanienelor
ACVITANIÁN, -Ă, acvitanieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al oligocenului, considerat și primul etaj al miocenului. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile acvitanianului (1), care aparține acvitanianului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. aquitanien.

DOOM

acvitanián² (-ni-an) s. n.

acvitanieni
ACVITANIÁN, -Ă, acvitanieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al oligocenului, considerat și primul etaj al miocenului. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile acvitanianului (1), care aparține acvitanianului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. aquitanien.

DOOM

acvitanián² (-ni-an) s. n.

acvitanienii
ACVITANIÁN, -Ă, acvitanieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al oligocenului, considerat și primul etaj al miocenului. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile acvitanianului (1), care aparține acvitanianului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. aquitanien.

DOOM

acvitanián² (-ni-an) s. n.

acvitanienilor
ACVITANIÁN, -Ă, acvitanieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al oligocenului, considerat și primul etaj al miocenului. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile acvitanianului (1), care aparține acvitanianului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. aquitanien.

DOOM

acvitanián² (-ni-an) s. n.

acân
ACÂN s.m. Poet și cântăreț popular cazah sau chirghiz. [< rus. akân].

acărița
ACĂRÍȚĂ, acărițe, s. f. (Pop.) Cutiuță în care se păstrează ace, ață și alte mărunțișuri necesare la cusut; acarniță. – Ac + suf. -ăriță.

DOOM

acăríță (pop.) s. f., g.-d. art. acăríței; pl. acăríțe

acărițe
ACĂRÍȚĂ, acărițe, s. f. (Pop.) Cutiuță în care se păstrează ace, ață și alte mărunțișuri necesare la cusut; acarniță. – Ac + suf. -ăriță.

DOOM

acăríță (pop.) s. f., g.-d. art. acăríței; pl. acăríțe

acăriței
ACĂRÍȚĂ, acărițe, s. f. (Pop.) Cutiuță în care se păstrează ace, ață și alte mărunțișuri necesare la cusut; acarniță. – Ac + suf. -ăriță.

DOOM

acăríță (pop.) s. f., g.-d. art. acăríței; pl. acăríțe

acărițele
ACĂRÍȚĂ, acărițe, s. f. (Pop.) Cutiuță în care se păstrează ace, ață și alte mărunțișuri necesare la cusut; acarniță. – Ac + suf. -ăriță.

DOOM

acăríță (pop.) s. f., g.-d. art. acăríței; pl. acăríțe

acărițelor
ACĂRÍȚĂ, acărițe, s. f. (Pop.) Cutiuță în care se păstrează ace, ață și alte mărunțișuri necesare la cusut; acarniță. – Ac + suf. -ăriță.

DOOM

acăríță (pop.) s. f., g.-d. art. acăríței; pl. acăríțe

acăstău
acăstắu (-téie), s. n. – 1. Spînzurătoare. – 2. Persoană înaltă, prăjină. < Mag. akasztó „care atîrnă” (DAR). În Trans.

acătare
acătáre, adj. – 1. (Înv.) Oricare. – 2. Adevărat, veritabil. – 3. Bun, vrednic. – Var. acătarea, acătărea, acătării. < Lat. *ecum tālis, al cărui rezultat normal, cutare, prezintă un a protetic de la formațiunile adv., cf. afund, aminte, asimilîndu-l apoi pe u aton. Asimilarea sa la adv., în pofida categoriei adj., este evidentă în folosirea sa invariabilă, ca și în acel a paragogic al var. Alteori, datorită aspectului său, a fost confundat cu un s. verbal, și de aici rezultă ultima variantă. Opiniile asupra originii sale au fost foarte diferite. După Cipariu, Gram., 260, din lat. ad+que+tale. Din cătare, după Philippide, Principii, 8; din atare (Pușcariu 8 și 159); din capitalis, printr-o fază intermediară *captale (Candrea, GS, VII, 283); sau din tare, cu un element prepozițional acă-, ce pare inexplicabil (DAR). Pentru REW 63 este un der. din lat. *accapῐtāre, cf. sp. acatar.

acătărea
ACĂTẮRII adj. invar. (Pop. și fam.; de obicei la comparativ) 1. (Despre lucruri) Care posedă calități corespunzătoare scopului sau destinației; bun, frumos, de seamă. 2. (Despre oameni) De treabă, cumsecade, vrednic, cu calități deosebite. [Var.: acătărea adj. invar.] – Et. nec.

DOOM

acătắrii (mai ~) (pop., fam.) (-rii) adj. invar.

acătării
ACĂTẮRII adj. invar. (Pop. și fam.; de obicei la comparativ) 1. (Despre lucruri) Care posedă calități corespunzătoare scopului sau destinației; bun, frumos, de seamă. 2. (Despre oameni) De treabă, cumsecade, vrednic, cu calități deosebite. [Var.: acătărea adj. invar.] – Et. nec.

DOOM

acătắrii (mai ~) (pop., fam.) (-rii) adj. invar.

acătărilea
ACĂTẮRILEA adj. invar. v. acătării.

acău
acău (-áuă) s. n. – Măsură de capacitate (= 56 litri) folosită pe vremuri în Trans. < Mag. akό, din sl. okovῠ, cf. sb., cr. akov (Miklosich, Fremdw, 73; Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 475; Berneker 26).

acăuă
acău (-áuă) s. n. – Măsură de capacitate (= 56 litri) folosită pe vremuri în Trans. < Mag. akό, din sl. okovῠ, cf. sb., cr. akov (Miklosich, Fremdw, 73; Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 475; Berneker 26).

acăța
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

DOOM

agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe

acățare
AGĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a (se) agăța. [Var.: acățáre s. f.] – V. agăța.

DOOM

agățáre s. f., g.-d. art. agățắrii

acățat
AGĂȚÁT, -Ă, agățați, -te, adj. 1. Atârnat, spânzurat², suspendat. 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Prins fără voie într-un obiect ascuțit care găurește, deșiră, rupe o țesătură. ♦ Rupt, găurit prin prindere într-un obiect ascuțit. [Var.: acățát, -ă adj.] – V. agăța.

acățăra
CĂȚĂRÁ, cáțăr, vb. I. Refl. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt); a aburca. ♦ (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățărá vb. I] – Cf. acăța.

DOOM

!cățărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă cáțăr, 2 sg. te cáțări, 3 se cáțără; conj. prez. 3 să se cáțăre

acățărare
ACĂȚĂRÁ vb. I v. cățăra.

acățătoare
AGĂȚĂTÓR, -OÁRE, agățători, -oare, adj., s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. S. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la flecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci (și la sg., f.); pasăre care face parte din acest grup. [Var.: acățătór, -oáre adj.] – Agăța + suf. -ător.

acățător
AGĂȚĂTÓR, -OÁRE, agățători, -oare, adj., s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. S. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la flecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci (și la sg., f.); pasăre care face parte din acest grup. [Var.: acățătór, -oáre adj.] – Agăța + suf. -ător.

DOOM

agățătór adj. m., pl. agățătóri; f. sg. și pl. agățătoáre

acționa
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționabil
ACȚIONÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acționat în judecată. [Pron. -ți-o-. / Cf. fr. actionable].

acționabila
ACȚIONÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acționat în judecată. [Pron. -ți-o-. / Cf. fr. actionable].

acționabile
ACȚIONÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acționat în judecată. [Pron. -ți-o-. / Cf. fr. actionable].

acționabilei
ACȚIONÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acționat în judecată. [Pron. -ți-o-. / Cf. fr. actionable].

acționabilele
ACȚIONÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acționat în judecată. [Pron. -ți-o-. / Cf. fr. actionable].

acționabilelor
ACȚIONÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acționat în judecată. [Pron. -ți-o-. / Cf. fr. actionable].

acționabili
ACȚIONÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acționat în judecată. [Pron. -ți-o-. / Cf. fr. actionable].

acționabilii
ACȚIONÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acționat în judecată. [Pron. -ți-o-. / Cf. fr. actionable].

acționabililor
ACȚIONÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acționat în judecată. [Pron. -ți-o-. / Cf. fr. actionable].

acționabilul
ACȚIONÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acționat în judecată. [Pron. -ți-o-. / Cf. fr. actionable].

acționabilului
ACȚIONÁBIL, -Ă adj. Care poate fi acționat în judecată. [Pron. -ți-o-. / Cf. fr. actionable].

acționai
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționam
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționar
ACȚIONÁR, -Ă, acționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionnaire.

DOOM

acționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. acționárei; pl. acționáre

acționara
ACȚIONÁR, -Ă, acționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionnaire.

DOOM

acționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. acționárei; pl. acționáre

acționare
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționare
ACȚIONÁR, -Ă, acționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionnaire.

DOOM

acționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. acționárei; pl. acționáre

acționare
ACȚIONÁRE, acționări, s. f. Faptul de a acționa. [Pr.: -ți-o-] – V. acționa.

DOOM

acționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. acționắrii; pl. acționắri

acționarea
ACȚIONÁRE, acționări, s. f. Faptul de a acționa. [Pr.: -ți-o-] – V. acționa.

DOOM

acționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. acționắrii; pl. acționắri

acționarei
ACȚIONÁR, -Ă, acționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionnaire.

DOOM

acționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. acționárei; pl. acționáre

acționarele
ACȚIONÁR, -Ă, acționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionnaire.

DOOM

acționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. acționárei; pl. acționáre

acționarelor
ACȚIONÁR, -Ă, acționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionnaire.

DOOM

acționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. acționárei; pl. acționáre

acționari
ACȚIONÁR, -Ă, acționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionnaire.

DOOM

acționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. acționárei; pl. acționáre

acționarii
ACȚIONÁR, -Ă, acționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionnaire.

DOOM

acționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. acționárei; pl. acționáre

acționarilor
ACȚIONÁR, -Ă, acționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionnaire.

DOOM

acționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. acționárei; pl. acționáre

acționarul
ACȚIONÁR, -Ă, acționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionnaire.

DOOM

acționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. acționárei; pl. acționáre

acționarului
ACȚIONÁR, -Ă, acționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionnaire.

DOOM

acționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. acționárei; pl. acționáre

acționară
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționarăm
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționarăți
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționase
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționasem
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționaseră
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționaserăm
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționaserăți
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționaseși
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționaseți
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționat
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționat
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o] – Din fr. actionner.

acționau
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționași
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționați
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționează
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționez
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționeze
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționezi
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționând
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționînd
ACȚIONÁ, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionner.

DOOM

acționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 acționeáză

acționări
ACȚIONÁRE, acționări, s. f. Faptul de a acționa. [Pr.: -ți-o-] – V. acționa.

DOOM

acționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. acționắrii; pl. acționắri

acționării
ACȚIONÁRE, acționări, s. f. Faptul de a acționa. [Pr.: -ți-o-] – V. acționa.

DOOM

acționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. acționắrii; pl. acționắri

acționările
ACȚIONÁRE, acționări, s. f. Faptul de a acționa. [Pr.: -ți-o-] – V. acționa.

DOOM

acționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. acționắrii; pl. acționắri

acționărilor
ACȚIONÁRE, acționări, s. f. Faptul de a acționa. [Pr.: -ți-o-] – V. acționa.

DOOM

acționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. acționắrii; pl. acționắri

acțiune
ACȚIÚNE, acțiuni, s. f. I. 1. Desfășurare a unei activități; faptă întreprinsă (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de acțiune = om întreprinzător, energic, care acționează repede. ◊ Expr. A pune în acțiune = a pune în mișcare. A trece la acțiune = a întreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armată”) Operație militară. ♦ (Gram.) Ceea ce exprimă verbul (o stare, o mișcare, un proces etc.). 2. Desfășurare a întâmplărilor într-o operă literară; fabulație, subiect, intrigă. 3. Efect, exercitare a unei influențe asupra unui obiect, a unui fenomen. Acțiunea substanțelor otrăvitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hârtie de valoare care reprezintă o parte anumită, fixă și dinainte stabilită, a capitalului unei societăți și care dă deținătorului dreptul să primească dividende. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.

DOOM

acțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. acțiúnii; pl. acțiúni

acțiunea
ACȚIÚNE, acțiuni, s. f. I. 1. Desfășurare a unei activități; faptă întreprinsă (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de acțiune = om întreprinzător, energic, care acționează repede. ◊ Expr. A pune în acțiune = a pune în mișcare. A trece la acțiune = a întreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armată”) Operație militară. ♦ (Gram.) Ceea ce exprimă verbul (o stare, o mișcare, un proces etc.). 2. Desfășurare a întâmplărilor într-o operă literară; fabulație, subiect, intrigă. 3. Efect, exercitare a unei influențe asupra unui obiect, a unui fenomen. Acțiunea substanțelor otrăvitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hârtie de valoare care reprezintă o parte anumită, fixă și dinainte stabilită, a capitalului unei societăți și care dă deținătorului dreptul să primească dividende. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.

DOOM

acțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. acțiúnii; pl. acțiúni

acțiuni
ACȚIÚNE, acțiuni, s. f. I. 1. Desfășurare a unei activități; faptă întreprinsă (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de acțiune = om întreprinzător, energic, care acționează repede. ◊ Expr. A pune în acțiune = a pune în mișcare. A trece la acțiune = a întreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armată”) Operație militară. ♦ (Gram.) Ceea ce exprimă verbul (o stare, o mișcare, un proces etc.). 2. Desfășurare a întâmplărilor într-o operă literară; fabulație, subiect, intrigă. 3. Efect, exercitare a unei influențe asupra unui obiect, a unui fenomen. Acțiunea substanțelor otrăvitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hârtie de valoare care reprezintă o parte anumită, fixă și dinainte stabilită, a capitalului unei societăți și care dă deținătorului dreptul să primească dividende. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.

DOOM

acțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. acțiúnii; pl. acțiúni

acțiunii
ACȚIÚNE, acțiuni, s. f. I. 1. Desfășurare a unei activități; faptă întreprinsă (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de acțiune = om întreprinzător, energic, care acționează repede. ◊ Expr. A pune în acțiune = a pune în mișcare. A trece la acțiune = a întreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armată”) Operație militară. ♦ (Gram.) Ceea ce exprimă verbul (o stare, o mișcare, un proces etc.). 2. Desfășurare a întâmplărilor într-o operă literară; fabulație, subiect, intrigă. 3. Efect, exercitare a unei influențe asupra unui obiect, a unui fenomen. Acțiunea substanțelor otrăvitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hârtie de valoare care reprezintă o parte anumită, fixă și dinainte stabilită, a capitalului unei societăți și care dă deținătorului dreptul să primească dividende. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.

DOOM

acțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. acțiúnii; pl. acțiúni

acțiunile
ACȚIÚNE, acțiuni, s. f. I. 1. Desfășurare a unei activități; faptă întreprinsă (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de acțiune = om întreprinzător, energic, care acționează repede. ◊ Expr. A pune în acțiune = a pune în mișcare. A trece la acțiune = a întreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armată”) Operație militară. ♦ (Gram.) Ceea ce exprimă verbul (o stare, o mișcare, un proces etc.). 2. Desfășurare a întâmplărilor într-o operă literară; fabulație, subiect, intrigă. 3. Efect, exercitare a unei influențe asupra unui obiect, a unui fenomen. Acțiunea substanțelor otrăvitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hârtie de valoare care reprezintă o parte anumită, fixă și dinainte stabilită, a capitalului unei societăți și care dă deținătorului dreptul să primească dividende. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.

DOOM

acțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. acțiúnii; pl. acțiúni

acțiunilor
ACȚIÚNE, acțiuni, s. f. I. 1. Desfășurare a unei activități; faptă întreprinsă (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de acțiune = om întreprinzător, energic, care acționează repede. ◊ Expr. A pune în acțiune = a pune în mișcare. A trece la acțiune = a întreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armată”) Operație militară. ♦ (Gram.) Ceea ce exprimă verbul (o stare, o mișcare, un proces etc.). 2. Desfășurare a întâmplărilor într-o operă literară; fabulație, subiect, intrigă. 3. Efect, exercitare a unei influențe asupra unui obiect, a unui fenomen. Acțiunea substanțelor otrăvitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hârtie de valoare care reprezintă o parte anumită, fixă și dinainte stabilită, a capitalului unei societăți și care dă deținătorului dreptul să primească dividende. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.

DOOM

acțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. acțiúnii; pl. acțiúni