aba
ABÁ1 interj. (Înv.) (În propoziții interogative) Cuvânt care exprimă mirarea sau atrage atenția cuiva când i se vorbește. – Onomatopee. DOOM
abá1 (înv.) interj.
aba
ABÁ2, (2) abale, s. f. 1. Țesătură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecționează haine țărănești; dimie, pănură. 2. Sort de aba (1). – Din tc. aba. DOOM
abá2 s. f., art. abáua, g.-d. art. abálei; (sorturi) pl. abále, art. abálele
abac
ABÁC, abace, s. n. 1. Instrument de calculat alcătuit dintr-un cadru cu vergele pe care se pot deplasa bile (colorate). 2. Tabel sau diagramă care permite rezolvarea imediată a unor calcule. – Din fr. abaque, lat. abacus. DOOM
abác (numărătoare, tabel) s. n., pl. abáce
abac
ABÁCĂ, abace, s. f. (Arhit.) Partea superioară a capitelului unei coloane care face legătura cu arhitrava. – Din fr. abaque, lat. abacus. DOOM
abácă (parte a unui capitel) s. f., g.-d. art. abácei; pl. abáce
abaca
ABÁCA s.f. Cânepă de Manilla. [< fr., sp. abaca < cuv. filipinez].
abacterian
ABACTERIÁN, -Ă adj. Lipsit de bacterii. [Pron. -ri-an. / cf. gr. a – fără, bakterion – bastonaș].
abacteriana
ABACTERIÁN, -Ă adj. Lipsit de bacterii. [Pron. -ri-an. / cf. gr. a – fără, bakterion – bastonaș].
abacterianul
ABACTERIÁN, -Ă adj. Lipsit de bacterii. [Pron. -ri-an. / cf. gr. a – fără, bakterion – bastonaș].
abacterianului
ABACTERIÁN, -Ă adj. Lipsit de bacterii. [Pron. -ri-an. / cf. gr. a – fără, bakterion – bastonaș].
abacteriene
ABACTERIÁN, -Ă adj. Lipsit de bacterii. [Pron. -ri-an. / cf. gr. a – fără, bakterion – bastonaș].
abacterienei
ABACTERIÁN, -Ă adj. Lipsit de bacterii. [Pron. -ri-an. / cf. gr. a – fără, bakterion – bastonaș].
abacterienele
ABACTERIÁN, -Ă adj. Lipsit de bacterii. [Pron. -ri-an. / cf. gr. a – fără, bakterion – bastonaș].
abacterienelor
ABACTERIÁN, -Ă adj. Lipsit de bacterii. [Pron. -ri-an. / cf. gr. a – fără, bakterion – bastonaș].
abacterieni
ABACTERIÁN, -Ă adj. Lipsit de bacterii. [Pron. -ri-an. / cf. gr. a – fără, bakterion – bastonaș].
abacterienii
ABACTERIÁN, -Ă adj. Lipsit de bacterii. [Pron. -ri-an. / cf. gr. a – fără, bakterion – bastonaș].
abacterienilor
ABACTERIÁN, -Ă adj. Lipsit de bacterii. [Pron. -ri-an. / cf. gr. a – fără, bakterion – bastonaș].
abacă
ABÁC, abace, s. n. 1. Instrument de calculat alcătuit dintr-un cadru cu vergele pe care se pot deplasa bile (colorate). 2. Tabel sau diagramă care permite rezolvarea imediată a unor calcule. – Din fr. abaque, lat. abacus. DOOM
abác (numărătoare, tabel) s. n., pl. abáce
abacă
ABÁCĂ, abace, s. f. (Arhit.) Partea superioară a capitelului unei coloane care face legătura cu arhitrava. – Din fr. abaque, lat. abacus. DOOM
abácă (parte a unui capitel) s. f., g.-d. art. abácei; pl. abáce
abaeus
Abaeus, denumire purtată de zeul Apollo, care avea un templu și un oracol la Abae, în Phocis.
abager
ABAGÉR, abageri, s. m. (Reg.) Abagiu. – Din abagerie1. DOOM
abagér (reg.) s. m., pl. abagéri
abagere
ABAGÉR, abageri, s. m. (Reg.) Abagiu. – Din abagerie1. DOOM
abagér (reg.) s. m., pl. abagéri
abageri
ABAGÉR, abageri, s. m. (Reg.) Abagiu. – Din abagerie1. DOOM
abagér (reg.) s. m., pl. abagéri
abagerie
ABAGERÍE1, abagerii, s. f. Atelier sau industrie de (haine de) aba2. – Abagiu + suf. -ărie. DOOM
abageríe s. f., art. abagería, g.-d. art. abageríei; (ateliere) pl. abageríi, art. abageríile
abagerie
ABAGERÍE2 s. f. Meseria de abagiu. – Abager + suf. -ie. DOOM
abageríe s. f., art. abagería, g.-d. art. abageríei; (ateliere) pl. abageríi, art. abageríile
abagerii
ABAGÉR, abageri, s. m. (Reg.) Abagiu. – Din abagerie1. DOOM
abagér (reg.) s. m., pl. abagéri
abagerilor
ABAGÉR, abageri, s. m. (Reg.) Abagiu. – Din abagerie1. DOOM
abagér (reg.) s. m., pl. abagéri
abagerul
ABAGÉR, abageri, s. m. (Reg.) Abagiu. – Din abagerie1. DOOM
abagér (reg.) s. m., pl. abagéri
abagerule
ABAGÉR, abageri, s. m. (Reg.) Abagiu. – Din abagerie1. DOOM
abagér (reg.) s. m., pl. abagéri
abagerului
ABAGÉR, abageri, s. m. (Reg.) Abagiu. – Din abagerie1. DOOM
abagér (reg.) s. m., pl. abagéri
abagiu
ABAGÍU, abagii, s. m. Persoană care se ocupă cu fabricarea sau cu vânzarea abalei2; abager. – Din tc. abağy. DOOM
abagíu s. m., art. abagíul; pl. abagíi, art. abagíii (-gi-ii)
abajur
ABAJÚR, abajururi, s. n. Dispozitiv fixat în jurul unei lămpi destinat să dirijeze lumina într-o anumită direcție. [Pl. și: abajure] – Din fr. abat-jour. DOOM
abajúr s. n., pl. abajúruri
abajurul
ABAJÚR, abajururi, s. n. Dispozitiv fixat în jurul unei lămpi destinat să dirijeze lumina într-o anumită direcție. [Pl. și: abajure] – Din fr. abat-jour. DOOM
abajúr s. n., pl. abajúruri
abajurului
ABAJÚR, abajururi, s. n. Dispozitiv fixat în jurul unei lămpi destinat să dirijeze lumina într-o anumită direcție. [Pl. și: abajure] – Din fr. abat-jour. DOOM
abajúr s. n., pl. abajúruri
abajururi
ABAJÚR, abajururi, s. n. Dispozitiv fixat în jurul unei lămpi destinat să dirijeze lumina într-o anumită direcție. [Pl. și: abajure] – Din fr. abat-jour. DOOM
abajúr s. n., pl. abajúruri
abajururile
ABAJÚR, abajururi, s. n. Dispozitiv fixat în jurul unei lămpi destinat să dirijeze lumina într-o anumită direcție. [Pl. și: abajure] – Din fr. abat-jour. DOOM
abajúr s. n., pl. abajúruri
abajururilor
ABAJÚR, abajururi, s. n. Dispozitiv fixat în jurul unei lămpi destinat să dirijeze lumina într-o anumită direcție. [Pl. și: abajure] – Din fr. abat-jour. DOOM
abajúr s. n., pl. abajúruri
abandon
ABANDÓN, abandonuri, s. n. 1. Părăsire împotriva regulilor morale și a obligațiilor materiale a copiilor, a familiei etc. 2. Părăsire a unui bun sau renunțare la un drept. 3. Renunțare la continuarea participării într-o probă sportivă. – Din fr. abandon. DOOM
abandón s. n., pl. abandónuri
abandona
ABANDONÁ, abandonez, vb. I. 1. Tranz. A părăsi pe cineva (lăsându-l fără sprijin sau ajutor); a renunța la ceva. ♦ Refl. Fig. A se lăsa cuprins, în mod exagerat, de un sentiment, de o emoție, de anumite preocupări. 2. Tranz. și intranz. A renunța la continuarea participării la o întrecere sportivă. – Din fr. abandonner. DOOM
abandoná (a ~) vb., ind. prez. 3 abandoneáză
abandonare
ABANDONÁRE, abandonări, s. f. Acțiunea de a abandona; părăsire. – V. abandona. DOOM
abandonáre s. f., g.-d. art. abandonắrii; pl. abandonắri
abandonarea
ABANDONÁRE, abandonări, s. f. Acțiunea de a abandona; părăsire. – V. abandona. DOOM
abandonáre s. f., g.-d. art. abandonắrii; pl. abandonắri
abandonat
ABANDONÁT, -Ă, abandonați, -te, adj. Care a fost părăsit. ♦ Spec. (Despre copii nou-născuți) Care a fost părăsit de către mamă. – V. abandona.
abandonul
ABANDÓN, abandonuri, s. n. 1. Părăsire împotriva regulilor morale și a obligațiilor materiale a copiilor, a familiei etc. 2. Părăsire a unui bun sau renunțare la un drept. 3. Renunțare la continuarea participării într-o probă sportivă. – Din fr. abandon. DOOM
abandón s. n., pl. abandónuri
abandonului
ABANDÓN, abandonuri, s. n. 1. Părăsire împotriva regulilor morale și a obligațiilor materiale a copiilor, a familiei etc. 2. Părăsire a unui bun sau renunțare la un drept. 3. Renunțare la continuarea participării într-o probă sportivă. – Din fr. abandon. DOOM
abandón s. n., pl. abandónuri
abandonuri
ABANDÓN, abandonuri, s. n. 1. Părăsire împotriva regulilor morale și a obligațiilor materiale a copiilor, a familiei etc. 2. Părăsire a unui bun sau renunțare la un drept. 3. Renunțare la continuarea participării într-o probă sportivă. – Din fr. abandon. DOOM
abandón s. n., pl. abandónuri
abandonurile
ABANDÓN, abandonuri, s. n. 1. Părăsire împotriva regulilor morale și a obligațiilor materiale a copiilor, a familiei etc. 2. Părăsire a unui bun sau renunțare la un drept. 3. Renunțare la continuarea participării într-o probă sportivă. – Din fr. abandon. DOOM
abandón s. n., pl. abandónuri
abandonurilor
ABANDÓN, abandonuri, s. n. 1. Părăsire împotriva regulilor morale și a obligațiilor materiale a copiilor, a familiei etc. 2. Părăsire a unui bun sau renunțare la un drept. 3. Renunțare la continuarea participării într-o probă sportivă. – Din fr. abandon. DOOM
abandón s. n., pl. abandónuri
abandonări
ABANDONÁRE, abandonări, s. f. Acțiunea de a abandona; părăsire. – V. abandona. DOOM
abandonáre s. f., g.-d. art. abandonắrii; pl. abandonắri
abandonării
ABANDONÁRE, abandonări, s. f. Acțiunea de a abandona; părăsire. – V. abandona. DOOM
abandonáre s. f., g.-d. art. abandonắrii; pl. abandonắri
abandonările
ABANDONÁRE, abandonări, s. f. Acțiunea de a abandona; părăsire. – V. abandona. DOOM
abandonáre s. f., g.-d. art. abandonắrii; pl. abandonắri
abandonărilor
ABANDONÁRE, abandonări, s. f. Acțiunea de a abandona; părăsire. – V. abandona. DOOM
abandonáre s. f., g.-d. art. abandonắrii; pl. abandonắri
abanos
ABANÓS, abanoși, s. m. Lemnul din specii de copaci exotici, greu, tare, foarte durabil, de culoare neagră, folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc. (Dyospyros). ◊ Păr de abanos = păr negru-lucios. – Din tc. abanoz. DOOM
abanós s. m., (arbori) pl. abanóși
abanosul
ABANÓS, abanoși, s. m. Lemnul din specii de copaci exotici, greu, tare, foarte durabil, de culoare neagră, folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc. (Dyospyros). ◊ Păr de abanos = păr negru-lucios. – Din tc. abanoz. DOOM
abanós s. m., (arbori) pl. abanóși
abanosului
ABANÓS, abanoși, s. m. Lemnul din specii de copaci exotici, greu, tare, foarte durabil, de culoare neagră, folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc. (Dyospyros). ◊ Păr de abanos = păr negru-lucios. – Din tc. abanoz. DOOM
abanós s. m., (arbori) pl. abanóși
abanoși
ABANÓS, abanoși, s. m. Lemnul din specii de copaci exotici, greu, tare, foarte durabil, de culoare neagră, folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc. (Dyospyros). ◊ Păr de abanos = păr negru-lucios. – Din tc. abanoz. DOOM
abanós s. m., (arbori) pl. abanóși
abanoșii
ABANÓS, abanoși, s. m. Lemnul din specii de copaci exotici, greu, tare, foarte durabil, de culoare neagră, folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc. (Dyospyros). ◊ Păr de abanos = păr negru-lucios. – Din tc. abanoz. DOOM
abanós s. m., (arbori) pl. abanóși
abanoșilor
ABANÓS, abanoși, s. m. Lemnul din specii de copaci exotici, greu, tare, foarte durabil, de culoare neagră, folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc. (Dyospyros). ◊ Păr de abanos = păr negru-lucios. – Din tc. abanoz. DOOM
abanós s. m., (arbori) pl. abanóși
abantiades
Abantiades, patronimic purtat de urmașii lui Abas, mai ales de Acrisius și de Perseus.
abantiadul
Abantiadul = Abantiades.
abanul
Abanul = Abaeus.
abaris
Abaris, vestit prezicător care, grație lui Apollo făptuia vindecări miraculoase. Printre altele, a făcut să înceteze o epidemie de ciumă care bîntuia la Sparta.
abarticular
ABARTICULÁR, -Ă adj. Situat în vecinătatea unei articulații, dar nelegat de aceasta. [Cf. fr. abarticulaire].
abas
Abas 1. Al doisprezecelea rege al Argosului, fiul lui Lynceus și al Hypermnestrei, considerat ca întemeietor al cetății Abae din Phocis. A avut doi fii gemeni: pe Acrisius și pe Proetus. 2. Centaur vestit pentru îndemînarea sa la vînătoare.
abat
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abataj
ABATÁJ, abataje, s. n. 1. Operație de tăiere sau de extragere a unui minereu sau a unei roci dintr-un zăcământ; p. ext. loc unde se execută această operație. 2. Operație de doborâre a arborilor (în exploatările forestiere). 3. Tăiere, sacrificare a vitelor la abator. ♦ Ansamblu de operații făcute în abator de la introducerea animalelor în sala de tăiere până la tranșarea cărnii. 4. Operație de înclinare a unei nave mici în vederea reparării, curățării etc. – Din fr. abattage. DOOM
abatáj s. n., pl. abatáje
abataje
ABATÁJ, abataje, s. n. 1. Operație de tăiere sau de extragere a unui minereu sau a unei roci dintr-un zăcământ; p. ext. loc unde se execută această operație. 2. Operație de doborâre a arborilor (în exploatările forestiere). 3. Tăiere, sacrificare a vitelor la abator. ♦ Ansamblu de operații făcute în abator de la introducerea animalelor în sala de tăiere până la tranșarea cărnii. 4. Operație de înclinare a unei nave mici în vederea reparării, curățării etc. – Din fr. abattage. DOOM
abatáj s. n., pl. abatáje
abatajele
ABATÁJ, abataje, s. n. 1. Operație de tăiere sau de extragere a unui minereu sau a unei roci dintr-un zăcământ; p. ext. loc unde se execută această operație. 2. Operație de doborâre a arborilor (în exploatările forestiere). 3. Tăiere, sacrificare a vitelor la abator. ♦ Ansamblu de operații făcute în abator de la introducerea animalelor în sala de tăiere până la tranșarea cărnii. 4. Operație de înclinare a unei nave mici în vederea reparării, curățării etc. – Din fr. abattage. DOOM
abatáj s. n., pl. abatáje
abatajelor
ABATÁJ, abataje, s. n. 1. Operație de tăiere sau de extragere a unui minereu sau a unei roci dintr-un zăcământ; p. ext. loc unde se execută această operație. 2. Operație de doborâre a arborilor (în exploatările forestiere). 3. Tăiere, sacrificare a vitelor la abator. ♦ Ansamblu de operații făcute în abator de la introducerea animalelor în sala de tăiere până la tranșarea cărnii. 4. Operație de înclinare a unei nave mici în vederea reparării, curățării etc. – Din fr. abattage. DOOM
abatáj s. n., pl. abatáje
abatajul
ABATÁJ, abataje, s. n. 1. Operație de tăiere sau de extragere a unui minereu sau a unei roci dintr-un zăcământ; p. ext. loc unde se execută această operație. 2. Operație de doborâre a arborilor (în exploatările forestiere). 3. Tăiere, sacrificare a vitelor la abator. ♦ Ansamblu de operații făcute în abator de la introducerea animalelor în sala de tăiere până la tranșarea cărnii. 4. Operație de înclinare a unei nave mici în vederea reparării, curățării etc. – Din fr. abattage. DOOM
abatáj s. n., pl. abatáje
abatajului
ABATÁJ, abataje, s. n. 1. Operație de tăiere sau de extragere a unui minereu sau a unei roci dintr-un zăcământ; p. ext. loc unde se execută această operație. 2. Operație de doborâre a arborilor (în exploatările forestiere). 3. Tăiere, sacrificare a vitelor la abator. ♦ Ansamblu de operații făcute în abator de la introducerea animalelor în sala de tăiere până la tranșarea cărnii. 4. Operație de înclinare a unei nave mici în vederea reparării, curățării etc. – Din fr. abattage. DOOM
abatáj s. n., pl. abatáje
abate
ABÁTE1, abați, s. m. 1. Titlu dat superiorului unei abații; persoană care are acest titlu. 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate. DOOM
abáte1 s. m., pl. abáți
abate
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abatele
ABÁTE1, abați, s. m. 1. Titlu dat superiorului unei abații; persoană care are acest titlu. 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate. DOOM
abáte1 s. m., pl. abáți
abatelui
ABÁTE1, abați, s. m. 1. Titlu dat superiorului unei abații; persoană care are acest titlu. 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate. DOOM
abáte1 s. m., pl. abáți
abatem
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abatere
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abatere
ABÁTERE, abateri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) abate2 și rezultatul ei. ♦ Încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală. ♦ (Tehn.) Diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese. – V. abate2. DOOM
abátere s. f., g.-d. art. abáterii; pl. abáteri
abaterea
ABÁTERE, abateri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) abate2 și rezultatul ei. ♦ Încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală. ♦ (Tehn.) Diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese. – V. abate2. DOOM
abátere s. f., g.-d. art. abáterii; pl. abáteri
abateri
ABÁTERE, abateri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) abate2 și rezultatul ei. ♦ Încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală. ♦ (Tehn.) Diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese. – V. abate2. DOOM
abátere s. f., g.-d. art. abáterii; pl. abáteri
abaterii
ABÁTERE, abateri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) abate2 și rezultatul ei. ♦ Încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală. ♦ (Tehn.) Diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese. – V. abate2. DOOM
abátere s. f., g.-d. art. abáterii; pl. abáteri
abaterile
ABÁTERE, abateri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) abate2 și rezultatul ei. ♦ Încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală. ♦ (Tehn.) Diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese. – V. abate2. DOOM
abátere s. f., g.-d. art. abáterii; pl. abáteri
abaterilor
ABÁTERE, abateri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) abate2 și rezultatul ei. ♦ Încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală. ♦ (Tehn.) Diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese. – V. abate2. DOOM
abátere s. f., g.-d. art. abáterii; pl. abáteri
abatesa
ABATÉSĂ, abatese, s. f. Călugăriță care conduce o abație. – Din it. abbadessa. Cf. lat. abbatissa. DOOM
abatésă s. f., g.-d. art. abateséi; pl. abatése
abatese
ABATÉSĂ, abatese, s. f. Călugăriță care conduce o abație. – Din it. abbadessa. Cf. lat. abbatissa. DOOM
abatésă s. f., g.-d. art. abateséi; pl. abatése
abatesei
ABATÉSĂ, abatese, s. f. Călugăriță care conduce o abație. – Din it. abbadessa. Cf. lat. abbatissa. DOOM
abatésă s. f., g.-d. art. abateséi; pl. abatése
abatesele
ABATÉSĂ, abatese, s. f. Călugăriță care conduce o abație. – Din it. abbadessa. Cf. lat. abbatissa. DOOM
abatésă s. f., g.-d. art. abateséi; pl. abatése
abateselor
ABATÉSĂ, abatese, s. f. Călugăriță care conduce o abație. – Din it. abbadessa. Cf. lat. abbatissa. DOOM
abatésă s. f., g.-d. art. abateséi; pl. abatése
abateso
ABATÉSĂ, abatese, s. f. Călugăriță care conduce o abație. – Din it. abbadessa. Cf. lat. abbatissa. DOOM
abatésă s. f., g.-d. art. abateséi; pl. abatése
abateți
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abatiza
ABATÍZĂ, abatize, s. f. (Mil.) Dispozitiv de apărare făcut din copaci tăiați și culcați cu vârful spre inamic sau din crăci înfipte în pământ. – Din fr. abattis. DOOM
abatíză s. f., g.-d. art. abatízei; pl. abatíze
abatize
ABATÍZĂ, abatize, s. f. (Mil.) Dispozitiv de apărare făcut din copaci tăiați și culcați cu vârful spre inamic sau din crăci înfipte în pământ. – Din fr. abattis. DOOM
abatíză s. f., g.-d. art. abatízei; pl. abatíze
abatizei
ABATÍZĂ, abatize, s. f. (Mil.) Dispozitiv de apărare făcut din copaci tăiați și culcați cu vârful spre inamic sau din crăci înfipte în pământ. – Din fr. abattis. DOOM
abatíză s. f., g.-d. art. abatízei; pl. abatíze
abatizele
ABATÍZĂ, abatize, s. f. (Mil.) Dispozitiv de apărare făcut din copaci tăiați și culcați cu vârful spre inamic sau din crăci înfipte în pământ. – Din fr. abattis. DOOM
abatíză s. f., g.-d. art. abatízei; pl. abatíze
abatizelor
ABATÍZĂ, abatize, s. f. (Mil.) Dispozitiv de apărare făcut din copaci tăiați și culcați cu vârful spre inamic sau din crăci înfipte în pământ. – Din fr. abattis. DOOM
abatíză s. f., g.-d. art. abatízei; pl. abatíze
abatoare
ABATÓR, abatoare, s. n. Loc special amenajat unde se sacrifică animalele în vederea obținerii cărnii, sub control sanitar-veterinar. – Din fr. abattoir. DOOM
abatór s. n., pl. abatoáre
abatoarele
ABATÓR, abatoare, s. n. Loc special amenajat unde se sacrifică animalele în vederea obținerii cărnii, sub control sanitar-veterinar. – Din fr. abattoir. DOOM
abatór s. n., pl. abatoáre
abatoarelor
ABATÓR, abatoare, s. n. Loc special amenajat unde se sacrifică animalele în vederea obținerii cărnii, sub control sanitar-veterinar. – Din fr. abattoir. DOOM
abatór s. n., pl. abatoáre
abator
ABATÓR, abatoare, s. n. Loc special amenajat unde se sacrifică animalele în vederea obținerii cărnii, sub control sanitar-veterinar. – Din fr. abattoir. DOOM
abatór s. n., pl. abatoáre
abatorizare
abatorizáre s.f. Tăiere a animalelor (în locuri special amenajate) pentru obținerea cărnii de consum.
abatorul
ABATÓR, abatoare, s. n. Loc special amenajat unde se sacrifică animalele în vederea obținerii cărnii, sub control sanitar-veterinar. – Din fr. abattoir. DOOM
abatór s. n., pl. abatoáre
abatorului
ABATÓR, abatoare, s. n. Loc special amenajat unde se sacrifică animalele în vederea obținerii cărnii, sub control sanitar-veterinar. – Din fr. abattoir. DOOM
abatór s. n., pl. abatoáre
abată
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abaxial
ABAXIÁL, -Ă adj. Situat în afara unei linii axiale. [Pron. -xi-al. / < fr. abaxial].
abaxiala
ABAXIÁL, -Ă adj. Situat în afara unei linii axiale. [Pron. -xi-al. / < fr. abaxial].
abaxiale
ABAXIÁL, -Ă adj. Situat în afara unei linii axiale. [Pron. -xi-al. / < fr. abaxial].
abaxialei
ABAXIÁL, -Ă adj. Situat în afara unei linii axiale. [Pron. -xi-al. / < fr. abaxial].
abaxialele
ABAXIÁL, -Ă adj. Situat în afara unei linii axiale. [Pron. -xi-al. / < fr. abaxial].
abaxialelor
ABAXIÁL, -Ă adj. Situat în afara unei linii axiale. [Pron. -xi-al. / < fr. abaxial].
abaxiali
ABAXIÁL, -Ă adj. Situat în afara unei linii axiale. [Pron. -xi-al. / < fr. abaxial].
abaxialii
ABAXIÁL, -Ă adj. Situat în afara unei linii axiale. [Pron. -xi-al. / < fr. abaxial].
abaxialilor
ABAXIÁL, -Ă adj. Situat în afara unei linii axiale. [Pron. -xi-al. / < fr. abaxial].
abaxialul
ABAXIÁL, -Ă adj. Situat în afara unei linii axiale. [Pron. -xi-al. / < fr. abaxial].
abaxialului
ABAXIÁL, -Ă adj. Situat în afara unei linii axiale. [Pron. -xi-al. / < fr. abaxial].
abazia
ABAZÍE, abazii, s. f. (Med.) Tulburare nervoasă manifestată prin necoordonarea mișcărilor în mers, datorată disfuncției aparatului vestibular. – Din fr. abasie. DOOM
abazíe s. f., art. abazía, g.-d. abazíi, art. abazíei; pl. abazii, art. abaziile
abazie
ABAZÍE, abazii, s. f. (Med.) Tulburare nervoasă manifestată prin necoordonarea mișcărilor în mers, datorată disfuncției aparatului vestibular. – Din fr. abasie. DOOM
abazíe s. f., art. abazía, g.-d. abazíi, art. abazíei; pl. abazii, art. abaziile
abaziei
ABAZÍE, abazii, s. f. (Med.) Tulburare nervoasă manifestată prin necoordonarea mișcărilor în mers, datorată disfuncției aparatului vestibular. – Din fr. abasie. DOOM
abazíe s. f., art. abazía, g.-d. abazíi, art. abazíei; pl. abazii, art. abaziile
abazii
ABAZÍE, abazii, s. f. (Med.) Tulburare nervoasă manifestată prin necoordonarea mișcărilor în mers, datorată disfuncției aparatului vestibular. – Din fr. abasie. DOOM
abazíe s. f., art. abazía, g.-d. abazíi, art. abazíei; pl. abazii, art. abaziile
abaziile
ABAZÍE, abazii, s. f. (Med.) Tulburare nervoasă manifestată prin necoordonarea mișcărilor în mers, datorată disfuncției aparatului vestibular. – Din fr. abasie. DOOM
abazíe s. f., art. abazía, g.-d. abazíi, art. abazíei; pl. abazii, art. abaziile
abaziilor
ABAZÍE, abazii, s. f. (Med.) Tulburare nervoasă manifestată prin necoordonarea mișcărilor în mers, datorată disfuncției aparatului vestibular. – Din fr. abasie. DOOM
abazíe s. f., art. abazía, g.-d. abazíi, art. abazíei; pl. abazii, art. abaziile
abați
ABÁTE1, abați, s. m. 1. Titlu dat superiorului unei abații; persoană care are acest titlu. 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate. DOOM
abáte1 s. m., pl. abáți
abați
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abația
ABAȚÍE, abații, s. f. Mănăstire catolică cu statut special (împreună cu averea, domeniile ei), condusă de un abate1 sau o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de papă2. – Din it. ab(b)azia. DOOM
abațíe s. f., art. abațía, g.-d. art. abațíei; pl. abațíi, art. abațíile
abațial
ABAȚIÁL, -Ă adj. Care aparține unei abații, de abație; mănăstiresc. ◊ Biserică abațială (și s.f.) = biserica principală a unei abații. [Pron. -ți-al. / < fr. abatial].
abațiala
ABAȚIÁL, -Ă adj. Care aparține unei abații, de abație; mănăstiresc. ◊ Biserică abațială (și s.f.) = biserica principală a unei abații. [Pron. -ți-al. / < fr. abatial].
abațiale
ABAȚIÁL, -Ă adj. Care aparține unei abații, de abație; mănăstiresc. ◊ Biserică abațială (și s.f.) = biserica principală a unei abații. [Pron. -ți-al. / < fr. abatial].
abațialei
ABAȚIÁL, -Ă adj. Care aparține unei abații, de abație; mănăstiresc. ◊ Biserică abațială (și s.f.) = biserica principală a unei abații. [Pron. -ți-al. / < fr. abatial].
abațialele
ABAȚIÁL, -Ă adj. Care aparține unei abații, de abație; mănăstiresc. ◊ Biserică abațială (și s.f.) = biserica principală a unei abații. [Pron. -ți-al. / < fr. abatial].
abațialelor
ABAȚIÁL, -Ă adj. Care aparține unei abații, de abație; mănăstiresc. ◊ Biserică abațială (și s.f.) = biserica principală a unei abații. [Pron. -ți-al. / < fr. abatial].
abațiali
ABAȚIÁL, -Ă adj. Care aparține unei abații, de abație; mănăstiresc. ◊ Biserică abațială (și s.f.) = biserica principală a unei abații. [Pron. -ți-al. / < fr. abatial].
abațialii
ABAȚIÁL, -Ă adj. Care aparține unei abații, de abație; mănăstiresc. ◊ Biserică abațială (și s.f.) = biserica principală a unei abații. [Pron. -ți-al. / < fr. abatial].
abațialilor
ABAȚIÁL, -Ă adj. Care aparține unei abații, de abație; mănăstiresc. ◊ Biserică abațială (și s.f.) = biserica principală a unei abații. [Pron. -ți-al. / < fr. abatial].
abațialul
ABAȚIÁL, -Ă adj. Care aparține unei abații, de abație; mănăstiresc. ◊ Biserică abațială (și s.f.) = biserica principală a unei abații. [Pron. -ți-al. / < fr. abatial].
abațialului
ABAȚIÁL, -Ă adj. Care aparține unei abații, de abație; mănăstiresc. ◊ Biserică abațială (și s.f.) = biserica principală a unei abații. [Pron. -ți-al. / < fr. abatial].
abație
ABAȚÍE, abații, s. f. Mănăstire catolică cu statut special (împreună cu averea, domeniile ei), condusă de un abate1 sau o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de papă2. – Din it. ab(b)azia. DOOM
abațíe s. f., art. abațía, g.-d. art. abațíei; pl. abațíi, art. abațíile
abației
ABAȚÍE, abații, s. f. Mănăstire catolică cu statut special (împreună cu averea, domeniile ei), condusă de un abate1 sau o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de papă2. – Din it. ab(b)azia. DOOM
abațíe s. f., art. abațía, g.-d. art. abațíei; pl. abațíi, art. abațíile
abații
ABÁTE1, abați, s. m. 1. Titlu dat superiorului unei abații; persoană care are acest titlu. 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate. DOOM
abáte1 s. m., pl. abáți
abații
ABAȚÍE, abații, s. f. Mănăstire catolică cu statut special (împreună cu averea, domeniile ei), condusă de un abate1 sau o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de papă2. – Din it. ab(b)azia. DOOM
abațíe s. f., art. abațía, g.-d. art. abațíei; pl. abațíi, art. abațíile
abațiile
ABAȚÍE, abații, s. f. Mănăstire catolică cu statut special (împreună cu averea, domeniile ei), condusă de un abate1 sau o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de papă2. – Din it. ab(b)azia. DOOM
abațíe s. f., art. abațía, g.-d. art. abațíei; pl. abațíi, art. abațíile
abațiilor
ABAȚÍE, abații, s. f. Mănăstire catolică cu statut special (împreună cu averea, domeniile ei), condusă de un abate1 sau o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de papă2. – Din it. ab(b)azia. DOOM
abațíe s. f., art. abațía, g.-d. art. abațíei; pl. abațíi, art. abațíile
abaților
ABÁTE1, abați, s. m. 1. Titlu dat superiorului unei abații; persoană care are acest titlu. 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate. DOOM
abáte1 s. m., pl. abáți
abba
avá s. m. – (Înv.) Părinte; titlu onorific al membrilor clerului monastic. Ngr. ἀββᾶς (sec. XVII). Cuvînt cult, nu pare să fi avut circulație populară.
abbevilian
ABBEVILIÁN s.n. Subetaj mijlociu al paleoliticului inferior; chelean. [Pron. -li-an. / < fr. abbevillien, cf. Abbeville – localitate în Franța].
abc
ABC s. n. 1. Enumerarea primelor litere ale alfabetului. 2. Fig. Început al unei arte, al unei științe. [Cit.: abecé] – Din fr. abece. DOOM
abc [cit. abecé] s. n., art. abc-ul
abceadă
ABCEDÁ vb. I. intr. (Med.) A forma un abces. [Var. (după alte surse) abcéde. / < fr. abcéder].
abced
ABCEDÁ vb. I. intr. (Med.) A forma un abces. [Var. (după alte surse) abcéde. / < fr. abcéder].
abceda
ABCEDÁ vb. I. intr. (Med.) A forma un abces. [Var. (după alte surse) abcéde. / < fr. abcéder].
abcedare
ABCEDÁ vb. I. intr. (Med.) A forma un abces. [Var. (după alte surse) abcéde. / < fr. abcéder].
abcedare
ABCEDÁ vb. I. intr. (Med.) A forma un abces. [Var. (după alte surse) abcéde. / < fr. abcéder].
abcedară
ABCEDÁ vb. I. intr. (Med.) A forma un abces. [Var. (după alte surse) abcéde. / < fr. abcéder].
abcedase
ABCEDÁ vb. I. intr. (Med.) A forma un abces. [Var. (după alte surse) abcéde. / < fr. abcéder].
abcedaseră
ABCEDÁ vb. I. intr. (Med.) A forma un abces. [Var. (după alte surse) abcéde. / < fr. abcéder].
abcedat
ABCEDÁ vb. I. intr. (Med.) A forma un abces. [Var. (după alte surse) abcéde. / < fr. abcéder].
abcedau
ABCEDÁ vb. I. intr. (Med.) A forma un abces. [Var. (după alte surse) abcéde. / < fr. abcéder].
abcede
ABCEDÁ vb. I. intr. (Med.) A forma un abces. [Var. (după alte surse) abcéde. / < fr. abcéder].
abcedea
ABCEDÁ vb. I. intr. (Med.) A forma un abces. [Var. (după alte surse) abcéde. / < fr. abcéder].
abcedeau
ABCEDÁ vb. I. intr. (Med.) A forma un abces. [Var. (după alte surse) abcéde. / < fr. abcéder].
abcedează
ABCEDÁ vb. I. intr. (Med.) A forma un abces. [Var. (după alte surse) abcéde. / < fr. abcéder].
abcedere
ABCEDÁ vb. I. intr. (Med.) A forma un abces. [Var. (după alte surse) abcéde. / < fr. abcéder].
abcedere
ABCEDÁ vb. I. intr. (Med.) A forma un abces. [Var. (după alte surse) abcéde. / < fr. abcéder].
abcedeze
ABCEDÁ vb. I. intr. (Med.) A forma un abces. [Var. (după alte surse) abcéde. / < fr. abcéder].
abcedând
ABCEDÁ vb. I. intr. (Med.) A forma un abces. [Var. (după alte surse) abcéde. / < fr. abcéder].
abcedînd
ABCEDÁ vb. I. intr. (Med.) A forma un abces. [Var. (după alte surse) abcéde. / < fr. abcéder].
abces
ABCÉS, abcese, s. n. Acumulare de puroi, bine delimitată de țesuturile din jur printr-o membrană de țesut conjunctiv. – Din fr. abcès. DOOM
abcés s. n., pl. abcése
abcese
ABCÉS, abcese, s. n. Acumulare de puroi, bine delimitată de țesuturile din jur printr-o membrană de țesut conjunctiv. – Din fr. abcès. DOOM
abcés s. n., pl. abcése
abcesele
ABCÉS, abcese, s. n. Acumulare de puroi, bine delimitată de țesuturile din jur printr-o membrană de țesut conjunctiv. – Din fr. abcès. DOOM
abcés s. n., pl. abcése
abceselor
ABCÉS, abcese, s. n. Acumulare de puroi, bine delimitată de țesuturile din jur printr-o membrană de țesut conjunctiv. – Din fr. abcès. DOOM
abcés s. n., pl. abcése
abcesul
ABCÉS, abcese, s. n. Acumulare de puroi, bine delimitată de țesuturile din jur printr-o membrană de țesut conjunctiv. – Din fr. abcès. DOOM
abcés s. n., pl. abcése
abcesului
ABCÉS, abcese, s. n. Acumulare de puroi, bine delimitată de țesuturile din jur printr-o membrană de țesut conjunctiv. – Din fr. abcès. DOOM
abcés s. n., pl. abcése
abderit
ABDERÍT s.m. (Livr.) Om simplu. [Cf. germ. Abderit < Abdera, oraș antic din Tracia].
abderite
ABDERÍT s.m. (Livr.) Om simplu. [Cf. germ. Abderit < Abdera, oraș antic din Tracia].
abderitul
ABDERÍT s.m. (Livr.) Om simplu. [Cf. germ. Abderit < Abdera, oraș antic din Tracia].
abderitule
ABDERÍT s.m. (Livr.) Om simplu. [Cf. germ. Abderit < Abdera, oraș antic din Tracia].
abderitului
ABDERÍT s.m. (Livr.) Om simplu. [Cf. germ. Abderit < Abdera, oraș antic din Tracia].
abderiți
ABDERÍT s.m. (Livr.) Om simplu. [Cf. germ. Abderit < Abdera, oraș antic din Tracia].
abderiții
ABDERÍT s.m. (Livr.) Om simplu. [Cf. germ. Abderit < Abdera, oraș antic din Tracia].
abderiților
ABDERÍT s.m. (Livr.) Om simplu. [Cf. germ. Abderit < Abdera, oraș antic din Tracia].
abdic
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdica
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdicai
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdicam
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdicare
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdicare
ABDICÁRE, abdicări, s. f. Acțiunea de a abdica. – V. abdica. DOOM
abdicáre s. f., g.-d. art. abdicắrii; pl. abdicắri
abdicarea
ABDICÁRE, abdicări, s. f. Acțiunea de a abdica. – V. abdica. DOOM
abdicáre s. f., g.-d. art. abdicắrii; pl. abdicắri
abdicară
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdicarăm
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdicarăți
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdicase
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdicasem
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdicaseră
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdicaserăm
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdicaserăți
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdicaseși
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdicaseți
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdicat
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdicau
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdicași
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdicați
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdice
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdici
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdicând
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdicînd
ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare. DOOM
abdicá (a ~) vb., ind. prez. 3 abdícă
abdicări
ABDICÁRE, abdicări, s. f. Acțiunea de a abdica. – V. abdica. DOOM
abdicáre s. f., g.-d. art. abdicắrii; pl. abdicắri
abdicării
ABDICÁRE, abdicări, s. f. Acțiunea de a abdica. – V. abdica. DOOM
abdicáre s. f., g.-d. art. abdicắrii; pl. abdicắri
abdicările
ABDICÁRE, abdicări, s. f. Acțiunea de a abdica. – V. abdica. DOOM
abdicáre s. f., g.-d. art. abdicắrii; pl. abdicắri
abdicărilor
ABDICÁRE, abdicări, s. f. Acțiunea de a abdica. – V. abdica. DOOM
abdicáre s. f., g.-d. art. abdicắrii; pl. abdicắri
abdomen
ABDOMÉN, abdomene, s. n. 1. Parte a corpului, între torace și centura pelviană, în care se găsesc stomacul, ficatul, pancreasul, splina, rinichii și intestinele; pântece, burtă, foale. 2. (Biol.) Partea posterioară a corpului la artropode. – Din fr., lat. abdomen. DOOM
abdomén s. n., pl. abdoméne
abdomene
ABDOMÉN, abdomene, s. n. 1. Parte a corpului, între torace și centura pelviană, în care se găsesc stomacul, ficatul, pancreasul, splina, rinichii și intestinele; pântece, burtă, foale. 2. (Biol.) Partea posterioară a corpului la artropode. – Din fr., lat. abdomen. DOOM
abdomén s. n., pl. abdoméne
abdomenele
ABDOMÉN, abdomene, s. n. 1. Parte a corpului, între torace și centura pelviană, în care se găsesc stomacul, ficatul, pancreasul, splina, rinichii și intestinele; pântece, burtă, foale. 2. (Biol.) Partea posterioară a corpului la artropode. – Din fr., lat. abdomen. DOOM
abdomén s. n., pl. abdoméne
abdomenelor
ABDOMÉN, abdomene, s. n. 1. Parte a corpului, între torace și centura pelviană, în care se găsesc stomacul, ficatul, pancreasul, splina, rinichii și intestinele; pântece, burtă, foale. 2. (Biol.) Partea posterioară a corpului la artropode. – Din fr., lat. abdomen. DOOM
abdomén s. n., pl. abdoméne
abdomenoscoape
ABDOMENOSCÓP s.n. Instrument pentru examinarea cavității și a organelor abdominale; peritoneoscop. [Var. (după alte surse) abdominoscop. / < fr. abdomenoscope].
abdomenoscoapele
ABDOMENOSCÓP s.n. Instrument pentru examinarea cavității și a organelor abdominale; peritoneoscop. [Var. (după alte surse) abdominoscop. / < fr. abdomenoscope].
abdomenoscoapelor
ABDOMENOSCÓP s.n. Instrument pentru examinarea cavității și a organelor abdominale; peritoneoscop. [Var. (după alte surse) abdominoscop. / < fr. abdomenoscope].
abdomenoscop
ABDOMENOSCÓP s.n. Instrument pentru examinarea cavității și a organelor abdominale; peritoneoscop. [Var. (după alte surse) abdominoscop. / < fr. abdomenoscope].
abdomenoscopul
ABDOMENOSCÓP s.n. Instrument pentru examinarea cavității și a organelor abdominale; peritoneoscop. [Var. (după alte surse) abdominoscop. / < fr. abdomenoscope].
abdomenoscopului
ABDOMENOSCÓP s.n. Instrument pentru examinarea cavității și a organelor abdominale; peritoneoscop. [Var. (după alte surse) abdominoscop. / < fr. abdomenoscope].
abdomenul
ABDOMÉN, abdomene, s. n. 1. Parte a corpului, între torace și centura pelviană, în care se găsesc stomacul, ficatul, pancreasul, splina, rinichii și intestinele; pântece, burtă, foale. 2. (Biol.) Partea posterioară a corpului la artropode. – Din fr., lat. abdomen. DOOM
abdomén s. n., pl. abdoméne
abdomenului
ABDOMÉN, abdomene, s. n. 1. Parte a corpului, între torace și centura pelviană, în care se găsesc stomacul, ficatul, pancreasul, splina, rinichii și intestinele; pântece, burtă, foale. 2. (Biol.) Partea posterioară a corpului la artropode. – Din fr., lat. abdomen. DOOM
abdomén s. n., pl. abdoméne
abdominal
ABDOMINÁL, -Ă, abdominali, -e, adj. Care aparține abdomenului, privitor la abdomen; ventral. ◊ Cavitate abdominală = cavitate cuprinsă între pereții abdomenului (1). – Din fr. abdominal. DOOM
abdominál adj. m., pl. abdomináli; f. abdominálă, pl. abdominále
abdominala
ABDOMINÁL, -Ă, abdominali, -e, adj. Care aparține abdomenului, privitor la abdomen; ventral. ◊ Cavitate abdominală = cavitate cuprinsă între pereții abdomenului (1). – Din fr. abdominal. DOOM
abdominál adj. m., pl. abdomináli; f. abdominálă, pl. abdominále
abdominale
ABDOMINÁL, -Ă, abdominali, -e, adj. Care aparține abdomenului, privitor la abdomen; ventral. ◊ Cavitate abdominală = cavitate cuprinsă între pereții abdomenului (1). – Din fr. abdominal. DOOM
abdominál adj. m., pl. abdomináli; f. abdominálă, pl. abdominále
abdominalei
ABDOMINÁL, -Ă, abdominali, -e, adj. Care aparține abdomenului, privitor la abdomen; ventral. ◊ Cavitate abdominală = cavitate cuprinsă între pereții abdomenului (1). – Din fr. abdominal. DOOM
abdominál adj. m., pl. abdomináli; f. abdominálă, pl. abdominále
abdominalele
ABDOMINÁL, -Ă, abdominali, -e, adj. Care aparține abdomenului, privitor la abdomen; ventral. ◊ Cavitate abdominală = cavitate cuprinsă între pereții abdomenului (1). – Din fr. abdominal. DOOM
abdominál adj. m., pl. abdomináli; f. abdominálă, pl. abdominále
abdominalelor
ABDOMINÁL, -Ă, abdominali, -e, adj. Care aparține abdomenului, privitor la abdomen; ventral. ◊ Cavitate abdominală = cavitate cuprinsă între pereții abdomenului (1). – Din fr. abdominal. DOOM
abdominál adj. m., pl. abdomináli; f. abdominálă, pl. abdominále
abdominalgia
ABDOMINALGÍE, abdominalgii, s. f. (Med.) Durere abdominală. – Din fr. abdominalgie. DOOM
abdominalgie (-mi-nal- / -min-al-) s. f., art. abdominalgía, g.-d. art. abdominalgíei; pl. abdominalgíi, art. abdominalgíile
abdominalgie
ABDOMINALGÍE, abdominalgii, s. f. (Med.) Durere abdominală. – Din fr. abdominalgie. DOOM
abdominalgie (-mi-nal- / -min-al-) s. f., art. abdominalgía, g.-d. art. abdominalgíei; pl. abdominalgíi, art. abdominalgíile
abdominalgiei
ABDOMINALGÍE, abdominalgii, s. f. (Med.) Durere abdominală. – Din fr. abdominalgie. DOOM
abdominalgie (-mi-nal- / -min-al-) s. f., art. abdominalgía, g.-d. art. abdominalgíei; pl. abdominalgíi, art. abdominalgíile
abdominalgii
ABDOMINALGÍE, abdominalgii, s. f. (Med.) Durere abdominală. – Din fr. abdominalgie. DOOM
abdominalgie (-mi-nal- / -min-al-) s. f., art. abdominalgía, g.-d. art. abdominalgíei; pl. abdominalgíi, art. abdominalgíile
abdominalgiile
ABDOMINALGÍE, abdominalgii, s. f. (Med.) Durere abdominală. – Din fr. abdominalgie. DOOM
abdominalgie (-mi-nal- / -min-al-) s. f., art. abdominalgía, g.-d. art. abdominalgíei; pl. abdominalgíi, art. abdominalgíile
abdominalgiilor
ABDOMINALGÍE, abdominalgii, s. f. (Med.) Durere abdominală. – Din fr. abdominalgie. DOOM
abdominalgie (-mi-nal- / -min-al-) s. f., art. abdominalgía, g.-d. art. abdominalgíei; pl. abdominalgíi, art. abdominalgíile
abdominali
ABDOMINÁL, -Ă, abdominali, -e, adj. Care aparține abdomenului, privitor la abdomen; ventral. ◊ Cavitate abdominală = cavitate cuprinsă între pereții abdomenului (1). – Din fr. abdominal. DOOM
abdominál adj. m., pl. abdomináli; f. abdominálă, pl. abdominále
abdominalii
ABDOMINÁL, -Ă, abdominali, -e, adj. Care aparține abdomenului, privitor la abdomen; ventral. ◊ Cavitate abdominală = cavitate cuprinsă între pereții abdomenului (1). – Din fr. abdominal. DOOM
abdominál adj. m., pl. abdomináli; f. abdominálă, pl. abdominále
abdominalilor
ABDOMINÁL, -Ă, abdominali, -e, adj. Care aparține abdomenului, privitor la abdomen; ventral. ◊ Cavitate abdominală = cavitate cuprinsă între pereții abdomenului (1). – Din fr. abdominal. DOOM
abdominál adj. m., pl. abdomináli; f. abdominálă, pl. abdominále
abdominalul
ABDOMINÁL, -Ă, abdominali, -e, adj. Care aparține abdomenului, privitor la abdomen; ventral. ◊ Cavitate abdominală = cavitate cuprinsă între pereții abdomenului (1). – Din fr. abdominal. DOOM
abdominál adj. m., pl. abdomináli; f. abdominálă, pl. abdominále
abdominalului
ABDOMINÁL, -Ă, abdominali, -e, adj. Care aparține abdomenului, privitor la abdomen; ventral. ◊ Cavitate abdominală = cavitate cuprinsă între pereții abdomenului (1). – Din fr. abdominal. DOOM
abdominál adj. m., pl. abdomináli; f. abdominálă, pl. abdominále
abdominoscop
ABDOMENOSCÓP s.n. Instrument pentru examinarea cavității și a organelor abdominale; peritoneoscop. [Var. (după alte surse) abdominoscop. / < fr. abdomenoscope].
abductoare
ABDUCTÓR, -OÁRE, abductori, -oare, adj. (Despre mușchi) Care a suferit o abducție. – Din fr. abducteur. DOOM
abductór adj. m., pl. abductóri; f. sg. și pl. abductoáre
abductoarea
ABDUCTÓR, -OÁRE, abductori, -oare, adj. (Despre mușchi) Care a suferit o abducție. – Din fr. abducteur. DOOM
abductór adj. m., pl. abductóri; f. sg. și pl. abductoáre
abductoarei
ABDUCTÓR, -OÁRE, abductori, -oare, adj. (Despre mușchi) Care a suferit o abducție. – Din fr. abducteur. DOOM
abductór adj. m., pl. abductóri; f. sg. și pl. abductoáre
abductoarele
ABDUCTÓR, -OÁRE, abductori, -oare, adj. (Despre mușchi) Care a suferit o abducție. – Din fr. abducteur. DOOM
abductór adj. m., pl. abductóri; f. sg. și pl. abductoáre
abductoarelor
ABDUCTÓR, -OÁRE, abductori, -oare, adj. (Despre mușchi) Care a suferit o abducție. – Din fr. abducteur. DOOM
abductór adj. m., pl. abductóri; f. sg. și pl. abductoáre
abductor
ABDUCTÓR, -OÁRE, abductori, -oare, adj. (Despre mușchi) Care a suferit o abducție. – Din fr. abducteur. DOOM
abductór adj. m., pl. abductóri; f. sg. și pl. abductoáre
abductori
ABDUCTÓR, -OÁRE, abductori, -oare, adj. (Despre mușchi) Care a suferit o abducție. – Din fr. abducteur. DOOM
abductór adj. m., pl. abductóri; f. sg. și pl. abductoáre
abductorii
ABDUCTÓR, -OÁRE, abductori, -oare, adj. (Despre mușchi) Care a suferit o abducție. – Din fr. abducteur. DOOM
abductór adj. m., pl. abductóri; f. sg. și pl. abductoáre
abductorilor
ABDUCTÓR, -OÁRE, abductori, -oare, adj. (Despre mușchi) Care a suferit o abducție. – Din fr. abducteur. DOOM
abductór adj. m., pl. abductóri; f. sg. și pl. abductoáre
abductorul
ABDUCTÓR, -OÁRE, abductori, -oare, adj. (Despre mușchi) Care a suferit o abducție. – Din fr. abducteur. DOOM
abductór adj. m., pl. abductóri; f. sg. și pl. abductoáre
abductorului
ABDUCTÓR, -OÁRE, abductori, -oare, adj. (Despre mușchi) Care a suferit o abducție. – Din fr. abducteur. DOOM
abductór adj. m., pl. abductóri; f. sg. și pl. abductoáre
abducția
ABDÚCȚIE, abducții, s. f. Mișcare prin care se îndepărtează un membru sau un segment al acestuia de axul median al corpului. – Din fr. abduction. DOOM
abdúcție (-ți-e) s. f., art. abdúcția (-ți-a), g.-d. abdúcții, art. abdúcției; pl. abdúcții, art. abdúcțiile (-ți-i-)
abducție
ABDÚCȚIE, abducții, s. f. Mișcare prin care se îndepărtează un membru sau un segment al acestuia de axul median al corpului. – Din fr. abduction. DOOM
abdúcție (-ți-e) s. f., art. abdúcția (-ți-a), g.-d. abdúcții, art. abdúcției; pl. abdúcții, art. abdúcțiile (-ți-i-)
abducției
ABDÚCȚIE, abducții, s. f. Mișcare prin care se îndepărtează un membru sau un segment al acestuia de axul median al corpului. – Din fr. abduction. DOOM
abdúcție (-ți-e) s. f., art. abdúcția (-ți-a), g.-d. abdúcții, art. abdúcției; pl. abdúcții, art. abdúcțiile (-ți-i-)
abducții
ABDÚCȚIE, abducții, s. f. Mișcare prin care se îndepărtează un membru sau un segment al acestuia de axul median al corpului. – Din fr. abduction. DOOM
abdúcție (-ți-e) s. f., art. abdúcția (-ți-a), g.-d. abdúcții, art. abdúcției; pl. abdúcții, art. abdúcțiile (-ți-i-)
abducțiile
ABDÚCȚIE, abducții, s. f. Mișcare prin care se îndepărtează un membru sau un segment al acestuia de axul median al corpului. – Din fr. abduction. DOOM
abdúcție (-ți-e) s. f., art. abdúcția (-ți-a), g.-d. abdúcții, art. abdúcției; pl. abdúcții, art. abdúcțiile (-ți-i-)
abducțiilor
ABDÚCȚIE, abducții, s. f. Mișcare prin care se îndepărtează un membru sau un segment al acestuia de axul median al corpului. – Din fr. abduction. DOOM
abdúcție (-ți-e) s. f., art. abdúcția (-ți-a), g.-d. abdúcții, art. abdúcției; pl. abdúcții, art. abdúcțiile (-ți-i-)
abducțiune
ABDÚCȚIE, abducții, s. f. Mișcare prin care se îndepărtează un membru sau un segment al acestuia de axul median al corpului. – Din fr. abduction. DOOM
abdúcție (-ți-e) s. f., art. abdúcția (-ți-a), g.-d. abdúcții, art. abdúcției; pl. abdúcții, art. abdúcțiile (-ți-i-)
abea
ABIÁ adv. 1. (Modal) Cu greu, cu greutate; anevoie. 2. (Cantitativ, intensiv) Foarte puțin, aproape deloc. 3. (Temporal) De foarte puțină vreme; de îndată ce, numai ce; chiar atunci, tocmai. 4. Cel puțin; măcar, barem. – Lat. ad vix. DOOM
abiá (-bia) adv.
abecedar
ABECEDÁR, abecedare, s. n. Manual elementar pentru învățarea scrisului și a cititului; azbucoavnă, bucoavnă. ♦ Fig. Carte care cuprinde noțiunile de bază dintr-un anumit domeniu. – Din lat. abecedarius, fr. abécédaire. DOOM
abecedár s. n., pl. abecedáre
abecedare
ABECEDÁR, abecedare, s. n. Manual elementar pentru învățarea scrisului și a cititului; azbucoavnă, bucoavnă. ♦ Fig. Carte care cuprinde noțiunile de bază dintr-un anumit domeniu. – Din lat. abecedarius, fr. abécédaire. DOOM
abecedár s. n., pl. abecedáre
abecedarele
ABECEDÁR, abecedare, s. n. Manual elementar pentru învățarea scrisului și a cititului; azbucoavnă, bucoavnă. ♦ Fig. Carte care cuprinde noțiunile de bază dintr-un anumit domeniu. – Din lat. abecedarius, fr. abécédaire. DOOM
abecedár s. n., pl. abecedáre
abecedarelor
ABECEDÁR, abecedare, s. n. Manual elementar pentru învățarea scrisului și a cititului; azbucoavnă, bucoavnă. ♦ Fig. Carte care cuprinde noțiunile de bază dintr-un anumit domeniu. – Din lat. abecedarius, fr. abécédaire. DOOM
abecedár s. n., pl. abecedáre
abecedarul
ABECEDÁR, abecedare, s. n. Manual elementar pentru învățarea scrisului și a cititului; azbucoavnă, bucoavnă. ♦ Fig. Carte care cuprinde noțiunile de bază dintr-un anumit domeniu. – Din lat. abecedarius, fr. abécédaire. DOOM
abecedár s. n., pl. abecedáre
abecedarului
ABECEDÁR, abecedare, s. n. Manual elementar pentru învățarea scrisului și a cititului; azbucoavnă, bucoavnă. ♦ Fig. Carte care cuprinde noțiunile de bază dintr-un anumit domeniu. – Din lat. abecedarius, fr. abécédaire. DOOM
abecedár s. n., pl. abecedáre
abeona
Abeona, divinitate romană care-i ocrotea pe călători. I se aduceau jertfe la plecare (v. și Adeona).
aberant
ABERÁNT, -Ă, aberanți, -te, adj. Care se abate de la tipul normal sau corect, care constituie o aberație (1), absurd. – Din fr. aberrant, lat. aberrans, -ntis. DOOM
aberánt adj. m., pl. aberánți; f. aberántă, pl. aberánte
aberanta
ABERÁNT, -Ă, aberanți, -te, adj. Care se abate de la tipul normal sau corect, care constituie o aberație (1), absurd. – Din fr. aberrant, lat. aberrans, -ntis. DOOM
aberánt adj. m., pl. aberánți; f. aberántă, pl. aberánte
aberante
ABERÁNT, -Ă, aberanți, -te, adj. Care se abate de la tipul normal sau corect, care constituie o aberație (1), absurd. – Din fr. aberrant, lat. aberrans, -ntis. DOOM
aberánt adj. m., pl. aberánți; f. aberántă, pl. aberánte
aberantei
ABERÁNT, -Ă, aberanți, -te, adj. Care se abate de la tipul normal sau corect, care constituie o aberație (1), absurd. – Din fr. aberrant, lat. aberrans, -ntis. DOOM
aberánt adj. m., pl. aberánți; f. aberántă, pl. aberánte
aberantele
ABERÁNT, -Ă, aberanți, -te, adj. Care se abate de la tipul normal sau corect, care constituie o aberație (1), absurd. – Din fr. aberrant, lat. aberrans, -ntis. DOOM
aberánt adj. m., pl. aberánți; f. aberántă, pl. aberánte
aberantelor
ABERÁNT, -Ă, aberanți, -te, adj. Care se abate de la tipul normal sau corect, care constituie o aberație (1), absurd. – Din fr. aberrant, lat. aberrans, -ntis. DOOM
aberánt adj. m., pl. aberánți; f. aberántă, pl. aberánte
aberantul
ABERÁNT, -Ă, aberanți, -te, adj. Care se abate de la tipul normal sau corect, care constituie o aberație (1), absurd. – Din fr. aberrant, lat. aberrans, -ntis. DOOM
aberánt adj. m., pl. aberánți; f. aberántă, pl. aberánte
aberantului
ABERÁNT, -Ă, aberanți, -te, adj. Care se abate de la tipul normal sau corect, care constituie o aberație (1), absurd. – Din fr. aberrant, lat. aberrans, -ntis. DOOM
aberánt adj. m., pl. aberánți; f. aberántă, pl. aberánte
aberanți
ABERÁNT, -Ă, aberanți, -te, adj. Care se abate de la tipul normal sau corect, care constituie o aberație (1), absurd. – Din fr. aberrant, lat. aberrans, -ntis. DOOM
aberánt adj. m., pl. aberánți; f. aberántă, pl. aberánte
aberanții
ABERÁNT, -Ă, aberanți, -te, adj. Care se abate de la tipul normal sau corect, care constituie o aberație (1), absurd. – Din fr. aberrant, lat. aberrans, -ntis. DOOM
aberánt adj. m., pl. aberánți; f. aberántă, pl. aberánte
aberanților
ABERÁNT, -Ă, aberanți, -te, adj. Care se abate de la tipul normal sau corect, care constituie o aberație (1), absurd. – Din fr. aberrant, lat. aberrans, -ntis. DOOM
aberánt adj. m., pl. aberánți; f. aberántă, pl. aberánte
aberativ
ABERATÍV, -Ă, aberativi, -e, adj. (Rar) Care este departe de adevăr, care ține de aberație (1). – Din fr. aberratif. DOOM
aberatív (rar) adj. m., pl. aberatívi; f. aberatívă, pl. aberatíve
aberativa
ABERATÍV, -Ă, aberativi, -e, adj. (Rar) Care este departe de adevăr, care ține de aberație (1). – Din fr. aberratif. DOOM
aberatív (rar) adj. m., pl. aberatívi; f. aberatívă, pl. aberatíve
aberative
ABERATÍV, -Ă, aberativi, -e, adj. (Rar) Care este departe de adevăr, care ține de aberație (1). – Din fr. aberratif. DOOM
aberatív (rar) adj. m., pl. aberatívi; f. aberatívă, pl. aberatíve
aberativei
ABERATÍV, -Ă, aberativi, -e, adj. (Rar) Care este departe de adevăr, care ține de aberație (1). – Din fr. aberratif. DOOM
aberatív (rar) adj. m., pl. aberatívi; f. aberatívă, pl. aberatíve
aberativele
ABERATÍV, -Ă, aberativi, -e, adj. (Rar) Care este departe de adevăr, care ține de aberație (1). – Din fr. aberratif. DOOM
aberatív (rar) adj. m., pl. aberatívi; f. aberatívă, pl. aberatíve
aberativelor
ABERATÍV, -Ă, aberativi, -e, adj. (Rar) Care este departe de adevăr, care ține de aberație (1). – Din fr. aberratif. DOOM
aberatív (rar) adj. m., pl. aberatívi; f. aberatívă, pl. aberatíve
aberativi
ABERATÍV, -Ă, aberativi, -e, adj. (Rar) Care este departe de adevăr, care ține de aberație (1). – Din fr. aberratif. DOOM
aberatív (rar) adj. m., pl. aberatívi; f. aberatívă, pl. aberatíve
aberativii
ABERATÍV, -Ă, aberativi, -e, adj. (Rar) Care este departe de adevăr, care ține de aberație (1). – Din fr. aberratif. DOOM
aberatív (rar) adj. m., pl. aberatívi; f. aberatívă, pl. aberatíve
aberativilor
ABERATÍV, -Ă, aberativi, -e, adj. (Rar) Care este departe de adevăr, care ține de aberație (1). – Din fr. aberratif. DOOM
aberatív (rar) adj. m., pl. aberatívi; f. aberatívă, pl. aberatíve
aberativul
ABERATÍV, -Ă, aberativi, -e, adj. (Rar) Care este departe de adevăr, care ține de aberație (1). – Din fr. aberratif. DOOM
aberatív (rar) adj. m., pl. aberatívi; f. aberatívă, pl. aberatíve
aberativului
ABERATÍV, -Ă, aberativi, -e, adj. (Rar) Care este departe de adevăr, care ține de aberație (1). – Din fr. aberratif. DOOM
aberatív (rar) adj. m., pl. aberatívi; f. aberatívă, pl. aberatíve
aberația
ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defecțiune a unui sistem optic, care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberație vizuală = astigmatism. Aberația luminii = variația aparentă a poziției unui astru pe cer datorită mișcării Pământului în jurul Soarelui, în jurul axei proprii, și faptului că lumina se propagă cu viteză finită. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, inepție, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio. DOOM
aberáție (-ți-e) s. f., art. aberáția (-ți-a), g.-d. art. aberáției; pl. aberáții, art. aberáțiile (-ți-i-)
aberație
ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defecțiune a unui sistem optic, care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberație vizuală = astigmatism. Aberația luminii = variația aparentă a poziției unui astru pe cer datorită mișcării Pământului în jurul Soarelui, în jurul axei proprii, și faptului că lumina se propagă cu viteză finită. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, inepție, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio. DOOM
aberáție (-ți-e) s. f., art. aberáția (-ți-a), g.-d. art. aberáției; pl. aberáții, art. aberáțiile (-ți-i-)
aberației
ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defecțiune a unui sistem optic, care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberație vizuală = astigmatism. Aberația luminii = variația aparentă a poziției unui astru pe cer datorită mișcării Pământului în jurul Soarelui, în jurul axei proprii, și faptului că lumina se propagă cu viteză finită. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, inepție, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio. DOOM
aberáție (-ți-e) s. f., art. aberáția (-ți-a), g.-d. art. aberáției; pl. aberáții, art. aberáțiile (-ți-i-)
aberații
ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defecțiune a unui sistem optic, care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberație vizuală = astigmatism. Aberația luminii = variația aparentă a poziției unui astru pe cer datorită mișcării Pământului în jurul Soarelui, în jurul axei proprii, și faptului că lumina se propagă cu viteză finită. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, inepție, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio. DOOM
aberáție (-ți-e) s. f., art. aberáția (-ți-a), g.-d. art. aberáției; pl. aberáții, art. aberáțiile (-ți-i-)
aberațiile
ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defecțiune a unui sistem optic, care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberație vizuală = astigmatism. Aberația luminii = variația aparentă a poziției unui astru pe cer datorită mișcării Pământului în jurul Soarelui, în jurul axei proprii, și faptului că lumina se propagă cu viteză finită. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, inepție, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio. DOOM
aberáție (-ți-e) s. f., art. aberáția (-ți-a), g.-d. art. aberáției; pl. aberáții, art. aberáțiile (-ți-i-)
aberațiilor
ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defecțiune a unui sistem optic, care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberație vizuală = astigmatism. Aberația luminii = variația aparentă a poziției unui astru pe cer datorită mișcării Pământului în jurul Soarelui, în jurul axei proprii, și faptului că lumina se propagă cu viteză finită. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, inepție, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio. DOOM
aberáție (-ți-e) s. f., art. aberáția (-ți-a), g.-d. art. aberáției; pl. aberáții, art. aberáțiile (-ți-i-)
aberațiune
ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defecțiune a unui sistem optic, care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberație vizuală = astigmatism. Aberația luminii = variația aparentă a poziției unui astru pe cer datorită mișcării Pământului în jurul Soarelui, în jurul axei proprii, și faptului că lumina se propagă cu viteză finită. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, inepție, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio. DOOM
aberáție (-ți-e) s. f., art. aberáția (-ți-a), g.-d. art. aberáției; pl. aberáții, art. aberáțiile (-ți-i-)
aberometre
ABEROMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea aberației vizuale. [< fr. aberromètre, cf. lat. aberrare – a se îndepărta, gr. metron – măsură].
aberometrele
ABEROMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea aberației vizuale. [< fr. aberromètre, cf. lat. aberrare – a se îndepărta, gr. metron – măsură].
aberometrelor
ABEROMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea aberației vizuale. [< fr. aberromètre, cf. lat. aberrare – a se îndepărta, gr. metron – măsură].
aberometru
ABEROMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea aberației vizuale. [< fr. aberromètre, cf. lat. aberrare – a se îndepărta, gr. metron – măsură].
aberometrul
ABEROMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea aberației vizuale. [< fr. aberromètre, cf. lat. aberrare – a se îndepărta, gr. metron – măsură].
aberometrului
ABEROMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea aberației vizuale. [< fr. aberromètre, cf. lat. aberrare – a se îndepărta, gr. metron – măsură].
aberoscoape
ABEROSCÓP, aberoscoape, s. n. Instrument care servește la observarea defectului de distorsiune pe care îl prezintă un ochi anormal. – Din fr. aberroscope. DOOM
aberoscóp (-ros-cop / -ro-scop) s. n., pl. aberoscoápe
aberoscoapele
ABEROSCÓP, aberoscoape, s. n. Instrument care servește la observarea defectului de distorsiune pe care îl prezintă un ochi anormal. – Din fr. aberroscope. DOOM
aberoscóp (-ros-cop / -ro-scop) s. n., pl. aberoscoápe
aberoscoapelor
ABEROSCÓP, aberoscoape, s. n. Instrument care servește la observarea defectului de distorsiune pe care îl prezintă un ochi anormal. – Din fr. aberroscope. DOOM
aberoscóp (-ros-cop / -ro-scop) s. n., pl. aberoscoápe
aberoscop
ABEROSCÓP, aberoscoape, s. n. Instrument care servește la observarea defectului de distorsiune pe care îl prezintă un ochi anormal. – Din fr. aberroscope. DOOM
aberoscóp (-ros-cop / -ro-scop) s. n., pl. aberoscoápe
aberoscopul
ABEROSCÓP, aberoscoape, s. n. Instrument care servește la observarea defectului de distorsiune pe care îl prezintă un ochi anormal. – Din fr. aberroscope. DOOM
aberoscóp (-ros-cop / -ro-scop) s. n., pl. aberoscoápe
aberoscopului
ABEROSCÓP, aberoscoape, s. n. Instrument care servește la observarea defectului de distorsiune pe care îl prezintă un ochi anormal. – Din fr. aberroscope. DOOM
aberoscóp (-ros-cop / -ro-scop) s. n., pl. aberoscoápe
abețadar
ABECEDÁR, abecedare, s. n. Manual elementar pentru învățarea scrisului și a cititului; azbucoavnă, bucoavnă. ♦ Fig. Carte care cuprinde noțiunile de bază dintr-un anumit domeniu. – Din lat. abecedarius, fr. abécédaire. DOOM
abecedár s. n., pl. abecedáre
abețe
ABECEDÁR, abecedare, s. n. Manual elementar pentru învățarea scrisului și a cititului; azbucoavnă, bucoavnă. ♦ Fig. Carte care cuprinde noțiunile de bază dintr-un anumit domeniu. – Din lat. abecedarius, fr. abécédaire. DOOM
abecedár s. n., pl. abecedáre
abhora
ABHORÁ, abhorez, vb. I. Tranz. (Livr.) A avea ură, dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – Din fr. abhorrer, lat. abhorrere. DOOM
abhorá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 abhoreáză
abhorat
ABHORÁ, abhorez, vb. I. Tranz. (Livr.) A avea ură, dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – Din fr. abhorrer, lat. abhorrere. DOOM
abhorá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 abhoreáză
abi
ABIÁ adv. 1. (Modal) Cu greu, cu greutate; anevoie. 2. (Cantitativ, intensiv) Foarte puțin, aproape deloc. 3. (Temporal) De foarte puțină vreme; de îndată ce, numai ce; chiar atunci, tocmai. 4. Cel puțin; măcar, barem. – Lat. ad vix. DOOM
abiá (-bia) adv.
abia
ABIÁ adv. 1. (Modal) Cu greu, cu greutate; anevoie. 2. (Cantitativ, intensiv) Foarte puțin, aproape deloc. 3. (Temporal) De foarte puțină vreme; de îndată ce, numai ce; chiar atunci, tocmai. 4. Cel puțin; măcar, barem. – Lat. ad vix. DOOM
abiá (-bia) adv.
abia
Abia 1. Doica lui Hyllus, fiul lui Heracles. 2. Localitate situată în Messenia. Era una dintre cele șapte cetăți făgăduite lui Achilles de către Agamemnon.
abie
ABIÁ adv. 1. (Modal) Cu greu, cu greutate; anevoie. 2. (Cantitativ, intensiv) Foarte puțin, aproape deloc. 3. (Temporal) De foarte puțină vreme; de îndată ce, numai ce; chiar atunci, tocmai. 4. Cel puțin; măcar, barem. – Lat. ad vix. DOOM
abiá (-bia) adv.
abieluța
ABIELÚȚA adv. (Reg.) Diminutiv al lui abia.
abientin
ABIENTÍN s. n. Substanță rășinoasă extrasă din lemnul de brad, care se prezintă sub formă de cristale incolore, solubile în apă și în alcool. [Pr.: -bi-en-] – Din fr. abiéntin. DOOM
abientín (-bi-en-) s. n.
abies
MOLÍD, molizi, s. m. Arbore rășinos, înalt până la 50 de metri, cu coroana piramidală, cu tulpina dreaptă și cu frunzele în patru muchii, ascuțite (Picea excelsa). [Var.: molíft, (pop.) molídv s. m.] – Cf. alb. molikë.
abietacee
ABIETACÉE, abietacee, s. f. Pinacee. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. abiétacée. DOOM
abietacée (-bi-e) s. f., art. abietacéea, g.-d. art. abietacéei; pl. abietacée
abietaceea
ABIETACÉE, abietacee, s. f. Pinacee. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. abiétacée. DOOM
abietacée (-bi-e) s. f., art. abietacéea, g.-d. art. abietacéei; pl. abietacée
abietaceei
ABIETACÉE, abietacee, s. f. Pinacee. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. abiétacée. DOOM
abietacée (-bi-e) s. f., art. abietacéea, g.-d. art. abietacéei; pl. abietacée
abietaceele
ABIETACÉE, abietacee, s. f. Pinacee. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. abiétacée. DOOM
abietacée (-bi-e) s. f., art. abietacéea, g.-d. art. abietacéei; pl. abietacée
abietaceelor
ABIETACÉE, abietacee, s. f. Pinacee. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. abiétacée. DOOM
abietacée (-bi-e) s. f., art. abietacéea, g.-d. art. abietacéei; pl. abietacée
abietin
ABIETÍN s.n. Substanță rășinoasă extrasă din lemnul de brad, care se prezintă sub formă de cristale incolore, solubile în apă și alcool. [Pron. -bi-e-. / < fr. abiétin].
abietinee
ABIETINÉE, abietinee, s. f. Pinacee. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. abiétinée. DOOM
abietinée (-bi-e) s. f., art. abietinéea, g.-d. art. abietinéei; pl. abietinée
abietineea
ABIETINÉE, abietinee, s. f. Pinacee. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. abiétinée. DOOM
abietinée (-bi-e) s. f., art. abietinéea, g.-d. art. abietinéei; pl. abietinée
abietineei
ABIETINÉE, abietinee, s. f. Pinacee. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. abiétinée. DOOM
abietinée (-bi-e) s. f., art. abietinéea, g.-d. art. abietinéei; pl. abietinée
abietineele
ABIETINÉE, abietinee, s. f. Pinacee. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. abiétinée. DOOM
abietinée (-bi-e) s. f., art. abietinéea, g.-d. art. abietinéei; pl. abietinée
abietineelor
ABIETINÉE, abietinee, s. f. Pinacee. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. abiétinée. DOOM
abietinée (-bi-e) s. f., art. abietinéea, g.-d. art. abietinéei; pl. abietinée
abietinul
ABIETÍN s.n. Substanță rășinoasă extrasă din lemnul de brad, care se prezintă sub formă de cristale incolore, solubile în apă și alcool. [Pron. -bi-e-. / < fr. abiétin].
abietinului
ABIETÍN s.n. Substanță rășinoasă extrasă din lemnul de brad, care se prezintă sub formă de cristale incolore, solubile în apă și alcool. [Pron. -bi-e-. / < fr. abiétin].
abii
ABIÁ adv. 1. (Modal) Cu greu, cu greutate; anevoie. 2. (Cantitativ, intensiv) Foarte puțin, aproape deloc. 3. (Temporal) De foarte puțină vreme; de îndată ce, numai ce; chiar atunci, tocmai. 4. Cel puțin; măcar, barem. – Lat. ad vix. DOOM
abiá (-bia) adv.
abil
ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Șmecher, descurcăreț. – Din fr. habile, lat. habilis. DOOM
abíl adj. m., pl. abíli; f. abílă, pl. abíle
abila
ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Șmecher, descurcăreț. – Din fr. habile, lat. habilis. DOOM
abíl adj. m., pl. abíli; f. abílă, pl. abíle
abile
ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Șmecher, descurcăreț. – Din fr. habile, lat. habilis. DOOM
abíl adj. m., pl. abíli; f. abílă, pl. abíle
abilei
ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Șmecher, descurcăreț. – Din fr. habile, lat. habilis. DOOM
abíl adj. m., pl. abíli; f. abílă, pl. abíle
abilele
ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Șmecher, descurcăreț. – Din fr. habile, lat. habilis. DOOM
abíl adj. m., pl. abíli; f. abílă, pl. abíle
abilelor
ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Șmecher, descurcăreț. – Din fr. habile, lat. habilis. DOOM
abíl adj. m., pl. abíli; f. abílă, pl. abíle
abili
ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Șmecher, descurcăreț. – Din fr. habile, lat. habilis. DOOM
abíl adj. m., pl. abíli; f. abílă, pl. abíle
abilii
ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Șmecher, descurcăreț. – Din fr. habile, lat. habilis. DOOM
abíl adj. m., pl. abíli; f. abílă, pl. abíle
abililor
ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Șmecher, descurcăreț. – Din fr. habile, lat. habilis. DOOM
abíl adj. m., pl. abíli; f. abílă, pl. abíle
abilita
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitai
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitam
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitare
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitare
ABILITÁRE, abilitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a abilita și rezultatul ei. – V. abilita. DOOM
abilitáre s. f., g.-d. art. abilitắrii; pl. abilitắri
abilitarea
ABILITÁRE, abilitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a abilita și rezultatul ei. – V. abilita. DOOM
abilitáre s. f., g.-d. art. abilitắrii; pl. abilitắri
abilitară
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitarăm
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitarăți
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitase
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitasem
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitaseră
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitaserăm
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitaserăți
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitaseși
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitaseți
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitat
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitate
ABILITÁTE, abilități, s. f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Deprinderi, obiceiuri, șmecherii, șiretlicuri. – Din fr. habilité, lat. habilitas, -atis. DOOM
abilitáte s. f., g.-d. art. abilitắții; (deprinderi) pl. abilitắți
abilitatea
ABILITÁTE, abilități, s. f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Deprinderi, obiceiuri, șmecherii, șiretlicuri. – Din fr. habilité, lat. habilitas, -atis. DOOM
abilitáte s. f., g.-d. art. abilitắții; (deprinderi) pl. abilitắți
abilitau
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitași
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitați
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitațiune
ABILITÁRE, abilitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a abilita și rezultatul ei. – V. abilita. DOOM
abilitáre s. f., g.-d. art. abilitắrii; pl. abilitắri
abilitează
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitez
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abiliteze
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitezi
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitând
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitînd
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare. DOOM
abilitá (a ~) vb., ind. prez. 3 abiliteáză
abilitări
ABILITÁRE, abilitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a abilita și rezultatul ei. – V. abilita. DOOM
abilitáre s. f., g.-d. art. abilitắrii; pl. abilitắri
abilitării
ABILITÁRE, abilitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a abilita și rezultatul ei. – V. abilita. DOOM
abilitáre s. f., g.-d. art. abilitắrii; pl. abilitắri
abilitările
ABILITÁRE, abilitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a abilita și rezultatul ei. – V. abilita. DOOM
abilitáre s. f., g.-d. art. abilitắrii; pl. abilitắri
abilitărilor
ABILITÁRE, abilitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a abilita și rezultatul ei. – V. abilita. DOOM
abilitáre s. f., g.-d. art. abilitắrii; pl. abilitắri
abilități
ABILITÁTE, abilități, s. f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Deprinderi, obiceiuri, șmecherii, șiretlicuri. – Din fr. habilité, lat. habilitas, -atis. DOOM
abilitáte s. f., g.-d. art. abilitắții; (deprinderi) pl. abilitắți
abilității
ABILITÁTE, abilități, s. f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Deprinderi, obiceiuri, șmecherii, șiretlicuri. – Din fr. habilité, lat. habilitas, -atis. DOOM
abilitáte s. f., g.-d. art. abilitắții; (deprinderi) pl. abilitắți
abilitățile
ABILITÁTE, abilități, s. f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Deprinderi, obiceiuri, șmecherii, șiretlicuri. – Din fr. habilité, lat. habilitas, -atis. DOOM
abilitáte s. f., g.-d. art. abilitắții; (deprinderi) pl. abilitắți
abilităților
ABILITÁTE, abilități, s. f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Deprinderi, obiceiuri, șmecherii, șiretlicuri. – Din fr. habilité, lat. habilitas, -atis. DOOM
abilitáte s. f., g.-d. art. abilitắții; (deprinderi) pl. abilitắți
abilul
ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Șmecher, descurcăreț. – Din fr. habile, lat. habilis. DOOM
abíl adj. m., pl. abíli; f. abílă, pl. abíle
abilului
ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Șmecher, descurcăreț. – Din fr. habile, lat. habilis. DOOM
abíl adj. m., pl. abíli; f. abílă, pl. abíle
abiogen
ABIOGÉN, -Ă, abiogeni, -e, adj. (Biol.; despre medii) Care este lipsit de viață; (despre procese) care are loc, care se petrece fără participarea materiei vii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiogène. DOOM
abiogén (-bi-o-) adj. m., pl. abiogéni; f. abiogénă, pl. abiogéne
abiogena
ABIOGÉN, -Ă, abiogeni, -e, adj. (Biol.; despre medii) Care este lipsit de viață; (despre procese) care are loc, care se petrece fără participarea materiei vii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiogène. DOOM
abiogén (-bi-o-) adj. m., pl. abiogéni; f. abiogénă, pl. abiogéne
abiogene
ABIOGÉN, -Ă, abiogeni, -e, adj. (Biol.; despre medii) Care este lipsit de viață; (despre procese) care are loc, care se petrece fără participarea materiei vii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiogène. DOOM
abiogén (-bi-o-) adj. m., pl. abiogéni; f. abiogénă, pl. abiogéne
abiogenei
ABIOGÉN, -Ă, abiogeni, -e, adj. (Biol.; despre medii) Care este lipsit de viață; (despre procese) care are loc, care se petrece fără participarea materiei vii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiogène. DOOM
abiogén (-bi-o-) adj. m., pl. abiogéni; f. abiogénă, pl. abiogéne
abiogenele
ABIOGÉN, -Ă, abiogeni, -e, adj. (Biol.; despre medii) Care este lipsit de viață; (despre procese) care are loc, care se petrece fără participarea materiei vii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiogène. DOOM
abiogén (-bi-o-) adj. m., pl. abiogéni; f. abiogénă, pl. abiogéne
abiogenelor
ABIOGÉN, -Ă, abiogeni, -e, adj. (Biol.; despre medii) Care este lipsit de viață; (despre procese) care are loc, care se petrece fără participarea materiei vii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiogène. DOOM
abiogén (-bi-o-) adj. m., pl. abiogéni; f. abiogénă, pl. abiogéne
abiogeneză
ABIOGENÉZĂ s. f. Concepție după care originea materiei vii trebuie căutată în materia fără viață. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiogenèse. DOOM
abiogenéză (-bi-o-) s. f., g.-d. art. abiogenézei
abiogeni
ABIOGÉN, -Ă, abiogeni, -e, adj. (Biol.; despre medii) Care este lipsit de viață; (despre procese) care are loc, care se petrece fără participarea materiei vii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiogène. DOOM
abiogén (-bi-o-) adj. m., pl. abiogéni; f. abiogénă, pl. abiogéne
abiogenii
ABIOGÉN, -Ă, abiogeni, -e, adj. (Biol.; despre medii) Care este lipsit de viață; (despre procese) care are loc, care se petrece fără participarea materiei vii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiogène. DOOM
abiogén (-bi-o-) adj. m., pl. abiogéni; f. abiogénă, pl. abiogéne
abiogenilor
ABIOGÉN, -Ă, abiogeni, -e, adj. (Biol.; despre medii) Care este lipsit de viață; (despre procese) care are loc, care se petrece fără participarea materiei vii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiogène. DOOM
abiogén (-bi-o-) adj. m., pl. abiogéni; f. abiogénă, pl. abiogéne
abiogenul
ABIOGÉN, -Ă, abiogeni, -e, adj. (Biol.; despre medii) Care este lipsit de viață; (despre procese) care are loc, care se petrece fără participarea materiei vii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiogène. DOOM
abiogén (-bi-o-) adj. m., pl. abiogéni; f. abiogénă, pl. abiogéne
abiogenului
ABIOGÉN, -Ă, abiogeni, -e, adj. (Biol.; despre medii) Care este lipsit de viață; (despre procese) care are loc, care se petrece fără participarea materiei vii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiogène. DOOM
abiogén (-bi-o-) adj. m., pl. abiogéni; f. abiogénă, pl. abiogéne
abiologia
ABIOLOGÍE s. f. Disciplină care are ca obiect studierea elementelor anorganice. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiologie. DOOM
abiologíe (-bi-o-) s. f., art. abiología, g.-d. abiologíi, art. abiologíei
abiologie
ABIOLOGÍE s. f. Disciplină care are ca obiect studierea elementelor anorganice. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiologie. DOOM
abiologíe (-bi-o-) s. f., art. abiología, g.-d. abiologíi, art. abiologíei
abiologiei
ABIOLOGÍE s. f. Disciplină care are ca obiect studierea elementelor anorganice. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiologie. DOOM
abiologíe (-bi-o-) s. f., art. abiología, g.-d. abiologíi, art. abiologíei
abiologii
ABIOLOGÍE s. f. Disciplină care are ca obiect studierea elementelor anorganice. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiologie. DOOM
abiologíe (-bi-o-) s. f., art. abiología, g.-d. abiologíi, art. abiologíei
abiotic
ABIÓTIC, -Ă, abiotici, -ce, adj. Lipsit de viață, incompatibil cu viața. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotique. DOOM
abiótic (-bi-o-) adj. m., pl. abiótici; f. abiótică, pl. abiótice
abiotica
ABIÓTIC, -Ă, abiotici, -ce, adj. Lipsit de viață, incompatibil cu viața. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotique. DOOM
abiótic (-bi-o-) adj. m., pl. abiótici; f. abiótică, pl. abiótice
abiotice
ABIÓTIC, -Ă, abiotici, -ce, adj. Lipsit de viață, incompatibil cu viața. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotique. DOOM
abiótic (-bi-o-) adj. m., pl. abiótici; f. abiótică, pl. abiótice
abioticei
ABIÓTIC, -Ă, abiotici, -ce, adj. Lipsit de viață, incompatibil cu viața. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotique. DOOM
abiótic (-bi-o-) adj. m., pl. abiótici; f. abiótică, pl. abiótice
abioticele
ABIÓTIC, -Ă, abiotici, -ce, adj. Lipsit de viață, incompatibil cu viața. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotique. DOOM
abiótic (-bi-o-) adj. m., pl. abiótici; f. abiótică, pl. abiótice
abioticelor
ABIÓTIC, -Ă, abiotici, -ce, adj. Lipsit de viață, incompatibil cu viața. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotique. DOOM
abiótic (-bi-o-) adj. m., pl. abiótici; f. abiótică, pl. abiótice
abiotici
ABIÓTIC, -Ă, abiotici, -ce, adj. Lipsit de viață, incompatibil cu viața. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotique. DOOM
abiótic (-bi-o-) adj. m., pl. abiótici; f. abiótică, pl. abiótice
abioticii
ABIÓTIC, -Ă, abiotici, -ce, adj. Lipsit de viață, incompatibil cu viața. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotique. DOOM
abiótic (-bi-o-) adj. m., pl. abiótici; f. abiótică, pl. abiótice
abioticilor
ABIÓTIC, -Ă, abiotici, -ce, adj. Lipsit de viață, incompatibil cu viața. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotique. DOOM
abiótic (-bi-o-) adj. m., pl. abiótici; f. abiótică, pl. abiótice
abioticul
ABIÓTIC, -Ă, abiotici, -ce, adj. Lipsit de viață, incompatibil cu viața. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotique. DOOM
abiótic (-bi-o-) adj. m., pl. abiótici; f. abiótică, pl. abiótice
abioticului
ABIÓTIC, -Ă, abiotici, -ce, adj. Lipsit de viață, incompatibil cu viața. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotique. DOOM
abiótic (-bi-o-) adj. m., pl. abiótici; f. abiótică, pl. abiótice
abiotrofia
ABIOTROFÍE s. f. Scădere a vitalității unui organism sau a unui organ din cauza unor defecte ereditare de dezvoltare sau a lipsei factorilor nutritivi, fapt care determină slăbirea capacității de adaptare-apărare. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotrophie. DOOM
abiotrofíe (-bi-o-tro) s.f., art. abiotrofía, g.-d. abiotrofíi, art. abiotrofíei
abiotrofie
ABIOTROFÍE s. f. Scădere a vitalității unui organism sau a unui organ din cauza unor defecte ereditare de dezvoltare sau a lipsei factorilor nutritivi, fapt care determină slăbirea capacității de adaptare-apărare. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotrophie. DOOM
abiotrofíe (-bi-o-tro) s.f., art. abiotrofía, g.-d. abiotrofíi, art. abiotrofíei
abiotrofiei
ABIOTROFÍE s. f. Scădere a vitalității unui organism sau a unui organ din cauza unor defecte ereditare de dezvoltare sau a lipsei factorilor nutritivi, fapt care determină slăbirea capacității de adaptare-apărare. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotrophie. DOOM
abiotrofíe (-bi-o-tro) s.f., art. abiotrofía, g.-d. abiotrofíi, art. abiotrofíei
abiotrofii
ABIOTROFÍE s. f. Scădere a vitalității unui organism sau a unui organ din cauza unor defecte ereditare de dezvoltare sau a lipsei factorilor nutritivi, fapt care determină slăbirea capacității de adaptare-apărare. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotrophie. DOOM
abiotrofíe (-bi-o-tro) s.f., art. abiotrofía, g.-d. abiotrofíi, art. abiotrofíei
abiotrofiile
ABIOTROFÍE s. f. Scădere a vitalității unui organism sau a unui organ din cauza unor defecte ereditare de dezvoltare sau a lipsei factorilor nutritivi, fapt care determină slăbirea capacității de adaptare-apărare. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotrophie. DOOM
abiotrofíe (-bi-o-tro) s.f., art. abiotrofía, g.-d. abiotrofíi, art. abiotrofíei
abiotrofiilor
ABIOTROFÍE s. f. Scădere a vitalității unui organism sau a unui organ din cauza unor defecte ereditare de dezvoltare sau a lipsei factorilor nutritivi, fapt care determină slăbirea capacității de adaptare-apărare. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiotrophie. DOOM
abiotrofíe (-bi-o-tro) s.f., art. abiotrofía, g.-d. abiotrofíi, art. abiotrofíei
abioza
ABIÓZĂ s. f. 1. Stare lipsită de viață. 2. Procedeu de conservare a produselor alimentare de natură animală și vegetală, bazat pe distrugerea totală a microorganismelor existente în produs prin termo-, foto-, chimiosterilizare sau prin iradieri ionizante. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiose. DOOM
abióză (-bi-o-) s. f., g.-d. art. abiózei
abioze
ABIÓZĂ s. f. 1. Stare lipsită de viață. 2. Procedeu de conservare a produselor alimentare de natură animală și vegetală, bazat pe distrugerea totală a microorganismelor existente în produs prin termo-, foto-, chimiosterilizare sau prin iradieri ionizante. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiose. DOOM
abióză (-bi-o-) s. f., g.-d. art. abiózei
abiozei
ABIÓZĂ s. f. 1. Stare lipsită de viață. 2. Procedeu de conservare a produselor alimentare de natură animală și vegetală, bazat pe distrugerea totală a microorganismelor existente în produs prin termo-, foto-, chimiosterilizare sau prin iradieri ionizante. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiose. DOOM
abióză (-bi-o-) s. f., g.-d. art. abiózei
abis
ABÍS, abisuri, s. n. (Adesea fig.) Prăpastie adâncă; genune, hău1. – Din fr. abysse, lat. abyssus. DOOM
abís s. n., pl. abísuri
abisal
ABISÁL, -Ă, abisali, -e, adj. 1. De abis. ♦ Care se află sau care trăiește la mari adâncimi în mări sau în oceane. Regiune abisală. Animal abisal. 2. Care se referă la subconștient, al subconștientului. – Din fr. abyssal. DOOM
abisál adj. m., pl. abisáli; f. abisálă, pl. abisále
abisala
ABISÁL, -Ă, abisali, -e, adj. 1. De abis. ♦ Care se află sau care trăiește la mari adâncimi în mări sau în oceane. Regiune abisală. Animal abisal. 2. Care se referă la subconștient, al subconștientului. – Din fr. abyssal. DOOM
abisál adj. m., pl. abisáli; f. abisálă, pl. abisále
abisale
ABISÁL, -Ă, abisali, -e, adj. 1. De abis. ♦ Care se află sau care trăiește la mari adâncimi în mări sau în oceane. Regiune abisală. Animal abisal. 2. Care se referă la subconștient, al subconștientului. – Din fr. abyssal. DOOM
abisál adj. m., pl. abisáli; f. abisálă, pl. abisále
abisalei
ABISÁL, -Ă, abisali, -e, adj. 1. De abis. ♦ Care se află sau care trăiește la mari adâncimi în mări sau în oceane. Regiune abisală. Animal abisal. 2. Care se referă la subconștient, al subconștientului. – Din fr. abyssal. DOOM
abisál adj. m., pl. abisáli; f. abisálă, pl. abisále
abisalele
ABISÁL, -Ă, abisali, -e, adj. 1. De abis. ♦ Care se află sau care trăiește la mari adâncimi în mări sau în oceane. Regiune abisală. Animal abisal. 2. Care se referă la subconștient, al subconștientului. – Din fr. abyssal. DOOM
abisál adj. m., pl. abisáli; f. abisálă, pl. abisále
abisalelor
ABISÁL, -Ă, abisali, -e, adj. 1. De abis. ♦ Care se află sau care trăiește la mari adâncimi în mări sau în oceane. Regiune abisală. Animal abisal. 2. Care se referă la subconștient, al subconștientului. – Din fr. abyssal. DOOM
abisál adj. m., pl. abisáli; f. abisálă, pl. abisále
abisali
ABISÁL, -Ă, abisali, -e, adj. 1. De abis. ♦ Care se află sau care trăiește la mari adâncimi în mări sau în oceane. Regiune abisală. Animal abisal. 2. Care se referă la subconștient, al subconștientului. – Din fr. abyssal. DOOM
abisál adj. m., pl. abisáli; f. abisálă, pl. abisále
abisalii
ABISÁL, -Ă, abisali, -e, adj. 1. De abis. ♦ Care se află sau care trăiește la mari adâncimi în mări sau în oceane. Regiune abisală. Animal abisal. 2. Care se referă la subconștient, al subconștientului. – Din fr. abyssal. DOOM
abisál adj. m., pl. abisáli; f. abisálă, pl. abisále
abisalilor
ABISÁL, -Ă, abisali, -e, adj. 1. De abis. ♦ Care se află sau care trăiește la mari adâncimi în mări sau în oceane. Regiune abisală. Animal abisal. 2. Care se referă la subconștient, al subconștientului. – Din fr. abyssal. DOOM
abisál adj. m., pl. abisáli; f. abisálă, pl. abisále
abisalul
ABISÁL, -Ă, abisali, -e, adj. 1. De abis. ♦ Care se află sau care trăiește la mari adâncimi în mări sau în oceane. Regiune abisală. Animal abisal. 2. Care se referă la subconștient, al subconștientului. – Din fr. abyssal. DOOM
abisál adj. m., pl. abisáli; f. abisálă, pl. abisále
abisalului
ABISÁL, -Ă, abisali, -e, adj. 1. De abis. ♦ Care se află sau care trăiește la mari adâncimi în mări sau în oceane. Regiune abisală. Animal abisal. 2. Care se referă la subconștient, al subconștientului. – Din fr. abyssal. DOOM
abisál adj. m., pl. abisáli; f. abisálă, pl. abisále
abisul
ABÍS, abisuri, s. n. (Adesea fig.) Prăpastie adâncă; genune, hău1. – Din fr. abysse, lat. abyssus. DOOM
abís s. n., pl. abísuri
abisului
ABÍS, abisuri, s. n. (Adesea fig.) Prăpastie adâncă; genune, hău1. – Din fr. abysse, lat. abyssus. DOOM
abís s. n., pl. abísuri
abisuri
ABÍS, abisuri, s. n. (Adesea fig.) Prăpastie adâncă; genune, hău1. – Din fr. abysse, lat. abyssus. DOOM
abís s. n., pl. abísuri
abisurile
ABÍS, abisuri, s. n. (Adesea fig.) Prăpastie adâncă; genune, hău1. – Din fr. abysse, lat. abyssus. DOOM
abís s. n., pl. abísuri
abisurilor
ABÍS, abisuri, s. n. (Adesea fig.) Prăpastie adâncă; genune, hău1. – Din fr. abysse, lat. abyssus. DOOM
abís s. n., pl. abísuri
abitaclu
HABITÁCLU, habitacluri, s. n. 1. Locaș special al busolei pe o navă; suport nemagnetic al busolei marine. ♦ Calotă de alamă care acoperă busola. 2. Spațiu amenajat într-un automobil, într-o aeronavă etc. (pentru echipaj, călători, poștă etc.). [Pl. și: habitacle] – Din fr. habitacle. DOOM
!habitáclu (-ta-clu) s. n., art. habitáclul; pl. habitácluri
abitația
ABITÁȚIE s. f. (Jur.) Drept de folosință a unei case de locuit care este proprietatea altuia. – Din fr. [droit d']habitation. DOOM
abitáție (-ți-e) s. f., art. abitáția (-ți-a), g.-d. abitáții, art. abitáției
abitație
ABITÁȚIE s. f. (Jur.) Drept de folosință a unei case de locuit care este proprietatea altuia. – Din fr. [droit d']habitation. DOOM
abitáție (-ți-e) s. f., art. abitáția (-ți-a), g.-d. abitáții, art. abitáției
abitației
ABITÁȚIE s. f. (Jur.) Drept de folosință a unei case de locuit care este proprietatea altuia. – Din fr. [droit d']habitation. DOOM
abitáție (-ți-e) s. f., art. abitáția (-ți-a), g.-d. abitáții, art. abitáției
abitații
ABITÁȚIE s. f. (Jur.) Drept de folosință a unei case de locuit care este proprietatea altuia. – Din fr. [droit d']habitation. DOOM
abitáție (-ți-e) s. f., art. abitáția (-ți-a), g.-d. abitáții, art. abitáției
abitațiune
ABITÁȚIE s. f. (Jur.) Drept de folosință a unei case de locuit care este proprietatea altuia. – Din fr. [droit d']habitation. DOOM
abitáție (-ți-e) s. f., art. abitáția (-ți-a), g.-d. abitáții, art. abitáției
abitir
ABITÍR adv. (Fam. și pop.; numai la comparativ) Mai mult, mai bine, mai tare (decât...). – Din tc. beter „mai rău”. DOOM
abitír (mai ~) (pop., fam.) adv.
abitual
HABITUÁL, -Ă, habituali, -e, adj. (Rar) Obișnuit, frecvent. [Pr.: -tu-al] – Din fr. habituel.
abitudine
HABITÚDINE, habitudini, s. f. (Livr.) Obișnuință, deprindere, obicei. – Din lat. habitudo, -inis, fr. habitude. DOOM
habitúdine (livr.) s. f., g.-d. art. habitúdinii; pl. habitúdini
abiuța
ABIELÚȚA adv. (Reg.) Diminutiv al lui abia.
abițedar
ABECEDÁR, abecedare, s. n. Manual elementar pentru învățarea scrisului și a cititului; azbucoavnă, bucoavnă. ♦ Fig. Carte care cuprinde noțiunile de bază dintr-un anumit domeniu. – Din lat. abecedarius, fr. abécédaire. DOOM
abecedár s. n., pl. abecedáre
abițidar
ABECEDÁR, abecedare, s. n. Manual elementar pentru învățarea scrisului și a cititului; azbucoavnă, bucoavnă. ♦ Fig. Carte care cuprinde noțiunile de bază dintr-un anumit domeniu. – Din lat. abecedarius, fr. abécédaire. DOOM
abecedár s. n., pl. abecedáre
abject
ABJÉCT, -Ă, abjecți, -te, adj. Care comite fapte reprobabile; ticălos. ♦ Care inspiră repulsie, dispreț; josnic, netrebnic, mizerabil. Comportament abject. – Din fr. abject, lat. abjectus. DOOM
abjéct adj. m., pl. abjécți; f. abjéctă, pl. abjécte
abjecta
ABJÉCT, -Ă, abjecți, -te, adj. Care comite fapte reprobabile; ticălos. ♦ Care inspiră repulsie, dispreț; josnic, netrebnic, mizerabil. Comportament abject. – Din fr. abject, lat. abjectus. DOOM
abjéct adj. m., pl. abjécți; f. abjéctă, pl. abjécte
abjecte
ABJÉCT, -Ă, abjecți, -te, adj. Care comite fapte reprobabile; ticălos. ♦ Care inspiră repulsie, dispreț; josnic, netrebnic, mizerabil. Comportament abject. – Din fr. abject, lat. abjectus. DOOM
abjéct adj. m., pl. abjécți; f. abjéctă, pl. abjécte
abjectei
ABJÉCT, -Ă, abjecți, -te, adj. Care comite fapte reprobabile; ticălos. ♦ Care inspiră repulsie, dispreț; josnic, netrebnic, mizerabil. Comportament abject. – Din fr. abject, lat. abjectus. DOOM
abjéct adj. m., pl. abjécți; f. abjéctă, pl. abjécte
abjectele
ABJÉCT, -Ă, abjecți, -te, adj. Care comite fapte reprobabile; ticălos. ♦ Care inspiră repulsie, dispreț; josnic, netrebnic, mizerabil. Comportament abject. – Din fr. abject, lat. abjectus. DOOM
abjéct adj. m., pl. abjécți; f. abjéctă, pl. abjécte
abjectelor
ABJÉCT, -Ă, abjecți, -te, adj. Care comite fapte reprobabile; ticălos. ♦ Care inspiră repulsie, dispreț; josnic, netrebnic, mizerabil. Comportament abject. – Din fr. abject, lat. abjectus. DOOM
abjéct adj. m., pl. abjécți; f. abjéctă, pl. abjécte
abjectul
ABJÉCT, -Ă, abjecți, -te, adj. Care comite fapte reprobabile; ticălos. ♦ Care inspiră repulsie, dispreț; josnic, netrebnic, mizerabil. Comportament abject. – Din fr. abject, lat. abjectus. DOOM
abjéct adj. m., pl. abjécți; f. abjéctă, pl. abjécte
abjectului
ABJÉCT, -Ă, abjecți, -te, adj. Care comite fapte reprobabile; ticălos. ♦ Care inspiră repulsie, dispreț; josnic, netrebnic, mizerabil. Comportament abject. – Din fr. abject, lat. abjectus. DOOM
abjéct adj. m., pl. abjécți; f. abjéctă, pl. abjécte
abjecți
ABJÉCT, -Ă, abjecți, -te, adj. Care comite fapte reprobabile; ticălos. ♦ Care inspiră repulsie, dispreț; josnic, netrebnic, mizerabil. Comportament abject. – Din fr. abject, lat. abjectus. DOOM
abjéct adj. m., pl. abjécți; f. abjéctă, pl. abjécte
abjecția
ABJÉCȚIE, abjecții, s. f. Faptă, atitudine abjectă; ticăloșie, josnicie. – Din fr. abjection, lat. abjectio. DOOM
abjécție (-ți-e) s. f., art. abjécția (-ți-a), g.-d. art. abjécției; pl. abjécții, art. abjécțiile (-ți-i-)
abjecție
ABJÉCȚIE, abjecții, s. f. Faptă, atitudine abjectă; ticăloșie, josnicie. – Din fr. abjection, lat. abjectio. DOOM
abjécție (-ți-e) s. f., art. abjécția (-ți-a), g.-d. art. abjécției; pl. abjécții, art. abjécțiile (-ți-i-)
abjecției
ABJÉCȚIE, abjecții, s. f. Faptă, atitudine abjectă; ticăloșie, josnicie. – Din fr. abjection, lat. abjectio. DOOM
abjécție (-ți-e) s. f., art. abjécția (-ți-a), g.-d. art. abjécției; pl. abjécții, art. abjécțiile (-ți-i-)
abjecții
ABJÉCT, -Ă, abjecți, -te, adj. Care comite fapte reprobabile; ticălos. ♦ Care inspiră repulsie, dispreț; josnic, netrebnic, mizerabil. Comportament abject. – Din fr. abject, lat. abjectus. DOOM
abjéct adj. m., pl. abjécți; f. abjéctă, pl. abjécte
abjecții
ABJÉCȚIE, abjecții, s. f. Faptă, atitudine abjectă; ticăloșie, josnicie. – Din fr. abjection, lat. abjectio. DOOM
abjécție (-ți-e) s. f., art. abjécția (-ți-a), g.-d. art. abjécției; pl. abjécții, art. abjécțiile (-ți-i-)
abjecțiile
ABJÉCȚIE, abjecții, s. f. Faptă, atitudine abjectă; ticăloșie, josnicie. – Din fr. abjection, lat. abjectio. DOOM
abjécție (-ți-e) s. f., art. abjécția (-ți-a), g.-d. art. abjécției; pl. abjécții, art. abjécțiile (-ți-i-)
abjecțiilor
ABJÉCȚIE, abjecții, s. f. Faptă, atitudine abjectă; ticăloșie, josnicie. – Din fr. abjection, lat. abjectio. DOOM
abjécție (-ți-e) s. f., art. abjécția (-ți-a), g.-d. art. abjécției; pl. abjécții, art. abjécțiile (-ți-i-)
abjecților
ABJÉCT, -Ă, abjecți, -te, adj. Care comite fapte reprobabile; ticălos. ♦ Care inspiră repulsie, dispreț; josnic, netrebnic, mizerabil. Comportament abject. – Din fr. abject, lat. abjectus. DOOM
abjéct adj. m., pl. abjécți; f. abjéctă, pl. abjécte
abjudec
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudeca
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudecai
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudecam
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudecare
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudecare
ABJUDECÁRE, abjudecări, s. f. Acțiunea de a abjudeca și rezultatul ei. – V. abjudeca. DOOM
abjudecáre (anulare) s. f., g.-d. art. abjudecắrii; pl. abjudecắri
abjudecarea
ABJUDECÁRE, abjudecări, s. f. Acțiunea de a abjudeca și rezultatul ei. – V. abjudeca. DOOM
abjudecáre (anulare) s. f., g.-d. art. abjudecắrii; pl. abjudecắri
abjudecară
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudecarăm
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudecarăți
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudecase
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudecasem
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudecaseră
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudecaserăm
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudecaserăți
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudecaseși
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudecaseți
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudecat
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudecat
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda (un titlu, un drept etc.) printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare.
abjudecau
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudecași
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudecați
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudece
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudeci
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudecând
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudecînd
ABJUDECÁ, abjúdec, vb. I. Tranz. A anula, a suspenda un titlu, un drept etc., printr-o hotărâre judecătorească. – Din lat. abjudicare. DOOM
abjudecá (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 3 abjúdecă
abjudecări
ABJUDECÁRE, abjudecări, s. f. Acțiunea de a abjudeca și rezultatul ei. – V. abjudeca. DOOM
abjudecáre (anulare) s. f., g.-d. art. abjudecắrii; pl. abjudecắri
abjudecării
ABJUDECÁRE, abjudecări, s. f. Acțiunea de a abjudeca și rezultatul ei. – V. abjudeca. DOOM
abjudecáre (anulare) s. f., g.-d. art. abjudecắrii; pl. abjudecắri
abjudecările
ABJUDECÁRE, abjudecări, s. f. Acțiunea de a abjudeca și rezultatul ei. – V. abjudeca. DOOM
abjudecáre (anulare) s. f., g.-d. art. abjudecắrii; pl. abjudecắri
abjudecărilor
ABJUDECÁRE, abjudecări, s. f. Acțiunea de a abjudeca și rezultatul ei. – V. abjudeca. DOOM
abjudecáre (anulare) s. f., g.-d. art. abjudecắrii; pl. abjudecắri
abjur
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjura
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjurai
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjuram
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjurare
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjurare
ABJURÁRE, abjurări, s. f. Acțiunea de a abjura și rezultatul ei. – V. abjura. DOOM
abjuráre s. f., g.-d. art. abjurắrii; pl. abjurắri
abjurarea
ABJURÁRE, abjurări, s. f. Acțiunea de a abjura și rezultatul ei. – V. abjura. DOOM
abjuráre s. f., g.-d. art. abjurắrii; pl. abjurắri
abjurară
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjurarăm
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjurarăți
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjurase
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjurasem
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjuraseră
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjuraserăm
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjuraserăți
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjuraseși
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjuraseți
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjurat
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjurat
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare.
abjurau
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjurași
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjurați
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjurația
ABJURÁȚIE s.f. Abjurare. [Cf. fr. abjuration, lat. abiuratio].
abjurație
ABJURÁȚIE s.f. Abjurare. [Cf. fr. abjuration, lat. abiuratio].
abjurației
ABJURÁȚIE s.f. Abjurare. [Cf. fr. abjuration, lat. abiuratio].
abjurații
ABJURÁȚIE s.f. Abjurare. [Cf. fr. abjuration, lat. abiuratio].
abjurațiile
ABJURÁȚIE s.f. Abjurare. [Cf. fr. abjuration, lat. abiuratio].
abjurațiilor
ABJURÁȚIE s.f. Abjurare. [Cf. fr. abjuration, lat. abiuratio].
abjure
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjuri
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjurând
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjurînd
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare. DOOM
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjurări
ABJURÁRE, abjurări, s. f. Acțiunea de a abjura și rezultatul ei. – V. abjura. DOOM
abjuráre s. f., g.-d. art. abjurắrii; pl. abjurắri
abjurării
ABJURÁRE, abjurări, s. f. Acțiunea de a abjura și rezultatul ei. – V. abjura. DOOM
abjuráre s. f., g.-d. art. abjurắrii; pl. abjurắri
abjurările
ABJURÁRE, abjurări, s. f. Acțiunea de a abjura și rezultatul ei. – V. abjura. DOOM
abjuráre s. f., g.-d. art. abjurắrii; pl. abjurắri
abjurărilor
ABJURÁRE, abjurări, s. f. Acțiunea de a abjura și rezultatul ei. – V. abjura. DOOM
abjuráre s. f., g.-d. art. abjurắrii; pl. abjurắri
ablactare
ABLACTÁRE s. f. Ablactație. – Cf. lat. ablactare. DOOM
ablactáre (a-blac- / ab-lac-) s. f., g.-d. art. ablactắrii
ablactarea
ABLACTÁRE s. f. Ablactație. – Cf. lat. ablactare. DOOM
ablactáre (a-blac- / ab-lac-) s. f., g.-d. art. ablactắrii
ablactația
ABLACTÁȚIE s. f. 1. Trecere treptată și progresivă de la alimentația exclusiv lactată a sugarului la o alimentație diversificată; ablactare. 2. Oprire a secreției lactate la femeile la care alăptarea este contraindicată sau inutilă. – Din germ. Ablaktation. DOOM
ablactáție (a-blac-, -ți-e / ab-lac-) s. f., art. ablactáția (-ți-a), g.-d. ablactáții, art. ablactáției
ablactație
ABLACTÁȚIE s. f. 1. Trecere treptată și progresivă de la alimentația exclusiv lactată a sugarului la o alimentație diversificată; ablactare. 2. Oprire a secreției lactate la femeile la care alăptarea este contraindicată sau inutilă. – Din germ. Ablaktation. DOOM
ablactáție (a-blac-, -ți-e / ab-lac-) s. f., art. ablactáția (-ți-a), g.-d. ablactáții, art. ablactáției
ablactației
ABLACTÁȚIE s. f. 1. Trecere treptată și progresivă de la alimentația exclusiv lactată a sugarului la o alimentație diversificată; ablactare. 2. Oprire a secreției lactate la femeile la care alăptarea este contraindicată sau inutilă. – Din germ. Ablaktation. DOOM
ablactáție (a-blac-, -ți-e / ab-lac-) s. f., art. ablactáția (-ți-a), g.-d. ablactáții, art. ablactáției
ablactații
ABLACTÁȚIE s. f. 1. Trecere treptată și progresivă de la alimentația exclusiv lactată a sugarului la o alimentație diversificată; ablactare. 2. Oprire a secreției lactate la femeile la care alăptarea este contraindicată sau inutilă. – Din germ. Ablaktation. DOOM
ablactáție (a-blac-, -ți-e / ab-lac-) s. f., art. ablactáția (-ți-a), g.-d. ablactáții, art. ablactáției
ablactațiile
ABLACTÁȚIE s. f. 1. Trecere treptată și progresivă de la alimentația exclusiv lactată a sugarului la o alimentație diversificată; ablactare. 2. Oprire a secreției lactate la femeile la care alăptarea este contraindicată sau inutilă. – Din germ. Ablaktation. DOOM
ablactáție (a-blac-, -ți-e / ab-lac-) s. f., art. ablactáția (-ți-a), g.-d. ablactáții, art. ablactáției
ablactațiilor
ABLACTÁȚIE s. f. 1. Trecere treptată și progresivă de la alimentația exclusiv lactată a sugarului la o alimentație diversificată; ablactare. 2. Oprire a secreției lactate la femeile la care alăptarea este contraindicată sau inutilă. – Din germ. Ablaktation. DOOM
ablactáție (a-blac-, -ți-e / ab-lac-) s. f., art. ablactáția (-ți-a), g.-d. ablactáții, art. ablactáției
ablactări
ABLACTÁRE s. f. Ablactație. – Cf. lat. ablactare. DOOM
ablactáre (a-blac- / ab-lac-) s. f., g.-d. art. ablactắrii
ablactării
ABLACTÁRE s. f. Ablactație. – Cf. lat. ablactare. DOOM
ablactáre (a-blac- / ab-lac-) s. f., g.-d. art. ablactắrii
ablactările
ABLACTÁRE s. f. Ablactație. – Cf. lat. ablactare. DOOM
ablactáre (a-blac- / ab-lac-) s. f., g.-d. art. ablactắrii
ablactărilor
ABLACTÁRE s. f. Ablactație. – Cf. lat. ablactare. DOOM
ablactáre (a-blac- / ab-lac-) s. f., g.-d. art. ablactắrii
ablas
ablás (-și), s. m. – (Olt.) În sec. XVIII, localnic, contribuabil, cap de familie. < Germ. Ablass „indulgență”. Cuvînt introdus de ocupația austriacă în Oltenia (1718-1739).
ablativ
ABLATÍV, ablative, s. n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau altă circumstanță. ◊ Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbii latine, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziție circumstanțială. – Din fr. ablatif, lat. ablativus. DOOM
ablatív (a-bla-) s. n., pl. ablatíve
ablative
ABLATÍV, ablative, s. n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau altă circumstanță. ◊ Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbii latine, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziție circumstanțială. – Din fr. ablatif, lat. ablativus. DOOM
ablatív (a-bla-) s. n., pl. ablatíve
ablativele
ABLATÍV, ablative, s. n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau altă circumstanță. ◊ Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbii latine, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziție circumstanțială. – Din fr. ablatif, lat. ablativus. DOOM
ablatív (a-bla-) s. n., pl. ablatíve
ablativelor
ABLATÍV, ablative, s. n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau altă circumstanță. ◊ Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbii latine, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziție circumstanțială. – Din fr. ablatif, lat. ablativus. DOOM
ablatív (a-bla-) s. n., pl. ablatíve
ablativul
ABLATÍV, ablative, s. n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau altă circumstanță. ◊ Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbii latine, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziție circumstanțială. – Din fr. ablatif, lat. ablativus. DOOM
ablatív (a-bla-) s. n., pl. ablatíve
ablativului
ABLATÍV, ablative, s. n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau altă circumstanță. ◊ Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbii latine, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziție circumstanțială. – Din fr. ablatif, lat. ablativus. DOOM
ablatív (a-bla-) s. n., pl. ablatíve
ablaut
ÁBLAUT, ablauturi, s. n. (Lingv.) Apofonie. – Din germ. Ablaut. DOOM
áblaut (a-blaut / ab-laut) s. n., áblauturi
ablautul
ÁBLAUT, ablauturi, s. n. (Lingv.) Apofonie. – Din germ. Ablaut. DOOM
áblaut (a-blaut / ab-laut) s. n., áblauturi
ablautului
ÁBLAUT, ablauturi, s. n. (Lingv.) Apofonie. – Din germ. Ablaut. DOOM
áblaut (a-blaut / ab-laut) s. n., áblauturi
ablauturi
ÁBLAUT, ablauturi, s. n. (Lingv.) Apofonie. – Din germ. Ablaut. DOOM
áblaut (a-blaut / ab-laut) s. n., áblauturi
ablauturile
ÁBLAUT, ablauturi, s. n. (Lingv.) Apofonie. – Din germ. Ablaut. DOOM
áblaut (a-blaut / ab-laut) s. n., áblauturi
ablauturilor
ÁBLAUT, ablauturi, s. n. (Lingv.) Apofonie. – Din germ. Ablaut. DOOM
áblaut (a-blaut / ab-laut) s. n., áblauturi
ablație
ABLAȚIÚNE s. f. v. ablație. DOOM
abláție / ablațiúne (a-bla-ți-e / -ți-u-) s. f., art. ablațiá (-ți-a) / ablațiúnea, g.-d. art. abláției / ablațiúnii; pl. abláții / ablațiúni, art. abláțiile (-ți-i-) / ablațiúnile
ablațiune
ABLAȚIÚNE s. f. v. ablație. DOOM
abláție / ablațiúne (a-bla-ți-e / -ți-u-) s. f., art. ablațiá (-ți-a) / ablațiúnea, g.-d. art. abláției / ablațiúnii; pl. abláții / ablațiúni, art. abláțiile (-ți-i-) / ablațiúnile
ablațiunea
ABLAȚIÚNE s. f. v. ablație. DOOM
abláție / ablațiúne (a-bla-ți-e / -ți-u-) s. f., art. ablațiá (-ți-a) / ablațiúnea, g.-d. art. abláției / ablațiúnii; pl. abláții / ablațiúni, art. abláțiile (-ți-i-) / ablațiúnile
ablațiuni
ABLAȚIÚNE s. f. v. ablație. DOOM
abláție / ablațiúne (a-bla-ți-e / -ți-u-) s. f., art. ablațiá (-ți-a) / ablațiúnea, g.-d. art. abláției / ablațiúnii; pl. abláții / ablațiúni, art. abláțiile (-ți-i-) / ablațiúnile
ablațiunii
ABLAȚIÚNE s. f. v. ablație. DOOM
abláție / ablațiúne (a-bla-ți-e / -ți-u-) s. f., art. ablațiá (-ți-a) / ablațiúnea, g.-d. art. abláției / ablațiúnii; pl. abláții / ablațiúni, art. abláțiile (-ți-i-) / ablațiúnile
ablațiunile
ABLAȚIÚNE s. f. v. ablație. DOOM
abláție / ablațiúne (a-bla-ți-e / -ți-u-) s. f., art. ablațiá (-ți-a) / ablațiúnea, g.-d. art. abláției / ablațiúnii; pl. abláții / ablațiúni, art. abláțiile (-ți-i-) / ablațiúnile
ablațiunilor
ABLAȚIÚNE s. f. v. ablație. DOOM
abláție / ablațiúne (a-bla-ți-e / -ți-u-) s. f., art. ablațiá (-ți-a) / ablațiúnea, g.-d. art. abláției / ablațiúnii; pl. abláții / ablațiúni, art. abláțiile (-ți-i-) / ablațiúnile
ablefaria
ABLEFARÍE, ablefarii, s. f. Malformație congenitală caracterizată prin absența parțială sau totală a pleoapelor. – Din fr. ablépharie. DOOM
ablefaríe (a-ble-) s. f., art. ablefaría, g.-d. art. ablefaríei; pl. ablefaríi, art. ablefaríile
ablefarie
ABLEFARÍE, ablefarii, s. f. Malformație congenitală caracterizată prin absența parțială sau totală a pleoapelor. – Din fr. ablépharie. DOOM
ablefaríe (a-ble-) s. f., art. ablefaría, g.-d. art. ablefaríei; pl. ablefaríi, art. ablefaríile
ablefariei
ABLEFARÍE, ablefarii, s. f. Malformație congenitală caracterizată prin absența parțială sau totală a pleoapelor. – Din fr. ablépharie. DOOM
ablefaríe (a-ble-) s. f., art. ablefaría, g.-d. art. ablefaríei; pl. ablefaríi, art. ablefaríile
ablefarii
ABLEFARÍE, ablefarii, s. f. Malformație congenitală caracterizată prin absența parțială sau totală a pleoapelor. – Din fr. ablépharie. DOOM
ablefaríe (a-ble-) s. f., art. ablefaría, g.-d. art. ablefaríei; pl. ablefaríi, art. ablefaríile
ablefariile
ABLEFARÍE, ablefarii, s. f. Malformație congenitală caracterizată prin absența parțială sau totală a pleoapelor. – Din fr. ablépharie. DOOM
ablefaríe (a-ble-) s. f., art. ablefaría, g.-d. art. ablefaríei; pl. ablefaríi, art. ablefaríile
ablefariilor
ABLEFARÍE, ablefarii, s. f. Malformație congenitală caracterizată prin absența parțială sau totală a pleoapelor. – Din fr. ablépharie. DOOM
ablefaríe (a-ble-) s. f., art. ablefaría, g.-d. art. ablefaríei; pl. ablefaríi, art. ablefaríile
ablegat
ABLEGÁT, ablegați, s. m. Trimis extraordinar al papei. – Din fr. ablégat. DOOM
ablegát (a-ble- / ab-le-) s. m., pl. ablegáți
ablegația
ABLEGÁȚIE s.f. demnitatea, funcția de ablegat. [Gen. -iei. / < fr. ablégation].
ablegație
ABLEGÁȚIE s.f. demnitatea, funcția de ablegat. [Gen. -iei. / < fr. ablégation].
ablegației
ABLEGÁȚIE s.f. demnitatea, funcția de ablegat. [Gen. -iei. / < fr. ablégation].
ablegații
ABLEGÁȚIE s.f. demnitatea, funcția de ablegat. [Gen. -iei. / < fr. ablégation].
ablegațiile
ABLEGÁȚIE s.f. demnitatea, funcția de ablegat. [Gen. -iei. / < fr. ablégation].
ablegațiilor
ABLEGÁȚIE s.f. demnitatea, funcția de ablegat. [Gen. -iei. / < fr. ablégation].
ablepsia
ABLEPSÍE, ablepsii, s. f. (Med.) Cecitate. – Din fr. ablépsie. DOOM
ablepsíe (a-blep-) s. f., art. ablepsía, g.-d. art. ablepsíei; pl. ablepsíi, art. ablepsíile
ablepsie
ABLEPSÍE, ablepsii, s. f. (Med.) Cecitate. – Din fr. ablépsie. DOOM
ablepsíe (a-blep-) s. f., art. ablepsía, g.-d. art. ablepsíei; pl. ablepsíi, art. ablepsíile
ablepsiei
ABLEPSÍE, ablepsii, s. f. (Med.) Cecitate. – Din fr. ablépsie. DOOM
ablepsíe (a-blep-) s. f., art. ablepsía, g.-d. art. ablepsíei; pl. ablepsíi, art. ablepsíile
ablepsii
ABLEPSÍE, ablepsii, s. f. (Med.) Cecitate. – Din fr. ablépsie. DOOM
ablepsíe (a-blep-) s. f., art. ablepsía, g.-d. art. ablepsíei; pl. ablepsíi, art. ablepsíile
ablepsiile
ABLEPSÍE, ablepsii, s. f. (Med.) Cecitate. – Din fr. ablépsie. DOOM
ablepsíe (a-blep-) s. f., art. ablepsía, g.-d. art. ablepsíei; pl. ablepsíi, art. ablepsíile
ablepsiilor
ABLEPSÍE, ablepsii, s. f. (Med.) Cecitate. – Din fr. ablépsie. DOOM
ablepsíe (a-blep-) s. f., art. ablepsía, g.-d. art. ablepsíei; pl. ablepsíi, art. ablepsíile
ablutomania
ABLUTOMANÍE s.f. (Med.) Tendință obsesivă de a se spăla. [Gen. -iei. / < fr. ablutomanie, cf. lat. ablutio – spălare, gr. mania – nebunie].
ablutomanie
ABLUTOMANÍE s.f. (Med.) Tendință obsesivă de a se spăla. [Gen. -iei. / < fr. ablutomanie, cf. lat. ablutio – spălare, gr. mania – nebunie].
ablutomaniei
ABLUTOMANÍE s.f. (Med.) Tendință obsesivă de a se spăla. [Gen. -iei. / < fr. ablutomanie, cf. lat. ablutio – spălare, gr. mania – nebunie].
ablutomanii
ABLUTOMANÍE s.f. (Med.) Tendință obsesivă de a se spăla. [Gen. -iei. / < fr. ablutomanie, cf. lat. ablutio – spălare, gr. mania – nebunie].
ablutomaniile
ABLUTOMANÍE s.f. (Med.) Tendință obsesivă de a se spăla. [Gen. -iei. / < fr. ablutomanie, cf. lat. ablutio – spălare, gr. mania – nebunie].
ablutomaniilor
ABLUTOMANÍE s.f. (Med.) Tendință obsesivă de a se spăla. [Gen. -iei. / < fr. ablutomanie, cf. lat. ablutio – spălare, gr. mania – nebunie].
abluție
ABLÚȚIE s.f. v. abluțiune.
abluțiune
ABLUȚIÚNE, abluțiuni, s. f. Spălare rituală a corpului prescrisă de unele religii pentru purificare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. ablution, lat. ablutio, -onis. DOOM
abluțiúne (a-blu-ți-u-) s. f., g.-d. art. abluțiúnii; pl. abluțiúni
abluțiunea
ABLUȚIÚNE, abluțiuni, s. f. Spălare rituală a corpului prescrisă de unele religii pentru purificare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. ablution, lat. ablutio, -onis. DOOM
abluțiúne (a-blu-ți-u-) s. f., g.-d. art. abluțiúnii; pl. abluțiúni
abluțiuni
ABLUȚIÚNE, abluțiuni, s. f. Spălare rituală a corpului prescrisă de unele religii pentru purificare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. ablution, lat. ablutio, -onis. DOOM
abluțiúne (a-blu-ți-u-) s. f., g.-d. art. abluțiúnii; pl. abluțiúni
abluțiunii
ABLUȚIÚNE, abluțiuni, s. f. Spălare rituală a corpului prescrisă de unele religii pentru purificare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. ablution, lat. ablutio, -onis. DOOM
abluțiúne (a-blu-ți-u-) s. f., g.-d. art. abluțiúnii; pl. abluțiúni
abluțiunile
ABLUȚIÚNE, abluțiuni, s. f. Spălare rituală a corpului prescrisă de unele religii pentru purificare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. ablution, lat. ablutio, -onis. DOOM
abluțiúne (a-blu-ți-u-) s. f., g.-d. art. abluțiúnii; pl. abluțiúni
abluțiunilor
ABLUȚIÚNE, abluțiuni, s. f. Spălare rituală a corpului prescrisă de unele religii pentru purificare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. ablution, lat. ablutio, -onis. DOOM
abluțiúne (a-blu-ți-u-) s. f., g.-d. art. abluțiúnii; pl. abluțiúni
abneagă
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abneg
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnega
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegai
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegam
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegare
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegare
ABNEGÁRE s. f. (Rar) Abnegație. – V. abnega. DOOM
abnegáre (rar) s. f., g.-d. art. abnegắrii
abnegarea
ABNEGÁRE s. f. (Rar) Abnegație. – V. abnega. DOOM
abnegáre (rar) s. f., g.-d. art. abnegắrii
abnegară
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegarăm
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegarăți
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegase
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegasem
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegaseră
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegaserăm
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegaserăți
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegaseși
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegaseți
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegat
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegat
ABNEGÁ, abnég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega, a se lepăda de cineva sau de ceva. – Din lat. abnegare.
abnegau
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegași
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegați
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegația
ABNEGÁȚIE s. f. Devotament (dus până la sacrificiu); abnegare. ♦ Renunțare; sacrificiu voluntar. – Din fr. abnégation. DOOM
abnegáție (-ți-e) s. f., art. abnegáția (-ți-a), g.-d. abnegáții, art. abnegáției
abnegație
ABNEGÁȚIE s. f. Devotament (dus până la sacrificiu); abnegare. ♦ Renunțare; sacrificiu voluntar. – Din fr. abnégation. DOOM
abnegáție (-ți-e) s. f., art. abnegáția (-ți-a), g.-d. abnegáții, art. abnegáției
abnegației
ABNEGÁȚIE s. f. Devotament (dus până la sacrificiu); abnegare. ♦ Renunțare; sacrificiu voluntar. – Din fr. abnégation. DOOM
abnegáție (-ți-e) s. f., art. abnegáția (-ți-a), g.-d. abnegáții, art. abnegáției
abnegații
ABNEGÁȚIE s. f. Devotament (dus până la sacrificiu); abnegare. ♦ Renunțare; sacrificiu voluntar. – Din fr. abnégation. DOOM
abnegáție (-ți-e) s. f., art. abnegáția (-ți-a), g.-d. abnegáții, art. abnegáției
abnegațiile
ABNEGÁȚIE s. f. Devotament (dus până la sacrificiu); abnegare. ♦ Renunțare; sacrificiu voluntar. – Din fr. abnégation. DOOM
abnegáție (-ți-e) s. f., art. abnegáția (-ți-a), g.-d. abnegáții, art. abnegáției
abnegațiilor
ABNEGÁȚIE s. f. Devotament (dus până la sacrificiu); abnegare. ♦ Renunțare; sacrificiu voluntar. – Din fr. abnégation. DOOM
abnegáție (-ți-e) s. f., art. abnegáția (-ți-a), g.-d. abnegáții, art. abnegáției
abnegațiune
ABNEGAȚIÚNE s.f. v. abnegație.
abnege
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegi
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegând
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegînd
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. DOOM
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă
abnegări
ABNEGÁRE s. f. (Rar) Abnegație. – V. abnega. DOOM
abnegáre (rar) s. f., g.-d. art. abnegắrii
abnegării
ABNEGÁRE s. f. (Rar) Abnegație. – V. abnega. DOOM
abnegáre (rar) s. f., g.-d. art. abnegắrii
abnegările
ABNEGÁRE s. f. (Rar) Abnegație. – V. abnega. DOOM
abnegáre (rar) s. f., g.-d. art. abnegắrii
abnegărilor
ABNEGÁRE s. f. (Rar) Abnegație. – V. abnega. DOOM
abnegáre (rar) s. f., g.-d. art. abnegắrii
abnorm
ABNÓRM, -Ă, abnormi, -e, adj. (Rar) Anormal, neobișnuit. – Din germ. abnorm. DOOM
abnórm (rar) adj. m., pl. abnórmi; f. abnórmă, pl. abnórme
abnorma
ABNÓRM, -Ă, abnormi, -e, adj. (Rar) Anormal, neobișnuit. – Din germ. abnorm. DOOM
abnórm (rar) adj. m., pl. abnórmi; f. abnórmă, pl. abnórme
abnorme
ABNÓRM, -Ă, abnormi, -e, adj. (Rar) Anormal, neobișnuit. – Din germ. abnorm. DOOM
abnórm (rar) adj. m., pl. abnórmi; f. abnórmă, pl. abnórme
abnormei
ABNÓRM, -Ă, abnormi, -e, adj. (Rar) Anormal, neobișnuit. – Din germ. abnorm. DOOM
abnórm (rar) adj. m., pl. abnórmi; f. abnórmă, pl. abnórme
abnormele
ABNÓRM, -Ă, abnormi, -e, adj. (Rar) Anormal, neobișnuit. – Din germ. abnorm. DOOM
abnórm (rar) adj. m., pl. abnórmi; f. abnórmă, pl. abnórme
abnormelor
ABNÓRM, -Ă, abnormi, -e, adj. (Rar) Anormal, neobișnuit. – Din germ. abnorm. DOOM
abnórm (rar) adj. m., pl. abnórmi; f. abnórmă, pl. abnórme
abnormi
ABNÓRM, -Ă, abnormi, -e, adj. (Rar) Anormal, neobișnuit. – Din germ. abnorm. DOOM
abnórm (rar) adj. m., pl. abnórmi; f. abnórmă, pl. abnórme
abnormii
ABNÓRM, -Ă, abnormi, -e, adj. (Rar) Anormal, neobișnuit. – Din germ. abnorm. DOOM
abnórm (rar) adj. m., pl. abnórmi; f. abnórmă, pl. abnórme
abnormilor
ABNÓRM, -Ă, abnormi, -e, adj. (Rar) Anormal, neobișnuit. – Din germ. abnorm. DOOM
abnórm (rar) adj. m., pl. abnórmi; f. abnórmă, pl. abnórme
abnormitate
ABNORMITÁTE, abnormități, s. f. (Rar) Anomalie; enormitate; lucru, fapt neobișnuit. – Din germ. Abnormität. DOOM
abnormitáte (rar) s. f., g.-d. art. abnormitắții; pl. abnormitắți
abnormitatea
ABNORMITÁTE, abnormități, s. f. (Rar) Anomalie; enormitate; lucru, fapt neobișnuit. – Din germ. Abnormität. DOOM
abnormitáte (rar) s. f., g.-d. art. abnormitắții; pl. abnormitắți
abnormități
ABNORMITÁTE, abnormități, s. f. (Rar) Anomalie; enormitate; lucru, fapt neobișnuit. – Din germ. Abnormität. DOOM
abnormitáte (rar) s. f., g.-d. art. abnormitắții; pl. abnormitắți
abnormității
ABNORMITÁTE, abnormități, s. f. (Rar) Anomalie; enormitate; lucru, fapt neobișnuit. – Din germ. Abnormität. DOOM
abnormitáte (rar) s. f., g.-d. art. abnormitắții; pl. abnormitắți
abnormitățile
ABNORMITÁTE, abnormități, s. f. (Rar) Anomalie; enormitate; lucru, fapt neobișnuit. – Din germ. Abnormität. DOOM
abnormitáte (rar) s. f., g.-d. art. abnormitắții; pl. abnormitắți
abnormităților
ABNORMITÁTE, abnormități, s. f. (Rar) Anomalie; enormitate; lucru, fapt neobișnuit. – Din germ. Abnormität. DOOM
abnormitáte (rar) s. f., g.-d. art. abnormitắții; pl. abnormitắți
abnormul
ABNÓRM, -Ă, abnormi, -e, adj. (Rar) Anormal, neobișnuit. – Din germ. abnorm. DOOM
abnórm (rar) adj. m., pl. abnórmi; f. abnórmă, pl. abnórme
abnormului
ABNÓRM, -Ă, abnormi, -e, adj. (Rar) Anormal, neobișnuit. – Din germ. abnorm. DOOM
abnórm (rar) adj. m., pl. abnórmi; f. abnórmă, pl. abnórme
abolea
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
aboleai
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
aboleam
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
abolească
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
aboleau
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
aboleați
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
abolesc
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
abolește
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
abolești
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
aboli
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
abolii
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
abolim
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
abolind
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
abolire
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
abolire
ABOLÍRE, aboliri, s. f. Acțiunea de a aboli și rezultatul ei; abolițiune. – V. aboli. DOOM
abolíre s. f., g.-d. art. abolírii; pl. abolíri
abolirea
ABOLÍRE, aboliri, s. f. Acțiunea de a aboli și rezultatul ei; abolițiune. – V. aboli. DOOM
abolíre s. f., g.-d. art. abolírii; pl. abolíri
aboliri
ABOLÍRE, aboliri, s. f. Acțiunea de a aboli și rezultatul ei; abolițiune. – V. aboli. DOOM
abolíre s. f., g.-d. art. abolírii; pl. abolíri
abolirii
ABOLÍRE, aboliri, s. f. Acțiunea de a aboli și rezultatul ei; abolițiune. – V. aboli. DOOM
abolíre s. f., g.-d. art. abolírii; pl. abolíri
abolirile
ABOLÍRE, aboliri, s. f. Acțiunea de a aboli și rezultatul ei; abolițiune. – V. aboli. DOOM
abolíre s. f., g.-d. art. abolírii; pl. abolíri
abolirilor
ABOLÍRE, aboliri, s. f. Acțiunea de a aboli și rezultatul ei; abolițiune. – V. aboli. DOOM
abolíre s. f., g.-d. art. abolírii; pl. abolíri
aboliră
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
abolirăm
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
abolirăți
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
abolise
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
abolisem
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
aboliseră
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
aboliserăm
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
aboliserăți
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
aboliseși
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
aboliseți
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
abolit
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
abolit
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere.
aboliși
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
aboliți
ABOLÍ, abolesc, vb. IV. Tranz. A desființa o instituție, o stare sau anumite uzanțe; a anula în mod legal și oficial o lege, o hotărâre etc. – Din fr. abolir, lat. abolere. DOOM
abolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abolésc, imperf. 3 sg. aboleá; conj. prez. 3 să aboleáscă
aboliționism
ABOLIȚIONÍSM s. n. Mișcare politică apărută la sfârșitul sec. XVIII, care urmărea desființarea sclaviei negrilor din SUA, Franța, Marea Britanie; p. gener. mișcare politică, socială care susține desființarea sclaviei. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionnisme. DOOM
aboliționísm (-ți-o-) s. n.
aboliționismul
ABOLIȚIONÍSM s. n. Mișcare politică apărută la sfârșitul sec. XVIII, care urmărea desființarea sclaviei negrilor din SUA, Franța, Marea Britanie; p. gener. mișcare politică, socială care susține desființarea sclaviei. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionnisme. DOOM
aboliționísm (-ți-o-) s. n.
aboliționismului
ABOLIȚIONÍSM s. n. Mișcare politică apărută la sfârșitul sec. XVIII, care urmărea desființarea sclaviei negrilor din SUA, Franța, Marea Britanie; p. gener. mișcare politică, socială care susține desființarea sclaviei. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionnisme. DOOM
aboliționísm (-ți-o-) s. n.
aboliționist
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționist
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționista
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționista
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționiste
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționiste
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționiste
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționistei
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționistei
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționistele
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționistele
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționistelor
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționistelor
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționisto
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționisto
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționistul
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționistul
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționistule
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționistule
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționistului
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționistului
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționiști
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționiști
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționiștii
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționiștii
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționiștilor
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
aboliționiștilor
ABOLIȚIONÍST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste. DOOM
aboliționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. aboliționíști; adj. f., s. f. aboliționístă, pl. aboliționíste
abolițiune
ABOLIȚIÚNE, abolițiuni, s. f. (Înv.) Abolire. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. abolition, lat. abolitio, -onis. DOOM
abolițiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. abolițiúnii; pl. abolițiúni
abolițiunea
ABOLIȚIÚNE, abolițiuni, s. f. (Înv.) Abolire. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. abolition, lat. abolitio, -onis. DOOM
abolițiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. abolițiúnii; pl. abolițiúni
abolițiuni
ABOLIȚIÚNE, abolițiuni, s. f. (Înv.) Abolire. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. abolition, lat. abolitio, -onis. DOOM
abolițiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. abolițiúnii; pl. abolițiúni
abolițiunii
ABOLIȚIÚNE, abolițiuni, s. f. (Înv.) Abolire. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. abolition, lat. abolitio, -onis. DOOM
abolițiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. abolițiúnii; pl. abolițiúni
abolițiunile
ABOLIȚIÚNE, abolițiuni, s. f. (Înv.) Abolire. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. abolition, lat. abolitio, -onis. DOOM
abolițiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. abolițiúnii; pl. abolițiúni
abolițiunilor
ABOLIȚIÚNE, abolițiuni, s. f. (Înv.) Abolire. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. abolition, lat. abolitio, -onis. DOOM
abolițiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. abolițiúnii; pl. abolițiúni
abolla
ABÓLLA s. f. Manta militară la romani. – Cuv. lat. DOOM
abólla (lat.) (rar) s. f.
abolle
ABÓLLA s. f. Manta militară la romani. – Cuv. lat. DOOM
abólla (lat.) (rar) s. f.
abollei
ABÓLLA s. f. Manta militară la romani. – Cuv. lat. DOOM
abólla (lat.) (rar) s. f.
abominabil
ABOMINÁBIL, -Ă, abominabili, -e, adj. Înfiorător, groaznic; dezgustător, urât. – Din fr. abominable, lat. abominabilis. DOOM
abominábil adj. m., pl. abominábili; f. abominábilă, pl. abominábile
abominabila
ABOMINÁBIL, -Ă, abominabili, -e, adj. Înfiorător, groaznic; dezgustător, urât. – Din fr. abominable, lat. abominabilis. DOOM
abominábil adj. m., pl. abominábili; f. abominábilă, pl. abominábile
abominabile
ABOMINÁBIL, -Ă, abominabili, -e, adj. Înfiorător, groaznic; dezgustător, urât. – Din fr. abominable, lat. abominabilis. DOOM
abominábil adj. m., pl. abominábili; f. abominábilă, pl. abominábile
abominabilei
ABOMINÁBIL, -Ă, abominabili, -e, adj. Înfiorător, groaznic; dezgustător, urât. – Din fr. abominable, lat. abominabilis. DOOM
abominábil adj. m., pl. abominábili; f. abominábilă, pl. abominábile
abominabilele
ABOMINÁBIL, -Ă, abominabili, -e, adj. Înfiorător, groaznic; dezgustător, urât. – Din fr. abominable, lat. abominabilis. DOOM
abominábil adj. m., pl. abominábili; f. abominábilă, pl. abominábile
abominabilelor
ABOMINÁBIL, -Ă, abominabili, -e, adj. Înfiorător, groaznic; dezgustător, urât. – Din fr. abominable, lat. abominabilis. DOOM
abominábil adj. m., pl. abominábili; f. abominábilă, pl. abominábile
abominabili
ABOMINÁBIL, -Ă, abominabili, -e, adj. Înfiorător, groaznic; dezgustător, urât. – Din fr. abominable, lat. abominabilis. DOOM
abominábil adj. m., pl. abominábili; f. abominábilă, pl. abominábile
abominabilii
ABOMINÁBIL, -Ă, abominabili, -e, adj. Înfiorător, groaznic; dezgustător, urât. – Din fr. abominable, lat. abominabilis. DOOM
abominábil adj. m., pl. abominábili; f. abominábilă, pl. abominábile
abominabililor
ABOMINÁBIL, -Ă, abominabili, -e, adj. Înfiorător, groaznic; dezgustător, urât. – Din fr. abominable, lat. abominabilis. DOOM
abominábil adj. m., pl. abominábili; f. abominábilă, pl. abominábile
abominabilul
ABOMINÁBIL, -Ă, abominabili, -e, adj. Înfiorător, groaznic; dezgustător, urât. – Din fr. abominable, lat. abominabilis. DOOM
abominábil adj. m., pl. abominábili; f. abominábilă, pl. abominábile
abominabilului
ABOMINÁBIL, -Ă, abominabili, -e, adj. Înfiorător, groaznic; dezgustător, urât. – Din fr. abominable, lat. abominabilis. DOOM
abominábil adj. m., pl. abominábili; f. abominábilă, pl. abominábile
abona
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonai
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonam
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonament
ABONAMÉNT, abonamente, s. n. Convenție prin care, în schimbul unei sume, o persoană obține, pe o anumită perioadă, dreptul de a folosi anumite servicii publice, de a asista la spectacole, de a călători cu mijloace publice de transport, de a primi o revistă, un ziar etc.; (concr.) înscris care atestă această convenție; sumă plătită pentru obținerea acestui drept. – Din fr. abonnement. DOOM
abonamént s. n., pl. abonaménte
abonamente
ABONAMÉNT, abonamente, s. n. Convenție prin care, în schimbul unei sume, o persoană obține, pe o anumită perioadă, dreptul de a folosi anumite servicii publice, de a asista la spectacole, de a călători cu mijloace publice de transport, de a primi o revistă, un ziar etc.; (concr.) înscris care atestă această convenție; sumă plătită pentru obținerea acestui drept. – Din fr. abonnement. DOOM
abonamént s. n., pl. abonaménte
abonamentele
ABONAMÉNT, abonamente, s. n. Convenție prin care, în schimbul unei sume, o persoană obține, pe o anumită perioadă, dreptul de a folosi anumite servicii publice, de a asista la spectacole, de a călători cu mijloace publice de transport, de a primi o revistă, un ziar etc.; (concr.) înscris care atestă această convenție; sumă plătită pentru obținerea acestui drept. – Din fr. abonnement. DOOM
abonamént s. n., pl. abonaménte
abonamentelor
ABONAMÉNT, abonamente, s. n. Convenție prin care, în schimbul unei sume, o persoană obține, pe o anumită perioadă, dreptul de a folosi anumite servicii publice, de a asista la spectacole, de a călători cu mijloace publice de transport, de a primi o revistă, un ziar etc.; (concr.) înscris care atestă această convenție; sumă plătită pentru obținerea acestui drept. – Din fr. abonnement. DOOM
abonamént s. n., pl. abonaménte
abonamentul
ABONAMÉNT, abonamente, s. n. Convenție prin care, în schimbul unei sume, o persoană obține, pe o anumită perioadă, dreptul de a folosi anumite servicii publice, de a asista la spectacole, de a călători cu mijloace publice de transport, de a primi o revistă, un ziar etc.; (concr.) înscris care atestă această convenție; sumă plătită pentru obținerea acestui drept. – Din fr. abonnement. DOOM
abonamént s. n., pl. abonaménte
abonamentului
ABONAMÉNT, abonamente, s. n. Convenție prin care, în schimbul unei sume, o persoană obține, pe o anumită perioadă, dreptul de a folosi anumite servicii publice, de a asista la spectacole, de a călători cu mijloace publice de transport, de a primi o revistă, un ziar etc.; (concr.) înscris care atestă această convenție; sumă plătită pentru obținerea acestui drept. – Din fr. abonnement. DOOM
abonamént s. n., pl. abonaménte
abonare
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonare
ABONÁRE, abonări, s. f. Acțiunea de a (se) abona. – V. abona. DOOM
abonáre s. f., g.-d. art. abonắrii; pl. abonắri
abonarea
ABONÁRE, abonări, s. f. Acțiunea de a (se) abona. – V. abona. DOOM
abonáre s. f., g.-d. art. abonắrii; pl. abonắri
abonară
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonarăm
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonarăți
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonase
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonasem
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonaseră
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonaserăm
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonaserăți
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonaseși
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonaseți
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonat
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonat
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonat
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonata
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonata
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonate
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonate
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonate
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonatei
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonatei
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonatele
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonatele
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonatelor
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonatelor
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonato
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonato
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonatul
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonatul
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonatule
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonatule
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonatului
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonatului
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonau
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonași
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonați
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonați
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonați
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonații
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonații
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonaților
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonaților
ABONÁT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona. DOOM
abonát adj. m., s. m., pl. abonáți; adj. f., s. f. abonátă, pl. abonáte
abonează
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
aboneu
aboneu s. invar. (înv.) muc de țigară, chiștoc
abonez
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
aboneze
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonezi
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonând
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonînd
ABONÁ, abonez, vb. I. Tranz. și refl. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A(-și) face un abonament. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A veni în mod regulat undeva, a fi un obișnuit al casei. – Din fr. abonner. DOOM
aboná (a ~) vb., ind. prez. 3 aboneáză
abonări
ABONÁRE, abonări, s. f. Acțiunea de a (se) abona. – V. abona. DOOM
abonáre s. f., g.-d. art. abonắrii; pl. abonắri
abonării
ABONÁRE, abonări, s. f. Acțiunea de a (se) abona. – V. abona. DOOM
abonáre s. f., g.-d. art. abonắrii; pl. abonắri
abonările
ABONÁRE, abonări, s. f. Acțiunea de a (se) abona. – V. abona. DOOM
abonáre s. f., g.-d. art. abonắrii; pl. abonắri
abonărilor
ABONÁRE, abonări, s. f. Acțiunea de a (se) abona. – V. abona. DOOM
abonáre s. f., g.-d. art. abonắrii; pl. abonắri
aboral
ABORÁL, -Ă adj. Opus, îndepărtat față de gură. [< germ. aboral, cf. lat. ab – de la, os – gură].
aborala
ABORÁL, -Ă adj. Opus, îndepărtat față de gură. [< germ. aboral, cf. lat. ab – de la, os – gură].
aborale
ABORÁL, -Ă adj. Opus, îndepărtat față de gură. [< germ. aboral, cf. lat. ab – de la, os – gură].
aboralei
ABORÁL, -Ă adj. Opus, îndepărtat față de gură. [< germ. aboral, cf. lat. ab – de la, os – gură].
aboralele
ABORÁL, -Ă adj. Opus, îndepărtat față de gură. [< germ. aboral, cf. lat. ab – de la, os – gură].
aboralelor
ABORÁL, -Ă adj. Opus, îndepărtat față de gură. [< germ. aboral, cf. lat. ab – de la, os – gură].
aborali
ABORÁL, -Ă adj. Opus, îndepărtat față de gură. [< germ. aboral, cf. lat. ab – de la, os – gură].
aboralii
ABORÁL, -Ă adj. Opus, îndepărtat față de gură. [< germ. aboral, cf. lat. ab – de la, os – gură].
aboralilor
ABORÁL, -Ă adj. Opus, îndepărtat față de gură. [< germ. aboral, cf. lat. ab – de la, os – gură].
aboralul
ABORÁL, -Ă adj. Opus, îndepărtat față de gură. [< germ. aboral, cf. lat. ab – de la, os – gură].
aboralului
ABORÁL, -Ă adj. Opus, îndepărtat față de gură. [< germ. aboral, cf. lat. ab – de la, os – gură].
aborda
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordabil
ABORDÁBIL, -Ă, abordabili, -e, adj. Care poate fi abordat; p. ext. accesibil. – Din fr. abordable. DOOM
abordábil adj. m., pl. abordábili; f. abordábilă, pl. abordábile
abordabila
ABORDÁBIL, -Ă, abordabili, -e, adj. Care poate fi abordat; p. ext. accesibil. – Din fr. abordable. DOOM
abordábil adj. m., pl. abordábili; f. abordábilă, pl. abordábile
abordabile
ABORDÁBIL, -Ă, abordabili, -e, adj. Care poate fi abordat; p. ext. accesibil. – Din fr. abordable. DOOM
abordábil adj. m., pl. abordábili; f. abordábilă, pl. abordábile
abordabilei
ABORDÁBIL, -Ă, abordabili, -e, adj. Care poate fi abordat; p. ext. accesibil. – Din fr. abordable. DOOM
abordábil adj. m., pl. abordábili; f. abordábilă, pl. abordábile
abordabilele
ABORDÁBIL, -Ă, abordabili, -e, adj. Care poate fi abordat; p. ext. accesibil. – Din fr. abordable. DOOM
abordábil adj. m., pl. abordábili; f. abordábilă, pl. abordábile
abordabilelor
ABORDÁBIL, -Ă, abordabili, -e, adj. Care poate fi abordat; p. ext. accesibil. – Din fr. abordable. DOOM
abordábil adj. m., pl. abordábili; f. abordábilă, pl. abordábile
abordabili
ABORDÁBIL, -Ă, abordabili, -e, adj. Care poate fi abordat; p. ext. accesibil. – Din fr. abordable. DOOM
abordábil adj. m., pl. abordábili; f. abordábilă, pl. abordábile
abordabilii
ABORDÁBIL, -Ă, abordabili, -e, adj. Care poate fi abordat; p. ext. accesibil. – Din fr. abordable. DOOM
abordábil adj. m., pl. abordábili; f. abordábilă, pl. abordábile
abordabililor
ABORDÁBIL, -Ă, abordabili, -e, adj. Care poate fi abordat; p. ext. accesibil. – Din fr. abordable. DOOM
abordábil adj. m., pl. abordábili; f. abordábilă, pl. abordábile
abordabilul
ABORDÁBIL, -Ă, abordabili, -e, adj. Care poate fi abordat; p. ext. accesibil. – Din fr. abordable. DOOM
abordábil adj. m., pl. abordábili; f. abordábilă, pl. abordábile
abordabilului
ABORDÁBIL, -Ă, abordabili, -e, adj. Care poate fi abordat; p. ext. accesibil. – Din fr. abordable. DOOM
abordábil adj. m., pl. abordábili; f. abordábilă, pl. abordábile
abordai
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordaj
ABORDÁJ, abordaje, s. n. 1. Asalt, atac al unei nave (de către o altă navă). 2. Ciocnire accidentală între nave ori între o navă și un obstacol. – Din fr. abordage. DOOM
abordáj s. n., pl. abordáje
abordaje
ABORDÁJ, abordaje, s. n. 1. Asalt, atac al unei nave (de către o altă navă). 2. Ciocnire accidentală între nave ori între o navă și un obstacol. – Din fr. abordage. DOOM
abordáj s. n., pl. abordáje
abordajele
ABORDÁJ, abordaje, s. n. 1. Asalt, atac al unei nave (de către o altă navă). 2. Ciocnire accidentală între nave ori între o navă și un obstacol. – Din fr. abordage. DOOM
abordáj s. n., pl. abordáje
abordajelor
ABORDÁJ, abordaje, s. n. 1. Asalt, atac al unei nave (de către o altă navă). 2. Ciocnire accidentală între nave ori între o navă și un obstacol. – Din fr. abordage. DOOM
abordáj s. n., pl. abordáje
abordajul
ABORDÁJ, abordaje, s. n. 1. Asalt, atac al unei nave (de către o altă navă). 2. Ciocnire accidentală între nave ori între o navă și un obstacol. – Din fr. abordage. DOOM
abordáj s. n., pl. abordáje
abordajului
ABORDÁJ, abordaje, s. n. 1. Asalt, atac al unei nave (de către o altă navă). 2. Ciocnire accidentală între nave ori între o navă și un obstacol. – Din fr. abordage. DOOM
abordáj s. n., pl. abordáje
abordam
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordare
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordare
ABORDÁRE, abordări, s. f. Acțiunea de a aborda. – V. aborda. DOOM
abordáre s. f., g.-d. art. abordắrii; pl. abordắri
abordarea
ABORDÁRE, abordări, s. f. Acțiunea de a aborda. – V. aborda. DOOM
abordáre s. f., g.-d. art. abordắrii; pl. abordắri
abordară
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordarăm
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordarăți
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordase
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordasem
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordaseră
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordaserăm
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordaserăți
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordaseși
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordaseți
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordat
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordat
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alătura de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ (Franțuzism) A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder.
abordau
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordași
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordați
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordează
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordez
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordeze
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordezi
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordând
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordînd
ABORDÁ, abordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A acosta la țărm. ♦ A se alipi de o altă navă, bord la bord (pentru a o ataca). 2. Tranz. A începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție. ♦ A se apropia de cineva pentru a-i vorbi. – Din fr. aborder. DOOM
abordá (a ~) vb., ind. prez. 3 abordeáză
abordări
ABORDÁRE, abordări, s. f. Acțiunea de a aborda. – V. aborda. DOOM
abordáre s. f., g.-d. art. abordắrii; pl. abordắri
abordării
ABORDÁRE, abordări, s. f. Acțiunea de a aborda. – V. aborda. DOOM
abordáre s. f., g.-d. art. abordắrii; pl. abordắri
abordările
ABORDÁRE, abordări, s. f. Acțiunea de a aborda. – V. aborda. DOOM
abordáre s. f., g.-d. art. abordắrii; pl. abordắri
abordărilor
ABORDÁRE, abordări, s. f. Acțiunea de a aborda. – V. aborda. DOOM
abordáre s. f., g.-d. art. abordắrii; pl. abordắri
aborigen
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigen
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigena
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigena
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigene
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigene
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigene
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigenei
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigenei
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigenele
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigenele
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigenelor
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigenelor
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigeni
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigeni
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigenii
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigenii
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigenilor
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigenilor
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigeno
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigeno
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigenul
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigenul
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigenule
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigenule
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigenului
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigenului
ABORIGÉN, -Ă, aborigeni, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) Băștinaș, autohton, indigen. – Din fr. aborigène. DOOM
aborigén (a-bo-) adj. m., s. m., pl. aborigéni; adj. f., s. f. aborigénă, pl. aborigéne
aborigines
Aborigines, cei mai vechi locuitori ai Italiei. Cînd Aeneas a sosit în Latium, ei s-au amestecat cu troienii alcătuind poporul latin de mai tîrziu. Acest neam își trăgea numele de la regele lor, Latinus.
aborta
AVORTÁ, avortez, vb. I. Intranz. A suferi sau a-și provoca un avort. – Din fr. avorter. DOOM
avortá (a ~) vb., ind. prez. 3 avorteáză
abortare
AVORTÁ, avortez, vb. I. Intranz. A suferi sau a-și provoca un avort. – Din fr. avorter. DOOM
avortá (a ~) vb., ind. prez. 3 avorteáză
abortat
AVORTÁ, avortez, vb. I. Intranz. A suferi sau a-și provoca un avort. – Din fr. avorter. DOOM
avortá (a ~) vb., ind. prez. 3 avorteáză
abortiv
ABORTÍV, -Ă, abortivi, -e, adj., s. n. (Biol.) 1. Adj. Care se produce înainte de vreme, prematur; care nu a evoluat în întregime. Fetus abortiv. Boală abortivă. 2. Adj., s. n. (Substanță sau mijloc) care provoacă avortul. – Din fr. abortif, lat. abortivus. DOOM
abortív1 adj. m., pl. abortívi; f. abortívă, pl. abortíve
abortiv
ABORTÍV, -Ă, abortivi, -e, adj., s. n. (Biol.) 1. Adj. Care se produce înainte de vreme, prematur; care nu a evoluat în întregime. Fetus abortiv. Boală abortivă. 2. Adj., s. n. (Substanță sau mijloc) care provoacă avortul. – Din fr. abortif, lat. abortivus. DOOM
abortív2 s. n., pl. abortíve
abortiva
ABORTÍV, -Ă, abortivi, -e, adj., s. n. (Biol.) 1. Adj. Care se produce înainte de vreme, prematur; care nu a evoluat în întregime. Fetus abortiv. Boală abortivă. 2. Adj., s. n. (Substanță sau mijloc) care provoacă avortul. – Din fr. abortif, lat. abortivus. DOOM
abortív1 adj. m., pl. abortívi; f. abortívă, pl. abortíve
abortive
ABORTÍV, -Ă, abortivi, -e, adj., s. n. (Biol.) 1. Adj. Care se produce înainte de vreme, prematur; care nu a evoluat în întregime. Fetus abortiv. Boală abortivă. 2. Adj., s. n. (Substanță sau mijloc) care provoacă avortul. – Din fr. abortif, lat. abortivus. DOOM
abortív1 adj. m., pl. abortívi; f. abortívă, pl. abortíve
abortivei
ABORTÍV, -Ă, abortivi, -e, adj., s. n. (Biol.) 1. Adj. Care se produce înainte de vreme, prematur; care nu a evoluat în întregime. Fetus abortiv. Boală abortivă. 2. Adj., s. n. (Substanță sau mijloc) care provoacă avortul. – Din fr. abortif, lat. abortivus. DOOM
abortív1 adj. m., pl. abortívi; f. abortívă, pl. abortíve
abortivele
ABORTÍV, -Ă, abortivi, -e, adj., s. n. (Biol.) 1. Adj. Care se produce înainte de vreme, prematur; care nu a evoluat în întregime. Fetus abortiv. Boală abortivă. 2. Adj., s. n. (Substanță sau mijloc) care provoacă avortul. – Din fr. abortif, lat. abortivus. DOOM
abortív1 adj. m., pl. abortívi; f. abortívă, pl. abortíve
abortivelor
ABORTÍV, -Ă, abortivi, -e, adj., s. n. (Biol.) 1. Adj. Care se produce înainte de vreme, prematur; care nu a evoluat în întregime. Fetus abortiv. Boală abortivă. 2. Adj., s. n. (Substanță sau mijloc) care provoacă avortul. – Din fr. abortif, lat. abortivus. DOOM
abortív1 adj. m., pl. abortívi; f. abortívă, pl. abortíve
abortivi
ABORTÍV, -Ă, abortivi, -e, adj., s. n. (Biol.) 1. Adj. Care se produce înainte de vreme, prematur; care nu a evoluat în întregime. Fetus abortiv. Boală abortivă. 2. Adj., s. n. (Substanță sau mijloc) care provoacă avortul. – Din fr. abortif, lat. abortivus. DOOM
abortív1 adj. m., pl. abortívi; f. abortívă, pl. abortíve
abortivii
ABORTÍV, -Ă, abortivi, -e, adj., s. n. (Biol.) 1. Adj. Care se produce înainte de vreme, prematur; care nu a evoluat în întregime. Fetus abortiv. Boală abortivă. 2. Adj., s. n. (Substanță sau mijloc) care provoacă avortul. – Din fr. abortif, lat. abortivus. DOOM
abortív1 adj. m., pl. abortívi; f. abortívă, pl. abortíve
abortivilor
ABORTÍV, -Ă, abortivi, -e, adj., s. n. (Biol.) 1. Adj. Care se produce înainte de vreme, prematur; care nu a evoluat în întregime. Fetus abortiv. Boală abortivă. 2. Adj., s. n. (Substanță sau mijloc) care provoacă avortul. – Din fr. abortif, lat. abortivus. DOOM
abortív1 adj. m., pl. abortívi; f. abortívă, pl. abortíve
abortivul
ABORTÍV, -Ă, abortivi, -e, adj., s. n. (Biol.) 1. Adj. Care se produce înainte de vreme, prematur; care nu a evoluat în întregime. Fetus abortiv. Boală abortivă. 2. Adj., s. n. (Substanță sau mijloc) care provoacă avortul. – Din fr. abortif, lat. abortivus. DOOM
abortív1 adj. m., pl. abortívi; f. abortívă, pl. abortíve
abortivului
ABORTÍV, -Ă, abortivi, -e, adj., s. n. (Biol.) 1. Adj. Care se produce înainte de vreme, prematur; care nu a evoluat în întregime. Fetus abortiv. Boală abortivă. 2. Adj., s. n. (Substanță sau mijloc) care provoacă avortul. – Din fr. abortif, lat. abortivus. DOOM
abortív1 adj. m., pl. abortívi; f. abortívă, pl. abortíve
abortivum
GÂRBIȚĂ, gârbițe, s. f. 1. (Pop.; la animale) Greabăn, grumaz; (la oameni) ceafă. ◊ Expr. A muia (cuiva) gârbița = a înfrânge, a obliga să se supună. 2. Plantă erbacee cu tulpina acoperită cu solzi și cu flori mari, violete (Limodorum abortivum). – Din bg. gărbica, scr. grbica.
abrac
ABRÁC s. n. (Regional; cu sens colectiv) Grăunțe de ovăz care se dau ca nutreț cailor.
abracadabra
ABRACADÁBRA interj. Cuvânt cabalistic căruia obscurantiștii îi atribuiau puterea magică de a realiza un lucru supranatural. – Din fr., it. abracadabra. DOOM
abracadábra (a-bra-, -da-bra) interj.
abracadabrant
ABRACADABRÁNT, -Ă, abracadabranți, -te, adj. Cu totul neobișnuit; ciudat, bizar; încâlcit. – Din fr. abracadabrant. DOOM
abracadabránt (a-bra-, -da-brant) adj. m., pl. abracadabránți; f. abracadabrántă, pl. abracadabránte
abracadabranta
ABRACADABRÁNT, -Ă, abracadabranți, -te, adj. Cu totul neobișnuit; ciudat, bizar; încâlcit. – Din fr. abracadabrant. DOOM
abracadabránt (a-bra-, -da-brant) adj. m., pl. abracadabránți; f. abracadabrántă, pl. abracadabránte
abracadabrante
ABRACADABRÁNT, -Ă, abracadabranți, -te, adj. Cu totul neobișnuit; ciudat, bizar; încâlcit. – Din fr. abracadabrant. DOOM
abracadabránt (a-bra-, -da-brant) adj. m., pl. abracadabránți; f. abracadabrántă, pl. abracadabránte
abracadabrantei
ABRACADABRÁNT, -Ă, abracadabranți, -te, adj. Cu totul neobișnuit; ciudat, bizar; încâlcit. – Din fr. abracadabrant. DOOM
abracadabránt (a-bra-, -da-brant) adj. m., pl. abracadabránți; f. abracadabrántă, pl. abracadabránte
abracadabrantele
ABRACADABRÁNT, -Ă, abracadabranți, -te, adj. Cu totul neobișnuit; ciudat, bizar; încâlcit. – Din fr. abracadabrant. DOOM
abracadabránt (a-bra-, -da-brant) adj. m., pl. abracadabránți; f. abracadabrántă, pl. abracadabránte
abracadabrantelor
ABRACADABRÁNT, -Ă, abracadabranți, -te, adj. Cu totul neobișnuit; ciudat, bizar; încâlcit. – Din fr. abracadabrant. DOOM
abracadabránt (a-bra-, -da-brant) adj. m., pl. abracadabránți; f. abracadabrántă, pl. abracadabránte
abracadabrantul
ABRACADABRÁNT, -Ă, abracadabranți, -te, adj. Cu totul neobișnuit; ciudat, bizar; încâlcit. – Din fr. abracadabrant. DOOM
abracadabránt (a-bra-, -da-brant) adj. m., pl. abracadabránți; f. abracadabrántă, pl. abracadabránte
abracadabrantului
ABRACADABRÁNT, -Ă, abracadabranți, -te, adj. Cu totul neobișnuit; ciudat, bizar; încâlcit. – Din fr. abracadabrant. DOOM
abracadabránt (a-bra-, -da-brant) adj. m., pl. abracadabránți; f. abracadabrántă, pl. abracadabránte
abracadabranți
ABRACADABRÁNT, -Ă, abracadabranți, -te, adj. Cu totul neobișnuit; ciudat, bizar; încâlcit. – Din fr. abracadabrant. DOOM
abracadabránt (a-bra-, -da-brant) adj. m., pl. abracadabránți; f. abracadabrántă, pl. abracadabránte
abracadabranții
ABRACADABRÁNT, -Ă, abracadabranți, -te, adj. Cu totul neobișnuit; ciudat, bizar; încâlcit. – Din fr. abracadabrant. DOOM
abracadabránt (a-bra-, -da-brant) adj. m., pl. abracadabránți; f. abracadabrántă, pl. abracadabránte
abracadabranților
ABRACADABRÁNT, -Ă, abracadabranți, -te, adj. Cu totul neobișnuit; ciudat, bizar; încâlcit. – Din fr. abracadabrant. DOOM
abracadabránt (a-bra-, -da-brant) adj. m., pl. abracadabránți; f. abracadabrántă, pl. abracadabránte
abracadabre
ABRACADÁBRA interj. Cuvânt cabalistic căruia obscurantiștii îi atribuiau puterea magică de a realiza un lucru supranatural. – Din fr., it. abracadabra. DOOM
abracadábra (a-bra-, -da-bra) interj.
abracadabrei
ABRACADÁBRA interj. Cuvânt cabalistic căruia obscurantiștii îi atribuiau puterea magică de a realiza un lucru supranatural. – Din fr., it. abracadabra. DOOM
abracadábra (a-bra-, -da-bra) interj.
abrahia
ABRAHÍE s.f. (Med.) Lipsa congenitală a brațelor. [Gen. -iei. / < fr. abrachie].
abrahie
ABRAHÍE s.f. (Med.) Lipsa congenitală a brațelor. [Gen. -iei. / < fr. abrachie].
abrahiei
ABRAHÍE s.f. (Med.) Lipsa congenitală a brațelor. [Gen. -iei. / < fr. abrachie].
abrahii
ABRAHÍE s.f. (Med.) Lipsa congenitală a brațelor. [Gen. -iei. / < fr. abrachie].
abrahiile
ABRAHÍE s.f. (Med.) Lipsa congenitală a brațelor. [Gen. -iei. / < fr. abrachie].
abrahiilor
ABRAHÍE s.f. (Med.) Lipsa congenitală a brațelor. [Gen. -iei. / < fr. abrachie].
abrahiocefalia
ABRAHIOCEFALÍE s.f. (Med.) Lipsa congenitală a brațelor și a capului. [Gen. -iei. / < fr. abrachiocéphalie, cf. gr. a – fără, brachion – braț, kephale – cap ].
abrahiocefalie
ABRAHIOCEFALÍE s.f. (Med.) Lipsa congenitală a brațelor și a capului. [Gen. -iei. / < fr. abrachiocéphalie, cf. gr. a – fără, brachion – braț, kephale – cap ].
abrahiocefaliei
ABRAHIOCEFALÍE s.f. (Med.) Lipsa congenitală a brațelor și a capului. [Gen. -iei. / < fr. abrachiocéphalie, cf. gr. a – fără, brachion – braț, kephale – cap ].
abrahiocefalii
ABRAHIOCEFALÍE s.f. (Med.) Lipsa congenitală a brațelor și a capului. [Gen. -iei. / < fr. abrachiocéphalie, cf. gr. a – fără, brachion – braț, kephale – cap ].
abrahiocefaliile
ABRAHIOCEFALÍE s.f. (Med.) Lipsa congenitală a brațelor și a capului. [Gen. -iei. / < fr. abrachiocéphalie, cf. gr. a – fără, brachion – braț, kephale – cap ].
abrahiocefaliilor
ABRAHIOCEFALÍE s.f. (Med.) Lipsa congenitală a brațelor și a capului. [Gen. -iei. / < fr. abrachiocéphalie, cf. gr. a – fără, brachion – braț, kephale – cap ].
abrasax
ABRÁSAX s.n. v. abraxas.
abrastol
ABRASTÓL s.m. Sare de calciu a naftolului, folosită ca substanță antiseptică în vinificație. [Nume comercial].
abrastolul
ABRASTÓL s.m. Sare de calciu a naftolului, folosită ca substanță antiseptică în vinificație. [Nume comercial].
abrastolului
ABRASTÓL s.m. Sare de calciu a naftolului, folosită ca substanță antiseptică în vinificație. [Nume comercial].
abraxas
ABRÁXAS s.n. (Rar) Cuvânt mistic al gnosticilor, scris mai ales pe amulete. [Var. abrasax s.n. / cf. fr. abraxas].
abrazare
ABRAZÁRE, abrazări, s. f. (Rar) Abraziune (2). – Cf. fr. abrasion. DOOM
abrazáre (rar) (a-bra-) s. f., g.-d. art. abrazắrii; pl. abrazắri
abrazarea
ABRAZÁRE, abrazări, s. f. (Rar) Abraziune (2). – Cf. fr. abrasion. DOOM
abrazáre (rar) (a-bra-) s. f., g.-d. art. abrazắrii; pl. abrazắri
abraziune
ABRAZIÚNE, abraziuni, s. f. 1. Proces de eroziune a țărmurilor din cauza valurilor mării. 2. Roadere a unui corp ca urmare a frecării lui de alt corp abraziv sau mai dur; abrazare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. abrasion. DOOM
abraziúne (a-bra-zi-u-) s. f., g.-d. art. abraziúnii; pl. abraziúni
abraziunea
ABRAZIÚNE, abraziuni, s. f. 1. Proces de eroziune a țărmurilor din cauza valurilor mării. 2. Roadere a unui corp ca urmare a frecării lui de alt corp abraziv sau mai dur; abrazare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. abrasion. DOOM
abraziúne (a-bra-zi-u-) s. f., g.-d. art. abraziúnii; pl. abraziúni
abraziuni
ABRAZIÚNE, abraziuni, s. f. 1. Proces de eroziune a țărmurilor din cauza valurilor mării. 2. Roadere a unui corp ca urmare a frecării lui de alt corp abraziv sau mai dur; abrazare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. abrasion. DOOM
abraziúne (a-bra-zi-u-) s. f., g.-d. art. abraziúnii; pl. abraziúni
abraziunii
ABRAZIÚNE, abraziuni, s. f. 1. Proces de eroziune a țărmurilor din cauza valurilor mării. 2. Roadere a unui corp ca urmare a frecării lui de alt corp abraziv sau mai dur; abrazare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. abrasion. DOOM
abraziúne (a-bra-zi-u-) s. f., g.-d. art. abraziúnii; pl. abraziúni
abraziunile
ABRAZIÚNE, abraziuni, s. f. 1. Proces de eroziune a țărmurilor din cauza valurilor mării. 2. Roadere a unui corp ca urmare a frecării lui de alt corp abraziv sau mai dur; abrazare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. abrasion. DOOM
abraziúne (a-bra-zi-u-) s. f., g.-d. art. abraziúnii; pl. abraziúni
abraziunilor
ABRAZIÚNE, abraziuni, s. f. 1. Proces de eroziune a țărmurilor din cauza valurilor mării. 2. Roadere a unui corp ca urmare a frecării lui de alt corp abraziv sau mai dur; abrazare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. abrasion. DOOM
abraziúne (a-bra-zi-u-) s. f., g.-d. art. abraziúnii; pl. abraziúni
abraziv
ABRAZÍV, -Ă, abrazivi, -e, adj., s. n. (Corp, material dur) care are proprietatea de a roade prin frecare. – Din fr. abrasif. DOOM
abrazív1 (a-bra-) adj. m., pl. abrazívi; f. abrazívă, pl. abrazíve
abraziv
ABRAZÍV, -Ă, abrazivi, -e, adj., s. n. (Corp, material dur) care are proprietatea de a roade prin frecare. – Din fr. abrasif. DOOM
abrazív2 (a-bra-) s. n., pl. abrazíve
abraziva
ABRAZÍV, -Ă, abrazivi, -e, adj., s. n. (Corp, material dur) care are proprietatea de a roade prin frecare. – Din fr. abrasif. DOOM
abrazív1 (a-bra-) adj. m., pl. abrazívi; f. abrazívă, pl. abrazíve
abrazive
ABRAZÍV, -Ă, abrazivi, -e, adj., s. n. (Corp, material dur) care are proprietatea de a roade prin frecare. – Din fr. abrasif. DOOM
abrazív1 (a-bra-) adj. m., pl. abrazívi; f. abrazívă, pl. abrazíve
abrazivei
ABRAZÍV, -Ă, abrazivi, -e, adj., s. n. (Corp, material dur) care are proprietatea de a roade prin frecare. – Din fr. abrasif. DOOM
abrazív1 (a-bra-) adj. m., pl. abrazívi; f. abrazívă, pl. abrazíve
abrazivele
ABRAZÍV, -Ă, abrazivi, -e, adj., s. n. (Corp, material dur) care are proprietatea de a roade prin frecare. – Din fr. abrasif. DOOM
abrazív1 (a-bra-) adj. m., pl. abrazívi; f. abrazívă, pl. abrazíve
abrazivelor
ABRAZÍV, -Ă, abrazivi, -e, adj., s. n. (Corp, material dur) care are proprietatea de a roade prin frecare. – Din fr. abrasif. DOOM
abrazív1 (a-bra-) adj. m., pl. abrazívi; f. abrazívă, pl. abrazíve
abrazivi
ABRAZÍV, -Ă, abrazivi, -e, adj., s. n. (Corp, material dur) care are proprietatea de a roade prin frecare. – Din fr. abrasif. DOOM
abrazív1 (a-bra-) adj. m., pl. abrazívi; f. abrazívă, pl. abrazíve
abrazivii
ABRAZÍV, -Ă, abrazivi, -e, adj., s. n. (Corp, material dur) care are proprietatea de a roade prin frecare. – Din fr. abrasif. DOOM
abrazív1 (a-bra-) adj. m., pl. abrazívi; f. abrazívă, pl. abrazíve
abrazivilor
ABRAZÍV, -Ă, abrazivi, -e, adj., s. n. (Corp, material dur) care are proprietatea de a roade prin frecare. – Din fr. abrasif. DOOM
abrazív1 (a-bra-) adj. m., pl. abrazívi; f. abrazívă, pl. abrazíve
abrazivul
ABRAZÍV, -Ă, abrazivi, -e, adj., s. n. (Corp, material dur) care are proprietatea de a roade prin frecare. – Din fr. abrasif. DOOM
abrazív1 (a-bra-) adj. m., pl. abrazívi; f. abrazívă, pl. abrazíve
abrazivului
ABRAZÍV, -Ă, abrazivi, -e, adj., s. n. (Corp, material dur) care are proprietatea de a roade prin frecare. – Din fr. abrasif. DOOM
abrazív1 (a-bra-) adj. m., pl. abrazívi; f. abrazívă, pl. abrazíve
abrazoare
ABRAZÓR, abrazoare, s. n. Unealtă alcătuită dintr-un material abraziv (natural sau artificial), folosită la prelucrarea prin așchiere. – Cf. abraziune. DOOM
abrazór (a-bra-) s. n., pl. abrazoáre
abrazoarele
ABRAZÓR, abrazoare, s. n. Unealtă alcătuită dintr-un material abraziv (natural sau artificial), folosită la prelucrarea prin așchiere. – Cf. abraziune. DOOM
abrazór (a-bra-) s. n., pl. abrazoáre
abrazoarelor
ABRAZÓR, abrazoare, s. n. Unealtă alcătuită dintr-un material abraziv (natural sau artificial), folosită la prelucrarea prin așchiere. – Cf. abraziune. DOOM
abrazór (a-bra-) s. n., pl. abrazoáre
abrazor
ABRAZÓR, abrazoare, s. n. Unealtă alcătuită dintr-un material abraziv (natural sau artificial), folosită la prelucrarea prin așchiere. – Cf. abraziune. DOOM
abrazór (a-bra-) s. n., pl. abrazoáre
abrazorul
ABRAZÓR, abrazoare, s. n. Unealtă alcătuită dintr-un material abraziv (natural sau artificial), folosită la prelucrarea prin așchiere. – Cf. abraziune. DOOM
abrazór (a-bra-) s. n., pl. abrazoáre
abrazorului
ABRAZÓR, abrazoare, s. n. Unealtă alcătuită dintr-un material abraziv (natural sau artificial), folosită la prelucrarea prin așchiere. – Cf. abraziune. DOOM
abrazór (a-bra-) s. n., pl. abrazoáre
abrazări
ABRAZÁRE, abrazări, s. f. (Rar) Abraziune (2). – Cf. fr. abrasion. DOOM
abrazáre (rar) (a-bra-) s. f., g.-d. art. abrazắrii; pl. abrazắri
abrazării
ABRAZÁRE, abrazări, s. f. (Rar) Abraziune (2). – Cf. fr. abrasion. DOOM
abrazáre (rar) (a-bra-) s. f., g.-d. art. abrazắrii; pl. abrazắri
abrazările
ABRAZÁRE, abrazări, s. f. (Rar) Abraziune (2). – Cf. fr. abrasion. DOOM
abrazáre (rar) (a-bra-) s. f., g.-d. art. abrazắrii; pl. abrazắri
abrazărilor
ABRAZÁRE, abrazări, s. f. (Rar) Abraziune (2). – Cf. fr. abrasion. DOOM
abrazáre (rar) (a-bra-) s. f., g.-d. art. abrazắrii; pl. abrazắri
abraș
ABRÁȘ, -Ă, abrași, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) Fără niciun rezultat; neizbutit, nereușit. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabráș, -ă adj.] – Din tc. abraș. DOOM
abráș (a-braș) adj. m., pl. abráși; f. abráșă, art. abráșa, pl. abráșe
abrașa
ABRÁȘ, -Ă, abrași, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) Fără niciun rezultat; neizbutit, nereușit. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabráș, -ă adj.] – Din tc. abraș. DOOM
abráș (a-braș) adj. m., pl. abráși; f. abráșă, art. abráșa, pl. abráșe
abrașan
abrașan, abrașani s. m. om violent; bătăuș
abrașe
ABRÁȘ, -Ă, abrași, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) Fără niciun rezultat; neizbutit, nereușit. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabráș, -ă adj.] – Din tc. abraș. DOOM
abráș (a-braș) adj. m., pl. abráși; f. abráșă, art. abráșa, pl. abráșe
abrașei
ABRÁȘ, -Ă, abrași, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) Fără niciun rezultat; neizbutit, nereușit. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabráș, -ă adj.] – Din tc. abraș. DOOM
abráș (a-braș) adj. m., pl. abráși; f. abráșă, art. abráșa, pl. abráșe
abrașele
ABRÁȘ, -Ă, abrași, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) Fără niciun rezultat; neizbutit, nereușit. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabráș, -ă adj.] – Din tc. abraș. DOOM
abráș (a-braș) adj. m., pl. abráși; f. abráșă, art. abráșa, pl. abráșe
abrașelor
ABRÁȘ, -Ă, abrași, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) Fără niciun rezultat; neizbutit, nereușit. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabráș, -ă adj.] – Din tc. abraș. DOOM
abráș (a-braș) adj. m., pl. abráși; f. abráșă, art. abráșa, pl. abráșe
abrași
ABRÁȘ, -Ă, abrași, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) Fără niciun rezultat; neizbutit, nereușit. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabráș, -ă adj.] – Din tc. abraș. DOOM
abráș (a-braș) adj. m., pl. abráși; f. abráșă, art. abráșa, pl. abráșe
abrașii
ABRÁȘ, -Ă, abrași, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) Fără niciun rezultat; neizbutit, nereușit. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabráș, -ă adj.] – Din tc. abraș. DOOM
abráș (a-braș) adj. m., pl. abráși; f. abráșă, art. abráșa, pl. abráșe
abrașilor
ABRÁȘ, -Ă, abrași, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) Fără niciun rezultat; neizbutit, nereușit. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabráș, -ă adj.] – Din tc. abraș. DOOM
abráș (a-braș) adj. m., pl. abráși; f. abráșă, art. abráșa, pl. abráșe
abrașul
ABRÁȘ, -Ă, abrași, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) Fără niciun rezultat; neizbutit, nereușit. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabráș, -ă adj.] – Din tc. abraș. DOOM
abráș (a-braș) adj. m., pl. abráși; f. abráșă, art. abráșa, pl. abráșe
abrașului
ABRÁȘ, -Ă, abrași, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) Fără niciun rezultat; neizbutit, nereușit. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabráș, -ă adj.] – Din tc. abraș. DOOM
abráș (a-braș) adj. m., pl. abráși; f. abráșă, art. abráșa, pl. abráșe
abrevia
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviai
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviam
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviară
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviarăm
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviarăți
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviase
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviasem
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviaseră
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviaserăm
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviaserăți
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviaseși
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviaseți
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviat
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviat
ABREVIÁT, -Ă, abreviați, -te, adj. (Despre cuvinte, titluri etc.) Care a fost prescurtat. [Pr.: -vi-at] – V. abrevia.
abreviata
ABREVIÁT, -Ă, abreviați, -te, adj. (Despre cuvinte, titluri etc.) Care a fost prescurtat. [Pr.: -vi-at] – V. abrevia.
abreviate
ABREVIÁT, -Ă, abreviați, -te, adj. (Despre cuvinte, titluri etc.) Care a fost prescurtat. [Pr.: -vi-at] – V. abrevia.
abreviatei
ABREVIÁT, -Ă, abreviați, -te, adj. (Despre cuvinte, titluri etc.) Care a fost prescurtat. [Pr.: -vi-at] – V. abrevia.
abreviatele
ABREVIÁT, -Ă, abreviați, -te, adj. (Despre cuvinte, titluri etc.) Care a fost prescurtat. [Pr.: -vi-at] – V. abrevia.
abreviatelor
ABREVIÁT, -Ă, abreviați, -te, adj. (Despre cuvinte, titluri etc.) Care a fost prescurtat. [Pr.: -vi-at] – V. abrevia.
abreviativ
ABREVIATÍV, -Ă, abreviativi, -e, adj. (Rar) Care indică o prescurtare, care abreviază. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. abréviatif. DOOM
abreviatív (rar) (a-bre-vi-a-) adj. m., pl. abreviatívi; f. abreviatívă, pl. abreviatíve
abreviativa
ABREVIATÍV, -Ă, abreviativi, -e, adj. (Rar) Care indică o prescurtare, care abreviază. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. abréviatif. DOOM
abreviatív (rar) (a-bre-vi-a-) adj. m., pl. abreviatívi; f. abreviatívă, pl. abreviatíve
abreviative
ABREVIATÍV, -Ă, abreviativi, -e, adj. (Rar) Care indică o prescurtare, care abreviază. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. abréviatif. DOOM
abreviatív (rar) (a-bre-vi-a-) adj. m., pl. abreviatívi; f. abreviatívă, pl. abreviatíve
abreviativei
ABREVIATÍV, -Ă, abreviativi, -e, adj. (Rar) Care indică o prescurtare, care abreviază. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. abréviatif. DOOM
abreviatív (rar) (a-bre-vi-a-) adj. m., pl. abreviatívi; f. abreviatívă, pl. abreviatíve
abreviativele
ABREVIATÍV, -Ă, abreviativi, -e, adj. (Rar) Care indică o prescurtare, care abreviază. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. abréviatif. DOOM
abreviatív (rar) (a-bre-vi-a-) adj. m., pl. abreviatívi; f. abreviatívă, pl. abreviatíve
abreviativelor
ABREVIATÍV, -Ă, abreviativi, -e, adj. (Rar) Care indică o prescurtare, care abreviază. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. abréviatif. DOOM
abreviatív (rar) (a-bre-vi-a-) adj. m., pl. abreviatívi; f. abreviatívă, pl. abreviatíve
abreviativi
ABREVIATÍV, -Ă, abreviativi, -e, adj. (Rar) Care indică o prescurtare, care abreviază. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. abréviatif. DOOM
abreviatív (rar) (a-bre-vi-a-) adj. m., pl. abreviatívi; f. abreviatívă, pl. abreviatíve
abreviativii
ABREVIATÍV, -Ă, abreviativi, -e, adj. (Rar) Care indică o prescurtare, care abreviază. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. abréviatif. DOOM
abreviatív (rar) (a-bre-vi-a-) adj. m., pl. abreviatívi; f. abreviatívă, pl. abreviatíve
abreviativilor
ABREVIATÍV, -Ă, abreviativi, -e, adj. (Rar) Care indică o prescurtare, care abreviază. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. abréviatif. DOOM
abreviatív (rar) (a-bre-vi-a-) adj. m., pl. abreviatívi; f. abreviatívă, pl. abreviatíve
abreviativul
ABREVIATÍV, -Ă, abreviativi, -e, adj. (Rar) Care indică o prescurtare, care abreviază. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. abréviatif. DOOM
abreviatív (rar) (a-bre-vi-a-) adj. m., pl. abreviatívi; f. abreviatívă, pl. abreviatíve
abreviativului
ABREVIATÍV, -Ă, abreviativi, -e, adj. (Rar) Care indică o prescurtare, care abreviază. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. abréviatif. DOOM
abreviatív (rar) (a-bre-vi-a-) adj. m., pl. abreviatívi; f. abreviatívă, pl. abreviatíve
abreviator
ABREVIATÓR, abreviatori, s. m. 1. Funcționar al cancelariei papale. 2. Persoană care prelucrează restrângând sau face rezumatul scrierilor unui autor. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. abréviateur. DOOM
abreviatór (rar) (a-bre-vi-a-) s. m., pl. abreviatóri
abreviatori
ABREVIATÓR, abreviatori, s. m. 1. Funcționar al cancelariei papale. 2. Persoană care prelucrează restrângând sau face rezumatul scrierilor unui autor. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. abréviateur. DOOM
abreviatór (rar) (a-bre-vi-a-) s. m., pl. abreviatóri
abreviatorii
ABREVIATÓR, abreviatori, s. m. 1. Funcționar al cancelariei papale. 2. Persoană care prelucrează restrângând sau face rezumatul scrierilor unui autor. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. abréviateur. DOOM
abreviatór (rar) (a-bre-vi-a-) s. m., pl. abreviatóri
abreviatorilor
ABREVIATÓR, abreviatori, s. m. 1. Funcționar al cancelariei papale. 2. Persoană care prelucrează restrângând sau face rezumatul scrierilor unui autor. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. abréviateur. DOOM
abreviatór (rar) (a-bre-vi-a-) s. m., pl. abreviatóri
abreviatorul
ABREVIATÓR, abreviatori, s. m. 1. Funcționar al cancelariei papale. 2. Persoană care prelucrează restrângând sau face rezumatul scrierilor unui autor. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. abréviateur. DOOM
abreviatór (rar) (a-bre-vi-a-) s. m., pl. abreviatóri
abreviatorului
ABREVIATÓR, abreviatori, s. m. 1. Funcționar al cancelariei papale. 2. Persoană care prelucrează restrângând sau face rezumatul scrierilor unui autor. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. abréviateur. DOOM
abreviatór (rar) (a-bre-vi-a-) s. m., pl. abreviatóri
abreviatul
ABREVIÁT, -Ă, abreviați, -te, adj. (Despre cuvinte, titluri etc.) Care a fost prescurtat. [Pr.: -vi-at] – V. abrevia.
abreviatului
ABREVIÁT, -Ă, abreviați, -te, adj. (Despre cuvinte, titluri etc.) Care a fost prescurtat. [Pr.: -vi-at] – V. abrevia.
abreviau
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviază
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviași
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviați
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviați
ABREVIÁT, -Ă, abreviați, -te, adj. (Despre cuvinte, titluri etc.) Care a fost prescurtat. [Pr.: -vi-at] – V. abrevia.
abreviație
ABREVIÁȚIE, abreviații, s. f. (Înv.) Abreviere. [Pr.: -vi-a-. – Var.: abreviațiúne s. f.] – Din lat. abbreviatio, -onis, fr. abréviation. DOOM
abreviáție (înv.) (a-bre-vi-a-ți-e) s. f., art. abreviáția (-ți-a), g.-d. art. abreviáției; (prescurtări) pl. abreviáții, art. abreviáțiile (-ți-i-)
abreviații
ABREVIÁT, -Ă, abreviați, -te, adj. (Despre cuvinte, titluri etc.) Care a fost prescurtat. [Pr.: -vi-at] – V. abrevia.
abreviaților
ABREVIÁT, -Ă, abreviați, -te, adj. (Despre cuvinte, titluri etc.) Care a fost prescurtat. [Pr.: -vi-at] – V. abrevia.
abreviațiune
ABREVIÁȚIE, abreviații, s. f. (Înv.) Abreviere. [Pr.: -vi-a-. – Var.: abreviațiúne s. f.] – Din lat. abbreviatio, -onis, fr. abréviation. DOOM
abreviáție (înv.) (a-bre-vi-a-ți-e) s. f., art. abreviáția (-ți-a), g.-d. art. abreviáției; (prescurtări) pl. abreviáții, art. abreviáțiile (-ți-i-)
abrevie
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviem
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviere
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviere
ABREVIÉRE, abrevieri, s. f. Acțiunea de a abrevia și rezultatul ei; (concr.) cuvânt, titlu etc. prescurtat; prescurtare, abreviație; simbol. [Pr.: -vi-e-] – V. abrevia. DOOM
abreviére (a-bre-vi-e-) s. f., g.-d. art. abreviérii; (prescurtări) pl. abreviéri
abrevierea
ABREVIÉRE, abrevieri, s. f. Acțiunea de a abrevia și rezultatul ei; (concr.) cuvânt, titlu etc. prescurtat; prescurtare, abreviație; simbol. [Pr.: -vi-e-] – V. abrevia. DOOM
abreviére (a-bre-vi-e-) s. f., g.-d. art. abreviérii; (prescurtări) pl. abreviéri
abrevieri
ABREVIÉRE, abrevieri, s. f. Acțiunea de a abrevia și rezultatul ei; (concr.) cuvânt, titlu etc. prescurtat; prescurtare, abreviație; simbol. [Pr.: -vi-e-] – V. abrevia. DOOM
abreviére (a-bre-vi-e-) s. f., g.-d. art. abreviérii; (prescurtări) pl. abreviéri
abrevierii
ABREVIÉRE, abrevieri, s. f. Acțiunea de a abrevia și rezultatul ei; (concr.) cuvânt, titlu etc. prescurtat; prescurtare, abreviație; simbol. [Pr.: -vi-e-] – V. abrevia. DOOM
abreviére (a-bre-vi-e-) s. f., g.-d. art. abreviérii; (prescurtări) pl. abreviéri
abrevierile
ABREVIÉRE, abrevieri, s. f. Acțiunea de a abrevia și rezultatul ei; (concr.) cuvânt, titlu etc. prescurtat; prescurtare, abreviație; simbol. [Pr.: -vi-e-] – V. abrevia. DOOM
abreviére (a-bre-vi-e-) s. f., g.-d. art. abreviérii; (prescurtări) pl. abreviéri
abrevierilor
ABREVIÉRE, abrevieri, s. f. Acțiunea de a abrevia și rezultatul ei; (concr.) cuvânt, titlu etc. prescurtat; prescurtare, abreviație; simbol. [Pr.: -vi-e-] – V. abrevia. DOOM
abreviére (a-bre-vi-e-) s. f., g.-d. art. abreviérii; (prescurtări) pl. abreviéri
abreviez
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abrevieze
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviezi
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abreviind
ABREVIÁ, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare. DOOM
abreviá (a ~) (a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 3 abreviáză, 1 pl. abreviém (-vi-em); conj. prez. 3 să abreviéze; ger. abreviínd (-vi-ind)
abriboi
abribói, s. m. – Plantă (Centaurea suaveolens). – Var. ambriboi. < Tc. (per.) amberboi „parfum de ambră”, posibil prin intermediul ngr. ἀμβερβόϊ (Șeineanu, II, 20; DAR).
abrog
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abroga
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogai
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogam
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogare
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogare
ABROGÁRE, abrogări, s. f. Acțiunea de a abroga. – V. abroga. DOOM
abrogáre (a-bro-) s. f., g.-d. art. abrogắrii; p. abrogắri
abrogarea
ABROGÁRE, abrogări, s. f. Acțiunea de a abroga. – V. abroga. DOOM
abrogáre (a-bro-) s. f., g.-d. art. abrogắrii; p. abrogắri
abrogară
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogarăm
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogarăți
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogase
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogasem
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogaseră
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogaserăm
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogaserăți
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogaseși
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogaseți
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogat
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogat
ABROGÁT, -Ă, abrogați, -te, adj. (Despre acte, dispoziții etc.) Anulat. – V. abroga.
abrogata
ABROGÁT, -Ă, abrogați, -te, adj. (Despre acte, dispoziții etc.) Anulat. – V. abroga.
abrogate
ABROGÁT, -Ă, abrogați, -te, adj. (Despre acte, dispoziții etc.) Anulat. – V. abroga.
abrogatei
ABROGÁT, -Ă, abrogați, -te, adj. (Despre acte, dispoziții etc.) Anulat. – V. abroga.
abrogatele
ABROGÁT, -Ă, abrogați, -te, adj. (Despre acte, dispoziții etc.) Anulat. – V. abroga.
abrogatelor
ABROGÁT, -Ă, abrogați, -te, adj. (Despre acte, dispoziții etc.) Anulat. – V. abroga.
abrogativ
ABROGATÍV, -Ă adj. Care urmărește abrogarea (a ceva). [< fr. abrogatif].
abrogativa
ABROGATÍV, -Ă adj. Care urmărește abrogarea (a ceva). [< fr. abrogatif].
abrogative
ABROGATÍV, -Ă adj. Care urmărește abrogarea (a ceva). [< fr. abrogatif].
abrogativei
ABROGATÍV, -Ă adj. Care urmărește abrogarea (a ceva). [< fr. abrogatif].
abrogativele
ABROGATÍV, -Ă adj. Care urmărește abrogarea (a ceva). [< fr. abrogatif].
abrogativelor
ABROGATÍV, -Ă adj. Care urmărește abrogarea (a ceva). [< fr. abrogatif].
abrogativi
ABROGATÍV, -Ă adj. Care urmărește abrogarea (a ceva). [< fr. abrogatif].
abrogativii
ABROGATÍV, -Ă adj. Care urmărește abrogarea (a ceva). [< fr. abrogatif].
abrogativilor
ABROGATÍV, -Ă adj. Care urmărește abrogarea (a ceva). [< fr. abrogatif].
abrogativul
ABROGATÍV, -Ă adj. Care urmărește abrogarea (a ceva). [< fr. abrogatif].
abrogativului
ABROGATÍV, -Ă adj. Care urmărește abrogarea (a ceva). [< fr. abrogatif].
abrogatul
ABROGÁT, -Ă, abrogați, -te, adj. (Despre acte, dispoziții etc.) Anulat. – V. abroga.
abrogatului
ABROGÁT, -Ă, abrogați, -te, adj. (Despre acte, dispoziții etc.) Anulat. – V. abroga.
abrogau
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogași
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogați
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogați
ABROGÁT, -Ă, abrogați, -te, adj. (Despre acte, dispoziții etc.) Anulat. – V. abroga.
abrogația
ABROGÁȚIE, abrogații, s. f. (Înv.) Anulare, suprimare a unei legi, a unui act normativ. – Din lat. abrogatio, fr. abrogation. DOOM
abrogáție (înv.) (a-bro-, -ți-e) s. f., art. abrogáția (-ți-a), g.-d. art. abrogáției; pl. abrogáții, art. abrogáțiile (-ți-i-)
abrogație
ABROGÁȚIE, abrogații, s. f. (Înv.) Anulare, suprimare a unei legi, a unui act normativ. – Din lat. abrogatio, fr. abrogation. DOOM
abrogáție (înv.) (a-bro-, -ți-e) s. f., art. abrogáția (-ți-a), g.-d. art. abrogáției; pl. abrogáții, art. abrogáțiile (-ți-i-)
abrogației
ABROGÁȚIE, abrogații, s. f. (Înv.) Anulare, suprimare a unei legi, a unui act normativ. – Din lat. abrogatio, fr. abrogation. DOOM
abrogáție (înv.) (a-bro-, -ți-e) s. f., art. abrogáția (-ți-a), g.-d. art. abrogáției; pl. abrogáții, art. abrogáțiile (-ți-i-)
abrogații
ABROGÁT, -Ă, abrogați, -te, adj. (Despre acte, dispoziții etc.) Anulat. – V. abroga.
abrogații
ABROGÁȚIE, abrogații, s. f. (Înv.) Anulare, suprimare a unei legi, a unui act normativ. – Din lat. abrogatio, fr. abrogation. DOOM
abrogáție (înv.) (a-bro-, -ți-e) s. f., art. abrogáția (-ți-a), g.-d. art. abrogáției; pl. abrogáții, art. abrogáțiile (-ți-i-)
abrogațiile
ABROGÁȚIE, abrogații, s. f. (Înv.) Anulare, suprimare a unei legi, a unui act normativ. – Din lat. abrogatio, fr. abrogation. DOOM
abrogáție (înv.) (a-bro-, -ți-e) s. f., art. abrogáția (-ți-a), g.-d. art. abrogáției; pl. abrogáții, art. abrogáțiile (-ți-i-)
abrogațiilor
ABROGÁȚIE, abrogații, s. f. (Înv.) Anulare, suprimare a unei legi, a unui act normativ. – Din lat. abrogatio, fr. abrogation. DOOM
abrogáție (înv.) (a-bro-, -ți-e) s. f., art. abrogáția (-ți-a), g.-d. art. abrogáției; pl. abrogáții, art. abrogáțiile (-ți-i-)
abrogaților
ABROGÁT, -Ă, abrogați, -te, adj. (Despre acte, dispoziții etc.) Anulat. – V. abroga.
abroge
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogi
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogând
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogînd
ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger. DOOM
abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă
abrogări
ABROGÁRE, abrogări, s. f. Acțiunea de a abroga. – V. abroga. DOOM
abrogáre (a-bro-) s. f., g.-d. art. abrogắrii; p. abrogắri
abrogării
ABROGÁRE, abrogări, s. f. Acțiunea de a abroga. – V. abroga. DOOM
abrogáre (a-bro-) s. f., g.-d. art. abrogắrii; p. abrogắri
abrogările
ABROGÁRE, abrogări, s. f. Acțiunea de a abroga. – V. abroga. DOOM
abrogáre (a-bro-) s. f., g.-d. art. abrogắrii; p. abrogắri
abrogărilor
ABROGÁRE, abrogări, s. f. Acțiunea de a abroga. – V. abroga. DOOM
abrogáre (a-bro-) s. f., g.-d. art. abrogắrii; p. abrogắri
abrudean
ABRUDEÁN, -Ă, abrudeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Abrud. 2. Adj. Care aparține Abrudului sau abrudenilor, referitor la Abrud ori la abrudeni. – Abrud (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
abrudeán (a-bru-) adj. m., s. m., pl. abrudéni; adj. f. abrudeánă, pl. abrudéne
abrudean
ABRUDEÁN, -Ă, abrudeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Abrud. 2. Adj. Care aparține Abrudului sau abrudenilor, referitor la Abrud ori la abrudeni. – Abrud (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
abrudeán (a-bru-) adj. m., s. m., pl. abrudéni; adj. f. abrudeánă, pl. abrudéne
abrudeana
ABRUDEÁN, -Ă, abrudeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Abrud. 2. Adj. Care aparține Abrudului sau abrudenilor, referitor la Abrud ori la abrudeni. – Abrud (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
abrudeán (a-bru-) adj. m., s. m., pl. abrudéni; adj. f. abrudeánă, pl. abrudéne
abrudeanca
ABRUDEÁNCĂ, abrudence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din orașul Abrud. 2. (Art.) Numele unui dans popular ardelenesc cu mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans. – Abrudean + suf. -că. DOOM
abrudeánca (dans) (a-bru-) s. f. art., neart. abrudeáncă, g.-d. art. abrudéncii
abrudeancă
ABRUDEÁNCĂ, abrudence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din orașul Abrud. 2. (Art.) Numele unui dans popular ardelenesc cu mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans. – Abrudean + suf. -că. DOOM
abrudeáncă (persoană) (a-bru-) s. f., g.-d. art. abrudéncei; pl. abrudénce
abrudeanul
ABRUDEÁN, -Ă, abrudeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Abrud. 2. Adj. Care aparține Abrudului sau abrudenilor, referitor la Abrud ori la abrudeni. – Abrud (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
abrudeán (a-bru-) adj. m., s. m., pl. abrudéni; adj. f. abrudeánă, pl. abrudéne
abrudeanului
ABRUDEÁN, -Ă, abrudeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Abrud. 2. Adj. Care aparține Abrudului sau abrudenilor, referitor la Abrud ori la abrudeni. – Abrud (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
abrudeán (a-bru-) adj. m., s. m., pl. abrudéni; adj. f. abrudeánă, pl. abrudéne
abrudenci
ABRUDEÁNCĂ, abrudence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din orașul Abrud. 2. (Art.) Numele unui dans popular ardelenesc cu mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans. – Abrudean + suf. -că. DOOM
abrudeánca (dans) (a-bru-) s. f. art., neart. abrudeáncă, g.-d. art. abrudéncii
abrudencii
ABRUDEÁNCĂ, abrudence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din orașul Abrud. 2. (Art.) Numele unui dans popular ardelenesc cu mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans. – Abrudean + suf. -că. DOOM
abrudeánca (dans) (a-bru-) s. f. art., neart. abrudeáncă, g.-d. art. abrudéncii
abrudene
ABRUDEÁN, -Ă, abrudeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Abrud. 2. Adj. Care aparține Abrudului sau abrudenilor, referitor la Abrud ori la abrudeni. – Abrud (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
abrudeán (a-bru-) adj. m., s. m., pl. abrudéni; adj. f. abrudeánă, pl. abrudéne
abrudenei
ABRUDEÁN, -Ă, abrudeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Abrud. 2. Adj. Care aparține Abrudului sau abrudenilor, referitor la Abrud ori la abrudeni. – Abrud (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
abrudeán (a-bru-) adj. m., s. m., pl. abrudéni; adj. f. abrudeánă, pl. abrudéne
abrudenele
ABRUDEÁN, -Ă, abrudeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Abrud. 2. Adj. Care aparține Abrudului sau abrudenilor, referitor la Abrud ori la abrudeni. – Abrud (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
abrudeán (a-bru-) adj. m., s. m., pl. abrudéni; adj. f. abrudeánă, pl. abrudéne
abrudenelor
ABRUDEÁN, -Ă, abrudeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Abrud. 2. Adj. Care aparține Abrudului sau abrudenilor, referitor la Abrud ori la abrudeni. – Abrud (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
abrudeán (a-bru-) adj. m., s. m., pl. abrudéni; adj. f. abrudeánă, pl. abrudéne
abrudeni
ABRUDEÁN, -Ă, abrudeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Abrud. 2. Adj. Care aparține Abrudului sau abrudenilor, referitor la Abrud ori la abrudeni. – Abrud (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
abrudeán (a-bru-) adj. m., s. m., pl. abrudéni; adj. f. abrudeánă, pl. abrudéne
abrudenii
ABRUDEÁN, -Ă, abrudeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Abrud. 2. Adj. Care aparține Abrudului sau abrudenilor, referitor la Abrud ori la abrudeni. – Abrud (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
abrudeán (a-bru-) adj. m., s. m., pl. abrudéni; adj. f. abrudeánă, pl. abrudéne
abrudenilor
ABRUDEÁN, -Ă, abrudeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Abrud. 2. Adj. Care aparține Abrudului sau abrudenilor, referitor la Abrud ori la abrudeni. – Abrud (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
abrudeán (a-bru-) adj. m., s. m., pl. abrudéni; adj. f. abrudeánă, pl. abrudéne
abrupt
ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Porțiune de teren) cu pantă foarte înclinată. 2. Adj. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus. DOOM
abrúpt1 (a-brupt) adj. m., pl. abrúpți; f. abrúptă, pl. abrúpte
abrupt
ABRÚPT, -Ă adj. 1. (Despre povârnișuri) Cu pantă foarte înclinată; accidentat, prăpăstios. 2. (Despre stil) Fără legătură; aspru; inegal. 3. (Bot.; despre un organ) Repent, târâtor. // s.n. (Geol.) Orizont (3) [în DN] dur de gresii și calcare, cu înclinare foarte mare, în regiunile cu climă aridă. [Cf. lat. abruptus, fr. abrupt]. DOOM
abrúpt2 (a-brupt) s. n., pl. abrúpturi
abrupta
ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Porțiune de teren) cu pantă foarte înclinată. 2. Adj. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus. DOOM
abrúpt1 (a-brupt) adj. m., pl. abrúpți; f. abrúptă, pl. abrúpte
abrupte
ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Porțiune de teren) cu pantă foarte înclinată. 2. Adj. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus. DOOM
abrúpt1 (a-brupt) adj. m., pl. abrúpți; f. abrúptă, pl. abrúpte
abruptei
ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Porțiune de teren) cu pantă foarte înclinată. 2. Adj. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus. DOOM
abrúpt1 (a-brupt) adj. m., pl. abrúpți; f. abrúptă, pl. abrúpte
abruptele
ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Porțiune de teren) cu pantă foarte înclinată. 2. Adj. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus. DOOM
abrúpt1 (a-brupt) adj. m., pl. abrúpți; f. abrúptă, pl. abrúpte
abruptelor
ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Porțiune de teren) cu pantă foarte înclinată. 2. Adj. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus. DOOM
abrúpt1 (a-brupt) adj. m., pl. abrúpți; f. abrúptă, pl. abrúpte
abrupto
EX ABRUPTO loc. adv. Dintr-o dată, brusc, pe nepregătite. [Pr.: ecsabrúpto] – Loc. lat. DOOM
*ex abrúpto (lat.) (a-brup-) loc. adv.
abruptul
ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Porțiune de teren) cu pantă foarte înclinată. 2. Adj. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus. DOOM
abrúpt1 (a-brupt) adj. m., pl. abrúpți; f. abrúptă, pl. abrúpte
abruptului
ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Porțiune de teren) cu pantă foarte înclinată. 2. Adj. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus. DOOM
abrúpt1 (a-brupt) adj. m., pl. abrúpți; f. abrúptă, pl. abrúpte
abrupți
ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Porțiune de teren) cu pantă foarte înclinată. 2. Adj. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus. DOOM
abrúpt1 (a-brupt) adj. m., pl. abrúpți; f. abrúptă, pl. abrúpte
abrupții
ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Porțiune de teren) cu pantă foarte înclinată. 2. Adj. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus. DOOM
abrúpt1 (a-brupt) adj. m., pl. abrúpți; f. abrúptă, pl. abrúpte
abrupților
ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Porțiune de teren) cu pantă foarte înclinată. 2. Adj. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus. DOOM
abrúpt1 (a-brupt) adj. m., pl. abrúpți; f. abrúptă, pl. abrúpte
abrutiza
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizai
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizam
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizant
ABRUTIZÁNT, -Ă, abrutizanți, -te, adj. Care abrutizează. – Din fr. abrutissant. DOOM
abrutizánt (a-bru-) adj. m., pl. abrutizánți; f. abrutizántă, pl. abrutizánte
abrutizanta
ABRUTIZÁNT, -Ă, abrutizanți, -te, adj. Care abrutizează. – Din fr. abrutissant. DOOM
abrutizánt (a-bru-) adj. m., pl. abrutizánți; f. abrutizántă, pl. abrutizánte
abrutizante
ABRUTIZÁNT, -Ă, abrutizanți, -te, adj. Care abrutizează. – Din fr. abrutissant. DOOM
abrutizánt (a-bru-) adj. m., pl. abrutizánți; f. abrutizántă, pl. abrutizánte
abrutizantei
ABRUTIZÁNT, -Ă, abrutizanți, -te, adj. Care abrutizează. – Din fr. abrutissant. DOOM
abrutizánt (a-bru-) adj. m., pl. abrutizánți; f. abrutizántă, pl. abrutizánte
abrutizantele
ABRUTIZÁNT, -Ă, abrutizanți, -te, adj. Care abrutizează. – Din fr. abrutissant. DOOM
abrutizánt (a-bru-) adj. m., pl. abrutizánți; f. abrutizántă, pl. abrutizánte
abrutizantelor
ABRUTIZÁNT, -Ă, abrutizanți, -te, adj. Care abrutizează. – Din fr. abrutissant. DOOM
abrutizánt (a-bru-) adj. m., pl. abrutizánți; f. abrutizántă, pl. abrutizánte
abrutizantul
ABRUTIZÁNT, -Ă, abrutizanți, -te, adj. Care abrutizează. – Din fr. abrutissant. DOOM
abrutizánt (a-bru-) adj. m., pl. abrutizánți; f. abrutizántă, pl. abrutizánte
abrutizantului
ABRUTIZÁNT, -Ă, abrutizanți, -te, adj. Care abrutizează. – Din fr. abrutissant. DOOM
abrutizánt (a-bru-) adj. m., pl. abrutizánți; f. abrutizántă, pl. abrutizánte
abrutizanți
ABRUTIZÁNT, -Ă, abrutizanți, -te, adj. Care abrutizează. – Din fr. abrutissant. DOOM
abrutizánt (a-bru-) adj. m., pl. abrutizánți; f. abrutizántă, pl. abrutizánte
abrutizanții
ABRUTIZÁNT, -Ă, abrutizanți, -te, adj. Care abrutizează. – Din fr. abrutissant. DOOM
abrutizánt (a-bru-) adj. m., pl. abrutizánți; f. abrutizántă, pl. abrutizánte
abrutizanților
ABRUTIZÁNT, -Ă, abrutizanți, -te, adj. Care abrutizează. – Din fr. abrutissant. DOOM
abrutizánt (a-bru-) adj. m., pl. abrutizánți; f. abrutizántă, pl. abrutizánte
abrutizare
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizare
ABRUTIZÁRE, abrutizări, s. f. Acțiunea de a (se) abrutiza. – V. abrutiza. DOOM
abrutizáre (a-bru-) s. f., g.-d. art. abrutizắrii; pl. abrutizắri
abrutizarea
ABRUTIZÁRE, abrutizări, s. f. Acțiunea de a (se) abrutiza. – V. abrutiza. DOOM
abrutizáre (a-bru-) s. f., g.-d. art. abrutizắrii; pl. abrutizắri
abrutizară
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizarăm
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizarăți
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizase
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizasem
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizaseră
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizaserăm
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizaserăți
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizaseși
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizaseți
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizat
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizat
ABRUTIZÁT, -Ă, abrutizați, -te, adj. (Care a devenit) insensibil, care și-a pierdut însușirile morale, specific umane; insensibil, brutal. – V. abrutiza.
abrutizata
ABRUTIZÁT, -Ă, abrutizați, -te, adj. (Care a devenit) insensibil, care și-a pierdut însușirile morale, specific umane; insensibil, brutal. – V. abrutiza.
abrutizate
ABRUTIZÁT, -Ă, abrutizați, -te, adj. (Care a devenit) insensibil, care și-a pierdut însușirile morale, specific umane; insensibil, brutal. – V. abrutiza.
abrutizatei
ABRUTIZÁT, -Ă, abrutizați, -te, adj. (Care a devenit) insensibil, care și-a pierdut însușirile morale, specific umane; insensibil, brutal. – V. abrutiza.
abrutizatele
ABRUTIZÁT, -Ă, abrutizați, -te, adj. (Care a devenit) insensibil, care și-a pierdut însușirile morale, specific umane; insensibil, brutal. – V. abrutiza.
abrutizatelor
ABRUTIZÁT, -Ă, abrutizați, -te, adj. (Care a devenit) insensibil, care și-a pierdut însușirile morale, specific umane; insensibil, brutal. – V. abrutiza.
abrutizatul
ABRUTIZÁT, -Ă, abrutizați, -te, adj. (Care a devenit) insensibil, care și-a pierdut însușirile morale, specific umane; insensibil, brutal. – V. abrutiza.
abrutizatului
ABRUTIZÁT, -Ă, abrutizați, -te, adj. (Care a devenit) insensibil, care și-a pierdut însușirile morale, specific umane; insensibil, brutal. – V. abrutiza.
abrutizau
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizași
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizați
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizați
ABRUTIZÁT, -Ă, abrutizați, -te, adj. (Care a devenit) insensibil, care și-a pierdut însușirile morale, specific umane; insensibil, brutal. – V. abrutiza.
abrutizații
ABRUTIZÁT, -Ă, abrutizați, -te, adj. (Care a devenit) insensibil, care și-a pierdut însușirile morale, specific umane; insensibil, brutal. – V. abrutiza.
abrutizaților
ABRUTIZÁT, -Ă, abrutizați, -te, adj. (Care a devenit) insensibil, care și-a pierdut însușirile morale, specific umane; insensibil, brutal. – V. abrutiza.
abrutizează
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizez
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizeze
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizezi
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizând
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizînd
ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir. DOOM
abrutizá (a ~) (a-bru-) vb., ind. prez. 3 abrutizeáză
abrutizări
ABRUTIZÁRE, abrutizări, s. f. Acțiunea de a (se) abrutiza. – V. abrutiza. DOOM
abrutizáre (a-bru-) s. f., g.-d. art. abrutizắrii; pl. abrutizắri
abrutizării
ABRUTIZÁRE, abrutizări, s. f. Acțiunea de a (se) abrutiza. – V. abrutiza. DOOM
abrutizáre (a-bru-) s. f., g.-d. art. abrutizắrii; pl. abrutizắri
abrutizările
ABRUTIZÁRE, abrutizări, s. f. Acțiunea de a (se) abrutiza. – V. abrutiza. DOOM
abrutizáre (a-bru-) s. f., g.-d. art. abrutizắrii; pl. abrutizắri
abrutizărilor
ABRUTIZÁRE, abrutizări, s. f. Acțiunea de a (se) abrutiza. – V. abrutiza. DOOM
abrutizáre (a-bru-) s. f., g.-d. art. abrutizắrii; pl. abrutizắri
abscisa
ABSCÍSĂ, abscise, s. f. Simbol care indică lungimea și sensul segmentului cuprins între un punct fix al unei drepte și un punct dat de pe dreaptă. ♦ Una dintre coordonatele carteziene, care servește la stabilirea poziției unui punct în plan sau în spațiu. – Din fr. abscisse, lat. abscissa [linea]. DOOM
abscísă s. f., g.-d. art. abscísei; pl. abscíse
abscise
ABSCÍSĂ, abscise, s. f. Simbol care indică lungimea și sensul segmentului cuprins între un punct fix al unei drepte și un punct dat de pe dreaptă. ♦ Una dintre coordonatele carteziene, care servește la stabilirea poziției unui punct în plan sau în spațiu. – Din fr. abscisse, lat. abscissa [linea]. DOOM
abscísă s. f., g.-d. art. abscísei; pl. abscíse
abscisei
ABSCÍSĂ, abscise, s. f. Simbol care indică lungimea și sensul segmentului cuprins între un punct fix al unei drepte și un punct dat de pe dreaptă. ♦ Una dintre coordonatele carteziene, care servește la stabilirea poziției unui punct în plan sau în spațiu. – Din fr. abscisse, lat. abscissa [linea]. DOOM
abscísă s. f., g.-d. art. abscísei; pl. abscíse
abscisele
ABSCÍSĂ, abscise, s. f. Simbol care indică lungimea și sensul segmentului cuprins între un punct fix al unei drepte și un punct dat de pe dreaptă. ♦ Una dintre coordonatele carteziene, care servește la stabilirea poziției unui punct în plan sau în spațiu. – Din fr. abscisse, lat. abscissa [linea]. DOOM
abscísă s. f., g.-d. art. abscísei; pl. abscíse
absciselor
ABSCÍSĂ, abscise, s. f. Simbol care indică lungimea și sensul segmentului cuprins între un punct fix al unei drepte și un punct dat de pe dreaptă. ♦ Una dintre coordonatele carteziene, care servește la stabilirea poziției unui punct în plan sau în spațiu. – Din fr. abscisse, lat. abscissa [linea]. DOOM
abscísă s. f., g.-d. art. abscísei; pl. abscíse
abscizia
ABSCIZIÚNE s. f. v. abscizie. DOOM
abscízie (-zi-e) s. f., art. abscízia (-zi-a), g.-d. art. abscíziei; pl. abscízii, art. abscíziile (-zi-i-)
abscizie
ABSCIZIÚNE s. f. v. abscizie. DOOM
abscízie (-zi-e) s. f., art. abscízia (-zi-a), g.-d. art. abscíziei; pl. abscízii, art. abscíziile (-zi-i-)
absciziei
ABSCIZIÚNE s. f. v. abscizie. DOOM
abscízie (-zi-e) s. f., art. abscízia (-zi-a), g.-d. art. abscíziei; pl. abscízii, art. abscíziile (-zi-i-)
abscizii
ABSCIZIÚNE s. f. v. abscizie. DOOM
abscízie (-zi-e) s. f., art. abscízia (-zi-a), g.-d. art. abscíziei; pl. abscízii, art. abscíziile (-zi-i-)
absciziile
ABSCIZIÚNE s. f. v. abscizie. DOOM
abscízie (-zi-e) s. f., art. abscízia (-zi-a), g.-d. art. abscíziei; pl. abscízii, art. abscíziile (-zi-i-)
absciziilor
ABSCIZIÚNE s. f. v. abscizie. DOOM
abscízie (-zi-e) s. f., art. abscízia (-zi-a), g.-d. art. abscíziei; pl. abscízii, art. abscíziile (-zi-i-)
absciziune
ABSCIZIÚNE s. f. v. abscizie. DOOM
abscízie (-zi-e) s. f., art. abscízia (-zi-a), g.-d. art. abscíziei; pl. abscízii, art. abscíziile (-zi-i-)
absciziunea
ABSCIZIÚNE s. f. v. abscizie. DOOM
abscízie (-zi-e) s. f., art. abscízia (-zi-a), g.-d. art. abscíziei; pl. abscízii, art. abscíziile (-zi-i-)
absciziuni
ABSCIZIÚNE s. f. v. abscizie. DOOM
abscízie (-zi-e) s. f., art. abscízia (-zi-a), g.-d. art. abscíziei; pl. abscízii, art. abscíziile (-zi-i-)
absciziunii
ABSCIZIÚNE s. f. v. abscizie. DOOM
abscízie (-zi-e) s. f., art. abscízia (-zi-a), g.-d. art. abscíziei; pl. abscízii, art. abscíziile (-zi-i-)
absciziunile
ABSCIZIÚNE s. f. v. abscizie. DOOM
abscízie (-zi-e) s. f., art. abscízia (-zi-a), g.-d. art. abscíziei; pl. abscízii, art. abscíziile (-zi-i-)
absciziunilor
ABSCIZIÚNE s. f. v. abscizie. DOOM
abscízie (-zi-e) s. f., art. abscízia (-zi-a), g.-d. art. abscíziei; pl. abscízii, art. abscíziile (-zi-i-)
abscons
ABSCÓNS, -Ă, absconși, -se, adj. Greu de înțeles; ascuns, tainic; (voit) obscur. – Din fr. abscons, lat. absconsus. DOOM
abscóns adj. m., pl. abscónși; f. abscónsă, pl. abscónse
absconsa
ABSCÓNS, -Ă, absconși, -se, adj. Greu de înțeles; ascuns, tainic; (voit) obscur. – Din fr. abscons, lat. absconsus. DOOM
abscóns adj. m., pl. abscónși; f. abscónsă, pl. abscónse
absconse
ABSCÓNS, -Ă, absconși, -se, adj. Greu de înțeles; ascuns, tainic; (voit) obscur. – Din fr. abscons, lat. absconsus. DOOM
abscóns adj. m., pl. abscónși; f. abscónsă, pl. abscónse
absconsei
ABSCÓNS, -Ă, absconși, -se, adj. Greu de înțeles; ascuns, tainic; (voit) obscur. – Din fr. abscons, lat. absconsus. DOOM
abscóns adj. m., pl. abscónși; f. abscónsă, pl. abscónse
absconsele
ABSCÓNS, -Ă, absconși, -se, adj. Greu de înțeles; ascuns, tainic; (voit) obscur. – Din fr. abscons, lat. absconsus. DOOM
abscóns adj. m., pl. abscónși; f. abscónsă, pl. abscónse
absconselor
ABSCÓNS, -Ă, absconși, -se, adj. Greu de înțeles; ascuns, tainic; (voit) obscur. – Din fr. abscons, lat. absconsus. DOOM
abscóns adj. m., pl. abscónși; f. abscónsă, pl. abscónse
absconsitate
ABSCONSITÁTE s.f. (Liv.) Caracter abscons. [< abscons + -itate].
absconsitatea
ABSCONSITÁTE s.f. (Liv.) Caracter abscons. [< abscons + -itate].
absconsități
ABSCONSITÁTE s.f. (Liv.) Caracter abscons. [< abscons + -itate].
absconsității
ABSCONSITÁTE s.f. (Liv.) Caracter abscons. [< abscons + -itate].
absconsitățile
ABSCONSITÁTE s.f. (Liv.) Caracter abscons. [< abscons + -itate].
absconsităților
ABSCONSITÁTE s.f. (Liv.) Caracter abscons. [< abscons + -itate].
absconsul
ABSCÓNS, -Ă, absconși, -se, adj. Greu de înțeles; ascuns, tainic; (voit) obscur. – Din fr. abscons, lat. absconsus. DOOM
abscóns adj. m., pl. abscónși; f. abscónsă, pl. abscónse
absconsului
ABSCÓNS, -Ă, absconși, -se, adj. Greu de înțeles; ascuns, tainic; (voit) obscur. – Din fr. abscons, lat. absconsus. DOOM
abscóns adj. m., pl. abscónși; f. abscónsă, pl. abscónse
absconși
ABSCÓNS, -Ă, absconși, -se, adj. Greu de înțeles; ascuns, tainic; (voit) obscur. – Din fr. abscons, lat. absconsus. DOOM
abscóns adj. m., pl. abscónși; f. abscónsă, pl. abscónse
absconșii
ABSCÓNS, -Ă, absconși, -se, adj. Greu de înțeles; ascuns, tainic; (voit) obscur. – Din fr. abscons, lat. absconsus. DOOM
abscóns adj. m., pl. abscónși; f. abscónsă, pl. abscónse
absconșilor
ABSCÓNS, -Ă, absconși, -se, adj. Greu de înțeles; ascuns, tainic; (voit) obscur. – Din fr. abscons, lat. absconsus. DOOM
abscóns adj. m., pl. abscónși; f. abscónsă, pl. abscónse
absent
ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Care nu este atent la ce se petrece în jurul lui; distrat. – Din fr. absent, lat. absens, -ntis. DOOM
absént adj. m., pl. absénți; f. abséntă, pl. absénte
absenta
ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Care nu este atent la ce se petrece în jurul lui; distrat. – Din fr. absent, lat. absens, -ntis. DOOM
absént adj. m., pl. absénți; f. abséntă, pl. absénte
absenta
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentai
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentam
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentare
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentară
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentarăm
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentarăți
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentase
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentasem
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentaseră
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentaserăm
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentaserăți
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentaseși
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentaseți
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentat
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentau
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentași
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentați
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absente
ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Care nu este atent la ce se petrece în jurul lui; distrat. – Din fr. absent, lat. absens, -ntis. DOOM
absént adj. m., pl. absénți; f. abséntă, pl. absénte
absentează
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentei
ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Care nu este atent la ce se petrece în jurul lui; distrat. – Din fr. absent, lat. absens, -ntis. DOOM
absént adj. m., pl. absénți; f. abséntă, pl. absénte
absenteism
ABSENTEÍSM s. n. 1. Absență îndelungată a deținătorului unei proprietăți funciare, pe care o exploatează printr-un intermediar. 2. Absenteism parlamentar = practică folosită mai ales de deputații aflați în opoziție, constând în neparticiparea la sesiunile parlamentului, cu scopul de a întârzia sau de a împiedica adoptarea unor legi. – Din fr. absentéisme. DOOM
absenteísm s. n.
absenteismul
ABSENTEÍSM s. n. 1. Absență îndelungată a deținătorului unei proprietăți funciare, pe care o exploatează printr-un intermediar. 2. Absenteism parlamentar = practică folosită mai ales de deputații aflați în opoziție, constând în neparticiparea la sesiunile parlamentului, cu scopul de a întârzia sau de a împiedica adoptarea unor legi. – Din fr. absentéisme. DOOM
absenteísm s. n.
absenteismului
ABSENTEÍSM s. n. 1. Absență îndelungată a deținătorului unei proprietăți funciare, pe care o exploatează printr-un intermediar. 2. Absenteism parlamentar = practică folosită mai ales de deputații aflați în opoziție, constând în neparticiparea la sesiunile parlamentului, cu scopul de a întârzia sau de a împiedica adoptarea unor legi. – Din fr. absentéisme. DOOM
absenteísm s. n.
absenteist
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteist
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteista
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteista
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteiste
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteiste
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteiste
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteistei
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteistei
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteistele
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteistele
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteistelor
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteistelor
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteisto
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteisto
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteistul
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteistul
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteistule
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteistule
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteistului
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteistului
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteiști
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteiști
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteiștii
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteiștii
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteiștilor
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absenteiștilor
ABSENTEÍST, -Ă, absenteiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică absenteismul. – Din fr. absentéiste. DOOM
absenteíst adj. m., s. m., pl. absenteíști; adj. f., s. f. absenteístă, pl. absenteíste
absentele
ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Care nu este atent la ce se petrece în jurul lui; distrat. – Din fr. absent, lat. absens, -ntis. DOOM
absént adj. m., pl. absénți; f. abséntă, pl. absénte
absentelor
ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Care nu este atent la ce se petrece în jurul lui; distrat. – Din fr. absent, lat. absens, -ntis. DOOM
absént adj. m., pl. absénți; f. abséntă, pl. absénte
absentez
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absenteze
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentezi
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentul
ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Care nu este atent la ce se petrece în jurul lui; distrat. – Din fr. absent, lat. absens, -ntis. DOOM
absént adj. m., pl. absénți; f. abséntă, pl. absénte
absentului
ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Care nu este atent la ce se petrece în jurul lui; distrat. – Din fr. absent, lat. absens, -ntis. DOOM
absént adj. m., pl. absénți; f. abséntă, pl. absénte
absentând
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absentînd
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare. DOOM
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absența
ABSÉNȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se notează această lipsă. 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței, întâlnită în epilepsie. 3. Fig. Neatenție, indiferență a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia. DOOM
absénță s. f., g.-d. art. absénței; pl. absénțe
absențe
ABSÉNȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se notează această lipsă. 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței, întâlnită în epilepsie. 3. Fig. Neatenție, indiferență a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia. DOOM
absénță s. f., g.-d. art. absénței; pl. absénțe
absenței
ABSÉNȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se notează această lipsă. 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței, întâlnită în epilepsie. 3. Fig. Neatenție, indiferență a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia. DOOM
absénță s. f., g.-d. art. absénței; pl. absénțe
absențele
ABSÉNȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se notează această lipsă. 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței, întâlnită în epilepsie. 3. Fig. Neatenție, indiferență a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia. DOOM
absénță s. f., g.-d. art. absénței; pl. absénțe
absențelor
ABSÉNȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se notează această lipsă. 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței, întâlnită în epilepsie. 3. Fig. Neatenție, indiferență a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia. DOOM
absénță s. f., g.-d. art. absénței; pl. absénțe
absenți
ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Care nu este atent la ce se petrece în jurul lui; distrat. – Din fr. absent, lat. absens, -ntis. DOOM
absént adj. m., pl. absénți; f. abséntă, pl. absénte
absenții
ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Care nu este atent la ce se petrece în jurul lui; distrat. – Din fr. absent, lat. absens, -ntis. DOOM
absént adj. m., pl. absénți; f. abséntă, pl. absénte
absenților
ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Care nu este atent la ce se petrece în jurul lui; distrat. – Din fr. absent, lat. absens, -ntis. DOOM
absént adj. m., pl. absénți; f. abséntă, pl. absénte
absida
ABSÍDĂ, abside, s. f. Nișă semicirculară sau poligonală care închidea nava centrală a unei bazilici romane. ♦ Încăpere semicirculară destinată altarului în bisericile creștine. – Din fr. abside, lat. absida. DOOM
absídă (nișă) s. f., g.-d. art. absídei; pl. absíde
absidal
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidala
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidale
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidalei
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidalele
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidalelor
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidali
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidalii
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidalilor
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidalul
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidalului
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
abside
ABSÍDĂ, abside, s. f. Nișă semicirculară sau poligonală care închidea nava centrală a unei bazilici romane. ♦ Încăpere semicirculară destinată altarului în bisericile creștine. – Din fr. abside, lat. absida. DOOM
absídă (nișă) s. f., g.-d. art. absídei; pl. absíde
absidei
ABSÍDĂ, abside, s. f. Nișă semicirculară sau poligonală care închidea nava centrală a unei bazilici romane. ♦ Încăpere semicirculară destinată altarului în bisericile creștine. – Din fr. abside, lat. absida. DOOM
absídă (nișă) s. f., g.-d. art. absídei; pl. absíde
absidele
ABSÍDĂ, abside, s. f. Nișă semicirculară sau poligonală care închidea nava centrală a unei bazilici romane. ♦ Încăpere semicirculară destinată altarului în bisericile creștine. – Din fr. abside, lat. absida. DOOM
absídă (nișă) s. f., g.-d. art. absídei; pl. absíde
absidelor
ABSÍDĂ, abside, s. f. Nișă semicirculară sau poligonală care închidea nava centrală a unei bazilici romane. ♦ Încăpere semicirculară destinată altarului în bisericile creștine. – Din fr. abside, lat. absida. DOOM
absídă (nișă) s. f., g.-d. art. absídei; pl. absíde
absidial
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidiala
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidiale
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidialei
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidialele
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidialelor
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidiali
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidialii
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidialilor
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidialul
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidialului
ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -ă adj.] – Din fr. absidal. DOOM
absidiál (-di-al) adj. m., pl. absidiáli; f. absidiálă, pl. absidiále
absidiola
ABSIDIÓLĂ, absidiole, s. f. 1. Mică absidă laterală la unele bazilici romane. 2. Mică absidă lângă altar la bisericile creștine. [Pr.: -di-o-] – Din fr. absidiole. DOOM
absidiólă (-di-o-) s. f., g.-d. art. absidiólei; pl. absidióle
absidiole
ABSIDIÓLĂ, absidiole, s. f. 1. Mică absidă laterală la unele bazilici romane. 2. Mică absidă lângă altar la bisericile creștine. [Pr.: -di-o-] – Din fr. absidiole. DOOM
absidiólă (-di-o-) s. f., g.-d. art. absidiólei; pl. absidióle
absidiolei
ABSIDIÓLĂ, absidiole, s. f. 1. Mică absidă laterală la unele bazilici romane. 2. Mică absidă lângă altar la bisericile creștine. [Pr.: -di-o-] – Din fr. absidiole. DOOM
absidiólă (-di-o-) s. f., g.-d. art. absidiólei; pl. absidióle
absidiolele
ABSIDIÓLĂ, absidiole, s. f. 1. Mică absidă laterală la unele bazilici romane. 2. Mică absidă lângă altar la bisericile creștine. [Pr.: -di-o-] – Din fr. absidiole. DOOM
absidiólă (-di-o-) s. f., g.-d. art. absidiólei; pl. absidióle
absidiolelor
ABSIDIÓLĂ, absidiole, s. f. 1. Mică absidă laterală la unele bazilici romane. 2. Mică absidă lângă altar la bisericile creștine. [Pr.: -di-o-] – Din fr. absidiole. DOOM
absidiólă (-di-o-) s. f., g.-d. art. absidiólei; pl. absidióle
absint
ABSÍNT, (2) absinturi, s. n. 1. Băutură alcoolică tare, de culoare verde, cu gust amar, preparată cu uleiuri eterice de pelin, anason și alte plante aromatice. 2. Porție de absint (1). – Din fr. absinthe. DOOM
absínt s. n., (porții) pl. absínturi
absinthium
PELÍN (1) s. m. (2, 3) s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui, păroase și cu flori galbene, întrebuințată în medicină și la prepararea unor băuturi (Artemisia absinthium). ◊ Pelin alb (sau mic) = plantă asemănătoare cu pelinul (1), cu frunze albe, păroase (Artemisia austriaca). Pelin de mături = plantă erbacee cu flori verzui-brune, dispuse în capitule (Artemisia scoparia). 2. S. n. Vin cu gust amărui, obținut prin tratarea lui cu pelin (1). 3. S. n. Băutură foarte amară, preparată din frunze de pelin (1) și folosită în scopuri curative. – Din bg. pelin.
absintism
ABSINTÍSM s.n. Intoxicație cu absint. [< fr. absinthisme].
absintismul
ABSINTÍSM s.n. Intoxicație cu absint. [< fr. absinthisme].
absintismului
ABSINTÍSM s.n. Intoxicație cu absint. [< fr. absinthisme].
absintul
ABSÍNT, (2) absinturi, s. n. 1. Băutură alcoolică tare, de culoare verde, cu gust amar, preparată cu uleiuri eterice de pelin, anason și alte plante aromatice. 2. Porție de absint (1). – Din fr. absinthe. DOOM
absínt s. n., (porții) pl. absínturi
absintului
ABSÍNT, (2) absinturi, s. n. 1. Băutură alcoolică tare, de culoare verde, cu gust amar, preparată cu uleiuri eterice de pelin, anason și alte plante aromatice. 2. Porție de absint (1). – Din fr. absinthe. DOOM
absínt s. n., (porții) pl. absínturi
absinturi
ABSÍNT, (2) absinturi, s. n. 1. Băutură alcoolică tare, de culoare verde, cu gust amar, preparată cu uleiuri eterice de pelin, anason și alte plante aromatice. 2. Porție de absint (1). – Din fr. absinthe. DOOM
absínt s. n., (porții) pl. absínturi
absinturile
ABSÍNT, (2) absinturi, s. n. 1. Băutură alcoolică tare, de culoare verde, cu gust amar, preparată cu uleiuri eterice de pelin, anason și alte plante aromatice. 2. Porție de absint (1). – Din fr. absinthe. DOOM
absínt s. n., (porții) pl. absínturi
absinturilor
ABSÍNT, (2) absinturi, s. n. 1. Băutură alcoolică tare, de culoare verde, cu gust amar, preparată cu uleiuri eterice de pelin, anason și alte plante aromatice. 2. Porție de absint (1). – Din fr. absinthe. DOOM
absínt s. n., (porții) pl. absínturi
absirt
Absirt = Absyrtus.
absoarbe
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absoarbă
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absoluitate
ABSOLUITÁTE s.f. Caracterul a ceea ce este absolut. [Pron. -lu-i-. / < fr. absoluité].
absoluitatea
ABSOLUITÁTE s.f. Caracterul a ceea ce este absolut. [Pron. -lu-i-. / < fr. absoluité].
absoluități
ABSOLUITÁTE s.f. Caracterul a ceea ce este absolut. [Pron. -lu-i-. / < fr. absoluité].
absoluității
ABSOLUITÁTE s.f. Caracterul a ceea ce este absolut. [Pron. -lu-i-. / < fr. absoluité].
absolut
ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu. DOOM
absolút1 adj. m., pl. absolúți; f. absolútă, pl. absolúte
absolut
ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu.
absolut
ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu. DOOM
absolút2 s. n., pl. absolúturi
absoluta
ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu. DOOM
absolút1 adj. m., pl. absolúți; f. absolútă, pl. absolúte
absolute
ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu. DOOM
absolút1 adj. m., pl. absolúți; f. absolútă, pl. absolúte
absolutei
ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu. DOOM
absolút1 adj. m., pl. absolúți; f. absolútă, pl. absolúte
absolutele
ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu. DOOM
absolút1 adj. m., pl. absolúți; f. absolútă, pl. absolúte
absolutelor
ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu. DOOM
absolút1 adj. m., pl. absolúți; f. absolútă, pl. absolúte
absolutism
ABSOLUTÍSM s. n. Regim politic propriu monarhiei absolute; putere absolută a unui monarh. ◊ Absolutism luminat = regim politic apărut în sec. XVIII și caracterizat prin receptivitatea suveranilor la progres. – Din fr. absolutisme. DOOM
absolutísm s. n.
absolutist
ABSOLUTÍST, -Ă, absolutiști, -ste, adj. Care aparține absolutismului, privitor la absolutism, bazat pe absolutism. – Din fr. absolutiste. DOOM
absolutíst adj. m., pl. absolutíști; f. absolutístă, pl. absolutíste
absolutista
ABSOLUTÍST, -Ă, absolutiști, -ste, adj. Care aparține absolutismului, privitor la absolutism, bazat pe absolutism. – Din fr. absolutiste. DOOM
absolutíst adj. m., pl. absolutíști; f. absolutístă, pl. absolutíste
absolutiste
ABSOLUTÍST, -Ă, absolutiști, -ste, adj. Care aparține absolutismului, privitor la absolutism, bazat pe absolutism. – Din fr. absolutiste. DOOM
absolutíst adj. m., pl. absolutíști; f. absolutístă, pl. absolutíste
absolutistei
ABSOLUTÍST, -Ă, absolutiști, -ste, adj. Care aparține absolutismului, privitor la absolutism, bazat pe absolutism. – Din fr. absolutiste. DOOM
absolutíst adj. m., pl. absolutíști; f. absolutístă, pl. absolutíste
absolutistele
ABSOLUTÍST, -Ă, absolutiști, -ste, adj. Care aparține absolutismului, privitor la absolutism, bazat pe absolutism. – Din fr. absolutiste. DOOM
absolutíst adj. m., pl. absolutíști; f. absolutístă, pl. absolutíste
absolutistelor
ABSOLUTÍST, -Ă, absolutiști, -ste, adj. Care aparține absolutismului, privitor la absolutism, bazat pe absolutism. – Din fr. absolutiste. DOOM
absolutíst adj. m., pl. absolutíști; f. absolutístă, pl. absolutíste
absolutistul
ABSOLUTÍST, -Ă, absolutiști, -ste, adj. Care aparține absolutismului, privitor la absolutism, bazat pe absolutism. – Din fr. absolutiste. DOOM
absolutíst adj. m., pl. absolutíști; f. absolutístă, pl. absolutíste
absolutistului
ABSOLUTÍST, -Ă, absolutiști, -ste, adj. Care aparține absolutismului, privitor la absolutism, bazat pe absolutism. – Din fr. absolutiste. DOOM
absolutíst adj. m., pl. absolutíști; f. absolutístă, pl. absolutíste
absolutiza
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizai
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizam
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizare
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizare
ABSOLUTIZÁRE, absolutizări, s. f. Acțiunea de a absolutiza și rezultatul ei. – V. absolutiza. DOOM
absolutizáre s. f., g.-d. art. absolutizắrii; pl. absolutizắri
absolutizarea
ABSOLUTIZÁRE, absolutizări, s. f. Acțiunea de a absolutiza și rezultatul ei. – V. absolutiza. DOOM
absolutizáre s. f., g.-d. art. absolutizắrii; pl. absolutizắri
absolutizară
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizarăm
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizarăți
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizase
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizasem
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizaseră
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizaserăm
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizaserăți
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizaseși
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizaseți
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizat
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizat
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza.
absolutizau
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizași
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizați
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizează
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizez
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizeze
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizezi
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizând
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizînd
ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza. DOOM
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutizări
ABSOLUTIZÁRE, absolutizări, s. f. Acțiunea de a absolutiza și rezultatul ei. – V. absolutiza. DOOM
absolutizáre s. f., g.-d. art. absolutizắrii; pl. absolutizắri
absolutizării
ABSOLUTIZÁRE, absolutizări, s. f. Acțiunea de a absolutiza și rezultatul ei. – V. absolutiza. DOOM
absolutizáre s. f., g.-d. art. absolutizắrii; pl. absolutizắri
absolutizările
ABSOLUTIZÁRE, absolutizări, s. f. Acțiunea de a absolutiza și rezultatul ei. – V. absolutiza. DOOM
absolutizáre s. f., g.-d. art. absolutizắrii; pl. absolutizắri
absolutizărilor
ABSOLUTIZÁRE, absolutizări, s. f. Acțiunea de a absolutiza și rezultatul ei. – V. absolutiza. DOOM
absolutizáre s. f., g.-d. art. absolutizắrii; pl. absolutizắri
absolutiști
ABSOLUTÍST, -Ă, absolutiști, -ste, adj. Care aparține absolutismului, privitor la absolutism, bazat pe absolutism. – Din fr. absolutiste. DOOM
absolutíst adj. m., pl. absolutíști; f. absolutístă, pl. absolutíste
absolutiștii
ABSOLUTÍST, -Ă, absolutiști, -ste, adj. Care aparține absolutismului, privitor la absolutism, bazat pe absolutism. – Din fr. absolutiste. DOOM
absolutíst adj. m., pl. absolutíști; f. absolutístă, pl. absolutíste
absolutiștilor
ABSOLUTÍST, -Ă, absolutiști, -ste, adj. Care aparține absolutismului, privitor la absolutism, bazat pe absolutism. – Din fr. absolutiste. DOOM
absolutíst adj. m., pl. absolutíști; f. absolutístă, pl. absolutíste
absolutoria
ABSOLUTÓRIU, -IE, absolutorii, adj. s. n. 1. Adj. (Jur.) Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. (Înv.) Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium. DOOM
absolutóriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. absolutórie (-ri-e); pl. m. și f. absolutórii
absolutorie
ABSOLUTÓRIU, -IE, absolutorii, adj. s. n. 1. Adj. (Jur.) Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. (Înv.) Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium. DOOM
absolutóriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. absolutórie (-ri-e); pl. m. și f. absolutórii
absolutoriei
ABSOLUTÓRIU, -IE, absolutorii, adj. s. n. 1. Adj. (Jur.) Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. (Înv.) Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium. DOOM
absolutóriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. absolutórie (-ri-e); pl. m. și f. absolutórii
absolutorii
ABSOLUTÓRIU, -IE, absolutorii, adj. s. n. 1. Adj. (Jur.) Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. (Înv.) Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium. DOOM
absolutóriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. absolutórie (-ri-e); pl. m. și f. absolutórii
absolutoriii
ABSOLUTÓRIU, -IE, absolutorii, adj. s. n. 1. Adj. (Jur.) Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. (Înv.) Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium. DOOM
absolutóriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. absolutórie (-ri-e); pl. m. și f. absolutórii
absolutoriile
ABSOLUTÓRIU, -IE, absolutorii, adj. s. n. 1. Adj. (Jur.) Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. (Înv.) Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium. DOOM
absolutóriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. absolutórie (-ri-e); pl. m. și f. absolutórii
absolutoriilor
ABSOLUTÓRIU, -IE, absolutorii, adj. s. n. 1. Adj. (Jur.) Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. (Înv.) Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium. DOOM
absolutóriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. absolutórie (-ri-e); pl. m. și f. absolutórii
absolutoriu
ABSOLUTÓRIU, -IE, absolutorii, adj. s. n. 1. Adj. (Jur.) Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. (Înv.) Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium. DOOM
absolutóriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. absolutórie (-ri-e); pl. m. și f. absolutórii
absolutoriu
ABSOLUTÓRIU, -IE, absolutorii, adj. s. n. 1. Adj. (Jur.) Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. (Înv.) Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium. DOOM
absolutóriu2 (înv.) [riu pron. rĭu] s. n., art. absolutóriul; pl. absolutórii, art. absolutóriile (-ri-i-)
absolutoriul
ABSOLUTÓRIU, -IE, absolutorii, adj. s. n. 1. Adj. (Jur.) Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. (Înv.) Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium. DOOM
absolutóriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. absolutórie (-ri-e); pl. m. și f. absolutórii
absolutoriului
ABSOLUTÓRIU, -IE, absolutorii, adj. s. n. 1. Adj. (Jur.) Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. (Înv.) Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium. DOOM
absolutóriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. absolutórie (-ri-e); pl. m. și f. absolutórii
absolutul
ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu. DOOM
absolút1 adj. m., pl. absolúți; f. absolútă, pl. absolúte
absolutul
ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu. DOOM
absolút2 s. n., pl. absolúturi
absolutului
ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu. DOOM
absolút1 adj. m., pl. absolúți; f. absolútă, pl. absolúte
absolutului
ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu. DOOM
absolút2 s. n., pl. absolúturi
absoluturi
ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu. DOOM
absolút2 s. n., pl. absolúturi
absoluturile
ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu. DOOM
absolút2 s. n., pl. absolúturi
absoluturilor
ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu. DOOM
absolút2 s. n., pl. absolúturi
absoluți
ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu. DOOM
absolút1 adj. m., pl. absolúți; f. absolútă, pl. absolúte
absoluții
ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu. DOOM
absolút1 adj. m., pl. absolúți; f. absolútă, pl. absolúte
absoluților
ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu. DOOM
absolút1 adj. m., pl. absolúți; f. absolútă, pl. absolúte
absoluțiune
ABSOLUȚIÚNE, absoluțiuni, s. f. 1. Iertare de pedeapsă a unui acuzat când fapta imputată nu este prevăzută de lege sau când săvârșirea ei a fost justificată. 2. Iertare a păcatelor, dată de obicei de papă2. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. absolution, lat. absolutio, -onis. DOOM
absoluțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. absoluțiúnii; pl. absoluțiúni
absoluțiunea
ABSOLUȚIÚNE, absoluțiuni, s. f. 1. Iertare de pedeapsă a unui acuzat când fapta imputată nu este prevăzută de lege sau când săvârșirea ei a fost justificată. 2. Iertare a păcatelor, dată de obicei de papă2. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. absolution, lat. absolutio, -onis. DOOM
absoluțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. absoluțiúnii; pl. absoluțiúni
absoluțiuni
ABSOLUȚIÚNE, absoluțiuni, s. f. 1. Iertare de pedeapsă a unui acuzat când fapta imputată nu este prevăzută de lege sau când săvârșirea ei a fost justificată. 2. Iertare a păcatelor, dată de obicei de papă2. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. absolution, lat. absolutio, -onis. DOOM
absoluțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. absoluțiúnii; pl. absoluțiúni
absoluțiunii
ABSOLUȚIÚNE, absoluțiuni, s. f. 1. Iertare de pedeapsă a unui acuzat când fapta imputată nu este prevăzută de lege sau când săvârșirea ei a fost justificată. 2. Iertare a păcatelor, dată de obicei de papă2. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. absolution, lat. absolutio, -onis. DOOM
absoluțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. absoluțiúnii; pl. absoluțiúni
absoluțiunile
ABSOLUȚIÚNE, absoluțiuni, s. f. 1. Iertare de pedeapsă a unui acuzat când fapta imputată nu este prevăzută de lege sau când săvârșirea ei a fost justificată. 2. Iertare a păcatelor, dată de obicei de papă2. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. absolution, lat. absolutio, -onis. DOOM
absoluțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. absoluțiúnii; pl. absoluțiúni
absoluțiunilor
ABSOLUȚIÚNE, absoluțiuni, s. f. 1. Iertare de pedeapsă a unui acuzat când fapta imputată nu este prevăzută de lege sau când săvârșirea ei a fost justificată. 2. Iertare a păcatelor, dată de obicei de papă2. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. absolution, lat. absolutio, -onis. DOOM
absoluțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. absoluțiúnii; pl. absoluțiúni
absolvea
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolveai
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolveam
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvească
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolveau
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolveați
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvent
ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis. DOOM
absolvéntă s. f., g.-d. art. absolvéntei; pl. absolvénte
absolventa
ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis. DOOM
absolvéntă s. f., g.-d. art. absolvéntei; pl. absolvénte
absolvente
ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis. DOOM
absolvéntă s. f., g.-d. art. absolvéntei; pl. absolvénte
absolvente
ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis. DOOM
absolvéntă s. f., g.-d. art. absolvéntei; pl. absolvénte
absolventei
ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis. DOOM
absolvéntă s. f., g.-d. art. absolvéntei; pl. absolvénte
absolventele
ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis. DOOM
absolvéntă s. f., g.-d. art. absolvéntei; pl. absolvénte
absolventelor
ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis. DOOM
absolvéntă s. f., g.-d. art. absolvéntei; pl. absolvénte
absolvento
ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis. DOOM
absolvéntă s. f., g.-d. art. absolvéntei; pl. absolvénte
absolventul
ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis. DOOM
absolvéntă s. f., g.-d. art. absolvéntei; pl. absolvénte
absolventule
ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis. DOOM
absolvéntă s. f., g.-d. art. absolvéntei; pl. absolvénte
absolventului
ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis. DOOM
absolvéntă s. f., g.-d. art. absolvéntei; pl. absolvénte
absolvența
ABSOLVÉNȚĂ, absolvențe, s. f. Terminare a unui ciclu sau a unei forme de învățământ; absolvire. – Din absolvent. DOOM
absolvénță s. f., g.-d. art. absolvénței; pl. absolvénțe
absolvențe
ABSOLVÉNȚĂ, absolvențe, s. f. Terminare a unui ciclu sau a unei forme de învățământ; absolvire. – Din absolvent. DOOM
absolvénță s. f., g.-d. art. absolvénței; pl. absolvénțe
absolvenței
ABSOLVÉNȚĂ, absolvențe, s. f. Terminare a unui ciclu sau a unei forme de învățământ; absolvire. – Din absolvent. DOOM
absolvénță s. f., g.-d. art. absolvénței; pl. absolvénțe
absolvențele
ABSOLVÉNȚĂ, absolvențe, s. f. Terminare a unui ciclu sau a unei forme de învățământ; absolvire. – Din absolvent. DOOM
absolvénță s. f., g.-d. art. absolvénței; pl. absolvénțe
absolvențelor
ABSOLVÉNȚĂ, absolvențe, s. f. Terminare a unui ciclu sau a unei forme de învățământ; absolvire. – Din absolvent. DOOM
absolvénță s. f., g.-d. art. absolvénței; pl. absolvénțe
absolvenți
ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis. DOOM
absolvéntă s. f., g.-d. art. absolvéntei; pl. absolvénte
absolvenții
ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis. DOOM
absolvéntă s. f., g.-d. art. absolvéntei; pl. absolvénte
absolvenților
ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis. DOOM
absolvéntă s. f., g.-d. art. absolvéntei; pl. absolvénte
absolvesc
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvește
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvești
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvi
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvii
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvim
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvind
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvire
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvire
ABSOLVÍRE, absolviri, s. f. Acțiunea de a absolvi și rezultatul ei; absolvență. – V. absolvi. DOOM
absolvíre s. f., g.-d. art. absolvírii; pl. absolvíri
absolvirea
ABSOLVÍRE, absolviri, s. f. Acțiunea de a absolvi și rezultatul ei; absolvență. – V. absolvi. DOOM
absolvíre s. f., g.-d. art. absolvírii; pl. absolvíri
absolviri
ABSOLVÍRE, absolviri, s. f. Acțiunea de a absolvi și rezultatul ei; absolvență. – V. absolvi. DOOM
absolvíre s. f., g.-d. art. absolvírii; pl. absolvíri
absolvirii
ABSOLVÍRE, absolviri, s. f. Acțiunea de a absolvi și rezultatul ei; absolvență. – V. absolvi. DOOM
absolvíre s. f., g.-d. art. absolvírii; pl. absolvíri
absolvirile
ABSOLVÍRE, absolviri, s. f. Acțiunea de a absolvi și rezultatul ei; absolvență. – V. absolvi. DOOM
absolvíre s. f., g.-d. art. absolvírii; pl. absolvíri
absolvirilor
ABSOLVÍRE, absolviri, s. f. Acțiunea de a absolvi și rezultatul ei; absolvență. – V. absolvi. DOOM
absolvíre s. f., g.-d. art. absolvírii; pl. absolvíri
absolviră
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvirăm
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvirăți
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvise
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvisem
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolviseră
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolviserăm
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolviserăți
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolviseși
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolviseți
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvit
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvit
ABSOLVÍ (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvita
ABSOLVÍ (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvite
ABSOLVÍ (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvitei
ABSOLVÍ (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvitele
ABSOLVÍ (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvitelor
ABSOLVÍ (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvitul
ABSOLVÍ (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolvitului
ABSOLVÍ (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolviși
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolviți
ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolviți
ABSOLVÍ (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolviții
ABSOLVÍ (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absolviților
ABSOLVÍ (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere. DOOM
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve
absorb
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbant
ABSORBÁNT, -Ă, absorbanți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Substanță) care absoarbe lichide sau vapori. ♦ (Substanță) care reține o parte din particulele sau din energia radiată de o sursă. 2. Adj. Fig. Care interesează, care captivează; către care se îndreaptă toate preocupările cuiva. – Din fr. absorbant. DOOM
absorbánt1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbánți; f. absorbántă, pl. absorbánte
absorbant
ABSORBÁNT, -Ă, absorbanți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Substanță) care absoarbe lichide sau vapori. ♦ (Substanță) care reține o parte din particulele sau din energia radiată de o sursă. 2. Adj. Fig. Care interesează, care captivează; către care se îndreaptă toate preocupările cuiva. – Din fr. absorbant. DOOM
absorbánt2 (element care încorporează) s. n., pl. absorbánte
absorbanta
ABSORBÁNT, -Ă, absorbanți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Substanță) care absoarbe lichide sau vapori. ♦ (Substanță) care reține o parte din particulele sau din energia radiată de o sursă. 2. Adj. Fig. Care interesează, care captivează; către care se îndreaptă toate preocupările cuiva. – Din fr. absorbant. DOOM
absorbánt1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbánți; f. absorbántă, pl. absorbánte
absorbante
ABSORBÁNT, -Ă, absorbanți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Substanță) care absoarbe lichide sau vapori. ♦ (Substanță) care reține o parte din particulele sau din energia radiată de o sursă. 2. Adj. Fig. Care interesează, care captivează; către care se îndreaptă toate preocupările cuiva. – Din fr. absorbant. DOOM
absorbánt1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbánți; f. absorbántă, pl. absorbánte
absorbantei
ABSORBÁNT, -Ă, absorbanți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Substanță) care absoarbe lichide sau vapori. ♦ (Substanță) care reține o parte din particulele sau din energia radiată de o sursă. 2. Adj. Fig. Care interesează, care captivează; către care se îndreaptă toate preocupările cuiva. – Din fr. absorbant. DOOM
absorbánt1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbánți; f. absorbántă, pl. absorbánte
absorbantele
ABSORBÁNT, -Ă, absorbanți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Substanță) care absoarbe lichide sau vapori. ♦ (Substanță) care reține o parte din particulele sau din energia radiată de o sursă. 2. Adj. Fig. Care interesează, care captivează; către care se îndreaptă toate preocupările cuiva. – Din fr. absorbant. DOOM
absorbánt1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbánți; f. absorbántă, pl. absorbánte
absorbantelor
ABSORBÁNT, -Ă, absorbanți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Substanță) care absoarbe lichide sau vapori. ♦ (Substanță) care reține o parte din particulele sau din energia radiată de o sursă. 2. Adj. Fig. Care interesează, care captivează; către care se îndreaptă toate preocupările cuiva. – Din fr. absorbant. DOOM
absorbánt1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbánți; f. absorbántă, pl. absorbánte
absorbantul
ABSORBÁNT, -Ă, absorbanți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Substanță) care absoarbe lichide sau vapori. ♦ (Substanță) care reține o parte din particulele sau din energia radiată de o sursă. 2. Adj. Fig. Care interesează, care captivează; către care se îndreaptă toate preocupările cuiva. – Din fr. absorbant. DOOM
absorbánt1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbánți; f. absorbántă, pl. absorbánte
absorbantului
ABSORBÁNT, -Ă, absorbanți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Substanță) care absoarbe lichide sau vapori. ♦ (Substanță) care reține o parte din particulele sau din energia radiată de o sursă. 2. Adj. Fig. Care interesează, care captivează; către care se îndreaptă toate preocupările cuiva. – Din fr. absorbant. DOOM
absorbánt1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbánți; f. absorbántă, pl. absorbánte
absorbanți
ABSORBÁNT, -Ă, absorbanți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Substanță) care absoarbe lichide sau vapori. ♦ (Substanță) care reține o parte din particulele sau din energia radiată de o sursă. 2. Adj. Fig. Care interesează, care captivează; către care se îndreaptă toate preocupările cuiva. – Din fr. absorbant. DOOM
absorbánt1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbánți; f. absorbántă, pl. absorbánte
absorbanții
ABSORBÁNT, -Ă, absorbanți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Substanță) care absoarbe lichide sau vapori. ♦ (Substanță) care reține o parte din particulele sau din energia radiată de o sursă. 2. Adj. Fig. Care interesează, care captivează; către care se îndreaptă toate preocupările cuiva. – Din fr. absorbant. DOOM
absorbánt1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbánți; f. absorbántă, pl. absorbánte
absorbanților
ABSORBÁNT, -Ă, absorbanți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Substanță) care absoarbe lichide sau vapori. ♦ (Substanță) care reține o parte din particulele sau din energia radiată de o sursă. 2. Adj. Fig. Care interesează, care captivează; către care se îndreaptă toate preocupările cuiva. – Din fr. absorbant. DOOM
absorbánt1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbánți; f. absorbántă, pl. absorbánte
absorbea
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbeai
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbeam
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbeau
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbeați
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbi
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbii
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbim
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbind
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbire
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbire
ABSORBÍRE, absorbiri, s. f. Acțiunea de a absorbi și rezultatul ei. – V. absorbi. DOOM
absorbíre (încorporare) s. f., g.-d. art. absorbírii; pl. absorbíri
absorbirea
ABSORBÍRE, absorbiri, s. f. Acțiunea de a absorbi și rezultatul ei. – V. absorbi. DOOM
absorbíre (încorporare) s. f., g.-d. art. absorbírii; pl. absorbíri
absorbiri
ABSORBÍRE, absorbiri, s. f. Acțiunea de a absorbi și rezultatul ei. – V. absorbi. DOOM
absorbíre (încorporare) s. f., g.-d. art. absorbírii; pl. absorbíri
absorbirii
ABSORBÍRE, absorbiri, s. f. Acțiunea de a absorbi și rezultatul ei. – V. absorbi. DOOM
absorbíre (încorporare) s. f., g.-d. art. absorbírii; pl. absorbíri
absorbirile
ABSORBÍRE, absorbiri, s. f. Acțiunea de a absorbi și rezultatul ei. – V. absorbi. DOOM
absorbíre (încorporare) s. f., g.-d. art. absorbírii; pl. absorbíri
absorbirilor
ABSORBÍRE, absorbiri, s. f. Acțiunea de a absorbi și rezultatul ei. – V. absorbi. DOOM
absorbíre (încorporare) s. f., g.-d. art. absorbírii; pl. absorbíri
absorbiră
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbirăm
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbirăți
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbise
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbisem
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbiseră
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbiserăm
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbiserăți
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbiseși
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbiseți
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbit
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbit
ABSORBÍT, -Ă, absorbiți, -te, adj. 1. Supt, înghițit; încorporat. 2. Fig. Preocupat, captivat. – V. absorbi. DOOM
absorbít adj. m., pl. absorbíți; f. absorbítă, pl. absorbíte
absorbita
ABSORBÍT, -Ă, absorbiți, -te, adj. 1. Supt, înghițit; încorporat. 2. Fig. Preocupat, captivat. – V. absorbi. DOOM
absorbít adj. m., pl. absorbíți; f. absorbítă, pl. absorbíte
absorbite
ABSORBÍT, -Ă, absorbiți, -te, adj. 1. Supt, înghițit; încorporat. 2. Fig. Preocupat, captivat. – V. absorbi. DOOM
absorbít adj. m., pl. absorbíți; f. absorbítă, pl. absorbíte
absorbitei
ABSORBÍT, -Ă, absorbiți, -te, adj. 1. Supt, înghițit; încorporat. 2. Fig. Preocupat, captivat. – V. absorbi. DOOM
absorbít adj. m., pl. absorbíți; f. absorbítă, pl. absorbíte
absorbitele
ABSORBÍT, -Ă, absorbiți, -te, adj. 1. Supt, înghițit; încorporat. 2. Fig. Preocupat, captivat. – V. absorbi. DOOM
absorbít adj. m., pl. absorbíți; f. absorbítă, pl. absorbíte
absorbitelor
ABSORBÍT, -Ă, absorbiți, -te, adj. 1. Supt, înghițit; încorporat. 2. Fig. Preocupat, captivat. – V. absorbi. DOOM
absorbít adj. m., pl. absorbíți; f. absorbítă, pl. absorbíte
absorbitoare
ABSORBITÓR, -OÁRE, absorbitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru recoltarea prin absorbție a probelor de aer în scop analitic. – Absorbi + suf. -tor. DOOM
absorbitór1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbitóri; f. sg. și pl. absorbitoáre
absorbitoarea
ABSORBITÓR, -OÁRE, absorbitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru recoltarea prin absorbție a probelor de aer în scop analitic. – Absorbi + suf. -tor. DOOM
absorbitór1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbitóri; f. sg. și pl. absorbitoáre
absorbitoarei
ABSORBITÓR, -OÁRE, absorbitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru recoltarea prin absorbție a probelor de aer în scop analitic. – Absorbi + suf. -tor. DOOM
absorbitór1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbitóri; f. sg. și pl. absorbitoáre
absorbitoarele
ABSORBITÓR, -OÁRE, absorbitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru recoltarea prin absorbție a probelor de aer în scop analitic. – Absorbi + suf. -tor. DOOM
absorbitór1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbitóri; f. sg. și pl. absorbitoáre
absorbitoarelor
ABSORBITÓR, -OÁRE, absorbitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru recoltarea prin absorbție a probelor de aer în scop analitic. – Absorbi + suf. -tor. DOOM
absorbitór1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbitóri; f. sg. și pl. absorbitoáre
absorbitor
ABSORBITÓR, -OÁRE, absorbitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru recoltarea prin absorbție a probelor de aer în scop analitic. – Absorbi + suf. -tor. DOOM
absorbitór1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbitóri; f. sg. și pl. absorbitoáre
absorbitor
ABSORBITÓR, -OÁRE, absorbitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru recoltarea prin absorbție a probelor de aer în scop analitic. – Absorbi + suf. -tor. DOOM
absorbitór2 (element care încorporează) s. n., pl. absorbitoáre
absorbitori
ABSORBITÓR, -OÁRE, absorbitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru recoltarea prin absorbție a probelor de aer în scop analitic. – Absorbi + suf. -tor. DOOM
absorbitór1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbitóri; f. sg. și pl. absorbitoáre
absorbitorii
ABSORBITÓR, -OÁRE, absorbitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru recoltarea prin absorbție a probelor de aer în scop analitic. – Absorbi + suf. -tor. DOOM
absorbitór1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbitóri; f. sg. și pl. absorbitoáre
absorbitorilor
ABSORBITÓR, -OÁRE, absorbitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru recoltarea prin absorbție a probelor de aer în scop analitic. – Absorbi + suf. -tor. DOOM
absorbitór1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbitóri; f. sg. și pl. absorbitoáre
absorbitorul
ABSORBITÓR, -OÁRE, absorbitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru recoltarea prin absorbție a probelor de aer în scop analitic. – Absorbi + suf. -tor. DOOM
absorbitór1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbitóri; f. sg. și pl. absorbitoáre
absorbitorului
ABSORBITÓR, -OÁRE, absorbitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care absoarbe. 2. S. n. Dispozitiv folosit pentru recoltarea prin absorbție a probelor de aer în scop analitic. – Absorbi + suf. -tor. DOOM
absorbitór1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbitóri; f. sg. și pl. absorbitoáre
absorbitul
ABSORBÍT, -Ă, absorbiți, -te, adj. 1. Supt, înghițit; încorporat. 2. Fig. Preocupat, captivat. – V. absorbi. DOOM
absorbít adj. m., pl. absorbíți; f. absorbítă, pl. absorbíte
absorbitului
ABSORBÍT, -Ă, absorbiți, -te, adj. 1. Supt, înghițit; încorporat. 2. Fig. Preocupat, captivat. – V. absorbi. DOOM
absorbít adj. m., pl. absorbíți; f. absorbítă, pl. absorbíte
absorbiși
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbiți
ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiți, a încorpora o substanță etc. ♦ A reține o parte din particulele sau din energia radiantă care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (după sorbi). DOOM
absorbí (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absorb, imperf. 3 sg. absorbeá; conj. prez. 3 să absoárbă
absorbiți
ABSORBÍT, -Ă, absorbiți, -te, adj. 1. Supt, înghițit; încorporat. 2. Fig. Preocupat, captivat. – V. absorbi. DOOM
absorbít adj. m., pl. absorbíți; f. absorbítă, pl. absorbíte
absorbiții
ABSORBÍT, -Ă, absorbiți, -te, adj. 1. Supt, înghițit; încorporat. 2. Fig. Preocupat, captivat. – V. absorbi. DOOM
absorbít adj. m., pl. absorbíți; f. absorbítă, pl. absorbíte
absorbiților
ABSORBÍT, -Ă, absorbiți, -te, adj. 1. Supt, înghițit; încorporat. 2. Fig. Preocupat, captivat. – V. absorbi. DOOM
absorbít adj. m., pl. absorbíți; f. absorbítă, pl. absorbíte
absorbtivitate
ABSORBTIVITÁTE s.f. Proprietatea lichidelor sau a gazelor de a absorbi. [Cf. fr. absorptivité].
absorbtivitatea
ABSORBTIVITÁTE s.f. Proprietatea lichidelor sau a gazelor de a absorbi. [Cf. fr. absorptivité].
absorbtivități
ABSORBTIVITÁTE s.f. Proprietatea lichidelor sau a gazelor de a absorbi. [Cf. fr. absorptivité].
absorbtivității
ABSORBTIVITÁTE s.f. Proprietatea lichidelor sau a gazelor de a absorbi. [Cf. fr. absorptivité].
absorbtivitățile
ABSORBTIVITÁTE s.f. Proprietatea lichidelor sau a gazelor de a absorbi. [Cf. fr. absorptivité].
absorbtivităților
ABSORBTIVITÁTE s.f. Proprietatea lichidelor sau a gazelor de a absorbi. [Cf. fr. absorptivité].
absorbția
ABSÓRBȚIE, absorbții, s. f. 1. Fenomen fizic prin care un corp lichid sau solid încorporează prin difuzie din afară o substanță oarecare. ♦ Micșorare sau anulare a intensității unei radiații care trece printr-un corp. ♦ Fenomen optic caracteristic lentilelor ochelarilor de vedere de a reține, filtra etc. razele de lumină care dăunează ochiului. 2. Proces de pătrundere a apei, a substanțelor minerale și organice, precum și a gazelor în celulele organismului. ◊ Absorbție intestinală = pătrunderea în sânge și în limfă a produșilor rezultați din digestia alimentelor. 3. Încrucișare repetată a unei rase perfecționate cu una ameliorată în scopul îmbunătățirii radicale a acesteia. [Var: absorbțiune s. f.] – Din fr. absorption, lat. absorptio, -onis. DOOM
absórbție (încorporare) (-sorb-ți-e) s. f., art. absórbția (-ți-a), g.-d. art. absórbției; pl. absórbții, art. absórbțiile (-ți-i-)
absorbție
ABSÓRBȚIE, absorbții, s. f. 1. Fenomen fizic prin care un corp lichid sau solid încorporează prin difuzie din afară o substanță oarecare. ♦ Micșorare sau anulare a intensității unei radiații care trece printr-un corp. ♦ Fenomen optic caracteristic lentilelor ochelarilor de vedere de a reține, filtra etc. razele de lumină care dăunează ochiului. 2. Proces de pătrundere a apei, a substanțelor minerale și organice, precum și a gazelor în celulele organismului. ◊ Absorbție intestinală = pătrunderea în sânge și în limfă a produșilor rezultați din digestia alimentelor. 3. Încrucișare repetată a unei rase perfecționate cu una ameliorată în scopul îmbunătățirii radicale a acesteia. [Var: absorbțiune s. f.] – Din fr. absorption, lat. absorptio, -onis. DOOM
absórbție (încorporare) (-sorb-ți-e) s. f., art. absórbția (-ți-a), g.-d. art. absórbției; pl. absórbții, art. absórbțiile (-ți-i-)
absorbției
ABSÓRBȚIE, absorbții, s. f. 1. Fenomen fizic prin care un corp lichid sau solid încorporează prin difuzie din afară o substanță oarecare. ♦ Micșorare sau anulare a intensității unei radiații care trece printr-un corp. ♦ Fenomen optic caracteristic lentilelor ochelarilor de vedere de a reține, filtra etc. razele de lumină care dăunează ochiului. 2. Proces de pătrundere a apei, a substanțelor minerale și organice, precum și a gazelor în celulele organismului. ◊ Absorbție intestinală = pătrunderea în sânge și în limfă a produșilor rezultați din digestia alimentelor. 3. Încrucișare repetată a unei rase perfecționate cu una ameliorată în scopul îmbunătățirii radicale a acesteia. [Var: absorbțiune s. f.] – Din fr. absorption, lat. absorptio, -onis. DOOM
absórbție (încorporare) (-sorb-ți-e) s. f., art. absórbția (-ți-a), g.-d. art. absórbției; pl. absórbții, art. absórbțiile (-ți-i-)
absorbții
ABSÓRBȚIE, absorbții, s. f. 1. Fenomen fizic prin care un corp lichid sau solid încorporează prin difuzie din afară o substanță oarecare. ♦ Micșorare sau anulare a intensității unei radiații care trece printr-un corp. ♦ Fenomen optic caracteristic lentilelor ochelarilor de vedere de a reține, filtra etc. razele de lumină care dăunează ochiului. 2. Proces de pătrundere a apei, a substanțelor minerale și organice, precum și a gazelor în celulele organismului. ◊ Absorbție intestinală = pătrunderea în sânge și în limfă a produșilor rezultați din digestia alimentelor. 3. Încrucișare repetată a unei rase perfecționate cu una ameliorată în scopul îmbunătățirii radicale a acesteia. [Var: absorbțiune s. f.] – Din fr. absorption, lat. absorptio, -onis. DOOM
absórbție (încorporare) (-sorb-ți-e) s. f., art. absórbția (-ți-a), g.-d. art. absórbției; pl. absórbții, art. absórbțiile (-ți-i-)
absorbțiile
ABSÓRBȚIE, absorbții, s. f. 1. Fenomen fizic prin care un corp lichid sau solid încorporează prin difuzie din afară o substanță oarecare. ♦ Micșorare sau anulare a intensității unei radiații care trece printr-un corp. ♦ Fenomen optic caracteristic lentilelor ochelarilor de vedere de a reține, filtra etc. razele de lumină care dăunează ochiului. 2. Proces de pătrundere a apei, a substanțelor minerale și organice, precum și a gazelor în celulele organismului. ◊ Absorbție intestinală = pătrunderea în sânge și în limfă a produșilor rezultați din digestia alimentelor. 3. Încrucișare repetată a unei rase perfecționate cu una ameliorată în scopul îmbunătățirii radicale a acesteia. [Var: absorbțiune s. f.] – Din fr. absorption, lat. absorptio, -onis. DOOM
absórbție (încorporare) (-sorb-ți-e) s. f., art. absórbția (-ți-a), g.-d. art. absórbției; pl. absórbții, art. absórbțiile (-ți-i-)
absorbțiilor
ABSÓRBȚIE, absorbții, s. f. 1. Fenomen fizic prin care un corp lichid sau solid încorporează prin difuzie din afară o substanță oarecare. ♦ Micșorare sau anulare a intensității unei radiații care trece printr-un corp. ♦ Fenomen optic caracteristic lentilelor ochelarilor de vedere de a reține, filtra etc. razele de lumină care dăunează ochiului. 2. Proces de pătrundere a apei, a substanțelor minerale și organice, precum și a gazelor în celulele organismului. ◊ Absorbție intestinală = pătrunderea în sânge și în limfă a produșilor rezultați din digestia alimentelor. 3. Încrucișare repetată a unei rase perfecționate cu una ameliorată în scopul îmbunătățirii radicale a acesteia. [Var: absorbțiune s. f.] – Din fr. absorption, lat. absorptio, -onis. DOOM
absórbție (încorporare) (-sorb-ți-e) s. f., art. absórbția (-ți-a), g.-d. art. absórbției; pl. absórbții, art. absórbțiile (-ți-i-)
absorbțiometre
ABSORBȚIOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea gradului de absorbție. [< fr. absorptiomètre].
absorbțiometrele
ABSORBȚIOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea gradului de absorbție. [< fr. absorptiomètre].
absorbțiometrelor
ABSORBȚIOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea gradului de absorbție. [< fr. absorptiomètre].
absorbțiometru
ABSORBȚIOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea gradului de absorbție. [< fr. absorptiomètre].
absorbțiometrul
ABSORBȚIOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea gradului de absorbție. [< fr. absorptiomètre].
absorbțiometrului
ABSORBȚIOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea gradului de absorbție. [< fr. absorptiomètre].
absorbțiune
ABSÓRBȚIE, absorbții, s. f. 1. Fenomen fizic prin care un corp lichid sau solid încorporează prin difuzie din afară o substanță oarecare. ♦ Micșorare sau anulare a intensității unei radiații care trece printr-un corp. ♦ Fenomen optic caracteristic lentilelor ochelarilor de vedere de a reține, filtra etc. razele de lumină care dăunează ochiului. 2. Proces de pătrundere a apei, a substanțelor minerale și organice, precum și a gazelor în celulele organismului. ◊ Absorbție intestinală = pătrunderea în sânge și în limfă a produșilor rezultați din digestia alimentelor. 3. Încrucișare repetată a unei rase perfecționate cu una ameliorată în scopul îmbunătățirii radicale a acesteia. [Var: absorbțiune s. f.] – Din fr. absorption, lat. absorptio, -onis. DOOM
absórbție (încorporare) (-sorb-ți-e) s. f., art. absórbția (-ți-a), g.-d. art. absórbției; pl. absórbții, art. absórbțiile (-ți-i-)
abstenționism
ABSTENȚIONÍSM s. n. Abținere demonstrativă de la exercitarea dreptului de vot; doctrină care susține această atitudine. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionnisme. DOOM
abstenționísm (-ți-o-) s. n.
abstenționismul
ABSTENȚIONÍSM s. n. Abținere demonstrativă de la exercitarea dreptului de vot; doctrină care susține această atitudine. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionnisme. DOOM
abstenționísm (-ți-o-) s. n.
abstenționismului
ABSTENȚIONÍSM s. n. Abținere demonstrativă de la exercitarea dreptului de vot; doctrină care susține această atitudine. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionnisme. DOOM
abstenționísm (-ți-o-) s. n.
abstenționist
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționist
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționista
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționista
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționiste
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționiste
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționiste
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționistei
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționistei
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționistele
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționistele
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționistelor
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționistelor
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționisto
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționisto
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționistul
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționistul
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționistule
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționistule
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționistului
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționistului
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționiști
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționiști
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționiștii
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționiștii
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționiștilor
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstenționiștilor
ABSTENȚIONÍST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste. DOOM
abstenționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. abstenționíști; adj. f., s. f. abstenționístă, pl. abstenționíste
abstențiune
ABSTENȚIÚNE, abstențiuni, s. f. (Rar) Abstinență. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. abstention. DOOM
abstențiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. abstențiúnii; pl. abstențiúni
abstențiunea
ABSTENȚIÚNE, abstențiuni, s. f. (Rar) Abstinență. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. abstention. DOOM
abstențiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. abstențiúnii; pl. abstențiúni
abstențiuni
ABSTENȚIÚNE, abstențiuni, s. f. (Rar) Abstinență. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. abstention. DOOM
abstențiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. abstențiúnii; pl. abstențiúni
abstențiunii
ABSTENȚIÚNE, abstențiuni, s. f. (Rar) Abstinență. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. abstention. DOOM
abstențiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. abstențiúnii; pl. abstențiúni
abstențiunile
ABSTENȚIÚNE, abstențiuni, s. f. (Rar) Abstinență. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. abstention. DOOM
abstențiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. abstențiúnii; pl. abstențiúni
abstențiunilor
ABSTENȚIÚNE, abstențiuni, s. f. (Rar) Abstinență. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. abstention. DOOM
abstențiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. abstențiúnii; pl. abstențiúni
abstinent
ABSTINÉNT, -Ă, abstinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc. – Din fr. abstinent, lat. abstinens, -ntis. DOOM
abstinéntă s. f., g.-d. art. abstinéntei; pl. abstinénte
abstinenta
ABSTINÉNT, -Ă, abstinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc. – Din fr. abstinent, lat. abstinens, -ntis. DOOM
abstinéntă s. f., g.-d. art. abstinéntei; pl. abstinénte
abstinente
ABSTINÉNT, -Ă, abstinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc. – Din fr. abstinent, lat. abstinens, -ntis. DOOM
abstinéntă s. f., g.-d. art. abstinéntei; pl. abstinénte
abstinentei
ABSTINÉNT, -Ă, abstinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc. – Din fr. abstinent, lat. abstinens, -ntis. DOOM
abstinéntă s. f., g.-d. art. abstinéntei; pl. abstinénte
abstinentele
ABSTINÉNT, -Ă, abstinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc. – Din fr. abstinent, lat. abstinens, -ntis. DOOM
abstinéntă s. f., g.-d. art. abstinéntei; pl. abstinénte
abstinentelor
ABSTINÉNT, -Ă, abstinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc. – Din fr. abstinent, lat. abstinens, -ntis. DOOM
abstinéntă s. f., g.-d. art. abstinéntei; pl. abstinénte
abstinentul
ABSTINÉNT, -Ă, abstinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc. – Din fr. abstinent, lat. abstinens, -ntis. DOOM
abstinéntă s. f., g.-d. art. abstinéntei; pl. abstinénte
abstinentului
ABSTINÉNT, -Ă, abstinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc. – Din fr. abstinent, lat. abstinens, -ntis. DOOM
abstinéntă s. f., g.-d. art. abstinéntei; pl. abstinénte
abstinența
ABSTINÉNȚĂ, abstinențe, s. f. 1. Faptul de a-și impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc.; abstențiune. 2. (Ec. pol.; în sintagma) Teoria abstinenței = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat. – Din fr. abstinence, lat. abstinentia. DOOM
abstinénță s. f., g.-d. art. abstinénței; pl. abstinénțe
abstinențe
ABSTINÉNȚĂ, abstinențe, s. f. 1. Faptul de a-și impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc.; abstențiune. 2. (Ec. pol.; în sintagma) Teoria abstinenței = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat. – Din fr. abstinence, lat. abstinentia. DOOM
abstinénță s. f., g.-d. art. abstinénței; pl. abstinénțe
abstinenței
ABSTINÉNȚĂ, abstinențe, s. f. 1. Faptul de a-și impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc.; abstențiune. 2. (Ec. pol.; în sintagma) Teoria abstinenței = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat. – Din fr. abstinence, lat. abstinentia. DOOM
abstinénță s. f., g.-d. art. abstinénței; pl. abstinénțe
abstinențele
ABSTINÉNȚĂ, abstinențe, s. f. 1. Faptul de a-și impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc.; abstențiune. 2. (Ec. pol.; în sintagma) Teoria abstinenței = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat. – Din fr. abstinence, lat. abstinentia. DOOM
abstinénță s. f., g.-d. art. abstinénței; pl. abstinénțe
abstinențelor
ABSTINÉNȚĂ, abstinențe, s. f. 1. Faptul de a-și impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc.; abstențiune. 2. (Ec. pol.; în sintagma) Teoria abstinenței = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat. – Din fr. abstinence, lat. abstinentia. DOOM
abstinénță s. f., g.-d. art. abstinénței; pl. abstinénțe
abstinenți
ABSTINÉNT, -Ă, abstinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc. – Din fr. abstinent, lat. abstinens, -ntis. DOOM
abstinéntă s. f., g.-d. art. abstinéntei; pl. abstinénte
abstinenții
ABSTINÉNT, -Ă, abstinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc. – Din fr. abstinent, lat. abstinens, -ntis. DOOM
abstinéntă s. f., g.-d. art. abstinéntei; pl. abstinénte
abstinenților
ABSTINÉNT, -Ă, abstinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc. – Din fr. abstinent, lat. abstinens, -ntis. DOOM
abstinéntă s. f., g.-d. art. abstinéntei; pl. abstinénte
abstract
ABSTRÁCT, -Ă, abstracți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este gândit în mod separat de înfățișarea materială, de exemplele particulare, de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. S. n. Moment al procesului cunoașterii care constă în desprinderea mintală a determinărilor fundamentale, generale ale obiectului studiat. ◊ Artă abstractă = arta care nu caută să reprezinte elementele realității obiective; artă nonfigurativă, abstracționism. 3. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 4. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ◊ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait. DOOM
abstráct1 adj. m., pl. abstrácți; f. abstráctă, pl. abstrácte
abstract
ABSTRÁCT, -Ă, abstracți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este gândit în mod separat de înfățișarea materială, de exemplele particulare, de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. S. n. Moment al procesului cunoașterii care constă în desprinderea mintală a determinărilor fundamentale, generale ale obiectului studiat. ◊ Artă abstractă = arta care nu caută să reprezinte elementele realității obiective; artă nonfigurativă, abstracționism. 3. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 4. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ◊ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait. DOOM
abstráct2 s. n., (elemente) pl. abstrácte
abstracta
ABSTRÁCT, -Ă, abstracți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este gândit în mod separat de înfățișarea materială, de exemplele particulare, de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. S. n. Moment al procesului cunoașterii care constă în desprinderea mintală a determinărilor fundamentale, generale ale obiectului studiat. ◊ Artă abstractă = arta care nu caută să reprezinte elementele realității obiective; artă nonfigurativă, abstracționism. 3. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 4. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ◊ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait. DOOM
abstráct1 adj. m., pl. abstrácți; f. abstráctă, pl. abstrácte
abstracte
ABSTRÁCT, -Ă, abstracți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este gândit în mod separat de înfățișarea materială, de exemplele particulare, de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. S. n. Moment al procesului cunoașterii care constă în desprinderea mintală a determinărilor fundamentale, generale ale obiectului studiat. ◊ Artă abstractă = arta care nu caută să reprezinte elementele realității obiective; artă nonfigurativă, abstracționism. 3. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 4. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ◊ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait. DOOM
abstráct1 adj. m., pl. abstrácți; f. abstráctă, pl. abstrácte
abstractei
ABSTRÁCT, -Ă, abstracți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este gândit în mod separat de înfățișarea materială, de exemplele particulare, de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. S. n. Moment al procesului cunoașterii care constă în desprinderea mintală a determinărilor fundamentale, generale ale obiectului studiat. ◊ Artă abstractă = arta care nu caută să reprezinte elementele realității obiective; artă nonfigurativă, abstracționism. 3. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 4. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ◊ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait. DOOM
abstráct1 adj. m., pl. abstrácți; f. abstráctă, pl. abstrácte
abstractele
ABSTRÁCT, -Ă, abstracți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este gândit în mod separat de înfățișarea materială, de exemplele particulare, de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. S. n. Moment al procesului cunoașterii care constă în desprinderea mintală a determinărilor fundamentale, generale ale obiectului studiat. ◊ Artă abstractă = arta care nu caută să reprezinte elementele realității obiective; artă nonfigurativă, abstracționism. 3. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 4. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ◊ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait. DOOM
abstráct1 adj. m., pl. abstrácți; f. abstráctă, pl. abstrácte
abstractelor
ABSTRÁCT, -Ă, abstracți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este gândit în mod separat de înfățișarea materială, de exemplele particulare, de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. S. n. Moment al procesului cunoașterii care constă în desprinderea mintală a determinărilor fundamentale, generale ale obiectului studiat. ◊ Artă abstractă = arta care nu caută să reprezinte elementele realității obiective; artă nonfigurativă, abstracționism. 3. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 4. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ◊ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait. DOOM
abstráct1 adj. m., pl. abstrácți; f. abstráctă, pl. abstrácte
abstractism
ABSTRACTÍSM s.n. Caracter abstract. [< abstract + -ism].
abstractismul
ABSTRACTÍSM s.n. Caracter abstract. [< abstract + -ism].
abstractismului
ABSTRACTÍSM s.n. Caracter abstract. [< abstract + -ism].
abstractiv
ABSTRACTÍV, -Ă adj. Care exprimă idei abstracte. [Cf. fr. abstractif].
abstractiva
ABSTRACTÍV, -Ă adj. Care exprimă idei abstracte. [Cf. fr. abstractif].
abstractive
ABSTRACTÍV, -Ă adj. Care exprimă idei abstracte. [Cf. fr. abstractif].
abstractivei
ABSTRACTÍV, -Ă adj. Care exprimă idei abstracte. [Cf. fr. abstractif].
abstractivele
ABSTRACTÍV, -Ă adj. Care exprimă idei abstracte. [Cf. fr. abstractif].
abstractivelor
ABSTRACTÍV, -Ă adj. Care exprimă idei abstracte. [Cf. fr. abstractif].
abstractivi
ABSTRACTÍV, -Ă adj. Care exprimă idei abstracte. [Cf. fr. abstractif].
abstractivii
ABSTRACTÍV, -Ă adj. Care exprimă idei abstracte. [Cf. fr. abstractif].
abstractivilor
ABSTRACTÍV, -Ă adj. Care exprimă idei abstracte. [Cf. fr. abstractif].
abstractivitate
ABSTRACTIVITÁTE s.f. Aptitudinea de a abstrage. [Cf. fr. abstractivité].
abstractivitatea
ABSTRACTIVITÁTE s.f. Aptitudinea de a abstrage. [Cf. fr. abstractivité].
abstractivități
ABSTRACTIVITÁTE s.f. Aptitudinea de a abstrage. [Cf. fr. abstractivité].
abstractivității
ABSTRACTIVITÁTE s.f. Aptitudinea de a abstrage. [Cf. fr. abstractivité].
abstractivitățile
ABSTRACTIVITÁTE s.f. Aptitudinea de a abstrage. [Cf. fr. abstractivité].
abstractivităților
ABSTRACTIVITÁTE s.f. Aptitudinea de a abstrage. [Cf. fr. abstractivité].
abstractivul
ABSTRACTÍV, -Ă adj. Care exprimă idei abstracte. [Cf. fr. abstractif].
abstractivului
ABSTRACTÍV, -Ă adj. Care exprimă idei abstracte. [Cf. fr. abstractif].
abstractiza
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizai
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizam
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizant
ABSTRACTIZÁNT, -Ă, abstractizanți, -te, adj. Care abstractizează. – Abstractiza + suf. -ant.
abstractizanta
ABSTRACTIZÁNT, -Ă, abstractizanți, -te, adj. Care abstractizează. – Abstractiza + suf. -ant.
abstractizante
ABSTRACTIZÁNT, -Ă, abstractizanți, -te, adj. Care abstractizează. – Abstractiza + suf. -ant.
abstractizantei
ABSTRACTIZÁNT, -Ă, abstractizanți, -te, adj. Care abstractizează. – Abstractiza + suf. -ant.
abstractizantele
ABSTRACTIZÁNT, -Ă, abstractizanți, -te, adj. Care abstractizează. – Abstractiza + suf. -ant.
abstractizantelor
ABSTRACTIZÁNT, -Ă, abstractizanți, -te, adj. Care abstractizează. – Abstractiza + suf. -ant.
abstractizantul
ABSTRACTIZÁNT, -Ă, abstractizanți, -te, adj. Care abstractizează. – Abstractiza + suf. -ant.
abstractizantului
ABSTRACTIZÁNT, -Ă, abstractizanți, -te, adj. Care abstractizează. – Abstractiza + suf. -ant.
abstractizanți
ABSTRACTIZÁNT, -Ă, abstractizanți, -te, adj. Care abstractizează. – Abstractiza + suf. -ant.
abstractizanții
ABSTRACTIZÁNT, -Ă, abstractizanți, -te, adj. Care abstractizează. – Abstractiza + suf. -ant.
abstractizanților
ABSTRACTIZÁNT, -Ă, abstractizanți, -te, adj. Care abstractizează. – Abstractiza + suf. -ant.
abstractizare
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizare
ABSTRACTIZÁRE, abstractizări, s. f. Operație a gândirii prin care se separă ceea ce nu este separat sau separabil în realitate, de considerare a unui lucru independent de legăturile lui, a unei substanțe independent de atributele ei sau invers; abstracție. ♦ Trecere de la concret la abstract. – V. abstractiza. DOOM
abstractizáre s. f., g.-d. art. abstractizắrii; pl. abstractizắri
abstractizarea
ABSTRACTIZÁRE, abstractizări, s. f. Operație a gândirii prin care se separă ceea ce nu este separat sau separabil în realitate, de considerare a unui lucru independent de legăturile lui, a unei substanțe independent de atributele ei sau invers; abstracție. ♦ Trecere de la concret la abstract. – V. abstractiza. DOOM
abstractizáre s. f., g.-d. art. abstractizắrii; pl. abstractizắri
abstractizară
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizarăm
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizarăți
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizase
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizasem
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizaseră
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizaserăm
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizaserăți
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizaseși
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizaseți
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizat
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizat
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizata
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizate
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizatei
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizatele
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizatelor
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizatul
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizatului
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizau
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizași
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizați
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizați
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizații
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizaților
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizează
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizez
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizeze
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizezi
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizând
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizînd
ABSTRACTIZÁ, abstractizez, vb. I. Tranz. și intranz. A efectua o abstractizare. – Abstract + suf. -iza. DOOM
abstractizá (a~) vb., ind. prez. 3 abstractizeáză
abstractizări
ABSTRACTIZÁRE, abstractizări, s. f. Operație a gândirii prin care se separă ceea ce nu este separat sau separabil în realitate, de considerare a unui lucru independent de legăturile lui, a unei substanțe independent de atributele ei sau invers; abstracție. ♦ Trecere de la concret la abstract. – V. abstractiza. DOOM
abstractizáre s. f., g.-d. art. abstractizắrii; pl. abstractizắri
abstractizării
ABSTRACTIZÁRE, abstractizări, s. f. Operație a gândirii prin care se separă ceea ce nu este separat sau separabil în realitate, de considerare a unui lucru independent de legăturile lui, a unei substanțe independent de atributele ei sau invers; abstracție. ♦ Trecere de la concret la abstract. – V. abstractiza. DOOM
abstractizáre s. f., g.-d. art. abstractizắrii; pl. abstractizắri
abstractizările
ABSTRACTIZÁRE, abstractizări, s. f. Operație a gândirii prin care se separă ceea ce nu este separat sau separabil în realitate, de considerare a unui lucru independent de legăturile lui, a unei substanțe independent de atributele ei sau invers; abstracție. ♦ Trecere de la concret la abstract. – V. abstractiza. DOOM
abstractizáre s. f., g.-d. art. abstractizắrii; pl. abstractizắri
abstractizărilor
ABSTRACTIZÁRE, abstractizări, s. f. Operație a gândirii prin care se separă ceea ce nu este separat sau separabil în realitate, de considerare a unui lucru independent de legăturile lui, a unei substanțe independent de atributele ei sau invers; abstracție. ♦ Trecere de la concret la abstract. – V. abstractiza. DOOM
abstractizáre s. f., g.-d. art. abstractizắrii; pl. abstractizắri
abstractul
ABSTRÁCT, -Ă, abstracți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este gândit în mod separat de înfățișarea materială, de exemplele particulare, de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. S. n. Moment al procesului cunoașterii care constă în desprinderea mintală a determinărilor fundamentale, generale ale obiectului studiat. ◊ Artă abstractă = arta care nu caută să reprezinte elementele realității obiective; artă nonfigurativă, abstracționism. 3. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 4. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ◊ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait. DOOM
abstráct1 adj. m., pl. abstrácți; f. abstráctă, pl. abstrácte
abstractului
ABSTRÁCT, -Ă, abstracți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este gândit în mod separat de înfățișarea materială, de exemplele particulare, de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. S. n. Moment al procesului cunoașterii care constă în desprinderea mintală a determinărilor fundamentale, generale ale obiectului studiat. ◊ Artă abstractă = arta care nu caută să reprezinte elementele realității obiective; artă nonfigurativă, abstracționism. 3. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 4. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ◊ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait. DOOM
abstráct1 adj. m., pl. abstrácți; f. abstráctă, pl. abstrácte
abstracți
ABSTRÁCT, -Ă, abstracți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este gândit în mod separat de înfățișarea materială, de exemplele particulare, de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. S. n. Moment al procesului cunoașterii care constă în desprinderea mintală a determinărilor fundamentale, generale ale obiectului studiat. ◊ Artă abstractă = arta care nu caută să reprezinte elementele realității obiective; artă nonfigurativă, abstracționism. 3. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 4. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ◊ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait. DOOM
abstráct1 adj. m., pl. abstrácți; f. abstráctă, pl. abstrácte
abstracția
ABSTRACȚIÚNE s. f. v. abstracție. DOOM
abstracțiúne v. abstrácție
abstracție
ABSTRACȚIÚNE s. f. v. abstracție. DOOM
abstracțiúne v. abstrácție
abstracției
ABSTRACȚIÚNE s. f. v. abstracție. DOOM
abstracțiúne v. abstrácție
abstracții
ABSTRÁCT, -Ă, abstracți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este gândit în mod separat de înfățișarea materială, de exemplele particulare, de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. S. n. Moment al procesului cunoașterii care constă în desprinderea mintală a determinărilor fundamentale, generale ale obiectului studiat. ◊ Artă abstractă = arta care nu caută să reprezinte elementele realității obiective; artă nonfigurativă, abstracționism. 3. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 4. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ◊ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait. DOOM
abstráct1 adj. m., pl. abstrácți; f. abstráctă, pl. abstrácte
abstracții
ABSTRACȚIÚNE s. f. v. abstracție. DOOM
abstracțiúne v. abstrácție
abstracțiile
ABSTRACȚIÚNE s. f. v. abstracție. DOOM
abstracțiúne v. abstrácție
abstracțiilor
ABSTRACȚIÚNE s. f. v. abstracție. DOOM
abstracțiúne v. abstrácție
abstracților
ABSTRÁCT, -Ă, abstracți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este gândit în mod separat de înfățișarea materială, de exemplele particulare, de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. S. n. Moment al procesului cunoașterii care constă în desprinderea mintală a determinărilor fundamentale, generale ale obiectului studiat. ◊ Artă abstractă = arta care nu caută să reprezinte elementele realității obiective; artă nonfigurativă, abstracționism. 3. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 4. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ◊ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait. DOOM
abstráct1 adj. m., pl. abstrácți; f. abstráctă, pl. abstrácte
abstracționism
ABSTRACȚIONÍSM s. n. 1. Tendință care acordă abstracțiunilor aceeași valoare cu aceea a realităților concrete. 2. Artă abstractă. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionnisme. DOOM
abstracționísm (-ți-o-) s. n.
abstracționismul
ABSTRACȚIONÍSM s. n. 1. Tendință care acordă abstracțiunilor aceeași valoare cu aceea a realităților concrete. 2. Artă abstractă. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionnisme. DOOM
abstracționísm (-ți-o-) s. n.
abstracționismului
ABSTRACȚIONÍSM s. n. 1. Tendință care acordă abstracțiunilor aceeași valoare cu aceea a realităților concrete. 2. Artă abstractă. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionnisme. DOOM
abstracționísm (-ți-o-) s. n.
abstracționist
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționist
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționista
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționista
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționiste
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționiste
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționistei
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționistei
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționistele
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționistele
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționistelor
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționistelor
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționistul
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționistul
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționistului
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționistului
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționiști
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționiști
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționiștii
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționiștii
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționiștilor
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracționiștilor
ABSTRACȚIONÍST, -Ă, abstracționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstracționismului, referitor la abstracționism. 2. S. m. și f. Adept al abstracționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionniste.
abstracțiune
ABSTRACȚIÚNE s. f. v. abstracție. DOOM
abstracțiúne v. abstrácție
abstrag
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrage
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstragem
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstragere
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstragere
ABSTRÁGERE, abstrageri, s. f. (Rar) Acțiunea de a abstrage și rezultatul ei. – V. abstrage. DOOM
abstrágere (rar) s. f., g.-d. art. abstrágerii; pl. abstrágeri
abstragerea
ABSTRÁGERE, abstrageri, s. f. (Rar) Acțiunea de a abstrage și rezultatul ei. – V. abstrage. DOOM
abstrágere (rar) s. f., g.-d. art. abstrágerii; pl. abstrágeri
abstrageri
ABSTRÁGERE, abstrageri, s. f. (Rar) Acțiunea de a abstrage și rezultatul ei. – V. abstrage. DOOM
abstrágere (rar) s. f., g.-d. art. abstrágerii; pl. abstrágeri
abstragerii
ABSTRÁGERE, abstrageri, s. f. (Rar) Acțiunea de a abstrage și rezultatul ei. – V. abstrage. DOOM
abstrágere (rar) s. f., g.-d. art. abstrágerii; pl. abstrágeri
abstragerile
ABSTRÁGERE, abstrageri, s. f. (Rar) Acțiunea de a abstrage și rezultatul ei. – V. abstrage. DOOM
abstrágere (rar) s. f., g.-d. art. abstrágerii; pl. abstrágeri
abstragerilor
ABSTRÁGERE, abstrageri, s. f. (Rar) Acțiunea de a abstrage și rezultatul ei. – V. abstrage. DOOM
abstrágere (rar) s. f., g.-d. art. abstrágerii; pl. abstrágeri
abstrageți
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstragi
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstragă
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstras
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstras
ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrasa
ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrase
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrase
ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrasei
ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrasele
ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstraselor
ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstraseră
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstraserăm
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstraserăți
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrasul
ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrasului
ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrași
ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrașii
ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrașilor
ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrus
ABSTRÚS, -Ă, abstruși, -se, adj. (Livr.) Neclar, confuz, încurcat. – Din fr. abstrus. DOOM
abstrús (livr.) adj. m., pl. abstrúși; f. abstrúsă, pl. abstrúse
abstrusa
ABSTRÚS, -Ă, abstruși, -se, adj. (Livr.) Neclar, confuz, încurcat. – Din fr. abstrus. DOOM
abstrús (livr.) adj. m., pl. abstrúși; f. abstrúsă, pl. abstrúse
abstruse
ABSTRÚS, -Ă, abstruși, -se, adj. (Livr.) Neclar, confuz, încurcat. – Din fr. abstrus. DOOM
abstrús (livr.) adj. m., pl. abstrúși; f. abstrúsă, pl. abstrúse
abstrusei
ABSTRÚS, -Ă, abstruși, -se, adj. (Livr.) Neclar, confuz, încurcat. – Din fr. abstrus. DOOM
abstrús (livr.) adj. m., pl. abstrúși; f. abstrúsă, pl. abstrúse
abstrusele
ABSTRÚS, -Ă, abstruși, -se, adj. (Livr.) Neclar, confuz, încurcat. – Din fr. abstrus. DOOM
abstrús (livr.) adj. m., pl. abstrúși; f. abstrúsă, pl. abstrúse
abstruselor
ABSTRÚS, -Ă, abstruși, -se, adj. (Livr.) Neclar, confuz, încurcat. – Din fr. abstrus. DOOM
abstrús (livr.) adj. m., pl. abstrúși; f. abstrúsă, pl. abstrúse
abstrusul
ABSTRÚS, -Ă, abstruși, -se, adj. (Livr.) Neclar, confuz, încurcat. – Din fr. abstrus. DOOM
abstrús (livr.) adj. m., pl. abstrúși; f. abstrúsă, pl. abstrúse
abstrusului
ABSTRÚS, -Ă, abstruși, -se, adj. (Livr.) Neclar, confuz, încurcat. – Din fr. abstrus. DOOM
abstrús (livr.) adj. m., pl. abstrúși; f. abstrúsă, pl. abstrúse
abstruși
ABSTRÚS, -Ă, abstruși, -se, adj. (Livr.) Neclar, confuz, încurcat. – Din fr. abstrus. DOOM
abstrús (livr.) adj. m., pl. abstrúși; f. abstrúsă, pl. abstrúse
abstrușii
ABSTRÚS, -Ă, abstruși, -se, adj. (Livr.) Neclar, confuz, încurcat. – Din fr. abstrus. DOOM
abstrús (livr.) adj. m., pl. abstrúși; f. abstrúsă, pl. abstrúse
abstrușilor
ABSTRÚS, -Ă, abstruși, -se, adj. (Livr.) Neclar, confuz, încurcat. – Din fr. abstrus. DOOM
abstrús (livr.) adj. m., pl. abstrúși; f. abstrúsă, pl. abstrúse
abstrăgea
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrăgeai
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrăgeam
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrăgeau
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrăgeați
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrăgând
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrăgînd
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrăsei
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrăsese
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrăsesem
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrăseseră
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrăseserăm
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrăseserăți
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrăseseși
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrăseseți
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstrăseși
ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage). DOOM
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
absurd
ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar este fals. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus. DOOM
absúrd1 adj. m., pl. absúrzi; f. absúrdă, pl. absúrde
absurd
ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar este fals. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus. DOOM
absúrd2 s. n.
absurda
ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar este fals. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus. DOOM
absúrd1 adj. m., pl. absúrzi; f. absúrdă, pl. absúrde
absurde
ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar este fals. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus. DOOM
absúrd1 adj. m., pl. absúrzi; f. absúrdă, pl. absúrde
absurdei
ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar este fals. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus. DOOM
absúrd1 adj. m., pl. absúrzi; f. absúrdă, pl. absúrde
absurdele
ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar este fals. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus. DOOM
absúrd1 adj. m., pl. absúrzi; f. absúrdă, pl. absúrde
absurdelor
ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar este fals. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus. DOOM
absúrd1 adj. m., pl. absúrzi; f. absúrdă, pl. absúrde
absurditate
ABSURDITÁTE, absurdități, s. f. Caracterul a ceea ce este absurd (1); lucru, idee, concepție absurdă; prostie, inepție. – Din fr. absurdité, lat. absurditas, -atis. DOOM
absurditáte s. f., g.-d. art. absurditắții; pl. absurditắți
absurditatea
ABSURDITÁTE, absurdități, s. f. Caracterul a ceea ce este absurd (1); lucru, idee, concepție absurdă; prostie, inepție. – Din fr. absurdité, lat. absurditas, -atis. DOOM
absurditáte s. f., g.-d. art. absurditắții; pl. absurditắți
absurdități
ABSURDITÁTE, absurdități, s. f. Caracterul a ceea ce este absurd (1); lucru, idee, concepție absurdă; prostie, inepție. – Din fr. absurdité, lat. absurditas, -atis. DOOM
absurditáte s. f., g.-d. art. absurditắții; pl. absurditắți
absurdității
ABSURDITÁTE, absurdități, s. f. Caracterul a ceea ce este absurd (1); lucru, idee, concepție absurdă; prostie, inepție. – Din fr. absurdité, lat. absurditas, -atis. DOOM
absurditáte s. f., g.-d. art. absurditắții; pl. absurditắți
absurditățile
ABSURDITÁTE, absurdități, s. f. Caracterul a ceea ce este absurd (1); lucru, idee, concepție absurdă; prostie, inepție. – Din fr. absurdité, lat. absurditas, -atis. DOOM
absurditáte s. f., g.-d. art. absurditắții; pl. absurditắți
absurdităților
ABSURDITÁTE, absurdități, s. f. Caracterul a ceea ce este absurd (1); lucru, idee, concepție absurdă; prostie, inepție. – Din fr. absurdité, lat. absurditas, -atis. DOOM
absurditáte s. f., g.-d. art. absurditắții; pl. absurditắți
absurdul
ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar este fals. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus. DOOM
absúrd1 adj. m., pl. absúrzi; f. absúrdă, pl. absúrde
absurdului
ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar este fals. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus. DOOM
absúrd1 adj. m., pl. absúrzi; f. absúrdă, pl. absúrde
absurzi
ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar este fals. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus. DOOM
absúrd1 adj. m., pl. absúrzi; f. absúrdă, pl. absúrde
absurzii
ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar este fals. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus. DOOM
absúrd1 adj. m., pl. absúrzi; f. absúrdă, pl. absúrde
absurzilor
ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar este fals. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus. DOOM
absúrd1 adj. m., pl. absúrzi; f. absúrdă, pl. absúrde
absyrtus
Absyrtus, fiul lui Aeetes, regele Colchidei, și fratele Medeei. Fugind cu Iason după ce furaseră Lîna de Aur, Medea l-a luat cu ea și pe Absyrtus. Ca să zădărnicească urmărirea lui Aeetes, care se luase după fugari, ea și-a tăiat fratele în bucăți și le-a aruncat în urma ei, în mare (v. și Medea).
abule
abulé! interj. (țig.) dă-mi!
abuli
abuli, abulesc v. t. (țig.) a aduce
abulia
ABULÍE, abulii, s. f. Boală psihică caracterizată prin lipsa mai mult sau mai puțin pronunțată a voinței; nehotărâre, inerție. – Din fr. aboulie. DOOM
abulíe s. f., art. abulía, g.-d. art. abulíei; pl. abulíi, art. abulíile
abulic
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulic
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulica
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulica
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulice
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulice
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulicei
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulicei
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulicele
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulicele
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulicelor
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulicelor
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulici
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulici
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulicii
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulicii
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulicilor
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulicilor
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulicul
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulicul
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulicului
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulicului
ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. DOOM
abúlic adj. m., s. m., pl. abúlici; adj. f., s. f. abúlică, pl. abúlice
abulie
ABULÍE, abulii, s. f. Boală psihică caracterizată prin lipsa mai mult sau mai puțin pronunțată a voinței; nehotărâre, inerție. – Din fr. aboulie. DOOM
abulíe s. f., art. abulía, g.-d. art. abulíei; pl. abulíi, art. abulíile
abuliei
ABULÍE, abulii, s. f. Boală psihică caracterizată prin lipsa mai mult sau mai puțin pronunțată a voinței; nehotărâre, inerție. – Din fr. aboulie. DOOM
abulíe s. f., art. abulía, g.-d. art. abulíei; pl. abulíi, art. abulíile
abulii
ABULÍE, abulii, s. f. Boală psihică caracterizată prin lipsa mai mult sau mai puțin pronunțată a voinței; nehotărâre, inerție. – Din fr. aboulie. DOOM
abulíe s. f., art. abulía, g.-d. art. abulíei; pl. abulíi, art. abulíile
abuliile
ABULÍE, abulii, s. f. Boală psihică caracterizată prin lipsa mai mult sau mai puțin pronunțată a voinței; nehotărâre, inerție. – Din fr. aboulie. DOOM
abulíe s. f., art. abulía, g.-d. art. abulíei; pl. abulíi, art. abulíile
abuliilor
ABULÍE, abulii, s. f. Boală psihică caracterizată prin lipsa mai mult sau mai puțin pronunțată a voinței; nehotărâre, inerție. – Din fr. aboulie. DOOM
abulíe s. f., art. abulía, g.-d. art. abulíei; pl. abulíi, art. abulíile
abulire
abuli, abulesc v. t. (țig.) a aduce
abulit
abuli, abulesc v. t. (țig.) a aduce
abunda
ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conține; a folosi din belșug. – Din fr. abonder, lat. abundare. DOOM
abundá (a ~) vb., ind. prez. 3 abúndă; ger. abundấnd
abundanță
ABUNDÁNȚĂ s.f. v. abundență.
abundare
ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conține; a folosi din belșug. – Din fr. abonder, lat. abundare. DOOM
abundá (a ~) vb., ind. prez. 3 abúndă; ger. abundấnd
abundare
ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conține; a folosi din belșug. – Din fr. abonder, lat. abundare.
abundarea
ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conține; a folosi din belșug. – Din fr. abonder, lat. abundare.
abundară
ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conține; a folosi din belșug. – Din fr. abonder, lat. abundare. DOOM
abundá (a ~) vb., ind. prez. 3 abúndă; ger. abundấnd
abundase
ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conține; a folosi din belșug. – Din fr. abonder, lat. abundare. DOOM
abundá (a ~) vb., ind. prez. 3 abúndă; ger. abundấnd
abundaseră
ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conține; a folosi din belșug. – Din fr. abonder, lat. abundare. DOOM
abundá (a ~) vb., ind. prez. 3 abúndă; ger. abundấnd
abundat
ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conține; a folosi din belșug. – Din fr. abonder, lat. abundare. DOOM
abundá (a ~) vb., ind. prez. 3 abúndă; ger. abundấnd
abundau
ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conține; a folosi din belșug. – Din fr. abonder, lat. abundare. DOOM
abundá (a ~) vb., ind. prez. 3 abúndă; ger. abundấnd
abunde
ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conține; a folosi din belșug. – Din fr. abonder, lat. abundare. DOOM
abundá (a ~) vb., ind. prez. 3 abúndă; ger. abundấnd
abundent
ABUNDÉNT, -Ă, abundenți, -te, adj. Care este în cantitate mare, care abundă; bogat, îmbelșugat. – Din fr. abondant, lat. abundans, -ntis. DOOM
abundént adj. m., pl. abundénți; f. abundéntă, pl. abundénte
abundenta
ABUNDÉNT, -Ă, abundenți, -te, adj. Care este în cantitate mare, care abundă; bogat, îmbelșugat. – Din fr. abondant, lat. abundans, -ntis. DOOM
abundént adj. m., pl. abundénți; f. abundéntă, pl. abundénte
abundente
ABUNDÉNT, -Ă, abundenți, -te, adj. Care este în cantitate mare, care abundă; bogat, îmbelșugat. – Din fr. abondant, lat. abundans, -ntis. DOOM
abundént adj. m., pl. abundénți; f. abundéntă, pl. abundénte
abundentei
ABUNDÉNT, -Ă, abundenți, -te, adj. Care este în cantitate mare, care abundă; bogat, îmbelșugat. – Din fr. abondant, lat. abundans, -ntis. DOOM
abundént adj. m., pl. abundénți; f. abundéntă, pl. abundénte
abundentele
ABUNDÉNT, -Ă, abundenți, -te, adj. Care este în cantitate mare, care abundă; bogat, îmbelșugat. – Din fr. abondant, lat. abundans, -ntis. DOOM
abundént adj. m., pl. abundénți; f. abundéntă, pl. abundénte
abundentelor
ABUNDÉNT, -Ă, abundenți, -te, adj. Care este în cantitate mare, care abundă; bogat, îmbelșugat. – Din fr. abondant, lat. abundans, -ntis. DOOM
abundént adj. m., pl. abundénți; f. abundéntă, pl. abundénte
abundentul
ABUNDÉNT, -Ă, abundenți, -te, adj. Care este în cantitate mare, care abundă; bogat, îmbelșugat. – Din fr. abondant, lat. abundans, -ntis. DOOM
abundént adj. m., pl. abundénți; f. abundéntă, pl. abundénte
abundentului
ABUNDÉNT, -Ă, abundenți, -te, adj. Care este în cantitate mare, care abundă; bogat, îmbelșugat. – Din fr. abondant, lat. abundans, -ntis. DOOM
abundént adj. m., pl. abundénți; f. abundéntă, pl. abundénte
abundența
ABUNDÉNȚĂ s. f. Cantitate mare, belșug, bogăție, prisos. ◊ Loc. adv. Din abundență = mult, în cantitate mare. – Din fr. abondance, lat. abundantia. DOOM
abundénță s. f., g.-d. art. abundénței
abundențe
ABUNDÉNȚĂ s. f. Cantitate mare, belșug, bogăție, prisos. ◊ Loc. adv. Din abundență = mult, în cantitate mare. – Din fr. abondance, lat. abundantia. DOOM
abundénță s. f., g.-d. art. abundénței
abundenței
ABUNDÉNȚĂ s. f. Cantitate mare, belșug, bogăție, prisos. ◊ Loc. adv. Din abundență = mult, în cantitate mare. – Din fr. abondance, lat. abundantia. DOOM
abundénță s. f., g.-d. art. abundénței
abundenți
ABUNDÉNT, -Ă, abundenți, -te, adj. Care este în cantitate mare, care abundă; bogat, îmbelșugat. – Din fr. abondant, lat. abundans, -ntis. DOOM
abundént adj. m., pl. abundénți; f. abundéntă, pl. abundénte
abundenții
ABUNDÉNT, -Ă, abundenți, -te, adj. Care este în cantitate mare, care abundă; bogat, îmbelșugat. – Din fr. abondant, lat. abundans, -ntis. DOOM
abundént adj. m., pl. abundénți; f. abundéntă, pl. abundénte
abundenților
ABUNDÉNT, -Ă, abundenți, -te, adj. Care este în cantitate mare, care abundă; bogat, îmbelșugat. – Din fr. abondant, lat. abundans, -ntis. DOOM
abundént adj. m., pl. abundénți; f. abundéntă, pl. abundénte
abundând
ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conține; a folosi din belșug. – Din fr. abonder, lat. abundare. DOOM
abundá (a ~) vb., ind. prez. 3 abúndă; ger. abundấnd
abundînd
ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conține; a folosi din belșug. – Din fr. abonder, lat. abundare. DOOM
abundá (a ~) vb., ind. prez. 3 abúndă; ger. abundấnd
abundări
ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conține; a folosi din belșug. – Din fr. abonder, lat. abundare.
abundării
ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conține; a folosi din belșug. – Din fr. abonder, lat. abundare.
abundările
ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conține; a folosi din belșug. – Din fr. abonder, lat. abundare.
abundărilor
ABUNDÁ, pers. 3 abúndă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conține; a folosi din belșug. – Din fr. abonder, lat. abundare.
abur
ÁBUR, aburi, s. m. 1. Vapori de apă. 2. Ceață rară. 3. (Rar) Adiere. 4. Fig. Suflare ușoară (a vântului), boare. – Cf. alb. avull. DOOM
ábur s. m., pl. áburi
aburc
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburca
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburcai
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburcam
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburcare
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburcare
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca.
aburcară
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburcarăm
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburcarăți
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburcase
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburcasem
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburcaseră
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburcaserăm
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburcaserăți
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburcaseși
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburcaseți
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburcat
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburcat
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca.
aburcau
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburcași
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburcați
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburce
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburci
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburcând
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburcînd
ABURCÁ, abúrc, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca. DOOM
aburcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 abúrcă
aburea
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
abureai
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
abureala
ABUREÁLĂ, abureli, s. f. 1. Aburi condensați în picături foarte fine care se depun pe obiecte. 2. Exalație, miros. 3. Fig. (Rar) Adiere. – Aburi + suf. -eală. DOOM
abureálă s. f., g.-d. art. aburélii; pl. aburéli
abuream
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburească
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
abureau
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
abureați
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburel
ABURÉL s. n. (Regional) Vânt ușor, vântuleț, adiere.
abureli
ABUREÁLĂ, abureli, s. f. 1. Aburi condensați în picături foarte fine care se depun pe obiecte. 2. Exalație, miros. 3. Fig. (Rar) Adiere. – Aburi + suf. -eală. DOOM
abureálă s. f., g.-d. art. aburélii; pl. aburéli
aburelii
ABUREÁLĂ, abureli, s. f. 1. Aburi condensați în picături foarte fine care se depun pe obiecte. 2. Exalație, miros. 3. Fig. (Rar) Adiere. – Aburi + suf. -eală. DOOM
abureálă s. f., g.-d. art. aburélii; pl. aburéli
aburelile
ABUREÁLĂ, abureli, s. f. 1. Aburi condensați în picături foarte fine care se depun pe obiecte. 2. Exalație, miros. 3. Fig. (Rar) Adiere. – Aburi + suf. -eală. DOOM
abureálă s. f., g.-d. art. aburélii; pl. aburéli
aburelilor
ABUREÁLĂ, abureli, s. f. 1. Aburi condensați în picături foarte fine care se depun pe obiecte. 2. Exalație, miros. 3. Fig. (Rar) Adiere. – Aburi + suf. -eală. DOOM
abureálă s. f., g.-d. art. aburélii; pl. aburéli
aburesc
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburește
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburești
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburi
ÁBUR, aburi, s. m. 1. Vapori de apă. 2. Ceață rară. 3. (Rar) Adiere. 4. Fig. Suflare ușoară (a vântului), boare. – Cf. alb. avull. DOOM
ábur s. m., pl. áburi
aburi
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburii
ÁBUR, aburi, s. m. 1. Vapori de apă. 2. Ceață rară. 3. (Rar) Adiere. 4. Fig. Suflare ușoară (a vântului), boare. – Cf. alb. avull. DOOM
ábur s. m., pl. áburi
aburii
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburilor
ÁBUR, aburi, s. m. 1. Vapori de apă. 2. Ceață rară. 3. (Rar) Adiere. 4. Fig. Suflare ușoară (a vântului), boare. – Cf. alb. avull. DOOM
ábur s. m., pl. áburi
aburim
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburind
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburire
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburire
ABURÍRE, aburiri, s. f. Acțiunea de a (se) aburi și rezultatul ei. ♦ Expunere a unor materiale textile, lemnoase etc. sau produse finite la acțiunea aburilor (1) în vederea ameliorării unor însușiri, a ușurării prelucrării lor ulterioare etc. – V. aburi. DOOM
aburíre s. f., g.-d. art. aburírii; pl. aburíri
aburirea
ABURÍRE, aburiri, s. f. Acțiunea de a (se) aburi și rezultatul ei. ♦ Expunere a unor materiale textile, lemnoase etc. sau produse finite la acțiunea aburilor (1) în vederea ameliorării unor însușiri, a ușurării prelucrării lor ulterioare etc. – V. aburi. DOOM
aburíre s. f., g.-d. art. aburírii; pl. aburíri
aburiri
ABURÍRE, aburiri, s. f. Acțiunea de a (se) aburi și rezultatul ei. ♦ Expunere a unor materiale textile, lemnoase etc. sau produse finite la acțiunea aburilor (1) în vederea ameliorării unor însușiri, a ușurării prelucrării lor ulterioare etc. – V. aburi. DOOM
aburíre s. f., g.-d. art. aburírii; pl. aburíri
aburirii
ABURÍRE, aburiri, s. f. Acțiunea de a (se) aburi și rezultatul ei. ♦ Expunere a unor materiale textile, lemnoase etc. sau produse finite la acțiunea aburilor (1) în vederea ameliorării unor însușiri, a ușurării prelucrării lor ulterioare etc. – V. aburi. DOOM
aburíre s. f., g.-d. art. aburírii; pl. aburíri
aburirile
ABURÍRE, aburiri, s. f. Acțiunea de a (se) aburi și rezultatul ei. ♦ Expunere a unor materiale textile, lemnoase etc. sau produse finite la acțiunea aburilor (1) în vederea ameliorării unor însușiri, a ușurării prelucrării lor ulterioare etc. – V. aburi. DOOM
aburíre s. f., g.-d. art. aburírii; pl. aburíri
aburirilor
ABURÍRE, aburiri, s. f. Acțiunea de a (se) aburi și rezultatul ei. ♦ Expunere a unor materiale textile, lemnoase etc. sau produse finite la acțiunea aburilor (1) în vederea ameliorării unor însușiri, a ușurării prelucrării lor ulterioare etc. – V. aburi. DOOM
aburíre s. f., g.-d. art. aburírii; pl. aburíri
aburiră
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburirăm
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburirăți
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburise
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburisem
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburiseră
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburiserăm
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburiserăți
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburiseși
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburiseți
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburit
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburit
ABURÍT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate aburi, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; îmbujorat; înroșit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi.
aburita
ABURÍT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate aburi, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; îmbujorat; înroșit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi.
aburite
ABURÍT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate aburi, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; îmbujorat; înroșit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi.
aburitei
ABURÍT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate aburi, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; îmbujorat; înroșit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi.
aburitele
ABURÍT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate aburi, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; îmbujorat; înroșit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi.
aburitelor
ABURÍT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate aburi, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; îmbujorat; înroșit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi.
aburitul
ABURÍT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate aburi, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; îmbujorat; înroșit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi.
aburitului
ABURÍT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate aburi, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; îmbujorat; înroșit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi.
aburiși
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburiți
ABURÍ, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur. DOOM
aburí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 să abureáscă
aburiți
ABURÍT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate aburi, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; îmbujorat; înroșit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi.
aburiții
ABURÍT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate aburi, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; îmbujorat; înroșit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi.
aburiților
ABURÍT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate aburi, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; îmbujorat; înroșit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi.
aburoasa
ABURÓS, -OÁSĂ, aburoși, -oase, adj. (Rar) Acoperit cu aburi (1); din care ies aburi; ca aburii. – Abur + suf. -os. DOOM
aburós (rar) adj. m., pl. aburóși; f. aburoásă, pl. aburoáse
aburoase
ABURÓS, -OÁSĂ, aburoși, -oase, adj. (Rar) Acoperit cu aburi (1); din care ies aburi; ca aburii. – Abur + suf. -os. DOOM
aburós (rar) adj. m., pl. aburóși; f. aburoásă, pl. aburoáse
aburoasei
ABURÓS, -OÁSĂ, aburoși, -oase, adj. (Rar) Acoperit cu aburi (1); din care ies aburi; ca aburii. – Abur + suf. -os. DOOM
aburós (rar) adj. m., pl. aburóși; f. aburoásă, pl. aburoáse
aburoasele
ABURÓS, -OÁSĂ, aburoși, -oase, adj. (Rar) Acoperit cu aburi (1); din care ies aburi; ca aburii. – Abur + suf. -os. DOOM
aburós (rar) adj. m., pl. aburóși; f. aburoásă, pl. aburoáse
aburoaselor
ABURÓS, -OÁSĂ, aburoși, -oase, adj. (Rar) Acoperit cu aburi (1); din care ies aburi; ca aburii. – Abur + suf. -os. DOOM
aburós (rar) adj. m., pl. aburóși; f. aburoásă, pl. aburoáse
aburos
ABURÓS, -OÁSĂ, aburoși, -oase, adj. (Rar) Acoperit cu aburi (1); din care ies aburi; ca aburii. – Abur + suf. -os. DOOM
aburós (rar) adj. m., pl. aburóși; f. aburoásă, pl. aburoáse
aburosul
ABURÓS, -OÁSĂ, aburoși, -oase, adj. (Rar) Acoperit cu aburi (1); din care ies aburi; ca aburii. – Abur + suf. -os. DOOM
aburós (rar) adj. m., pl. aburóși; f. aburoásă, pl. aburoáse
aburosului
ABURÓS, -OÁSĂ, aburoși, -oase, adj. (Rar) Acoperit cu aburi (1); din care ies aburi; ca aburii. – Abur + suf. -os. DOOM
aburós (rar) adj. m., pl. aburóși; f. aburoásă, pl. aburoáse
aburoși
ABURÓS, -OÁSĂ, aburoși, -oase, adj. (Rar) Acoperit cu aburi (1); din care ies aburi; ca aburii. – Abur + suf. -os. DOOM
aburós (rar) adj. m., pl. aburóși; f. aburoásă, pl. aburoáse
aburoșii
ABURÓS, -OÁSĂ, aburoși, -oase, adj. (Rar) Acoperit cu aburi (1); din care ies aburi; ca aburii. – Abur + suf. -os. DOOM
aburós (rar) adj. m., pl. aburóși; f. aburoásă, pl. aburoáse
aburoșilor
ABURÓS, -OÁSĂ, aburoși, -oase, adj. (Rar) Acoperit cu aburi (1); din care ies aburi; ca aburii. – Abur + suf. -os. DOOM
aburós (rar) adj. m., pl. aburóși; f. aburoásă, pl. aburoáse
aburul
ÁBUR, aburi, s. m. 1. Vapori de apă. 2. Ceață rară. 3. (Rar) Adiere. 4. Fig. Suflare ușoară (a vântului), boare. – Cf. alb. avull. DOOM
ábur s. m., pl. áburi
aburului
ÁBUR, aburi, s. m. 1. Vapori de apă. 2. Ceață rară. 3. (Rar) Adiere. 4. Fig. Suflare ușoară (a vântului), boare. – Cf. alb. avull. DOOM
ábur s. m., pl. áburi
abutilon
TEIȘÓR, teișori, s. m. 1. Diminutiv al lui tei; teiuleț. 2. Arbust din familia rozaceelor, cu flori mari, galbene-aurii, cultivat ca plantă ornamentală; trandafir galben (Kerria japonica). 3. (Bot.) Pristolnic. [Pr.: te-i-] – Tei + suf. -ișor.
abuz
ABÚZ, abuzuri, s. n. 1. Încălcare a legalității; (concr.) faptă ilegală. ◊ Abuz de putere = delict săvârșit de cineva prin depășirea atribuțiilor sale. Abuz de încredere = înșelăciune care constă din însușirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui obiect încredințat spre păstrare sau spre utilizare. Abuz de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic. 2. Întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces. ◊ Loc. adv. Prin abuz = abuziv, exagerat. 3. (Rar) Eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc. – Din fr. abus, lat. abusus. DOOM
abúz s. n., pl. abúzuri
abuza
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzai
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzam
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzare
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzare
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser.
abuzarea
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser.
abuzară
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzarăm
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzarăți
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzase
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzasem
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzaseră
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzaserăm
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzaserăți
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzaseși
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzaseți
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzat
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzau
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzași
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzați
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzează
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzez
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzeze
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzezi
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuziv
ABUZÍV, -Ă, abuzivi, -e, adj. 1. Exagerat, excesiv. 2. (Despre acțiunile omului) Arbitrar, ilegal; (despre oameni) care comite un abuz (1), care abuzează de puterea sa. – Din fr. abusif, lat. abusivus. DOOM
abuzív adj. m., pl. abuzívi; f. abuzívă, pl. abuzíve
abuziva
ABUZÍV, -Ă, abuzivi, -e, adj. 1. Exagerat, excesiv. 2. (Despre acțiunile omului) Arbitrar, ilegal; (despre oameni) care comite un abuz (1), care abuzează de puterea sa. – Din fr. abusif, lat. abusivus. DOOM
abuzív adj. m., pl. abuzívi; f. abuzívă, pl. abuzíve
abuzive
ABUZÍV, -Ă, abuzivi, -e, adj. 1. Exagerat, excesiv. 2. (Despre acțiunile omului) Arbitrar, ilegal; (despre oameni) care comite un abuz (1), care abuzează de puterea sa. – Din fr. abusif, lat. abusivus. DOOM
abuzív adj. m., pl. abuzívi; f. abuzívă, pl. abuzíve
abuzivei
ABUZÍV, -Ă, abuzivi, -e, adj. 1. Exagerat, excesiv. 2. (Despre acțiunile omului) Arbitrar, ilegal; (despre oameni) care comite un abuz (1), care abuzează de puterea sa. – Din fr. abusif, lat. abusivus. DOOM
abuzív adj. m., pl. abuzívi; f. abuzívă, pl. abuzíve
abuzivele
ABUZÍV, -Ă, abuzivi, -e, adj. 1. Exagerat, excesiv. 2. (Despre acțiunile omului) Arbitrar, ilegal; (despre oameni) care comite un abuz (1), care abuzează de puterea sa. – Din fr. abusif, lat. abusivus. DOOM
abuzív adj. m., pl. abuzívi; f. abuzívă, pl. abuzíve
abuzivelor
ABUZÍV, -Ă, abuzivi, -e, adj. 1. Exagerat, excesiv. 2. (Despre acțiunile omului) Arbitrar, ilegal; (despre oameni) care comite un abuz (1), care abuzează de puterea sa. – Din fr. abusif, lat. abusivus. DOOM
abuzív adj. m., pl. abuzívi; f. abuzívă, pl. abuzíve
abuzivi
ABUZÍV, -Ă, abuzivi, -e, adj. 1. Exagerat, excesiv. 2. (Despre acțiunile omului) Arbitrar, ilegal; (despre oameni) care comite un abuz (1), care abuzează de puterea sa. – Din fr. abusif, lat. abusivus. DOOM
abuzív adj. m., pl. abuzívi; f. abuzívă, pl. abuzíve
abuzivii
ABUZÍV, -Ă, abuzivi, -e, adj. 1. Exagerat, excesiv. 2. (Despre acțiunile omului) Arbitrar, ilegal; (despre oameni) care comite un abuz (1), care abuzează de puterea sa. – Din fr. abusif, lat. abusivus. DOOM
abuzív adj. m., pl. abuzívi; f. abuzívă, pl. abuzíve
abuzivilor
ABUZÍV, -Ă, abuzivi, -e, adj. 1. Exagerat, excesiv. 2. (Despre acțiunile omului) Arbitrar, ilegal; (despre oameni) care comite un abuz (1), care abuzează de puterea sa. – Din fr. abusif, lat. abusivus. DOOM
abuzív adj. m., pl. abuzívi; f. abuzívă, pl. abuzíve
abuzivul
ABUZÍV, -Ă, abuzivi, -e, adj. 1. Exagerat, excesiv. 2. (Despre acțiunile omului) Arbitrar, ilegal; (despre oameni) care comite un abuz (1), care abuzează de puterea sa. – Din fr. abusif, lat. abusivus. DOOM
abuzív adj. m., pl. abuzívi; f. abuzívă, pl. abuzíve
abuzivului
ABUZÍV, -Ă, abuzivi, -e, adj. 1. Exagerat, excesiv. 2. (Despre acțiunile omului) Arbitrar, ilegal; (despre oameni) care comite un abuz (1), care abuzează de puterea sa. – Din fr. abusif, lat. abusivus. DOOM
abuzív adj. m., pl. abuzívi; f. abuzívă, pl. abuzíve
abuzul
ABÚZ, abuzuri, s. n. 1. Încălcare a legalității; (concr.) faptă ilegală. ◊ Abuz de putere = delict săvârșit de cineva prin depășirea atribuțiilor sale. Abuz de încredere = înșelăciune care constă din însușirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui obiect încredințat spre păstrare sau spre utilizare. Abuz de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic. 2. Întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces. ◊ Loc. adv. Prin abuz = abuziv, exagerat. 3. (Rar) Eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc. – Din fr. abus, lat. abusus. DOOM
abúz s. n., pl. abúzuri
abuzului
ABÚZ, abuzuri, s. n. 1. Încălcare a legalității; (concr.) faptă ilegală. ◊ Abuz de putere = delict săvârșit de cineva prin depășirea atribuțiilor sale. Abuz de încredere = înșelăciune care constă din însușirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui obiect încredințat spre păstrare sau spre utilizare. Abuz de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic. 2. Întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces. ◊ Loc. adv. Prin abuz = abuziv, exagerat. 3. (Rar) Eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc. – Din fr. abus, lat. abusus. DOOM
abúz s. n., pl. abúzuri
abuzuri
ABÚZ, abuzuri, s. n. 1. Încălcare a legalității; (concr.) faptă ilegală. ◊ Abuz de putere = delict săvârșit de cineva prin depășirea atribuțiilor sale. Abuz de încredere = înșelăciune care constă din însușirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui obiect încredințat spre păstrare sau spre utilizare. Abuz de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic. 2. Întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces. ◊ Loc. adv. Prin abuz = abuziv, exagerat. 3. (Rar) Eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc. – Din fr. abus, lat. abusus. DOOM
abúz s. n., pl. abúzuri
abuzurile
ABÚZ, abuzuri, s. n. 1. Încălcare a legalității; (concr.) faptă ilegală. ◊ Abuz de putere = delict săvârșit de cineva prin depășirea atribuțiilor sale. Abuz de încredere = înșelăciune care constă din însușirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui obiect încredințat spre păstrare sau spre utilizare. Abuz de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic. 2. Întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces. ◊ Loc. adv. Prin abuz = abuziv, exagerat. 3. (Rar) Eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc. – Din fr. abus, lat. abusus. DOOM
abúz s. n., pl. abúzuri
abuzurilor
ABÚZ, abuzuri, s. n. 1. Încălcare a legalității; (concr.) faptă ilegală. ◊ Abuz de putere = delict săvârșit de cineva prin depășirea atribuțiilor sale. Abuz de încredere = înșelăciune care constă din însușirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui obiect încredințat spre păstrare sau spre utilizare. Abuz de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic. 2. Întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces. ◊ Loc. adv. Prin abuz = abuziv, exagerat. 3. (Rar) Eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc. – Din fr. abus, lat. abusus. DOOM
abúz s. n., pl. abúzuri
abuzând
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzînd
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser. DOOM
abuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 abuzeáză
abuzări
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser.
abuzării
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser.
abuzările
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser.
abuzărilor
ABUZÁ, abuzez, vb. I. Intranz. 1. A uza de ceva în mod exagerat; a face abuz (1). 2. A comite ilegalități, nedreptăți, profitând de o situație, de un titlu sau de putere. – Din fr. abuser.
abyla
Abyla, promontoriu situat în Mauritania. Împreună cu muntele Calpe, din Hispania, alcătuia actuala strîmtoare a Gibraltarului, pe care cei vechi o cunoșteau sub denumirea de „Coloanele lui Heracles”. Legenda spune că cei doi munți, inițial uniți, au fost separați de erou, care în felul acesta a făcut să comunice apele Mediteranei cu cele ale Atlanticului.
abzi
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abzic
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abzice
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abzicea
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abziceai
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abziceam
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abziceau
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abziceați
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abzicem
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abzicere
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abzicere
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abzicerea
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abziceri
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abzicerii
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abzicerile
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abzicerilor
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abziceți
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abzici
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abzicând
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abzicînd
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abzică
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abzis
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abzis
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abzise
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abzisei
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abziseră
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abziserăm
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abziserăți
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abzisese
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abzisesem
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abziseseră
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abziseserăm
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abziseserăți
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abziseseși
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abziseseți
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abziseși
ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].
abănat
ABĂNAT s.n. v. bănat.
abătea
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abăteai
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abăteam
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abăteau
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abăteați
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abătu
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abătui
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abătură
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abăturăm
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abăturăți
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abătuse
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abătusem
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abătuseră
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abătuserăm
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abătuserăți
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abătuseși
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abătuseți
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abătut
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abătut
ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – V. abate2.
abătuta
ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – V. abate2.
abătute
ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – V. abate2.
abătutei
ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – V. abate2.
abătutele
ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – V. abate2.
abătutelor
ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – V. abate2.
abătutul
ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – V. abate2.
abătutului
ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – V. abate2.
abătuși
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abătuți
ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – V. abate2.
abătuții
ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – V. abate2.
abătuților
ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – V. abate2.
abătând
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abătînd
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre. DOOM
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
abțibild
ABȚIBÍLD, abțibilduri, s. n. 1. Imagine în culori imprimată pe un strat subțire de colodiu, care se aplică pe o suprafață netedă, umezindu-se și dezlipindu-se de pe hârtia pe care a fost lipit. 2. Fig. (La pl.) Nimicuri, fapte mărunte; mici șmecherii. – Din germ. Abziehbild. DOOM
abțibíld s. n., pl. abțibílduri
abțibildul
ABȚIBÍLD, abțibilduri, s. n. 1. Imagine în culori imprimată pe un strat subțire de colodiu, care se aplică pe o suprafață netedă, umezindu-se și dezlipindu-se de pe hârtia pe care a fost lipit. 2. Fig. (La pl.) Nimicuri, fapte mărunte; mici șmecherii. – Din germ. Abziehbild. DOOM
abțibíld s. n., pl. abțibílduri
abțibildului
ABȚIBÍLD, abțibilduri, s. n. 1. Imagine în culori imprimată pe un strat subțire de colodiu, care se aplică pe o suprafață netedă, umezindu-se și dezlipindu-se de pe hârtia pe care a fost lipit. 2. Fig. (La pl.) Nimicuri, fapte mărunte; mici șmecherii. – Din germ. Abziehbild. DOOM
abțibíld s. n., pl. abțibílduri
abțibilduri
ABȚIBÍLD, abțibilduri, s. n. 1. Imagine în culori imprimată pe un strat subțire de colodiu, care se aplică pe o suprafață netedă, umezindu-se și dezlipindu-se de pe hârtia pe care a fost lipit. 2. Fig. (La pl.) Nimicuri, fapte mărunte; mici șmecherii. – Din germ. Abziehbild. DOOM
abțibíld s. n., pl. abțibílduri
abțibildurile
ABȚIBÍLD, abțibilduri, s. n. 1. Imagine în culori imprimată pe un strat subțire de colodiu, care se aplică pe o suprafață netedă, umezindu-se și dezlipindu-se de pe hârtia pe care a fost lipit. 2. Fig. (La pl.) Nimicuri, fapte mărunte; mici șmecherii. – Din germ. Abziehbild. DOOM
abțibíld s. n., pl. abțibílduri
abțibildurilor
ABȚIBÍLD, abțibilduri, s. n. 1. Imagine în culori imprimată pe un strat subțire de colodiu, care se aplică pe o suprafață netedă, umezindu-se și dezlipindu-se de pe hârtia pe care a fost lipit. 2. Fig. (La pl.) Nimicuri, fapte mărunte; mici șmecherii. – Din germ. Abziehbild. DOOM
abțibíld s. n., pl. abțibílduri
abție
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abțigui
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguia
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguiai
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguiam
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguiască
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguiau
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguiați
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguiesc
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguiește
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguiești
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguii
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguim
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguind
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguire
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguire
ABȚIGUÍRE, abțiguiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) abțigui. – V. abțigui.
abțiguiră
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguirăm
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguirăți
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguise
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguisem
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguiseră
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguiserăm
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguiserăți
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguiseși
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguiseți
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguit
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguit
ABȚIGUÍT, -Ă, abțiguiți, -te, adj. (Fam.) 1. Beat. 2. Modificat; p. ext. falsificat. – V. abțigui.
abțiguita
ABȚIGUÍT, -Ă, abțiguiți, -te, adj. (Fam.) 1. Beat. 2. Modificat; p. ext. falsificat. – V. abțigui.
abțiguite
ABȚIGUÍT, -Ă, abțiguiți, -te, adj. (Fam.) 1. Beat. 2. Modificat; p. ext. falsificat. – V. abțigui.
abțiguitei
ABȚIGUÍT, -Ă, abțiguiți, -te, adj. (Fam.) 1. Beat. 2. Modificat; p. ext. falsificat. – V. abțigui.
abțiguitele
ABȚIGUÍT, -Ă, abțiguiți, -te, adj. (Fam.) 1. Beat. 2. Modificat; p. ext. falsificat. – V. abțigui.
abțiguitelor
ABȚIGUÍT, -Ă, abțiguiți, -te, adj. (Fam.) 1. Beat. 2. Modificat; p. ext. falsificat. – V. abțigui.
abțiguitul
ABȚIGUÍT, -Ă, abțiguiți, -te, adj. (Fam.) 1. Beat. 2. Modificat; p. ext. falsificat. – V. abțigui.
abțiguitului
ABȚIGUÍT, -Ă, abțiguiți, -te, adj. (Fam.) 1. Beat. 2. Modificat; p. ext. falsificat. – V. abțigui.
abțiguiși
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguiți
ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.
abțiguiți
ABȚIGUÍT, -Ă, abțiguiți, -te, adj. (Fam.) 1. Beat. 2. Modificat; p. ext. falsificat. – V. abțigui.
abțiguiții
ABȚIGUÍT, -Ă, abțiguiți, -te, adj. (Fam.) 1. Beat. 2. Modificat; p. ext. falsificat. – V. abțigui.
abțiguiților
ABȚIGUÍT, -Ă, abțiguiți, -te, adj. (Fam.) 1. Beat. 2. Modificat; p. ext. falsificat. – V. abțigui.
abții
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abțiind
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abțin
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abține
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținea
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținea
ABȚINEÁ vb. II. v. abține.
abțineai
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abțineam
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abțineau
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abțineați
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținem
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținere
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținere
ABȚÍNERE, abțineri, s. f. Acțiunea de a se abține și rezultatul ei. – V. abține. DOOM
abțínere s. f., g.-d. art. abțínerii; pl. abțíneri
abținerea
ABȚÍNERE, abțineri, s. f. Acțiunea de a se abține și rezultatul ei. – V. abține. DOOM
abțínere s. f., g.-d. art. abțínerii; pl. abțíneri
abțineri
ABȚÍNERE, abțineri, s. f. Acțiunea de a se abține și rezultatul ei. – V. abține. DOOM
abțínere s. f., g.-d. art. abțínerii; pl. abțíneri
abținerii
ABȚÍNERE, abțineri, s. f. Acțiunea de a se abține și rezultatul ei. – V. abține. DOOM
abțínere s. f., g.-d. art. abțínerii; pl. abțíneri
abținerile
ABȚÍNERE, abțineri, s. f. Acțiunea de a se abține și rezultatul ei. – V. abține. DOOM
abțínere s. f., g.-d. art. abțínerii; pl. abțíneri
abținerilor
ABȚÍNERE, abțineri, s. f. Acțiunea de a se abține și rezultatul ei. – V. abține. DOOM
abțínere s. f., g.-d. art. abțínerii; pl. abțíneri
abțineți
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținu
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținui
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținură
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținurăm
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținurăți
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținuse
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținusem
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținuseră
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținuserăm
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținuserăți
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținuseși
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținuseți
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținut
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținuși
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținând
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abținînd
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abțină
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
abțiu
ABȚÍNE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ține). DOOM
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút